Sunteți pe pagina 1din 11

168 CONDUCEREA AUTOMATĂ A PROCESELOR INDUSTRIALE

5.2.3.3.Stabilitatea reactoarelor neizoterme.


Se vor analiza numai reacţiile exoterme, deoarece numai dacă efectul termic al reacţiei
H>0, coeficienţii ce intervin în ecuaţiile adimensionale sunt pozitivi.
5.2.3.3.1. Reactoare cu funcţionare periodica
Modelul matematic stabilit în paragraful 5.2.2.3 pentru n=1 are forma:
1

dx1
  x1e x2   f ( x1 , x 2 )
d
1
(5.81)

dx 2
 x1e x2   ( x 20  x 2 )  g  x1  x 2 
d
În mod similar cu cele analizate la punctul 5.2.3.2., din prima ecuaţie (5.81) rezultă
valorile de regimul staţionar ale variabilelor x1s  0 şi x 2 s  0 . Dar, a doua rădăcină nu
corespunde din punct de vedere practic, ci numai prima, pentru care, din a doua ecuaţie
rezultă x2 s  x20 . Dar punctul staţionar de coordonate x1s  0 , x2 s  x20 arată că în reactor se
va stabili echilibrul numai după conversia totală a substanţei  x1  0 şi temperatura în reactor
este egală cu temperatura peretelui. Deci sistemul studiat nu are un regim staţionar şi deci
reactorul cu funcţionare periodică nu lucrează decât în regim nestaţionar. Ca atare pentru
aceste reactoare, nici nu se pune problema stabilităţii regimului staţionar, dar pot apare
probleme ale stabilităţii regimului nestaţionar.
5.2.3.3.2. Reactoare cu funcţionare continuă.
a). Numărul stărilor staţionare. Teoria indecşilor elaborată de Poincaré permite
elaborarea unor legi generale în legătură cu tipul poziţiei de echilibru şi traiectoriile închise
ale sistemului dinamic. Spaţiul fazelor sistemului este descris de două ecuaţii diferenţiale:
dx1 dx 2
 F  x1 , x 2  ;  G  x1 , x 2  (5.82)
d d
ce se poate considera ca un spaţiu vectorial şi fiecărui punct îi corespunde un vector având
direcţia tangentă la traiectorie de fază ce trece prin acel punct.
Se va analiza deplasarea în acest spaţiu vectorial a curbei închise N, care nu trece prin
poziţia de echilibru (PE) a sistemului (5.82) (fig. 5.5).
Vectorul corespunzător unui punct oarecare S pe curba
N
N se va modifica corespunzător deplasării punctului S pe curba
S
N. Când punctul S descrie întreaga curbă, vectorul se roteşte cu
PE
unghiul 2, unde ν se numeşte indexul curbei închise şi nu
depinde de forma curbei N. El este pozitiv dacă sensul de
Fig. 5.5. Contur închis rotire al vectorului coincide cu sensul de parcurgere al curbei
şi negativ în caz contrar.
Dacă în interiorul curbei N se află un punct de echilibru, atunci indexul determină caracterul
topologic al acestui punct de bază şi se numeşte indexul Poincaré pentru poziţia dată a
echilibrului. În fig.5.6 se observă că indexul Poincaré, pentru un nod (fig. 5.6a) şi pentru un
focar (fig. 5.6b), este egal cu +1 iar pentru un punct de tip şa el este egal cu (-1) (fig. 5.6.c).
Din analiza acestor curbe se pot face următoarele observaţii:
- indexul curbei închise, ce nu conţine în interior nici o poziţie de echilibru, este egal
cu zero (fig. 5.6.d)
- indexul curbelor închise, ce conţin în interior câteva poziţii de echilibru, este egal cu
suma indecşilor acestor puncte;
- indexul curbei închise, care este o traiectorie de fază închisă, este egal cu +1;
- indexul curbei închise, de-a lungul căreia vectorii sistemului studiat au toţi direcţia
spre interior sau spre exterior, este egal cu +1;
O asemenea curbă închisă se numeşte ciclu fără contact.
169 CONDUCEREA AUTOMATĂ A PROCESELOR INDUSTRIALE

a. b. c. d.
Fig. 5.6. Determinarea indexului curbei în planul fazelor

Din aceste observaţii rezultă următoarele leme fundamentale ce pot fi privite ca legi de
legătură între traiectoriile închise şi poziţiile de echilibru.
Lema 1. În interiorul traiectoriilor de fază închise se află un punct de echilibru dacă
indexul acestei traiectorii este egal cu +1 şi indexul curbei închise în interiorul căreia nu este o
poziţie de echilibru, este egal cu zero.
Lema 2. Dacă în interiorul traiectoriei de fază închisă se află o poziţie de echilibru,
atunci ea nu poate fi atinsă.
Lema 3. Dacă în interiorul traiectoriei de fază închisă se află numai o poziţie de
echilibru simplă, atunci numărul său este totdeauna impar deoarece numărul punctelor de tip
şa este totdeauna mai mic decât numărul focarelor şi nodurilor.
b). Modelul generalizat al reactoarelor cu funcţionare continuă
Pentru reactoarele cu funcţionare continuă şi pentru unele reactoare cu funcţionare
semiperiodică, de ordinul doi, modelul matematic general poate fi scris sub forma:
dx1
 1  x1 , x 2     x10  x1   F  x1 , x 2 
d
(5.83)
dx 2
  2  x1 , x 2     x 20  x 2   G  x1 , x 2 
d
unde prima ecuaţie reprezintă ecuaţia bilanţului de material şi a 2-a, ecuaţia bilanţului
energetic. Variabilele adimensionale x1, x2, τ sunt proporţionale respectiv, cu concentraţia
reactantului (x1), temperatura amestecului de reacţie (x2) şi de timpul (). Funcţia φ1( x1, x2)
caracterizează viteza reacţiei chimice iar φ2(x1, x2), viteza de producere a căldurii, λ este
proporţional cu debitul de fluid ce intră în reactor, iar μ determină condiţiile schimbului de
căldură; x10 este proporţional cu concentraţia iniţială a reactorului, iar x 20 reprezintă o
combinaţie liniară între temperatura de intrare a amestecului şi temperatura peretelui
reactorului. Toţi parametri sistemului (λ, μ, x10, x20 ) sunt pozitivi. De asemenea variabilele x1
şi x2 au numai valori pozitive.
În cazul reacţiilor neautocatalitice exoterme φ1(x1, x2) <0
x2 şi φ(x1, x2)>0 şi în plus aceste funcţii mai îndeplinesc
x2max următoarele condiţii:
1)φ1(0, x2)=0 2) φ2(0, x2)=0 3) φ2(x1, 0)=0
f <0
4)  2 x1 >0 5) φ1(x10 , x2) - limitează funcţia x2.
x20
Ele permit determinarea ciclului fără contact. Acesta
g >0 x1 reprezintă un dreptunghi care are proprietatea că traiectoriile
de fază intersectează laturile sale şi sunt orientate spre
x10 x1max
Fig. 5.7. Ciclul fără contact interior, două dintre laturi fiind paralele cu axele: x 1=x10 şi
x2=x10 (vezi fig. 5.7).
În consecinţă se pot face următoarele afirmaţii:
- pentru x1 = 0, condiţia 1) φ1(0, x2)= 0 şi ţinând cont de prima ecuaţie (5.83) rezultă:
Cap.5. Reglarea automată a unor procese şi operaţii din industria chimică 170
dx1
 x10  0
d
- pentru x1 = x10 , - pentru x2=x20
dx1 dx 2
  1  x10 , x 2   0   2  x1 , x 20  >0
d d
În calitate de latură superioară, dreptunghiul fără contact are dreapta x 2=x2max unde x2max -
rezultă din ecuaţie G(x10, x2)=0 adică:
φ2(x10 , x2)=μ(x2-x20) (5.84)
Din condiţiile 3) şi 5) se observă că această ecuaţie are o singură rădăcină. Valoarea
dx 2
pe dreapta x2= x2 max este egală cu:
d
G  x1 , x 2 max     x1 , x 2 max     x 20  x 2 max 
În baza condiţiei 4), G(x1, x2max) este monoton crescătoare şi pentru x1=x10 această funcţie este
nulă, ceea ce permite determinarea lui x2 max. Ca atare, pentru x1<x10, adică zona de sub dreapta
dx
x2=x2 max, 2  0 .
d
Se va demonstra în continuare că toate poziţiile de echilibru se află în interiorul
acestui dreptunghi, poziţiile de echilibru corespunzând soluţiilor sistemului:
F(x1, x2, x10, ) = 0 G (x1, x2, x20, ) = 0
Se poate uşor verifica că pentru x1 < x10, F(x1, x2) < 0 iar pentru x2 > x2 max (zona
haşurată) G(x1, x2) ≠ 0 iar la limită, G(x 1, x2 max)<0. Ca atare toate poziţiile de echilibru se află
în interiorul dreptunghiului fără contact.
c) Principiul imparităţii.
Reactoarele chimice cu funcţionare continuă descrise de modelul general (cu condiţiile
de mai sus), pot avea numai un număr impar de poziţii staţionare (poziţii simple de
echilibru). Prin aceasta numărul punctelor de tip şa este mai mic cu unu decât numărul
nodurilor şi focarelor. Această afirmaţie rezultă din principiul indicilor Poincaré şi poartă
numele de principiul imparităţii.
5.2.3.3.3. Studiu de caz pentru o reacţie de ordinul 1.
Pentru n =1 ecuaţiile reactorului cu funcţionare continuă devin:
dx1
 x 2 e 1 / x2   ( x10  x1 )  F ( x1, x 2 )
d
(5.85)
dx 2 1 / x2
 x1e   ( x 20  x 2 )  G ( x1, x 2 )
d
Coordonatele poziţiilor de echilibru rezultă din ecuaţiile:
 x1s e 1 / x2 s   ( x10  x1s )  0
(5.86)
 x1s e 1 / x2 s   ( x 20  x 2 s )  0
x
Pentru 0,45 de echilibru0,6şi dependenţa
0,7
0,3 20 determinarea numărului punctelor
x10=0,4 acestora de
valorile parametrilor se utilizează diagrama bifurcaţiei, ecuaţia căreia are forma:
0,25 x10
x 20  x 2 s  (5.87)
0,2  (1  e1 / x2 )
şi este reprezentată în figura 5.8 pentru valorile lui x 10=[0,4 0,45 0,5 0,55 0,6 0,7 1], iar
0,15
[x 20=0,182].

0,1  
0,05
x2s
0
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1 1,2 1,4
Fig. 5.8. Variaţia punctelor staţionare în diagrama bifurcaţiei
171 CONDUCEREA AUTOMATĂ A PROCESELOR INDUSTRIALE

Există o valoare limită pentru care există una sau trei poziţii staţionare.
dx 20  2 x10  e1 / x2 s
Din condiţia de extrem a funcţiei (5.87):  1  0
dx 25 x 22s (1  e1 / x2 s ) 2
rezultă:
x 2 2 s (1  e1 / x2 s ) 2
x10  (5.88)
 2 e1 / x2 s
Înlocuind (5.88) în (5.87) rezultă condiţia punctelor de extrem:
x 22 s (1  e1 / x2 s )
x20  x25  (5.89)
1 / x2 s
e
Ecuaţiile (5.88) şi (5.89) reprezintă ecuaţiile parametrice ale limitei căutate în funcţie
de parametrul x 2 s . Pentru toate valorile posibile ale lui  şi  această limită are forma
prezentată în fig. 5.9 şi zona haşurată corespunde la trei stări
de echilibru iar restul la o singură stare de echilibru.
x10 Diagrama bifurcaţiei permite nu numai stabilirea
numărului, dar şi a stabilităţii stărilor de echilibru pentru
sistemele de ordinul 1, lucru ce nu este posibil pentru
sistemele de ordin superior. Se va utiliza totuşi metoda
liniarizării, coeficienţii aproximării liniare având valorile:
x
V x a11  e 1 / x2 s   ; a12   1s e1 / x2 s
2s x2 s
x
a21  e 1/ x 2s ; a22  1s e 1/ x2s  
Fig. 5.9. Stări de echilibru

x 2 2s
Poziţia de echilibru nu corespunde unui punct tip şa dacă   0 . Ca atare ecuaţia:
  a11 a 22  a12 a 21  0 (5.90)
determină în spaţiul parametrilor limita domeniului de stabilitate a poziţiilor de echilibru de
tip şa. Ca atare se va stabili ecuaţia limitei de stabilitate în planul x10, x 20 şi ea corespunde cu
ecuaţiile (5.88) şi (5.89) ale limitei poziţiilor monostaţionare.
Din (5.90) rezultă:
Cap.5. Reglarea automată a unor procese şi operaţii din industria chimică 172
x
  e 1 / x2 s  21s e1 / x2 s  0 (5.91)
x 2s
de unde:
x 225 (1  e1 / x2 s )
x1s  (5.92)

sau ţinând cont de ecuaţia F ( x1 , x 2 )  0 rezultă
x1s (1  e1 / x2 s )
x10  (5.93)
e1 / x2 s
Din (5.91) rezultă:
x 2 2 s
x1s e 1 / x2 s  (  e 1 / x2 s ) (5.94)

şi înlocuind în G ( x1s , x 2 s )  0 se obţine:
x 2 2 s
(  e 1 / x2 s )   ( x 20  x 2 s )  0 (5.95)

Din (5.95), exprimând pe x10 în funcţie de x 2 s se obţine o relaţie similară cu (5.89) ca
stare limită de stabilitate pentru care   0 corespunde zonei haşurate din fig. 5.9 şi deci în
această zonă vom avea un punct staţionar de tip şa.
Construind pe diagrama bifurcaţiei curba dată de (5.89) (linia punctată), ea trece prin
punctele de extrem ale diagramei. Aceasta arată că din cele 3 puncte staţionare, cel care
corespunde poziţiei de echilibru de tip şa este cel din mijloc, aparţinând domeniului   0 .
Se va demonstra în continuare că în cazul în care există o singură stare staţionară,
aceasta nu poate să corespundă unei poziţii de tip şa. Pentru aceasta se utilizează ecuaţia:
σ = - (a11 + a22) = 0
şi în plus se vor folosi ecuaţiile de regim staţionar din care se determină ecuaţiile limitei de
stabilitate în planul (x20,x10). După calcule simple rezultă:

x10 
x 2 2s


2    (    )e1 / x2 s  e 1 / x2 s  (5.96)

x 20  x 2 s 
x 2 2s

    e 1 / x2 s  (5.97)

În funcţie de valorilor parametrilor λ şi μ, există două forme ale curbei  = 0 aşa cum
se observă în figura 5.10. Prima variantă (fig. 5.10a) corespunde situaţiei când printre
punctele staţionare există unul de tip nod, iar în
x10 cel de al doilea caz acesta lipseşte. Dacă bucla
x10 a) b) din primul caz se reduce la un punct (cazul
limită), atunci curba  = 0 se suprapune peste
curba  = 0.
x2s x2s Problema stabilităţii poziţiilor de
echilibru pe care le are sistemul, pentru valori
Fig. 5.10. Forme ale curbei  = 0. date ale parametrilor, poate fi rezolvată simplu
prin următoarele construcţii în planul (x2s,x20).
- Se construieşte, conform ecuaţiei (5.97) diagrama bifurcaţiei;
- Se duce dreapta orizontală corespunzătoare valorii x20;
- Se construieşte limita punctelor de tip şa  = 0, conform ecuaţiei (5.89);
- Punctele de echilibru care se află sub această curbă sunt puncte de tip şa şi deci
aceste puncte nu pot fi atinse deci nu se pune problema stabilităţii lor;
- Pentru determinarea stabilităţii poziţiilor de echilibru rămase, se construieşte în
173 CONDUCEREA AUTOMATĂ A PROCESELOR INDUSTRIALE

planul x2s, x20 limita de stabilitate  = 0 conform ecuaţiei (5.97). Această curbă ca şi limita
punctelor de tip şa, taie axa x2s în doua puncte unul din ele fiind originea axelor şi are un
maxim.
- Poziţiile de echilibru aflate sub curbă sunt instabile iar cele de deasupra curbei sunt
stabile. Din figura 5.11 se observa ca punctele B şi C sunt puncte de echilibru instabile, B este
un punct de tip şa iar C este un punct instabil.
x20
x20=x2
=0
x20 =0 C
A B

0
x2s x’2 x2s x”2 x2s x2
s
Fig. 5.11. Diagrama bifurcaţiei - domenii de stabilitate

În funcţie de valorile  şi  există 5 variante de curbe posibile  = 0 şi  = 0


prezentate în fig. 5.12.

1 I 1 II 1 III
x10 x10 3 x10 3
3 =
6 = = 6
5 4 5 4
4
2 5
2 = 1 2
= 1 1
x20 x20 x20
IVa IVb V
x10 = x10 x10 =
3 = 3
3
1 1 1
4 4
=0 =0 =0
1 1 1
x20 x20 x20

Fig. 5.12. Forme ale curbei  = 0.


Pentru a vedea cum se realizează fiecare din curbele 1-4 se va preciza prin ce se deosebeşte o
curba de alta.
Trecerea de la varianta 1 la varianta 2 are loc atunci când punctul de tangenţă al
curbelor  = 0 şi  = 0 coincide cu punctul de intersecţie al curbei  = 0 şi latura superioară a
curbei  = 0. Deplasând în jos punctul de tangenţă atinge latura inferioara a curbei  = 0 şi
trece de la varianta 2 la varianta 3. La limita dintre varianta 3 şi 4 cele două puncte de
intersecţie ale curbelor  = 0 şi  = 0 se transformă într-un punct de tangenţă. În varianta 4
Cap.5. Reglarea automată a unor procese şi operaţii din industria chimică 174
curba  = 0 se afla în interiorul curbei  = 0. Se observă că există două variante 4 în funcţie
de forma curbei  = 0.
Varianta 4 se transforma în varianta 5 când punctul de tangenţă se află pe axa x 10.
Stabilirea condiţiilor posibile  = 0 şi  = 0 în poziţiile limita de mai sus se simplifică dacă se
trece de la variabilele  ,  , la variabilele  ,  , unde:

  1 (5.98)

Ecuaţia limitei variantelor 4 şi 5 are forma:

 (5.99)
  (  1)e 1
Limita variantelor 2-3 se realizează în punctul   2 ,   0 al curbei.
2
  (  1)e (1 n )
(5.100)
Ecuaţia asimptotei curbelor IV-V   e 1 (  2)
Ecuaţia asimptotei curbelor II-III   e 2 (  5)
Pentru curbele 1-2 şi 3-4 nu se poate stabili analitic ecuaţia dar se pot tabela valorile.
În fig. 5.13 se prezintă în planul  ,  curbele corespunzătoare variantelor 4 care ne permit,
pentru valori date ale parametrilor şi să se determine căror variante corespund curbele
  0 şi   0 în planul x20, x10.
După cum se observă în fig. 5.13 există maxim 6 zone ale planului x 10,,x20 care
deosebesc numărul şi stabilitatea poziţiilor staţionare. Linia punctată a curbei   0 nu
participă la separare deoarece pe ea corespund schimbări ale semnului lui  pentru punctele
de tip şa.

V IV III II I

Fig. 5.13. Curbe posibile =0.

5.2.4.Aspecte specifice desfăşurării reacţiei şi recuperarea produsului.


Daca materiile prime nu traversează reactorul decât o singura data se obţine o aşa
numita "trecere unica"(fig. 5.14).
În aceste reactoare cu trecere unica, gradul de transformare la o trecere devine factor de primă
importanţă. Raportul între reţinere şi debitul care trece este egal cu "timpul mediu de şedere",
cu condiţia ca reactorul sa fie agitat.
V
Astfel F   devine un parametru de construcţie important.
Fi
Intr-un reactor tubular, cantitatea de produs obţinută pe
unitatea de lungime a reactorului depinde de viteza reacţiei şi
durata contactului cu materialul care se scurge prin tub.
Fe Întârzierea pe parcurs este de asemenea V/F. De la un reactor

Fi Fe

Fig. 5.14. Reactor cu trecere unică


175 CONDUCEREA AUTOMATĂ A PROCESELOR INDUSTRIALE
cu trecere unica produsul poate fi introdus într-un alt reactor montat în aval.
Unele genuri de reacţii au un randament pe unitatea de timp foarte scăzut, chiar dacă
condiţiile de desfăşurare sunt cele mai favorabile. Se utilizează atunci reactoare în cascada
pentru ameliorarea randamentului. Primul etaj de reacţie nu efectuează decât o conversie
parţială a materiei prime(fig. 5.15), al doilea reactor este montat în serie cu primul, urmează
treilea şi aşa mai departe, ce produc reacţiile adiţionale. În cazul limita se obţine un reactor de
tip continuu tubular. Cascada de reactoare multiple şi reactorul
R1 R1 R1 continuu pot avea mai multe puncte intermediare de
introducere a materiei prime sau a catalizatorului.
Când durata de contact între materia primă şi diferiţi
Fig. 5.15. Reactor în cascadă agenţi catalizatori în zona de reacţie trebuie să fie mare în
locul unor reactoare cu dimensiuni mari se preferă procesul cu
recirculare. În acest proces cu recirculare, materia primă circulă continuu şi traversează
reactorul de dimensiuni
normale. La ieşirea din reactor Alimentare va
apare atât produsul util cât şi REACTOR
materia prima, substanţa PRODUS
parţial transformata, produse Separator
secundare şi substanţe
inactive. Folosind un separator
adecvat şi un sistem de purjare Reactanţi recirculaţi Purje se
pot separa, din acest debit de
ieşire produsul util,
substanţele inactive se Fig. 5.16. Reactor cu recircularea reactanţilor
purjează, iar materia primă şi
substanţele parţial transformate se recirculă prin reactor (fig. 5.16). Produsul format în reactor
în urma unei reacţii chimice este recuperat în aval de proces intr-o instalaţie de recuperare.
Materia ieşită din reacţie, ce constituie produsul, trebuie să fie separată de materia primă
neconsumată. De asemenea, trebuie sa fie eliminate subprodusele formate, substanţele
interactive, catalizatorul şi alte impurităţi (purje).
În funcţie de natura reacţiei, de natura produsului şi a celorlalte substanţe formate,
recuperarea poate avea loc în diferite moduri.
Un tip de recuperator, prezentat în figura 5.17, se bazează pe reducerea presiunii. Un
reductor de presiune, montat între reactor şi cuva de separare, face ca presiunea în cuva de
separare sa fie mai mică decât în reactor şi este menţinută la o limita bine stabilită. Presiunea
Fv scăzută permite constituenţilor gazoşi să se
separe de lichid. Partea lichidă poate
Fi constitui, fie produsul util, fie impurităţile.
REACTOR Separator Pentru obţinerea unei separări mai ridicate
este necesară introducerea unor separatoare
FB
în cascadă.
Fig. 5.17. Separare prin reducere de presiune
Cap.5. Reglarea automată a unor procese şi operaţii din industria chimică 176
Un alt tip de dispozitiv de
Schimbător
recuperare a produsului util, utilizează
de căldură
Fv un schimbător de căldură, (fig. 5.18).
Fi Temperatura materiei la ieşirea din
REACTOR Separator reactor este coborâtă, suficient pentru a
avea loc o condensare parţială. Produsul
FB util poate fi partea condensată ce se
extrage prin produsul de bază FB sau din
Fig. 5.18. Separare prin modificarea temperaturii vaporii necondensaţi Fv. Pentru a obţine o
puritate mai mare sunt necesare mai
multe etaje de condensare şi separare.
În locul unor etaje multiple de condensare se poate utiliza o coloană de fracţionare
(fig.5.19). Se mai poate utiliza şi alte tipuri de separatoare: cu filtraj mecanic, prin
centrifugare.

Fv
Schimbător
de căldură
Fi FR Fe
REACTOR
Coloană de separare

Fag FB

Fig. 5.19. Separare prin coloană de rectificare

Modelele macroscopice fundamentale de comandă a vitezei de reacţie într-o reacţie


chimică, decurg din ecuaţiile cinetice. Se poate utiliza pentru aceasta fie concentraţia materiei
prime, presiunea, temperatura şi în caz sigur, modul de formare al radicalilor liberi.
Se poate regla concentraţia materiei prime, prin raportul intre agenţii de cataliză sau de
activare, prin operaţii de dozare şi de amestecare efectuate asupra debitului de alimentare a
reacţiei. Pentru un raport adecvat, temperatura influenţează asupra reacţiei. Temperatura poate
controla, în anumite limite, viteza de reacţie, limitând cantitatea de energie calorică liberă,
deci, folosind diverse procese de transmisie a căldurii, se poate influenţa viteza de reacţie
Presiunea influenţează asupra rapidităţii cu care se produce reacţia. S-a constatat, de
asemenea, că anumite reacţii chimice sunt influenţate de prezenţa radiaţiilor. Razele vizibile,
razele x sau alte tipuri de radiaţii pot provoca fie formarea de radicali, fie amorsarea reacţiilor.
De asemenea, în măsură sigură, existenţa câmpului electromagnetic poate facilita formarea
de radicali liberi.
Dar, nu se poate varia instantaneu concentraţia
F1 C1, C2, C3 materiei care ocupă un rezervor, deoarece apare o
Fi Fe constantă de timp de amestecare, ce depinde de
F2 REACTOR volumul recipientului şi de debitul de substanţă.
F3 Unele constante de timp mari limitează posibilităţile
de reglare precisă şi rapidă a reactorului prin
Fig. 5.20. Controlul compoziţiei intermediul reglării concentraţiei (fig..5.20).

Reglarea vitezei de reacţie prin reglarea temperaturii de desfăşurare a reacţiei este


posibilă prin trei metode:
177 CONDUCEREA AUTOMATĂ A PROCESELOR INDUSTRIALE
a). Comanda temperaturii medii a
F1 cald C1, C2, C3 amestecului din reactor prin aducerea unei
Fi Fe cantităţi de căldură necesare prin debitul de
REACTOR
alimentare. În acest caz o variaţie a
F2 rece temperaturii este obţinută cu aceeaşi
constantă de timp ca şi în cazul variaţiei
Fig. 5.21. Controlul temperaturii
concentraţiei deoarece constanta de timp
proprie de amestecare, la operaţii de
introducere de materie, se manifesta în mod egal în convecţia termică prin amestecare de
substanţă rece sau caldă (fig.5.21).
b) O a doua metodă consta intr-un schimb de căldură între masa de reacţie şi un agent
regulator (fig. 5.22).
Fag În acest caz, constantele de timp termice ale fluidelor ce
Schimbător iau parte la reacţie şi pereţii metalici ai reactorului nu
Fi Fe permit schimbarea bruscă a temperaturii. Pentru
REACTOR
determinarea constantelor de timp termice este necesară
cunoaşterea valorilor capacităţilor calorice şi a
de căldură Fag coeficienţilor de transfer ai căldurii.
c) O a treia metodă constă în comanda intensităţii
Fig. 5.22. Controlul temperaturii la acele reacţii, la care reacţia însăşi produce un consum
de căldură, astfel spus, se comandă temperatura reglând
raportul de ingrediente în zona de reacţie. Această metodă constă în general în concentrarea de
catalizatori care sunt reglaţi pentru comanda intensităţii reacţiei. În acest caz constantele de
timp sunt constante corespunzătoare amestecătoarelor.
Debitul de materie ce intră în reactor, presiunea şi debitul în conductele şi rezervoarele
asociate reactorului sunt controlate prin ecuaţii hidrodinamice studiate în capitolul 4. Nu apar
deci probleme deosebite specifice reactoarelor decât cele legate de aspectul cinetic al
reacţiilor chimice.

5.2.5.Reglarea convenţională a reactoarelor continue


Reactoarele continue sunt destinate să funcţioneze în regim de alimentare continuă cu
debit constant, cu extragere de flux de căldură constant evacuat sau furnizat.
Obiectivul sistemului de reglare convenţională constă în asigurarea condiţiilor de
funcţionare, conform prevederilor de proiectare, reducându-se totodată la minim pierderile de
produs şi de reactanţi. Există o varietate atât de mare de reactoare încât analiza fiecăruia ar fi
imposibilă. Totuşi în prima parte a acestui paragraf s-a făcut o distincţie între reactoarele
tubulare (sau cu parametri distribuiţi) şi cele cu amestecare. Reactoarele tubulare prezintă un
grad de conversie mai ridicat decât cele cu amestec, dar acestea din urmă se pretează mai bine
reglării automate.
În funcţie de viteza de reacţie, gradul de conversie poate fi egal cu 1 la o singura
trecere sau poate fi cuprins intre 0 şi 1 şi în acest caz este necesară recircularea lui. Pentru
fiecare din aceste categorii de reactoare în vederea asigurării condiţiilor optime de desfăşurare
a reacţiei, este necesară reglarea unor parametri macroscopici cum ar fi concentraţiile
substanţelor prin reglarea debitelor de reactanţi, reglarea temperaturii, reglarea presiunii,
reglarea pH-ului.
5.2.5.1.Reglarea debitelor de reactanţi.
În toate cazurile în care unul din reactanţi se află în altă fază decât produsele sau ceilalţi
reactanţi, atunci el poate fi adăugat în mod automat cu acelaşi debit cu care se consumă,
reglându-se cantitatea acumulată în interiorul reactorului.
Cap.5. Reglarea automată a unor procese şi operaţii din industria chimică 178
În reacţiile cu o singură fază, care se desfăşoară la o singură trecere, cum sunt, de
exemplu, procesele de neutralizare, reglarea precisă a raportului dintre reactanţi este o
condiţie esenţială impusă de proces. Excesul unuia dintre reactanţi, nu numai că reprezintă o
risipă, dar poate genera reacţii suplimentare dăunătoare sau poate afecta calitatea produsului
final. Pentru a pune în evidenţă acest aspect se va analiza schema de reglare convenţională a
unui reactor chimic cu două debite de intrare, unul în fază lichidă şi altul în fază de vapori sau
gaz, prezentându-se două variante.
a). Produsul final util este în fază de
PC gaz. În acest caz, se menţine debitul de
reactant gazos la o valoare constantă,
printr-o buclă de reglare a debitului
FI
(bucla FC) şi pentru ca reacţia să se
Produs gazos desfăşoare în condiţii optime, se menţine
Debit lichid
nivelul de lichid în reactor constant prin
bucla de reglare a nivelului LC, aşa cum
se arată în figura 5.23. În acest mod,
LC având debitul de alimentare gazos şi
nivelul de lichid constant, reacţia se va
Debit gaz desfăşura în aceleaşi condiţii. În cazul în
Purje care presiunea influenţează desfăşurarea
reacţiei, se va menţine presiunea
FC constantă prin comanda debitului de
evacuare gazos (produs final) prin bucla
de reglare PC. Eliminarea reziduurilor se
Fig. 5.23. Reglarea reactoarelor chimice evacuează continuu din reactor prin
debitul de bază FB.
b). Produsul final util este în faza
PC lichidă. Evacuarea produsului lichid se
Debit lichid face în aşa fel încât să se menţină
nivelul de lichid constant în reactor
(bucla LC), pentru asigurarea aceluiaşi
Purje
volum lichid de reacţie. În figura 5.24
sunt prezentate structurile de reglare
FC recomandate în acest caz:
r * - reglarea presiunii prin comanda
rC debitului de purje (bucla FC);
- reglarea nivelului prin comanda
Debit gaz LC debitului de evacuare (bucla LC);
- reglarea rapoartelor de debite (debit de
reactanţi - gaz şi lichid, rC şi FC);
Se pot regla şi separat cele două
FC debite de reactanţi, caz în care se elimină
Produs lichid blocul de raport rC din structură iar
regulatorul FC de pe debitul de gaz va
Fig. 5.24. Reglarea reactoarelor chimice avea mărime prescrisă fixă. Pentru
fiecare caz în parte, în funcţie de
cerinţele de desfăşurare ale procesului de reacţie, se stabilesc structurile adecvate. Nu se pot
da reguli generale de stabilire a acestor structuri, dar adesea, din cerinţele de asigurare a
cantităţilor de substanţe cerute de ecuaţiile chimice, apare necesitatea reglării presiunii,
debitelor sau rapoartelor de debite şi reglarea volumului sau masei de reacţie.