Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE
SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI
MOTRICITATE SPECIALĂ

Tetrapareza spastica – Consideratii privind


programul terapeutic
Pitești, 2016

Tetrapareza spastica – Consideratii privind programul terapeutic

Prezentarea bolii: Tetrapareza spastica reprezinta forma cea mai grava de diplegie spastica. Are o
frecventa crescuta la nou-nascutii cu encefalopatie hipoxic-ischemica, infectii intrauterine
(Citomegalovirus, rubeola, rujeola etc.), malformatii structurale cerebrale grave.

Sunt afectate atat membrele superioare cat si cele inferioare, existand posibilitatea ca unul dintre
segmente sa fie mult mai sever afectat.

Daca membrele superioare sunt mai afectate se foloseste termenul de hemiplegie dubla.

Tonusul musculaturii extensoare a coloanei vertebralenu este sufficient dezvoltat, capul copilului cade
in fata, extensia facandu-se cu multa dificultate, pentru putin timp.

Coloana vertebrala prezinta tulburari de statica (cifoza dorso-lombara) si limitarea mobilitatii (pentr
miscarile de inclinatie laterala, fara disocierea miscarilor centurilor scapulara si pelvina).

Membrele superioare sunt flectate, pumnii foarte stransi, membrele inferioare sunt in flexie sau in
extensie, cu contracture intense a musculaturii adductoare a coapselor si picior echin accentuat.

La copii tetraplegici cu spasticitate moderata, exista uneori sansa dobandirii unor reactii de ridicare si
echilibru in sezand, in patrupedie, darn u in ortostatism sau mers.

Copilul prezinta intarziere psihica marcata, tulburari de vorbire (vorbire dificila, scadata), tulburari de
deglutitie, frecvent se asociaza crize de epilepsie.

Obiectivele kinetoterapiei sunt:

- promovarea pattern-urilor de miscare normala cu dezvoltare unor miscari segmentare importante:

- controlul miscarilor capului,

- intoarcerea de pe o parte pe alta,

- statul in sezut si in genunchi,

- statiunea si reactiile de echilibru la balansare, in toate pozitiile si activitatile desfasurate,

- deprinderea miscarilor obisnuite vietii de toate zilele in functie de varsta copilului,

- reducerea influentei pattern-urilor de miscare anormala si a posturilor anormale,

- reeducarea proprioceptiei,

- reducerea hipertoniei, spasticitatii, a spasmelor intermitente ( pentru asigurarea unei derulari a


miscarii fara un efort deosebit) la copii spastici, pentru ca la cei cu atetoza si hipotonie sa se incerce
corectarea tonusului diminuat,

- diminuarea deformatiilor musculoscheletale congenitale si a contracturilor musculare, a redorilor


articulare,
- supravegherea relatiilor parinti-copil,

- modificarea stimularilor senzoriale, cu promovarea unei stabilitati fiziologice,

- corectarea tulburarilor de alimentatie si adeficitelor motorii orale,

- imbunatatirea abilitatilor de ingrijire a copilului de catre parinti ( alimentatie, imbaiere, posturarea


in somn, jocul, transportul).

Obligatiile kinetoterapeutului sunt:

- sa fie specializat pentru recuperarea kinetica a copilului in diferite etape de varsta ( nou-nascut,
sugar, copil mic, copil scolar),

- sa posede cunostintele minime de neurologie pediatrica si de terapie neurological,

- sa posede cunostintele maximede kinetologie neuromotorie, pentru alegerea corecta a metodelor


kinetice si a algoritmului kinetic,

- sa fie bland cu copilul, sa vorbeasca frumos, pe intelesul copilului; copilul trebuie “scapat” de spaima
si de incordare, determinat sa participle cu placere la sedintele kinetice sis a fie incurajat in cursul
acesteia.

Metodele si mijloacele kinetice folosite pentru relizarea obiectivelor precizate sunt:

1.relaxarea,

2.masajul- ca mijloc paliativ,

3.miscarile passive,

4.miscarile active

● initial ca miscari care pot fi promovate reflex

- intinderea membrelor superioare in reflexul “ pregatirea pentru saritura”,

- extinderea coloanei vertebrale in reflexul Landau,

- reactii de echilibru,

● apoi miscari segmentare,

5.tehnicile de facilitare neuromusculare proprioceptive,

6.activitatile recreationale si sportul ( la copii mai mari, sporturilerecomandate fiind innotul, dansul si
echitatia).

Schema unui program kinetic la copilul cu IMC

Cuprinde urmatoarele etape:

1.relaxarea – pentru obtinerea careia copilul este pozitionat in pozitiile “reflex inhibitorii”, si anume:
- pozitia fetala in care copilul este leganat de cateva ori ,

- pozitia fetala asociata cu incrucisarea membrelor superioare la nivelul toracelui anterior ( cand
spasticitatea este intense),

- pozitia fetala asociata cu intoarcerea capului de partea opusa ( cand spasticitatea este asimetrica),
reliefandu-se rolul reflexelor tonice cervicale,

- flectarea puternica a membrelor inferioare care favorizeaza relaxarea membrelor superioare (


flectarea membrelor inferioare este insotita de flectare coloanei vertebrale lombare);

2.miscarile alterne ale membrelor se efectueaza in cursul pozitiilor de relaxare; se pozitioneaza capul in
flexie si membrele superioare incrucisate pe piept, cu ajutorul mamei, pozitie care se repeta de 20- 30 de
ori , pentru coordonarea contractiei/relaxarii reciproce a muschilor agonisti/antagonisti;

3.miscarile de rostogolire laterala se realizeaza cu ajutorul unuia dintre apartinatori, atat la nivelul
capului (cand tonusul de mentinere a capului nu este sufficient) cat si la nivelul membrelor inferioare; se
roteste si se flecteaza capul, copilul ajunge in decubit ventral, se face apoi extensia capului;

● din pozitia decubit ventral, copilul trebuie sa se mentina pe antebrate, cu palmele si degetele
deschise, cu articulatiile coxofemurale in extensie, pozitie asemuita cu postura papusii;

● daca extensia capului este dificila, kinetoterapeutul face un tapotament sub Barbie, apoiu copilul se
rostogoleste in decubit dorsal, prin flexia si rotatia capului, cu extensia ulterioara;

● daca copilul are un control acceptabil al capului, rostogolirea se poate face prin manevrarea
membrelor inferioare, si anume:

- se flecteaza membrele inferioare, se rotesc intern, apoi se antreneaza rotatia bazinului si in final a
trunchiului;

- urmeaza din decubit ventral flexia membrelor inferioare, rotatia externa care antreneaza rotatia
inverse a intregului corp;

4.miscarea de tarare se efectueaza cu copilul din decubit ventral, dupa ce a fost mentinuta cateva
secunde postura “papusii”; kinetoterapeutul efectueaza flexia asociata cu rotatia externa a unui membru
inferior, celalalt membru inferior fiind impins usor, astfel incat copilul inainteaza tarandu-se pe burta; se
face miscarea alternative pentru celalalt membru inferior; copilul parcurge astfel de 4-5 ori lungimea mesei
kinetice de lucru;

● daca spasticitatea este foarte mare, copilul este sustinut pe sub axile sau kinetoterapeutul trece
antebratul sau sub pieptul copilului, care nu poate sa isi mobilizeze membrele superioare astfel incat sa se
sprijine pe ele;

● rotirea spre dreapta se realizeazaprin flectarea membrului inferior drept din articulatia coxo-femurala
si genunchi cu rotatia externa a coapsei, acest ansamblu reprezentand pasul de tarare;

● extensia membrelor inferioare se produce prin inaintarea corpului;

5.stimularea prehensiunii – din postura “papusii” se stimuleaza copilul sa prinda un obiect cu o mana,
acesta favorizand sprijinul pe cealalta mana, initiindu-se apoiu miscarea de tarare;
6.posturarea pe genunchi, pe calcaie si sezand – se relaizeazacand hipertonia membrelor inferioare va
ceda la limita la careflectand puternic soldurilesi genunchii copilul nu se arunca imediat pe burta; din
pozitia de flexie se incearca ridicarea in genunchi cu sprijin si se trece in pozitia de patrupedie;

7.reeducarea reflexului “pregatirea pentru saritura” – cu copilul in picioare, pe masa de lucru,


kinetoterapeutul mentine extensiagenunchilor si il oblige sa se aplece din solduri cu sprijin pe maini;
ridicarea copiluluiin ortostatism trebuie sa fie active, asociata sau nu cu tapotamente ale toracelui;
exercitiul se executa de 5-7 ori; dupa acest exercitiu, se prinde copilul aflat in decubit ventral pe sub
toracesi de membrele inferioare, se ridica si se proiecteaza in fata si in jos, obligandu-l sa se apuce cu
sprijin pe maini, pentru a nu cadea; la sfarsitul exercitiului se poate face rasturnarea copilului peste cap, cu
conditia existentei unui tonus bun al musculaturii extensoare a capului si coloanei vertebrale;

8.mersul in patrupedie se realizeaza cu copilul sustinut initial pe sub torace, altern cu ambele picioarele (
nicidecum sarind); este stimulat prin rotirea toracelui alternant stanga/dreapta ( la rotatia spre stanga se
flecteaza membrul inferior drept, cu avansare, iar la rotirea spre dreapta se flecteaza membrul inferior
stang); din patrupedie se stimuleaza echilibrul; se cere copilului sa se sprijine pe un singur membru
superior si pe membrele inferioare, apoi sa se sprijine pe doua member superioare si un membru inferior,
cu extensia celuilalt membru inferior din sold;

9.trecerea la pozitia sezanda – initial, copilul sta pe masa , cu cifozarea regiunii lombare cu membrele
inferioare flectate si se stimuleaza reactiile de echilibru;

10.transferul din sezand in decubit si invers – ridicarea din sezand la marginea mesei de lucru si adoptarea
pozitiei culcat pe masa kinetica; initial miscarile sunt asistate, ajutate, apoi se deruleaza activ, apoi active
cu rezistenta, din partea kinetoterapeutului;

● din pozitia de decubit dorsal pe masa, se efectueaza miscari passive ale membrelor inferioare ( abductie,
flexie, rotatie externa pentru coapse, care diminua contracture muschilor adductori) si reeducarea
contracturii muschiului triceps sural

● din sezand se reeduca reactiile de echilibru – se executa presiuni usoare – inainte, inapoi, intr-o parte la
nivelul umerilor, cu supravegherea reactiei corecte a membrelor superioare:

- se impinge copilul inainte , ceea ce determina opozitia din partea sa prin contractia muschilor
abdominali si ducerea membrelor superioare in fata;

- daca presiunea este mai mare, copilul duce mainile la spate si se sprijina cu ele pe masa;

- se efectueaza presiuni laterale, copilul se opune cu ridicarea bratului de partea unde se executa
presiunea, spijinindu-se pe masa cu celalalt membru superior ( mana cu degete abduse);

11.initierea mersului altern – cand copilul se poate mentine in genunchi cu sprijin;

12.ridicarea in ortostatism – din pozitia sezand sau din genunchi;

- din sezand, copilul ridica membrul superior pe umerii sau bratele kinetoterapeutului, care il ajuta sa se
ridice;

- din genunchi copilul flecteaza un membru inferior, cu adoptarea posturii cavalerului, postura greu de
realizat la copii spastici;

13.reeducarea echilibrului cu sau fara sprijin unipodal


14.reluarea/initierea mersului se efectueaza cu ridicarea membrului superior care inhiba adductia
coapselor; se efectueaza exercitii de mers intre bare paralele.

Se respecta principiul progresivitatii, exercitiile se introduce treptat, pe masura realizarii treptelor


superioare in dezvoltarea copilului.