Sunteți pe pagina 1din 10

Instrucţiuni pentru meditaţie (Zen)

Maditaţia Zen: sediul Iluminării


Trad. LeGrig

Zazen este un fel special de meditaţie, specifică numai lui


Zen, care constituie însăşi inima practicării. Budiştii zen
sunt cunoscuţi în general ca „budişti meditatori”. În
principiu, zazen este studiul lui tine însuţi.

Marele maestru Dogen a spus, „A studia Calea lui Buddha


este a te studia pe tine însuţi, a te studia pe tine însuţi este
să uiţi eu-l, şi să uiţi eu-l este să fii iluminat de cele zece
mii de lucruri.” A fi iluminat de cele zece mii de lucruri
înseamnă să recunoşti unitatea ta însuţi cu cele zece mii de
lucruri. De la iluminarea sa, Buddha s-a aflat în poziţia
şezând pentru meditaţie; practica zen se întoarce iar şi iar
la aceeaşi meditaţie şezând. Această meditaţie a continuat
din generaţie în generaţie, timp de două mii cinci sute de
ani; este cel mai important lucru care a fost transmis. S-a
răspândit din India în China, Japonia, în alte părţi ale
Asiei, şi apoi, în sfârşit, în Vest. Este o practică foarte
simplă. Este foarte uşor de descris şi de practicat. Dar, ca
alte practici, este nevoie să o faci pentru ca să se întâmple.
Tindem să vedem corpul, respiraţia şi mintea separat, dar
în zazen ele vin împreună ca o singură realitate. Primul
lucru căruia trebuie să i se acorde atenţie în zazen este
poziţia corpului. Corpul are o cale de comunicaţie în afară
către lume şi în interior către tine însuţi. Modul în care îţi
aşezi corpul are legătură cu ceea ce se întâmplă cu mintea
şi respiraţia ta. De-a lungul anilor de evoluţie a
budismului, cea mai eficientă poziţie a corpului pentru
practicarea zazen a fost structura piramidală a lui Buddha
şezând. Aşezarea pe podea este recomandată deoarece este
foarte stabilă. Folosim o zafu - o mică pernă - pentru a ne
ridica doar puţin posteriorul, astfel încât genunchii să
poată atinge pământul. Cu şezutul vostru pe pernă şi cei
doi genunchi atingând pământul, formaţi un tripod care dă
o stabilitate pe trei sute şaizeci de grade.
Când staţi aşezaţi astfel, sunt posibile diferite poziţii ale
picioarelor. Prima şi cea mai
simplă este poziţia Burmese, în
care picioarele sunt încrucişate
şi întinse drept pe podea.
Genunchii trebuie de asemenea
să fie pe podea, deşi uneori trebuie un pic de antrenament
pentru a fi în stare să întindeţi atât de mult picioarele.
După un timp muşchii se vor destinde şi genunchii vor
începe să se lase. Pentru a ajuta la aceasta, staţi pe prima
treime a zafu, deplasându-vă puţin corpul în faţă.
Îmaginându-vă cum vârful capului că se întinde în sus
spre plafon şi întinzându-vă corpul, coloana devine
dreaptă - apoi lăsaţi muşchii să se destindă şi relaxaţi-vă.
Cu şezutul pe pernă şi stomacul scos puţin în afară, va
exista u uşoară curbă în partea de jos a spatelui. În această
poziţie, efortul este mic pentru a ţine corpul drept.

O altă poziţie este jumătate lotus, în care piciorul stâng


este pus pe coapsa dreaptă şi piciorul drept este pus
dedesubt. Această poziţie este uşor asimetrică şi uneori
partea de sus a corpului
trebuie să compenseze pentru
a păstra poziţia dreaptă.

De departe, cea mai stabilă


poziţie din toate este lotus
complet, unde fiecare picior
este pus pe coapsa opusă.
Această poziţie este perfect
simetrică şi foarte solidă.
Stabilitatea şi eficienţa sunt
motive importante pentru a sta
cu picioarele încrucişate pe
podea. Nu există nici o
semnificaţie esoterică în diferite poziţii. Ceea ce este cel
mai important în zazen este ceea ce faci cu mintea ta, nu
ce faci cu picioarele tale.
Există de asemenea poziţia seiza. Puteţi sta seiza fără
pernă, în genunchi, cu posteriorul stând pe piciorul îndoit,
formând astfel o pernă anatomică. Sau puteţi folosi o
pernă pentru a nu ţine greutatea pe glezne. Un al treilea
mod de a sta seiza este de a folosi băncuţa siza. Ea preia
greutatea de pe picioare şi ajută să vă păstraţi coloana
dreaptă.

În sfârşit, puteţi sta pe un


scaun, deşi este important să
folosiţi şi o pernă, decât să
staţi pe suprafaţa tare a
scaunului, şi să ţineţi
picioarele pe podea. Folosiţi
perna, sau zafu, în acelaşi mod
în care aţi folosi-o pe podea -
stând pe treimea anterioară a
ei. Este foarte important să
păstraţi coloana dreaptă cu
partea de jos a spatelui curbată. Toate aspectele posturii
care sunt importante când staţi pe podea sau în poziţia
seiza sunt la fel de importante când staţi pe scaun.

Importanţa păstrării spatelui drept este dată de faptul că


trebuie ca diafregmei să i se permită să se mişte liber.
Respiraţia pe care o veţi face în zazen devine foarte, foarte
adâncă. Abdomenul se va ridica şi coborî mult, la fel cum
se ridică şi coboară burta unui sugar. În general, pe măsură
ce ne maturizăm, respiraţia noastră devine restricţionată,
din ce în ce mai puţin completă. Tindem să avem
inspiraţie oşoară în partea superioară a pieptului. De
obicei, ţinem cureaua foarte strânsă sau avem haine
strâmte în jurul pieptului. Ca urmare, respiraţia adâncă,
completă, are loc rareori. În zazen este important să ne
eliberăm de orice este strâns în jurul pieptului şi să purtăm
haine care nu ne obligă. De exemplu, materialul nu trebuie
să se adune în spatele genunchiului atunci când încrucişaţi
picioarele, inhibând circulaţia. Permiteţi diafragmei să se
mişte liber astfel încât respiraţia să poată fi adâncă, uşoară
şi naturală. Nu trebuie ca voi să o controlaţi. Nu trebuie să
fie necesar aşa ceva. Se va întâmpla de la sine dacă luaţi
postura corectă şi vă poziţionaţi cum trebuie corpul.

O dată ce v-aţi poziţionat, există câteva alte lucruri pe care


le puteţi verifica. Gura o ţineţi închisă. Cu excepţia
cazului în care aveţi vreun fel de blocaj al nasului,
respiraţi pe nas. Limba este uşor apăsată în sus pe palatin.
Acest lucru reduce nevoia de a saliva şi înghiţi. Ochii
rămân în jos, cu privirea în pământ, la 60 - 100 cm în faţa
voastră. Ochii vor fi mai mult acoperiţi de pleoape, ceea
ce elimină necesitatea de a clipi repetat. Bărbia este trasă
puţin înăuntru.
Deşi zazen pare foarte disciplinat, muşchii trebuie să fie
destinşi. Nu trebuie să existe nicio tensiune în corp. Nu-i
nevoie de forţă pentru a păstra corpul drept. Nasul este pe
aceeaşi linie cu ombilicul, fără ca partea de sus a torsului
să fie înclinată în faţă sau în spate.
Mâinile sunt împreunate în mudra cosmică. Mâna
dominantă este ţinută cu palma în sus ţinând cealaltă
mână, de asemenea cu palma în sus, astfel încât încât
articulaţiile ambelor mâini se suprapun. Dacă sunteţi
dreptaci, mâna dreaptă ţine mâna stângă; dacă sunteţi
stângaci, mâna stângă ţine mâna dreaptă. Degetele se ating
uşor, aşa încât mâinile
formează un oval, care
poate sta pe tălpile
picioarelor dacă staţi aşezat
în lotus complet (full lotus). Dacă staţi în poziţia Burmese,
mudra poate sta pe coapse. Mudra cosmică tinde să vă
dirijeze atenţia spre interior. Există multe căi diferite de a
vă concentra mintea. Există imagini vizuale numite
mandala, care sunt folosite în unele tradiţii ca punct de
concentrare. Există mantre, sau imagini vocale. Există
diferite tipuri de mudra folosite în religiile estice. În
zazen, ne concentrăm pe respiraţie. Respiraţia este viaţă.
Cuvântul „spirit” înseamnă respiraţie. Cuvintele „ki” în
japoneză şi „chi” în chineză, însemnând putere sau
energie, ambele derivă din respiraţie. Respiraţia este forţă
vitală; este activitatea centrală a corpurilor noastre. Mintea
şi respiraţia sunr o singură realitate: când mintea voastră
este agitată, respiraţia este agitată; când sunteţi nervos
respiraţia se înteţeşte şi devine superficială; când mintea
este în repaos, respiraţia este adâncă, uşoară, fără efort.
Este important să vă centraţi atenţia în hara. Hara este un
loc în corp, localizat la 6 cm sub buric. Este centrul fizic şi
spiritual al corpului. Puneţi-vă atenţia acolo; puneţi mintea
acolo. Pe măsură ce vă dezvoltaţi zazen-ul, veţi deveni
mai conştienţi de hara ca centru al atenţiei.
Începeţi să vă basculaţi corpul înainte şi înapoi, încet, în
arcuri descrescătoare, până vă centraţi în centrul vostru de
greutate. Mintea este în hara, mâinile sunt împreunate în
mudra cosmică, gura este închisă,
limba apasă pe palatin. Respiraţi pe
nas şi gustaţi respiraţia. Păstraţi-vă
atenţia asupra hara şi asupra
respiraţiei. Imaginaţi-vă cum
respiraţia coboară în hara, în
viscere şi se întoarce de acolo.
Faceţi asta să fie parte a întregului
ciclu al respiraţiei.
Începem să lucrăm asupra noastră
numărând respiraţiile, fircare
inspiraţie şi fiecare expiraţie,
începând cu una şi numărând până la zece. Când ajungeţi
la zece, întoarceţi-vă la una şi începeţi din nou. Singurul
acord pe care îl faceţi cu voi înşivă în acest proces este
acela că ceea ce faceţi alungă gândurile - veţi privi gândul,
veţi lua cunoştinţă de el şi apoi, în mod deliberat şi
conştient îl lăsaţi să se ducă şi începeţi din nou să
număraţi de la unul.
Număratul este un reper care vă ajută să ştiţi când s-a
deplasat mintea voastră. De fiecare dată când vă întoarceţi
la numărat, vă daţi puterea şi abilitatea de a vă pune
mintea acolo unde vreţi, când o vreţi acolo, cât de mult
timp o vreţi acolo. Acest simplu fapt este extrem de
important. Numim această putere de concentrare: joriki.
Joriki se manifestă în multe feluri. Este centrul artelor
marţiale şi artelor vizuale în zen. De fapt, este sursa întrgii
activităţi a vieţilor noastre.
După ce aţi practicat un timp acest proces, atenţia voastră
se va „ascuţi”. Veţi începe să observaţi lucruri care erau
întotdeauna acolo dar au scăpat atenţiei voastre. Datorită
preocupării cu dialogul intern, eraţi prea plin pentru a fi în
stare să vedeţi ce se întâmplă în jurul vostru. Procesul
zazen începe să se deschidă.
Când sunteţi în măsură să continuaţi nimărarea şi să
ajungeţi în mod repetat la zece fără efort şi fără gânduri
care să interfereze, este timpul să începeţi să număraţi
fiecare ciclu al respiraţiei. Inspiraţia şi expiraţia vor fi
numărate ca fiind una, următoarea inspiraţie şi expiraţie,
doi. Acest mod asigură mai puţină reacţie, dar cu timpul
veţi avea nevoie de mai puţină reacţie.
La un moment dat, veţi vroi doar să urmaţi respiraţia şi să
abandonaţi număratul. Rămâneţi doar cu respiratul. Lăsaţi
respiraţia să respire de la sine. Acesta este începutul
„ieşirii” din corp şi minte. Ia ceva timp dar nu trebuie să
vă grăbiţi; nu trebuie să treceţi prea repede de la a număra
fiecare respiraţie la a număra fiecare ciclu de respiraţie şi
la a urma respiraţia. Dacă treceţi prematur, nu veţi ajunge
să dezvoltaţi un joriki puternic. Şi acea putere de
concentrare duce până la urmă la ceea ce numim samadhi,
sau minte unilaterală.
În procesul lucrului cu respiraţia, gândurile care apar, în
majoritate, vor fi doar zgomot, doar gânduri răzleţe.
Totuşi uneori, când sunteţi în criză sau implicat în ceva
important în viaţa voastră, veţi constata că gândul, când îl
lăsaţi să treacă, va reveni. Îl lăsaţi din nou să treacă, dar
revine, îl lăsaţi şi el totuşi revine. Uneori, aşa trebuie să se
întâmple. Nu consideraţi asta un eşec, ci ca un alt mod de
a practica. Acesta este momentul să lăsaţi gândul să se
întâmple, antrenaţi-vă în el, lăsaţi-l să-şi facă întregul
ciclu. Dar vegheaţi-l, fiţi conştient de el. Permiteţi-i să
facă ceea ce trebuie, lăsaţi-l să se epuizeze de la sine.
Apoi, lăsaţi-l să treacă. Reveniţi la respiraţie. Începeţi cu
unu şi continuaţi procesul. Nu folosiţi zazen pentru a
suprima gânduri sau probleme care trebuie să apară.
Activitatea mentală şi energia dezordonate ne ţin separaţi
unul de altul, de mediul nostru şi de noi înşine. În procesul
şederii, activitare de suprafaţă a minţii noastre începe să
încetinească. Mintea este ca suprafaţa unui eleşteu - când
vântul bate, suprafaţa este tulburată şi apar ondulaţii. Din
cauza acestora nu poate fi văzut nimic clar; imaginea
reflectată a soarelui sau lunii este spartă în multe
fragmente.
Din această linişte, răsare întreaga noastră viaţă. Dacă nu
luăm contact cu ea la un moment dat în viaţa noastră, nu
vom avea niciodată ocazia să ajungem la un punct de
odihnă. În zazenul adânc, samadhi adânc, o persoană
respiră într-un ritm de numai două sau trei respiraţii pe
minut. În mod normal, în repaus, o persoană respiră de
cincisprezece ori pe minut - chiar şi când ne relaxăm, nu
suntem tocmai relaxaţi. Cu cât mai complet mintea voastră
este în odihnă, cu atât mai mult corpul vostru se odihneşte.
Întregul corp ajunge într-un punct de linişte pe care nu-l
atinge nici în somnul adânc. Acesta este un aspect foarte
important şi foarte natural al fiinţei umane. Nu este ceva
deosebit în mod special. Toate creaturile pământului au
învăţat asta şi practică asta. Este o parte importantă în a fi
viu şi a rămâne viu: capacitatea de a fi complet treaz.
Odată numărătoarea respiraţiei a fost învăţată cu adevărat
şi concentrarea cu adevărat unilaterală a minţii s-a
dezvoltat, de obicei ne îndreptăm către alte practici, cum
sunt koan sau shikantaza („doar şezând”). Nu trebuie să ne
gândim la această progresie în termeni de „câştig” sau
„promovare”; asta ar însemna că numărarea respiraţiilor a
fost doar o pregătire pentru lucrul „real”. Fiecare pas este
lucrul real. Indiferent ce practică este, lucrul important
este să ne introducem complet în el. Când numărăm
respiraţiile, doar numărăm respiraţiile.

Este de asemenea important să fim răbdători şi


perseverenţi, să nu ne gândim permanent la un scop,
despre cum ne poate ajuta practica şederii. Pur şi simplu
ne angrenăm în practică şi lăsăm să treacă gândurile,
opiniile, poziţiile noastre - orice la care mintea noastră se
opreşte. Mintea umană este liberă prin natură, nu se agaţă
de nimic. În zazen învăţăm să descoperim mintea, să
vedem cine suntem cu adevărat.