EPILEPSIA

DEFINITIE, TERMINOLOGIE

Epilepsia – suferinta cronica cerebrala manifestata prin crize epileptice recurente, spontane.
Criza epileptica – episod brusc, stereotip de manifestare motorie, senzitiva, senzoriala,
comportamentala si/sau modificare a starii de constienta ce se datoreaza activarii bruste,
necontrolate, a unei populatii neuronale.
Crize epileptice repetate = apar la intervale scurte de timp (minute, ore) separate de intervale de
normalitate clinica (interval liber).
Stare de rau epileptic (status epileptic) = crize repetate neîntrerupte de revenire la normalitate (fara
interval liber).
Crize epileptice morfeice (hipnice) = crizele care apar în timpul somnului.
Sindromul epileptic = manifestare epileptica definita deelemente clinice (tipul semiologic de criza
epileptica),electroencefalografice, status neurologic, etiologie, prognostic si uneori raspuns
terapeutic.

Ce este epilepsia
Epilepsia poate fi definita ca "apariţia unor paroxisme tranzitorii de descarcari neuronale excesive
sau necontrolate , care se poate datora unui număr de cauze diferite care conduc la convulsii
epileptic”.
Prezentarea reala sau manifestarile diferă între indivizi, în funcţie de locul de origine a descarcarilor
epileptice în creier şi traseul acestora. O persoană ar trebui să fie diagnosticata ca având "epilepsie"
dacă există manifestări recurente şi anume ar trebui să existe cel puţin două sau mai multe episoade
neprovocate similare la un interval mai mare de 24 de ore în afară. Prin urmare, primul episod al unui
convulsii este numita o "convulsie unica" şi nu epilepsie.
Epilepsia poate fi, de asemenea, împărţite în epilepsie activa şi inactiva, cu epilepsia activă fiind
definită ca două sau mai multe crize de epilepsie în ultimii cinci ani, care sunt neprovocate de orice
cauza identificată imediat.
O criza de epilepsie este un eveniment în care un individ nu este conştient de împrejurimi, fie
complet sau parţial. Diversele mişcări motorii, cum ar fi scuturarea membrelor; fenomene senzoriale,
cum ar fi senzaţia de şoc electric, într-o anumită zonă; senzatii comportamentale, cum ar fi frica sau
confuzie sau tulburările vegetative, cum ar fi secreţia excesivă de salivă sau incontinenţă vezicii
urinare / intestinului ar putea să apară în asociere cu aceasta stare (Sensorium) modificata.
Criza de epilepsie apare dintr-o dată şi încetează de la sine, la fel de brusc. De obicei este foarte
scurta, durată fiind de la câteva secunde până la minute. Doar în cazuri foarte rare, va fi continuă,
rezultând în "Status epilepticus", adică o criză durează mai mult de 30 de minute sau convulsii
recurente, fără a recăpătarea conştienţei individuale între atacuri. Cu toate acestea, de multe ori
pacienţii sau rudele acestora descriu un singur atac care a durat ore. Aceasta situatie se datoreaza
faptului că pacienţii sunt somnolenti sau confuzi la scurt timp după încetarea convulsiilor, un stare
descrisa ca fenomen post-ictal. Acestfenomen poate dura câteva ore, rareori mai mult de o zi, dar de
multe ori martorii ocular confunda aceasta ca parte a atacului ca fiind o durată lungă a crizei.

Ce nu este epilepsia?
Nu se incadreaza in definitia epilepsiei:
1. Criza unica – eveniment unic, înca sau niciodata repetat.
Se admite ca manifestarea epileptica unica are caracter benign, nu necesita tratament, dar, când
asociaza o modificare EEG persistenta la peste 2 saptamâni de la producere, se recomanda
monitorizarea acesteia.
2. Crize acute – sunt crizele epileptice care însotesc o suferinta organica cerebrala sau sistemica în
limita a 2 saptamâni de la debutul acesteia.
Boli sistemice: intoxicatii exogene, insuficiente grave de organ (respiratorii, hepatice, renale,
cardiace). În aceasta categorie se încadreaza atât crizele epileptic ce apar secundar sincopelor, crizele
ce se asociaza hipoglicemiei, intoxicatiei alcoolice sau sevrajului, ca si crizele epileptice care însotesc
eclampsia.
Boli cerebrale: vasculare (malformatie vasculara rupta, tromboflebita cerebrala, accidentul ischemic
acut în teritoriul vertebro-bazilar), infectioase (encefalita, meningoencefalita), traumatice (în primele
saptamâni de la producerea traumatismului craniocerebral
= crize imediate).

3. Crize febrile recurente, cunoscute sub denumirea de convulsii febrile, reprezinta crizele
generalizate ce apar exclusiv în context febril, dar în absenta unei infectii a sistemului nervos central.
• Termenul nu se aplica unei crize ce survine în contextfebril, dar la un pacient cu crize epileptice
anterioare în conditii de afebrilitate.
• Apare la 3-4% dintre copiii cu vârste între 3 luni si 6 ani; incidenta crescuta la copiii cu leziuni
neurologice la nastere, istoric familial de crize epileptice sau febrile.
• Predispozitie genetica: poligenica sau multifactoriala;
rata de concordanta de 40% la gemenii monozigoti, fata de 7% la bizigoti; s-a descris si un sindrom
epileptic idiopatic ce apare la vârste de peste 6 ani si asociaza crize febrile cu alte crize generalizate în
context afebril.
• Clinic: crize tonice, clonice sau tonico-clonice.
Rata de recurenta este de 30-40%; ea este mai mare daca:
– Prima criza febrila apare înainte de vârsta de 15 luni;
– Antecedente de crize febrile la o ruda de gradul 1;
– Febra moderata în momentul producerii crizei;
– Interval de timp scurt între debutul febrei si prima criza.
• Riscul de aparitie a epilepsiei este de 2-3% (aproximativ
egal cu al populatiei generale); acesta creste pâna la 6-15% daca:
– Criza dureaza mai mult de 15 min;
– Criza este focala;
– Statusul neurologic preexistent este patologic;
– Apare recurenta în primele 24 de ore;
– Istoric de epilepsie la unul dintre parinti.
• Tratamentul crizei consta în administrare de Diazepam 0,5 mg/kgc pe cale rectala alaturi de masuri
fizice si medicamentoase de combatere a febrei.
• Tratamentul cronic: instruirea parintilor privind combaterea precoce a febrei si tratamentul în criza;
nu se recomanda utilizarea tratamentului anticonvulsivant cronic.
4. Crizele benigne neonatale (epilepsia nou-nascutului);

5. Crizele reflexe = declansate numai de stimuli specifici,identificabili si controlabili: vizuali, auditivi,

proprioceptivi, termici, praxici (mâncat, citit). Crizele reflexe pot aparea asociate în anumite
sindroame epileptice.
 Afectiuni însotite de alterarea constientei
• Apneea si sincopa
• Breath-holding spells (spasmul hohotului de plâns)
• Disritmiile cardiace
• Migrena
Tulburari paroxistice ale miscarii
• Distonia acuta
• Mioclonusul benign
• Pseudoconvulsiile
• Shuddering attacks
• Spasmus nutans
• Ticuri
Tulburari ale somnului
• Narcolepsia
• Terori nocturne
• Somnambulism
Tulburari psihologice
• Attention deficit hyperactivity disorder (ADHD)
• Hiperventilatia
• Histeria
• Atacurile de panica
Refluxul gastroesofagian (sindromul Sandifer)

Afectiuni pediatrice ce pot în mod eronat sa fie etichetate drept convulsii (Dupa Friedman si Sharieff,
2006)

Principalele cauze ale epilepsiilor

I. Ereditare:
• Anomalii cromozomiale (trisomii, deletii partiale cromozomiale, cromozom inelar, sindrom de
cromozom X fragil);
• Anomalii ale ADN mitocondrial (MERRF, MELAS);
• Anomalii metabolice (leucodistrofii, mucopolizaharidoze,galactozemie, lipidoze, aminoacidopatii,
porfiria acuta intermitenta, deficit de piridoxina, boalaWilson, pseudohipoparatiroidismul);
• Boli neurocutanate (scleroza tuberoasa, neurofibromatoza, sindromul Sturge-Weber).
II. Dobândite:
1. Prenatale
• displaziile corticale sau tulburarile de migrare neuronala (schizencefalia, lisencefalia, pahigiria,
polimicrogiria,displazii corticale focale, heterotopii neuronale),
malformatii cerebrale complexe;
• leziuni ischemice cerebrale intrauterine;
• infectii intrauterine ale sistemului nervos central (rubeola, toxoplasmoza, infectii cu
citomegalovirus);
• intoxicatii medicamentoase materno-fetale.
2. Neonatale
• encefalopatii hipoxice sau ischemice dupa nasteri distocice;
• hemoragii cerebrale spontane (prematuri) sau în contextul unor contuzii traumatice obstetricale;
• infectii meningoencefalitice bacteriene (hemofilus,listeria) sau virale (herpes);
• dereglari metabolice (hipoglicemie, hipocalcemie etc);
• encefalopatii toxice datorate consumului de medicamente de catre mama.
3. Postnatale
a. Infectii cerebrale:
• parenchimatoase:
– encefalite virale (herpetice);
– abcese cerebrale (bacteriene, tuberculoase) (risc
ca 70% sa dezvolte epilepsie);
– parazitare (cisticercoza);
– boli prionice (Jakob-Kreutzfeldt);
• meningeale: bacteriene (risc ca 10% sa dezvolte epilepsie);
– asociate SIDA prin: infectii oportuniste, limfom cerebral,infarct cerebral, encefalopatie, droguri,
sevraj la alcool, tulburari electrolitice; risc crescut de recurenta.

b. Traumatisme:
• risc de aparitie a crizelor epileptice posttraumatice tardive (dupa minim 1 saptamâna de la
traumatism):
9-40% în populatia civila si 40-50% în cea militara, cu debut în primii 5 ani de la traumatism;
• factori de risc crescut pentru:
– traumatismul sever: contuzie cerebrala, hematom subdural;
– în mai mica masura: pierderea de constienta, amnesia dupa 24 de ore, vârsta peste 65 de ani,
prezent a crizelor epileptice precoce;
• aparitia crizelor posttraumatice tardive nu este influentata de tratamentul anticonvulsivant cronic
instituit cu ocazia crizelor precoce.

c. Tumorile cerebrale:
• la originea a 40% dintre crizele epileptice cu debut focal, tardiv;
• crizele epileptice variaza ca risc de aparitie, frecventa si aspect clinic în functie de:
– tipul histologic al tumorii – mai frecvente în tumori cu evolutie lenta: disembrioplazice,
meningioame, oligodendroglioame;
– localizarea tumorii – mai frecvent în tumori supratentoriale din vecinatatea cortexului, mai ales
frontal si temporal.
• manifestare clinica ce asociaza timp îndelungat crize epileptice partiale sau secundar generalizate
cu un examen neurologic posibil normal; • diagnostic imagistic urmat de tratament chirurgical, cu
excizia tumorii.
d. Intoxicatii:
• alcool
– la 5-15% dintre alcoolici;
Circumstante:
– intoxicatia alcoolica acuta, grava;
– sevraj la marii bautori (crize repetate în primele 48 de ore de la încetarea aportului, chiar stare de
rau epileptic);
– crize recurente legate de intoxicatia alcoolica cronica;
– poate fi asociata cu traumatisme craniene si poate agrava evolutia altor forme de epilepsie.
• medicamente:
– aport crescut (sau eliminare redusa) de neuroleptice, antidepresive, fenotiazine, aminofilina,
antidiabetice orale sau insulina, penicilina, antihistaminice (ocazional ciclosporina, anestezice locale,
substante de contrast radiologic etc);
– sevraj la anticonvulsivante (benzodiazepine, barbiturice), amfetamine, opiacee, baclofen.
• droguri: consum de cocaina, amfetamina, canabis, acid dietilamidlisergic;
• alte toxice: insecticide (organo-fosforice sau clorurate), oxid de carbon, solventi organici, antigel
(etilglicol), metale, venin de insecte.
e. Boli vasculare cerebrale:
• crizele epileptice recurente tardive (spre deosebire de cele acute), adevarata epilepsie de cauza
vasculara apar mai frecvent la copii, dar constituie principal cauza de epilepsie simptomatica la
vârstnic;
• apar, în majoritatea cazurilor, în primii doi ani ce urmeaza suferintei cerebrale vasculare;
• secundare infarctelor cerebrale (în 5-10% dintre cazuri,mai ales în cele din teritoriul arterei
cerebrale medii)
sau hemoragiilor cerebrale (în 2-25% dintre ele);
• posibili factori de risc crescut: existenta crizelor acute, gradul deficitului neurologic sechelar,
repetarea accidentelor vasculare;
• clinic: crize partiale cu posibila generalizare.
f. Boli ale sistemului imunitar: lupus eritematos diseminat, miastenia gravis, deficit primar de Ig A,
scleroza multipla (prin mecanisme diferite); alte vasculite cerebrale (eclampsie);
g. Boli degenerative:
• pâna la 14% dintre crizele cu debut tardiv apar associate bolii Alzheimer (corespunzator la 15%
dintre pacientii cu aceasta boala);
– pot debuta cu mioclonii;
– apar tardiv în evolutia bolii si sunt un factor de prognostic rezervat; coreea cu acantocitoza etc.

Etiologia epilepsiei
Etiologia epilepsiei trebuie considerata ca fiind, în multe cazuri, multifactoriala: un teren genetic
predispozant la care se asociaza o leziune organica cerebrala si, probabil, un
factor precipitant acut.
Încadrarea etiologica este facilitata de legatura acesteia cu vârsta de debut a crizelor epileptice:
• Nou-nascut: infectioasa, metabolica (hipoglicemia,hipocalcemia), anoxia sau hemoragia cerebrala
la nastere, malformatii cerebrale majore;
• Sugar, copil mic: convulsii febrile, tulburari metabolice sau structurale ereditare, degenerative,
tulburari de dezvoltare
(displazii), infectii ale sistemului nervos central;
• Copil mare, adolescent: ereditare, displazii, degenerative, traumatice, tumorale, infectioase;
• Adult: traumatisme, tumori, boli cerebrovasculare, metabolice ereditare, toxice (alcool, droguri),
infectioase, degenerative;
• Vârstnic: boli cerebrovasculare, toxice (alcool, droguri), tumori (primitive sau metastatice),
traumatisme, boli degenerative.

Cum se poate manifesta o criza epileptica

Crizele pot avea multe apariţii diferite, care pot fi greu de recunoscut. Unele dintre următoarele pot
fi indicii că are o criză are loc. Trebuie avuta o atentie speciala fata de anumite modele speciale de
comportament, dacă acestea apar prea de multe ori ca să fie atribuite doar intamplarii

 Visarea cu ochii deschisi sau momente scurte de pierdere a atenţiei (contactului)

 cade brusc pentru nici un motiv
 lipsa de răspuns pentru perioade scurte de timp
 somnolenţă neobişnuită şi / sau iritabilitate atunci când este trezit din somn
mişcări ritmice ale capului (da din cap) sau căderea brusca a capului
 miscari rapide ale ochilor sau rularea ochilor inspre pleoapa superioara
  frecvente plângeri nejustificate ale copilului cum ca lucrurile, sunetul, gustul, mirosul sunt
"ciudate" sau diferite decât în realitate
 mişcări bruşte de îndoire a copiilor care stau in poztie sezand
 durere de stomac bruscă,urmată de somnolenţă sau confuzie
 mişcări repetate sau mişcări convulsive repetate care sunt nenaturale in context
 lacune de memorie
 privirea in gol urmata de mişcări repetitive, lipsite de sens
 comportamentul ameţit cu incapacitatea de a comunica sau vorbi pentru o scurtă perioadă
de timp
 udarea patului sau trezirea cu o limba muscata pentru nici un motiv aparent
 muscarea buzelor, mestecat sau înghiţire in sec

Clasificarea crizelor convulsive

Crize
convulsive

Partiale Generalizate

Simple
Absenta
partiale

Complexe
Mioclonice
partiale

Secundar
Atonice
generalizate

Tonice

Tonico-
clonice

Convulsiile sunt clasificate în: crize generalizate si partiale.

Crizele generalizate sunt asociate cu implicarea ambelor emisfere cerebrale. Ele pot fi convulsivante,
cu activitate motorie proeminenta sau nonconvulsivante.
Implicarea motorie, când este prezenta, este de obicei bilaterala. Convulsiile generalizate pot,
de asemenea, sa se însoteasca de o alterare a nivelului constientei.
Tipurile de convulsii generalizate includ:
crizele tonico-clonice (grand mal), tonice, clonice, mioclonice, atonico-akinetice (drop attacks) si
absentele (petit mal).
Convulsiile tonico-clonice generalizate sunt cele mai frecvente tipuri de crize convulsive la
copil. Cel mai frecvent, convulsiile tonico-clonice au un debut brusc, desi un mic procent de copii pot
prezenta o aura motorie sau senzoriala. În cursul fazei tonice initiale, copilul devine palid, cu pupilele
dilatate, devierea globilor oculari, cu o contractura musculara
sustinuta si rigiditate progresiva. Incontinenta urinara au intestinala este comuna. Apar apoi miscari
clonice ce constau în „descarcari“/smucituri ritmice si spasme ale extremitatilor. Starea constientei
este, de obicei, afectata în cursul crizei si se mentine astfel o perioada variabila de timp dupa ce criza
a încetat.
Convulsiile mioclonice sunt caracterizate printr-o abrupta cadere a capului cu flexia bratelor si pot sa
survina de mai multe sute de ori zilnic.
Convulsiile atone sunt caracterizate printr-o brusca pierdere a tonusului muscular si a constientei.
Absentele tipice (simple) sunt crize neobisnuite ce apar înainte de vârsta de 5 ani si se caracterizeaza
printr-o brusca încetare a activitatii motorii, o scurta pierdere a constientei si de o „stare“
inexpresiva. Pot fi prezente „batai“ (flickering) ale pleoapelor. Episodul dureaza mai putin de 30 de
secunde si nu se asociaza cu o faza postcritica.

Absentele atipice (complexe) sunt de obicei associate cu mioclonii ale fetei sau extremitatilor si cu
alterarea nivelului constientei.
Convulsiile partiale (focale) pot fi simple, neînsotite de pierderea constientiei sau complexe, cu
alterarea statusului mental. Ambele (convulsii partiale simple si complexe)
pot evolua secundar la generalizare pâna la aproximativ 30% din copii.
Convulsiile partiale simple sunt asociate, de obicei, cu activitate motorie anormala,
cu un „pattern“ cu localizare la mâini sau fata. Desi convulsiile partiale simple sunt asociate cel mai
frecvent cu anomalii motorii, pot fi vazute uneori si manifestari senzoriale, vegetative si psihice.
Convulsiile partiale complexe (convulsiile de lob temporal) sunt caracterizate prin „modificari“ de
perceptie si senzatie, cu asociere a alterarii constientei. Convulsiile tind sa afecteze
ochii (privire „uluita“), gura (plescait al buzelor), faciesul (aspect nostim, ciudat), abdomenul (greturi
si varsaturi)
Sindromul Lennox-Gastaut are un debut între vârsta de 3 si 5 ani si se caracterizeaza prin convulsii
mixte intractabile, cu o combinatie de convulsii tonice, mioclonice, atone si absente. Multi din acesti
copii au în asociere retard mental si probleme severe comportamentale.
Epilepsia rolandica benigna, întâlnita la copii între 3 si 13 ani, afectiune genetica cu „trasatura“
autozomal dominanta, se caracterizeaza prin convulsii în cursul noptii, în somn. Faza initiala a crizei
rolandice implica o activitate clonica a fetei, ce include grimasele si vocalizele, care frecvent trezesc
copilul din somn.

Modificări psihice în legătură cu crizele

Este bine cunoscut faptul că mulţi pacienţi, în special cei cu epilepsie cronica, "leaga" criza convulsiva
cu anumite simptome mentale, care le dau un avertisment că se apropie convulsiile. Aceste
simptome pot fi iritabilitate crescuta, proasta dispozitie, şi depresie, sau complet opusul, activitate
sporită şi buna dispozitie crescuta. Aceste simptome pot dura ore sau zile. Nu se stie prea mult
despre ceea ce le cauzează. Pe EEG nu sunt sesizate schimbari vizibile înainte de o criză.
Descărcările electrice violente din celulele nervoase, care stau la baza crizelor epileptice, vor afecta
adesea constiinta. În convulsii generalizate există întotdeauna inconştienţă profundă în timpul
convulsiilor. In timpul absentelor petit mal la copii, pierderea conştiinţei este doar o clipă .
În crizele partiale complexe conştiinţa poate fi afectata într-o măsură mai mare sau mai mică. Acest
lucru este demonstrat de diferitele niveluri de memorie a ceea ce sa întâmplat în timpul unei crize.
Crizele parţiale simple cu simptome mentale, care pot fi amintite ulterior, au fost cunoscute din cele
mai vechi timpuri sub numele de "aura". Ele sunt adesea urmată de o convulsie. Ele sunt adesea de
vis, si poate fi la fel de fiecare dată. crize parţiale simple se va dezvolta de multe ori într-un complex
cu constiinta fiind afectate. Ca "aura" este o criza parţiala simpla poate fi demonstrate prin
evidentierea unor modificări localizate care pot fi deseori vazut pe EEG, si care arată că criza
convulsiva este în curs.

Este un avantaj de a avea aceste avertismente, destui oameni pot gestiona timpul ramas pana la criza
pentru a se plasa într-un loc sigur, înainte de a începe convulsiilor. Pe de altă parte, halucinaţiile şi
experienţe de vis cu ochii deschisi pot afecta starea de spirit a persoanelor cu epilepsie într-un mod
negativ. Ei pot crede ca incearca forme de nebnie şi că alţii vor ajunge la aceeaşi concluzie, în cazul
în care le vor spune de experienţele sale.
Dupa o criza de epilepsie, în faza de post-ictala, în unele cazuri, pot fi experimentate stari de
constiinta redusa si comportament modificat. Aceasta poate consta în agresiune şi comportament
inadecvat. Unele persoane pot fi confuze după o criza de epilepsie şi de exemplu, pot chiar iesi afară,
în stradă, în hainele lor de noapte. De obicei, un tratament medical corect ar trebui să limiteze sau sa
prevena reacţiile psihice după convulsii.

Modificari mentale care nu au legatura cu convulsiile

A fost mult timp dezbătută daca persoanele cu epilepsie au trăsături de personalitate speciael, care
sunt diferite de ale altor persoane. Acesta a fost subliniat în special faptul că persoanele cu epilepsie
de lob temporal sunt mai instabile emotional decât altele, poate cu o usoara tendinţă de agresiune.
Despre unii oameni s-a spus ca sunt auto-centrati, acestea ar putea fi sensibile pana la punctual de
paranoia, şi au luat fiecare remarca in mod personal. Ei au fost descrise ca tergiversand lucrurile, şi
fiind deosebit de interesaţi în probleme religioase, mistice, filozofice şi morale. Deasemenea s-a
afirmat ca sunt mai puţin interesaţi de sex, cu un libido redus şi impotenţă.
Multe din investigaţii au confirmat faptul că unele persoane cu epilepsie cu cicatrici pe lobul
temporal poate avea aceste tulburări de personalitate deosebită.
Persoanele epilepstice cu convulsii la trezire, de exemplu epilepsie mioclonică juvenilă, ar manifesta
lipsa de energie şi lipsa de perseverenta, si se maturizeaza mai târziu decât altele, atât mental cât şi
fizic.
Deasemenea s-a mai spus ca acestia ar avea tendinte boeme, cu toate acestea majoritatea
persoanelor cu epilepsie mioclonică juvenilă funcţiona bine social.
Persoanele cu epilepsie sunt adesea mai deprimate decât altele. Acest lucru poate fi explicat de
multe ori ca o reacţie firească la toate discriminarile la care sunt supuse. Sentiment de insecuritate
incercat de o persoană care are mai multe crize convulsive joacă, de asemenea, un rol important. S-a
luat deasmenea in considerare posibilitatea ca modificarile electrice si chimice care au loc în creier sa
aiba o legătură cu depresie. Este, de exemplu, un fapt că fenobarbitalul poate provoca depresie.
Este un fapt demonstrat că sinuciderea, şi tentativele de sinucidere prin supradoze de medicamente
sunt mai frecvente în rândul persoanelor cu epilepsie decât printre restul populaţiei. Sinuciderea a
fost adesea incercata utilizand fenobarbital, astfel, pentru acest motiv, printre altele, prescrierea
acestui medicament ar trebui să fie evitată.
Persoanele cu epilepsie de lob temporal, mai des decât alţii, poate dezvolta o stare mentală care
seamănă cu schizofrenia. Aceasta se manifestă cel mai adesea, atunci când persoana a avut convulsii
parţiale complexe de mai mult de 15 ani. Asemenea persoane capata sentimentul că sunt persecutaţi
şi dezvoltă halucinaţii. Contactul lor emoţional cu alte persoane, cu toate acestea, este întotdeauna
mult mai bun decât în cazurile de schizofrenie adevărata.
Evolutia acestei boli mintale este, de asemenea, mult mai buna decât în cazul schizofreniei, deoarece
de multe ori pare a vindeca de la sine. Dacă acest lucru nu se intampla, tratamentul cu medicamente
cu actiune psihofarmacologică poate fi necesar, în plus faţă de tratament anti-epileptice.
Timp de mulţi ani s-a cautat un raspuns la întrebarea dacă există un astfel de diagnostic ca demenţă
epileptica (reducerea de capacităţi mentale). Ar trebui să fie posibil a găsi unele caracteristici speciale
care ar putea reprezenta doar această formă de demenţă.
Simptomele constau în încăpăţânare persoanei pe şi despre acelaşi subiect (aceasta este numita
perseverenta), optical or cu privire la ei înşişi ca sunt in central tuturor, emoţional agăţându-se de
oamenii din jurul lor, şi fiind total lipsita de iniţiativă.
Aceste simptome, care sunt adesea observate la persoanele care au avut multe convulsii, nu apar
numai la persoanele cu epilepsie. Ele sunt, de asemenea, observate la alte persoane care suferă de
demenţă. Este de acum bine cunoscut că orice convulsii, în special status epilepticus cu convulsii
generalizate, conduc la pierderea de celule nervoase. Cele mai recente investigaţii arata, de
asemenea, ca si in cazul convulsiilor minore şi, eventual, chiar activitatea epileptica în creier între
crize, ca duc la pierderea de celule nervoase.
Probabil nu ar fi posibil sa se sesizeze schimbările în creier, după doar câteva convulsii, dar este
probabil ca fiecare criza are un efect dăunător asupra creierului. În cazul în care pierderea celulelor
nervoase devine suficient de mare, o reducere a abilităţilor mentale (demenţă), va urma. Acesta este
un motiv important
pentru efectuarea tratamentului cat mai riguros al crizelor.

TRATAMENTUL EPILEPSIEI

Tratamentul epilepsiei presupune:

• tratamentul crizei epileptice si al starii de rau epileptic;
• tratamentul cronic al epilepsiei.

Tratamentul crizei epileptice si al starii de rau epileptic

Criza epileptica are durata foarte scurta si de obicei se încheie înainte de a institui un tratament, caz
în care se instituie obligatoriu masurile de profilaxie a repetarii crizei.
În cazul crizelor generalizate (tonice, clonice, tonico-clonice, mioclonice) ce sunt asistate de un cadru
sanitar este obligatorie instituirea urmatoarelor masuri:
• Asigurarea libertatii cailor respiratorii superioare prin aplicarea unei pipe oro-faringiene – sau, în
lipsa acesteia, a unui dispozitiv improvizat adecvat (din tifon, cauciuc sau
alt material netraumatic) si pozitionarea în decubit lateral pantru a nu facilita aspiratia secretiilor în
caile respiratorii.
• Prevenirea producerii traumatismelor secundare crizei prin îndepartarea de/a obiectelor sau
suprafetelor taioase sau ascutite, surselor de foc, apa . Nu este recomandata tentativa de blocare a
contractiilor clonice ale membrelor, care poate favoriza leziuni traumatice (dezinsertii tendinoase,
rupturi musculare).
Aceste masuri pot fi asigurate si de membrii familiei pacientului, dupa o instruire prealabila.
• Profilaxia repetarii crizei se realizeaza prin:
– administrarea unui anticonvulsivant cu actiune rapida
– diazepam;
– pe cale i.v. diluat în 10 ml ser glucozat 10%: 0,15-0,25 mg/kgc (f. a 5 mg) la adult si 0,2-0,3 mg/kgc
la copil;
– pe cale rectala: 0,2 mg/kgc la adult, 0,3-0,5 mg/kgc la copil. Administrarea pe cale venoasa se poate
repeat dupa min. 20 minute, iar cea pe cale rectala dupa
min. 4 ore.
– Combaterea factorilor precipitanti: febra, hipoglicemie etc.

Tratamentul starii de rau epileptic

Starea de rau epileptic reprezinta o complicatie severa în evolutia unei epilepsii cunoscute sau poate
sa reprezinte chiar modalitatea de debut a unei epilepsii sau a unor crize
epileptice acute.
Se caracterizeaza prin repetarea crizelor epileptice pe parcursul unui interval lung de timp (ore-zile),
definitoriu fiind faptul ca, în aceasta perioada, pacientul nu-si recapata starea
completa de constienta sau nu are intervale de timp libere de manifestare epileptica (spre deosebire
de crizele repetate).
Dupa aspectul clinic – convulsivant (tonico-clonic, clonic, tonic, mioclonic sau partial motor) sau
nonconvulsivant (absent a, focala, focala complexa) – si vârsta pacientului se
poate aprecia orientativ cauza cea mai probabila, în absenta unui diagnostic rapid de certitudine:
• Copii: stari febrile infectioase; întreruperea brusca a tratamentului sau tratament cu doze
insuficiente; afectiuni vasculare, metabolice, idiopatice;
• Adulti: tratament insuficient sau întrerupt brusc; cause vasculare, hipoxice, metabolice, toxice
(alcool); idiopatice.
Starea de rau epileptic convulsivant generalizat reprezint o urgenta neurologica datorita morbiditatii
si mortalitatii pe care o antreneaza.
Principalele obiective ale tratamentului vizeaza:
• Sustinerea functiilor vitale;
• Oprirea crizelor;
• Tratamentul cauzei sau al factorilor declansatori;
Prevenirea agravarii.

Tratamenul presupune internare de urgenta, de preferinta direct într-o unitate de terapie intensiva,
si instituirea imediata a unor masuri de terapie standardizate, etapizate.

Tratamentul cronic al epilepsiei

Tratamentul trebuie sa aiba în vedere:
• Tratamentul cauzelor (atunci când este posibil) si evitarea factorilor declansatori;
• Tratamentul medicamentos;
• Tratamentul chirurgical.
Evitarea factorilor declansatori presupune aplicarea unor masuri generale în ceea ce priveste dieta si
regimul de activitate, care sa previna aparitia crizelor si a complica-
tiilor lor. Aceste masuri se pot institui de la început si se pot aplica si crizelor acute (uneori, pe
perioade limitate de timp) si crizelor unice cu teren ereditar epileptic, în ideea
profilaxiei pâna la o urmatoare probabila criza.
• Evitarea hipoglicemiei prin respectarea unui regim regulat al meselor si evitarea abuzului de
dulciuri concentrate (pentru a evita hiperinsulinemia reactiva);
• Evitarea consumului sau abuzului de produse alimentare cu efect excitant sau toxic nervos: cafea,
ciocolata, alcool;
• Evitarea fumatului, consumului de droguri, abuzului de medicamente (automedicatia);
• Evitarea privarii de somn prin respectarea obligatorie a orelor de somn în timpul noptii; în acest
sens sunt de evitat profesiunile sau locurile de munca ce presupun ture de noapte (legislatia muncii
trebuie sa contina o prevedere în acest sens);
• Evitarea activitatilor profesionale sau recreative care presupun conditii ce ar genera accidente în
cazul producerii unei crize: lucrul la înaltime, cu surse de foc sau electricitate, cu arme de foc, în
conditii cu temperature sau zgomote excesive, conducerea mijloacelor de transport, sporturi ca
alpinism sau ski etc.
În aceasta grupa se încadreaza si o situatie speciala: conducerea autovehiculelor. Privitor la aceasta
problema, legislatia variaza de la tara la tara, dar consideram rationala atitudinea care interzice
conducerea autovehiculelor de catre bolnavul epileptic, indiferent de forma de epilepsie, restrictie ce
trebuie mentinuta pâna la minimum 2 ani (în
functie de caz) dupa ultima criza.
• Evitarea factorilor declansatori din epilepsia reflexa, în special iluminarea intermitenta. Chiar si în
afara acestei forme se recomanda evitarea expunerii pe timp îndelungat la astfel de surse: televizor,
monitor de calculator, discoteca etc;
• Evitarea activitatilor ce se însotesc de hiperventilatie, mai ales la copiii de vârsta scolara la care
activitatile sportive trebuie sa evite astfel de forme.

Medicatie

Medicament Indicatii Efecte adverse Doza

deîntretinere
(mg/kg/zi)
Carbamazepin Convulsii generalizate Rash, hepatita, diplopie, 10-40
(Tegretol) tonico-clonice, partiale, anemie aplastica,
rolandice benigne leucopenie
Clonazepam(Klonopin) Convulsii mioclonice, Oboseala, tulburari de 0,05-0,30
akinetice, partiale, comportament, salivatie
spasme infantile,
sindrom Lennox-
Gastaut
Ethosuximide Absente Tulburari 20-40
(Zarontin) gastrointestinale,
crestere în greutate,
letargie, LES, rash
Felbamat (Felbatol) Epilepsie severa, Anemie aplastica, 15-45
refractara hepatotoxicitate
Fenitoina (Dilantin) Convulsii generalizate Hiperplazie gingivala, 4-8
tonico-clonice, partiale, hirsutism,
atonice, mioclonice, ataxie,sindrom Stevens-
neonatale Johnson, limfom
Fenobarbital (Luminal) Convulsii generalizate Sedare, tulburari de 2-6
tonico-clonice, partiale, comportament
mioclonice
Gabapentin (Neurontin) Convulsii partiale si Oboseala, ameteli, 20-70
secundar generalizate diaree, ataxie
Lamotrigine (Lamictal) Epilepsie partiala Cefalee, greata, rash, 5-15
complexa, convulsii diplopie, sindrom
atonice, mioclonice, Stevens-Johnson,
tonico-clonice, absente, tulburari
spasme infantile, gastrointestinale
sindrom Lennox-
Gastaut
 Levetiracetam (Keppra) Terapie adaugata Cefalee, anorexie, 10-60
pentru convulsiile oboseala, infectii
partiale refractare
Oxcarbazepin (Trileptal) Terapie adaugata Oboseala, greata, ataxie, 10-45
pentru convulsiile rash, hiponatremie
partiale
Primidon (Mysoline) Convulsii generalizate Rash, ataxie, manifestari 10-25
tonico-clonice, partiale comportamentale,
sedare, anemie
Tiagabine (Gabitril) Terapie adaugata Oboseala, cefalee, 0,10 mg/kg/zi (6
pentru convulsiile tremor, ameteli, mg/zi)
partiale complexe anorexie
(focale)
Topiramat (Topamax) Terapie adaugata în Oboseala, nefrolitiaza, 1-9
convulsiile partiale cefalee, tremor, tulburari
complexe refractare gastro-intestinale
(epilepsie de lob
temporal)
Acid valproic Convulsii generalizate Tulburari gastro- 10-60
(Depakine) tonico-clonice, absente, intestinale, afectare
mioclonii, crize partiale, hepatica, tremor,
akinetice, spasme alopecie, sedare,
infantile crestere în greutate
Vigabatrin (Sabril) Spasme infantile, Crestere în greutate, 30-150
terapie adaugata în modificari ale
convulsiile refractare comportamentului,
diminuarea câmpului
vizual
Zoniramide (Zonegran) Terapie adaugata în Oboseala, ataxie, 2-8
convulsiile partiale, anorexie, tulburari
atone, spasmele gastrointestinale,
infantile cefalee, rash

O serie de principii sunt stabilite în ceea ce priveste alegerea adecvata a MAE în terapia pe termen
lung a epilepsiei copilului.
1. Tratamentul simptomatic medicamentos antiepileptic trebuie instituit numai dupa stabilirea ferma
a diagnosticului de epilepsie. În caz de dubiu e preferabila abtinerea terapeutica, completând
investigatiile etiologice si luând masuri ca eventuala repetare a
crizelor convulsive sa nu puna în pericol viata pacientului
2. Tratamentul simptomatic medicamentos anticonvulsivant trebuie instituit cât mai precoce în
raport cu debutul epilepsiei (ceea ce impune precocitatea stabilirii diagnosticului/precocitatea
aplicarii tratamentului adecvat etiologiei si formei electro-clinice de epilepsie).
3. Tratamentul medicamentos anticonvulsivant al epilepsiei trebuie încadrat într-un plan terapeutic
complex, urmarind în fiecare caz obtinerea eficientei terapeutice maxime posibile, prin utilizarea
rationala si judicios secventiala a tuturor mijloacelor medicale disponibile.
4. Alegerea MAE va fi efectuata pentru fiecare forma particulara de epilepsie. Daca mai multe MAE
sunt disponibile, se va alege MAE cel mai putin toxic.
5. Initierea terapiei cu MAE se va face cu un singur medicament anticonvulsivant – respectiv va fi
utilizata monoterapia – terapia monomedicamentoasa.
6. Debutul terapiei cu MAE se va face progresiv, începând cu doza cea mai joasa – în cadrul limitelor
inferioare a dozei anticonvulsivantului respectiv.
7. Tratamentul se va continua cu acelasi MAE pe o perioada suficient de lunga pentru a se putea
atinge doza eficienta, care de obicei este de 5 ori semivata MAE respectiv. Marimea dozelor zilnice a
MAE va fi stabilita individual, în functie de: gravitatea procesului epileptic; greutatea bolnavului;
particularitat ile farmacologice legate de vârsta si individuale; biodisponibilitatea preparatului;
influenta unor stari fiziologice sau patologice particulare; influenta exercitata de alte medicamente
administrate concomitent.
8. Când epilepsia se manifesta prin mai multe tipuri de crize, de regula necontrolabile de catre un
acela si medicament, tratamentul simptomatic medicamentos antiepileptic trebuie sa fie de la
început plurimedicamentos – politerapie – de obicei initiat cu asocierea a 2 antiepileptice; aceasta
este situatia întâlnita în practica pediatrica în urmatoarele ocazii: asocierea de petit mal absenta si
crize tonico-clonice generalizate; asocierea de absente petit mal cu crize partiale etc. Tratamentul
polimedicamentos trebuie sa succeada celui monomedicamentos numai daca acesta s-a dovedit
ineficient.
9. Tratamentul simptomatic medicamentos antiepileptic trebuie astfel condus, încât sa realizeze, în
fiecare caz, maximum de eficienta posibila.
10. În aprecierea eficacitatii medicatiei simptomatice antiepileptice criteriul clinic (controlul crizelor)
este principal si cel EEG secundar. Determinarea concentratiilor serice ale MAE poate constitui, în
anumite situatii, o masura importanta pentru optimizarea conduitei terapeutice. tinerea corecta, de
catre bolnav sau apartinatori, a evidentei calendaristice a crizelor, în raport cu medicatia
administrata, constituie, de asemenea, o conditie importanta a realizarii conduitei terapeutice
optime.
11. Premisa organizatorica a realizarii maxime a terapiei simptomatice antiepileptice o
constituie dispensarizarea activa a bolnavilor epileptici. Tratamentul epilepsiei copilului
trebuie sa urmareasca si încadrarea educationala, profesionala si sociala optima a bolnavului.
12. Întreruperea unui tratament medicamentos simptomatic antiepileptic total eficient trebuie
facuta lent, sub stricta observatie clinica si EEG (într-un interval de 3 luni – 6 luni si uneori
chiar mai lent) pentru a evita efectul activant al sevrajului si chiar aparitia starii de rau epileptic,
de regula nu mai devreme de 3 ani de tratament total controlant.
Riscul de reaparitie a crizelor este maxim în primul an de la întreruperea tratamentului si este
facilitat de:
• prezenta semnelor de suferinta cerebrala organica; • incidenta mare a crizelor si perioada de
timp îndelungata de evolutie a epilepsiei mai înainte de introducerea tratamentului total
controlant;
• tipul crizelor epileptice (convulsiile partiale motorii, crizele jacksoniene au risc crescut de
recurenta).

În caz de control partial al crizelor, tratamentul simptomatic medicamentos antiepileptic

trebuie continuat indefinit.

Probleme practice

Ce trebuie făcut dacă am uitat să administrăm o doză? Dacă vă aduceţi aminte la 2-3 ore
după ora stabilită, puteţi administra doza uitată. Dacă însă vă aduceţi aminte după 5-6 ore, atunci
nu mai administraţi doza respectivă. Niciodată nu dublaţi doza următoare, în caz că aţi uitat să
administraţi o doză!!
Medicamentele trebuie luate la ore fixe? MAE pot fi administrate destul de lejer, într-un
interval de aproximativ 1 oră în jurul orei stabilite. De exemplu, dacă administraţi MAE în două
prize zilnice, puteţi da o doză între 700 şi 800 diminaţa şi o doză între 1900 şi 2000. Chiar dacă
medicul a spus să administraţi o doză seara la culcare, dacă ora de culcare a copilului
dumneavoastră este 2200 sau 2300, este bine să administraţi medicamentele mai devreme,
pentru a păstra un interval aproximativ de 12 ore între administrări.

Jurnalul crizelor epileptice. Este ideal să aveţi un caiet în care să notaţi toate crizele copilului
dumneavoastră, data la care a apărut criza, ora, dacă a avut sau nu febră şi cât, dacă a fost din
somn (şi în ce parte a somnului) sau din veghe, ce aspect a avut criza, dacă copilul a anunţat
criza, a început pe o parte a corpului sau a cuprins tot corpul dintr-o dată, dacă starea de
conştienţă a fost păstrată sau nu, cât timp a durat criza, ce s-a întâmplat după criză (somnolenţă,
somn, pareză, afectarea vorbirii - cât timp - ameţeală, vărsătură, etc.), ce medicamente lua
pacienta în momentul respectiv, ce aţi administrat în criză? Aceste informaţii vă scutesc de
eforturi de memorie în momentul consultaţiei şi ajută foarte mult medicul neurolog pediatru.

Ce trebuie făcut dacă copilul nu mai vrea să ia medicamentele? De obicei refuzul luării
medicamentelor vine dintr-o insuficientă cunoaştere a bolii. Copiilor trebuie să li se explice ce
este eceastă boală, de ce trebuie să ia medicamentele şi ce s-ar putea întâmpla dacă opresc brusc
tratamentul. Trebuie să faceţi copilul să simtă că aveţi încredere în el şi să-l învăţaţi să-şi asume
responsabilitatea bolii, a luării medicamentelor şi a consecinţelor opririi tratamentului. Uneori,
mai ales în cazul adolescenţilor, poate fi necesar ajutorul unui unchi sau mătuşi care să stea de
vorbă cu pacientul, în primul rând datorită tendinţei acestuia, la această vârstă, de a nega orice
spune părintele.

SENTIMENTELE, FAMILIA, PRIETENII

Aflarea diagnosticului de epilepsie poate fi un eveniment şocant pentru unii părinţi care se vor
simţi fie deprimaţi, fie vinovaţi (deşi fără motiv), îngrijoraţi sau supăraţi. Deşi în ultimul timp
în societate se discută din ce în ce mai des despre epilepsie (printre alte diverse probleme
medicale), la televizor, la radio sau în presă, majoritatea oamenilor cunosc încă prea puţine
lucruri despre epilepsie şi vor reacţiona diferit când este vorba despre această afecţiune.
Cunoaşterea cât mai multor date despre această boală vă va ajuta să vă liniştiţi, să înţelegeţi că
nu este o boală “ruşinoasă”, ci o boală cronică ca oricare alta (ca diabetul, de exemplu).
Sentimentul de vinovăţie al părinţilor. Acest sentiment apare şi la părinţii copiilor cu alte boli
cronice (paralizie cerebrală, diabet, ş.a.). La cei mai mulţi copii epilepsia apare fără cauză şi nu
aveţi nici un motiv să vă învinovăţiţi. Câteodată vă poate fi de ajutor numai să discutaţi cu alţi
părinţi care au aceleaşi probleme sau să cereţi informaţii suplimentare medicului neurolog
pediatru care are grijă de copilul dumneavoastră.

Frica de epilepsie. Dacă vă îmbogăţiţi cunoştinţele despre acestă boală nu o să vă mai fie frică
de numele ei sau de aspectul crizelor; o să reuşiţi să vă ajutaţi mai bine copilul în timpul crizelor
şi între crize, o să puteţi reţine toate amănuntele despre care vă întreabă medicul la fiecare vizită.
Cât de mult trebuie să spunem copilului despre boala lui? Vă recomandăm să-i spuneţi cât
mai mult posibil (dacă îl interesează) dar fără să dramatizaţi sau să exageraţi cu locul pe care îl
ocupă epilepsia în viaţa lui. Cu cât va cunoaşte mai multe despre boala lui, cu atât se va simţi
mai în siguranţă şi va şti cum să-şi organizeze singur activităţile (dacă este suficient de mare şi
dacă are intelectul normal), va înţelege importanţa de a lua medicamentele. Din păcate în
prezent în România nu există încă materiale scrise sau video destinate micilor pacienţi, pe
înţelesul lor, de aceea, împreună cu medicul dumneavoastră trebuie să găsiţi o cale să-i puteţi
răspunde la întrebări. În general este bine să nu îi ascundeţi adevărul, căci el îşi vada seama
curând că ceva nu este în ordine, va deveni suspicios şi, când va afla adevărul, îşi va pierde
încrederea în dumneavoastră.
Care sunt sentimentele celor din familie faţă de copilul cu epilepsie? Uneori fraţilor
copilului cu epilepsie le poate fi frică de acesta, nu mai vor să se joace cu acesta. Trebuie să li
se explice că epilepsia nu este o boală molipsitoare şi că sunt şanse foarte mici să facă şi ei
acestă boală şi să li se dea cât mai multe informaţii despre ea. Dacă prietenii copilului
dumneavoastră nu mai vor să vină să se joace cu el din cauza bolii lui, aţi putea încerca să le
furnizaţi informaţii despre boală şi despre primul ajutor pentru cazul în care copilul
dumneavoastră ar face o criză când este numai cu prietenii. Câteodată bunicii copilului nu mai
vor să-l ia la ei în vacanţe sau chiar şi numai pentru o plimbare, fiindu-le frică să nu facă o criză
în timp ce este cu ei. Încurajaţi-i pe bunici să citească cât mai mult despre epilepsie, sau să stea
de vorbă cu medicul care îl vede pe copilul dumneavoastră, sau chemaţi-i să stea acasă la
dumneavoastră câteva săptămâni pentru a se obişnui cu copilul aflat în diverse situaţii.

Trebuie spus celor din afara familiei despre diagnosticul copilului? În general, DA. Un
motiv este acela că va trebui să petreceţi timp împreună cu prietenii dumneavoastră şi cu copiii
lor şi oricum vor afla. Dacă ştiau că există probleme de sănătate înainte de a merge la medic si
dumneavoastră evitaţi să le spuneţi care este diagnosticul, îşi pot închipui că este o boală mult
mai gravă decât epilepsia şi vă pot chiar evita. Când este vorba despre persoane mai îndepărtate,
atunci dumneavostră decideţi cui să spuneţi şi cui nu. Trebuie să îi informaţi pe cei care au grijă
de copilul dumneavoastră şi îşi iau responsabilitatea pentru el: educatoarea de la grădiniţă, la
şcoală (vezi mai jos). Întotdeauna când oferiţi informaţii despre boala copilului dumneavoastră
faceţi-o într-o manieră pozitivă – ceilaţi vor reacţiona la fel.

SCOALA

Ce fel de şcoală trebuie să urmeze? Copilul cu epilepsie va fi şcolarizat în funcţie de

posibilităţile lui intelectuale. Dacă are intelectul normal va marge la şcoala normală, ca şi
ceilalţi copii fără epilepsie.
Este necesar să se ştie la şcoală despre diagnosticul de epilepsie? Da, deoarece i se poate acorda
primul ajutor în caz de nevoie şi dumneavoastră trebuie să le furnizaţi informaţii despre cum să
o facă. Reacţia celor de la şcoală faţă de această veste poate fi de rejecţie din cauza fricii pe
care o provoacă această boală pe care oamenii nu o înţeleg. Prezentaţi lucrurile într-o manieră
pozitivă şi răspundeţi la toate întrebările care vi se pun pentru ca ceilalţi să înţeleagă despre ce
este vorba. Unii părinţi s-au plâns că nu a mai fost primit copilul la grădiniţă după ce s-a aflat
despre diagnosticul de epilepsie. Acest lucru este ilegal, dar educatoarelor le-a fost probabil
frică din cauza necunoaşterii bolii. Problema va putea fi rezolvată prin dialog şi explicaţii.
Ce trebuie spus la şcoală? Trebuie anunţate şi instruite despre boală şi despre ce trebuie făcut
în caz de criză toate persoanele care vin în contact cu copilul. De asemenea trebuie spus:
- cum arată criza copilului dumneavoastră;
- dacă anunţă criza;
- cât timp durează de obicei criza;
- cât timp de odihnă are nevoie copilul după criză;
- cum se acordă primul ajutor;
- frecvenţa crizelor (câte crize are pe lună sau pe săptămână);
- dacă trebuie să ia medicamente în timpul petrecut la şcoală şi dozele;
- dacă există efecte adverse ale medicamentelor luate de copil şi dacă da, care sunt;
- ce măsuri doriţi să ia şcoala în caz de urgenţă.
De asemenea puteţi să rugaţi să fie supravegheat în timpul orelor de chimie, când se fac
experienţe, sau în timpul orelor de înot.
Copilul are voie să participe la orele de educaţie fizică? Da, este bine să nu supraprotejaţi
copilul. Bineînţeles, nu trebuie să se permită exerciţii la bară la mare înălţime, sau înot
nesupravegheat. În general este bine să învăţaţi copilul că este mai sigur pentru el să fie
supravegheat.
De ce are copilul dificultăţi şcolare? Fie pentru că este necăjit de alţi colegi, fie pentru că
profesorii “îl menajează” din cauza bolii lui, fie datorită frecvenţei mari a crizelor (absenţele
frecvente pot fi trecute cu vederea şi luate drept neatenţie); pot apare leziuni minore a unor zone
din creier în legătură cu procesul de învăţare; pot exista efecte adverse ale medicamentelor (rar)
– scăderea memoriei şi concentrării, somnolenţă.

Personalitati care au avut epilepsie au simptomele acestei boli

Alexandru cel Mare

Rege al Macedoniei, în urmă cu mai bine de 2 300 de ani şi unul dintre cei mai mari conducători
militari din istorie. Prin acţiunile sale armate, Alexandru cel Mare a devenit stăpînul celui mai
mare imperiu cucerit vreodată şi un important promotor al culturii elene în întreaga lume. În
vremea sa, epilepsia era considerată "boala sacră". Oamenii credeau că persoanele care aveau
crize erau, de fapt, posedate de spirite malefice sau atinse de divinitate. Tocmai de aceea, în
timpul unei crize, se rosteau descîntece şi se invocau numele zeilor.
Charles Dickens
Unul dintre cei mai faimoşi scriitori englezi ai perioadei victoriene, autor al celebrelor cărţi A
Christmas Carol şi Oliver Twist. Dickens a suferit de epilepsie şi găsit o cale de a vorbi despre
boala lui. Multe dintre personajele operelor sale manifestau semnele bolii şi făceau adesea crize.
Ion Creangă
Socotit cel mai mare povestitor al românilor, Ion Creangă rămîne, datorită Amintirilor din
copilărie, unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori ai noştri. Pofta de viaţă, jovialitatea şi înzestrarea
spirituală a lui Creangă l-au apropiat pe acesta de personalităţile marcante ale vremii sale. Mihai
Eminescu şi Titu Maiorescu au fost doar doi dintre prietenii care i-au stat alături. În 1883, apar
primele simptome ale epilepsiei. Scriitorul trăieşte cu boala vreme de şase ani, crizele apărînd
uneori şi la şcoală, în faţa elevilor cărora le era învăţător. Boala se agravează odată cu aflarea
veştii că Eminescu a murit, iar în 1889 Creangă se stinge în bojdeuca sa din Iaşi. Se pare că
povestitorul moştenise epilepsia de la mama lui.