Capitolul III

INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ȘI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI

Secţiunea I. NOŢIUNEA, CARACTERIZAREA GENERALĂ ȘI TIPURILE
INFRACŢIUNILOR CONTRA VIEŢII ȘI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Infracţiunile contra vieţii și sănătăţii persoanei reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute în
Capitolul II al Părţii speciale a Codului penal al Republicii Moldova. Acestea sunt fapte
prejudiciabile, săvârșite cu intenţie sau din imprudenţă, care vatămă sau pun în pericol – în mod
exclusiv sau în principal – relaţiile sociale privitoare la viaţa sau sănătatea persoanei. Așa cum
rezultă din definiţie, obiectul juridic generic al infracţiunilor din grupul specificat îl formează
relaţiile sociale privitoare la viaţa sau sănătatea persoanei. Deja nu mai putem susţine, așa cum s-a
făcut sub legea penală anterioară, că obiectul juridic generic al acestui grup de infracţiuni îl
constituie relaţiile sociale cu privire la persoană. Potrivit prevederilor art. 2 din CP al RM, persoana
(“fiinţa umană considerată din momentul declanșării nașterii și până la încetarea ei din viaţă”1),
privită drept componentă a ordinii de drept, este valoarea socială fundamentală, reprezentând
obiectul juridic suprageneric comun pentru toate infracţiunile prevăzute în Capitolele II, III, IV și
VII din Partea specială a Codului penal al Republicii Moldova. Viaţa și sănătatea constituie valorile
sociale care desemnează atributele principale ale persoanei. Viaţa persoanei reprezintă existenţa
socială a acesteia, adică realizarea posibilităţii de a participa la relaţiile sociale, de a-și exercita
drepturile și interesele și de a-și executa obligaţiile. Dintre toate atributele inerente oricărei
persoane cel mai important este viaţa. Toate celelalte atribute ale persoanei – sănătatea, libertatea,
cinstea, demnitatea etc. – își pierd sensul și semnificaţia o dată cu suprimarea vieţii persoanei.
Alături de viaţa persoanei, o altă valoare socială, care reprezintă obiectul juridic generic al
infracţiunilor analizate, este sănătatea persoanei. Din perspectiva apărării juridico-penale, sănătatea
persoanei nu trebuie înţeleasă în
1 T. Popescu, Definirea persoanei în Codul penal // Revista de drept penal, 1998, nr. 3 p. 41.
Capitolul III 49
sens îngust, ca rezultat, bun sau rău, al funcţionării organismului omenesc. Ea trebuie percepută ca
un statu-quo de felul său, ca o stare psihosomatică, oricare ar fi gradul de morbiditate, a unei
persoane. De aceea, anomaliile, disfuncţionalităţile sau deficienţele de ordin fizic sau psihic nu
influenţează în nici un fel asupra facultăţii persoanei de a beneficia, pe tot parcursul vieţii, de
apărarea sănătăţii sale prin mijloacele dreptului penal. Luând în consideraţie că obiectul juridic
generic este comun pentru toate infracţiunile dintr-un grup, prevăzut de un anumit capitol al Părţii
speciale a Codului penal, în demersurile noastre cu privire la analiza juridico-penală a infracţiunilor
concrete nu vom mai stărui asupra acestui aspect. Fiecare din infracţiunile cuprinse în Capitolul II
al Părţii speciale a Codului penal al Republicii Moldova are și un obiect juridic special, format din
relaţiile sociale referitoare la anumite valori sociale. Aceste valori sociale, specifice, le constituie
– în mod exclusiv (în cazul obiectului juridic simplu) sau în principal (în cazul obiectului juridic
complex) – viaţa persoanei sau sănătatea persoanei, regulă de la care există și excepţii: integritatea
corporală (infracţiunea de la art. 154 din CP al RM) și libertatea psihică (morală) (infracţiunea de
la art. 155 din CP al RM). Majoritatea infracţiunilor din cadrul grupului examinat au un obiect

1
juridic special simplu: relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei (de exemplu, infracţiunile
prevăzute la art. 145 (cu excepţia unor modalităţi agravate), 146, 147, 148 etc. din CP al RM);
relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei (de exemplu, infracţiunile prevăzute la art. 151,
152, 153 etc. din CP al RM); relaţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei
(infracţiunile prevăzute la art. 159, 160, 161 etc. din CP al RM). Există însă și cazuri în care
infracţiunea are un obiect juridic special complex. De exemplu, în situaţia omorului intenţionat
săvârșit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit. f) din alin. (2) al art. 145 din CP
al RM), ca obiect juridic secundar apar relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei
sau, respectiv, relaţiile sociale cu privire la securitatea publică. Majoritatea infracţiunilor contra
vieţii și sănătăţii persoanei au un obiect material, și anume – corpul persoanei. Prin acesta înţelegem
expresia corporală a vieţii sau sănătăţii persoanei, adică ansamblul de funcţii și procese organice
care asigură individului prezenţa biologică și care, odată distruse, suprimă calitatea de fiinţă vie și
sănătoasă a persoanei. Nu contează dacă acesta este corpul unei persoane tinere sau în vârstă ori
dacă persoana este sau nu în plenitudinea facultăţilor fizice sau psihice. În cazul infracţiunii
important este că făptuitorul influenţează asupra corpului altei persoane, și nu asupra propriului
corp.
50 DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ
În unele cazuri, legiuitorul circumscrie noţiunea de victimă a infracţiunii: soţ (soţie) sau rudă
apropiată (lit. b) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM; lit. a) din alin. (2) al art. 150 din CP al RM
etc.); femeie gravidă (lit. c) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM; lit. b) din alin. (2) al art. 154 din
CP al RM etc.); copil nou-născut (art. 147 din CP al RM) etc. Sub aspectul laturii obiective,
menţionăm, în primul rând, că infracţiunile contra vieţii și sănătăţii persoanei se comit, în
majoritatea cazurilor, prin acţiune sau inacţiune. Unele infracţiuni nu pot fi săvârșite decât prin
acţiune (de exemplu, infracţiunile prevăzute la art. 155, 158 din CP al RM etc.). Alteori, fapta
prejudiciabilă se poate concretiza doar în inacţiune (infracţiunile prevăzute la art. 162 și 163 din
CP al RM). O mare parte din faptele infracţionale prevăzute în Capitolul II al Părţii speciale a
Codului penal al Republicii Moldova sunt infracţiuni materiale (de exemplu, infracţiunile
prevăzute la art.145-154, 156, 157 din CP al RM). În această ipoteză, la calificarea faptei este
obligatorie stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Celelalte infracţiuni din cadrul grupului examinat sunt infracţiuni formale. Sub aspectul semnelor
secundare ale laturii obiective, acestea sunt în general irelevante pentru calificarea infracţiunilor
contra vieţii și sănătăţii persoanei. Totuși, pentru unele din aceste infracţiuni, existenţa
următoarelor semne este obligatorie: 1) metoda: deosebită cruzime (lit. h) din alin. (3) al art. 145
din CP al RM); schingiuire sau tortură (lit. e) din alin. (2) al art. 151 și lit. f) din alin. (2) al art. 152
din CP al RM) etc.; 2) mijloacele: mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor
persoane (lit. k) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM); instrumente speciale de tortură (lit. g) din
alin. (2) al art. 154 din CP al RM) etc.; 3) locul: în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor
medicale autorizate în scopul întreruperii cursului sarcinii (lit. a) din alin. (1) al art. 159 din CP al
RM); în unităţi medico-sanitare nespecializate (lit. a) din alin. (2) al art. 160 din CP al RM); 4)
timpul: în timpul nașterii sau imediat după naștere (art. 147 din CP al RM); 5) alte circumstanţe: în
condiţii antisanitare (lit. e) din alin. (1) al art. 159 din CP al RM) etc. Sub aspectul laturii subiective,
menţionăm, în primul rând, că, la majoritatea infracţiunilor analizate, forma de vinovăţie se

2
exprimă prin intenţie (infracţiunile prevăzute la art. 145-148, 150-156, 158-163 din CP al RM).
Infracţiunile prevăzute la art. 149 și art. 157 din CP al RM sunt săvârșite din imprudenţă. Existenţa
a două forme de vinovăţie se atestă în cazul infracţiunii prevăzute la alin. (4) al art. 151 din CP al
RM. De regulă, motivul din care a acţionat făptuitorul sau scopul urmărit de acesta, fie starea
emoţională ce l-a caracterizat nu prezintă relevanţă la califi
Capitolul III 51
carea infracţiunii, având semnificaţie doar pentru individualizarea pedepsei. Totuși, în anumite
cazuri, legiuitorul specifică semnele amintite ale laturii subiective în conţinutul dispoziţiei de
incriminare: 1) motivul: interesul material (lit. b) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM; lit. g) din
alin. (2) al art. 151 din CP al RM și lit. h) din alin. (2) al art. 152 din CP al RM); motive de dușmănie
sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă (lit. j) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM) etc.;
2) scopul: de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârșirea ei (lit. i) din alin. (3) al art. 145
din CP al RM); de a preleva și/ sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei (lit. l)
din alin. (3) al art. 145 din CP al RM etc.) etc.; 3) starea emoţională: starea de afect (art. 146 și art.
156 din CP al RM); starea de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată
de naștere (art. 147 din CP al RM). De regulă, subiectul infracţiunilor contra vieţii și sănătăţii
persoanei poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracţiunii a
împlinit vârsta răspunderii penale: 14 ani (art. 145, 147, 151 din CP al RM; alin. (2) al art. 152 din
CP al RM) sau 16 ani (în celelalte cazuri). Totuși, la calificarea unor infracţiuni legea cere ca
subiectul să aibă o anumită calitate: mama victimei (art. 147 din CP al RM); persoana care nu are
studii medicale superioare speciale (lit. b) din alin. (1) al art. 159 din CP al RM și lit. b) din alin.
(2) al art. 160 din CP al RM); medic (art. 161 din CP al RM); persoana care, în virtutea legii sau a
regulilor speciale, era obligată să acorde ajutor unui bolnav (art. 162 din CP al RM) etc. Cât privește
tipologia infracţiunilor contra vieţii și sănătăţii persoanei, aceasta poate fi prezentată astfel: 1)
infracţiuni contra vieţii persoanei (art. 145-150 din CP al RM); 2) infracţiuni contra sănătăţii
persoanei (art. 151-153, 156, 157 din CP al RM); 3) infracţiuni care pun în pericol viaţa și sănătatea
persoanei (art. 154, 155, 158-163 din CP al RM). Deosebirea principală dintre infracţiunile care
fac parte din primele două categorii, pe de o parte, și infracţiunile din cea de-a treia categorie, pe
de altă parte, constă în aceea că, în primul caz, obiectului infracţiunii – relaţiilor sociale cu privire
la viaţa sau, respectiv, sănătatea persoanei – i se aduce o vătămare, pe când în cel de-al doilea caz,
el este pus doar în pericolul de a fi vătămat.
Secţiunea a II-a. INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII PERSOANEI
§1. Omorul intenţionat
Omorul intenţionat (sau pur și simplu omorul) este lipsirea ilegală și intenţionată de viaţă a unei
alte persoane. Această definiţie a noţiunii de omor este aplicabilă tuturor infracţiunilor săvârșite
prin omor, prevăzute la art. 145-148 din CP al RM. Sintetizând principalele trăsături ale noţiunii
de omor, menţionăm că această faptă infracţională trebuie deosebită de alte fapte – penale sau
nepenale – care comportă anumite similitudini: 1) lipsirea legală de viaţă a unei alte persoane (de
exemplu, lipsirea de viaţă săvârșită în condiţiile legitimei apărări); 2) lipsirea ilegală de viaţă a unei
alte persoane, săvârșită din imprudenţă, care constituie o infracţiune distinctă contra vieţii
persoanei, prevăzută la art. 149 din CP al RM; 3) lipsirea intenţionată de viaţă a propriei persoane,
3
adică sinuciderea, care nu este susceptibilă de răspundere penală. Obiectul juridic special al
omorului intenţionat (art. 145 din CP al RM) îl formează relaţiile sociale cu privire la viaţa
persoanei. Viaţa este ocrotită de legea penală din momentul apariţiei și până la încetare. Momentul
de început al vieţii persoanei este nu cel al conceperii, dar cel al declanșării nașterii, când are loc
apariţia unei oarecare părţi a corpului copilului din pântecul mamei. Momentul final al vieţii
persoanei este moartea (decesul) persoanei. În conformitate cu Instrucţiunea cu privire la
confirmarea decesului în baza constatării morţii ireversibile a creierului (moartea cerebrală),
aprobată prin Ordinul nr. 297 din 16.12.1999 al Ministerului Sănătăţii despre aplicarea Legii
privind transplantul de organe și ţesuturi umane în Republica Moldova2, prin “deces” se înţelege
stingerea integrală și ireversibilă a activităţii biologice a proceselor vitale ale organismului.
Întrucât, sub aspectul existenţei infracţiunii de omor, interesează momentul morţii cerebrale, și nu
al celei clinice, menţionăm că, potrivit actului normativ sus-menţionat, prin “moarte cerebrală” se
are în vedere stoparea ireversibilă a activităţii cerebrale. Obiectul material al omorului intenţionat
îl formează corpul persoanei. La alin. (1) al art. 145 din CP al RM nu sunt descrise semnele concrete
ale laturii obiective a infracţiunii examinate, legiuitorul preferând o formulare eliptică – “omorul
unei persoane”. În această exprimare, legiuitorul nu a considerat necesară o descriere mai amplă,
deoarece s-a folosit de însușirea obiectivă a substantivului (“omorul”), provenit dintr-un verb, de a
comprima în el descrierea: 1) faptei (acţiunii sau inacţiunii) prejudic iabile constând în lipsirea
ilegală de viaţă a unei alte persoane; 2) urmărilor prejudiciabile (moartea victimei); 3) legăturii de
cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile. Pornind de la această structură a
laturii obiective, menţionăm că, de cele mai dese ori, omorul se comite prin acţiune. Acţiunea are
un caracter fizico-mecanic, chimic, psihic sau de altă natură. Acţiunile fizico-mecanice se exprimă
în: tăiere, înţepare, înţepare-tăiere, împușcare, înecare, strangulare, lovire (cu mâinile, cu
picioarele, cu un instrument bont etc.), electrocutare etc. Acţiunile chimice constau, în principiu,
în otrăvire. Acţiunile psihice constau în: sugestionarea victimei, pe calea hipnozei, a dorinţei de
sinucidere; producerea de șocuri psihice unei persoane care suferă de o boală gravă a inimii,
făptuitorul cunoscând aceasta etc. Pentru calificare este irelevant dacă făptuitorul a activat direct și
personal asupra victimei sau a recurs la un mijloc indirect, activat de o altă forţă (de exemplu, s-a
servit de o reptilă veninoasă pe care a introdus-o în camera victimei sau a substituit un medicament
cu o otravă pe care infirmierul a dat-o fără să știe victimei etc.)3. De asemenea, nu este exclusă nici
folosirea energiei fizice a victimei, ea fiind constrânsă fizic sau moral (psihic) să se împuște, să se
înjunghie, să se arunce de la înălţime etc.4 În această ordine de idei, procedeul folosit de făptuitor
nu influenţează asupra calificării faptei, dar poate determina diferenţieri în ce privește stabilirea
pedepsei. Omorul poate fi comis și prin inacţiune, atunci când, din cauza “nesăvârșirii unor acţiuni
juridicește obligatorii, obiectiv necesare și realmente posibile”5, nu s-a împiedicat sau nu s-a
înlăturat desfășurarea unor procese de natură să provoace moartea victimei (de exemplu, prin
nehrănirea copilului, prin lăsarea în frig a unui bolnav sau neputincios etc.). În contextul analizei
laturii obiective a omorului, este necesar a menţiona că o mare parte din omorurile săvârșite în
încăierare sau în timpul certei se califică potrivit alin. (1) al art. 145 din CP al RM. Totuși,
săvârșirea omorului în astfel de circumstanţe admite și altă calificare (conform alin. (2) sau (3) al
art. 145, art. 146, 149 din CP al RM). Luarea în consideraţie doar a prezenţei încăierării sau certei,
făcându-se abstracţie de celelalte circumstanţe obiective și subiective ale faptei (în primul rând, de
motivul infracţiunii), poate avea ca rezultat calificarea greșită a infracţiunii. În general, conform

4
alin. (1) al art. 145 din CP al RM, se califică orice infracţiune de omor, în cazul în care lipsesc
circumstanţele agravante sau atenuante indicate la alin. (2) sau (3) al art. 145, art. 146-148 din CP
al RM. Omorul face parte din rândul infracţiunilor materiale. El se consideră consumat din
momentul producerii morţii cerebrale. Numai survenirea acestei urmări prejudiciabile întregește
latura obiectivă a infracţiunii de omor. Nu are importanţă dacă moartea cerebrală s-a produs imediat
sau după expirarea unui anumit interval de timp. Absenţa urmării prejudiciabile – a morţii cerebrale
– atestă faptul că ne aflăm în prezenţa etapei de pregătire sau a tentativei de omor. Pentru calificare
nu are importanţă dacă fapta prejudiciabilă a fost suficientă prin ea însăși să producă moartea sau
a condus la această urmare prejudiciabilă unită cu alte cauze: preexistente, concomitente sau
survenite. Este suficient să existe o legătură de cauzabilitate sine qua non, adică să se constate că
celelalte cauze, fără această faptă prejudiciabilă, nu ar fi provocat moartea. Din punctul de vedere
al laturii subiective, infracţiunea prevăzută la art. 145 din CP al RM poate fi săvârșită cu intenţie
directă sau indirectă. Concluzia privind conţinutul intenţiei rezultă din materialitatea faptei (ex re),
adică din examinarea tuturor semnelor laturii obiective, precum și din studierea caracterului
relaţiilor dintre făptuitor și victimă. În particular, efectuarea unei împușcături ochite în cap dintr-o
armă de foc sau aplicarea unor lovituri brutale și repetate cu un instrument ascuţit în regiunile vitale
ale corpului etc., în prezenţa unui real pretext pentru răzbunare, mărturisește despre prezenţa
intenţiei directe. Totodată, tragerea haotică de focuri de armă într-un loc aglomerat, în care sunt
adunate persoane pe care făptuitorul nu le cunoaște, una dintre care a decedat, denotă existenţa
intenţiei indirecte. Tentativa de omor este posibilă doar în prezenţa intenţiei directe. Nu interesează
pe cine anume făptuitorul a urmărit să omoare. Chiar dacă din eroare a omorât o altă persoană
(error in persona) sau, dintr-o greșită manipulare a mijloacelor, a omorât pe altul decât pe persoana
vizată (aberratio ictus), infracţiunea de omor va exista, deoarece legea nu ocrotește viaţa unei
persoane concrete, ci viaţa oricui
Latura subiectivă a infracţiunii de omor intenţionat mai este caracterizată de motiv și scop. În cazul
infracţiunii de la alin. (1) al art. 145 din CP al RM, acestea pot fi de orice fel, cu excepţia celor
specificate la alin. (2) sau (3) al art. 145, art. 146-148 din CP al RM. În special, omorul neagravat,
prevăzut la alin. (1) al art. 145 din CP al RM, poate fi săvârșit din următoarele motive: răzbunare,
gelozie, ură, invidie, vanitate, lașitate etc.7 Referindu-ne la cele mai frecvente din motivele
nominalizate – răzbunarea, menţionăm că la baza acestuia se află supărarea și nemulţumirea de
faptele altei persoane, însoţite de năzuinţa de a primi satisfacţie pentru prejudiciile pricinuite.
Răzbunarea trebuie deosebită de răzbunarea în legătură cu îndeplinirea de către victimă a
obligaţiilor de serviciu sau obștești; ultima formă de răzbunare intră sub incidenţa prevederilor de
la lit. d), alin. (2) al art. 145 din CP al RM. Gelozia reprezintă neîncrederea pasionată, îndoiala
chinuitoare în ce privește fidelitatea, dragostea, devotamentul deplin al cuiva. Victimă a omorului
din gelozie poate fi nu numai persoana care a generat nemijlocit acest sentiment, dar și o altă
persoană, apropiată primei. În literatura de specialitate sunt atestate cazuri când adolescenţii au
săvârșit omoruri din motiv de gelozie pentru faptul că părinţii acestora sau alte rude aveau o
atitudine mai “favorabilă” faţă de victimă (fratele sau sora făptuitorului), decât faţă de făptuitor8.
Prin urmare, ar fi incorect a limita sfera generatoare de gelozie doar la relaţiile între bărbat și
femeie. Motivul și scopul infracţiunii de omor intenţionat, chiar și atunci când nu sunt semne
obligatorii ale laturii subiective, necesită a fi stabilite în fiecare caz aparte în cadrul calificării,
deoarece influenţează periculozitatea socială a faptei și a făptuitorului și, implicit, individualizarea

5
pedepsei. Subiectul infracţiunii analizate este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracţiunii a împlinit vârsta de 14 ani. Ca forme agravate ale infracţiunii prevăzute la
alin. (1) al art. 145 din CP al RM, variantele de omor intenţionat de la alineatele (2) și (3) ale
aceleiași norme păstrează semnele esenţiale ale omorului intenţionat neagravat, la care se vor
alătura circumstanţele prevăzute în dispoziţia incriminatoare ca circumstanţe agravante. În
continuare va fi efectuată analiza acestor circumstanţe, păstrându-se consecutivitatea în care le-a
înfăţișat legiuitorul.
Omorul săvârșit cu premeditare (lit. a) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM). Premeditarea
atribuie omorului caracter agravat, deoarece presupune, pe de o parte, o concentrare a forţelor
psihice ale făptuitorului, iar, pe de altă parte, o pregătire a comiterii faptei, ceea ce asigură șanse
sporite de reușită a omorului. În același timp, premeditarea relevă și o periculozitate mai mare a
făptuitorului, care înţelege să procedeze metodic, cu calm, pentru traducerea în fapt a hotărârii sale
infracţionale. În doctrina penală sunt consemnate următoarele condiţii de realizare a premeditării:
1) trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârși omorul și până în
momentul executării infracţiunii; 2) în acest interval de timp făptuitorul trebuie să mediteze, să-și
concentreze forţele sale psihice în vederea asigurării succesului acţiunii sale; 3) în acest interval de
timp făptuitorul trebuie să treacă la săvârșirea unor acte de pregătire de natură să întărească
hotărârea luată și să asigure realizarea ei9. Premeditarea nu trebuie identificată cu intenţia
premeditată. Nu este deci suficient ca făptuitorul să fi luat pur și simplu mai dinainte hotărârea de
a omorî, pentru a avea premeditare. În acest caz, vom avea o intenţie premeditată care va putea
cântări în gradarea pedepsei, dar nu și la calificarea faptei. Așadar, existenţa agravantei analizate
presupune prezenţa unui complex de condiţii (enunţate mai sus), care privesc atât latura subiectivă,
cât și latura obiectivă a infracţiunii.
Omorul săvârșit din interes material (lit. b) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM). Interesul
material fiind un interes egoist și josnic în raport cu viaţa persoanei ca valoare socială inestimabilă,
legiuitorul a apreciat, pe bună dreptate, că un asemenea motiv este de natură să agraveze omorul.
Interesul material constituie motivul generat de necesitatea făptuitorului de a-și spori activul
patrimonial (de a obţine sau de a reţine un câștig material) sau de a-și micșora pasivul patrimonial
(de a se elibera de cheltuieli materiale). Agravanta analizată operează numai atunci când s-a stabilit
că tocmai interesul material a servit ca pretext pentru omorul victimei. De aceea, fapta nu poate fi
calificată ca omor săvârșit din interes material, dacă: 1) câștigul material apare doar ca ocazie
pentru săvârșirea omorului din intenţii huliganice sau de altă asemenea natură; 2) a avut loc în
timpul când făptuitorul își păzea bunurile sale; 3) a fost săvârșită în scopul recuperării de către
făptuitor a propriilor bunuri care se aflau ilegal la victimă; 4) a fost săvârșită în legătură cu
nedorinţa victimei de a executa, faţă de făptuitor, obligaţiunile patrimoniale; 5) a fost săvârșită din
răzbunare pentru prejudiciul material cauzat făptuitorului etc. Se califică drept omor săvârșit din
interes material: 1) omorul copilului de către părinţii săi în scopul de a se elibera de obligaţia de
întreţinere a acestuia; 2) omorul săvârșit în vederea primirii sumei asigurate; 3) omorul săvârșit în
scopul neachitării datoriei; 4) omorul săvârșit în scop de canibalism, cu precizarea că făptuitorul
dorește să beneficieze de calităţile de consum ale corpului victimei; 5) omorul săvârșit în vederea
obţinerii drepturilor la spaţiu locativ, a moștenirii, a altor foloase sau avantaje materiale etc.
Interesul material trebuie să premeargă omorul, nu să-l succeadă; în caz contrar, lipsesc temeiurile

6
aplicării agravantei analizate. De asemenea, este necesar a menţiona că, pentru existenţa omorului
săvârșit în interes material, este suficient a constata că făptuitorul a urmărit anume un astfel de
interes, indiferent dacă a realizat sau nu acel interes. Totuși, dacă interesul material a fost realizat,
există temeiuri de a califica fapta de omor în concurs cu una din infracţiunile contra patrimoniului.
Omorul săvârșit cu intenţii huliganice (lit. c) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM)
ABROGAT !!!!
. Fapta de omor prezintă un caracter mai periculos când este săvârșită cu intenţii huliganice. Această
incriminare dă expresie preocupării legiuitorului pentru apărarea vieţii persoanei prin asigurarea
unui climat de convieţuire pașnică și demnă, întemeiată pe respect și consideraţie reciprocă între
membrii societăţii. Noţiunea “intenţii huliganice” are, de fapt, înţelesul de “motive huliganice” și
își dovedește aplicabilitatea în raport cu fapta de omor, în cazul în care respectiva faptă este comisă
în baza lipsei evidente de respect faţă de societate și normele morale general acceptate, când
conduita făptuitorului reprezintă o provocare manifestă ordinii publice, fiind condiţionată de
dorinţa de a se contrapune altor membri ai societăţii și de a-și demonstra sentimentul de
desconsiderare a acestora (de exemplu, lipsirea de viaţă fără a exista un pretext evident sau ca prilej
pentru a omorî servind un pretext neînsemnat). Prezenţa motivelor huliganice poate rezulta din
înseși acţiunile făptuitorului, din pretextul servind drept cauză aparentă a comiterii omorului,
precum și din relaţiile făptuitorului cu victima. Victimă a infracţiunii analizate poate fi nu doar o
persoană întâlnită întâmplător, dar chiar și o rudă sau o cunoștinţă, dacă cauza omorului au
constituit-o nu relaţiile de ostilitate cu caracter personal, ci motivele huliganice (de exemplu,
dorinţa de a profita de un pretext neînsemnat pentru răfuiala cu victima).
Dacă iniţiator al încăierării sau al certei a fost făptuitorul sau dacă el a provocat conflictul anume
pentru a se răfui cu victima, există suficiente temeiuri de a califica fapta conform lit. c) din alin.
(2) al art. 145 din CP al RM, și nu conform alin. (1) al aceleiași norme. În practica juridică se
întâlnesc așa-numitele “omoruri fără motiv”, atunci când nici în cadrul urmăririi penale, nici la
examinarea judiciară nu au putut fi stabilite motivele omorului. Asemenea fapte nu pot fi calificate
ca omor săvârșit din intenţii huliganice, deoarece nu poate fi pusă în sarcina victimei lipsa de
profesionalism a persoanelor din organele de drept sau factorii obiectivi care împiedică stabilirea
motivelor infracţiunii. În lipsa altor agravante, astfel de fapte trebuie calificate conform alin. (1) al
art. 145 din CP al RM.
Omorul săvârșit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau
obștești (lit. d) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM). Considerarea acestei circumstanţe ca
agravantă se justifică prin aceea că fapta de omor are caracterul de act de rebeliune sau de
răzbunare, astfel încât alături de obiectul juridic special al omorului intenţionat se mai adaugă
atingerea adusă autorităţilor publice. Prin “îndeplinire a obligaţiilor de serviciu” se înţelege
executarea atribuţiilor de serviciu care decurg din contractul de muncă, încheiat cu o întreprindere,
instituţie sau organizaţie, înregistrată în modul stabilit, indiferent de tipul de proprietate sau de
forma juridică de organizare a acesteia. Prin “îndeplinirea obligaţiilor obștești” se are în vedere
înfăptuirea de către cetăţeni a unor îndatoriri publice cu care aceștia au fost însărcinaţi (de exemplu,
îndeplinirea obligaţiilor de membru al gărzilor populare) sau săvârșirea altor acţiuni în interesul
societăţii sau al unor persoane aparte (de exemplu, comunicarea despre comiterea sau pregătirea
infracţiunii, criticarea neajunsurilor la adun area colectivului de muncă, renunţarea de a participa
7
la săvârșirea infracţiunii etc.). Pentru aplicarea agravantei examinate este necesar a stabili că
omorul a fost săvârșit în legătură cu îndeplinirea legitimă a obligaţiilor de serviciu sau obștești.
Caracterul legitim al îndeplinirii acestor obligaţii există în cazul în care conduita victimei a fost
conformă cu cerinţele și regulile serviciului respectiv, cu normele morale și nu a format o încălcare
a legii, cu atât mai puţin – o infracţiune. Expresia “în legătură cu” din dispoziţia incriminatoare
trebuie interpretată în sensul că omorul poate fi săvârșit: 1) până la îndeplinirea obligaţiilor de
serviciu sau obștești (în scopul neadmiterii); 2) în momentul îndeplinirii obligaţiilor respective (în
scopul reprimării); 3) după îndeplinirea acelor obligaţii (din răzbunare).Pentru calificarea faptei
analizate nu are însemnătate timpul ce s-a scurs din momentul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu
sau obștești. De asemenea, este necesar a specifica că victima în cazul infracţiunii examinate poate
fi numai persoana care îndeplinește îndatoririle de serviciu sau obștești, nu și rudele sau alte
persoane apropiate victimei (cum prevede legea penală a Federaţiei Ruse). Menţionăm că norma
de la lit. d) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM poate fi o normă generală în raport cu normele
concurente speciale de la lit. e) din alin. (3) al art. 145, art.305, 342 din CP al RM; lit. a) din alin.
(3) al art. 365 din CP al RM etc. În astfel de cazuri, în acord cu prevederile art. 116 din CP al RM,
se va aplica norma specială.
Omorul săvârșit profitând de starea de neputinţă a victimei (lit. e) din alin. (2) al art. 145 din
CP al RM). Agravanta se justifică prin aceea că, pe de o parte, omorul asupra unei persoane care
se află în stare de neputinţă poate fi săvârșit mai ușor, iar, pe de altă parte, că cel care profită de o
asemenea stare a victimei pentru a o omorî vădește un grad sporit de pericol social. Prin “stare de
neputinţă” se înţelege incapacitatea victimei de a se apăra din cauza stării sale fizice sau psihice
precare. Într-o asemenea situaţie se găsește o persoană infirmă sau bolnavă, ori în convalescenţă,
sau aflată într-un loc izolat și fără vreun mijloc de apărare, ori adusă în stare de inconștienţă prin
narcotizare, sau a cărei forţă fizică este vădit disproporţionată de aceea a făptuitorului, ori atinsă
de o maladie psihică și care nu-și dă seama de pericolul ce o ameninţă etc.10 Pentru calificare nu
este suficient ca victima să se afle în stare de neputinţă. Mai este necesar ca făptuitorul să profite
de această stare, ceea ce presupune că el cunoaște condiţia precară a victimei și a hotărât să se
folosească de ea pentru a o omorî. Cele două elemente (cunoașterea unei stări precare și hotărârea
de a se folosi de ea) trebuie să fie îndeplinite cumulativ. Dacă în momentul omorului victima se
află în stare de somn, există toate temeiurile legale de a recunoaște cele comise ca omor săvârșit
profitând de starea de neputinţă a victimei. Aflându-se în stare de somn, victima nu se poate apăra,
nici nu poate opune rezistenţă făptuitorului, care, conștientizând această împrejurare, o folosește
pentru comiterea infracţiunii11. Totodată, starea de beţie nu provoacă întotdeauna neputinţa de
apărare; uneori, reacţiile persoanei aflate într-o asemenea stare sunt mai violente decât ale celei
aflate în stare normală. Ca urmare, fiecare caz se rezolvă în mod concret, ţinându-se seama de
împrejurările particulare în care acţionează făptuitorul12. Pentru aplicarea agravantei examinate nu
are însemnătate dacă însuși făptuitorul a dus victima la așa stare sau ea se găsea în stare de neputinţă
independent de acţiunile lui.
Omorul săvârșit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit. f) din alin. (2) al
art. 145 din CP al RM). Întrucât răpirea persoanei și luarea persoanei în calitate de ostatic sunt
fapte care prezintă un grad ridicat de pericol social, omorul săvârșit în condiţiile prevă zute la lit.
f) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM depășește prin gravitatea sa omorul neagravat. La aceasta

8
se adaugă și periculozitatea mult sporită a făptuitorului, care, săvârșind fapta, manifestă totodată o
desconsiderare în raport cu astfel de valori sociale ca libertatea fizică a persoanei sau securitatea
publică. Noţiunile de răpire a persoanei și de luare a persoanei în calitate de ostatic vor fi analizate
o data cu ocazia examinarea componenţelor de infracţiuni prevăzute la art. 164 și, respectiv, la art.
280 din CP al RM. Omorul se consideră săvârșit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de
ostatic, dacă: 1) a fost săvârșit până la răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (în scopul
de a înlesni săvârșirea lor în raport cu o altă persoană); 2) în procesul răpirii sau luării persoanei în
calitate de ostatic (de exemplu, în scopul înfrângerii obstacolelor); 3) după răpirea sau luarea
persoanei în calitate de ostatic (în scopul de a ascunde răpirea sau luarea persoanei în calitate de
ostatic, fie din răzbunare pentru rezistenţa opusă sau din alte asemenea cauze). Agravanta
examinată poate fi aplicată atât în cazul în care omorul este săvârșit asupra persoanei răpite sau
asupra ostaticului, cât și în cazul când în legătură cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de
ostatic au fost omorâte alte persoane. Considerăm că la calificarea omorului, săvârșit cu răpirea sau
luarea persoanei în calitate de ostatic, nu este necesară calificarea suplimentară, conform art. 164
sau 280 din CP al RM. Utilizând în dispoziţia incriminatoare prepoziţia “cu”, legiuitorul nu a putut
să nu aibă în vedere și sensul de asociere. Or, infracţiunea prevăzută la lit. f) din alin. (2) al art. 145
din CP al RM este o infracţiune complexă, iar “gradul de pericol social al infracţiunii complexe
este mai mare decât al fiecăreia din infracţiunile componente, pentru că sunt puse în pericol mai
multe obiecte juridice, iar reunirea lor într-o infracţiune complexă asigură o luptă mai eficientă
împotriva unor astfel de fapte”13. Așadar, fiind vorba de o infracţiune unică, calificarea prin
concurs ar însemna încălcarea principiului înscris la alin. (2) al art. 7 din CP al RM, întrucât
făptuitorul ar fi tras de două ori la răspundere penală pentru aceeași faptă. Omorul săvârșit asupra
a două sau mai multor persoane (lit. a) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM). Pericolul social
ridicat al faptei derivă din numărul victimelor și din temerea pe care o inspiră persoana
făptuitorului. Dacă omorul săvârșit asupra unei singure persoane constituie el însuși o infracţiune
deosebit de gravă, este firesc ca omorul săvârșit asupra a două sau mai multor persoane să fie
considerat infracţiune excepţional de gravă. Această infracţiune este o infracţiune unică,
presupunând însă o pluralitate de victime. Ea se caracterizează prin unitatea intenţiei făptuitorului
vizavi de lipsirea de viaţă a cel puţin două persoane, și, de regulă, este comisă simultan asupra
acestor persoane, deși este posibil să se comită succesiv. Agravanta analizată se aplică dacă se
produce efectiv moartea a cel puţin două persoane, caz în care ne aflăm în prezenţa infracţiunii în
formă consumată. Dacă fapta a fost îndreptată nemijlocit spre săvârșirea omorului asupra a două
sau mai multor persoane, dar, din cauze independente de voinţa făptuitorului, nu s-a produs moartea
nici uneia din aceste persoane (nici vătămarea sănătăţii sau a integrităţii corporale a acestora nu s-
a produs), cele comise trebuie calificate conform art. 27 și lit. a) din alin. (3) al art. 145 din CP al
RM. Dacă, în aceleași împrejurări, nu s-a produs moartea nici uneia din persoanele vizate, dar a
fost vătămată sănătatea sau integritatea corporală a cel puţin uneia din ele, stabilindu-se că
făptuitorul a manifestat intenţie directă indeterminată, calificarea trebuie făcută în funcţie de
rezultatele real survenite (de exemplu, conform art. 151, 152, 153 din CP al RM). Mai dificil e de
a identifica o soluţie în cazul în care fapta a fost îndreptată nemijlocit spre săvârșirea omorului a
două sau mai multor persoane, dar, din cauze independente de voinţa făptuitorului, s-a produs un
rezultat parţial, decedând o singură persoană. În această ipoteză, ne alăturăm punctului de vedere
exprimat în literatura de specialitate, potrivit căruia cele comise trebuie calificate doar conform art.

9
27 și lit. a) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM Într-adevăr, nu-i putem incrimina făptuitorului
concursul de infracţiuni, atunci când acesta a urmărit să săvârșească o singură infracţiune. Or,
pluralitatea urmărilor prejudiciabile nu implică inevitabil pluralitatea de infracţiuni, iar
neconsumarea infracţiunii din cauze independente de voinţa făptuitorului nu poate influenţa asupra
construcţiei componenţei de infracţiuni în sensul modificării acesteia. O altă soluţie la acest caz ar
însemna agravarea nejustificată și disproporţionată a situaţiei făptuitorului, constituind o încălcare
a principiului legalităţii. Or, interpretând prevederile de la art.81 și art. 84 din CP al RM, calificarea
celor comise conform art. 145 (alin. (1), (2) sau (3), cu excepţia lit. a)) și art. 27, lit. a) din alin. (3)
al art. 145 din CP al RM ar atrage aplicarea unei pedepse mai grave decât în cazul dacă s-ar fi
săvârșit un omor consumat asupra a două sau mai multor persoane. O astfel de soluţie ar putea fi
tălmăcită ca un fel de reproș făptuitorului că acesta nu a reușit să omoare și cea de-a doua persoană.
Totodată, în contextul infracţiunii examinate, gradul producerii rezultatelor – integrală sau parţială
– trebuie luat în considerare la individualizarea pedepsei. Omorul săvârșit asupra soţului (soţiei)
sau a unei rude apropiate (lit. b) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM). O asemenea faptă relevă
un pericol extrem, deoarece victima, mizând pe afecţiunea presupusă a făptuitorului, nu este avizată
despre intenţiile acestuia și nu ia măsuri de apărare, ceea ce poate să înlesnească comiterea
infracţiunii. În acest caz se încalcă nu numai îndatorirea de a respecta viaţa oricărei persoane, dar
și aceea de a respecta viaţa membrilor familiei. În conformitate cu alin. (4) al art. 134 din CP al
RM, rude apropiate sunt părinţii, copiii, înfietorii, copiii înfiaţi, fraţii și surorile, bunicii și nepoţii
lor. La momentul săvârșirii infracţiunii, făptuitorul trebuie să cunoască că se află în relaţii de
rudenie apropiată cu victima și să urmărească lipsirea de viaţă nu a oricui, ci a rudei sale apropiate.
Calitatea de soţ (soţie) trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei. Dacă această calitate a încetat,
ca urmare a desfacerii căsătoriei prin divorţ, fapta nu va putea fi calificată potrivit lit. b) din alin.
(3) al art. 145 din CP al RM. De asemenea, nu va putea fi aplicată această prevedere, dacă
făptuitorul și victima erau legaţi printr-o căsătorie nulă (de exemplu, datorită bigamiei). Nu este
necesar ca la data săvârșirii omorului soţii să fi convieţuit în fapt. Întrucât calitatea de soţ rezultă
numai dintr-o căsătorie legal încheiată, concubinii nu au această calitate. În consecinţă, omorul
săvârșit asupra concubinului nu poate antrena aplicarea agravantei analizate.
Omorul săvârșit cu bună-știinţă asupra unei femei gravide (lit. c) din alin. (3) al art. 145 din CP al
RM). Pericolul social sporit al acestei fapte se explică prin aceea că, pe lângă moartea femeii, se
distruge și produsul de concepţie care, deși nu este o persoană, constituie o viaţă în curs de
dezvoltare. Sintagma “cu bună-știinţă” denotă că făptuitorul cunoștea despre starea de graviditate
a victimei la momentul săvârșirii infracţiunii. Această cunoaștere trebuie să fie nu una prezumtivă,
ci să se bazeze pe anumite împrejurări reale. Nici sursa de informare despre graviditatea femeii,
nici vârsta sarcinii, nici viabilitatea fătului nu contează la calificarea infracţiunii. Dacă făptuitorul
nu știa despre graviditatea victimei, agravanta analizată nu-i poate fi imputată. În același timp, dacă
făptuitorul a considerat eronat că omoară o femeie gravidă, cele comise trebuie calificate conform
art. 27 și lit. c) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM. Tentativa la omorul agravat este mai
periculoasă decât omorul neagravat consumat, de aceea, chiar dacă soluţia pe care o propunem pare
a nu fi impecabilă, ea este totuși preferabilă, reieșind din faptul că alte soluţii ar agrava nejustificat
situaţia făptuitorului. Omorul săvârșit cu bună-știinţă asupra unui minor (lit. d) din alin. (3) art. 145
din CP al RM). Această circumstanţă dovedește periculozitatea socială sporită a făptuitorului care
suprimă viaţa unei persoane aflate la început de cale în realizarea aspiraţiilor și potenţialităţii sale.

10
La momentul săvârșirii infracţiunii, victima trebuie să nu aibă împlinită vârsta de 18 ani. Folosind
expresia generală “minor”, legiuitorul nu a intenţionat să facă careva deosebire în raport cu vârsta
sau cu discernământul acestuia. Totuși, aceste circumstanţe trebuie luate în calcul la
individualizarea pedepsei. La interpretarea noţiunii “cu bună-știinţă” și la calificarea erorii cu
privire la calităţile victimei sunt aplicabile explicaţiile oferite cu prilejul analizei agravantei
precedente, cu deosebirile de rigoare. Omorul săvârșit asupra unui reprezentat al autorităţii publice
ori asupra unui militar în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către aceștia a obligaţiilor de
serviciu (lit. e) din alin. (3) al art.145 din CP al RM). Raţiunea cuprinderii unei asemenea agravante
în Codul penal e condiţionată de calitatea victimei de reprezentant al autorităţii de stat. Ocrotirea
autorităţii de stat împotriva infracţiunilor comise de elemente antisociale și anarhice, care sfidează
ideea de lege în Republica Moldova, presupune și ocrotirea vieţii funcţionarilor care deţin atribuţii
ce implică exerciţiul acestei autorităţi. Orice atingere adusă vieţii unui reprezentant al autorităţii
publice sau unui militar, care se află în exerciţiul funcţiei sau pentru fapte îndeplinite în exerciţiul
funcţiei, constituie, în același timp, o manifestare a lipsei de respect faţă de autorităţile publice.
Pentru a se reţine această agravantă, fapta trebuie să se comită când reprezentantul autorităţii
publice ori militarul se află la serviciu sau să se comită în legătură cu îndeplinirea de către acesta a
obligaţiilor de serviciu. Observăm că formularea “în timpul sau în legătură cu” de la lit. e) din alin.
(3) al art. 145 din CP al RM are o extindere semantică mai largă decât expresia “în legătură cu” de
la lit. d) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM. În adevăr, omorul săvârșit asupra unui reprezentant
al autorităţilor publice ori asupra unui militar în timpul serviciului acestora presupune situaţia când
lipsirea de viaţă este săvârșită nu în legătură cu îndeplinirea de către aceștia a obligaţiilor de
serviciu (de exemplu, din răzbunare, având la bază relaţiile de ostilitate personale). În astfel de
situaţii, calitatea specială a victimei, alături de timpul săvârșirii infracţiunii – în timpul serviciului
– determină agravarea răspunderii penale; astfel, fapta nu mai poate fi calificată conform alin. (1)
al art. 145 din CP al RM. Prin “reprezentant al autorităţii publice” se are în vedere exponentul
intereselor oricărei autorităţi publice centrale (autorităţii legislative, autorităţii executive, autorităţii
judecătorești) sau ale autorităţilor publice locale. În baza prevederilor de la art. 128 din CP al RM,
prin “militar” se înţelege: 1) per soana care îndeplinește serviciul militar în termen sau în bază de
contract; 2) persoana care trece pregătirea militară obligatorie; 3) persoana chemată la concentrări.
Specificăm că dispoziţia de la lit. e) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM își găsește aplicare doar
în cazul în care nu operează o normă specială concurentă. Omorul săvârșit de două sau mai multe
persoane (lit. f) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM). Periculozitatea socială sporită a omorului
este condiţionată, în acest caz, de însăși pluralitatea făptuitorilor, care dă acestora o mai mare forţă
de acţiune, le creează mai mari posibilităţi de a săvârși și a ascunde infracţiunea, totodată îi face să
acţioneze cu mai multă siguranţă și îndrăzneală. Săvârșirea omorului de două sau mai multe
persoane presupune: a) coautoratul; b) săvârșirea infracţiunii de către o persoană care întrunește
semnele subiectului infracţiunii, în comun cu una sau mai multe persoane care nu întrunesc aceste
semne; c) săvârșirea infracţiunii de către o persoană care întrunește semnele subiectului
infracţiunii, prin intermediul unei persoane care nu întrunește aceste semne. În primul rând, omorul
se consideră săvârșit de două sau mai multe persoane atât în cazul în care la comiterea faptei au
participat în comun doi sau mai mulţi autori, în lipsa unei înţelegeri prealabile între ei, cât și în
cazul în care la comiterea faptei au luat parte doi sau mai mulţi autori care s-au înţeles în prealabil
despre săvârșirea în comun a omorului. Înţelegerea prealabilă între coautori nu influenţează

11
calificarea omorului săvârșit de două sau mai multe persoane, dar trebuie luată în consideraţie la
individualizarea pedepsei. Săvârșirea omorului de către o persoană care întrunește semnele
subiectului infracţiunii, în comun cu una sau mai multe persoane care nu întrunesc aceste semne,
intră sub incidenţa agravantei analizate. Întrucât legiuitorul a fost suficient de precis și nu a utilizat
formulele “de doi sau mai mulţi participanţi” sau “prin participaţie simplă”, este inoportun a apela
la dispoziţia de la alin. (6) al art. 42 din CP al RM. De aceea, este suficient ca numai una din
persoanele care săvârșesc omorul să fie pasibilă de răspundere penală, pentru a i se incrimina
omorul săvârșit de două sau mai multe persoane. În prevederea de la lit. f) din alin. (3) al art. 145
din CP al RM, legiuitorul nu indică cerinţa participării în comun la săvârșirea omorului. De aceea,
săvârșirea omorului de către o persoană care întrunește semnele subiectului infracţiunii, prin
intermediul unei persoane care cu bună-știinţă nu este pasibilă de răspundere penală (din cauza
vârstei, a iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de legea penală), intră sub incidenţa
agravantei examinate. În situaţia dată, deși omorul nu e săvârșit împreună, se consideră totuși comis
de două sau mai multe persoane. Diferă doar caracterul acestei săvârșiri: persoana care întrunește
semnele subiectului infracţiunii săvârșește omorul mediat (mijlocit), pe când persoana care nu este
pasibilă de răspundere penală săvârșește omorul imediat (nemijlocit). Omorul săvârșit de către o
persoană care a mai săvârșit un omor intenţionat prevăzut la alin. (1) sau (2) (lit. g) din alin. (3) al
art. 145 din CP al RM). Avînd în vedere dispoziţia art. 31 din CP al RM, agravanta de la lit. g) din
alin. (3) al art. 145 din CP al RM se aplică în cazul în care omorul a fost săvârșit de o persoană care
anterior a mai comis un omor (prevăzut la alin. (1) sau (2) al art. 145 din CP al RM), cu condiţia
că nu a fost condamnată pentru acesta și nu a expirat termenul de prescripţie. Dacă omorul a fost
precedat de un omor prevăzut la alin. (3) al art. 145 din CP al RM, agravanta analizată nu
funcţionează. În astfel de cazuri, calificarea se face conform regulilor concursului real de
infracţiuni. În cazul în care infracţiunea prevăzută la alin. (1) sau (2) al art. 145 din CP al RM este
pre ce dată de o altă infracţiune prevăzută la același alin. (1) sau (2) al art. 145 din CP al RM (de
exemplu, un omor neagravat este precedat de un alt omor neagravat), cele săvârșite nu formează
un concurs de infracţiuni. Calificarea se face conform lit. g) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM.
Alta este situaţia în cazurile în care, după unul din omorurile prevăzute la alin. (1) sau (2) al art.
145 din CP al RM, a fost săvârșit: a) un omor prevăzut la alin. (3) al art. 145 din CP al RM (de
exemplu, omorul neagravat urmat de omorul la comandă); b) un omor care a fost întrerupt la o altă
etapă a activităţii infracţionale (de exemplu, când omorul consumat a fost urmat de tentativa de
omor sau pregătirea de omor, ori viceversa); c) un omor în care făptuitorul a avut un alt rol juridic
(de exemplu, în primul caz a fost autor, iar în cel de-al doilea – organizator, instigator sau complice,
sau invers). În astfel de cazuri, calificarea trebuie să se facă conform regulilor concursului de
infracţiuni. Nu se permite a face concomitent calificarea conform regulilor concursului de
infracţiuni și conform regulilor repetării infracţiunii, deoarece prin aceasta s-ar încălca flagrant
cerinţele legii penale în vigoare și principiile dreptului penal. Dacă omorul a fost săvârșit în
prezenţa câtorva circumstanţe agravante, prevăzute la diferite alineate ale art. 145 din CP al RM,
atunci, în lipsa concursului real de infracţiuni, cele comise trebuie calificate numai potrivit acelui
alineat al art. 145 din CP al RM care prevede o sancţiune mai severă. Totodată, în partea descriptivă
a sentinţei, necesită a fi nominalizate toate circumstanţele agravante ale faptei. Fapta nu poate fi
calificată conform lit. g) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM, dacă: 1) unul sau ambele omoruri,
formând repetarea, sunt prevăzute la art. 146-148 din CP al RM; 2) este vorba de o atingere reiterată

12
a vieţii aceleiași victime în scopul de a o lipsi de viaţă, cuprinsă de intenţia unică; 3) este comisă
lipsirea simultană de viaţă a două sau a mai multor persoane; 4) este comisă lipsirea nesimultană
de viaţă a două sau a mai multor persoane, cuprinsă de intenţia unică. Omorul săvârșit cu deosebită
cruzime, precum și din motive sadice (lit. h) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM). Agravanta dată
e justificată de pericolul social sporit al faptei, caracterizat prin metoda săvârșirii omorului: prin
cruzimea deosebită exercitată asupra victimei, când suferinţele acesteia sunt inutil prelungite în
timp, aducând satisfacţie făptuitorului. De asemenea, lipsirea de viaţă din motive sadice face
dovadă unei adânci pervertiri a conștiinţei făptuitorului. În literatura de specialitate a fost formulată
următoarea definiţie a noţiunii de omor săvârșit cu deosebită cruzime: “Lipsirea ilegală de viaţă a
unei alte persoane, în procesul căreia victimei sau persoanelor apropiate acesteia li se cauzează
suferinţe deosebit de chinuitoare, ieșind la iveală astfel de trăsături negative ale personalităţii
făptuitorului ca neîndurarea și ferocitatea, care își găsesc expresia în metoda omorului sau în
ambianţa executării acestuia; iar latura subiectivă a omorului se caracterizează prin intenţie directă
sau indirectă faţă de moartea victimei, precum și prin conștientizarea faptului că victimei sau
persoanelor apropiate acesteia i se cauzează suferinţe deosebit de chinuitoare”15. Subscriind la
această definiţie desfășurată, menţionăm că metoda aleasă de către făptuitor mărturisește despre
năzuinţa lui de a cauza suferinţe deosebit de chinuitoare în procesul lipsirii de viaţă a victimei, în
următoarele cazuri: cauzarea unor plăgi multiple (când există probe suficiente care dovedesc
intenţia de a comite omorul cu deosebită cruzime); arderea sau îngroparea unei persoane vii;
utilizarea curentului electric; stropirea cu acizi agresivi; asfixierea mecanică prelungită în timp;
otrăvirea, urmată de suferinţe prelungite; privarea de mâncare, apă, somn etc. Unul dintre cele mai
răspândite cazuri de omor săvârșit cu deosebită cruzime, având în vedere ambianţa executării lui,
este omorul săvârșit în prezenţa persoanelor apropiate victimei, când făptuitorul își dă seama că,
prin fapta sa, le pricinuiește suferinţe psihice deosebit de chinuitoare. Trebuie agreată opinia,
potrivit căreia, din rândul persoanelor apropiate fac parte, pe lângă rudele apropiate, și alte rude –
afinii sau oricare alte persoane, ale căror viaţă, sănătate și bunăstare interesează, cu bună-știinţă
pentru făptuitor, victima, în virtutea relaţiilor personale create16. În afară de metoda și ambianţa
comiterii infracţiunii, despre săvârșirea omorului cu deosebită cruzime pot mărturisi următoarele
circumstanţe: particularităţile victimei infracţiunii; specificul motivului infracţiunii; alte
circumstanţe de natură obiectivă și subiectivă care trebuie apreciate cumulativ. Delimitând
motivele sadice de cruzimea deosebită, trebuie să specificăm că aceasta din urmă nu întotdeauna
este determinată de motive sadice. Motivele sadice reprezintă imboldul generat de tendinţa
anormală (dar în limitele responsabilităţii) spre cruzime, o plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe
cineva suferind sau de a pricinui suferinţe. În același timp, omorul săvârșit cu deosebită cruzime
poate avea la bază: ura, interesul material, intenţiile huliganice etc. În sfârșit, deosebita cruzime
caracterizează latura obiectivă a omorului și persoana făptuitorului, pe când motivele sadice –
latura subiectivă a acestei fapte.
Omorul săvârșit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârșirea ei, precum și
însoţit de viol (lit. i) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM). În această împrejurare, este îndreptăţită
agravarea răspunderii penale, de vreme ce făptuitorul a comis omorul fie pentru a face să se piardă
urma și să rămână nedescoperită o altă infracţiune, îngreunând astfel exercitarea justiţiei penale,
fie în legătură cu o altă infracţiune de gravitate comparabilă – violul – vătămând astfel în subsidiar
relaţiile sociale referitoare la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei. Omorul săvârșit cu

13
scopul de a ascunde o altă infracţiune se caracterizează prin aceea că făptuitorul, lipsind de viaţă
victima, urmărește să ascundă infracţiunea săvârșită în trecut sau infracţiunea care este plănuită a
fi comisă în viitor. La calificare nu contează a cui infracţiune ascunde făptuitorul omorului: a sa
ori a unei alte persoane. De asemenea, nu contează dacă făptuitorul omorului este autor sau alt
participant la infracţiunea comisă înainte. Omorul săvârșit cu scopul de a înlesni săvârșirea altei
infracţiuni este caracterizat prin aceea că făptuitorul, lipsind de viaţă victima, urmărește a crea
condiţii care să faciliteze comiterea infracţiunii plănuite. Prin săvârșirea omorului, făptuitorul tinde
să ușureze săvârșirea de către el însuși sau de către alte persoane a infracţiunii gândite din timp.
Dacă scopurile sus-menţionate s-au realizat, va exista un concurs de infracţiuni între omorul
prevăzut la lit. i) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM și infracţiunea ascunsă sau înlesnită prin
săvârșirea omorului. Infracţiunea se califică drept omor însoţit de viol în cazul în care acesta a fost
săvârșit: 1) în procesul infracţiunii de viol; 2) în scopul ascunderii violului; 3) din răzbunare pentru
rezistenţa opusă în timpul violului. Întrucât în situaţia dată este vorba de o infracţiune complexă,
cu două obiecte juridice, nu este necesară calificarea suplimentară conform art. 171 din CP al RM.
Omorul săvârșit din motive de dușmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă (lit. j) din
alin. (3) al art. 145 din CP al RM). Prezenţa acestei agravante în Codul penal este necesară,
constituind un factor de prevenire a unor infracţiuni de omor, care, prin rezonanţa socială
pronunţată, pot da naștere unor situaţii conflictuale extrem de primejdioase, degenerând în
confruntări interetnice, interconfesionale, interreligioase sau chiar într-un război civil. Noţiunile
“dușmănie” și “ură” sunt echipolente și interschimbabile, exprimând înțelesul de ostilitate faţă de
o altă persoană, având la bază anumite motive.
Prin “motive de dușmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă” trebuie de înţeles
imboldurile, condiţionate de anumite necesităţi, care exprimă următoarele tendinţe ale făptuitorului
ce au ca efect atitudinea ostilă faţă de victimă: 1) de a demon stra resentimentele în raport cu
victima, datorate superiorităţii sociale pe care făptuito rul consideră că o are faţă de aceasta; 2) de
a arăta inferioritatea victimei, care se datorează, în opinia făptuitorului, apartenenţei la o anumită
naţiune, rasă sau religie17. Săvârșind infracţiunea prevăzută la lit. j) din alin. (3) al art. 145 din CP
al RM, făptuitorul urmărește să lipsească de viaţă una sau mai multe persoane determinate,
concrete, aparţinând unui grup social, naţional, rasial sau religios. Dacă scopul constă în a nimici
în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, trebuie aplicată prevederea de
la lit. a), art. 135 din CP al RM. Omorul săvârșit prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea
mai multor persoane (lit. k) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM). Pericolul social sporit al
omorului săvârșit în această împrejurare rezultă din faptul că mijloacele folosite pentru lipsirea de
viaţă a victimei, prin natura lor sau prin modul în care sunt folosite, pun în pericol viaţa sau
sănătatea mai multor persoane, creând posibilitatea afectării unei pluralităţi de victime. Agravanta
analizată va exista în cazurile de: tragere haotică a focurilor de armă într-un loc aglomerat;
provocare a exploziei sau a incendiului; otrăvire a apei, a produselor alimentare sau a aerului etc.
De asemenea, este necesar ca la locul faptei să fi fost prezente cel puţin două persoane, una dintre
care era victima. Prezenţa pericolului real pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane se
stabilește în fiecare caz concret, ținând cont de toate circumstanţele: calităţile vătămate ale
mijloacelor alese pentru săvârșirea omorului; poziţia victimei în raport cu alte persoane; mărimea
teritoriului afectat etc. Nu este suficient ca mijloacele să fie obiectiv periculoase pentru viaţa sau
sănătatea mai multor persoane; trebuie de stabilit că acest pericol, care provine de la mijloacele

14
respective, era cuprins de conștiinţa făptuitorului. Calificarea se face conform alin. (3) al art. 145
din CP al RM, cu luarea în consideraţie a circumstanţelor de la lit. a) și lit. k) ale acestui alineat,
numai în cazul în care în afară de cei decedaţi sau cei la a căror viaţă s-a atentat au mai fost și alte
persoane, rămase în viaţă, dar care, fiind expuse unui real pericol, puteau muri sau suferi vătămări
ale sănătăţii.
Omorul săvârșit cu scopul de a preleva și/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile
victimei (lit. l) dib alin. (3) al art. 145 din CP al RM). Agravanta este justificată de faptul că în
acest caz persoana este tratată ca și cum ar fi un bun, o bancă de organe și ţesuturi umane care își
găsește rostul doar la salvarea unei alte vieţi, fiind sacrificată în ideea prelungirii existenţei altcuiva,
“mai demn” de a trăi. Conform Legii privind transplantul de organe și ţesuturi umane, adoptate de
Par la mentul Republicii Moldova la 25.06.199918, organele și ţesuturile umane repre zintă
formaţiuni anatomice care nu definesc trăsăturile caracteristice ale personalităţii unui individ.
Printre astfel de formaţiuni anatomice putem enumera: inima, plămânii, rinichii, ficatul, pancreasul,
măduva osoasă, corneea, ţesutul osos, oasele, tendoanele și ţesuturile moi ale aparatului locomotor,
ovulul, sperma, ovarele, testiculele, embrionul, sângele și componentele lui etc. Prin “a preleva
organele sau ţesuturile victimei” se înţelege a le recolta (de exemplu, în vederea realizării unui
transplant). Prin “a utiliza organele sau ţesuturile victimei” se înţelege: a realiza un transplant
(transfuzie); a le consuma în actul de canibalism; a le folosi în cadrul unor ritualuri ezoterice sau
pseudoreligioase ori pentru perversiuni sexuale etc. Prin “a comercializa organele sau ţesuturile
victimei” se înţelege a le vinde, inclusiv peste hotarele ţării. Pentru calificarea faptei conform lit.
l) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM nu se cere realizarea scopurilor menţionate. Motivele
infracţiunii examinate sunt, de regulă, următoarele: interesul material; salvarea propriei vieţi sau a
vieţii altei persoane; carierismul, concretizat în dorinţa de a avansa în post prin salvarea persoanei
care îl poate promova pe făptuitor etc. Această infracţiune poate fi săvârșită de orice persoană,
inclusiv de un lucrător medical. De fapt, este greu a ne imagina că o asemenea faptă ar putea fi
comisă fără participarea unei persoane având cunoștinţe în domeniul medicinii (de exemplu,
omorul poate fi săvârșit sub pretextul efectuării unei operaţii chirurgicale “în interesul” victimei).
Omorul săvârșit la comandă (lit. m) din alin. (3) al art.145 din CP al RM). Periculozitatea socială
ridicată a agravantei date este determinată de faptul că cererea și oferta, înalte pe “piaţa” omorurilor
săvârșite la comandă, riscă să ducă la consolidarea acestei forme sui generis a activităţii de
întreprinzător ilicite. De aceea, practica lichidării fizice a concurenţilor în afaceri sau a altor
persoane trebuie sancţionată în mod energic prin mijloacele legii penale. Ca omor săvârșit la
comandă trebuie calificat omorul condiţionat de obţinerea unei recompense materiale de la cel care
comandă infracţiunea (autorului i se pun la dispoziţie anumite foloase materiale sau el este eliberat
de cheltuieli materiale, de datorii etc.). Omorul săvârșit la rugămintea cuiva, neavând o
determinantă patrimonială, nu poate fi considerat omor săvârșit la comandă. Termenul “comandă”,
utilizat de legiui tor, presupune darea unui ordin, și, respectiv, asumarea corelativă a unui
angajament. În lipsa constrângerii fizice sau psihice, darea de comandă poate să aibă doar o esenţă
oneroasă. La săvârșirea omorului la comandă întotdeauna iau parte câteva persoane (cel puţin două
– persoana care comandă și autorul). Fapta fiecăreia din aceste persoane necesită calificare de sine
stătătoare. Totodată, persoana care comandă omorul poate îndeplini orice rol juridic (organizator,
instigator, complice, coautor). Dacă persoana care execută comanda de omor nu este pasibilă de
răspundere penală, atunci cel care a dat comanda, având rolul de organizator sau instigator, va fi

15
considerat autor al infracţiunii. Or, infracţiune fără autor nu poate exista. Dacă celui care comandă
omorul nu i-a reușit să-l determine pe potenţialul autor să execute comanda, fapta primului trebuie
calificată ca pregătire pentru omor la comandă. Fapta autorului omorului săvârșit la comandă nu
poate fi calificată suplimentar conform lit. b) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM, din moment ce
interesul material îl ghidează în mod inerent. Totodată, persoana care dă comandă de omor se poate
conduce de alte motive (de exemplu, răzbunare); de aceea, dacă ea acţionează din interes material,
cele comise vor cuprinde și agravanta de la lit. b) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM.

16