Psihologie medicala – sfera, continut.

Delimitari conceptuale
intre psihologie clinica, psihopatologie, psihiatrie,psihologia
sanatatii

O definitie comprehensiva a psihologiei medicale unanim acceptata nu

exista, dar exista o serie de adevaruri incontenstabile care pot conduce spre
acoperirea intregului spectru de activitate, in care se pot recunoaste punctele
de interes si aplicatiile acesteia.
Este vorba de un concept hibrid care a fost intotdeauna greu de definit intr-o
maniera convenabila si unde au fost alaturati cei doi termeni care in mod cert
nu se contrazic, dar care, de aceea, nu au in mod evident o legatura naturala
intre ei.(Florin Tudose)

Conform P.Popescu-Neveanu, psihologia medicala este,, stiinta care

studiaza psihologia bolnavului si a relatiei sale cu ambianta, legaturile sale
subiective cu pesonalul medico-sanitar si cu familia; ea priveste bolnavul
nu numai din punct de vedere al organismului dereglat, ci si din punct de
vedere al subiectivitatii sale, al naturii sale umane”.
Politzer arata ca psihologia medicala este: ,, psihologia care pune in centrul
ei drama persoanei umane aflate in situatia de boala”.
Dictionarul de Psihologie ( R.Doron,Parot)defineste psihologia medicala:,,
studiul psihologic pe care il constituie toate subdisciplinele psihologiei, al
intregului domeniu medical, in special al relatiei bolnav-medic, ca si al
aspectelor psihice ale comportamentelor si proceselor morbide si ale
metodelor terapeutice.”
Daca, in conformitate cu definitia lui Popescu Neveanu P. – obiectul
psihologiei generale trateaza procesele, sistemele si insusirile psihice
integrand si problematica generica a personalitatii, studiul psihologiei
medicale se poate restrange la domeniul relatiilor interpersonale si ale
grupurilor mici (Golu P.) si are ca obiect de studiu al psihologiei bolnavului
si al relatiilor sale cu ambianta, legaturile sale subiective cu personalul
medico-sanitar(in mod predominant cu medicul) si cu familia. Psihologia in
relatiile cu medicina (efectele psihologice ale bolii, relatiile medic-bolnav).
Subiecte majore in studiul psihologiei medicale: (dupa British Psychological
Society)
  functiile psihice elementare
 Psihologia sociala
 Psihologia dezvoltarii
 diferentele individuale

Domenii din care psihologia medicala isi extrage datele:
 ancheta sociala
 tehnici experimentale
 observarea comportamentala
 convorbirea de la om la om
 date de biotipologie
 date psihanalitice

Psihologia medicala studiaza deasemenea, coeficientul de psihogenie al
fiecarui bolnav, reflex al reactiei sale fata de agresiunea
somatica/psihologica, ca si mijloacele psihologice de tratament.
Coeficentul de psihogenie se refera la particularitatile psihologice
premorbide ale individului, atat sub aspectul rezistentei, cat si al
structurii reactiei patologice.
G. Ionescu considera ca psihologia medicala este preocupata de
urmatoarele aspecte:
- studiaza problemele teoretice si practice ale medicinei legate de
psihologie, ca si problemele psihologice ale oamenilor bolnavi, care fac
parte din sarcinile diagnosticului, tratamentului si profilaxiei bolilor;
- are o mare importanta in instruirea si formarea medicilor, care trebuie
sa ajunga sa inteleaga bolnavul ca pe o persoana umana ce sufera de o
boala si care are nevoie nu numai de sprijin strict medical, ci si de o
puternica sustinere psihologica;
- trebuie luat in considerare si rolul analizei si cercetarii stiintifice,
psihologia medicala fiind privita ca ,,domeniu al psihologiei aplicate,
atasat colaborarii cu medicii in ceea ce priveste diagnosticul,
tratamentul, reabilitarea si prevenirea, cat si cercetarea unor domenii ca
psihofarmacologia, psihosomatica si reactiile emotionale la boala”.
Pot fi inserate, conform opiniei lui Besancon G., in cadrul psihologiei
medicale, toate faptele din practica medicala unde intervine, intr-un fel
sau altul, un factor psihologic, fie ca este vorba de un eveniment
traumatizant din punct de vedere afectiv (doliu, despartire), de
determinarea sau evolutia unei afectiuni somatice, sau relatia medic-
pacient in cursul elaborarii diagnosticului, al conducerii tratamentului
sau de-a lungul evolutiei cronice. In opinia acestuia autor, psihologia
medicala, adica spiriitul sau, este sau ar trebui sa fie prezenta in practica
medicala cotidiana obisnuita (medicina generala sau/de familie) sau mai
sofisticate ( grefe, tratament complex al cancerelor, cronicitatea,
abordarea mortii etc.).
Sahleanu V. si Athanasiu A. considera ca psihologia medicala trebuie sa
fie psihologia care are in centrul ei drama persoanei umane, punand
accentul atat pe datele obiective, cat si pe cele subiective, in primul rand
introspectia bolnavului si intuitia medicala.

I.B.Iamandescu, prezinta cateva elemente ale campului de preocupari ale

psihologiei medicale:
1. rolul factoarilor psihologici in geneza si evolutia ulterioara a bolii, cu
accentul pus pe elemente specifice de tipul stresului psihologic si al
modelelor de implicarii stimulilor psihici (chiar fara stres) in patogeneza;
2. relatia interpersonala dintre medic si pacient cu urmatoarele aspecte
specifice:
2.1 aspecte de ordin psihologic ale formarii viitorului medic;
2.2cunoasterea pacientului, a universului de preocupari si aspiratii ale
acestuia, ca si a mediului socio-familial al bolnavului:
a) personalitatea premorbida a bolnavului, care genereaza
predispozitia spre contactarea facila a unor imbolnaviri si
personalitatea modificata, temporar sau stabil de catre boala;
b) interactiunile anterioare imbolnavirii, in plan
psihocomportamental si relatiile de la nivel de
microgrup/macrogrup, implicit obligatiile care decurg si cele care
sunt atenuate de boala;
c) cadrul relatiilor interpersonale contactate de pacient in momentul
imbolnavirii ( cu medicul, cu personalul medical, cu lumea
spitalului), cu accentuarea impactului bolnavului cu modul adesea
tehnicist, alienant, depersonalizant de abordare a sa de catre
corpul medical;
d) modalitatile de reactie a bolnavului la demersurile diagnostice,
terapeutice si de ordin educational intreprinse de medic.

3. deprinderea unor modalitati de actiune asupra bolnavului, in plan

psihic:
a) tehnici de abordare diferentiata a bolnavului;
 b) cunoasterea frecventelor deformari ale informatiei despre boala
de catre subiectivitatea bolnavului;
c) instituirea unor masuri de psihoterapie simpla (de sustinere) la
primele contacte cu bolnavul;
d) principiile de selectie a bolnavilor pentru consultul psihologic.
Cu siguranta ca termenul de clinic nu se refera la asistarea bolnavului
imobilizat la pat (cf. gr. klinikos=de pat), ci la observatia directa imediata si
nemijlocita pe care studiul de caz individual o presupune atat in medicina cat
si in psihologie.
Dictionarul Larousse, defineste psihologia clinica drept:,, metoda specifica
de intelegere a conduitelor umane care urmareste sa determine simultan
ceea ce este tipic si ceea ce este individual la un subiect considerat ca o
fiinta care traieste o situatie definita.”
Psihologia clinica este stiinta care studiaza mecanismele psihologice
implicate in starea de sanatate si boala.
Asadar, ea are doua componente fundamentale:
1. Prima componenta se refera la investigarea mecanismelor psihologice
implicate in : a) promovarea si optimizarea sanatatii si b)prevenirea
patologiei.
2. A doua componenta se refera la investigatia mecanismelor psihologice
implicate in patologie.
Atunci cand in abordarea clinica domina prima componenta, psihologia
clinica se mai numeste si psihologia sanatatii. De asemenea, atunci cand
in cadrul celei de-a doua componente vorbim despre patologie somatica,
psihologia clinica se mai numeste si psihologia sanatatii clinice (clinical
healty psychology), sau intr-o formulare mai veche si mai putin utilizata
astazi in domeniul clinic, psihosomatica (in SUA, acest domeniu este
denumit si medicina comportamentala).
Cand vorbim despre patologie psihica, psihologia clinica se mai numeste
si psihopatologie sau mai putin utilizat astazi, psihologie medicala (desi,
uneori, termenul de psihologie medicala include si aspectele de
psihologia sanatatii clinice).
Aceste dezvoltari ale psihologiei clinice in functie de obiectul studiat sunt
astazi demersuri specifice si independente.
Asadar, in sens larg, psihologia clinica se refera la investigarea
mecanismelor psihologice implicate in sanatate si boala, iar in sens
restrans, la mecanismele psihologice implicate in sanatatea si patologia
mentala (psihica)- asa cum apare ea, spre exemplu, in Manualul de
Clasificare a Tulburarilor Mentale si de Comportament: DSM.
 Indiferent de sens, se obseva ca termenul ,,clinic” nu se refera la clinica,
spital, medical etc., ci la o abordare individualizata a subiectului uman,
cu referiri la starea lui de sanatate si boala.
Prin urmare, psihologia clinica nu este clinica pentru ca se practica in
clinica; ea poate fi practicata oriunde, subiectul uman fiind abordat
individualizat, cu referire la starea lui de sanatate si boala.
 In raport cu medicina, care vizeaza aspectul curative si profilactic
al bolilor, psihologia clinica isi aduce aportul la reliefarea
factorilor psihologici implicate in aspectul curative si profilactic al
bolilor, fara a se conditiona obilgatoriu de analiza mecanismelor
biomedicale (desi psihologia clinica este orientate spre abordari
interdisciplinare bio-psiho-sociale).

Psihologia sanatatii – este o diciplina tanara, termenul a fost introdus

pentru prima data in anul 1977 de psihologul american J.Matarazzo. Acesta
definea psihologia personalitatii ca ramura teoretica si aplicativa a
psihologiei, care prin sinteza si aplicarea cunostintelor, datelor si tehnicilor
specifice, contribuie la: promovarea si mentinerea sanatatii, identificarea
factorilor psihologici cu rol in etiologia bolilor, preventia si tratarea bolilor si
disfunctiilor si la ameliorarea sistemului de ingrijire medicala si a politicilor
sanitare.
Psihologia sanatatii este considerate ca ar fi o disciplina ,,hibrida”, care
combina perspective stiintelor umane (psihologie, sociologie, antropologie)
cu cea a stiintelor naturale (medicina, sanatate publica, imunologie).
Sintetic putem defini psihologia Sanatatii ca fiind domeniul interdisciplinar
ce aplica cunostintele si tehnicile psihologice in domeniul sanatatii si bolii.
Obiectivele Psihologiei Sanatatii:
 Promovarea sanatatii
 Mentinerea sanatatii
 Educarea pentru sanatate
 Prevenirea imbolnavirilor
 Identificarea factorilor cognitivi, emotionali,comportamentali si
sociali cu rol in etiologia si evolutia bolilor acute si cronice.
 Intelegerea experientei bolii
 Asistarea bolnavului pentru o mai buna adaptare la boala,
tratament si proceduri medicale
 Ameliorarea ingrijirii medicale si al sistemului medical.

Pregatirea psihologului in domeniul sanatatii

 I. Cunostinte teoretice fundamentale:
I.1. de psihologia sanatatii si alte ramuri ale psihologiei (ex. clinica,
sociala, psihoterapie etc.)
I.2. din alte discipline (medicina preventiva, medicina comunitara,
sanatate publica, antropologie).
II. Abilitati fundamentale pentru:
II.1. munca preclinica si clinica
- comunicare; evaluare; diagnosticare; proiectare si
implementare de programe populationale de interventie;
consiliere si psihoterapie; interventii individuale si de grup.
II.2. munca de cercetare
II.3. activitati de instruire, antrenare si supervizare
II.4. activitati de management

Psihopatologia
Este o disciplina de granita, situate intre psihologie si psihiatrie. Cuvantul
psihopatologie provine din limba greaca de la cuvintele pyche=suflet, patos
= boala si logos = stiinta.
Studiaza tulburarile activitatii psihice si isi propune sa realizeze o descriere
obiectiva a starilor mintale anormale pe baza informatiilor obtinute de la
pacient privind experientele sale mintale si pe baza observarii
comportamentului bolnavului.
Identifica cauzele fenomenelor mintale anormale .