Un afurisit de bar plin cu viață

Sunt la balcon și fumez. Tocmai ce ora la care trebuie să plec din casă îmi este schimbată
de către Fiona, care nu prinde autobuzul de 20:24. PERFECT. Ador când se prelungește o plecare.
Pisica, a cărei prezență domnește în semi-întuneric, se plimbă pe suprafața garajului. HAIDE, FĂ
CEVA, îmi zic. Dar nu face. Doar se plimbă pe acolo.
-Hei, mâță! Pis-pis-pis.
Mâța se uită la mine și mă găsește. Da, aici, fix la geam. Haide, te miști odată? Mă duc în
frigider și caut un șnițel și îl arunc acolo. Îl devorează cât ai zice ”mâță”, apoi încearcă să găsească
un loc din care să sară pe garajul de lângă. Se apropie și prinde curaj. HAIDE ODATĂ. Nu cred
că va sări. Rămâne cam două minute și se tot învârte. Nu se spune că pisicile au nouă vieți? Sunt
doar doi metri până jos, nu poate să moară pur și simplu. La un moment dat sare și toată lumea e
fericită: eu, pisica și ceasul, care-mi anunță plecarea. Trebuie să prind autobuzul ăla afurisit.
Și de la mâța de pe garaj, trec la alta. Sunt cu Fiona și o tipă are o pisică albă cu câteva pete
maro. ACOLO, ÎN AUTOBUZ. O MÂȚĂ.
-Uite ce pisică drăguță. Se tot uită la mine.
-Aș vrea s-o mângâi, dar cred că se va speria.
-Haide, mă, du-te să o mângâi.
-Nu, spune Fiona.
După care eu mă duc acolo, o întreb pe fată dacă o pot mângâia, apoi aflu că e un el. Oh,
un mâț. Îl mângâi și se simte bine. Da, așa, acolo, sub bărbie. OH, DA, OMULE, ACOLO. Începe
să toarcă și eu merg la loc, lângă Fiona. Autobuzul ajunge repede la primărie și coborâm.

***
Cred că nu ne-a luat chiar atât de mult să găsim locul. Și Fiona credea că va sta o veșnicie
să îl găsească. Noi, alături de ea. Eu, Ingrid și Nastya. Ne plimbăm prin oraș ca patru copilași
fericiți. Dacă vede NASTYA rândurile astea mă omoară. O și văd privindu-mă, cu ochelarii fixați
bine pe chipul ei, gata să scoată câteva cuțite de la spate și să mi le înfigă în stomac. Bine că nu le
citește.
Pe terasă toată lumea e atentă la film. Ce film e? A, da. ”The Great Escape”. E din 1963.
Oare cât de mult se chinuiau bunicii să-l facă pe taică-miu în anul ăla? Și totul e mișto, înțelegi?
Pozițiile în scaune sunt plăcute, capul ăluia din fața mea stă fix cât să-mi blocheze privirea către
film, Nastya fumează, Fiona își aranjează pălăria, Ingrid face poze cu noi și le postează pe
facebook. PERFECT. Îmi aprind și eu o țigară și fumez. Acum totul e mult mai plăcut.
- Vecina mea a venit cu o bâtă la poarta casei mele, înțelelgeți?
-Ce, o bâtă? întreabă Fiona.
-A, da, o bâtă, spune Nastya, fără să fie impresionată.
Iar eu stau acolo și nu înțeleg care e toată povestea. Dar pe următoarea o prind ! Aud cum
se vorbește de o colegă de-a noastră, Nicoleta, care locuiește chiar lângă Ingrid. Și Nicoleta avea
nevoie de ajutor la un examen. LA STATISTICĂ. A, nu știi ce-i aia STATISTICA? Nu cred că
vrei să afli, crede-mă. Și Nicoleta tot arunca cu nuci în geamul lui Ingrid, iar ea dormea. Și nu
putea să dea de ea? Vă vine să credeți? CE NESIMȚITĂ ȘI INGRID. Dar e normal să dormi la
ora aceea? Cred că era pe undeva pe la vreo 00:14? Și să nu-ți ajuți colega la statistică? Care oricum
trebuia să fi învățat până atunci și să-și fi măncat nucile în loc să ARUNCE CU ELE ÎN GEAMUL
LUI INGRID. Oricum, nu cred că am prins chiar povestea potrivită. E posibil să greșesc
 Toată lumea râde. O brunetă se tot uită la mine și parcă ar vrea să-mi spună ceva. Dar în
seara asta nu e despre mine, înțelegi? E despre noi, toți patru. Toate trei și eu, singurul nenorocit
din gașcă. Singurul care sunt băiat. O, da. ȘI E VORBA DESPRE PAPANȘI.
Trece mai bine de o oră și aduc papanașii, care sunt promiși din partea casei. SUNT
GRATIS, FRĂȚIOARE. Știi ce înseamnă asta? Că există posibilitatea ca ei să nu aibă un gust bun.
Dar au. Păcat că nu avem cu ce să îi tăiem.
-O să te înjunghii cu acest cuțit, Ingrid, spun eu.
-Da, dacă ar tăia.
Și toți patru începem să tăiem PAPANAȘII, sau măcar să încercăm. Și lumea devine
dintr-o dată mai fericită. Nu mai există boli, nu mai există războaie, sesiune, examene picate, fete
cu inimi frânte, băieți cu buze sparte. Există doar gustul acela dulce, pe care încerci să-l faci și mai
dulce adunând micile scurgeri de gem din farfurie.
Timpul trece și lumea începe să se plictisească. Sună vreo două telefoane, ambele cu tonuri
de apel exagerat de amuzante. LOONEY TUNES și încă ceva. Din păcate, Ingrid ne părăsește
după vreo oră și ceva, pentru că nu voia să ajungă în situația în care ea să bată cu o bâtă. LA
PROPRIA EI POARTĂ. VĂ IMAGINAȚI?
***
Am plecat de la film și ne îndreptăm spre necunoscut. Vrem să găsim doar un AFURIST
DE BAR PLIN CU VIAȚĂ. Ne fâțâim de colo până colo, eu cu Nastya cumpărăm țigări, Fiona
este sufletul petrecerii între două ființe mai puțin calde. În continuare, totul este PERFECT.
Ajungem în primul local, unde toată lumea e afară, iar atmosfera plăcută e înăuntru. Și e
gol acolo. Suntem doar noi trei. Plecăm și nu știm ce să mai facem, pe unde să o apucăm pentru
ca toată lumea să rămână la fel de perfectă. Doar că războaiele au început, inimile fetelor se frâng,
băieții au buzele sparte. Da, ți-ai dat seama. Nu mai avem PAPANAȘI. E departe de noi.
În localul numărul doi, aceeași poveste. Doar că vorbesc de etaje aici. Înțelegi? La etaj sunt
câteva persoane, zâmbesc și se uită la noi ciudat. NU NE PASĂ, FRAIERILOR. Ajungem la
subsol, și, ce să vezi. Nimic interesant. Două tipe care mănâncă, și câțiva tipi din personal care
întorc scaunele cu fundul în sus. Vestea bună e că există o toaletă. O AFURISITĂ DE TOALETĂ.
Plecăm din localul respectiv și ne plimbăm prin oraș, pe Republcii. Noi trei, nebuni, fără să ne
pese. E PERFECT.
-O, uite ce rochie faină, Fiona! spune Nastya.
-Da, da. Uite, Stan’, uite ce rochie frumoasă!
-O să-mi cumpăr și eu una cu siguranță.
-Oh, uite dacă ar dispărea modelele alea de pe partea inferioară, chiar ar arăta bine,
concluzionează Nastya.
-Bine, oameni buni. Deci, ce facem? Unde ne îndreptăm?
-Nu știu. Haideți, totuși, să ne îndreptăm undeva.
-Krunen.
-Krunen să fie.
-Kruunneeen, spune Fiona, explodând cu toată energia pe care o deține.

***
Intrăm pe porțile măgăoaiei și, ce să vezi, chiar trăiam cu speranțe că totul va fi bine.
-Vom găsi tipe și tipi, mă! O simt, ziceam eu și mai era puțin și săream vreo doi metri în
sus.
-Salut! E cineva înăuntru?
 -E gol.
-Ce să fie gol?
-Capul tău, ce altceva să fie gol.
Mă duc în dreptul ușii care deschidea drumul spre paradis. Doar că Eva, Adam, șarpele și
toată fabrica de mere dispăruseră. Capul meu nu mai era singurul lucru gol. Mă duc și mă dau
puțin cu capul de ușă. E în regulă, STAȚI LINIȘTIȚI. E GOL.
Așa că plecăm pentru a suta oară dintr-un loc în altul, și ne găsim într-un soi de crâșmă,
unde mai există și alte lumânări aprinse în trupuri la ora asta. În special o brunetă. Mă uit la ea preț
de câteva secunde. Nastya îmi vorbește:
-Du-te afară, după ea, Johny!
-Nu, e în regulă.
-Știți ce? Cred că relația mea cu prietenul meu nu mai funcționează așa cum mi-aș dori,
spune Fiona.
-IAR ÎNCEPEM, pare că vrea să spună Nastya. Dar nu o face. Nici unul dintre noi nu o
face. Ne simțim mult prea bine. Trei suflete care colindă Brașovul în miez de noapte, fără să le
pese de nimic. Exceptând PAPANAȘII ĂIA. Cine nu-și dorea asta? Să aibă alături pe cineva într-
o noapte ca asta, unde mai mult ca sigur s-ar fi plictisit acasă. Dar fusese o idee excelentă. Ne-am
distrat și încă o facem, chiar dacă pe o frecvență mai redusă. Așa că continuăm să bem bere, să
discutăm și să râdem. Și Fiona e în continuare sufletul petrecerii. Ce ne-am face fără ea? Am
consuma toate berile de pretutindeni.
-Hei, știți ceva?
-Ce?
-Mi-a venit o idee. Ce ați spune dacă am scrie fiecare câte o versiune proprie a ceea ce
s-a întâmplat în seara asta?
-MHM.
-Mhm...
-Sunteți bine? Vă văd pe amândoi atât de gânditori.
-Stai linișită. Doar ne gândeam. Să știi că e o idee destul de interesantă, spune Nastya.
Apoi conversațiile au continuat și nu s-au oprit nici după ce am plătit nota, nici după ce
ne-am întors pe Republcii și am observat că suntem singurii rămași, singurii care sunt pe drum la
ora asta. Cred că e vreo 04:00 dimineața. Dar ce mai contează? Ideea nopții fuseseră să găsim un
AFURISIT DE BAR PLIN CU VIAȚĂ. Dar nu a fost așa, cum se întâmpla mai de obicei. În
schimb, noi am găsit viața și am împărțit-o cu toți pereții acelui bar unde am stat liniștiți, am băut
bere, am discutat despre literatură și despre mâțe care sar de pe un garaj pe altul.