Universitatea de Vest din Timișoara

Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie

Specializarea: Planificare Teritorială

Alunecările de teren

Mureșan Sabina

PT II

1
 Alunecările de teren sunt fenomene complexe ce presupun deplasarea unor mase
de pământ aflate în pantă, datorită umezirii acestora, sub acţiunea forţelor gravitaţionale.
Complexitatea acestora este dată de multitudinea de cauze care le pot provoca, modul de
desfăşurare al procesului, natura straturilor afectate şi dezvoltarea lor în timp şi spaţiu.

Din categoria maselor de pământ înclinate în raport cu orizontala fac parte taluzurile şi versanţii
ce sunt principalele formaţiuni care, sub acţiunea unor factori cauzali, conduc la fenomene de
instabilitate. Acestea sunt considerate a fi catastrofe naturale care produc pagube materiale şi
pierderi de vieţi omeneşti.

Astfel putem spune că alunecările de teren sunt procese geologico-geotehnice naturale ce

afectează taluzurile şi versanţii.

• Elementele unei alunecari de teren sunt :

–cornisa – zona de desprindere a straturilor de roci ;
– talpa (patul) – sau suprafata de alunecare ;
–corpul alunecarii – materialul care se deplaseaza ;
–fruntea alunecarii – partea cea mai inaintata a alunecarii.

• 1. Râpa sau nișa (cornișa) de desprindere a alunecãrii se aflã în partea de la obârșia

arealului alunecat, situatã în amonte pe versant; micromorfologia râpei depinde de
dinamica sa ulterioarã, comportându-se ca microversanți cu altitudini și pante variante; la
2
 alunecãrile profunde, râpa poate atinge zeci de metri; formarea râpei se realizeazã atât
deodatã, pe toatã lungimea, cât și punctual, mișcarea propagându-se pe suprafețe din ce în
ce mai mari, în plus, ea precede doar parþial deplasarea masei deteren, cele douã
elemente producându-se aproape concomitant.

• 2. Corpul alunecãrii, suprafața de teren alunecatã cu micromorfologie foarte variatã,

prezintã în general elemente morfometrice haotic dispuse; dupã elementele predominante
de micromorfologie se definesc și tipuri de alunecãri: în trepte, în brazde, movile, glimei
etc.; între ondulãrile longitudinale se dispun microdenivelãri negative cu exces de
umiditate, uneori cu bãlți sau mici lacuri, datoritã stratului de rocã impermeabilã din patul
alunecãrii.

• 3. Fruntea alunecãrii ( frontul) este partea terminalã situatã în aval peversant, la diferite
altitudini relative. Piciorul alunecãrii reprezintã intersecția, din aval, dintre suprafața de
alunecare și suprafața morfologicã inițialã, neafectatã de alunecare

• 4.Suprafața de alunecare sau patul alunecãrii se observã în secþiunelongitudinalã, fiind de

dimensiuni aproximativ egale cu ale corpuluialunecãrii; în lungul ei se produce
deplasarea masei de teren, fiind îngeneral bine delimitatã.

În țara noastră alunecările de teren au o largă răspândire în regiunile de deal, podiș și munte, de
aceea am să prezint tipurile de alunecări și frecvența lor in Podișul Moldovei.

PODISUL MOLDOVEI

Această unitate de relief, situată în estul României, este intens studiată de către geografi
datorită aspectelor specifce ale reliefului, determinate de evoluția geologică și geomorfologică
sub influența factorilor naturali și antropici.

Podișul Moldovei are structura monoclinală și aceasta favorizează formarea alunecărilor

de teren prin densitatea, adancimea fragmentării reliefului și de înclinarea versanților cuestelor

3
(10-150). O altă cauză potențială a alunecarilor de teren este alcătuirea litologică ți anume
alternanța dintre rocile permeabile (nisip, pietris) cu cele impermeabile (argile si marne).

Climatul continental cu influențe excesive din estul Europei favorizează aceste procese
de versant prin regim neuniform al precipitațiilor, frecvente înghețuri și dezghețuri primăvara și
toamna, vânturile umede sau uscate care accentuează diferența de temperatură, și alte
caracteristici ale elementelor climatice. Apa este elementul declanșator cel mai important,
pentru ca excesul de umiditate provenit din ploi îndelungate sau torențiale, umezește stratul
impermeabil care devine alunecos și permite miscarea stratelor de deasupra spre baza
versantului. Cel de al doilea factor declanșator important este activitatea antropică prin care se
deranjează echilibru versanților.

Alunecările de teren sunt răspândite în Podișul Sucevei, Podișul Central Moldovenesc,

Colinele Tutovei unde manifestarea lor este apreciată ca intensă, iar în Dealurile Falciului și în
Podișul Covurlui sunt moderate.

Podișul Central Moldovenesc – subunitate a Podișului Bârladului este puternic afectat de

procesele de versant și mai ales de alunecări și torenți în bazinele superioare ale afluenților
Bârladului. Pe versanții defrișati sau folosiți în agricultură amploarea acestor procese este din ce
în ce mai mare, alunecările fiind reprezentate de mai multe generații, cele mai recente activâdu-le
și pe cele vechi care oarecum se stabilizaseră.

Colinele Tutovei – deplasările de teren sunt frecvent întâlnite pe versanții dealurilor și

cuestelor din NV având o manifestare intensă, așezările omenești ca și căile de comunicație sunt
afectate la fiecare ploaie mai puternică.

Dealurile Falciului – aici găsim alunecări de teren variate ca formă și ritm, în lungul
cuestelor. Eroziunea torențială este des întâlnită cu o mare desfășurare a ravenelor ramificate,
podișul corvului, podișul sucevei

Câmpia Falciului – chiar dacă relieful este alcătuit din coline și platouri joase procesele
de ablație, ogașele, ravenele și alunecările de teren afectează versanții.

Podișul Covurlui – degradarea terenului se produce prin spălări, ravenare și alunecări mixte în
diferite stadii de evoluție.

4
 Podișul Sucevei – pe versanții abrupți ai crestelor, pe frunțile teraselor modelare a
reliefului se face prin eroziunea areolara alunecări de teren și organisme torențiale. Pe același
versant se desfășoară procese mixte care se deosebesc prin geneza, mod și etapa de evoluție.
Aceste procese de eroziune a versanților pot fi moderate ca intensitate dacă se respectă toate
regulile de utilizare a terenurilor în pantă.

În țara noastră, alunecările de teren sunt destul de răspândite. Suprafaţa totală supusă alunecărilor
de teren este apreciată la 900.000 hectare.

Schiţă de hartă cu amplasarea alunecărilor de teren din România (după D. Bălteanu, 1997; M.
Ielenicz, 1970, N. Al. Rădulescu, 1959). I. Arii montane cu apariţie sporadică a alunecărilor de
teren (a) şi cu frecvenţă ridicată a procesului (b). II. Arii subcarpatice în care alunecările de teren
au o frecvenţă mare (a) şi foarte mare (b); III. Arii de podiş şi de depresiuni cu frecvenţă medie a
alunecărilor de teren (a) şi cu frecvenţă ridicată (b) (preluare de la V. Surdeanu)

5
 Una din cele mai distrugătoare alunecări de teren din Europa s-a produs in anul 1963 în
Italia, pe râul Piave. În anii 50, aici a fost construit un baraj cu o înălțime de 265m, în spatele
căruia s-a format un lac de acumulare foarte mare cu 150 milioane metri cubi de apă, lung de 7
km si lat de 300m. Construcția barajului s-a făcut fără să se țină cont de structura geologică a
zonei, unde se aflau o multitudine de roci fisurate care prezentau pericol de prabușire, astfel că o
bucată imensă de rocă s-a desprins ( 250 milioane metri cubi) și a căzut în lac, în urma
impactului valul format a depășit cu mai mult de 100m înălțimea barajului și apa s-a revărsat
peste localitățile din jur.

Și în România au avut loc astfel de acumulări de teren, în anul 1837, în urma unui astfel
de fenomen s-a format Lacul Roșu, un versant al muntelui a alunecat în râul Bicaz format astfel
un baraj natural în urma evenimentului în spatele barajului s-a acumulat multă apă și astfel a
apărut Lacul Roșu.

Clasificarea alunecărilor de teren

În general clasificarea alunecărilor de teren este greoaie deoarece fenomenul nu este

repetabil (nu există 2 alunecări de teren identice)

Definirea factorilor după care să se poată clasifica alunecările de teren este dificilă

Tipul de mișcare/alunecare - cădere, alunecare, curgere

Tipul de material implicat: piatră, pământ, grohotiș
Activitate: când a avut loc alunecarea, unde se mișcă și cum se mișcă
Viteza de deplasare
Vârsta alunecării - pentru a putea fi corelată cu anumite fenomene (cutremre, ploi masive)
Condițiile geologice
Caracteristicile morfologice ale alunecării
Locația geografică: etaj alpin, deal, câmpie, stâncă
Criterii topografice care ajută la localizarea alunecării
Tipul de climă
Cauza declanșatoare - internă sau externă

6
 După forma suprafeței de rupere

1. Alunecări circular - cilindrice sunt caracteristice versanților cu structura omogenă

din punct de vedere litologic și geotehnice produc când planul de alunecare este concav sunt mai
adânci, comparativ cu lungimea lor materialul fragmentat rămâne aproximativ intact, sub forma
unor felii sau blocuri ratele de mişcare în cadrul acestor alunecări variază între câţiva mm/an
până la ordinul m/zi.

2. Alunecări de translație se produc pe suprafețe plane ale unor strate cu rezistenta la

forfecare redusă (ex. un strat de argilă care se poate inmuia dupa o perioada de precipitații)se
produc când planul de alunecare este paralel cu versantul şi aproape de suprafaţă sunt alunecări
de mică adâncime cu rate de deplasare a deluviilor de la mm/sec până la câţiva m/sec.

3. Alunecari cu o forma oarecare: deplasarea are loc pe o suprafata care delimiteaza

deluviile de roca de bază

4. Alunecari mixte pot incepe ca alunecari circulare la vârf și se continuă spre aval ca
suprafețe plane

5. Alunecari retrograde cu formare de grabene

7
 Cauzele alunecărilor de teren sunt o consecinţă a unor acţiuni de durată provocate de o
serie de factori externi ce acţionează asupra versanţilor sau a taluzurilor. Aceşti factori pot fi
naturali sau antropogeni. De cele mai multe ori cedarea se produce datorită cumulării efectelor
acestora asupra masei de pământ.

a) naturale:

• modificarea nivelului apelor subterane,

• ploi torenţiale

• mişcarea seismică

• eroziunea se datorează acţiunii apei sub diferite forme

b) generate de activitatea omului:

• realizarea unor lucrări de investiţii în apropierea versanţilor.

• despăduriri şi decopertări ale vegetaţiei.

EFECTELE ALUNECĂRILOR

Efectele manifestate ale alunecărilor de teren sunt:

• Distrugerea parţială sau totală a construcţiilor de orice fel (tip),

• Blocarea parţială sau totală a albiei unui râu şi formarea unor acumulări de apă cu pericol
de inundaţii,

• Distrugerea parţială sau totală a reţelelor de edilitare (apă, gaze, canalizare, etc.).

• Blocarea unor căi de comunicaţii (feroviare, rutiere, fluviale, etc.).

8
 MĂSURI DE PREVENIRE

• Măsurile planificate pentru prevenire, protecţie şi intervenţie în cazul alunecărilor de

teren sunt similare celor aplicate în caz de cutremur. O particularitate o constituie faptul
că evenimentul nu se desfăşoară chiar prin surprindere.

• Poate fi presupusă deplasarea unor straturi de roci, în zonele de risc, creându-se în acest
fel posibilitatea realizării măsurilor de protecţie.

• Deci, un rol însemnat revine acţiunilor de observare a condiţiilor de favorizare a

alunecărilor de teren şi alarmarea (avertizarea) populaţiei în timp util realizării protecţiei.

Concluzii

• Alunecările de teren sunt fenomene complexe datorită multitudinii cauzelor ce stau la

baza declanşării lor. Natura terenului de fundare, precipitaţiile şi intervenţia factorilor
antropici sunt factori esenţiali ce determină deplasarea terenului de fundare.

9
Bibliografie
• Aşuencei V., Răileanu P. (2010), Evaluarea riscului de producere a alunecărilor de teren, Creaţii
Universitare 2010, Iaşi, pag. 183-190.

• Zaruba Q., Mencl V. (1969), Alunecările de teren şi stabilizarea lor, Editura Tehnică, Bucureşti.

• http://www.isujcv.ro/Pagini/Inspectia%20de%20prevenire/Serviciul%20protectie,%20pregatire
%20si%20educatie%20preventiva%20a%20populatiei/PREGATIREA%20POPULATIEI/TEME/ALUN
ECARI%20DE%20TEREN.pdf

• http://uac.incd.ro/Art/v3n3a11.pdf

• http://www.chimiamediului.ro/tag/alunecari-de-teren/

10