Kinetoterapia in Coxartroza și Inșuficienta venoașa

cronica (varicele)

1. Coxartroza
Artroza coxofemurala este localizarea reumatismului degenerativ la nivelul soldului.
Este o afectiune relativ des intalnita, fiind in acelasi timp cea mai invalidanta dintre
artroze; se intalneste de obicei la varste de 50-60 de ani (sau chiar la tineri, in caz de
malformatie a articulatiei coxofemurale); evolutia sa spontana poate duce la infirmitati grave.

Etiologie

La mai mult de jumătate din cazuri poate fi găsită o cauză precisa la originea
coxartrozei. În absenţa unei cauze decelabile, vorbim de coxartroză primitivă (aproximativ
45% din cazuri).
Coxartrozele secundare (55% din cazuri) pot fi favorizate de malformaţii congenitale
ale şoldului (subluxaţie şi displazie congenitală, coxa plana etc.) sau de traumatisme,
generatoare de fracturi de col femural sau de luxaţie coxofemurală.
Cauza cea mai frecventă a coxartrozelor secundare o reprezintă subluxaţia şi displazia
coxofemurală congenitală (40% din cazuri); cunoaşterea ei de către medic este necesară
pentru a se putea diagnostica în timp util şi pentru a se aplica tratamentul chirurgical precoce
în vederea corectării acestei anomalii.
Printre cazurile rare de artroză coxofemurală amintim: osteonecroza aseptică a capului
femural (primitivă sau secundară), boala Paget, o veche coxită.

Aspecte clinice

Debutul bolii este de obicei insidios.

 Simptome subiective. Simptomul care aduce bolnavul la medic este durerea, care apare
insidios, initial ca o fatigabilitate, ulterior avand o intensitate crescanda.
Durerea are sediul anterior in regiunea inghinala, cu iradiere pe fata anterioara a copsei,
catre genunchi; alteori, durerea este resimtita cu intensitate maxima pe fata externa a regiunii
trohanteriene (cu iradiere pe fata externa a coapsei) sau in regiunea fesiera (cu iradiere pe fata
posterioara a coapsei, riscand de a fi luata drept o sciatica).
Rareori (in 10% din cazuri) bolnavul poate acuza o durere izolata a genunchiului; este o
durere proiectata, care constituie o cursa clasica, ce poate fi evitata, daca se tine seama de
urmatoarea recomandare: orice durere a genunchiului de cauza neprecizata trebuie sa ne
determine sa examinam cu atentie soldul (de Sèze).
Durerea bolnavului cu coxartroză este de tip mecanic: ea este agravată de mers (în
special pe scări sau pe teren variat), de sprijin, de mişcare, de oboseală, „durere de sfirşit de
zi" şi calmată de repaus; unii bolnavi au, totuşi, dureri nocturne.
Impotenţa funcţională este de intensitate variabilă, la început ca o fatigabilitate
anormală, ce împiedică pe bolnav să urce scările sau să alerge cu aceeaşi uşurinţă ca înainte,
apoi ca o jenă, ce-l împiedică să-şi lege şireturile la încălţăminte („semnul pantofului“),
încrucişarea gambelor şi poziţia „picior peste picior“ devenind dificilă sau chiar imposibilă.
Şchiopătarea apare in general după mai mulţi ani (2—5) de evoluţie.
Semne obiective. Trebuie să examinăm bolnavul în mers, sfând în picioare şi culcat.
Cînd merge, putem constata şchiopătarea. Şchiopătarea se vede (bolnavul eschivând să se
sprijine pe membrul inferior bolnav) şi se aude. Când stă în picioare observăm o atitudine
vicioasă, cu membrul inferior în uşoară flexie şi rotat extern. Tardiv, putem remarca o cobo-
râre a pliului fesier, o atrofie musculară.
Examinând bolnavul în decubit dorsal, constatăm o limitare a mişcărilor, cu durere ce
apare dacă bolnavul insistă în efectuarea lor cu amplitudinea obişnuită; se remarcă o limitare a
flexiei coapsei pe bazin, abducţiei şi rotaţiei; bolnavul fiind în decubit ventral, nu poate ridica
coapsa de la planul patului (în mod normal, se poate realiza o hiperextensie de aproximativ
15°).
Examenul clinic nu pune in evidenţă nici semne locale de inflamaţie, nici adenopatie.
Simptomele generale lipsesc, ca în orice artroză.

Aspecte paraclinice

Examenul radiologic. Se efectuează examenul radiologie de faţă al bazinului.

Radiografia se realizează bolnavul fiind în ortostatism şi folosindu-se un fascicul de raze oblic
ascendent. Pentru aprofundare, în special pentru a pune în evidenţă o boală subluxantă, sunt
necesare radiografii şi din alte incidenţe.
Radiografia standard arată de partea afectată: o pensare a interliniului articular,
osteofitoză (pe zonele marginale ale capului femural, pe spranceana cotiloidă sau pe partea
inferioară a cotilului, la nivelul fosetei de inserţie a ligamentului rotund) şi osteoscleroză,
tradusă prin osteocondensare, de o parte şi de alta a pensării, în zona de presiune maximă.
Tardiv, poate apărea osteoporoza, sub forma de macrogeode, atât în capul femural, cât şi în
cotil.
 Adesea se constată deformări ale capului, ale cotilului sau subluxaţii. Aceste modificări
pot fi secundare coxartrozei; uneori însă ele constituie semnele unor anomalii care se găsesc
la originea bolii.
Examenele biologice nu pun în evidenţă modificări de tip inflamator.

Evoluţie şi prognostic

Evoluţia este lentă, progesivă, întinzându-se pe un număr mare de ani; impotenţa

funcţională se accentuează progresiv, ea determinind un grad de invaliditate după 7—15 ani
de evoluţie. Datorită intensificării durerii şi impotenţei funcţionale se reduce progresiv
perimetrul de mers, se produce o oarecare hipotrofie musculară, bolnavul simţind nevoia să se
folosească de un baston pentru sprijin.
Coxartroza este bilaterală relativ frecvent (în aproximativ 50% din cazuri), fie de la
început, fie, mai des, după câţivă ani de decalaj între cele două părţi.

Forme clinice

Din punct de vedere etiologic, deosebim coxartroze secundare (cea mai frecventă şi cea
mai importantă este coxartroza pe subluxaţie sau displazie congenitală) şi primitive.
Coxartroza pe subluxaţie sau displazie congenitală trebuie corect diagnosticată,
deoarece ea comportă o sancţiune terapeutică importantă. Subluxaţia se recunoaşte cu
uşurinţă.
Atât subluxaţia, cât şi displazia congenitală pot duce la coxartroză.
Coxartroza primitivă de cauză necunoscută este întâlnită la ambele sexe, după vârsta de
50 de ani (niciodată înaintea vârstei de 40 de ani). Formele polare superioare, care sunt cele
mai frecvente coxartroze primitive (78%) evoluează cu dureri mai mari și impotenţă
funcţională mai accentuata decât formele interne. Coxartroza primitivă nu beneficiază de un
tratament chirurgical corector precoce, ci numai de un tratament medical.

Diagnostic pozitiv şi diferenţial

Diagnosticul pozitiv se bazează pe datele anamnezei, ale examenului obiectiv şi

examenului radiologic. Trebuie subliniat faptul că uneori coxartroza se poate traduce numai
printr-o durere izolată a genunchiului. Pentru precizarea diagnosticului, pensarea interliniului
nu este absolut necesară, osteofitoza netă fiind suficientă.
Trebuie să se precizeze de la început dacă coxartroza este primitivă sau secundară,
deoareoe în cazul unei coxartroze secundare este posibilă o intervenţie chirurgicală
corectoare.
Durerile coxartrozei pot simula uneori :
Nevralgia sciatică sau crurală;
Coxopatii infecţioase sau reumatismale;
Osteonecroza aseptica (corticoterapie, drepanocitoză, etc.);
Coxopatiile pagetice;
 Artropatii tabetice;
Periatrita şoldului.
Coxita

2. Insuficienta venoasa vronica (varicele)

Insuficienta venoasa cronica este o afectiune a venelor, caracterizata prin hipotonia
peretelui venos, ceea ce duce la dilatarea acestora si la subtierea peretilor, prin ruperea lor pot
duce la ulcerul varicos. In aceasta afectiune apar multiple venostazii, ingreuindu-se circulatia
de retur, ceea ce determina tulburari trofice.
Cauze: funcționare necorespunzătoare/deficiență a valvelor, venelor membrelor
inferioare. Mai puțin frecvent, insuficiența venoasă cronică poate fi cauzată de: trombi
(cheaguri de sânge) la nivelul venelor membrelor inferioare, tumori, anomalii ale vaselor de
sânge, traumatisme.

Factori de risc
Istoric de tromboze la nivelul venelor membrelor inferioare
Vârsta înaintată
Sexul feminin, sarcina, menopauza
Administrarea de anticoncepționale
Înălțimea (persoanele mai înalte sunt mai afectate)
Factori genetici
Obezitatea
Sedentarismul, statul în picioare/pe scaun timp îndelungat
Fumatul
Simptomele caracteristice sunt:
 Senzația de picior greu/obosit
Crampe musculare (de obicei noaptea)
Durere la nivelul membrelor inferioare
Senzația de mâncărime/arsură/furnicături/de picior umflat
Simptomele se pot agrava atunci când stați în picioare/pe scaun sau mergeți timp
îndelungat și se ameliorează în repaus și la ridicarea membrelor inferioare.

Strategia de interventie kinetoterapeutica

Examenul clinic si functional

Articulatia coxofemurala este o articulatie portanta ale carei functii normale (de sprijin
si propulsie) sunt dependente de indoloritate, de mobilitate si de capacitatea de sustinere
unipodala si mers. Pe baza acestor elemente trebuie apreciata starea functionala a solduluisi,
deci, stability programul de recuperare.
Evaluarea analitica prin goniometria unghiurilor de miscare si aprecierea fortei
musculare prin scala 0-5 sunt bine cunoscute ca si cotatia Rocher a coeficientului functional.
O apreciere cu incercare de cuantificare functionala, pe principalele determinari
simptomatice clinice ale suferintei de sold o da Bertrand astfel:
Pentru durere:
Grad 0 = fara durere
Grad 1 = durere mica, oboseala articulara
Grad 2 = durere permanenta, calmata de repaus
Grad 3 = durere continua ziua si noaptea.
Pentru mobilitate:
Grad 0 = ankiloza
Grad 1 = redori stranse sub 10°
Grad 2 = mobilitate mica: felxie 10° - 45°; abductie 10° - 30°
Grad 3 = mobilitate medie: flexie 45° - 90°, abductie 30° - 40°
Grad 4 = mobilitate putin diminuata: flexie > 90°; abductie > 40°
Grad 5 = mobilitate normal.
Pentru stabilitate:
Grad 0 = nula, mers imposibil
Grad 1 = mers posibil cu 2 bastoane sau in cadru
Grad 2 = mers cu un baston
Grad 3 = mers fara baston cu usoara schiopatare
Grad 4 = mers fara schiopatare
Grad 5 = fuunctie normal.
O cotatie functionala integrative a fost alcatuita de Merle dʼAubignè:

Grad Durere Mobilitate Mers

0. Durere vie si continua Anchiloza si atitudine vicioasa Imposibil
1. Dureri vii nocturne Anchiloza clinica cu atitudine Numai cu carje
 vicioasa mica
2. Dureri vii care fac Flexie 40°, abductie 0° Numai cu 2 bastoane
imposibil lucrul
3. Dureri vii dupa 15 min. Flexie maxima intre 40° - 60° Mers cu un baston
de mers
Dureri numai dupa 30 Flexie intre 60° - 80° Mers prelungit cu un
4. min. de mers, dar care baston, claudicatii
dispar rapid la repaus
5. Dureri la demaraj Flexie maxima intre 80° - 90°, Mers fara baston,
abductie 25° claudicatie usoara
6. Indoloritate Flexie peste 90°, abductie 40° Normal

Coxartroza secundara ridica probleme de recuperare, dar idealul este ca aceste problem
sa apara cat mai tarziu, sa reusim saevitam sau sa intarziem cat mai mult instalarea deficitului
functional al soldului.
Decompensarea soldului, respective aparitia durerilor, a limitarii miscarilor articulare si
aparitia schiopatarii se poate produce la orice varsta pe fondul tulburarilor anatomo-
structurale locale.

Diagnostic functional:

- redoare articulara la nivel coxofemural

- instabilitate articulara la nivel coxofmeural
- deficit de mobilitate la nivel coxofemural
- deficit in sustinerea unipodala si mers

Obiective:

° Combaterea/ameliorarea durerii și a inflamației la nivelul articulatiei coxofemurale;

° Combaterea/ameliorarea durerii la nivelul membrelor inferioare (datorata varicelor);
° Prevenirea/combaterea posturilor vicioase, a tulburărilor de statică ale membrelor
inferioare și ale coloanei vertebrale;
° Refacerea mobilităţii în limite funcţionale şi apoi normale;
° Mentinerea/cresterea fortei musculare;
° Îmbunătățirea circulației sângelui în regiunea membrelor inferioare, a șoldurilor și în
regiunea lombară (circulația venoasă este ajutată de mișcările membrelor inferioare);
° Menţinerea şi îmbunătăţirea creşterii rezistenţei la efort;
° Menţinerea şi îmbunătăţirea coordonării şi abilităţilor de mişcare;
° Adaptarea/menţinerea organismului la efortul solocitat de activităţile zilnice şi
profesie;
° Independenţă în ADL-uri şi menţinerea unei stări psihice favorabile.

Principii de reeducare functionala (adaptate la varstnici):

 ● Nu se va lucra complexul de exercitii in intregime, in aceeasi zi, iar programul de
kinetoterapie nu va depasi 30 min., datorita ingreuierii membrelor inferioare cauzata de
varice.
● Inainte de inceperea programului, pacientul va fi pozitionat in decubit dorsal, cu
membrele inferioare sprijinite pe un plan inclinat (4-5 minute).
● La inceput, se vor executa miscari usoare, decongestive, marindu-se trepatat, durata,
intensitatea si dificultatea lor. Mobilizările active sunt însă cel de preferat iniţial, exerciţiile
active se vor face numai prin alunecarea călcâiului pe planul patului, fără a ridica membrul
inferior apoi, treptat, se continuă cu flexia plantară şi dorsală a articulaţiei tibiotarsiene, a
gambei pe coapsă şi a coapsei pe bazin.
● Masajul membrelor inferioare, evitând traiectele venoase, în sens centripet,
ameliorează circulaţia de întoarcere.
● Gradul de efort trebuie stabilit in asa fel ca pulsul dupa o repriza de antrenament sa
nu depaseasca 100 de batai pe minut, sa nu apara batai neregulate iar subiectul sa se simta la
finele perioadei reconfortat nu obosit.
● Intensitatea efortului “monitorizată” la nivelul unei frecvenţe cardiace de 70-75 %
din frecvenţa maximă.
● Ritmul exerciţiilor este variabil în funcţie de pacient, obiectivul urmărit şi tipul
exerciţiului de antrenament. Acest ritm, în medie este de 3 - 4 ori pe săptămână, dar poate
fi şi zilnic.
● Progresivitatea foarte lentă este o lege de bază în programul de antrenament al
vârstnicului.
● Tipul exerciţiului va ţine seama desigur de abilităţile unui om în vârstă. Mersul
rămâne exerciţiul de bază, dozând-ul prin distanţă şi ritm. Urcatul şi coborâtul treptelor
este de asemenea uşor de realizat la domiciliu, pedalarea pe o bicicletă ergometrică şi
aplicarea terapiei ocupaţionale selecţionate în funcţie de posibilităţi.
● In criza dureroasă a coxopatiilor, din punct de vedere kinetoterapeutic se recomandă
repausul la pat, posturarea (liberă şi liber ajutată), şoldul în uşoară extensie, o poziţie
intermediară între abducţie și adducţie, de asemenea tot o poziție intermediară între rotația
internă şi rotaţia externa (atenţia fiind orientată pentru a preveni rotația externă spre care
există o predispoziţie); genunchiul uşor flectat sau chiar extins, piciorul în unghi drept între
plantă şi gambă.
● Pentru musculatură se recomandă exerciţii cu contracţii musculare izometrice şi
uşoare exerciţii de mobilizare pasivă şi exerciţii activo-pasive în toate axele şi planurile pe
care le permite şoldul.
● Pentru creşterea forţei musculare, se preferă exerciţii dinamice cu rezistenţă, care nu
vor depăşi 40% din rezistenţa maximă.
● După această perioadă pregătitoare care poate să dureze între 1 şi 3 săptămâni
urmează perioada de recuperare în care se recomandă programe de exerciţii la sala de
gimnastică şi la bazin (hidrokinetoterapie).
● Înaintea fiecărei şedinţe se recomandă o uşoară termoterapie sau după caz chiar
crioterapie şi masaj.
● În programul de exerciţii se vor utiliza poziţiile de descărcare (de decubit) urmând ca
în etapele mai avansate să utilizăm şi poziţiile cu semiîncărcare sau chiar încărcare cu toată
greutetea corpului.
● Ca tehnici de lucru vom utiliza la început exerciţiile pasive urmărind axele şi
planurile anatomo-funcţionale.
 ● Pe măsură ce se înregistrează progrese, exerciţiile pasive și activo-pasive vor fi
înlocuite cu exerciţii active şi cu rezistență.
● Rămâne ca regulă de aur principiul nondurenii, exerciţiile să nu provoace dureri,
deoarece este contraindicat a se lucra pe fond dureros!
● Se va da o importanţă deosebită reducerii contracturilor musculare, cât şi combaterii
hipotoniei, atrofiei şi retracturilor musculare care agravează echilibrul de forţe între agonişti şi
antagonişti.
● In alcătuirea programelor acordăm o atenţie deosebită muşchiului cvadriceps femural
şi fesierilor (mai ales celui mijlociu) dată fiind importanţa lui, ca stabilizator şi abductor al
şoldului.
● Un aport de neînlocuit îl oferă hidrokinetoterapia care nu numai că uşurează greutatea
corpului dar şi sedează mult durerea.
● În completare este indicată bicicleta ergometrică care solicită şoldul atât articular cât
şi muscular, fără a-l încărca.

Tratamentul kinetoterapeutic si de recuperare a coxartrozei asociata cu varice

Tratamentul va viza încetinirea procesului artrozic și readucerea sub formă latentă a

unei artroze decompensate.
Tratamentul fizioterapeutic presupune:
● Kinetoterapie sub toate formele
● Termoterapie și crioterapie
● Balneoterapie
Kinetoterapia nu va putea opri procesul de degenerare condrala si subcondrala
articulare, insa prin aplicarea consecventa a acesteia poate ameliora starea functionala a
soldului, crescand amplitudinea de miscare si forta de contractie a musculaturii stabilizatoare.
Orientarea, ca si eficienta programului de kinetoterapie, se face in functie de stadiul
clinico-anatomo-functional al bolii. Descriem, in general, 3 stadii ale coxartrozei:
a. Stadiul initial (SI): dureri in ortostatism si la mers prelungit, "oboseala" musculo-
articulara locala, reducerea amplitudinilor soldului. În scop antalgic şi de mobilizare, de
stimulare vasculară, de scădere a spasmului muscular datorat durerii :
masaj sub apă caldă
mobilizări sub apă
căldura locală (pernă electrică, sare de bucătărie, parafină)
În puseu dureros :
comprese reci, repaus
masaj cu gheaţă
Reeducarea musculară :
rearmonizarea musculară a membrului inferior şi a centurii pelviene şi stabilitatea
acesteia reprezintă un obiectiv esenţial
 pelvi-trohanterieni, fesieri (fesier mijlociu), cvadriceps
lucru analitic şi global (static şi dinamic), manual şi mecano-terapie.
b. Stadiul evolutiv (SE): dureri si in repaus, redoare articulara in zona amplitudinilor de
utilizare curenta, atitudini vicioase corectabilepasiv sau chiar activ. Prevenirea şi corectarea
atitudinilor vicioase la nivelul şoldului, membrului inferior cât şi a trunchiului :
exerciţii de întindere şi relaxare musculară (adductori, piriform, dreptul anterior,
tensorul fasciei lata, ilio-psoas, extensori)
exerciţii de suspensie pendulată asociată cu exerciţii de relaxare
posturi nedureroase, pasive şi active, manuale sau prin scripetoterapie contra :
o flexumului de şold
o flexumului de genunchi
o adducţiei şi RE din şold
corectarea mersului şi a staticii corporale pe ansamblu
creşterea amplitudinii de mişcare :
o mobilizări activo-pasive în toate planurile
o tracţiuni în ax şi decoaptări
c. Stafiul final (SF): dureri intense, limitare marcata a mobilitatii pana la ankiloza,
atitudini vicioase ireductibile. Tratament antalgic :
electroterapie (ultrasunete, electro-stimulare de joasă frecvenţă)
termoterapie
masaj decontracturant, stimulativ circulator pe regiunea lombară, şold şi membru
inferior
relaxare
În puseul acut :
repaus la pat mai multe ore pe zi
mersul cu cârje
tracţiuni cu greutăţi de 1-2 kg de gleznă

Programe de exerciţii pentru mobilizarea articulaţiei şoldului.

 Exerciţii pasive

1. Pentru flexia șoldului

▪ Decubit dorsal, kinetoterapeutul stând lateral faţa pe pacient, fixează cu o mână
bazinul iar cu cealaltă apucă de sub genunchi şi execută flexia şoldului cu uşoare arcuiri la
capătul cursei.
 ▪ Decubit lateral (şoldul bolnav în sus), kinetoterapeutul stând la spatele pacientului
fixează cu o mână deasupra şoldului bolnav iar cu cealaltă apucă sub genunchiul m.i. bolnav
şi execută flexia şoldului și revenirea din flexie, mişcare care poate fi continuată cu extensia.
Flexiile și extensiile pot fi alternate.
2. Pentru extensia şoldului
▪ Decubit ventral, m.i. întinse, kinetoterapeutul stând lateral faţă de pacient, cu o mână
fixează bazinul apăsându-l pe fesă iar cu cealaltă mână apucă de sub genunghi și ridică ușor
coapsa de pe suprafața patului, dar nu mai mult de 15-20°.
Variantă - Acelaşi exerciţiu cu m.i. afectat în afara palului, executând extensii urmate
de uşoare flexii. Atât flexiile cât şi extensiile se vor executa cu uşoare arcuiri.
3. Pentru abducție-adducție
▪ Decubit dorsal, m.i. întinse, kinetoterapeutul stând lateral, de partea şoldului bolnav şi
fixează cu o mână creasta iliacă iar cu cealaltă sub genunchi şi execută abducţia şi revenirea
din abducție, mişcare care se poate continua cu adducţie (dacă celălalt m.i. se află abdus sau
peste el).
Variantă: - Acelaşi exerciţiu, pacientul fiind în decubit lateral cu șoldul bolnav în sus.
4. Pentru rotația internă și rotația internă
▪ Decubit ventral, m.i. de mobilizat având genunchiul flectat, gamba la verticală;
kinetoterapeutul stând lateral față de pacient fixează cu o mână deasupra şoldului de mobilizat
iar cu cealaltă apucă gamba de 1/3 inferioară şi execută balansarea ei stg. dr. care prin
intermediul articulaţiei genunchiului va roti femurul în cotil în rotaţie internă şi rotaţia
externă.
Variantă - şezând, gamba atârnă la marginea patului; kinetoterapeutul apucă din 1/3
inf. a gambei şi execută rotaţie intemă şi externă.
5) Pentru circumducţie
▪ Decubit dorsal cu m.i. şi şoldul în afara suprafeţei de sprijin a patului; kinetoterapeutul
se află pe partea m.i. de mobilizat, apucă cu o mână sub genunchi iar cu cealaltă fixează
bazinul deasupra şoldului. Se execută circumducţii ale coapsei într-un sens şi-n celălalt. La
început cercul descris va avea diametrul mai mic apoi va fi executat cu o amplitudine tot mai
mare.
Toate aceste exerciţii se pot executa şi activo-pasiv (pacientul iniţiază mişcarea iar
kinetoterapeutul o continuă cu amplitudine crescândă).

 Exerciţii active si active cu rezistență

1) Pentru flexia şoldului

▪ Decubit dorsal:
T1 - ducerea m.s. întinse înainte sus şi înapoi, inspir;
T2 - revenirea m.s întinse sus şi înainte, apucarea cu mâinile de sub genunche şi flexia
coapsei pe bazin, genunchele îndoit, expir.
Variante:- Acelaşi exerciţiu se poate executa şi cu genunchiul întins.
- Acelaşi exerciţiu se poate executa fără ca mâinile să apuce sub genunche şi
să-l tragă spre piept, mişcarea putându-se efectua liber.
 ▪ Decubit lateral, şoldul afectat în sus: bolnavul duce m.i. afectat înainte (coapsa fie că
este susţinută de kinetoterapetit, fie că alunecă pe o placă melaminată, genunchiul îndoit), si
revine in pozitia initiala.
Variantă: - Acelaşi exerciţiu se poate executa cu m.i. întins, revenirea din flexie
putându-se continua cu extensia.
- kinetoterapeutul opune rezistenţă în mişcările de flexie şi extensie în 1/3
inf. a coapsei, genunchiul flectat sau extins. În locul rezistenţei realizate de kinetoterapeut se
poate fixa o coardă elastică, prinsă la un capăt de genunchele m.i. de mobilizat, iar celălalt
capăt, în spatele pacientului, de spalier.
▪ Pedalaj la bicicleta ergometrică reglând înălţimea scaunului în funcţie de mobilitatea
cate o pretindem în articulaţia C.F.
▪ Din patrupedie:
T1 -ducerea şi coborârea bazinului mult înainte până atinge solul (extensie din C F.)
T2 -revenire în pozitia initiala şi continuarea mişcării până când şezutul atinge călcâiele
(flexie din C.F.)
▪ Din patripedie, bolnavul duce un genunche flectat mult inainte inspre bărbie pe expir,
apoi pe inspir ducerea lui intins inapoi, întreg m.i. extins, până peste orizontala.
Se execută de câteva ori, după care se odihneşte deoarece acest exerciţiu solicită mult
şoldul opus. Apoi se executa la fel cu celălalt m.i.
▪ Ortostatism, cu faţa spre spalier, m.s. întinse, apucă şipca spalierului în dreptul
pieptului; m i. afectat se aşeaza pe a treia sau a patra de jos. Se execută întinderea m.i. afectat
(cel ce se află în sprijin pe spalier) din genunche, trunchiul aplecându-se și apoi îndoirea lui
din genunche, trunchiul executând extensie limitată.
2) Pentru extensia şoldului
▪ Decubit ventral cu m. i. afectat în afara marginii patului, se executa ridicarea m.i.
afectat întins în sus spre orizontală şi apoi peste, pe inspir; revenire în pozitia initiala pe expir.
Variante:
- Acelaşi exerciţiu cu m.i. flectat din genunche
- Acelaşi exerciţiu cu un săculeţ cu nisip, fixat în 1/3 inf. a coapsei (în spaţiul popliteu)
sau în 1/3 inf. a gambei şi ridicarea m.i. întins în sus.
▪ Pacientul in decubit ventral, m i. afectat în afara marginii patului; pacientul execută
flexii urmate de extensii. Acest exerciţiu se execută cu opoziţie din partea kinetoterapeutului
care opune rezistenţă în partea postero-inferioară a coapsei.
Acest exercitiu se mai poate executa m.i. împotriva unei greutăţi la cadrul cu scripeţi.
3) Pentru abducția adducţia şoldului
▪ Pacientul in decubit dorsal, m.i întinse pe o placă melaminată.
T1 - ducerea m.i. afectat întins lateral (este foarte important ca să nu se combine
mişcările de abducţie a m.i. afectat cu rotaţia sa externă)
T2 - rev. în P.I.
Variante:
- Acelaşi exerciţiu, m.i. opus să fie în abducţie astfel încât mişcările de adducţie a m.i.
afectat să se poată face în continuare nu numai până la poz 0 (zero) ci şi peste această poziţie,
adică şi adducţie;
 - Acelaşi exerciţiu se poate executa cu rezistenţă din partea kinetoterapeutului care
fixează cu o mână bazinul iar cu cealaltă opune rezistenţă în 1/3 inf. a părţii laterale a coapsei
pentru mişcarea de abducţie. Pentru mişcarea de adducţie rezistenţa se opune în 1/3 inf. a
părţii mediale (interne a coapsei).
▪ Pacientul in decubit lateral cu şoldul afectat în sus m.i. întinse:
T1 - ridicarea m.i. afectat întins in sus pe vertical (în abducție)
T2 - rev. în P.I
Variantă: - Acelaşi exerciţiu se poate executa cu un săculeț cu nisip atașat pe 1/3 inf. şi
laterală a coapsei sau a gambei
▪ Pacientul in decubit lateral şoldul afectat în sus. Executarea abducției contra unei
greutăţi într-un montaj cu scripeţi sau cu opoziţie realizată de kinetoterapeut.
▪ Decubit lateral pe partea şoldului afectat rn.i întinse iar membrul inferior de sus,
susţinut în abducţie de kinetoterapeut.
T1 - adducţie m. i. afectat (cel de jos) până lângă m i. de sus (care este abdus);
T2 - rev. în P.I.
Variante:
- Acelaşi exerciţiu se execută cu o greutate (săculeţ cu nisip) ataşată pe 1/3 inf. (faţa
internă) a coapsei;
- Acelaşi exerciţiu se execută cu rezistenţă opusă de kinetoterapeut tot în 1/3 inf. a
coapsei, pe faţa internă.
4) Pentru rotația internă și rotaţia externă.
▪ Pacientul in decubit ventral, m. i. afectat flectat din genunghi la 90°, pacientul execută
cu m.i. afectat rotaţii interne şi externe libere până la limita durerii. Atenţia va fi îndreptată
spre câştigarea amplitudinii la rotaţia intemă, la sfârşitul mişcărilor se pot executa uşoare
arcuiri.
Variante:
- Acelaşi exerciţiu, în 1/3 inf. a gambei se află ataşat un săculeț cu nisip;
- Acelaşi exerciţiu se poate executa cu rezistenţă opusă de kinetoterapeut sau de un
elastic fixat la un capăt de gleznă, la celălalt capat.
▪ Decubit dorsal sau şezând, cu gambele atârnând la marginea patului.
Pacientul execută rotaţii interne şi rotaţii externe cu gamba m.i. afectat care pendulează
dreapta - stânga.
Acelaşi exerciţiu se poate executa cu un săcuieţ cu nisip ataşat în 1/3 inf. a gambei sau
cu un elastic fixat la un capăt de gleznă, iar celălalt capăt undeva înainte sau lateral.
Se vor folosi tehnici FNP cum sunt:
- pentru imbunatatirea mobilitatii: IR (initierea ritmica), MARO (miscarea activa de
relaxare-opunere), CR (contratii repetate), RR (rotatii ritmice), IL (inversarea lenta);
- pentru imbunatatirea stabilitatii articulare: CIS, IzA, SR.
- pentru imbunatatirea fortei: ILO, (inversarea lentă cu opunere), SR (stabilizarea
ritmică), SÎ (secvenţialitatea pentru întărire);
- pentru promobarea abilitatii: PR (progresie cu rezistenta), SN (secventialitatea
normala).
Aceste FNP-uri pot fi asociate cu exercitiile descrise mai sus.
 Exercitii efectuate din mers – pentru imbunatatirea circulatiei de intoarcere si
tonifierea peretelui venos.

Ex1. Mers cu miscari de respiratie, 4 pasi pe inspir, 4 pasi pe expir

Ex2. Mers pe varfuri alternat cu mers pe calcaie: 4 pasi pe varfuri, cu membrele
superioare intinse sus si inspiratie, 4 pasi pe calcaie, cu mainile prinse la spate si expiratie.
Ex3. Mers: pe fiecare al treilea pas se aduce cate un genunchi la piept, inspiratia se face
odata cu cei trei pasi de mers, iar expiratia odata cu ducerea genunchiului la piept.
Ex4. Stand, mainile pe solduri: joc de glezne, cuinspiratie 3 timpi si expiratie 3 timpi.
Ex5. Exercitii de pedalare la bicicleta ergometrica, executate progresiv, de la 5 minute
la 10 nunute, in ritm lent, urmate de relaxare in decubit dorsal cu picioarele sprijinite pe sipca
a III-a a scarii fixe.

Recuperarea şoldului după intervenţiile chirurgicale

Există o gimnastică preoperatorie şi una postoperatorie, fiecare având obiective clare,

distincte.
Toate exerciţiile de profilaxie secundară de la posturări şi până la programele de
exerciţii alcătuite pe tipuri de mişcare (abducție adducţie, flexie-extensie, rotaţii interne şi
rotaţii externe şi circumducţii) pot fi considerate ca făcând parte şi din programul de
gimnastica medicală preoperatorie, deoarece această gimnastică îşi propune menţinerea în cât
mai bune condiţii a mobilităţii articulare a forţei musculare şi combaterea atitudinilor vicioase
ca flexumul de şold, și rotarea coapsei în afară, atitudini şi deficite care sunt mai frecvente.
Gimnastica postoperatorie îşi propune ca obiective imediate reluarea ortostatismului şi
mersului în condiţii de bună stabilitate, combaterea retracturilor, refacerea elasticităţii
musculare şi posibilitatea executării mişcărilor în limitele ce le permite articulaţia şoldului
(proteza).
Gimnastica postoperatorie se începe chiar de a doua zi după întărirea cimentului şi
fixarea protezei în mod solid şi stabil.
Posturarea membrului inferior operat va fi în uşoară abducţie cu o mică pernă sub
genunche pentru evitarea extensiei maxime din articulația genunchiului şi o pernă lateral de
coapsă pentru evitarea rotaţiei externe, a întregului membru inferior, gamba şi laba piciorului
fiind libere.
În această postură se pot executa contracţii izometrice pentru muşchiul cvadriceps
femural la ambele m.i. simultan sau numai la cel afectat.
De asemenea se vor încerca aceste contracţii şi pe alte grupe musculare ce realizează
mişcări în articulaţiile şoldului.
După 5 zile se trece în etapa a II-a când kinetoterapeutul va executa mişcări pasive în
toate axele şi planurile, evitând mişcările de adducţie din poziţia 0 (zero), această mişcare
fiind singura care poate pune în pericol integritatea protezei şi reușita operaţiei.
Se va mobiliza cu prudenţa şi extensia şi rotatia internă. Atenția kinetoterapeutului
trebuie să fie maximă la fiecare mişcare deoarece principiul nondurerii nu mai este valabil
(proteza nu doare).

Indicatii si recomandari:
 ● având în vedere modificările datorate vârstei, activităţile fizice vor fi practicate de 2 – 3
ori pe săptămână;
● exerciţiile vor fi intercalate cu pauze lungi şi dese şi exerciţii de respiraţie controlate;
● exerciţiile de respiraţie se vor executa lent şi profund, pentru a influenţa favorabil
organismul;
● se vor evita schimbările bruşte de poziţie care pot provoca senzaţii neplăcute ca vertij,
cefalee, etc.;
● nu se recomandă exerciţii cu trunchiul aplecat şi nici poziţii extreme ale capului (mai
ales extensii) sau mişcări bruşte ale capului, pentru a se evita tulburările circulatorii
tranzitorii cerebrale (sindrom vertebro-bazilar);
● vor fi evitate exerciţiile de forţă şi rezistenţă crescută din cauza fragilităţii osoase;
● poziţiile de execuţie ale exerciţiilor trebuie să fie cât mai stabile, datorită tulburărilor
de echilibru ale vârstnicilor;
● dozarea exerciţiilor se face în funcţie de posibilităţile pacientului, progresiv;
● se impune monitorizarea de către kinetoterapeut şi eventual a unui medic specialist.

Bibliografie:

1. Exercițiile fizice în tratamentul reumatismului articular, Vasile Constantin, editura

sport-turism, Bucuresti, 1989
2. Geriatrie, Mircea Dumitru, Editura medicala, Bucuresti, 1982
3. Clinica si tratamentul bolilor reumatice, Șt. Șuțeanu, Victoria Ionescu-Blaja, Marian
Moangă, Editura medicala, Bucuresti, 1977
4. Compendiu de reumatologie, Eugen D. Popescu, Ruxandra Ionescu, Editura tehnică,
Bucuresti, 1997
5. Reumatologie, Eugen D. Popescu, Denisa Predețeanu, Ruxandra Ionescu, Editura
național, București, 1997
6. Kinetoterapia in afectiunile aparatului cardio-vascular, Doina Marza-Danila, Bacau,
1996.