Sunteți pe pagina 1din 7

Aspecte fundamentale ale stilului palestrinian

Ceea ce ar putea să determine orice iubitor de muzică să încerce să aprofundeze magia


stilului palestrinian se sprijină mult pe conceptul de echilibru, sau ceea ce se poate numi
„arta” echilibrului pe tărâmurile muzicii. De ce numesc echilibrul o artă? Poate pentru faptul
că, referindu-ne la Giovanni Pierluigi da Palestrina şi la creaţia sa, acestea vin după o criză
provocată de îndelunga manifestare a excesului polifonic imitativ în muzica vocală, exces ce
ducea, inevitabil, la o lipsă de inteligibilitate. Acestui concept de echilibru i se alătură şi
măsura, element pentru care compozitorul pleda, de asemenea, foarte mult. Aceste două
trăsături de stil au reprezentat întocmai principalul factor care m-a determinat să vreau să
studiez efectul fenomenului palestrinian asupra istoriei muzicii universale. Totodată, voi
încerca să subliniez principalele aspecte de unicitate creatoare de stil, reprezentate de viziunea
sa.
În creaţia sa, compozitorul renascentist se ajută de elemente specifice acestei perioade,
mai exact predominanţa melodicului, care este mai presus de factorul armonic.1
Printre principalele preocupări ale mișcării culturale renascentiste a fost redescoperirea
antichității, ca mod de receptare a culturii greco-romane. Traseul muzicii culte s-a desfășurat
sub atenta supraveghere a bisericii. Două dintre criteriile de compoziție impuse de biserică
erau accesibilitatea muzicii și înțelegerea textelor, criterii pe care Palestrina le-a împletit cu
măiestrie.2
Înainte de a analiza particularităţile de bază ale stilului muzical palestrinian, este
necesară menţionarea rolului muzicii în perioada istorică anterioară, pentru o privire de
ansamblu mai clară asupra impactului creaţiei palestriniene în destinul muzicii europene.
În secolul VI, Papa Grigorie cel Mare a început să selecţioneze cântările liturgice,
întrucât rolul muzicii din acea perioadă era de a transmite cu sobrietate textele liturgice, fără a
impresiona prin frumuseţe, ornamente, melisme etc., ce puteau distrage oamenii de la izolarea
spirituală a slujbelor religioase. Aşadar, muzica era vocală, fără acompaniament, cântată doar

1 Ilie Dumitraşcu, Curs de stilistică muzicală, p. 11.


2 Ilie Dumitrașcu, Concepte și principii în estetica muzicii, Ed. Lux Libris, Brașov, 2008, p. p. 106 – 107,
passim.

1
de bărbaţi, cu o desfăşurare monodică, ambitus restrâns, cu o monotonie ritmică şi obligatoriu
text în limba latină.
După noutăţile muzicale aduse de celebra şcoală de muzică de la Notre Dame, din
secolul XII, teoreticianul Philippe de Vitry, ce a avut importante contribuţii în ,,legiferarea”
artei contrapunctice, va teoretiza tendinţele noului curent muzical ,,Ars Nova”, reprezentat de
compozitorul Guillaume de Machault, curent ce s-a opus artei vechi ,,Ars Antiqua”. Astfel,
prin secolul XV se impune o înflorire a şcolii polifonice franco-flamande, care va duce, în
scurt timp, la o criză gravă provocată de excesul imitativ (apar creaţii cu un număr foarte mare
de voci, făcând textul de neînţeles). În contextual acestei ,,crize” de exces apare muzica lui
Palestrina, care a aplicat cu măsură mijloacele polifonice, încât nu a compromise nici
accesibilitatea muzicii, nici înţelegerea textelor liturgice.3
Considerat unul dintre cele mai puternice talente ale timpului respectiv, Giovanni
Pierluigi da Palestrina a reuşit să-şi afirme forţa creatoare de-a lungul unui şir de zece papi, în
atmosfera Contrareformei, când creaţiile muzicale erau atent urmărite de biserică. După cum
spune compozitorul francez Paul Dukas, Palestrina nu este doar un mare muzician, ci este cel
mai mare muzician al secolului al XVI-lea: „El rezumă eforturile seculare şi miile de
contribuţii ignorate. Prin el se sfârşeşte şi se încununează edificiul muzical fundamentat de
predecesori. Încheind o epocă, el deschide o alta, privind deodata spre trecut şi spre viitor”4.
Compozitorul şi profesorul român de compoziţie şi contrapunct Sorin Lerescu rezumă
toată perioada Renaşterii în muzică la stilul muzical creat de Giovanni Pierluigi da
Palestrina: ,,Renaşterea în muzică are un nume: Giovanni Pierluigi da Palestrina. Maestru al
polifoniei vocale, creator al unui stil contrapunctic care îi poartă numele pentru eternitate:
stilul palestrinian. Autorul unui opus esenţial pentru istoria muzicii culte: Missa Papae
Marcelli. Muzica sa străbate secolele ca o mărturie a inefabilului creaţiei şi a geniului unui
compozitor, care a marcat decisiv evoluţia muzicii savante în secolele următoare.
Prin Palestrina s-a desăvârşit un concept fundamental pentru evoluţia muzicii:
conceptul polifonic, rezultat al preeminenţei melodiei şi a înveşmântării ei în simultaneităţi
sonore construite cu măiestrie şi rafinament în universul vocilor umane.
„Epoca de aur a polifoniei vocale“ nu e doar o figură de stil, ci o realitate intrinsecă a
unei perioade faste din istoria muzicii, în care missa, motetul, madrigalul au reprezentat forme
şi genuri de mare forţă a expresiei sonore şi artistice, de recompunere a unui edificiu sonor

3 Ilie de Dumitrașcu, Curs de stilistică muzicală, p. p. 13-14, passim.


4 Ioana Ştefănescu, O istorie a muzicii universale – de la Orfeu la Bach, Vol. 1, Ed. Fundaţiei Culturale
Române, p.p. 140-141, apud. Historie de la musique, Ed. Encyclopédie de la Pléiade, Paris, 1960, Vol. 1, p. 168.

2
impunător, prin rapelul la modurile antice greceşti, la puritatea şi sensibilitatea vocilor din
ansamblurile corale ale vremii.
Secolul XVI este secolul lui Palestrina. Muzica renascentistă se revendică din
moştenirea maestrului italian, din autoritatea poziţiei sale de „şef de şcoală“ contrapunctică,
de creator al atâtor opus-uri definitorii pentru valoarea operei sale. Muzica lui Giovanni
Pierluigi da Palestrina recreează o lume, fascinantă pentru contemporani. Lumea lui
Michelangelo Buonarroti, Leonardo da Vinci, Bramante, Petrarca…Ecourile în timp ale
muzicii sale se regăsesc sublimat în muzica noastră, a celor de azi.”5
Giovanni Pierluigi da Palestrina (n. cca. 1525 — d. 1594), cel mai important
compozitor al Renașterii, a compus în vastă majoritate muzică sacră, în special compoziții
corale pentru liturghia de rit catolic, numeroase motete și imnuri. Stilul lui Palestrina a
corectat excesele tehnicii imitației care au dus uneori la imposibilitatea înțelegerii textului în
interpretare. Stilul contrapunctic a lui Palestrina a stat la baza sistematizării ulterioare a
contrapunctului renascentist6. Geniul acestuia a învins rigiditatea decretată de biserică,
impunând un stil-concluzie rezultat din îmbinarea tehnicii franco-flamande cu spiritualitatea
şi cantabilitatea italiană. „Noutatea muzicii lui rămâne estompată în desfăşurarea sobră a
muzicii, desfăşurare în care mişcarea polifonică orizontală cunoaşte evidente semne ale
gândirii acordice (verticale) într-o vreme în care structura modurilor bisericeşti medievale îşi
continuau hegemonia, dar în ale căror rânduri intraseră în drepturi eolicul şi ionicul.”7
Stilul palestrinian a cristalizat modurile polifonice şi a configurat o disciplină a
armoniei prin depăşirea diatoniei specifică modurilor gregoriene. Muzica lui Palestrina are ca
specific maniera de cadenţare (finală sau interioară), prin folosirea sensibilei. Chiar dacă
această modalitate de cadenţare reprezintă ceea ce noi numim astăzi cadenţa autentică a
tonalităţii, ea nu depăşea concepţia modală, întrucât formaţiunile acordice se desfăşurau cu
deplină libertate de mişcare. Această concepţie armonică progresează de la o generaţie la alta,
aducând, după circa două secole, muzica tonală de tip major-minor.8
Aşa cum am precizat în introducere, principalele caracteristici ale stilului palestrinian
sunt arta echilibrului şi măsura. Într-un context muzical sufocat de stilul imitativ folosit în

5 Sorin Lerescu, Giovanni Pierluigi da Palestrina – ecourile în timp ale muzicii sale, articol publicat pe data de
10.02.2011, preluat de pe site-ul https://no14plusminus.ro/2011/02/10/giovanni-pierluigi-da-palestrina-
%E2%80%93-ecourile-in-timp-ale-muzicii-sale-2/, accesat la data de 26.01.2018.
6 https://ro.wikipedia.org/wiki/Giovanni_Pierluigi_da_Palestrina, accesat la data de 23.11.2017.
7 Ioana Ştefănescu, Op. cit., p. 141.
8 Curs despre Elemente de stilistică muzicală, autor necunoscut, p. 20, preluat de pe site-ul
http://www.ugsebastian.tripod.com/sitebuildercontent/sitebuilderfiles/stilistica.pdf, accesat la data de 27.01.2018,
passim.

3
creaţiile vocale, resimţit prin numărul foarte mare voci, care nu făcea decât să compromită
inteligibilitatea textului, stilul palestrinian vine ca o ,,gură de aer proaspătă”. Muzica lui
Palestrina nu a compromis accesibilitatea muzicii, nici neînţelegerea textelor liturgice, acesta
reuşind să aplice cu măiestrie mijloacele polifonice. Muzica sa, izvorâtă parcă dintr-un perfect
echilibru sufletesc, aşa cum subliniază autorul Ilie Dumitraşcu, reuşeşte să treacă cu brio chiar
de exigenţele bisericii din vremea respectivă, exigenţă produsă de ,,criza produsă de
hipertrofia polifonică a compozitorilor flamanzi şi a imitatorilor lor”. 9 Astfel, ,,arta muzicală
palestriniană reprezintă o sinteză a eforturilor componistice de până la el, opusul său
rezumând nivelul de excepţie al expresiei, evoluţia limbajului polifonic.”10
Stilul muzical palestrinian nu se distinge doar prin claritatea transmiterii textului, ci şi
prin măiestria gândirii arhitecturale, „printr-un perfect echilibru între părţile întregului, între
secţiunile interioare, între gândirea orizontală şi cea verticală.” 11 Unicitatea stilului
palestrinian este dată de emanarea unei armonii care nu cunoaşte dramatism, pasiune
răscolitoare sau bucurie înflăcărată. Cu toate că este caracterizată de sobrietate, muzica lui
Palestrina nu este. nici pe departe, inexpresivă.12
Un alt aspect fundamental caracteristic stilului muzical palestrinian este redat de
imitaţia naturii în creaţia sa muzicală, „fapt pentru care posterioritatea l-a şi numit, pe bună
dreptate, <<cel mai mare imitator al naturii>>, un creator din lucrările căruia ,, răzbate o
naturaleţe genială, un simţ nealterat pentru expresivitate unică, general accesibilă – într-un
cuvânt, expresivitatea clasică. Arta sa doreşte generalul şi se axează pe bucuria profundă pe
care i-o dă desfăşurarea şi împlinirea regulilor.”13 Conform autorului Ilie Dumitraşcu, una
dintre contribuţiile de originalitate la împlinirea artei muzicii peste veacuri este asimilarea
principiilor de compoziţie într-o manieră în care rigiditatea lor funciară să apară în antiteză cu
fluenţa naturii. Această caracteristică se va regăsi în marea parte a muzicii baroce, în
clasicismul vienez şi chiar şi în zilele noastre.
Din trăsăturile stilului palestrinian nu poate lipsi simplitatea melodiei şi limpezimea
desfăşurării textului. Muzica acestuia este lipsită de avânturi care nu-şi au rostul, de accente

9 Ilie Dumitraşcu, Concepte și principii în estetica muzicii, Ed. Lux Libris, Brașov, 2008, p. 107.
10 Ibidem.
11 Ilie Dumitraşcu, Concepte și principii în estetica muzicii, Ed. Lux Libris, Brașov, 2008, p. 108, apud. Ioana
Ştefănescu, , O istorie a muzicii universale – de la Orfeu la Bach, Vol. 1, Ed. Fundaţiei Culturale Române, p.p.
141-143.
12 Max Eisikovits, Polifonia vocală a Renaşterii – stilul palestrinian, Bucureşti, Editura Muzicală, 1966, p. 50,
passim.
13 Ilie Dumitraşcu, Concepte și principii în estetica muzicii, Ed. Lux Libris, Brașov, 2008, p. p. 108 – 109,
apud. Knud Jeppesen, Contrapunctul, traducere în limba română de Lucian Grigorovici, Bucureşti, Editura
Muzicală. 1967, p. 29.

4
de dramatism, având o cursivitate în care sunt evitate atât salturile intervalice mari, cât şi
disonanţele, care apar doar când sunt imediat rezolvate. În majoritatea pieselor liturgice, tema
de bază numită cantus firmus este preluată din cântările gregoriene şi prea puţin din sursă
laică. Muzica lui Palestrina se naşte dintr-o temă a debutului ce cunoaşte îmbogăţire treptată
prin încropirea frazelor provenite sau înrudite cu ea, astfel încât Palestrina este considerat
unui dintre maeştrii gândirii arhitecturale, după cum precizează autorul Ilie Dumitraşcu.
Stilul muzical palestrinian are o desfăşurare diatonică consecventă şi se afirmă mai
ales prin stilul imitativ, cu intrare succesivă a vocilor, urmată de amplificarea gradată a
sonorităţilor. Creaţia muzicală a lui Giovanni Pierluigi da Palestrina este caracterizată de
echilibru, având o puternică tentă spre obiectivitate. Muzica lui Palestrina respiră linişte şi
armonie, identificându-se cu sensurile cuvintelor. Textul, purtat pe sonorităţile muzicii sale,
este clar, accesibil, iar configuraţia melodică urmează principiul „a da viaţă cuvintelor”,
„fiindu-i caracteristice simplitatea şi limpezimea desfăşurării”14.
În creaţia muzicii profane, mai precis în madrigale, Palestrina este inspirat de lirica
renascentistă, pe care o împodobeşte cu o muzică sensibilă, cantabilă, cu anumite îndrăzneli
stilistice de tip armonic sau ritmic, corespunzătoare imaginilor din textele poetice.15
În concluzie, cercetarea pentru elaborarea acestei lucrări a contribuit atât la dobândirea
unor noi cunoştinţe în domeniul muzical, la înţelegerea direcţiei în care muzica a evoluat în
contextul istoric şi muzical al Renaşterii, evoluţie uşor îngrădită de rigurozitatea bisericii, cât
şi la formarea unei imagini de ansamblu asupra importanţei acestui personaj pe scena
muzicală universală. Aşadar, după cum am observat, importanţa stilului muzical palestrinian
este recunoscută pe plan universal, dovada constând în faptul că şi în zilele noastre este predat
ca o disciplină obligatorie în toate instituţiile de învăţământ muzical superior, fiind considerat
un etalon în pedagogia componistică. Unicitatea stilului palestrinian se reflectă şi prin
măiestria cu care a reuşit să se folosească de echilibru, de măsură, într-un context muzical
încărcat de imitaţia vocală, măiestrie care a dat naştere unei muzici pe cât de sobră, pe atât de
expresivă şi armonioasă.

14 Ilie Dumitraşcu, Curs de stilistică muzicală, p. 15.


15 Ibidem, p. p. 15-17, passim.

5
Bibliografie:

1. Curs despre Elemente de stilistică muzicală, autor necunoscut;


2. Dumitraşcu, Ilie - Concepte și principii în estetica muzicii, Ed. Lux
Libris, Brașov, 2008;
3. Dumitraşcu, Ilie – Curs de stilistică muzicală;
4. Eisikovits, Max – Polifonia vocală a Renaşterii – stilul palestrinian,
Bucureşti, Editura Muzicală, 1966;
5. Jeppesen, Knud – Contrapunctul, traducere în limba română de
Lucian Grigorovici, Bucureşti, Editura Muzicală, 1967;
6. Lerescu, Sorin – Giovanni Pierluigi da Palestrina – ecourile în timp
ale muzicii sale, articol publicat pe data de 10.02.2011;
7. Ştefănescu, Ioana - O istorie a muzicii universale – de la Orfeu la
Bach, Vol. 1, Ed. Fundaţiei Culturale Române.

Siteografie:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Giovanni_Pierluigi_da_Palestrina

http://www.ugsebastian.tripod.com/sitebuildercontent/sitebuilderfiles/stilistica.pdf

https://no14plusminus.ro/2011/02/10/giovanni-pierluigi-da-palestrina-%E2%80%93-ecourile-
in-timp-ale-muzicii-sale-2/

http://renastereaartistica.xhost.ro/muzica.html

6
7