1.2.

Rolurile manageriale ale cadrului didactic

Majoritatea analizelor care s-au circumscris problemelor anterioare

au evidenţiat o serie de multiplicări ale planurilor de referinţă
implicate în actiunea educativa. Sinteza logică a materialelor
investigate ne permite să relevăm următoarele roluri (comportamente
fundamentale) ale cadrului didactic în activitatea instructiv-educativă
cu clasa de elevi

planificare:

activităţile cu caracter instructiv şi educativ, determină sarcinile şi

obiectivele pe variate niveluri, îşi structurează conţinuturile esenţiale
şi alcătuieşte orarul clasei, etc.;

organizare:

activităţile clasei, fixează programul muncii instructiv-educative,

structurile şi formele de organizare. Cousinet a atribuit educatorului
sarcina de a constitui şi determina climatul şi mediul pedagogic;

comunicare:

informaţiile ştiinţifice, seturile axiologice sub forma mesajelor,

stabileşte canalele de comunicare şi repertoriile comune. Activitatea
educativă implica de altfel şi un dialog perpetuu cu elevii ilustrat prin
arta formulării întrebărilor dar şi prin libertatea acordată elevilor în
structurarea răspunsurilor (merită să subliniem de asemenea şi
stimularea elevilor în facilitarea procesului de punere a întrebărilor).
Dialogul elev-profesor necesită un climat educaţional stabil, deschis
şi constructiv;

conducere:

activitatea desfăşurată în clasă direcţionând procesul asimilării dar şi

al formarii elevilor prin apelul la Normativitatea educaţională.
Durkheim defineşte conduita psiho-pedagogică a educatorului prin
intermediul noţiunii de "dirijare" care facilitează construcţia
sentimentelor şi a ideilor comune;

coordonare:

în globalitatea lor activităţile instructiv-educative ale clasei, urmărind

în permanenţă realizarea unei sincronizări între obiectivele
individuale ale elevilor cu cele comune ale clasei, evitând
suprapunerile ori risipa şi contribuind la întărirea solidarităţii grupului;
îndrumare:

elevii pe drumul cunoaşterii prin intervenţii punctuale adaptate

situaţiilor respective, prin sfaturi şi recomandări care să susţină
comportamentele şi reacţiile elevilor;

motivare:

activitatea elevilor prin formele de întăriri pozitive şi negative;

utilizează aprecierile verbale şi reacţiile nonverbale în sprijinul
consolidării comportamentelor pozitive; orientează valoric prin serii
de intervenţii cu caracter umanist tendinţele negative identificate în
conduitele elevilor; încurajează şi manifestă solidaritate cu unele
momente sufleteşti ale clasei;

consiliere:

elevii în activităţile şcolare dar şi în cele extraşcolare, prin ajutorare,

prin sfaturi, prin orientarea culturală şi axiologică a acestora. Un aport
deosebit îl are intervenţia educatorului în orientarea şcolară şi
profesională dar şi în cazurile de patologie şcolară

control:

elevii în scopul cunoaşterii stadiului în care se află activitatea de

realizare a obiectivelor precum şi nivelele de performanţă ale
acestora. Controlul nu are decât un rol reglator şi de ajustare a
activităţii şi atitudinii elevilor

evaluare:

măsura în care scopurile şi obiectivele dintr-o etapă au fost atinse

prin instrumente de evaluare sumativă, prin prelucrări statistice ale
datelor recoltate şi prin elaborarea sintezei aprecierilor finale.
Judecăţile valorice pe care le va emite vor constitui o bază temeinică
a procesului de caracterizare a elevilor.