Sunteți pe pagina 1din 2

Cel mai dinamic furnizor local de solutii software pentru managementul afacerilor

Delaco implementează sistemul WMS de la Senior Software

Delaco Distribution, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața brânzeturilor din
România, și-a îmbunătățit managementul depozitului cu ajutorul unei soluții software.
Decizia de a achiziționa sistemul WMS de la Senior Software a fost luată după ce managerii
companiei au constatat că vechiul sistem nu mai reușea să satisfacă nevoile business-ului.

Delaco este unul dintre cei mai importanți importatori și distribuitori de produse lactate din
România. Odată cu creșterea spațiului de depozitare, reprezentanții companiei au hotărât să
implementeze soluția WMS de la Senior Software. Decizia de a achiziționa un sistem modern
pentru managementul depozitului a fost luată după ce managerii Delaco au constatat că
vechiul sistem, implementat în urmă cu 10 ani, nu mai reușea să satisfacă nevoile business-
ului.

„Am ales soluția WMS de la Senior Software, dezvoltată pe platforma Mantis, după ce am
văzut exact ce capabilități are, începând de la viteza de procesare și până la asigurarea
trasabilității. În modul nostru de lucru avem un volum foarte mare de marfă de pregătit în
câteva ore. De aceea, păstrarea vitezei și a celorlalte caracteristici constante, indiferent de
volumul de marfă procesat, este extrem de importantă în industria în care activăm”, a declarat
Dragoș Comăniciu, Director Dezvoltare - Delaco Distribution.

Beneficiile sistemului pentru managementul depozitului au apărut imediat după


implementare. Astfel, echipa Delaco a observat o acuratețe mult mai mare a informațiilor,
viteza de prelucrare și transmitere a datelor a crescut, erorile au fost reduse considerabil, iar
productivitatea fiecărui angajat este măsurată cu ușurință datorită modulelor de raportare.

Tot cu ajutorul sistemului WMS, organizarea paleților s-a eficientizat, iar accesul la situația
stocurilor se realizează în timp real, Delaco obținând trasabilitate completă și vizibilitate end-
to-end în depozit.

„Cel mai mare avantaj îl reprezintă stabilitatea sistemului și, implicit, stabilitatea pe care ne-
o oferă WMS-ul. Sunt multe operațiuni pe care le făceam înainte în depozit, dar nu erau
acoperite de vechea aplicație din punct de vedere al vizibilității. Mă refer la paleți blocați
pentru etichetare, la alocarea unor task-uri în funcție de termenele de valabilitate. Acum avem
posibilitatea de a face alocări de stoc după mai multe criterii și putem include mai multe
informații pe etichetele de livrare. Mai mult, am optimizat depozitul pe categorii de
produse, reorganizând layout-ul zonei de comisionare în funcție de rulajul produselor și de
categoria lor ca importanță în vânzare”, a explicat Dragoș Comăniciu.

În ce privește procesele de picking, acestea se desfășoară acum mult mai rapid și fără erori cu
ajutorul unor echipamente ce vin în completarea soluției WMS, precum terminale portabile
sau imprimante etichete furnizate tot de către Senior Software.

1
Cel mai dinamic furnizor local de solutii software pentru managementul afacerilor

Printre companiile din România care folosesc cu succes sistemul WMS se numără și alte
branduri renumite precum: Alexandrion, Sanovita, Croco, Dinamic 92, Stera Chemicals, Life
Logistics, Herlitz și nu numai.

Despre soluția WMS

Sistemul WMS de la Senior Software este un sistem de tip Warehouse Management System
(WMS) destinat gestiunii mărfurilor din depozite și are rolul de a crea și controla fluxurile de
mărfuri din cadrul acestora. Soluția integrează tehnologii de ultimă generație din domeniu
precum: articole inteligente, cititoare coduri de bare, frecvențe radio (RFID), Voice Picking,
Pick-by-Light, Put-to-Light, sisteme de conveioare și sortatoare de manipulare automatizată,
pentru performanță și acuratețe ridicată în operațiunile logistice.

Soluția este dezvoltată pe platforma Mantis ce încorporează bune practici testate și validate
de peste 600 de companii din întreaga lume. Procesul de analiză și implementare este realizat
de consultanți specializați care au peste 10 ani de experiență în managementul logisticii și
implementarea de soluții SCM.

Despre Senior Software

Senior Software este unul dintre cei mai dinamici furnizori locali de soluții software integrate
pentru managementul afacerilor. Fondată în 2003, compania a realizat peste 400 de
implementări de succes, utilizând cele mai noi tehnologii de la Microsoft alături de platforme
testate la nivel internațional precum Tableau Software sau Logistics Vision Suite de la Mantis
Informatics. Senior Software își desfășoară în prezent activitatea în patru locații din România
(București, Constanța, Cluj, Iași) cu o echipă formată din peste 150 de angajați, fiind unul
dintre principalii funrnizori de sisteme software integrate din România.

Website: https://www.seniorsoftware.ro/
Email: office@seniorsoftware.ro

S-ar putea să vă placă și