Sunteți pe pagina 1din 10

PLĂCI PLANE (DALE)

Placa este elementul de construcţie la care două dimensiuni sunt mari (lungimea şi lăţimea) in
raport cu cea de-a treia dimensiune (grosimea), iar încărcarea este întotdeauna perpendiculară
pe suprafaţa mediană.

Plăcile sunt de mai multe tipuri si pot fi clasificate astfel:


 după forma suprafeţei mediane: plăci plane, placi curbe;
 după forma conturului suprafeţei mediane: dreptunghiulare, circulare, inelare, eliptice;
 după modul de rezemare: articulate, simple rezemate, încastrate.

Ipoteze simplificatoare pentru calculul plăcilor:


 materialul este omogen, izotrop şi continuu şi satisface legea generalizată a lui Hooke;
 săgeata plăcii este foarte mică în raport cu grosimea, ceea ce permite ca ecuaţiile de
echilibru să se scrie pe forma nedeformată a plăcii;
 punctele situate pe o normală la suprafaţa mediană, înainte de deformare, rămân tot pe
normala la suprafaţa mediană şi după deformare (ipoteză echivalentă cu ipoteza
secţiunilor plane a lui Bernoulli, adoptata în cazul barelor);
 se neglijează tensiunile normale la suprafaţa mediană (  y  0 ), în consecinţă şi
deformaţia specifică după direcţie verticală,  y  0 .

1. Starea de eforturi din placi plane dreptunghiulare

Se izolează un element infinit mic de dimensiuni dx şi dz care se exteriorizează din placa


dreptunghiulară. Starea de tensiune se caracterizează prin apariţia a cinci tensiuni
 x ,  z , xy , zy , zx   xz

FIG. 1 FIG. 2

Prin însumarea celor cinci tensiuni în raport cu centrul de greutate al secţiunii transversale se
obţin eforturile rezultante. Însumarea se face pe toată grosimea h a plăcii de lăţime egală cu
unitatea (vezi Figura 4). Eforturile astfel rezultate poartă denumirea de eforturi pe unitatea de
lăţime.

1
FIG. 3

FIG. 4

2
Prin însumarea eforturilor unitare normale  x ,  z pe toată grosimea plăcii, h, şi pe lăţime
unitară rezultă momentele încovoietoare mx, respectiv mz.

h
2
m x    x (1  dy ) y
h

2

h
2
m z    z (1  dy ) y
h

2

Prin însumarea eforturilor tangenţiale  xy , zy rezultă forţele tăietoare tx, respectiv tz.
h
2
t x    xy (1  dy )
h

2

h
2
t z    zy (1  dy )
h

2

Prin însumarea eforturilor tangenţiale  xz , zx rezultă momentele de răsucire mxz, respectiv mzx.
h
2
m xz    xz (1  dy ) y
h

2

h
2
m zx    zx (1  dy ) y
h

2

Deoarece  xz   zx , rezulta ca şi mxz  mzx .

Deci, starea de eforturi dintr-o placă este caracterizată prin apariţia a cinci mărimi rezultante:
- două momente încovoietoare unitare (mx, mz);
- două forţe tăietoare unitare (tx, tz);
- două momente de răsucire unitare (mxz = mzx).

Determinarea celor cinci eforturi rezultante se realizează prin intermediul ecuaţiilor de


echilibru static.

2. Scrierea ecuaţiilor de echilibru static

Pentru scrierea ecuaţiilor de echilibru se reprezintă eforturile rezultante pe toate feţele


elementului infinitezimal de dimensiuni dx  dz  h .
3
FIG. 5

Se pot scrie şase ecuaţii de echilibru, dintre acestea însă trei sunt identităţi
X 0 (1)
Z  0 (2)
 t   t 
 Y  0   z dz dx   x dx dz  pdxdz  0 (3)
 z   x 

Se împarte cu produsul dxdz şi se obţine:


t x t z
  p (3`)
x z

 M  y 0 (4)
m xz
 M x  0  mz   tz (5)
z x
 M z  0  mx  mzx  t x (6)
x z

Relaţiile (3`), (5) şi (6) reprezintă un sistem de ecuaţii cu derivate parţiale, care nu sunt
suficiente pentru determinarea celor cinci necunoscute.

4
Rezultă că problema calculului eforturilor într-o placă este de două ori static nedeterminată.
Pentru rezolvarea problemei sunt necesare două ecuaţii suplimentare, care se vor scrie din
condiţiile de deformabilitate.

3. Scrierea ecuaţiilor suplimentare de echilibru static

Se consideră o secţiune prin placă şi două puncte: unul pe linia mediană B şi unul C la
distanţa y pe linia mediană (vezi Figura 6a). După încărcare (vezi figura 6b), placa se
deformează, punctul B rămâne tot pe linia mediană, B`, iar punctul C rămâne tot la distanţa y,
dar nu mai rămâne la distanţa x, ci se deplasează C`.

FIG. 6 FIG. 7

Unghiul  cu care se roteşte punctul C se poate calcula geometric (vezi figura 7).
v u
  tg  
x y
v
u  y (pentru planul xOy) (7)
x

Fenomenul este similar şi pentru planul yOz


v
 w  y (8)
z

Semnul “-“ apare de la faptul că deplasările u şi w se produc în sens invers axelor x şi z.

u
x  (9)
x

5
w
z  (10)
z

u w
 xz   (11)
z x

Prin introducere în relaţiile (7) şi (8) rezultă:


 2v
 x  y 2 (12)
x
 2v
 z  y 2 (13)
z
 2v
 xz  2 y (14)
xz

Din relaţiile (12 – 14), respectiv (3`, 5, 6) se pot determina eforturile rezultante şi ecuaţia
fundamentală a plăcii.

4. Determinarea expresiei eforturilor rezultante şi a ecuaţiei fundamentale a plăcii

În relaţiile eforturilor
h
m x    x (1  dy ) y
2
h (15)

2

h
m z   2h  z (1  dy ) y (16)

2

h
m xz   2h  xz (1  dy ) y (17)

2

se introduc expresiile tensiunilor în funcţie de deformaţii din legea lui Hooke generalizată
pentru starea plană.

x 
1
 x   z  (18)
E

z 
1
 z   x  (19)
E

 xz 21   
 xz    xz (20)
G E

sau în termeni de deformaţii specifice:

6
x 
E
 x   z  (21)
1  2

z 
E
 z   x  (22)
1  2

E
 xz   xz (23)
2(1   )
sau înlocuind relaţiile (12-14) în relaţiile (21-23):

E   2v  2v 
x    2   2  y (24)
1  2  x z 

E   2v  2v 
z    2   2  y (25)
1  2  z x 

E  2v
 xz   y (26)
1   xz

Expresiile (24), (25) şi (26) exprimă variaţia tensiunilor în funcţie de săgeata plăcii. Se
observă că cele trei tensiuni au o variaţie liniară pe grosimea h a plăcii.

Aceste expresii se introduc în relaţiile de definire a eforturilor rezultante, rezultând:

h h
E   2v  2v  2 2
mx   2  (1 dy ) y      h y (1 dy) (27)
1   2  x 2 z 2  
h x

2 2

Notăm:
h
 cm 4 
I  2
h y (1  dy ) 
2


2  cm 

I – momentul de inerţie al unei secţiuni dreptunghiulare de placă având lăţimea unitară

EI
D
1  2
D – rigiditatea cilindrică a plăcii la încovoiere

Rezultă:
  2v  2v 
m x   D 2   2  (28)
 x z 

  2v  2v 
m z   D 2   2  (29)
 z x 

7
 2v
m xz  m zx   D(1   ) (30)
xz

m z m xz     2v  2 v     2v 
tz     D 2   2    D(1   )  (31)
z x z   z x  x  xz 

mx mzx     2v  2v      2v 
tx     D        D(1   )  (32)
x z x   x 2 z 2
 z 
 xz 

Notăm:
 2v  2v
 v 2  2
2
(33)
x z

 2
 t z  D  v (34)
z

 2
t x  D  v (35)
x

Se cunoaşte că:
t x t z
  p (36)
x z

2 2 2 2
 D 2  v  D 2  v  p (37)
x z

 2  2   2 v  2 v  p
 2  2  2  2   (38)
 x z  x z  D

p
sau  2  2 v  (39)
D
 v
4
 4v  4v p
sau  2   (40)
x 4 x 2 z 2 z 4 D

Relaţia (40) reprezintă ecuaţia fundamentală a plăcii. Prin integrare rezultă săgeata “v”.

Metode pentru calculul plăcilor


- metoda seriilor duble infinite (metoda Navier)
- metoda seriilor simple infinite (metoda Maurice-Lévy)
- metode numerice: - metoda diferenţelor finite
- metoda elementelor finite.
Paşi:
 Se determina săgeata “v” din ecuaţia fundamentală;
 Se calculează eforturile rezultante prin derivarea săgeţii;
 Se determină tensiunile.
8
5. Determinarea relaţiilor de calcul ale tensiunilor

Din relaţiile:
E   2v  2v 
x    2   2  y
1  2  x z 
  2v  2v  m
m x   D 2   2  x  x y (41)
 x z  I
EI
D
1  2
Relaţia Navier unde mx şi I se calculează pe unitatea de lăţime de placă.

mx m mx
 x max  y max  x 
I w 1 h 2
6
6m x
 max  2
h

Similar
m
z  z y
I
6m
 z max  2 z
h

Din relaţiile (26) şi (30) rezultă

 2v mxz mxz
 
xz D(1   ) EI
(1   )
1 2
 
 
E  v 2
 E  mxz
 xz   y   y   
1   xz  1    EI 
 1   2 (1   ) 
 
m
 xz  xz y
I
6m
 xz max  2xz
h

Relaţiile pentru calculul tensiunilor tangenţiale  xz au aceeaşi structură ca şi relaţiile de la


tensiunile normele  x ,  z .

9
Tensiunile tangenţiale  xy , zy se calculează cu relaţii similare tensiunilor tangenţiale de la
bară pentru cazul secţiunilor dreptunghiulare. La placă însă, lăţimea secţiunii transversale este
egală cu unitatea.

tx
 xy max  1.5
1 h
t
 zy max  1.5 z
1 h

10