4.

Ratele de rentabilitate – expresie relativa a rentabilitatii

Analiza profitului poate oferi informatii cu privire la rentabilitatea absoluta a intreprinderii. Atit pentru
diagnosticul intern cit si pentru utilizatorii externi ai informatiei privind intreprinderea, cunoasterea
capacitatii de a produce profit absolut nu este suficient de reprezentativa. Drept urmare, se impune
compararea masei profitului cu alte marimi, in special cu marimile care exprima efortul depus pentru
obtinerea masei profitului, degajindu-se astfel rate ale rentabilitatii care, din punct de vedere al analizei, au
o mai mare capacitate informationala.
Exprimarea rentabilitatii relative se realizeaza printr-un sistem de rate ce exprima capacitatea intreprinderii
de a asigura, cu ajutorul resurselor de care dispune, remunerarea capitalurilor investite. Acest sistem de rate
se determina ca raport intre efectele economice si financiare obtinute de intreprindere si eforturile depuse
pentru obtinerea lor.
Importanta cunoasterii ratelor de rentabilitate deriva din:
 Favorizeaza orientarea structurii productiei pe produse, ramuri si subramuri, in sensul gasirii celor
care ofera cel mai mare avantaj. Fluxurile economice se redirectioneaza permanent, imprimind
activitatilor economice o dezvoltare inegala;
 Stimuleaza gestiunea prin utilizarea rationala a resurselor;
 Contribuie la intarirea interesului intreprinzatorului pentru diferentierea produselor avind in
centrul acesteia modernizarea conceptului de calitate;
 Favorizeaza segmentarea pietei si diferentierea strategiilor comerciale.
In analiza economico-financiara a rezultatelor intreprinderii, ratele de rentabilitate permit efectuarea de
comparatii intre grupuri de intreprinderi, comparatii temporale pentru aceeasi interprindere, comparatii in
raport cu standardele elaborate. In functie de elementele luate in calcul pentru determinarea lor, teoria si
practica economica opereaza cu mai multe tipuri de rate ale rentabilitatii:
4.1 Rate ale cheltuielilor fata de venituri;
4.2 Rate ale rentabilitatii comerciale (rate de profitabilitate);
4.3 Rate ale rentabilitatii resurselor consumate;
4.4 Rate ale rentabilitatii economice (numite si rate de randament);
4.5Rate ale rentabilitatii financiare (numite si rate ale rentabilitatii globale).

4.1 Rate ale rentabilitatii cheltuielilor fata de venituri

Denumirea acestei rate reda insasi modul de calcul: raportarea cheltuielilor la venituri. In situatia
mentionata, se recurge la caracterizarea rentabilitatii prin conexiunea cheltuieli-venituri. Aceasta nu
inseamna ca toate cheltuielile au veniturile ca efect opozabil. Asa de exemplu, cheltuielile financiare nu
sunt in relatie de determinare cu veniturile financiare (in cea mai mare parte se poate face conexiunea cu
veniturile din exploatare), dupa cum nici efectul cheltuielilor extraordinare nu este regasit in veniturile
extraordinare.
Ca rate ale rentabilitatii cheltuielilor fata de venituri, prezentam :
 Rata rentabilitatii cheltuielilor totale fata de veniturile totale, al carei model de calcul este :
Cht Ch  Ch f  Chex
Rt  *100 sau Rt  e *100
Vt Ve  V f  Vex
Unde:
Cht = suma cheltuielilor totale; Vt = suma veniturilor totale ; Che = suma cheltuielilor de exploatare;
Ch f = suma cheltuielilor financiare ; Chex = suma cheltuielilor extraordinare; Ve = suma veniturilor
din exploatare ; V f = suma veniturilor financiare; Vex = suma veniturilor extraordinare
 Rata cheltuielilor de exploatare fata de veniturile din exploatare:
n

Ch  chei
Rche  e *100 sau Rche  i 1
*100
Ve n

i 1
vei

1
  Rata cheltuielilor financiare fata de veniturile financiare, rata pe care o putem considera
„raport componential” al ratei totale tocmai datorita lipsei conexiunii venituri financiare-cheltuieli
financiare:
n

Ch f  ch fi
Rch f  *100 sau Rch f  i 1
n
*100
Vf
i 1
v fi
 Rata cheltuielilor extraordinare fata de veniturile extraordinare, rata ce se poate constitui
atunci cind sunt inregistrate atit venituri cit si cheltuieli extraordinare:
Chex
Rchex  *100
Vex

4.2 Rata rentabilitatii comerciale

Analiza eficientei politicii comericiale (aprovizionare, stocare, vanzare), a politicii de preturi practicate, se
realizeaza in cu ajutorul ratei rentabilitatii comerciale. Prin raportarea unui indicator al rentabilitatii in
marimi absolute la volumul vinzarilor, se evalueaza capacitatea intreprinderii de a genera un profit pentru o
marime data a cifrei de afaceri.
Obiectivele analizei si sfera de investigare implica constructia acestui indicator prin luarea in considerare,
in calitate de “efect” a rezultatului brut/net al exploatarii, excedentului brut al exploatarii sau marja
comerciala, corespunzator activitatii curente de exploatare sau totale, reflectate prin intermediul cifrei de
afaceri:
n

Re xpl RC 
P
* 100  q vi c i
Rc  * 100 sau n _
sau RC  (1  i 1
) *100
CA  q vi p i n _
i 1 
i 1
q vi p i

RBE Rnet ( R  R f  Rex )  I

Rc  *100 sau Rc  * 100 sau RC  e *100
CA CA CA

MC
Rc  * 100
CA
RB
RC  * 100
CA

Nota: in formulele de calcul a ratei rentabilitatii comerciale s-au folosit urmatoarele simboluri:
Rc = rata rentabilitatii comerciale; Rexpl = rezultatul exploatarii
RBE = rezultatul brut din exploatare; Rnet = rezultatul net al exercitiului
R B  rezultat brut; MC = marja comerciala
CA = cifra de afaceri; P  profit aferent cifrei de afaceri
d i  desfacerea marfurilor pe grupe
p vi  pret mediu de vinzare pe grupe de marfuri
ci  costul (pretul de cumparare) marfurilor
Indiferent de modalitatea de calcul, scopul analizei este de a explica evolutia acestui indicator, de a-i stabili
tendinta. Cresterea ratei rentabilitatii comerciale aferente activitatii de exploatare fata de o anumita baza de
referinta reflecta o stare pozitiva si are loc atunci cand dinamica indicatorilor absoluti ai rentabilitatii
devanseaza dinamica cifrei de afaceri.

2
Rata rentabilitatii comerciale calculata pe baza rezultatului exploatarii demonstreaza capacitatea
intreprinderii de a obtine profit dupa calculul tuturor costurilor de exploatare (incluzand amortizarile si
provizioanele), permitand remunerarea furnizorilor de capitaluri angajate si participarea intreprinderii la
repartizarea venitului national (pe seama impozitelor). Pentru o mai buna evaluare a performantelor
activitatii de exploatare, in cazul intreprinderilor industriale se recomanda compararea rezultatului
exploatarii cu veniturile din exploatare.
Indicatorul rata rentabilitatii determinat pe baza rezultatului brut al activitatii de exploatare pune in
evidenta capacitatea intreprinderii de a genera excedente destinate acoperirii costului capitalurilor angajate
(amortizarea imobilizarilor corporale, remunerarea capitalurilor imprumutate), riscurilor eventuale (pe
seama mecanismului de constituire a provizioanelor) si asigurarea remunerarii asociatilor sau actionarilor .
O valoare ridicata a acestui indicator reflecta capacitatea financiara a intreprinderii de a asigura resurse
necesare investitiilor.
Modificarea ratei rentabilitatii comerciale determinata in functie de rezultatul brut din exploatare poate fi
cauzata de mai multi factori. De exemplu, o descrestere a acestei rate poate indica o mai mare competitie
pe piata si de aceea au fost impuse preturi de vanzare mai mici, sau in mod alternativ poate exista o crestere
in costul materiilor prime. O crestere a ratei rentabilitatii comerciale in acest context poate indica faptul ca
intreprinderea este in pozitia de a exploata piata si de a cere preturi mai mari pentru produsele sale.
Rata rentabilitatii comerciale stabilita in functie de rezultatul net * este o rata usor de calculat, care nu
necesita o pregatire prealabila a informatiilor, fiind recomandata in principal analizei pe perioade scurte de
timp a activitatii intreprinderilor. Dimensiunea inregistrata de aceasta rata incorporeaza si impactul
activitatii financiare, respectiv activitatii extraordinare asupra eficientei activitatii desfasurate. Pentru
investitori, rata rentabilitatii comerciale in functie de profitul net are o semnificatie aparte: cat de mult din
fiecare leu provenit din vanzari le revine, ca si proprietar, pentru a realiza o afacere sau pentru a primi
dividende.
Relatia dintre rata rentabilitatii comerciale calculata pe baza rezultatului brut din exploatare si cea calculata
pe baza rezultatului net ajuta de asemenea la caracterizarea masurii in care intreprinderea isi gestioneaza
activitatea. Daca rata rentabilitatii comerciale ce are la baza profitul net a crescut in timp ce rata ce are la
baza profitul brut din exploatare a ramas constanta, se poate spune ca intreprinderea gestioneaza in mod
eficient activitatea de exploatare. Daca rata calculata pe baza profitului net a scazut in timp ce rata
determinata pe baza profitului brut din exploatare a ramas constanta, acest aspect ar putea indica
necesitatea unui control mai strans asupra cheltuielilor activitatii desfasurate.
Rata rentabilitatii comerciale calculata in functie de marja comerciala pune in evidenta posibilitatea
acoperirii tuturor cheltuielilor intreprinderii, cu exceptia costului de achizitie a marfurilor vandute.
Importanta cunoasterii acestui indicator rezida in aceea ca in cazul intreprinderilor comerciale o singura
categorie de cheltuieli, respectiv costul de cumparare, este direct proportional cu vanzarile realizate,
celelalte cheltuieli avand un caracter structural accentuat. Pornind de la rata rentabilitatii comerciale
calculata in functie de marja comerciala, in cazul intreprinderilor cu activitate comerciala, se poate calcula
rata fata de rezultatul din exploatare, dupa cum urmeaza:

MC Chc _ _
Rc  *100  *100  C  N t
CA CA
unde:
_
Chc = suma cheltuielilor de circulatie; C = cota medie a adaosului comercial
_
N t = nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulatie

Rata rentabilitatii comerciale calculata in functie de marja comerciala da o imagine interna asupra politicii
de profitabilitate a intreprinderii. Variatiile acestei rate pot indica fraude sau erori daca nu pot fi explicate
prin schimbari ale politicii de pret ale intreprinderii sau al mixului de vanzari. Iata de ce este privita ca un
indicator important de catre auditori financiari.

*
Weston F., Copeland Thomas E. - Managerial Finance-The Dryden Press, 1992

3
Daca presupunem ca intreprinderile incearca sa isi maximizeze profiturile, exista doua strategii
contrastante: vanzari mari cu marja mica sau un volum mic de vanzari cu o marja mare. Un studiu al ratei
rentabilitatii calculate pe baza marjei contureaza imaginea strategiei intreprinderii de maximizare a
profitului si de asemenea confera o baza reala pentru comparatii intre intreprinderi. Aceasta rata este
deasemenea utila in estimarea profiturilor viitoare, prin comparatie cu performantele diferitelor
intreprinderi sau prin comparatie cu performantele intreprinderii de-a lungul catorva ani.
O intreprindere cu o rata de rentabilitate calculata in functie de marja comerciala este vulnerabila la
schimbarile de pret care pot anula sau reduce serios profiturile. Riscul este cu atit mai mare daca
intreprinderea are costuri fixe mari in contextul scaderii cifrei de afaceri sau al cresterii costurilor.
Posibile cauze ale variatiei de la un an la altul ale ratei rentabilitatii ce are la baza marja comerciala sunt :
cresterea costurilor care nu s-a alocat in mod proportional catre clienti prin cresterea preturilor
incheierea de contracte de vanzare la preturi mai mici decat marjele normale de profit
schimbari in mixul de vanzari (vanzare de produse cu inalt grad de profitabilitate, sau vanzari mai mici de
produse cu marja de profit mica, sau viceversa)
erori in procedura « cut-off » (incluzand in volumul vanzarilor vanzarea unui produs care nu a fost inclus la
cumparari pentru ca factura de cumparare a fost primita tarziu);
In legatura cu indicatorii rentabilitatii comerciale se pot face urmatoarele aprecieri:
pun in evidenta strategia comerciala a intreprinderii analizate;
evidentiaza influenta constrangerilor pietei si a politicii preturilor de vanzare;
masoara nivelul rezultatului brut al exploatarii, independent de politica financiara, politica de investitii, de
incidenta fiscalitatii si a elementelor extraordinare;
pun in evidenta eficienta activitatii de exploatare: productive, administrativa si comerciala.
Principalele rezerve de crestere a ratei rentabilitatii comerciale vizeaza: sporirea vanzarilor, cresterea puterii
de negociere a intreprinderii cu furnizorii si obtinerea unor preturi de achizitie avantajoase, ameliorarea
structurii vanzarilor in sensul cresterii ponderii celor cu o marja comerciala individuala mai mare,
accelerarea rotatiei stocurilor, optimizarea cheltuielilor, maximizarea preturilor de vanzare, etc.
Rata rentabilitatii comerciale se deosebeste de rata rentabilitatii economice respectiv de rata rentabilitatii
financiare prin faptul ca nu ia in calcul masa capitalului propriu sau imprumutat investit in activitatea
intreprinderii, care de fapt, ii permite obtinerea cifrei de afaceri.
Acest indicator este independent de structura finaciara a intreprinderii si nu se preteaza comparatiilor inter-
intreprinderi tocmai datorita faptului ca nu tine seama de masa capitalului investit pentru desfasurarea
activitatii. O intreprindere poate inregistra la un moment dat o rata a rentabilitatii comerciale mai mare
decit a concurentilor sai, insa cu o masa de capital relativ superioara. Pentru a se inlatura acest dezavantaj,
rata rentabilitatii comerciale se utilizeaza in analiza in mod conjugat cu rapoartele ce exprima rotatia
capitalurilor.
Analiza detaliata a ratei rentabilitatii comerciale pune in evidenta marja de contributie a fiecarui produs,
care alcatuieste gama produselor ce va fi destinata vinzarii, la realizarea rentabilitatii comerciale a
intreprinderii, creindu-se astfel posibilitatea mentinerii in planul de productie a acelor produse capabile sa-i
aduca contributia maxima, in corelatie cu cerintele pietei, si cu resursele de care dispune intreprinderea.
Practica recomanda corelarea analizei rentabilitatii comerciale cu analiza marjei, pentru a evidentia toate
pirghiile cu care este posibila rentabilizarea intreprinderii: marja bruta aferenta fiecarui produs obtinut in
cadrul intreprinderii, volumul si structura productiei obtinute si vindute, preturile medii de vinzare,
costurile variabile aferente productiei si costurile fixe.

4.3 Rata rentabilitatii resurselor consumate

Rata rentabilitatii resurselor consumate se calculeaza prin raportarea unui indicator al rezultatelor la
consumul de resurse implicat in obtinerea lui, exprimind in acest fel eficienta efortului materializat in
costuri. Literatura de specialitate ne prezinta rata rentabilitatii resurselor consumate sub urmatoarele
modalitati de calcul:

4
 n _

P
 qvi p i
Rrc  * 100 sau Rrc  ( i n1  1) * 100
CH

i 1
q vi ci

Re xpl Vexp l Re xpl

Rrc  * 100 sau Rrc  * * 100
CH exp l CH exp l Vexp l
unde:
Rrc = rata rentabilitatii resurselor consumate; P = profit aferent cifrei de afaceri
CH = cheltuieli aferente cifrei de afaceri; Rexpl = rezultatul exploatarii
CHexpl = cheltuieli din exploatare; Vexp l  venituri din exploatare
Dimensiunea ratei rentabilitatii resurselor consumate este data in principal de variatia structurii vinzarilor, a
costului unitar si a preturilor de vinzare.
Asupra ratei rentabilitatii resurselor consumate se remarca influenta costului, in sensuri diferite, atit prin
numaratorul cit si prin numitorul raportului: cresterea costului antreneaza atit scaderea numaratorului (a
profitului) cit si cresterea numitorului (a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri). Din acest punct de vedere,
impactul costului asupra ratei rentabilitatii resurselor consumate este mult mai puternic comparativ cu alte
rate*.
Dupa cel de-al doilea model, dimensiunea ratei rentabilitatii resurselor consumate este direct proportionala
cu rezultatul exploatarii si invers proportionala cu cheltuielile de exploatare. Prin dinamica relativa a
rezultatului exploatarii superioara celei inregistrate de cheltuielile de exploatare, cresterea ratei rentabilitatii
resurselor consumate este evidenta.
In literatura de specialitate, se discuta despre valoarea optima a ratei rentabilitatii resurselor consumate ca
fiind incadrata intre 9% si 15%.

4.4 Rata rentabilitatii economice

Eficienta capitalului investit, a tuturor resurselor materiale, financiare implicate in activitatea intreprinderii,
sunt prezentate prin rata rentabilitatii economice. In literatura de specialitate, rata rentabilitatii economice
este calculata dupa urmatoarele modele:

Rc RBE Re xpl
Re  * 100 sau Re  * 100 sau Re  *100
At At At

Re xpl RBE Re xpl

Re  * 100 sau Re  * 100 sau Re  * 100
A exp l Kinvestit Kinvestit

unde:
Re = rata rentabilitatii economice; RBE = rezultat brut din exploatare
Rexpl = rezultatul exploatarii; At = active totale
Aexpl = active de exploatare; Kinvestit = capital investit; Rc  rezultat curent
In formula de calcul a ratei rentabilitatii economice, folosirea la numarator a rezultatului exploatarii sau a
rezultatului brut din exploatare este dictata de interesele in luarea in considerare sau nu a politicii de
amortizare sau aprovizionare a intreprinderii. In componenta capitalului investit sunt incluse valoarea bruta
a activelor fixe, nevoia de fond de rulment si disponibilitatile intreprinderii. De altfel, problema utilizarii
activelor totale sau a capitalului investit in determinarea ratei rentabilitatii economice este destul de
controversata in literatura de specialitate.

*
Robu V., Georgescu N. – Analiza economico–financiara, Editura ASE, Bucuresti, 2001

5
Indiferent de modalitatea de calcul utilizata, rata de rentabilitate economica este independenta de
mecanismul de finantare, de impactul activitatii extraordinare cit si de politica fiscala.
Rentabilitatea economica surprinde eficienta mijloacelor materiale si financiare alocate pentru desfasurarea
activitatii unei intreprinderi. Capitalurile angajate de o intreprindere in cursul unui exercitiu financiar sunt
reprezentate de capitalurile proprii si capitalurile imprumutate. Remunerarea capitalurilor sub forma
dividendelor sau a dobanzilor se realizeaza dupa ce sunt acoperite investitiile strategice (active fixe),
investitiile de exploatare (nevoia de fond de rulment) si investitiile de echilibru (pentru asigurarea
disponibilitatilor banesti). Rentabilitatea economica a capitalurilor investite nu tine seama de modalitatea
de procurare a capitalurilor.
Rata rentabilitatii economice exprima pe de o parte gradul de remunerare a capitalurilor angajate in
activitatea intreprinderii, iar pe de alta parte, modalitatea de remunerare a riscurilor asumate de actionari
sau asociati pentru capitalul investit in intreprindere.
Dimensiunea ratei rentabilitatii economice joaca un rol hotaritor in stabilirea modalitatii de finantare pe
termen lung si scurt. Tot capitalul avansat in activitatea intreprinderii trebuie remunerat dar, spre deosebire
de capitalul propriu (remunerat in masura obtinerii de profit), capitalul imprumutat trebuie remunerat
indiferent de rezultatele intreprinderii. O intreprindere ce beneficiaza de capital imprumutat (in special de
credite bancare), va suporta cheltuieli financiare ridicate care ii vor diminua posibilitatile de autofinantare.
Pentru a asigura acoperirea nevoilor de finantare, va fi nevoita sa recurga la obtinerea de noi credite. In
aceste conditii se impune criteriul rentabilitatii: daca rata rentabilitatii economice este superioara ratei
dobinzii, este posibil si de dorit sa se apeleze la credite. In fapt, prin compararea ratei rentabilitatii
economice cu costul capitalului imprumutat (rata dobinzii), ia nastere efectul de indatorare.
Rata rentabilitatii economice trebuie apreciata in functie de rata inflatiei. O rata a rentabilitatii economice
superioara ratei inflatiei va putea asigura conservarea “substantei economice” a intreprinderii si chiar
reinoirea si cresterea activelor sale economice, intr-o perioada cit mai scurta. In realitate, rata rentabilitatii
economice trebuie sa remunereze capitalurile investite, cel putin la nivelul ratei medii a dobinzii, plus riscul
economic si financiar pe care si l-au asumat cei care au plasat capitalul in interprindere.
Rata rentabilitatii economice trebuie sa fie superioara ratei inflatiei, pentru a fi posibila o remunerare a
capitalurilor investite la un nivel minim al ratei de randament din economie (rata medie a dobanzii) si al
unui nivel de risc economic si financiar asumat de cei care au pus capitaluri la dispozitia societatii,
permitand in acelasi timp reinnoirea si cresterea activelor in cadrul societatii comerciale.
In literatura de specialitate regasim adeseori afirmatia ca o intreprindere, pentru a asigura reinnoirea
activelor sale intr-o perioada cit mai scurta paralel cu o remunerare corespunzatoare a investitorilor, trebuie
sa inregistreze o rata a rentabilitatii economice (calculate in functie de rezultatul brut din exploatare si
activele totale) valoarea de 25 % (intr-o economie de piata cu functiune normala).
Dimensiunea ratei rentabilitatii economice este folosita frecvent in analize externe, deoarece permite
efectuarea comparatiilor in spatiu intre intreprinderi apartinand aceluiasi sector, indiferent de marimea lor
sau forma de proprietate, masurand aptitudinea capitalului economic de a asigura reinnoirea si remunerarea
sa ca factor de productie, reinnoire care ar trebui sa se realizeze intr-un orizont de timp mediu (de exemplu
4 ani).

4.5 Rata rentabilitatii financiare

Rata rentabilitatii financiare este un indicator semnificativ in aprecierea performantelor economico–

financiare ale intreprinderii atit in cadrul diagnosticului intern cit si in analizele solicitate de partenerii
externi. In literatura de specialitate, rata rentabilitatii financiare este regasita sub urmatoarele modalitati de
calcul:
 rata rentabilitatii financiare a capitalului permanent
Rcurent
Rf  * 100 sau
Kpm
Rbrut
Rf  * 100
Kpm

Nota: aceasta rata este intilnita si sub denumirea de rata economica a rentabilitatii capitalului permanent

6
 Rnet  Dob
Rf  * 100
Kpm
 rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu (Return on Equity–ROE)*
Rnet
Rf  * 100
Kpp
unde:
Rf = rata rentabilitatii financiare; Rcurent = rezultatul curent al exercitiului
Kpm = capital permanent; Rbrut = rezultat brut, inainte de impozitare
Rnet = rezultat net al exercitiului; Dob = dobinzi pentru datorii pe termen mediu si lung
Kpp = capital propriu

In teoria de specialitate, in cadrul ratelor de rentabilitate financiara sunt regasite si urmatoarele rate:
 rata de rentabilitate a activelor totale (“Return on Total Assets” – ROA), calculata dupa cum
urmeaza:
Rnet
ROA  *100
At

rata de rentabilitate a capitalului utilizat (ROCE):
Rid
ROCE  * 100
Kpm
unde: Rid  rezultat inainte de impozitare si dobinzi

Daca rata rentabilitatii economice exprima remunerarea capitalului investit facind referire numai la
activitatea de exploatare, rata rentabilitatii financiare cuantifica remunerarea capitalului propriu prin
prisma tuturor celor trei tipuri de activitati: exploatare, financiara si extraordinara.
Rata rentabilitatii financiare are in vedere provenienta capitalurilor, fiind sensibila la structura financiara a
intreprinderii si in mare masura influentata de gradul de indatorare al interprinderii.
Rentabilitatea unei intreprinderi nu poate fi analizata independent de aspectele legate de structura sa
financiara. Pentru orice intreprindere prezinta interes cunoasterea structurii financiare cu care isi poate
desfasura o activitate rentabila, precum si cunoasterea nivelului de indatorare la care poate apela, astfel
incit acesta sa nu se reflecte negativ asupra rentabilitatii sale financiare. Nerespectarea acestei restrictii ar
conduce la un dezechilibru financiar, in pofida unei rentabilitati economice semnificative, care va fi
absorbita de nivelul cheltuielilor financiare generate de un grad de indatorare mult prea ridicat.
Rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu pune in evidenta randamentul capitalurilor proprii,
respectiv al plasamentului efectuat de actionarii unei societati prin cumpararea actiunilor societatii. Profitul,
sursa importanta de finatare a dezvoltarii unei activitati, reprezinta parte componenta a capitalurilor unei
intreprinderi, remunerand, in primul rand, participarea actionarilor, prin intermediul dividendelor. O
crestere a acestui indicator evidentiaza o activitatea eficienta din punct de vedere al fructificarii
capitalurilor proprii.
In determinarea ratei rentabilitatii financiare a capitalului propriu se tine cont de metodologia de calcul a
profitului net, respectiv de regimul de calcul al amortizarii si provizioanelor, al cheltuielilor deductibile si
nedeductibile avute in vedere la determinarea bazei de calcul a profitului impozabil.
Actiunile unei intreprinderi cotate la bursa sunt intr-o mai mare masura solicitate atunci cand rata
rentabilitatii financiare este superioara ratei medii a dobanzii, asigurind in acest fel cresterea cursului
bursier.
Reactia pietei financiare in functie de rentabilitatea financiara se calculeaza cu ajutorul indicatorului numit
coeficient de capitalizare bursiera (PER = price earning ratio) *, care masoara de cate ori investitorii sunt
dispusi sa plateasca profitul ce revine pe o actiune:

*
Hawawini G., Viallet C. – Finance for executives, Second Edition,

*
Stancu I. – Finanţe - Editura Economică, Bucureşti, 1997

7
 Cba
PER 
Pa
unde:
PER = coeficient de capitalizare bursiera; Cba = cursul bursier al actiunii
Pa = profitul pe actiune
Marimea coeficientului de capitalizare bursiera arata cit de mult sunt dispusi investitorii sa plateasca pentru
o unitate de profit raportat. Beneficiul pe actiune indica potentialul de crestere si riscul unei companii.
Pentru intreprinderile cu mai bune perspective de vinzare (in conditii economice si de risc constante),
coeficientul de capitalizare bursiera va inregistra valori mai mari. Valori mai mici vor fi inregistrate in cazul
intreprinderilor cu activitati riscante, pentru care se estimeaza o scadere a profiturilor.
In fapt, variatia capitalizarii bursiere depinde de actiunea riscului la nivelul ramurii de activitate, de
evolutia gradului de indatorare si de variabilitatea profiturilor viitoare.
Rentabilitatea financiara constituie un indicator de baza ce caracterizeaza performantele intreprinderilor,
indicator care se afla sub directa incidenta a politicii comerciale (rentabilitatea comerciala), a eficientei
capitalului angajat (rentabilitatea economica) cit si a politicii financiare a intreprinderii.
Atit ratele de rentabilitate economica cit si ratele de rentabilitate financiara sunt foarte importante pentru
utilizatori, dar sunt foarte multe dificultati in folosirea lor. In principal, problemele de baza ce apar in ceea
ce priveste ratele mentionate deriva din forma de rezultat si capital luata in calcul.
Legat de rezultatul (profitul) evidentiat in determinarea ratelor de rentabilitate economica si financiara,
mentionam:
 In cazul in care sunt comparate doua sau mai multe intreprinderi prin prisma ratelor de
rentabilitate mentionate, politicile contabile vor fi diferite in mod cert si anumite ajustari vor fi
necesare;
 Contabilitate la costul istoric tinde sa supraevalueze profitul pentru ca deprecierea se bazeaza pe
costul istoric, nu pe valoarea curenta (prezenta), si totodata castigurile latente asupra activelor
sunt incluse in profitul raportat;
 Profitul poate fi considerat dupa adaugarea elementelor extraordinare care afecteaza realizarea de
comparatii;
 Veniturile necomerciale pot fi omise daca obiectivul este masurarea rezultatului asupra activelor
din exploatare. Valoarea din balanta a investitiilor aducatoare de venituri trebuie exclusa.
In ceea ce priveste „deficientele” ratelor de rentabilitate economica si financiara redate de capitalul folosit
in calcul, precizam:
 Daca se utilizeaza costul contabil istoric, capitalul utilizat este subevaluat; subevaluarea capitalului
si supraevaluarea profitului, ca efecte cumulate ale costului contabil istoric, duce la o
supraevaluare a ratelor de rentabilitate;
 La intreprinderi difera gradul de capitalizare a activelor necorporale; o posibilitate in inlaturarea
acestei deficiente ar presupune ignorarea oricarei includeri de goodwill (fond de comert), marci si
altele de aceste gen in activele imobilizate;
 Determinarea descoperirilor de cont poate fi dificila. Pentru anumite intreprinderi, descoperirile de
cont reprezinta o caracteristica continua a aranjamentelor lor financiare; descoperirile de cont ar
trebui sa fie prezentate sub forma de datorii curente. Se pot include toate dobinzile decuragand
din datorii oriunde apar ele in bilant si, pentru consistenta, sa se excluda dobanzile platite din
profit in momentul calcularii ROCE.
Cu toate deficientele remarcate, ratele de rentabilitate ramin indicatori de baza in caracterizarea
performantelor intreprinderilor. Abordarea sistematica a problematicii rentabilitatii permite pozitionarea
corecta a intreprinderii in sistemul strategic caruia ii apartine si, totodata, fundamentarea obiectiva a
orientarilor de perspective.