Indicaţi premisele şi condiţiile istorice de apariţie a cunoştinţelor cu

semnificaţie criminalistică.
Odata cu dezvoltarea tehnologiilor informationale si a stiintelor ce servesc la descoperirea
infractiunilor au aparut si noi metode de cercetare, fixare si ridicare a urmelor infractiunii.
fondatorul criminalisticii este socotit cunoscutul judecător de instrucţie austriac şi profesor de
Drept penal,Hans Gross. El avea să editeze, în 1893, „Manualul judecătorului de instrucţie”,
reeditat în scurt timp sub denumirea “Manualul judecătorului de instrucţie în sistemul
criminalisticii”. Prin Criminalistica H. Gross subintelegea stiinta despre latura reala a
fenomenelor care alcatuesc continul dreptului penal. La obiectul acesteia el referee studierea
probelor material, faptelor sau fenomenelor ce constitue elemente ale actiunii penale,
caracteruluil, particularitatilor psihologice, deprinderelor si modalitatilor de activitate a
persoanelor participante in procesul penal. In conformitate cu aceasta definire a criminalisticii
H. Gross includea in continutul ei umratoarele: stiinta despre depistarea si utilizarea probelor
material, inclusive regulile de lucru cu urmele, documente falsificate, etc. Studierea unor
tipuri de infractiuni, intrebarile referitoare la modul de trai al infractorului. De asemenea A.
Bertilion s-a evidentiat prin aportul sau aduc criminalistiicii deoarece el a propus pentru prima
data sistemul stiintific de inregistrare a infractorilor, bazata pe masurarea unor anumite parti
invariabile ale corpului uman (1883), a elaborate metodica speciala de fotagrafiere
indentificationale si a aplicat o metodica noua de descriere a persoanei infractorului in scopul
indentificarii (prototipul actualului “portret vorbit”). Tot el, pentru prima data in tarile
europene, a pus inceputul utilizarii dactiloscopiei in dezvaluirea infractiunilor(paris, 1902).
Totusi o contributie valoroasa in dezvoltarea criminalisticii prerevolutionare a adus
criminalistul progresist rus E. Burinski. Primele lui concluzii teoretice in domeniul fotografiei
si grafologiei judiciare erau cunoscute nu numai in Rusia ci si peste hotarele ei. In anul 1889
el fondeaza din mijloace personale in orasul Petersburg un laborator de fotografie judiciara
care ulterior a fost tranfosrmat in institutie de stat si care a fost prototipul utlerioarelor centre
de expertise.

Noţiunea şi sarcinile prezentării spre recunoaştere.

Prezentarea spre recunoastere consta in infatisarea martorului, victimei, banuitului sau
invinuitului, a persoanelor si obiectelor aflate intr-un anumit raport de legatura cu infractiunea
savirsita, in vederea stabilirii daca acesteasunt aceleasi cu cele percepute anterior in
imprejurari, direct sau indirect, legate de activitatea ilicita a faptuitorului sau a altor persoane
implicate. Prezentarea pentru recunoaştere este o actiuitate de tactică criminalistică
desfăşurată in scopul identificării persoanelor, cadavrelor, obiectelor şi animalelor care au
legătură cu cauza, prin intermediul anumitor persoane care le-au perceput in împrejurări
determinate de săvârşirea unei infracţiuni sau unui alt fapt juridic, reţinând in memorie
semnalmentele şi caracteristicile obiectelor de îmbrăcăminte ale acestora.Baza ştiinţifică a
prezentării spre recunoaştere o formează procesul psihologic, esenţa căruia constă în faptul că
persoana ce recunoaşte obiectul face compararea cu ajutorul memoriei a înfăţişării obiectului
văzut anterior cu obiectul prezentat împreună cu alte obiecte. În rezultatul acestei comparări
se i-a decizia asupra identităţii, asemănării sau deosebirii dintre obiectele, persoanele
prezentate.Prezentarea pentru recunoaştere are o importanţă egală cu importanţa activităţii de
ascultare propriu-zisă a oricărui subiect procesual care are cunoştinţă despre vreo faptă sau
împrejurare de natură să servească la soluţionarea cauzei, inclusiv la identificarea autorului
sau victimei unei infracţiuni
Evaluaţi legătura criminalisticii cu alte ştiinţe .
Legătura criminalistica cu dreptul penal. După cum se ştie, dreptul penal determină acţiunile
ce constituie infracţiuni, elementele constitutive ale acestora, grupându-le după sfera şi
periculozitatea socială pe care le prezintă. în baza acestor clasificări, criminalistica elaborează
metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni. Totodată, asigurând
elucidarea împrejurărilor cauzei, criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii
penale, la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului, a prejudiciului cauzat şi, in
consecinţă, la determinarea măsurii de pedeapsă, precum şi a condiţiilor de ispăşire. In acest
context, considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H.
Gross, potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt în procesul
penal»1.Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. Aşa cum s-a menţionat,
activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal, aceasta determinând
legătura strânsă intre aceste discipline. Ea se manifestă, pe de o parte, prin faptul că orice
activitate criminalistică, fie cercetarea la faţa locului, fie examinarea unui corp delict în
condiţii de laborator, serveşte scopului procesului penal. Criminalistica asigură, prin metodele
şi mijloacele tehnico-ştiinţifice, realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală,
în special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. Pe de altă parte, legislaţia
procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi
mijloacele de cercetare criminalistică.Legătura criminalistica cu criminologia. Legătura
dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă.Criminologia este o ştiinţă relativ
recentă care are obiectul său specific de studiu: starea, dinamica şi cauzele criminalităţii, ceea
ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea
condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. La rezolvarea problemelor ce
ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma
cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni, datele
concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş.a. Prin posibilităţile de cercetare de care
dispune, criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării
mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări
infracţionale.Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. Fie la nivel
teoretic, fie la cel utilitar, criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale
dreptului, în special cu medicina legală. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii
legişti, spre exemplu, au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu
care se confruntă şi, invers, când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru
stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară. Sunt frecvente expertizele complexe medico-
criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora, a mijloacelor tehnice în cazurile
accidentelor de circulaţie sau de muncă etc.
Regulile generale de fixare şi ridicare a urmelor materiale ale infracţiunii.
Descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor necesită să fie efectuate potrivit următoarelor reguli
generale:1)Respectarea strictă a normelor dreptului procesual penal ce reglementează
efectuarea cercetării locului faptei şi a percheziţiei,2)Utilizarea in limite maxime a mijloacelor
tehnico-criminalistice menite să majoreze capacitatea de percepţie.3)Aplicarea tuturor
măsurilor posibile de protejare a urmelor,4)Fixarea urmelor descoperite prin descrierea lor in
procesul-verbal, acesta fiind principalul, sub aspect procesual, mijloc de fixare.5)Indiferent de
natura acestora, urmele depistate se vor fotografia apelându-se la metoda fotometrică. Pe
lângă menirea de a demonstra şi certifica datele expuse in procesul-verbal, fotografiile
urmelor,6)Urmele descoperite sau relevate la faţa locului, de regulă, se ridică în comun cu
obiectul sau cu o parte separată (demontată) a acestuia.7)Dacă obiectul purtător de urmă e de
valoare, supravoluminos sau intransportabil şi, din aceste ori alte motive, se exclude ridicarea
lui, urmele se vor ridica, procedindu-se:—la mularea urmelor de adâncime cu soluţie de
ghips, cu plastelină, materiale polimerice;—la transferarea urmelor de suprafaţă pe pelicule
dactiloscopice, foi de hârtie fotografică şi alte materiale adezive;—la recoltarea urmelor-
materie prin răzuire, absorbire, solubilizare, atragere cu magnetul etc.
TRASEOLOGIA-un domeniu bine determinat al criminalisticii,destinat cunoasterii
legalitatilor,formarii urmelor materiale ale infractiunii si ale elaborarii metodelor si
mijloacelor tehnico-stiintifice,necesare descoperii,fixarii si examinarii acestora in vederea
stabilirii faptei,identificarii faptuitorului si determinarii imprejurarilor cauzei.
URMELE INFRACTIUNII ASIGURA : reconstituirea tabloului ambiantei in care sa
savirsit fapta; identificarea directa a faptuitorului si a altor persoane participante;stabilirea
datelor concrete privind imprejurarile de loc,timp etc.
SARCINI-studierea legalitatilor formarii diferitor categorii de urme materiale ale
infractiunii;elaborarea metodelor si mijloacelor tehnico-stiintifice,necesare
fixarii,ridicarii,descoperirii urmelor infr; elaborarea metodelor de efectuare a expertizei
traseologice. Etc
NOTIUNEA SI CLASIFICAREA URMELOR-urma-orice modoficare produsa obiectelor
din mediul inconjurator prin actiunile celor imlicati in actul infractional si care datorita formei
si structurii lor ,furnizeaza info. Probante apte sa contribuie la identificarea faptuitorului si
determinarea imprejurarilor in care a fost savirsita infractiunea.
1.Dupa natura lor-urme forma care reproduc si relieful suprafetei de contact a obiectelor
creatoare; urme materie-apar pe parcursul savirsirii actiunilor infractionale(resturi de
alimente etc) 2.Dupa factorul creator-urme lasate de om-(mini,piciare)urme create de
obiecte(unelte,transport).3Dupa nivelul de modificare a suportului- de adincime-modificare
in profunzime a obiectelor; de suprafata-deplasate pe un obiect curent vopsit.4.Dupa modul
de formare-statice-apasare sau lovire,dinamice-taiere ,pilire etc.
REGULI PRIVIND DESCOPERIREA ,FIXAREA SI RIDICAREA URMELOR-1)faza
initiala efectuata de organul de up la fata locului.Fixarea si ridicarea consta in efectuarea de
organul de up a activitatilor de cercetare a existentei si starii urmelor.Descoperirea,fixarea si
ridicarea urmelor ,necesita a fi efectuate potrivi urmatoarelor reguli:rspectarea stricta a
normelor proc.penale ;utilizarea in limite maxime a mijloacelor thnico-criminalistice; masuri
posibile de protejare a urmelor;fixarea urmelor descoperite in proces-verbal.
DACTILOSCOPIA-stiinta privind studiul desenelor papilare.Are ca obiect de studiu
desenele papilare si amprentele lor in scopul identificarii persoanei care lea creat in timpul
infractiunii.URMELE PAILARE-urmele latente se scot in evidenta cu ajutorul a 2 metode-
fizice si chimice.Fizice-prafuri ,reactivi...Chiimice-substante sudorale.Ninhidrina-ajuta la
descoperirea urmelor vechi.Sunt 2 tipuri de praf-simple-funingine,prafuri albe ,pensule
simple.magnetice-au denumiri codificate ,rubin,,tipaz,,Expertiza sactiloscopica-daca pe obiect
exist urme digitale.
CLASIFICAREA DESENELOR PAPILARE-1.desene papilare in arc-incep de la o latura a
falangetei si cuurbinduse in centru ei pleaca spre o latura opusa.simple-curbura crestelor,usor
descrescind de la virful degetului spre falangeta.satra-curbura brusca in centru cu un sau mai
multe creste in pozitie verticala.2.Desene papilare in lant-crustele zonei centrale-incep de la
o latura a falangetei si ating partea centrala a acesteia,revind spre aceiasi latura formind un
lant.Crestele zonei periferice-acopera zona centrala a desenului papilar din partea de sus si
din cele 2 parti laterale.Crestele papilare bazale-sunt plasate paralel santlui flexoral,inchizind
zona centrala din partea de jos.3.Desene simple in lant-sub aspect general de
racheta.4.Desene pailare in cerc-crestele zonei centrale se prezinta in forma de
cerc,spirala,oval.
CLASIFICAREA URMELOR DE PICIOARE-urme de picioare-modificari produse pe o
suprafata ca rezultat al contactului picioarelor omului cu ea.1.urme izolate-ambele picioare
sau un picior,forma carora este lipsita de legatura logica a mersului.2Forma de carare-urmele
picioarelor succesiv formulate in cadrul deplasarii omului.3 urme de adincime-se intilnesc in
sol moale,nisip umed etc.Urme de suprafata-contactul talpii cu suprafete dure.Urme statice-
talpa vine in contact perfect cu suprafata.Urme dinamice-picioarul lunica pe suprafata.
ALTE URME LASATE DE OM-urme de dinti-elemente de structura ale aparatului dentar
,construuctia dintilor.urme de buze-redau elemete caracteristice de forma,marime,care asigura
identificarea autorului.Urme amprente-se formeaza prin contactul fizic direct al obiectelor de
imbracaminte cu suprafete apte sa reproduca elementele de structura ale acestora.Urme
fragmentate-parti ale obiectelor de imbracaminte,desprinse prin smulgere ,taiere sau
rupere.Urme de singe-apar dupa leziuni corporale deschise.Fire de par,urme de sperma
etc.urme de taiere ,urme de apasare,urme de lovire etc.

Noţiunea de identificare criminalistică şi specificaţi deosebirea dintre

identificare şi diagnosticare
Identificarea unor persoane sau obiecte, privită în sensul ei cel mai larg - proprie multor
domenii ale ştiinţei - reprezintă elemental definitoriu al investigaţiilor criminalistice. Prin
rezonanţa sa practică, acest proces deţine un loc bine conturat, de maximă importanţă în
ansamblul cercetărilor criminalistice. Pe bună dreptate se spune despre identificare că
reprezintă „problemacentrală a investigaţiilor criminalistice”. Spre deosebire de alte domenii,
identificarea criminalistică impune recunoaşterea unui obiect concret, ce poate avea elemente
sau însuşiri de natură să-l apropie de alte obiecte asemănătoare, de acelaşi gen sau specie, dar
care se deosebeşte de toate acestea prin trăsături ce-l fac să fie identic numai cu sine însuşi.
Identificarea criminalistică poate fi definită ca un proces de constatare a identităţii unor
persoane, obiecte sau fenomene aflate în legătură cauzală cu fapta ilicită, prin metode
ştiinţifice criminalistice, în scopul stabilirii adevărului în procesul judiciar.Diagnosticarea
criminalistica presupune depistarea, examinarea si aprecierea indiciilor ce caracterizeaza
infractiunea in cauza, precum si persoanele implicate in ea.Determinaţi etapele identificării
criminalistice.Condiţiile de bază ale identificării criminalistice sunt: Prezenţa semnelor
identificatorii stabile la obiectul supus procesului de identificare;Efectuarea identificării
după reflecţiile acestor semne identificatorii; Realizarea identificării criminalistice în cadrul
procesului penal (în procesul de descoperire şi cercetare a infracţiunii).3. În procesul
identificării sânt implicate două tipuri de obiecte:I. Obiectul de identificat – obiectul căruia i
se constată identitatea;II. Obiectul identificator – obiectul cu ajutorul căruia se constată
identitatea.Obiectul de identificat este unic, pe când obiecte identificatorii pot fi mai multe
(modele de comparaţie). Obiectele identificatorii pot fi de provenienţă cunoscută şi
necunoscută.4. În teoria şi practica criminalistică sânt cunoscute două forme de reflectare a
informaţiei: material-fixată şi memorial fixată (psihofiziologică). Forma material fixată de
reflectare ainformaţiei presupune o reflectare a semnelor obiectului ce formează urma pe alte
materiale sau obiecte primitoare de urmă (urme de încălţăminte, urme de degete, urmele
mijloacelor de transport), cât şi fixarea material ilustrativă (imaginile foto, video) a
cadavrelor, persoanelor, încăperilor, documentelor etc. Forma memorial fixată poartă un
caracter subiectiv şi constă în memorizarea unei anumite imagini de către o persoană, iar apo
încercarea de a recunoaşte acest obiect ori persoan după anumite semne, calităţi (memorarea
înfăţişării infractorului de către martor şi prezentarea ulterioară spre recunoaştere).
DiagnosticareaDiagnostica criminalistică reprezintă o teorie a criminalisticii,
individuală, obiectul de studiu al căreia este cunoaşterea evoluţiei,
schimbărilor petrecute în rezultatul comiterii unei infrac ţiuni, cauzele şi
condiţiile care au favorizat aceste modificări, pe baza studierii propriet ăţilor şi
stării interacţionării obiectelor în scopul stabilirii mecanismului tabloului
infracţional în întregime sau pe fragmente.În procesul de descoperire şi
cercetare a infracţiunilor un mare sprijin în stabilirea adevărului îl prezint ă aşa
numitele examinări diagnosticatoare. Acestea se realizează pentru a obţine
date necesare desfăşurării unor activităţi operative de investigaţii, expertize şi
efectuării altor acţiuni procesuale.Examinările diagnosticatoare ajut ă la
determinarea unor însuşiri şi stări ale obiectelor, aflarea cauzelor unor
fenomene, interpretarea dinamicii evenimentelor etc.Astfel, dup ă urmele de
picioare este posibil de identificat nu numai factorul creator, dar se poate de
judecat şi despre direcţia de mişcare a autorului, viteza aproximativ ă, dac ă a
purtat unele greutăţi sau dacă a operat în întuneric. Dup ă urmele de spargere
se determină deprinderile infracţionale, forţa fizică, în ăl ţimea f ăptuitorului,
timpul consumat la comiterea efracţiei ş.a. Examinările diagnosticatoare pot fi
divizate în trei grupe, în cadrul carora pot fi solu ţionate urmatoarele sarcini:I.
Determinarea calităţilor şi stării obiectelor prin cercetarea lor nemijlocit ă (de
exemplu, dacă arma de foc este sau nu în stare bun ă de func ţionare, dac ă
plumbul este sau nu violat ş.a.).II. Stabilirea însuşirilor şi stării obiectelor
după urmele lăsate de acestea (de ex.particularit ăţile mersului unei persoane
după cărarea de paşi).III. Constatarea legăturilor cauzale între unele ac ţiuni
şi consecinţele acestora prin analiza integrală a urmelor şi st ărilor de fapt din
scena infracţiunii (spre ex. după forma, dimensiunile şi num ărul petelor de
sînge se determină locul unde victimei i s-au cauzat leziuni mortale, unde şi
cum a fost mutat cadavrul, dacă a fost schimbată poziţia lui etc.).

Anunțuri

Clasificarea mijloacelor tehnico-criminalistice.

2. Mijloace de depistare (descoperire) a urmelor infracţiunii:a) mijloace de iluminare –
diferite surse de lumină artificială, care sânt aplicate în caz de insuficienţa de lumină sau
pentru luminarea suprafeţei obiectelor în corespundere cu necesităţile unor procedee de
fotografiere, înregistrarea video, iluminare (lumină dispersată, iluminarea sub unghi
ascuţit,iluminarea în transparenţă, etc.).În calitate de surse de lumină sânt aplicate lanterne,
lămpi foto, faruri, proiectoare, etc.c) mijloace optice – diferite, unelte de mărire care permit
mărirea limitelor posibilităţilor obişnuite a ochiului, folosite la descoperirea şi cercetarea
probelor materiale de mărime mică sau a unor părţi a lor (lupe, microscoape, binocular,
comparator stereoscopic, electronic, etc.).d) mijloace de căutare – destinate pentru
descoperirea unor obiecte, cadavre şi părţi ale lor, metale, etc. La ele se 19 referă detectorul de
metale, senzorii magnetici, analizatori de gaze, etc.e) Mijloace de chimice – aplicate la
rezolvarea urmelor de provenienţă biologică (soluţie ninhidrină de aceton);3. Procesul de
fixare a urmelor infracţiunii se caracterizează printr-un şir de acţiuni criminalistice. Fixarea
presupune stabilirea precisă a locului depistării crimei, obiectului material de probă,
aprecierea stării sale la momentul depistării, alegerea metodelor şi mijloacelor de fixare a
urmelor infracţiunii:1. Mijloace fotografice – aparate de fotografiat d diferite modele şi
accesoriile lor(inele prelungitoare, filtre de lumină...), video- înregistrarea.2. Mijloace de
măsurare – se folosesc pentru stabilirea caracteristicilor constitutive şi mărimilorreale ale
obiectelor fixate(rigle, benzi gradate şublere, micro-metre, raportoare, busole...).3. Materiale
pentru realizarea mulajelor şi copiilor sânt folosite în majoritatea cazurilor la fixarea urmelor
de adâncime (gips, ceară, parafină, componenţi de silicon şi de cauciuc...) pentr fixarea
degetelor papilare sânt folosite pelicule dactiloscopice, prafuri magnetice de diferite
culori„topaz”, „rubin”, „malahit”, „sapfir”, „agat”. Acestea fiind folosite la relevare asigură şi
fixareaurmelor. Mijlocul principale de fixare şi obligatoriu este descrierea în procesul verbal
al acţiunii de anchetă efectuată (art.163,CPP al RM). Descrierea trebuie efectuată pe deplin şi
cu cea mai mareobiectivitate, precizie şi claritate.

Noţiunea de fotografie criminalistică şi clasificarea acesteia.

în prezent fotografia judiciară este tratată de majoritatea specialiştilor ca o ramură a
criminalisticii destinată metodelor aplicării în direct sau prin adaptare a mijloacelor
fotografice curente la fixarea şi examinarea probelor materiale ale infracţiunii în scopul
descoperirii şi curmării faptelor penale.Ansamblul metodelor şi procedeelor fotografiei
judiciare se divizează în două categorii: a) destinată fixării obiectelor de cercetare
criminalistică aşa cum sunt percepute la cercetarea locului faptei sau la efectuarea altor acte şi
activităţi de urmărire penală, şi b) aplicată în condiţii de laborator în vederea relevării urmelor
imperceptibile ale infracţiunii, demonstrării examinărilor în desfăşurare şi a rezultatelor
expertizei. Demarând de la scopul utilizării fotografiei, în criminalistică s-a conturat sistemul
bipartit al fotografiei judiciare: fotografia judiciară operativă şi fotografia de examinare,
cunoscută şi sub denumirea de fotografie a expertizei criminalistice.Fotografia operativă se
aplică, , în mod nemijlocit de către organul de urmărire penală in activitatea sa de descoperire
şi curmare a infracţiunilor. Fotografia de examinare este întrebuinţată de către experţii
criminalişti în legătură cu efectuarea examinărilor criminalistice.Luînd în consideraţie
scopurile şi sarcinile fotografiei de înregistrare, în practica criminalistică sunt folosite
metodele: panoramice, de măsurătoare fotografică, de reproducere,fotografia
semnalmentelor,stereo-fotografiamacro-fotografia.Fotografia panoramică este imaginarea
consecutivă a obiectului de fotografiat. Fotografiile executate se montează într-o singură
fotografie generală, care constituie panorama obiectului. Există
panorame:Orizontale; Verticale.Panorama se aplică atunci cînd locul faptei are o întindere
mare.Fotografia măsurătorii fotografice, denumită uneori şi fotografia la scară, asigură
obţinerea informaţiilor dimensionale ale obiectelor imaginate şi a detaliilor acestora. De
regulă, metoda fotografiei de măsurătoare, se realizează cu ajutorul riglelor gradate, care se
plasează în vecinătatea obiectului de fotografiat sau pe suprafaţa lui. Rigla gradată se
foloseşte pentru fixarea dimensiunilor unor obiecte nu prea mari, plasîndu-se alături de
acestea. Banda gradată se aplică cînd este necesar a se fixa porţiuni de teren întinse.
Stereo-fotografia se realizează cu ajutorul unor aparate speciale şi dispozitive, care, permit
înregistrarea subiectului, concomitent prin 2 obiective, ceea ce asigură profunzimea obiectului
fotografiat.
Armele de foc(balistica)
balistica judiciară reprezintă o ramură a mecanicii teoretice care se ocup ă cu
studiul mișcării corpurilor grele (proiectile, rachete, sateli ți) în unghiuri
gravitaționale și în vid. Balistica interioară, studiază fenomenele ce se produc
în canalul ţevii armei după percutare, iar balistica exterioară, care examinează
fenomenele ce se produc din momentul în care glon ţul p ăr ăseşte gura ţevii şi
pînă la atingerea ţintei. Părţile componente ale ţevii armei sunt: Camera
cartuşului (camera de detonare);Conul de for ţare sau de racordare, care
asigură pătrunderea glonţuluiîn ultima zonă a ţevii;Zona ghintuit ă. După
destinaţia lor, armele se împart în arme militare sau de lupt ă (puşc ă, carabin ă,
pistol, etc. arme de apărare pentru distanţe apropiate (de obicei 50 sau 100
metri). Aici includem pistolul şi revolverul; arme de vînătoare; arme simple;
arme de repetiţie, unde introducerea cartuşului se face prin manevrarea
închizătorului după fiecare foc; arme semiautomate, unde este necesar ă
apăsarea pe trăgaci pentru declanşarea focului; arme automate. După calibru
întîlnim următoarele tipuri de arme:arme de calibru mic, pîn ă la 6,35 mm;arme
cu calibru mijlociu, acesta fiind între 6,35 mm şi 9 mm; cartuşul are
următoarele elemente constitutive:Proiectilul. Propriu-zis, acesta şi este
cartuşul în întregul său. El se prezint ă sub form ă de gloan ţe, alice, etc.
Gloanţele destinate pentru armele cu ţeavă ghintuit ă prezint ă o importan ţă
deosebită, datorită caracteristicilor reliefului ţeviiLa rîndul lor, gloan ţele pot fi
obişnuite sau speciale. Tubul cartuşului. Acesta este confecţionat din metal,
plastic sau carton. Ultimul element este caracteristic pentru gloan ţele
destinate armelor de vînătoare. Rozeta glonţului este însă, întotdeauna de
provenienţă metalică. Acesta conţine praful de pulbere, capsa şi proiectilul. La
cartuşele armelor de vînătoare tubul mai conţine şi bura, care serveşte la
separarea prafului de puşcă de alice sau glonţ. Capsa. Acesta este un element
inerent al proiectilului, destinat aprinderii încărcăturii. Con ţine un exploziv
puternic. Aprinderea are lo în momentul lovirii capsei de către percutor, urmat ă
de spargerea acesteia pe o piesă interioară, numit ă de c ătre doctrina
criminalistică şi cea militară – nicovală. Urmele de pe tub se formează în trei
etape succesive: încărcarea, tragerea,extragerea tubului tras. Urmele
principale ale glontelui nu reprezintă altceva decît rezultatul ac ţiunii directe
exercitate. Conform doctrinei de specialitate, acestea se împart în 3 forme:
urme de perforare, atunci cînd proiectilul a p ătruns şi traversat întreaga ţint ă;
urme de pătrundere, atunci cînt proiectilul doar p ătrunde în ţint ă,
netraversîndu-l;urme de ricoşare, atunci cînd glontele este deviat la propriu de
un obiect aflat în calea lui. Urmele de perforare, adic ă acele urme care
pătrunzînd în ţintă, străbat şi distrug materialul acesteia, le sunt caracteristice
trei elemente identificatoare:orificiul de intrare orificiul de ieşire; canalul.
Urmele secundare pot fi împărţite în două mari categorii: urmele secundare
care se formează indiferent de distanţa de la care se trage; urmele secundare
formate în procesul tragerii cu ţeava lipit ă de corp sau de la mic ă
distanţă.inelul de frecare (de ştergere), ce se creeaz ă prin depunerea pe
marginea orificiului de intrare a unor particule de unsoare, praf, rugin ă,
etc.inelul de metalizare, constînd în depuneri de particule metalice desprinse
de pe suprafaţa proiectilului, în momentul perfor ării unor obiecte cu un anumit
grad de densitate, întîlnit, de exemplu, la str ăbaterea unor oase plate ale
corpului uman.

Criminalistica este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un

ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate
descoperirii, cercetării faptelor antisociale, identificării persoanelor implicate în săvîrşirea lor,
precum şi prevenirea pregătirii şi desfăşurării unor asemenea fapte.Obiectul criminalisticii îl
reprezintă descoperirea, cercetarea faptelor ilicite, identificarea infractorilor, stabilirea
circumstanţelor în care s-a produs infracţiunea, etc.Elaborarea şi folosirea de metode şi
mijloace tehnico ştiinţifice destinate descoperirii şi cercetării urmelor infracţiunii, create de
om, de instrumente, de arme de foc, mijloace de transport şi fenomene fizico-chimice, în
scopul identificării persoanelor sau obiectelor care s-au creat;Preluarea elementelor din alte
domenii ale ştiinţei şi adaptarea lor la nevoile criminalisticii: din fizică, chimie, medicină
legală, biologie, psihologie, logică, matematică, informatică, etc.Elaborarea de metode şi
procedee ştiinţifice şi tactice pentru efectuarea actelor şi activităţilor de urmărire penală
necesare în activitatea de cercetare a infracţiunilor.Elaborarea metodologiei de cercetare a
diverselor genuri de infracţiuni prin studierea practicii judiciare şi valorificarea experienţei
pozitive a organelor de urmărire penală.Elaborarea şi folosirea de metode şi mijloace tehnico
tactice care să ducă la prevenirea săvârşirii de infracţiuni.Evidenţierea cauzelor şi condiţiilor
care au generat sau favorizat săvârşirea infracţiunilor în vederea prevenirii acestora.

Sistemul şi sarcinile criminalisticii

Criminalistica, ca ştiinţă, este alcătuită din 4 compartimente: Teoria generală a
criminalisticii – este baza metodologică a ştiinţei în tot. Ea cuprinde cunoştin ţe
privind obiectul, principiile, sarcinile criminalisticii, stabileşte locul şi leg ătura
ei cu alte ştiinţe. Teoria generală a criminalisticii constituie un sistem de
principii conceptuale, noţiuni şi categorii, defini ţii şi conexiuni ce
interpretează obiectul ştiinţei în ansamblu.Tehnica criminalisticii – prezintă un
ansamblu de cunoştinţe ştiinţifice cu caracter sintetic, în baza c ărora se
elaborează metode, procedee şi diverse tehnici, destinate colectării,
examinării şi utilizării probelor. Sub aspect practic, ea cuprinde tot arsenalul
de mijloace şi metode destinate colectării informaţiilor cu semnifica ţie
criminalistică. Fundamentul acestui compartiment îl formeaz ă datele unui rînd
de ştiinţe tehnice, cum ar fi:Traseologia;Armologia;Gapitoscopia. Tactica
criminalistică – constă dintr-un sistem de teze ştiinţifice, în baza c ărora se
elaborează diferite reguli de organizare şi planificare a urm ăririi penale,
precum şi procedeele de realizare cu maximă eficien ţă a diferitelor ac ţiuni
procesuale. Tactica se bazează pe experienţa pozitivă a practicii judiciare,
avînd menirea să adapteze la necesităţile actului concret de investigaţii,
preconizările altor ştiinţe. Metodologia criminalistică include un ansamblu de
recomandări şi indicaţii metodice, validate ştiinţific şi aprobate în practic ă,
care privesc cercetările unor categorii de infrac ţiuni.În prezent, atît sub
aspect teoretic, cît şi sub aspect practic sunt confirmate urm ătoarele sarcini
ale ştiinţelor criminalistice:Studierea practicii infrac ţionale. Datele empirice
obţinute contribuie la clasificarea infracţiunilor dup ă anumite elemente
caracteristice privind modul de acţiune şi, în ultim ă instan ţă, la elaborarea
metodelor de investigare specifice anumitor categorii de infrac ţiuni;Studierea
legităţilor creării urmelor infracţiunii şi elaborarea, în baza cunoaşterii acestor
legităţi, a mijloacelor şi metodelor adecvate de cercetare
criminalistică;Studierea şi adaptarea la necesităţile practicii de investigare
criminalistică a realizărilor altor ştiinţe, cu preponderenta a celor naturale;
Analiza practicii de investigare a faptelor penale în vederea elabor ării unor noi
metode tactice de organizare şi efectuare a acţiunilor procesuale, necesare
stabilirii adevărului într-un proces penal;Elaborarea mijloacelor tehnice şi a
metodelor privind aplicarea lor în activitatea operativă de prevenire şi curmare
a infracţiunilor;Elaborarea mijloacelor tehnice şi a principiilor metodice ale
expertizei criminalistice;

Metodele de cercetare criminalistice

Metodele adaptate la specificul Criminalisticii din alte domenii științifice, pe
primul loc aflîndu-se metodele de analiză fizico-chimic ă a urmelor și micro-
urmelor care se prezintă sub form ă de resturi de obiecte și materii, metodele
biologice de examinare a urmelor de secreții, excreții ori țesuturi moi,
metodele antropologice, metodele de examinare optică оn radiații vizibile sau
invizibile.Metode de examinare proprii Criminalisticii, care țin de
particularitățile obiectului său de cercetare, cum ar fi de exemplu urm ătoarele.
metode destinate descoperirii și examinării îndeosebi comparative, a urmelor
sau mijloacelor de probă; metode de identificare a persoanelor și cadavrelor
după semnalmente exterioare ori după resturi osoase; metode de cercetare a
înscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contraf ăcute etc.. Procedee
tactice de efectuare a unor acte de urm ărire penal ă, elaborate atît pe baza
generalizării experienței organelor judiciare, cît și prin adaptarea unor
elemente de cunoaștere aparținînd psihologiei.Metode tehnice de prevenire a
infracțiunilor, cum ar fi de exemplu, cele care se refer ă la prevenirea falsurilor,
a furturilor în dauna avutului public sau particular.În literatura de specialitate
au fost exprimate și opinii menite să confere o not ă și mai pronun țat ă de
specificitate ansamblului metodelor de investigare criminalistic ă.Un astfel de
exemplu este teoria autorului Charles E.OʼHara care consider ă că metodologia
anchetei penale se fundamentează pe regula celor trei I: informa ția,
interogatoriul și instrumentarea. Această opinie reprezintă esența modului de a
se proceda în dovedirea vinovăției sau nevinovăției unei persoane.