Sunteți pe pagina 1din 24

INSTALAŢII ŞI

ECHIPAMENTE PENTRU
HOTELURI ŞI
RESTAURANTE
Căldura specifică a aerului umed

• Căldura specifică a aerului umed variază cu presiunea şi


temperatura. Deoarece procesele de ventilare şi climatizare a
incintelor sunt considerate izobare (variaţiile de presiune în incinte
faţă de presiunea atmosferică sunt neglijabile), se lucrează de
obicei cu valori medii ale căldurii specifice, corespunzătoare
domeniului de variaţie al temperaturii, la presiune constantă.
• În plaja de temperaturi obişnuită (- 20…+800C), se recomandă
următoarele valori medii:
cpa = 1kJ/kgK,
unde cpa este căldura specifică a aerului uscat.
cpv = 1,84kJ/kgK,
unde cpv este căldura specifică a vaporilor de apă.
c pa + x ⋅ c pv
cp = unde cp este căldura specifică a aerului umed.
1+ x
Deoarece, de obicei, x este mult mai mic decât 1, se pot face
aproximările: c p ≈ c pa + c pv ≈ 1+ 1,84 x
Condiţionarea aerului în sezonul rece

• Instalaţiile de condiţionare a aerului sunt alcătuite din


schimbătoare de căldură şi de masă, precum şi din aparate
auxiliare, în care aerul suferă o succesiune de procese,
pentru aducerea lui la o stare corespunzătoare necesităţilor
spaţiului de condiţionat.
• Regimul de condiţionare al aerului se alege în funcţie de
parametrii climatici exteriori şi interiori, precum şi în funcţie
de solicitările privind incinta climatizată, urmărindu-se
eficientizarea funcţionării şi posibilitatea reglării cât mai
precise a parametrilor.
• Dimensionarea agregatului de condiţionare se face în
funcţie de cele două regimuri principale de lucru: de vară şi
de iarnă. Există instalaţii de climatizare care funcţionează
numai într-unul dintre regimuri, precum şi instalaţii care pot
fi folosite în ambele regimuri.
În funcţie de particularităţile atmosferei din incintă, se
poate utiliza o instalaţie de ventilare şi climatizare care să
efectueze următoarele operaţii de condiţionare a aerului .
• Înlocuirea completă a aerului din incintă cu aer proaspăt
(fără recirculare);
• Înlocuirea parţială a aerului din incintă cu aer proaspăt
(cu recirculare parţială);
• Recircularea totală a aerului din incintă (fără introducere
de aer proaspăt).
F – filtru; SP – separator de picături;
PR – preîncălzitor; I – încălzitor;
CU – cameră de umidificare Vt – ventilator.
P – pompă;
Aerul proaspăt este trecut prin filtrul F, pentru
separarea impurităţilor cu care vine din atmosfera
exterioară, după care este încălzit până la 2...50C în
preîncălzitorul (schimbătorul de căldură) Pr. Preîncălzirea
se face datorită faptului că iarna aerul atmosferic este
foarte rece (starea E) şi dacă ar fi amestecat cu aerul
cald recirculat, ar exista pericolul apariţiei condensului.
În urma acestui proces, starea aerului proaspăt este
caracterizată de punctul C, urmând amestecarea cu
aerul recirculat aflat în starea A.
• Se defineşte raportul de recirculare n ca raport între

debitul masic de aer recirculat ( m ) şi debitul masic de aer

proaspăt ( m ). r
p

mr
n= ⋅
mp

• Starea amestecului este determinată de caracteristicile


punctului M. În continuare, amestecul este umidificat în
camera de umidificare CU, unde pompa P trimite apa în
vederea pulverizării. Picăturile antrenate în aerul umed sunt
reţinute de separatorul de picături SP, ajungând în starea D.
Încălzirea finală a aerului se face (la umiditate constantă) în
schimbătorul de căldură I, până la starea B, corespunzătoare
cerinţelor din spaţiul supus condiţionării.
Condiţionarea aerului în sezonul cald

F – filtru; K – condensator;
Vt – ventilator.
V – vaporizator; VL – ventil de laminare;
C – condensator; I – încălzitor;
Aerul proaspăt este trecut prin filtrul F, pentru separarea
impurităţilor cu care vine din atmosfera exterioară, după
care se realizează mixarea aerului proaspăt (starea E) cu
aerul recirculat (starea A), rezultând un amestec cu
parametrii corespunzători punctului M. Acesta este trecut
prin vaporizatorul V, unde cedează căldura agentului
frigorific şi ajunge în starea D (rece). Agentul frigorific
vaporizat în urma absorbţiei de căldură este comprimat în
compresorul C şi refulat în condensatorul K, unde revine la
faza lichidă, după care este laminat în ventilul de laminare
VL şi reintrodus în vaporizator. Temperatura finală a aerului
condiţionat este reglată, în funcţie de necesităţi, în
încălzitorul I, după care este refulat în incinta condiţionată
cu ajutorul ventilatorului VT.
Scheme funcţionale de instalaţii de condiţionare a aerului

• Principalele părţi componente ale unei instalaţii de


condiţionare a aerului sunt: priza de aer proaspăt, bateria
de condiţionare, ventilatoarele de aer, reţeaua de canale
pentru distribuirea aerului proaspăt (cu guri de refulare),
reţeaua de canale pentru evacuarea aerului din incintă (cu
guri de asorbţie), aparate de măsură, control şi
automatizare.

• Priza de aer proaspăt se amplasează într-o zonă cu aer


curat, ferită de locurile poluate sau de precipitaţii, pentru a
evita aspirarea impurităţilor. Fantele de aspiraţie sunt
echipate cu jaluzele reglabile iar priza de aer este legată la
un filtru de curăţire a aerului.
• Bateria de condiţionare este alcătuită din camera de
amestec, bateriile de preîncălzire şi reîncălzire a aerului,
bateria de răcire a aerului, instalaţia frigorifică, camera de
umidificare, separatorul de picături şi filtrul de aer.
Construcţia bateriilor de condiţionare a aerului este diversă,
putând conţine o parte, sau toate componentele enumerate
mai sus.

• Ventilatoarele de aer pot fi centrifugale sau axiale,


înglobate în bateria de condiţionare sau separate de
aceasta.
• Reţelele de canale pentru distribuţia şi evacuarea
aerului trebuie să asigure stabilitatea hidraulică a reţelei
(repartiţia debitelor de aer în diferitele încăperi să nu fie
influenţată de condiţiile externe), să nu producă curenţi de
aer sau zgomote în încăperile climatizate şi să nu permită
transmiterea acestora.
• Părţile componente ale unei asemenea reţele sunt:
canalele de distribuţie (evacuare) a aerului, piesele de
racord şi gurile de refulare (absorbţie).

• Aparatele de măsură, control şi automatizare


asigură urmărirea valorilor principalilor parametri ai aerului
(temperatură, umiditate, presiune) şi menţinerea acestora
în limitele cerute pentru fiecare incintă.
Tipuri de instalaţii de condiţionare
Instalaţiile simple de tip deschis fără utilizarea căldurii aerului evacuat

Instalaţiile de tip deschis fără utilizarea căldurii aerului evacuat absorb


aerul proaspăt în starea 1, pe care îl preîncălzeşte până în starea 2,
după care îi reglează umiditatea în umidificatorul CU (starea 3) şi îl
încălzeşte la valoarea dorită, corespunzător stării 4. Cu aceşti
parametrii, aerul este introdus în incinta destinată condiţionării (IC),
unde prin schimb de căldură şi umiditate îşi modifică starea (5), fiind
evacuat ca aer uzat de către ventilatorul Vt.
Instalaţii de tip deschis cu utilizarea căldurii aerului evacuat

Instalaţiile de tip deschis cu utilizarea căldurii aerului evacuat


se deosebeşte faţă de prima variantă prin introducerea în
schema funcţională a unui aparat de schimb de căldură de tip
regenerativ (Rg), în care aerul proaspăt se preîncălzeşte cu
ajutorul aerului uzat (cald), care cedează din propria căldură,
înainte de a fi evacuat.
Instalaţiile cu recircularea şi preîncălzirea aerului proaspăt

Instalaţiile cu recircularea şi preîncălzirea aerului proaspăt


se utilizează atunci când nu există degajări de substanţe
nocive în incintă, deoarece aerul uzat este recirculat parţial
şi amestecat cu aerul rece, preîncălzit (1 – 2).
Instalaţiile cu recircularea şi preîncălzirea amestecului de aer proaspăt
şi aer recirculat

Instalaţiile cu recircularea şi preîncălzirea amestecului de


aer proaspăt şi aer recirculat, realizează amestecul aerului
proaspăt (1) cu cel recirculat (7), obţinându-se un amestec
(3) care este preîncălzit, în funcţie de necesităţi.
Cele mai răspândite tipuri de intalaţii de ventilare şi
condiţionare a aerului în hoteluri şi restaurante, utilizează:
-Aparate de fereastră (tip Window, monobloc);
-Aparate de tip Split, formate dintr-o unitate interioară şi o
unitate exterioară;
-Aparate de tip dublu Split, formate dintr-o unitate interioară şi
două unităţi exterioare;
-Aparate de tip Multi-Split, formate dintr-o unitate exterioară şi
mai multe unităţi interioare;
Părţile componente ale unităţii interioare:
-vaporizatorul instalaţiei de răcire (vara), care devine
condensator când aparatul este folosit ca pompă de căldură
(iarna)
-ventilatorul de aer.
Părţile componente ale unităţii exterioare:
- compresorul;
- condensatorul (vara), care devine care devine vaporizator
în regim de pompă de căldură.

Structura internă a unui aparat de aer condiţionat:


• vaporizatorul este un aparat confecţionat din ţevi de
cupru prevăzute cu aripioare foarte subţiri, din aluminiu,
situate la distanţă mică (2mm), ceea ce asigură un foarte
bun transfer de căldură. Agentul frigorific se află în ţevi şi
se vaporizează pe baza căldurii preluate de la aer, care este
refulat cu ajutorul unui ventilator, la exteriorul ţevilor şi
printre aripioare. După răcire, aerul este trimis în spaţiul
destinat condiţionării. În regim de pompă de căldură, acest
echipament devine condensator.
•Compresorul asigură comprimarea vaporilor de la
presiunea de vaporizare până la presiunea de condensare.
Se utilizează compresoare capsulate, care sunt performante,
au gabarit redus şi sunt foarte silenţioase.

• Condensatorul are rolul de a asigura condensarea


vaporilor prin răcire, în urma transferului de căldură către
aerul circulat forţat la exteriorul aparatului, printre ţevi şi
aripioare. În regim de pompă de căldură, acest echipament
devine vaporizator.

• Tubul capilar este un tub foarte subţire, din cupru, care


asigură o cădere foarte însemnată a presiunii, de la
presiunea de condensare la cea de vaporizare.
Aparatul de condiţionare cu pompă de căldură

c – compresor TC – tub capilar


V4C – ventil cu patru căi
V (K) – vaporizator (condensator)
Vt – ventilator de aer
• În regim de vară, prin vaporizarea agentului în V(K) se
asigură răcirea aerului din incintă (funcţionează ca o
instalaţie frigorifică).
• În regim de iarnă, aparatul funcţionează în regim de
pompă de căldură, V(K) are rol de condensator şi asigură
încălzirea incintei.
INSTALAŢII TERMICE
PENTRU HOTELURI
ŞI RESTAURANTE
CENTRALE TERMICE PENTRU HOTELURI ŞI
RESTAURANTE

Importanţa realizării confortului termic


• Confortul termic se referă la suma de condiţii ale mediului
înconjurător, în cadrul cărora percepţia mentală şi fizică este
de confort, fără eforturi din partea organismului pentru
compensarea termică.

• Datorită faptului că majoritatea oamenilor îşi petrece mai


mult de 70% în clădiri (incinte închise), realizarea şi
menţinerea confortului termic reprezintă sarcinile de bază
pentru inginerii specialişti în microclimat interior. Clădirile de
locuit trebuie să asigure posibilitatea efectuării în condiţii
optime a muncii fizice, cele intelectuale, a recreării, odihnei,
cu o eficienţă energetică ridicată.
Noţiuni introductive de confort termic
• Noţiunea de confort termic implică atât microclimatul dintr-
o încăpere, cât şi factori de natură psihologică şi mentală.
Realizarea unui confort termic adecvat este foarte
importantă, deoarece afectează întregul moral uman.
• Chiar dacă organismul uman se adaptează la mediul
înconjurător prin strategii adaptive de genul îmbrăcare,
dezbrăcare, schimbare de poziţie, mutarea în alte zone din
incintă de alt nivel termic, etc., acestea nu sunt de durată.
• Se defineşte confortul termic rezonabil (reasonable confort)
atunci când majoritatea este satisfăcută. Se consideră 80%
dintre ocupanţii unei incinte o limită rezonabilă pentru un
număr minim de oameni care trebuie mulţumiţi de confortul
termic creat.
•Evaluarea confortului este subiectivă şi include satisfacţia,
acceptarea, caracterul plăcut sau reacţii negative.