Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Incadrare in Camil Petrescu se numara printre intemetorii romanului romanesc modern si apartine
epoca perioadei interbelice a literaturii. Activitatea sa literara este vasta, abordand genurile
liric, epic si dramatic. Operele sale eseistice promoveaza ideea de innoire a literaturii
romane si de sincronizare a acesteia cu cea universala.

Conceptia Conceptia sa despre creatie este exprimata in articolul „Noua structura si opera lui
despre Marcel Proust”, reprodus in volumul ”Teze si antiteze”. Autorul enunta opinia conform
roman careia formula estetica a prozei traditionale de tip balzacian este invechita, propunand
un tip modern de exprimare epica, de provenienta proustiana. In timp ce naratorul
onmiscient prezinta doar o „propunere de realitate”, cel modern reda realitatea insasi,
exploatand o tehnica narativa inovatoare, anume autenticitatea subiectiva, natariunea
se incheaga la persoana intai din punctul de vedere al celui care o prezinta, fiecare
personaj narator devenind astfel o ipostaza a eului real „Sa gandesc eu[...]Asta e
singura realitate pe care o pot povesti[...] Dar aveasta este realitatea constiintei mele,
continutuluimeu psihologic[...]Din mine insumi, eu nu pot iesi[...]Eu nu pot vorbi onesc
decat la persoana intai.”
Refelexiile teoretice asupra romanului formulate in acest articol sunt exemplificate
prin doua opere literare de valoare, anume romanele „Ultima noapte de
dragoste,intaia noapte de razboi” si „Patul lui Procust”
Scrierile sale urmeaza astfel principalele principii moderniste formulate de Eugen
Lovinescu, anume trecerea prozei de la prezentarea mediului rural catre celurban,
axandu-sepe dezvoltarea constiintei complexe a intelectualului si crearea roamnului de
ananliza psihologica.
Elemente Coordonatele modernismului care stau la baza scrierilor camilpetresciene sunt
moderniste particularizate astfel: utilizarea elem. de analiza psihologica si prezentarea implicita a
planului constiintei personajelor si a conflictului interior, perspectiva narativa
subiectiva, folosirea persoanei intai,prin care este redata confesiunea, autenticitatea,
lipsa cronologiei, apelarea la memoria voluntara sau involuntara, folosirea
introspectiei, anticalofilismul.
Aparitie, Romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este publicat in 1930
Tematica siprezinta,ca tematica, drama intelectualului lucid in raport cu doua experiente
capitale,iubirea si razboiul, prin care eroul principal spera s isi gaseasca identitatea.
Specia Romanul este o specie a genului epic, in poza, de mare intindere, cu personaje
literara numeroase si actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative si
dezvoltand conflicte puternice.
Incadrarea in „Ultima[..] intaia” e un roman modern de tip subiectiv. Perstectiva narativa este
tipologie; unica, aceasta construindu-se ca o confesiune a pers principal, Stefan Gheorghidiu,
Instantele care indeplineste totodata rolul de narator al experientelor traite. Sunt dezvoltate
comunicarii doua coordonate temporale: prezentul frontului si timpul subiectiv al
narative; rememorariipovesti de iubire traita alatrui de Ela.
Tehnici Autoanaliza la care recurge acesta se remarca prin luciditate in raport cu cele doua
narative experiente existentiale. Firul epical romanului se abate de la ordinea ronologica a
faptelor, prezentarea intamplarilor de pe front fiind intrerupta de amintirea iubirii.
Elemente de Scrierea are doua parti, sugerate si detitlul amplu, prin care se sintetizeaza o aventura
structura in planul cunoasterii absolute, prin intermediula doua experiente unice ale
constiintei,”noaptea”facand referire la o stare de incertitudine a personajului narator
in raport cu acestea. In vreme ce prima parte apartine filonului functional, partea a
doua porneste de la date reale din biografia autorlui, care fusese ofiter al armatei
romane in Primul Razboi Mondial.
Repere Reperele temporale si spatiale proiecteaza actiunea in imaginar, pe doua
spatio- coordonate: in plan exterior, dar mai ales in cel interior, al constiintei personajului
temporale principal. Perspectiva temporala prezinta timplul subiectiv al rememorarii povestii de
iubire, inserat in prezentul actiunii de pe front, fixata la inceputul sec 20. Astfel,
romanul se abate de la prezentarea cronologica a faptelor, actiunea bazandu-se pe
alternanta planurilor narative. Spatiul real, obiectiv, delimitat prin indici specifici cum
ar fi Campulung, Damboviciora, Valea Prahovei, Bucuresti se impleteste cu cel
subiectiv al framantarilor sufletesti.
Constructia Contructia subiectului alterneaza planurile narative, exterior si interior, obiectiv si
subiectului; subiectiv, al realitatii-al constiintei. Incipitul romanului îl surprinde pe naratorul
Partea intai; personaj ca sublocotenent, luptând pe front în Primul Război Mondial. El conține indici
Incipitul; temporali și spațiali: " în primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată
concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitală, la fortificarea Văii
Prahovei, între Bușteni și Predeal.". Relatări la persoana întâi, reprezentată de mărci
gramaticale specifice, acesta prezintă, în mod ironic, superfit super superficialitatea cu
care sunt amenajate fortificațiile românești, care arătau " niște șănțulețe ca pentru
scurgere de apă, acoperite și colo cu ramuri și frunziș, ferite cu pământ ca de un laț de
mână" și pe care cu toții le numeau " tranșee", deși ele ar fi putut să fie făcute cu
ușurință și întru un timp foarte scurt de" 10 porci țigănești cu boturi puternice".
Un fapt divers apărut în presă declanșează întruna de zile o discuție aprinsă între
superiorii strânși la popotă:" din acea zi sau societate bună și a ucis nevasta
necredincioasă și a fost absolvit de vină de către judecătorii lui". Opiniile exprimate
sunt variate chiar contradictorii relevând artistic multitudinea perspective lor
subiective asupra aceluiași subiect. Căpitanul Dimiu susține că " nevasta nu trebuie să
își facă de cap", în timp ce Corabu este intrigat de faptul că soțul înșelat ales sa
pedeapsa capitală dispunând de viața celei care nu îl mai iubește, pe când Floroiu este
un apărător înverșunat al dreptului fiecăruia la fericire individuală, căci" dreptul la
dragoste e sfânt" și nu trebuie condamnată femeia, care își caută împlinirea
sufletească.
Pentru că părerea generală tinde să analizeze sentimentul complex al iubirii, Stefan
Gheorghidiu simte nevoia prima propria concepție în legătură cu mobilul discuției și
intervine vehement și pătimaș:" trebuie să se știe că și iubirea are riscurile ei. Că cei
care se iubesc ai drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt." El formulează, de
asemenea, o viziune particulară asupra iubirii, o cale de cunoaștere a absolutului:" o
iubire mare e mai curând un proces de autosugestie(...)Orice iubire e ca un
monoideism voluntar la început, patologic pe urmă".

Tehnica Prin intermediul memoriei, Gheorghidiu exteriorizează involuntar frământările

memoriei sufletești latente, concretizate prin datele esențiale ale unicei sale iubiri pentru Ela.
involuntare Readucerea în prezent a faptelor care aparțin trecutului este de fapt un proces de
căutare a" timpului pierdut" în vederea regăsirii sinelui. El reface monografic povestea
de iubire, prezentând minuțios toate etapele acesteia.
Tehnica Confesiunea debutează sub semnul incertitudinii:" eram însurat de doi ani și jumătate
narativa a cu o colegă de la universitate și bănuiam că mă înșeală". Sentimentul se naște din
confesiunii orgoliu, căci naratorul mărturisește când se simțea " măgulit" de atenția acordată de "
mai frumoasă studentă" de la Litere.
Portretul Elei prezentat prin intermediul caracterizării directe zugrăvește prototipul
femeii ideale:" cu ochii mari, albaștri, vii Ca niște întrebări de cleștar, cu neastâmpărul
trupului tânăr, cu gura necontenit umeda și fragedă, cu inteligență care irumpea,
izvorâtă tot atât de multe din inimă cât de sub frunte, era, de altfel, un spectacol
minunat. Izbutea să fie adorată de camarazi, băieți și fete deopotrivă, căci înfrumuseța
toată viața studențească."
Începutul relației dintre ei stă sub semnul fericirii originare, căci cei doi se
completează unul pe celălalt pentru un mod unic, precum membrii cuplului adamic,
trăind străină starea de grație a fericirii, care pare eterna: " simțeam eu că femeia
aceea era a mea în exemplar unic: așa ca eul meu, ca mama mea, că ne întâlnisem de la
începutul lumii (...) și aveam să pierim la fel amândoi”.

Episodul Episodul moștenirii, considerat de critica literară un nucleu epic de roman balzacian,
mostenirii prin descrierea detaliată a casei și prin evidențierea tipului uman al avarului, prezintă
dezechilibrul noului cuplu. Unchiul lui Ștefan Gheorghidiu, pe nume Tache, le lasă celor
doi tineri drept moștenire o avere considerabilă. Ștefan constată că Ela este atrasă de
discuțiile despre avere și de viața modernă, dorindu-si sa schimbe radical modul lor
modest de existență. Această situație neașteptată este menită să reliefeze adevărata
natură a protagoniștilor.
Ștefan consideră averea o povară, neavând" noțiunea Banului", la fel ca și tatăl său;
fire boemă, mulțumit cu plăcerile spiritului, el este ironizat de celălalt unchi al său,Nae
Gheorghidiu, un reputat om de afaceri:" cu Kant ala al dumitale si cu Schopenhauer nu
faci în afaceri nicio brânza. Eu sunt mai destept ca ei când vine vorba de parale."
Naratorul-personaj pătrunde astfel involuntar într-o lume pe care nu o înțelege, care îi
provoacă repulsie și de care simte nevoia să se ferească. Totuși, descoperă cu stupoare
că Ela este foarte interesată de Moștenirea, care va scoate la iveală latura ei
pragmatică, aceasta vorbind cu naturalețe despre chestiuni financiare:" aș fi vrut o
mereu feminină, deasupra discuțiilor acestea vulgare(...). Ma cuprindea o nesfârșită
tristețe văzând că nici femeia asta, pe care o credeam aproape suflet din sufletul meu,
nu înțelegea că poți să lupți cu îndârjire și fără cruțare pentru triumful unei idei, dar în
același timp să îți fie silit să te frămânți pentru o sumă, fie ea oricât de mare.
Distincția majoră, se contureaza treptat, între aparența Elei și esența ei, strecoară în
sufletul îndrăgostitului îndoială, observată minuțios și care duce către certitudine.
Etapa mondenă a vieții de cuplu de buteaza sub semnul ironiei amare:" am devenit și
mondeni!" și continuă printre acumulare de date, care, cu timpul, deteriorează
imaginea idealizată Elei. Renunțarea la vechii prieteni, observațiile asupra
vestimentației la modă, noile cercuri de cunoștințe frecventate produc înstrăinarea
celor doi ,care capătă, pentru firea sensibilă a lui Ștefan, proporții catastrofice:" viața
mea devenit în curând o tortură continua".
Motivele eșecul lui său erotic, identificat curatarea unei oportunități de atingere a
absolutului, sunt analizate cu luciditate și minuțiozitate, transformându-se in
neîmpliniri spirituale, generate de neliniște profundă.
Excursia la Odobești, întreprinsă la invitația verișoarei Anișoara, o amatoare de
distracții mondene este prilej pentru Ștefan de a adăuga un nou motiv de neliniște în
 ceea ce o privește pe Ela, anume posibilitatea ca aceasta să le înșele, iremediabil
sentimentele. El devine foarte gelos, deși nu recunoaște, declarând cu fermitate :" nu,
nu am fost gelos, deși am suferit atâta din cauza iubirii". Acordarea exclusivității din
partea soției sale i se pare o situație firească, contrazisă însă de atitudine a acesteia
față de un avocat obscur și " dansator foarte căutat de femei", domnul G., căruia
aceasta îi acordă foarte multă atenție:" în cele trei zile cât am stat la Odobești, am fost
ca și bolnav(...) îmi descopeream nevasta cu uimire dureroasă."
Declanșarea crizei de gelozie la constatarea anumitor gesturi familiare dintre cei doi
masina sufletul bărbatului constituind use ca prilej de analiză a fiecărui detaliu în
speranța aflării unei concluzii. Frământările interioare, deși ating cote nebănuite sunt
ascunse cu grijă din teama de ridicol. Ștefan este foarte orgolios și de aceea nu
consimte la ideea de suferință manifestată public:" mă chinuiam lăuntric ca să par
vesel(...) și eu mă simțeam imbecil și ridicul".
Urmează o perioadă tensionată în viața de cuplu marcată de certuri și împăcări.
Pentru Ștefan, imaginea femeii iubite prezintă oscilații chinuitoare între ipostaza
angelică, ca Suflet pereche al său, și cea demonică, marcată de gândul că aceasta ar
putea să fie ipocrită și sa ii insele sentimentele. Incertitudinea îi spiritul și hotărăște să
se înroleze voluntar trecând de la experiența unei iubiri eșuate la Drama confruntării
directe cu moartea.
Întors între o noapte pe neașteptate acasă, observă absența soției care se întoarce
abia dimineață; o noapte de deznădejde, incertitudine și suferință se soldează cu o
despărțire grabnică; Gheorghidiu, fiind convins că Ela nu l-a iubit niciodată, se desparte
de aceasta fără explicații suplimentare, terrier găsește dovada clară că soția sa petrecut
noaptea la Anișoara, al cărei soț plecase. Din nou situația devine incertă, împăcare
între cei doi urmată de noi bănuieli, când acesta îi cere să treacă o parte din moștenire
pe numele ei în eventualitatea în care el va muri pe front. Atunci când îl vede
întâmplător pe domnul G în orașul Câmpulung, unde ea alesese să își petreacă vacanța,
ștefan se simte din nou trădat, gândind că o coincidență ar fi imposibilă. Este astfel
hotărât să ii omoare pe amândoi, dar este silit de împrejurări să se întoarcă la
regiment.
Partea a A doua parte a romanului debutează sub semnul ororilor frontului. Jurnalul de
doua campanie exprima viziunea individului asupra drum E generată de lupta între forțe
inegale, arătând incompetența armatei dezorganizate din care face parte.
Gheorghidiu se inrolase din două motive principale: Dorința de a scăpa de obsesia
neîmplinirii în iubire și nevoia de a acumula o nouă experiență capitală, necesară
propriei formări ca personalitate, însuși mărturisind:" nași vrea să existe pe lume o
experiență definitivă de la care să lipsesc.".
Din punctul de vedere al intelectualului lucid, războiul se constituie ca un carnagiu, iar
unicul scop al celor care luptă este acela de a scăpa cu viață. Drama războiului, de scris
în mod obiectiv, fără idealizare, cu o tentă ironică, este copleșitoare și umbreste, în
conștiința personajului, neîmplinirile din planul sentimental. Experiența luptei pentru
eliberarea Transilvaniei de sub ocupație austro ungară este trăită la intensitate
maximă. Haosul general, " bâlciul de oameni"," viziunea miilor de morți, oregon ulei de
obuze, a trupurilor zvârlite în aer" compun imaginea terifiantă a unei lupte inumane. În
mod bizar, se creează o legătură sufletească între participanții la luptă, ștefan simțind
sa mai apropiat de tovarășii de front decât de propria mamă, mama cu care avusese
divergențe în ceea ce privește Moștenirea primită.
Scene memorabile și înfiorătoare se succedă prin fața ochilor săi în momentul în care
 batalionul, pe care îl conducea, este luat prin surprindere de inamici. Soldatul Marin
Tuchei rostește neîntrerupt cuvintele sentențioase " ne-a acoperit pământul lui
Dumnezeu", iar un altul, deși capul ia fost Retezat de un obuz, aleargă în continuare
după Gheorghidiu, din reflex, până când se prăbușește inert în scenă marcată de tragic
și grotesc.
Drama războiului, prezentată cu autenticitate de personajul narator, care a luat parte
la această experiență definitorie, creează o prăpastie imensă între cei de pe front și cei
de acasă, care se mulțumeau doar să comenteze evenimentele apocaliptice.
În condițiile dobândirii acestei unice experiențe, ștefan se simte detașat de
frământările sufletești anterioare. Fiind rănit și spitalizat, el revine la vatră total
schimbat, capabil să renunțe la fantasmele trecutului. Deși Ela se dovedește foarte
grijulie, o consideră o străină, la care se gândește cu nepăsare:" sunt obosit, me
indiferent chiar dacă e nevinovata".
Ștefan realizează, nu fără o umbră de tristețe, căianu reprezintă idealul, ca, prin
atitudinea ei și-a pierdut caracterul unic de pereche a sa, căzând în derizoriu, fiind ca
oricare alta femeie. Astfel, el nu poate decât se îi adreseze o întrebare simplă, pe un
ton indiferent " ascultă, fata dragă, ce ai zice tu dacă ne am despărți?". Această
interogație retorică este urmată de un gest de mărinimie sarcastică, prin care îi lasă o
avere considerabilă" absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preț la cărți(...) de la
lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul." Mărinimia este simbolică," trecutul"
lăsat în urmă reprezentând toate frământările și toată suferința provocată de femeia
care nu s-a ridicat la nivelul aspirațiilor celui care a iubit-o în mod absolut; Stefan
Gheorghidiu devine astfel pregătit pentru a începe o viață nouă, în căutarea
permanentă a experiențelor majore.
Constructia Ștefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului, îndeplinind totodată rolul
personajelor de narator.El consemnează la persoana întâi, în mod subiectiv, experiența proprie în
raport cu cele două coordonate esențiale ale destinului său iubirea și Războiul. Acesta
întruchipează tipul intelectualului lucid, aflat în căutarea absolutului, care se
autoanalizează în raport cu realitatea obiectivă a războiului și cu cea interioară, a
propriilor amintiri despre povestea de dragoste trăită alături de Ela.
Trasaturi Portretul acestuia prinde contur pe parcurs, prin acumulare de date esențiale asupra
devenirii sale. Absolvent al Facultății de Filosofie, Stefan se simte familiar În lumea
cărților, ale căror idealuri le transpune în viața de zi cu zi. Relația cu Ela fundamentează
inițial pe orgoliu, însuși mărturisind ulterior:" începusem să fiu măgulit de admirația pe
care o aveam mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaș iubit de una
dintre cele mai frumoase studente și cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei
mele iubiri."
Tipul Individul superior nu poate concepe iubirea decât în varianta sa ideală, ca pe o cale
intelecualului de cunoaștere a absolutului, prin Unirea spirituală a două suflete pereche:" căutăm
lucid ante ficare și o verificare a eului meu(...). Nu m-as fi putut realiza decât într-o dragoste
absoluta.".
Aflat în prezentul frontului, el retrăiește drama neîmplinirii erotice, căci povestea sa
de iubire se află sub semnul incertitudinii. Încă din primul capitol al cărții, personajul
narator își relevă superioritatea, evidenta prin ironia amară a prezentării fortificațiilor
de pe Valea Prahovei, dar și prin intervenția sa impulsivă declanșată de un fapt divers
discutat la popotă. Concepția particulară a supra iubirii trădează idealismul său,
considerând că iubirea reprezintă o regăsire a sinelui prin celălalt membru al cuplului,
de la care niciunul dintre cei doi nu se poate abate. Consimțind iubirea absolută,
 partenerii "au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt."
Memoria esențială a personajului declanșata involuntar, precum în capodopera
scriitorului francez Proust, redă cu minuțiozitate etapele semnificative ale poveștii de
dragoste. Dacă inițial trăiește fericirea complexă a unei relații perfecte, în condiții de
existență modeste, intervenția moștenirii în viața celor doi strica echilibrul cuplului
relevând trăsături contradictorii ale membrilor săi. Ștefan dovedește un caracter
puternic, nelasandu-se influențat de perisabilitatea posesiunii materiale și fiind
considerat de reprezentanții acestei lumi un inadaptat. Moștenirea declanșează
conflictul său interior, căci spre deosebire de el,Ela este tot mai captivată de lumea
nouă a mondenitatii. Iubirea devine astfel un tărâm al incertitudinii, un prilej de
îndelungi observații și analizei întreprinse de bărbatul orgolios care nu își mai
recunoștea jumătatea.
Fire pasională și reflexivă, Stefan disecă fiecare gest sau vorba a acesteia, în vedere
elucidarii propriei dileme interioare. Nepotrivirea dintre ei este evidentă atunci când
aceasta îi sugerează că ar trebui să se îmbrace" la modă", în esență el se dovedește
foarte puțin preocupat de ținuta sa vestimentară, reprezentând intelectualul modest,
care trăiește din bucuriile spiritului.
Excursia la Odobești reliefează gelozia personajului a cărui soție acord de importanța
unui anume domnul G cu care ar fi putut avea o relație extraconjugală. Ștefan respinge
însă ideea ca ar fi gelos considerând-o nonconformisa cu idealurile sale; cu toate
acestea,observarea lucidă a comportamentului celor doi Îi ridică puternice semne de
întrebare.
Hipersensibil și orgolios peste măsură, ștefan Redă în amănunt chinurile dezamăgire
în iubire, care îi Transformă existența într-o "tortură". Orice nou detaliu disecat până la
cele mai profunde semnificații amplifică dilemele conștiinței, transformându-le intr-un
calvar de proporții catastrofice.
Nemaisuportând frământările sufletești, dar dorind totodată să participe activ la orice
experiență fundamentală, care l-ar putea definitiva ca personalitate, acesta se
înrolează voluntar, în mod orgolios, înlocuind dramă personală a deziluziei cu cea
colectivă a confruntării permanente cu moartea.
Prezentarea războiului se realizează în mod veridic, de către un fin observator, cu
capacitate sporită de a fi ironic, chiar și în condiții tragice. Notațiile sale vădesc
luciditatea personajului narator, spiritul său polemic, asumarea reacției de groază în
fața morții și abandonarea atitudinii de fals patriotism.
Drama războiului estompează treptat Drama neîmplinirii erotice, personajul
completând și propria identitate cu noi experiențe vitale. Întoarcerea în lumea îi
aparține scoate la iveală o indiferența totală față de femeia,care nu a fost capabilă de
a se ridica la rangul de ideal al său și pe care o privește doar ca pe" un tablou",
dovedind hotărâre în decizia finală de a o părăsit definitiv. Gestul nobil de a îi lăsa
acesteia bunuri materiale, de care se simțea atașată, precum și tot " trecutul" trădează
dorința personajului de a se elibera de cumplita dezamăgire erotică a trecutului. Cu
toate acestea, labilitatea sa emoțională, precum și idealismul său îl vor conduce
probabil către un nou eșec sentimental.
Relatia cu Ela În relație cu Ela, Stefan dovedește o transformare sufletească și comportamentală, de
la iubire absolută, la Drama dezamăgirii totale. Singura perspectivă însă, anume cea
subiectivă a personajului narator, limitează cititorul la a interpreta doar opinia
acestuia, nelăsandu-i femeii e dreptul la replică. Personalitatea Elei se conturează doar
prin prisma lui Gheorghidiu, el redând propria percepție asupra acesteia.
Modalitati de Portretul personajului conturat în special prin caracterizare indirectă, prin
caracterizare prezentarea subiectivă a faptelor, vorbelor, atitudinilor sale. Pe parcursul romanului,
însuși se autocaracterizează ca fiind un intelectual orgolios, însetat de absolut:" Nu m-
as fi putut realiza decât între o dragoste absolută", dezmințind total Gelozia, de care
însă dă dovadă din plin. Un alt personaj, anume unchiul său, Nae, îl caracterizează în
mod direct ca fiind lipsit total de "spirit practic", într-o lume în care domină puterea
"paralelor": " nu ai spirit practic... Ai să îți pierzi averea."
Principalele modalități de analiză psihologică utilizate de Camil Petrescu, anume
monologul interior, introspecția și retrospectia, auto analiza, memoria voluntară și
involuntară, contureaza o imagine completă asupra unei cunoștințe unice a unui
personaj memorabil, un intelectual superior, care aparține unei lumi mediocre.
Arta narativa Din punctul de vedere al stilului, se remarcă sobrietatea, claritatea și anticalofilismul.
Romanul este conceput ca o confesiune a eroului central, principalul său mod de
expunere fiind monologul interior, bazat pe introspecție. Originalitatea scrierii derivă în
principal din complexitatea analizei psihologice a unei conștiințe unice.
Incheiere In acest sens, Marian Popa nota:" camil Petrescu este unul dintre promotorii înnoirii
literaturii la un nivel înalt principal, într o vreme când filosofic și tehnic, romanul
românesc rămăsese la stadiul primei jumătăți a secolului 19, sau trecuse la
confecționarea iUmor rudimente moderniste fără acoperire teoretică serioasă.".