,,Nici o jertfă nu e prea mare când este pentru neam şi adevăr”

Iuliu Maniu

INTRODUCERE

,,Maniu a fost o personalitate singulară, un istoric al perioadei contemporane scriind

îndrituit despre un unicum. A trăit în mijlocul societăţii romaneşti, a slujit-o cu abnegaţie, dar,
neîndoielnic, el s-a comportat altfel decât alţi mari bărbaţi de stat, creatori ai României moderne
şi contemporane. Unii dintre aceştia l-au întrecut în realizări, s-au afirmat — ca şi el — ca
slujitori devotaţi ai neamului lor, dar comportamentele lor nu pot fi asemuite. El a fost un caz
singular, provocând iritarea multora, dar şi respectul datorat unui om deosebit.”1
Lider de marcă, de neconfundat , al vieţii politice romaneşti, Iuliu Maniu s-a impus prin
caracterul său excepţional şi personalitatea sa puternică, stârnind interesul şi admiraţia
contemporanilor săi.
,,Iuliu Maniu este un om politic a cărui viaţă şi activitate au fost intrinsec legate de
prefacerile fundamentale ale României modern. Datorită intransigentei cu care s-a opus
regimurilor politice autoritare şi dictatoriale, dar mai ales rezistenţei lui la instaurarea
comunismului şi la vasalizarea ţării de către Moscova, numele lui a fost proscris. În condiţiile
unei aspre cenzuri ideologice, decenii în şir istoriografia oficială (singura autorizată atunci), când
îi amintea numele, îi distorsiona şi răstălmăcea gândirea şi acţiunea politică, scopul fiind de a-l
impune în conştiinţa politică drept un personaj negativ şi chiar malefic al istoriei noastre
naţionale. Ca atare, generaţii în şir s-au format într-un asemenea climat, mai cu seamă că nici
specialiştii nu-l puteau percepe mai clar pentru că înseşi sursele documentare erau zăvorâte, în
cazul în care n-au fost distruse.”2
Încă din tinereţe şi până la arestarea lui (25 iulie 1947), viaţa publică a lui Iuliu Maniu a
însemnat un şir necontenit de acţiuni politice, printre care cu greu s-ar putea face o triere după
importantă şi semnificaţia lor.

1
Academician Dan Berindei: http://www.casaromana.org/IM_DB.html
2
Apostol Stan: Iuliu Maniu: naţionalism şi democraţie: biografia unui mare român, Bucureşti, 1997, Ed. Saeculum,
pag. 5
3
 SCHIŢĂ BIOGRAFICĂ

,,Coborâtor dintr-o familie distinsă din Sălaj, înnobilata încă de pe vremea împăratului
Leopold I-ul, de Habsburg, Iuliu Maniu a dezminţit categoric şi complet teoria falsă a unor
demagogi, conform căreia pentru popor numai oamenii de condiţii sociale inferioare pot să lupte
sincer şi cu perseverenţa. Iuliu Maniu a luptat o viaţă întreagă pentru democraţia nedenaturata şi
pentru dreptatea socială în virtutea morale creştine.”3
Om politic a cărui acţiune se confunda cu o jumătate de veac de istorie naţională, Iuliu
Maniu s-a născut la 8 ianuarie 1873 în Bădăcin, în zona Simleului Silvaniei. Tatăl său, Ioan
Maniu (1833-1895), a beneficiat de o educaţie aleasă, căci, orfan fiind, a crescut în casa
unchiului, nimeni altul decât Simion Bărnuţiu. După ce a fost nevoit să renunţe la teologie, el a
urmat studiile juridice la Pesta şi Viena. În 1865 s-a căsătorit cu fiica vicarului unit Demetriu
Coroian, Clară, având împreună 5 copii: Cassiu, Iuliu, Cornelia, Sabina, Elena.
Iuliu Maniu a urmat şcoala primară la Blaj şi apoi, liceul calvin din Zalău. Aici s-a simţit
un străin printre maghiari. Scoala însă era remarcabilă prin toleranţă, liberalism şi Puritanism. Ea
îi oferea o cultură umanistă clasică, cu limbile latină şi greacă, dar şi cu o literatură a marilor
opere ale antichităţii. Elev eminent, Maniu a condus un curs de lectură. În 1890, a trecut
bacalaureatul că ,,premiant” pentru conduita ,,ireproşabila” şi sârguinţă ,,de fier”. Conformându-
se tradiţiei familiei, începând din 1891 a făcut studii juridice la universităţile din Cluj, Budapesta
şi Viena, în 1896 luându-şi doctoratul în drept.
Educaţia şi instrucţia lui Maniu prin şcoli şi universităţi străine erau influenţate decisive
de părinţi. Aparţinând unei familii austere şi evlavioase, cu un tată jurist care venea în contact cu
realităţile aspre ale vieţii, relatându-le inclusive copiilor, Maniu ajunge de timpuriu la o înaltă
conştiinţă a identităţii naţionale.
Începând cu 2 octombrie 1898, Maniu s-a stabilit la Blaj, un loc plin de amintiri istorice
şi de semnificaţii pentru idealurile de emancipare ale romanilor din Transilvania. Astfel, a
devenit avocat al Mitropoliei romane unite din Blaj, demnitate pe care a păstrat-o până în 1915.
Încă din timpul studiilor universitare, Maniu s-a implicat cu pasiune în viaţa politică.Debutul sau,
ca simplu membru, apoi ca preşedinte al Societăţii Academice ,,Petru Maior”, se suprapune cu
anii mişcării memorandiste. În 1905 Partidul Naţional al Romanilor din Transilvania (P.N.R.) a

3
Ionel Pop: Amintiri despre Iuliu Maniu, Cluj Napoca, 1998, Ed. Dacia, pag. 43.
4
hotărât să adopte activismul că tactica politică iar Iuliu Maniu a candidat pe listele partidului şi a
obţinut un prim mandat de deputat în 1906 la Vinţu de Jos, în comitatul Arad. În condiţiile
poziţiei dure adoptate faţă de P.N.R. de către autorităţile de la Budapesta, Maniu va eşua în
tentativa de a fi reales pentru noua Dieta în 1910, tot la Vântul de Jos. În schimb, va face parte
din delegaţia care a negociat, în numele P.N.R., cu premierul Istvan Tisza, între ianuarie 1913 şi
martie 1914, refuzând continuarea discriminării populaţiei romaneşti din Transilvania.

Deşi era scutit de obligaţiile militare, în calitatea de avocat al Mitropoliei Unite, Maniu a
fost încorporat în iunie 1915 şi trimis, un an mai târziu, că sublocotenent pe frontal din Italia. De
aici va dezerta în vara lui 1918, în condiţiile dezagregării Imperiului.
Întors la Arad, este trimis în misiune la Viena pentru a negocia drepturile romanilor, prilej
cu care pune bazele, la 30 octombrie 1918, în capitala Austro-Ungariei, Consiliului Naţional al
Romanilor din Trasilvania.
Iuliu Maniu a fost unul dintre organizatorii Marii Adunări de la Albă Iulia, din 1
decembrie 1918, care a hotărât prin vot popular unirea Transilvaniei cu ţara. Este ales preşedinte
al Consiliului Dirigent, îndeplinind şi funcţia de ministru de interne.
Angrenat în viaţa politică a României Mari, Iuliu Maniu va juca un rol esenţial în
formarea, la 10 octombrie 1926 a Partidului Naţional Ţărănesc, în urma fuzionării P.N.R. cu
Partidul Ţărănesc condus de Ion Mihalache. Maniu a fost ales preşedinte al P.N.T. la congresul
de constituire, demnitate ce l-a propulsat în fruntea guvernului la 8 noiembrie 1928. Prima
guvernare naţional-ţărănistă s-a suprapus cu marea depresiune economică din 1929 motiv pentru
care programul cu care a venit în fruntea ţării nu a putut fi aplicat. ,,Mai mult, în iunie 1930 s-a
reîntors în ţara Carol al II-lea, care a promovat o politică destructivă, culminând cu instaurarea
unui regim de autoritate personală. Pentru Iuliu Maniu începe o perioadă extrem de dificilă, el
încercând să se opună distrugerii regimului democratic, motiv care l-a condus la respingerea
ofertelor de colaborare venite din partea suveranului. Între acestea se număra opoziţia faţă de
înfiinţarea, la 15 decembrie 1938, a Frontului Renaşterii Naţionale, moment ce semnifică
trecerea oficială la unipartidism în România. “4
Un alt moment în care Maniu şi-a spus cu duritate punctual de vedere a fost cel în care

4
Andrea Doboş: Iuliu Maniu:un creator de istorie, 2003, Fundaţia Academia Civică, pag. 9-10
5
s-a discutat oportunitatea acceptării soluţiei impusă României de Hitler şi Mussolini prin dictatul
de la Viena. În şedinţa Consiliului de Coroană din 30/31 august 1940, chema la respingerea ei
,,cu toată hotărârea şi cu orice risc”.
După falimentul politicii Regelui Carol al II-lea şi catastrofalele pierderi teritoriale şi de
populaţie din cursul anului 1940, Maniu a refuzat să colaboreze cu regimul instalat la 6
septembrie, menţinându-şi hotărârea şi după înlăturarea legionarilor de la putere, la sfârşitul lui
ianuarie 1941. Motivul era simplu: ca om politic democrat, el nu putea accepta să gireze, sub nici
o formă, totalitarismul. Mai mult, singur ori împreună cu C.I.C (Dinu) Brătianu, preşedintele
Partidulul Naţional Liberal, Iuliu Maniu a adresat câteva memorii mareşalului Antonescu,
atrăgându-i atenţia asupra dezastrului spre care se îndrepta ţară după ce armata romană a trecut
Nistrul.
Prestigiul preşedintelui Partidului Naţional Ţărănesc l-a propulsat drept lider necontestat
al opoziţiei democrate recunoscute de Aliaţi, cu care a şi iniţiat tratative pentru scoaterea ţării din
alianţa cu axă. De asemenea, Maniu a girat moral şi politic Actul de la 23 august 1944, stând
alături de Regele Mihai pentru găsirea unei soluţii potime de ieşire din alianţa cu Axa şi de
trecere în rândul Aliaţilor. S-a numărat apoi printre cei patru miniştri fără portofoliu a primului
cabinet Stănescu.
,,Impactul ocupaţiei sovietice l-a determinat pe Maniu să ia din nou poziţie, de această
dta împotriva comunismului. S-a opus ferm instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, apoi a
protestat constant faţă de încălcarea brutală a democraţiei. Tocmai datorită atitudinii intransigent
democratice, ocupanţii sovietici şi complicii lor romani l-au socotit drept cel mai important
adversar, incriminându-l cu cele mai aberante acuzaţii: fascist, trădător de ţară, spion anglo-
american (adică al propriilor aliaţi!).”5
Sub conducerea lui Iuliu Maniu (conducător al rezistenţei la instaurarea comunismului),
Partidul Naţional Ţărănesc a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946,
nefructificata datorita falsului electoral grosolan la care a recurs guvernul Groza. Pentru a fi
lichidata orice impotrivire, in toamna anului 1947, dupa inscenarea de la Tamadau, i s-a intentat
un process in care a fost acuzat de tradare si de spionaj. Retinut inca din 14 iulie 1947, Maniu
avea puterea sa se opuna brutalitatilor la care era supus: ,,Sunt greu suferind, iar acum sunt

5
Andrea Doboş: Iuliu Maniu:un creator de istorie, 2003, Fundaţia Academia Civică, pag. 11

6
ridicat de aici fara nici o forma de drept cu forta. Cedez fortei, dar protestez cu toata hotararea.”
(nota autobiografica din 18 iulie 1947). Dupa o ancheta dura si un proces, va fi condamnat la
inchisoare pe viata. ,,In istoria Romaniei postbelice, procesul conducatorilor Partidului National
Taranesc reprezinta cea mai mare inscenare judiciara, prin care a fost distrus cel mai important
partid din opozitie (cu peste 200 000 aderenti)- si care a curmat brutal cariera politica a doua
personalitati care contribuisera la faurirea Romaniei Mari: Iuliu Maniu si Ion Mihalache”6
Pe baza mandatului de arestare nr. 105.515/27 noiembrie 1947, Iuliu Maniu a fost trimis
la penitenciarul Galati. In august 1951 a fost transferat impreuna cu Ion Mihalache si alti
taranisti, la ,,inchisoarea demnitarilor” de la Sighet, unde se stinge din viata, dupa indelungate
suferinte, la 5 februarie 1953, nu inainte de a-si primi crestineasca impartasanie din partea unui
coleg de suferinta, parintele greco-catolic Alexandru Todea. Moartea lui Iuliu Maniu a fost tinuta
in secret, iar corpul sau a fost aruncat in groapa comuna de la Sighet. Doar unele posturi de radio
si ziare straine au reusit, cu destula intarziere, sa aduca la cunostinta opiniei publice disparitia
marelui om politic roman.
,,Rubrica ,<<ocupatie>> din certificatul de deces a lui Iuliu Maniu consemna cinic <<fara
ocupatie>>. Tocmai in dreptul celui care, ca si alti martiri, a avut ca <<ocupatie>> suprema grija
pentru neam si tara, pentru valorile democratiei in numele carora a trait, pe care le-a aparat si
pentru care s-a jertfit. Dar el continua sa simbolizeze ceea ce unii numesc, in spiritual marelui
istoric Gheorghe Bratianu, ucis si el la Sighet, miracolul tenacitatii noastre in istorie.”7

PERSONALITATEA POLITICĂ

Începându-şi activitatea politică la sfârşitul secolului al XIX-lea, Iuliu Maniu şi-a

încheiat-o la mijlocul veacului următor. A avut o carieră de circa şase decenii, una dintre cele mai

6
Marcel Dumitru Ciucă: Procesul lui Iuliu Maniu: Ancheta, Bucureşti, 2001, Ed. Saeculum I.O., copertă

7
Andrea Doboş: Iuliu Maniu:un creator de istorie, 2003, Fundaţia Academia Civică, pag. 12

7
îndelungate din istoria romanilor. A trăit două războaie mondiale (1914-1918 şi 1939-1945), cu
tot cortegiul lor de pierderi şi suferinţe, dar şi de speranţe şi de iluzii.
A fost contemporan, s-a confruntat sau a colaborat cu importante personalităţi ale istoriei
europene şi naţionale: Franz Joseph şi Carol al IV-lea, regii Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea,
Mihai I, oameni politici precum Ion C. Brătianu, Alexandru Averescu, Nicolae Iorga, Nicolae
Titulescu, Ion Antonescu, Lucreţiu Pătrăşcanu, Petru Groza s.a.
,,Din punct de vedere politic s-a format şi afirmat în contextual acţiunii statului ungar de
deznaţionalizare a romanilor, al unor crunte represiuni împotriva fruntaşilor politici ardeleni.
Tenacitatea şi perfidia autorităţilor ungare au impus lui Iuliu Maniu multă prudent, cunoaşterea
perfectă a normelor de drept, folosirea momentelor propice pentru afirmarea intereselor şi
demnităţii naţionale. El s-a format ca opoziţionist intransigent, cu o profundă pregătire juridical
şi o perfectă stăpânire a tacticii de hărţuire a adversarului.”8
Aflându-se în permanenţă în jurul unor personalităţi ilustre, Iuliu Maniu s-a remarcat prin
elegant, nu numai vestimentara, dar şi de comportament, dublată de o perfectă argumentare a
ideilor, cu folosirea unui vocabular elevat şi demn. În acest context s-a afirmat încă una din
trăsăturile caracteristice ale personalităţii sale: susţinerea cu elegant a propriilor convingeri,
folosind metoda persuasiunii, a discuţiilor lungi şi repetate până se ajungea la punctul său de
vedere.
Deşi a trăit în preajma unor lideri politici de excepţie şi avea o cultură solidă (îndeosebi
juridical şi religioasă), nu era pasionat de lectură.Maniu a dorit întotdeauna să cunoască viaţa
reală , pe calea discuţiilor cu un număr cât mai mare de oameni, din toate straturile sociale. În
cursul acestor discuţii, el ascultă cu atenţie, vorbea puţin şi se ferea să formulize vreo idee sau
concluzie.
În general, Iuliu Maniu avea o atitudine sobră, glacial, distant, care nu permitea
intimitatea. Solicitat de un ziarist să-i dea câteva amănunte despre viaţa personală a lui Iuliu
Maniu, secretarul acestuia, Gheorghe Crişan a mărturisit: ,,Cunosc tot atât cât cunoşti dumneata,
care-l vezi la interval atât de rare şi numai la întâlniri convenţionale.
Sub aparenţa unui respect desăvârşit pentru formele democratice de conducere a
partidului şi guvernului, Maniu ştia să anuleze sau să înăbuşe orice tendinţă de manifestare
independent care putea să-i umbrească autoritatea de şef.

8
Ion Scurtu: Iuliu Maniu:activitatea politică, Bucureşti, 1995, Ed. Enciclopedică, pag 166.
8
 Iuliu Maniu nu a fost un orator, un vorbitor de excepţie. Îşi construia discursurile cu grijă,
după care le rostea cu o voce egală, cu un accent ardelenesc specific şi cu multe arhaisme. Atunci
când vroia să accntueze o idee, făcea pauze mai mari între cuvinte şi la sfârşitul fiecărei fraze.
Auditoriul era atras nu de forma rostirii, ci de conţinutul ideatic, impecabil argumentat.
Nu discursul politic era punctul lui forte, ci talentul în ducerea negocierilor. Pe acest teren
era imbatabil. Înzestrat cu un calm absolute, cu tact şi răbdare, el era capabil să negocieze luni şi
chiar ani în şir, până ajungea la rezultatul pe care îl urmărea. Nu se entuzisma şi nu se întristă,
nu-şi exterioriza sentimentele.
În fond, era un om politic prudent, care-şi menaja nervii, punându-i în schimb la grea
încercare9
pe cei ai interlocutorilor; aceştia obosiţi, istoviţi, cedau, adesea fără să-şi dea seama că,
de fapt intraseră în jocul politic dirijat cu măiestrie de Iuliu Maniu.
,,Iuliu Maniu a fost omul vremii sale. Activitatea sa a cunoscut multe sinuozităţi şi
contradicţii, specific oricărui om politic. Aceste componente din activitatea lui Maniu au apărut
opiniei publice romaneşti, mai ales în primul deceniu interbelic, greu de înţeles, deoarece se
sconta pe un suflu nou, caracterizat printr-o autentică atitudine morală din partea ardelenilor, care
să înlocuiască spiritual <<bizantin>>, <<balcanic>> al ragatenilor. Dar politică îşi are meandrele
ei, care, cel mai adesea, nu pot fi sesizate de cetăţeanul de rând.”
Nota dominantă a activităţii lui Iuliu Maniu a fost lupta din opoziţie; nici un om politic nu
l-a egalat pe acest teren. Era un adevărat maestro, dispunând de calităţi native, dar şi de o artă,
bine studiată şi însuşită. Avea plăcerea luptei de durată, pentru istovirea adversarului, după care îi
aplică lovitura decisive. În societatea românească interbelica, în care toată lumea se grăbea,
urmărind să ajungă cât mai repede la rezultatul dorit, Iuliu Maniu era ,,încetinitorul”, omul care-
şi luase ca principal aliat timpul. Oricâte critici s-ar aduce acestui stil de luptă politică, este cert
că regimul democratic din România datorează mult lui Iuliu Maniu. Pentru el luptă politică era o
formă de activitate umană, un exerciţiu al democraţiei, obiectivul fiind înfrângerea adversarului,
iar nu lichidarea lui. De aceea, nu a ezitat să-i apere în procese politice pe adversarii de idei, aşa
cum a procedat în 1938 cu Corneliu Zelea Codreanu, în 1942 cu grupul de comunişti din
Constantă în frunte cu Victor Dusă, în 1946 cu mareşalul Ion Antonescu.

9
Ion Scurtu: Iuliu Maniu:activitatea politică, Bucureşti, 1995, Ed. Enciclopedică, pag. 175

9
 Iuliu Maniu şi-a scris de mai multe ori testamentul, ultima oară în ziua de 8 februarie
1941 în fata notarului public Nicolae Ioanes din Braşov, în prezenţa martorilor Ioan Vescan şi
Aron Suciu. Prin acest document el şi închina sufletul lui Dumnezeu, tot devotamentul şi dincolo
de mormânt ,,mult încercatului neam românesc”, iar iubirea o lega cu ,,fraţii şi nepoţii”, cu
prietenii care nu l-au părăsit nci în cele mai grele condiţii. Averea o lasa surorii sale Cornelia
Maniu, iar întreaga moşie, cu toate casele, edificiile, imobilele urmau să devină proprietatea
Veneratului Capitlu episcopesc greco-catolic roman din Oradea. În imobilul de la Badacin
trebuia să se organizeze un calustru de călugăriţe, menit să ocrotească şi să instruiască tineri
greco-catolici şiş a îngrijească bolnavi; educaţia de aici urmă să pună accentul pe ,,dezvoltarea
caracterului şi simţul de morală creştină şi de iubire de neam”.
Timp de aproape două decenii după arestare, numele lui Iuliu Maniu a fost interzis, el
neputând fi rostit sau scris decât însoţit de adjective precum burghez, antisovietic, reacţionar,
profascist, naţionalist. Treptat, spre sfârşitul anilor ’60, au început să i se recunoască unele merite
în lupta pentru unirea Transilvaniei cu România, să se evoce atitudinea sa ostilă dictatului de la
Viena din 30 august 1940, precum şi participarea la înfăptuirea actului istoric de la 23 august
1944.
De la începutul anilor ’80, în lucrările consecrate vieţii politice din România, cu
deosebire partidelor politice, activitatea lui Iuliu Maniu a început să fie analizată multilateral, pe
o bază documentară tot mai solidă, în lumina realităţilor istorice. După decembrie 1989, numele
lui Iuliu Maniu a fost tot mai des evocat, s-au organizat simpozioane şi sesiuni ştiinţifice cu
prilejul împlinirii a 40 de ani de la moartea sa, numele Iuliu Maniu a fost atribuir unor strai din
câteva oraşe (dintre care Bucureşti, Cluj, Oradea), bustul i-a fost ridicat în Bucureşti şi la
Badacin, au fost publicate unele dintre discursurile şi scrierile sale.
,,Este o dovadă clară că, oricât de grele ar fi vremurile şi oricât ar dura nedreptăţile, până
la urma istoria îşi urmează cursul ei implacabil, punând pe fiecare la locul ce i se cuvine,
stabilityprin faptele şi ptin consecinţele lor, bune sau rele. La patru decenii de la moartea sa, Iuliu
Maniu a reintrat pe poarta cea mare a istoriei neamului romanesc , pe care l-a slujit cu credinţa şi
devotement mai mult de o jumătate de secol.”10

10
Ion Scurtu: Iuliu Maniu:activitatea politică, Bucureşti, 1995, Ed. Enciclopedică, pag. 183

10
 CONCEPŢII ECONOMICE

Partidul National Ţărănist, în frunte cu Iuliu Maniu şi-a făurit o concepţie economică
proprie, sintetizată iniţial în formula „porţilor deschise” – care permitea accesul liber al
capitalului străin în economie, în condiţii de egalitate cu cel românesc -, în opoziţie faţă de
liberali care promovau politica definită prin sintagma „prin noi înşine”, care trata cu prioritate
capitalul românesc. După opinia naţional-ţărăniştilor, doctrina liberală era însă inaplicabilă vis-a-
vis de realităţile româneşti, întrucât în ţară nu existau suficiente cadre, nici capitalul necesar
pentru a asigura dezvoltarea economică a ţării, iar naţionalismul economic al PNL servea în
realitate drept paravan la pentru interesele economice ale membrilor acestui partid.
Un alt element al concepţiei economice naţional-ţărăniste era „democratizarea
capitalului” – în acest context se susţinea necesitatea exploatării bunurilor proprietatea statului de
către regii autonome sau societăţi cooperative în care capitalul să fie adunat de la un mare număr
de cetăţeni.]
Un punct de mare importanţă pentru partid a fost organizarea cooperaţie, ca o
contrapondere la structurile financiare controlate de partidul liberal. Instituţiile cooperatiste
urmau să participe la exploatarea bogăţiilor statului şi să se bucure de înlesniri de credit din
partea Băncii Naţionale
Ideologii PNŢ se pronunţau pentru o nouă societate, care s-ar plasa între comunism şi
capitalism, în cadrul căreia agricultura ocupa locul primordial. Sprijinul statului trebuia acordat
numai acelor industrii „care consumă şi prelucrează materia primă naţională şi întrebuinţează
capital şi braţe româneşti”.

CONCLUZII

,,Perseverenta cu care Iuliu Maniu a urmărit şi criticat greşelile puterii, abaterile de la

normele legale şi de la morala creştină, intransigenta sa au împiedicat sau au limitat tendinţele
autoritare manifestate în societatea românească. El a ţinut sus steagul democraţiei în anii
regimurilor autoritare, dictatorial şi totalitare din anii 1938-1944 şi 1944-1947.

11
 Nota dominantă a activităţii lui Iuliu Maniu a fost lupta din opoziţie; nici un om politic nu
l-a egalat pe acest teren. Era un adevărat maestro, dispunând de calităţi native, dar şi de o artă,
bine studiată şi însuşita. Avea plăcerea luptei de durată, pentru istovirea adversarului, după care îi
aplică lovitură decisivă.” 11

ANEXA NR. 1: Imnul lui Maniu

Acest imn a fost scris în 1986 de un grup de aproximativ 16 tineri din Bădăcin în frunte
cu Pop Ioan și intonat pentru prima dată în jurul datei de 5 februarie 1986, atunci când se
împlineau 33 ani de la moartea lui Iuliu Maniu.

Îl simt cum mai vine

Mai vine pe acasă,
Îl vad cum se așează
11
Ion Scurtu: Iuliu Maniu:activitatea politică, Bucureşti, 1995, Ed. Enciclopedică, copertă

12
Cu satul la masă,
Și-și varsă durerea
Sădind-o în noi —
Generații ca mine,
Ca tine, ca voi.

Ref: Să cântăm despre Iuliu

Despre „Sfinx” să cântăm,
Toata lacrima noastră
Pentru el s-o vărsăm.

Dragii mei prin menire

Ne-e dat sa-l spălăm
De minciuni și de vorbe,
În noi sa-l schimbăm.
În mormânt să-i găsim —
Cum mormânt și-a dorit!
În pământul natal,
În pământul iubit.

De azi înainte generații vin,

Pentru tine, Iuliu,
„Sfinx” de Bădăcin,
Și-ți aduc ofranda
Și respect sincer
Țara românească
Îngerii din cer.

ANEXA NR 2 : MONUMENTUL LUI IULIU MANIU DIN ALBA IULIA

13
ANEXA NR. 3: SENTINŢA PROCESULUI LIDERILOR PNŢ, PUBLICATĂ ÎN
ZIARUL SCÂNTEIA LA 13 NOV. 1947

14
ANEXA NR. 4: DECLARAŢIE A LUI MANIU DIN 1947, PRIN CARE ÎŞI EXPRIMĂ
DEZACORDUL PRIVIND ACTUL TRIPARTIT

15
ANEXA NR. 5: CERTIFICATUL DE DECES AL LUI IULIU MANIU

16
BIBLIOGRAFIE

17
 CARTE ŞTIINŢIFICĂ:

• DOBOŞ Andrea: Iuliu Maniu: un creator de istorie, 2003, Fundaţia Academia Civică
• DUMITRU CIUCĂ Marcel: Procesul lui Iuliu Maniu: ancheta, Bucureşti, 2001. Ed.
Saeculum I.O.

• MURGESCU Costin: Mersul ideilor economice la români: epoca modernă,

Bucureşti,1987, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică

• POP Ionel: Amintiri despre Iuliu Maniu, Cluj-Napoca, 1998, Ed. Dacia
• SCURTU Ion: Iuliu Maniu: activitatea politică, Bucureşti, 1995, Ed. Enciclopedică
• STAN Apostol : Iuliu maniu: naţionalism şi democraţie:biografia unui mare român,
Bucureşti, 1997, Ed. Saeculum I.O.

PORTALURI:

• http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Iuliu_Maniu
• http://www.jurnalul.ro/special/special/controversa-a-vrut-iuliu-maniu-autonomia-
ardealului-139672.html

• http://www.casaromana.org/IM_DB.html

18