Ursul păcălit de vulpe, de Ion Creangă

(comentariu literar, rezumat literar, aprecieri critice)

Ursul păcălit de vulpe, de Ion Creangă, este o anecdotă a cărei ediţie originală a
fost publicată pentru prima oară în „Albumul macedo-român”, Bucureşti, 1880, şi
retipărită în „Convorbiri literare” nr. 11 din 1 februarie 1885.
Ursul păcălit de vulpe este o povestire didactică pentru că prin această povestire
Ion Creangă scoate în evidenţă viclenia şi prostia. Este didactică deoarece a fost
scrisă pentru elevii de la şcoală. Ion Creangă a fost institutor-învăţător şi autor de
manuale şcolare. La 1876 a realizat un frumos abecedar pe care Mihai Eminescu l-
a recomandat ministerului de atunci, ca fiind o carte interesantă şi utilă.
Abecedarul se numeşte Povăţuitorul la cetire prin scriere după sistema
fonetică, adică să se scrie cum se aude.
Ursul păcălit de vulpe este cea mai scurtă povestire. Tema este viclenia şi prostia.
Personajele sunt: vulpea vicleană, ursul şi un ţăran cu carul de peşte. Subiectul
este simplu. Un ţăran cu un car cu boi, încărcat cu peşte ia în drum o vulpe care
s-a prefăcut că este moartă. Vulpea aruncă din car peşte şi apoi sare din car,
adună peştele şi începe să mănânce lacom.
Un urs care a venit, cere vulpii să-i dea şi lui. Vulpea refuză şi-l sfătuieşte, pentru
a căpăta peşte să-şi bage coada într-o băltoacă la marginea pădurii, fără a mişca
până la ziuă. Ursul a ascultat de sfatul vulpii, şi-a vârât coada în baltă. Peste
noapte, balta a îngheţat iar ursul de frig, trăgând coada din baltă, a rămas fără
coadă. Vulpea care era ascunsă într-o scorbură de copac râde de urs. Ursul nu se
poate răzbuna.
Morala povestirii este că nu trebuie să te încrezi în nimeni, pentru că te poate
păcăli şi să păţeşti ce a păţit ursul sau ţăranul cu vulpea. Concluzia povestirii este
că după ce ai fost păcălit nu mai poţi face nimic. Deci: atenţie la ce veţi face în
viaţă, indiferent de vârstă.