CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………….……..…3

CAPITOL TEORETIC………………………………………………….…..…..6

1.1.Riscul și rolul acestuia în afaceri.....................................................................6

1.2.Tipurile de risc..................................................................................................7

1.3.Estimarea probalistica a riscului...................................................................13

1.4.Clasificarea riscurilor într-o afacere.............................................................17

CAPITOLUL PRACTIC....................................................................................19

PLANUL DE AFACERE...................................................................................20

2
 Introducere

Definitia riscului economic este aceea de eveniment sau proces nesigur si probabil
care poate cauza o paguba, o pierdere într-o activitate, operatiune sau actiune
economica. Spre deosebire de incertitudine, riscul economic se caracterizeaza prin
posibilitatea descrierii unei legi (reguli) de probabilitate pentru rezultatele scontate,
ca si prin cunoasterea acestei legi de catre cei interesati.

Managerii vad riscul în mod diferit fata de felul în care el apare în teoria deciziei.
În particular exisa o usoara înclinatie în a egala riscul alegerii unei alternative cu
variatia repartitiei probabilitatilor unor rezultate posibile care ar urma alegerii
alternativei. Fata de teoria deciziei sunt evidente urmatoarele trei diferente,
prezentate în continuare.

Prima diferenta consta în faptul ca multi manageri nu trateaza, de exemplu, nesigur

cuanta profitului ca pe un aspect important al riscului, care este mai degraba
asociat cu rezultatele negative. Exista, deci, o tensiune persistenta între "risc", ca o
masura în functie de repartitia rezultatelor posibile ale unei alegeri si "risc" ca
pericol sau întâmplare. Din aceasta din urma perspectiva, o alegere riscanta este
una care contine amenintarea unui rezultat foarte slab.

În al doilea rând, pentru manageri, riscul nu este un concept cu caracter de

probabilitate. Cam jumatate (54%) dintre managerii intervievati considera
nesiguranta un factor de risc, pentru ei însa, rezultatele slabe prezinta o mare
importanta. O mare parte au simtit ca riscul poate fi mai bine definit prin valoarea
care se asteapta sa fie pierduta. Aceasta 1-a facut pe vicepresedintele unei banci sa
afirme: "Îmi asum riscuri mari cu privire la probabilitate, dar nu la valori". Un
vicepresedinte pentru finante a declarat: "Nu ma uit la probabilitatea de succes sau
insucces, dar iau în consideratie volumul riscului". Descriind diferenta dintre
asumarea riscului si jocurile de noroc, un manager a spus: "A juca un milion de
dolari într-un joc, este un risc; pe când, a juca în acelasi timp o jumatate de dolar

3
nu este un risc". Aceasta tendinta de a ignora sau subestima probabilitatea de a
pierde comparata cu valoarea este probabil mai bine definita ca "aversiune la
pierdere" sau ca "aversiune la regret", decât ca "aversiune la risc", în termeni
conventionali.În evaluarea perspectivelor nesigure, 80% dintre managerii
intervievati au fost preocupati de perspectiva "celor mai rele rezultate" sau de
"deficitul maxim". Oricum, este clar ca managerii sunt mai tentati sa foloseasca
marimi valorice pentru a descrie riscul, decât metodele moderne de estimare a
acestuia, cum ar fi statistica sau calculul probabilitatilor s.a.

În al treilea rând, chiar daca pentru evaluarea riscului sunt utilizate metode
cantitative sau daca managerii cauta o precizie mare în estimarea riscului, acestea
se rezuma, în final, la niste mici dorinte aplicabile numai în cazul unor sume
reduse. Pe de alta parte, la o alta testare, când s-a cerut unor directori executivi sa
enumere 9 alternative pentru investitii, tabelul rezultat a aratat o ordonare bazata pe
valori certe doar într-o proportie de 11%. Un vicepresedinte pentru finante a
declarat ca: "Nimeni nu este interesat în luarea unor masuri cuantificate" si un
prim-vicepresedinte observa: "Nu cuantifica riscul, dar trebuie sa fii capabil sa-l
simti". Recunoscând ca exista piete financiare, tehnice, de produse si alte aspecte
ale riscului, majoritatea celor intervievati au considerat ca riscul nu poate fi
cuantificat cu ajutorul unei singure cifre sau cu o repartitie de numere; ei au
argumentat, în continuare, ca nu exista o cale de a transforma un fenomen
multidimensional într-unul unidimensionai. Pe de alta parte, 24% din acelasi grup
de manageri au considerat ca acest lucru ar fi realizabil la o investigare
suplimentara. Un manager în activitatea de proiectare a spus: "Totul ar trebui
exprimat în termeni de profit (sau pierderi) la sfârsitul proiectului, nu-i asa?"

În cele mai recente formulari, o alternativa de risc este una pentru care variatia este
mare, iar riscul este o marime care se adauga valorii proiectate a alternativei,
pentru a obtine o alternativa riscanta. Toate teoriile deciziei considera ca factorii de
decizie prefera rezultatele asteptate decât pe cele surpriza. În general, se considera
ca factorii de decizie prefera riscuri mai mici decât unele mari, iar importanta
4
acordata altor factori ramâne, în general, aceeasi. De asemenea, valoarea
programata a unei alternative se presupune a fi asociata factorilor pozitivi, iar
riscul celor negativi în scara preferintelor alternativelor.Gasirea unor definitii
empirice satisfacatoare a riscului, în interiorul acestui sistem rudimentar s-a
realizat cu dificultati.Unii factori de decizie au tendinta de a ignora posibile
evenimente care ar fi foarte neplacute prin consecintele lor. Se mai poate întâmpla
ca unii manageri sa nu priveasca decât spre o parte din rezultatele posibile si nu
spre totalitatea lor si sa masoare variatia tinând cont doar de aceste rezultate. Se
observa, de asemenea, ca descrierea literala este preferata cuantificarii lui, chiar
daca ultima este mai elocventa. S-a observat ca probabilitatea ca rezultatele si
valorile lor sa intre în calcularea riscului în mod independent este mai mare decât
probabilitatea ca aceste valori sa fie luate împreuna. Cele de mai sus demonstreaza
ca unii factori decizionali definesc riscul în mod diferit de teoria economica si
diferiti manageri vor vedea aceeasi situatie în moduri diferite

5
 CAPITOLUL TEORETIC

1.1.Riscul și rolul acestuia în afaceri.

Riscul exprima incertitudinea în legatura cu producerea unor evenimente viitoare.

Exista doua tipuri de risc recunoscute:

· Riscul speculativ;

· Riscul pur.

Riscul speculativ implica obtinerea unui profit sau a unei pierderi, în timp ce riscul
pur implica o singura alternativa, aceea a pierderii.Cum riscul este o parte
inevitabila a afacerii, managementul trebuie sa descopere modalitatile de actiune
pentru controlul acestuia. Recunoasterea prezentei riscului este primul si cel mai
important pas. În continuare, managerii au la dispozitie o serie de metode specifice
pentru a evita riscul, pentru a reduce riscul, pentru a-si asuma riscul sau pentru a
rezolva aceasta problema cu companiile de asigurari.Unul dintre miile de
întreprinzatori americani, Theodore Vail, a fost poate cel mai eficace manager din
istoria afacerilor în Statele Unite ale Americii. Ca Presedinte al Sistemului
Telefonic Bell, dinainte de 1910 pâna la jumatatea anilor 1920, Vail a facut din
organizatie cea mai mare firma particulara din lume si una din cele mai prospere
companii. Faptul ca sistemul telefonic este proprietate privata se întelege de la sine
în Statele Unite. Sistemul Bell este, de asemenea, singurul serviciu public care a
demonstrat ca este condus de un management care îsi asuma riscul chiar daca are
monopolul într-o zona vitala si piata este saturata. Explicatia a constat în asumarea
riscurilor de catre echipa condusa de Vail atunci când aceasta a fundamentat patru
decizii strategice în conditii de risc si incertitudine pentru a salva sistemul
telefoniei americane de la integrarea în agentiile guvernamentale. Succesul unei
întreprinderi poate fi direct proportional cu gradul în care conducerea acesteia
întelege sa-si asume riscurile în adoptarea u aplicarea deciziilor. Riscul apare astfel
ca un element intrinsec pentru dezvoltarea unei societati.

6
1.2. Tipurile de risc

Exista mai multe tipuri de risc:

1. Riscul de tara;

2. Riscul în operatiunile cu devize: riscul de translare, riscul de tranzactie;

3. Riscul economic;

4. Riscul contractual: riscul în contractele sinalagmatice, riscul în contractul de

vânzare, riscul în vânzarile sub conditie suspensiva;

5. Riscul de faliment;

6. Riscul în decizia de investitii: riscul unui proiect, riscul de avarie;

7. Riscul în asigurari;

8. Riscul valorilor mobiliare;

9. Riscul în marketing.

1. Riscul de tara

Revistele "Euromoney" si "The Economist" calculeaza periodic riscul de tara, dupa

metodologii proprii. Prin intermediul unor indicatori conventionali sunt exprimate
sansele de transformare în profit a unui capital investit la un moment dat într-o
tara. Astfel, în 1994 România a înregistrat un declin dupa riscul de tara, ocupând
locurile 74 în martie si 77 în septembrie acelasi an, în timp ce dupa "The
Economist", tot în septembrie 1994 România trecea de la grupa "D" (cea mai
defavorabila) la grupa "C", la riscul politic.

Pentru determinarea riscului de tara, revista "Euromoney" ia în calcul trei grupe

mari de indicatori:

- Analitici;

- De creditare;
7
- De piata.

Cele mai bune performante în domeniu sunt cotate cu "nota cea mai buna", iar
performantele slabe sunt cotate cu 0.

Configuratia indicatorilor analizati de "Euromoney" este urmatoarea:

1. Informatiile economice - pondere de 25% în punctajul final;

2. Riscul politic - pondere de 25% în punctajul final;

3. Indicatorii de îndatorare - 10% pondere în punctajul final;

4. Reesalonarea datoriei externe sau neplata acesteia - 10% pondere în punctajul

final;

5. Rata de creditare - 10% pondere în punctajul final;

6. Accesul la finantarea bancara - 5% pondere în punctajul final;

7. Accesul la finantarea pe termen scurt - 5% pondere în punctajul final;

8. Accesul la titluri internationale si piete pentru împrumuturi sindicalizate (5%);

9. Raportul între detinerea de disponibilitati pe termen de peste 5 ani si marja de

forfetare, în cazul tarilor lipsite de riscuri, precum SUA (5%).

În septembrie 1994 pe locul I cu cel mai mic risc de tara figura SUA, pe locul II
Elvetia, locul III Luxemburg, locul IV Singapore si locul V Austria.

2.Riscul în operatiunile cu devize

Foarte putine întreprinderi angajate în comert cu alte tari pot sa-si factureze
produsele si sa-si cumpere furniturile importante, în întregime în moneda locala.
8
Imediat ce vânzarile se factureaza în devize, sau compania încheie contracte pentru
a achizitiona articole cu pret în devize, apar riscurile operatiunilor în devize. În
opinia lui Milan Kurb cele mai importante sunt: riscul de translare, riscul de
tranzactie si riscul economic.

Riscul de translare este cunoscut si sub denumirea de risc al schimbului valutar si

se refera la riscul de câstig sau pierdere atunci când activele, pasivele si profitul
unei filiale sunt "translate" din valuta straina în care se tin evidentele filialei, în
moneda nationala a companiei mama.

Riscul de tranzactie este un risc care apare ori de câte ori o companie se angajeaza
într-o tranzactie de vânzare sau de cumparare, operata în devize, când exista riscul
câstigului sau pierderii, daca valoarea devizelor respective se schimba în
comparatie cu moneda locala a companiei.

Riscul de tranzactie este cu atât mai mare cu cât instabilitatea monetara dintr-o tara
este mai mare. Întotdeauna, însa, datorita riscului de tranzactie un partener câstiga
si unul pierde. În România, pe fondul unui vid de legislatie, coroborat cu tendinta
fireasca de câstig a managerilor români, au aparut numeroase cazuri de manifestare
a riscului de tranzactie. De exemplu, firma CNFR NAVROM S.A. a închiriat pe o
perioada de doi ani un vapor de transport pasageri unei firme ucrainene, contra
sumei de 2 milioane lei lunar, clauza ferma. La acea data suma de 2 milioane lei
reprezenta de 11,4 ori amortismentul lunar pentru vasul de pasageri, ceea ce parea
a fi o afacere profitabila, mai ales ca în sarcina firmei ucrainene intrau si
cheltuielile cu reparatiile curente si cu personalul navigant. În momentul încheierii
afacerii, CNFR NAVROM S.A. primea lunar echivalentul a 8333 $ (2 milioane lei:
240 lei/$, cursul leu-dolar la acea data).

Peste doi ani chiria lunara nu mai reprezenta decât 1379 $, deoarece între timp
cursul dolarului a crescut la 1450 lei. Se poate spune ca în ultima luna a
contractului, CNFR NAVROM S.A. a pierdut fata de conditiile initiale ale

9
contractului 6954 $ (10.083.300 lei), în timp ce firma ucraineana a câstigat suma
mentionata, datorita riscului de tranzactie.

3. Riscul economic

Acest tip de risc este mai complex si se refera la impactul schimbarii cursului
valutar asupra profitabilitatii pe termen lung a întreprinderii exportatoare si nu
asupra efectului pe termen scurt al unei tranzactii.

Daca presupunem ca o societate de import-export româneasca vinde produse în

SUA si ca valoarea dolarului scade brusc în raport cu leul în perioada urmatoare,
atunci efectul poate fi o pierdere de tranzactie în conditiile în care un lot recent de
produse expediate a fost facturat si neplatit.

4. Riscul contractual

Exista mai multe forme ale riscului contractual determinate în special de cadrul
legislativ dintr-o tara. De regula, acest tip de risc este generat de nevoia de a derula
activitati comerciale care fac obiectul unui contract.

5. Riscul de faliment

Acest tip de risc este denumit de alti specialisti risc economic. Continutul lui
exprima, în fond, incapacitatea întreprinderii de a se adapta în timp si la cel mai
mic cost la variatiile conditiilor de mediu. Altfel exprimat, luarea în considerare a
influentei acestui risc presupune o estimare a sanselor unei întreprinderi de a
înregistra pierderi si de a fi în imposibilitatea de a onora datoriile fata de clienti si
banci.

6. Riscul în decizia de investitii

10
Exprima probabilitatea ca anumite evenimente neprevazute sa se produca si astfel
sa poata fi prejudiciata finalizarea unei investitii. În literatura de specialitate sunt
evidentiate principalele etape pentru conducerea riscului în decizia de investitii de
catre manageri:

· Planificarea riscului;

· Organizarea riscului;

· Controlul riscului.

Exista mai multe forme ale riscului în decizia de investitii: riscul generat de
derularea unui proiect de investitii în tara, în strainatate, riscul de avarie.

7. Riscul în asigurari

Acest tip de risc poate fi înteles ca un eveniment incert, posibil sa apara în perioada
viitoare si care are acoperirea financiara a unei companii specializate.

Riscul în asigurari are mai multe forme, în functie de domeniul în care se face
asigurarea. Astfel exista:

- Riscul maritim;

- Riscul atomic;

- Riscul de razboi;

- Riscul de accidente;

- Riscul în asigurarea auto;

- Riscul în transportul aerian;

- Riscul financiar si politic.

8. Riscul valorilor mobiliare

11
Acest tip de risc se refera la probabilitatea de a se produce schimbari în
profitabilitatea unei firme ca urmare a plasamentelor de capital financiar.
Preocuparea pentru a cunoaste acest risc a aparut în conditiile unei volatilitati
sporite a valorilor mobiliare în raport cu variatiile pietei de capital, ceea ce
determina o relatie directa între profitabilitate si risc. Altfel spus, o profitabilitate
mare este însotita de un risc mai mare si invers. De exemplu, investirea de capital
în cumpararea unor obligatiuni cu dobânda de 3%, realizeaza o profitabilitate mica,
dar cu un risc sporit. Dimpotriva, investirea aceluiasi capital în cumpararea unor
actiuni, cu rata dividendului variabila, ce a înregistrat în anii anteriori valori
superioare celei de 5% este însotita de un risc mult mai mare si anume: a) de
realizare în viitor a unei profitabilitati sub 3%; b) de faliment; c) de pierdere totala
sau partiala a capitalului investit.

9. Riscul în marketing

Acesta este determinat de situatiile de incertitudine ale mediului ambiant al

întreprinderii în care managerii trebuie sa adopte decizii. seful departamentului de
marketing studiaza atitudinile incerte ale consumatorilor: nevoile, motivatia si
fantezia acestora. Managerii iau în considerare riscul în marketing înainte de
aplicarea deciziilor care vizeaza lansarea unor noi produse, investitiile, cercetarea,
dezvoltarea, amplasarea întreprinderilor, sectiilor si depozitelor, îmbunatatirea
calificarii personalului.

Succesul în afaceri este influentat în mod direct de capacitatea managerilor de a

fundamenta decizii în conditii de risc, de a identifica si a actiona în sensul
valorificarii oportunitatilor existente pe piata într-o perioada determinata. Un
manager care stie când sa-si asume un risc si cum sa conduca întreprinderea într-un
mediu concurential de afaceri este într-adevar unul de succes, deoarece
performanta, rezultatul final sunt o consecinta, într-o faza de început, a
identificarii, anticiparii si controlului riscurilor.

12
1.3. Estimarea probalistica a riscului.

În general, managerii nu prea cred în estimarile probabilistice, nu le prea înteleg

sau, pur si simplu, nu le utilizeaza prea mult. Rezultatele posibile, dar care au o
probabilitate scazuta de realizare, par sa fie ignorate. Acolo unde prioritatea
scazuta a probabilitatii este combinata cu consecinte importante (cazul dezastrelor
neasteptate sau a descoperirilor neanticipate), practica excluderii, a neluarii în
consideratie a evenimentelor cu probabilitate foarte scazuta de a se produce, poate
avea urmari nedorite. Într-o lume în care exista numeroase evenimente cu
probabilitati de producere foarte scazute, dar cu consecinte deosebit de importante
este greu ca, într-un mod rezonabil, sa poata fi luate toate în calcul. Practica
ignorarii probabilitatilor foarte scazute are însa ca efect faptul ca firmele sunt
surprinse de catre evenimentele carora le sunt caracteristice acest gen de
probabilitati. Cu toate acestea nu exista o rezolvare confortabila a acestei dileme.

Insensibilitatea fata de estimarea probabilistica depaseste cazul probabilitatilor

foarte scazute; foarte frecvent, managerii prefera sa considere ca riscul este definit
mai bine de catre amplitudinea valorii rezultatului decât de cea data de
probabilitate.

Si comportamentul poate avea consecinte nedorite când conduce spre preferinte

pentru acceptarea unui risc mai mare (în sensul de variatie) atunci când repartitia
probabila a rezultatelor posibile este relativ rectangulara. De asemenea, este
argumentat faptul ca acest comportament este mai putin inteligent decât adoptarea
tuturor variatiilor probabilitatii si ar putea fi util sa se observe ca "confuziile"
managerilor asupra riscului sunt ecouri ale ambiguitatii din studiile privind
procesul de decizie efectuate de catre ingineri. În teoria deciziei, riscul se refera la
probabilitatea incerta a stabilirii rezultatelor provenite din alegere. În studii
recente, riscul reprezinta nu neputinta de a asigura un rezultat dorit, ci costurile
sale. Ultima terminologie se concentreaza asupra definirii legaturilor dintre "riscul
specific" si alte costuri ca, de exemplu, dintre frecventa si severitatea prejudiciilor
si costul masurilor de siguranta.
13
Insensibilitatea manageriala fata de probabilitatile estimate poate reflecta, în parte,
elasticitatea terminologiei utilizata de catre cei ce se ocupa cu studiul riscului si al
deciziei-ingineresti.

Estimarea rezultatelor probabile este dificila, asa cum este si estimarea beneficiilor.
Informarea este compromisa de conflictul de interese dintre sursa de informatii si
receptor.

Studiile asupra asumarii riscului indica faptul ca preferinta pentru risc variaza în
functie de context. Acceptarea unei alternative de risc depinde de relatia dintre
pericolele si oportunitatile reflectate de risc si de cele câteva nivele critice ale
aspiratiei proprii factorului de decizie.

Tendinta evaluarilor manageriale a alternativelor de a-si îndrepta atentia numai

asupra câtorva aspecte cheie ale problemei, la un moment dat, este o tema
recurenta în studiul rezolvarii problemelor umane; de exemplu, studiile despre
"eliminarea aspectelor" de catre factori de decizie individuali (Tversky, 1972),
analiza "atentiei" în rezolvarea problemelor umane (Nisbett si . Ross, 1980)/
"atentia secventiala acordata scopurilor" de catre grupuri de -factori de decizie
(Cert si Mach, 1963).

In câteva dintre aceste teorii exista o singura valoare care focalizeaza atentia si
anume, nivelul aspiratiei care desparte succesul subiectiv de esecul subiectiv.

Aceste observatii, respectând schimbarea concentrarii atentiei spre risc, par sa

confirme mai degraba importanta a doua valori, si anume: nivelul propus pentru
performanta si nivelul de supravietuire.

Aceste doua valori de referinta se pot studia din punctul de vedere al succesului,
insuccesului si al dezvoltarii. Adaugarea unei valori focalizante, asociata cu o
diminuare a acesteia, schimba oarecum interesul sau preferinta pentru risc într-o
functie a succesului.

14
Pericolul falimentului coboara tinta asupra careia este îndreptata atentia, iar
oportunitatea riscului este mai scazuta. Aceasta duce la o atitudine de adversitate
fata de risc a managerilor care au succes.

Pentru managerii cu rezultate bune, atentia fata de oportunitatea si, deci, asumarea
riscului, este stimulata doar când performantele depasesc tinta propusa (nivelul
propus).

Pentru factorii de decizie care se asteapta la rezultate a caror valori sunt sub cele
programate, dorinta de a-si atinge scopul propus îi conduce spre asumarea riscului.
În acest caz, oportunitatea riscului capteaza atentia mai repede decât pericolul,
exceptând cazul când apropierea de punctul de supravietuire capteaza atentia la
acelasi nivel.

Daca performanta se opreste la punctul de supravietuire, evidentierea variantelor

este moderata de frica fata de pericolele ce s-ar putea ivi.

Managerii au o reactie puternica la risc si la asumarea riscului. Îsi fac probleme

pentru reputatia lor în cazul asumarii riscului si sunt dornici sa-si exprime
sentimentele de dezacord cu cei care stimuleaza grupurile ce iau decizii inteligente,
dar riscante. Pe de o parte, asumarea riscului este evaluata si tratata ca fiind
esentiala pentru inovatii si asigurarea succesului. În acelasi timp, asumarea riscului
este diferentiata de "judecarea atuului". Un bun manager "îsi asuma un risc" nu
"joaca un joc de noroc". Importanta acestei paralele a fost recunoscuta de factorii
de decizie-ingineri, care au încercat, cu rezultate modeste, sa câstige un criteriu de
evaluare a managerilor si potrivit caruia se recompenseaza mai repede "deciziile
bune" decât "rezultatele bune", argumentând ca determinarea unei alegeri proprii
n-ar trebui sa fie confundata cu sansa constientizarii unor situatii de risc.

Managerii fac deosebire între asumarea riscului si jocul de noroc, în primul rând,
pentru ca o face societatea care îi apreciaza si pentru ca experienta i-a învatat ca
pot controla fatalitatea. Societatea apreciaza asumarea riscului, dar nu si jocul de
noroc prin care se întelege asumarea riscului care provoaca un rezultat negativ.
15
Din punctul de vedere al managerilor si al societatii dedicate managementului de
calitate se pune problema mentinerii si cresterii reputatiei manageriale de asumare
a "riscurilor bune" si evitare a "riscurilor rele".

Situatia a fost descrisa foarte bine de catre un prim-vicepresedinte intervievat de

Shapira. El a spus: "trebuie sa fii un tip care îsi asuma riscul, dar trebuie mai mult
sa câstigi decât sa pierzi".

Reputatia manageriala de asumare a riscului este sustinuta mai bine decât jocul de
noroc, de catre procesele sociale obisnuite. În perspectiva istoriei, nu este greu sa
se faca distinctia dintre cei care au fost adevarati manageri (si-au asumat cu
adevarat riscuri) si cei care au fost niste nebuni (amatori de jocuri de noroc).

Istoria nu doar a clasificat factorii de decizie în câstigatori si învinsi, dar a si

interpretat acele diferente care reflecta deosebirea dintre gândire si abilitate.
Experienta managerilor buni i-a învatat ca probabilitatile vietii nu pot fi luate în
calcul. Managerii cred, si experienta se pare ca le-a si confirmat-o, ca ei pot
schimba "atuurile", ceea ce înseamna ca un proces probabilistic poate fi controlat.
Rezultatul este ca managerii devin mai predispusi sa-si asume riscul, ceea ce
corespunde cu definitiile sociale ale rolurilor manageriale. Managerii au rolul de a
influenta mersul lucrurilor, de a lua decizii. Ideologia manageriala prezinta
managerii ca initiatori ai schimbarilor; dar, unii manageri au tendinta de a dirija
schimbarile organizatorice iar altii de a astepta sa se întâmple acest lucru. De
asemenea, ideologia manageriala considera ca un bun manager este numai cel ce-si
asuma riscuri.

Actul managerial include credinta ca în momentul deciziei se poate face clar

diferenta între riscurile asociate rezultatelor bune si cele asociate rezultatelor rele.

16
1.4.Clasificarea riscurilor într-o afacere.

Riscul este un partener normal si de nedespartit al oricarei activitati avand efecte

directe si puternice asupra rezultatelor activitatii respective. Orice activitate are un
anumit grad de risc.

In fiecare zi structura organizatorica din care facem parte este abordata direct sau
indirect de diverse riscuri. Totodata si noi ca persoane fizice, sintem supusi la
diverse riscuri. Traim intr-o lume a riscurilor. Aceste riscuri se refera la bunurile
care sint la dispozitia noastra, la partenerii cu care lucram, la mediul in care
lucram. Implementarea unui sistem de management al riscului devine prin urmare
un important obiectiv pentru orice structura organizatorica cit si pentru o persoana
fizica.

Putem oare contracara efectele negative ale unor asemenea evenimente aleatoare
care apar fie ca vrem sau nu, fie ca ne place sau nu? Probabil ca nu in intregime,
dar cu siguranta le putem atenua.

Riscurile apar in cadrul tuturor activitatilor socio-economice, pentru fiecare dintre

acestea imbracand forme particulare, in functie de tipul, modul de manifestare si
marimea acestora.

Clasificare generala a riscurilor:

• Mai mult sau mai putin cunoscute

• Mai mult sau mai putin grave

• Mai usor sau mai greu de evitat

O structurare pe tipuri de riscuri, se refera la identificarea tipului riscurilor in

functie de modul lor de producere. Si astfel avem:

• Riscuri pure - consecinte ale unor evenimente accidentale ce nu pot fi prevazute

(uragane, cutremure, incendii, inundatii, razboaie, atentate etc.)

17
• Riscuri speculative - ce sunt legate de deciziile ce se iau in cadrul unei companii,
sau in cadrul unui proiect de investitii, fiind evenimente cu o mare probabilitate de
aparitie, depinzand in mare masura si de o serie de factori externi ce influenteaza
aceste procese.

In functie de marimea si evolutia riscurilor:

Riscuri interne si riscuri externe:

Astfel o clasificare realizata de catre manageri este de tipul : riscuri interne si

riscuri externe companiei.

18
 CAPITOLUL PRACTIC

PLANUL DE AFACERI: Infiintarea unei firme producatoare de

mobila

Sinteza planului de afaceri

Societatea noastra SC xxxxx SA are o mare parte din personal cu un inalt grad de
pregatire, experienta si competenta profesionala.

Este o companie cu capital 100% privat. Societatea are un capital social varsat de
50.000 RON, divizat in 50.000 actiuni, fiecare avand valoarea nominala de 1 RON.

Obiectivul principal e acela de a oferi o mobila de cea mai buna calitate in cel mai
scurt timp.

Produsul principal este reprezentat de cherestea dar si de panoul de lemn, care,

dupa prelucrare va da nastere elementelor de mobilier. Produsele oferite sunt
reprezentate de piesele de mobilier.

Descrierea afacerii

Notiunea de „fabrica de mobila” este una foarte larga. Gama de produse poate fi
extrem de diversificata, pornind de la ceea ce se numeste „mic mobilier” (aici
intrand produse si accesorii de mici dimensiuni, cum ar fi: etajere, scaune,
suporturi pentru diverse obiecte, chiar si jucarii din lemn), usi si ferestre (inclusiv
tamplarie ferestre pentru geam termopan), mobilier pentru camere (paturi,
canapele, seturi de canapele, dulapuri, vitrine, etajere, biblioteci, mese – inclusiv
mese pentru TV, audio-video, pentru servire etc.), mobilier de bucatarie,
ajungandu-se si la mobilier de birou (in special birouri, mese pentru calculator –
adesea dotate cu suporturi pentru tastatura, unitate centrala, imprimanta sau pentru
toate acestea -, mese pentru conferinte, biblioteci, corpuri mobile).

Din cele de mai sus rezulta marea diversitate de produse care intra in aceasta
categorie, iar specializarea in fabricarea uneia sau a catorva dintre aceste produse
19
este esentiala, fiind imposibil, mai ales pentru o firma aflata la inceput de drum, sa
realizeze toate aceste produse la standarde de calitate ridicate.

Pentru ca materia prima de baza in productia de mobilier este lemnul, este

preferabil ca fabrica sa fie amplasata intr-o zona in care sa existe o disponibilitate
mare de masa lemnoasa si/sau posibilitati de transport.

Produsul principal este reprezentat de cherestea dar si de panoul de lemn, care,

dupa prelucrare va da nastere elementelor de mobilier. Reziduurile rezultate, de
exemplu rumegusul, vor fi reutilizate sau puse in vanzare. Panoul de lemn masiv
este un produs obtinut printr-un procedeu de reasezare a cherestelei dupa
eliminarea « defectelor » lemnului (inima rosie, noduri cazatoare, parti de coaja
infundata etc.). Lamele de lungimi, latimi si grosimi variate ( lungimi 5000 mm,
latimi 1200 mm si grosimi 16-40 mm) se obtin cu ajutorul unor masini industriale
speciale. Panoul de lemn a adus o noua perspectiva in industria mobilei si tinde sa
elimine inlocuitorii lemnului (PAL, PAG, PFL etc.). Posibilitatea de producere a
acestui panou duce la obtinerea unui produs armonios, echilibrat, ce se poate
prelucra fara restrictii.

Produsele oferite sunt reprezentate de piesele de mobilier ce pot fi de dimensiuni

variate, cum ar fi: etajere, scaune, suporturi pentru diverse obiecte, chiar si jucarii
din lemn, usi si ferestre (inclusiv tamplarie ferestre pentru geam termopan),
mobilier pentru camere (paturi, canapele, seturi de canapele, dulapuri, vitrine,
etajere, biblioteci, mese – inclusiv mese pentru TV, audio-video, pentru servire
etc.), mobilier de bucatarie, ajungandu-se si la mobilier de birou (in special birouri,
mese pentru calculator – adesea dotate cu suporturi pentru tastatura, unitate
centrala, imprimanta sau pentru toate acestea, mese pentru conferinte, biblioteci,
corpuri mobile).

Serviciul in sine este prelucrarea lemnului, conceperea design-ului in functie de

dorintele clientilor, ambalarea si expedierea lui.

20
Definirea pietei

Clientii

In functie de tipul de mobilier fabricat, clientii pot fi persoane fizice sau juridice.
In cazul mobilierului de comanda, majoritatea cumparatorilor sunt persoane fizice.

In cazul fabricilor mari, care produc cantitati insemnate, apare varianta exportului,
situatie in care se pune problema competitivitatii mobilierului produs in Romania
in tarile Uniunii Europene, principalele importatoare la acest moment.

Concurenta

Concurenta este deosebit de bine reprezentata. Dintotdeauna prelucrarea lemnului

a reprezentat o indeletnicire de baza a romanilor (date fiind resursele deosebite de
care dispune teritoriul tarii in acest sens), iar aceasta traditie s-a pastrat din
generatie in generatie.

Astfel, dupa 1989 au aparut o serie de fabrici de profil care actioneaza pe scara mai
larga sau mai restransa. O categorie aparte o constituie fabricile existente inca de
pe vremea fostului regim, majoritatea functionand in continuare pe „scheletul”
mostenit. Pe piata functioneaza o serie de companii mari si foarte mari care
desfasoara activitati complexe de productie, distributie prin magazine specializate
proprii sau prin dealeri, export. Pentru a acoperi cererea nesatisfacuta de catre
acestea, au aparut si o serie de fabrici mici, axate in special pe mobilier de
comanda, acestea avand avantajul flexibilitatii in productie si al costurilor si
implicit al preturilor mai mici.

Promovarea

O mare parte din produsele de mobilier realizate in Romania sunt destinate

exportului. In cazul acestora, o modalitate de promovare foarte uzitata este
Internetul. Mobila fabricata in Romania este foarte cautata in afara granitelor tarii,
iar o pagina web bine realizata (preferabil si in una/doua limbi de circulatie

21
internationala) poate atrage numerosi clienti externi, dar si locali. O alta modalitate
de promovare accesibila este publicitatea in presa scrisa, in special cea locala, mai
ales la inceput, cand piata vizata este de cele mai multe ori una restransa.

Promovarea acestei firme implica si construirea unui site. Se va apela si la revistele

si publicatiile locale si cele de specialitate.

Organizarea firmei si managementul acesteia

Personal

Pentru buna functionare a fabricii e nevoie de un personal format din :

 un manager

 un contabil

 un PR

 o secretara

 10 de muncitori

 1 femeie de serviciu

In fata autoritatilor de stat, terti si in justitie, societatea e reprezentata de contabilul

angajat ca si colaborator, deoarece are toate competentele necesare pentru a actiona
in numele societatii. Totodata el poate actiona pentru a autoriza actele si
operatiunile de gestiune si orice acte de diispozitie. Managerul deschide conturi in
lei si in valuta si poate utiliza fondurile financiare ale societatii.

Pentru inceput, pentru o fabrica mica, sunt suficienti 2-3 salariati, dar pe masura
dezvoltarii activitatii vor fi necesare noi angajari.

Cei 10 de muncitori calificati vor fi alesi cu ajutorul unei firme de recrutare a fortei
de munca. Toti acesti muncitori vor fi alesi astfel incat sa aiba destula experienta in
domeniu pentru a putea oferi inca de la inceput o calitate a muncii.

22
Firma

Spatiul destinat acestei fabrici este o hala construita din panouri metalice, avand
fundatia din beton armat si structura de rezistenta alcatuita din stalpi si cadre
metalice. Hala are o suprafata de 554 metru patrati. Biroul administratorului si
atelierul mecanic au, impreuna, o suprafata de 185 metri patrati. Ferestrele sunt
confectionate cu geamuri din sticla obisnuita, montate in rame metalice Cele doua
usi de acces, de mari dimensiuni, sunt metalice. Instalatia electrica a halei este
proiectata sa asigure alimentarea cu energie electrica, atat cu tensiunea de 220 de
volti, cat si cu tensiunea de 380 de volti. Incalzirea intregului centru de productie si
apa calda sunt asigurate de o centrala termica alimentata cu lemne. Centrul de
productie este dotat cu utilaje destinate prelucrarii lemnului de esenta tare: abrice,
masini de rindeluit, ferastraie cu panze circulare si mese de lucru mobile, utilaje
exaustare mobila, masini de gaurit, banzic, masini de frezat, prese, masini de
slefuit, compresoare si strunguri. Hala este imprejmuita cu garduri din plasa de
sarma, sustinute de stalpii metalici, fixati in fundatia de beton. Terenul aferent are
suprafata de 2. 976 metri patrati. Intreaga proprietate este delimitata cu garduri din
scanduri. Aleea ce duce de la drumul de acces pana la parta halei este pavata cu
dale din beton.

Avantajele acestei hale sunt:

 hala este amplasata in zona centrala a localitatii;

 centrul de productie este racordat la reteaua de alimentare cu energie

electrica;

 instalatia electrica a halei este proiectata sa asigure alimentarea cu energie

electrica, atat cu tensiunea de 220 de volti, cat si cu tensiunea de 380 de
volti;

 proiectul de constructie a halei permite o compartimentarea rapida, cu

cheltuieli mici;

23
  zona in care este amplasat centrul de productie (in apropierea unei sosele
judetene si a zonelor de exploatare forestiera ), recomanda pastrarea
destinatiei initiale de fabrica de prelucrarea a lemnului;

Procesele tehnologice

Procesul tehnologic de fabricatie a mobilei consta dintr-o serie de operatii

desfasurate in sectiile de prelucrare mecanica a lemnului si sectiile de vopsitorie,
lacuire si lustruire. In fabricile de mobila la care finisarea se face cu nitrolac,
operatiile tehnologice sunt: pregatirea suprafetelor de finisat, umplerea porilor,
aplicarea grundului, slefuirea uscata si indreptarea defectelor, aplicarea
nitrolacurilor, slefuirea umeda si lustruirea.

Pericolul si masurile de prevenire a incendiilor pe timpul prelucrarii mecanice a

lemnului (croit, incleiat, finisaj etc.) si de pregatire a suprafetei de finisat, de
umplere a porilor, de aplicare a grundului, de slefuire uscata sunt similare cu cele
analizate pentru sectiile de prelucrare mecanica a lemnului. La fabricarea mobilei
curbate, in sectiile de slefuit exista un accentuat pericol de incendiu. Aici este locul
unde se produce cel mai mult praf. Operatia de slefuit se executa cu ajutorul
diferitelor masini cu disc, orizontale, cu cilindri, in functie de forma pieselor care
se slefuiesc. Existenta prafului fin si in cantitati destul de mari, in atmosfera unor
incaperi, este un fapt specific unitatilor de mobila, in special la mobila curbata,
deoarece la astfel de piese nu este posibila folosirea instalatiei locale de ventilatie
pentru absorbtia perfecta a prafului. Un accentuat pericol de incendiu exista la
sectia de grunduit. Aici se lucreaza cu spirt si nitrolacuri, substante care se aprind
usor de la scantei, flacari, tigari etc. Grunduirea pieselor se poate face manual, cu
tampoane imbibate cu solutie, mecanic cu masini de grunduit sau in instalatii de
imersie cu nitrolac. In sectia de vopsitorie, pericolul de incendiu este determinat de
folosirea, in cantitati mari, a uleiului de in fiert si a unei serii de vopseluri pe baza
de ulei.

24
Uleiul de in fiert se aprinde la temperaturi joase, cuprinse intre 36 si 170°C. In
astfel de sectii se folosesc carpe pentru sters, care, imbibate cu ulei si aruncate in
depozite fara a se respecta anumite reguli, se pot autoaprinde.

Una din metodele de aplicare a lacului este pulverizarea. La aplicarea lacurilor cu

ajutorul pulverizatorului, o parte din materialul pulverizat ramane in suspensie sub
forma de ceata, particulele saturand aerul foarte repede. Vaporii de solvent creeaza
un mare pericol de indendiu si explozie.

In ultimul timp, aplicarea lacului pe suprafetele finisate se face prin turnare,

inlocuind metoda prin pulverizare, care prezinta un accentuat pericol de incendiu si
explozie, fiind si mai putin economica.

In cazul introducerii si scoaterii manuale a pieselor din masina, acestea se aseaza

pe stelaje si raman in sectie un timp mai indelungat, din care cauza degajarea
vaporilor este si mai accentuata.

Camerele de pulverizare se prevad cu iluminat din exterior, intreaga instalatie fiind

protejata impotriva patrunderii vopselelor si particulelor de solventi si lac.

25