Sunteți pe pagina 1din 24

s.l.dr.ing.

Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

Controlul Optico-Vizual

1 Scopul lucrării:
Lucrarea de față este destinată înțelegerii modului în care se realizează controlul optico-
vizual modern în domeniul ingineriei industriale și optimizarea acestuia prin metode de
prelucrare a imaginii (cu ajutorul funcțiilor specifice Matlab).
Pentru aceasta au fost descrise mai întâi considerațiile teoretice ale metodei, cu precizarea
proprietăților fizice ale luminii, a surselor de lumină, descrierea principiilor de funcționare și
construcție a senzorilor de lumină, principiile înregistrării culorilor, a conversiei analogic digitale
a semnalului citit de senzor, principiile formării și afișării imaginii digitale, principiile de
prelucrare și compresie a imaginii.
A fost apoi descrisă anatomia și funcționarea ochiului uman, singurul organ responsabil
de percepția imaginilor.
În partea aplicativă au fost prezentate tipurile de echipamente care se utilizează în
controlul nedistructiv optico-vizual și domeniul lor de utilizare.
Aplicația concretă a constat din examinarea cu ajutorul endoscopului TIP …… a unor
motoare cu ardere internă cu probleme de calitate (unul cu probleme din funcționare și altele cu
probleme de fabricație).
În final imaginile au fost prelucrate corespunzător utilizând funcții speciale Matlab.
2 Descrierea teoretică a metodei
Examinarea vizuala , VT (Visual Testing) este o examinare bazata pe capacitatea ochiului
omenesc de a capta lumina reflectata de catre detaliile unui obiect si de a recunoaste diferentele
de luminozitate, forma si culoare.
Examinarea vizuala (1980), este o metoda de examinare subiectiva, este prima metoda de
examinare propusa in orice plan de examinare.
Examinarea optico – vizual se aplica aproape tuturor tipurilor de produse fiind prima metoda
de examinare propusa in orice plan de examinare, aproape tuturor tipurilor de produse, toate
tipurile de materiale (metalice si nemetalice), materiale feromagnetice si non-magnetice, diverse
componente, ansamble;

2.1 Lumina
𝐈
E = 𝐝𝟐
unde:
E = luminnata;
I = intensitatea;
D = distanta dintre sursa si suprafata;

Aceast raport este corect daca d este de cel puțin cinci ori mai mare decât dimensiunea
maximă a sursei, văzută din punct pe suprafața piesei examinate.
Lumina este o formă de radiaţie electromagnetică. Este acelaşi tip de energie ca în cazul
undelor TV şi radio. Aşa cum arată diagrama, lumina vizibilă corespunde unui segment mic din
spectrul electromagnetic. Frecvenţa luminii se referă la numărul de cicluri pe secundă ale
radiaţiei electromagnetice. Aceste cicluri sunt fluctuaţii ale intensităţii radiaţiei. Lungimea de
undă este distanţa dintre un ciclu şi punctul corespunzător lui din ciclul următor.
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

2.1.1 Domeniul vizibil,


Spectrul vizibil (numit uneori „spectrul optic”) reprezintă domeniul
spectrului electromagnetic ce este vizibil și poate fi detectat de ochiul uman fără mijloace
ajutătoare. Radiațiile electromagnetice din acest interval de lungimi de undă se
numesc lumină (vizibilă). În condiții normale ochiul uman percepe în aer lungimile de undă din
domeniul 380 - 750 nm

2.1.2 Interacțiunea luminii cu materia

Legatura dintre lumina si materie este pusa in evidenta cel mai bine la nivelul electronilor
atomici, care atunci cand sunt excitati suficient de mult cu ajutorul radiatiei electromagnetice,
trec de pe un nivel energetic mai mic pe un nivel energetic mai mare (schimba orbitalul sau
suborbitalul cu unul superior) si absorb radiatia care le-a indus potentialul energetic de urcare pe
urmatorul nivel.
Mentinerea lor acolo este de foarta scurta durata in cazul in care nu continua sa fie
alimentati cu energie, practic ei disparand si reaparand in orbitalul din care au plecat, eliberand
totodata sub forma de unda luminoasa o anumita cantitate din radiatia electromagnetica indusa.
Pornind de la studiul radiatiei luminoase emise de un corp prin excitarea si dezexcitarea
ulterioara a electronilor din structurile sale atomice, s-a nascut un domeniu stiintific cu
nenumarate aplicatii practice, si anume SPECTROSCOPIA.
Domeniul spectroscopiei se bazeaza pe fenomenul oscilatiei electronilor de pe un orbital
atomic pe altul in functie de o mai mica sau mai mare energizare care li se induce (putem
intelege si ca, pentru a face un electron sa orbiteze intr-o zona mai indepartata de nucleu, e
nevoie ca electronul sa beneficieze de un anumit aport energetic).
La trecerea pe un orbital superior electronul are nevoie de energie, in timp ce la parasirea
orbitalului superior si revenirea la cel inferior, electronul cedeaza energia de care nu mai are
nevoie.

2.1.3 Parametrii luminii (frecvență, lungime de undă etc)


Culorile spectrului sunt numite nuanţe. Mergând de la roşu la violet prin ROGVAIV,
fiecare culoare are o frecvenţă puţin mai înaltă decât anterioara, prin urmare o lungime de undă
ceva mai scurtă. Cu cât lungimea de undă este mai scurtă, cu atât mai multe cicluri au loc într-o
secundă. Albastru are cea mai înaltă frecvenţă şi cea mai scurtă lungime de undă în cadrul
spectrului vizual.

In grafic, cantitatea de energie a luminii este arătată de înălţimea undei: amplitudinea sau
puterea ei. O lumină de 100 waţi oferă mai multă energie decât o lumină de 50 waţi. Schimbările
în amplitudinea luminii înseamnă o cantitate mai mare de lumină reflectată sau transmisă numită
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

luminanţă, cantitatea de iluminaţie. Dacă celelalte aspecte sunt egale, o luminanţă mai mare se
traduce prin experienţa psihologică a unei străluciri sporite.
Undele electromagnetice reale se pot descompune în unde elementare cu următoarele
caracteristici:
• frecvenţă: această frecvenţă unică determină în cazul luminii vizibile culoarea percepută de
ochi. Culorile undelor elementare sînt pure, şi niciodată nu se întîlnesc în natură. Lumina
produsă de laseri, cea obţinută prin separarea luminii albe în culorile componente, cea obţinută
cu ajutorul unor filtre, sînt exemple de lumină care doar se apropie de
undele monocromatice ideale. Dispozitivele de reproducere a culorilor (ecranul de televizor
color, tipăriturile color, etc.) nu pot reda fidel culori de o asemenea puritate.
• amplitudine: aceasta este o măsură a variaţiei cîmpurilor electric şi magnetic care alcătuiesc
unda. Este de asemenea legată de strălucirea aparentă a unei surse
de lumină. Trebuie precizat totuşi că ochiul nu este la fel de sensibil la toate culorile, şi este chiar
insensibil la razele electromagnetice din afara spectrului vizibil.
Culori care par să aibă aceeaşi intensitate vizuală pot avea intensităţi fizice foarte diferite.
• polarizare: vectorul cîmpului electric şi cel al cîmpului magnetic sînt perpendiculare atît unul
pe celălalt cît şi pe direcţia de propagare a undei electromagnetice.
Dar chiar şi cu această limitare mai este permis un grad de libertate, de rotaţie a celor doi vectori
în jurul direcţiei de propagare. Dacă faţă de un anumit sistem de axe de
coordonate vectorul cîmpului electric este de exemplu vertical, spunem că lumina respectivă este
polarizată vertical. În mod obişnuit ochiul nu este sensibil la polarizarea
luminii, dar există experimente optice simple prin care aceasta se poate pune în evidenţă.

2.1.4 Mărimi fotometrice (flux luminos, intensitate etc),


Fotometria este domeniul din optică în care se studiază mărimi legate de lumină și de
modul cum aceasta este percepută de ochiul uman.
Mărimile fundamentale utilizate în fotometrie sunt:

flux de energie radiantă


intensitate energetică
iluminare energetică.
Fotometria lucrează cu două sisteme de mărimi:

mărimi energetice: care caracterizează lumina din punctul de vedere al energiei transportate
mărimi fotometrice: care caracterizează lumina din punctul de vedere al senzației luminoase
pe care aceasta o generează.
Metodele de măsurare ale mărimilor cu care operează fotometria se împart în două categorii:

metode subiective: când receptorul de radiații este ochiul uman;


metode obiective: când se folosesc alți receptori fotosensibili (emulsii fotosensibile,
fotoelemente, termoelemente etc.).

Atat lumina provenind direct de la o sursă de lumină, cat şi cea transmisă, reflectată,
împrăştiată sau difractată de diferite corpuri, are pentru ochiul uman o serie de caracteristici,
printre care:
• intensitate luminoasă, determinată de puterea transportată de radiaţie şi de sensibilitatea
retinei;
• culoare, determinată de spectrul de frecvenţe ale radiaţiei incidente pe retină;
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

• polarizare, determinată de planurile sau planul de oscilaţie al undelor electromagnetice;


• coerenţă, determinată de faza oscilaţiilor.

Intensitatea luminoasa

Intensitatea luminoasă este fluxul luminos emis într-o anumită direcție de o sursă luminoasă
punctuală, raportat la unitatea de unghi solid în care emite sursa.

Unitatea de măsură a intensității luminoase în SI este candela

2.1.5 Surse de lumină (tipuri de surse de lumină: naturale (soarele, focul), artificiale; cele
artificiale sunt bazate pe fenomenele de: radiație termică, luminiscență
(electroluminiscență și fotoluminescență: fluorescență și fosforescență), LED (Light
Emitting Diode = Dioda Emițătoare de lumină), ).

Sursele de lumină sunt corpurile care produc şi răspândesc lumină. Corpurile luminate
sunt corpurile care primesc lumina de la sursele de lumină şi împrăştie în jurul lor o parte din
lumina primită.
Corpuri transparente, opace, translucide
Foiţa de celofan lasă să treacă lumina prin ea permiţând observarea clară a flăcării
lumânării; spunem că este un corp transparent.
Coala de carton nu lasă să treacă lumina prin ea. Coala de carton este un corp opac.
Bucata de sticlă mată lasă să treacă lumina prin ea dar nu permite observarea clară a
flăcării lumânării; spunem că bucata de sticlă mată este un corp translucid.
O foiţă de celofan este transparentă iar cinci foiţe suprapuse devin translucide, deci
celofanul nu este o substanţă perfect transparentă. Transparenţa unui corp scade atunci când
grosimea stratului de substanţă creşte.
Propagarea rectilinie a luminii
De la sursă până la ecran lumina se propagă (trece) prin aer în linie dreaptă, aerul fiind un
mediu transparent.
Într-un mediu transparent şi omogen (mediu care are aceleaşi proprietăţi în toate
punctele lui) lumina se propagă în linie dreaptă.
În vid şi în aer lumina se propagă cu viteza de 300.000 km/s. În alte medii viteza de
propagare a luminii este mai mică. Direcţia de propagare a luminii poate fi reprezentată printr-
o rază de lumină.
Umbra şi penumbra
Un fascicul de lumină reprezintă o parte din lumina provenită de la o sursă de lumină.
Sursele de lumină folosite în practică nu sunt punctiforme, ele au anumite dimensiuni
şi de aceea în jurul umbrei unui corp luminat apare şi penumbra, zonă în care ajunge numai
o parte din lumina produsă de sursă.
Cu cât sursa de lumină este mai mare, cu atât zonele de umbră şi de penumbră sunt mai
difuze.
Umbra este zona întunecată care apare în una din părţile unui obiect, atunci când este
luminat din partea opusă.
Penumbra este o zonă incomplet luminată, cuprinsă între zona umbrită şi cea luminoasă
din spatele unui corp opac.
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

Sursele de lumina au la baza fenomene / reactii chimice care emit o radiatie


electromagnetica (Lumina) in spectrul vizibil al ochiului uman.
Sursele de lumina au la baza fenomene / reactii chimice care emit o radiatie
electromagnetica (Lumina) in spectrul vizibil al ochiului uman. Aceste fenomene sau reactii
chimice pot avea loc in mediul inconjurator (apropiat sau indepartat) sau in incinte realizate de
catre tehnologia umana.
In continuare vom prezenta succint cateva surse de lumina cu ajutorul carora putem
ilumina spatiile intunecate.
Una din cele mai vechi surse de lumina este Soarele, reprezentand o reactive chimica
deardere a hidrogenului ce emite radiatie electromagnetica si in spectrul vizibil(lumina alba), iar
prin intermediul unor sisteme de reflexie putem sa avem lumina in spati intunecoase (inchise)
fara nici un consum de energie.

Lumanarea sau Lampa cu petrol sunt elemente inventate de om pentru producerea


Lumini si care emit radiatia electromagnetica vizibila de la reactie chimica dintre un material
imflamabil care arde oxigenul din atmosfera.

Becul cu incandescenta (inventat de Edison) - primul generator de lumina electrica


functioneaza pe principiul incalzirii unui element conductor (Wolfram = Tungsten) pana aproape
de punctul de topire, moment in care electroni emisi din reactia electrotermica sunt in spectrul
vizibil. Elementul incalzit este introdus intr-un balon de sticla vidat sau cu gaz inert pentru a
impiedica arderea acestuia.
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

Tubul fluorescent a fost inventat in 1909 si este compus dintr-un tub de sticla, generator
de electroni (un filament excitat) aflat la capetele tubului, un gaz care amplifica agitatia
electronilor emisi si o substanta denumita luminofor depusa in interiorul tubului de sticla.
Bombardarea cu electroni a stratului de luminofor produce fenomenul de fluorescenta adica
proprietatea unor substante de a emite lumina vizibila atata vreme cat sunt bombardate. In
functie de substanta folosita pentru luminofor se pot emite diferite culori ale luminii.

Halogenuri incandescente au principiul de functionare identic cu cel al lampilor cu


incandescenta, cu urmatoarele diferente: balonul este din cuart si de dimendiuni micii, iar pe
langa gazul inert mai este introdus si halogen (Iod sau Brom). De obicei se adauga Iod pentru ca
vaporii de wolfram sa se combine cu el, rezultand iodura de wolfram care, in contact cu
filamentul fierbinte se descompune, lasand metalul pe filament si eliberand iodul inapoi in
interiorul becului. Procesul se reia si are ca efect prelungirea timpului de functionare a
filamentului si implicit deci a sursei de lumina.

LED-uri (Light Emitting Diode = Dioda Emitatoare de Lumina) Se pare ca aceasta noua
sursa de iluminat isi are originea intre componentele electronice de baza si anume dioda.
Conform teoriilor o dioda are rolul de a permite trecerea curentului electric intr-un singur sens. O
dioda este realizata din doua materiale semiconductoare (nexcitate sunt materiale izolatoare, iar
cand sunt excitate devin conductoare de energie electrica) unul dopat cu goluri (semiconductor
de tip P) iar celalalt dopat cu electroni (semiconductor de tip N). Cele doua materiale
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

semiconductoare sunt conectate, iar suprafata de contact dintre cele doua materiale poarta
denumirea de jonctiune. Practic in aceasta zona are loc combinarea electronilor si golurilor ceea
ce are ca efect emisia unei radiati electromagnetice. In functie de materialele semiconductoare
folosite aceasta radiatie electromagnetica poate avea diverse lungimi de unda (diverse culori ale
lumini).

Cercetarile din ultimi ani au scos in evidenta si materiale organice cu proprietati


semiconductoare ceea ce a condus la aparitia OLED-urilor, care prezinta un potential foarte mare
atat pentru iluminat cat si pentru redarea unor imagini, aceste noi sisteme avand si caracteristica
de flexibilitate.

2.2 Tipuri de senzori de înregistrare a radiației vizibile

Dupa sursa de energie:


senzori pasivi - care utilizeaza energia obiectului (provenita in principal de la soare) cum
ar fi: radiometre, sisteme fotografice, scannere, spectrometre;
senzori activi - care emit energie ce este reflectata de obiectul tinta si captata de sensor
cum ar fi; radarele, sistemele lidar ( pe baza de laser).
Dupa fenomenul fizic prin care energia este retrimisa spre senzor:
reflexie: camere foto, scannere, lidar, radar;
emisie: radiometre, scannere;
dispersie: radar, lidar;
fluorescenta: radar, lidar;
Dupa lungimile de unda ale radiatiei electromagnetice:
in spectru vizibil: camere foto, camere TV, scannere, radiometre, ` spectrometre, lidar;
in infrarosu apropiat: camere foto, camere TV, scannere, radiometre, spectrometre,
lidar;
in infrarosu mediu: scannere, radiometre, spectrometre;
in infrarosu termal: scannere, radiometre, spectrometre, camere termoviziune;
in microunde; radar, radiometru cu microunde.
Dupa lungimile de unda pe care le capteaza simultan:
pancromatici ( capteaza o portiune larga din spectrul vizibil):camere foto, camere TV,
scannere, radiometre;
spectrozonal (capteaza o zona ingusta a spectrului): camere foto, camere TV, scannere,
radiometre, radar, lidar;
multispectral (capteaza mai multe zone inguste, separate sau nu, din spectrul
electromagnetic): camere foto, camere TV, scannere, radar.
Dupa modul de prezentare a datelor:
cu formare de imagine: camere foto, scannere, radar, lidar;
fara formare de imagine: radiometre, spectrometre.
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

2.2.1 Materiale utilizate la construcția senzorilor

Materiale utilizate ca substrat


Materialul de baza utilizat ca substrat este Siliciu ( Silicon în Lb. Engleza). Prezinta urmatoarele
avantaje:
larg raspandit in fabricatia IC ( circuitelor integrate);
bine studiat si exita posibilitatea de a i se controla proprietatile electrice;
este economic de produs in forma cristalina;
are proprietati mecanice foarte bune ( sub forma de cristal este elastic ca otelul si mai
usor decat aluminiu).
Siliciul utilizat se prezinta sub 3 forme:
Siliciu cristalin,
Siliciu amorf
Siliciu policristalin.
Siliciu sub forma cristalina de inalta puritate se fabrica sub forma de placute circulare cu
diametrul de 100, 150, 200 si 300 mm si cu grosimi diferite.
Siliciu sub forma amorfa nu are structura regulata cristalina si contine numeroase defecte.
Impreuna cu siliciul policristalin se poate depune in straturi subtiri de pana la 5 microni.
Siliciu sub forma cristalina are urmatoarele caracteristici fizice:
limita de curgere = 7x109 N/m2;
modulul de elasticitate E = 1.6 x 10 11 N/m2
densitatea = 2,33 g/cm3
temperatura de topire = 14100C.
Exista si alte materiale care se utilizeaza ca substrat: quartz, sticla,materiale ceramice, materiale
plastice, polimeri, metale.
Quartzul se utilizeaza, in primul rand datorita efectului piezoelectric pe care-l poseda. Este un
mineral natural dar, de regula, se utilizeaza quartzul produs sintetic. Quartzul are urmatoarele
caracteristici principale:
modulul de elasticitate E = 1.07 x 10 11 N/m2
densitatea = 2,65 g/cm3

Materiale de depunere utilizate :


Exista mai multe tipuri de materiale care se depun sub forma de straturi pe placutile de
siliciu:
siliciu policristalin, siliciu amorf, biooxid de siliciu (Si O2), nitrura de siliciu (Si3 N4),
oxinitrura de siliciu (SiON);
metale (Cu, W, Al, Ti, Au, Ni), compusi metalici ( TiN, ZnO) sau aliaje (TiNi);
materiale ceramice ( alumina);
polimeri.

2.2.2 Principiile înregistrării culorilor

Senzorii de culoare CS au la bază un principiu de funcţionare ce utilizează trei domenii


active. Obiectul inspectat este luminat de o sursă de lumină ce are o compoziţie spectrală
deosebită. Raza reflectată este recepţionată, amplificată, digitizată şi analizată, apoi definită cu
ajutorul unui microprocesor. Mărimea semnalului astfel obţinut pentru domeniile spectrale
pentru roşu, verde şi albastru conţine informaţia completă de culoare, nuanţă, saturaţie şi
strălucire. Valorile măsurate sunt comparate continuu cu valorile de referinţă memorate anterior.
Dacă valorile măsurate se potrivesc cu valorile de referinţă, atunci se schimbă condiţiile de
comutare pe ieşire.
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

Senzori de culoare CS 3

CS3 sunt senzori de culoare pentru detectarea a până la 3 culori. Ei sunt destinaţi pentru
identificare, sortare, examinare şi evaluare – sistemele de automatizare implică multe sarcini în
care culorile joacă roluri importante. Cu ajutorul CS3 pot fi memorate în program până la 3
culori de referinţă. Memorarea se poate face prin simpla apăsare a unui buton al dispozitivului
sau printr-un puls extern dat prin intermediul conexiunii de control.
În cazul unei “învăţări” statice prin apăsarea de butoane, selectarea culorilor pentru fiecare canal
poate fi făcută separat şi individual. Programarea externă este realizată prin conexiunea de
control pe canalul Q1.
Senzorii de culoare CS 3 sunt disponibili cu distanţe de scanare între 12,5 mm şi 60 mm şi pot fi
utilizaţi în cazul ambelor metode de detectare a culorii: cu lumină incidentă (proximitate) şi cu
lumină emergentă (reflexie) pentru obiecte transparente. În funcţie de senzor şi de tipul de
reflector, suplimentar gradului spectral de emergenţă al obiectului scanat, sunt posibile domenii
de scanare de până la 1000 mm.
• Recunoaşterea culorii în lumină reflectată şi emergentă
• Funcţie de învăţare statică sau de la consola de operare
• Selecţie reglabilă a culorii
• Pot fi memorate 3 culori de referinţă
• Intrare de suprimare (blancare)

Senzori de culoare CS 1/CSL 1


CS1 sunt senzori de culoare pentru detectarea unei singure culori în procese de producţie de
mare viteză. Ele pot fi utilizate în detectarea, monitorizarea şi sortarea în funcţie de culoare în
cadrul proceselor de automatizare. Alegerea CS1 este justificată de performanţele de viteză şi
detecţie a unei singure culori şi, suplimentar, de un bun raport performanţă/preţ.

Posibilitatea de utilizare a senzorilor de culoare atât în mod uzual, cât şi în mod sincronizat,
oferă beneficii cu privire la viteza de lucru. Frecvenţa de comutaţie este de 1kHz, iar distanţa de
scanare este opţional de 12,5 sau 60 mm, modurile de lucru acoperind un larg domeniu de
aplicaţii pentru detecţie de culoare.

• Recunoaşterea culorii în lumină reflectată sau emergentă


• Funcţie de învăţare statică sau de la consola de operare
• Frecvenţa de comutare de 1 kHz
• Selecţie reglabilă a culorii
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

• Intrare de suprimare (blancare)


CSL 1 este o variantă a senzorilor anterior prezentaţi, care oferă o opţiune suplimentară pentru
aplicaţii în care spaţiul este restrâns şi/sau temperaturile sunt ridicate. Pentru aceasta senzorii de
culoare dispun de cabluri de fibră optică.

Senzori de culoare CSM

CSM sunt senzori de culoare pentru detectarea unei singure culori în condiţii de spaţiu
restricţionat.
Datorită designului lor compact, senzorii CSM pot fi utilizaţi în spaţii foarte limitate.
Alegerea variaţiei culorii se face în cadrul operaţiunii de “învăţare”. CSM oferă alegerea
parametrilor de “mediu”, “fin” şi “brut”. La apăsarea butonului de învăţare, lumina transmisă se
schimbă de la “verde” la “albastru” şi apoi la “roşu”. În funcţie de culoarea ce declanşează
comutarea, toleranţa corespunzătoare culorii este automat stabilită. Simplitatea acestei proceduri
caracterizează CSM.
Chiar şi frecvenţa de comutare este impresionantă, fiind de 1,5 kHz, comparabilă cu cea a
“rivalilor mai mari”.
• Variaţia culorii reglabilă
• Funcţie de învăţare statică sau de la consola de operare
• Frecvenţă de comutare 1500/s.

2.2.3 Sistemul aditiv RGB, sistemul substractiv CMY (sau CMYK)

Denumirea de RGB provine din limba engleza: Red Green Blue si este folosit pentru a reda
imagini pe dispozitive electronice cum ar fi televizoarele si monitoarele. RGB este un model de
culoare aditiv in care lumina este emisa, iar prin suprapunerea culorilor primare (rosu, verde,
albastru) se obtin culori secundare. Prin unirea celor trei culori se obtine alb. Fiecare dintre
culorile primare are 256 nuante, totalizand 16.777.216 de nunte de culoare (R: 256 x G:256 x
B:256).
RGB este un model cromatic dependent de dispozitive, adica doua monitoare diferite pot
reprezenta in mod diferit o anumita valoare RGB. Acest lucru are mai multe cauze posibile:
calibrare diferita, monitoare cu displayuri diferite in functie de tehnologie si/sau producator,
uzura in timp.
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

Sistemul CMYK este folosit in tiparirea / printarea color. Modelul de culoare CMYK
este un sistem substractiv care se bazeaza pe absorbtia luminii de catre suportul pe care este
tiparita imaginea, de regula imprimare pe hartie. Redarea nuantelor de culoare este realizata prin
suprapunerea, in diverse concentratii, a celor patru culori de baza: Cyan, Magenta, Yellow si
BlacK.

Nuantele de culoare se masoara procentual, de la 0 la 100%, iar o culoare cu saturatie


(concentratie) maxima este exprimata prin 100%, iar lipsa acelei culori 0%. Tiparirea se face in 4
etape deoarece imaginea este separata in 4 imagini, una pe fiecare canal de culoare, apoi prin
suprapunerea celor 4 imagini rezulta imaginea printata.

In modul CMYK nu poate fi reprodusa culoarea alb. Albul se obtine prin concentratie 0%
pe fiecare canal, alba fiind de fapt culoarea suportului pe care se tipareste. Negru poate fi obtinut
prin concentratie 0% CMY si 100% K sau prin concentratie maxima CMYK 100%. In cazul
combinarii CMY 100% culoarea obtinuta este cenusiu inchis.

Modelul CMYK mai poarta si denumirea de policromie sau 4 culori.


s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

3 DIFERENTELE DINTRE CMYK SI RGB

Diferenta majora dintre cele doua modele de culoare este data de paleta de culori (nuante)
care pot fi reproduse. Numarul nuantelor de culoare cuprinse intr-un anumit model de culoare
poarta denumirea de gamut de culoare.

Dupa cum se vede in graficul alaturat RGB are un gamut mult mai generos decat CMYK,
deci in sistemul RGB se pot reproduce mult mai multe nuante de culoare. In consecinta nu pot fi
tiparite CMYK toate nuantele vizibile in RGB.

Pentru a rezolva aceasta problema toate materialele destinate afisarii electronice: televizor,
computer, web trebuie prelucrate in sistem RGB si materialele pentru print sau tipar trebuie
realizate in model de culoare CMYK.

Mai exista posibilitatea covertirii unei imagini din RGB in CMYK dar in acest caz culorile
care nu pot fi reproduse in CMYK (nuantele ce se afla in afara gamutului CMYK) vor fi alterate.
La o transformare in sens invers, adica din CMYK in RGB, nuantele de culoare vor ramane
nealterate deoarece toate culorile din gamutul CMYK sunt cuprinse si in gamultul RGB.

3.1 Conversia analogic digitală a semnalului


Principiu: intrare curent – ieșire nuanțe de gri codificate pe 8 biți în general (adică 2^8=256 biți)

Primul pas în efectuarea unei analize FFT este procesul real de prelevare a eşantioanelor, care
este ilustrat în continuare:
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

Conversia Analog - Digitală

Eşantionarea este un proces analogic, nu digital, care se realizează cu ajutorul unui circuit
de „eşantionare şi memorare date”. Semnalul de ieşire din acest circuit este o succesiune de
nivele de tensiune transmise unui convertor analog-digital (ADC). Acestea sunt convertite în
informaţii digitale, reprezentând fiecare nivel din eşantionare. Precizia nivelelor eşantionate
depinde în mare parte de numărul de biţi din informaţia digitală. Cu cât este mai mare numărul
de biţi, cu atât este mai mic nivelul de zgomot şi cu atât mai mare va fi domeniul dinamic. Cele
mai multe analizoare FFT utilizează informaţii de 12 biţi ceea ce determină un domeniu dinamic
de aproximativ 70 dB (3,100:1). Informaţiile de 14 biţi pot atinge un domeniu dinamic de 80 dB
(10.000:1).

Se poate observa aici că rata de eşantionare determină frecvenţa maximă a semnalului care poate
fi codificat. Eşantionul prelevat nu poartă informaţii despre semnalul intermediar, existent între
perioadele de eşantionare.

Claude Shannon, matematician renumit, dezvoltator al aşa-numitei teorii a informaţiei, a stabilit


că, pentru a codifica toate informaţiile dintr-un semnal eşantionat, frecvenţa de eşantionare
trebuie să fie cel puţin dublul frecvenţei maxime curente a semnalului respectiv. Această regulă
este numită uneori criteriul Nyquist.

3.2 Principii formare și afișare imagini digitale


Imaginile sunt o descrierea a variaţiei unui parametru de-a lungul unei suprafete. De
exemplu, imaginile vizuale sunt rezultatul variaţiei intensităţii luminoase de-a lungul unui plan
bidimensional.
Lumina nu este singurul parametru folosit în ştiinţa imaginilor. O imagine poate fi formată
din caldura unui circuit integrat, de viteza sângelui din artera unui pacient, de emisia de raze X a
unei galaxii sau de mişcarea pamântului în timpul unui cutremur.
Aceste imagini exotice sunt de obicei convertite în imagini convenţionale (imagini de
lumină), în aşa fel încât să fie evaluate de ochiul uman.

3.2.1 Conversia RGB-CMY(K)


Sistemul RGB se bazează pe emisia de lumină roşie ( Red ), verde ( Green ) şi albastră
( Blue). Acestea sunt culori aditive. Prin combinarea lor se obţine alb. Pe acest principiu se
bazează în general sistemele de afişare ( monitoare, televizoare, panouri publicitare).
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

Sistemul CMYK se bazează pe absorbţia luminii ambientale de către suportul pe care sunt
depuse cele 4 culori: Cyan, Magenta, Yellow şi Key (black ). Acestea sunt culori substractive.
Culoarea albă este de fapt culoarea suportului ( nu se depune deloc culoare) iar negru se obţine
prin depunerea de CMYK 100 % sau K 100%. Pe acest principiu se bazează tipărirea, inclusiv pe
utilajele de tipar digital.

Dupa cum se vede în imaginea de mai sus, gamutul RGB acoperă mai mult decât gamutul
Pantone, gamutul CMYK fiind cel mai mic.

Deci prin sistemul RGB se pot reproduce mai multe culori decât prin sistemul CMYK.

În principiu un material care se pregăteşte pentru afişare pe sisteme care emit lumină trebuie
lucrat RGB iar un material pentru print trebuie lucrat CMYK.

Se poate face transformarea din RGB în CMYK ( dar se pierde informaţia de culoare RGB
nereproductibil CMYK) şi invers dar la transformarea CMYK în RGB ceea ce se vizualizează pe
ecranul monitorului va fi aproape identic în ambele sisteme.

Adobe Photoshop permite vizualizarea gamutului activând opţiunea în meniul „View” > Gamut
warning. Porţiunile gri de pe ecran reprezintă culori care nu au corespondenţă în CMYK.

În general imprimantele mici, de birou, prelucrează fişierele RGB astfel încât să păstreze cât mai
fidel conţinutul, conversia în CMYK făcându-se pe baza unui profil propriu al imprimantei.
Totuşi, costurile de tipărire pentru lucrările cu acoperire mare sunt de câteva ori ( chiar zeci de
ori ) mai mari decât la imprimantele de producţie. Şi costul suportului de tipărire necesar
obţinerii unei calităţi foarte bune a printului este mult mai mare decât pentru imprimantele de
producţie.

Imprimantele de producţie folosesc mai bine fişierele în format CMYK, conversia făcându-se în
RIP ( Raster Image Processor). RIP-ul este o componentă hardware/software care poate fi
încorporată în maşina de tipar sau într-un computer dedicat, conectat direct la maşina de tipar ( la
echipamentele mai performante). În RIP fişierul trimis către print este transformat în imagine
bitmap separată pe cele 4 culori, CMYK, pe baza setărilor dorite.

Concluzia este că nu toate culorile RGB pot fi reproduse în sistem CMYK

3.2.2 Reprezentarea culorilor HSB (Hue – nuanță, Saturation – saturație, Brightness -


strălucire)
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

HSL şi HSV (HSB) sunt reprezentări ale punctelor în spaţiul de culoare RBG care descriu
percepţia relaţiilor culorilor mai acurat în comparaţie cu RGB.
Spaţiul de culoare HSV: ƒ
HSV: ƒHue (nuanţă) ƒSaturation (saturaţie) ƒValue (valoare)
HSB: ƒHue (nuanţă) ƒSaturation (saturaţie) ƒBrightness (strălucire).

Descriu culorile ca puncte într-un cilindru a cărui axă centrală ia valori de la negru (bază) la alb
(vârf) cu culori neutre între aceste puncte
ƒNuanţa e prezentă de-a lungul axei
ƒDistanţa de la axe corespunde saturaţiei
ƒDistanţa de-a lungul acestei axe corespunde la luminozitate, valoare şi strălucire.

3.2.3 Stocare imagini digitale

O imagine digitală este o reprezentare a unei imagini reale bidimensionale (imagine în


"2D" sau două dimensiuni), ca o mulțime finită de valori digitale (numerice), codificate după un
anumit sistem. Dacă a fost produsă printr-un procedeu fotografic se mai numește și fotografie
digitală.

3.2.4 Imagini Raster (greblă) - BMP, GIF, JPEG, JPG, PNG

Acestea sunt cele mai des întâlnite. Imaginile raster sunt alcătuite din nişte punctuleţe
foarte mici numite pixeli. Cu cât o imagine conţine mai mulţi pixeli, cu atât imaginea va fi de
mai bună calitate.
Ce rol au pixelii? Fiecare pixel are un anumit cod de culoare, pe care îl redă. Rezoluţia
este cea care măsoară câţi pixeli sunt pe lungimea unei imagini şi câţi pixeli sunt pe lăţimea
acesteia. Aşadar, cu cât o imagine are o rezoluţie mai mare cu atât şi dimensiunea acesteia va fi
mai mare. Să luăm ca exemplu un wallpaper, adică o imagine care ocupă tot ecranul unui
calculator. Acesta de obicei are rezoluţia 1024 × 768 (adică lungimea sa conţine 1024 de pixeli,
iar lăţimea 768). Dacă rezoluţia sa ar fi mai mică, 250 × 341 să zicem (adică ar avea 250 de
pixeli pe lungime şi 341 pe lăţime) şi dacă am vrea să punem imaginea pe tot ecranul (adică să o
mărim), am observa că ar deveni foarte neclară.
Dacă am pune imaginea pe ecran, fără să vrem să ocupe tot ecranul (fără să o mărim,
adică să-i păstrăm dimensiunea iniţială), am observa că imaginea ar ocupa o mică parte din
ecran, din cauza dimensiunilor ei mici, la care a fost creată iniţial, dar va avea o calitate bună.
Deci, dacă la o imagine de tip raster o să se mărească dimensiune la care a fost creată
iniţial, imaginea va deveni neclară. Asta se întâmplă deoarece numărul de pixeli de pe ecran nu
corespunde cu numărul de pixeli la care a fost creată imaginea. Imaginile de tip raster pot avea
de exemplu extensiile .bmp sau .jpg. Imaginile de tip raster se mai numesc şi bitmap.
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

3.2.5 Imagini Vectoriale - CDR, AI, EPS, SVG

Imaginile vectoriale, chiar dacă rezoluţia de pe un anumit ecran este mai mare decât cea
la care a fost creată imaginea iniţial, aceasta nu devine neclară, deoarece imaginea este
reconstruită în funcţie de formulele matematice folosite pentru a stoca liniile, formele şi culorile
imaginii. Să dăm drept exemplu un dreptunghi cu linia galbenă, dar cu fundal portocaliu. Nu se
vor memora pixelii, ca la imaginile raster, ci partea strict matematică (diagonala dreptunghiului,
culoarea liniei, culoarea fundalului). Un program de grafică vectorială foloseşte apoi aceste
formule matematice pentru a reconstrui imaginea pe ecran, la calitate optimă, în funcţie de
rezoluţia ecranului. Cu alte cuvinte, aceeaşi imagine vectorială poate fi folosită atât pentru o
carte de vizită, cât şi pentru un panou publicitar, la ambele calitatea fiind înaltă. Programe
care lucrează cu imagini vectoriale sunt Abode Ilustrator şi CorelDraw.

3.3 Principii de prelucrare a imaginii: îmbunătățire, restaurare, segmentare, analiză,


compresie.
Restaurare:
Reducerea degradărilor deterministe;
Mişcare;
Lipsa focalizării;
Defecte optice;
Segmentare:
Descompunerea imaginii în elementele componente;
Compresie:
Reducerea volumului de date necesare reprezentării informaţiei dintr-o imagine;
Imbunatatire:
Nu modifică cantitatea de informaţie din imagine;
Modificarea valorii unor pixeli;
Reducerea degradărilor perceptuale sau aleatoare;
Contrast scăzut;
Imagine supra- sau sub-expusă;
Zgomot suprapus peste semnalul util;

3.4 Îmbunătățirea imaginilor utilizând Matlab.

Forma matricială (cea mai utilizată): U[H×W],


s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

H – nr. linii = înălţimea imaginii


W – nr. coloane = lăţimea imaginii
U = {u(h, w), h=1,2,…,H și w=1,2,…,W}, unde
u(h,w) = luminanţa/culoarea pe poziţia spaţială (h,w) în cadrul imaginii

4 Principiul metodei:
4.1 Definiție
Metoda se bazează pe proprietățile de reflexie diferențiată a luminii pe suprafața probei de
examinat, înregistrarea rezultatului cu ajutorul unui sistem tehnic de conversie a radiației vizibile
în imagine digitală, prelucrarea primară a rezultatului de către softul intern al instalației și
examinarea finală de către operator.
4.2 Schema de principiu
a. Examinare vizuala directa – examinare vizuala efectuata fara intreruperea
parcursului optic intre ochiul operatorului si zona examinata. Aceasta examinare se
poate efectua cu ochiul liber sau asociat cu o aparatura optica ajutatoare ( oglinda,
lupe, fibre optice);

Examinare directa

Pentru efectuarea examinarii directe in apropiere,accesul trebuie sa fie suficient pentru


amplasarea ochiului la cel mult 610 mm ,25 de inch de examinat si la un unghi de observare nu
mai mic de aproximativ 30̊.)
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

Unghiul minim de observare

b. Examinare vizuala indirecta - examinare vizuala efectuata cu intreruperea


parcursului optic intre ochiul observatorului si zona examinata. Aceasta inseamna ca
traseul optic dintre ochiul operatorului si zona examinata este intrerupt de exemplu
prin utilizarea fotografierii, a unui sistem video cu procesarea imaginii.

Examinare indirecta

4.3 Analizorul vizual uman

4.3.1 Formarea imaginii la om


Lumina pătrunde prin partea din față a ochiului printr-o membrană transparentă numită
cornee, înconjurată de o zonă numită albul ochiului sau sclerotică. În spatele corneei se găsește
irisul, un disc colorat (acesta are un caracter unic pentru fiecare individ). Între cornee și iris
există un lichid numit umoare apoasă. Irisul este perforat în centru de un orificiu de culoare
neagră, denumit pupilă. Pentru ca ochiul să nu fie deteriorat, atunci când lumina este foarte
puternică, pupila se contractă (și prin urmare, se micșorează); iar în caz contrar, atunci când este
întuneric, pupila se mărește. În continuare, lumina traversează cristalinul, acesta având funcția de
lentilă biconvexă, apoi umoarea sticloasă, în final imaginea fiind proiectată pe o membrană
numită retină. Pleoapele și genele au rolul de protecție a ochiilor. O membrană subțire
transparentă, denumită conjunctivă, căptușește interiorul pleoapelor și o parte din sclerotică.

În cazul ochiului emetrop (vederea normală), imaginea se formează pe retină. Pentru ca razele de
lumină să se poată focaliza, acestea trebuie să se refracte. Cantitatea de refracție depinde în mod
direct de distanța de la care este văzut obiectul. Un obiect situat la o distanță mai mare necesită
mai puțină refracție decât unul situat la o distanță mai mică. Cel mai mare procentaj din procesul
de refracție are loc în cornee, restul refracției necesare având loc în cristalin.
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

Lumina trece prin mediile transparente (cornee, umoare apoasă, umoare sticloasă) și cristalinul și
formează o imagine răsturnată pe retină. Pe retină, celulele specializate transformă imaginea în
impulsuri nervoase. Aceștia ajung prin nervul optic până la regiunea posterioară a creierului.
Acesta din urmă interpretează semnalele printr-un mecanism complex care implică milioane de
neuroni.
Razele de lumină suferă la nivelul ochiului o refracție triplă:
o razele de lumină își schimbă direcția;
o o refracție are loc la nivelul corneei și câte una pe fiecare față a cristalinului;
o imaginea se formează pe retină, pe pata galbenă și este reală, mai mică și
răsturnată.

4.4 Tipuri de echipamente utilizate în controlul OV

4.4.1 Endoscoape –
Endoscopul - sistem optic superior boroscopului, sursa de lumina de intensitate mai mare;
suprafatade examinat poate fi la distanta de 4 mm sau mai mult; lungimea = 100 – 1500
mm, diametrul =incepand cu 1.7 mm;

Schema de principiu a unui endoscop


s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

Endoscopul este alcatuit dintr-un tub rigid sau (mai frecvent) flexibil, cu o lungime ce poate
ajunge de la cativa zeci de centimetri la aproape doi metri (ca in cazul colonoscopului) si o
grosime medie de 0,5 .
Endoscoapele functioneaza pe baza unui sistem de fibre optice. Ele sunt formate din
doua-trei cabluri optice (fiecare cuprinzand zeci de mii de fibre optice, din sticla sau plastic, cu
dimensiunea de 10 micrometri).
La capatul intern exista o lentila, de la care lumina ( imaginea) va fi reflectata si preluata
de alt cablu de fibre optice, fiind condusa spre o lentila aflata la capatul extern, unde se va obtine
imaginea,secventele vor fi preluate de o camera video si transmise pe un monitor, de unde pot fi
urmarite.

Domenii de utilizare
sunt utilizate pentru inspectia pieselor greu accesibile (conducte, motoare de aeronave,
turbine cu abur, motoare diesel),sau zonele care urmează să fie inspectate sunt inaccesibile.
pentru a vedea starea admisiilor de aer comprimat, lamele turbinei și garniturile de etanșare,
fără a demonta motorul.
sunt folosite mai ales în tehnicile de control nedistructiv pentru identificarea defectelor sau
imperfecțiunilor.
sunt utilizate pentru a inspecta suprafețele interioare ,la fabricarea pieselor turnate : bavuri,
finisajul suprafațele.

4.4.2 Boroscoape
Boroscopul - pentru inspectia cilindrilor de diametre mici, a incintelor din structuri
complexe; ariaexaminata este de aproximativ 25 mm in diametru si se afla la o distanta de 25
mm de sursa de lumina; exista diverse modele cu diametrul de 2.5-19 mm si lungimea de
cativa metri.

Boroscoape

Boroscopul este un aparat optic alcatuit dintr-un tub rigid sau flexibil, in care se afla un
ansamblu de elemente optice, care asigura preluarea imaginii prin luminare flectata dintr-o zona
de examinare inaccesibila in linie dreapta si transmiterea acesteia catre un observator.
Baroscopul poate fi rigid, in acest caz intrumentul este mai ieftin si imagine pe care o
furnizeaza este mai clara si flexibil, in acest caz gradul de accesibilitate este mult mai crescut,
dar intrumentele sunt mai scumpe si imaginea mai putin clara.
Endoscopul este un sistem optic superior boroscopului care necesita osursa de lumina de
intensitate mai mare; suprafata de examinat poate fi la distanta de 4 mm sau mai mult, lungimea
intre100 – 1500 mm, iar diametrul incepand cu1.7 mm .

4.4.3 lupe, oglinzi, telescoape


s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

O lupă este un instrument optic format dintr-o lentilă convergentă sau dintr-un ansamblu
convergent de lentile, fixate într-o montură, care, așezat în fața unui obiect, dă o imagine mărită
a acestuia, permițând examinarea unor obiecte de foarte mici dimensiuni.

O lupă uzuală are o distanță focală de circa 25 cm, corespunzând unei puteri optice de 4
dioptrii. Grosismentul (mărirea aparentă a dimensiunilor unui obiect cu ajutorul unor instrumente
optice) unei astfel de lupe este de "2×". Grosismentul unei lupe de ceasornicar sau de bijutier
ajunge până la valoarea de "10×"

Tipuri de lupe:
Cea mai cunoscută și utilizată este lupa de mână, disponibilă în numeroase mărimi, forme
și lentile. Există chiar și lupe în forma de creion.
Lupa cu iluminare este de obicei o lupă mică, ce poate fi folosită și pe timp de noapte.
Cel mai des este alimentată de baterii.
Lupa textilă conține o singură lentilă din sticlă.
Lupa de buzunar, cunoscută și sub denumirea de lupă filatelică, este o lupă de mici
dimensiuni, însă este și precisă, datorită faptului că de obicei conține trei lentile.
Lupa cu mărire (zoom), funcționează pe același principiu ca și o lupă normală, doar că
utilizatorul nu mai este nevoit să depărteze sau să apropie lupa de obiect. Deasemenea
abaterea este minimă.
Lupa cu tehnologie LED este foarte precisă și reda orice imagine în cel mai mic detaliu.
Poate avea numeroase LED-uri încorporate, care pot fi folosite pentru a obține o imagine
cu o luminozitate puternică, foarte aproape de cea naturală, sau chiar se poate mări
contrastul. Fiecare lentilă are o reglare individuală a clarității și se poate corecta și cea
mai mică imperfecțiune.
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

O oglindă este un obiect a cărui suprafață este destul de lucioasă încât poate să formeze o
imagine. Cele mai întâlnite tipuri de oglinzi sunt cele plane, care prezintă o suprafață plată.
Oglinzile curbate sunt de asemenea folosite la vizualizarea mărită sau scăzută a imaginilor.
Într-o oglindă plană, un fascicul paralel de lumină își modifică direcția de propagare,
rămănând paralel; imaginile formate de o oglindă plană formează o imagine virtuală, de aceeași
mărime cu a obiectului original. De asemenea, oglinzile concave transformă un fascicul paralel
într-un fascicul convergent, ale cărui raze se vor intersecta în focarul oglinzii. În cele din urmă,
oglinzile convexe, care transformă un fascicul paralel într-un fascicul divergent, cu raze care se
deplasează de la o intersecție comună din "spatele" oglinzii. Oglinzile concave și convexe sferice
nu focalizează razele paralele într-un singur punct datorită aberației sferice. O rază de lumină se
reflectă pe oglindă la un unghi de reflexie care e egal cu unghiul de incidență. Acest lucru are loc
când o rază de lumină cade pe o oglindă pe verticală, formează un unghi de 30° și se reflectă de
la punctul de incidență la 30 ° în direcția opusă pe verticală.

4.5 Standarde utilizate la controlul OV


SR ISO 3057:1993 – Examinari nedistructive.Mijloace de examinare vizuala.Alegerea
lupelor cu grosiment mic (ISO 3058:1974);
SR EN 970:1999 – Examinari nedistructive ale imbinarilor sudate prin topire.Examinare
vizuala;
SR ISO 10049:1995 – Piese turnate din aliaje de aluminiu.Metoda vizuala de evaluare a
porozitatii;
SR ISO 3057:1993 –Examinari nedistructive.Tehnicile replicii metalografice pentru
examinarea suprafetelor;

5 Modul de lucru

5.1 Inregistrarea imaginilor in domeniul vizibil - precizarea tipului de echipament cu care


s-a lucrat, etapele inregistrarii etc);
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

6. Bibliografie
 http://www.scritub.com/tehnica-mecanica/Materiale-pentru-constructia-
M6219131623.php
 http://webbut.unitbv.ro/Carti%20on-line/BSM/BSM/capitol4.pdf
 http://www.referatele.com/referate/fizica/online8/Ochiul---Aparat-optic-referatele-
com.php
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Lupă
 http://www.sfatulmedicului.ro/Diverse/informatii-fascinante-despre-ochiul-uman_13868
 http://www.bioptic.ro/optometrie/formarea-imaginilor/
 http://blog-fizica.first-
jump.com/?l=ro&p=home&sp_c=news_cl_9&sp_p=1&sp_i=imo4qn2
 https://www.optimusdigital.ro/ro/165-senzori
s.l.dr.ing.Stefan Constantin PETRICEANU Laborator IOPC Facultatea IMST

 https://www.w3schools.com/colors/colors_rgb.asp
 http://www.multilab.ro/microscop/despre_microscoape.html