Sunteți pe pagina 1din 16

CUPRINS

I. NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA PROFILULUI PSIHOLOGIC


ÎN INVESTIGAŢIILE CRIMINALE
1.1. TERMINOLOGIE ................................................................................................ 3
1.2. SCURT ISTORIC AL PROFILULUI PSIHOLOGIC ........................................... 3
1.3. NATURA JURIDICĂ A EXPERTIZEI PSIHOLOGICE ÎN SISTEMUL DREP-
TULUI ROMÂNESC ............................................................................................................ 4
1.4. TEORIILE CURENTULUI PSIHO-MORAL.....................................................4
1.4.1. Teoria instinctelor................................................................................4
1.4.2. Teoria personalităţii criminale.............................................................5

II. PROFIL DE PERSONALITATE ȘI MOD DE OPERARE LA


UCIGAȘUL PSIHOPAT SEXUAL......................................................................5

III.CRIME COMISE CU PREMEDITARE...........................................9


Profilul psihologic al criminalului în serie. Prezentarea cazului „Bota Grigore –
ucigaşul de boschetari”........................................................................................................ 9

BIBLIOGRAFIE..............................................................................................16

1
I. NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA PROFILULUI PSIHOLOGIC
ÎN INVESTIGAŢIILE CRIMINALE
Dicţionarul explicativ al limbii române arată că termenul de profil reprezintă un
„contur”, „o înfăţişare, un aspect, o formă”. Profilul psihologic ar reprezenta astfel o
conturare a trăsăturilor de personalitate ale unui subiect bazată, evident, pe studiul
psihologic asupra acelui individ. Conceptul de personalitate este esenţial pentru o justiţie
ce se fundamentează pe adevăr, ştiinţă şi dreptate, în care primează ideea de recuperare
socială a infractorului.
Personalităţii i se dau şi alte definiţii între care menţionăm:
- Prin personalitate trebuie să înţelegem mai degrabă un larg câmp de investigaţii
asupra fiinţei umane concepute ca un întreg (Eysenck). Este punctul de vedere al unui
medic confruntat cu o bogată cazuistică în domeniul psihodiagnosticului comporta-
mentului deviant, care a lăsat deschisă problema conceptului personalităţii, subor-
donând-o posibilităţilor de creştere a cunoaşterii în funcţie de perfecţionarea metodelor
de investigaţie a fiinţei umane.
- Personalitatea se caracterizează prin următoarele trăsături:
- unitatea şi identitatea sa, care realizează un tot coerent, organizat şi rezistent;
- vitalitatea, ca ansamblu însufleţit, ierarhizat, a cărei existenţă este condiţionată
de oscilaţiile sale endogene şi de stimulii exteriori la care răspunde şi reacţionează;
- conştientizarea, ca proces prin care individul îşi făureşte reprezentarea mentală
a tuturor activităţilor sale fiziologice şi psihice;
- raporturile individului cu mediul ambiant şi reacţiile la mediu în vederea reglării
comportamentului (Porot şi Kam Merer).
- Personalitatea se prezintă sub forma unei piramide biotipologice a cărei bază este
formată de ereditate, cele patru suprafeţe fiind formate din amprenta morfologică, de
temperament, caracter şi inteligenţă, vârful piramidei constituind sinteza globală a
personalităţii (Pende).
- Personalitatea şi mediul formează o totalitate funcţională, iar atunci când unul
dintre aceste elemente se schimbă, se modifică şi această totalitate funcţională (Kline-
berg).
Componentele personalităţii
În analiza personalităţii, în literatura de specialitate şi în practica de investigare
pluridisciplinară, se disting două planuri de analiză: planul componentelor personalităţii
şi planul tipurilor de personalitate.
A) Componentele biologice ale personalităţii cuprind toată zestrea nativă a
individului, indiferent dacă unele caracteristici se regăsesc şi la predecesori (caracteristici
ereditare) sau nu (caracteristici înnăscute). În determinarea comportamentului şi mai cu
seamă a celui deviant, calităţile sau deficienţele majore ale organismului, caracteristicile
temperamentale,precum şi constelaţia aptitudinală a individului constituie forţe adesea
determinante.

2
B) Componentele sociale se referă la efectele acţiunii unor agenţi de natură socio-
culturală (mediu social, fenomenul învăţării ca substrat şi mecanism al educaţiei sponta-
ne şi instituţionalizate) traduse în structuri achiziţionate (caracter, atitudini), care, pe
măsura consolidării lor, devin forţe motrice, chiar motive care modelează comporta-
mentul.

1.1. TERMINOLOGIE
În literatura de specialitate, termenul de criminal personality profiling are o
accepţiune oarecum largă, desemnând profilul comportamental, profilul psihologic al
autorului necunoscut al unei infracţiuni etc. În limba engleză, sintagmele sunt multiple
şi, credem noi, mai grăitoare decât în limba română: behavioral profiling, crime scene
profiling, offender profiling, psychological profiling şi, cea mai recentă, criminal investi-
gative analysis.
Procesul prin care se indică caracteristicile de personalitate ale autorului unei
infracţiuni, ţinându-se cont de analiza câmpului infracţional, tipurile variate de perso-
nalităţi existente, datele statistice ale faptelor similare precum şi natura disfuncţiilor
mentale demonstrate de autor cu ocazia comiterii faptei poate fi denumit profiling.

1.2. SCURT ISTORIC AL PROFILULUI PSIHOLOGIC


Până la un punct, istoria profiling-ului se confundă cu istoria criminologiei, ambele
putând fi incluse, credem noi, în marea familie a psiho-sociologiei judiciare.
Unul dintre primele texte ce s-a ocupat de comportamentul deviant a fost Malleus
Maleficarum, o carte scrisă la 1486 de către James Sprenger şi Henry Kramer. Textul este
un ghid (astăzi desuet, bineînţeles) pentru vânătorii de vrăjitoare, folosit de majoritatea
regimurilor inchizitoriale din Europa şi care a avut o influenţă pentru mai bine de trei
sute de ani în practica judiciară a acelor perioade.
Din punct de vedere istoric, criminologia (clinică) are rădăcini foarte vechi. Astfel,
între anii 1750-1850, fizionomiştii şi frenologiştii au încercat să demonstreze că există
strânse legături între caracteristicile psiho-comportamentale şi anumite trăsături fizice
neobişnuite ale indivizilor. Fizionomiştii s-au ocupat de studiul feţei umane. Fondatorul
acestei teorii a fost Jean Baptiste della Porte (1535-1615) care, în urma cercetărilor făcute
pe cadavre, a lansat ipoteza că urechile de mici dimensiuni, sprâncenele stufoase, nasul
mic şi buzele groase şi pronunţate pot fi asociate cu comportamentul criminal. Un alt
adept al acestei teorii a fost elveţianul Johan Kaspar Lavater (1741-1801), care a mai
adăugat la trăsăturile fizice de mai sus şi bărbia slab-pronunţată. Desigur, această teorie
nu mai are nici o aplicabilitate în prezent, prezentând interes doar din punct de vedere
istoric.

3
1.3. NATURA JURIDICĂ A EXPERTIZEI PSIHOLOGICE ÎN SISTE-
MUL DREPTULUI ROMÂNESC
Din punctul de vedere al forţei probante, expertiza sau constatarea tehnico-
ştiinţifică psihologică are acelaşi regim juridic ca şi biodetecţia comportamentului
simulat1. În plus, această metodă constituie, poate, cea mai recentă achiziţie în domeniul
prioritizării suspecţilor, al identificării autorilor sau a direcţionării anchetei pe făgaşul
corect.
Ca o particularitate importantă, psihologul (şi în special cel clinician) este adesea
implicat în activităţi judiciare, care presupun aspecte legate de starea de sănătate şi boală.
Ele se referă la domeniul psihologiei şi psihiatriei judiciare.
Expertiza psihologică judiciară contribuie la diminuarea riscului unei erori judi-
ciare în clarificarea şi interpretarea acţiunilor şi motivațiilor autorilor, pentru aprecierea
reală a comportamentului impus de o situaţie emoţională dificilă, în raport cu persona-
litatea autorilor, de neconştientizarea motivului şi caracterului faptelor săvârşite. Exper-
tiza psihologică judiciară poate constitui un instrument de investigaţie util organelor de
urmărire penală, dar şi instanţelor de judecată, pentru cercetarea problemelor specifice
cu conţinut psihologic, esenţiale pentru soluţionarea cauzelor penale sau civile, capabilă
să ofere concluzii obiective, esenţiale pentru analiza dosarului cauzei.
Astfel, expertiza psihologică judiciara este un demers independent, profesional,
util instanței judecătoreşti civile sau penale, prin care se realizează o evaluare psihologică
specializată a persoanelor angrenate într-un demers judiciar, la cererea instantei jude-
catoresti sau a partilor. Expertiza psihologica se poate utiliza și în mediul extrajudiciar.

1.4. TEORIILE CURENTULUI PSIHO-MORAL


Teoriile aparţinând acestui curent se caracterizează prin aceea că nu sunt influen-
ţate de psihanaliză, de şi abordează criminalitatea din punctul de vedere al genezei
deordin psihologic.Cei mai de seamă reprezentant al acestui curent sunt criminologul
belgian Etienne deGreef, iar în ziua de azi francezul Jean Pinatel.
1.4.1. Teoria instinctelor
Etienne de Greef a creat această teorie în care afirmă că personalitatea delicven-
tului, ca şi omului normal, în general are o determinare de ordin intelectual.Potrivit
autorului, instinctele acţionează în totalitatea lor, simultan asupra conduitei persoanei,
formând o structură afectivă, instinctele grupându-se în două grupe fundamentale:
- instincte de apărare - care duc la supravieţuirea individului, având la bază agre-
sivitatea;

1 Se bazează pe un principiu cunoscut încă din antichitate: interdependența psiho-somatica, adică


raportul legic dintre funcționarea corpului (legile generale somatice) și a „sufletului” (legile generale
psihice). Cu mulți ani în urmă, adică în ultimul deceniu al sec al XIX-lea, au existat preocupări pentru
folosirea mijloacelor și metodelor tehnico-științifice în stabilirea și detectarea minciunii. De atunci, s-a
constatat faptul ca atunci cand o persoana minte, au loc modificari psihofiziologice la nivelul organismului.
Pornind de aici, au fost descoperite și perfecționate diferite tehnici de detectare psihofiziologica a comporta-
mentului simulat.

4
- instinctele de simpatie pe baza cărora individul acceptă alte persoane, formând
colectivitatea în care va trăi, contribuind la conservarea speciei umane. Criminologul
belgian considera că personalitatea delicventului începe să se formeze din copilărie, când,
datorită unor experienţe nefericite, cele două grupe de instincte se alterează, în sufletul
delicventului, instalându-se sentimentul de nedreptate, lipsa afectivităţii şi starea de
inhibiţie.
Etapele procesului criminogen, în accepţiunea lui Etienne de Greef, sunt
următoarele:
a) cea a asentimentului temperat, în timpul căreia ia naştere dorinţă de a comite
delictul, în urma unor frustrări repetate şi a unor acte de nedreptate faţă de persoana
infractorului;
b) cea a asentimentului formulat, când viitorul delicvent acceptă delictul ca o
acţiune concretă şi îşi caută justificări şi mediul care să-l accepte,
c) ultima etapă este cea de criză când individul trece printr-o stare psihică
periculoasă, căutând ocazia trecerii Ia act, adică comiterea crimei. Deşi teoria este
independentă de psihanaliza freudiană, autorul concluziona că în cazul omuciderilor, Ego
(eul)consimte, tolerează sau suportă omorul, trăsătura psihică fundamentală a ucigaşului
fiind indiferenţa afectivă.
1.4.2. Teoria personalităţii criminale
Această teorie, cunoscută în Franţa sub numele personalităţii periculoase (Fetat-
dongeraux) aparţine criminologului Jean Pinatel, fiind teoria care a cucerit multe minţi,
ea fiind folosită atât în explicarea etologiei crimei, dar şi în dinamica actului criminal.
Conceptul de personalitate criminală (sau periculoasă) nu este definirea unui tip anume
de delicvent. Ea este un instrument folosit de eriminologia clinică ca un termen
operaţional.
Jean Pinatel, pe bună dreptate, apreciază că nu există diferenţă de nici o natură
între criminali şi noncriminali, primii fiind oameni ca toţi ceilalţi.
În accepţiunea lui Jean Pinatel, nucleul personalităţii criminale este format dintr-o "con-
stelaţie" de patru trăsături de caracter negative, care luate separat pot fi întâlnite la majo-
ritatea oamenilor, dar când sunt însumate în aceea şi persoană, ele dau individului
respectiv predilecţia către comiterea crimei. Aceste trăsături sunt::
a) Egocentrismul, care reprezintă tendinţă individului de a se pune pe sine în
centrul realităţii, raportând totul la persoana sa, refuzând regulile morale stabilite de
societate;
b) Agresivitatea - cu toate modalităţile sale de manifestare;
c) Labilitatea psihică, definită prin lipsa prevederii, a organizării propriei activităţi
în timp işî instabilitate în viaţa psihică şi fizică;
d) Indiferenţa afectivă, caracterizată prin lipsa altruismului, a emoţiilor şi sim-
patiilor.
Această personalitate, cu nucleul ei, este "o rezultantă şi nu un daf", afirma Jean Pinatel

5
II. PROFIL DE PERSONALITATE ȘI MOD DE OPERARE LA
UCIGAȘUL PSIHOPAT2 SEXUAL
Psihopatia – denumește tulburările de structurare a personalității în sfera afectiv-
volitivă, cristalizate în adolescență și care persistă în cursul întregii vieți, generând o
incapacitate de integrare adecvată la cerințele și regulile vieții sociale, implicit tendințe
accentuate de antisocialitate. Denumită și personalitate dizarmonică sau aberantă,
personalitatea psihopatică debutează prin acte de vagabondaj, furt, violență etc. Deși are
un nivel intelectual normal și funcții cognitive bine dezvoltate, psihopatul face aprecieri
inadecvate ale propriei personalități și ale lumii exterioare, prezintă tulburări afective și
caracteriale, axate pe logica prezentului. Aflată la limita dintre normal și patologic,
psihopatia este interpretată ca fiind efectul unor cauze endogene și exogene cu caracter
complex.
Conceptul de psihopatie este una dintre cele mai problematice condiții din
domeniul psihiatriei moderne. Acest termen încă mai este utilizat pe vechiul continent,
însă psihiatrii americani s-au detașat de el, preferând termenul de sociopat; de altfel, în
manualul de diagnostic american de tulburare de personalitate antisocială (Jones, 1998).
Definiția psihopatiei poate cu greu să fie considerată satisfăcătoare: o tulburare sau
dizabilitate persistentă a minții (cu sau fără un deficit intelectual sever) care are ca
rezultat comportamente iresponsabile sau exagerat de agresive.
De-a lungul anilor numeroase cercetări au încercat să identifice principalele
caracteristici ale psihopatului. Cea mai răspândită abordare este reprezentată de cele șase
elemente cheie propuse de Cleckley (1964, 1976): lipsa sentimentelor de vinovăție sau de
părere de rău, inabilitate de a învăța din experiența proprie, inabilitatea de amânare a
recompenselor, inabilitatea de a forma legături emoționale puternice cu alții, căutarea
constantă de stimulare și șarmul superficial. Există unele date obținute din studii de
gemeni – din care unul a fost adoptat – care sugerează că psihopatia se poate transmite
genetic (Cadoret, 1986).
Afecțiunea mentală determină, în general, scăderea capacității de adaptare socială
a indivizilor, iar în anumite cazuri chiar și un potențial infracțional ridicat, care îi poate
aduce pe aceștia în ipostaza de autori sau victime ale unor infracțiuni și chiar de complici
în mâna unor infractori versați. La bolnavii mental, influența negativă poate fi facilitată
de însuși conținutul morbid al personalității lor, ca și în cazul unor influențe religioase
pe fondul unei psihopatii fanatice sau al unei paranoia mistice. În unele cazuri, astfel de
influențe pot duce la săvârșirea unor omoruri cu ferocitate.
În cadrul afecțiunilor mentale de interes judiciar, psihopații ocupă constant primul
loc, cu pondere ridicată în aproape toată gama de infracțiuni.
Profil de personalitate şi modul de operare la criminalul în serie de tip organizat (
de regulă psihopat sexual-crime comise cu premeditare )

2 Psihopat = Boală psihică caracterizata prin tulburări de afectivitate, de comportament sau de


caracter.

6
– capacitate de adaptare şi improvizaţie excelente ( de regulă având un IQ peste
medie);
– posedă joc actoricesc ( în copilărie a fost copil problemă, obraznic, agresiv, cu
preocupări sexuale precoce );
– caută compania altora, în grup este în largul său;
– manifestă atitudini provocatoare, sfidătoare, de regulă are servicii care cer
calificare, dar pe care le părăseşte repede datorită atitudinii sale conflictuale şi
revendicative );
– nu interiorizează complexe de inferioritate ( subapreciază sau sfidează poliţia,
experţii psihologi, crezându-se superior, inteligent şi abil ) ;
– dezvoltă simptomatologie de tip paranoic: seducător, persuasiv, creează legende
credibile;
– de regulă are relaţii multiple, dar puţin durabile, cultivate în zona hedonist
perversă, chiar masochistă pe suport sexual erotic;
– în relaţiile intrepresonale este dispreţuitor ( toţi sunt nişte incapabili şi se
coalizează împotriva sa, el este singurul compentent şi are soluţii la toate- lăudăros şi
mitoman dispune de posibilitate de mişcare având o maşină bine îngrijită );
– se adaptează uşor circumstanţelor situaţionale;
– îşi exteriorizează uşor trăirile şi sentimentele;
– se profilează ca personalitate de tip „ pinotelian”, insensibiliă, egocentrică,
imorală şi agresiv-excitabilă (fără simţul onoarei, ruşinii şi sentimentului de milă,
remuşcare);
– capabil de a-şi perfecţiona crimele în timp conform propriilor fantasme ( trusa
premeditării mai întotdeauna prezenta-plasturi,sfori, legături, cătuşe, cagulă, basma de
acoperit faţa, armă, cuţit etc.)
– câmpul faptei exprimă o logică, un mod de operare structurat, organizat,
repetabil, gândit, premeditat, menit a asigura succes, satisfacţie
– în mod obișnuit, o data violul consumat, victima, daca este lasata in viata, va
purta groaza în suflet, iar amenintarile cu moartea îi va paraliza de regula, orice initiativa
a denuntarii;
– în violul urmat de moartea victimei, urmele sunt sterse, cadavrul este deplasat
de la locul faptei și ascuns, sau distrus(combustie, macerare, etc.);
– își aduce arma proprie si nu o lasa la locul faptei dupa o crima;
– sterge urmele in campul faptei (amprente, sangele de pe haine sau podele, urme-
le de pasi, dezbraca victima, isi ascunde sau distruge hainele, o de personalizeaza, ascun-
de cadavrul, etc.);
– urmărește în mass-media efectele crimei (lasa uneori bilete la locul faptei,
modifica locul faptei – locul unde a fost găsit cadavrul nefiind întotdeauna și locul unde
a fost comis omorul – activeaza răspunsurile provocării sinelui și fantasmelor –
catharsis-ul vanatorului);

7
– strâs legat de fetisuri – bijuteriile, obiectele cosmetice – sunt oferite anturajului
feminin apropiat – amante, prietene, sora, mama, etc.;
– violeaza si tortureaza victimele inainte de a le ucide (in crimele cu mobil sexual),
motivatia fiind ca psihopatul sexual (de regula semiimpotent) când își loveste, stran-
guleaza, inteapa, martirizeaza victima, traieste sentimentul depășirii impotentei, ne-
maintrând frustratia incapacitatii de a o poseda;
– în mixtura cu sadismul, gemetele, tipetele, implorarile acesteia, pe fondul nepu-
tintei de a riposta, ii exacerbeaza instinctul dominator de manipulare si depersonalizare
a victimei;
– deseori crima apare si pe fondul unor traume personale exacerbate: concedieri,
abandonare de catre iubita, etc.;
– de regula semiimpotent, cu disfunctii de erectie, se manifesta violent in relatia
sexuala, atunci cand comite violul, participand la actul sexual cu victima inainte de
suprimarea vietii acesteia sau cu aceasta agonizanda;
suprimarea vietii vicimelor se face lent, ….apare tortura cu suculente manevre de
tip pervers sexual (sex oral, anal. etc.);
– împotrivirea victimei declanseaza raptusul brusc afectiv-violent cu lovituri mor-
tale.
Tipul organizat – indici orientativi.
-poate proveni din familii de tip permisiv(trăind sentimentul ca poate sa faca totul,
orice iieste permis - superficialitate);
-provin din randul banuitilor care comunica usor, dezinhibati, fara bariere, cu un
buncoeficient empatic, duplicitar si cameleonic(cu antecedente in infractiuni marunte);
-provin din randul banuitilor cu farmec personal, apti sa castige increderea victi-
melor;
-poate proveni din familii destramate, mama toleranta, tatal absent si incantonat
inexercitiul autoritatii, despartiti in fapt, concubini sau divortati, etc.;

8
III. CRIME COMISE CU PREMEDITARE

Profilul psihologic al criminalului în serie. Prezentarea cazului


„Bota Grigore – ucigaşul de boschetari”
Specialist Criminalist, MIHAI ION
Șeful Biroului Criminalistic din cadrul Poliția Municipiului Sighetu Marmației,
I.P.J. Maramureș.
Argument
Crimele în serie sunt evenimente care au un mare impact asupra populaţiei în
rândul căreia îşi face loc o atmosferă de temere, de nelinişte şi chiar panică. Întocmirea
profilului psihologic al făptuitorului, în cazul criminalului în serie este de o importanţă
deosebită, contribuind prin această modalitate la direcţionarea investigaţiilor şi
cercetărilor într-un anumit sens, reducerea numărului bănuiţilor şi în mod sigur, la
ajungerea mult mai repede la momentul final – identificarea criminalului – şi luarea
măsurilor legale.
Despre cazul BOTA GRIGORE – UCIGAŞUL DE BOSCHETARI, s-a scris foarte
puţin, cu toate că acesta ar putea ocupa primul loc într-un top al criminalilor în serie din
România, cu cele unsprezece cadavre găsite pe malul râului Săsar, în anul 2000, înaintea
unor cazuri mult mai celebre ca Ion Râmaru, Sârcă Ioan sau Vereş Romulus. Poate şi prin
prisma faptului că, victimele lui Bota Grigore, proveneau din rândul „boschetarilor”,
cazul nu a prezentat un mare interes pentru mass media, societatea civilă, poate chiar şi
pentru anchetatori… Totuși, în art. 186 din Cod penal, omorul este definit ca „uciderea
unei persoane”, fără a face o diferenţiere între poziţia socială sau valoarea acesteia.
Crima în serie, poate fi unul dintre puţinele tipuri de omucidere cu şanse de
prevenire.
Profilul psihologic al criminalului în serie
Procesul de profiling, este definit ca o tehnică investigativă, prin care se identifică
caracteristici importante ale personalităţii şi comportamentului unui infractor, pe baza
analizei crimei/crimelor pe care el sau ea le-a comis. Profiling-ul, nu furnizează
identitatea unui infractor, dar indică tipul de persoană cel mai probabil, care ar fi putut
comite crima datorită caracteristicilor unice certe şi nu încearcă să explice acţiunile unui
infractor violent.
Pentru a evidenţia personalitatea criminalului, profilerul lucrează, în principal, pe
baza fotografiilor criminalistice de la locul faptei şi a datelor din dosarele medico-legale.
În acest demers, profilerul parcurge următoarele etape: studierea detaliată a dosarului
cauzei, efectuarea examenului victimologic (biografic şi medico-legal), stabilirea şi
evaluarea modului de operare, estimarea mobilului posibil al crimei şi în final elaborarea
profilului psihologic al prezumtivului criminal.
Prima problemă care şi-o pune profilerul, este cărei categorii îi aparţine criminalul:
„psihopat-organizat” sau „psihotic-dezorganizat”. La criminalul în serie „psihotic-
dezorganizat”, locul crimei este întotdeauna în mare dezordine, o dovadă că acţionează

9
impulsiv şi nu îşi poate „controla” în totalitate victima. Adesea, crimele sale sunt
spectaculoase şi deosebit de sângeroase. În schimb, un criminal „psihopat-organizat” îşi
poate planifica omorul cu minuţiozitate şi nu va lăsa prea multe indicii. Mai rar, se
întâlneşte şi tipul intermediar „organizat-dezorganizat”.
A doua problemă se referă la modul de operare, care poate permite evaluarea
inteligenţei criminalului. Este un concept dinamic, ce se modifică în funcţie de curajul
criminalului, de traseul parcurs, de dorinţa de a plasa anchetatorii pe alte piste etc. Prin
modul de operare se face legătura între fapte, stabilindu-se numărul omorurilor comise
de un criminal.
A treia problemă este „semnătura” sau „amprenta” criminalului. Pentru a sfida,
criminalul în serie pune în scenă corpurile victimelor sale, depersonalizându-le prin
diverse procedee: legare, ştrangulare, acoperire, dezbrăcare, mutilare, secţionare şi
plasare în diferite locuri etc. Acestea constituie indicii relevante asupra disfuncţionalităţii
personalităţii autorului. În unele cazuri, criminalul inscripţionează pe corpul victimei
anumite iniţiale sau semne, indicii-simbol ale personalităţii sale. Pe baza acestor indicii,
profilerul stabileşte legăturile dintre diferite crime. Această „semnătură” poate fi
schimbată de criminal pentru a deruta ancheta.
Tehnica de lucru a profilerului, se bazează pe o profundă cunoaştere şi înţelegere
a psihologiei comportamentului uman. Toate acestea conduc la o reconstituire mentală a
desfăşurării faptelor şi de aici, la conturarea portretului psihologic al criminalului. Acest
portret este un rezultat al asocierii de probe şi de intuiţii care permite anchetatorilor să
trieze diferitele piste şi să elaboreze strategii de capturare. Întocmirea profilului
psihologic al făptuitorului, în cazul criminalului în serie este de o importanţă deosebită,
contribuind prin această modalitate la direcţionarea investigaţiilor şi cercetărilor într-un
anumit sens, reducerea numărului bănuiţilor şi în mod sigur, la ajungerea mult mai
repede la momentul final – identificarea criminalului – şi luarea măsurilor legale.
Prezentarea cazului BOTA GRIGORE – „Ucigaşul de boschetari”
În perioada aprilie-august 2000, pe ambele maluri ale râului Săsar şi în apropierea
Gării din Baia Mare, au fost găsite unsprezece cadavre, în diferite stadii de descom-
punere. Acest lucru a creat o adevărată psihoză în oraş, malurile Săsarului, de obicei loc
de plimbare, joacă şi plajă pentru localnici, devenind pustii. În toate cazurile cadavrele
au fost la început neidentificate, reuşindu-se identificarea prin mijloace dactiloscopice
(mai puţin în două cazuri, privind cadavrele cu identititate necunoscută, găsite la 18
august 2000).
Nouă dintre cadavre au fost găsite pe malul râului Săsar, iar două cadavre în zona
gării C.F.R. din Baia Mare, în locurile frecventate de boschetari, după cum urmează:
22 aprilie 2000, malul drept al rîului Săsar, B.Marius Lucian;
15 mai 2000, în rîul Săsar, Bălăjan Gavrilă;
15 iunie 2000, în zona gării C.F.R Baia Mare, Z. Teofil;
10 iulie 2000, în zona gării C.F.R. Baia Mare, G. Ioan;
1 august 2000, în rîul Săsar, A. Viorel;

10
4 august 2000, pe malul drept al rîului Săsar, J. Alexandru;
12 august 2000, pe malul rîului Săsar, B. Vasile;
16 august 2000, pe malul drept al rîului Săsar, V. Zoltan;
18 august 2000, pe malul stîng al rîului Săsar, C.I.N. (schelet);
18 august, pe malul drept al rîului Săsar, C.I.N (schelet);
19 august 2000, pe malul drept al rîului Săsar, B. Ioan.
Cu ocazia cercetării la faţa locului şi a efectuării autopsiei cadavrelor, au rezultat
următoarele aspecte:
La data de 22 aprilie 2000, a decedat la Spitalul din Baia Mare, numitul B. Marius,
ce a fost atacat în parcul de lîngă rîul Săsar, probabil în timp ce dormea, întrucît la faţa
locului nu au fost găsite alte urme; cauza decesului: „contuzie cerebrală cu fractură de
calotă şi bază craniană, produse prin loviri active, repetate cu un corp dur de formă
neregulată (probabil piatră)”.
La data de 15 mai 2000, este găsit în râul Săsar un cadavru cu identitate
necunoscută, cu pantalonii coborâţi înspre genunchi. În urma efectuării de comparaţiuni
dactiloscopice, a fost stabilită identitatea acestuia în persoana numitului B. Gavrilă,
stabilindu-se că şi acesta a fost lovit cu o piatră, în partea stânga a capului;
La data de 15 iunie 2000, este găsit în apropierea gării C.F.R, cadavrul numitului
Z. Teofil, ce prezenta mai multe leziuni în zona capului. Iniţial s-a concluzionat că, acesta
a căzut din tren.
La data de 10 iulie 2000, a fost descoperit în spatele staţiei PECO SHELL, din
apropierea gării C.F.R, un cadavru cu identitate necunoscută, ce prezenta urme evidente
de violenţă, respectiv o lovire activă în zona retroauriculară stînga. Ulterior a fost
identificat în persoana lui G. Ioan, de 64 ani, cunoscut de mai mulţi ani ca boschetar. La
autopsierea cadavrului, s-a constatat că moartea a fost violentă şi s-a datorat unei lovituri
puternice cu un corp contondent dur, în momentul cînd victima avea capul sprijinit pe
sol (dormea).
La data de 1 august 2000, în rîul Săsar, la circa 150 metrii de podul situat la
intersecţia Bulevardului Republicii cu Independenţei, a fost găsit un cadavru cu identitate
necunoscută, care prezenta leziuni craniene şi corporale. Medicii legişti au concluzionat
în urma efectuării autopsiei, că moartea s-a datorat asfixiei mecanice prin înec. Cadavrul
a fost identificat ulterior, acesta fiind A. Viorel, persoană fără căpătâi, ce frecventa
mediile boschetarilor.
La data de 4 august 2000, pe malul drept al râului Săsar, în apropierea blocului nr.
24, de pe b-dul Independenţei, a fost găsit cadavrul unei persoane de sex masculin, ce
prezenta o plagă zdrobită în zona retroauriculară stînga. În urma efectuării autopsiei, s-
a stabilit că mecanismul producerii ei au fost loviturile active cu un corp dur, în timp ce
victima se afla în poziţia culcat. În urma efectuării de comparaţiuni dactiloscopice, a fost
identificată victima în persoana lui J. Alexandru, de 39 ani.
La data de 12 august 2000, a fost găsit pe malul drept al râului Săsar, parţial în
apă, cadavrul unei persoane de sex masculin, la o distanţă de aproximativ 70 metrii de

11
locul în care a fost găsit J. Alexandru. În urma efectuării cercetării locului faptei şi a
examinărilor făcute de medicul legist, s-a stabilit că victima a fost lovită cu un corp dur,
în timp ce dormea pe sol. După comiterea faptei, autorul a târât şi a aruncat cadavrul în
apă de la o înălţime de 25 metrii. În urma efectuării de comparaţiuni dactiloscopice, a
fost identificată victima în persoana lui B. Vasile, de 38 ani, cunoscut ca alcoolic şi
boschetar.
La data de 15 august 2000, a fost găsit în albia secată a râului Săsar, la circa 20
metrii în aval de locul în care a fost găsit J. Alexandru, un cadavru de sex masculin,
acoperit cu pietre de râu, în stare avansată de descompunere, prezentând fracturi ale
coastelor 1 şi 7, parasternal stânga şi transversala a vertebrei T8. Concluzia medicilor
legişti, a fost că leziunile erau create de un corp dur, prin extensie şi în nici un caz prin
lovire activă, moartea datând de 2-3 luni. Lucrătorii criminalişti au reuşit ridicarea
„mănuşii morţii” şi in urma efectuării de comparaţiuni dactiloscopice, au stabilit că
victima se numea V. Zoltan, de 63 ani.
La data de 18 august 2000, în urma acţiunilor de scotocire întreprinse de echipele
de poliţişti pe malurile râului Săsar, au fost găsite două schelete. Primul, găsit pe malul
stâng al râului Săsar, era acoperit parţial cu pietre şi pământ. Medicul legist a apreciat că
moartea acestei persoane a survenit în urmă cu 4-6 luni. La nivelul calotei craniene,
prezenta două fracturi (una la baza craniului şi cealaltă spre sutura sagitală), care au
putut fi create în cadrul unei acţiuni de lovire cu sau de corpuri dure, neexcluzându-se
posibilitatea vehiculării prin apă.
Cel de-al doilea schelet, găsit pe malul drept al râului Săsar, aparţinând unei
persoane de sex masculin, prezenta un traumatism cranian, care s-a putut produce prin
mecanism de loviri active cu corp contondent dur, cu suprafaţă limitată, neputându-se
stabilii legătură de cauzalitate între traumatismul cranian şi deces. Cu ocazia cercetării la
faţa locului, au fost găsite fire de păr şi o proteză dentară. Cele două cadavre , nu au fost
identificate până în prezent.
La data de 19 august 2000, pe malul râului Săsar, a fost găsit cadavrul unei
persoane aflate în stare avansată de descompunere. Concluzia medicului legist a fost că a
fost că persoana respectivă a fost dezmembrată în două de câinii vagabonzi, iar calota
craniană era despicată în mai multe bucăţi şi prezenta fracturi, rezultate în urma unor
loviri cu sau de un corp dur. Lucrătorii criminalişti au ridicat „mănuşa morţii” de pe
degetul mare al mâinii drepte, iar în urma efectuării de comparaţiuni dactiloscopice, s-a
stabilit identitatea cadavrului în persoana lui B. Ioan, de 54 ani, din Baia Mare.
În urma activităţilor specifice desfăşurate de lucrătorii de poliţie, s-a reuşit
prinderea în noaptea de 21/22.08.2000, în zona staţiei C.F.R. Baia Mare, a autorului
crimelor, în persoana numitului Bota Grigore, de 41 ani, din municipiul Baia Mare, în
momentul în care încerca să-l lovească în cap, cu o piatră, pe un „boschetar”. În
momentul în care a fost prins de patrula de poliţie, Bota Grigore a afirmat: “Jur pe cruce
şi pe Evanghelie că n-am făcut nimic. Nu poţi trece de boschetari, te împiedici de ei peste

12
tot, în Gară, în Săsar. Te înjură, nu te mai poţi plimba de ei. Dacă aş avea un pistol i-aş
împuşca pe toţi!”
În continuare, redau fragmente din Sentinţea penală nr. 47 din 27 februarie 2002,
prin care Tribunalul Maramureş aplică inculpatului Bota Grigore, pedeapsa detenţiunii
pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 176,
alin. 1, lit. „c” Cod Penal:
„S-a reţinut că inculpatul, persoană cu atracţie sexuală spre persoane de acelaşi
sex, în vara anului 2000, căutându-şi parteneri în rândul persoanelor fără locuinţă ce se
adăposteau noaptea în tufişurile de pe malul râului Săsar din zona oraşului Baia Mare, a
ucis prin lovituri aplicate cu pietre un număr de trei persoane, care nu au acceptat să
întreţină cu el relaţii sexuale nefireşti. Astfel, procedând în acest mod, inculpatul a ucis
în noaptea de 10 iulie 2000 pe victima G. loan, în noaptea de 3/4 august pe victima J.
Alexandru iar în perioada 4-7 august 2000, tot pe timp de noapte pe victima B. Vasile.
Inculpatul Bota Grigore este căsătorit cu soţia sa Bota Maria, de 15 ani, însă din
căsătoria acestora nu au rezultat copii. Relaţiile sexuale dintre cei doi soţi erau sporadice
iar în ultimii ani, au lipsit în totalitate, inculpatul nefiind interesat, sub acest aspect, de
soţia sa. În schimb, încă din tinereţe, înculpatul manifesta atracţie faţă de persoanele de
de sex masculin, cu care obişnuia să întreţină relaţii sexuale pe cale orală (rezultă din
declaraţia inculpatului).
Soţia inculpatului a aflat despre preferinţele sexuale ale soţului său de la
organele de poliţie care, în perioada 1986-1987, l-au prins şi reţinut pe inculpat pentru
faptul că a întreţinut relaţii sexuale nefireşti cu un alt bărbat. De asemenea, în urmă cu 3
ani, martora Bota Maria l-a surprins pe inculpat la domiciliul lor, în pat cu un bărbat,
motiv pentru care acesta a reacţionat extrem de violent, din cauza bătăii primite, martora
fiind nevoită să se refugieze la vecini .
În vara anului 2000, în căutare de parteneri cu care să întreţină relaţii sexuale
nefireşti, inculpatul a început să frecventeze zona Staţiei CFR Baia Mare şi malurile râului
Săsar din zona municipiului Baia Mare, locuri unde pe timpul nopţii se adăposteau
diverse persoane fără locuinţă.
La data de 10 iulie 2000, după ce s-a înnoptat, inculpatul s-a deplasat în acest scop,
în zona Staţiei CFR Baia Mare şi deplasându-se paralel cu terasamentul căii ferate s-
a apropiat de Staţia de benzină SHELL, unde între gardul benzinăriei şi terasament,
dormea victima G. Ioan.
Inculpatul s-a apropiat de victimă şi a scuturat-o ca să se trezească, după care i-a
propus să întreţină relaţii sexuale pe cale orala, dar victima a reacţionat cu iritare,
adresându-i inculpatului cuvinte obscene şi cerându-i să plece. Datorită faptului că a fost
refuzat, inculpatul a luat o piatră şi i-a aplicat victimei mai multe lovituri puternice în
zona temporală stânga, după care a părăsit neobservat locul faptei. Cadavrul victimei a
fost găsit a doua zi şi efectuându-se autopsia cadavrului s-a constatat ca moartea
numitului G. loan, a fost violentă, că ea s-a datorat contuziei, delacerării şi hemotragiei
meningocerebrale cu fracturi craniene, leziunile tanatogeneratoare precum si

13
corespondentul lor extern (plaga pleznită retroauriculara stâgă şi echimozele de la nivelul
pavilionului urechii stângi) putându-se produce prin acţiunea de loviri active cu un corp
contondent dur, în cadrul unei heteroagresiuni (…).
Ulterior comiterii acestor fapte, în noaptea de 21/22 august 2000, inculpatul a
încercat să întreţină relaţii sexuale nefireşti cu martorul P. loan, care dormea întâmplător
pe iarbă, în zona Garii CFR Baia Mare, din declaraţia martorului rezultând că inculpatul
a avut şi de această dată un bolovan asupra sa. Martorul care s-a trezit când inculpatul s-
a aruncat asupra sa, a reuşit să anunţe imediat o patrulă a poliţiei, care l-a prins şi condus
pe inculpat la sediu, în timpul cercetărilor ce au urmat stabilindu-se că acesta este
autorul crimelor comise asupra persoanelor fără adăpost, pe raza oraşului Baia Mare.
În cursul urmăririi penale, inculpatul atât la interogator şi în declaraţiile scrise
personal cât şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a recunoscut
săvârşirea infracţiunilor. În schimb, în faţa instanţei, a negat comiterea lor, susţinând că
declaraţiile de recunoaştere din faza de urmărire penală le-a dat sub presiunea şi
ameninţările anchetatorilor.
Chiar dacă inculpatul nu a mai recunoscut în faţa instanţei comiterea faptelor, din
actele dosarului rezultă în mod indubitabil că acesta este vinovat de săvârşirea lor,
declaraţiile de recunoaştere ale acestuia coroborându-se cu celelalte fapte şi împrejurări
stabilite prin ansamblul probelor existente în cauză.
Astfel, în cauză s-a stabilit că inculpatul îşi căuta parteneri sexuali în rândul
categoriei de persoane din care făceau parte şi victimele, categorie faţă de care avea, în
acelaşi timp, şi o mare aversiune, ceea ce explică reacţiile sale violente în momentul în
care era refuzat. De asemenea, inculpatul a fost recunoscut de martorul T. Gheorghe ca
fiind persoana ce i-a propus să întreţină relaţii sexuale nefireşti şi care l-a ucis pe J.
Alexandru iar apoi inculpatul a fost prins de organele de poliţie într-o împrejurare
similară, celelalte două crime recunoscute de acesta în cursul urmăririi penale fiind
comise în împrejurări asemănătoare. Totodată, procedându-se la examinarea
inculpatului cu tehnica poligraf, a rezultat că acesta a fost sincer când a recunoscut
comiterea faptelor.
Inculpatul a fost supus în timpul urmăririi penale unei expertize medico – legale
psihiatrice, care a concluzionat că prezintă diagnosticul tulburare de preferinţă sexuală
de tip homofil, că păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi
consecinţelor faptelor sale şi că are discernământul păstrat în raport de faptele pentru
care era cercetat. Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.N.M.L. ” Mina Minovici”
Bucureşti a recomandat însa efectuarea unei noi expertize medico – legale psihiatrice ce
a fost dispusă în timpul cercetării judecătoreşti, în de expertiză medico – legală întocmit
de Institutul de Medicină Legală “Mina Minovici” Bucureşti, concluzionându-se că
inculpatul Bota Grigore, a prezentat la data comiterii faptelor, ca şi în prezent psihopatie
antisocială, că a avut capacitate psihică de apreciere critica asupra faptelor de care este
învinuit şi fată de care discernământul a fost păstrat.”

14
În cazul ucigaşului de boschetari – Bota Grigore, profilul psihologic formulat
anterior prinderii acestuia a fost următorul:
– infractor bărbat;
– bolnav psihic pe fond sexual sau cu deviaţie sexuală (victimele au fost găsite cu
şliţul pantalonilor desfăcut sau cu pantalonii traşi în jos);
– laş, nu lasă victimei nici o şansă (lovea cu piatra direct din mână, în timp ce
victima dormea);
– putea fi un homosexual timid sau care nu-şi mai găsea un partener;
– căuta victime, care întotdeauna au fost sub influenţa alcoolului şi probabil
consuma băuturi alcoolice cu ele.
După identificarea lui Bota Grigore, cercetările au evidenţiat următoarele:
– cel în cauză a fost agresat sexual încă din minorat, fără a avea vreodată o viaţă
sexuală normală;
– în armată era cunoscut ca homosexual (sex oral);
– când s-a căsătorit (la 26 de ani), a făcut-o de formă, fără a avea o viaţă sexuală
normală. Şi după ce s-a căsătorit, a frecventat baia comunală unde-şi găsea parteneri. În
anul 1989, a fost prins în flagrant în timp ce acostase un bărbat cu care a întreţinut o
relaţie sexuală pe cale orală, fiind condamnat contravenţional. Pe măsură ce a înaintat în
vârstă, şi-a găsit tot mai greu parteneri de sex. A început să frecventeze locurile virane,
unde-şi găsea parteneri printre boschetari, care, de cele mai multe ori, acceptau o partidă
de sex oral pentru o sticlă de băutură. Când „propozabilii” ripostau fizic sau verbal, Bota
Grigore îi anihila prin lovire directă, cu pietre găsite în câmpul infracţional.
În cazul lui Bota Grigore avem o „dedublare” de personalitate, poate clasică. În
familie şi la serviciu era un om deosebit: bun soţ (în afara tragediei sexuale, pe care soţia
o accepta datorită celorlalte calităţi), bun cofetar şi bucătar, un partener spiritual cu un
umor fin şi inteligent, bun coleg, iar cealaltă faţă este a criminalului care ucide fără
scrupule oameni, fără o posibilitate efectivă de a se apăra.
Bota Grigore a fost judecat la Tribunalul Maramureş, fiind trimis în judecată
pentru comiterea infracţiunilor de omor, art. 174 Cod penal şi omor deosebit de grav art.
176 lit. “c” Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. “a” Cod Penal). Cu toate că, după locul şi
intervalul de timp în care au fost găsite cadavrele, leziunile prezentate de acestea (plăgi
zdrobite în regiunea capului), este mai mult decât probabil, că Bota Grigore a ucis mai
multe persoane (chiar el a declarat acest lucru cu ocazia testării la poligraf), a fost trimis
în judecată numai în trei cazuri, în celelalte concluziile medico-legale nefiind ferme şi
clare, datorită faptului că nu s-a putut stabili în mod sigur cauza morţii, din cauza
gradului avansat de descompunere al cadavrelor3.

3http://www.criminalistic.ro/profilul-psihologic-al-criminalului-in-serie-prezentarea-cazului-

bota-grigore-ucigasul-de-boschetari/

15
BIBLIOGRAFIE

Tudorel Butoi, Psihologie Judiciară – Curs universitar -, Ed. Trei, București,


2012.
Ioan Buș, Psihologie și infracționalitate – Fundamente teoretice – Vol. I, Ed.
ASCR, Cluj- Napoca, 2005.
Ioan Buș, Psihologie și infracționalitate – Module aplicative – Vol. II, Ed. ASCR,
Cluj- Napoca, 2006.
Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Psihologie Judiciară, Ed.
Șansa S.R.L., București, 1992.
Jean Pinatel, La societe criminagine, Editura Calmau - Levy, 1971.
Valeriaii Coclei, Manualul de criminologie, Ed. All Back. Bucureşti, 1998

16