Biologi Romani

Ana Aslan (n. 1 ianuarie 1897, la Brăila - d. 20 mai 1988, la București) a fost medic
român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de
Geriatrie și Gerontologie (1958 - 1988).
A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de
vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Numeroase
personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de
Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad
Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali. Ana Aslan a inventat (în colaborare cu
farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producție
industrială în 1980.
În timpul Primului Război Mondial, Ana Aslan a îngrijit soldații în spitalele militare
din spatele frontului de la Iași. După întoarcerea la București, în anul 1919, ea a lucrat alături de
marele neurolog Gheorghe Marinescu. Trei ani mai târziu, a absolvit Facultatea de Medicină.
Este numită preparator la Clinica II din București, condusă de profesorul Daniel Danielopolu,
care o îndrumă și în alcătuirea tezei de doctorat.
Urmează o activitate didactică și spitalicească la Filantropia, Institutul Clinico-Medical
al Facultății de Medicină din București, Clinica Medicală din Timișoara, Spitalul CFR.
Din 1949, devine șeful Secției de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București. Este
punctul de plecare al carierei ei de gerontolog. Experimentează procaina în afecțiunile reumatice,
în cazul unui student țintuit la pat din cauza unei crize de artroză. Continuă cercetările într-un
azil de bătrâni și evidențiază importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de
vârstă. Obține rezultate remarcabile, care sunt comunicate Academiei Române.

1
 Invenții:
 1952 - prepară vitamina H3 (Gerovital), produs geriatric brevetat în peste 30 de
țări
 1980 - a inventat, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu, Aslavital, produs
geriatric.

Carol Davila (n. 1828, Parma, Italia - d. 24 august 1884, București) a fost un medic și
farmacist român, de origine franceză, născut în Italia, cu studii în Germania și Franța.
Construiește, din aproape în aproape, un sistem medical care funcționează și
organizează serviciul sanitar militar și civil. În 1855 înființează o școală de felceri iar în 1856 o
școală secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-militar. Când adversarii
filoruși fac demersuri pentru închiderea școlii, Davila se adresează guvernului francez, care se
obligă să o mențină pe cheltuiala lui. Abia atunci caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica dă un
opis domnesc pentru menținerea tinerei instituții, pe care Davila o transformă curând în "Școala
națională de medicină și farmacie". După 10 ani, în 1869 înființează Facultatea de Medicină.
Între timp Davila întemeiază învățământul farmaceutic și pe cel veterinar, fondează numeroase
societăți și reviste de specialitate (între care Asociația medicilor români, Monitorul
medical, Gazeta spitalelor), organizează conferințe medicale și ține prelegeri cu demonstrații
experimentale la Sfântu Sava, înființează, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann,
Grădina botanică din București, introduce concursurile medicale și stagiile obligatorii în spitale.
În 1861 creează primul azil de orfane, în care strânge 40 de fetițe din mahalale, iar la
puțin timp înființează și un orfelinat de băieți. Cât timp a trăit Davila a funcționat și o școală de
surdo-muți, cu atelier de tâmplărie și sculptură. Împreună cu farmacistul Hepites, pune bazele
farmaciei române. Tot ideea lui este introducerea consultațiilor gratuite în spitale, pentru bolnavii
săraci. Stinge în diferite regiuni ale țării epidemii grave, călătorește și inspectează spitale,
participă la Expoziția universală de la Viena din 1873 cu un compartiment medical al României,
are grijă de copiii orfani. Pe cheltuiala lui se editează culegerea de poezii populare a
lui Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, o dă premiu elevilor și elevelor din
școliile sale.
La 4 iunie 1864, se face un prim pas în recunoașterea oficială a patriotismului "străinului"
față de noua lui țară și, la Camera Deputaților, se propune acordarea cetățeniei române. Totuși,

2
faptul se împlinește abia după venirea lui Carol printr-un decret-lege semnat chiar de el, la 31
mai 1868. Datorită lui, serviciul ambulanțelor militare și al trenurilor sanitare este pregătit din
timp și sute de vieți sunt salvate, iar 13.000 de bolnavi și răniți primesc îngrijiri. Primește
decorații și de la români și de la turci. Principele Carol îi telegrafiaza Elisabetei : Davila e
pretutindeni unde ai nevoie de el. Colegii îl invidiază și, spune dr. Zaharia Petrescu, fost elev al
Școlii de Medicină, îi iartă cu greu "extrema distincție, eleganța și naturalul manierelor, farmecul
conversației, felul spiritual, vesel și plin de duh în care istorisea, ca și bogăția instrucției".
În 1870, în timpul războiului franco-prusac este în Franța cu un proiect nobil de a organiza o
ambulanță cu concursul elevilor români din Parisși de a se consacra în ajutorul victimelor
războiului.

Ion Cantacuzino (25 noiembrie 1863, București – d. 14 ianuarie 1934, București) a

fost un medic și microbiolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie
experimentală.
Ion Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric și
vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și
patologia scarlatinei. Începînd cu anul 1896 publică lucrări despre sistemele și funcțiile
fagocitare în regnul animal și despre rolul fenomenelor electrofiziologice în mecanismele
imunitare.
Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă
de vaccinare antiholerică, numită "Metoda Cantacuzino", metodă folosită și astăzi în țările unde
se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ion Cantacuzino, România a fost a doua țară din
lume, după Franța, care a introdus în 1926 vaccinul BCG ("Bacilul Calmette-Guérin"), având
germeni cu virulențăatenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva
tuberculozei. Ion Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice,
calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic și holerei în timpul
primului război mondial și în campania antimalarică.