Operă este un termen desemnând o formă de teatru, fiind deseori denumită teatru liric, în

care întreaga acţiune se desfăşoară total sau predominant utilizând muzică şi cântat. Opera
utilizează multe din elementele teatrului vorbit sau dramatic, precum ar fi scenariul,
costumele, decorurile, mişcarea scenică şi interpretarea. În ciuda acestor asemănări,
interpreţii operei trebuie să posede în primul rând calităţi vocale deosebite, care conferă
genului muzical identitatea sa definitorie.

Întrucât mesajul operei este transmis preponderent prin muzică, la calităţile vocale
primordiale ale interpreţilor se adaugă întotdeauna un ansamblu de instrumentişti de
acompaniament al cărui complexitate poate varia între a unui ansamblu minimal, de tipul
unui trio, cvartet sau cvintet, până la o orchestră simfonică completă. Uneori, şi în special
în cazul operei franceze, pentru cea mai mare parte a istoriei sale, spectacolul de opera
include şi ample scene de balet.

Opera s-a detaşat ca gen muzical şi teatral aparte în Italia anilor 1600 ca unul din produsele
artistice şi intelectuale ale amplei şi puternic influentei mişcări artistice a barocului, dar a
atins culmile sale de rafinament şi perfecţiune în secolele ulterioare, al 18-lea şi al 19-lea,
reverberând puternic până în secolul 20, fiind generată şi perpetuată mai ales de
compozitorii austrieci, germani şi cei italieni.

Primele spectacole de operă din România datează din sec. XVIII şi au fost susţinute de
trupe străine. Opera Română, ca instituţie, există din 1885, când era o trupă particulară,
fondată de George Stephănescu. Opera Română ca instituţie publică a fost înfiinţată la Cluj
în 1919, la Bucureşti în 1921, la Timişoara în 1946, la Iaşi în 1956 etc.Acestă categorie
muzicală definită pentru prima dată în Italia, la începutul barocului (dupa 1600), deşi
variaţiunile pe această temă au fost multe şi variate,liniile principale au rămas în mod
remarcabil nemodificate. Opera reprezintă o lucrare dramatico-muzicală, al carei text este
în întregime cântat. Opera începe cu o uvertură sau preludiu care prezintă cadrul lucrării şi
chiar o parte din cele mai importante teme care vor fi dezvoltate ulterior. Sub
acompaniament orchestral interpreţii îmbină arta scenică cu cea vocală, corurile şi baletul
completează uneori partitura, acţiunea este împartita în acte şi scene.

1
În cadrul acestora principalele mijloace de exprimare sunt:

• aria solo, duet-ul, trio-ul

• corurile pentru a permite unui grup mai mare să se alăture sau să comenteze asupra
acţiunii

• recitativele care se aseamană cu conversaţia cântată, unde acţiunea de obicei se

desfăşoară într-un ritm mai alert înainte ca următoarea bucată să permită o contemplare
mai aprofundată asupra lanţului de evenimente

În epoca renaşterii oamenii erau fascinaţi de tot ceea ce avea legãturã cu Grecia sau cu
Roma Anticã.In 1597 s-a prezentat în faţa unui public format din nobili prima operã
cunoscutã,Dafne,cu muzicã compusã de Jacopo Peri.Din opera Dafne s-au pãstrat doar
câteva fragmente.Prima opera a cãrei partiturã a supravieţuit în totalitate a fost opera
Euridice(1600) compusã de Peri şi Giulio Cacchini.Subiectul este preluat din mitologia
anticã.Euridice,soţia prea-iubitã a poetului şi muzicianului Orfeu, moare şi este coborâtã în
Infern;decis sã o salveze.Orfeu o urmeazã, magia cântecului sãu ajutându-l sã înfrunte
toate primejdiile Infernului.Cu toate cã mitul a reprezentat sursa de inspiraţie, autorul şi-a
permis sã schimbe şirul naraţiunii-o practicã ce a devenit un fel de tradiţie în opera.In
versiunea anticã a povestirii.Orfeu nu face faţã testului final la care este supus.

Primele opera erau afaceri aristocratice,puse în scenã în reprezentaţii particulare la care

lua parte nobilii,sau ocazia unor cãsãtorii princiare,sau mari recepţii.Prima reprezentaţie
publicã, în faţa unui public care plãtise pentru aceasta,a avut loc în 1637, la
Veneţia.Experimentul a fost un succes.Au început sã aparã teatre în întreaga Italie şi opera
s-a raspândit rapid şi în alte pãrţi ale Europei.Aceastã periodã a fost remarcabilã pentru
decorurile şi costumele pompoase şi efectele spectaculoiase realizate de diverse maşinãrii
din culise.In 1645, un vizitator englez la Veneţia, memorialistul John Evelyn, nota cã opera
era ,,unul dintre cele mai magnifice şi mai luxoase divertismente inventate de mintea
umanã.

Popularizarea operei a grãbit schimbãrile în raportul dintre text şi muzicã.Intenţia

originalitatea a fost aceea ca muzica sã susţinã,din fundal ,impactul textului rostit.Primele
spectacole earu complet vorbite,sau textul era scandalat şi exista foarte puţinã
melodie,sau chiar deloc,iar ritmul era doar cel dat de vorbirea naturala, uneori
acompaniatã de câtiva instrumentişti.In 1607 primul mare geniu al operei Claudio
Monteverdi,a angajat un ansamblu mai mare şi mai variat de instrumentişti şi a introdusnoi
forme de incitare dramaticã,dând frâu liber unor noi exprimãri a emotiilor umane în
muzioca pe care a compus-o pentru opera sa Orfeu,inspiratã tot de celebrul mit al lui Orfeu

2
şi Euridice.Intãritã de lucrãrile ulterioare ale lui Monteverdi,noua tendinţã în arta muzicalã
a devenit din ce în ce mai evidentã.La începutul secolului 18,Alessando Scarlatti compunea
opera în care muzica era cel mai important element şi în care ariile(solo-urile) au devenit
piesele de rezistenţã ale spectacolelor.Ariile au devenit semnul incofundabil al şcolii
italiene de operã, foarte bine primitã în multe pãrţi ale Europei.

Franţa si-a dzvoltat propria ei tradiţe,fondatã de Jean-Baptiste Lully(1632-1687).Deşi

originar din Italia şi-a dat seama cã opera trebuia sã fie adaptatã pe placul curţii egale
franceze ,ea însãşi ,,clasicã’’ şi sobrã.Din aceastã cauzã în operel lui Lully musica devenise
din nou subordonatã textului:linia melodicã juca un rol puţin important,ea fiind prezentã
doar pentru a susţine armonic,deşi grandios,versurile elevate şi subiectul principal al
operei care fãcea adesea referire,direct sau indirect,la mãreţia ,,Regelui Soare’’,Ludovic al
XIV-lea al Franţei.Ca urmare,Lully a prosperat,eclipsându-şi rivalii, iar traditia fondatã de el
a rãmas neschimbatã pânã la sfârşitul secolului al 18-lea.

Anglia a fost ţara de origine a unui alt compositor musical,Henry Purcell(1659-1695), însã
ocaziile de a compune opere erau limitate.Dramaturgia teatralã domina la acea data Anglia
şi Purcell a compus mai ales semi-opere-piese dramatice în care erau incluse unul sau mai
multe interludii musicale care aveau diferite lungimi.