Sunteți pe pagina 1din 4

Delincvenţa juvenilă

http://irp.md/news/519-ce-este-delicvena-juvenil-i-care-sunt-motivele-apariiei-ei.html

este o componentă a criminalităţii. Ea este un fenomen de devianţă, manifestat prin incapacitatea unor
minori/adolescenți de a se adapta la normele de conduită din societate. Această incapacitate este
datorată unor cauze de ordin bio-psiho-social.
În ţara noastră, există unii tineri şi minori care participă destul de activ la săvârşirea unor fapte penale. Ei
participă şi săvârşesc îndeosebi infracţiuni cum ar fi: furturi, violuri, vătămări corporale, infracţiuni de
lovituri cauzatoare de moarte, omor şi tentativă de omor.
Criminalitatea în rândul minorilor are multe cauze diferite de cele ale criminalităţii adulţilor. Analizând
acest fenomen, pe genuri de infracţiuni s-au desprins următoarele:
Cauzele specifice ale apariției delicvenței juvenile sunt:
- creşterea situaţiilor de abandon şcolar a unor elevi cunoscuţi cu comportament deviant sau preocupări
antisociale, lipsa unei activităţi utile;
- lipsa de supraveghere permanentă de către părinţi, supraveghetori, tutori etc.;
- familiile dezorganizate din rândul cărora provin unii minori infractori ai căror părinţi sunt cunoscuţi cu
antecedente penale;
- Intermitență în educaţia minorilor de către şcoală, unităţi de ocrotire (case de copii, şcoli de reeducare,
şcoli speciale) alte instituţii cu atribuţii în acest sens;
- necunoaşterea din timp a anturajului, a locurilor şi mediilor frecventate de minori;
- lipsa unei legături permanente între familie şi şcoală;
- influenţa unor infractori majori aflaţi în anturajul minorilor prin determinarea acestora de a comite fapte
antisociale;
- consumul de către unii minori de substanţe halucinogene şi alcool pentru creşterea unei stări euforice.
Principala cauză însă, a apariţiei atitudinilor antisociale o constituie influenţa mediului social şi proceselor
psihice la nivelul conştiinţei individului. Un rol important îl au şi împrejurările concrete de viaţă ale
individului. În acest context actul infracţional nu trebuie examinat ca o simplă reacţie la factorii extern,
deoarece situaţia concretă de viaţă dă naştere prin ea însăşi la un act de voinţă, ci numai când se
corelează cu personalitatea unui individ, când trece prin interesele, obiceiurile, mentalităţile,
particularităţile psihice ale individualităţii sale. Deci, pentru a găsi cauzele şi condiţiile care favorizează
delincvenţa juvenilă, trebuie să pornim de la analiza structurii interne ale individului şi a factorilor externi,
care pot fi cauze ale acestui fenomen negativ sau condiţii care influenţează şi alimentează manifestările
de acest gen.
Este bine cunoscut faptul că delicvența juvenilă, nu în ultimul rând, este însoțită de frecvente fenomene
ale absenteismului și abandonului școlar. Din totalul de minori care au comis infracțiuni în 2010, 85,7%
sunt persoane neîncadrate în sistemul de educație. Cu referire la statului social al minorilor implicați în
săvârșirea infracțiunilor, conform datelor prezentate de organele de ordine, se stabilește că pentru anul
2010: 40,2% fac parte din familii vulnerabile; circa 22% provin din familii monoparentale; 8% din familii cu
mulți copii; circa 26% sunt din categoria celor rămași fără îngrijirea unui sau a ambilor părinți, ca urmare a
plecării acestora la muncă peste hotare; 4,2% sunt beneficiari ai instituțiilor rezidențiale.
O caracteristică specifică a delicvenței minorilor este gradul mare de latență pe care îl posedă (nu sunt
descoperite și înregistrate toate delictele acestei categorii de vârstă). Din această cauză, experții din
domeniu apreciază că nivelul real al criminalității minorilor este de 2-3 ori mai mare decât cel înregistrat.
Considerăm că imposibilitatea stabilirii situației reale a delicvenței juvenile este completată și de
inexactitatea parametrilor demografici ai populației, ținându-se cont de faptul că un număr mare de
cetățeni sunt emigrați peste hotarele republicii. Se constată că delicvența minorilor și a tinerilor este cu
mult mai „sensibilă” la metodele de luptă cu ea, la intensitatea controlului din partea familiei, instituțiilor
educaționale, serviciilor sociale, a societății decât criminalitatea adulților, circa 80% din infracțiuni se
comit în apropierea locului de trai și de studii.
Conchidem astfel, că potențialul pericolului pe care îl prezintă un minor sau un tânăr, este în funcție de
mai multe componente, între care vom găsi atât personalitatea, cât și situația în care se află, atât
problemele trecutului lui, cât și cele din prezent, atât aspectele ce țin de individ, cât și cele care aparțin
grupului în care s-a încadrat sau în care trăiește în prezent. Delicvența juvenilă constituie o problemă
socială complexă, a cărei cunoaștere și explicație trebuie să stea la baza măsurilor de politică socială și
penală. Actualmente, problemele educării, adaptării și, în special, ale promovării generației tinere devin
extrem de presante și dificile, nerezolvarea lor conducând la consecințe ireversibile pentru conduita
copiilor și tinerilor. Diminuarea cauzelor și a condițiilor, care generează sau favorizează manifestările
antisociale în rândul minorilor și tinerilor, solicită elaborarea unor modele etiologice predictive. În acest
sens, toate măsurile întreprinse trebuie să se raporteze cel puțin la trei niveluri: macrosocial, microsocial
și individual.

SURSA: „Fenomenul delicvenței juvenile în Republica Moldova”. Autori: Igor Dolea, Victor Zaharia,
Valentina Prițcan și Mariana Buciuceanu-Vrabie.
ÎnapoiPublicat: 19-08-2014, 11:29

http://irp.md/media/press_releases/517-rata-infracionalitii-juvenile-n-republica-moldova-i-unele-ri-ale-
europei-dup-anii-90-i-pn-n-anul-2010.html

Vulnerabilitatea generației tinere este cauzată și sporită de neajunsurile crizei socio-economice, care
completează dificultățile de dezvoltare ale personalității, de adaptare și integrare socială. Incapacitatea
unora dintre minori de a atinge standardele impuse de societate se manifestă sub forma delicvenței
juvenile. Problemele delicvenței juvenile au o identitate proprie. Cu repercusiuni dezastruoase pentru
societate în ansamblu, acest fenomen este de o actualitate stringentă. Gradul înalt al „activismului”
infracțional al minorilor din Republica Moldova îl denotă diverse date statistice oficiale naționale și
internaționale.

Conform datelor ONU, la nivel mondial circa 30% din toți tinerii, inclusiv minori, participă la diferite acțiuni
ilicite, iar 5% comit crime periculoase. Până în anii ’90, Republica Moldova s-a aflat printre lideri în ce
privește creșterea incidenței delictelor în societate, totodată plasându-se pe locul de frunte între țările ex-
sovietice, după delicvența minorilor și tinerilor.
Sinteza datelor oficiale actuale ale statisticii internaționale privind unii indicatori ai infracționalității în țările
Europei atestă că R. Moldova își menține poziția în categoria statelor cu rata înaltă a infracțiunilor grave:
cazurile de viol (6,2 cazuri la 10 mii persoane in 2006), depășind valoarea medie pentru țările lumii (5,2
cazuri), iar incidența cazurilor de omor la 100 mii persoane plasează Moldova pe a doua poziție (după
Rusia) în ierarhia țărilor din vecinătate. (Vezi Figura 1)
Totodată, Moldova rămâne pe o treaptă înaltă în ce privește ponderea minorilor în totalul persoanelor
acuzate. Astfel, deși în majoritatea țărilor Europei se înregistrează un trend descrescător (negativ) al
minorilor în totalul acuzațiilor pentru anii comparați 1996-2006 (-2,6% - valoarea medie pentru țările
Europei), în Moldova aceste este unul pozitiv, 5% în 2006 față de 1996. Conform studiilor și estimărilor
autohtone în domeniu, nivelul criminalității printre adolescenți este de 1,5 ori mai înalt decât printre
celelalte grupuri de vârstă ale generației tinere. (Vezi Figura 2)
Evaluarea statistică a dinamicii infracționalității juvenile din ultimii 15 ani (1995-2010) reflectă faptul că din
efectivul total de persoane care au comis crime, fiecare a șaptea este un minor cu vârsta de 14-17 ani, iar
din numărul total de infracțiuni înregistrate anual, aproape fiecare a 13-a a fost comisă de un minor de
vârsta respectivă. Evoluția criminalității în cazul minorilor a fost una specifică în anii 2000-2005,
remarcându-se valori foarte înalte: rata infracțiunilor săvârșite de minori ajungând la 1014 cazuri la 100
mii populație de vârsta 14-17 ani în 2002 (în secțiunea prezentă, calculele privind incidența sau rata
indicatorilor infracționali juvenili sunt efectuate pentru numărul mediu al populației stabile, conform datelor
oficiale, acesta fiind un indice demografic mai corect), iar în anul 2004 culminând printr-o creștere
semnificativă la numărul minorilor culpabili raportați la 100 mii persoane de vârsta respectivă – 1135.
Ulterior, până în anul 2009, se observă o tendință de scădere a acestor indicatori, încă în 2010, pe
fundalul infracționalității din Republica Moldova, din nou se înregistrează o creștere a delictelor săvârșite
de copii sau cu participarea lor (1353 de cazuri de raport cu 11543 de cazuri în anul 2009), precum și a
acestora la 100 mii copii cu vârsta de 14-17 ani este cu 19,3% (sau cu 144 de cazuri) și, respectiv, cu
20,4% (sau cu 130 de persoane) mai mare decât indicatorii relevanți pentru anul 2009. (Vezi Figura 3)
În dinamica anilor, ponderea infracțiunilor comise de minori în numărul total de infracțiuni oscilează
descendent, după cota maximă atinsă în anul 2004 (9,6%), ajungând la 4,1% în anul 2010, iar ponderea
minorilor în efectivul total de infractori descrește până la 9,6% în ultimii doi ani față de valoarea
înregistrată în 2004 – 17,6%. Însă, cu toate acestea, este simptomatic faptul că, deși în totalul
infracționalității ponderea delicvenței juvenile aparent este în scădere, numărul minorilor implicați rămâne
a fi destul de mare, prevalând în raport cu numărul infracțiunilor comise de aceștia, ceea ce indică spre
creșterea probabilă a numărului de infracțiuni săvârșite în grup de către minori. (Vezi Figura 3)
Familia social vulnerabilă, migrația părinților și școlarizarea defectuoasă sunt principalele cauze ale
delincvenței juvenile în RM

http://irp.md/activity/justice_children/100-familia-social-vulnerabil-migraia-prinilor-i-
colarizarea-defectuoas-sunt-principalele-cauze-ale-delincvenei-juvenile-n-rm.html

În ultimii 10 ani se înregistrează o descreștere a numărului de minori ce au comis infracțiuni, acesta


micșorându-se aproximativ de două ori în 2010 (1586 persoane) comparativ cu anul 2000 (3032
persoane). Cu toate acestea, fenomenul delincvenței juvenile rămâne a fi persistent în Republica
Moldova, în anul 2011, acesta ajungînd la 1714 persoane.

Institutul de Reforme Penale, a efectuat recent un studiu ce a avut drept scop de a cerceta fenomenul
delincvenței juvenile în RM analizând cauzele acesteia și modalitățile socio-juridice existente de control și
de diminuare a fenomenului. Instrumentele de cercetare utilizate au fost orientate către două grupuri
cheie: copii aflați în conflict cu legea și specialiștii în domeniul justiției pentru copii.

Rezultatele obținute în cadrul studiului scot în evidență faptul că devianța și delincvența juvenilă
reprezintă expresia unui șir de acțiuni și conduite ce influențează copilul în cadrul familiei, instituțiilor și a
societății. Conform experților implicați în studiu, furturile (21,2%), agresivitatea (11,5%) și folosirea
băuturilor alcoolice (9,6%) reprezintă principalii indicatori ai manifestării delincvenței juvenile.

Studiul realizat evidențiază factorii ce ar favoriza evoluția delincvenței juvenile. Astfel, familiile din care
provin copiii care încalcă legea, de cele mai multe ori sunt familii social vulnerabile(48,1%), familii
dezorganizate(26,9), familii care neglijează copiii(11,5), familii în care părinţii consumă alcool sau
droguri(36,5%), copii cu părinţi plecaţi peste hotare(17,3%) sau din familii monoparentale(23,1%), familia
constituind un element primar de socializare a copilului cu impact direct asupra evoluţiei acestuia. Actele
delincvente săvârşite de minori sunt determinate de stiluri educative defectuoase ce le-au fost aplicate şi
care au pus amprente majore în procesul de formare a personalităţii. Cercetarea scoate în evidenţă faptul
că minorii fug din familiile în care climatul psihologic este nefavorabil, pentru ei fuga de acasă fiind un
comportament firesc, invocând drept cauze relaţiile tensionate cu părinţii (53,8%) sau cu fraţii (9,6%).

Lipsa disciplinei şi școlarizarea defectuoasă completează formele comportamentului deviant la care poate
recurge copilul, şi anume: la minciună, la şiretenie, la ură, la furt, la agresiune etc. Din totalul persoanelor
intervievate doar 18,6% nu au fugit niciodată de la lecţii, pentru restul această conduită devenind mai
mult sau mai puţin proprie: rar (21,6%), foarte rar 17,5%, deseori (28,9%), foarte des (12,4%). Cel mai
puternic argument al evadărilor de la lecţii a fost mediul relaţional al tânărului, care exercita presiuni
directe asupra comportamentului său: petreceam timpul cu grupul de prieteni (gaşca) (43,0%);
fumam/consumam băuturi alcoolice cu prietenii (17,7%); petreceam timpul în internet-cafe (13,9%);
ajutam părinţii (26,6%).

Impactul migraţiei de muncă a părinţilor asupra nucleului afectiv, valoric şi moral al copiilor rămaşi acasă
se face resimţit astăzi prin diverse manifestări comportamentale deviante. Preluând datele Biroului
Naţional de Statistică, experții studiului constată că în fiecare a cincea gospodărie cu copii cel puţin un
membru este plecat peste hotare.

Deşi majoritatea copiilor intervievaţi explică migraţia părinţilor la muncă peste hotare prin condiţiile
materiale precare şi lipsa locurilor de muncă în ţară, marea majoritate a acestora au indicat că viaţa lor nu
s-a schimbat în bine după plecarea părinţilor, dimpotrivă, un sfert din minori îşi apreciază situaţia ca
devenind „mai rea” şi „mult mai rea”

Practic fiecare al doilea minor intervievat a indicat că după plecarea părintelui/părinţilor se simte mai liber
şi poate face ceea ce doreşte, dar şi mai independent/de sine stătător. Aproape o treime dintre minori au
fost copleşiţi de multitudinea de sarcini şi griji cu care nu erau obişnuiţi în perioada în care părinţii se aflau
acasă. Ca urmare a absenţei unuia sau a ambilor părinţi plecați la muncă peste hotare, fiecare al treilea
minor a autoapreciat că a devenit mai dezordonat şi neascultător, mai mult de un sfert au început să
fumeze şi/sau să obțină rezultate mai proaste la învăţătură, iar o parte din ei a început să consume
alcool.

Studiul concluzionează că prevenirea delincvenţei juvenile cere eforturi din partea întregii societăţi pentru
ca aceasta să asigure o dezvoltare armonioasă a adolescenţilor, cu respect pentru propria personalitate
încă din copilărie.Se constată că mecanismului preventiv din ţară îi sunt proprii anumite disfuncţionalităţi
ce fac trimitere la lipsa de participare şi integrare în acţiunile de prevenire, în primul rând a familiei, dar şi
a mass-mediei, acestea lăsând amprente deosebite în reflectarea comportamentală a copiilor prin
modele directe de conduită oferite zilnic.

Drept cele mai bune modele de tratament al delincvenţei juvenile şi de resocializare a copiilor în conflict
cu legea pentru ţara noastră sunt considerate: aplicarea măsurilor educative şi terapeutice cu personal
specializat faţă de minorii cu comportament delincvent, sancţionarea penală a faptelor prin internarea
minorului în anumite centre şi instituţii speciale de reeducare, aplicarea sancţiunilor neprivative de
libertate, axate pe negocierea dintre delincventul minor şi victimă şi pe prestarea de către minor a unor
activităţi sociale în folosul comunităţii, pe o anumită perioadă de timp.

Reacţia la delincvenţa juvenilă trebuie să poarte un caracter planificat, coordonat şi să fie realizată de
parteneriatele locale care cuprind autorităţile publice-cheie: poliţia, serviciile de asistenţă socială pentru
copii şi tineri, de plasare în muncă, de învăţământ şi educaţie, sănătate, autorităţile judiciare, probaţiunea,
precum şi sectorul de voluntariat şi cel privat. Sistemul de justiţie pentru copii trebuie privit ca un pilon al
unei strategii mai largi de prevenire a delincvenţei juvenile care ţine cont de contextul larg al familiei,
şcolii, vecinătăţii şi grupului de persoane în interiorul căruia are loc comiterea faptei.

Cercetarea ,,Fenomenul delincvenței juvenile în Republica Moldova,, a fost realizată în cadrul proiectului
„Promovarea noilor elemente de justiţie pentru copii în sistemul de justiţie al Republicii Moldova”,
implementat de către Institutul de Reforme Penale cu sprijinul financiar al UNICEF-Moldova şi al
Ambasadei Suediei la Chişinău.

IRP este o organizație nonguvernamentală, constituită la 31 martie 2001, scopul căreia este de a
contribui la respectarea drepturilor omului prin reformarea sistemului de justiţie penală şi susţinerea
iniţiativelor comunitare.

Aici puteți găsi studiul complet: http://irp.md/item.php?text_id=1178