Sunteți pe pagina 1din 16

Comunicarea interumană constituie un obiect de studiu cu o importanţă mult mai mare decât

aceea a studierii altor sfere ale comportamentului uman. Pătrunderea şi înţelegerea sistemului de
comunicare deschid şi înlesnesc drumul cunoaşterii personale şi a celor din jur, fiind în măsură să
clarifice ierarhizarea oamenilor în societate după criterii de valoare.

Comportamentul uman comunicational este dependent de anumite “nevoi interpersonale”. Acestea


motiveaza intrinsec orientarea fiintei umane spre o comunicare ca o certificare a vietii sale
interioare.

NEVOI FUNDAMENTALE ÎN COMUNICARE


Există 6 nevoi relaţionale fundamentale (în acelaşi timp ele reprezintă şi obiectivele oricărui proces
de comunicare):

1. nevoia de a spune ; 2. nevoia de a fi inteles ; 3. nevoia de a fi recunoscut ;

4. nevoia de a fi valorizat ; 5. nevoia de a influenta ; 6. nevoia de intimitate ;

Necesitatile interpersonale raporteaza identitatea umana, prin ceilalti, la un ideal de implinire


launtrica, conform cu aspiratiile individuale, la confortul psihic personal si la o tendinta de estimare
pozitiva de sine. Interesul pentru problematica fenomenului comunicational se afla in stransa
dependenta cu continua preocupare personala de a intelege mecanismul social de interrelationare
umana. Dubla motivatie care a stat la baza elaborarii prezentei lucrari, pe aceasta tematica a
comunicarii, isi are originea in multitudinea de reflectii, analize si observatii empirice, prin care am
incercat, in calitate de subiect epistemic, sa-mi explic cauzele si efectele diferitelor aspecte ale
comunicarii.

Scopul acestor meditatii care, prin oportunitatea examenului de licenta, au putut fi valorificate intr-
un mod organizat, a fost (si este in continuare ), in primul rand, studierea si gasirea posibilitatilor
prin care producerea actelor de comunicare, poate fi optimizata, printr-o adaptare constienta la
context, functie de o competenta de comunicare dobandita prin invatare sociala. In al doilea rand,
datorita faptului ca perioada adolescentei este traversata de o serie de conflicte comunicationale
specifice, am incercat sa descopar modalitatile ce favorizeaza formarea unei abilitati de comunicare
competente a adolescentului, mai ales din perspective influentelor parentale care dupa 1989 au
suferit o serie de schimbari de forma, determinate de redimensionarea libertatii sale de actiune si
decizie.

Definirea comunicarii

Indiferent de scolile, domeniile sau opiniile care definesc comunicarea, se pot identifica câteva
aspecte comune:

 comunicarea reprezinta un proces de transmitere de informatii (informatia fiind privita ca un termen


general referindu-se atât la concepte, cât si la semne, simboluri etc.)
 comunicarea necesita cel putin doi poli (individ-individ, individ-grup etc.)
Etimologic, termenul provine din limba latina, unde “communis” înseamna “a fi în relatie cu, a
pune de acord”. Dictionarul de sociologie defineste comunicarea ca un proces de emitere a unui
mesaj si de transmitere a acestuia într-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar
în vederea receptarii (Maria Voinea). Dictionarul de psihologie defineste comunicarea ca relatie
între indivizi ce implica transmitere intentionata sau nu cu influente asupra receptorului si cu efect
retroactiv. Comunicarea are rolul de a pune în relatie sistemele (omul) cu mediul în care evolueaza.

PRINCIPALELE FORME ALE COMUNICARII

Forme ale comunicarii. Comunicarea are un caracter dinamic. Este un proces complex, ce se
particularizeaza în contexte diferite: exista informatii care se transmit genetic, informatii care
circula în mediul social (cutume, obiceiuri etc.), în organizatii. Exista mai multe criterii dupa care
sunt identificate variatele forme de comunicare:

 Dupa participarea indivizilor la procesul de comunicare:

1. comunicare intrapersonala (comunicare cu sinele)


2. comunicare interpersonala (cu altii)
3. comunicare de masa (prin institutii specializate, cu adresabilitate generala)
4. directa (fata în fata)
5. indirecta (mediata)
6. verbala
7. nonverbala
8. paraverbala
9. comunicare incidentala (fara scop bine stabilit)
10. comunicare consumatorie (consecinta a starilor emotionale)
11. comunicare instrumentala (când este urmarit un scop precis)
12. comunicare omogena (om-om, animal-animal)
13. comunicare heterogena (om-animal, om-masina)
14. comunicare ascendenta (cu superiorii)
15. comunicare descendenta (cu subalternii)

 Dupa contextul spatial-temporal al mesajelor

 Dupa instrumentele folosite

 Dupa obiectivele comunicarii

 Dupa interactiunea sistemelor care comunica

 Dupa pozitia în cadrul unei organizatii

3. comunicare orizontala (emitatorul si receptorul au pozitii egale)

COMUNICARE VERBALA
Aceasta forma de comunicare este puternic dezvoltata la om, vorbirea fiind actul prin care
informatia este emisa prin intermediul codurilor lingvistice, dar nu numai.
Indivizii pot fi diferentiati prin:

 competenta lingvistica (capacitatea de a construi, traduce si identifica mesaje într-o limba;


 performanta lingvistica (capacitatea de a însufleti termenii prin corelarea cu aptitudinile, atitudinile,
conceptiile despre lume si viata, astfel încât sa fie obtinute efecte noi);

De aici rezulta stilul de comunicare – exista persoane care fascineaza nu prin ceea ce comunica, ci
prin felul în care comunica. Aceeasi tema poate fi expusa:

 printr-un limbaj rational, dirijat


 printr-un limbaj metaforic, euristic

Rezulta de aici ca relatarea poate fi la un moment dat un produs al vorbitorului si nu o realitate.


Stilurile de comunicare pot fi clasificate astfel:

 stil neutru (elimina starile sufletesti) – prezent în relatiile oficiale;


 stil solemn (impun un ceremonial) – prezent în momente deosebite;
 stil beletristic (bogat în sensuri, favorizând imaginatia);
 stil stiintific (predomina deductia si inductia);
 stil administrativ (bazat pe clisee institutionale);
 stil publicistic (bazat pe prezentarea informatiei);
 stil managerial (accentueaza dirijarea, rezolvarea problemelor etc.)

Indiferent de stil, comunicarea trebuie sa îndeplineasca urmatoarele calitati:

 claritate (nivelul de concizie, sistematizare);


 corectitudinea (nivelul de adecvare la regulile sintactice si de topica);
 adecvarea (folosirea celor mai potrivite cuvinte în raport cu intentii);
 puritatea (nivelul de saturare cu arhaisme, neologisme, regionalisme);
 concizia (concentrarea pe tema, eliminarea redundantei, divagatiilor);
 precizia (folosirea unor mijloace suplimentare pentru a facilita întelegerea).

Formele comunicarii orale sunt: monologul, expunerea, relatarea, dialogul, seminarul, interviul,
colocviul, toastul, discursul, povestirea, pledoaria, dezbaterea, conferinta, prelegerea etc.

In genere, pentru a atinge principalele obiective ale comunicarii(de a fi receptat, inteles, acceptat si
mai ales, de a provoca o reactie), subiectul uman, manifesta un comportament verbal, ca mijloc de
valorificare a celei mai utilizate forme de comunicare interumana,comunicarea verbala.

Producerea comportamentului verbal este determinata de faptul ca, individul, asimileaza limba
dintr-o comunitate de limba, pe baza capacitatii innascute de a o invata, si o interiorizeaza intr-un
limbaj comun, care ii perminte sa comunice cu ceilalti indivizi, care impartasesc acelasi sistem de
semnificatii.

Limba este un “sisitem de semne institutionalizat social” (CARROLL, 1979, pag.14), care sta la
baza oricarui set de raspunsuri de care sunt capabile fiintele umane. Este formata din unitati de
limba, ale caror conotatii se definesc si se redefinesc prin dependente sintactice si psihosemantice (
semnificatiile de baza sunt universale, dar ele se particularizeaza atunci cand sunt personalizate.)

Acest sisitem de semne arbitrare, pe care il reprezinta limba, este resursa fundamentala a
comunicarii.

Fiecare semn prezinta corespondente, desemnate in procesul devenirii culturale a fiintei umane, cu
diferite stari de lucruri, care ne compun realitatea.

Aceste corespondente formeaza sistemul de continut sau de sensuri si semnificatii, prin care se
atesta limbajul.

Limbajul inseamna deci comunicare,iar comunicarea nu este alteceva decat schimbul de


semnificatii.

Limbajul are rol de a organiza specific gandirea umana, definindu-se astfel ca o modalitate
intrinseca prin care exista individul uman in dimensiunea sa spirituala. Pentru N.CHOMSKI
individul poseda o anumita “ competenta lingvistica” exprimata de un tip aparte de creativitate. El
precizeaza ca limba nu este formata numai din unitati de limba, ci ea reprezinta un ansamblu
nelimitat de “propozitii generative”.

In sensul recunoscut al afirmatiei ca limba are o structura bipolara,vizand opozitia dintre


stereotipurile automatizate si posibilitatile combinatorice infinite, CHOMOSKI demonstreaza ca
subiectul uman dispune de predispozitii native, care ii fundamenteaza capacitatea de combinatorica
verbala. Promovand teoria “gramaticii transformationale” CHOMSKI arata ca aceasta cuprinde
un ansamblu de reguli sintactico-semantice, prin care, pornindu-se de la anumite structuri, se poate
ajunge la altele, mai elaborate.

Competenta lingvistica a individului presupune stapanirea de catre acesta a tehnicii de transformare


a structurilor. Competenta sau potentialul si nivelul performantelor sau “realul”, determinat de ce
fel de transformari ce se efectueaza, conditioneaza in viziunea autorului, “creativitatea
lingvistica”. In cazul in care este competitiva calitativ, ea defineste un stil de exprimare original,
rafinat si cu un nivel inalt de organizare a mesajelor verbale. Pentru a reprezenta grafic comunicarea
verbala diadica, mai aproape de complexitatea ei, este necesara completarea schemei clasice a lui
MEYER-EPPLER cu un element de conditionare variabila reprezentat de constelatia factorilor
individuali sau “de influenta” (SMITH,1992,pag.49), ca in figura 1(pag 9). Faptul ca majoritatea
actelor de comunicare sunt compuse din intelesuri comune (perfect intelese), intelesuri tematice
tipice (partial intelese) si aspecte singulare (necodificabile), verifica ipoteza diferentei
interindividuale. Aceasta diferenta este sustinuta de inefabilul personal specific fiecarui individ,
variabil determinat de dimensiunea biologica, de achizitiile culturale, de nivelul de experienta, de
nivelul educational, de modalitatile de exprimare verbala si/sau nonverbala precum si de alte
caracteristici individuale.

Acestia reprezinta factorii de influenta care prin interdependenta lor concura la desemnarea
personalitatii individului uman ca entitate comunicativa.
Inteligibilitatea mesajului creste cu cat in actul de comunicare subiectii impartasesc intr-o mai mare
masura codurile lingvistice, si au factorii de influenta la parametrii compatibili.

Vorbirea, ca manifestare verbala a limbajului, diferentiaza indivizii, in functie de abilitatea cu care


acestia o produc.

Abilitatea de a vorbi este diferita de la individ la individ, in functie de posibilitatile variabile de


invatare a comportamentului lingvistic, de conditiile de intarire, stimulare, de fondul psihologic, de
context, de mediile socializatoare, durata studiilor, pozitia sociala (etc), factori care si-au exercitat
presiuni modelatoare asupra comportamentului verbal individual.

CARROLL a delimitat noua tipuri de abilitati verbale, care in masura in care se regasesc in
comportamentul verbal individual, contureaza usurinta verbala de baza si anume:

1) Cunoasterea verbala (reprezentand nivelul de cunoastere a vocabularului si a structurilor


gramaticale ale limbii).

2) Abilitatea de judecata abstracta (reprezentand nivelul de abstractizare si judecata


inferentiala).

3) Fluenta ideationala ( reprezentand usurinta individului de a face apel la cat mai multe idei
paralel cu tema data).

4) Fluenta cuvintelor (reprezentand abilitatea de a gasi cuvintele potrivite contextual).

5) Fluenta de exprimare ( reprezentand abilitatea de transpunere si formulare a ideilor)

6) Sensibilitatea gramaticala (reprezentand abilitatea de constructie gramaticala).

7) Facilitatea de denumire (reprezentand abilitatea de a raspunde rapid la intrebari in


succesiune rapida).

8) Abilitatea de exprimare orala (reprezentand capacitatea de adptare contextuala a


elementelor prozodice: intonatie,ritm,pauze).

9) Abilitatea articulatorie si de enuntare (reprezentand calitatea dictiei).

Gradul de competenta lingvistica este determinat complementar si de caracteristicile de


personalitate care se activeaza in comunicarea verbala. In ce priveste modul de vorbire ca oglinda a
identitatii sociale a indivizilor, se poate conchide ca persoanele vorbesc intr-un anumit fel in
functie de varsta, sex, statut, de interese sau de un context tipic. Spre deosebire de copii, adultii pot
face diferenta dintre a vorbi liber si a vorbi in conformitate cu diverse reguli, norme, dictate
social.Modul in care individul utilizeaza exprimarea verbala ofera o serie de date empirice despre
acestea, ii prefigureaza stilul comunicational si ii caracterizeaza nivelul de socializare si integrare
sociala. Felul in care este receptat mesajul verbal depinde de atitudinea individului fata de
comunicare,de exprimarea clara a ideilor, de folosirea cu acuratete a expresiilor si cuvintelor, de
sinceritatea,relaxarea si aparenta (aspectul exterior, tinuta si vestimentatie) si, de asemenea,de
expresivitatea non-verbala, care constitue cateva din calitatile unui bun orator. Prin vorbire
individul ofera celor din exterior cheia care deschide prima poarta catre sine, vorbirea fiind si unul
din criteriile de observare interpersonala si de etichetare.

COMUNICARE NON – VERBALA

Un rol important în comunicarea verbala îl are ascultarea.

2.3. Comunicarea nonverbala si paraverbala. Comunicarea nonverbala apare prin manipularea


factorilor nonverbali (personali si/ sau ai interlocutorului). Dintre acestia, cei mai importanti sunt:
surâsul (zâmbetul), privirea aprobativa, strângerea de mâna, gesturi amical-familiare, contactul
corporal (o bataie usoara pe spate, cuprinderea umerilor). Aceastea sunt forme paralele ale
comunicarii ce pot sustine, dezvolta, nuanta sau, dimpotriva, diminua si contrazice mesajul
comunicat verbal.

Componentele Comunicării non-verbale:

Mimica-privirea: deschisă sau evitantă, fixă sau mobilă; zâmbetul sau grimasele; mişcarea
sprâncenelor, etc. Contactul vizual este foarte important în comunicare: s-a demonstrat că nu putem
menţine contactul vizual cu o persoană necunoscută mai mult de 0.7 s (media este de 0.4 s). De
asemenea s-a demonstrat că într-o conversaţie aproximativ 50-60% din timp comunicarea este
susţinuta de contact vizuale intre cei 2 (sau mai mulţi) parteneri.

Gestica – mişcarea mâinilor, bătutul din picior, privitul repetat la ceas, aranjarea ritmică a părului
etc. Gesturile pot fi: obişnuite (ex: ridicarea degetelor de către elevi când vor să răspundă, ridicarea
mâinii când vrei să opreşti un taxi, gestul de “la revedere”, etc); gesturi simbolice (ex: gesturile
folosite în interiorul unor grupuri şi a căror semnificaţie este cunoscută numai de acestea).

Postură -poziţia corpului: poziţie relaxată, deschisă, ocupând tot spaţiul în care stăm- încredere în
propria persoană; utilizarea numai a unui colt de scaun, mâinile strânse la piept şi cu picioarele
încrucişate – închidere, teamă, neîncredere în propria persoană; Atitudinea – relaxată, gravă,
serioasă, închisă, respingătoare, deschisă, ezitantă. Vestimentaţia – culorile, accesoriile, modelul
hainelor, lungimea sunt toţi atâţia indicatori ai sistemelor personale de valori: stil extravagant, clasic
sau sport.

Comunicarea paraverbala însoteste si coloreaza comunicarea verbala. Dintre factorii paraverbali


ai comunicarii, mentionam:

 tonalitate
 ritm
 intonatie
 volumul vocii
Fenomenul comunicarii umane isi tradeaza complexitatea prin faptul ca ea se produce chiar si
atunci cand nu sta sub auspiciile intentionalitatii.

Tot ceea ce compune existenta umana se regaseste in diferitele aspecte ale comunicarii. Se trimit si
se primesc mesaje continuu, cu sau fara efort constient,comunicarea nefiind obiectivata numai in
rostire, ci si in fiecare element de miscare ce construieste comportamentul uman. Comunicarea non-
verbala impreuna cu cea verbala detrmina capacitatea individuala de exprimare,care permite jocul
diversificat al interactiunilor sociale.

In definitia data de ENATESCU comunicarea non-verbala desemneaza “totalitatea modificarilor de


comportament aparute in cursul actului comunicarii, in afara comunicarii lingvistice ,completand-
o. Comunicarea extraverbala insoteste momentul concret al comunicarii fiind ,de obicei, paralele si
sincrona cu comunicarea verbala,intarind-o, dandu-I culoare si stil, uneori suplinind-
o”(1987,pag.48). Ceea ce reprezinta insa ineditul comunicarii non-verbale este un anumit spirit
contradictoriu, pe care il dezvolta contextual, in anumite momente, fata de continutul comunicarii
verbale. Pornind de la sintagma – nu este important numai ce se spune ci si in ce fel se spune – se
poate constata ca interpretarea mesajelor variaza in functie de corespondenta semnificatiilor dintre
comunicarea verbala si comunicarea nonverbala. Astfel, dincolo de comunicarea verbala se pot
desprinde sensuri opuse afirmatiilor pe care aceasta le propune, in cazul in care nu este sustinuta de
o anumita echivalenta simbolica de catre comportamentul non-verbal. Exista doua forme prin care
comportamentul non-verbal poate devia sensul mesajului verbal, in functie de doua tipuri de
elemente constitutive: elemente expresive asociate cuvintelor (ritm, intonatie,accent) si elemente
expresive fizice (jocuri fizionamice, gesturi, posturi). Astfel, daca mesajul care se receptioneaza
este interpretat si din perspectiva inflexiunilor prozodice,sensul afirmatiei initiale poate fi contrazis
prin efecteleparalingvistice, respective; iar daca se receptioneaza si se interpreteaza si formele de
expresie fizica, afirmatia risca sa fie anulata de efectelemetacomunicarii.

Deci,pentru a putea deosebi valentele de aprobare sau dezaprobare, de sinceritate sau ironie, de
acceptare sau neacceptare, este iminenta necesitatea interventiei capacitatii de decodificare a
semnificatiilor non-verbale ale mesajelor, comunicarea extraverbala fiind suma reactiilor voluntare
dar si involuntare ale subiectului, fata de comunicarea in sine sau fata de partener..

Caracterul dual al comportamentului uman non-verbal sprijina teza evolutiei speciei umane. Daca
pe de o parte comportamentul uman non-verbal esteinnascut (din punc de vedere biologic),
determinand involuntar comunicarea spontana, pe de alta parte el este invatat (din punct de vedere
cultural), determinand voluntar comunicarea controlata, adaptata situatiilor sociale.

Elementele comunicarii non-verbale care se achizitioneaza treptat,in functie de experienta, ,,prin


incercare si eroare,, reusesc sa disimuleze comportamentul uman non-verba dictat instinctual sau
emotional intr-o forma acceptata social. Datorita caracterului socializator al comunicarii non-
verbale, una din functiile sale este eminamente sociala.

Cealalta functie, afectiv-expresiva, investeste comportamentul non-verbal al individului, cu


conotatii emotionale specifice, variabil personalizate, care informeaza partenerii de comunicare
asupra starii sale psihoafective.

De fapt “ exista o integrare a functiei sociale si afective caracteristicecomportamentului non-


verbal.Continutul oricarei actiuni non-verbale cunoaste o parte descriptiva (mesajul) si una
afectiva” (printr-unul sau mai multe elemente non-verbale aditionate interpretabile
contextual.Ciofu,1989,pag.41). Pentru a intelege mai bine cum se produce comunicarea non-verbala
este necesara detalierea mijloacelor prin care aceasta se exprima.

SMITH a delimitat trei arii majore ale comunicarii non-verbale: comunicarea prin limbajul
trupului, comunicarea si spatiul si comunicarea si timpul.

LIMBAJUL TRUPULUI. Nu rareori din nevoia de cunoastere,subiectii isi exerseaza spiritul de


analiza, urmarind sau ghicind caracteristici individuale ale persoanelor prin observarea limbajului
trupului. Acesta cuprinde elemente de expresie fizica, amintite anterior, si care se grupeaza in patru
centre de interes analitic: expresiile faciale,gesturile si postura, vestimentatia si artifactele.

EXPRESIILE FACIALE. Coefeicientul emotional, pe care individul il coreleaza constient sau


inconstient cu mesajul verbal, poate reprezenta un indiciu orientativ asupra tipului temperamental,
starii psihice de moment,asupra disponibilitatii sale spre comunicare cu persoana in cauza si asupra
atitudinii sale in ce priveste comunicarea, in general sau in particular, de deschidere sau de refuz.

Acest coeficient emotional este, in majoritatea cazurilor, determinat de tipuri de sentimente, care se
exprima dupa KNAPP in sase expresii faciale de baza:surpriza, tristetea, mania, dezgustul
(dispretul), buna dispozitie (fericirea) si frica. Acelasi mesaj verbal insotit de expresii faciale
diferite se preteaza la interpretari diferite.

Astfel, acesta poate fi intarit,completat sau poate atrage atentia asupra unor sensuri contradictorii
care le descalifica pe cele intentionate de subiect.

Jocurile mimice pot constitui mesaje pentru receptori chiar si independent de comunicarea verbala;
in diferite situatii se recunoaste puterea expresiva a mesajelor non- verbale de constructie faciala,
care nuanteaza si certifica indubitabil anumite semnificatii. Expresia ochilor are ponderea cea mai
mare in transmiterea mesajului non-verbal facial; daca nu se traduce prin aprobare si interes poate
pune sub semnul esecului intreg actul comunicarii. Expresiile faciale disponibilizeaza individul spre
a fi cunoscut de catre ceilalti in dimensiunea sa intima, deoarece exprima instantaneu si valoric
reactia sa de comunicare. Cea mai dezirabila expresia faciala in comunicare este zambetul sincer. El
este reprezentarea placerii de a comunica si simbolul intelegerii interumane.

GESTURILE. POSTURA. Gesturile sunt miscarile realizate cu ajutorul extremitatilor (maini, cap,
picioare). Alaturi de postura (reprezentand pozitia corpului la un moment dat), acestea atentioneaza
partenerii de comunicarea asupra starii de spirit a individului si constitue o sursa nelimitata de
mesaje non-verbale.

Unele gesturi au semnificatii precise (facand parte dintr-un sistem de semnalizare recunoscut
social), altele se mainfesta dupa o logica spontana in functie de variabilele care intervin in actul de
comunicare. Expresivitatea mainii este, dupa VASCHIDE, definitorie pentru comportamentul
uman, in aceasi masura ca si expresivitatea vizuala; a “vorbi cu mainile” fiind cea mai frecventa
asociere a limbajului verbal cu cel non-verbal avand un rol de subliniere, accentuare a mesajelor in
spiritulrendundantei, ca o facilitare a intelegerii acestora de catre indivizi.
Gesturile sunt de asemenea un barometru care poate masura gradul de implicare motivata a
subiectului in comunicare. Ele servesc anumite scopuri cum ar fi: comunicarea de informatii si
emotii, sustinand astfel discursul, exprima date despre imaginea publica a subiectului si pot
constitui repere cultural-geografice de recunoastere etnica.

Limbajul gestual poate reprezenta un indice al rafinamentului comportamental non-verbal, ca efect


direct al nivelului de educatie. Mai pot fi mentionate inca doua aspecte ale comunicarii non-verbale
care se incadreaza tot la categoria limbajului trupului, dar sunt mai putin relevante.
VESTIMENTATIA.Vestimentati, ca arta a dezvaluirii de sine,are o deosebita influenta asupra
primei impresii, care, adesea stabileste un prim criteriu de apropriere intre indivizi, deci premisa
comunicarii. Ea este considerata ca un mijloc de individualizare, prin stilul adoptat, reprezentand
poza exterioara a individului.

ARTIFACTELE. Artifactele desemneaza semnale asociate vestimentatiei care informeaza asupra


rolurilor, intentiilor indivizilor. Sunt elemente identificatoare ale pozitiilor sociale si/sau
profesionale.

COMUNICAREA SI SPATIUL. Interactiunile interpersonale se realizeaza la diferite


“distante”, ceea ce permite intelegerea spatiului ca un criteriu de analiza a tipurilor de relatii de
comunicare. Intre comunicarea intima si comunicarea formala exista o diferenta de distanta
spatiala,de nivel de contact. STANTON (1992,pag.12) diferentiaza patru spatii care presupun
“distante” ce conditioneaza relatiile de comunicare: spatiul intim(0-30 cm), spatiul personal
(30cm-1.2 m) si spatiul public (peste 4 m). Nevoia de miscare, simtul posesiunii unui spatiu
proprii existentei particulare, cerintele de adaptare a conditiilor spatiale la necesitatile individuale,
definesc notiunea de teritoriu reprezentand distanta de la care sunt pregatiti indivizii sa
interactioneze cu ceilalti, intr-un anumit context. Distantele se pot modifica in functie de gradul de
intercunoastere, de activitate sau de tipul de comunicare in care sunt angrenati indivizii. Distantele
in comunicare pot constitui repere ierarhice ale relatiilor sociale,ale unui sistem propriu de aparare,
ale nevoii de confort si ale disponibilitatii catre un tip sau altul de comunicare. Respectarea distantei
intrpersonale reprezinta un drept uman reglementat de viata sociala.

COMUNICAREA SI TIMPUL. Timpul cronologic impartit in ani, luni, zile, ore,minute si


secunde este o dimensiune organizatorica a vietii umane. Dar el nu este perceput de toti indivizii in
acelasi fel, in sensul ca poate fi valorificat in functie de rezultatele activitatii proprii ca “timp
pierdut” sau “timp castigat”. Fiecare persoana detine un sistem tipic de organizare interioara a
timpuluiIn actul de comunicare,personale care il creeaza, se raporteaza atat la timpul cronologic, cat
si la timpul interior,realizandu-se astfel interadaptareavietii interioare cu cea sociala.

In concluzie toate persoanele constitue RESURSE ale comunicarii. Fiintarea sociala se perpetueaza
prin transmiterea unilaterala si/sau reciproca a a comportamentelor verbale si non-verbale in scopul
ajustarii interpersonale; perfectibilitatea acestei fiintarieste surprinsa intr-un vechi proverb latin
“DOCENDO DICIMUS”. Aceasta confera comunicarii calitatea de instrument al invatarii umane ca
perspectiva a dezvoltarii si evolutiei spiritului in si prin fiecare persoana comunicanta.

FACTORII DE OBSTRUCTIE A COMUNICARII UMANE

BARIERA DE TEZAUR

Dreptul la comunicare este garantat de principiul egalitatii naturale a indivizilor umani ceea ce face,
insa, ca acest drept sa fie limitat indirect, este inegalitatea dintre acestia,in sensul acceptarii
diversitatii interindividuale ca efect al procesului de socializare. Prin urmare, si fondul de cunostinte
acumulate de fiecare individ este diferentait. Fondul de cunostinte sau de tezaur cuprinde si un
anumit capital lingvistic, care ii permite individului sa opereze selectii din codurile pe care le-a
asimilat, in scopul adaptarii la actul de comunicare. Cu cat acest capital se apropie de o anumita
“rentabilitate” sociala, in termenii teoriei lui BOURDIEU (1970), cu atat posibilitatile de adaptare
cu succes ale individului la relatiile de comunicare din viata sociala, cresc. Intre indivizii umani se
constata cel putin doua deosebiri sub aspectul comunicarii. O prima separatie este determinata de
apartenenta lor la o comunitate de limba si cultura. Parafrazandu-l pe W.von HUMBOLDT,
realitatea este inteleasa dupa imaginea pe care I-o da limbajul. Deci fiecare popor are, dupa
HOIJER “o viziune specifica asupra lumii modelata prin limbaj”; obiectul lingvistic fiind cel care
modifica diferentiat gandirea si comportamentul uman. Cealalta deosebire intervine la nivelul
infracultural, deoarece codurile lingvistice pe care le insumeaza limbajul nu sunt accesibile tuturor
membrilor comunitatii de limba in acelasi fel, de unde rezulta un aspect al inegalitatii
sociale,presupusa si de inegalitatea competentelor de comunicare.

In concluzie, o comunicare eficienta este conditionata de gradul de impartasire a limbii, in care


urmeaza sa se produca actul de comunicare si, in al doilea rand, de gradul de impartasire a codului
folosit de persoanele comunicante. Cu cat gradul de impartasire este mai mic, sau inexistent, cu atat
dificultatile de comunicare se multiplica invers proportional.

Existenta barierei de tezaur demonstreaza ca indivizii invata diferite coduri lingvistice si in


profunzimi variabile, coduri care le fundamenteaza capacitatea de comunicare la diferite grade de
competenta; limbajul devenind astfel un mijloc de integrare sau divizare sociala.

Functia discriminativa a limbajului rezida din faptul ca aceste coduri au influente corespondente
diferentiate asupra mobilitatii lingvistice a individului. Codurile se impart in doua categorii, dupa
clasificare facuta de sociologul B.BERNSTEIN (1978) si anume: “RESTRANSE” si coduri
“ELABORATE”.

Codurile “restranse” usnt codurile comune, nefiind necesar legate de stratificarea sociala.Toti
membrii comunitatii de limba le cunosc, le inteleg integral si le utilizeaza intr-un moment sau altul.
Ele se situeaza la limita comunicarii superficiale, de rutina. Vocabularul vehiculat se regaseste in
lexicul de baza,structura de organizare a cuvintelor este previzibila iar semnificatiile mesajelor nu
creeaza probleme de interpretare. Se numesc “restranse” pentru ca nu nuanteaza comunicarea,
intarind doar forma raportului social in care experientele interinduviduale nu se pot particulariza.

Codurile “elaborate”, insa, in masura in care sunt asimilate definesc inteligenta verbala a
individului si reprezinta cheia identitatii sociale a acestuia.

Sistemul relatiilor sociale determina aparitia si mentinerea viabilitatii diferitelor coduri “elaborate”.
Accesul la acestea este limitat de indici psihosociali (nivel de educatie, stil cognitiv, pozitie sociala,
apartenenta la anumite grupuri sociale.), care au cultivat formarea unui anumit tip de competenta
lingvistica in masura sa efectueze selectii adaptate ale modurilor de vorbire in functie de referenti
specifici.

Datorita nivelului inalt de organizare lexicala, codurile “elaborate” permit ca in actul de comunicare
sa fie transmise intelesuri speciale, explicite care sa-I confere acestuia calitatea de produs a unei
creatii interindividuale unice. Codul “elaborat” regleaza progresiv constiinta seperarii si a
diferentei. Experientele individuale se pot exprima mai aproape de adevarul intentiei, facilitand
astfel intercunoasterea printr-o autentica libertate de cuvant.

Revenind la problema dificultatilor de comunicare,se constata ca,acestea apar in urma


neimpartasirii de catre subiecti, in actul de comunicare,a codului “elaborat”, pe baza caruia s-a
incercat fundamentarea acestuia.

Participantii la comunicare pot cunoaste diferite alte coduri “elaborate”, dar daca intr-o situatie data,
comunicarea se blocheaza, aceasta se datoreaza invariabil lipsei de reciprocitate in cunosterea unui
anumit cod elaborat.

Daca o persoana cunoaste mai multe coduri “elaborate” ea poate schimab mai multe roluri sociale
deci, existenta sa ca si comunicant va fi mai amplu valorificata.

Daca exista un numar cat mai mare de persoane care cunosc coduri “elaborate” atunci calitatea
structurii sociale este mai buna iar gradul de comunicativitate pe care il reprezinta o natiune este
mai inalt.

BARIERA DE REZONANTA

Un alt facor care poate altera posibilitatea reciprocitatii in comunicare este reprezentat de ceea ce
CORNELIU MIRCEA numea “diferenta internivelica” (1979,pag/95). Sinele uman nu are sens sau
realitate in afara unei alte fiinte care sa il reflecte si sa il defineasca. Dar in procesul devenirii
psihice, acesta se descopera si se redescopera, se structureaza si se restructureaza continuu, atingan
si depasind nivele de profunzime psihica.” De la un nivel la altul sinele se diferentiaza de sine
pentru a se regasi pe sine, redefinindu-se prin nivelul urmator mereu mai esential”, afirma autorul.
Fiecare moment al comunicarii are un efect formativ asupra psihismului individual, care evolueaza
in si prin fiecare persoana cu care intra in contact,nivelul de traire psihica fiind cu atat mai inalt cu
cat sinele patrunde mai adanc in altul, deci cu cat intercunoasterea este mai avansata si mai
verificata. Cu toate ca fiinta umana de dezvolta cu ajutorul fiecarei alte fiinte,in actul de comunicare
nu se poate rezona cu plenitudine, daca diferenta internivelica sau stadiile de evaluare psihica sunt
prea departate. Comuniunea reala in comunicare se bazeaza pe hemofilie, ceea ce presupune
existenta unor nivele de traire psihica a persoanelor comunicante, corespondente, care sa permita o
compatibilitate armonica si o “oglindire” nedeformata a uneia prin cealalta.

BARIERA PSIHOLOGICA SI BARIERA “MECANICA”

Factorii de natura psihologica,care freneaza procesul comunicarii,se situeaza, cel mai adesea,in
afara controlului constient al individului. Se pot identifica de catre individ atunci cand se produc,ca
facand parte dintr-o categorie sau alta, dar nu pot fi anticipati, pentru ca nu se produc dupa regului
prestabilite, putandu-se ca, cel mult, unii dintr ei sa fie mascati. Exista cel putin doua categorii de
factori care creeaza direct sau indirect dificultati de comunicare: starile psihice cu tenta depresiva si
actele ratate. Starile psihice cu tenta depresiva au un caracter pasager dar sunt deosebit de influente
asupra “deschiderii” spre comunicare; traversate de diferite angoase, inhibitii, frustrari, de
plictiseala sau dezinteres, de lipsa de vointa sau speranta etc,acestea constitue un suport labil,
defavorizant comunicarii. Alaturi de aceasta instabilitate psihica subiectiva,actele ratate, ca efect a
ccea ce FREUD numea “mecanismul psihic al tendintei de uitare”specific uman, sunt manifestari
involuntare care blocheaza partial comunicarea (1992,pag.403). Actele ratate iau frecvent forma
diferitelor tipuri de lapsusuri. Acestea sunt confuzii sau erori de memorie care pot avea anumite
consecinte semantico-sintactice ca: invertiri, anticipari sau impietriri ale unui cuvant, sau parti de
cuvant, asupra cuvantului care le prcede, post pozitii sau prelungiri de prisos ale unor cuvinte,
contaminari, substitutii, etc. Unele dintre acestea pot constitui jocuri de cuvinte gustate de auditor
dar, in general influenteaza negativ, nu atat comunicarea,cat persoana comunicanta care isi poate
pierde curajul si increderea in puterea vorbelor sale.

Factorii de natura “mecanica” afecteaza comunicarea din perspectiva mecanismelor fizice care o
produc. Acestea pot fi afectate de diferite deficiente partiale sau de handicapuri totale, care nu
permit comunicarii, ca de altfel nici chiar indispozitiei fizice de moment, sa se dezvolte liber,
spontan si expresiv.

Cu toate acestea elemente de obstructie obiectiva a comunicarii,prin inventivitatea si creativitatea


specifica speciei umane, s-au gasit alternative originale la modalitatile clasice, alternative care vin
in sprijinul dreptului universal la comunicare.

BARIERA DE STIL “Cuvintele pe care le alegem,

vindeca sau imbolnavesc”

T.Arghezi

Coerenta comunicarii este frecvent distorsionata de sindromul bravadei lingvistice In situatiile vietii
sociale cotidiena si/sau chiar in situatii cu un profund caracter educativ se intalnesc persoane
iresponsabile de impactul utilizrii neadecvate a unor cuvinte. Folosite excesiv se necontrolat unele
dintre ele risca sa-si piarda sensul, altele nefiind corect selectate, perturba procesul de intelegere a
mesajului, al carui continut cade astfel in dizgratie. Comunicarea ar trebui sa reprezinte o unitate
intre forma si continut, pentru ca obiectivele sale sa poata fi atinse si sa-I fie confirmata astfel,
calitatea de liant interindividual. Dar, acest principiu al unitaii dintre forma si continut este contrazis
si compromis de diferiti indivizi a caror atitudine fata de comunicare sau infantila si lipsita de
maturitate, sau ignoranta si lipsita de profesionalism. Aceste atitudini eronate perpetueaza un stil de
exprimare , care denatureaza sensurile cuvintelor, influentand negativ indivizii in formare, prin
popularizarea acestora, restrangand astfel posibilitatile de dezvoltare a culturii lingvistice.

Pentru a putea exemplifica afrontul adus comunicarii, atat ca fenomen pus sub semnul dificultatilor
de intelegere, cat si ca mijloc de xprimare individuala autoridiculizant, de catre atitudinile fata de
aceasta lipsite de simtul realitatii, mentionam unele dintre ele:

SEMIDOCTISMUL – caracterizeaza persoanela care folosesc cuvinte sofisticate fara a le fi pe


deplin cunoscut sensul acestora, considerand ca astfel isi evidentiaza “nivelul de cultura” pe care l-
ar poseda.

DEMAGOGISMUL – caracterizeaza persoanele care spun multe dar de fapt nu spun nimic, desi
discursul este intesat cu tot felul de expresii polemice si pompoase. Acestea nu au insa nici o
substanta semnificativa din care sa poata fi extrase ideile principale.

SNOBISMUL – caracterizeaza persoanele care uzeaza de cuvintele “la moda”, pana la epuizarea
consistentei lor semantice, pretentioase, unele de provenienta strainasau cu o rezonanta deosebita,
care nu sunt preocupate decat de forma stilistica a mesajului, uitand de continut.

PROLIXISMUL – caracterizeaza persoanele care isi incarca mesajul cu o multitudine de detalii


inutile si neclare, ce sufoca esenta acestuia, in cazul in care ea totusi exista.

PRETIOZITATEA – caracterizeaza persoanele care au un stil de vorbire pretios, nenatural, de un


rafinament cautat si afectat, care devine adesea obositor si stresant pentru auditor.

SOLECISMUL – caracterizeaza persoanele la care se mai observa reminescente ale


analfabetismului, in sensul ca vorbirea lor este infestata de virusii dezacordurilor gramaticale. Spre
deosebire de celelalte atitudini prezentate anterior, si care pot fi atat voluntare cat si involuntare,
persoanele care sunt agramate, nu sunt ca atare in mod intentionat, dar aceasta nu reprezinta insa, o
circumstanta atenuanta.

Aceste sunt numai cateva atitudini fata de comunicare, la care se preteaza indivizii nu prea impacati
cu limaba, in detrimentul pierderii adevaratelor sale functii. Ele nu fac decat sa ingreuneze
comunicarea in general, sa induca false impresii asupra incapacitatii anumitor persoane de a
comunica si sa anuleze placerea comunicarii. Trebuie constientizat, de asemenea, faptul ca, scopul
primar al comunicarii este de a te face inteles iar tendinta de epatare nu constitue nici pe de parte
conditia unui limbaj elevat. Competenta lingvistica relevanta se deduce din capacitatea de a adapta
comunicarea si nu de a o complica.

BARIERA DEZORDINII SOCIALE. Situatia patologica, de “tranzitie”, a societatii romanesti,


caracterizata printr-o stare accentuata de anomie, ca diminuare si deteriorare a mecanismelor de
integrare sociala, determinata de scaderea ponderilor valorilor colective si cresterea conflictelor
intre valori si norme, precum si a tendintei de individualizare a sistemelor proprii de valori (in
detrimentul sistemului social de valori care garanta echitatea drepturilor si conditiile ascensiunilor
sociale), da nastere la numeroase fenomene negative, care orienteaza actele de comunicare in
sensuri antiumane.

Lipsa cadrelor legislative unitare, care lasa loc afirmarii indivizilor in plan social dupa legi nescrise,
fara scrupule sau respect pentru ordine si armonia unei societati civilizate, lipsa loialitatii in
procesul concurentei, fortata de compromisuri si nereguli care “sustin” economia de piata,
fenomenul delicventei, al somajului, nivelul de trai scazut,” institutionalizarea” coruptiei si, mai
ales, accentuata tendinta de desconsiderare a familiei ca celula de baza a societatii, rapesc timpul
indivizilor care, in lupta pentru interesele materiale, uita de valorile umane prin care ar trebui sa
comunice (solidaritatea, altruism, dragoste, cooperare) uita apetenta pentru comunicare ca
mijlocitor ale intelegerii interindividuale, uita ca astfel nu vor mai putea aduna de pe urmele
dezumanizarii comunicarii, decat roadele sterile ale tensiunilor si conflictelor.

“ Desi oamenii vor mai presus decat toate sa actioneze pentru realizarea fericirii, efectele actiunii
lor sunt adesea contrare (…); in situatia de conflict dintre factorii psihosociali se adopta paradoxal
strategiile care produc pentru toti pierderile cele mai mari” ( C.ZAMFIR,1990,pag.5).

Doar prin reevaluare atitudinii fata de comunicare se mai poate da o sansa acestui mit sisific, al
cautarii starii de fericire, ca ideal al existentei umane.

Sociologul E.M.DOBRESCU a perceput in acest sens nevoia unei etici a comunicarii umane.
Bariere în comunicare în timpul transmiterii informaţiilor

Abordarea din partea emiţătorului Reacţii posibile ale receptorului

1. Dirijează, dă ordine”Faci cum spun eu că


Rezistenţa, combatere
aşa e bine”

2. Ameninţare”Dacă te mai aud că te mai Resentimente, furie, sentimente


plângi vreodată ……..” negative

3. Predică, face morală”Ce crezi că la


muncă totul e frumos?”; Închidere, sentimente negative,
”Învaţă să ai răbdare” contra-moralism (combatere).

4. Consiliază, oferă soluţii”Fă aşa cum spun


Intensificarea dependentei, rezistenţă.
eu ca aşa e cel mai bine”

5. Judecă, critică, condamnă”Nu faci nimic


Scăderea stimei de sine, combatere
bine”; “Tu eşti de vina ca….”

6. Elogiază, secondează”Te-ai descurcat Reacţie de apărare – fie ca mesajul


minunat, esti cel maI bun, ca este ca o supra-
întotdeauna….” valorizare (deci data viitoare
emiţătorul aşteaptă mai mult),
fie că tentativa de manipulare.

7. Încearcă să convingă”Aici ai gresit, uite, Sentimente de inferioritate,


daca…. “ inadecvare.

8. Ridiculizează, ia în ras ascultătorul”Atâta


Scăderea stimei de sine, combatere.
efort pentru un lucru atât de uşor”,
“Te-ai gândit mult pana ai făcut lucrul
asta?”

9. Analizează, diagnostichează”Problema ta
Frustrare, frică de a nu fi înţeles
este ca………”, “eşti obosit – vina e……’

10. Asigură, consolează”Nu iţi face griji, Sentimentul ca nu a fost înteles,


mâine nici nu iţi vei mai aminti ostilitate

11. Interoghează”De ce…? Ce…? Cum. Răspunsuri false, omisiuni, reacţii


…?” deapărare.

Sentimentul ca argumentele lui nu au


12. Schimbarea subiectului, sarcasm,
fost înţelese, au fost considerate
închidere.”Hai sa discutam de lucruri mai
irelevante, puerile, inexistente.
plăcute/mai interesante”;
frustrare, retragere.

BIBLIOGRAFIE

CIOLOCA, ION – “Psihosociologie şi pedagogie militară”, Editura Militară, Bucureşti, 1992

SCHOLTEN, O. NOOMEN, G.W. – “Ştiinţa comunicării”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998

PETCA, IOAN – “Comunicarea în conducere – materiale documentare”, Bucureşti, 1992

STANTON, NICHI – “Comunicarea”, Editura Ştiinţifică şi Tehnică”, Bucureşti, 1995

Bonciu Cătălina , Instrumente manageriale psihosociologice, Editura ALL, BECK,2000; Cristea D


– Structurile psiho-sociale ale grupului şi eficienţa acţiunii, Ed Academică Bucureşti 1984. Joiţa
Elena- Management educaţional; profesorul-manager: roluri şi metodologie; Collegium, Polirom
2000 Iaşi; Pease, A Limbajul trupului.Bucureşti (1993) Ed Polimark. Prodan Adriana,
Managementul de succes. Motivaţie şi comportament. Collegium, Polirom, Iaşi-1999; Manual de
management educaţional, pentru directorii de unităţi şcolare-Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei,
Editura PROGNOSIS, 2000, coordonator Şerban Iosifescu;