Importanta deontologiei juridice

S-ar părea că însăşi norma juridică stipulează umanismul, formulat de legiuitor, însă nu este chiar aşa. Ştim
că orice normă de drept este abstractă, deoarece este prevăzută pentru un număr nelimitat de cazuri.
Rolul juristului este de a o adapta cît se poate de adecvat, luînd ca bază atît criterii general umane, cît şi
profesional etice.

Deontologia juridică, ca disciplină de studiu, prezintă o importantă funcţie formativă, asigurînd un

minimum de cunoştinţe fundamentale, absolut necesare, cu caracter benefic şi util pentru dezvoltarea
personalităţii juristului, pentru realizarea şi integrarea armonioasă în mediul natural şi social, îl ajută pe
viitorul jurist să se lumineze asupra propriei alegeri prin interiorizarea unor valori şi principii, a idealului
de muncă şi de viaţă.

Studierea deontologiei juridice are rolul de a ascuţi simţul moral în judecarea cu obiectivitate, în aflarea
unor soluţii de optimizare a stării de fapt, prin aplicarea acestei moralităţi cînd eşti pus în faţa aprecierii
fenomenelor morale, psihologice, juridice, ecologice.

în plan profesional deontologia juridică contribuie decisiv la formarea personalităţii viitorului jurist, care
îşi asumă responsabilităţi ştiind că regula dintîi este îndeplinirea datoriei, realizarea misiunii pe care o are.

în această privinţă posibilităţile deontologiei juridice, ca teorie ştiinţifică a datoriei profesionale a

juristului, sînt impunătoare şi se manifestă prin următoarele:

1) normativitatea activităţii juridice nu se dispersează de factorii social psihologici. Acordînd servicii

juridice (consultaţii, apărare, luări de cuvînt în instituţii juridice şi altele), juristul efectuează o muncă
profilactică în societate, o „lecuieşte" într-un anumit fel, anihilează neajunsurile, ajută oamenilor în
rezolvarea problemelor de viaţă.

2) normativele deontologice ale culturii juristului orienteză conştiinţa profesională a lui la implicarea
în soarta altor oameni, la lupta cu faptele ilegale, la instaurarea legalităţii şi a ordinii de drept în societate.

Ca disciplină umanitară, deontologia juridică dezvăluie importanţa unor sau altor acţiuni, fapte, motive,
calităţi specifice ale juriştilor, ajută la formarea unor calităţi moral-psihologice necesare acestei profesii;
previne devierile psihice, posibile în urma îndeplinirii îndelungate a atribuţiilor profesionale specifice .

In fine, menţionăm că deontologia juridică este chemată să instruiască studenţii cum să comunice cu
clienţii, colegii, să conducă oamenii, să chibzuiască şi să analizeze situaţii complicate de lucru, de sine
stătător să adopte hotărîri, să tragă învăţăminte din experienţa colegilor, să purceadă la o permanentă
apreciere obiectivă atît a acţiunilor sale cît şi a celor din jur.

Scopul ei ca disciplină de studiu este de a da viitorului jurist cunoştinţe modeme despre esenţa reală şi
conţinutul profesiei alese si de a pregati psihologic viitorii apărători ai legii pentru o activitate încordată
şi responsabilă îndreptată spre binele societăţii şi statului.

1
 Izvoarele deontologiei juridice

In terminologia juridică, noţiunea de „izvor” al unei norme este utilizată în 2 accepţiuni:

1.Izvor material – prin care se evocă acele realităţi exterioare, care dau naştere unor reguli izvorâte
din necesităţile practice. Izvorul material desemnează nu numai cadrul în care apare norma de
drept, ci şi factorii extrajuridici care determină specificitatea fiecărui sistem de drept pozitiv.
2.Izvor formal – prin care se evocă formele concrete de exprimare a normelor de drept.
Din punct de vedere juridic, ne interesează izvoarele formale.
Izvoarele deontologiei juridice reprezintă totalitatea surselor, scrise şi nescrise, care
conţin norme şi reguli pe care juristul urmează să le respecte în activitatea sa profesională şi viaţa
privată.
Din cadrul surselor nescrise ale eticii fac parte normele moral-etice de conveţuire în societate aşa
precum politeţea, cumsecădenia, respectul faţă de semenii săi.
Din cadrul surselor scrise, distingem norme internaţionale, norme regionale, norme naţionale.
Normele internaţionale care reglementează conduita persoanei ce aparţine sistemului de drept
se conţin, în mod direct şi implicit, în următoarele documente:
- Principiile de Bază ale Independenţei Justiţiei adoptate la al7lea Congres al Naţiunilor Unite
referitor la Prevenirea Infracţiunilor şi la Tratamentul Infractorilor în 1985,etc.
1. Judecătorii trebuie să soluţionează în mod imparţial cauzele deduse judecăţii, în baza
faptelor şi în conformitate cu legea, fără niciun fel de restricţii, influenţe neadecvate, sugestii,
presiuni, ameninţări sau amestecuri, fie ele directe sau indirecte, din partea nimănui, indiferent din
partea cui ar veni şi pe ce motiv.
2. Principiul independenţei justiţiei dă dreptul şi îi obligă pe judecători să se asigure că
procedurile judiciare se desfăşoară în mod echitabil şi cu respectarea drepturilor părţilor.
3. În conformitate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, membrii puterii
judecătoreşti au, la fel ca şi ceilalţi cetăţeni, dreptul la libertatea de exprimare, credinţă, asociere
şi adunare, cu condiţia, totuşi, ca în exercitarea acestor drepturi judecătorii să se comporte
întotdeauna în aşa fel încât să menţină demnitatea funcţiei lor şi imparţialitatea şi independenţa
justiţiei.
- Declaraţia universală a drepturilor omului din 10 decembrie 1948
ART. 10 Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de catre
un tribunal independent si impartial care va hotari fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra
temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva sa.

2
ART. 29 1. Orice persoana are indatoriri fata de colectivitate, deoarece numai in cadrul acesteia este
posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale. 2. In exercitarea drepturilor si libertatilor sale,
fiecare om nu este supus decit numai ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in scopul de a asigura cuvenita
recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale
moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica.

- Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966

ARTICOLUL 14 1. Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil şi
public de către un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege, care să decidă fie asupra
temeiniciei oricărei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra contestaţiilor privind drepturile şi
obligaţiile sale cu caracter civil.

ARTICOLUL 26 Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală
din partea legii. În această privinţă legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor
persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricărei discriminări, în special de rasă, culoare, sex, limbă,
religie, opinie politică sau 8 orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau întemeiată
pe orice altă împrejurare.

Norme regionale privind etica juridică există pe toate continentele lumii. Astfel, pe continetul
american, în SUA, Codul Model privind Conduita Judiciară, aprobat de către Asociaţia Baroului
American (ABA)în 1972 cu modificări ulterioare, este un document comprehensiv
carereglementează conduita judecătorului.
În Asia şi regiunea Pacificului, Principiile de la Beijing privind Independenţa Judiciarului,semnate
de către preşedinţii curţilor supreme de justiţie din 32 de ţări stipulează cerinţele faţă de judiciar
în timpul examinării cauzelor.
În Africa, principiile deontologiei juridice se conţin în Carta Africană privind Drepturile
Omului şi a Popoarelor adoptată în 1986, Principii si linii directoare ale dreptului la un
procesechitabil si la asistenta legală in Africa şi Principiile Commonwealth (Latimer House)asupra
celortrei puteri, 2003.
În Europa, standardele deontologice judiciare se conţin în următoarele documente:
- Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale
Art.10

1.Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare.

2. Executarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii,
restrîngeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru
securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor,
protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de
informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Articolul 8. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei
sale.

3
 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decît în măsura în care acest amestec
este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea
naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea
sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

- Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 2000

- Carta Judecătorilor în Europa adoptată la 20 martie 1993 de către Asociaţia Europeană
aJudecătorilor,etc.
1.5. Judecãtorul trebuie sã dea dovadã, în exerciţiul funcţiilor sale, de
disponibilitate şi de respect faţã de persoane, având grija sã-şi menţinã
nivelul înalt de competenţã necesar în orice circumstanţã judecãrii cauzelor,
judecare de care depinde garanţia drepturilor individuale şi sã pastreze
secretele care i-au fost legal încredinţate.

Norme naţionale privind etica juridică se conţin în:

- Constituţia RM
Articolul 116
Statutul judecătorilor
(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

- Legea privind statutul judecătorului

Articolul 15. Obligaţiile judecătorilor
(1) Judecătorii sînt obligaţi:
a) să fie imparţiali;
b) să asigure apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor, onoarei şi demnităţii acestora;
c) să respecte întocmai cerinţele legii la înfăptuirea justiţiei şi să asigure interpretarea şi aplicarea
uniformă a legislaţiei;
Articolul 14. Drepturile judecătorilor
(1) Judecătorii au dreptul:
a) să beneficieze de drepturile şi libertăţile consacrate de Constituţia şi legislaţia Republicii
Moldova; - Codul de Etică al Judecătorului
-Codul Deontologic al Avocaţilor din RM
3. Confidențialitatea (1) Natura misiunii avocatului este prezumată de a fi depozitarul secretelor clienților
săi și al comunicărilor confidențiale, fiind un drept și o datorie fundamentală a avocatului. Obligația de a
păstra secretul profesional este absolută și nelimitată în timp.

-Codul de etica al procurorilor din RM

4
Potrivit principiului integrităţii , procurorul fiind conştient de riscurile corupţiei, să nu admită
comportament coruptibil în activitatea sa, să nu pretindă şi să nu accepte cadouri, favoruri, beneficii sau
alte remunerații ilicite pentru îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea atribuţiilor funcţionale sau în
virtutea funcţiei deţinute.

- LEGE cu privire la organizarea activităţii notarilor

Notarul este obligat să păstreze secretul profesional care i-a devenit cunoscut în exercitarea activităţii
sale, cu excepțiile prevăzute de lege;

Astfel, izvoarele formale pot fi clasificate în funcţie de diferite criterii:

1.După forma acestora, deosebim:
-scrise – în cazul normelor morale, acestea reies din diferite acte normative începând cu legea
fundamentală – Constituţia, precum şi alte acte normative.
-Izvoare nescrise – obiceiul (cutuma), iar în cazul normelor morale mai putem găsi – religia,
valorile culturale din cadrul unei societăţi.
2.După locul acestora în sistemul dreptului RM:
-Izvoare naţionale – care sunt edictate de către legiuitorul naţional – Parlamentul RM
-Izvoare internaţionale – actele normative(pacte,convenţii, tratate), precum şi practica judiciară
internaţională.
În literatura de specialitate, nu există o părere unanimă referitor la izvoarele deontologiei juridice
(a eticii juridice). Conform unei opinii, izvoarele deontologiei juridice s-ar împărţi în 3 mari grupe:
Prima grupă – Izvoarele primare includ: obiceiul, mitologia,religia.
A doua grupă – Izvoarele gnoseologice includ: dreptul pozitiv, analiza sistemelor de drept la
general, antropologia (ştiinţa despre om).
A treia grupă – Izvoarele valorice. Aici, se au în vedere procesele sociale
culturale/politice/economice ca izvor al eticii juridice.

1.2.Izvoarele primare
Izvoarele primare le putem diviza în 3 subcategorii: obiceiul,mitologia şi religia.
Obiceiul. Acesta este cel mai vechi izvor de drept, care a existat de la începuturi şi persistă şi în
prezent. Prin obiceiuri înţelegem o totalitate de reguli de comportament existente în cadrul unei
societăţi, care sunt urmate de către persoane datorită caracterului de repetivitate a acestora şi a
importanţei morale pentru societate.

5
Aici se includ şi regulile de conduită a persoanelor în prezenţa unor altora, precum: aspectul
exterior, mimica, gesticulaţia, poziţia corpului, etc.În cadrul eticii juridice, obiceiul joacă un rol
important în cadrul activităţii personale a juristului. Aici avem în vedere asemenea obiceiuri
precum: respectul faţă de cei mai în vîrstă, a trăi în pace cu cei ce ne înconjoară, şi multe altele –
ce reprezintă baza comportamentului uman.
Un alt exemplu de obicei care persistă în prezent şi este des utilizat în relaţiile inter-umane este
strîngerea de mînă, ca semn de respect şi formă de salut. Asemenea obiceiuri nu sunt fixate expres
undeva, însă reprezintă nişte reguli nescrise, care trebuie respectate pentru a convieţui cu alte
persoane în cadrul unei societăţi. Referitor la obiceiuri, este de menţionat faptul că acestea sunt
diferite de la o perioadă istorică la alta, precum şi de la o regiune la alta.
Mitologia. Prin mitologie înţelegem totalitatea miturilor create de un popor sau de un grup de
popoare înrudite.
Miturile, personajele mitologice – reprezintă un izvor important pentru valorile promovate în
cadrul unei societăţi.
Spre exemplu, nu putem nega importanţa unor asemenea personaje mitologice precum Themis
(zeita dreptatii),Thor,Robin Hood, Cenuşăreasa, sau chiar precum personajelor apărute în perioada
contemporană: Batman, Superman. Importanţa acestora rezidă în faptul că reprezintă un set de
valori cu care oamenii, încă din copilărie, tind să se asocieze.
Respectiv, de aici deducem şi importanţa, ca sursă de izvor pentru deontologia juridică: personajele
mitologice tot timpul vor reprezenta o anumită valoare spre care persoanele, inclusiv din domeniul
juridic, vor tinde să o aplice.
Mai mult ca atît, în cadrul juridic, de o importanţă deosebită este zeiţa Themis. În orice cabinet al
judecătorului sau al unui avocat putem găsi statuia zeiţei Themis. “Themis” inseamna “legea
naturii”si era considerata personificarea legii, a ordinii divine si a obiceiurilor.
Zeita Themis este infatisata in picturi si sculpturi ca o femeie frumoasa, legata la ochi, tinand intr-
o mana (de obicei stanga) balanta justitiei si in cealalta o sabie cu lama in jos, semn ca s-a facut
dreptate. Esarfa cu care este legata la ochi simbolizeaza impartialitatea fata de oamenii supusi
judecatii, iar balanta – adevarul juridic. Respectiv, o simplă statuie redă un set de principii după
care persoana se conduce.
Religia. Încă de la începuturi cunoaştem faptul că religia de multe ori era confundată cu dreptul,
romanii fiind primii care au făcut o delimitare. Înainte a face cunoştinţă cu dreptul, orice persoană,
în cadrul familiei, cercului de prieteni, se raliază unei religii, care, la fel, reprezintă un set de reguli
de comportament de ordin moral.
Răspunderea care survine în urma nerespectării acetor reguli de ordin moral va apărea, în
dependenţă de faptul dacă aceste reguli sunt reglementate la nivel normativ sau nu, fie din partea
societăţii sub diferite forme (ignorare, criticare), fie din partea organelor statale.
Legatura intre drept si morala, intre ce este drept si ce este bine (bun), intre drept si religie etc.
este adeverita nu numai de realitatea istorica a vietii umane, de ieri si de azi, cat si de unii

6
teoreticieni ai dreptului, de unde deci si concluzia fireasca: nu trebuie sa existe drept fara morala,
fara afirmarea principiilor unei morale umaniste, sanatoase, care sa aiba intotdeauna in vedere
binele, dreptatea si echitatea, valori scumpe umanismului, asa cum sunt ele de altfel prevazute si
de legea morala, de sorginte biblica, iudeo-crestina, si cerute si de drepturile universale ale omului,
apreciate ele insele ca o "religie" a omului de azi si de maine.
1.3.Izvoarele gnoseologice
Aici o să ne referim în special la Codurile deontologice – care reprezintă o totalitate de norme de
conduită şi obligaţii etice ale unei profesii.
Scopul acestor coduri este de a imprima conduitei şi motivaţiei o argumentare morală, o bază etică.
În primul rând, codurile deontologice sunt surse funcţionale ce favorizează respectarea dreptului.
În cazul în care codul se aprobă de către stat, el se transformă în lege, normele morale devin
juridice.
Considerăm că un cod de reguli morale nu poate fi adus la îndeplinire prin constrângere, el trebuie
respectat benevol În al doilea rând, dacă un cod de etică corespunde necesităţilor practice, dacă el
este rezultatul experienţei morale a mai multor generaţii, dacă normele lui au devenit unanim
recunoscute şi s-au transformat în axiome în grupul profesional dat, s-a statornicit în bază şi
reflectă practica internaţională, el este perceput ca un set de norme şi cerinţe reale, susceptibile de
a fi realizate. Din acest considerent, nu mai este necesară aprobarea lui prin lege.
Astfel, codul trebuie să fie rezultatul conduitei morale a unor persoane concrete şi al aprecierii
morale de către cei care trebuie să ia ca model o astfel de conduită, adică atunci când el este
produsul obligaţiilor benevole ale tuturor. În al treilea rând, conştiinţa umană este o materie fină,
care nu se formează cu ajutorul constrângerilor şi ameninţărilor. În continuarea acestei idei
precizăm că principiile codului moral, spre deosebire de normele concrete, cheamă spre alegerea
conştientă a unui mod de comportament. Anume acestea, dezvoltate şi perfecţionate, pot deveni
baza educaţiei juriştilor tineri şi modelării conştiinţei morale a juriştilor experimentaţi. În al
patrulea rând, literatura ce studiază deontologia judecătorului (am luat această profesiune drept
exemplu) atenţionează că norma morală influenţează spiritul judecătorului, cultivându-i datoria de
a sluji poporul şi statul. Reieşind din simţul intern al datoriei, nu însă din obligaţia disciplinar-
departamentală sau frică, datorită conştiinţei, are loc asimilarea normelor deontologice. Şi, În
ultimul rând, considerăm că un cod moral profesional al juristului va fi asigurat prin sancţiuni
morale pe măsura convingerilor morale existente În societate, mijloacelor de dezaprobare publică,
modelelor de conduită exemplară, educaţie, autoeducaţie, aptitudini, deprinderi, reprezentări,
convingeri, concepte, aprecieri, idealuri şi orientări morale ale persoanei. Acestea ar fi, mai cu
seamă, măsuri de protecţie şi asigurare a respectării normelor morale. Normele juridice sunt şi
trebuie garantate de stat prin constrângere şi condamnare. În cazul În care o normă morală se
asigură prin constrângere ea nu mai este morală, deoarece în acest caz iarăşi apelăm la latura
obiectivă a lucrurilor. Însuşi Codul general de conduită pentru avocaţii din Uniunea Europeană
prevede că aceste reguli vor fi respectate de bună voie, iar sancţiunile pentru nerespectarea lor se
vor ridica în cel mai rău caz până la cele disciplinare, şi atât.

7
 Relativ la faptul cum sau în ce mod este pus în aplicare codul de conduită a juristului, considerăm
că în acest sens trebuie dezvoltate prevederi clare şi sisteme corespunzătoare privind
implementarea şi impunerea codurilor de conduită. În acest scop ar fi incorectă implementarea lor
prin lege. Sub aspectul sancţiunilor posibile, încălcarea normelor deontologice are ca efect blamul
profesional, moral, dezaprobarea colegilor cu privire la conduită, în timp ce abaterea disciplinară
poate conduce, în funcţie de gravitate, la alte consecinţe, sub forma răspunderii juridice, pană la
cea mai severă care este îndepărtarea din profesie.
1.4.Izvoarele valorice
În categoria acestor izvoare persistă acele mişcări de ordin social care au condus la modificarea
societăţilor, la general.
Ca exemplu,putem da cele 2 războaie mondiale. În urma lor, putem vedea că „omul” ca
personalitate individuală a devenit centrul preocupărilor tuturor domeniilor, inclusiv a
jurisprudenţei.
Din punct de vedere a deontologiei juridice, schimbările şi tendinţele social-culturale au influenţat
asupra comportamentului juristului atît în activitatea profesională, cît şi cea personală.
Aici avem în vedere atît modul de a se îmbrăca, a-şi aranja exteriorul, cît şi modul de
gesticulare/mimici acceptabile în societate într-o anumită perioadă.
Un exemplu de izvor „valoric” este noţiunea de „toleranţă”, care a început a avea importanţă odată
cu schimbările majore din societatea contemporană. Toleranţa reprezintă o valoare socială, care în
prezent are forma principiului egalităţii sau non-discriminării.