Subiecte Biofizica Curs Rezolvate

CURS 1:

1. Prezentare sintetica a relatiei fizica-medicina: fizica pentru organism, fizica in

organism si fizica impotriva organismului.

BIOFIZICA MEDICALĂ reprezintă BIOFIZICA referitoare la organismul uman,

în condiţii normale şi patologice şi se află în strânsă relaţie cu FIZIOLOGIA si
BIOCHIMIA MEDICALĂ.
 FIZICA pentru ORGANISM
Initial, inca din Antichitate medicii au utilizat actiunea terapeutica a unor agenti
fizici. Ulterior, aparatura tot mai complexa de cercetare, diagnostic si tratament.
 FIZICA in ORGANISM
Reprezinta partea cea mai subtila a relatiei dinte FIZICA si MEDICINA. In
organism exista structuri si procese care pot fi explicate pe baza unor notiuni,
concepte sau legi fizice.
 FIZICA impotriva ORGANISMULUI
O serie de agenti fizici, indeosebi radiatiile ionizante, au o actiune nociva asupra
organismului.

DEFINITIA BIOFIZICII
BIOFIZICA este o stiinta de frontiera (de granita) care are ca obiect studiul
fenomenelor fizice (biofizice) intilnite in structurile vii, cu ajutorul metodelor,
tehnicilor si legilor fizicii.
Totodata, in cadrul BIOFIZICII sunt cercetate efectele factorilor fizici asupra
organismelor vii:
- radiatii ionizante si neionizante,
- temperatura,
- ultrasunete,
- cimp magnetic,
- electricitate etc.
Cuprinde, de asemenea, studiul metodelor şi tehnicilor fizice de diagnostic şi de
tratament.

2.Clasificarea domeniilor Biofizicii in functie de diferitele capitole ale Fizicii si de

organizarea biosistemelor.
 CLASIFICAREA DOMENIILOR BIOFIZICII in functie de domeniile
clasice ale FIZICII:
1. Mecanica - Biomecanica
2. Fizica moleculara si termodinamica - Termodinamica biologica,
bioenergetica
3. Fizica starii lichide - Bioreologie, hemoreologie, hemodinamica
4. Optica - Optica fiziologica, bioluminescenta
5. Electricitate, magnetism - Bioelectricitate
6. Fizica atomica si nucleara - Radiobiologie, medicina nucleara

 CLASIFICAREA DOMENIILOR BIOFIZICII in functie de nivelurile

de organizare ale biosistemelor:
1. Biofizica electronica - transfer intern si intermolecular de sarcina si energie
2. Biofizica moleculara - determinarea structurii si proprietatii moleculelor
biologice
3. Biofizica celulara -studiul aspectelor biofizice la nivelul celulelor individuale

3.Rolul Biofizicii in cunoasterea unei boli: drepanocitoza (anemie falciforma sau

siclemie).
  DREPANOCITOZǍ (anemie falciformă, siclemie)
Microscopul optic cu contrast de fază - anemie cu hematii deformate, în formă de
seceră (falcus - latină sau drepanos - greacă), descrisă de Dresbach 1904, Herrick
1910
După 1950:
Cromatografie ............................... studiul Hb
Difracţie cu raze X ........................ studiul Hb
Microscopie electronică de baleiaj .... forma eritrocitelor
Genetică ........................ modul de transmitere

4.Domeniile imagisticii medicale in functie de agentii fizici utilizati.

BAZELE FIZICE ALE IMAGISTICII MEDICALE
 4 fenomene fizice care au revoluţionat viziunea asupra corpului uman:
1. radiaţiile X (radiologie, CT etc.)
2. radiaţiile γ (medicina nucleara)
3. ultrasunetele (ecografie)
4. campul magnetic (RMN)
Pornind de la cele 4 fenomene fizice s-a născut IMAGISTICA MEDICALǍ,
domeniu în continuă evoluţie, util în prevenirea (profilaxia), diagnosticul şi
tratamentul a numeroase boli.

5.Consecintele medicale ale catastrofelor nucleare (Cernobal si Fukushima).

 DEZASTRUL de la CERNOBÂL
reactorul nr. 4 al centralei electronucleare de la Cernobâl - Ucraina a explodat. O
cantitate de radioactivitate de ordinul a 12 exabecquereli (1018) sau ~ 300 MCi a
fost eliberată în atmosferă timp de circa 10 zile, contaminând intens o zonă de 150
000 km2, locuită de circa 6 milioane de persoane.
1 mCi = 37 MBq
Cele mai abundente au fost iodul (I-131), cesiul (Cs-137) şi stronţiul (îndeosebi Sr-
90). După accident, cesiul-137 a fost cel mai persistent radioizotop, din cauza
timpului de înjumătăţire mare.
 31 de persoane decedate: 2 operatori (în timpul explozieireactorului), 28 de
persoane din cele 134 care au suferit iradieriacute, o persoană din lot a
decedat după o tromboză coronariană.

 Circa 1800 cazuri de cancere de tiroidă, la persoane care aveausub 18 ani în

momentul accidentului. Acest cancer determină omortalitate redusă – până
în prezent, 10 decese. Numărul de cazuride cancer tiroidian, în prezent, a
crescut până la 8 000 în teritoriilecele mai contaminate.

 Creşterea numărului de sinucideri, şi în general a morţilorviolente, printre

„lichidatori” şi la populaţia evacuată care a cunoscut o
diminuareconsiderabilă a calităţii vieţii. Nu există date exacte. Se
estimeazăcă ar fi decedat 25 000 de „lichidatori”.

 Nu s-au observat creşteri ale malformaţiilor congenitale, alecazurilor de

leucemie sau de cancere solide (altele decâtcancerele de tiroidă).

 DEZASTRUL de la FUKUSHIMA
Fukushima: al doilea "accident major" de Nivel 7 . A fost doar aproximativ 10 %
din cea eliberata in cazul accidentului de la Cernobâl. Pe o raza de 20-30 Km au
fost evacuate si luate masuri speciale.
40 % prezinta anomalii ale glandei tiroide din cei 100.000 copii care au efectuat o
ecografie screening din oct. 2011,
- 501 copii – noduli (> 5 mm),
- 109 din 501 alte teste complementare,
- 1 caz de cancer tiroidian la o adolescenta de 16 ani.
Prima concluzie - abia după 4-5 ani de la accident.
CURS 2:
A. Conceptul de sistem: definiţie, clasificări, exemple
In cunoasterea stiintifica se disting 2 tendinte:
1. Tendinţa ANALITICĂ, reducţionistă, de caracterizare exhaustivă (raţionament
clasic sau cartezian)
2. Tendinţa de SINTEZĂ a datelor obţinute în vederea descrierii/explicării
ansamblului unei structuri, a unei funcţii
“Un sistem poate fi definit ca un complex de elemente in stare de interactiune”.
Un sistem reprezinta un ansamble de componente (de natura fizica, chimica, sau
alcatuite din structuri vii) care se afla aranjate si interconectate intr-un anumit mod.
Un sistem prezinta functii si proprietati noi, care nu sunt caracteristice
componentelor izolate ale sistemului. Ex.: molecula, celula, sistemul cardio-
vascular etc.

6.Sisteme nevii şi biosisteme, deosebiri.

Deosebirile dintre sistemele deschise vii (biosisteme) şi sistemele nevii
(anorganice)
Deosebiri:
 Schimburile de materie şi energie
- vitale pentru biosisteme
- produc dezagregarea sistemelor nevii

 Cunoaşterea structurilor şi funcţiilor

- insuficientă pentru biosisteme
- suficientă în cazul sistemelor nevii

 Toate biosistemele sunt cibernetice

- dar numai o parte a sistemelor nevii

 Deosebiri d.p.d.v. energetic

-Toate sistemele se supun principiilor termodinamicii, dar biosistemele
prezintă o serie de particularităţi
legea I – a conservării energiei
legea II – a entropiei (gr. entropus)

7.Principiile termodinamicii în cazul biosistemelor.

Studiul diferitelor tipuri de transformări de energie care se produc în organismele
vii se numeşte bioenergetică. Prin energie (E, W) în fizică se înţelege mărimea care
măsoară capacitatea unui sistem de a modifica starea altor sisteme cu care acesta
intră în interacţiune. Ca urmare a acestei interacţiuni se pot produce efecte:
mecanice (E mecanică), calorice (E termică), electrice (E electronică), magnetice
(E magnetică), sonore (E sonoră), chimice (E chimică), nucleare (E nucleară).
Energia se exprimă prin posibilitatea pe care o are corpul de a efectua un anumit
lucru mecanic şi se măsoară în jouli (J).
Termodinamica reprezintă studiul modificărilor energetice care însoţesc diferitele
evenimente din univers. Termodinamica biologică reprezintă acelaşi studiu
concentrat asupra biosistemelor.
  Primul principiu
Legea conservării energiei
ΔU = Q + W
U = suma energiilor particulelor din sistem
Q = variaţie a U prin agitaţie termică
W (sau L) = variaţie a U prin mişcări ordonate ale unui număr mare de particule
(osmotic, chimic, electric).
Muşchiul - generator de Q

 Principiul al II-lea
Formula lui Boltzmann
S = k ln N
Entropia unui cristal perfect este nulă, ln 1 = 0
Cu cât sistemul e mai dezordonat, cu atât S creşte.
In natură -> tendinţă la entropie maximă (la dezordine). Ori, organismele vii
îndeosebi în prima parte a vieţii îşi măresc gradul de ordine, iar entropia lor în
loc să crească scade.
Orice insulă de viaţă -- > generează entropie

ENTROPIA este deci o masura a DEZORDINII unui sistem.

Cu cat sistemul este mai ordonat cu atat entropia lui este mai mica.
Orice insulă de viaţă -> generează entropie
 Organismele:
- preiau din mediu hrana - molecule complexe cu entropie variata (primesc din
mediu entropie negativa = negentropie),
- elimina in mediu molecule simple ce rezulta din arderea primelor (molecule
cu entropie pozitiva)

8.Caracteristici functionale si structurale ale biosistemelor.

Delimitarea structurală şi funcţională a unui sistem
Un sistem se delimiteaza STRUCTURAL si FUNCTIONAL.
STRUCTURAL
1.O frontiera mai mult sau mai putin permeabila
2.Componente care pot fi identificate, denumite si clasificate
3.O retea de relatii, transport si comunicare, care vehiculeaza materie, energie
sau informatie sub diverse forme
4.Rezervoare in care se afla stocate materie, energie, informatie
FUNCTIONAL
1.Fluxuri de materie diversa
2. Centrii de decizie care primesc informatii si le transforma in actiuni.
3. Bucle de feed-back
4. Un timp de raspuns – pentru efectuarea ajustarilor sau a corectiilor necesare
functionarii optime a sistemului
D.p.d.v. al conexiunilor si interactiunilor cu sistemele inconjuratoare se pot
distinge 3 categorii de sisteme:
- izolate (teoretic)
- inchise (numai schimburi energetice, nu si materiale cu mediul inconjurator)
- deschise (sisteme biologice si anorganice)
 Sisteme sumative – o gramada de nisip
  Sisteme integrale – molecula
Organismul este alcatuit dintr-o serie de subsisteme, sisteme si supersisteme
ierarhizate. Ex.: 3 supersisteme
- nervos,
- imun
- endocrin

9.Caracteristicile generale ale sistemelor biologice.

Caracteristici generale ale biosistemelor
BIOSISTEMELE prezintă o serie de caracteristici generale:
 Sunt rezultatul unei evoluţii
Consecinţă - nu este suficientă cunoaşterea parametrilor actuali,
- este necesară şi cunoaşterea trecutului - evoluţia sistemului Exemple: - medic –
anamneza
- studiul personalităţii umane (genotip, fenotip) - ereditate + mediu
 Au caracter informaţional
- în sistemele tehnice generarea unor forme de energie din alte forme de energie;
Ex.: ins. transmite inform. la celulele tinta
- în biosisteme -> transformările energetice -> recepţia, prelucrarea, acumularea
şi transmiterea informaţiilor.
 Integralitatea Proprietăţile unui biosistem nu se reduc la suma însuşirilor
părţilor sale componente.
 Programul - orice modificare posibilă pe viitor pe baza schimbului de
ENERGIE, SUBSTANTA, INFORMATIE
TIPURI DE PROGRAME:
- programul propriu - autoconservarea sistemului (digestie, apărare, reproducere);
- programe inferioare - ale sistemelor subordonate (formatiuni intracelulare);
- programe superioare - ale suprasistemelor din care face parte sistemul (se pot obs.
in tesuturi in raport cu celulele).
Exemple: - capilare cerebrale se deosebesc de cele musculare prin permeabilitatea
lor (mai putin oermeabile); celule suşă.
 Echilibrul dinamic sau starea staţionară
(steady-state): consecinţa faptului că biosistemele întreţin permanent schimburi de
substanţe, energie şi informaţie. Exemplu: biopotenţialul de repaus.
 Complexitatea sistemelor:
 sisteme fuzzy,
 procese cu dinamică non-lineară (teoria catastrofelor),
 ordine, dezordine, autoorganizare,
 teoria haosului determinist (HAOS - structural, funcţional),
 la baza unor funcţii şi structuri se află module moleculare complexe.
 Autoreglarea: La nivelul biosistemelor se disting procese de reglare şi de
control datorită capacităţii acestora de a recepţiona, produce şi emite
informaţie.
Prelucarea optimă a informaţiei şi rezistenţa biosistemelor la diverse perturbări este
asigurată prin mecanisme de tip cibernetic.

DEFINIŢIE
Norbert Wiener:
Ştiinţa modurilor de recepţie, păstrare, transformare şi utilizare a informaţiei de
către maşini, organisme vii sau asocieri ale acestora.

SISTEME CIBERNETICE:
Sisteme închise sau şi cu reglare automată sunt prevăzute cu un transport de
informaţie, de la ieşire spre intrare, prin care se compară efectul produs cu
mărimea de intrare. Acest transport recurent de informaţie este denumit în
cibernetică feedback (în engl. – „a alimenta înapoi”) sau conexiune inversă (alte
sinonime în română: aferentaţie inversă, aferentaţie recurentă, retroreacţie,
retroacţiune etc.).
Există 2 tipuri de feedback:
1.negativ – care compensează variaţiile mărimii de ieşire
2.pozitiv – amplifică variaţiile mărimii de ieşire

CURS 3:
10.Sisteme model, modelare: definitii si tendinte. Etapele modelarii.
MODEL - un analog simplificat al unui obiect alcatuit dupa anumite reguli
riguroase.
ETAPELE MODELǍRII
I.Simplificarea şi esenţializarea sistemului de modelat
II. Reproducerea originalului utilizând alte materiale
III. Utilizarea modelului pentru studiul unor relaţii cauzale sau funcţionale

11.Etapele modelarii; modelarea electronica a unui fragment de axon.

 Premiul NOBEL în medicină 1963:
A. L. HODGKIN A. F. HUXLEY
"descoperiri privind mecanismele ionice implicate în excitarea şi inhibiţia părţilor
periferice şi centrale ale membranei celulei nervoase"
Transmiterea influxului nervos prin axon depinde de modificarile de permeabilitate
de la nivelul membranei.
a = diametrul cablului
R = rezistenţa electrică a conductorului
x = distanţa,
v = viteza
C = capacitatea specifică a învelişului cablului
I(v) = caracterizează amplificatorul generator de curent
12. Clasificarea modelelor. Modele analoage structurale sau bionice: rinichiul
artificial, sistemul cord-pulmon artificial, inima artificiala.

 Clasificare, detaliu:

1. ÎN FUNCŢIE DE SCOP:
- de cercetare (euristice)
- practice
- demonstrative (didactice)
- mixte
2. ÎN FUNCŢIE DE FORMA DE MATERIE
1. Modele teoretice abstracte sau ideale
-fizice
-matematice, grafice
-informatice
-chimice
-biochimice, biofizice
-celulare şi ale unor structuri celulare
2. Modele materiale sau substanţiale
- fizice
- chimice
- fizico-chimice
- biologice
3. ÎN FUNCŢIE DE RELAŢIA DINTRE MODEL ŞI SISTEMUL
MODELAT
- similare (fidele)
- omologe
- analoge:
structural - bionice
funcţional – cibernetice

MODELE BIONICE MEDICALE

1. RINICHIUL ARTIFICIAL
 2. SISTEMUL CORD-PLAMAN ARTIFICIAL
- substituirea pe timp scurt a functiei de pompa a inimii si a celei de fixare a O2 si
eliminare a CO2
- pompa asociata cu un oxigenator
- oxigenatorul = membrane de silicon de 12,5 μm
3. INIMA ARTIFICIALǍ
Robert K. JARVIK
 JARVIK 7 - constă în 2 compartimente cu aer (doi ventriculi) şi 6 valve de
titan, ataşate la atriile naturale ale pacientului.
Peste 800 de pacienţi au beneficiat de Jarvik 7 in asteptarea transplantului.
 JARVIK 11:
SynCardia temporary CardioWest Total Artificial Heart = versiunea moderna a lui
Jarvik 7
13. Modelarea analoga functionala sau cibernetica: reglari de tip cibernetic in
organism, modele cibernetice medicale.
STIMULATORUL CARDIAC Pace-maker-ul

14. Biotehnologia: definiţie; etapele de obţinere a unei biomolecule prin

biotehnologie. Alte aplicaţii ale biotehnologiei.
BIOTEHNOLOGIA - DEFINITIE
Domeniu interdisciplinar în cadrul căruia se studiază aplicaţiile industriale ale
cunoştinţelor de genetică, bacteriologie, imunologie, biochimie, biofizică, biologie
celulară. Prin procedeele biotehnologice se obţin bioconversii utile în bioindustrie,
pentru obţinerea unor produse în scopuri diverse: alimentare, medicale,
farmaceutice, energetice etc.
RECOMBINARE GENETICĂ - ETAPE -
Hormonul extras din hipofiza de om → contaminare (virusuri, prioni, impurităţi)
a)identificarea genei la om,
b) grefarea genei în genomul bacteriei Escherischia coli,
c) recuperarea hormonului situat periplasmatic.

15. Biocaptoarele sau biosenzorii. Definiţie, descrierea componentelor lantului de

masurare a unui biosenzor. Aplicatiile biosenzorilor.
BIOCAPTOARELE sau BIOSENZORII
În esenţă, un biocaptor (biosenzor) este conceput pentru transformarea unui
fenomen sau a unei proprietăţi biochimice a unui biosistem într-un semnal electric.
Primul biocaptor: în sensul actual: S. J. Updike şi G. P. Hocks (1967) au inventat
un biocaptor ce conţinea glucoz-oxidază cuplată la un electrod, în scopul dozării
glucozei.
ÎN PRINCIPIU, un biocaptor rezultă din combinarea unei componente biologice,
denumită bioreceptor cu un transductor (nu traductor, dispozitiv tehnic ce traduce o
mărime fizică – biofizică într-o mărime de altă natură fizică).

Semnalul poate fi:

-un răspuns la prezenţa unui produs de reacţie, la deplasarea unor electroni sau la
apariţia unui factor de altă natură (de exemplu lumina).
Biosenzorii sunt utilizaţi din ce în ce mai mult în testele de diagnosticare.
ETAPELE REALIZĂRII UNUI BIOCAPTOR
1.Obţinerea, caracteristicile şi natura bioreceptorului.
2. Transductorul.
3. Imobilizarea bioreceptorului la nivelul transductorului.
APLICAŢIILE BIOSENZORILOR
1. Medicină
2. Industria alimentara
3. Protectia mediului
1.Medicină:
a) biocaptoarele enzimatice
reglarea glucozei
- electrodul de uree şi creatinină → funcţia renală;
- electrodul de colesterol → depistarea şi prevenirea aterosclerozei;
- electrodul de acetilcolină → transmitere sinapse chimice;
- electrodul de lactat → efort muscular.
b) biocaptoarele imunologice - perspectivă foarte bună datorită specificităţii
reacţiilor imunologice:
- dozarea medicamentelor
- dozări hormonale
- α-fetoproteină –> cancer
- antigen de suprafaţă –> hepatită B
c) biocaptoare pentru monitorizarea funcţiilor vitale:
- terapie intensivă
- anestezie
- chirurgie prelungită (pH, pO2, pCO2)
2. Industria alimentară
- dozare ingrediente, aditivi, contaminare, toxice;
- controlul unor procedee biotehnologice alimentare (calitatea hranei si
prospetimea ei).
3. Protecţia mediului
- măsurarea poluării organice (se măsoară O2);
- măsurarea toxicităţii.

16.Modelarea protetica. Caracteristici generale ale biomaterialelor. Tendinte

actuale in modelarea protetica.

TENDINTE ACTUALE
Neuroproteza
“Pancreasul artificial”
Omul bionic – cyborgul
BIOMATERIAL
1.biocompatibil (netoxic, necancerigen, să nu determine reacţie de respingere),
2.grad mare de fiabilitate (pentru evitarea defecţiunilor protezei),
3.să posede proprietăţi mecanice şi chimice specifice, adaptate întrebuinţării.
 NEUROPROTEZA implantata la un pacient cu sectiune de maduva
Scop – utilizarea muschilor proprii
Mod – electrozii plasati pe nervi sau direct pe muschi transmit semnale de la
implant - acesta este conectat cu un programator portabil, care asigura
coordonarea, normal realizata de creier
 CEASUL PANCREATIC
DISPOZITIV DE ELIBERARE A INSULINEI (“pancreas artificial”)
– campuri electrice sau ultrasunete de frecventa joasa cresc temporar
permeabilitatea pielii - glucoza - biocaptor – un alt captor elibereaza insulina prin
piele, proportional cu glicemia masurata.
 OMUL BIONIC
BIONICĂ = biologie + electronica
etimol. engl. bionics, fr. Bionique
A. SOLUŢIE VIDEO PENTRU NEVĂZĂTORI:
- cameră video montată pe o pereche de ochelari
- microelectrozi ataşaţi retinei

B. MÂNĂ ARTIFICIALĂ - braţul bionic

i-LIMB Hand
Ieşită din laboratoarele de cercetare ale companiei scoţiene Touch Bionics, a fost
declarată invenţia inginerească numărul unu în Marea Britanie pe 2007.
C. TOTAL ARTIFICIAL HEART
Alain F. Carpentier – 2008
INIMA DE TITAN
2011 (trialuri clinice) - 2013 (alternativa la transplant)

CURS 4-5:
METODE FIZICE ŞI BIOFIZICE CU APLICAŢII ÎN MEDICINĂ
1.Metode electroforetice
2.Metode cromatografice
3.Metode de difracţie cu raze X
4.Metode de microscopie electronică (de balaiaj, prin transmisie)
5.Tipuri de MO

17.Metode electrokinetice: electroforeza, electrofocalizarea.

 I-A. Electroforeza
Metoda de separare prin migrarea particulelor încărcate electric în câmp electric
Electroforegrama normală - valori:
 Albumine 54-66 %
 Alfa-1 globuline 2-4 %
 Alfa-2 globuline 6-12 %
 Beta- globuline 8-14 %
 Gamma globuline 13-22 %

Explicarea termenilor
Fe = forţa electrică
Ff = forţa de frecare
Ze = sarcina electrică a
particulei
E = intensitea câmpului
electric
η = viscositea mediului
r = raza particulei
v = viteza particulei
FACTORI DE DEPENDENŢĂ AI VITEZEI PARTICULEI :
 sarcina electrică (pH-ul mediului)
 raza particulei (deci dimensiunile) + forma
 viscozitatea mediului
 intensitatea câmpului electric

 I-B. Electrofocusarea (focalizarea izoelectrica)

Principiul fizic:
1. electroforeza
2. diferenta de pH
Focalizarea izoelectrică: electroforeză în gradient de pH, migrarea şi separarea
depinde doar de pI (punctul izoelectric).
Principiul fizic: Dacă un amestec de proteine este supus unei electroforeze în
gradient de pH, fiecare proteină va migra până în locul unde pH-ul mediului
corespunde pH-ului său izoelectric (când proteina va avea sarcină globală nulă).

18.Imunoelectroforeza: principiu, descrierea metodei, utilitate.

 I-C. Imunelectroforeza
Reactie specifica Ag-Ac
Principiul fizic: 2 etape:
1. electroforeza
2. imunodifuzie.
+ formare de complexe Ag-Ac
19.Cromatografia: tipuri în funcţie de principiile fizico-chimice. Cromatografia de
afinitate: principiu, utilitate.
SCOP = separarea componentelor unui amestec
1.Fază staţionară
- solid
- lichid
- amestec solid / lichid
2. Fază mobilă
- lichid
- gaz
4 tipuri de tehnici cromatografice:
1.de adsorbţie
2.prin schimb ionic
3.prin permeaţie (în funcţie de forma şi marime)
4.de afinitate

Cromatografie de permeaţie – prin filtrare în gel

În cromatografia de permeaţie sau de filtrare în gel, (cromatografie de excludere
sau tamisaj molecular), proteinele sunt separate după mărimea şi forma lor.
Frecvent faza staţionară este: dextran (Sephadex), agaroză sau poliacrilamidă.
Cromatografie de afinitate
 Imunoabsorbant – matrice solidă care conţine legat covalent (de obicei) un
Ag.
 Mixtura de Ac care urmează a fi separată este aplicată la capătul superior şi
va trece prin coloana staţionară. Doar Ac specifici Ag din coloana staţionară
for forma complexe Ag-Ac şi vor fi reţinuţi.
 Se adaugă o soluţie tampon care conţine o cantitate crescută de săruri şi / sau
pH scăzut pentru a rupe legăturile necovalente dintre Ag şi Ac său specific.

 Se adaugă o soluţie de eluţie care conţine Ag în exces. Această competiţie cu

imunoabsorbantul pt. Ac determină elib. Ac în fază fluidă.
 Ac eliberaţi în soluţie se colectează într-un recipient.

20.Tipuri de microscoape optice: principii, utilitate.

 MICROSCOPUL OPTIC
Difuziunea si osmoza, legile osmozei
  MICROSCOPUL OPTICcu imersie

 MICROSCOPUL POLARIZANT

Pune in evidenta fenomenul de birefringenta a unor structuri, expresie a

anizotropiei acestora.
-lumina polarizata
- 2 nicoli
- Cruce de Malta

 ULTRAMICROSCOPUL (microscopul cu fond intunecat)

Iluminarea este din lateral.
Condensorul este de tip cardioid sau paraboloid.
Se bazeaza pe fenomenul Tyndall (de difuzie a luminii).

 MICROSCOPUL CU CONTRAST DE FAZA

Prezinta o lama sfert de unda care transforma defazajul luminii imperceptibil

ochiului uman intr-o variatie de intensitate perceptibila vizual (transforma deci un
contrast de faza in contrast de amplitudine).
Permite observarea celulelor necolorate.
-celula epiteliala
-ciclul celular

 MICROSCOPUL CU FLUORESCENTA
Principiul fenomenului de fluorescenţă:
1. Energia este absorbită de un atom
2. Electronul sare pe un nivel superior de energie.
3. Ulterior, electronul revine la starea initiala si emite un foton – fenomenul de
fluorescenţă
- utilizează markeri fluorescenţi –

-O sursa UV
-Ecran filtrant care lasa sa treaca doar radiatiile
-UV excitatoare ale fluorescentei

21.Microscopia electronică: ecuaţia lui de Broglie. Reprezentarea schematica a

interactiei unui fascicul de electroni (sonda electronica) cu o proba studiata.

Principiul fizic al microscopiei electronice

 Semnalele emise de un
material supus unui bombardament electronic sau Reprezentarea schematica a
interactiei unui fascicul de electroni (sonda electronica) cu o proba studiata.

22.Microscopul electronic prin transmisie si baleiaj: elemente caracteristice.

MICROSCOPUL ELECTRONIC DE BALEIAJ
Rezoluţia este mai scăzută decât în MET.
Imagini pseudo-3D.
 Principiu
Un spot de electroni baleiază suprafaţa probei.
Electronii secundari de energie mică (0-50 eV), emişi în urma împrăştierii
neelastice, sunt captaţi şi, după o procesare electronică, formează imaginea pe un
ecran fluorescent, sau pe o peliculă fotografică.
Luminozitatea fiecărui punct al imaginii depinde de numărul de electroni secundari
înregistraţi din poziţia corespunzătoare a probei.
Se obţin imagini ale suprafeţei unei celule, a unui microorganism sau a unui ţesut,
de unde impresia de imagine tridimensională.
Mărire maximum 200 000 x, cu o rezoluţie de 3,5 nm.
 Alcatuire
Tun electronic - fascicol de electroni cu diametrul de circa 50 nm.
2-3 lentile condensoare - diametrul până la 2 nm (spot mic, deoarece secţiunea sa
determină pe imagine un singur punct).
O lentilă condensoare care reglează dimensiunea finală a spotului şi focalizează
imaginea pe ecran.
Electronii secundari sunt captaţi de un detector de Al care acoperă un cristal de
scintilaţie al unei sonde de scintilaţie, semnalul obţinut este amplificat electronic şi
formează imaginea pe ecranul unui tub catodic sau al unui monitor.
MICROSCOPUL ELECTRONIC PRIN TRANSMISIE
relatia lui de Broglie:
Λ = h/p = h/mv
Se folosesc electronii împrăştiaţi neelastic transmişi prin probă (preparatul de
examinat).
Înainte de a ajunge la preparat (probă) electronii proveniţi de la sursa de electroni
(tunul de electroni) sunt focalizaţi de două lentile condensor (electromagnetice). Ei
sunt mai mult sau mai puţin absorbiţi (spunem despre preparat că este mai mult sau
mai puţin dens pt. electroni).
Utilizează marcheri electrono-opaci.
Imaginea se formează în spatele preparatului pe un ecran fluorescent.
Mărirea, raportul dintre mărimea imaginii/mărimea obiectului,
rezoluţia, cu atât mai bună cu cât λ este mai mică şi apertura mare (care, însă,
măreşte aberaţiile de sfericitate); la diafragme de 20-70 micro m rezoluţia este 0,1-
0,2 nm.
Luminozitatea imaginii depinde de numărul de electroni transmişi, intensitatea
fascicolului incident, caracteristicile probei.

23. Difracţia cu raze X sau biocristalografia: principiu fizic, legea lui Bragg,
utilitate.
2d sinθ = n∙λ ecuaţia Bragg
BC + BD = nλ
BC = BD = AB sin θ
AB = d
2d sinθ = n∙λ
Condiţia maximului de interferenţă se realizează pentru cazul în care diferenţa de
drum a celor două raze este un multiplu întreg al lungimii de undă, adică BC + BD
= nλ.
J. Watson şi F. Crick - premiul Nobel în Medicină şi Fiziologie 1962 împreună cu
M. Wilkins: stabilirea structurii ADN-ului prin difracţie cu raze X.

Cristalul este rotit usor, si doar pentru anumite unghiuri θ se obtin maxime de
difractie, care vor fi inregistrate pe filmul fotografic. Rezolutia metodei = 5 - 6 Å.
Imaginea de difractie, inregistrata pe film, corespunde pozitiei atomilor din reteaua
cristalina.
Etapele de studiu ale unei proteine:
a) difractograma (raze X)
b) harta densitatii electronice (computer)
c) modelul conformational al structurii proteinei

24.Structura primară şi structura conformaţională (secundară, terţiară, cuaternară) a

proteinelor. Argumente biofizice.
 α – helix
 β – pliat
 Trioz-fosfat-izomeraza
Funcţii generale ale proteinelor
1. Enzime:catalizează ruptura sau formarea unor legături covalente (mii)
Ex:
- pepsina
- ADN-polimeraza
2. Proteine structurale: susţinerea mecanică a celulelor şi a ţesuturilor
Ex:
- colagenul şi elastina
- tubulina şi actina
- α- keratina
3. Proteine de transport: transportul unor molecule mici sau a unor ioni
Ex:
 Hb. - oxigen
 Transferina - fier
 Albumina - lipide
 Proteine de transport membranar: H2, glucoză, Ca2+
4. Proteine motrice: generează mişcare în celule şi ţesuturi
Ex: miozina, kinezina, dineina
5. Proteine de stocare:a unor molecule mici sau ioni
Ex: feritina, ovalbumina
6. Proteine semnal: transmit semnale de la celulă la celulă
Ex: - hormoni
- factori de creştere: NGF, EGF
7. Proteine receptoare: detectează semnale şi le transmit maşinăriei celulare
Ex:
- rodopsina
- receptorul pentru acetilcolină al celulei musculare primeşte semnale chimice
8. Proteine reglatoare ale genelor: se leagă de ADN pentru a induce sau a inhiba
expresia genelor
9. Proteine cu rol particular
Ex:
- proteinele antigel ale peştilor de la polii Nord-Sud
- proteine fluorescente
- proteine cu funcţie de adeziv

CURS 6-7:

25.Proprietăţile biofizice ale fosfolipidelor si proteinelor membranare.

 Proteinele membranare
20 - 75 % prot.
1. p. intrinseci (integrale)
2. p. extrinseci (periferice)

Funcţiile proteinelor membranare:

  Lipidele membranare
- capul hidrofil
- coada hidrofobă
Există 3 tipuri de lipide membranare care includ fosfolipide, steroli (neesterificaţi)
şi glicolipide.
Fosfatidilcolina este cel mai cunoscut fosfolipid.
Distribuţie asimetrică a fosfolipidelor şi glicolipidelor în dublul strat lipidic al
eritrocitelor.
Glicolipidele sunt reprezentate cu albastru (capul polar hexagonal). Colesterolul nu
este reprezentat, el fiind distribuit egal în ambele straturi lipidice.

 Glucidele membranare
Glucidele se fixează doar la ext. mb. cel.
Există 2 modalităţi de fixare:
1. pe suprafaţa ext. a proteinelor intrinseci (glicoproteine)
2. pe suprafaţa lipidelor membranare
(glicolipide)
Aceste glucide au roluri multiple:
- sunt foarte antigenice (de ex., grupele sanguine),
- sunt molecule foarte polare (consolideaza membrana).
La celulele vegetale, glucidele formeaza un perete rezistent si nedeformabil in jurul
acestora (celuloza).

 Biomembrana - cristal lichid

bistratul lipidic conține domenii ordonate, ”cristaline” și domenii mai puțin
ordonate, ”lichide”
-organizarea membranei nu este simetrică.
Lipidele au următoarele tipuri de mișcări:
1. de lateralitate,
2. de rotaţie în jurul axei proprii,
3. flexie
4. de flip-flop.
Colesterolul este în cea mai mare parte hidrofob. Dar are o grupare polară
(hidroxil) care il face amfipatic.
Colesterolul umple spaţiile lăsate de porţiunile neliniare; rigidizează bistratul şi îl
face mai puţin fluid şi mai puţin permeabil.
Legături slabe între constituenţi (interacţiuni hidrofile – hidrofobe) - stare de
echilibru dinamic (cristal lichid)
 Componentele membranei nu sunt statice, ele se află în mișcare continuă
care poate varia de la vibrații până la mișcări de flip-flop.
 Mișcările lipidelor – mișcarea laterală nu este îngrădită, însă trecerea unei
molecule lipidice de pe o jumătate a bistratului lipidic pe cealaltă se produce
rar (mișcare de flip-flop).
 Proteinele - pot difuza lateral și se pot roti, dar aproape niciodată nu își
inversează poziția față de bistrat.
26.Fluiditatea membranei: descriere, modulatori ai fluidităţii, evaluare (măsurare),
roluri fiziologice, modificări patologice.
1.Modulatori biochimici
- raportul colesterol / fosfolipide
- gradul de nesaturare al lanţurilor
acizilor graşi
- raportul sfingomieline / lecitine
- raportul proteine / lipide
2. Modulatori biofizici
- temperatura
- pH-ul
- potenţialul
de membrană (depolarizarea)
f=1/η

27.Clasificarea proceselor de transport de la nivelul biomembranelor.

28.Functiile biomembranelor.
1.Funcţia de “barieră fizică” a celulelor şi de delimitare a compartimentelor
intracelulare
2.Funcţia de schimb de materie
3.Funcţia de suport al activităţilor enzimatice
4.Funcţia de captură şi de transformare de energie
5.Funcţia de transducţie a semnalelor şi de transfer al informaţiei la distanţă
6.Funcţia de recunoaştere şi de aderenţă între celule
29.Reprezentarea schematică a proceselor de microtransfer pornind de la structura
moleculară a biomembranelor.

30. Clasificarea canalelor ionice.

1.c.i. care răspund la stimuli mecanici
2.c.i. voltaj-dependente
3.c.i. care răspund la o stimulare chimică
4.c.i. controlate prin mecanisme de fosforilare – defosforilare
5.c.i. sub dependenţa proteinelor G

31.Metoda patch-clamp in studiul canalelor ionice.

Erwin Neher, profesor de Biofizică şi Bert Sakmann laureaţi Nobel Medicină –
1991
Se măsoară conductanţa
S=A/V
(mho sau Siemens)
PARAMETRUL MĂSURAT ESTE CONDUCTANŢA
Raportul A/V este numit conductanţă; unitatea de măsură este Siemens (S),
cu ecuaţia de conversie:
1pS = 6,28 x 106 ioni/sec
Conductanţa este inversul rezistenţei, deci o altă unitate de măsură este mho.
A – intensitatea curentului
V – diferenţa de potenţial

DISFUNCŢIILE CANALELOR IONICE DETERMINĂ – CANALOPATII

  ATP-aza Na+- K+
1.Electrogenă
2.Asimetrică
3.Consumă energie
4.Inhibată de oubaină
5.2 subunităţi alfa şi 2 subunităţi beta

32. Structura generală moleculară a receptorilor membranari. Reprezentare

schematică.
A. DOMENIUL EXTRACELULAR:
- conţine situsul de legătură,
- cuprinde cea mai mare parte din proteină
B. DOMENIUL TRANS-MEMBRANAR - lanţ scurt ( ≈ 20 R) cu R hidrofobe,
una sau mai multe elice (domenii), f. stabil la o serie de receptori.
C. DOMENIUL CITOPLASMATIC - implicat în traducerea semnalului şi
traficul receptorului,
lungime variabilă,
zonă de fosforilare
(uneori).

Caracteristici funcţionale ale receptorilor membranari:

1. specificitatea
2. afinitatea
3. mecanisme de legare, interactiuni slabe: ionice, van der Waals, hidrofobe
4. capacitatea de legare - nr. de situsuri
5. evaluarea cineticii ligand – receptor
6. evaluarea cantitativă – autohistoradiografie
33. Clasificarea receptorilor membranari. Exemple.
 RECEPTORI ASOCIAŢI CU CANALE IONICE

Ex:
RECEPTORUL PENTRU ACETILCOLINĂ (Ach)

 RECEPTORI CU GENERAREA UNUI MESAGER SECUND (de

obicei via proteine G)

Ex:

 RECEPTORI CU ACTIVITATE PROTEINKINAZICĂ PROPRIE

RECEPTORI „ENZIME”
R specific insulinei (1370 - 1382 aminoacizi): 2 subunitati alfa şi 2 subunitati beta
(cu autofosforilare predominant)
Ex:

 RECEPTORI DE APROVIZIONARE (CU INTERNALIZARE

OBLIGATORIE)
PATOLOGIA RECEPTORULUI LDL - creşterea colesterolului în sânge =
HIPERCOLESTEROLEMIE
R - LDL,
R – feritină
Ex:

Caracteristici:
1.nu transmit informaţie
2. aprovizionează celula cu „materiale”
Consecinţă complexul LR pătrunde în celulă = internalizare
Receptori absenţi sau în număr redus - Hipercolesterolemie familială
34. Receptori citosolici sau nucleari.
RECEPTORI NUCLEARI
 nu are funcţie bine definită şi este variabil
 domeniu de legare a receptorului la ADN,- conţine reziduuri de Cys care în
coordinare cu Zn menţine o conformaţie specifică necesară legării
receptorului la ADN
 situs de legare specifică a liganzilor hormonali sau exogeni,
- rol probabil în dimerizarea receptorului,
- legare cu proteina inhibitoare hsp 90

TIPURI DE MOLECULE LIGAND pentru R nucleari

- hormoni şi vitamine
- hormoni steroizi: glucocorticoizi (cortizol), mineralocorticoizi (aldosteron),
androgeni (testosteron), progestageni (progesteron) şi estrogeni (estradiol);
- vitamine A (retinoide) şi D;
- toxice
- hormoni tiroidieni: T4 şi T3;
- dioxină;
-clofibrat (hipolipemiant
= medicament)