Distorsiunile cognitive in poezia lui Anne Sexton

Distorisiunile cognitive discutate de terapeuți asociate depresiei și tendințelor suicidale sunt

interferențele arbitrare, abstracțiile selective, suprageneralizarea, amplificarea și minimizarea,
personalizarea și gândirea dihotomică.

Articolul încearcă conceptualizarea unor comportamente cognitive în raport cu o serie de

concepte literare pentru identificarea și exemplificarea acestora în lirica Annei Sexton.

Aaron Beck identifică o serie de distorsiuni cognitive pe care le semnalează ca fiind erori
sistematice în raționalizare. Acestea sunt interferențele arbitrare, abstracțiile selective,
suprageneralizarea, amplificarea și minimizarea, personalizarea și gândirea dihotomică
împreună cu gândirea de tipul totul sau nimic, filtrarea psihică, descalificarea aspectelor
pozitive, concluzinarea prematură, raționalizarea emoțională și etichetările. Acesta
consideră că aceste distorsiuni cognitive caracterizează gândirea unei persoane suicidale.
Acestea, puse în legătură cu o persoană depresivă sau suicidală apar sub forma metaforei.
Metafora folosește limbajul pentru a fuziona experiențele senzoriale și gândul.

Distorsiunile cognitive de cele mai multe ori sunt într-o relație de corespondență cu figurile
de stil. În acest sens se disting: metafora pentru a sublinia neputința, pusă în relație cu
gândirea dihotomică, sau amplificarea, ce intră în relație cu forme speciale ale sinecdocii și a
hiperbolei. Printre alte figuri de stil menționate se află alegoria, antiteza, ironia, litota și
anticlimaxul sau gradația descendentă.

În cazul poeților confesionali, distorsiunile cognitive sunt ușor de descoperit întrucât întreaga
experiență a scriitorului va contura într-o oarecare măsură poezia acestuia. Poeții de acest tip
folosesc în general persoana întâi singular, deși caracteristică definitorie nu este și particulară,
sau dublul, de exemplu Herny al lui Jhn Berryman.

Anne Sexton se raportează la Anne în poezia sa, fiind de asemenea una confesională. Aceasta
scrie despre subiecte ce nu erau considerate tocmai uzuale pentru poezie precum avortul,
mentruația, masturbarea, incestul, adulterul sau drogurile.

Articolul continuă prin a analiza factual distorsiunile cognitive reperabile în cazul lui Anne
Sexton, din punct de vedere literar, plecând de la comportamentul cognitiv și analizându-l în
lirică.
Interfernța arbitrară presupune tendința de a trage concluzii fără sau în pofida dovezilor,
Sexton simțindu-se în general inferioară, inadecvată și subordonată relațiilor sale.

Forma de hiperbolizare a detaliilor unui eveniment și ignorarea totală a altora, care la poetă s-
a manifestat, de exemplu, prin frica teribilă de bătrânețe, ce a avut ca trigger schimbările
psihologice uzuale ce se petrec la vârstele mijlocii a fost analizată ca fiind abstracție
selectivă. Acest lucru se presupune că a dus eventual la suicid.

Suprageneralizarea transformă tipicul unei situații înt-una cu caracter general, de regulă, pe

temeiul unor evenimente izolate, fiind aplicată asupra a nenumărate situații fără legătură.
Acest acest aspect a fost descris într-un mod concis prin death is to prefer to life.

Amplificarea se întâmplă atunci când semnificația evenimentelor uzuale este exagerată și

distorsionată, precum trandafirii pe moarte ce au capătă sensul menopauzei, fecundității în
regres, etc. La polul opus, minimalizarea, presupune ca persoana depresivă sau suicidală
trvializează evenimentele, precum poemul ce descrie un moment in Capri, The nude swim, în
care seria de evenimente aparent relante devin cu totul și cu totul negative.

Pe de alta parte, atunci când individul își atribuie responsabilitatea asupra evenimentelor cu
caracter arbitrar sau asupra cărora nu are putere se întâmplă ceea ce terapeuții numesc
personalizare. De exemplu, moartea mamei poetei este un motiv recurent în opera sa,
atribuindu-și vina aspura unui eveniment ce nu poate fi uman controlat.

Tendința de a vedea evenimentele în alb-negru și a fi tratate ca situații extreme este numită

gândirea dihotomică. Aceasta implică localizarea unei experienței la un capăt sau un altul
pe o scală continuă. Un exercițiu văzut futil de Sexton este terapia, sau modalitatea de a
încadra toate realțiile într-un eșec indiferent de context.

În final, Anne Sexton este catalogată ca fiind o imagine reprezentativă pentru poeții
confesionali ce a conceptualizat frumusețea în termenii morții. Se presupune că la moartea
poetei nu dus doar distorsiunile comportamentale ci și presupusa ei bipolaritate acompaniată
de halucinații și iluzii.