Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu"

FACULTATEA DE STOMATOLOGIE

Catedra de odontologie, parodontologie și patologie orală

Referat
Tratamentul local al gingivitei,
parodontitei si parodontozei

Groza Marin
S1302

Chisinau-2018
Afecţiunile parodonţiului
În conformitate cu cernţele ale OMS afecţiunile parodonţiului sunt repartizate în 5 grupe de bază:

1. Gingivite;

2. Parodontite;

3. Parodontoza;

4. Parodontomele (afecţiuni tumorale şi pseudotumorale);

5. Sindroame şi simptoame, ce se reflectă în ţesututrile parodonţiului, anterior această grupă era

denumită ca afecţiuni ideopatice (Papion-Lefevr, Iţenco-Cuşing, Elers-Danlo, Cedic-Higaşi,
Daun)

Gingivite – sunt inflamaţii ale gingiei fară interesarea (lezarea) joncţiunii dento-gingivale
(epiteliale) şi pot interesa în întregime sau parţial gingia. Aproximativ 80% din populaţia adultă
suferă de gingivită cronică.

Clasificarea gingivitelor:

după formă:

-catarală;

- ulceronecrotică;

- hipertrofică;

- descuamativă/atrofică

după decurgerea clinică:

- gingivite acute;

- gigivite cronice;

- cronice în stadiul de acutizare;

- cronice în stadiul de remisie

după gradul de răspândire a procesului inflamator:

- localizată/generalizată

GINGIVITA CATARALĂ
Conform datelor OMS (1980), 80% copii din lume suferă de gingivită.
Gingivita catarală acută – mai frecvent se întâlneşte la copii cu boli respiratorii acute (virotice),
care după un tratament adecvat, gingivita dispare fără a lăsa complicaţii.

Gingivita catarală cronică – apare pe locul unde persistă mult timp elementul iritant cronic
(inclusiv şi gingivita catarală acută de la 1 până la 7-14 zile).

Tratamentul urmăreşte:

• depistarea factorilor locali cauzali: placa bacteriană (prin teste decolorare) şi favorizanţi: tartru,
obturaţii în exces, coroane de înveliş neadaptate, alte lucrări protetice incorecte, îndepărtarea
acestora şi refacerea corespunzătoare a restaurărilor compromise;

• instruirea pacientului asupra unui periaj corespunzător şi controlul acestuia prin colorarea plăcii
după periaj;

• instruirea pacientului pentru folosirea unor mijloace secundare de iqienă mai puţin folosite: firul
de mătase, stimulatoarele gingivale şi a clătirii gurii de două ori/zi după periaj cu clorhexidină O,
12°/o, timp de două-trei săptămâni;

• debridare gingivală

• detartraj efectuat cu grijă pentru îndepărtarea depozitelor subgingivale din zonele distale şi orale
mai greu accesibile şi completat prin lustruirea suprafeţelor dentare cu paste şi benzi fin abrazive;
detartrajul poate fi precedat de un tratament cu antibiotice administrate pe cale generală pentru
reducerea riscului de infecţie în urma bacteriemiei produse care poate afecta în special persoane
predispuse: bolnavi cardiovasculari, antecedente septicemice, bolnavi taraţi;

• pentru reducerea microulceraţiilor se face chiuretajul mecanic al peretelui moale al şanţului

gingival sau, în cazul când acestea nu pot fi accesate pe cale mecanică din cauza dimensiunilor
foarte mici, se poate face o cauterizare chimică cu ZnCI2 soluţie 30%;

• aplicarea după debridarea gingivală şi detartraj a unor substanţe antimicrobiene (antiseptice,

astringente, oxidante, extrase vegetale) prin badijonaj, meşaj; • tratamentul bolilor generale
asociate.

Profilaxia gingivitei catarale

 Iluminarea sanitară în viziunea igienizarii cavităţii bucale;
 Alimentaţie raţională;
 Vizite periodice la medicul stomatolog cu scop profilactic;
 Mod sănătos de viaţă (factorii de risc, ce sporesc reţinera şi acumularea de placă bacteriană,
funcţionarea normală a parodonţiului)
 Înlăturarea anomaliilor de muşcătură şi de poziţia a dinţilor

Gingivita ulceronecrotică
Este o boală infecţioasă cu caracter acut şi cronic, apare rar la copii mici, ocazional între 6şi 12 ani
şi frecvent la tineri 13-20 ani, mai rar la 40-45 ani. Apare prin asocierea a două microorganisme
specifice – spirocheta Borellia Vincent şi un bacil fuziform gram-negativ şi neapărat pe un teren
deficitar.
Gingivita UN afectează şi alte zone ale mucoasei bucale, motiv pentru care poartă şi alte denumiri,
cum ar fi – Gingivostomatită UN, “Gură dureroasă a soldaţilor” (XENOPHON), la soldaţii din
timpul I război mondial a fost denumită “Gură de tranşee”

Tratamentul gingivitei ulcero-necrotice - suspendarea tuturor cauzelor (factorilor

etiologici – locali şi generali)

Local – I şedinţă:

 Prelucrarea minuţioasă gingiei afectate şi a cavităţii bucale cu sol. 0,1-0,06% clorhexidină,

0,25% hloramină. Soluţiile vor fi călduţe (sporeşte fagocitoza şi migrarea leucocitelor);
 Anestezia (infiltrativă, trunculară, aplicativă);
 Înlăturarea minuţioasă a depozitelor moişi dure (parţial, cât este posibil), după care cu un
excavator steril se înlătură gingia necrotizată ( se pot utiliza fermenţi proteolitici – tripsină,
hemotripsină).

Şedinţa a II-a – a doua zi

 Prelucrarea antiseptică minuţioasă;
 Aplicaţii cu metronidazol (o pastilă dizolvată în hlorhexidină 0,06%) până la obţinerea unei
suspenzii – pentru 15 min. (în caz că pacientul nu poate veni la medic, aplică singur acasă după
o instruire anterioară de către medic);
 După 2-3 şedinţe se micşorează evident durerile, scade temperatura, se îmbunătăţeşte starea
generală;
 După căderea fenomenelor acute se recurge la tratamentul cariei dentare şi complicaţiile lui,
detartrajul definitiv (asanarea cavităţii bucale în totalitate);
 Epitelizarea definitivă parvine la a 3-7 zi, în funcţie de gravitatea procesului;

Recomandări pacientului:
-Băiţe cu antiseptice (0,06% hlorhexidină, stomatidină, hexoral) 2-3 în zi câte 2-3 min., îndeosebi
după periajul dinţilor;
-Pastile sibidin ce conţin hlorhexidină şi acid ascorbic, lisobact, imudon (pastile de subt) –
stimulează forţele de apărare a mucoasei cavităţii bucale, inclusiv şi prin mecanismul de apărare
imună;
-Aplicaţii cu preparate cheratoplastice (ulei din cătină albă, ulei din măcieş, pantenol, etc.);
-Periajul neapărat cu o perie moale cu paste ce conţin fermenţi sau pihtă (pepsodent, lesnaia, extra
sau oricare pastă curativo-profilactică)

Gingivită hipertrofică

Proces inflamator preponderent cu elemente proliferative. Sunt evidenţiate două forme:

-Edematoasă (localizată şi generalizată);
-Fibroasă (localizată şi generalizată);

Tratamentul gingivitei hipertrofice

 Principiul de bază este depistarea factorului etiologic principal şi acţiunea asupra focarului de
proliferare;
 Înlăturarea şi controlul asupra plăcii bacteriene şi a tartrului dentar;
 Instruirea în igienizarea cavităţii bucale şi controlul asupra plăcii bacteriene (îndeosebi în
forma edematoasă);
 Băiţe bucale cu soluţii din antiseptice (0,06% hlorhexidină, hexoral, stomatidină);
 Preparate antiinflamatorii (5% unguent cu butadion, Metrogil-Denta, BioR-gel, unguent cu
heparină – aplicaţii pe gingie sau în componenţa unor paste curative), ce stimulează
permiabilitatea vaselor sanguine;
 Fonoforez, hidromasaj, etc.

Tratamentul formei fibroase a GH

 Tratament medicamentos (lidază 64 UN cu trimecain – injecţii în papilele hipertrofiate, câte
0,2-0,3 ml de 3-8 ori sau 45-60% glucoză, aplicaţii cu substanţe cauterizante – 20-30%
rezorcină, 10-25% clorură de zinc, o acţiune uşoară cu vagotil, dimexid-25%, etc.;
 Fizioproceduri (masaj gingival, electrocoagulare, dorsanvalizare, elctroforeză cu heparină,
gluconat de calciu;
 Tratament chrurgical (înlăturarea papilelor hipertrofiate – simplă gingivectomie);
 În caz de gingivită de pubertate şi de sarcină intervenţii chirurgicale nu se efectuiază.

Gingivită descuamativă
Se caracterizează prin eritem (roşaţă) intensiv şi detaşarea epiteliului cu dezgolirea suprafeţelor
erozive (nu sângerează , dar sunt foarte dureroase, sensibile către excitnţii termici, chimici). Apare
pe fondalul gingivitei hipertrofice (forma edematoasă);

Tratamentul local constă în:

• igienă locală cu perii moi, netraumatizante;
• atingeri locale cu perhidrol 3°/o, diluat 1/2 în apă călduţă, de
două-trei ori/zi;
• aplicaţii locale cu colutorii complexe cu antibiotice şi
corticosteroizi;
• aplicaţii locale de produse tipizate cu triamcinolon (Kenalog),
fluocinolon, de trei ori pe zi.

Parodontita marginală
Parodontita marginală este un proces infalmator cu lezarea aparatului ligamentar periodontal şi a
ţesutului osos. La baza morfogenezei bolii sunt procesele exudativo-alterative cu elemente de
distrucţie pronunţată a osului alveolar. În prezent se observă o tendinţă de răspândire a formelor
agresive de parodontită marginală. Analiza epidemiologică efectuată în trei grupe de vârstă (28-
30, 30-44, şi peste 60 ani), au arătat că la tineri 29-44 ani) numai 4-5% au parodonţiu clinic sănătos
şi menţin o igienă bună a cavităţii bucale.
Tratament
Parodontita prepubertală:
• tratament antimicrobian;
•tratamentul bolii generale;

Parodontita juvenilă:
• debridare gingivală, detartraj;
• tratament antimicrobian (Augmentin, Metronidazol şi, în special, tetraciclină în formele
susceptibile la antibiotic);
• chiuretaj subgingival, operatii cu lambou, amputaţie radiculară, extracţia dinţilor nerecuperabili;
• examinări periodice;

Parodontita marginală cronică superficială:

• debridare gingivală, detartraj;
• tratament antimicrobian şi antiinflamator ca în gingivita simplă;
• tratament chirurgical: chiuretajul microulceraţiilor de la nivelul epiteliului sulcular în pungi false;
papilectomie, în cazul papilelor gingivale de stază, excluse funcţional; gingivectomie, în formele
hiperplazice asociate;
• bioterapie de reactivare.

Parodontita marginală agresivă, rapid progresivă:

• debridare gingivală, detartraj;
• tratament antimicrobian local şi pe cale generală în formele profunde, diagnosticate ca fiind
rebele (refractare) la tratament: în cadrul tratamentului general antimicrobian se începe cu
Amoxicilină (sau Augmentin= amoxicilină+ clavulanat de potasiu) una-două cpr./zi, timp de 7-1
O zile, Metronidazol 2-3 cpr./zi, timp de 1O zile; cu toate că bolnavii cu paradontită diagnosticată
ca fiind rebelă la tratament au folosit în cele mai multe cazuri tetraciclina, unii dintre ei pot
beneficia în continuare de acest antibiotic, în doză de 0,500 g/zi, timp de una-şase luni (sau
Doxiciclină, Minociclină, Atridox, Periostat).
• tratament chirurgical;
• tratament de reechilibrare ocluzală;
• bioterapie de reactivare.

Parodontita distrofică (parodontopatia marginală cronică mixtă):

Tratamentul urmăreşte:
• reducerea componentei inflamatorii bacteriene;
• reducerea chirurgicală a pungilor:
• reechilibrarea ocluzală;
• reducerea componentei distrofice printr-o bioterapie de reactivare

Parodontoza
Parodontoza este o afectiune care poate fi prevenita, in mare masura. Parodontoza este de cele mai
multe ori rezultatul unei igiene orale deficitare. Periajul zilnic, folosirea atei dentare si curatari
dentare profesionale regulate pot reduce foarte mult probabilitatea aparitiei parodontozei. In
parodontoza, tratamentul este complex si urmareste incetinirea evolutiei bolii. In functie de
severitatea afectarii, exista mai multe moduri de a trata parodontoza. In faza incipienta tratament
nechirurgical, in care se folosesc proceduri mai putin invazive, poate da rezultate bune :

 detartrajul - elimina tartrul si bacteriile de la suprafata dintelui si de sub gingie; poate fi realizat
utilizand instrumentar stomatologic sau un dispozitiv cu ultrasunete
 netezirea radiculara - niveleaza suprafetele radacinilor dintilor, reducand depunerea ulterioara
a tartrului
 folosirea de substante antibiotice - apa de gura antibacteriana cu care se clateste gura sau geluri
care contin antibiotice care se introduc in spatiul dintre dinti si gingii sau in buzunare dupa
curatare profunda.

In parodontoza avansata, tratamentul nechirurgical si buna igiena orala nu mai sunt suficiente si
se recurge la tratamentul chirurgical :
 operatia cu lambou (chirurgie de reducere a "buzunarelor").
Procedura consta in efectuarea unor incizii mici in gingie astfel incat o portiune a tesutului gingival
poate fi ridicat, radacinile dintelui fiind expuse pentru o mai buna curatare. Daca parodontoza a
cauzat pierdere de masa osoasa, osul alveolar in care este prins dintele poate fi reconturat inainte
de sutura tesutului gingival.
 grefa de tesut moale
Cand se pierde tesut gingival din cauza bolii parodontice, gingia se retrage. Daca retragerea gingiei
este semnificativa, este nevoie de inlocuirea tesutului deteriorat. Acest lucru se face de obicei prin
prelevarea unei mici zone de tesut din cerul gurii (bolta palatina) sau o alta sursa si atasarea ei in
locul afectat. Aceasta procedura acopera radacinile expuse ale dintilor, reducerea pierderii si
retragerii gingiei, contribuind si la imbunatatirea aspectului danturii.
 grefa de os
Cand parodontoza este avansata si a distrus osul din jurul radacina dintelui se apeleaza la grefa de
os. Grefa poate fi compusa din mici fragmente dintr-un os propriul os sau os sinteric. Grefa de os
ajuta la fixarea dintilor in locatia proprie, previne pierderea lor. De asemenea, serveste ca o
platforma pentru regenerarea osului natural.

In reusita tratamentului cooperarea pacientului este esentiala. Acesta trebuie sa inteleaga

necesitatea vizitelor regulate la medicul stomatolog (cel putin o data la 6 luni), pentru detrartraj si
chiuretaj subgingival. De asemenea pot fi necesare aplicatii locale de substante medicamentoase
antiinflamatoare, antimicrobiene sau administrarea de antibiotice pe cale orala.
Pacientul va fi instruit pentru mentinerea igienei orale corecte :
 periajul dintilor de doua ori pe zi sau, mai bine, dupa fiecare masa sau gustare
 folosirea zilnica a atei dentare
 utilizarea apei de gura pentru a ajuta la reducerea placii bacteriene dintre dinti
 folosirea unei periute de dinti moale si inlocuirea periutei dupa cel mult la trei-patru luni de
folosire
 folosirea unei periute de dinti electrica, care poate fi mai eficienta la indepartarea placii
bacteriene si a tartrului precum si dusul bucal care favorizeaza masaj gingival.