Sunteți pe pagina 1din 3

Psih.

Alina ANCA

Salut,

mai întâi de toate, permite-mi să îţi mulţumesc şi să te felicit pentru decizia ta de a învesti în tine.

Probabil ai observat şi tu că majoritatea conflictelor pe care le avem cu ceilalţi vin din neînţelegerea
mesajelor pe care vrem să le transmitem. Dar, mai ales, din faptul că nu reuşim să ne conectăm cu
ceilalţi în procesul de comunicare.

Însă, deşi mulţi oameni sunt deranjaţi de stresul care apare în urma unor interacţiuni conflictuale,
puţini sunt dispuşi să înveţe cum să se conecteze şi să comunice mai eficient.

Dar, sunt oameni (aşa ca noi ) care înţeleg că, de fapt, comunicarea este o abilitate care se poate
învăţa. Şi conectarea cu ceilalţi este cheia pentru a avea relaţii mai armonioase, rezultate mai bune
şi influienţă mai mare, în viaţa profesională şi personală.

COMUNICARE 2.0 - programul de creştere personală prin comunicare şi public speaking - care
începe vineri, 13 aprilie, de la orele 19.00 îţi oferă, în acest sens, oportunitatea:
- să înţelegi, la un nivel mai profund care sunt principiile conectării pe care le urmează oamenii de
succes
- să descoperi care este, pentru tine, soluţia de a comunica, în felul tău, mai bine cu ceilalţi
- să îţi antrenezi muşchiul comunicării, prin practicarea ei, alături de oameni care sunt deschişi să te
susţină şi să te ajute
- să beneficiezi de un mediu de creştere, unde oameni valoroşi, ca tine, pot să se dezvolte
- să te provoci şi să te muţi din zona de confort în zona ta de creştere intenţionată
- să faci parte dintr-un grup select de oameni care influienţeză şi inspiră prin exemplul personal - să
aduci în cercul tău intern oameni valoroşi care, prin dorinţa lor de creştere, te inspiră şi te susţin să
creşti şi tu
- să contribui la creşterea valorii grupului prin valoarea pe care numai tu o poţi aduce prin ceea ce eşti
şi ceea ce faci
- să înveţi să îţi stăpâneşti mintea prin implicarea şi aplicarea a ceea ce descoperi în discuţiile de grup
- să îţi oferi un proces de creştere intenţionată şi să creşti, nu doar într-o zi, ci în fiecare zi - să fii mai
mult, să faci mai mult, să ai mai mult

ÎMPREUNĂ avem SOLUȚII


vreaumaibinepentrumine@gmail.com (004) 0723 326029
Psih. Alina ANCA

Programul COMUNICARE 2.0 aduce la un loc:


- dorinţa de creştere a unui grup de maxim 10 oameni care sunt dispuşi să pună pe primul
plan dezvoltarea lor şi a celor din jurul lor
- puterea unui grup de MasterMind în care energia şi forţa minţii fiecărui membru al grupului
se unesc şi crează o minte care este superioară minţii oricărui membru luat separat - 8
întâlniri săptămânale, faţă în faţă, fiecare întâlnire cu o durată de 90 de minute
- un proces de creştere de 8 săptămâni, în care să să creşti, în ritmul tău
- întrebări puternice de coaching care să te provoace să iei perspective şi acţiuni diferite şi să
treci la nivelul următor
- un mediu propice susţinerii, încurajării, inspiraţiei şi creşterii împreună
- o bază de studiu şi de practică pe care ne-o oferă John Maxwell, un leader al conectării de
talie mondială, prin cartea sa "Toţi comunicăm, dar puţini ne conectăm" pe care ţi-o poţi
cumpăra
- un facilitator implicat şi dedicat creşterii tale (aceasta sunt eu )
Şi sunt onorată şi privilegiată să contribui la valoarea grupului şi la creşterea ta. Atât cu
experienţa de om aflat într-un continuu proces de învăţare, cât şi cu abilităţile şi cunoştinţele
oferite de expertiza de psihoterapeut, coach, trainer certificat John Maxwell Team.

Vreau să te susţin masiv în procesul tău de creştere. De aceea, la valoarea pe care ştiu că o
poate aduce acest program, dacă alegi să te implici la maximum, am mai adăugat un BONUS:
2 şedinţe de consultanţă, de 30 minute!

Am mare încredere în valoarea pe care o poate aduce acest program oamenilor care sunt
dispuşi să plătească preţul (de timp, energie, bani) pentru creşterea lor.
Aşa că, pentru a susţine persoanele care vor să intre într-un proces în care să îşi dezvolte
abilităţile de comunicare, nu doar într-o zi, ci în fiecare zi, fac un discount substanţial.

În mod normal, preţul de listă pentru Programul COMUNICARE 2.0 este de 1000
lei.
Iar pentru cele 2 şedinţe de consultanţă - 300 lei.

Astfel că, în loc de 1300 lei, tu poţi avea programul COMUNICARE 2.0, împreună cu cele 2
şedinţe de consultanţă, la 779 lei.

ÎMPREUNĂ avem SOLUȚII


vreaumaibinepentrumine@gmail.com (004) 0723 326029
Psih. Alina ANCA

Însă, atât de mult vreau să îţi oferi şansa de a participa la acest program, încât îţi fac o ofertă
imbatabilă care să îţi ia orice posibilă scuză legată de bani.

Deci, dacă eşti hotărât(ă) şi achiţi în următoarele 3 zile lucrătoare, poţi avea programul
COMUNICARE 2.0, împreună cu cele 2 şedinţe de consultanţă, la DOAR 400 lei.

Și asta nu e tot 
Iar, dacă vrei neapărat să vii, dar nu ai suma integrală imediat, să știi că avem soluții și pentru asta.

Pentru a-ți rezerva un loc în grupul de mastermind, achită rapid, adică mâine  (dacă e zi lucrătoare),
minim 100 lei din costul programului și trimite-mi dovada plății. Iar restul sumei poți să îl achiți vineri,
13 aprilie, când începem.

Și, nici asta nu e tot 


Iar, pentru a susţine creşterea ta şi a oamenilor care vrei să crească împreună cu tine, de aceste
oferte și oportunități (de creștere și de plată) pot beneficia toţi prietenii şi oamenii tăi.

Ştiu că vei lua rapid cea mai bună decizie care să te ajute să urci la următorul nivel de creştere.

Aşa că îţi las, mai jos, datele necesare pentru a face, imediat, PLATA:

COMUNICARE 2.0 + 2 şedinţe de consultanţă = DOAR 400 lei.

Dabu si Asociatii Societate Civila Profesionala de Psihologie


Contul bancar: RO11BRMA0999100068663289 (Banca Romaneasca)
Specificaţia: Comunicare 2.0

Iar, dacă tu sau oamenii tăi  mai aveţi nevoie de clarificări, ajutor, informaţii suplimentare, sunt
doar la un email/telefon/sms distanţă.

Deci, GRĂBEȘTE-TE! Timpul trece repede şi locurile sunt LIMITATE.

Cu încredere şi susţinere,

Alina

ÎMPREUNĂ avem SOLUȚII


vreaumaibinepentrumine@gmail.com (004) 0723 326029

S-ar putea să vă placă și