Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de Liviu Rebreanu
roman realist de analiza psihologica
Romanele realiste fac obiectul a ceea ce am putea numi un contract implicit cu cititorul:
ceea ce se spune este adevarat și, totuși, este o opera ficționala și totul e inventat. Iata un aspect
care poate sa para paradoxal, dar care cuprinde esența romanului realist: ceea ce citesc s-ar fi
putut intampla. Acest lucru permite o identificare foarte puternica a lectorului cu personajul
principal, pentru puținii care iși regasesc propriile emoții. din acest considerent romanul realist
este foarte precis in ceea ce privește termenii, contextul istoric și social, descrierile și portretele
care servesc chiar la inserția istoricului prin metafora.
Romanul psihologic obiectiv/de analiza are drept obiect investigarea detaliata a vietii
interioare, observarea psihologica, iar drept subiect are cazurile de constiinta. Este scris la
persoana a III-a (perspectiva narativa obiectiva), pentru ca pune accent pe descrierea starilor
sufletesti, a problemelor de constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului.
Romanul Padurea spanzuratilor este si o drama de constiinta a omului pus fata in fata cu
o istorie necrutatoare. Pe fundalul evenimentelor tragice din Primul Razboi Mondial, tanarul
Apostol Bologa – roman din Transilvania integrata pe atunci in Imperiul Austro-Ungar, traieste o
experienta cu implicatii existentiale; in limitele ei notiunile: viata, moarte, iubire, datorie,
Dumnezeu, suferinta si izbavire isi schimba continutul.
„Padurea spanzuratilor este construita in intregime pe schema unei obsesii, dirijand destinul
eroului din adancimile subconstientului” (Tudor Vianu).
Geneza romanului
„Padurea spanzuratilor s-a nascut dintr-o fotografie pe care mi-a aratat-o un prieten, la
sfarsitul anului 1918. Fotografia reprezenta o padure plina de Cehi spanzurati in dosul frontului
austriac dinspre Italia. Fotografia m-a impresionat puternic si m-a urmarit multa vreme. Auzisem
ca executii similare au suferit si multi romani. Mi se povestise ca chiar la Bistrita, deci in tara
mea, au fost spanzurati mai multi preoti si tarani romani bucovineni.
Aveam o nuvela proaspata, Catastrofa, al carui erou, roman si ofiter in armata austriaca, e
adus de imprejurari sa lupte contra armatelor romanesti. Sub impresia fotografiei cu cehii
spanzurati, m-am hotarat sa reiau pe eroul meu din Catastrofa pentru un roman, care sa se
cheme Padurea spanzuratilor. Cateva luni mai tarziu, am aflat ca un frate al meu, despre care
familia mea credea ca ar fi prizonier undeva prin Rusia, ca acel frate al meu, student devenit
ofiter artilerist in armata austriaca, adus sa lupte pe frontul romanesc impotriva romanilor, a
incercat sa treaca la romani; a fost insa prins, condamnat si executat prin streang, inca din Mai
1917. Nu se stia nici localitatea unde a fost executat, necum imprejurarile sau oarecari
amanunte.Am inceput sa scriu romanul de vreo patru ori, cate treizeci pana la cincizeci de pagini.
Simteam insa ca n-am gasit nici ritmul, nici atmosfera. In schimb, in vreme ce scriam, in linistea
apasata, am inceput sa percep niste batai usoare in fereastra mea, delicate ca ale unor degete
imateriale. Deschideam, cercetam intunerecul. Nu era nimeni si nimic… Cand insa bataile
acestea misterioase s-au repetat nopti de-a randul, insistent – fiindca sunt, repet, credincios si
superstitios – mi-am zis ca nu poate fi decat sufletul fratelui meu, care cere ingrijirea crestineasca
ce nu i-a fost de sigur acordata.
Si atunci am pornit sa caut si sa gasesc negresit, orice ar fi, mormantul fratelui spanzurat.
Si, dupa multe cercetari si destule peripetii, l-am descoperit in sfarsit la Ghimes, intr-o livada, la
marginea fostei frontiere. L-am desgropat apoi si osemintele le-am mutat dincoace de paraul care
fusese granita, pe pamantul vechi romanesc, asa cum ceruse el in ultimele momente si cum nu i
se admisese.
Si de atunci am putut scrie linistit la Padurea spanzuratilor. Au incetat bataile misterioase
in geam, am gasit un inceput care m-a multumit si o semnificatie pentru eroul romanului… Fara
tragedia fratelui meu, Padurea spanzuratilor sau n-ar fi iesit deloc, sau ar fi avut o infatisare
anemica, livreasca, precum au toate cartile ticluite din cap, la birou, lipsite de seva vie si
invioratoare pe care numai experienta vietii o zamisleste in sufletul
creatorului…” (Liviu Rebreanu, Marturisiri, 1932)
Tema romanului
Tema romanului o constituie evocarea realista si obiectiva a Primului Razboi
Mondial, in care accentul cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean care este silit
sa lupte sub steag strain impotriva propriului neam; Padurea spanzuratilor este
„monografia incertitudinii chinuitoare" (G. Calinescu). Rebreanu este in acest roman „un
analist al starilor de constiinta, al invalmaselilor de ganduri, al obsesiilor tiranice". (Tudor
Vianu)
Subiectul romanului
Apostol Bologa, locotenent roman in armata austro-ungara in timpul Primului Razboi
Mondial, face parte din Curtea Martiala care-l condamna la moarte prin spanzurare pe ofiterul
ceh Svoboda pentru ca incercase sa dezerteze la rusi. Caracterizat ca un om al datoriei, care se
implica pana si in "bunul mers" al executiei, Bologa este prezentat retrospectiv, luminandu-i-se
astfel resorturile sufletesti care au condus, in final, la propria-i moarte.
Fiu al unui avocat roman, luptator pentru cauza nationala, din orasul transilvanean Parva,
Apostol Bologa este educat de un tata sobru si o mama religioasa, aceasta din urma avand o
influenta considerabila: copilul isi gaseste un suport sufletesc in credinta in Dumnezeu. Cand -
liceean fiind - isi pierde tatal, credinta i se prabuseste "ca o cladire veche cu temelii ca radacinile
stejarului". Mai tarziu, ca student la filosofie, isi cauta un reazem in ideea datoriei.
Cand izbucneste razboiul, se inroleaza ca voluntar pentru a-i face pe plac logodnicei sale
Marta; lupta pe diferite fronturi, dar atunci cand este mutat pe frontul romanesc, intreaga fiinta i
se revolta, constiinta apartenentei etnice i se trezeste si hotararea de a dezerta este pusa in
aplicare. Prins de o patrula, este judecat si executat. Pe un plan mai profund, drama lui Bologa
este o parabola despre eroare, pedeapsa si izbavire, intre cele trei repere existentiale fiind lungul
drum al framantarilor si al suferintelor; eroarea omului (determinata, de fapt, de marea eroare a
destinului istoric) izvoraste din convingerea ca personalitatea umana nu se poate realiza plenar
decat in cadrul respectarii datoriei; in aceeasi clipa, incepe insa si pedeapsa care se manifesta sub
forma remuscarilor si a nevoii de izbavire, a contradictiei dintre dragostea de viata si moartea
vazuta ca mijloc de instaurare a adevarului absolut. Prin moarte, Bologa inceteaza de a mai fi o
identitate, el devine Omul care dobandeste Adevarul cu pretul a ceea ce avea mai bun.
Conflictul interior al protagonistului
Unul dintre cele mai convingatoare puncte de vedere asupra romanului Padurea
spanzuratilor il ofera Nicolae Manolescu intr-o carte devenita lucrare de referinta pentru
romanul romanesc. Criticul considera ca adevaratul conflict al romanului este acela dintre
„nevoia de optiune personala si neputinta de a rezista unor imperative exterioare constiintei".
Personajul este „incapabil a discerne intre propriile dorinte si dorintele straine. Crizele lui se
datoreaza descoperirii acestei confuzii". In crizele sale, Apostol Bologa are de fiecare data
„revelatia unui fals profund care i-a fundat existenta: se arunca atunci intr-o alta solutie de viata
care i se pare momentan adevarata, dar care se dovedeste ulterior la fel de falsa". Este adevarat
ca exista trei imperative care strivesc in Apostol Bologa libertatea de optiune (datoria fata de stat,
ideea nationala si credinta), in fond, cum criticul insusi subliniaza, „un trio represiv". In aceasta
situatie, drama lui Apostol Bologa consta in faptul ca, dupa ce cauta un acord cu „aceste instante
supraindividuale, descopera ca a fost manipulat" (Arca lui Noe. Eseu despre romanul romanesc).
In aceasta situatie, personajul cauta, mai putin declarat, solutia unei eliberari, un liman de
statornicie care se va dobandi in ultima instanta prin contopirea sa cu intregul, odata cu
inlaturarea limitelor diferentiatoare (orgoliul individualitatii ori numele).
Constructia romanului
Structural, romanul este alcatuit din patru carti, fiecare avand cate 11 capitole, cu
exceptia ultimei, care are doar 8 capitole, fapt ce a fost interpretat de critica literara prin aceea ca
viata tanarului Bologa s-a sfarsit prea curand si intr-un mod nefiresc. Romanul are doua planuri
distincte, care evolueaza paralel, dar se interconditioneaza, unul al tragediei razboiului, altul
al dramei psihologice a personajului principal.
Ca si in romanul "Ion", constructia este circulara si simetrica, romanul "Padurea
spanzuratilor" incepe si se termina cu imaginea spanzuratorii si cu privirea luminoasa, incarcata
de iubire a condamnatului. Compozitional, romanul ilustreaza cateva simboluri sugestive pentru
ideatica romanului, care se constituie in adevarate obsesii cu rol de accente psihologicepe
parcursul intregului roman:imaginea spanzuratorii(de 20 de ori), cuvantul "datorie " (de 9
ori), iar lumina din ochii condamnatului devine laitmotiv. Atmosfera dezolanta a peisajului de
toamna mohorata, cu cer rece, in care campia este neagra, arborii sunt desfrunziti, iar ploaia,
vantul, intunericul, cimitirul, precum si sarma ghimpata constituie manifestari ale naturii aflate in
concordanta cu starile sufletesti ale personajelor (elemente ale naturalismului).
Perspectiva narativa
Perspectiva narativa este cea „heterodiegetica”, naratiunea fiind realizata la persoana a
III-a cu „autor extradiegetic”,naratorul necorespunzand de fapt personajului implicat. Dupa
studiile de teorie critica tiparul narativ este deci cel auctorial cu focalizare interna – fixa,
naratorul stiind atat cat personajul central. Dar procedeul rebrenian consta in „a nara ceea ce
personajele insesi vad si simt” iar perceperea lumii romanesti este nuantata din perspectiva unuia
dintre actori. Ceea ce duce la concluzia ca incercand sa concilieze vocea auctoriala cu cea
actoriala, naratorul a obtinut un tipar narativ hibrid, cel actorial extern indirect. Noua tehnica
consta intr-o anumita interiorizare a viziunii, impreseia de obiectiv tine de felul cum orizonturile
subiective ale personajelor se intersecteaza, producand viziunea fara ajutorul autorului. E un alt
tip de obiectivitate obtinut prin inlocuirea cu ceea ce personajele insesi pot vedea si intelege in
limitele campului lor de observatie.