1.

Abordare generală a fixării rezultatelor cercetării la faţa locului prin înregistrări de video şi
imagine
La abordarea acestei teme se preferă exprimarea : „Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului prin
înregistrări de sunet şi imagine”, nu neapărat din dorinţa de a fi original ci, observând multitudinea de
tehnologii, ce pot fi folosite pentru înregistrarea, stocarea, prelucrarea şi redarea sunetelor şi
imaginilor, am considerat că, în cadrul demersului ştiinţific, trebuie acceptată – în pofida dotării,
adesea precare, de care beneficiază compartimentele specializate din cadrul organelor judiciare – o
noţiune care să fie în măsură să depăşească abordarea oarecum restrictivă la unele mijloace uzual
folosite, datorită facilităţii şi costului redus pe care îl presupune folosirea acestora, şi, în acelaşi timp,
să fie suficient de cuprinzătoare pentru a include toate elementele de noutate ce pot apare, datorită
exploziei tehnologice, la intervale foarte scurte de timp. Indiferent de tehnologia utilizată1 – fotografie
alb-negru sau color; film, înregistrări magnetice, digitale, pe suport informatic, etc. – înregistrările de
sunet şi imagine trebuie să îndeplinească, pentru a putea fi acceptate în domeniul judiciar, următoarele
condiţii:
• Înregistrările de sunet şi imagine trebuie să se realizeze rapid şi, relativ, simplu, cerinţele muncii
impunând ca operaţiunile necesare să se realizeze într-un timp scurt, pentru a putea fi utile în
continuarea – cu operativitate – a cercetărilor, iar cerinţele necesare pentru calitate să poată fi realizate
de către un personal, a cărui specializare să nu fie costisitoare.
• Înregistrările de sunet şi imagine trebuie să fie obiective, să reprezinte o copie cât mai fidelă a
realităţii, eventualele distorsiuni sau pierderi să nu poată afecta sau pune sub semnul întrebării
utilitatea în cadrul procesului judiciar.
• Înregistrările de sunet şi imagine trebuie să suporte o procedură de certificare – modul de lucru
trebuie să permită o protecţie împotriva falsificării totale ori parţiale. Toţi cei interesaţi trebuie să fie
convinşi că ceea ce văd şi aud, efectiv, a fost constatat la faţa locului.
Care este obiectul înregistrărilor de sunet şi imagine ?
Ideal este să se înregistreze întreaga activitate, care se desfăşoară la faţa locului; important, în acest
sens, este ca echipa de cercetare la faţa locului să aibă capacitatea de stoca un volum atât de mare de
informaţie. În aceste condiţii, devine necesar ca, în cadrul echipei, să participe un număr suficient de
operatori – un număr recomandat ar fi doi, în ideea că, atunci când nu sunt probleme deosebite, unul

1
Notă. – pe parcursul acestei secţiuni nu voi detalia modalităţi şi procedee de folosire a fiecărei tehnologi în parte,
considerând că astfel de observaţii îşi pot găsi un loc oportun în cadrul unei lucrări cu un mai pronunţat caracter tehnic
unde, probabil, pe parcursul unui capitol distinct se pot detalia toate aspectele pertinente problemei
3
va avea ca principal obiectiv activităţile desfăşurate de către tehnicieni, iar al doilea s-ar ocupa de ceea
ce fac anchetatorii.
Înregistrările de sunet şi imagine pot fi clasificate în trei mari categorii2:
- înregistrări ale locului faptei;
- înregistrări ale activităţilor ce se desfăşoară la faţa locului;
- înregistrări ale urmelor şi mijloacelor materiale de probă care se ridică în vederea continuării
cercetărilor; ale persoanelor care sunt conduse sau aduse la sediul organului judiciar, de asemenea,
pentru continuarea cercetărilor; ale urmărilor pe care persoane interesate le reclamă ca aducătoare de
prejudiciu; ale altor aspecte de natură a interesa sub aspectul măsurilor legale, luate de către echipa
deplasată la faţa locului. Înregistrările locului faptei vor avea ca obiect modul în care s-a prezentat
locul faptei, în momentul ajungerii echipei de cercetare la faţa locului. În fapt, se fixează detaliat
ipoteza în care a trebuit să lucreze echipa. În cadrul acestor înregistrări, trebuie distins, în funcţie de
obiect, între înregistrările de sunet şi imagine de orientare, schiţă, şi cele ale obiectelor principale şi
urmelor. Tot în această categorie pot fi incluse şi înregistrările de detaliu care, deşi creează o realitate
secvenţială – prin aceea că menirea lor este de a detalia aspectele specifice ale fiecărui obiect, ce are
legătură cu activitatea ilicită desfăşurată, ale fiecărei urme ce poate contribui la aflarea adevărului –
pot contribui, într-o viziune dinamică, la formarea unei imagini cât mai reale, a întregului loc al faptei.
Înregistrările de sunet şi imagine pentru orientarea locului faptei se realizează, principial, în faza
statică a cercetării la faţa locului, când încă nu s-a mişcat nimic din tot ce se află în perimetrul
acestuia3, fiind destinate să redea aspectul general al perimetrului, pe care se desfăşoară activitatea de
cercetare la faţa locului şi a împrejurimilor sale, astfel încât să poată servi la orientarea în teren a
organelor judiciare şi a celorlalte persoane interesate în cauză; persoana care analizează aceste
înregistrări trebuie să realizeze exact unde se află locul în care s-a desfăşurat activitatea ilicită şi
împrejurimile acestuia. De asemenea, prin înregistrările pentru orientarea locului faptei, se urmăreşte
surprinderea acelor aspecte, capabile să ofere o anumită imagine, asupra raportului dintre locul
propriu-zis al faptei şi zona înconjurătoare, cum sunt, de pildă, distanţele până la construcţiile sau alte
puncte de reper din apropriere, drumurile de acces, posibilităţile de vizibilitate, etc.4 În funcţie de

2
Notă –sa optat pentru această modalitate de abordare din considerente de psihopedagogie, fiind convins că, grupate astfel,
vor putea fi sistematizate, reţinute şi urmărite, în aplicare, mai uşor, mai ales în condiţiile în care este uşor de observat şi
ordinea cronologică în care se desfăşoară.
3
Mircea I. - Criminalistica, ediţia a-II-a Editura "Chemarea", Iaşi, 1994
4
Stancu E. Tratat de criminalistică, Edit. Universul juridic, Bucureşti, 2008
4
tehnologia pentru care s-a optat, se vor alege locurile şi procedeele adecvate pentru efectuarea + obiect
clădirea, în ansamblu, cu faţadă, căi de acces, etc.; clădirile din imediata vecinătate; strada, bulevardul,
aleea, etc. – integral sau porţiuni din acestea – cu reperele fixe, ce se găsesc în apropierea clădirii în
care se desfăşoară activitatea, cum ar fi arbori ornamentali, panouri publicitare, fântâni, semne pentru
orientarea circulaţiei rutiere sau pietonale. Atunci când perimetrul pe care se desfăşoară cercetarea la
faţa locului se găseşte în loc deschis, trebuie făcute toate eforturile necesare pentru a cuprinde, în
întregime, tot locul faptei şi, suplimentar, unele repere din teren, ce pot conduce la identificarea acestui
loc, precum intersecţii de şosele, căi de acces spre diverse obiective economice, stâlpi de înaltă
tensiune, clădiri, adăposturi temporare, etc. În acest caz, pentru ca imaginile şi sunetele aferente –
dacă au importanţă pentru cauză – să fie cât mai cuprinzătoare, trebuie înregistrate dintr-un punct de
staţie, situat la o înălţime cât mai mare, la nevoie chiar din elicopter.
Înregistrările schiţă au ca obiect doar locul pe care se desfăşoară cercetarea la faţa locului 5, fără
împrejurimi, raţiunea subzistând tocmai prin surprinderea tuturor elementelor ce conferă
individualitate perimetrului acceptat, ca obiect central al cercetării criminalistice6. Imaginile trebuie
să fie într-o cantitate suficientă, luate din diferite unghiuri, folosindu-se cele mai adecvate metode
pentru a obţine o reprezentare completă a locului pe care echipa şi-a desfăşurat activitatea, raportat la
care se poate analiza în legătură cu ceea ce s-a descoperit ori efectuat sau, din contră, nu s-a descoperit
ori efectuat.
Trebuie observat că, aceste înregistrări, la fel ca şi cele de orientare, sunt dominate de imagini, sunetul
având, aici, un rol mai redus, condiţionat de posibilitatea surprinderii legăturii cu fapta săvârşită sau/şi
cu activitatea de cercetare la faţa locului7. Înregistrările obiectelor principale, urmelor şi cadavrelor
au ca scop fixarea caracteristicilor obiectelor care au fost folosite sau au fost destinate să fie folosite
la desfăşurarea activităţii ilicite, a obiectelor rezultate prin desfăşurarea activităţii ilicite, a urmelor şi
a celorlalte consecinţe ale desfăşurării activităţii ilicite, a fixării poziţiei, formei şi dispunerii acestora,
în raport de reperele caracteristice sistemului de referinţă pe care îl formează perimetrul cercetat.

5
Notă – în sens larg, incluzându-se aici şi locul unde se află amplasate obiectele care au servit la sau au alte legături cu
săvârşirea infracţiunii, perimetrul pe care au apărut consecinţe, perimetrul pe care s-au desfăşurat diferite secvenţe din
„filmul” săvârşirii infracţiunii, etc.
6
Mircea I. - Criminalistica, ediţia a-II-a Editura "Chemarea", Iaşi, 1994.
7
Notă. – dacă prin sunetele înregistrate se completează adecvat imaginile, atunci totul capătă raţiune; dacă sunetul este
nerelevant, imaginile fiind suficiente pentru ilustrarea aspectelor considerate importante de către echipă atunci poate
deveni necesar să se renunţe la sunet, acesta putând deranja, devenind obositor, etc.
5
Imaginile vor fi captate în două etape8 – mai întâi, obiectul care focalizează interesul anchetei
împreună cu reperele învecinate, după care numai obiectul ca atare. Şi aici, în funcţie, de situaţie, se
pot efectua înregistrări de imagine din mai multe poziţii, în vederea atingerii scopului propus.
Principial, sunetele sunt puţin relevante, dar, uneori, pot ajuta la lămurirea unor împrejurări ale cauzei,
putând completa fericit informaţia fixată prin imagini. Înregistrările de detaliu se efectuează,
principial, – spre deosebire de înregistrările la care am făcut referire mai sus, ce au ca element
caracteristic şi faptul că se efectuează în faza statică – în faza dinamică a cercetării la faţa locului. Nu
sunt înregistrări ale obiectelor în adevăratul sens al cuvântului, ci urmăresc să surprindă acele elemente
de specificitate, ce conferă individualitate obiectului înregistrat. De subliniat este că, imaginile din
această categorie au o importanţă deosebită în cadrul fixării rezultatelor cercetării la faţa locului,
pentru că pot prezenta, cel mai bine, ceea ce este particular, apărut în procesul desfăşurării activităţii
ilicite şi al dezvoltării consecinţelor inerente; descrierea, în cadrul procesului-verbal, oricât de savantă
şi meticuloasă ar fi, nu poate atrage atenţia suficient, nu poate impresiona aşa cum o poate face o
înregistrare de imagini. Fiind vorba despre detalii, înregistrările de imagini, aici, vor fi executate,
adesea, la o scară mai mare decât dimensiunea reală9. Un aspect demn de subliniat, înainte de a încheia
referirile la înregistrările locului faptei, îl constituie faptul că, multe dintre obiectele importante ce
caracterizează aspectul locului faptei, pot să se regăsească în mai multe imagini – fiecare dintre
acestea, realizată în condiţii şi pentru realizarea unor scopuri diferite. Astfel, doctrina 10 oferă ca
exemplu urmele de paşi, lăsate de către făptuitor la faţa locului, ce apar atât în imagini schiţă – pentru
a fixa orientarea lor faţă de celelalte obiecte – în imagini ale urmelor principale – pentru fixarea
elementelor mersului – cât şi în imagini de detaliu – pentru a se fixa elemente de individualitate. În
opinia mea, suntem în faţa unei stări de normalitate şi nicidecum în faţa unui element de nesiguranţă,
de risipă de timp şi mijloace sau alte asemenea. Avem de fixat o stare de lucruri parte a realităţii, iar
aceasta nu poate fi decât complexă, foarte important fiind, în context, nu numai fixarea existenţei unei
entităţi materiale, ci, şi raporturile dintre aceasta şi restul mediului, elementele ce compun
neobişnuitul, caracteristic modificărilor produse cu ocazia desfăşurării activităţii ilicite. Înregistrările

8
V. Bercheşan – Valorificarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii-curs de tehnică criminalistică, vol. I, Edit. Little Star,
Bucureşti, 2001, pag 182
9
Notă – practicienii folosesc adesea scara de 4:1 în cazul striaţiilor lăsate de folosirea instrumentelor pentru forţarea
sistemelor de asigurare a diferitelor încăperi, urmelor papilare, caracteristicilor urmelor lăsate obiectele de încălţăminte,
etc.
10
V. Bercheşan – Valorificarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii-curs de tehnică criminalistică, vol. I, Edit. Little Star,
Bucureşti, 2001, pag 183.
6
activităţilor ce se desfăşoară la faţa locului au ca element de specificitate – comparativ cu înregistrările
locului faptei – faptul că sunt dominate de mişcare, au un preponderent caracter dinamic. Dacă de la
înregistrările locului faptei este de aşteptat să convingă cu privire la aspectul perimetrului implicat în
desfăşurarea activităţii ilicite, la aspectul şi caracteristicile urmelor şi mijloacelor materiale de probă
descoperite la faţa locului, aceste înregistrări vin să ilustreze modul cum s-a acţionat, cum echipa de
cercetare la faţa locului a desfăşurat diferitele activităţi specifice, reacţiile persoanelor implicate în
săvârşirea faptei, modul cum cei solicitaţi să participe la activităţi au făcut-o, etc. În cadrul acestor
înregistrări, nu mai este cazul să se facă observaţii cu privire la preponderenţa ori accentul ce trebuie
pus pe sunet sau imagine, aici, ambele fiind, în opinia mea, la fel de importante. Înregistrările
activităţilor de căutare, descoperire, revelare, fixare, ridicare, ambalare a urmelor şi mijloacelor
materiale de probă trebuie să ilustreze operaţiile concrete efectuate de către specialiştii criminalişti;
trebuie să convingă asupra faptului că s-au folosit cele mai adecvate metode şi mijloace tehnice aflate
în dotare, că s-a făcut tot ce era posibil pentru exploatarea, în interesul anchetei, a ansamblului de
elemente descoperite la faţa locului. Se poate spune că, aceste înregistrări de sunet şi imagine vin să
confirme şi să completeze, într-un mod oportun, ceea ce ar putea să vadă sau să înţeleagă insuficient
martorii asistenţi în legătură cu ceea ce se întâmplă în timpul activităţii, la care asistă şi cu privire la
care au menirea să stea mărturie că lucrurile au stat aşa cum se arată de către membrii echipei, în
conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi nu altfel. Înregistrările de sunet şi imagine
ale unor activităţi precum ascultări de persoane, prezentări pentru recunoaştere de persoane, obiecte
sau animale, reconstituiri au ca raţiune susţinerea rezultatelor, corectitudinii şi legalităţii desfăşurării
acestor activităţi, modul cum s-au comportat anchetatorii, profesionalismul acestora, reacţiile şi
manifestările persoanelor implicate, necesitatea luării de către anchetatori a unor măsuri precum
izolarea unor persoane, imobilizarea lor, folosirea mijloacelor din dotare pentru a riposta în mod
necesar, echilibrat, proporţional şi oportun faţa de comportamentul violent sau încercările de fugă ale
persoanelor interesate. În mod necesar, aceste înregistrări vin să ilustreze şi rezultatele acestor
activităţi. Înregistrările urmelor şi mijloacelor materiale de probă care se ridică, în vederea continuării
cercetărilor; ale persoanelor care sunt conduse sau aduse la sediul organului judiciar, de asemenea,
pentru continuarea cercetărilor; ale urmărilor, pe care persoane interesate le reclamă ca aducătoare de
prejudicii; ale altor aspecte de natură a interesa măsurile legale, luate de către echipa deplasată la faţa
locului – le-am inclus pe toate într-o categorie, acceptând că, deşi există raţiuni relativ diferite pentru
fiecare dintre cele enumerate, în parte, sunt efectuate în partea finală a activităţii şi pot fi considerate
oarecum conexe, neavând ca obiect aspecte care să ţină, efectiv, de cercetarea la faţa locului. În ceea

7
ce priveşte realizarea efectivă a acestora, de subliniat este faptul că, în funcţie de scopul urmărit,
trebuie urmărite acele aspecte şi detalii de interes pentru anchetă.
Înregistrările urmelor şi mijloacelor materiale de probă, care se ridică în vederea continuării
cercetărilor, îşi dovedesc utilitatea pentru a crea certitudine cu privire la faptul că urmele şi mijloacele
materiale de probă, ridicate în vederea cercetărilor11, sunt, efectiv, cele descoperite în timpul
desfăşurării activităţii. Aceste înregistrări vizează, în mod preponderent, partea vizuală, un accent
deosebit trebuind să se pună pe imagini, care să demonstreze integritatea acestora, pe acele
particularităţi ce conferă individualitate, pe calitatea ambalajelor şi sigiliilor, totul trebuind să inspire
siguranţă şi certitudine cu privire la profesionalismul şi corectitudinea ce a guvernat desfăşurarea
activităţii de cercetare la faţa locului. Înregistrările persoanelor care sunt conduse sau aduse la sediul
organului judiciar, pentru continuarea cercetărilor, îşi găsesc raţiunea în a prezenta starea acestora, în
momentul respectiv, care sunt urmările desfăşurării activităţii ilicite, care sunt urmările intervenţiei
organelor judiciare asupra acestora, modul în care se comportă aceste persoane şi care face necesar
un anumit comportament de răspuns din partea organelor judiciare, faptul că aceste persoane încearcă
să ameninţe, să mituiască, să influenţeze persoanele prezente la faţa locului, etc. 12 Înregistrările
urmărilor, pe care persoane interesate le reclamă ca aducătoare de prejudiciu, trebuie efectuate pentru
a proba necesitatea luării măsurilor prevăzute de lege pentru recuperarea prejudiciilor, justeţea
pretenţiilor acestor persoane, faptul că aceste prejudicii sunt cauzate de desfăşurarea activităţii ilicite,
de efectuarea activităţilor de salvare a victimelor, de îndepărtare a pericolelor iminente sau de
desfăşurarea activităţilor specifice cercetării la faţa locului la care am făcut referire pe parcursul
acestei lucrări. Înregistrările altor aspecte, de natură a interesa măsurile legale luate de către echipa
deplasată la faţa locului, trebuie să argumenteze existenţa acelor împrejurări sau stări de fapt care au
făcut necesară luarea unei anumite măsuri de către organele judiciare deplasate la faţa locului – a fost
interzis accesul pe o anumită porţiune de drum pentru pietoni ori pentru vehicule; a fost suspendată
alimentarea cu energie electrică, gaze sau apă; au fost încuiate unele încăperi şi aplicate sigilii; etc.

11
Notă – acestea, în principal, vor constitui obiectul constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor de specialitate, însă nu
trebuie uitat şi că trebuie să stea tot timpul la dispoziţia organelor judiciare pentru a fi examinate ca atare sau pentru a fi
prezentate, atunci când se consideră necesar în interesul anchetei, persoanelor vătămate, martorilor ori făptuitorilor.
12
Păşescu Ghe. – Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei, Edit. Naţional, Bucureşti, 2000.
8
 2. Procedee de fotografiere la faţa locului

Conform art.118 CPP al RM13 , în cursul cercetării la faţa locului conducătorul organului de
urmărire penală efectuează, dacă este necesar, măsurări, fotografieri, filmări, schiţări, mulaje.
Fotografia judiciară cu caracter operativ executat cu prilejul cercetării locului faptei sau în împrejurări
similare de către însăşi organele de urmărire penală, în primul rînd de poliţie, se înscrie printre
procedeele importante de fixare a rezultatelor cercetării, reprezentînd un auxiliar preţios al procesului-
verbal.14

"Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea

mijloacelor fotografice în procesul de cercetare la locul savîrşirii faptei şi de efectuare a diverselor
acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate, înregistrarea, redarea unor secvenţe
şi а rezultatelor obţinute.15
După conţinutul şi scopul lor, fotografiile de cercetare la faţa locului sunt de: orientare, schiţa, a
obiectelor principale, în detaliu.
1) Fotografia de orientare cuprinde tabloul general al locului faptei cu toate împrejurările sale, astfel
încît după ea se poate face cu uşurinţă la nevoie, orientarea în teren. "Fotografia de orientare se
realizează în cadrul fazei de observare preliminară a locului faptei. "Ea se face în faza statica а
cercetării locului faptei cînd nu se mişcă nimic din tot ce se afla în perimetrul acestuia. Cînd locul faptei
este interiorul unui imobil, fotografia de orientare trebuie să cuprindă întreaga clădire în саrе а fost
comisă fapta cercetată, daca-i posibil, faţă de ei cu întrarea principală, clădirile din mediata apropiere,
stradă sau măcar о parte din aceasta, anumite obiecte fixe de pe strada, cum sunt arborii ornamentali,
stîlpi de telegraf etc. In asemenea situaţii, desigur locul propriu-zis al faptei nu este fixat în fotografia de
orientare. Deoarece scopul acestei fotografii este de a deschide posibilitatea, ca după ea să ne putem orienta
asupra imobilului în cauză. Cînd imobilul este о clădire bine cunoscuta in localitate prin mărime ori destinaţie.
Aceasta fotografie se face de obicei în condiţii obişnuite de timp, la lumina naturală a zilei. Se
recomandă ca pe cît e posibil, fotografia să se execute cînd lumina naturală nu creează umbre puternice.
Fotografii de orientare foarte bune, uniforme, cu multe detalii se obţin prin fotografierea locului faptei pe

13
Codul de Procedură penală A RM din din 14.03.2003, Publicat : 07.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 104-110 art Nr
: 447 Data intrarii in vigoare : 12.06.2003, art.118.
14
Criminalistica, Vol.1, Bucureşti, 1995, pag. 103.
15
Doroş S.G., Criminalistica, Chişinău, 1996 p.95.

9
timp cu cer uşor noros, înainte de răsăritul soarelui sau imediat după ce apune, cînd obiectele nu se
echilibrează unele pe altele prin umbrele lor.
Deoarece la îndemîna fotografului stau numeroase posibilităţi de intervenţie cu ajutorul cărora poate
înlătura sau corecta elementele nefavorabile şi la fotografii de orientare se alege poziţia cea mai
potrivită. "Punctul de staţie16. spre a se include in obiectivul aparatului tot perimetrul locului faptei,
cu împrejurările sale. Daca se fotografiază pe timp cu soare, izvorul de lumină (soarele) trebuie să se
afle în spatele aparatului pentru că razele să nu pătrundă direct în obiectiv.
Fotografia de orientare, în funcţie de natura şi întinderea locului fotografiat poate fi unitară cînd
se realizează dintr-o singură poziţie şi panoramic, în cazul fotografierii pe segmente a locului respectiv.
Fotografia panoramică determinate de forma obiectului de fotografiat poate fi circulară sau liniară.
Fotografia panoramică circulară se face în cazul cînd locul faptei este atît de întins încît nu poate fi
cuprins intr-o singură imagine care să întrunească calităţile fotografiei de orientare. În asemenea
situaţii după ce s-a ales poziţia cea mai bună, aparatul fotografic se aşează pe un stativ cu cap mobil,
spre a putea fi rotit pe un arc de cerc de 180 grade. Apoi locul faptei se fotografîază, pe segmente.
Timpul de expunere şi de deschidere a diafragmei trebuie să fie ales fie acelaşi pentru toate segmentele
fotografiate, asemenea mai trebuie ca în cîmpul celui de-al doilea segment să fie cuprinsă о fasie din
primul în al treilea о fasie din al doilea şi aşa mai departe". Fotografiile astfel obţinute pot fi tăiate pe
margini, după anumite puncte de reper şi apoi lipite în ordinea în care au fost executate în cît să redea în
întregime locul faptei . În acest fel poate fi redat întregul loc al faptei intr-o imagine cu aspect de
fotografie unitară.
"Mai recent fotografia panoramică circulară se realizează şi prin folosirea aparatului fotografic cu obiectiv
rotativ, cu unghiul de cîmp de 140 grade şi chiar mai mаre. Avantajele utilizării acestui aparat sunt
multiple: se cuprinde un unghi de fotografiere cu încadrarea corectă a imaginii: se realizează rapiditatea
fotografierii şi continuitatea liniare perfectă.17
Fotografia panoramică liniară se recomandă, de exemplu, cînd obiectul de fotografiat ar fi imobil cu
dimensiuni mari, situat ре о stradă îngustă ce nu permite fotografierea de la о distanţă. Aparatul se
fixează pe trepied, la aceeaşi distanţă de sol şi axa longitudinală a obiectului de fotografiat, iar obiectivul
perpendicular pe obiectul respective la toate segmentele fotografiate. De asemenea, timpul de expunere
şi deschiderea diafragmei sunt aceleaşi pentru toate imaginile.

16
Василев А. Н., Осмотр места происшествия – Госюриздат – Москва, 1960, cтр. 78
17
Ionescu N., Tratat practic de criminalistică, Vol.1, Bucureşti, 1976
10
 La ambele fotografii panoramice (circulară, liniară), în laborator se vor respecta următoarele
condiţii: expunerea, mărimea, hîrtia fotografică şi durata de developare trebuie să fie aceleaşi la imaginile
tuturor segmentelor.
2.Fotografia schiţă oglindeşte locul săvîrşirii faptei cu toate particularităţile sale, fără împrejurimi, avînd în
prim plan obiectul central al cercetării criminalistice, adică obiectul asupra căruia s-a îndreptat nemijlocit
acţiunea infractorului. Această fotografie se face tot în faza statică a cercetării locului faptei, cu aceleaşi
mijloace tehnice la ea fotografia de orientare. În plus la fotografia - schiţă, de cele mai multe ori se utilizează
diferite izvoare de lumină artificială, cînd locul faptei este în interiorul unei clădiri.
Alegerea poziţiei de fotografiere a locului faptei este una din primele chestiuni ce se cer a fi rezolvate în cursul
cercetării la faţa locului, pentru că de felul cum se alege această poziţie depinde foarte mult reuşita
fotografiei schite. Daca in fotografia - schiţă nu sunt cuprinse toate obiectele de la locul faptei, nu se
atinge scopul urmărit prin fotografiere. Iar, dacă, dimpotrivă, în cadrul fotografiei - schiţă sunt fixate şi
obiectele din afara perimetrului locului săvîrşirii infracţiunii, imaginea perimetrului locului săvîrşirii
infracţiunii, imaginea obţinută prezintă o aglomeraţie de obiecte, din care nu se distinge ce este principal
şi ce este secundar din locul respectiv.
Fotografiile - schiţă ale locului faptei pot fi unitare, cînd obiectivul aparatului fotografic cuprinde
dintr-o singură poziţie întregul loc al faptei, realizînd astfel o singură fotografie - schiţă şi fotografii - schiţe
în serie, cînd locul faptei este fixat prin mai multe fotografii din poziţii diferite.
Cazuri de realizare a fotografiilor - schiţe în serie pot fi multiple cînd
locul faptei nu poate fi cuprins în întregime dintr-o singură poziţie de
fotografiere, cum ar fi de exemplu, apartamentul unei locuinţe sau cînd locul
faptei are forma de "L" "T" "U" etc.
În funcţie de forma locului faptei, de gradul în care este acoperit cu felurile obiecte, cînd din orice
poziţie s-ar fotografia unele obiecte le-ar eclipsa pe celelalte, fotografiile - schiţe în serie pot fi:
a) panoramică;
b) pe sectoare;
c) încrucişată.
Fotografia - schiţă panoramică se realizează prin aplicarea metodei de realizare a fotografiei panoramice
de orientare. În cazurile de fotografiere а locului faptei pe sectoare, în prealabil se împarte întregul sau
perimetru în zone astfel delimitate în cît fiecare în parte se poate fi fotografiată dintr-o singură poziţie.
Fotografiile astfel obţinute nu pot fi alipite una alteia în cît să se obţină о imagine unitară, în deplina
continuitate liniară, datorită formulei generale; a locului respective. Astfel, fiecare din fotografiile obţinute

11
va reda о parte, o zonă din locul săvîrşirii infracţiunii. Este necesar la suita acestor fotografii, să se arate
ordinea în care au fost făcute, care de obicei urmează regula succesiunii zonelor limitrofe.

In cazul fotografiilor - schiţe în serie cînd locul faptei este foarte aglomerat cu obiecte de
dimensiuni diferite, care prezintă pericolul de a se umbri reciproc, ori este înconjurat de obiecte care nu
permit îndepărtarea cu aparatul fotografic la о distanţă utilă de fotografiere, se recomanda aplicarea
metodei de fotografiere contrara sau încrucişată.
Metoda fotografierii contrare constă în fixarea locului faptei din două poziţii diametral opuse. În acest fel
se obţin doua fotografii - schiţe ale unuia şi aceluiaşi loc. Obiectele din partea centrală sunt redate pe ambele
fotografii, iar cele din apropierea poziţiilor de fotografiere pe cîte una din ele.
Metoda fotografierii încrucişate constă în fixarea aceluiaşi loc din patru extremităţi ale sale, astfel încît să
fie doua cîte doua diametral opuse.
Prin această metodă de fotografiere, obiectele situate în partea centrală а locului respectiv se fixează pe
toate cele patru fotografii, iar cele din părţile marginale sunt redate pe cîte una sau doua fotografii.
Fotografia - schiţă pe sectoare presupune redarea pe porţiuni a locului faptei în Condiţii similare de
iluminare, cu acelaşi obiectiv şi la aceeaşi scară.
Fiecare din aceste fotografii va oglindi un sector, о parte din locul faptei. Prin juxtapunerea acestor fotografii
se obţine fotografia - schiţă panoramică. La executarea fotografiei - schiţe, spre deosebire de cea de
orientare, se ridică şi problema folosirii, uneori, a luminii artificiale. Este necesar ca locui faptei să fie
iluminat în uniform, fără să se creeze umbre puternice, care ar putea să atenueze unele detalii sau să
eclipseze anumite obiecte din perimetrul său.
Plecînd de la necesitatea iluminării uniforme a locului faptei, fără să se creeze umbre puternice, un singur
izvor de lumină artificială nu este suficient pentru obţinerea condiţiilor corespunzătoare de realizare a
fotografiei - schiţe. Dacă se fotografiază prin folosirea unui singur izvor de lumină dirijată, imaginea
obţinută este cu pete de lumină şi umbre, care ascund detaliile obiectelor şi uneori chiar adevărata lor
formă. Obiectele situate în adîncirea locului faptei sunt eclipsate de umbrele obiectelor din prim plan.
Cînd locul faptei are о profunzime mică, se obţin fotografii - schiţe reuşite prin iluminarea lui cu două
izvoare de lumină artificială situate în părţile laterale ale aparatului de fotografiat, puţin în spatele acestuia,
ca razele de lumină să nu pătrundă în obiectiv; în schimb cînd locul respectiv are о profunzime cаre
este necesar că pe lîngă izvoarele de lumină frontală să se folosească şi izvoarele de lumină complimentară
puse în adîncimea spaţiului fotografiat, astfel în cît să nu intre în cîmpul vizual al aparatului fotografic, astfel
în cît să nu intre în cîmpul vizual al aparatului fotografic şi razele lor să nu fie îndreptate spre obiectiv.

12
Aceste izvoare de lumină complementară au rolul de a ilumina profunzimea spaţiului fotografiat şi de a
reduce umbrele create de lumină frontală.
Pentru reducerea umbrelor se mai pot utiliza cu succes paravanele albe ce se pun în afara limitelor locului
faptei, astfel în cît să reflecteze lumina şi în părţile laterale. Izvoarele de lumină artificiale se fixează
cam la aceeaşi înălţime cu aparatul de fotografiat, deoarece astfel spaţiul în cauză se imprimă pe pelicula
aşa cum este în realitate, fără denaturări în formă şi dimensiuni.
3 Fotografia obiectelor principale sau о noţiune similară este "fotografia de nod" se refera la
înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale, datorită faptului implicării lor în activitatea
infracţională sau are prezenţa consecinţele infracţiunii, adică obiectele соrp delict. Ca principale pot
fi considerat cadavrul în cazul unui omor, mijloace de transport avariate în cazul unui accident de
circulaţie, uşa forţată în urma unui furt, armele şi instrumentele folosite în timpul săvîrşirii infracţiunii
etc.
Spre deosebire de fotografia - schiţă, această fotografie cuprinde numai о parte din locul faptei, numai cîte
unui din obiectele principale aflate în perimetrul său.
Fiecare obiect nu se fotografiază izolat, ci în corelaţie cu obiectele şi urmele din imediata lui apropiere,
astfel în cît după imaginea fotografică să se poată stabili poziţia sa în raport cu celelalte obiecte. Deci
scopul acestei fotografii este de a imprima pe pelicula aspectul general al obiectului principal, formele
sale, poziţia ре саге о are la locul faptei, precum şi raportul în care se află cu obiectele de formă şi
mărime dintre el şi obiectele respective, dacă eventual, are о poziţie deosebită de cît era obişnuită а
obiectelor de acest fel .18
Iluminarea obiectelor principale pentru a le putea fotografia se face cu lumina artificială, cînd lipseşte
sau este insuficienţa cea naturală.
Pentru executarea acestor fotografii nu este necesară iluminarea în profunzime, ca la fotografia - schiţă.
Poziţia de fotografiere a obiectelor principale se alege în aşa fel ca obiectul principal să fie în centrul
atenţiei, iar în părţile periferice ale imaginii să se fixeze obiectele şi urmele din imediata lui apropiere.
Obiectivul aparatului fotografic, în funcţie de situaţia concretă, poate să cadă sub unghi drept pe obiectul de
fotografiat, cînd acesta are о poziţie verticală (cum ar fi uşa forţată, fereastra prin care s-a introdus infractorul,
dulapul spart etc.) sau să aibă о poziţie dublă ori perpendiculară faţă de obiectul respectiv, cînd acesta
se afla pe sol, (ca de pildă, armă - corp ilicit, cadavrul victimei ori diferite urme de picioare). În acest
sens, amintim că obiectele ce au lungimea mult diferenţiată faţă de lăţime se fotografiază dintr-o
poziţie din care obiectivul aparatului să fie perpendicular pe zona lor de mijloc. La aceste obiecte nu

18
Doroş S.G., Criminalistica, Bucureşti, 1996 p.80
13
se recomandă fotografierea de la un capăt sau altul deoarece datorită perspectivei, partea mai apropiată
de aparat va părea mult mai mаre decît în realitate.
4. Fotografia detaliilor, spre deosebire de toate fotografiile amintite se execută în fază dinamică a cercetării
locului faptei.
Aşa dar fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor
considerate corpuri delicte. Scopul acestei fotografii este, pe de о parte, de a fixa şi a demonstra prezenţa
la faţa locului a anumitor urme (de mîini, de picioare, de instrumente, ale mijloacelor de transport etc.)
sau a unor obiecte (o armă, un tub de cartuş, un topor, un obiect de îmbrăcăminte etc.) intr-un mod sau
altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate, iar pe de altă parte, de a reda caracteristicile
generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor - corpuri delicte.
Fotografia de detaliu, nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor, se execută la
faza a doua a cercetării locului faptei, cînd obiectele purtătoare de urme, cît şi cele corp delict, fiind
deja fixate special şi în corelaţie cu alte urme şi obiectele pe fotografîile - schiţă şi de nod, se pot deplasa
şi staţiona în poziţii favorabile din punctual de vedere al punerii în evidenţă fotografică, a caracteristicilor
ce interesează.
În cazul fotografiei detaliilor se fixează leziunile de ре соrpul victimei, astfel încît să se poată aprecia
caracterul, dimensiunile şi localizarea lor precisă, adică zona corpului în care se afla, ca prin studiul
fotografiei realizate să se poată determina ce anume organe puteau fi vătămate.
În cazul fotografierii urmelor lăsate de anvelopele autovehicolului se ia
în vedere numai о parte a lor unde desenul antiderapant este cît mai clar,19
astfel obiectivul aparatului de fotografiat se fixează perpendicular pe suprafaţa
obiectului şi la о distanţă ce permite scoaterea în evidentă a detaliilor vizibile
cu ochiul liber .
Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii:
-să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial, executîndu-se în
măsura posibilităţilor, eventualele denaturări
-să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării
criminalistice;
-să asigure posibilitatea realizării măsurilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului
reprodus.

19
Iablocov N.P, Coldin V.I, Криминалистика, Москва, 1990.

14
Condiţiile menţionate, în funcţie de specificul obiectului de fotografiat, impun respectarea următoarelor
reguli.
Aşadar, pentru atingerea scopului urmărit, fotografierea detaliilor se face cu aparatul fixat pe un trepied sau
pe un aparat de reproducere şi cu obiectivul şi orientat în poziţie perpendiculară pe obiectul de fotografiat.
Iluminarea se face diferit, în funcţie de natura obiectului fotografiat. La fotografierea urmelor de
adîncime, cum ar fi cele de picioare sau ale instrumentelor de spargere, un izvor de lumină trebuie sa
fie în spatele aparatului de fotografiat, iar altul, de intensitate mai mică, într-o parte laterală a urmei ori a
obiectului, spre a proiecta razele sub un unghi ascuţit, în vederea creării de umbre, care să evidenţieze
detaliile. La fotografierea urmelor de suprafaţă, de cele mai multe ori se foloseşte о lumină bilaterală.
Izvoarele de lumină, în această situaţie, se găsesc intr-o parte şi alta, la aceeaşi distanţă faţă de ea şi trimit
lumina sub un unghi ascuţit. О iluminare similară poate fi aplicată şi la fotografierea unor obiecte a căror
deosebire de relief nu necesită fi scoasă în evidenţă prin intermediul umbrelor.
Cînd aparatul de fotografiat trebuie apropiat sub distanţa lui minimă de fotografiere (la Exakta
Varex, de pildă, sub 50 cm), se recurge la utilizarea inelelor intermediare sau la burduful extensibil, ce
se intercalează între obiectiv şi camera observă. Mărindu-se astfel distanţa focală se permite
apropierea aparatului fotografic de obiectul de fotografiat sub limita minimă pînă la cinci centimetri,
cum se procedează de exemplu la fixarea prin fotografiere a urmelor digitale descoperite la locul faptei
sau a unor cuvinte ori semne grafice izolate în cazul de expertiză a acestor scrise etc.

15
 3.Videoînregistrarea criminalistică
Apariţia înregistrării video în lista tehnicii aplicate de către colaboratorii organelor de drept a
demonstrat chiar din primele cazuri că cu ajutorul video-camerelor se poate de fixat procesele care apar
în timp şi spaţiu, purtarea şi acţiunile anumitor persoane, specificul reliefului locului, specificul construcţiilor
imobile şi altor obiecte care caracterizează starea locului faptei şi locului petrecerii acţiunilor de anchetă.

Îmbinînd în sine dinamica filmării şi fixării sunetelor video-înregistrarea posedă multe priorităţi faţă de
aceste doua forme de fixare. Aplicarea video-tehnicii da anumite posibilităţi:

- fixarea în faza dinamică a diferitor evenimente iar după, reproducerea imaginii desfăşurării acestora
pe ocularul etnic, televizor, monitor; fixarea concomitent cu imaginea şi a sunetelor;

- fixarea şi reproducerea imaginilor colorate;

- reproducerea materialului fixat deodată după filmare fără întreruperea întregului proces de adunare şi
fixare a probelor;

- transmiterea în caz de necesitate a informaţiei video pe canale de televiziune;

- repetarea multipla a video-fonogramei;

Priorităţile video-înregistrării magnetice indicate mai sus ca metodă expres de fixare a probelor au
atras video-tehnica în aplicarea mai largă în activitatea organelor afacerilor interne.
Procedee speciale de aplicare a tehnicii video
Aplicarea înregistrării video - poate fi folosită atît la petrecerea acţiunilor operative de investigaţii cît la
acţiuni de anchetă penală (interogări, percheziţii, confruntări, recunoaştere ş.a.).
Îmbinînd în sine posibilităţile filmării şi imprimării sunetului, înregistrarea video dispune de posibilităţi
enorme, adică contribuie:
- la căpătarea materialului ilustrativ grăitor, probant şi orientativ;
- la relevarea a astfel de obiecte, urme şi fapte, care aflîndu-se după;
- limitele hotarului de sensibilizare a organelor vasului şi auzului, nu
sunt percepute în mod obişnuit.
Totodată ea este un mijloc de nădejde de memorizare şi anume fixează pentru viitor ceea ce poate
să nu se păstreze în natura. Pe lîngă această durata înregistrării imaginii şi sunetului concomitent este
de la 30 min. pînă la 240 min. în regim standard (standard play "SP"), însă tehnica video modernă dispune
şi de regi de înregistrare de lungă durată (long play "LP"), ce permite dublarea duratei de înregistrare,
deoarece la camere de filmat învechite moral durata de înregistrare neîntrerupte este de 3-4 min., folosirea
16
înregistrării video asigură fixarea continue a acţiunilor de diferită durată. Aceasta este de nepreţuit în
lucrul operativ. Pelicula video nu necesită nici un fel de prelucrare pentru reproducerea celor
înregistrate, la înregistrare se asigura sincronicitatea imprimării imaginii şi sunetului, chiar pe parcursul
filmării este posibil controlul vizual după calitatea înregistrării video, la reproducerea înregistrării video
este posibil cu ajutorul funcţiei "stop cadru" de studiat detaliile obiectului sau evenimentului. Aplicarea
imprimării video serveşte pentru hotărîrea sarcinii principale a organului de cercetare - primirea materialului
obiectiv şi probant.
Una din metodele de fixare de bază a informaţiei probante în procesul de cercetare este
procesul-verbal. În procesul-verbal gîndurile ce sunt fixate se şlefuiesc într-o măsură oarecare, se o
formează în fraze clare. Pe de о parte aceasta este un moment pozitiv, deoarece datorită expunerii
succinte а datelor despre fapte este mai uşor de făcut cunoştinţă cu procesul-verbal. Însă pe de о altă parte,
selectarea materialului ce trebuie introdus în procesul-verbal, poartă un caracter subiectiv, deoarece
practice este imposibil de transpus pe hîrtie toate cele văzute sau vorbite, pe lîngă aceasta fiecare
persoană are stilul său de expunere.
În procesul de cercetare anchetatorul, lucratorul operativ deseori foloseşte un şir de termeni tehnici,
de producţie, care în lipsa informaţiei intuitive sunt greu percepute de acei care nu sunt cunoscuţi cu acest
obiect. Înregistrarea video acordă posibilitatea de a vedea, de a-şi închipui în detalii datele expuse din procesul-
verbal.20.
În scopul lărgirii reprezentării depline despre fapte, care se conţin în materialele probante., anchetatorul
pe lîngă descrierile succinte din procesul-verbal desenează scheme, planuri, efectuează fotografierea
obiectelor. Însă, prin intermediul acestor măsuri, în unele cazuri este imposibilă reprezentarea deplina a
materialului intuitiv. Cum schema, aşa şi fotografia pot reflecta numai momente parţiale, statice din
procese, fenomene, ceea ce nu permite reflectarea deplină, aşa cum este posibil cu ajutorul înregistrării
video.
Astfel, înregistrarea video, incluzînd în sine informaţia obiectivă şi deplină despre circumstanţe, ce au
importanţă deosebită pentru hotărîrea hotărîrii decisive pe dosar, este admisibilă în procesul de
cunoaştere а adevărului pe dosarele penale. Înregistrarea video corespunde pe deplin cerinţelor despre
respectarea drepturilor şi interesele legitime ale cetăţenilor la cercetarea infracţiunilor. Astfel, aplicarea ei
la interogare nu lezează drepturile celui interogat, ea permite de a duce la cunoştinţă judecata cu
mărturiile şi lămuririle depuse anterior într-o forma neschimbată.

20
Леви А., Видеозапись и киносъемка // Справочник следователя, Москва 1990 cтр. 31
17
În dependentă de sarcinile puse şi de metodele soluţionate înregistrarea
video poate fi divizata în:
- înregistrarea fixativă (de fixare);
- înregistrarea cercetativă (de cercetare).
Înregistrarea fixativă se efectuează la petrecerea acţiunilor de ancheta penală si operativă de investigaţii de către
specialist sau de către însăşi anchetator, lucrator operativ cu scopul de a fixa circumstanţele, mersului şi
rezultatelor acţiunii de anchetă sau operative de investigaţii. Cu ajutorul mijloacelor tehnice descrie se
efectuează înregistrări de orientare, de vedere, de nod şi de detaliu a obiectelor, locului ş.a.
Înregistrarea video de orientare cuprinde locul unde se petrece acţiunea şi împrejurimile, orientează
locul desfăşurării acţiunilor după amplasarea lui.
Înregistrarea de vedere. Înregistrarea însăşi a locului unde se petrec acţiunile fără împrejurimi, în
aspect iniţial, fără careva schimbări, ce se produc pe parcursul acţiunilor. În dependenţă de posibilităţile
operatorului această înregistrare poate fi efectuată din unul sau mai multe puncte, din diferite părţi cu
о vedere cît mai largă a circumstanţelor fixate.
Înregistrarea de nod. Înregistrarea sectoarelor în parte (nodurilor) а locului unde se petrece acţiunea,
pe care din unele sau altele motive s-a concentrat atenţia participanţilor la acţiune (vederea generală a
uşii sparte, locul descoperirii urmelor ş.a.).
Înregistrarea de detaliu. Înregistrarea obiectelor în parte, elementelor lor, anumitor urme.
Înregistrarea video se aplică la efectuarea acţiunilor de anchetă şi
operative de investigaţii cu scopul imprimării informaţiei de acelaşi volum. Însă în dependenţă de
specificul metodelor operatorice, astfel de înregistrare poate fi divizată în:
- înregistrarea în plan mic;
- înregistrarea în plan mediu;
- înregistrarea în prim plan.
Înregistrarea video în plan mic joacă rolul înregistrării de orientare şi în cele mai dese cazuri cu ea şi
începe înregistrarea. Această înregistrare ca şi cum ne prezintă circumstanţele generale împrejurătoare a
locului acţiunilor.
Planul mediu ne prezintă о privire generala nemijlocită a locului acţiunii, fixează amplasarea generală a
obiectelor participanţilor (figuranţilor) persoanelor şi rolul lor in această acţiune.
În prim plan sunt evidenţiate obiectele parţiale cele mai importante şi acţiunile participanţilor la acţiune,
fixează indicii generali şi particulari ai obiectelor, ce au о importantă deosebită la cercetarea cauzei. În
scopul atingerii informativităţii cît mai ample obiectele mici, urmele, particularităţile de comportare şi starea

18
emoţională a participanţilor la acţiune în rîndul suspecţilor, persoanelor cercetate, învinuiţilor,
pătimaşilor, martorilor se înregistrează cu atenţie mai accentuată asupra lor.
Posibilităţile înregistrării video de a trece lent de la un plan la altul permite de a arăta cu о autenticitate
convingătoare locul depistării şi legătura cauzală dintre obiect şi cazul aflat în cercetare, indicii
generali şi particulari caracteristici pentru el, fixarea acelor particularităţi ai comportamentului
participanţilor, figuranţilor, care prin alte metode de fixare ar putea fi scăpate din vedere. Alegerea
după situaţii concrete а metodei de înregistrare depinde de caracterul acţiunii petrecute, de oportunitatea
fixării circumstanţelor la general şi detaliilor lor.
În practica de toate zilele a organelor de poliţie cele mai des folosite videocamere de următoarele standarde:
- VHS;- VHS - compact;- Video-8 mm.
Aceste tipuri de videocamere se deosebesc prin dimensiunile de gabarit şi prin formatul casetelor
video pe care se efectuează înregistrarea.
Cel mai răspîndit format al casetelor video este formatul VHS, care utilizează casetele de
dimensiunile 188x104x25 mm. Aceste casete pot avea о durata de înregistrare de la 30 min. рînă lа
300 min. (E-30, E-45,E-60, E-90, E-120, E-180, E-240, E-300). La formatul VHS lăţimea
peliculei este de 12,7 mm, iar la formatul Video-8 lăţimea peliculei este de 8 mm.
Înregistrarea de examinare se efectuează de către specialist în condiţii de laborator cu aplicarea tehnicii şi
metodelor speciale. Aplicarea videoînregistrării criminalistice în mersul anchetei capătă importanţă
probatorie numai după o formarea care include în sine aspecte procesuale şi tehnice. Aspectul procesual este
reglementat de legea procesual-penală, legităţile formării tehnice sunt preluate din însuşi practica
videoînregistrării.
În timpul înregistrării video a interogării, experimentului de ancheta, etc. filmării este supus tot mersul
anchetei de la început pînă la capăt.
Filmul este compus din 3 părţi de examinare, de introducere, încheiere.
În partea introductivă sunt fixate acţiunile cînd anchetatorul în conformitate cu formalităţile procesuale
numeşte: funcţia sa, familia, dă lămurire ре саrе în dosar se petrec acţiunile operative, numeşte locul, ora
efectuării acestor acţiuni, participanţii, lămureşte acestora drepturile şi obligaţiile şi efectuează alte acţiuni
enumerate de legea procesual-penală. În partea generală a videofilmului se fixează mersul acţiunilor de
ancheta cu înscriere sincronica cu filmul a sunetelor (dialogurile participanţilor).
Partea de încheiere a videofilmului se efectuează după demonstrarea participanţilor acţiunilor de anchetă a părţii
de introducere şi generale. În cadre fixate în plan mediu şi în prim plan se fixează întrebările puse de către
anchetator către participanţii acţiunilor de anchetă dacă corespunde conţinutul peliculei magnetice (video-

19
audio) cu conţinutul şi rezultatele acţiunilor de ancheta. Filmul se termină cu răspunsul la întrebările
puse şi numirii orei exacte de către anchetator a terminării acţiunilor de ancheta.
Pentru comoditatea demonstrării videofilmului este necesar că fideofilmul să posede lacuna la început
de începere a filmului şi la sfîrşit (părţile curate (neînscrise) a peliculei video cu lungime de 1 – 1,5m).
Videocasete se împachetează în cutii tari pe care se fac anumite înscrieri adică cărui dosar penal
aparţine pelicula dată21.

21
Mircea I. Criminalistica – Ediţia Chemare – Iaşi 1994, p. 252.

20
 Concluzie
În lucrarea dată am elucidat una din acţiunile primordiale ale criminalisticii şi anume cercetarea la
faţa locului, și anume fixarea materialelor de la fața locului prin inregistrarea foto și video.
Cercetarea la faţa locului este una din activităţile procedurale şi de tactică criminalistică ale organului
de urmărire penală, ce se realizează de obicei la începutul urmăririi penale, în scopul cunoaşterii
nemijlocite a locului faptei, al descoperirii, fixării şi ridicării urmelor create cu ocazia săvîrşirii
infracţiunii. Conform datelor obţinute în timpul unei cercetări la faţa locului depinde nu numai
argumentarea săvîrşirii cauzei, dar şi aflarea adevărului în esenţă.
Cercetarea la faţa locului și fixarea materialor presupune o deosebită dedicație și percepere a
importanței acestor materiale pentru folosirea pe viitor ca mijloc de proba dar și pentru fundamentarea
locului faptei pe viitor.
Tot odată am descris folosirea eficientă a instrumentelor tehnice şi tactice criminalistice, și anume am
descris procedeele de fotografiere, cît și înregistrarea video.
În finele acestui studiu doresc să evidențiez importanța și necesitatea fixării locului faptei pentru o
mai completă descoprire a infracțiunii.

21
 Bibliografie
1.Codul de Procedură penală A RM din din 14.03.2003, Publicat : 07.06.2003 în Monitorul Oficial
Nr. 104-110 art Nr : 447 Data intrarii in vigoare : 12.06.2003, art.118.
2.Criminalistica, Vol.1, Bucureşti, 1995.
3.Doroş S.G., Criminalistica, Chişinău, 1996 p.95.
4.Василев А. Н., Осмотр места происшествия – Госюриздат – Москва, 1960, cтр. 78
5,onescu N., Tratat practic de criminalistică, Vol.1, Bucureşti, 1976
6,Iablocov N.P, Coldin V.I, Криминалистика, Москва, 1990.
7.Леви А., Видеозапись и киносъемка // Справочник следователя, Москва 1990.
8,Stancu E. Tratat de criminalistică, Edit. Universul juridic, Bucureşti, 2008
9.Mircea I. - Criminalistica, ediţia a-II-a Editura "Chemarea", Iaşi, 1994.
10.V. Bercheşan – Valorificarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii-curs de tehnică criminalistică, vol. I,
Edit. Little Star, Bucureşti, 2001, pag 183.
11,Păşescu Ghe. – Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei, Edit. Naţional, Bucureşti,
2000.

22