Cauzele celui de-al

doilea razboi mondial

Sistemul versaillez-caracteristici;
Situația politica interbelica-state pro-versailles vs
state revizioniste;
Eforturi de pace în perioada interbelică - Liga
Națiunilor, tratate pentru menținerea păcii,
condamnarea războiului, personalități implicate în
acest proces;
Adolf Hitler și politica agresivă (anii '30);
Politica conciliatoare a Marilor Puteri occidentale.
 Sistemul versaillez-caracteristici
• Între anii 1919-1920 au fost semnate tratate de pace cu:
Germania (Versailles-28 iunie 1919); Austria (Saint Germain-10
sept 1919); Ungaria (Trianon 4 iunie 1920); Bulgaria (Neuilly-27
noiembrie 1919); Turcia (Sevres-10 august 1920).
• Tratatul de pace de la Versailles a fost semnat între Germania şi
Aliaţi la sfârşitul Primului Război Mondial. A fost negociat în timpul
Conferinţei de Pace de la Paris care a avut loc la Versailles
începând cu 18 ianuarie 1919. Au fost prezenţi reprezentanţi ai
SUA, Anglia, Franţa şi Italia; Republica Germană, care înlocuise
vechea formă de guvernământ la sfârşitul războiului, a fost exclusă
de la negocieri. În prima parte a tratatului a fost inclusă Liga
Naţiunilor, prima organizaţie de pace mondială, căreia i-a fost dată
responsabilitatea de a executa prevederile a multor tratate de
după Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat pe 28 iunie
1919 în Sala Oglinzilor din Palatul Versailles de lângă Paris. SUA nu
a ratificat tratatul, dar a semnat separat cu Germania Tratatul de la
Berlin la 2 iulie 1921.
Refacerea si reparațiile
Prin tratatul de la Versailles, Germania a
fost obligată să renunţe la serviciul militar
obligatoriu; să-şi reducă armata la 100 000
de oameni; să demilitarizeze toate teritoriile
din stânga Rinului şi de asemenea 50 kilometri
în dreapta Rinului; să oprească toate
importurile, exporturile şi aproape toată producţia
de armament; să-şi limiteze flota la 24 de nave, fără
submarine, personalul naval să nu depăşească 15000 de oameni; şi să
abandoneze toată aviaţia militară şi navală până la 1 octombrie 1919.
William II trebuia judecat pentru crime de război de către un tribunal
internaţional, dar procesul nu a avut loc niciodată.
Pentru pagubele provocate în timpul războiului de Aliaţi, Germaniei i sa
cerut să facă reparaţii financiare extinse. Pe lângă bani, plata a fost
făcută și sub formă de nave maritime, trenuri, animale şi resurse
naturale. Dificultăţi au apărut însă în colectarea plăţilor, iar situaţia nu a
fost reglementată decât după conferinţa de la Lausanne în 1932.
Schimbări teritoriale
Germania a recunoscut necondiţionat suveranitatea
Belgiei, Poloniei, Cehoslovaciei şi Austriei, şi a
denunţat tratatele de la Brest-Litovsk şi Bucureşti.
Pe lângă acestea a mai pierdut şi 71000 de km
pătraţi, adică mai mult de 13% din posesiunile sale
Europene. Alsacia-Lorena a fost returnată Franţei,
şi bazinul Saar era condus de o comisie a Ligii
Naţiunilor timp de 15 ani. Belgia primea micile
districte Eupen-et-Malmedy şi Morenet. În urma
plebiscitului ţinut în 1920 a fost hotărâtă soarta
Schleswig-ului central şi de nord, cuprinzând
3981 kilometri pătraţi, care a fost reunit cu
Danemarca, dar mai târziu a revenit Germaniei.
Poloniei i-au fost cedate mari părţi din provincia
Posen şi din Prusia de vest. Plebiscitul din Silesia Superioară (1921) a dat majoritatea
Germaniei, dar Consiliul Ligii Naţiunilor, invitat să rezolve controversele, a dat cea
mai bogată parte Poloniei. O porţiune din Silesia Superioară (acum în republica
Cehă) a fost cedată Cehoslovaciei în 1920. Portul Danzig a fost cedat principalilor
Aliaţi şi puterilor asociate, care au recunoscut independenţa oraşului Danzig (azi
Gdansk) sub administrarea Ligii Naţiunilor, dar sub jurisdicţia Poloniei privind
relaţiile externe. De asemenea, Germania a pierdut întregul său imperiu colonial.
 Situatia politica interbelica-state pro-
versailles vs state revizioniste
• Perioada interbelică a fost marcata de confruntarea latenta sau
deschisa dintre statele invingatoare care doreau mentinerea
hotararilor de la Paris si statele invinse care doreau rezivuirea
acelor tratate , de aici ele vor purta si numele de state revizioniste.
• Printre aceste state s-au numărat: Germania Nazistă, Japonia
Ungaria, Uniunea Sovietica și Bulgaria.
• După primul război mondial s-au definit două tendinţe şi politici
în Europa:
• – politica de menţinere şi respectare a tratatelor de pace şi a
ordinii teritoriale confirmate de acestea, a status-quo-ului; politică
promovată de Franţa şi statele succesoare ale marilor imperii
dispărute, din Centrul şi Sud-Estul Europei;
• – politica de revizuire a tratatelor de pace, de revanşe, de
modificare a frontierelor noilor state şi revenire la situaţia
antebelică; această politică era susţinută de Germania, URSS,
Austria, Ungaria, Italia, Bulgaria. Perioada interbelică a fost
dominată de confruntarea dintre aceste două tendinţe şi politici.
• Pentru a-și menține securitatea unele state balcanice inclusiv
România vor încheia două alianțe regionale împotriva politicii
revizioniste:
• 1 Alianta: -1921-Mica Întelegere (Romania, Iugoslavia, Cehoslovacia)
• 2 Alianta-1934-Intelegerea balcanica(Romania, Grecia, Iugoslavia,
Turcia)

Înțelegerea Balcanică Mica Înțelegere

 Eforturi de pace in perioada interbelica-Liga
Natiunilor
Primul război mondial a provocat distrugeri masive, zeci de milioane de
oameni fiind profund afectați. Spre finalul războiului toată lumea
aștepta cu nerăbdare încheierea păcii. Tot mai multe voci considerau
că pe viitor nu ar mai trebui să se întâmple un astfel de război.
Pornind de aici, ideea președintelui american Woodrow Wilson de a
crea o inter-alianță internațională menită să asigure dezvoltarea
colaborării dintre state și promovarea păcii pe cale diplomatică a
devenit populară.
Remediul identificat de Wilson în siguranța colectivă presupunea ca
națiunile lumii să se unească împotriva agresiunii, a nedreptății
și a exceselor de egoism. Într-o apariție în
fața Senatului, la începutul lui 1917,
Wilson a declarat ca stabilirea unor drepturi
egale între state va fi permis menținerii
păcii prin intermediul securității colective,
indiferent de forța pe care o reprezintă
fiecare națiune. Conferința de pace de la Paris
 Wilson a fost vedeta Conferinței de pace
care a avut loc la Paris intre lunile ianuarie si
iunie 1919 unde au fost dezbătute cele 14
Puncte de lucru. În consecință, când pacifiștii
și-au prezentat rezultatul muncii lor in iunie
1919, germanii au fost șocați și s-au angajat să
submineze acest rezultat în mod sistematic pe
durata următoarelor două decenii.
Wilson a înființat Liga Națiunilor în 1919, în
cadrul căreia se rezolvau disputele, se modificau granițele și se
împrospătau relațiile internaționale. Liga Națiunilor era
formata din trei organisme esențiale:
- Adunarea generala (organ de conducere, format din reprezentanții
tuturor statelor membre ce se întâlneau in sesiuni anuale, la sediul
organizației de la Geneva);
- Consiliul (organ executiv, care se întâlnea de 3-4 ori pe an);
- Secretariatul (care era condus de un secretar general ales pe 10
ani).
SOCIETATEA NATIUNILOR SI TRATATUL DE LA VERSAILLES
Tratatul de la Versailles transforma practic Germania într-o semicolonie.
Duritatea unor articole a nemulțumit profund poporul german:
- Clauzele militare: Germania suprima serviciul militar obligatoriu si reducea armata la
100 mii oameni. Germania nu putea sa mentina sau sa ridice fortificatii pe malul stang
sau pe o fasie de 50 km latime pe malul drept al raului Rin si ,de altfel, nu avea voie sa
detina artilerie grea.
- Clauzele economice: Germania trebuia sa plătească o despăgubire de război de 132
miliarde mărci aur și să restituie obiectele de artă luate de la Franța și Belgia în 1870-
1871, 1914-1918.
- Clauzele teritoriale: Germania pierdea teritoriile primite în urma Tratatului versaillez
din 24 februarie 1871 și a Tratatului din Frankfurt din 10 mai 1871; Germania pierdea
de altfel Culoarul cu portul Dazing, regiunea Saar în favoarea Frantei și posesiunile
Germaniei de peste mări intrau sub forma de mandate ale Societății Națiunilor în
posesia Marilor Puteri coloniale.
• În perioada interbelică Societatea Națiunilor a încercat să contribuie la destinderea
și democratizarea relațiilor internaționale. Totuși, eficiența Societății Națiunilor a
fost limitată deoarece nu dispunea de mijloace practice cu care să asigure pacea
(nu avea armată). Totodată, S.U.A. nu era membră ,U.R.S.S. a intrat în 1934, în
vreme ce Germania, Italia și Japonia s-au retras.
• Pentru a asigura pacea Societatea Națiunilor a încurajat constituirea unor alianțe
regionale: Mica Înțelegere (1921: România, Cehoslovacia, Iugoslavia) și Înțelegerea
Balcanică (1934: Grecia, Turcia, Iugoslavia, România). Societatea Națiunilor nu și-a
atins scopul, fiind dizolvată în 1946.
 Adolf Hitler Și politica agresivA
“Evreii nu sunt o comunitate religioasă, cu statul lor
propriu, care are graniţele sale; mai curând sunt oameni-paraziţi.”
Cauzele celui de-al doilea război mondial sunt în general
considerate invazia germano-ruso a Poloniei și atacul
japonez asupra Chinei, Statelor Unite ale Americii
și asupra coloniilor Regatului Unit și Olandei. Printre cauzele
războiului mondial s-au numărat creșterea naționalismului,
a militarismului și prezența a mult prea numeroase probleme
teritoriale rămase nerezolvate după încheierea Primului Război Mondial.
Dictator absolut al Germaniei din 1933 până în 1945, Adolf Hitler a instaurat
nazismul, a instituit politica suprematiei rasiele şi a genocidului şi a aruncat
omenirea în cel de-al doilea război al secolului. Adolf Hitler, lider al
Partidului Naţional Socialist German, cancelar al Germaniei din 1933, iar din
1934 conducător absolut (“Führer”) al Germaniei, a fost unul din cei mai
cruzi dictatori din istoria omenirii. Ajuns la putere la începutul anilor 1930
odata cu ascensiunea nazismului în Germania, Hitler a iniţiat izbucnirea
celui de-Al Doilea Război Mondial şi a instituit exterminarea în masă a
evreilor şi a adversarilor săi politici.
Preocupat să-si consolidezeze puterea, Hitler s-a transformat într-
un formidabil dictator. Incendiul care a distrus Reichstag-ul la 27
februarie 1933 i-a servit drept pretext pentru a aboli Partidul
Comunist şi a-i aresta pe liderii săi. La 23 martie 1933 a făcut
angajamente necesare pentru votarea Actului de Împuternicire
care îi asigura patru ani de exercitare a unei puteri dictatoriale
absolute. În aşa-numită "Noapte de cristal" (Kristallnacht) au
fost distruse case, magazine şi sinagogi, iar 100 de evrei au fost
omorâţi şi circa
20.000 trimişi în lagăre de concentrare.
Punctul culminant al crimelor a fost atins
odata cu Conferinţa de la Wannsee a unor personalităţi
ale partidului şi ale Guvernului, în cadrul căreia
aceştia îşi dau acordul pentru "Soluţia finală în
chestiunea evreiască", la cererea expresă a lui Hitler.
După încheierea unui pact de neagresiune cu
Iosif Stalin, la 23 august 1939, Hitler a invadat
Polonia iar la 1 septembrie a început cel de-al
doilea război mondial. În 1939 au mai fost cucerite
şi Belgia,Danemarca,Olanda şi alte ţări Europene.
 Politica de conciliere
Pe parcursul întregii perioade interbelice, diplomaţia occidentală, în
special Marea Britanie, şi-a menţinut rolul de balansator pe scena politica
europeană. Londra nu dorea izgonirea URSS-ului de pe continentul european pt a
reduce pretenţiile Germania, dar nu-şi dorea nici o izolare a naziştilor. În urma
creşterii pericolului comunist şi al revoluţiei comuniste, se decide promovare unei
politici de întărire a Germaniei în
contrapondere cu Uniunea Sovietică. Franta,
de asemenea, a decis asupra necesităţii de
compromis cu Germania pt a cîştiga timp pt
înarmare. Aceste acţiuni au constituit
aşa-numita „politică de împăciuire” a
Germaniei. Esenţa acestei politici
conciliatoriste consta în prevenirea sau,
cel puţin, amînarea unui conflict cu Germania.
Măsurile concrete care
au caracterizat politica de
conciliere a statelor occidentale
faţă de Germania au fost
următoarele: planurile Dawes
şi Young, fiind urmate de
anularea reparaţiilor germane,
înarmarea excesivă a Germaniei hitleriste, ocuparea zonei
demilitarizate renane, ieşirea Germaniei din Liga Naţiunilor,
intervenţia italo-germană în Spania, agresiune italiană în
Etiopia, fiind urmate de alipirea Austriei şi ocuparea
Cehoslovaciei, iar în Extremul Orient vorbim despre
agresiunea Japoniei la adresa Mancijuriei şi pretenţiile
acesteia faţă de China. Toate aceste măsuri de împăciuire a
Germaniei şi a celorlalte state revizioniste, au generat în
ultimă instanţă declanşarea celui de-al doilea razboi mondial.
Realizatori:
Anghelache Andreea
Diaconu Laura
Musoiu Georgiana
Stanciu Madalina
Vasile Adelina