LUCRUL MECANIC. RANDAMENTUL.

PUTEREA. ENERGIA MECANICĂ

LUCRUL MECANIC.
Orice activitate desfășurată de om, animal sau mașină se numește lucru.
Atunci când, în urma unei activități, corpul suferă o deplasare, sub acțiunea unei forțe, spunem că s-a
efectuat lucru mecanic.
1. Lucrul mecanic al unei forțe constante, paralelă cu direcția deplasării.
- Un corp ale cărui deplasări în spațiu sunt limitate de alte corpuri, de care este legat, sau cu care este
în contact, se numește corp supus la legături.
- Un corp care nu este legat de alte corpuri și care se poate mișca în orice direcție în spațiu se numește
corp liber.
Să considerăm un corp liber, asimilat unui punct
material, care se poate deplasa, între punctele A și B, pe
distanța d, sub acțiunea forței constante F, paralelă cu
direcția deplasării, Fig. 1.
Lucrul mecanic al unei forțe constante F, paralelă cu direcția deplasării, este egal cu produsul dintre
modulul forței și valoarea deplasării:
𝑳=𝑭∙𝒅 (1)
Unitatea de măsură pentru lucrul mecanic este:
[𝑳]𝑺𝑰 = 𝟏𝑵 ∙ 𝟏𝒎 = 𝟏𝐉 (2)
numită Joule.
1 Joule este lucrul mecanic efectuat de o forță cu intensitatea
de 1 Newton al cărei punct de aplicație se deplasează pe
distanța de 1 metru.
Interpretarea geometrică a noțiunii de lucru mecanic.
Conform definiției (1), lucrul mecanic se poate determina și
grafic. Pe axa Ox reprezentăm distanța, iar pe axa Oy
reprezentăm forța, Fig. 2.
Din punct de vedere geometric, lucrul mecanic reprezintă aria
suprafeței de sub dependența forței, aria suprafeței AA’B’B.
2. Lucrul mecanic al unei forțe constante, al cărei direcții face un unghi α cu direcția deplasării.
Conform definiției, lucrul mecanic este egal cu produsul
dintre forța paralelă cu direcția deplasării și deplasare.
Atunci când asupra unui corp acționează o forță, pe o
direcție alta decât direcția deplasării, forța se va
descompune după două direcții, o direcție paralelă cu
direcția deplasării și o direcție perpendiculară pe plan.
𝑭 = 𝑭 ∙ 𝐜𝐨𝐬 𝜶
În cazul nostru, Fig. 3: { 𝒕 (3)
𝑭𝒏 = 𝑭 ∙ 𝐬𝐢𝐧 𝜶
Forța care va produce lucrul mecanic este componenta paralelă cu direcția deplasării, Ft.
Astfel, valoarea lucrului mecanic, conform definiției (1), este dată de relația:
𝑳 = 𝑭𝒕 ∙ 𝒅 (4)
sau: 𝑳 = 𝑭 ∙ 𝒅 ∙ 𝐜𝐨𝐬 𝜶 (5)
Dacă avem în vedere că atât forța F, cât și deplasarea d sunt mărimi vectoriale și comparăm rel. (5)
cu relația de definiție a produsului scalar a doi vectori,
constatăm că lucrul mecanic L este rezultatul unui produsului scalar al vectorilor 𝐹⃗ ș𝑖 𝑑⃗.
Sau: 𝑳=𝑭 ⃗⃗ = 𝑭 ∙ 𝒅 ∙ 𝐜𝐨𝐬 𝜶
⃗⃗ ∙ 𝒅 (6)
Rel. (5) comportă o serie de discuții, în funcție de valorile pe care le poate lua α, astfel:

1
 𝜋
a) dacă 𝛼 ∈ [0, 2 ), cos 𝛼 > 0, 𝑖𝑎𝑟 𝐿 > 0. În acest caz lucrul mecanic L se numește lucru mecanic
motor, iar forța care produce acest lucru mecanic se numește forță motoare;
𝜋
b) dacă 𝛼 = 2 , cos 𝛼 = 0, 𝑖𝑎𝑟 𝐿 = 0. Nu se produce lucru mecanic pe o direcție perpendiculară
pe direcția deplasării;
𝜋
c) dacă 𝛼 ∈ (2 , 𝜋] , cos 𝛼 < 0, 𝑖𝑎𝑟 𝐿 < 0. În acest caz lucrul mecanic L se numește lucru mecanic
rezistent, iar forța care produce acest lucru mecanic se numește forță rezistentă.
Dacă asupra corpului acționează mai multe forțe, rezultanta lor va fi: 𝐹⃗ = 𝐹⃗1 + 𝐹⃗2 + 𝐹⃗3 + ⋯ + 𝐹⃗𝑛 , iar
valoarea lucrului mecanic, conform rel. (6) va fi:
𝑳 = (𝑭 ⃗⃗𝟑 + ⋯ + ⃗𝑭⃗𝒏 ) ∙ ⃗𝒅⃗
⃗⃗𝟏 + ⃗𝑭⃗𝟐 + 𝑭 (7)
Sau, ținând cont de proprietatea de distributivitate față de adunare a produsului scalar:
𝑳 = 𝑳𝟏 + 𝑳𝟐 + 𝑳𝟑 + ⋯ +𝑳𝒏 (8)
Adică, lucrul mecanic are proprietatea de aditivitate, sau lucrul mecanic total este suma lucrurilor
mecanice efectuate de totalitatea forțelor care acționează asupra corpului.
Randamentul
Dacă asupra corpului acționează în același timp și forțe motoare (sau active) și forțe rezistente (sau
pasive), lucrul mecanic total, transmis corpului, va fi diferența dintre lucrul mecanic motor și lucrul
mecanic rezistent.
Lucru mecanic util, Lu, reprezintă diferența dintre lucrul mecanic motor și lucrul mecanic rezistent.
Lucrul mecanic consumat, Lc, este lucrul mecanic motor.
Raportul dintre lucrul mecanic util și lucrul mecanic consumat se numește randament, notat η:
L Ft  F f Ff
η u   1 1 (9)
Lc Ft Ft
Lucrul mecanic al unor tipuri de forțe.
1. Lucrul mecanic al forței de greutate.
Considerăm o regiune în imediata apropiere a Pământului, astfel încât să considerăm câmpul
gravitațional constant, Fig. 4. Având în vedere că raza
medie a Pământului este R 𝑃 ≅ 6400km, orice regiune
până la o înălțime ℎ ≪ 𝑅𝑃 poate fi aproximată cu o regiune
cu câmp gravitațional constant.
Lăsăm să cadă liber un corp de masă m, de la înălțimea h,
în două situații diferite.
În primul caz, corpul cade liber pe direcția AB. Conform
definiției (1), lucrul mecanic în câmpul gravitațional va fi:
L1 = G  h = mgh (10)
În al doilea caz, corpul cade liber, pe direcția CD, de-a
lungul unui plan înclinat fără frecare. Conform aceleiași
definiții (1), lucrul mecanic în câmpul gravitațional va fi:
𝑳𝟐 = 𝑮𝒕 ∙ 𝒍 (11)
Unde 𝐺𝑡 = 𝑚𝑔 sin 𝛼, iar l  CD  h , din considerente pur geometrice, Fig. 4. Cu aceste
sin 
h
notații L2 devine: L2  mg  sin α   mgh (12)
sinα
Se observă că 𝑳𝟏 = 𝑳𝟐 = 𝒎𝒈𝒉
Concluzie: În câmpul gravitațional, lucrul mecanic al greutății este independent de drumul parcurs de
corp din poziția inițială până în poziția finală și depinde doar de greutatea G a corpului și de diferența
de înălțime h dintre cele două poziții.
Forța conservativă este forța al cărei lucru mecanic nu depinde de drum.
Câmpul conservativ este câmpul în care acționează forțe conservative.
Câmpul gravitațional este un câmp conservativ, iar forța de greutate este o forță conservativă.
2
2. Lucrul mecanic al forței elastice.
Forța elastică a fost definită prin relația: 𝑭𝒆 = −𝒌 ∙ 𝒙, vezi MECANICA. Dinamica, pag. 6, rel. (19).
Observăm că, in acest caz, nu mai putem folosi rel. (1) pentru a calcula
lucrul mecanic, deoarece forța elastică nu este constantă. Valoarea ei se
modifică odată cu distanța. În acest caz, pentru a determina valoarea
lucrului mecanic efectuat de forța elastică vom aplica interpretarea
geometrică a noțiunii de lucru mecanic.
Într-un sistem de coordonate (x,F) vom reprezenta forța Fe = f(x), Fig. 5.
Conform interpretării geometrice a noțiunii de lucru mecanic, lucrul mecanic al forței elastice va fi
aria suprafeței de sub dependența forței de distanță, între punctele x1 și x2. Aria obținută este un trapez
k  (x 22  x 12 )
dreptunghic și are valoarea: L (13).
2
k  x2
Sau, dacă considerăm că la momentul inițial 𝑥1 = 0 și 𝑥2 = 𝑥, L   (14).
2
Observăm că și valoarea lucrului mecanic al forței elastice depinde doar de poziția inițială și finală a
sistemului. Deci și forța elastică este o forță conservativă.
3. Lucrul mecanic al forței de frecare.
Conform legii a doua a frecării 𝐹𝑓 = 𝜇 ∙ 𝑁, vezi MECANICA. Dinamica, pag. 5, rel. (12).
Lucrul mecanic al forței de frecare va fi exprimat prin relația:
𝑳𝒇 = 𝑭𝒇 ∙ 𝒅 ∙ 𝐜𝐨𝐬 𝜶 (15)
Deoarece forța de frecare acționează în sens invers mișcării, 𝛼 = 180°
respectiv cos 𝛼 = −1. Ținând cont și de definiția forței de frecare.
𝑳𝒇 = −µ𝑵 ∙ 𝒅 (16)
În continuare, pentru a calcula lucrul mecanic al forței de frecare va trebui să
calculăm reacțiunea din plan, N, de fiecare dată. De exemplu, pentru forța de frecare din Fig. 6.
𝑳𝒇 = −µ𝒎𝒈 ∙ 𝒅 (16’)
Observați că lucrul mecanic al forței de frecare depinde de drum prin valoarea lui µ, coeficientul de
frecare.
În concluzie: forța de frecare nu este forță conservativă și de asemenea, câmpul forțelor de
frecare nu este un câmp conservativ.

PUTEREA.
Am văzut că orice sistem, om, animal sau mașină, poate efectua lucru mecanic. În anumite situații
este necesar să stabilim care sistem, mașină sau instalație, este mai eficientă.
Pentru aceasta introducem o nouă mărime fizică, puterea, notată P, și definită ca raportul dintre
variația lucrului mecanic efectuat în unitatea de timp:
ΔL
P (17)
Δt
Dacă lucrul mecanic efectuat este constant în timp, atunci rel.(14) se poate scrie:
L L
P sau P  (17’)
Δt t
Unitatea de măsură pentru putere este wattul, notat W:
1J
1W  (18)
1s
Din rel. (17’), dacă lucrul mecanic este constant, formula puterii se mai poate scrie:
F  d  cosα
P  F  v m  cosα (19)
Δt
sau: 𝑷=𝑭 ⃗⃗ ∙ 𝐯⃗⃗𝒎 (20)
Se poate spune că puterea este rezultatul unui produs scalar dintre vectorul forță 𝐹⃗ și vectorul viteză
medie v⃗⃗𝑚 .

3
 Pentru cazul când forța este paralelă cu deplasarea, puterea se poate exprima simplu:
𝑷 = 𝑭 ∙ 𝐯𝒎 (21)

ENERGIA MECANICĂ.
Energia este mărimea fizică ce caracterizează capacitatea unui sistem de a efectua lucru mecanic.
Această afirmație ne sugerează două idei:
1. Într-o anumită stare staționară sistemul (corpul) are o anumită energie, a cărei valoare nu se
modifică dacă nu se intervine din mediul exterior asupra sistemului.
2. Când sistemul trece dintr-o stare staționară într-o altă stare staționară energia acestuia se modifică pe
seama lucrului mecanic și anume:
a) dacă energia sistemului a crescut, asupra sistemului s-a efectuat lucru mecanic din exteriorul
sistemului, sistemul a primit lucru mecanic;
b) dacă energia sistemului a scăzut, sistemul a efectuat lucru mecanic asupra mediului exterior,
sistemul a cedat lucru mecanic mediului exterior.
Energia este o mărime de stare, deoarece caracterizează sistemul într-o anumită stare.
Lucrul mecanic este o mărime de transformare (sau de proces), deoarece caracterizează trecerea
sistemului dintr-o stare în altă stare.
Deoarece variația energiei se face pe seama lucrului mecanic, înseamnă că energia are aceeași unitate
de măsură ca și lucrul mecanic, joule, J.
Energia mecanică este de două feluri: energie cinetică și energie potențială.
1. Energia cinetică, Ec. Este energia pe care o au corpurile aflate în
mișcare. Din această cauză se mai numește și energie de mișcare.
Să considerăm că un corp se deplasează pe distanța d, între punctele
A și B, sub acțiunea unei forțe F, Fig. 7. Viteza corpului va crește de
la valoarea v1 la valoarea v2.
Pentru sistemul din Fig. 7, scriem ecuația Galilei: v22 − v12 = 2𝑎𝑑, unde cu a am notat accelerația
m
corpului. Înmulțim această relație cu și vom obține:
2
mv 22 mv 12
  F d (22)
2 2
mv 2
În continuare facem notația: Ec  (23)
2
numită energia cinetică a punctului material și definită ca semiprodusul dintre masă și pătratul
vitezei de translație.
Rel. (22) se mai poate scrie: 𝑬𝒄𝟐 − 𝑬𝒄𝟏 = 𝑳 sau 𝜟𝑬𝒄 = 𝑳 (24)
Rel. (24) reprezintă expresia matematică a teoremei de variație a energiei cinetice.
TEOREMA DE VARIAȚIE A ENERGIEI CINETICE.
Variația energiei cinetice a unui sistem, într-un interval de timp, este egală cu lucrul mecanic
al forțelor exterioare ce acționează asupra sistemului, în intervalul de timp considerat.
2. Energia potențială, Ep. Este energia pe care o au corpurile datorită poziției lor față de Pământ, sau
datorită poziției pe care o au corpurile unele față de celelalte.
Am stabilit că lucrul mecanic efectuat de forțele conservative, sau împotriva forțelor conservative, nu
depinde de forma drumului, parcurs de sistem între starea inițială (A) și starea finală (B).
Am arătat, de asemenea, că energia este o mărime ce caracterizează starea de configurație, sau de
poziție a sistemului, la un moment dat.
Aceste constatări ne conduc la ideea că lucrul mecanic efectuat de forțele conservative reprezintă
diferența dintre valoarea inițială (A) și valoarea finală (B) a mărimii fizice de stare numită energie
potențială, Ep, Fig. 4: 𝑳𝑨→𝑩 = 𝑬𝒑𝑨 − 𝑬𝒑𝑩 = −𝜟𝑬𝒑 (25)
Sau altfel spus: lucrul mecanic efectuat de forțele conservative este egal și de semn opus variației
energiei potențiale a sistemului: 𝑳 = −𝜟𝑬𝒑. (25’)

4
 Ca o concluzie, putem afirma că: se poate vorbi de energie potențială doar în cazul câmpurilor
conservative de forțe.
2.1. Energia potențială în câmpul gravitațional, sau energia potențială gravitațională.
Să considerăm configurația corp – Pământ din Fig. 4. Pentru această configurație și în conformitate cu
rel. (25’), putem scrie:
𝒎𝒈𝒉 = −(𝑬𝒑𝑩 − 𝑬𝒑𝑨 ) (26)
Din această relație rezultă valoarea energiei potențiale gravitaționale în punctul A, 𝐸𝑝𝐴 :
𝑬𝒑𝑨 = 𝑬𝒑𝑩 + 𝒎𝒈𝒉 (27)
Rel. (27) demonstrează că energia potențială gravitațională nu poate fi total determinată, ci până la o
constantă arbitrară, aditivă: 𝐸𝑝𝐵 .
Configurația corp – Pământ pentru care 𝐸𝑝𝐵 = 0 se numește configurație de zero, starea zero.
Prin convenție, valoarea energiei potențiale gravitaționale la suprafața Pământului este considerată
zero, 𝐸𝑝0 = 0.
Alegerea configurației zero pentru calculul energiei potențiale este arbitrară. În practică, această
configurație este aleasă configurația în care energia potențială a sistemului este minimă.
În aceste condiții, valoarea energiei potențiale gravitaționale într-un punct oarecare, aflat la înălțimea
ℎ ≪ 𝑅𝑃 de la suprafața Pământului este dată de relația:
𝑬𝒑 = 𝒎𝒈𝒉 (28)
Echilibrul corpurilor în câmp gravitațional.
A. Echilibrul corpurilor și energia potențială.
Să considerăm un corp, de ex. o cărămidă, Fig. 8, așezat pe podea. Unde cu C am notat centrul de
greutate al corpului.
Atât în poziția (1), cât și în poziția (2) corpul se află în echilibru, în
câmpul gravitațional.
Observați, de asemenea, că pentru a stabili poziția de echilibru a
corpului am ținut cont de poziția centrului de greutate în câmpul
gravitațional.
Dar, deși ambele stări sun stări de echilibru, cele două stări de se
deosebesc prin faptul că 𝐸𝑝1 > 𝐸𝑝2.
Pentru a trece din poziția (1) în poziția (2) corpul trebuie să cedeze diferența de energie, sub formă de
lucru mecanic. Pentru a trece din starea (2) în starea (1) corpul trebuie să primească aceeași diferență
de energie, evident, tot sub formă de lucru mecanic.
Acest lucru înseamnă că cele două stări de echilibru nu sunt la fel de stabile și anume, cu cât energia
potențială gravitațională a corpului este mai mică, cu atât stabilitatea corpului este mai mare.
Observăm că o măsură a stabilității, unei stări de echilibru, este valoarea lucrului mecanic efectuat.
CONCLUZIE:
a) Echilibrul se numește stabil dacă lucrul mecanic efectuat în câmp gravitațional, pentru a schimba
poziția de echilibru a corpului, este mare.
b) Echilibrul se numește instabil dacă lucrul mecanic efectuat în câmp gravitațional, pentru a
schimba poziția de echilibru a corpului, este mic.
c) Echilibrul se numește indiferent dacă nu se efectuează lucrul mecanic în câmp gravitațional,
pentru a schimba poziția de echilibru a corpului, energia potențială gravitațională a corpului are
aceeași valoare indiferent de poziția corpului.
B. Echilibrul corpurilor suspendate.
În cazul corpurilor suspendate, din aceleași considerente, echilibrul poate fi:
a) Echilibrul stabil, dacă corpul este suspendat într-un punct situat deasupra
centrului de greutate.
b) Echilibrul instabil, dacă corpul este suspendat într-un punct situat sub centrului
de greutate.
a) Echilibrul indiferent, dacă corpul este suspendat chiar în centrului de greutate.
C. Echilibrul corpurilor care au o bază de sprijin.
În cazul corpurilor care au o bază de sprijin, echilibrul se realizează atunci când
5
verticala coborâtă din centrul de greutate cade în interiorul bazei de sprijin, Fig. 9.
Observați, de asemenea, că stabilitatea corpului este cu atât mai mare cu cât centrul de greutate al
corpului este mai aproape de baza corpului.
Din această cauză paharele au fundul mai gros și deci mai greu, iar casele au o fundație din piatră,
îngropată în pământ.

2.2. Energia potențială în câmpul forțelor elastice.

Dacă avem în vedere rel. (25’) și relația de definiție a lucrului mecanic al forței elastice rezultă:
k  (x 22  x 12 )
E p2  E p1  (29)
2
Sau, dacă considerăm o configurație zero pentru care 𝑥1 = 0 și 𝑥2 = 𝑥:
k  x2
Ep  (29’)
2
ACTIVITĂŢI DE FIXARE A CUNOŞTINŢELOR ŞI EVALUARE.
Probleme rezolvate și comentate:
1. Un om deplasează un corp cu masa 𝑚 = 50 𝑘𝑔, pe o suprafață orizontală, cu viteza constantă
𝑣 = 0,8 𝑚/𝑠. Coeficientul de frecare dintre corp și suprafața orizontală este µ = 0,1, Fig. 6.
(Se cunoaște 𝑔 = 10 𝑚/𝑠 2 ). Să se calculeze: a) forța de tracțiune exercitată de om asupra corpului; b)
puterea medie dezvoltată de om.
Rezolvare: a) Din Fig. 6, conform rel. (7), lucrul mecanic total efectuat asupra corpului este:
𝑳 = (𝑭 ⃗⃗⃗ + ⃗𝑵
⃗⃗ + ⃗𝑭⃗𝒇 + 𝑮 ⃗⃗ = (𝑭 − 𝑭𝒇 ) ∙ 𝒅 = 𝟎,
⃗⃗) ∙ 𝒅
De unde rezultă: 𝑭 = 𝑭𝒇 = µ𝒎𝒈 = 𝟓𝟎 𝑵
b) Conform rel. (21): 𝑷 = 𝑭 ∙ 𝐯𝒎 = 𝑭 ∙ 𝐯 = 𝟒𝟎 𝐖. Deoarece corpul se mișcă cu viteză constantă,
viteza lui medie este chiar viteza v, v𝑚 = v.
2. Un corp, cu masa 𝑚 = 20𝑘𝑔, se deplasează cu viteză constantă pe distanța 𝑑 = 60𝑚, pe o suprafață
orizontală, Fig. 10. Coeficientul de frecare dintre corp și suprafața orizontală
este µ = 0,45. Forța aplicată corpului face un unghi 𝛼 = 30° cu orizontala.
Să se calculeze: a) forța aplicată corpului; b) lucrul mecanic motor.
( Se consideră 𝑔 = 10𝑚/𝑠 2 ).
Rezolvare: a) Am realizat desenul din Fig. 10, unde am avut în vedere
descompunerea forțelor (în cazul de față doar forța 𝐹⃗ ) după cele două direcții:
 Ft  F  cos
paralelă cu planul și perpendiculară pe plan:  .
 Fn  F  sin
Valoarea forței F se poate determina:
A) Fie aplicând principiul al II-lea al dinamicii, principiul suprapunerii forțelor:
 Ft  F f  0  F  cos  F f    N
 , sau:  respectiv 𝑭 ∙ 𝒄𝒐𝒔𝜶 = µ(𝒎𝒈 − 𝑭 ∙ 𝒔𝒊𝒏𝜶)
 N  Fn  G  0  N  G  Fn  mg  F  sin
  mg
De unde rezultă: F   82,49 N
cos    sin
B) Fie calculând valoarea lucrului mecanic total: 𝑳 = (𝑭𝒕 − 𝑭𝒇 ) ∙ 𝒅 = 𝟎
Lucrul mecanic total trebuie să fie zero, 𝑳 = 𝟎, deoarece corpul se mișcă cu viteză constantă. De aici
rezultă: 𝑭𝒕 − 𝑭𝒇 = 𝟎, iar în continuare vom face aceleași considerații ca și în cazul A) și vom obține
pentru F aceeași valoare.
b) Lucrul mecanic motor este lucrul mecanic al forței motoare, forța de tracțiune, componenta
tangențială a forței 𝐹⃗ , Ft:
𝑳 = 𝑭 ∙ 𝒅 ∙ 𝒄𝒐𝒔𝜶 = 𝟒𝟐𝟖𝟕 𝑱
3. Un automobil cu puterea de 𝑃 = 30𝑘𝑊se deplasează uniform accelerat pe un drum orizontal. Să se
calculeze spațiul parcurs între două momente de timp, în care viteza lui a crescut de la valoarea
v1 = 5𝑚/𝑠 la valoarea v2 = 20𝑚/𝑠, știind că a efectuat lucrul mecanic 𝐿 = 0,3𝑀𝐽.
6
Rezolvare: Corpul se mișcă uniform accelerat, deci accelerația lui este constantă. Dacă accelerația este
constantă, înseamnă că și forța care acționează asupra corpului este constantă.
(Observație: La nivelul nostru, de învățare al fizicii, vom considera, de regulă, situațiile în care corpul
se mișcă cel mult uniform accelerat și deci, cazuri în care forța care acționează asupra corpului este
constantă. Vom excepta mișcarea oscilatorie, pe care o vom studia separat.)
Dacă forța este constantă și lucrul mecanic efectuat este constant.
Trebuie să găsim o formulă în care să apară necunoscuta, distanța d și măcar o parte din datele
cunoscute. Din datele pe care le avem, cea mai convenabilă ecuație din care am putea să exprimăm
v 2  v 12
distanța d ar fi ecuația lui Galilei, v 22  v 12  2ad : d  2 .
2a
v v 2  v 1
Accelerația o vom exprima din relația de definiție: a   și, în continuare, distanța va
t t
( v  v 1 )( v 2  v 1 )t ( v 2  v 1 )t
avea expresia: d  2  . Observați că am descompus diferența
2v 2  v 1  2
pătratelor vitezelor în produs de sumă și diferență și am făcut simplificările.
L L
Pe 𝜟𝒕 îl exprimăm din rel. (17’), expresia puterii, P  , iar t  .
Δt P
( v 2  v 1 )L
Cu acestea distanța d va avea expresia finală: d   125m .
2P
4. Se trage un proiectil, în direcție verticală, de la suprafața Pământului. Să se calculeze înălțimea
maximă, hm, la care urcă proiectilul, dacă viteza lui este v0 = 10 𝑘𝑚/𝑠, iar raza Pământului este
𝑅𝑃 = 6400 𝑘𝑚. Se neglijează frecările și rotația Pământului.
Rezolvare: Aplicăm teorema de variație a energiei cinetice: 𝜟𝑬𝒄 = 𝑳.
Deoarece hm este comparabil, ca ordin de mărime cu RP, ℎ𝑚 ~𝑅𝑃 , pentru calcularea lucrului mecanic
în câmp gravitațional, forța de interacțiune gravitațională nu se va mai aproxima cu valoarea 𝐺 = 𝑚𝑔,
ci vom avea în vedere forța de interacțiune gravitațională:
mM
FK .
(R P  h) 2
Observați că această forță este proporțională cu distanța. Conform definiției (1) lucrul mecanic va fi:
𝑳 = 𝑭𝒎 ∙ 𝒉. Vom considera, în continuare o forță medie, media geometrică între valoarea forței de
interacțiune gravitațională la suprafața Pământului, 𝒉 = 𝟎 și valoarea forței de interacțiune
gravitațională la înălțimea 𝒉 = 𝒉𝒎 :
mM mM mM
Fm  K K K
RP 2
(R P  h m ) 2
R P (R P  h m )
Aplicăm teorema de variație a energiei cinetice, dar ținem cont că energia cinetică la înălțimea hm
este zero, iar proiectilul va face un lucru mecanic împotriva câmpului gravitațional:
mv 02 mM
K  hm .
2 R P (R P  h m )
Dacă avem în vedere că accelerația gravitațională la suprafața Pământului este:
M
g 0  K 2  9,81m / s 2 , relația anterioară devine:
RP
mv 02 RP
 mg 0 h m
2 R P  hm
Rezolvăm această ecuație unde necunoscuta este hm și vom obține valoarea:
v 02 R P
hm   2,5  104 km
2g 0 R P  v 02

7
 5. Să se calculeze randamentul unui plan înclinat de unghi α.
Considerăm desenul din Fig. 11. Pentru a ridica un corp la înălțimea h avem două posibilități:
A. Ridicăm direct corpul, eventual cu ajutorul unui
scripete, Fig. 11 A. În acest caz, efortul pe care
trebuie să-l facem va fi mare, dar distanța pe care
trebuie să deplasăm corpul este mică. Forța pe care
trebuie să o aplicăm este chiar greutatea corpului.
Lucrul mecanic efectuat, în acest caz va fi: L1  T1  h ,
unde, T1 = G = m∙g. Rezultă că: L1  mgh
B. Ridicăm corpul de-a lungul unui plan înclinat de
unghi α, Fig. 11 B. În acest caz, efortul pe care trebuie să-l facem va fi mai mic, dar distanța pe
care trebuie să deplasam corpul este mai mare. Practic, forța pe care trebuie să o aplicăm este doar
o parte din greutatea corpului. Lucrul mecanic efectuat în acest caz va fi: L 2  T2  l , unde l este
h
lungimea planului, iar T2  G t  Ff  mg(sinα  μcosα) . Din considerente strict geometrice l  .
sin
Cu acestea putem calcula valoarea lucrului mecanic: L 2  mgl(sinα  μcosα)  mgh(1  μctgα) .
În ambele cazuri deplasarea corpului s-a făcut cu viteză constantă, pentru ca efortul depus să fie cât
mai mic în fiecare caz.
Problema pe care ne-am putea pune-o este: Ce este mai convenabil?
A. Să parcurgem o distanță mai mică, dar să facem un efort mai mare?
B. Să facem un efort mai mic, dar să parcurgem o distanță mai mare?
În viața de toate zilele, această alegere, de multe ori, este o simplă opțiune.
Există situații în care nu putem să alegem decât varianta B!
Forța noastră fizică este limitată ca valoare și atunci, pentru a efectua, totuși lucrul mecanic suntem
obligați să compensăm limitarea forței noastre proprii prin parcurgerea unei distanțe mai mari.
Evident, acest lucru ne va costa timp, dar…ne-am făcut treaba!
În mod obișnuit L1 = Lu se numește lucrul mecanic util, iar L2 = Lc se numește lucrul mecanic
consumat…Cred că denumirile sunt evidente!
Conform rel. (9) rezultă randamentul planului înclinat:
1

1    ctg
Observație: Randamentul planului înclinat depinde doar de coeficientul de frecare dintre corp și plan,
µ și de înclinarea planului, α.

OBSERVAȚIE. Dacă ați urmărit aceste prezentări ați observat că pentru a rezolva o problemă de
fizică este necesar să cunoașteți multe formule de fizică și să stăpâniți aparatul matematic elementar.
Dar se poate rezolva dacă aveți la îndemână, atunci când rezolvați o problemă de fizică, o foaie
cu formulele care urmează a fi utilizate.

În ce privește aparatul matematic, acesta trebuie exersat mereu .

Răspundeți următorilor itemi:

1. Când spunem că se efectuează un lucru? Exemplu.
2. Lucrul mecanic. Definiție, formulă, unitate de măsură.
3. Cum interpretăm lucrul mecanic, din punct de vedere geometric?
4. Discutați valoarea lucrului mecanic în funcție de valoarea unghiului α, pe care îl face forța cu
direcția deplasării.
5. Lucrul mecanic al forței de greutate.
8
6. Lucrul mecanic al forței elastice.
7. Ce este o forță conservativă?
8. Dați exemple de cel puțin două forțe conservative.
9. Ce este un câmp conservativ de forțe?
10. Dați exemple de cel puțin două câmpuri conservative.
11. Lucrul mecanic al forței elastice.
12. Lucrul mecanic al forței de frecare.
13. De ce forța de frecare nu este forță conservativă?
14. Puterea. Definiție, formulă, unitate de măsură.
15. Energia mecanică. Definiție.
16. Energia cinetică. Definiție, formulă, unitate de măsură
17. Energia potențială. Definiție, exemple.
18. Energia, mărime de stare.
19. Lucrul mecanic, mărime de proces.
20. Echilibrul corpurilor și energia potențială gravitațională.
Rezolvați următoarele probleme:
1. Asupra unui corp acționează o forță 𝐹 = 24 𝑁, care face unghiul 𝛼 = 37° cu orizontala. Să se
calculeze lucrul mecanic al forței F pe distanța 𝑑 = 20 𝑚. Frecările sun neglijabile. (cos 37° = 0,8).
R: 𝐿 = 384 𝐽
2. O macara ridică un corp cu masa 𝑚 = 300 𝑘𝑔 la înălțimea ℎ = 5 𝑚. Să se calculeze lucrul mecanic
efectuat de corp: a) dacă este ridicat cu viteză constantă; b) dacă este ridicat cu accelerația constantă
𝑎 = 2 𝑚/𝑠 2 . Se va considera 𝑔 = 10 𝑚/𝑠 2 .
R: a) 𝐿 = 15 ∙ 103 𝐽; b) 𝐿 = 18 ∙ 103 𝐽
3. Un automobil cu masa 𝑚 = 1,0 𝑡 coboară o pantă, 𝑝 = 5%, cu viteza constantă v = 54 km/h,
având motorul decuplat. Ce putere trebuie să dezvolte automobilul pentru a urca aceeași pantă cu
aceeași viteză? (𝑝 = 𝑡𝑔𝛼)
R: 𝑃 ≅ 2v𝑚𝑔𝑝 = 14,7 𝑘𝑊
4. La comprimarea resortului unui pistol de jucărie cu 𝑥 = 3 𝑐𝑚 s-a acționat cu o forță maximă
𝐹 = 20 𝑁. Calculați energia potențială a resortului comprimat.
R: 𝐸𝑝 = 0,3 𝐽
5. Un vagon de cale ferată, cu masa 𝑚 = 20 𝑡, ciocnește un obstacol cu viteza v = 0,2 𝑚/𝑠.
Resorturile tampoanelor s-au comprimat cu 𝑥 = 4 𝑐𝑚. Să se determine forța maximă ce acționează
asupra resorturilor.
R: 𝐹 = 10 𝑘𝑁
6. Pentru a întinde un resort cu Δl1 = 4 mm trebuie efectuat un lucru mecanic L1 = 0,002 J. Ce lucru
mecanic trebuie efectuat pentru a întinde resortul cu Δl2 = 4 cm?
R: L2 = 2 J.
7. În Fig. 12 a), b), c) sunt reprezentate dependențele forței F de distanța x, care acționează asupra unui
corp. Să se calculeze lucrul mecanic al forței în fiecare caz.

R: a) L = 150 J; b) L = 120 J; c) L = 6 J.
8. Asupra unui corp acționează o forță care variază cu distanța dup legea: 𝐹 = 50 − 0,5𝑥, unde x este
exprimat în metri, iar forța în newtoni. Să se calculeze lucrul mecanic al forței, dacă punctul său de
aplicație se deplasează între punctele x0 = 0 m și x = 20 m.
R: L = 900 J.

9
9. Pentru ce putere a motorului unui automobil de masă m = 1,0 t, care merge cu viteza v = 54 km/h,
va începe patinarea roților? Coeficientul de frecare la alunecare este µ = 0,2, iar randamentul motorului
este η = 40 %.
μmgv
R: P   75kW.
η
10. Un ciocan cu masa m = 1 kg lovește cu viteza v = 5 m/s un cui, care pătrunde într-un lemn pe
distanța x = 1 cm. Să se calculeze forța de rezistență a lemnului. (Se va neglija greutatea ciocanului, în
raport cu alte forțe, iar g = 10 m/s2.)
R: Fr = 1250 N.

BIBLIOGRAFIE:
A. Hristev, V. Fălie, D. Manda – FIZICA, Editura Didactică și Pedagogică, București – 1984
O. Rusu, M. Chiriță – FIZICĂ, manual pentru clasa a IX-a, Editura NICULESCU, 2004
A. Hristev și colectiv – Probleme de FIZICĂ pentru clasele IX-X, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1983.
T. Crețu – FIZICĂ. Teorie și probleme, EDITURA TEHNICĂ, București 1991.
I. M. Popescu, coordonator – Teste de fizică, Editura POLITEHNICA PRESS, București, 2003

10