Sunteți pe pagina 1din 35

INGRIJIRI PALIATIVE

DEFINITIE

“Ingrijirea activa, totala acordata pacientilor a caror boala nu mai raspunde la tratament curativ.Accentul se
pune pe controlul durerii si al altor simptome specifice, pe asistenta psiho-emotionala,sociala si
spirituala. Scopul ingrijirii paleative este asigurarea unei cat mai bune calitati a vietii pentru bolnav
si familia acestuia.” ( Definitie OMS, 1990)
Ingrijirea terminala este parte integranta a ingrijirii paliative.
Principiile îngrijirii paliative
Îngrijirea paliativă are la bază următoarele principii:
 Asigură controlul durerii şi al altor simptome;
 Susţine viaţa şi consideră moartea ca pe un proces firesc în evoluţia vieţii;
 Integrează în îngrijire aspectele psiho- emoţionale, sociale şi spirituale;
 Oferă un sistem de suport care să permită pacientului să ducă o viaţă cât mai activă
posibil de-a lungul evoluţiei bolii;
 Oferă sprijin familiei pentru a face faţă problemelor pe parcursul bolii pacientului şi
după decesul acestuia;
 Asigură o abordare în echipă interdisciplinară a nevoilor complexe ale pacientului;
 Îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi implicit cursul şi evoluţia bolii;
 Este aplicabilă încă din primele stadii ale bolii, în corelaţie cu alte terapii de
prelungire a vieţii (chimioterapia sau radioterapia) şi include investigaţii necesare înţelegerii şi
controlului complicaţiilor clinice în evoluţia bolii.
Evoluţia îngrijirii paliative moderne presupune integrarea ei în procesul continuu de
tratament şi asistenţa completă a bolnavului incurabil, încă din faza de diagnistic a unei boli
incurabile sau cu prognostic limitat.

Cine are nevoie de îngrijiri paliative?


Beneficiarii serviciilor de îngrijiri paliative sunt pacienţi adulţi, suferind de boli cronice
progresive, incurabile sau ameninţătoare de viaţă, care au simptomatologie necontrolată şi/sau
suferinţă psiho – socială sau spirituală.
Concret, îngrijirea paliativă se adresează pacienţilor cu:
 Cancer
 Boli neurologice progresive
 Boli pulmonare în stadii avansate şi terminale
 Insuficienţă cardiacă sau renală cronică, hepatică
 Alte boli incurabile progresive.
Ingrijirea paliativa se realizeaza la doua nivele:
1.Abordarea paliativa prin servicii ne-specializate de ingrijire paliativa.Ea este acordata de
personal medical cu o pregatire minima in ingrijiri paliative-medici de familie,spital,as.medicale,care
au in afara pregatirii de baza,un curs introductiv de 40 ore in ingrijire paliativa.
2.Servicii specializate de ingrijiri paliative
- unitati specializate de ingrijire paliativa(Hospice).
- sectii cu paturi de ingrijiri paliative
- ingrijire paliativa la domiciliu
- centre de zi
- ambulatorii de ingrijire paliativa
- echipe mobile specializate de ingrijiri paliative in cadrul spitalului
- unitati specializate tip HOSPICE
1
- unitati care imbina rigorile unei unitati spitalicesti cu paturi cu ambientul familial,apropiat
de cel casnic,si ofera asistenta complexa a pacientilor eligibili.
ECHIPA INTERDISCIPLINARA
Ingrijirea paliativa este o munca de echipa.
Componenta minima:
- Medic
- As.medicali
- Asistent social
- Preot/Pastor
In conformitate cu standardele nationale de ingrijiri paliative.
Alti membri recomandati:
- Psiholog
- Kinetoterapeut
- Terapeut prin joc
- Logoped
- Dietetician
Infiintarea serviciilor de ingrijiri paliative
Este necesara infiintarea si organizarea unei retele nationale de servicii paliative care se va
face sub coordonarea ,monitorizarea si cu avizul MSP,MMSSF si a organismelor nationale din
domeniul ingrijirilor paliative.
Statutul juridic al unitatilor de ingrijiri paliative
Pot fi o parte a sistemului public de sanatate,organizatii neguvernamentale,sau alte unitati
private cu obiect de activitate medical.
Finantarea serviciilor de ingrijire paliativa
Case de Asigurari
Programul national de ingrijiri paliative
Autoritati locale
Donatii,sponsorizari
Autofinantare in conditiile legii.

SEMNE SI SIMPTOME PREZENTE IN STĂRILE AVANSATE


SI TERMINALE DE BOALĂ

Durere (localizări, intensitate, caracter), inflamaţie, tulburări digestive (sete, inapetenţă,


astenie, greţuri, vărsături, arsuri, constipaţie/diaree), tulburări urinare, leziuni cutanate,
(dermite,escare, prurit), "gura nefuncţională", tulburări respiratorii,tulburări de somn, tulburări
psihice, hipersensibilitate la frig si cald, la lumină/intuneric, la zgomot/liniste, la mirosuri etc.
1.1.durerea
1.2.incontinenta,caderile, imobilizarea
1.3.moartea
DUREREA
=este disconfortul raportat de pacient
Durerea totala :
-este un termen de referinta pentru pacientul aflat in stadiu terminal de boala
-este subdivizata in :
a.durere fizica :
-de regula se refera la pacientii care sufera de cancer.
-poate fi cauzata de slabiciune, tratamente suportate

2
-cuprinde : dureri osoase , infiltrarea, compresia, distrugerea nervilor, dureri viscerale, infiltrarea
tesuturilor moi, colica intestinala, limfedemul
b. durerea emotionala si cea sociala :
-durerea este provocata de alti factori decit cei fizici :durerea fizica genereaza anxietate si stari
depresive.
-cheia este proasta comunicare intre pacienti, familie, personal medical.
c. durerea spirituala :
-reflectind la trecut poate apare sentimentul puternic pentru lucruri sau sentimente,
atitudini necorespunzatoare.
Analiza durerii :
-cea mai buna estimare o constituie evaluarea ei de bolnavul insusi
-exista mai multe scale de evaluare a durerii
Semne fiziologice ale durerii :
-tahicardia
-tahipnee
-cresterea TA
-transpiratii, paloare
-pupile dilatate
-tensiune musculara
-greata, varsaturi
Semne comportamentale :
-pozitii corporale rigide
-neliniste
-tresariri
-dinti inclestati
-pumni inclestati
-plins
-gemete
Rolul asistentei in cazul durerii totale :
-conceperea unui plan individual de tratament pentru fiecare pacient in parte
-este important sa se tina cont si de parerea familei si de implicarea ei
-examinarea sentimentelor si a starii spirituale si mentale ale pacientului
-intocmirea unei liste cu probleme de toate tipurile, care ar putea influenta pacientul si caracterul
durerii(anxietate, depresie, tensiuni familiale, griji financiare)
-urmareste progresele pe toate planurile

Durerea in stadiu termina este coplesitoare, continua si distructiva. Ea incetoseaza


mintea si inhiba capacitatea de concentrare.

INCONTINENTA
Problemele de eliminare pot fi o sursa continua de neplaceri pentru pacient si il pot afecta atit fizic
cit si psihologic.
a. Incontinenta de urina :
-poate avea ca si cauze : medicatia, infectiile, fistulele urinare, anxietatea, paralizia sfincterelor
-pacientul trebuie sondat permanent
-in cazul in care deficienta nu este f. mare, asistenta tb. sa aiba grija ca accesul pacientului la toaleta
sa fie facil si sa nu-i provoace dureri
b.Incontinenta fecala :

3
-este rara in cazul pacientului muribund, cu exceptia cazurilor in care ea are o cauza patologica
specifica in care pacientul nu-si poate controlo diareea
-cauze:anumite medicamente, radioterapie, tumori pancreatice, tumori de intestin gros, etc.
-presupune acces facil la toaleta
-se pot folosi scutece pentru adulti
CADERILE :
Pot fi de ordin fizic, datorita :
- slabiciunii fizice,
- crize dureroase
- medicatie care provoaca vertij
- anxietate, ameteli.
Pacientul terminal trebuie supravegheat tot timpul pentru ca fragilitatea acestuia se poate solda cu
fracturi, luxatii, entorse, hematoame, contuzii, afectiuni care pot complica si mai mult ultimile zile
ale acestuia.
Caderile de ordin psihic :
-sunt aproape la fel de grave ca si cele fizice
-pot insemna si o renuntare la lupta, o grabire a sfirsitului
-in aceste situatii este necesara o sustinere afectiva si psihologica din partea personalului medical si
mai ales a celor apropiati, a familiei.
IMOBILIZAREA :
-reprezinta o diminuare sau o restrictionare a miscarilor
Cauze:
-alterarea centrilor nervosi(AVC)
-alterarea integritatii aparatului locomotor
-durerea
-atrofia musculara
-casexia
-anxietate
-cefalee marcata
-anemie severa
Rolul asistentei:
-asigurarea alimentatiei
-hidratarea pacientului
-efectuarea de miscari active si pasive
-prevenirea escarelor
-toaleta pacientului
MOARTEA
Criterii pentru stabilirea mortii:
-incetarea definitiva a functiei cardiaca si pulmonara
-incetarea totala si definitiva a functionarii creierului(moartea cerebrala)
-incetarea functionarii emisferelor cerebrale(moartea corticala,starea vegetativa persistenta)
Etapele mortii:
-preagonia
-agonia
-moartea clinica
-moartea cerebrala
-moartea reala(biologica)

4
CANCERUL

Definitie
Cancerul este o boala care are ca mecanism o proliferare celulara anarhica, necontrolata si
neintrerupta. Se mentioneaza, in Europa si in America de Nord, predominanta cancerelor de plaman,
atribuibile in proportie de 90% tabagismului, a cancerelor colorectale, legate, probabil, in parte
dealimentatie, si a cancerelor de san, cu cauze inca putin clare. In Africa se evidentiaza frecventa
cancerelor de ficat in zonele endemice pentru hepatita B si cea a cancerelor de col uterin in tarile in
care natalitatea este ridicata si unde inca igiena este defectuoasa, ceea ce are drept consecinta un
nivel ridicat al bolilor transmisibile sexual (papiloma sau herpes), care pot sta la originea acestor
cancere.
Tipuri de cancer
- Cancer anal
- Cancer al cavitatii bucale
- Cancer cervical
- Cancer la colon
- Cancerul de col uterin
- Cancer colorectal
- Cancer endometrial
- Cancer esofagian
- Cancer la ficat
- Cancer gastric
- Leucemie
- Cancer mamar
- Cancer osos
- Cancer penian
- Cancer la piele
- Cancer la plaman
- Cancer la prostata
- Cancer la rinichi
- Cancerul de san
- Sarcom
- Cancer testicular
- Cancer tiroidian
- Cancer al veziculei biliare
- Cancer de vezica urinara
Cauze
Cancerele sunt cauzate de expunerea la virusuri, la substante naturale sau chimice, la radiatii.
Aceasta are ca efect inducerea de mutatii sau de exprimari neadecvate ale diferitelor gene
numite oncogene, implicate in proliferarea celulelor, in diferentierea lor si in reglarea acestor
fenomene. Oncogenele se afla in mod normal sub controlul genelor inhibitoare, antioncogenele, care
pot fi pierdute sau pot suferi ele insele o mutatie sub actunea agentilor mai sus enumerati, functia lor
fiind in acest caz redusa. Dar aceste antioncogene pot lipsi in mod ereditar, ceea ce explica, in parte,
existenta predispozitiilor familiale la cancere.
Alcoolul
La barbat, alcoolul este un factor de risc pentru cancerele cavitatii bucale, ale faringelui, ale
esofagului si ale ficatului (cresterea riscului variaza intre 2 si 15% dupa cantitatile baute si dupa
organele atinse). In sfarsit, efectul conjugat al alcoolului si tutunului corespunde unor riscuri mai
mari decat suma riscurilor luate separat (efect multiplicativ). Un numar de studii arata ca exista un

5
risc crescut de cancer de san la femeile care beau bauturi alcoolizate, comparativ cu cele care nu
beau astfel de bauturi.
Alimentatia
Studii au atras atentia asupra rolului alimentatiei in geneza anumitor cancere, alimentele fiind
incriminate ca atare (grasimile), prin deficienta (fibre, vitamine) sau prin contaminare intermediara
(aflatoxina, nitriti). Rolul grasimilor incarcinogeneza este suspectat mai ales in cazul cancerelor
colorectale, dar si in cancerele de san, ale endometrului si ale prostatei. Studii au pus in evidenta o
crestere a riscului in paralel cu consumul de grasimi, dar au revelat un efect protector al fructelor si
legumelor; in ce priveste rolul cafelei in cancerele de pancreas, acesta n-a putut fi dovedit. Nitritii,
provenind din sarea utilizata pentru conservarea alimentelor, sunt acuzati ca ar creste riscurile
cancerului de stomac. Aflatoxina, contaminand hrana depozitata in locuri calde si umede, este
incriminata in cancerele primitive de ficat, in asociere cu virusul hepatitei B.
Iradierea
In 1944, o publicatie dezvaluia faptul ca radiologii mureau de zece ori mai multi de leucemii
decat ceilalti medici. La supravietuitorii bombardamentelor atomice de la Hiroshima si Nagasaki, in
1945, primele cazuri de leucemie au fost observate in 1941, cu un varf in 1951-1952. Au fost
observate alte tipuri de cancere in numar anormal de mare la 15 ani dupa expunere si unele se mai
intalnesc si azi, la supravietuitorii care primisera mai mult de 1 gray (unitatea de doza de iradiere). In
acest ultim caz, exista o crestere semnificativa a numarului de cancere, care variaza dupa tesuturile
iradiate: in principal, sunt afectate maduva osoasa, glanda tiroida, sanul, osul. Leucemiile apar in
medie la 8 ani dupairadierea cauzala, sarcoamele la 20 de ani dupa ea, alte tumori la 30-40 ani dupa
iradiere.
Reglementarea radioprotectiei a permis sa dispara riscurile profesionale, in particular la radiologi, la
manipulatorii si lucratorii de la instalatiile atomice. In plus, progresele radiologiei si noile metode de
imagerie medicala au diminuat pentru pacienti riscurile legate de radiografii.
Bolile
Cateva boli rare sunt insotite de un risc crescut al cancerelor care afecteaza in mod specific
anumite organe (de exemplu, retinoblastomul in trisomia 21). Ele pot da nastere dintr-o data
unor tumori maligne care fie sunt singura lor manifestare (retinoblastomul, nefroblastomul), fie
constituie o manifestare a sindromului, ori dau nastere unei patologii netumorale, dar cu mare
probabilitate de transformare maligna (de exemplu, polipoza colica).
Medicamentele cancerigene
Atentia asupra rolului cancerigen al hormonilor a fost atrasa prin aparitia cancerului
de vagin la fetitele nascute din mame care au primit dietilstilbestrol (estrogen) in primele 3 luni de
sarcina. Atunci cand estrogenii sunt utilizati dreptcontraceptive, adica asociati cu progestative, riscul
de a aparea un cancer de san este sensibil acelasi la utilizatoare si la neutilizatoare. Utilizarea de
contraceptive orale starneste unele rezerve, privind durata de utilizare, utilizarea inaintea unei
prime sarcini si utilizarea de catre femeile atinse de o afectiune benigna a sanului. Totusi, anchetele
americane, realizate pe o populatie de femei aflate la menopauza si care au primit un tratament
estrogenic, au aratat o crestere, de ordinul 4-8 ori, a riscului unui cancer al corpului uterin - aceasta
crestere fiind direct legata de doza si de durata tratamentului cu estrogeni. Totusi, utilizarea actuala a
estroprogestativelor pare sa fi facut sa dispara acest risc, chiar sa se dovedeasca faptul ca ele sunt
protectoare.
In afara hormonilor, medicamentele pentru care s-a pus in evidenta o crestere a riscului de
cancer sunt in principalimunosupresoarele, anticanceroasele si derivatii arsenicali.
Predispozitiile familiale
La unele cancere se observa predispozitii familiale. Astfel, membrii unei familii care
cuprinde o persoana afectata de un cancer de colon, de ovar sau de san prezinta un risc de 2-4 ori
mai mare decat altele de a fi atinse de acelasi cancer. Aceasta crestere a riscului este totusi mica si

6
probabil poate fi explicata printr-un mecanism care depinde de mai multe gene, antrenand o
predispozitie careia i se adauga riscurile legate de factorii de mediu.
Radiatille solare
Modul de a se bronza din aceste ultime decenii este insotit, in toate tarile, de o puternica
crestere a incidentei tumorilor cutanate, carcinoamelor si melanoamelor. Rolul radiatiilor
U.V. (ultraviolete), in particular ale U.V.B., cele mai scurte ca lungime de unda si cele mai nocive, in
aparitia tumorilor cutanate a fost pus in evidenta atat prin observatii epidemiologice, cat si prin
modele experimentale. Cancerele cutanate sunt mult mai frecvente la subiectii cu pielea deschisa la
culoare.
Substantele cancerigene. In 1975, a fost stabilita relatia intre expunerea la funingine a
cosarilor si aparitia unui cancer al scrotului. In 1985, un mare numar de cancere de vezica a fost
semnalat la muncitorii din industria colorantilor. Cele mai recente evaluari ale Centrului
International de Cercetare privind cancerul arata ca, din 707 substante si procedee industriale testate,
7 procedee si 23 substante s-au dovedit a fi cancerigene pentru om.
Tutunul
Explozia spectaculara a cancerelor de la nivel respirator atragea atentia, in urma cu 40 de
ani, asupra rolului tutunului. In conformitate cu numeroase anchete epidemiologice, tutunul este
raspunzator de aproximativ 90% din cancerele pulmonare. Riscul este cu atat mai important cu cat se
fumeaza mai mult, de mai multa vreme, cu cat se inhaleaza mai mult fumul si cu cat se incepe
fumatul mai de tanar. Filtrul micsoreaza riscul, tutunul negru il creste. In sfarsit, trebuie mentionata o
crestere a riscului cancerelor bronhopulmonare la persoanele care traiesc intr-un mediu cu fum
(fumatorii pasivi).
Virusurile
Rolul retrovirusurilor este acum bine stabilit la animal; la om, dupa cunostintele actuale,
doar retrovirusurile H.I.V.(SIDA) si HTLV (leucemie) par sa aiba o potentialitate oncogenica. In
schimb, se precizeaza rolul anumitor virusuri ADN (acid dezoxiribonucleic) in aparitia unor cancere
umane.
Prima legatura pusa in evidenta intre virus si cancer a fost cea a unui virus din familia
Herpesviridae (virusului Epstein-Barr) cu limfomul african al lui Burkitt (1964) Acelasi virus a fost,
doi ani mai tarziu, incriminat in cancerul nazofaringelui. In 1978, a fost evocata legatura intre virusul
hepatitei B (HBV) si cancerul primitiv al ficatului, atunci cand s-a observat concordanta de
distributie geografica intre zonele cu risc inalt de hepatocarcinom si cele cu hepatita B. Raportul
intrepapilomavirusuri (HPV) si cancerele colului uterin reprezinta al treilea sistem virus-cancer. De
multi ani, s-a aratat rolul bolilor virale transmisibile sexual in dezvoltarea cancerelor de col uterin.
Se acumuleaza elementele care evidentiaza rolul predominant al unor HPV (in particular susele 16,
18,33)
Simptome si diagnostic
Multiplicitatea cancerelor si specificitatea lor proprie fac dificila enumerarea tuturor
simptomelor bolii. Totusi, o pierdere importanta in greutate si mai mult sau mai putin rapida, o lipsa
de pofta de mancare, o stare de oboseala intensa, opierdere de sange prin scaune sau pe gura, in
sfarsit dureri diverse sunt semne functionale care pot fi asociate cu prezenta unui cancer. Dezvoltarea
adesea silentioasa a cancerelor tinde sa intarzie diagnosticarea si ridica probleme medicilor, care nu
vad pacientul decat intr-un stadiu deja avansat al bolii. Uneori, boala este descoperita dintr-o
intamplare, in cursul unei vizite medicale sau al unui examen al sangelui. Diagnosticul se pune prin
examenul clinic, prin examene de laborator, prin examene radiologice si endoscopice, prin biopsii.

Evolutia cancerului
O data declansate prin activarea oncogenelor, care au suferit sau nu mutatie, si din cauza
pierderii sau alterarii prin mutatie a uneia sau mai multor antioncogene, cancerele sufera o crestere a

7
malignitatii care le face din ce in ce mai capabile sa ocoleasca obstacolele pe care organismul sau
tratamentele le pun in calea lor. Ele avanseaza, de asemenea, in organism, adica se intind pe loc in
mod caracteristic in tesutul de origine si in tesuturile invecinate, putand fi responsabile de compresia
organelor. In acelasi timp, ele disemineaza la distanta, prin mici focare distincte,metastazele.
Avansarea anatomica a cancerului trebuie sa fie evaluata prin diferite examene complementare
(scanografie, imagerie prin rezonanta magnetica, scintigrafie). Aceasta evaluare permite o clasificare
a fiecarui cancer care, asociata cu caracteristicile sale histologice, permite alegerea tratamentului cel
mai bine adaptat.
Tratament si prevenire
Tratamentul se face prin chirurgie, radioterapie (radiatii X sau de inalta energie,
cobaltoterapie), chimioterapie(administrarea de medicamente avand un efect distructor si
imunologic) si/sau hormonoterapie (administrarea de hormoni). Cercetarile actuale se orienteaza
spre metode terapeutice capabile sa redea celulelor canceroase caracterele normale (tratament de
rediferentiere). In acest domeniu, au fost obtinute succese reale recent in unele tipuri de leucemie.
Din pricina dificultatilor de depistare si de tratare a bolii, prevenirea cancerului are o deosebita
importanta. Sensibilizarea populatiei pare un factor decisiv. Anumite gesturi, ca autopalparea sanilor,
ar trebui sa fie curente. De asemenea, trebuie insistat asupra respectarii unei anumite igiene a vietii si
abolirii, in masura posibilitatilor, a comportamentelor de risc.
Viata bolnavului de cancer
Din ce in ce sunt mai numerosi pacientii care traiesc ani de zile cu un cancer care nu poate fi
eradicat, dar a carui evolutie este oprita sau, cel putin, franata suficient de mult pentru a fi indepartat
orice pericol pe termen mediu. Aceasta stabilizare a bolilor inca incurabile este, adesea, primul pas
spre viitoarele vindecari. Ea creaza noi raporturi pe care pacientii si medicii invata sa le realizeze,
astfel incat ea le modifica in mare masura comportamentele, facandu-i pe primii sa aiba mai multa
incredere, iar pe ceilalti sa dovedeasca mai multa transparenta. Aceasta situatie noua genereaza noi
probleme medicale, integrate in viata zilnica a bolnavilor.
Astfel, in cazul aparitiei infectiilor, care sunt adesea mai frecvente la pacientii cu imunitatea
alterata prin tratamente sau prin boala, pacientii trebuie sa fie vaccinati profilactic cu vaccinurile
adecvate si sa fie tratati cand infectiile se instaleaza. Alimentatia pacientilor nu trebuie sa fie
neglijata: ei trebuie sa-si ia vitaminele necesare sub forma de cruditati, sa manance indeosebi peste
oceanic, ale carui lipide au un efect preventiv asupra cancerelor si poate chiar asupra extinderii lor.
Pofta de mancare, adesea mica, poate fi restabilita, eventual prin administrarea de corticosteroizi sau
de anabolizante. Eforturile fizice nu le sunt, in general, contraindicate; din contra, pacientul trebuie
sa duca o viata pe cat de normala posibil.
In ceea ce priveste starea psihica, aceasta merita cea mai mare atentie din partea medicilor,
care pot prescrie medicamente impotriva anxietatii, cu conditia de respectare a
contraindicatiilor. Durerile, daca exista, pot fi calmate intotdeauna. Medicii, uneori, le subestimeaza;
pacientul trebuie sa tina cont de ele si sa le trateze. In sfarsit, subiectul care este purtator al unui
cancer trebuie sa poata recurge, de fiecare data cand doreste, si la un al doilea sfat privind
tratamentele propuse sau in curs. Medicii trebuie sa dea curs acestei cereri, dovedind un spirit de
cooperare legitima.

SIDA

Faza grava si tardiva a infectiei cu virusul imunodeficientei umane (H.I.V.1 si


H.I.V.2). SIDA este abrevierea franceza pentru sindromul imunodeficientei dobandite echivalentul
in limba engleza este AIDS. H.I.V.1 si H.I.V.2 distrug uneleglobule albe, anume limfocitele T4 sau
CD4, care constituie baza activa a imunitatii antiinfectioase. Aceasta distrugere provoaca in
consecinta o deficienta a sistemului imunitar. Numele de sida, sau de SIDA declarata, se da formelor

8
majore ale acestei deficiente imunitare: scaderea numarului de limfocite T4 sub 200 pe milimetrul
cub desange - numarul normal al acestora fiind intre 800 si 1000. O persoana seropozitiva la h.i.v. (al
carei sange contineanticorpi specifici indreptati impotriva virusului hiv, ceea ce dovedeste infectarea
sa cu acest virus) nu prezinta in mod obligatoriu semnele bolii. Ea este totusi purtatoare de virus si
deci susceptibila sa il transmita.
Istoric
Izolat in 1983 la Institutul Pasteur din Paris de catre echipa Prof Luc Montagnier, H.I.V. face
parte din familia retrovirusurilor (virusuri cu A.R.N., capabile sa-l copieze pe acesta in A.D.N.
proviral datorita unei enzime pe care o contine, reverstranscriptaza). In 1986, cercetatorii francezi au
demonstrat existenta unui al doilea virus. Botezat H.I.V.2, cu structura apropiata de cea a lui H.I.V.1,
a carui origine geografica se situeaza esentialmente in Africa de Vest. Nici pana in prezent nu exista
certitudinea originii lui H.I.V.1, desi prevalenta sa este foarte mare in Africa Centrala.
Propagarea SIDA
Primele manifestari diagnosticate de SIDA merg pana in anul 1981.
Actualmente se estimeaza (1997) ca mai mult de 14 milioane de persoane sunt infectate cu
virusul, din care mai mult de jumatate (9 milioane) in Africa. Numarul de cazuri de SIDA declarata,
din intreaga lume, este evaluat la aproape 1,6 milioane. Proportia printre acesti bolnavi, a subiectilor
"cu risc", considerati multa vreme ca fiind singurii expusi infectiei (homosexualii masculini,
toxicomanii utilizatori de seringi, transfuzatii), tinde sa scada, in timp ce proportia heterosexualilor
afectati creste. Boala afecteaza actualmente mai ales femeile, care pot s-o transmita copilului lor
atunci cand sunt gravide, si are drept consecinta cresterea numarului de cazuri de SIDA la copii.
Contaminarea
Transmiterea virusului SIDA se face in trei modalitati principale: pe cale sexuala (la nivelul
mucoaselor genitale, fie ca este vorba de sperma, de lichid prostatic sau de secretii vaginale); pe cale
sangvina (transfuzia sangelui sau a produselor sangvine contaminate, utilizarea de seringi infectate):
pe cale transplacentara (de la mama seropozitiva la copil, in timpul sarcinii) si in cursul alaptarii
materne. Virusul fiind, de asemenea, prezent in lacrimi si in saliva, este deci posibila o contaminare
prin muscatura, precum si o contaminare in cazul unui sarut profund, in caz de leziuni ale
mucoaselor bucale. Totusi, n-a fost raportat nici un caz de transmisie de acest tip.
Calea sangvina
Este un mod de transmisie puternic contaminant, riscul fiind evaluat la 90%, fie ca este vorba
de transfuzii, fie ca se intampla prin injectarea de droguri pe cale venoasa. De asemenea hemofilicii,
care necesita injectari frecvente de produse de sange, au fost deosebit de afectati de SIDA pana cand
s-au luat masurile preventive (verificarea si incalzirea produselor transfuzate) care sa puna capat
acestei contaminari. Reutilizarea materialului medical (seringi de plastic, ace) fara sterilizarea lui, un
act legat de penuria de material, este un factor subestimat de contaminare, a carui importanta ramane
de evaluat si care justifica cea mai mare atentie, cel putin individuala. Transmisia prin acele de
acupunctura sau prin cele de tatuaj si prin lamele de ras este posibila din punct de vedere teoretic.
Calea sexuala
Este calea de contaminare cea mai raspandita, toate practicile sexuale putand fi contaminante
in diferite grade. In tarile occidentale, ea priveste inca in principal homosexualii masculini, dar boala
se propaga in sanul populatiei heterosexuale, mai cu seama in cursul raporturilor sexuale cu
toxicomani deja contaminati. In tarile in curs de dezvoltare, propagarea se face in majoritate pe cale
heterosexuala. Transmisia infectiei este favorizata de microtraumatismele mucoaselor si de bolile
transmisibile sexual care antreneaza ulceratii la nivelul organelor sexuale, prin raporturile sexuale in
perioada fluxului menstrual (perioada cea mai contaminanta la femeiaseropozitiva) si prin sodomie
(coit anal), din cauza fragilitatii relative a mucoasei rectale.
Riscul de transmisie heterosexuala este mai putin important decat cel legat de homosexualitate. Este
suficient un singur raport care sa fie contaminant. Se manifesta un dezacord in transmisia de la

9
barbat la femeie si de la femeie la barbat, riscul parand sa fie mai mare pentru o femeie de a fi
contaminata de catre un barbat decat invers.
Transmisia de la mama la copil
Procentajul de transmisie a virusului de la mama la fat in timpul sarcinii variaza dupa starea
clinica a femeii gravide. Dupa studii efectuate in Europa, mai putin de 20% dintre copiii nascuti
dintr-o mama seropozitiva, dar care inca nu prezinta simptomele bolii, ar fi la randul lor contaminati.
In Africa, procentajul de transmisie constatat este de ordinul a 30 pana la 40%, acest fapt fiind legat
probabil de afectiunile cu transmisiesexuala netratate, mai frecvente in Africa, si care
favorizeaza penetrarea virala.
Toti copiii nascuti din mame seropozitive sunt seropozitivi la nastere, deoarece ei
poarta anticorpii mamelor lor. Atunci cand nu sunt infectati, ei devin seronegativi spre varsta de 15
pana la 18 luni. Se poate incerca totusi sa se verifice daca este prezent chiar virusul incepand
cu varsta de 3 luni, multumita tehnicilor de cultivare a virusurilor. Boala evolueaza lent (in vreo zece
ani) la aproximativ 75% dintre copii si foarte rapid (in mai putin de 5 ani) la aproximativ 20% din
cazuri.
Exista un risc de transmisie a H.I.V. prin laptele matern. Desi n-a fost inca posibil sa se masoare cu
precizie,organizatia mondiala a sanatatii estimeaza ca la copiii hraniti la san de
mamele seropozitive pana la 15% dintreinfectiile cu h.i.v. ar putea fi ocazionate de alaptare, oricum
nerecomandata, in tarile occidentale, femeilor seropozitivesau bolnave de sida.
Diferitele etape ale infectiei cu virus
O data intrat in limfocite, H.I.V. difuzeaza foarte rapid in organism. Acesta produce ca
reactie anticorpi anti-h.i.v. specifici, ceea ce se poate pune in evidenta in serul sangvin la sfarsitul
perioadei de seroconversie (momentul in care apar anticorpii de la o persoana contaminata), adica
dupa 3 luni cu certitudine; exista deci o perioada de 3 luni, care urmeaza contaminarii si in timpul
careia individul este purtator devirus fara ca acest lucru sa fie decelabil prin teste. O data infectata,
persoana se numeste seropozitiva pentru H.I.V.
Anticorpii anti-H.I.V. dovedesc reactia organismului fata de infectia cu virus, dar sunt
incapabili sa distruga virusul; in fapt, H.I.V. isi modifica structura pentru a scapa de anticorpi. In
saptamanile care urmeaza infectiei, un anume numar de pacienti sufera de tulburari trecatoare
grupate sub denumirea de primo-infectie; la altii, infectia trece total neobservata. Dupa o perioada de
latenta, de o durata variabila - in medie intre 7 si 11 ani dupa seroconversie -in timpul careia virusul
continua sa se multiplice, manifestarile clinice de SIDA apar la majoritatea pacientilor, sub o forma
fie minora, fie majora. Procentajul de pacienti care dezvolta boala nu este cunoscut inca decat cu
aproximatie. La anumite persoane, perioada de latenta este foarte scurta (de la 1 la 3 ani). Exista, de
asemenea, subiecti seropozitivi, zisi supravietuitori de durata lunga (Long Term Survivors, sau LTS)
la care SIDA nu se declara decat dupa vreo cincisprezece ani.
La copil, evolutia este, in general, mai rapida si mai grava decat la adult. Doua evolutii sunt posibile:
o forma severa, cu prognostic sumbru, care se declara inaintea varstei de 6 luni si se traduce prin
semne neurologice grave si deficit imunitar foarte mare; o alta forma mai putin grava, cu evolutie
cronica.
Faza acuta a primo-infectiei
Aceasta survine la 20 pana la 50% dintre persoanele infectate, indiferent de modul de
contaminare, in urmatoarele 15 zile sau 3 luni dupa contaminare. Aceasta primo-infectie ia aspectul
unei mononucleoze infectioase: febra care poate dura si o luna, tumefactie a ganglionilor limfatici,
curbaturi, dureri articulare, eruptie cutanata care evoca o rujeola - sau uneori urticarie - disfagie
(greutate la inghitit) dureroasa. In cursul acestei faze au mai fost descrise si candidoze acute, care
afecteaza mucoasele, ca si ulceratii bucale. Mult mai rar survin manifestari neurologice: meningita
acuta limfocitara, paralizie faciala, mielopatie, neuropatie periferica, encefalita. Aceasta primo-
infectie dispare spontan in aproximativ o luna.

10
Faza de infectie cronica asimptomatica.
Aceasta dureaza de la 1 la 7 ani (sau mai mult) si corespunde unei faze de multiplicare a
virusului. Aceasta perioada poate sa nu se traduca prin nici un simptom. In 20 pana la 50% din
cazuri, ea se manifesta prin adenopatii (umflarea ganglionilor limfatici) generalizate si persistente.
Acestea sunt, in general, simetrice si afecteaza mai frecvent regiunile cervicala, maxilara,
submaxilara si occipitala.
Forme minore ale infectiei
Acestea semnaleaza o atingere inca moderata a sistemului imunitar.
- Infectiile minore cutanate sau mucoase, virale sau micotice, nu sunt specifice infectiei cu
H.I.V., dar iau la subiectii afectati o forma cronica sau recidivanta: candidoze bucale (margaritarel)
sau anogenitale, dermatita seboreica a fetei, foliculite, prurigo, veruci, zona zoster.
- Bolile auloimune sunt relativ putin frecvente. Se poate observa o parotidita (inflamatie a glandei
parotide), un sindrom al lui Raynaud (vasoconstrictie care afecteaza mainile in cursul expunerii lor
la frig si antreneaza o oprire a circulatiei arteriale, apoi o cianoza locala), un sindrom uscat
(uscaciune excesiva a gurii si a ochilor, iar la femei si a vaginului), manifestari articulare inflamatorii
si dureroase, miozite (inflamatii dureroase ale tesuturilor musculare).
- Semnele generale constau intr-o alterare a starii generale, intr-o febra prelungita,
transpiratii, o slabire, o diaree persistenta. Denumirea acestuia de sindrom inrudit cu SIDA (ARC) a
fost abandonata.
Sida declarata -Formele majore ale infectiei, ori SIDA declarata, sunt, de asemenea, foarte
variabile.
- Infectiile oportuniste: atunci cand imunodepresia este majora, riscul de infectii oportuniste
este important; se numeste infectie oportunista o infectie legata de un microorganism (bacilul lui
Koch responsabil de tuberculoza, de exemplu) care "profita" de starea precara a apararii imunitare
pentru a se dezvolta. Aceste infectii sunt foarte des legate intre ele, in cadrul aceluiasi organ, ceea ce
complica diagnosticarea si tratarea lor. Pe de alta parte, aceste infectii tind sa recidiveze, tinand cont
atat de persistenta lor in mediu sau in organism, cat si de neameliorarea, chiar degradarea, treptata, a
imunitatii pacientului.
- Infectiile bacteriene sunt mai frecvente in cursul infectiei cu H.I.V. Tuberculoza afecteaza
indeosebi pacientii care traiesc in conditi defavorabile (toxicomani, tari in curs de dezvoltare).
Infectiile fungice sunt socotite printre cele mai frecvente dintre cele oportuniste in cursul SIDA.
- Infectiile parazitare care afecteaza bolnavii de SIDA sunt in numar de patru:
- criptosporidioza care antreneaza la imunoderpimati o diaree masiva responsabila de o
alterare a starii generale, de o puternica deshidratare, si este insotita de febra si de dureri abdominale
- microsporidioza ar putea fi responsabila de 20 pana la 30% din diareile inexplicabile
- pneumocistoza constituie infectia inaugurala pentru SIDA in 15 pana la 50% dintre cazuri daca nu
a fost instituit un tratament preventiv. Ea se manifesta printr-o tuse uscata si crescanda, si poate
conduce la insuficienta respiratorie
- toxoplasmoza duce, in cursul SIDA, la reactivarea unei infectii vechi, care trece neobservata. Ea
antreneaza tulburari neurologice majore in caz de localizare cerebrala.
- Infectiile virale observate in cursul SIDA privesc in special infectiile cu virusuri latente, integrate
in genomul anumitor celule, care sunt reactivate din cauza deficitului imunitar. Ele afecteaza 20 pana
la 50% dintre pacienti.
In afara infectiilor oportuniste, cea de a doua mare manifestare a SIDA este dezvoltarea
anumitor tumori canceroase: tumorile care afecteaza bolnavii de SIDA sunt sarcomul lui Kaposi si
limfoamele maligne.
- Sarcomul lui Kaposi are o prevalenta mai ridicata la pacientii seropozitivi homosexuali comparabil
cu alti pacienti, ceea ce sugereaza responsabilitatea unui agent transmisibil pe cale sexuala. Forma
cutanata, cu leziuni plane, violacee, nedureroase, constituie expresia cea mai frecventa. Sunt posibile

11
localizarile viscerale, mai ales in caz de imunodepresie majora.
- Limfoamele maligne sunt cauzate de o proliferare canceroasa a precursorilor limfocitelor,
limfocitele T si B.
Diagnostic
Diagnosticarea infectiei cu H.I.V. se face prin punerea in evidenta in sange a anticorpilor
indreptati impotriva virusului. Diagnosticul nu poate fi stabilit cu certitudine decat dupa 3 luni de la
momentul infectarii (perioada muta in timpul careia anticorpii sunt prezenti in cantitate prea mica,
pentru a fi decelabili). Se face apel la doua teste specifice, testele ELISA si Western-Blot. Testul
ELISA - care este utilizat in primul rand - dand uneori rezultate fals pozitive, este controlat cu
ajutorul testului Westem-Blot. Depistarea este obligatorie pentru donatorii de sange sau de organe.
Testarea este in mod deosebit recomandata femeilor gravide sau persoanelor care doresc sa conceapa
un copil, precum si subiectilor expusi (toxicomani, prostituate etc.)
In majoritatea tarilor, medicul este dator sa declare autoritatilor sanitare orice caz de SIDA de care
are cunostinta. Aceasta declaratie nu este nominativa, anonimatul bolnavului fiind astfel respectat.
Tratament
Acesta cuprinde doua capitole: tratamentele de inhibitie a virusului si tratamentele
preventive sau curative ale diferitelor boli dezvoltate. De altfel, un oarecare numar de reguli de viata
sunt recomandate persoanelor seropozitive, cu scopul de a frana evolutia spre SlDA declarata si
transmisia bolii.
- Tratamentul impotriva virusului se bazeaza pe mecanismele care inhiba replicarea virala,
ca zidovudina (AZT) sau didanozina. Se folosesc, de asemenea, antiproteazele, proteazele fiind
enzimele care permit virusului sa fabrice proteine necesare supravietuirii sale. Uneori, este util sa fie
asociate unele cu altele pana la trei astfel de medicamente (triterapie), cu scopul de a-i creste
eficacitatea globala. Aceste diferite metode de tratament antreneaza o ameliorare provizorie a starii
bolnavului. In plus, dupa studii recente, luarea de AZT de catre o femeie gravida contaminata ar
diminua cu 50% riscul contaminarii fatului. Totusi, nici o terapeutica nu permite actualmente sa se
aiba in vedere o eradicare a virusului din organism, deoarece el este integrat in genomul (totalitatea
genelor purtate de catre cromozomi) limfocitelor pe care le infecteaza.
- Tratamentele preventive sau curative, a consecintelor deficitului imunitar (infectii
oportuniste, tumori), se bazeaza pe administrarea de antibiotice, de antifungice si de antimitotice
(ehimioterapie, interferon), precum si pe radioterapie si chirurgie.
- Sfaturile pentru igiena vietii cuprind precautiile care trebuie sa fie luate de o persoana
seropozitiva pentru a nu se recontamina. In fapt, contaminarile multiple, prin aporturile repetate de
virus pe care le antreneaza, precipita evolutia bolii, deci trecerea la faza de SlDA declarata.
Seropozitivului i se mai recomanda sa-si asigure o urmarire medicala regulata: medicamente
administrate preventiv sau precoce si asociate cu o buna igiena a vietii (alimentatie corecta, curatenie
corporala, odihna, abtinerea de la medicamente sau de la droguri care pot deprima suplimentar
imunitatea, abtinerea de la activitati care risca provocarea unor raniri), intarzie deosebit de eficace
evolutia bolii.
Prevenirea
Prevenirea SIDA consta in prevenirea contaminarii cu H.I.V. Orice persoana contaminata
poate transmite imediat virusul, chiar in timpul perioadei care precede seroconversia, adica atunci
cand contaminarea sa nu poate fi constatata.
- Prevenirea infectiei prin contaminare sangvina consta in analizarea sistematica a
produselor sangvine inainte de utilizarea lor. Subzista totusi un risc legat de perioada muta de 3 luni,
risc evaluat la 300.000; este in consecinta recomandat sa se limiteze indicatiile de transfuzie si,
atunci cand lucrul acesta este posibil (interventie chirurgicala care nu este realizata in regim de
urgenta), sa se procedeze de preferinta la autotransfuzii (transfuzarea bolnavului cu propriul lui
sange prelevat inainte de interventie). Intepaturile si taieturile accidentale facute cu instrumente

12
contaminate sau banuite de a fi contaminate trebuie dezinfectate imediat. Deseurile medicale trebuie
sa fie ambalate in recipiente etanse si incinerate.
Procentajul de contaminari noi crescand din ce in ce mai mult la toxicomanii care-si transmit
seringile de la unul la altul, masurile de prevenire privesc insasi toxicomania: programe de droguri
de substitutie, incitarea la dezinfectarea seringilor, programe de furnizare de material nou: H.I.V. este
distrus sau inactivat dupa un contact de 15 minute cu apa de Javel (solutie 5-10% hipoclorit de
potasiu in apa) proaspata cu alti germeni, intre care virusul hepatitei B.
- Prevenirea transmiterii pe cale sexuala consta, in cursul raporturilor sexuale, in utilizarea
prezervativului masculin. Acesta constituie actualmente singura protectie eficace impotriva SlDA si
impotriva bolilor cu transmisie sexuala in general. prezervativul trebuie sa fie utilizat indiferent de
tipul practicilor sexuale. Orice rabat facut in folosireaprezervativului favorizeaza extinderea bolii.
Orice persoana infectata care are relatii sexuale neprotejate, fie ca sunt heterosexuale sau
homosexuale, trebuie sa fie constienta de riscurile la care isi supune partenerii. Infatisarea sau clasa
sociala a partenerilor nu pot constitui indicatii cu privire la faptul ca sunt sau nu purtatori
ai virusului.
Prezervativul trebuie sa fie utilizat in conformitate cu modul lui de intrebuintare (aplicarea lui inainte
de oricepenetrare, nefolosirea unui agent lubrifiant pe baza de vaselina, retragere inaintea
detumescentei). Raporturile bucogenitale sau bucoanale trebuie sa fie evitate, deoarece ele nu sunt
fara risc. Utilizarea de creme sau de gelurispermicide nu poate constitui decat o masura
complementara fata de prezervativ in cazul ca el ar fi prost utilizat (scapari) sau ca s-ar rupe.
- Prevenirea contaminarii pe cale transplacentara consta intr-o mai buna informare a femeilor in
cauza: conceptiaeste contraindicata in cazul femeilor contaminate, care pot
transmite virusul copilului, dar si in cazul barbatilor contaminati, susceptibili sa contamineze mama
si, in consecinta, copilul.
- Prevenirea contaminarii prin laptele matern consta in practicarea unei depistari a virusurilor
H.I.V.1 si H.I.V.2, pe de o parte, la femeile gravide care doresc sa-si alapteze copilul.
Cum nu se transmite virusul SIDA
Majoritatea actelor vietii cotidiene nu comporta absolut nici un risc de infectare cu
virusul sida; este deci total nejustificat a te teme sau a evita frecventarea persoanelor purtatoare ale
acestui virus. O strangere de mana, un sarut pe obraz sunt inofensive, ca si frecventarea locurilor
publice (localuri de munca, scoala, piscina, transportul in comun, cinema), contactul cu obiecte
precum clanta usii, toaletele publice sau telefonul, ori intepatura unei insecte (tantarilor, purice).
Doar ustensilele care pot taia pielea (acele pentru acupunctura, injectiile, dispozitivele de facut gauri
in urechi, tatuajele, lamele de ras, materialul pentru tratament dentar si cel pentru manechiura si
pedichiura). Trebuie sa constituie obiectul unei sterilizari atente inaintea fiecarei utilizari.
De altfel, donatorii de sange nu intampina nici un risc de a contracta boala, materialul utilizat fiind
steril si de folosinta unica.

Perspectivele
La ora actuala, inca nu exista un medicament care sa permita intreruperea totala si definitiva
a propagarii bolii.
Dificultatile de elaborare a unui vaccin rezida indeosebi in utilizarea unor "modele" animale
(cimpanzeu), a caror reactie la infectia cu virus este diferita de cea a omului sau este inexistenta. In
plus, un eventual vaccin ar trebui sa tina cont de variabilitatea virusului: se estimeaza ca in lume ar
exista vreo 1 000 de varietati de H.I.V .
In afara modurilor de contaminare mentionate (sange, raporturi sexuale, sarcina, alaptare), nu
exista posibilitatea de transmisie a virusului SIDA de la o persoana seropozitiva la anturajul ei. La
ora actuala, cea mai buna arma impotriva acestei boli redutabile ramane prevenirea. Reactiile de
respingere din colectivitati a persoanelorseropozitive si a bolnavilor de sida tind sa dispara atunci

13
cand o informare corecta a populatiei este realizata, chiar daca bolnavii de sida se mai lovesc inca
destul de regulat de neintelegerea celor din jur.
Sinonim: sindrom al imunodeficientei dobandite.

ACCIDENTUL VASCULAR CEREBRAL (AVC)

Generalitati
Un accident vascular cerebral apare atunci cand un vas de sange (o artera) care furnizeaza
sange la nivelul unei zone a creierului se sparge sau este blocat de un cheag sangvin.

In cateva minute, celulele nervoase din acea zona sunt afectate si ele pot muri in cateva ore.
Ca rezultat, acea parte a corpului care este controlata de zona afectata a creierului nu mai poate
functiona adecvat.

In cazul in care apar simptome ale unui AVC este necesar un tratament de urgenta, exact ca si
in cazurile de infarct miocardic. In cazul in care tratamentul medical este inceput cat mai curand
dupa aparitia simptomelor, cu atat mai putine celule nervoase vor fi afectate permanent.

Cauzele accidentului vascular cerebral ischemic


AVC ischemic este cauzat de un cheag de sange care blocheaza circulatia sangvina a
creierului. Cheagul de sange se poate dezvolta intr-o artera ingustata care iriga creierul sau poate
ajunge in arterele din circulatia cerebrala dupa ce a migrat de la nivelul inimii sau din orice alta
regiune a organismului.
Cheagurile sangvine apar de obicei ca rezultat al altor defecte din organism care determina afectarea
circulatiei sangvine normale, cum ar fi:
- rigidizarea peretilor arterelor (ateroscleroza). Aceasta este cauzata de tensiunea arteriala crescuta,
de diabetul zaharat si de nivelul crescut al colesterolului sangvin
- fibrilatia atriala sau alte aritmii cardiace (ritmuri cardiace neregulate)
- anumite afectiuni ale valvelor cardiace, cum ar fi o valva cardiaca artificiala, o valva cardiaca
reparata, o boala cardiaca valvulara precum prolapsul de valva mitrala sau stenoza (ingustarea)
orificiului valvular
- infectia valvelor cardiace (endocardita)
- un foramen ovale patent, care este un defect cardiac congenital
- tulburari de coagulabilitate a sangelui
- inflamatie a vaselor sangvine (vasculita)
- infarctul miocardic.
Desi mai rar, tensiunea arteriala scazuta (hipotensiunea) de asemenea poate sa cauzeze un accident
vascular cerebral ischemic. Tensiunea arteriala scazuta duce la scaderea circulatiei sangvine la
nivelul creierului; ea poate fi determinata de o ingustare sau o afectare a arterelor, de infarctul
miocardic, de o pierdere masiva de sange sau de o infectie severa.
Unele interventii chirurgicale (precum endarterectomia) sau alte procedee (cum ar fi angioplastia)
folosite pentru tratamentul arterelor carotide ingustate, pot duce la formarea unui cheag sangvin la
locul unde s-a intervenit, cauzand ulterior un accident vascular cerebral.

Cauzele accidentului vascular cerebral hemoragic


Accidentul vascular cerebral hemoragic este cauzat de o sangerare in interiorul creierului
(numita hemoragie intracerebrala) sau in spatiul din jurul creierului (numita hemoragie
subarahnoidiana). Sangerarea in interiorul creierului poate fi rezultatul unei valori crescute pe un
timp indelungat a tensiunii arteriale. Sangerarea in spatiul din jurul creierului poate fi cauzata de

14
ruperea unui anevrism sau de tensiunea arteriala crescuta care nu a fost tinuta sub control.
Alte cauze de AVC hemoragic, mai putin frecvente, sunt:
- inflamatia vaselor sangvine, care poate aparea in sifilis sau tuberculoza
- tulburari de coagulabilitate ale sangelui, precum hemofilia
- leziuni ale capului sau gatului care afecteaza vasele sangvine din aceste regiuni
- iradierea terapeutica pentru cancere ale gatului sau creierului
- angiopatia amiloidica cerebrala (o tulburare degenerativa a vaselor sangvine).
Factori de risc
Factorii de risc pentru un accident vascular cerebral pot fi modificati sau nu.
Anumite afectiuni pot creste riscul de AVC. In cazul in care aceste afectiuni pot fi tinute sub control,
riscul de AVC poate scadea.
Factorii de risc care pot fi controlati sunt:
- tensiunea arteriala crescuta (hipertensiunea) este al doilea factor de risc ca importanta dupa varsta
- diabetul zaharat. Aproximativ un sfert din persoanele cu diabet decedeaza prin AVC. Prezenta
diabetului creste de 2 ori riscul de accident vascular cerebral din cauza afectarii circulatiei care apare
in aceasta boala.
- nivelul crescut de colesterol din sange poate duce la afectiuni ale arterelor coronare si la infarct
miocardic, care la randul lor determina lezarea musculaturii inimii (miocardului), iar aceasta la
randul ei poate determina cresterea riscului de AVC
- afectiuni ale arterelor coronare, care pot determina aparitia unui infarct miocardic si a unui accident
vascular cerebral
- alte afectiuni cardiace, precum fibrilatia atriala, endocardita, afectiuni ale valvelor cardiace,
foramen ovale patent saucardiomiopatie
- fumatul, inclusiv fumatul pasiv
- lipsa activitatii fizice
- obezitatea
- folosirea unor medicamente, cum sunt anticonceptionalele orale - in special la femeile care
fumeaza sau care au avut pana in prezent tulburari de coagulare - si anticoagulantele sau
corticosteroizii. Se pare ca la femeile aflate in menopauza, terapia de inlocuire hormonala are un risc
mic de accident vascular cerebral
- consumul crescut de alcool. Persoanele care consuma excesiv alcool, in special cele care au
intoxicatii acute cu alcool (betii) au un risc mare de AVC. Betia alcoolica se defineste prin consumul
a mai mult de 5 pahare de alcool intr-o perioada scurta de timp
- folosirea de cocaina sau de alte droguri ilegale.
Factorii de risc care nu pot fi modificati sunt:
- varsta. Riscul de accident vascular cerebral creste cu varsta. Riscul se dubleaza cu fiecare decada
dupa 55 ani. Cel putin 66 de procente din toate persoanele cu AVC au varsta de 65 de ani sau mai
mult.
- rasa. Americanii negri si hispanici au un risc mai mare decat persoanele de alte rase. In comparatie
cu albii, americanii negri tineri, atat femeile cat si barbatii, au un risc de 2 -3 ori mai mare de a face
un AVC ischemic si de a deceda din aceasta cauza
- sexul. Accidentul vascular cerebral este mai frecvent la barbati decat la femei pana la varsta de 75
ani, dar dupa aceasta varsta femeile sunt mai afectate. La toate varstele, mai multe femei decat
barbati decedeaza din cauza unui AVC
- istoricul familial. Riscul de AVC este mai mare daca un parinte, un frate sau o sora a avut un
accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor
- prezenta in trecut a unui accident vascular cerebral sau a unui accident ischemic tranzitor.
Simptome

15
Prezenta de simptome ale accidentului vascular cerebral impune un consult medical de
urgenta. Simptomele generale ale accidentului vascular cerebral includ debutul brusc al:
- starii de amorteala, slabiciune sau paralizie a fetei, bratului sau piciorului, de obicei pe o parte a
corpului
- tulburari de vedere la un ochi sau la ambii, precum vedere neclara, incetosata, cu pete, vedere dubla
sau pierderea vederii
- confuzie, tulburari de vorbire sau de intelegere a cuvintelor celorlalti
- tulburari de mers, ameteala, pierderea echilibrului sau a coordonarii
- dureri de cap severe
- simptomele datorate accidentului vascular cerebral ischemic difera de cele ale celui hemoragic.
Simptomele depind de asemenea de localizarea cheagului sangvin sau a hemoragiei si de extinderea
regiunii afectate
- simptomele AVC ischemic (cauzat de un cheag ce a blocat un vas sangvin) apar de obicei in
jumatatea corpului de partea opusa zonei din creier in care este cheagul. De exemplu, un AVC in
partea dreapta a creierului da simptome in partea stanga a corpului.
- simptomele unui AVC hemoragic (cauzat de o sangerare in creier) pot fi similare celor produse de
AVC ischemic, dar se deosebesc prin simptome legate de tensiunea crescuta in creier, cum ar fi
dureri de cap severe, greturi si varsaturi, "intepenirea" gatului, ameteli, convulsii, iritabilitate,
confuzie si posibil inconstienta
- simptomele unui AVC pot progresa in curs de cateva minute, ore sau zile, adesea in mod treptat. De
exemplu, slabiciunea usoara poate evolua spre o incapacitate de a misca bratul si piciorul de pe o
parte a corpului.
In cazul in care accidentul vascular cerebral este provocat de un cheag de sange mare (ischemic),
simptomele apar brusc, in decurs de cateva secunde.
In cazul in care o artera care este ingustata deja de ateroscleroza este blocata, de obicei simptomele
se dezvolta gradat, in curs de cateva minute sau ore, sau mai rar, in cateva zile.
Daca in cursul timpului apar mai multe accidente vasculare cerebrale de mici dimensiuni, persoana
respectiva poate prezenta o modificare treptata a gandirii, comportamentului, echilibrului sau a
miscarii (dementa multi-infarct).
Nu sunt intotdeauna usor de recunoscut simptomele unui AVC mic. Ele pot fi atribuite gresit varstei
mai inaintate sau pot fi confundate cu simptomele provocate de alte afectiuni si care pot fi
asemanatoare.
Consecinte
In plus fata de dizabilitatile fizice mai evidente care pot aparea dupa un AVC, mai pot
aparea:
- modificari in rapiditatea cu care sunt facute activitatile
- modificari ale judecatii, ratiunii
- modificari ale emotiilor
- modificari ale perceptiilor (capacitatea de a aprecia distanta, marimea, pozitia, ritmul miscarilor,
forma, si relatia dintre partile componente ale unui intreg)
- tulburari de memorie
- probleme datorate neglijarii partii afectate a corpului.
De aceea se recomanda ca aceste probleme sa fie discutate cu un medic. Doctorul (de preferat un
medic psihiatru) va oferi suportul necesar si poate oferi sugestii pentru ameliorarea acestor
probleme.
Investigatii
Timpul este critic in diagnosticarea unui accident vascular cerebral. Un diagnostic pus rapid
poate duce la administrarea de medicamente care asigura o recuperare mai buna.
Prima prioritate va fi sa se determine daca accidentul vascular cerebral este ischemic sau hemoragic.

16
Aceasta distinctie este critica deoarece medicamentele administrate pentru un AVC ischemic (cauzat
de un cheag de sange) poate fi amenintatoare de viata daca accidentul vascular cerebral este
hemoragic (cauzat de o sangerare).
Doctorul va trebui de asemenea sa ia in considerare si alte afectiuni care pot da simptome
asemanatoare unui AVC si sa vada daca exista complicatii.
Primul si cel mai important test care trebuie efectuat dupa un accident vascular cerebral
este tomografia computerizata(TC) cerebrala, care reprezinta o succesiune de radiografii ale
creierului; aceasta poate identifica existenta unei sangerari. Acest test va pune diagnosticul de AVC
ischemic sau de AVC hemoragic. De asemenea se poate face RMN (rezonanata magnetica nucleara)
cu scopul determinarii extinderii leziunii cerebrale; el poate ajuta la prezicerea recuperarii.
Alte teste care pot fi recomandate initial intr-un accident vascular cerebral ischemic includ:
- electrocardiograma (ECG, EKG) pentru a cauta afectiuni cardiace, precum aritmiile si fibrilatia
atriala
- teste sanguine, cum ar fi hemoleucograma completa (HLG), glicemia (glucoza din sange),
electrolitii, testele pentru evaluarea functiei ficatului si rinichilor si timpul de protrombina (un test
care masoara cat timp este nevoie pentru ca sangele sa se coaguleze). Aceste teste il ajuta pe doctor
sa aleaga conduita terapeutica si sa caute alte afectiuni care pot cauza simptome asemenatoare cu
cele ale accidentului vascular cerebral.
- in cazul in care doctorul suspecteaza, sau alte teste sugereaza existenta unei ingustari a unei artere
carotide, se poate recomanda efectuarea unei ecografii Doppler pentru evaluarea fluxului sanguin din
artera. Poate fi necesara de asemenea o angiograma cu rezonanta magnetica (MRA), o angiograma
cu tomografie computerizata (CT angiograma) sau o angiograma carotidiana.
- in cazul in care se suspecteaza ca accidentul vascular cerebral ar fi putut fi provocat de o afectiune
cardiaca, se poate efectua o ecocardiograma sau o monitorizare electrocardiografica Holter sau un
test telemetric.
- este de asemenea recomandata evaluarea factorilor de risc pentru afectiunile cardiace cu scopul
prevenirii dizabilitatilor sau decesului datorate unei probleme cardiace, care ar putea aparea in
viitor.
Tratament
Tratamentul prompt al accidentului vascular cerebral si al problemelor medicale asociate cu
acesta, cum ar fitensiunea arteriala crescuta si presiunea intracraniana crescuta, poate minimaliza
lezarea creierului si poate imbunatati sansele de supravietuire. Inceperea unui program de reabilitare
cat mai curand posibil dupa un AVC creste sansele de recuperare a unora din abilitatile care au fost
pierdute.

Tratamentul initial al accidentului vascular cerebral


Tratamentul initial al unui accident vascular cerebral este diferit, depinde de cauza - daca a
fost provocat de un cheag sanguin (ischemic) sau de o sangerare in creier (hemoragic). Inainte de
inceperea tratamentului, se recomanda efectuarea unei tomografii computerizate (TC) craniene sau,
daca este posibil, o rezonanta magnetica nucleara (RMN) pentru a se vedea tipul de AVC. Alte teste
pot fi efectuate in continuare pentru a se determina localizarea cheagului sau a hemoragiei si pentru
evaluarea extinderii leziunii creierului. In timp ce se determina optiunile de tratament, se vor
monitoriza cu atentie tensiunea arteriala si capacitatea respiratorie si poate fi necesara administrarea
de oxigen.
Tratamentul initial este centrat pe restabilirea circulatiei sanguine (in AVC ischemic) sau pe
controlarea hemoragiei (in AVC hemoragic). Ca si in cazul infarctului miocardic, lezarea permanenta
datorata unui accident vascular cerebral se dezvolta adesea in primele cateva ore. Cu cat se
administreaza mai repede un tratament, cu atat lezarea este mai mica.

17
Accidentul vascular cerebral ischemic
Tratamentul de urgenta in cazul unui accident vascular cerebral ischemic depinde de
localizarea si de cauza formarii chegului. Se vor lua masuri pentru stabilizarea semnelor vitale,
folosindu-se inclusiv medicamente.
Daca AVC este diagnosticat in primele 3 ore de la debutul simptomelor, se administreaza
medicamente pentru dizolvarea chegurilor, numite activator tisular de plasminogen (t-PA), care ar
putea creste sansele de supravietuire si de recuperare. Totusi, t-PA nu se poate administrata in
siguranta la orice pacient. In cazul in care accidentul vascular cerebral este hemoragic, utilizarea de
t-PA este periculoasa. Alegerea optiunii de a utiliza sau nu t-PA trebuie evaluata rapid in camera de
garda.
Se poate administra de asemenea aspirina, singura sau in asociere cu un alt medicament antiagregant
plachetar. Totusi, aspirina nu se recomanda in urmatoarele 24 ore dupa administrarea de t-PA. Se pot
da si alte medicamente: pentru controlarea nivelurilor sanguine ale glucozei (glicemiei), pentru febra
sau pentru convulsii. In general, tensiunea arteriala crescuta nu va fi tratata imediat decat daca
tensiunea sistolica este mai mare de 220 milimetri coloana de mercur (mm Hg) si cea diastolica este
peste 120 mm Hg (220 cu 120).

Accidentul vascular cerebral hemoragic


Tratamentul initial pentru accidentul vascular cerebral hemoragic este dificil. Se fac eforturi
pentru controlarea sangerarii, pentru scaderea presiunii intracraniene si pentru stabilizarea semnelor
vitale, in special a tensiunii arteriale.
Exista cateva medicamente care se administreaza in AVC hemoragic. In unele cazuri, se pot da
medicamente pentru controlarea tensiunii arteriale, scaderea tumefierii cerebrale, a nivelului
glicemiei, febrei sau convulsiilor. Se monitorizeaza indeaproape semnele de crestere a presiunii
intracraniene, precum nelinistea psihomotorie, confuzia, dificultatea de a efectua comenzile
si durerea de cap. Alte masuri pot fi luate pentru ameliorarea eforturilor provocate de tusea excesiva,
de varsaturi, de ridicarea din pat, de schimbarea pozitiei sau de eliminarea scaunelor.
De regula nu se recomanda interventii chirurgicale pentru controlarea sangerarii usoare sau
moderate. Totusi, daca a avut loc o sangerare in cantitate mare si daca starea generala a persoanei se
inrautateste rapid, poate fi nevoie de o operatie cu scopul indepartarii sangelui care s-a acumulat in
creier si a scaderii presiunii intracraniene
In cazul in care sangerarea se datoreaza rupturii unui anevrism, se face o interventie chirurgicala
pentru a se repara anevrismul. Repararea poate include:
- folosirea unui clip de metal pentru clamparea anevrismului, cu scopul prevenirii unei noi
resangerari
- embolizarea endovasculara, o procedura care consta in insertia unui mic "coil" in interiorul
anevrismului care sa-l blocheze.
Decizia de efectuare sau nu a acestor interventii chirurgicale depinde de localizarea anevrismului si
de starea generala a persoanei respective dupa accidentul vascular cerebral.

Tratament de intretinere
Dupa ce s-a administrat tratamentul de urgenta si dupa ce starea generala a pacientului s-a
stabilizat, tratamentul are ca scop recuperarea si prevenirea aparitiei unui alt accident vascular
cerebral. Este importanta controlarea factorilor de risc pentru AVC precum tensiunea arteriala
crescuta, fibrilatia atriala, nivelul crescut al colesterolului sau diabetul.
Se poate recomanda administrarea de aspirina sau alt medicament antiagregant plachetar. In cazul
unui accident vascular cerebral ischemic (cauzat de un cheag sanguin), poate fi nevoie de
anticoagulante pentru a se preveni un alt AVC. Poate fi nevoie de asemenea de medicamente precum

18
statine, pentru scaderea colesterolului sau de medicamente pentru controlarea tensiunii arteriale.
Medicamentele care scad tensiunea arteriala includ:
- inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei (IEC)
- blocanti ai receptorilor angiotensinei II
- betablocante
- diuretice
- blocanti ai canalelor de calciu.
De asemenea se poate recomanda o endarterectomie chirurgicala carotidiana cu scopul indepartarii
placii de aterom formate in arterele carotidiene.
O procedura relativ noua care consta in motarea de stenturi in artera carotida este o alta optiune
pentru persoanele care au un risc crescut de AVC. Aceasta procedura seamana mult cu angioplastia,
care este folosita frecvent pentru deschiderea arterelor inimii (coronarele) care sunt blocate. In
timpul acestei proceduri, un chirurg de chirurgie vasculara insera un tub de metal numit "stent" in
interiorul arterei carotide, cu scopul cresterii fluxului sanguin in ariile blocate de placa de aterom.
Chirurgul poate folosi un stent in asociere cu medicamente, pentru a preveni blocarea ulterioara a
carotidei.
Reabilitarea agresiva precoce poate permite recuperarea partiala a functionarii normale. Reabilitarea
se va centra pe abilitatile fizice care au fost pierdute, bazandu-se pe starea generala de sanatate de
dinainte de accidentul vascular cerebral si pe capacitatea pacientului de a indeplini sarcinile.
Reabilitarea incepe cu planificarea activitatii cotidiene, precum mesele, dusurile si imbracarea.
Modificarea stilului de viata poate fi de asemenea o parte importanta a tratamentului de intretinere,
avand ca scop reducerea riscului de aparitie a unui nou accident vascular cerebral. Este importanta
efectuarea de exercitii fizice atat cat este posibil, respectarea unei diete echilibrate, renuntarea la
fumat. Se poate recomanda o dieta speciala care sa ajute la scaderea tensiunii arteriale sau la
scaderea colesterolului. Aceste diete recomanda consumarea alimentelor cu continut scazut in
grasimi (mai ales grasimi saturate) si contin mai multe cereale, fructe, legume si produse lactate
sarace in grasimi.

Tratament in cazul agravarii bolii


Depresia apare frecvent la persoanele care au suferit un accident vascular cerebral. Poate fi
necesara administrarea de medicamente antidepresive care sa-l ajute pe pacient sa suporte mai bine
durerea.
Daca starea generala se inrautateste, poate fi necesar ca partenerul de viata sa transfere pacientul
intr-un centru de ingrijiri specializat, mai ales daca insotitorul are propriile probleme de sanatate
care-l impiedica sa aiba grija in mod adecvat de pacient. Sunt frecvente situatiile in care partenerii de
viata isi neglijeaza propria sanatate in timp ce au grija de nevoile celui care a suferit un accident
vascular cerebral. Daca starea de sanatate a insotitorului devine mai proasta, riscul de a se inrautati si
sanatatea lui si a pacientului poate creste.

Tratament chirurgical
In cazul in care se ia in considerare o interventie chirurgicala dupa un accident vascular
cerebral, factorii majori de decizie sunt varsta, starea de sanatate generala de dinainte de eveniment
si starea de sanatate actuala. Chirurgia nu este recomandata ca parte a tratamentului initial sau a celui
de urgenta a unui AVC.
Medicul chirurgul poate efectua:
- endarterectomie carotidiana. Aceasta este o interventie chirurgicala care consta in indepartarea
placii de aterom formata pe peretii arterelor carotide la persoanele care au ingustare moderata sau
severa a arterelor carotide. Aceasta interventie poate ajuta la prevenirea altor accidente vasculare
cerebrale

19
- interventie chirurgicala pentru drenarea sau indepartarea sangelui din interiorul sau din jurul
creierului, sangerare cauzata de ruperea unui vas sanguin (AVC hemoragic)
- interventie chirurgicala (embolizare endovasculara) pentru repararea unui anevrism cerebral care a
cauzat accidentul vascular cerebral hemoragic. Se introduce un mic carlig in interiorul anevrismului
ca sa il blocheze. Daca aceasta interventie chirurgicala se poate face sau nu depinde de localizarea
anevrismului, de marimea lui si de starea de sanatate a pacientului (daca poate suporta aceasta
procedura terapeutica)
- interventie chirurgicala pentru repararea vaselor sanguine anormal formate (adica malformatiile
arteriovenoase) care au cauzat sangerarea in creier. O malformatie arteriovenoasa este o afectiune
congenitala care formeaza o retea anormala a vaselor sanguine din creier sau din maduva spinarii.
Peretii vasculari ai unei malformatii arteriovenoase pot deveni mai subtiri si se pot fisura sau rupe.

BĂTRÂNEŢEA

Bătrâneţea este un proces natural în evoluţia omului; astăzi, în toate ţările lumii se constată o
îmbătrânire a populaţiei, deci prelungirea speranţei de viaţă, ceea ce arată progresele din medicină,
căci ştiinţa poate încetini fenomenele caracteristice bătrâneţii. Conform Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii, persoanele în vârstă sunt cuprinse între 60 şi 74 de ani, bătrâni sunt consideraţi cei între 75
şi 89 de ani, iar longevivi sunt cei de peste 90 ani. Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat ziua de 1
octombrie ca Zi internaţională a persoanelor în vârstă.
Impactul cu bătrâneţea poate modifica treptat corpul uman, degradându-l în timp, dar sufletul
poate rămâne tânăr, căci dacă forţa fizică scade, cea spirituală poate rezista prin credinţă.
Chiar dacă oamenii îmbătrânesc, ei trebuie să îşi păstreze obiceiurile bune, gândurile
frumoase, sufletele curate, să nu-şi piardă credinţa, ştiind că sunt "călători aici pe pământ" (I Petru 2,
11), trăind o bătrâneţe activă, cu speranţa mântuirii, spunând ca şi Sfântul Apostol Pavel: "Uitând
cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a
lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus" (Filipeni 3, 14). Cei care au îmbătrânit în slujba lui Dumnezeu
sunt ca nişte copaci încărcaţi de rod, sfaturile lor sunt ascultate de alţii, aşa cum vedem că scrierile
Sfinţilor Părinţi ai Bisericii străbat veacurile, îndrumând generaţii întregi.
Tinerii trebuie să-i respecte pe bătrâni, căci porunca a cincea dintre Cele zece porunci spune:
"Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi" (Ieşirea 20, 12), iar "pe
cel bătrân să nu-l înfrunţi" (I Timotei 5, 1).
Bătrânii să aibă grijă să nu ajungă ca "bătrânul desfrânat şi lipsit de înţelepciune" (Isus Sirah
25, 4) pentru că "bătrâneţea este o cunună strălucită; ea se află mergând pe calea cuvioşiei" (Pildele
lui Solomon 16, 31); ei nu trebuie să aibă un sentiment de inutilitate, ci din experienţa acumulată să-i
înveţe pe cei mai tineri, căci "cununa bătrâneţilor este cunoaşterea multor lucruri, şi mărirea lor, frica
Domnului" (Isus Sirah 25, 8).
În speranţa bucuriei vieţii, ştiind că "ce se învecheşte şi îmbătrâneşte, aproape este de pieire"
(Evrei 8, 13), dar ascultând cuvintele Domnului, Care spune că "până la bătrâneţea voastră Eu sunt
Acelaşi, până la adâncile voastre cărunteţe Eu vă voi ocroti" (Isaia 46, 4), să-L rugăm pe Dumnezeu,
împreună cu psalmistul David: "Nu mă lua la jumătatea zilelor mele" (Ps. 101, 25).

INGRIJIREA PACIENTILOR MURIBUNZI

Generalitati

In ultimele zile de viata pacientii vor primi tratamente in scopul controlarii si ameliorarii
simptomelor. Aceste tipuri de tratamente sunt denumite ingrijiri paliative. Tratamentele paliative pot

20
fi aplicate si pacientilor care nu prezinta boli incurabile ca in cazul artritei reumatoide.

Scopul tratamentelor paliative urmareste mentinerea confortului si calitatii vietii, indiferent


daca boala este tratabila sau nu. In functie de preferinte, tratamentul paliativ poate fi asociat altor
tratamente care prelungesc viata sau vindeca boala. Ingrijirea pacientilor muribunzi poate fi facuta
acasa, la spital sau intr-un sanatoriu. O alta alternativa o constituie ingrijirea in cadrul unui azil, care
asigura ingrijiri paliative sau suport emotional si spiritual pacientilor cu boli in stadiu terminal.
Medicul specialist poate continua ingrijirea pacientilor si orientarea lor catre alte alternative
terapeutice.Familia, prietenii si medicul specialist sunt cei care pot asigura ingrijirile necesare
pacientilor muribunzi.

Subiecte de gandire la sfarsitul vietii


In mod ideal ar trebui sa ne gandim la mai multe aspecte legate de sfarsitul vietii, atat timp
cat suntem activi si capabili sa ne comunicam dorintele. Facand aranjamente din timp, se poate
folosi timpul ramas pentru alte chestiuni mai importante ca: petrecerea timpului cu persoanele dragi,
influentarea (orientarea catre) sau dirijarea altor relatii.

Se recomanda luarea in considerare a urmatoarelor:


- modalitatea de ingrijire si procedurile medicale folosite;
- scrierea unor instructiuni cu anticipatie (in avans) care includ un testament si o imputernicire legala
medicala: un testament este un document legal, care exprima dorintele in ceea ce priveste
modalitatea de ingrijire in cazul in care pacientul nu poate vorbi sau nu poate lua decizii singur; o
imputernicire medicala legala (sau o imputernicire pe termen lung asupra modalitatii de ingrijire) ii
permite pacientului sa numeasca o persoana care sa ia decizii in locul lui asupra tipului de tratament,
nu numai pentru persoanele muribunde, ci si in cazul in care pacientul nu poate vorbi singur;
- daca se doreste donarea de organe: in acest caz se completeaza un card pentru donare de organe, un
document care atesta dorinta pacientului de a dona anumite organe in momentul decesului; multe
dintre state permit editarea acestor dorinte pe permisul de conducere.
Este foarte importanta comunicarea dorintelor deschis si concis persoanelor dragi si
medicului curant. A face planuri pentru ultima parte a vietii atat timp cat mai esti capabil, poate
usura si da un sens sfarsitului.Va exista un moment cand va trebui sa alegem intre tratamentul
paliativ si cel curativ. In majoritatea cazurilor pacientii primesc un tratament curativ pe masura ce
fac si un tratament paliativ, care ii ajuta sa duca o viata confortabila (amelioreaza simptomele, dar nu
trateaza boala). In unele cazuri pacientul trebuie sa aleaga unul dintre cele doua tipuri de tratament.
Oprirea tratamentului curativ este o optiune atunci cand pacientul prezinta o boala incurabila
(fara alternative terapeutice). Concentrarea pe diminuarea (ameliorarea) durerii si pe managementul
simptomelor nu inseamna ca pacientul nu mai are acces la medicul curant sau nu beneficiaza de
ingrijire optima. Medicul curant va continua sa trateze boala si nu va abandona pacientul care a ales
sa se concentreze numai pe ameliorarea simptomelor.
De asemenea tratamentul curativ sau tratamentul care prelungeste durata vietii vor ramane
optiuni terapeutice. Daca evolutia bolii se schimba, pacientul se poate reorienta catre un tratament
curativ.

Influenta culturii asupra atitudinii in fata mortii


Atitudinile unei societati asupra mortii ajuta la conturarea sentimentelor oamenilor despre
moarte si despre diversele tratamente pe care ei vor sa le urmeze catre sfarsitul vietii. In societatile
dezvoltate atitudinea despre moarte a evoluat, de la un eveniment comun la unul pe care multi
oameni incearca sa-l evite sau sa scape. In trecut moartea unei persoane era privita deschis si
acceptata ca atare. O persoana muribunda era aproape intotdeauna ingrijita acasa. Progresele in

21
tehnologiile medicale au facut ca procesul mortii sa dispara din ce in ce mai mult din viata de zi cu
zi. Persoanele aflate catre sfarsitul vietii sunt acum ingrijite in spitale sau in azil. In consecinta multi
oameni sunt mai putin familiari sa mai putin obisnuiti cu moartea.
Interventii chirurgicale agresive au prelungit viata, chiar in cazul bolilor cronice (de durata).
Astfel unii oameni vad boala ca pe un obstacol care poate fi depasit si moartea ca pe ceva care ar
trebui evitat pe cat posibil si cu orice pret, fara sa tina seama de calitatea vietii.
Atunci cand se aleg optiunile de tratament pentru sfarsitul vietii, trebuie avute in vedere
atitudinea proprie fata de moarte si orizontul cultural. Discutarea acestor probleme cu persoanele
apropiate ii va ajuta pe acestia sa inteleaga si sa se familiarizeze cu preferintele privind modalitatea
de tratament si sa fie pregatiti din punct de vedere emotional pentru pierderea persoanei dragi.

Decizii importante
Se recomanda persoanelor aflate la sfarsitul vietii, sa ia multe decizii importante atat timp cat
sunt active si isi pot comunica dorintele despre felul cum vor sa fie ingrijite la sfarsitul vietii.
Facandu-se planuri din timp se poate petrece timp pretios alaturi de cei dragi.

Ingrijirea sanatatii
Alcatuind din timp niste instructiuni care cuprind preferintele despre ingrijirea sanatatii, o
persoana se poate asigura ca dorintele ii vor fi respectate atunci cand nu le mai poate comunica.
Aceste instructiuni pot fi modificate pe masura ce se schimba scopurile si nevoile personale.
Aceste instructiuni pot include:
- un testament lasat in timpul vietii, care este un document legal, ce exprima dorintele de ingrijire
medicala ale unei persoane, in cazul in care este incapabila sa vorbeasca sau sa ia decizii pentru ea;
acest document ii permite sa pastreze controlul asupra deciziilor asupra tratamentului medical pe
care sa-l urmeze la sfarsitul vietii; trebuie verificate legile despre testamentul facut in timpul vietii,
existente pe teritoriul respectiv;
- o imputernicire medicala (o imputernicire pe termen lung asupra modalitatii de ingrijire la sfarsitul
vietii) este un document care permite numirea legala a unui agent de ingrijire medicala, pentru a lua
el deciziile asupra modalitatii de ingrijire medicala, nu numai la sfarsitul vietii dar si oricand
persoana este incapabila de a lua o decizie; se poate si ar trebui sa se ia decizii ci privire la
tratamentul medical, atat timp cat persoana este capabila sa le comunice. Cu toate acestea, cand nu
este posibil, agentul de ingrijire a sanatatii poate folosi atat informatiile din testament cat si ceea ce
cunoaste despre pacient, pentru a lua personal decizii despre modalitatea de ingrijire.

Donarea de organe

Donarea de organe este o alta decizie importanta care trebuie luata in considerare la sfarsitul
vietii. Multi oameni au nevoie de transplant de organe datorita unor afectiuni ca insuficienta renala,
afectiuni ale corneei sau boli cardiovasculare. Dupa moarte unii oameni pot dona anumite organe in
functie de afectiunile preexistente. Trebuie consultat medicul, care stabileste daca afectiunea
existenta permite sau nu ca organele sa fie donate.
In cazul donarii, organele pot fi distribuite unuia sau multor persoane, in functie de tipul sanguin si
compatibilitatea genica, de gravitatea situatiei primitorului, de timpul de asteptare al primitorului si
de locatia geografica.
O persoana interesata in a dona organe o poate specifica intr-un document, care atesta cu
martori dorinta de a dona organe. Pe acest document se poate stabili care sunt organele care urmeaza
a fi donate sau se poate alege donarea oricarui organ, de care este nevoie la momentul mortii. In
multe tari li se permite oamenilor sa specifice dorintele privind donarea de organe pe permisul de
conducere.

22
Copiii sub 18 ani trebuie sa aiba consimtamantul parintelui sau tutorelui, pentru a dona
organe.Chiar daca se completeaza un document sau se indica pe permisul de conducere, este
important sa se discute acest lucru cu familia. Dupa moarte, familiei i se poate cere consimtamantul
inaintea donarii organelor. De aceea este importanta implicarea familiei in luarea
deciziilor. Donarea organelor nu va desfigura cadavrul si nici nu va avea influenta asupra
inmormantarii, chiar daca aceasta se desfasoara cu sicriul deschis. Familia decedatului nu va suporta
costurile asociate donarii organului, acestea sunt platite de persoana care primeste organul.

Gestiunea posesiunilor

Atunci cand se iau decizii pentru sfarsitul vietii, un avocat poate consilia despre modalitatea
optima de organizare a averii, pentru ca familia sa poata prelua afacerile dupa moarte. De asemenea,
un planificator financiar sau un asistent social poate fi disponibil in cadrul comunitatii, prin
intermediul unui spital sau unui ospiciu. Daca finantele sunt limitate, unii avocati si contabili ofera
servicii cu rata redusa sau pe gratis.

Gestiunea posesiunilor poate include:


- scrierea unui testament: daca exista unul deja, poate fi necesara actualizarea acestuia; daca nu sunt
specificate dorintele intr-un testament, decizia despre ce se intampla cu proprietatile dupa moarte,
poate fi luata de catre stat; (In general averea este distribuita sotului, sotiei, copilului sau altor rude;
daca nu exista rude in viata, averea va fi luata de catre stat. Se poate lua in calcul numirea unei
persoane care sa gestioneze averea dupa moartea acesteia: aceasta este numita executor).
- odata ce testamentul este scris, trebuie pastrat intr-un loc sigur si instiintat executorul si membrii
familiei despre locul unde se afla.
- numirea unei persoane pentru luarea deciziilor financiare, in cazul inabilitatii proprietarului de a
face asta.
- alegerea uneia sau mai multor persoane pentru ingrijirea copiilor minori (tutele); tutela este un
aranjament legal prin care un adult este imputernicit de catre un tribunal sa aiba in grija un copil sub
18 ani sau un adult handicapat.
- asigurarea ca actele sunt intr-un loc sigur si accesibil; documentele despre asigurarea de viata,
pensie, cont de pensii sau anuitati, ar trebui pastrate intr-un loc sigur, impreuna cu informatiile
despre contul bancar, actele de proprietate imobiliara sau informatii despre investitii; membrii
apropiati ai familiei, executorul proprietatilor imobiliare si avocatul, ar trebui sa stie unde sunt
pastrate aceste informatii.

Alegerea tratamentului dorit

Cand cineva este diagnosticat cu o boala incurabila, este dificil de stiut daca ar trebui sa se
concentreze asupra tratamentului curativ sau incercarii de prelungire a duratei vietii, sau asupra
tratamentului paliativ care urmareste diminuarea durerii sau mentinerea confortului fizic.

Mai multi factori pot avea impact asupra deciziilor despre tipul de ingrijire dorita si
anume:
- tipul de boala: in cazul diagnosticarii unei boli severe, exista posibilitatea unui tratament curativ;
anumite boli ca,cancerul de piele, testicular si cervical sunt tratate cu tratament medical potrivit; alte
boli grave ca diabetul sau infectia cu HIV, nu pot fi vindecate, dar pot fi controlate timp de mai multi
ani; din contra, unele boli sunt mai agresive si limiteaza posibilitatile vietii
- optiuni terapeutice: multe optiuni de tratament medical ofera sansa vindecarii bolii cu putin
impact asupra calitatii vietii; totusi alte tratamente pot prelungi viata, dar se asociaza cu efecte

23
secundare care scad mult calitatea vietii
- varsta si alte afectiuni asociate: spre deosebire de oamenii mai tineri si mai sanatosi, este mai
probabil ca persoanele varstnice, cu multiple probleme de sanatate, sa aleaga o ingrijire care se
concentreaza asupra confortului decat asupra prelungirii duratei de viata.

Comunicarea cu medicul specialist


Atunci cand este pus un diagnostic de boala incurabila, este important sa
se comunice medicului specialist fara echivoc, preferintele si preocuparile pacientului. De asemenea,
este de asteptat ca medicul specialist sa comunice deschis si intr-o maniera sensibila cu pacientul si
rudele sale. Acesta poate oferi informatii, raspunsuri la intrebari si sfaturi. Totusi, deciziile apartin in
intregime persoanei. Se recomanda informarea cat mai detaliata asupra bolii, iar in cazul unor
nelamuriri, trebuie puse toate intrebarile necesare. Poate fi de folos redactarea intrebarilor importante
inaintea intalnirii.

Intrebarile importante care pot fi puse medicului specialist sunt urmatoarele:

Care este diagnosticul?


Care sunt optiunile de tratament?
Care sunt efectele secundare ale tratamentului?
Ce se poate intampla in cazul in care pacientul refuza tratamentul?
Cat timp mai are de trait?
Cat de repede trebuie sa se ia o decizie, asupra tipului de tratament care trebuie sau nu folosit?
Cum ii va afecta boala pe cei apropiati?
Trebuie explorate toate posibilitatile impreuna cu specialistul si cu rudele. Exista
posibilitatea unei ameliorari fizice si psihice a pacientului comparativ cu alti pacienti.Pot fi momente
cand sunt dificultati in intelegerea medicului specialist. Cateodata este dificil de efectuat o buna
comunicare, mai ales cand este vorba despre chestiuni legate de sfarsitul vietii. Atunci cand
specialistul nu comunica deschis sau evita intrebarile, persoana se poate simti frustrata. Intelegerea
faptului ca aceste probleme apar cateodata, pot diminua frustrarea persoanei si sa ajute la gasirea
unor moduri de imbunatatire a comunicarii.
Comunicarea vestilor proaste unei persoane este totdeauna dificila. Poate ca medicul
specialist a oferit ingrijire indelungata persoanei, poate ca se simte apropiat de aceasta. Trebuie sa ne
amintim ca si acesta este o fiinta umana si desi se doreste cunoasterea a cat mai multe despre boala,
nu se poate prezice cand se va termina viata pacientului. Un studiu recent arata ca, cu cat un medic
isi cunoaste mai bine pacientul, este probabil ca acesta sa supraestimeze speranta de viata a
pacientului si sa intarzie momentul ingrijirii specifice ultimelor clipe de viata. Medicul specialist
poate supraestima timpul de supravietuire, pentru ca nu vrea sa creada ca un pacient care i-a fost
apropiat, nu se simte bine. Poate fi de ajutor consultarea unui alt medic care sa emita si o alta parere.
Anumitor medici le este foarte dificil sa le vorbeasca pacientilor despre problemele de la
sfarsitul vietii, pentru ca ei vad moartea ca pe o nereusita profesionala. Medicii au fost invatati sa
vindece bolile si sa salveze pacientii, astfel incat ei pot simti ca au esuat in fata pacientilor. In
concluzie trebuie comunicate clar si concis scopurile.
Pana recent scolile medicale nu predau despre ingrijirea pacientilor muribunzi. Prin urmare,
multi medici pot avea dificultati in a comunica cu oamenii despre moarte. Pe masura ce, din ce in ce
mai multe facultati de medicina, cuprind in programa ingrijirea acordata pacientilor la sfarsitul vietii,
medicii vor invata sa comunice cu mai mult tact cu pacientii aflati pe moarte. Cautand sprijin din
exterior, cum ar fi un grup de sprijin pentru pacientii cu boli incurabile, pot ajuta o persoana sa treaca
prin acest moment emotional dificil.
Anumiti medici simt ca ofera cea mai buna ingrijire posibila numai daca ofera cel mai

24
avansat tratament din punct de vedere tehnologic, ca ventilatia mecanica. Unii medici au temeri ca
pot fi dati in judecata pentru malpraxis daca nu ofera tratamente de inalta tehnologie, chiar si in
situatia in care moartea este sigura. Cea mai buna cale de a evita tratamente medicale nedorite la
sfarsitul vietii, este stabilirea tratamentelor care sunt sau nu dorite de catre pacient, care trebuie sa-si
comunice gandurile in mod clar si direct si sa-si consemneze dorintele in scris print-un document.
Boala poate impiedica o persoana sa vorbeasca deschis cu medicul specialist. De asemenea,
acesta poate explica situatia in termeni care sunt greu de inteles. Este de ajutor cooptarea unui
membru al familiei la intalnirea cu medicul specialist. O alta persoana poate fi de ajutor in
intelegerea alternativelor terapeutice. Nu trebuie ezitat sa se ia notite, daca acest lucru este considerat
necesar sau ca medicul sa fie rugat sa explice mai lent.
Nu trebuie evitata discutarea chestiunilor spirituale cu medicul, mai ales daca persoana are
credinte religioase care afecteaza optiunile de tratament. Desi nu te poti astepta ca medicul sa
rezolve problemele spirituale, discutarea acestora cu el poate face pacientul sa inteleaga mai bine
problemele emotionale. Timpul limitat petrecut cu un medic specialist a fost intotdeauna o
preocupare pentru pacienti, dar si pentru medici. Intalnirile trebuie pregatite prin consemnarea
preocuparilor si intrebarilor intr-un document si prezentarea acestora in cadrul intalnirii. Aceasta
ajuta la amintirea chestiunilor celor mai importante. Daca un membru al familiei sau un prieten
insoteste o persoana la intalnire, trebuie repetat cu aceasta persoana ce parti din discutie trebuie
acoperite in cadrul intalnirii.
Pe masura ce boala avanseaza, persoana se poate afla in incapacitatea de a se deplasa la spital
sau sa-i vorbeasca la telefon. In cazul in care pacientul doreste sa ramana acasa in ultimele clipe, este
bine sa desemneze un singur membru al familiei care sa comunice cu medicul specialist. Alegerea
unei persoane de incredere pentru a transmite mesajele, va fi de ajutor pentru evitarea confuziei
provocata de mai multi oameni care ar incerca sa comunice cu medicul specialist.
In cazul in care pacientul doreste sa ramana acasa in ultimele clipe, este bine sa desemneze
un singur membru al familiei care sa comunice cu medicul specialist. Alegerea unei persoane de
incredere pentru a transmite mesajele, va fi de ajutor pentru evitarea confuziei provocata de mai
multi oameni care ar incerca sa comunice cu medicul specialist.
Tratamente medicale agresive pentru sustinerea vietii
Trebuie consultati medicul specialist si rudele asupra tratamentului pentru sustinerea vietii.

RESUSCITAREA CARDIO-RESPIRATORIE

O decizie dificila poate fi aceea de a hotara daca se doreste sau nu, efectuarea resuscitarii
cardio-respiratorii (CPR), in cazul in care apare stop cardio-respirator. In cazul in care apare stopul
respirator si este efectuata CPR, un ventilator sau un aparat de respiratie artificiala poate fi folosit
pentru respiratia mecanica. Desi respiratia mecanica poate prelungi viata, ultimele zile din viata pot
fi petrecute intr-o unitate de terapie intensiva a unui spital, conectat la un echipament de intretinere a
vietii. Persoana poate sa nu fie pe deplin constienta si poate fi incapabila sa vorbeasca.
Trebuie consultat medicul specialist despre boala, optiunile de tratament specifice si sansele
de recuperare. Familia este o parte integranta a acestui proces si trebuie exprimate in mod clar
dorintele fata de restul familiei. Unii pacienti care infrunta moartea, au sentimente precise si
puternice despre CPR si decizia pro sau contra asupra mentinerii vietii cu aparatura artificiala poate
fi usor de luat. In cazul altora, aceasta decizie este foarte dificila.

ALIMENTATIA SI HIDRATAREA ARTIFICIALA

O alta problema importanta a tratamentului este decizia daca se doreste folosirea cateterelor
intravenoase (IV) pentru alimentatia parenterala, in cazul in care persoana nu mai este capabila sa se

25
alimenteze singura. Acest lucru se numeste alimentatie si hidratare artificiala. Un IV este un ac plasat
la nivelul unei vene, prin intermediul caruia se administreaza lichide, suplimente nutritionale, lichide
sau medicamente. O sonda de hranire poate fi ori un tub inserat in stomac pe la nivelul orificiului
nazal (sonda nasogastrica) sau o sonda inserata chirurgical in stomac pe la nivelul abdomenului
(gastrostomie sau sonda perigastrica sau songa G). Cat despre o linie IV, suplimentele nutritive
lichide, lichide sau medicamente, pot fi administrate prin intermediul unui cateter. O a treia forma de
hidratare artificiala, hipodermatocliza, implica injectarea fluidelor direct la nivelul tesutului celular
subcutanat.
Pacientul trebuie sa discute cu medicul daca este necesara alimentatia si hidratarea artificiala.
Stabilirea unui plan pentru administrarea fluidelor pe cale IV si pe calea sondei naso-gastrice inca de
la inceputul bolii, poate fi de folos mai tarziu in luarea deciziei de a continua sau a abandona aceste
tratamente. Nu trebuie uitata comunicarea in mod clar a dorintelor cu familia si medicul.

DIALIZA RENALA

A hotara intreruperea dializei renale, poate fi o decizie dificila pentru pacientii cu insuficienta
renala. Un pacient cu insuficienta renala poate necesita dializa sau un transplant de rinichi pentru a
supravietui. Insuficienta renala apare frecvent dupa 10 sau mai multi ani de la afectarea initiala
renala. Cauza obisnuita a insuficientei renale este o boala cronica ca insuficienta renala cronica sau
diabetul, care afecteaza lent rinichiul si ii reduce din functii de-a lungul timpului. Desi dializa
intretine viata, nu este un tratament curativ pentru insuficienta renala cronica. In Statele Unite una
din 4 persoane aleg sa intrerupa dializa si sa primeasca doar tratament paliativ. Multi oameni cu
insuficienta renala traiesc o viata activa in timp ce isi continua in mod regulat dializa. Totusi, altii, nu
se simt la fel de puternici si se confrunta cu complicatiile dializei.

OPTIUNI DE INGRIJIRE

Decizia unde sa se acorde ingrijirile pe masura ce boala progreseaza poate fi dificila,


dar un plan efectuat in prezent pentru ingrijire, iti poate diminua anxietatea mai tarziu. Trebuie
discutat cu cei apropiati despre tipul de ingrijire care va fi acordat la sfarsitul vietii. Trebuie discutate
atat asteptarile cat si dorintele, nevoile, finantele si nevoile familiei. Alegerea se poate schimba pe
masura ce se schimba si boala. Mai multe optiuni de ingrijire sunt disponibile. Acestea includ
ingrijirea in cadrul unui azil, ingrijirea la domiciliu, ingrijirea la domiciliu asistata de sora medicala
sau mentinerea vietii asistata artificial.

INGRIJIREA IN CADRUL UNUI AZIL

Pe masura apropierii mortii, pacientul poate alege ingrijirea in cadrul unui azil. Aici se poate
pune accentul pe folosirea terapiilor paliative, cu scopul exclusiv de ameliorare a durerii si a altor
simptome, in cazul in care nu exista tratament curativ, iar sfarsitul se asteapta in urmatoarele 6 luni.
Mare parte a acestui tip de ingrijire asigura mentinerea activa si confortabila a pacientului, intr-un
mediu familiar, inconjurat de familie si prieteni. In cazul alegerii azilului ca si modalitate de
ingrijire, pacientul va renunta la tratamentele curative sau la cele care mentin viata in mod artificial.
Cu toate acestea, pacientul isi poate modifica modalitatea de tratament in orice moment.
Ingrijirea in cadrul unui azil, este asigurata de catre o echipa de persoane ce includ asistente,
asistenti sociali, voluntari, consilieri si asistenti medicali personali. Medicul specialist care l-a
ingrijit inainte, poate continua sa ingrijeasca bolnavul si sa colaboreze cu pacientul si echipa de la
nivelul azilului. Ingrijirea de tip azil se desfasoara cel mai frecvent acasa, desi poate fi acordata si
intr-un azil, spital sau ospiciu. In cazul in care se desfasoara acasa, echipa de persoane specializate,

26
va sprijini familia in acordarea ingrijirii. Iar familia nu consta numai in sotie (partener) sau rudele de
sange. Prietenii de la servici, biserica, comunitate sau vecinii, pot fi considerati ca facand parte din
familie.
Ingrijirea de tip azil cauta sa amelioreze simptomele fizice si sa satisfaca nevoile emotionale,
sociale si spirituale, ca si nevoile persoanelor apropiate. Azilul ofera o sansa de rezolvare a unor
chestiuni dificile dar obisnuite, pe care pacientul si persoanele apropiate le pot avea, in legatura cu
moartea si disparitia unei persoane, ca durerea, chestiuni nerezolvate si nevoi de ingrijire. In cazul
alegerii suportului si sfaturilor oferite in cadrul unui azil, exista posibilitatea de rezolvare a unor
chestiuni spirituale importante si de reparare a unor relatii importante.
Echipa din cadrul azilului se poate ocupa de chestiunile legale si financiare, precum si de
editarea documentelor privind modalitatea de ingrijire. De asemenea, personalul sanitar poate
raspunde intrebarilor privind tratamentul si a ceea ce se intampla in timpul procesului de incetare a
functiilor vitale. Suportul este necesar si in ceea ce priveste nevoile fizice, ca spalarea si controlul
durerii. Serviciile azilului reprezinta un beneficiu al multor polite ale asigurarilor de sanatate private.

INGRIJIREA LA DOMICILIU

Pacientul poate alege sa fie ingrijit acasa, mai ales daca beneficiaza de ajutorul familiei si prietenilor.
Alt factor care poate determina pacientul sa ia aceasta decizie, o reprezinta existenta resurselor
financiare pentru angajarea unor persoane specializate, care vor contribui alaturi de familie, la
oferirea ingrijirii necesare pacientului. In acest caz ingrijirea pacientului acasa, inconjurat de un
mediu familiar, poate fi cea mai buna alegere facuta. Serviciile comunitatii sunt oferite familiei in
vederea ingrijirii pacientului acasa. Se recomanda consultarea medicului curant, in vederea obtinerii
de ajutor din parte unui azil sau a unui sanatoriu. Pacientul poate edita o lista cu persoanele care pot
ajuta familia pentru ingrijirea pacientului, incluzand persoane de la serviciu, de la biserica sau din
cadrul comunitatii. In cadrul comunitatilor numeroase, exista institutii private de management al
serviciilor necesare pentru ingrijirea pacientului acasa.

INGRIJIREA IN CADRUL UNUI SANATORIU PARTICULAR

Exista si situatia cand pacientul nu poate fi ingrijit acasa si in acest caz el poate alege sa fie ingrijit
intr-un sanatoriu particular. Un sanatoriu particular poate fi o optiune si in cazul in care se doresc
servicii mai avansate decat cele care exista acasa, sau in cazul in care celalalt membru al familiei nu
poate ingriji pacientul din cauza ca ea sau el, este fie bolnav(a), fie handicapat(a), fie este prea
invarsta. O lista sistematica a sanatoriilor, poate ajuta pacientul sa se decida asupra unuia dintre
acestea, in functie de serviciile oferite.

INGRIJIREA IN UNITATI DE ASISTENTA SOCIALA

Unitatile de asistenta sociala sunt o alternativa a sanatoriilor particulare, in cazul persoanelor


care se pot ingriji singure. Ele ofera in general camere individuale, cu facilitati minime de bucatarie
in fiecare unitate. Persoanele care locuiesc in ele se intalnesc in sufragerie pentru a servi masa. In
general sunt oferite servicii de gospodarie si de spalatorie, activitati sociale si acces la sistemul
sanitar.
Unele unitati de asistenta sociala au legaturi cu un sanatoriu particular; in acest caz un
pacient care nu mai poate avea grija de el, poate fi transferat intr-un sanatoriu unde poate fi ingrijit
adecvat. Se recomanda ca pacientul sa-si exprime clar preferintele de ingrijire, in cazul in care el nu
se mai poate ingriji singur. Majoritatea unitatilor de asistenta sociala recomanda mutarea pacientului

27
intr-un sanatoriu sau angajarea unei persoane care sa ii ofere ingrijirea necesara. Regulamentele in
cazul serviciilor de asistenta sociala variaza de la stat la stat.

DIAGNOSTIC DE MOARTE
In cazul persoanelor muribunde, pot aparea o serie de intrebari si preocupari legate de ceea ce
o sa se intample, din punct de vedere fizic si emotional, la moartea unei persoane. Urmatoarele
informatii pot fi de ajutor pentru clarificarea acestor intrebari.
Semne ale mortii apropiate
Procesul mortii este la fel de instabil (variabil) ca si nasterea. Ora exacta a mortii nu poate fi
precizata ca si mecanismul exact prin care o persoana moare. Cu toate acestea, pacientii aflati in
stadiul terminal al bolii, pot prezenta o serie de simptome similare in ultimele momente ale vietii,
indiferent de tipul de boala.

O serie de modificari fizice si emotionale pot aparea la sfarsitul vietii, ca de exemplu:


- somnolenta si slabiciune excesiva pe masura ce perioadele de constienta devin tot mai rare si
energia generala scade;
- disfunctii respiratorii: ca perioade de polipnee (respiratie rapida) alternand cu bradipnee (respiratii
rare);
- halucinatii vizuale si auditive: pacientul vede persoane sau lucruri pe care ceilalti nu le vad;
- inapetenta, cu diminuarea metabolismului si pierderea apetitului;
- disfunctii intestinale si urinare, ca hematurie sau urina neagra si tranzit intestinal diminuat
(constipatie);
- modificari ale temperaturii corpului, ca stari de hipertermie (febra), alternand cu stari
de hipotermie;
- disfunctii emotionale, ca pierderea interesului pentru lumea din jur si scaderea comunicarii cu
persoanele din jur.
Persoanele muribunde pot prezenta simptome legate de boala specifica. Medicul poate fi intrebat
asupra acestor simptome. In cazul in care pacientul a ales azilul, ca si modalitate de ingrijire, echipa
de specialisti din cadrul acestuia poate oferi raspunsuri la intrebarile legate de procesul mortii.
Informarea asupra acestora va facilita intelegerea a ceea ce urmeaza sa se intample.

Tratamentul durerii
Tratamentul paliativ poate ameliora o serie de simptome legate de boala, ca greata sau
dispneea (respiratia dificila). Durerea si controlul simptomelor este o parte importanta a
tratamentului bolii si a imbunatatirii calitatii vietii.

Daca o persoana prezinta dureri in zilele dinaintea mortii, acest lucru se datoreaza tipului de boala.
Unele boli terminale ca si cancerul osos sau pancreatic, sunt mai frecvent acompaniate de dureri
decat alte boli terminale.

Durerea si alte simptome pot fi asa de importante, incat pacientul se poate gandi la eutanasie. Cu
toate acestea, durerea asociata mortii poate fi usor controlata. Orice durere trebuie comunicata
medicului. Multe medicamente si metode alternative (ca masajul) sunt disponibile pentru tratamentul
durerii aparuta inainte de procesul mortii. In cazul in care afectiunea impiedica pacientul sa
comunice cu medicul, se recomanda ca acesta sa comunice cu persoanele apropiate. Exista pacienti
care vor sa-si protejeze familia in legatura cu suferinta lor. Cu toate acestea, este indicat ca acestia sa
comunice gradul de tolerabilitate al durerii, pentru a putea fi informat medicul curant.

Spiritualitatea

28
Spiritualitatea se refera la sensurile si scopul in viata a unei persoane. Se refera de asemenea
la relatia persoanei fata de o putere superioara sau o energie care da sens vietii. Unii oameni nu se
gandesc frecvent la problemele spirituale. Pentru altii spiritualitatea face parte din viata zilnica.
Catre sfarsitul vietii, oamenii se gandesc din ce in ce mai frecvent la chestiunile spirituale.
Organizatiile religioase ofera confort spiritual multor persoane aflate catre sfarsitul vietii. Altii pot
gasi alinare in explorarea naturii, prin intermediul comunitatii, consolidandu-si relatiile sau
dezvoltandu-si noi relatii. Se recomanda unei persoane aflate in stadiul terminal, sa se gandeasca la
lucrurile care-i ofera confort si suport emotional, la intrebarile si problemele care o framanta si sa nu
ezite sa ceara ajutorul in randul prietenilor, familiei, in cadrul azilului sau consilierilor spirituali.

Ingrijirea unei persoane dragi

Perioada dinaintea mortii unei persoane, poate fi un timp al maturizarii. El ofera persoanei
muribunde, familiei si prietenilor, posibilitatea consolidarii unor relatii, impartasirii unor amintiri si
acceptarii pierderii persoanei dragi. In cazul persoanelor ce ingrijesc pacienti muribunzi, se
recomanda comunicarea deschisa cu pacientul. De asemenea este benefic cererea ajutorului altora si
ingrijirea proprie, pentru a evita extenuarea fizica si psihica.

Autopsia

O autopsie este o examinare minutioasa a unui cadavru, cu scopul de a stabilii cum si


din ce cauza s-a produs decesul. Autopsiile nu mai sunt efectuate la fel de frecvent precum erau in
trecut, mai ales in cazul in care moartea era iminenta. O autopsie nu este necesara atunci cand o
persoana moare din cauza unei boli sau afectiuni care fusese diagnosticata. In cazul in care
diagnosticul si cauza mortii au fost neclare, unele familii pot cere efectuarea unei autopsii. Aceasta
poate furniza membrilor familiei informatii despre bolile sau afectiunile pe care ei insisi le pot
dezvolta pe viitor. Membrii familiei ar trebui sa se intereseze despre costul unei autopsii, inainte de a
cere efectuarea uneia

Plangerea unei persoane dragi


Durerea cauzata de moartea unei persoane este o reactie normala si sanatoasa. Este un
proces treptat, care ajuta oamenii sa accepte pierderea suferita si sa se adapteze la o viata fara
persoana draga. De obicei dureaza 2 sau mai multi ani, pentru a trece prin procesul emotional de
pierdere a unei persoane dragi. Desi durerea pierderii scade cu timpul, semnificatia pierderii
persoanei dragi nu dispare niciodata.
Oamenii traiesc durerea fizica si emotionala in moduri diferite. Dupa pierderea cuiva,
supravietuitorii se intreaba daca durerea lor este normala. Socul, negarea, supararea si vinovatia, sunt
toate reactii obisnuite la pierderea unei persoane dragi. De exemplu o persoana poate simti manie
(furie) fata de ceilalti membri ai familiei, fata de o putere suprema sau chiar fata de persoana care a
murit. Sau supravietuitorii se pot simti vinovati, in cazul in care persoana care a murit a avut o boala
de lunga durata si acum ei se simt usurati ca aceasta a scapat de suferinta. Acestea sunt reactii
normale la pierderea unei persoane dragi. Supravietuitorii trebuie sa fie rabdatori cu ei insisi si ar
trebui sa caute ajutor si suport din partea celorlati. Consilierii specializati pot ajuta unii oameni cu
dificultati in depasirea procesului de pierdere a unei persoane.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI ÎN FAZĂ TERMINALĂ - MURIBUND


→ Caracteristicile muribundului:

29
~ Stare de agonie → circulaţie scăzută, respiraţie greoaie, activitatea SNC încetinită.
~ Facies teros, pământiu.
~ Paloare tegumentară.
~ Nas ascuţit.
~ Extremităţi reci.
~ Piele umedă, lipicioasă, acoperită cu transpiraţie.
~ Musculatură flască.
~ Poziţia căzut în pat.
~ Ochi sticloşi, adânciţi în orbite, cearcăne, pleoape semiînchise.
~ Hipersalivaţie.
~ Reflexele sunt diminuate în mod progresiv.
~ Reflexul pupilar dispare, sfincterele se relaxează.
~ Respiraţie horcăită, zgomotoasă, neregulată, agonică – Biot, urmată de oprirea
respiraţie → apnee = sfârşitul vieţii.
→ Îngrijirea muribundului:
~ Asistenta medicală va încuraja muribundul.
~ Se asigură liniştea în salon şi chiar izolarea lui.
~ Asistenta nu părăseşte bolnavul, va sta lângă el → îl va susţine psihic.
~ Muribundul trebuie menţinut curat şi uscat.
~ Se vor şterge permanent tegumentele, faciesul.
~ Dacă apare incontinenţa urinară sau fecală se schimbă lenjeria şi se face toaleta
tegumentelor.
~ Protezele dentare se îndepărtează.
~ Buzele vor fi menţinute umede – cu glicerină boraxată. Se şterg cavitatea bucală
aspirând secreţiile.
~ Bolnavul se rehidratează pe cale bucală.
~ Se aşează în poziţie corectă, se previne alunecarea în pat sau alunecarea capului.
~ Se administrează medicamentele până în ultima clipă.
~ Oprirea medicaţiei după pierderea cunoştinţei se va face numai la indicaţia medicului.
~ Se anunţă familia → sarcina este a asistentei medicale.
~ Doctorul va fi prezent în cazul decesului manifestat prin:
▪ Oprirea pulsului.
▪ Oprirea respiraţiei.
▪ Instalarea palidităţii cadaverice.
▪ Relaxarea musculaturii.
▪ Abolirea reflexului pupilar.
→ Îngrijiri după decesul bolnavului:
~ Bolnavul rămâne 2 ore la pat → se face igiena completă a tegumentelor.
~ Se notează ora şi data decesului în condica de predare.
~ Se menţionează într-un protocol:
▪ Medicaţia administrată.
▪ Procedeele terapeutice şi de îngrijire aplicate.
▪ Comportamentul.
▪ Manifestările prezentate.
▪ Ora decesului.
▪ Semnătura.
~ Se îndepărtează lenjeria de corp, hainele, utilajele auxiliare.
~ Bolnavul rămâne dezbrăcat complet pe cearşaf curat, cu o muşama sub cearşaf.
~ Ochii se închid cu tampoane umede.

30
~ Maxilarul va fi legat cu o faşă în jurul capului.
~ Nu se ating plăgile operatorii şi traumatice → se face examen necroptic.
~ Transportul bolnavului pe coridoare sau în spital se va face în linişte, pe targă
specială.
~ Asistenta va linişti ceilalţi bolnavi din salon.
→ Observaţii:
~ Se respectă ritualul religios al bolnavului.
~ Se inventariază efectele şi valorile decedatului pe bază de proces verbal.
~ Se predau familiei pe bază de semnătură.

Ingrijirea bolnavilor terminali si misiunea bisericii

,, Vine un moment in ceea ce priveste tratamentul sfarsitului vietii cand terapia


agresiva trebuie sa lase loc doar alinarii durerii si interesului pentru intregul confort al pacientului.
Aici intra in joc diferitele programe de sanatoriu, dezvoltate si prin intermediul Bisericilor, dar si al
diferitelor agentii sociale. "
Biserica Ortodoxa din Romania si-a organizat un sistem de asistenta sociala proprie
inca din 1997 sub denumirea de Diaconia, reinnoind o veche vocatie, a filantropiei si
caritatii. Manastirile au fost institutiile bisericesti care dupa 1990 au reinceput activitatea de slujire,
in tara fiind deschise camine pentru batranii bolnavi cu asigurarea asistentei medicale de specialitate.
Astfel pe langa maicile din manastire, au fost primite ca personal de ajutorare tinere, si femei vaduve
cu abilitati in lucrul cu persoanele varstnice si bolnave. Sistemul actual de asistenta bisericeasca a
persoanelor care se confrunta cu probleme de natura socio-medicala s-a axat pe infiintarea unui
numar mare de cantine sociale si cabinete medicale. Mult mai putine, dar in crestere in ultimii ani
sunt programele de ingrijire oferite in institutii specializate pe problematici speciale cum ar fi
caminele de batrani unde pe langa persoanele aflate in stare de echilibru din punct de vedere medical
sunt ingrijite si cazuri de camin spital, cu grave afectiuni psiho-motorii, sau, in stadiu de pionierat,
ingrijirile paliative in centre specializate, cel mai cunoscut si bine pus la punct fiind Hospice Brasov,
care pe langa programul de ingrijire in centru are si un program de ingrijiri la domiciliu pentru
bolnavii de cancer. ,, Ce cale mai buna s-ar putea gasi pentru utilizarea extraordinarelor dar
neglijatelor daruri si capacitati ale femeilor ortodoxe, decat sa li se ofere sansa, oficial recunoscuta si
binecuvantata de a-i sluji direct pe cei care sunt pe moarte?"
Aceasta chemare este facuta tuturor membrilor bisericii, rolul comitetelor parohiale in
organizarea unor servicii de ingrijiri fiind esentiala. In cazul suferintelor terminale, simplist vorbind,
rolul medicului se reduce la prescrierea unor medicamente analgezice, al asistentelor la
administrarea acestora si al ingrijitoarelor la schimbarea asternutului. In 24 de ore, in cazul lipsei
vizitelor rudelor sau al prietenilor, numai cel mult o jumatate de ora este petrecuta cu bolnavul intr-
un fel sau altul, singuratatea fiind mult mai traumatizant resimtita de acesta in comparatie cu un
bolnav care traieste simptome clare ale reinsanatosirii.
De cele mai multe ori, rudele resimt rezultate negative asupra starii lor psihice cauzate de
vizitele la spital si dintr-o slabiciune care sta marturie lipsei de credinta si nadejde, reduc aceste
intalniri, cu scopul declarat de a feri copiii si pe ceilalti membrii ai familiei de durere, in realitate
actionand astfel pentru a se proteja pe sine si a facilita o despartire sufleteasca, premergatoare celei
fizice.
Iata de ce consider rolul indrumatorului spiritual si a unei echipe coordonate de acesta
ca fiind esentiala in lupta cu singuratatea si deznadejdea bolnavului terminal. ,, Ingrijirea bolnavilor
muribunzi este o sarcina fundamental spirituala, una care se bazeaza pe administrarea corecta a

31
medicamentelor, insa e constienta si acceptata incapacitatea celor mai mute echipe medicale de a
sluji pastoral, spiritual pe cei care nu mai reactioneaza la incercarile facute pentru insanatosirea lor."
Pregatirea echipei este activitatea primordiala care trebuie sa preceada orice actiune
in acest sens. Exista astazi experienta Hospice Brasov care este si cel mai abilitat centru in
organizarea unor cursuri de specialitate.
Resursele financiare sunt esentiale in dezvoltarea acestor programe, fiind motivata implicarea
parohiei in strangerea de fonduri.
Dar totul porneste de la slujitorul lui Hristos, de la preot care trebuie sa aiba acea
chemare care sa il sustina in actiune si pricepere care sa il ajute in a-si alege impreuna lucratorii.
Exista cateva cerinte fundamentale pentru ca aceasta activitate sa poata da rod bun. ,, Preotii care se
apuca sa vindece pe ceilalti trebuie sa fie ei insusi scapati de diferite rani. Ceea ce este important aici
este ca preotii intreprind vindecarea oamenilor. Puterea vindecarii este un mare dar pe care il
primesti de la Dumnezeu." Vindecarea consta in cunoasterea cu puterile omenesti ridicate prin
rugaciune si viata imbunatatita a lui Dumnezeu.
Pentru vindecarea bolilor trupesti nu este importanta sanatatea sufleteasca a medicului insa
pentru vindecarea bolilor sufletesti este esentiala sanatatea sufleteasca a preotului.
Omul singur nu poate schimba starea sufleteasca in care se afla, are nevoie de un
psihoterapeut cu care trebuie sa tina o legatura neintrerupta pe parcursul vietii, de duhovnicie si
spovedanie. Din pacate astazi, psihoterapia crestina este inlocuita de o terapie maladiva care in loc sa
vindece, imbolnaveste sufletul trecandu-l prin diferite stadii de impatimire. Astfel multe patimi sunt
tratate prin incurajarea altora, care la inceput creeaza senzatia de vindecare dar apoi se fac cauza
unor suferinte mult mai mari fiindca ,,pacatul este la inceput dulce ca mierea si apoi amar ca fierea".
Cel mai mare pacat din care se naste toata uraciunea este cel al mandriei si al increderii exclusive in
propriile forte pentru dobandirea oricarui lucru. A nu avea nevoie de nimeni, nici de Dumnezeu in
viata, inseamna in fapt a te folosi nevazut de puterile celui care te ajuta sa gandesti si sa implinesti
mult mai usor cele dorite, si nu fac referire aici la psihoterapeut. Pretul acestui ,,bine" este de fapt
impatimirea si apoi roadele acesteia: anxietatea, deznadejdea, depresia si in cele din urma moartea
fizica care survine mult dupa moartea sufleteasca.
Acest tip de terapie auto-centrist este mai rar intalnit la psihoterapeutii din Romania,
prin influenta Bisericii situandu-ne de partea unei abordari traditionale care exploateaza relatiile
interpersonale si comunicarea in solutionarea problemelor. Psihoterapeutul crestin sau preotul are la
dispozitie o serie de tehnici de comunicare, atat in actul Sfintei Spovedanii, care are caracter de
Taina si confidentialitate cat si in convorbirile duhovnicesti individuale sau de grup, pentru diferite
suferinte sufletesti. In plus, asa cum medicul prescrie medicatia adecvata in vindecarea suferintelor
trupesti, preotul ofera medicamentul rugaciunii, al pocaintei si milosteniei, al slujirii aproapelui si
ascultarii care vindeca fiecare din acea parte a sufletului aflata in suferinta. ,, Multi crestini
contemporani ii considera pe preoti drept trimisi ai Celui Preainalt sau autoritati ale ecleziei, care
indeplinesc multe indatoriri birocratice, oficiaza Sfanta Liturghie si administreaza Sfintele Taine
atunci cand se cuvine, indeplinindu-si astfel chemarea sufleteasca sau obligatiile traditionale. Pe de
alta parte, preotii sunt considerati uneori magicieni, savarsitori de acte miraculoase. Cu toate acestea,
stie fiecare dinte noi, sau ar trebui sa stie, ca harul dumnezeiesc nu se transmite nici in mod magic,
nici mecanic, ci in chip sacramental. Este adevarat ca uneori si un preot nevrednic savarseste Sfintele
Taine dar unul ca acesta nu va vindeca pe nimeni, una este a ierta pacatele cuiva si alta a vindeca pe
cineva."
,, Rezultatele identice obtinute in urma experimentelor, care constituie adevarul tuturor
stiintelor, confirma vindecarea atat in stiinta medicala, cat si in cea patristica. Pe cat este de absurd sa
spunem despre cineva care nu stie cum sa vindece oamenii ca este medic, atat de nepotrivit este sa-l
consideram teolog pe cel care nu se afla intr-un stadiu de iluminare duhovniceasca, pe cel care nu

32
stie ce inseamna iluminarea si indumnezeirea sau cum se pot dobandi acestea si prin urmare nu este
in stare sa vindece pe nimeni."
Biserica este sustinatoare a principiilor vietii, insasi a sasea porunca a Decalogului
condamnand uciderea, indiferent de motivul acesteia. Eutanasia activa este astfel considerata tot
ucidere chiar daca se prezinta sub ascunzisul aparent binefacator al curmarii suferintei din mila.
In rationalismul etic s-au delimitat trei directii referitoare la dreptul la viata al
bolnavului terminal si anume: vitalismul care sustine viata biologica cu orice pret, reflectia care
sustine eutanasia si pozitia crestina care da posibilitatea de a alege oprirea tratamentului intr-o faza
avansata a bolii.
,,Vitalismul, parand a fi in apararea principiului ,, sfinteniei vietii", este de fapt o
forma de idolatrie biologica care plaseaza valoarea abstracta a existentei fizice mai presus de nevoile
personale si de destinul final al pacientului.
A doua directie, a reflectiei, sustinand diferite forme de ,,eutanasie", afirma ca pacientii in
agonie ar trebui lasati sa aleaga timpul si modul in care vor muri. Se promoveaza astfel ceea ce s-ar
numi ,,moarte cu demnitate". Dupa cum au aratat dezbateri etice recente, totusi sloganul acesta
poate fi folosit pentru a justifica o multitudine de atitudini si practici care privesc doar intr-o mica
masura bunastarea fizica si spirituala ultima. Incurajand orice forma de eutanasie activa, se
favorizeaza fara chibzuiala ,, moartea cu demnitate", promovandu-se omuciderea sau sinuciderea.
A treia viziune este mult mai apropiata de o perspectiva crestina. Aceasta sustine ca intr-un
anumit moment din procesul mortii, oprirea tratamentului (retragerea sau incetarea sistemelor de
sustinere a vieti) poate fi adecvata din punct de vedere moral, permitandu-i astfel pacientului o
moarte <<naturala>>."

CALITATEA VIETII SI EUTANASIA


Calitatea vietii bolnavului depinde in aceasta ultima faza a bolii de combaterea durerii si
crearea unei stari psihice de bine. ,, Eticienii crestini, inclusiv cei care insista asupra sfinteniei sau
sacralitatii fundamentale a vietii umane, se gasesc obligati in virtutea tehnologiei biomedicale
moderne sa faca aprecieri morale ce iau in consideratie calitatea vietii aflate in discutie. Ce ramane
neclar, totusi, este semnificatia pe care diferite traditii o dau expresiilor ,,sacralitate" sau ,,
sfintenie" si ,, calitate". Aceasta lipsa de claritate a dus la dezbateri fara rezultat intre vitalisti care
sustin ca singurul fapt al existentei biologice este un bun prin el insusi si ar trebui mentinut cu orice
pret, indiferent de conditia pacientului si asa numitii relativisti, care sustin ca viata nu are nici un
sens, nici valoare daca ii lipsesc anumite capacitati sau atribute necesare mentinerii constiintei de
sine si abilitati de a fi in relatie cu ceilalti. Pozitia sustinatorilor sacralitatii vietii, identificata adesea
dar nu neaparat cu o anumita traditie religioasa, se bazeaza in general pe urmatoarele doua
convingeri:
- viata umana, prin insasi natura ei este sfanta, adica este intrinsec buna si merita intotdeauna
respect si ocrotire. Valoarea ei nu este dependenta de nici o conditie sau atribut care ar putea sa o
caracterizeze;
- toate vietile umane au aceeasi valoare, in orice moment al dezvoltarii, de zamislire pana la
moarte. Aceasta implica faptul ca toate fiintele umane au acelasi drept la viata."
Din punct de vedere crestin ortodox nu putem vorbi de principiul ,,calitatii vietii" in
afara teologiei. Astfel el poate fi interpretat usor diferit de intelegerea strict medicala a termenului
dar in esenta urmaresc acelasi lucru si anume starea de bine a bolnavului. Atunci cand starea de bine
nu mai poate fi asigurata, calitatea vietii fiind anulata unii specialisti considera eutanasia o solutie.
Teologic vorbind, masurarea calitatii vietii trebuie sa ia in calcul nu numai indicatori fizici ci in
special sufletesti, psihologici care trebuiesc interpretati in lumina invataturii ortodoxe.
Termenul de eutanasie este astazi larg folosit pentru intelegerea unui complex de masuri care
se iau in diferite stadii ale unei boli. ,, Cuvantul eutanasie nu ar trebui folosit nici pentru desemnarea

33
actiunilor implicate in ingrijirea finala, care au ca scop declansarea ultimei faze a bolii (deshidratare,
ingrijire, masaj, medicamente pentru ameliorarea durerii, insotirea persoanei aflate pe moarte), nici
pentru a desemna decizia de a opri anumite terapii medicale care nu mai par a fi necesare conditiei
pacientului."
Aceste aspecte nu reprezinta o indiferenta a medicului fata de pacient ci o urmarire a
bolnavului in cursul firesc a bolii, ne mai actionand agresiv atunci cand toti indicatorii arata o
reducere a raspunsurilor organismului la interventia externa, evitand totodata actiunile medicale
intreprinse impotriva suferintei care sa aiba efect scurtarea vietii. In SUA, in cazurile de cancer in
care durerea devine insuportabila este inlesnita administrarea unei ,,doze sedative finale" care are in
esenta un scop moral, acela de a intrerupe chinurile extreme ale bolnavului. Daca privim cu
intelegere si dragoste crestina, acest act poate fi inteles ca o ultima masura in alinarea durerilor
pentru pregatirea in liniste de moarte dar care trebuie gestionat cu multa responsabilitate si
chibzuinta de personalul medical cu atat mai mult cu cat cazurile limita care ar avea nevoie de acest
tip de interventie sunt putin numeroase datorita medicamentelor si tehnicilor prin care durerea poate
fi controlata.

Eutanasie pasiva sau moarte naturala?


Un alt aspect de luat in considerare este oprirea hranei si hidratarii bolnavilor
terminali. Daca pana nu demult acest act era privit ca o actiune impotriva pacientului, s-a demonstrat
ca in fazele terminale ale bolilor, deshidratarea si retragerea hranei au efecte benefice. ,,
Deshidratarea in special, ingaduie o rapida crestere in producerea de tonusuri cheie. Acestea sunt
substante chimice din creier care actioneaza ca analgezic natural. Similar, deshidratarea si lipsa
nutritiei cauzeaza azotemia (la bolnavii in stari terminale), in care produsele de nitrogen actioneaza
ca sedativ natural, scazand astfel senzatia de durere. Conform spuselor unui cercetator, imperativul
tehnologic de a lasa pacientii sa moara in echilibru de electroliti este un grav deserviciu. Aceasta
serveste doar la slabirea efectului sedativ al azotemiei. In consecinta, nu numai ca sporeste perceptia
durerii, dar se adauga de asemenea la agonia psihica a pacientului care este tinut in stare trezire
pentru a-si da seama in orice clipa de situatia lui disperata. In plus s-a aratat ca hidratarea continua
duce la cresterea nivelului durerii si a disconfortului traite de bolnavul aflat in faza terminala, ducand
si la complicatii ale diferitelor functii: renala, pulmonara si gastrointestinala. Oprirea hranei si a apei
in cazul pacientilor ce se afla in agonie, permite incetarea activitatii celulare din trup si lasa, in mod
natural, ca pacientul sa intre incet in coma si sa moara. "
Conchidem, considerand ca ingrijirea bolnavilor terminal intr-un spatiu aflat la
granita celor doua lumi, intr-o ambianta in care valorile personale individuale se contopesc cu cele
universale si eterne, dragostea fata de aproape patrunzand fiecare milimetru de materie insufletit de
Dumnezeu, este mai mult decat o alternativa medicala, putand contribui la insasi cunoasterea de sine
a omului in dualitatea sa indumnezeita .

CONCLUZII

Filozofia de ingrijire de tip hospice recunoaste fiinta umana ca un intreg si considera


ingrijirea spirituala a fi la fel de importanta ca si ingrijirea fizica, mentala sau emotionala.
O mare parte a rolului preotului este de a fi prezent in hospice si de a fi disponibil
pacientilor, rudelor sale si personalului. El va antrena bolnavii si rudele acestora in conversatie si va
da oamenilor posibilitatea de a vorbi despre framantarile personale, incercand indepartarea anumitor
probleme din mintea lor, sau dupa caz, va oferi compania sa in tacere atunci cand va fi nevoie de
aceasta. Vor exista servicii religioase saptamanale.

34
Ingrijirile medicale vor fi oferite de medici si asistente cu competenta in ingrijiri paliative,
pacientilor aflati la domiciliu sau internati in unitatea cu paturi.
Echipa va oferi explicatii si va discuta problemele medicale pe care le au bolnavii cu privire
la suferinta lor comunicand si colaborand cu medicul oncolog si de familie sau cu oricare alti
specialisti de care va fi nevoie.

Viata este un dar de la Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie sa fie respectata iar bolnavul
trebuie tratat cu demnitate pana in ultimele clipe ale existentei sale pamantesti. Si pentru ca inceputul
acestei noi misiuni a Bisericii este aproape, voi incheia cu o pilda a Sfantului Ioan Scararul pentru
toti cei care se vor oferi aproapelui prin aceasta slujire: ,, Fericit este medicul care nu se ingretoseaza
de mirosurile ranilor celor bolnavi si staretul care ramane neclintit si neimpatimit in fata pacatelor
pastoritilor sai, caci cel dintai se va apuca fara intarziere sa tamaduiasca rana puturoasa, lasand
deoparte greata, iar cel de-al doilea va putea sa invie sufletele celor care au murit."

35

S-ar putea să vă placă și