Sunteți pe pagina 1din 8

DISCRIMINAREA

1. Ce este discriminarea?
Discriminarea reprezintă un comportament de excludere sau de reducere a
accesului unor indivizi la anumite resurse.
Legea nr. 324/2006 definește discriminarea ca fiind:"orice deosebire, excludere,
restricție sau preferință, pe baza de rasă, nationalitate, etnie, limbă, religie, categorie
socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică
necontagioasa,, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum și
orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii,
folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților
fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic,
social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."
Discriminarea este o acțiune care presupune un tratament diferit, nedrept față de
persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social. Există mai multe
forme de comportamente discriminatorii, dar toate au în comun faptul că implică o
anumită formă de excludere sau de respingere.
În majoritatea țărilor democratice există legi împotriva discriminării, iar egalitatea
de tratament este în general garantată de Constituție. Cu toate acestea, fenomenele
de discriminare există și în absența unor legi pro-discriminare, și împotriva
eforturilor legislative de combatere a fenomenului.

2. Formele dicriminării

Discriminarea directă
Discriminarea directă are loc atunci când o persoană este tratată într-un mod mai
puțin favorabil decât o altă persoană care a fost, este sau ar putea fi într-o situație
comparabilă, iar diferența de tratament are la bază oricare criteriu de discriminare
prevăzut de legislația în vigoare.Acest tip de discriminare poate izvorî din
prevederile legii, altor acte juridice sau din comportamentul real față de grupul
social vizat.
Discriminarea indirectă
Discriminarea indirectă survine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică
aparent neutră dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute
de legislația în vigoare, cu excepția cazurilor în care aceste prevederi, criterii
sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere
a acelui scop sunt adecvate și necesare. De asemenea, discriminarea indirectă
este orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care la generează,
favorizează sau defavorizează nejustificat, supune unui tratament injust sau
degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele care
se află în situații egale.

Discriminarea multiplă
Survine atunci când o persoană sau un grup de persoane sunt tratate diferențiat,
într-o situație egală, pe baza a două sau mai multe criterii de discriminare, cumulativ.
Oamenii au identități multiple și fac parte simultan din mai multe grupuri sociale.
Apartenența simultană la mai multe grupuri poate crește vulnerabilitatea persoanelor
respective în fața discriminării.

Hărțuirea
Hărțuirea reprezintă orice comportament care duce la crearea unui cadru
intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie,
limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o
categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt
criteriu.
Victimizarea
Victimizarea reprezintă orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau
acțiune în instanță sau la instituțiile competente, cu privire la încălcarea
principiului tratamentului egal și al nediscriminării.
Femeia face parte din categoriile de victime cu cel mai mare grad de vulnerabilitate
victimală, în special în cazurile de violență în familie. Victimele de sex feminin, în
general, sunt stăpânite de sentimentul fricii, rezultată din intimidările sau
agresiunile suferite care determină, de regulă, acceptarea efectului victimal. Dintre
formele de victimizare a femeii cele mai grav întâlnite sunt: amenințarea,
maltratarea, violul din cauze multiple: infidelitate, gelozie, alcoolism, soțul bolnav
psihic etc.
Copiii, la fel, pot avea o vulnerabilitate deosebită din cauza vârstei. Ei pot fi ușor
antrenați în acțiuni victimizante pentru ei, pot fi înșelați cu promisiuni sau
recompense, mințiți, constrânși să comită acte ale căror consecințe negative pentru
ei și pentru alții nu le pot prevedea. O formă specifică de victimizare a minorilor
este bătaia, considerată de unii o soluție extremă de autoritate și sancționare.
O altă categorie vulnerabilă o reprezintă persoanele vârstnice. Procesul de
victimizare poate sa apară în cadrul mediului familial, agresori fiind rudele sau
persoanele care îngrijesc bătrânii, sau în afara acestuia, agresori fiind
infractorii. Aceștia din urmă, profitând de capacitatea redusă a bătrânilor de a se
apăra, și de unele caracteristici psihocomportamentale specifice (credulitate,
neglijență, uitare, confuzie), pot comite acte infracționale mult mai ușor (furt,
agresiunea fizică sau psihică, exploatarea prin muncă, exploatarea financiară,
privarea de hrană, tratament medical, izolarea de societate etc)

Dispoziția de a discrimina
Dispoziția sau ordinul de a discrimina este considerată a fi tot o formă de
discriminare și reprezintă un ordin primit de o persoană sau un grup de persoane de
la o altă persoană sau grup de persoane pentru a discrimina.

3. Legislație antidiscriminare
Australia - Sex Discrimination Act (1984)

Canada - Ontario Codul Drepturilor Omului (1962) - Legea canadiană a Drepturilor Omului (1977)

Hong Kong - Ordonanța Discriminării Sexuale (1996)

Marea Britanie - Egal Pay Act 1970 - prevede salariu egal pentru munca comparabilă - Legea
Discriminării Sexuale din (1975) - Legea Drepturilor Omului (1998)

DISCRIMINARE RASIALĂ ȘI ETNICĂ ÎN SUA

Încă din timpul Războiului Civil American, termenul de "discriminare", în


general, a evoluat în limba engleză americană fiind utilizat ca si tratament
defavorabil al unui individ - termenul referindu-se inițial numai la Înțelesul de rasă,
mai târziu generalizându-se ca membru într-un anumit grup social sau categorie
socială nedorită.
Încă din 1865, Legea Drepturilor Civile (Civil Rights Act), a oferit un remediu
pentru discriminarea rasială intenționată la ocuparea forței de muncă de către
angajatorii privați și de stat.

Legea Drepturilor Civile din 1871 se aplică la locurile de muncă publice sau la
ocuparea forței de muncă care implică acțiuni de stat și interzice privarea de
drepturile garantate prin constituția sau legea federală. Titlul VII este principala
reglementare federală cu privire la discriminarea la angajare și interzice
discriminarea ilegală a ocupării forței de muncă de către angajatorii publici și
privați, de către organizațiile de muncă, de programele de formare și agenții de
angajare bazată pe rasă sau culoare, religie, sex, și origine națională.

Titlul VII interzice, de asemenea represaliile (=Măsuri de reprimare luate de


anumite organe de stat împotriva unor persoane sau grupuri sociale, ca urmare a
săvârșirii unor acțiuni cu caracter politic, a unor acte de nesupunere sau de
răzvrătire) împotriva oricărei persoane pentru că se opune unei practici interzise
prin lege, sau pentru că exercită o responsabilitate, care depune mărturie, care
asistă sau participă la o procedură în temeiul legii. Legea Drepturilor Civile din
1991 a extins cazurile de daune disponibile din titlul VII și a adăugat că
reclamanții au dreptul la un proces cu juriu. Titlul VII prevede, că discriminarea pe
baza rasei și culorii unui individ este interzisă.

În cadrul sistemului de justiție penală, în unele țări occidentale, minoritățile sunt


condamnate și închise în mod disproporționat în comparație cu albii. În 1998,
aproape unul din trei bărbați negri cu vârste cuprinse între 20-29 au fost în
închisoare sau reținuți pe o perioadă determinată sau eliberați condiționați
în Statele Unite. În 2004, maori(=Populație băștinașă din Noua Zeelandă,
constituită din două grupuri etnice; unul care prezintă caracterele atenuate ale
melanezienilor și altul, mult mai numeros, pe cele ale polinezienilor) care
constituie doar 15% din populația totală a Noii Zeelande reprezintau 49,5% din
deținuți. Un sfert din populația penitenciarelor din Anglia este de minoritate etnică.
Comisia Egalității și Drepturilor Omului a constatat că de cinci ori mai mulți negri
decât albi pe cap de locuitor în Anglia și Țara Galilor sunt închiși. Experții și
politicienii au spus că suprareprezentarea bărbaților negri a fost rezultatul a zeci de
ani de prejudecăți rasiale în sistemul de justiție penală.

DISCRIMINARE PE BAZĂ DE SEX SAU ORIENTARE SEXUALĂ


Deși sexismul se referă la credințele și atitudinile în raport cu sexul unei persoane,
astfel de convingeri și atitudini sunt de natură socială și în mod normal nu au
consecințe juridice.Discriminarea pe criteriul de sex, pe de altă parte, poate avea
consecințe juridice.
Discriminarea sexuală poate apărea în diferite contexte. De exemplu, un angajat
poate fi discriminat prin a-i pune întrebări discriminatorii în timpul unui interviu de
angajare, sau pentru că un angajator nu angajează, nu promovează sau concediază
pe nedrept un angajat pe baza de sex, sau angajatorii plătesc inegal în funcție de
sex.
În domeniul educațional s-ar putea susține că un student a fost exclus de la o
instituție de învățământ, program, șansă, împrumut, grup de studenți, burse pe
motiv ca ar fi băiat sau fată. În domeniul imobiliar o persoană ar putea fi refuzată
la negocierile pentru închirierea unei locuințe sau obținerea unui împrumut datorită
sexului. Un alt cadru în care au existat discriminări de sex este cel bancar; de
exemplu, în cazul în care cuiva îi este refuzat un credit sau îi sunt oferite condiții
de împrumut inegale în funcție de sex.
Social, diferențele sexuale au fost folosite pentru a justifica roluri diferite pentru
bărbați și femei, în unele cazuri dând naștere pretențiilor de rol principal și
secundar.
Deși există presupuse diferențe non-fizice între bărbați și femei, revizuiri majore
ale literaturii academice pe diferența între femei și bărbați vom găsi doar o
minusculă minoritate de caracteristici în care există diferențe psihologice constante
între bărbați și femei, și acestea se referă direct la experiențele întemeiate pe
diferența biologică.
Cu toate acestea, există, de asemenea, unele diferențe psihologice în ceea ce
privește modul în care problemele sunt tratate, percepțiile și reacțiile emoționale și
care se pot referi la hormoni și la caracteristicile de succes ale fiecărui sex ceea ce
denotă un stil de viață primitiv. Discriminarea, de obicei, urmează stereotipurilor
de sex deținute de o societate.

În Statele Unite în 1995, Comisia Glass Ceiling, un finanțator de grup


guvernamental, a declarat: "Peste jumătate din mastere, toate sunt acum acordate
femeilor, dar 95% la nivelul de conducere de nivel superior, din top Fortune 1000
industrial si 500 din companiile de servicii sunt bărbați. Dintre acestia, 97% sunt
de culoare albă." În raportul său, a recomandat: luarea în considerare a sexului și
rasei angajatului în deciziile de angajare și promovare, ca un mijloc pentru a pune
capăt acestei forme de discriminare. În 2008, femeile reprezentau 51% din totalul
lucrătorilor din managementul înalt profesional precum și în ocupațiile asociate.
Ele depășesc numeric bărbații în ocupații precum manageri de relații publice,
directori financiari și resurse umane.

Nivelul de discriminare împotriva femeilor în


SUA este mai ridicat decât în majoritatea statelor
dezvoltate
Discriminarea femeilor în Statele Unite este mai accentuată decât în majoritatea
țărilor dezvoltate, în conformitate cu rezultatele unui grup de experți al Organizației
Națiunilor Unite.
“SUA, care este liderul în formularea standardelor internaționale privind drepturile
omului, este în situația în care lasă femeile să rămână în urmă”, menționează
monitorii drepturilor omului – care compun grupul de experți al ONU privind
problema discriminării femeilor, la sfârșitul unei vizite oficiale în țară.
Raportul preliminar lansat de ONU a descris o “imagine de ansamblu a drepturilor
care le lipsesc femeilor.”, informează EuroNews.
Misiunea a analizat condițiile femeilor în domenii precum viața economică și
socială, accesul la asistență medicală, sănătatea reproducerii și a drepturilor, precum
și siguranța femeilor. “În timp ce toate femeile sunt victime ale acestor drepturi care
lipsesc, femeile care sunt sărace, care aparțin minorităților etnice de afro-americani
și hispanici, femeile migrante, femeile cu handicap și femeile în vârstă sunt mult mai
vulnerabile decât celelalte,” au subliniat experții .
În SUA, femeile constituie aproape jumătate din forța de muncă, cu o rată de
participare de 57 % și au fost un factor important în dezvoltarea economică a țării
din ultimele decenii. Cu toate acestea, experții ONU și-au exprimat îngrijorarea
potrivit căreia “această participare a femeilor pe piața forței de muncă nu este
însoțită de oportunitate economică egală.”
Potrivit EuroNews o altă problemă gravă, în conformitate cu rapoartele ONU, este
valoarea mică a salariilor, în special în industria prelucrătoare, construcții și unele
servicii.
Ceea ce reprezintă cu adevărat un motiv de îngrijorare este creșterea bruscă a ratei
mortalității materne în SUA, potrivit experților în domeniul drepturilor omului.
Raportul a crescut cu 136 puncte procentuale între anii 1990 și 2013. “Aceste numere
ascund, de asemenea, diferențele etnice și socio-economice dureroase. Femeile afro-
americane riscă de 4 ori mai mult, decât celelalte femei, să moară la naștere”, fapt
precizat în raport.
Grupul de experți a avertizat că femeile din SUA se confruntă cu tot mai multe
obstacole în ceea ce privește accesul la serviciile de sănătate, atât ca urmare a
restricțiilor legislative din multe state cât și din cauza atacurilor violente asupra
personalului clinicilor de avort.
“Am asistat la acte de intimidare și de hărțuire în timpul vizitei noastre la clinicile
din Alabama și Texas, au spus experții. Dar mai grav este faptul că nu există aproape
nici o voință politică pentru a îmbunătăți situația, ci mai degrabă este vorba de
opoziție “.
Femeile dețin mai puțin de 20 % din locurile Congresului, iar reprezentarea lor în
legislaturi de stat variază foarte mult de la 13% și 46 %, cu o medie de doar 25 %.
Acesta reprezintă cel mai înalt nivel de reprezentare legislativă realizat vreodată de
femeile din SUA. Cu toate aceste SUA se plasează pe locul 72 la nivel mondial.

LEGISLAȚIE ANTI-DISCRIMINARE
Statele Unite ale Americii

 Egal Pay Act din 1963 - (o parte din Muncii Fair Standardele Act) - interzice
discriminarea salarială bazată pe sex de către angajatori și organizațiile de
muncă
 Titlul VII din Legea drepturilor civile din 1964- în general interzice
discriminarea la locul de muncă, inclusiv angajarea, concedierea, reducerea
forței de muncă, beneficiile, hărțuirea și comportamentul sexual
 Legea Discriminării femeilor însărcinate , care a modificat titlul VII din Legea
drepturilor civile din 1964 - se referă la discriminarea bazată pe sarcină la locul
de muncă.

Curtea Supremă a SUA analizează discriminarea pozitivă la universitate.


În dosarul "fără îndoială cel mai marcant" în acest stadiu aflat pe rolul Înaltei
Curţi, potrivit Institutului de Informare Judiciară (LII), "înţelepţii" vor analiza
cazul lui Abigail Fisher, care are toate şansele să stabilească jurisprudenţă în toate
universităţile din ţară.
În 2008, această studentă albă a candidat la Universitatea publică din Texas,
la Austin, în sudul Statelor Unite, dar accesul i-a fost refuzat. Ea acuză
Universitatea de discriminare pe baza culorii pielii, apreciind că este vorba
despre o încălcare a drepturilor sale constituţionale.
"Am fost învăţată de când eram mică faptul că orice fel de discriminare este rea",
subliniază ea într-un interviu postat pe YouTube.
Tânăra nu făcea parte dintre cei mai buni 10% liceeni din stat, care sunt înscrişi în
mod automat la universitatea publică şi care constituie majoritatea studenţilor.
Dintre ceilalţi candidaţi, unii au fost acceptaţi pe baza "preferinţei rasiale, în
calitate de (membri ai unor) minorităţi subreprezentate", în pofida rezultatelor
şcolare mai slabe decât ale sale, argumentează ea în recursul depus la Curtea
Supremă.
Abigail Fisher, care până la urmă şi-a efectuat studiile în statul vecin Louisiana şi a
obţinut anul acesta o diplomă de analist financiar, a dus dosarul în faţa celei mai
importante jurisdicţii din ţară, după ce a pierdut în faţa instanţelor inferioare.
DISCRIMINAREA PERSOANELOR CU HANDICAP
Discriminarea împotriva persoanelor cu handicap în favoarea persoanelor care nu
sunt se numește ableism sau disablism. Discriminarea celor cu handicap, tratează
persoanele fără handicap ca standard de "viață normală", rezultate în locuri publice
și private și servicii, educație și asistență socială care sunt construite pentru a servi
"standard" de oameni, cu excepția celor cu diverse handicapuri.
În Statele Unite, Legea Americanilor cu Handicap asigură egalitatea de acces la
ambele clădiri și servicii și este la fel cu acte similare din alte țări, cum ar fi Legea
din 2010 privind egalitatea în Marea Britanie.