Recrutarea activă versus recrutarea pasivă: cum să

”vânezi” candidații
Recrutarea pasivă

Site-urile de recrutare online reprezintă pentru mulți singurul canal (re)cunoscut de recrutare, motivul fiind
ușurința și comoditatea cu care poți derula un proiect de recrutare. Pui un anunț apoi, tot ce ai de făcut este să
aștepți, este treaba site-urilor respective să facă rost de candidați. Având baze de date consistente, acestea
reușesc să determine un număr mare de oameni să aplice (adevărat că mai mult la volum decât la calitate). După
care, singura misiune a recrutorului este să trieze CV-urile primite și să (își) aleagă candidații potriviți. Un
proces comod și eficient atât timp cât piața era făcută de angajatori și care a funcționat perfect ani de zile.

Recrutarea activă

Problema este că între timp lumea s-a schimbat iar piața este făcută de candidați pentru că este penurie de ei, de
cei pe care acum toți și-i doresc inteligenți, creativi, capabili să vină cu idei disruptive. Ori exact acest tip de
candidat este și cel care aplică cel mai puțin pentru că acest tip de candidat are deja ofertele pe masă. Ajunși
aici, recrutorul trebuie să iasă din zona de confort și în loc să aștepte să îi vină candidații la ușă, trebuie să se
ducă el după candidați. Adevărat, nu mai este la fel de ușor și comod ca recrutarea pe site-uri, dar nici ”premiul”
nu este mai prejos.

Ca o paranteză, paradigma clasică a recrutării este paradigma pescarului care dă la pește, așteptând răbdător pe
mal cu undița în mână, în timp ce paradigma curentă a recrutării este mai degrabă cea a vânătorului care se duce
după vânat, tehnică ce se utilizează astăzi chiar și pentru poziții de execuție și nu doar pentru poziții de top
precum cele recrutate de head-hunteri (oare de ce or fi ales denumirea asta de ”vânători”, o fi fost pură
întâmplare?).

Astăzi recrutarea nu se mai poate face din birou sau exclusiv din birou, din spatele unei tastaturi, eventual
foarte convenabil cu Copy & Paste după diverse anunțuri deja făcute de alții și care par cât de cât
convingătoare!

Recrutarea astăzi, pentru a fi de success, presupune creativitate la rândul său și presupune o documentare
serioasă despre nevoile și obiceiurile publicului țintă. Asta înseamnă recrutarea activă! Asemenea unui vânător,
recrutorul este cel care astăzi trebuie să se ducă după candidați, acolo și exact acolo unde aceștia sunt – în lumea
reală, pe net, pe Social Media, în sălile de cinematograf, în cluburi, pe terase, în campusuri și în facultăți, pe
YouTube, pe WhatApp, pe Snapchat, pe Netflix, pe mobil, în sălile de fitness, vara la mare, iarna la munte, pe
bloguri, în grupuri pe Facebook, pe LinkedIn și în diversele comunități online existente.

Desigur, fiecare se duce acolo unde are nevoie în funcție de profilul căutat, întocmai precum vânătorul cunoaște
obiceiurile și locurile pe care le frecventează vânatul pe care îl urmărește. Iată de ce, înainte de a pleca la
”vânătoare”, recrutorul are nevoie de acea documentare serioasă de care am amintit, construind atent și în detaliu
profilul comportamental al candidaților vizați.

Dar cum îi abordez?

Aici, mulți se poticnesc în recrutarea activă, confundând o problemă de comunicare cu una de recrutare. Păi
cum să se ducă ei după candidați? Și apoi cum să îi abordeze? Ah… complicat, mai bine nu, mâine punem iarăși
anunț pe site, poate e cu noroc! Dar de ce trebuie recrutarea să fie o loterie, la noroc? Mulți recrutori încă sunt
pasivi și se tem să procedeze altfel decât știu. Nu zic că site-urile de recrutare nu mai funtionează. Dar pur și
simplu nu mai este de ajuns din simplul motiv că de aplicat, aplică doar candidații activi, în timp ce ceilalți fie
au un loc de muncă și/sau sunt deja asaltați cu oferte.
Companiile care au înțeles schimbarea de abordare au ieșit de mult din spatele ecranului și vin spre candidați
cu diverse campanii și proiecte atractive. Și sincer, și pentru recrutor este mult mai interesant și mai rewarding
așa decât să fie un plasator de anunțuri.

Cele mai accesibile canale din zona recrutării active sunt desigur cele de Social Media. Profitând de faptul că
mai toată lumea este conectată cu mai toată lumea, un recrutor poate relativ ușor să ajungă la oricine, discret și
confidențial. Candidații se trezesc abordați pe Messenger sau pe WhatsApp sau pe LinkedIn ori primesc un
telefon ori un email de genul ”Dragă Nume Prenume, ce mai faci?”. (Suplimentar, există deja o serie de rețele
Social Media specializate pe partea de networking pentru recrutare și referrals).

Evident nu toți candidații sunt disponibili atunci și exact atunci așa că recrutorul are mai mult de muncă până
dă de cei interesați. Depinde și de calitatea ofertei – cu certitudine, dar pentru unii pur și simplu nu e momentul.
Un recrutor bun care aplică principiile din recrutarea activă păstrează însă relația astfel creată și periodic revine
la candidații care și-au declarat interesul, chiar dacă la un moment dat în viitor. Secretul este simplu: construiește
dialogul, vorbește cu oamenii, întreabă-i despre munca lor, conversații firești, nimic forțat.

Treptat, un recrutor bun își dezvoltă un network de candidați pe ale căror mișcări și intenții le știe deja din
dialog și odată depășit hopul inițial al demarării acestui network, recrutorul devine mult mai eficient în a accesa
candidatul potrivit la momentul potrivit. Odată în plus se dovedește că recrutarea devine un proces strategic ce
trebuie gândit din timp, prin comunicarea timpurie cu comunitățile de potențiali candidați și prin menținerea
unei relații calde cu aceștia. Recrutorul trebuie să fie parte din comunitatea online a publicului vizat pentru că
recrutarea este astăzi H2H, Human to Human!

Nu în ultimul rând, sunt campaiile de recrutare directe care merg și mai aproape de candidați, dar despre care
vom discuta în articolul următor.