Metodele de imobilizare a fragmentelor la maxilare este cindiționată de cazul clinic

concret al arcadelor dentare și alti factori.Imobilizarea fracturii de mandibulă are drept scop
punerea în repaus a fragmentelor fracturate pentru a forma un calos osos interfragmentar.[5]

Printre metodele de tratament se cunosc: ortopedice, chirurgicale și mixte. Fiecare

metodă are indicațiile sale în dependență de particularitățile cazului clinic. Astfel, metodele de
tratament oropedic se folosesc în cazul fracturilor de mandibulă fără deplasări ale fragmentelor
osoase, cu prezența dinților pe fragmentele de fractură, la pacienții in stare de conștiență, fără
risc de comă sau de vomă și fără patologii ale sistemului respirator.

Tratamentul chirurgical are indicații mai restrînse, se recurge la el cînd dispozitivele

protetice nu pot asigura o reducere și imobilizare eficientă. Este indicat în: fracturile cominutive,
fracturi cu deplasări importante, fracturile retrodentare sau de unghi, fracturile angrenate sau
greu de redus, fracturile cu interpozitii de părți moi, fracturile la edentați. [1]

Metoda chirurgicală de fixare a fracturilor de mandibulă este indicată din diferite motive,
inclusiv motivele biomecanice, funcționale și preferințele pacientului. Fixarea internă rigidă a
mandibulei este indicată atunci când fixarea nonrigidă nu ar asigura o stabilizare suficientă a
fragmentului pentru a permite vindecarea, cu atît mai mult tratamentul chirurgical poate permite
o revenire funcțională mai rapidă. [3] Este important de înțeles că imobilizarea mandibulei prin
metode ortopedice nu stopează mișcarea fragmentelor fracturate. De fiecare dată cînd pacientul
se alimentează, vorbește, mușchii masticatori fixați pe mandibulă mișcă fragmentele osoase și
întrerupe vindecarea osoasă sau formează o consolidare vicioasă. Totodată vindecarea osoasă se
poate realiza indiferent de comportamentul persoanelor. În plus atunci cînd este folosită tehnica
de imobilizare ortopedică în unele cazuri poate fi diminuată funcția respiratorie, moment dificil
pentru persoanele mai în vîrstă și cei ce suferă de patologii respiratorii.