PROBA PRACTICĂ

EXAMEN DE ABSOLVIRE 2017

1.ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR PE CALE

PARENTERALĂ

DEFINIŢIE: Calea parenterală este calea ce ocoleşte tubul digestiv, si antibioticele sunt
medicamente utilizate in tratamentul etiologic al bolilor.
SCOP: terapeutic
AVANTAJELE CAII PARENTERALE: dozarea precisă a medicamentelor; obţinerea unui
efect rapid
ADMINISTRAREA PARENTERALĂ A ANTIBIOTICELOR SE REALIZEAZĂ PRIN:
injecţie intramusculară (soluţii, suspensii);
injecţie intravenoasă (soluţii cristaline);
perfuzii.
MATERIALE NECESARE:
se pregătesc in funcţie de felul injecţiei.
PREGĂTIREA PSIHICĂ: se informeaza pacientul privind scopul si locul injectiei, si
eventualele reactii pe care le va prezenta in timpul injectiei
PREGATIREA FIZICĂ: se aseaza in pozitie confortabila – in functie de tipul si de locul
injectiei
EXECUŢIA TEHNICII:
asistentul medical îşi spală mâinile şi imbracă mănuşile;
aspiră solventul (ser fizilogic sau apă distilată) in seringă;
îndepărtează capacul de plastic sau metalic de pe flaconul cu pulbere, şi dezinfecteză dopul
de cauciuc;
după evaporarea alcoolului introduce solventul in flaconul cu pulbere, scoate acul şi agită
flaconul până la dizolvarea completă;
aspiră in seringă, o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluţie, ce urmează a fi aspirată
din flacon;
dezinfecteză dopul de cauciuc din nou, introduce acul in flacon, pâna la nivelul dopului de
cauciuc, introduce aerul;

1
 retrage pistonul seringii, sau lasă să se golească singur conţinutul flaconului in seringă, sub
presiunea din flacon;
schimbă acul, elimină aerul din seringă, şi injectează soluţia medicamentoasă.
REORGANIZAREA LOCULUI: selectarea deşeurilor rezultate conform PU. (Precautinuni
Universale)
SUPRAVEGHERE:
supravegherea pacientului pentru a sesiza la timp reacţii alergice, (pot apărea la repetarea
unui tratament cu antibiotice, după un anumit interval de timp, şi chiar dacă la testarea acestuia nu au
apărut reacţii alergice).
DE REŢINUT:
Testarea sensibilităţii la antibiotice, înainte de începerea tratamentului este obligatorie;
Nu se asociază in aceeasi seringă, alt antibiotic sau alte medicamente ;
Injectiile cu antibiotice se fac in conditii de asepsie perfectă;
Penicilina dizolvata se administrează in maximum 24 h;
Asistentul medical va evita sensibilizarea sa faţă de antibiotice, prin folosirea mănuşilor in
timpul manipulării şi dizolvării acestora.

2.ADMINISTRAREA PARENTERALĂ A
ANTICOAGULANTELOR (forme, moduri, reacții, supraveghere)

DEFINIŢIE - Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare, fiind

administrate pentru prevenirea şi tratarea diferitelor forme ale maladiei tromboembolice.
FACTORII CARE FAVORIZEAZĂ BOALA TROMBOEMBOLICĂ
Alterarea peretelui vascular;
Staza circulatorie din cauza imobilizării;
Hipercoagulabilitatea;

INDICAŢII
o Flebitele membrelor inferioare în:
 Obstetrică - după naştere sau avort;
 Chirurgie - pentru bolnavul imobilizat în aparat gipsat, intervenţii pelvine la femei cu
obezitate sau cu boli venoase; după intervenţii pentru proteză de şold sau genunchi;
 Medicală - bolnavi cardiaci, cu flebite latente, în imobilizarea prelungită;
o Embolie: pulmonară, periferică în membrele inferioare, în teritoriul mezenteric, în
cardiopatii embolice;
2
 o Tromboza coronariană: infarct miocardic;
o Arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare;
o Chirurgia cardiacă, a vaselor mari;

MEDICAMENTE UTILIZATE - FORME DE PREZENTARE

A. SOLUŢII INJECTABILE
1. HEPARINA
 Se administrează strict intravenos, în amestec cu soluţie salină izotonă, urmată de perfuzie
continuă;
 Acţionează prin blocarea ultimei faze a coagulării, inhibă trombina şi împiedică
transformarea fibrinogenului în fibrină;
 Nu se amestecă în perfuzie cu preparate de calciu, papaverină, sau cu alte medicamente.
 Heparina este inactivată de sucurile digestive, şi nu trece prin membrane.

FORME DE PREZENTARE:
Heparine soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml - 5000ui/ml;
Heparine Sandoz 25000ui/5ml - soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml - 5000ui/ml;
Heparine sodique - soluţie injectabilă - flacoane de 5ml - 5000ui/ml;
Reviparinum, Enoxaparinum, Nadroparinum, Dalteparinum;
Soluţii apoase injectabile pentru administrare S.C. şi I.V;
Pentru administrare şi manevrare corectă, se citeşte cu atenţie prospectul;
Locuri de administrare: deasupra crestei iliace, la nivelul abdomenului (la 5 cm distanţă de
ombilic), la nivelul braţului şi coapsei;
După dezinfecţia locală, se face un pliu cutanat care va fi menţinut tot timpul injectării,
pentru a evita introducerea soluţiei intramuscular;
După injectare, se menţine acul în ţesut aproximativ 5 secunde, pentru a evita refularea
medicamentului prin înţepătură;
Nu se masează locul, pentru a nu favoriza apariţia hematoamelor;
Nu se amestecă în soluţie cu alte preparate;
Administrarea se face la interval de 12 h, conform indicaţiei medicale;
Locul injectării nu influenţează rata de absorbţie.
Reviparinum prezentat sub formă de:

3
 - Clivarin MULTI - soluţie injectabilă, flacoane de 6ml - 5726unit/ml;
- Clivarin PEN - soluţie injectabilă 5726unit/ml, cartuş preumplut cu 10 doze 0,25 ml, 0,25ml=
1432 ui;
• Se administrează în pliul cutanat, prin înţepătură perpendiculară, fără aspiraţie;
• Dezinfecţia se face într-un singur sens;
• După injectare ,dispozitivul de administrare se ţine în poziţie 10 secunde, apoi se dă drumul la
pliu;
- Clivarin 0,25 ml/1432 ui; 0,6 ml/3346 ui:
• se prezintă în seringi preumplute unidoză;
• se administrează înaintea şedinţei de dializă, în bolus intraarterial sau în pliu cutanat, între
ombilic şi creasta iliacă, pe faţa anterioară a coapsei, perpendicular, fără aspiraţie.
Enoxaparinum prezentat sub formă de :
- Clexane - soluţie injectabilă - 100 mg enoxaparină sodică/ml, flacoane de 3 ml;
- Clexane 10 000 ui/ml - soluţie injectabilă în seringi preumplute de 1 ml (100 mg/ml - 1 mg
enoxaparină sodică = 0.01 ml soluţie injectabilă);
- Clexane injectabil în seringi preumplute de 0,2 ml/ 2000 ui, 0,4 ml/4000 ui, 0,6ml/6000 ui, 0,8
ml/8000 ui;
 Nu se administrează i.m;
 Nu se elimină bula de aer înainte de injectare;
o Nadroparinum prezentat sub denumirea de Fraxiparine - 2850 u.i./0,3 ml – seringi
preumplute de 0,3 ml/2850u.i., 3800u.i./0,4 ml; 5700 u.i/0,6 ml; 7600u.i./0,8 ml;
o Deltaparinum prezentat sub denumirea de Fragmin, seringi preumplute (10000 ui/ml);
 Fragmin : 0,2 ml/2500 ui, 0,2ml/5000 ui, 0,3ml/7500 ui, 0,6ml/1500ui;
• Se administrează S.C. în peretele abdominal, prin înţepătură perpendiculară. Se poate administra
şi i.v. prin perfuzie continuă, şi intrarterial în bolus, la începutul şedinţei de dializă.

B. FORME PENTRU ADMINISTRARE PE CALE ORALĂ

Anticoagulante cumarinice (Antivitamine K)
 Împiedică sinteza hepatică, a factorilor coagulării dependentă, de vitamina K;
 Se recomandă în profilaxia trombozelor venoase şi accidentelor tromboembolice, după
intervenţii chirurgicale la pacienţii cu risc crescut, la bolnavii cu proteze valvulare, grefe vasculare,
stenoză mitrală.

4
 Acenocumarolum produs sub denumirea de:
 Acenocumarol - cp. - 2 mg;
 Sintrom - cp. - 4 mg;
 Trombostop - cp.- 2 mg;
 se păstrează la 15-25°, ferit de lumină;
 atenţie - vărsături - disfuncţii hepatice;
Reacţii adverse:
• Hemoragii - gastrointestinale, cerebrale, la nivelul tractului urogenital (hematurie), uter
(menoragii sau metroragii);
• Reacţii adverse: greaţă, vărsături, reacţii alergice, urticarie, dermatite, febră , alopecie reversibilă.

PRECAUŢIUNI SPECIALE PRIVIND ADMINISTRAREA SUBCUTANATĂ

 Injectarea subcutanată, se pretează la cantităţi mici de soluţie;
 Se folosesc ace subţiri, lungi de 12mm, care garantează injectarea medicamentului în
ţesutul subcutanat;
 Acul subţire, scade riscul antrenării germenilor;
 Se preferă introducerea verticală la 90°, scăzând riscul lezării unor filete nervoase şi vaselor
de sânge, ceea ce face ca durerea să fie mai mică, şi riscul de hematom scăzut;
 Acele mai lungi pot fi introduse sub un unghi de 45°, cu atenţie, pentru a nu ajunge în
grosimea muşchiului.

SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI
A. Înaintea tratamentului:
 Se determină grupul sanguin şi Rh;
 Medicul stabileşte bolnavii cu risc de hemoragie: ulcerul gastroduodenal, boli hemoragice,
insuficienţa hepatică şi renală, AVC recent; gravide, hipotensiunea arterială severă;
 Se determină timpul de protrombină, înaintea tratamentului cu anticoagulante cumarinice,
(este crescut în ciroză şi hepatită).
B. În timpul tratamentului
 Nu se fac injecţii i.m. şi s.c, există risc de hematom;
 Se supravegheză apariţia hemoragiilor:
 gingivoragii, epistaxis;

5
  hemoragii după ras;
 hematuria - se colectează urina într-un borcan şi se examinează;
 scaunul cu sânge;
o În cazul sângerârilor, la recomandarea medicului, se administrează PROTAMINA, în
tratamentul cu Heparină, şi FITOMENADIONĂ în tratamentul cu trombostop;
o Nu se fac endoscopii şi nici puncţii;
o Se face controlul biologic al coagulării: timpul Howell, INR în heparinoterapie şi timpul de
protrombină, în tratamentul cu anticoagulante orale;
o În timpul perfuziei, recoltarea sângelui se face de la celălalt braţ;
o În cazul administrării subcutanate, recoltarea se face la 6-8 ore de la injecţie;
o Se monitorizează starea generală, întrucât pot apare: frison, febră, vomă;
o Pacientul este informat să nu ia alte medicamente fără recomandare medicului, deoarece
unele potenţează efectul, iar altele îl diminuează;
o Atenţie deosebită se acordă pacientului tratat cu anticoagulante cumarinice, deoarece
tratamentul se face ambulator, şi nu poate fi supravegheat permanent;
o Medicamentele care cresc efectul anticoagulantelor: salicilaţi, paracetamol,
fenilbutazonă, laxative, hormoni tiroidieni, unele antibiotice (tetraciclină, cloramfenicol), sulfamide,
analgetice;
 Medicamente care scad efectul anticoagulantelor: pansamentele gastrice, antiacide,
barbiturice, unele tranchilizante şi neuroleptice, diuretice mercuriale, digitalice, inhibitori tiroidieni.

EDUCAŢIA PACIENTULUI
Se instruieşte pacientul:
Să ia medicamentele după orarul stabilit de medic; administrarea se face mai ales seara,
pentru ca medicul să poată corecta la nevoie doza după valoarea timpului de protrombină, determinat în
timpul zilei;
Dacă omite o doză, o poate lua în interval de 8 ore, după care se sare peste priză, şi se ia
doza la ora obişnuită în ziua următoare;
Să nu-şi modifice singur dozele;
Să nu întrerupă brusc tratamentul, există risc de hipercoagulabilitate şi tromboembolie;
Să se autosupravegheze ,şi să depisteze semnele de supradozare (hemoragii);
Să se prezinte cu regularitate la medic, pentru recoltarea probelor de coagulare;

6
 Să anunţe stomatologul sau alt medic, dacă este cazul, că este în tratament cu
anticoagulante orale (ACO);
Să nu practice sporturi violente care presupun lovituri, căderi sau muncă intensă;
Să continue autosupravegherea pe perioada întreruperii treptate a tratamentului, (2-4
săptămâni) pentru că acţiunea se menţine între 2-5 zile după încetarea administrării, în funcţie de
anticoagulantul folosit;
Să evite expunerea la căldură, canicula creşte efectul;
Să consume o alimentaţie echilibrată, şi să nu exagereze cu alimente bogate în vitamina K,
brocoli, spanac, varză, conopidă, sparanghel, mărar, mazăre verde, soia, tomate, urzici, gălbenuş de ou,
ficat (porc, vită), salată verde, suc de grape-fruit;
Să nu consume alcool în exces, potenţează efectul ACO;
Să nu folosească plante medicinale, care influenţează efectul ACO:
 scad timpul de protrombină: sunătoarea, lucerna, ceaiul verde, gingseng, coacăze negre
 cresc timpul de protrombină, sau riscul de hemoragie: usturoiul, ceaiul verde, ginko biloba
o Să evite fumatul, deoarece fumul de ţigară poate scădea efectul ACO;
o Să informeze familia asupra tratamentului anticoagulant;
o Să evite tăieturile; în caz de hemoragie, să aplice un pansament compresiv, şi să se prezinte
de urgenţă la spital;
o Să poarte asupra lui cartea de identitate, un card cu grupa sanguină, şi anticoagulantul
folosit; data începerii tratamentului şi durata probabilă, doza administrată, modul de administrare (un
comprimat seara, sau două administrări pe zi la 12 ore, preferabil la aceeaşi ore ).

3.ADMINISTRAREA BCG- ULUI

DEFINIŢIE Vaccinarea BCG, reprezintă o vaccinare obligatorie în ţara noastră, pentru profilaxia
tuberculozei. Se efectuează în maternitate tuturor nou-născuţilor, cu greutatea mai mare de 2500 gr,
începând din ziua 4-5 până la vârsta de 60 zile. Nu se recomanda revaccinarile.
Vaccinarea BCG se realizează pe cale intradermică, cu vaccin liofilizat ( tulpina BCG-IC72, este
pusa la punct in 1972 de Institutul Cantacuzino, obtinuta prin treceri succesive pe medii SAUTON)
MATERIALE NECESARE
- seringă de 1ml cu ac intradermic, 5 ml cu ac intramuscular sterile;
- fiola de vaccin şi solvent;
- tampoane cu dezinfectant, tincură de iod;
- mănuşi de unică folosinţă;
7
 PREPARAREA SUSPENSIEI DE VACCIN
Se ia fiola de vaccin si cea de solvent;
Se dezinfecteaza gatul fiolelor cu tinctura de iod, si se pileste usor;
Se deschide fiola de solvent;
Se trece la deschiderea fiolei de vaccin, dupa ce îi înfaşuram gâtul in foita de material
plastic, ce se gaseste in ambalaj; deschiderea se face lent pentru a evita risipirea continutului, prin
patrunderea brusca a aerului (ele fiind conditionate in vid);
Cu seringa de 5 ml se aspira 2 ml solvent, si se trec in fiola de vaccin;
Aspiram de 2-3 ori lichidul in seringa, pentru omogenizare. Suspensia astfel obtinuta
contine 0,10 mg bacili/ 0,1 ml si se utilizeaza cat mai curand ( dupa cel mult o ora ), fiind tot timpul
protejata de lumina directa si de caldura.

TEHNICA VACCINARII
Vaccinarea propriu-zisa, se face folosind o seringa de 1 ml, si un ac intradermic cu bizou scurt .
Acul se ataseaza seringii dupa ce s-a aspirat suspensia de vaccin, cu acul intramuscular:
Se elibereaza braţul stang, şi se dezinfecteaza cu alcool faţa posterioara a treimii medii a
bratului stang;
Dupa evaporarea alcoolului, cu mana stanga prindem bratul respectiv, întinzând tegumentul
treimii medii a acestuia, intre police si medius, iar cu mana dreapta, se introduce strict intradermic acul
( cat mai superficial), apoi injectam 0,1 ml vaccin ;
La locul injectarii, se realizeaza o papula cu diametrul de 6-7 mm, albicioasa, ischemica, cu
aspect in „coaja de portocala”;
Se retrage acul, (am realizat vaccinarea).
Reactia locala vaccinala, se formeaza în 2-4 saptamani, sub forma unui nodul rosu –violaceu;
nodulul se poate ulcera , formându-se o crusta care se elimina.
La locul vaccinarii ramane o cicatrice denivelata, fata de tegumentele din jur , la inceput de
culoare violacee, apoi alb-sidefie cu diametrul de 5-6 mm, si care constituie locul vaccinarii. Reactiile
vaccinale dureaza in medie 2-3 luni ,uneori mai mult.
Cicatricile vaccinale cu dimensiunea sub 3 mm, dovedesc o vaccinare ineficienta. Nu se aplica
tratament local la nivelul reactiei vaccinale. Dupa un interval de 8-10 saptamani de la vaccinare, se
instaleaza alergia vaccinala.

COMPLICATIILE VACCINARII BCG:

 Sunt rare si benigne, rar apar reactii locale precoce, cu evolutie rapida spre ulceratie
( fenomenul Koch la alergici);

8
  Altele sunt reactii de dimensiuni mari – 18-20 mm, la nodulii si de 10-20 mm, la ulceratii –
sau abcese locale cu evolutie indelungata, ca urmare a introducerii unei suspensii vaccinale insuficient
omogenizate, sau a unei injectari subcutanate;
 Exceptional pot aparea adenopatii axilare de peste 10 mm, cu evolutie spre abcedare. Nu se
administreaza chimioterapie antituberuloasa, ci numai tratament local, ( chiuretarea abcesului si aplicarea
locala de rifampicina).
CONTRAINDICAŢIILE VACCINARII BCG:
 IDR pozitiv, tuberculoză activă, imunodeficinţe congenitale;
 SIDA, boli febrile, convalescenţa dupa boli infectioase;
 6 luni dupa hepatita virala;
 Afectiuni dermatologice acute, leucemii, limfoame, boli maligne;
 Greutate < 25oo gr la nastere;

OBSERVAŢII: 1 ml suspensie contine 1mg bacili, iar la 0,1 ml cat este doza vaccinala , avem ,
0,1 mg bacili, teoretic aproximativ 200 000 corpi bacilari.
Vaccinul se pastraza la adapost de lumina , la temperatura de + 4 grade C ( frigider), si se utilizeaza
numai in limitele de valabilitate inscrise pe fiecare fiola.

4.ADMINISTRAREA CORTIZONULUI (preparate, moduri de

administrare, reacții, supraveghere)

DEFINIŢIE – Glucocorticoizii, sunt hormoni ai corticosuprarenalei sau analogi de sinteză, cu

efect antiinflamatormar, cat şi acţiuni importante asupra metabolismului glucoproteic.
EFECTE:
Inhibă procesele inflamatorii, diminuează formarea edemului local, şi menţin răspunsul
vaselor la catecolamine;
Au proprietăţi antialergice marcate;
Sunt eficace în toate tipurile de şoc circulator;
Influenţează constantele hemogramei;
Scad apărarea organismului la infecţii, intârziind cicatrizarea;
Cresc secreţia gastrică de HCl;
Stimulează si stemul nervos central, creând o stare de bine, dar pot declanşa reacţii
psihotice;
9
 Favorizează retenţia de sare şi apă;
Favorizează gliconeogeneza pe seama proteinelor;

INDICAŢII:
 Boli reumatismale, lupus eritematos sistemic;
 Scleroza multiplă;
 Stări edematoase, (glomerulo nefrita sau nefrita lupică);
 Boli neoplazice în stadiul terminal, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, şi pentru profilaxia
stărilor de greaţă şi vărsături, provocate de chimioterapia antineoplazică;
 Boli alergice.

MEDICAMENTE UTILIZATE. FORME DE PREZENTARE:

A. CORTIZON
1. Dexametasonul – soluţie injectabilă, fiole de 2 ml- 8 mg sau 4 mg:
2. Hidrocortisonum:
• Flebocortid - pulbere 100 mg + 1 fiolă de 2 ml solvent;
• HHC (Hidrocortizon hemisuccinat);
- soluţie injectabilă administrare strict i.v. 25 mg/5 ml – 1 fiolă HHC a 1 ml +1 fiolă solvent de 4
ml;
- soluţie injectabilă administrata prin injecţii i.v, i.m. sau perfuzie i.v.: 1 flacon pulbere 100mg
hidrocortizon succinat sodic + 1 fiolă solvent de 2 ml.
3. Methylprednisolon= Medrol= Solu-Medrol:
 Solu-Medrol pulbere sterila 40 mg: 1 flacon cu două compartimente;
 Solu-Medrol pulbere sterila 125 mg: 1 flacon compartimentat;
 Solu-Medrol pulbere sterila 250 mg: 1 flacon + 1 flacon;
 Solu-Medrol pulbere sterila 500 mg: 1 flacon + 1 flacon;
 Solu-Medrol pulbere sterila 1000 mg: 1 flacon + 1 flacon;
 Solu-Medrol pulbere sterila 2000 mg: 1 flacon + 1 flacon.
Poate fi administrat i.v şi im sau în perfuzie i.v.
• Nu se amestecă cu alte medicamente ,

CONSTITUIREA SOLUŢIEI
a) Flacon compartimentat:

10
 1. Se apasa pe activatorul de plastic, pentru a forta patrunderea solventului in compartimentul
inferior;
2. Se agita usor pentru obtinerea solutiei;
3. Se indeparteaza portiunea de plastic, care acopera centrul dopului;
4. Se sterilizeaza fata superioara a dopului, cu un bactericid adecvat;
5. Se patrunde cu acul prin centrul dopului, pana cand varful sau este abia vizibil;
Se intoarce flaconul cu gura in jos, pentru a se extrage solutia;
b) Flacon: in conditii aseptice, se adauga solventul in flaconul cu pulbere sterila. Se foloseste
numai solvent special.
c) Prepararea solutiei perfuzabile:
Mai intai se reconstituie solutia asa cum este indicat;
Terapia poate fi initiata, prin administrarea solutiei de metil prednisolon succinat de sodiu
intravenos, timp de cel putin 5 minute, (pentru doze mai mici de 250 mg) pana la 30 de minute, (pentru
doze mai mari de 250 mg);
Dozele ulterioare pot fi administrate similar;
Daca se doreste, medicatia poate fi administrata in solutii diluate, prin amestecul solutiei
reconstituite cu dextroza 5% in apa, ser fiziologic sau dextroza 5%, in solutie de clorura de sodiu 0,45%
sau 0,9%;
Solutiile rezultate sunt stabile, din punct de vedere fizic si chimic, timp de 48 de ore;

 Medrol comprimate (cp) de 16 mg, 32 mg, 4mg - se administrază per os sau oral.
4. Prednisolon:
• Decortin– 5 mg şi 20 mg/cp;
• Solu- decortin - pulbere pentru suspensie injectabiliă 50 sau 250 mg, flacon +1 fiolă de 5ml
solvent;
5. Prednison- administrare orală:
• N. Prednison - comprimate 5 mg;
• Prednison - comprimate 5mg;

11
 PRECAUŢII SPECIALE
 Doza este strict individualizată de către medic;
 Preparatele cortizonice, se administrează 2/3 din doza zilnică dimineaţa, şi 1/3 după
amiaza ,pentru a respecta nivelul maximal al secreţiei fiziologice a cortizolului;
 Doza de întreţinere, se administrează dimineaţa;
 În boli reumatismale, lupus eritematos sistemic (LES), scleroza multiplă (SM) se face plus
terapie _ 1g/zi timp de 3 zile în perfuzie cu glucoză 5%, în cel puţin 30 minute;
 Dozele sub 250mg se pot administrai.v. lent, în cel puţin 5', iar cele peste 250 mg în PEV, în
cel puţin 30';
 Suspensiile apoase nu se administrează i.v.nici IR.;
 Doza se scade treptat, conform recomandării medicale;
 Soluţia obţinută prin dizolvarea liofilizatului, se păstrează maximum 48h.

SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI:
- Se monitorizează TA, există risc de creştere prin retenţie hidrosalină. Se recomandă dietă
hiposodată, alimente bogate în calciu şi vitamina C (pentru funcţionarea glandei corticosuprarenale şi
prevenirea osteoporozei, în cazul tratamentului de lungă durată cu cortizon);
- Se cântăreşte periodic în timpul tratamentului de lungă durată, există risc de obezitate;
- Apar pirozisul şi epigastroalgii, se administrează inhibitori ai secreţiei gastrice, şi regim alimentar
de protecţie;
- Se supraveghează scaunul, există risc de acutizare a ulcerului gastro duodenal;
- Se monitorizează glicemia – creşte prin gluconeogeneză.
- Se recomandă regim hipoglucidic, se supraveghează atent pacienţii cu diabet. Există risc de
diabet cortizonic;
- Pacientul poate acuza slăbiciune musculară, se pierde potasiu în timpul tratamentului. Se
recomandă dieta hiperpotasică şi hiperproteică;
- Se supraveghează comportamentul pacientului; pot aparea stări de agitaţie, insomnie, tulburări
psihotice
- Se observă aspectul tegumentelor, pot apare edeme.

EDUCAŢIA PACIENTULUI

12
 Pacientul trebuie instruit:
- Să ia medicamentele după masă sau împreună cu gustarea;
- Să respecte orarul de administrare: 2/3 din doză la ora 8 şi 1/3 din doză la ora 16;
- Să nu omită nici o doză de medicamente;
- Să aibă asupra lui şi la îndemână medicamentele, pentru a putea fi folosite în caz de urgenţă;
- Să evite situaţiile de stres accentuate, (febră, infecţiile, lucrări dentare, accidente, crize personale
sau familiale);
- Să nu modifice dozele fără acordul medicului;
- Să-şi monitorizeze semnele şi simptomele care pot apare: anorexie, greaţă, vărsături, slăbiciune,
depresie, ameţeală, poliurie, pierdere în greutate, şi să anunţe medicul;
- Să se cântărească periodic, să observe modificarea feţei (faţă în lună plină), prezenţa edemelor,
să-şi măsoare TA. În cazul creşterii ponderale să se adreseze medicului;
- Să consume o dietă hiposodată şi hiperproteică în timpul tratamentului, şi să consume moderat
glucide;
- Să echilibreze efortul fizic cu repausul;
- Să evite activităţile suprasolicitante;
- Să nu facă vaccinări, există risc de complicaţii neurologice;
- Să nu întrerupă tratamentul brusc, sau fără acordul medicului, scăderea dozelor se face treptat,
- Se atenţionează pacientul, să nu ia medicamente fără acordul medicului.

5.ADMINISTRAREA INSULINEI

Definitie – insulina este un hormon hipoglicemiant secretat de pancreas.

Scopul administrarii insulinei, este de a scadea glicemia, (de a scadea nivelul glucozei din
sange).
Cai de administrare: -injectie subcutanata (SC);
-injectie intravenoasa (IV - in perfuzie – in coma);
Tipuri de insulina:
1. insulina rapida (limpede, clara), cu actiune dupa ½ ora de la administrare, si cu efect de 6-8
ore (poate fi administrat SC, IV, perfuzie );
2. insulina intermediara (semilenta), cu actiune intre 90-120 min, si cu efect de 12-16 ore
(poate fi administrat SC);

13
 3. insulina lenta, cu actiune intre 1-3 ore, si efect 12-14 ore (administrat SC);
4. insulina ultralenta, cu actiune la 4 ore, si efect 24-36 ore (administrat SC).
Reguli de administrare:
- pastreaza flacoanele cu insulina, sigilate, la frigider 2-8 °C, sau desfacute la intuneric sub 25 °C;
- inainte de utilizare, flaconul de insulină trebuie adus la temperatura camerei, iar înainte de
injectarea, se va agita până la omogenizare;

- adm SC., se face cu aseptizare cu ser fiziologic sau alcool sanitar, asteptandu-se evaporarea
acestuia, ştiut fiind faptul că alcoolul inactivează insulina;
- locurile de electie, se alterneaza la fiecare injectie.
Locuri de electie: 1/3 medie a bratului pe fata externa, in regiunea supero-externa a coapsei,
-in flancurile peretelui abdominal, regiunea subclaviculara, regiunea supra si subspinoasa a
omoplatului (zona scapulara).
Pregatirea bolnavului:
-psihica: informare, explicarea tehnicii si a efectului, obtinerea consimtamantului;
-fizica: asezarea pacientului in functie de locul ales.
Materiale necesare:
-tampon cu ser fiziologic, manusi, tavita renala;
- seringa de 0.5 sau 1 ml, cu gradatii marcate in unitati de insulina (u.i), /flacon cu insulina,
sau sistem de injectare “pen”, cu doze prestabilite.
Executie:
-se spala mainile, se imbraca manusile;
-se dezinfecteaza cu un tampon, cu ser fiziologic;
- se face un pliu pt. zona abdominala si coapsa, si patrundem cu acul perpendicular pe pliu
(900), iar pt. regiunea fesiera si coapsa, patrundem cu acul in unghi de 450;
-se injecteaza lent;
-dupa injectare se scoate brusc acul, nu se maseaza locul.
Incidente si accidente:
-abcese, flegmoane, datorita lipsei de asepsie;
-lipodistrofie (cand se injecteaza in acelasi loc, un timp indelungat);
- hipoglicemie,
-se administreaza IV glucoza 33%, sau glucagon (IM).
Efecte adverse:

14
 -alergie, hipoglicemie.
Reorganizarea locului:se noteazain FO ora administrarii,se selecteaza deseurile

DEFINIŢIE - Insulina este medicamentatul care asigură supravieţuirea pacienţilor cu diabet

zaharat tip 1, şi controlul glicemiilor pentru un număr semnificativ (în creştere), dintre pacienţii cu diabet
zaharat 2, şi gravide cu diabet gestaţional.
OBIECTIVE
- Promovarea şi menţinerea stării de bine, clinic şi psihologic al pacienţilor;
- Evitarea hipoglicemiilor severe, a hiperglicemiei simptomatice şi a cetoacidozei.
INDICAŢII
 Diabet zaharat tip 1 (indicaţie absolută);
 Diabet zaharat tip 2:
 Atunci când, cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemice orale,
combinate cu dieta, nu se ating obiectivele terapeutice;
 Episoade de stres metabolic acut, (infarct miocardic, AVC, infecţii moderate sau severe);
 Pre- , intra- ,şi postoperator, când se suspendă medicaţia orală,
 În cazul contraindicaţiilor preparatelor orale, (insuficienţa hepatică şi renală);
 Reacţii adverse ale unor preparate orale;
o Diabetul zaharat gestaţional, care nu se rezolvă prin dietă;
o Urgenţe hiperglicemice, (cetoacidoză, hiperglicemie osmolară).

TIPURI DE INSULINĂ
Insuline rapide: Actrapid, Humalog, cu acţiune scurtă sunt singurele care se folosesc în
situaţii de urgenţă metabolică pentru că se pot administra intravenous acţionând în mai puţin de 10 min.
Insuline intermediare (cu acţiune prelungită): Monotard, Insulatard, Humulin basal,
Insuman basal
Insuline lente: Ultratard, Humulin lente, Huminsulin Long.
Insuline premixate (cu acţiune rapidă şi intermediară). Mixtard. Humulin. Insuman Comb .

FORME DE PREZENTARE
INSULINE UMANE (Producător LILY France SAS)
 Humulin M 3

15
  Suspensie injectabilă 40 u/ml şi 100 u/ml - flacon de 10 ml, cartuşe de 3 ml, pen-uri
preumplute 3 ml
o Humulin N
 Suspensie injectabilă 100 u/ml-flacon de 10 ml, cartuşe de 3 ml, pen-uri preumplute 3 ml
 Suspensie injectabilă 40u/1 ml - flacon de 10 ml
o Humulin R
 Suspensie injectabilă 100 u/ml, flacon 10 ml, cartuşe de 3 ml
 Suspensie injectabilă 40 u/ml - flacon 10 ml

INSULINE UMANE - Producător NOVO NORDISK

 Insulatard - suspensie injectabilă 100 u/ml, flacon 10 ml
 Insulatard Novolet 100 u/ml - suspensie injectabilă pen-uri (stilouri) preumplute a 3 ml
 Insulatard Penfill - 100u/ml - suspensie injectabilă, cartuşe a 3 ml
 Mixtard 30 - suspensie injectabilă 100 u/ml, flacoane de 10 ml
 Mixtard 30 Novolet - suspensie injectabilă 100u/ml, cartuşe a 3 ml
 Mixtard 20 PENFILL -100 u/ml, Mixtard 30 penfill, Mixtard penfill 40, suspensie
injectabilă, cartuşe 3 ml.
 Actrapid 100 u/ml - suspensie injectabilă, flacoane a 10 ml
 Actrapid novolet 100 ui/ml - suspensie injectabil , stilouri injectoare (penă -uri) preumplute
a 3 ml
 Actrapid penfill - suspensie injectabilă 100 u/ml, cartuşe a 3 ml

INSULINE UMANE - Producător AVENTIS PHARMA

Insuman basal - suspensie injectabilă în flacon 5 ml -(100u/ml)
Insuman basal Optiset - suspensie injectabilă cu dispozitiv de administrare tip "pen"
preumplut cu 3 ml (300u/insulină per pen).
Insuman comb 25 şi Insuman comb 25 Optiset - suspensie injectabilă în flacon de 5 ml, sau
cartuşe de 3 ml, respectiv pen preumplut cu 100 u/ml.
Insuman comb 50, însumau comb 50 Optiset - suspensie injectabilă - în flacoane de 5 ml şi
cartuşe sau pen-uri preumplute de 3 ml - 100 u/ml
Insuman rapid si Insuman rapid Optiset - soluţie injectabilă în flacoane de 5 ml (100 u/ml),
sau pen-uri preumplute - 3 ml (100u/ml)

16
 INSULINUM ASPART - Producător Novo Nordisk
 Novomix 30 - Flexpen, 30 PENFILL - suspensie injectabilă în dispozitiv tip pen preumplut
de 3 ml şi respectiv cartuşe de 3 ml
 Novorapid, Novorapid Flexpen, Novorapid penfill (100u/ml) - soluţie injectabilă în
flacoane de 10 ml, pen-uri cu cartuş de 3 ml

INSULINUM DETEMIR - Producător Novo Nordisk

- Levemir Penfill (100 u/ml), Levemir flexpen (100 u/ml) - soluţie injectabilă în pen-uri
preumplute de 3 ml, cartuşe de 3 ml

INSULINUM GLARGINE - Producător Aventis Pharma

- Lantus (100u/ml), Lantus Optiset- soluţie injectabilă, cartuş de 3 ml, pen-uri preumplute de 3 ml

INSULINUM GLULIZINA
- Apidra (100u/ml)-cartuş de 3 ml

INSULIN LISPRO - Producător Eli Lilly - Nederland

- Humalog Pen (100 u/ml)- soluţie injectabilă în stilou injector - pen şi în cartuşe de 3 ml.
- HumalogMix 25 Pen, Humalog Mix 25, - suspensie injectabilă, pen-uri de 3 ml, cartuşe de 3 ml
- Humalog Mix 50 Pen, Humalog Mix 50 - suspensie injectabilă în pen-uri sau cartuşe a 3 ml

PĂSTRAREA INSULINEI
- Se păstrează de regulă la frigider între 2 - 8°, nu în congelator sau aproape de acesta.
- În vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte. Nu se încălzeşte înainte
de administrare.
- Flaconul integru şi/sau cel din care se face administrarea se poate păstra sub 30° la întuneric, nu
mai mult de 28 de zile. Dacă timpul este depăşit se pierde valabilitatea.

STABILIREA DOZEI ŞI TIPULUI DE INSULINĂ

- Se face de către medic, individualizat

17
 - Medicul instruieşte pacientul cum să-şi ajusteze dozele în funcţie de conţinutul de hidrocarbonaţi
din dietă
- Tipul de insulină este ales în funcţie de toleranţa pacientului
- Administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic

PRECAUŢII GENERALE
Se verifică aspectul pentru a observa dacă nu au apărut modificări: insulinele rapide au
aspect limpede, clar, insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent, turbid, fără flocoane. Prezenţa
flocoanelor presupune schimbarea flaconului.
Insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului în poziţie
orizontală şi rulare blândă între palme de 30-40 de ori. Agitaţia în poziţie verticală produce bule şi
imperfecţiuni la dozare. Dacă nu se omogenizează, nu se administrează.
Nu se amestecă insuline cu concentraţii diferite şi nici tipuri diferite de insulină. Dacă este
necesar se folosesc seringi separate.

PRECAUŢII SPECIALE
Insulinele rapide sunt singurele insuline care se folosesc în situaţii de urgenţă metabolică, în
stări febrile, boli infecţioase, traumatisme, intervenţii chirurgicale.
Insulinele rapide sunt singurele care se pot administra pe cale i.v. intrând în acţiune în mai
puţin de 10 minute. Deasemenea se pot administra pe cale S.C. şi I.M.
Alegerea locului în funcţie de tipul de insulina:
 Pentru insulinele rapide - abdominal - cu excepţia a 5 cm în jurul ombilicului, zonă în care
absorbţia e cea mai rapidă
 Insuline intermediare: coapsă, fesă,
 Pentru pacienţii slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona deltoidiană şi
coapsă, într-un unghi de 45°
 În regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face înţepând sub un unghi de 90°
o Exerciţiul fizic creşte rata absorbţiei prin creşterea fluxului sanguin
o Deasemenea expunerea la căldură (baie, masarea zonelor, plajă) favorizează absorbţia mai
rapidă şi glucidele se administrează cu câteva minute mai devreme
o Expunerea la frig încetineşte absorbţia, alimentele fiind administrate cu câteva minute mai
târziu.

18
 o Rotaţia locului de injecţie (în aceeaşi arie ţinând seama de timpul de absorbţie al insulinei)
este importantă pentru prevenirea complicaţiilor (lipohipertrofia - depunere excesivă de grăsime sau
lipoatrofia - topirea ţesutului grăsos subcutanat).
o Dacă sângerează sau iese lichid se aplică un tampon pentru 5-8 secunde fără să se maseze
pentru a nu grăbi absorbţia insulinei
o Reducerea durerii este posibilă dacă:
 Soluţia se injectează la temperatura camerei
 Aerul se elimină corect
 Zona se spală sau se dă cu alcool şi se aşteaptă evaporarea
 Zona trebuie să fie relaxată
 Pătrunderea în piele se face rapid
 Nu se schimă direcţia acului
 Se folosesc ace adecvate (6, 8,12,16 mm) în funcţie de regiune

SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI
Pot apare complicaţii:
 Hipoglicemia - pacientul trebuie să aibă asupra lui 15 gr hidrocarbonaţi (3 bucăţi de zahăr)
 Edemul insulinie - apare la pacienţii nou descoperiţi din cauza retenţiei hidrosaline la
începutul iniţierii tratamentului cu insulina
 Lipodistrofia hipertrofică - creşterea în volum a ţesutului adipos nevascularizat ceea ce
încetineşte mult absorbţia insulinei
 Lipodistrofia atrofică - diminuarea ţesutului adipos subcutanat la locul administrării
insulinei, mai frecventă la femeile tinere
 Alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros
 Alergia generalizată - de la urticarie până la şocul anafilactic
o Cu excepţia hipoglicemiei pe care o sesizează bolnavul, celelalte vor fi interpretate şi
evaluate de medicul specialist

6.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR INJECTABILE PRIN

CATETER VENOS PERIFERIC (BRANULĂ)

19
 ~ Cateterul intravenos – canulă flexibilă – este prevăzut cu mandrin şi dispozitiv translucid
pentru observarea picăturilor de sânge.
~ Tipuri de catetere:
o Cateter i.v. cu canulă.
o Cateter i.v. cu canulă şi valvă.
~ Cateterul este atraumatic şi perfect adaptat pentru fixarea şi orientarea pe traiectul venos
fără a deteriora vena.
~ Selectarea cateterului se face în funcţie de starea anatomică a venelor.
~ Nu se retrage mandrinul în timpul puncţiei venoase, ci când apare sângele la capătul
translucid.
~ Se fixează la piele cu benzi de leucoplast.
~ Nu se utilizează la pacienţi cu hipersensibilitate la materiale plastice.
Atenţie la administrarea de soluţii cu grad înalt de viscozitate sau a cantităţilor mari de sânge →
transfuzii.

~ Dacă injectarea se va face prin fluturaş (Butterflys) este necesară eliminarea aerului din
cateter înaintea puncţionării venei, apoi cu fluturaşul ţinut de „aripioare” se puncţionează vena şi se
continuă tehnica injecţiei.
~ La nevoie fluturaşul se poate fixa cu benzi de leucoplast.

INSTALAREA UNUI CATETER VENOS PERIFERIC

Definiţie ~ Cateterul intravenos periferic (branulă) – canulă flexibilă – este
prevăzut cu mandrin şi dispozitiv translucid pentru observarea picăturilor de
sânge.
Avantaje ~ Un cateter periferic permite administrarea de soluţii lichide, sânge şi
derivate din sânge.
~ Administrarea tratamentului prin branule scuteşte pacientul de multiple

înțepături.
~ Se permite menţinerea unei linii venoase continue şi administrarea de
bolusuri etc.
Locul inserţiei ~ Vena cefalică sau bazilică a braţului

cateterului ~ Venele de partea dorsal a mâinii

venos periferic ~ Venele de la nivelul piciorului (cu risc crescut de tromboflebită)
~ Se va începe cu venele din porţiunea distală pentru a schimba, cu

20
 timpul, locul puncţionării din ce în ce mai proximal.
~ Dacă se adm. o substanţă iritantă sau un volum mare de lichide se alege
o venă mare.
Contraindicaţii ~ Este contraindicată inserția cateterului periferic la braţul care prezintă

leziuni, edeme, arsuri, la braţul sau mâna corespunzătoare plăgii operatorii la

pacientele mastectomizate.
Materiale şi ~ Tipuri de catetere: Cateter i.v. cu canulă. Cateter i.v. cu canulă şi

instrumente valvă.
necesare ~ Soluţia de injectat / perfuzat
~ Seringă cu capacitate adaptată cantităţii de soluţie de injectat
~ Seringă cu soluţie normal salină sau cu soluţie diluată de heparină
(diluţia de heparină se pregăteşte cu 10 până la 100 unităţi pe ml din care se trage
în seringă de 3 ml)
~ Garou
~ Tampoane cu alcool, eter sau benzină → pentru dezinfecţie.
~ Leucoplast sau fixator transparent pentru cateter
~ Mănuşi de protecţie.
~ Tăviţă renală.
Pregătirea ~ Se confirma identitatea pacientului
bolnavului ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus comod – cu braţul dezvelit, sprijinit şi
poziţionat în jos pentru a permite umplerea venelor braţului şi mâinii
Precauţii ~ Au ca scop prevenirea transmiterii infecţiilor pe cale sanguină.

universale ~ Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.

~ Sângele sau alte fluide biologice sunt potenţial contaminate.
~ Acele şi alte obiecte utilizate în tehnica injecţiilor sunt contaminate
după utilizare.
~ În caz de tăiere accidentală rana se protejează cu pansament oclusiv, iar
tratamentul se continuă numai după îmbrăcarea altor mănuşi curate.
~ După folosire mănuşile se aruncă.
Montarea ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
(inserţia) ~ Se aplică garoul cu cca. 15 cm mai sus de locul inserţiei. Garoul nu se
cateterului menţine mai mult de 3 minute, iar dacă nu s-a reuşit inserarea cateterului se va
venos desface garoul pentru câteva minute şi se reia tehnica. Se verifică pulsul radial şi
21
 dacă nu este palpabil se va lărgi puţin garoul pentru a nu face ocluzie arterială
~ Se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.
~ Se desface ambalajul de sus în jos.
~ Se îndepărtează protecţia acului.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
~ Se întinde şi se imobilizează piele antebraţului.
~ Se executa puncţia venoasă cu branula ţinută între degete sau de
„aripioare”.
~ Se introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de
aproximativ 15 grade, direct prin piele până în venă printr-o singură mişcare →
dacă apare sânge în capătul cateterului se confirmă prezenţa în venă
~ Când apare sângele există mai multe metode de a introduce cateterul în
venă.
o Se desface garoul şi se continua împingerea cu grijă a cateterului
până la jumătatea sa, apoi se scoate acul în acelaşi timp cu împingerea totală a
canulei de plastic, ataşând imediat fie perfuzorul fie seringa; se presează uşor
vena pentru a împiedica sângerarea.
o Fie se scoate acul imediat după puncţionarea venei şi apariţia sângelui
şi se ataşează rapid şi steril perfuzorul soluţiei de administrat. Se porneşte
perfuzia în timp ce cu o mână se fixează vena şi cu cealaltă se împinge canula de
plastic.
~ Nu se retrage mandrinul decât în momentul când apare sângele la
capătul cateterului.
Intervenţii după ~ După introducerea cateterului se curăţă locul cu tampon alcoolizat.
~ Acul cateterului se aruncă în recipientul de înţepătoare.
montarea
~ Se reglează ritmul de administrare şi se fixează cateterul cu un fixator
cateterului
transparent şi semipermeabil după ce se usucă dezinfectantul de pe piele.
~ Fixatorul se desface în mod steril şi se aplică pe locul de inserţie lipind

bine marginile pentru a preveni ieşirea accidentală a cateterului.

Întreţinerea ~ Se dezinfectează capătul branulei unde se va ataşa seringa sau

unui cateter perfuzorul.

~ Se aspiră întâi cu seringa pentru a verifica dacă apare sânge → dacă
venos
branula este corect poziţionată şi este permeabilă.
~ Dacă nu apare sânge la aspirare, se aplică un garou nu foarte strâns

deasupra locului unde este branula şi se menţine aproximativ un minut, apoi se

22
 aspiră încă o dată.
~ Dacă sângele tot nu apare, se desface garoul şi se injectează fără a

forţa, câţiva ml de soluţie normal salină sau heparină diluată.

~ Dacă nu se întâmpină rezistenţă se va administra apoi soluţie normal

salină (pentru a spăla eventualele urme de heparină care pot fi incompatibile cu

unele medicamente) observând cu atenţie dacă apare durere sau semne de infiltrare
a tegumentelor.
o ATENŢIE! Dacă apare durerea, semne de rezistenţă la injectare şi

se observă infiltraţie, se va scoate branula şi se va monta una nouă!

~ După administrarea medicaţiei cu seringa se va spăla branula cu soluţie

normal salină şi apoi cu heparină diluată pentru a nu se forma trombi.

~ După fiecare injectare se spală cu soluţie diluată de heparină sau

soluţie normal salină pentru a preveni formarea cheagurilor.

Recomandări ~ Îndepărtarea cateterului se face la terminarea terapiei intravenoase sau

tehnice când cateterul nu mai este funcţional.

~ Se aplică o compresă sterilă şi se scoate branula printr-o mişcare

paralelă cu pielea.
~ Se va inspecta branula scoasă pentru ca să nu lipsească din ea porţiuni

care să se fi rupt accidental şi să intre în circulaţia sangvina a pacientului

~ Se comprimă locul puncţionării 1-2 minute, se curăţă zona şi se aplică

un bandaj adeziv
~ Dacă apar secreţii la locul de inserţie a cateterului capătul acestuia va fi

tăiat cu o foarfecă sterilă direct într-un recipient steril şi trimis la laborator pentru
analizare
~ Se recomandă pacientului să rămână cu mâna în repaus 10 minute şi să
menţină bandajul adeziv timp de 1 ora de la îndepărtarea branulei
Incidente şi ~ Flebite (roşeaţă de-a lungul venei, durere, edem, scleroza venei, uneori

accidente febră).
~ Extravazarea soluţiilor (apare o tumefacţie la locul de inserţie)
~ Impermeabilitatea cateterului datorita neheparinizării periodice a
cateterului după fiecare administrare, nefolosirii îndelungate sau formării de
cheaguri de sânge atunci când sângele umple cateterul şi staţionează acolo.
~ Hematom datorita perforării peretelui opus în timpul inserării

cateterului
~ Secţionarea cateterului introdus în venă prin reinserţiei acului de-a
lungul tecii de plastic.
~ Reacţii vaso-vagale (colaps brusc al venei în timpul puncţionării,

paloare, ameţeală, greaţă, transpiraţii, hipotensiune) prin producerea spasmului

23
 venos în anxietate şi durere.
~ Tromboze (durere, roşeaţă, umflătură, impermeabilitatea cateterului)
~ Infecţii sistemice ca septicemia sau bacteriemia (febră, frisoane,

indispoziţie fără motiv aparent) datorită unei tehnici nesterile, apariţiei flebitelor,
fixare insuficientă a branulei, menţinerea îndelungată a cateterului, imunitate
scăzută, soluţii perfuzabile contaminate.
~ Reacţii alergice (prurit, bronhospasme, urticarie, edem la locul de

inserţie a cateterului)
~ Embolie pulmonară (dificultate respiratorie, puls slab bătut, creşterea

presiunii venoase centrale, hipotensiune, pierderea conştienţei) datorită împingerii

aerului în venă prin schimbarea flacoanelor de soluţie şi împingerea aerului în
venă.
Observaţii ~ Nu se utilizează la pacienţi cu hipersensibilitate la materiale plastice.
~ Dacă se spală cu soluţie diluată de heparină sau se administrează
heparina ca tratament, înaintea fiecărei administrări de alt medicament se va spăla
întâi cu soluţie normal salină.
~ Branula chiar funcţională se schimbă la 48-72ore, schimbând şi locul
inserţiei.

7.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN PERFUZIE

Scop ~ Introducerea de o manieră sigură și simplă a unei doze prescrise de

medicament
~ Obţinerea unui efect terapeutic rapid
Materiale şi ~ Medicamentul prescrisă (cu solvent dacă este necesar)
~ Etichetă pe care se notează data, ora administrării, medicamentul
instrumente
adăugat, doza, soluţia perfuzabilă, ritmul de administrare
necesare
~ Seringi/ace sterile adecvate
~ Tampoane cu soluţie dezinfectantă
~ Tăviţă renală
Pregătirea ~ Se identifică pacientul şi prescripţia medicală.
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei.
bolnavului
~ Se informează pacientul despre medicamentul prescris pentru

administrarea prin perfuzie

~ Se obţine consimțământul pacientului (familiei sau aparţinătorului)
Precauţii ~ Au ca scop prevenirea transmiterii infecţiilor pe cale sanguină.

universale ~ Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.

24
 ~ Sângele sau alte fluide biologice sunt potenţial contaminate.
~ Acele şi alte obiecte utilizate în tehnica injecţiilor sunt contaminate după
execuţia tehnică.
~ În caz de tăiere accidentală rana se protejează cu pansament oclusiv, iar
tratamentul se continuă numai după îmbrăcarea altor mănuşi curate.
~ După folosire mănuşile se aruncă.
Execuţie ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile, se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se încarcă seringa cu medicamentul prescrisă (vezi încărcarea seringii)
Administrarea medicamentului în soluţia de perfuzat înainte de montarea
perfuziei
~ Se dezinfectează dopul flaconului / pungii cu soluţie perfuzabilă
~ Se înţeapă dopul de cauciuc al pungii cu acul ataşat la seringă şi se
injectează medicamentul în pungă.
~ Se roteşte/răstoarnă uşor punga pentru a amesteca medicamentul cu

soluţia perfuzabilă
~ Se aplică o etichetă pe punga cu.

Administrarea medicamentului în soluţia de perfuzat după montarea

perfuziei – în punga suspendată în stativ
~ Se închide clema aparatului pentru a preveni injectarea în bolus a
medicamentului
~ Se dezinfectează dopul pungii cu soluţie perfuzabilă
~ Se înţeapă cu acul ataşat la seringă şi se injectează medicamentul în

pungă
~ Se roteşte uşor punga pentru amestecarea medicamentului cu soluţia de
perfuzat
~ Se deschide clema /prestubul şi se fixează ritmul de curgere conform
recomandărilor
~ Se aplică o etichetă pe punga cu soluţie perfuzabilă.

Administrarea medicamentului în bolus după montarea perfuziei

~ Se închide clema aparatului pentru a preveni
~ Se dezinfectează tubul de latex al perfuzorului
~ Se înţeapă tubul de latex cu acul ataşat la seringă şi se injectează
medicamentul
~ Se retrage acul şi se fixează debitul de curgere al perfuziei
Intervenţii ~ Se supraveghează funcţiile vitale ale pacientului şi se observă starea

după tehnică generală

~ Se verifică periodic debitul perfuziei
~ Se evaluează răspunsul pacientului la medicament
25
 ~ Se colectează selectiv deşeurilor conform precauţilor universale
~ Se notează tehnica în foaia de observaţii → data, ora administrării,
medicamentul adăugat, doza, soluţia perfuzabilă, ritmul de administrare
Incidente şi ~ Scleroză, tromboză, flebită, hemoliză vasculară datorită concentraţiei

accidente mari de medicament

~ Extravazarea medicamentului în ţesutul subcutanat poate cauza necroza

ţesutului:
~ Supraîncărcarea inimii manifestată prin dispnee datorată unui ritm prea
rapid,
~ Dureri precordiale
~ Aritmie cardiacă
~ Reacţii alergice, şoc anafilactic

8.ADMINISTRAREA OXIGENULUI

Definiție Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, în scopul

îmbogățirii aerului inspirat cu oxigen în concentrații diferite, putându-se ajunge până la 100%.
Scop –Asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi prin combaterea hipoxiei
determinată de:
 scăderea oxigenului alveolar;
diminuarea hemoglobinei;
tulburări în sistemul circulator.
Administrarea oxigenului se face cu:
a. sondă nazală
b. ochelari
c. prin mască
Materiale necesare
- sursă de oxigen, umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conţinând apă sterilă;
- sondă nazală, cateter nazal, mască de oxigen , în funcţie de metoda aleasă
- material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei, mănuşi de cauciuc

Pregătirea pacientului

26
 a) PSIHICĂ: - dacă este conştient informaţi pacientul explicând procedura şi necesitatea ei pentru
a obţine colaborarea b) FIZICĂ: asiguraţi pacientului o poziţie comodă şi verificaţi libertatea căilor
respiratorii

Efectuarea procedurii Administrarea oxigenului se realizează

a) prin sondă - se măsoară lungimea sondei, pe obraz, de la nară la tragus(lobul urechii), se
umezeşte cu apă sterilă pentru facilitarea inserţiei şi prevenirea lezării mucoasei şi se introduce pe nară
până în faringe, fixându-se cu benzi de leucoplast pe obraz .Permite administrarea oxigenului în
concentraţie de 25%-45%.
b) prin mască de oxigen, aceasta se va aşeza acoperind nasul şi gura pacientului şi se va fixa cu o
curea în jurul capului
Permite administrarea oxigenului în concentraţie de 40%-60%.
c) utilizând ochelarii de oxigen – mod eficace de administrare a oxigenului, mai ales la pacientii
agitati sau copii care-şi îndepărtează cateterul, chiar daca acesta este fixat cu leucoplast.; este un sistem
format din 2 sonde de plastic, care se introduc în nări pentru administrarea oxigenului, iar ochelarii se
fixează după urechi.
- debitul de oxigen va fi fixat în funcţie de recomandările medicului

Îngrijirea pacientului
- Supravegheaţi bolnavul şi controlaţi frecvent permeabilitatea sondei, observaţi faciesul, semnele
vitale(respiraţia în special), culoarea tegumentelor, starea de conştienţă
- Asiguraţi îngrijirea nasului şi cavităţii bucale deoarece O2 usucă mucoasa
- Schimbaţi zilnic sonda şi narina folosind mănuşi
- Notaţi data şi ora începutului şi sfârşitului oxigenoterapie şi debitul /min

Incidente şi accidente
- iritarea mucoasei, congestie şi edem alveolar
- emfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gîtului
- distensie abdominală prin pătrunderea gazului în esofag.

9.ADMINISTRAREA PENICILINEI

27
 Definitie: antibiotic obtinut pe cale naturala sau prin semisinteza cu actiune bactericida si
bacteriostatica .

Indicatii: - tratamentul infectiilor

-profilaxia infectiilor streptococice
Cai de administrare: - orală
- parenterală

Forme de prezentare: -Penicilina G sodică,

- Penicilina G potasică -flacoane cu pulberea albă de200.000,400.000,1.000.000,5.000.000 u.i
- Ospen-capsule sau comprimate filmate de 500.000 si 1.000.000 u.i
- Sirop- 400.000 u.i /5 ml
 Timpul de actiune al penicilinei este de 4-6-8 ore, doza este stabilita de medic dupa
vârsta,greutate.
 In functie de calea de administrare se pregateste fizic si psihic pacientul.
 Inainte administrarii se testeaza sensibilitatea la antibiotic.
 Pentru administarea i.m dizolvarea pulberii in ser fiziologic este de 1 ml la 100.000 de u.i
 Pentru administrare i.v concentratia este de 50.000 de u.i la 1 ml.
 Penicilina dizolvata se administrează in maximum 24 h;

Executie:
 asistentul medical îşi spală mâinile şi imbracă mănuşile;
 aspiră solventul (ser fizilogic sau apă distilată) in seringă;
 îndepărtează capacul de plastic sau metalic de pe flaconul de penicilina şi
dezinfecteză dopul de cauciuc;
 după evaporarea alcoolului introduce solventul in flaconul cu pulbere, scoate
acul şi agită flaconul până la dizolvarea completă;
 aspiră in seringă o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluţie ce urmează a
fi aspirată din flacon;
 dezinfecteză dopul de cauciuc din nou, introduce acul in flacon pâna la nivelul
dopului de cauciuc, introduce aerul;
 retrage pistonul seringii sau lasă să se golească singur conţinutul flaconului in
seringă ;
 schimbă acul, elimină aerul din seringă şi injectează soluţia medicamentoasă.

Reorganizarea locului: selectarea deşeurilor rezultate conform PU.

28
 Alte forme de penicilina:
-Moldamin-penicilina retard,
- Ampicilina- penicilina semisintetica folosita pentru germenii gram+/-,
-Oxacilina- penicilina semisintetica cu actiune asupra stafilococilor,
- Augumentinul- penicilina cu spectru larg.

10.ALIMENTAȚIA PACIENTULUI PRIN SONDA NASO-GASTRICA

În funcţie de starea bolnavului, alimentarea se poate face:

o Activ → bolnavul mănâncă singur, fără ajutor.
~ În sala de mese.
~ În salon – la masă.
~ La pat – pe tavă.
~ La pat – pe masa reglabilă.
o Pasiv → bolnavul mănâncă cu ajutor:
~ După servirea mesei celorlalţi bolnavi.
~ Servirea se face la pat.
o Artificial → alimentele sunt introduse în organism în condiţii
nefiziologice:
~ Alimentaţie prin sondă gastrică.
~ Alimentaţie prin fistulă gastrică.
~ Alimentaţie prin clismă (hidratare).
~ Alimentaţie prin perfuzie intravenoasă sau subcutanată.
ALIMENTAŢIA PRIN SONDĂ
~ Materiale necesare
~ Material pentru sondaj gastric – sondă Faucher.
~ Tăviţă renală.
~ Pâlnie mare adaptată la extremitatea liberă a sondei.
~ Lichid alimentar prescris de medic, omogen, fără grunji, la 370C:
o Produse farmaceutice.
o Produse oficinale (de bucătărie).
~ Seringă sterilă de -10 ml .
29
 ~ Pensă hemostatică.
~ Romplast (pentru fixarea sondei)
~ Mănuşi de protecţie.
~ Mască.
~ Pregătirea pacientului:
~ Se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii.
~ Se aşează pacientul în poziţia şezând (pe scaun sau la marginea patului).
~ Se protejează bolnavul cu prosop în jurul gâtului, iar lenjeria se protejează cu
muşama.
~ Se îndepărtează proteza mobilă.
~ Se oferă pacientului o tăviţă renală pe care o va susţine sub bărbie pe toată
durata tehnicii pentru a capta saliva ce se poate scurge din gură.

Alimentare prin sondă Pensarea sondei

Produsele farmaceutice folosite pentru alimentaţia enterală, constau de obicei în formule

polimerice administrabile prin sonda gastrică, duodenală sau jejunală. Au osmolaritatea în jur de 300
mosm/l, conţin 1 sau 1,5 kcal/ml şi 5-7-9 g N la 1000ml. Exemple: Fresubin®, Ensure®, Survimed®,
Pulmocare® etc.
Aceste produse conţin toţi nutrienţii necesari pentru o persoană şi anume: proteine, carbohidraţi,
lipide, fibre, dar şi electroliţi, vitamine şi oligoelemente.
Produsele oficinale (de bucătărie) folosite în alimentaţia enterală sunt reprezentate de produse
măcinate şi dizolvate sau suspendate în apă, pentru a putea fi administrate printr-un tub relativ subţire cu
diametru de 2 – 3 mm.
Conţin:
 proteine: din lapte, albuş de ou, carne măcinată, mazăre
 lipide: uleiuri de măsline, soia, floarea soarelui, porumb, gălbenuş

30
  glucide: amidon, zaharoză, lactoză, fructoză
Produse: şodou, supă.
Verificarea toleranţei digestive
După montarea şi verificarea poziţiei sondei gastrice, urmată de evacuarea rezidiului gastric se
verifica toleranţa digestivă prin infuzarea constant (pe infusomat) de ceai cu 10 ml/h în prima oră, apoi
crescând ritmul cu 10ml/h la fiecare oră, fără a se depăşi cantitatea de 2000ml/24h. Se verifică reziduul
gastric la interval de 4h iar cantitatea de reziduu nu trebuie să depăşească 150ml. Se poate folosi Gesol –
soluţie electrolitică foarte bine tolerată.
Alimentaţia enterală se poate realiza în mai multe moduri:
a) alimentaţie continuă
b) alimentaţie în bolusuri
c) alimentaţie intermitentă (ciclică)
A) ALIMENTAŢIA ENTERALĂ CONTINUĂ
Se realizează cu produse farmaceutice pentru alimentaţie enterală.
Produsele farmaceutice folosite pentru alimentaţia continuă pot fi :
 polimeri: - folosiţi la pacienţii cu o digestie normală
 au un conţinut caloric mare
 se pot administra pe sonda nazogastrică
 monomeri: - conţin nutriţienti parţiali metabolizaţi bazaţi pe peptide
 se administrează pe sonda jejunală sau duodenală
 se administrează la pacienţii cu tulburări de absorbţie
 produse adaptate pentru diverse regimuri :
 renal: conţinut redus de proteine şi electroliţi
 pulmonar: aport crescut de calorii din lipide (insuficienţa respiratorie, ARDS)
 hepatic
 diabet
După testul de toleranţă, se poate alimenta bolnavul cu un ritm constant asigurat de un infusomat
24 ore/zi. La un pacient stabil se fac minim 2 întreruperi pe zi, cu o durată de câte 30 minute, în funcţie de
reziduul gastric. La un pacient critic, sunt necesare 4-6 întreruperi/zi, de câte 30 min cu măsurarea
reziduului gastric. Scade riscul de aspiraţie.

31
 Pauzele se sincronizează cu alte manevre de îngrijire (mobilizare, igiena). Este imperios necesară
verificarea volumului şi aspectului reziduului gastric de 4-6 ori/zi. Cantitatea de reziduu gastric nu trebuie
să depăşească 150ml.
Avantaje:
 toleranţa digestivă este bună
 risc de diaree redus
 permite cunoaşterea exactă a conţinutului caloric a macro şi micronutrienţilor
 absorbţie mai bună a nutrienţilor

Dezavantaje:
 este o metodă scumpă
 este mai dificil de realizat controlul glicemiilor la pacienţii diabetici
 se realizează cu un consum crescut de materiale şi tehnică medicală
Observaţie: în cazul alimentaţiei enterale continue este necesară monitorizarea glicemiilor mai
ales la pacienţii diabetici.

B) ALIMENTAŢIA ENTERALĂ ÎN BOLUSURI

Se realizează cu produse oficinale (de bucătărie) măcinate şi dizolvate sau suspendate în apă,
pentru a putea fi administrate printr-un tub relative subţire cu diametru de 2 – 3 mm.
După confirmarea toleranţei digestive pacientul poate fi alimentat în patru bolusuri la interval de 5
– 6 ore cu hrană semilichidă sau lichidă constând în supe strecurate cu legume şi carne păsată şi diverse
pireuri.
Alimentaţia se poate realiza cu seringa Guyon, sau cu ajutorul unei nutripompe asigurându-se un
ritm lent de maxim 20 ml/min, pentru a evita distensia bruscă a stomacului şi implicit vărsătura.
Tocmai pentru a evita acest lucru, cantitatea de alimente introdusă la o masă trebuie raportată la
greutatea pacientului, (de obicei nu mai mult de 400 ml la un adult – 300 ml după ROSPEN). După
efectuarea alimentaţiei sonda trebuie neapărat spălată cu 30 – 40 ml apă.
Începerea nutriţiei enterale în bolusuri se face treptat:
Exemplu (adult 70 kg):
Ziua 1 : 6x 50-70ml
Ziua 2 : 6x100 ml
Ziua 3 : 6x 200ml
32
 Ziua 4 6x300 ml
La fel ca şi la alimentaţia enterală continua, este imperios necesară verificarea volumului şi
aspectului rezidiului gastric, de 4-6 ori/zi şi la cel puţin o ora după alimentaţie. Rezidiul gastric nu trebuie
să depăşească 150 ml.
Avantaje:
 este o metodă ieftină de alimentaţie
 se poate realiza simplu fără aparatură specializată (cu seringa)
 permite ajutorul familiei în procesul de îngrijire
 la pacienţii diabetici se poate continua schema de insulinoterapiesubcutanată
intermitentă
 utilizare mai bună a substratului (digestie intragastrică)
 scăderea colonizării bacteriene prin stimularea secreţiei acide gastrice
Dezavantaje:
 nu este posibilă cunoaşterea exactă a conţinutului caloric, a macro şi
micronutrienţilor (pentru preparatele oficinale)
 risc de complicaţii crescut faţă de alimentaţia enterală continuă (diaree, vărsătură,
constipaţie)
 se poate folosi doar pe cale gastrică

c) alimentaţia enterală intermitentă (ciclică)

Constă în administrarea nutrienţilor 16 ore/zi continuu cu ajutorul unei nutripompe, întreruptă de 8
ore pauză (ex.: repaus nocturn).
Avantaje:
 utilizare mai buna a substratului
 scăderea riscului de colonizare a tubului digestiv prin apariţia unor momente cu pH
scăzut
Cantităţile administrate, pauzele, verificările de reziduu se consemnează.
În stabilirea cantităţii şi calităţii alimentaţiei asistentul medical va respecta cu stricteţe indicaţiile
medicului consemnate în FIŞA DE ALIMENTAŢIE A PACIENTULUI CRITIC prezentată alăturat:
Execuţie tehnică:
 Se introduce sonda după tehnica sondajului, se controlează poziţia sondei.
 Se aspiră lichidul gastric de stază şi se adaptează pâlnia la sondă.
33
  Se toarnă lichidul alimentar 200-500 ml, apoi se introduc pe sondă 300 ml apă + o
seringă cu aer pentru golirea completă a sondei.
 Se pensează sonda (pentru a preveni pneumonia de aspiraţie) şi se extrage.
MONITORIZAREA NUTRIŢIEI ENTERALE
Clinic:
 verificarea căii de administrare înainte de fiecare administrare şi anume:
 poziţia sondei
 permeabilitatea sondei
 se verifică cantitatea de reziduu gastric, înainte de fiecare masă în cazul alimentaţiei în
bolusuri, şi la interval de 6 ore în cazul alimentaţiei continue.
 verificarea calităţii produselor ce urmează a fi administrate şi anume:
 termen de valabilitate în cazul produselor farmaceutice
 aspect şi miros în cazul produselor oficinale (gătite)
 se respectă cantitatea şi ritmul de administrare consemnate de medic în fişa de alimentaţie a
pacientului.
 se semnalează eventualele semene de intoleranţă digestivă:
 greaţă şi (sau) vărsătura
 dureri abdominale cu sau fără apărare musculară
 scaune diareice
 sughiţul
 se observă primele semne de reacţie alergică
Paraclinic:
Albumina serică are un timp de înjumătăţire de 20 de zile şi este puţin eficientă în monitorizarea
nutriţiei. Prealbumina sau transtiretina (TTR) este cea mai convenabilă proteină pentru evaluarea
suportului nutriţional; mai importante decât valorile absolute sunt variaţiile sale în timp. Se recomandă
determinarea sa la intervale de 3zile.(8)
Glicemia se măsoară zilnic sau de mai multe ori pe zi la diabetic. Ionograma serică: Na, K, Ca, Mg
şi fosfatemia fac parte din parametrii a căror urmărire este necesară şi utilă. Ureea urinară, respectiv
bilanţul azotului servesc la adaptarea aportului proteic şi a celui caloric.
Observaţii:
 La bolnavii inconştienţi, cu tulburări de deglutiţie sau care trebuie alimentaţi o
perioadă mai îndelungată de timp, se recomandă introducerea sondei pe cale endonazală.

34
  Sondele din plastic pot fi menţinute pe loc 4-6 zile.
 La schimbarea sondei se face o pauză de noapte – pentru a preveni producerea
escarei mucoasei digestive.
Raţia zilnică conţine 4-6 doze → care se introduc cu ritm lent, de preferinţă cu aparat de perfuzie,
utilizând vase izoterme.

11.APLICAREA PIPEI GUEDEL

Definiţie Intubaţia oro-faringiană reprezintă introducerea canulei oro-faringiană, cel mai

frecvent denumită pipa Guedel în cavitatea bucală a pacientului între limbă şi palatul dur, având drept
scop menţinerea permeabilităţii căilor aeriene.Pipa orofaringeală facilitează şi aspiraţia orofaringeală.
Pipa Guedel este un tub de plastic curbat prevăzut la extremitatea sa orală cu o margine dilatată
pentru a împiedica alunecarea dispozitivului în calea aeriană.Are mai multe dimensiuni, de la cele pentru
nou-născut (1 sau 2) la cele pentru adult (4,5 sau 6 la un adult obez) (fig. 1); estimarea dimensiunii
necesare pentru fiecare caz se face prin măsurarea distantei de la comisura bucală la unghiul
mandibulei (fig.2).
La pacientii cu reflexele de fund de gât păstrate este permanent prezent riscul de stimulare a
reflexului de vomă şi/sau de inducere a unui laringospasm; din acest motiv canula oro-faringiană este
rezervată stărilor de comă profundă.
Materiale necesare:
 pipa orofaringeala de marime potrivita
 apasator limba, manusi
 echipament necesar aspiratiei nasofaringeale
 trusa de urgenta
 apa oxigenata, apa
 tavita renala
 aplicator cu capat de bumbac pentru testarea reflectivitatii
Tehnica de insertie:
se pun mănuşile, se plasează pacientul în decubit dorsal cu capul în hiperextensie dacă
nu sunt contraindicaţii
35
 se deschide gura pacientului şi se verifică dacă există corpi străini susceptibili de a
fi împinşi în laringe, se îndepărtează proteza dacă există
se introduce canula în cavitatea orală cu concavitatea spre palatul dur, urmând ca la
capătul cursei să fie rotită cu 180 . Această rotaţie minimalizează riscul împingerii limbii spre
posterior(fig.3)
se pozitioneaza pacientul in decubit lateral sau doar capul intors intr-o parte, pentru a
preveni astfel aspiratul gastric in caz de varsaturi
daca pipa va fi mentinuta mai mult, ea se va scoate si se va spala la fiecare 4 ore cu apa
oxigenata si apoi cu apa simpla, se va efectua toaleta bucala standard. La fiecare schimbare de pipa, se va
inspecta gura pentru a observa eventualele leziuni bucale datorita acesteia
se va verifica frecvent pozitionarea pipei
cand pacientul isi recapata constienta si este capabil sa inghita, se va indeparta pipa
tragand-o afara si in jos, urmand curbatura naturala a gurii.
Dupa indepartare, se testeaza reflexele de tuse si de voma ale pacientului pentru a se
asigura ca pipa nu a fost indepartata prematur ( se atinge peretele posterior al faringelui pentru reflexul de
voma si orofaringele posterior pentru cel de tuse cu un aplicator cu capat de bumbac ).
Complicatii:
- spargerea dintilor , leziuni bucale, sangerari etc sunt complicatii care pot apare la insertia pipei
- daca respiratia nu este eficienta se poate administra suplimentar oxigen pe masca

Figura 1: Canule oro-faringiene Figura 2: Estimarea

dimensiunii canulei

Fig. 3 Inserarea canulei oro-faringiene

36
 1.

12.ASPIRAŢIA GASTRICĂ

~ Aspirația gastrică reprezintă golirea stomacului de conținut prin intermediul

Definiţie unui tub – sondă de aspirație – introdus în stomac
Scop ~ Menţinerea stomacului gol prin efectuarea manevrelor de aspiraţie
Indicaţii ~ Sindrom de stază gastrică
~ Ocluzie intestinală
~ Ileus paralitic, pareză gastrică de stres
~ Preoperator – în intervenţii chirurgicale gastrice (ulcer perforat, varice

esofagiene)
~ Obstacol digestiv gastric, duodenal sau piloric
~ Hemoragie digestivă superioară → cu acumulări mari de lichid în stomac
Materiale şi ~ Sondă de aspiraţie nazo-gastrică (cu lumen mic, vârf bont şi orificii laterale)

instrumente – sonde Levin sau sonde improvizate pe care se notează de la capătul sondei
necesare dimensiunile de 50 şi 60 cm
~ Pensă hemostatică
~ Lubrifiant – apă, aqua gel
~ Seringă de 10-20 ml
~ Tăviţă renală, Mănuşi de protecţie
~ Recipient de colectare a lichidului de aspiraţie
~ Materiale pentru protecţia patului şi a pacientului (prosop, şorţ, muşama,

aleză)
~ Recipient pentru proteza dentară mobilă
~ Materiale pentru eliberarea căilor nazale (la nevoie)
~ Hârtie turnesol pentru testarea acidităţii lichidului de aspiraţie
Precauţii ~ Au ca scop prevenirea transmiterii infecţiilor.
universale ~ Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.

37
 ~ Fluidele biologice sunt potenţial contaminate.
~ Obiectele utilizate sunt contaminate după execuţia tehnică.
~ După folosire mănuşile se aruncă.
Pregătirea ~ Se explică pacientului scopul procedurii şi manevrele care vor fi executate
~ Se informează asupra duratei intervenţiei şi se obţine consimțământul
psihică şi
~ Se solicită încrederea şi cooperarea pe tot parcursul procedurii
fizică a ~ Se protejează pacientul şi lenjeria de pat
~ Aşezarea pacientului în poziţie cât mai comodă şi relaxată pe toată durata
bolnavului
procedurii
~ Se îndepărtează proteza mobilă (dacă există) şi se păstrează într-un recipient
acoperit şi etichetat cu numele pacientului
~ Se solicită pacientului să-şi sufle nasul, pe rând, fiecare nară sau se curăţă

nările la nevoie
~ Se întreabă pacientul dacă are defect septal nazal cunoscut
Execuţie ~ Se introduce sonda în stomac conform tehnicii sondajului gastric – folosind

calea nazală
~ Se verifică poziţia sondei prin următoarele metode:
o Testarea acidităţii secreţiei aspirate cu ajutorul hârtiei de turnesol
o Introducerea de 20 ml aer în stomac cu seringa şi ascultarea

abdomenului cu stetoscopul → se aude un vuiet în cazul poziţionării corecte a

sondei în stomac
~ Se fixează sonda de aspiraţie la nas sau la faţă cu benzi de leucoplast

încrucişate
~ Se aspiră continuu sau intermitent conform prescripţiei cu seringă, pompă
sau prin introducerea capătului liber al sondei într-un recipient aşezat sub nivelul
stomacului
Incidente şi ~ Astuparea sondei
~ Lezarea mucoasei nazale
accidente
Intervenţii ~ După suprimarea aspiraţiei gastrice se pensează sonda 6 ore, apoi se
după tehnică îndepărtează conform tehnicii sondajului gastric
~ Se aşează pacientul într-o poziţie comodă şi se monitorizează starea sa

raportând imediat orice efecte post manevră

~ Se îndepărtează materialele folosite
~ Se notează tehnica efectuată şi cantitatea de lichid aspirată
Observaţii ~ În lipsa sondei Levin se poate improviza o sondă de aspiraţie din trusa de

perfuzie
~ Când aspiraţia este intermitentă, capătul sondei între aspiraţii se închide
~ Este necesară îngrijirea continuă a mucoasei bucale şi nazale pe toată durata
procedurii pentru a preveni uscarea; totodată este necesară îndepărtarea secreţiilor
apărute în jurul nărilor şi aplicarea de lubrifiant hidrosolubil pentru a preveni
38
 consolidarea lor
~ Se recomandă modificarea periodică a poziţiei sondei pentru a preveni

lezarea mucoaselor

13.BANDAJAREA BRAŢULUI, BANDAJAREA CAPULUI ,

BANDAJAREA COTULUI , BANDAJAREA POLICELUI

39
 Definiţie ~ Bandajarea (înfăşarea) este o metodă de fixare a pansamentului cu
ajutorul unei feşe din tifon, de lungimi şi lăţimi diferite, în funcţie de mărimea şi
caracterul plăgii sau regiunii.
Reguli pentru o ~ Faşa se ţine în mâna dreaptă, capătul liber în mâna stângă.

înfăşare corectă ~ Faşa se conduce de la stânga la dreapta.

~ Se începe şi se termină cu 2-3 ture circulare de fixare.
~ Turele de faşă nu trebuie să facă cute.
~ Faşa trebuie să permită circulaţia sângelui – să nu fie prea strânsă, dar
nici prea largă.
~ Conducerea feşei se face pe sensul circulaţiei venoase (de întoarcere).
~ Se evită mişcările inutile ce pot produce dureri.
~ Fixarea prin nod nu trebuie să jeneze.
Caracterele ~ Să fie elastic, suficient de strâns.
unui bun bandaj ~ Să fixeze pansamentul.
~ Să imobilizeze segmentul.
~ Să asigure cicatrizarea.
~ Să fie executat blând.
~ Să fie estetic.
Realizarea ~ Se aplică oblic, sub pansament, cca. 20 cm faşă.
turelor de fixare ~ Se intersectează cu o tură circulară.
~ Se răsfrânge colţul feşii şi se suprapune încă o tură circulară.
Modalităţi de ~ Faşă circulară → turele se suprapun (gât, torace, articulaţia pumnului).
conducere a ~ Faşă în spirală → turele şerpuiesc, acoperind cu o treime turele
feşei precedente (gambă, antebraţ).
~ Faşă în forma cifrei 8 → se începe cu ture de fixare, se trece oblic peste
articulaţie şi se conduc deasupra articulaţiei alte ture circulare, se revine oblic sub
articulaţie intersectând prima diagonală; se încheie cu ture de fixare (cot, picior,
mână).
~ Faşa în spic de grâu → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei, faşa
se conduce în 8, fiecare tură acoperind cu 1/3 sau 2/3 tura dinainte. Se termină cu
ture de fixare (degete, regiunea inghinală, scapulo-humerală etc.).
~ Faşa în evantai → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei, iar turele
următoare se conduc din ce în ce mai puţin oblic ajungând circular la mijlocul
articulaţiei, după care se desfăşoară în sens invers, oblic (cot, genunchi) etc.
40
Capelina Materiale necesare:
(bandajarea ~ 2 feşe de 5cm lăţime – 5m lungime.
capului) ~ Foarfecă.
~ Romplast, clemă-rac, ac de siguranţă.
Tehnica bandajării capului – capelina:
~ Se conduce faşa circular, din spate în faţă, în jurul capului – deasupra
sprâncenelor – lăsând libere pavilioanele urechilor.
~ Se răsfrânge colţul feşei rămas în afară şi se face o
nouă tură circulară pentru fixare.
~ Se conduce faşa din spate în faţă prin ture oblice –
până la acoperirea completă a bolţii craniene.
~ Turele oblice se fixează cu 2-3 ture circulare.
~ Fixarea capătului liber al feşei se fixează pe frunte
cu leucoplast sau ac de siguranţă.
Observaţii:
~ Pansamentul de la nivelul capului pate fi fixat şi cu ajutorul unor ţesături
tubulare elastice.
~ Tubulatura elastică se adaptează dimensiunilor capului şi este mai uşor
de suportat.
~ La nivelul ochilor, nasului şi gurii se fac decupaje care să permită
vederea, alimentarea etc.
Bandajarea Materiale necesare:
braţului ~ Faşă de 5-10 cm lăţime – 5-10 m lungime.
~ Foarfecă.
~ Romplast, clemă-rac, ac de siguranţă.
Tehnica bandajării braţului / antebraţului:
~ Se aşează capătul liber al feşei pe partea inferioară regiunii de bandajat.
~ Se conduce faşa în spirală sau în spică – prin încrucişarea acesteia.
~ Se încheie cu două ture circulare de fixare, la partea superioară a
segmentului.
~ Capătul liber al feşei, se fixează cu leucoplast, clemă rac sau ac de
siguranţă.

41
Bandajarea Materiale necesare:
cotului ~ Faşă de 5cm lăţime – 5m lungime.
~ Foarfecă.
~ Romplast, clemă-rac, ac de siguranţă.
Tehnica bandajării cotului – în opt:
~ Conducerea feşei se face forma cifrei 8 sau în evantai.
~ Cotul trebuie să fie în extensie.
~ Turele circulare de fixare se fac pe antebraţ – sub cot.
~ Se conduce faşa peste faţa anterioară a cotului până
la braţ.
~ Se fac două ture circulare la nivelul braţului.
~ Se conduce faşa oblic peste faţa anterioară a cotului la antebraţ.
~ Se repetă astfel câteva ture.
~ Se încheie cu două ture circulare de fixare, la nivelul braţului.
~ Capătul liber al feşei, se fixează cu leucoplast, clemă rac sau ac de
siguranţă.
Tehnica bandajării cotului – în evantai:
~ Bandajarea se execută cu cotul în semiflexie.
~ Se fac 2 ture circulare de fixare pe antebraţ, sub cot.
~ Se continuă cu o tură oblică deasupra articulaţiei.
~ Turele următoare se conduc din ce în ce mai puţin oblic,
ajungând circulare la mijlocul articulaţiei.
~ În continuare faşa se desfăşoară oblic – în sens
invers
~ Se termină cu două ture circulare de fixare pe braţ.
~ Capătul liber al feşei, se fixează cu leucoplast, clemă rac sau ac de
siguranţă.
Observaţii:
~ Bandajarea cotului se face cu scopul hemostazei sau pentru fixarea
pansamentului.
Bandajarea Materiale necesare:
degetelor şi a ~ Faşă de 5 cm lăţime – 5m lungime.
policelui ~ Foarfecă.
42
 ~ Romplast, clemă-rac, ac de siguranţă.
Bandajarea degetelor:
~ Se conduce faşa în spirală sau în spică.
~ Se începe bandajarea prin ture de fixare la nivelul articulaţiei pumnului.
~ Se conduce faşa oblic spre vârful degetului şi se aşează 2-3 straturi de
faşă, îmbrăcând faţa anterioară a degetului, vârful degetului şi faţa posterioară a
acestuia.
~ Se continuă conducerea feşei în spirală sau spică → de la vârf la rădăcina
degetului.
~ Se încheie bandajarea cu ture circulare de fixare la nivelul articulaţiei
pumnului.
~ Capătul liber al feşei, se fixează cu leucoplast, clemă rac sau ac de
siguranţă.
Observaţii:
~ Nu este obligatorie acoperirea vârfului degetului dacă plaga nu
interesează şi jumătatea distală a degetului.
~ Când este necesară înfăşarea mai multor degete separat, se începe
înfăşarea degetelor cu degetul mic şi se încheie cu policele.
Alte metode de Basmaua în patru colţuri pentru imobilizarea braţului şi antebraţului – eşarfa
bandajare lui Petit:
~ Se leagă colţurile în diagonală în jurul gâtului şi se introduc braţul şi
antebraţul în chinga formată.
~ Celelalte două capete se leagă pe partea dorsală a toracelui.
Înfăşarea capului:
~ Se efectuează cu ajutorul unei basmale triunghiulare.
~ Se sprijină baza triunghiului pe protuberanţa occipitală, cu vârful
triunghiular îndreptat spre nas.
~ Se încrucişează cele două capete ale triunghiului şi se fixează cu ace de
siguranţă.
~ Vârful basmalei se răsfrânge în sus, peste creştetul capului şi se fixează
cu ac de siguranţă.
Observaţii ~ Conducerea feşei se face în sensul circulaţiei venoase.

~ Faşa poate fi fixată şi prin înnodarea capetelor despicate.

43
 ~ Bandajarea se foloseşte la fixarea pansamentului, dar şi la imobilizarea
unui membru.
~ Pot fi utilizate şi materiale improvizate → prosop, batistă, eşarfă,
cearşaf etc.
~ Sunt benzi adezive – Pansaplast, Septoplast – care se pot folosi şi ca
pansamente aseptice.
~ Materialele adezive nu se aplică pe suprafeţe păroase!

44
 14.CLISMA EVACUATOARE

Definiţie: Clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide în
intestinul gros (prin anus, în rect şi colon).
Scop: evacuator(clismele evacuatoare pot fi: simple, înalte, prin sifonaj, uleioase, purgative)
 evacuarea conţinutului intestinului gros(constipaţie, înainte de naştere)
 pregătirea pacientului pentru examinări radiologice (rectoscopie, irigoscopie)
 pregătirea preoperatorie înainte de intervenţii chirurgicale pe colon şi rect
Pregătirea materialelor
 de protecţie: paravan, muşama, aleză, învelitoare
 sterile: canulă rectală, casoletă cu comprese
 nesterile: stativ pentru irigator,irigatorul şi tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime şi 10 mm
diametru,
 tăviţă renală,
 bazinet,
 soluţia pentru clismă (apă caldă la 35°C-37°C 500-1000m1 pentru adulţi, 250 ml pentru
adolescenţi, 150 ml pentru copil, 50-60 ml pentru sugari) la care se adaugă :
 sare -1 linguriţă la un litru de apă,
 ulei - 4 linguri la 1 litru de apă
 glicerină - 40 gr la 500 ml ,
 săpun -1 linguriţă rasă la 1 litru.
 substanţă lubrifiantă (vaselină),
mănuşi de unică folosinţă

Pregătirea pacientului
- psihică: se anunţă şi i se explică tehnica
- fizică:
 se izolează patul cu paravanul şi se protejează cu muşamaua şi aleza
 se aşează pacientul în funcţie de starea generală în poziţie:
- decubit dorsal, cu membrele inferioare uşor flectate – poziție ginecologică
- decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi dreptul flectat

45
 - genupectorală
 se aşează bazinetul sub regiunea sacrală şi se înveleşte pacientul cu învelitoare
Execuţie
 se verifică prescripţia şi identitatea pacientului, temperatura apei/ soluţiei medicamentoase
 se umple irigatorul şi se evacuează aerul şi prima coloana de apă; irigatorul se fixează pe
stativ
 se lubrifiază canula rectală pe o lungime de 5-7 cm cu o compresă de tifon (setul de unică
folosinţă pentru clismă poate avea canula prelubrifiată)
 se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
 se îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă iar cu mâna dreaptă se introduce canula
7-10 cm prin anus în rect, cu vârful îndreptat înainte, în direcţia vezicii urinare, a ombilicului și apoi
orizontalizând-o prin mişcări de rotaţie, până se învinge rezistenţa sfincterului anal
 dacă rezistenţa se menţine şi după trecerea de anus, lăsaţi să se scurgă o cantitate mică din
soluţia pentru clismă, retrageţi puţin canula şi apoi continuaţi introducerea, rugând pacientul să respire
adânc de câteva ori – nu forţaţi introducerea canulei!
 Deschideţi circuitul şi introduceţi soluţia încet, pe o perioadă de 5 – 10 minute, comunicând
în permanenţă cu pacientul pentru a afla cum se simte
 Înainte de terminarea soluţiei pensaţi tubul, extrageţi canula rectală şi aşezaţi-o în tăviţa
renală
 Explicaţi-i pacientului că este nevoie să reţină soluţia timp de 10-15 minute
 Ștergeți regiunea perianală și aduceţi pacientul în decubit lateral drept şi peste câteva
minute în decubit dorsal pentru a facilita pătrunderea lichidului la o adâncime mai mare (dacă este posibil
şi nu există contraindicaţii)
 Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă, în caz contrar folosiţi bazinetul pentru
captarea scaunului, la pat, în cazul pacienţilor imobilizaţi
 Înlăturaţi mănuşile şi curățați și dezinfecați materialele utilizate
 Spălaţi-vă pe mâini

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI DUPĂ PROCEDURĂ:

- se efectuează toaleta regiunii anale pe un bazinet curat, dacă pacientul este imobilizat
- se îndepărtează materialele de protecţie şi se aşează pacientul comod, se înveleşte
- se aeriseşte salonul

46
 - se notează în F.O. efectuarea clismei şi comportamentul pacientului pe parcursul procedurii
- se îndepărtează materialele folosite conform P.U.

15.HEMOSTAZA PRIN APLICAREA GAROULUI

Definiţie ~ Hemoragia → pierderea de sânge în afara sistemului vascular.
~ Hemostaza → metodă terapeutică de oprire a unei hemoragii.
Cauzele ~ Traumatisme.
hemoragiilor ~ Intervenţii chirurgicale.
~ Diferite boli – ulcer duodenal, cancer gastric, tuberculoză pulmonară
etc.
Clasificarea ~ În funcţie de vasul lezat:
hemoragiilor o Hemoragii arteriale – sângele ţâşneşte în jet sincron cu
pulsaţiile cardiace, este roşu aprins.
o Hemoragii venoase – sângele curge continuu, în valuri,
este roşu închis.
o Hemoragii capilare – sângele musteşte.
o Hemoragii mixte – arterio-veno-capilare.
~ În funcţie de locul de ieşire a sângelui:
o Hemoragii externe.
o Hemoragii interne – hemoperitoneu, hemopericard,
hemotorax, hematom, hemartroză etc.
o Hemoragii exteriorizate – hematemeză, melenă,
epistaxis, otoragie, hemoptizie, hematurie, metroragie, menoragie etc.
~ În funcţie de circumstanţele de apariţie:
o Hemoragii generale – purpură, scorbut, hemofilie.
o Hemoragii locale:
 Spontane – primitive.
 Provocate – secundare.
~ În funcţie de cantitatea de sânge pierdut:
o Hemoragii mici – până în 500 ml.
o Hemoragii mijlocii sub 20%. – între 500 şi 1500 ml.
o Hemoragii mari între 20-50% - peste 1500 ml.

47
 o Hemoragii grave (masivă) peste 50% - hemoragii
cataclismice, fulgerătoare.
Manifestări ~ Sângerare locală.
imediate în ~ Şoc hemoragic – paloare, piele albă, umedă, tensiune rapid scăzută spre
hemoragie zero, puls tahicardic slab bătut, ameţeală, leşin, vertij, vomă, greaţă, transpiraţii,
sete intensă, gură uscată.
~ Semne de laborator – anemie, scăderea volumului plasmatic, scăderea
hematocritului.
~ Hemoragia mică: starea generală bună, tensiunea arterială normală,
puls normal.
~ Hemoragia medie: senzaţie de slăbiciune, ameţeli la ridicarea în
ortostatism, paloare tegumentara, extremităţi rec, TA sistolică peste 100 mmHg,
puls sub 100 bătăi/minut.
~ Hemoragia mare: agitaţie, transpiraţii reci, paloare tegumentară,
hipotensiune (TA sistolica scade sub 100 mmHg), tahicardie (peste 100
bătăi/minut).
~ Hemoragia masivă: confuzie sau chiar pierderea conştienţei,
hipotensiune (TA sub 70 mmHg), puls slab, greu perceptibil.
Tipuri de Hemostază spontană:
hemostază ~ Se bazează pe formarea cheagului plachetar urmat de constituirea
cheagului roşu, formarea trombusului şi reluarea fluxului sanguin.
~ Se realizează prin compresiunea vaselor de sânge – arterelor.
~ Se consideră executată corect când dispare pulsul arterial de pe artera
comprimată.
Hemostaza medicamentoasă se realizează cu:
~ Medicaţie hemostatică: preparate de calciu i.v. sau i.m., Vitamina K,
Vitamina C, Venostat, Dicynone, Adrenostazin, Adrenalină 1‰ local,
Norartrinal în hemoragii digestive.
~ Vasoconstrictoare.
~ Substanţe chimice cu acţiune locală:apă oxigenată, antipirină 10%,
Adrenalină 1‰.
~ Gelaspon, bureţi de fibrină, pulbere de fibrină se aplicată timp de 3-4
zile.

48
 ~ Peliculă de fibrină, trombină pulbere uscată etc.
Hemostaza provizorie se realizează:
~ Prin pansament compresiv.
~ Prin compresiune manuală la distanţă pe peretele arterei lezate.
~ Compresiunea locală – manuală sau digitală – se poate face pe arterele
principale – la nivelul plăgii – mai sus de plagă, pe punctul unde artera este
superficială şi în vecinătatea unui os. Se indică până la aplicarea garoului.
~ Compresiunea la distanţă – se execută manual, cu ligatură de garou,

bandă Esmarck.
o În hemoragia arterială compresiunea se face deasupra
locului sângerării pentru a opri circulaţia sângelui de la inimă.
o În hemoragia venoasă compresiunea se face dedesubtul
plăgii oprind circulaţia sângelui de întoarcere – către plagă.
o În hemoragia capilară hemostaza provizorie se face prin
aplicare de pansament compresiv, cu mai multe comprese şi un strat gros
de vată.
Hemostază definitivă se efectuează în spital – în servicii chirurgicale.
~ Cauterizarea capetelor vaselor secţionate.
~ Tamponamentul plăgilor.
~ Ligatură vasculară –sutură chirurgicală a vasului lezat.
~ Pansament compresiv pentru vasele mici.
~ Compresiune cu pensă hemostatică permanentă.
~ Răsucirea vasului cu pensă hemostatică.
Grefă vasculară – venoasă sau arterială în leziuni mai mari de 2 cm.
Hemostaza prin Compresiunea locală manuală sau digitală:
compresiune ~ Se recomandă în hemoragiile arteriale sau hemoragiile vaselor aflate sub
directă aparat gipsat.
~ Asigură întreruperea fluxul sanguin către plagă.
~ Nu poate fi menţinută mult timp.
~ Se aplică o faşă compresivă la nivelul plăgii.
~ Locul compresiunii digitale în diferite cazuri:
o Hemostaza la frunte → artera temporală superficială.
o Hemostaza la creştetul capului → compresiune pe
marginile rănii.
o Hemostaza regiunii temporale → deasupra şi
49
 retroauricular.
o Hemostaza la obraz, buze, nas → compresiune pe artera
facială.
o Hemostază la gât, faţă → compresiune pe carotidă.
o Hemostază la umăr, axilă → compresiune artera
subclaviculară.
o Hemostază la braţ, antebraţ → compresiune artera
humerală
o Hemostază regiunea inghinală → pliu inghinal.
o Hemostază la coapsă → compresiune pe artera femurală
o Hemostază abdominală → compresiune pe aorta
abdominală (cu pumnul).
o Hemostază regiunea poplitee → compresiune la nivelul
regiunii cu sul şi flectarea puternică a gambei pe coapsă.
Compresiunea la distanţă → Compresiune circulară – cu garou.
~ Garoul (tub din cauciuc)– se înfăşoară circular, de 2-3 ori în jurul
membrului accidentat până la dispariţia pulsului. O aplicare corectă a garoului face
ca sângerarea să se oprească, tegumentele ischemiate devin alb-livide datorită
excluderii circulaţiei din zona respectivă.
~ În hemoragia arterială – garoul se aplică deasupra vasului lezat.
~ În hemoragiile venoase – garoul se aplică sub vasul lezat.
~ Timp maxim de compresiune prin garou 2 ore! Dacă durata
transportului se prelungeşte, se desface garoul la fiecare 30 minute câte 5-10 minute
pentru irigarea ţesuturilor – desfacere se face lent pentru a nu se produce şoc prin
degarotare; pe durata degarotării hemostaza va fi efectuată prin compresiune
digitală pe locul de elecţie corespunzător.
~ Se aplică bilet cu data şi ora aplicării – la vedere – pe haine!
~ Îndepărtarea garoului se face de către persoane avizate, de preferinţă în
unităţi spitaliceşti.
Compresiune prin flexie forţată:
~ Asigură oprirea provizorie a hemoragiei prin presiunea pe care o exercită
corpul dur interpus între segmentele de membru asupra vasului lezat.

50
 ~ Compresiunea circulară în flexie forţată se realizează cu banda Esmarck.
Principiile ~ Identificarea tipului de hemoragie → arterială, venoasă, capilară.
îngrijirii de ~ Se asigură o poziţie care să mărească cantitatea de sânge şi oxigen către
urgenţă în centri nervoşi.
hemoragii ~ Pentru bolnavii conştienţi se indică poziţie decubit dorsal fără pernă
cu membrele inferioare ridicate la 30-400, cu capul sub nivelul corpului. Fac
excepţie pacienţii cu traumatisme cerebrale.
Aplicarea hemostazei provizorii → pansament compresiv, compresiune la
distanţă – în funcţie de mărimea hemoragiei şi localizarea ei.
Transportul se face rapid, respectând poziţia, supraveghind perfuzia şi starea
generală.

51
 16.IDR LA TUBERCULINĂ

Definiţie Constã în injectarea strict intradermicã de antigene din MTB (derivat de proteine
purificate = purified protein derivative, PPD), care provoacã o reacţie de hipersensibilitate întârziatã, ce
duce la acumularea localã de celule mononucleare (limfocite şi fagocite mononucleare) exprimatã
macroscopic printr-o zonã de induraţie la locul injectãrii.
Este folositã numai pentru diagnosticul infecţiei tuberculoase; nu poate face diferenţa între
prezenţa infecţiei latente şi prezenţa bolii tuberculoase active. PPD este standardizatã la nivel
internaţional.
Indicatii
 copii contacti din focarele de tuberculoza ,copii simptomatici la care se ridica suspiciunea
de TB
 Infectatii HIV
 Colectivitatile de copii prescolari ,la intrarea in colectivitate si cu ocazia aparitiei unui focar
de TB in aceasta colectivitate
 In scopul estimarii riscului annual de infectie ( studii epidemiologice )
Contraindicaţii
- de principiu nu exista contraindicatii.Totusi se recomanda amanarea efectuarii testarii in caz de
stari febrile, boli eruptive in faza acuta .
Materiale necesare
- Seringã de 1 ml gradatã din 0,01 sau 0,02 ml cu un ac intradermic subtire (5/10) şi scurt (1 cm)
- PPD standardizatã în concentratie de 20 U / ml (2 U / 0,1 ml)
- tampoane, dezinfectant, manusi de unica folosinta
Loc de electie: faţa anterioarã a antebraţului stâng, la unirea 1/3 superioare cu 2/3 inferioare, la
distanţã de leziuni cutanate sau cicatrici
Tehnica
- spalarea pe maini
- dezinfecţia locului de electie cu alcool sanitar
- urmati aceeasi pasi ca la injectia intradermica(se introduc de 0,1 ml din soluţia de 20 U/ml)
- injectarea corectã este urmatã de apariţia unei papule albe, în coajã de portocalã; lipsa papulei
indicã injectarea subcutanatã şi impune reluarea manevrei în altã zonã (la antebraţul opus).

52
 B. CITIRE - La 72 de ore de la injectare
- Identificarea marginilor laterale ale INDURATIEI prin palpare, eventual prin trecerea unui
pix/creion peste margini cu presiune foarte uşoarã
- Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentã) a diametrului transversal al INDURAŢIEI şi
exprimarea în mm
- Nu mãsuraţi diametrul longitudinal şi Nu mãsuraţi eritemul din jurul induratiei!!
C. INTERPRETARE
În funcţie de diametrul reacţiei:
- Reacţie tuberculinicã > /= 10 mm este consideratã pozitivã; diagnosticul este de infecţie
tuberculoasã prezentã
- Reacţie tuberculinicã < 10 mm este consideratã negativã; diagnosticul este de infecţie
tuberculoasã absentã
- Reacţie tuberculinicã 5 mm este consideratã pozitivã la cei cu risc mare de progresie spre
boalã prin imunodepresie: infectaţi HIV, transplant de organe, tratament imunosupresor (minim15 mg/zi
de prednison timp de minim o lunã)

În funcţie de testãri consecutive (la 2 luni interval):

- Viraj tuberculinic = trecerea de la o reacţie negativã (< 10 mm) la una pozitivã ( 10 mm);
este diagnostic pentru infecţie tuberculoasã recentã.
- Salt tuberculinic = creşterea diametrului reacţiei tuberculinice cu peste 10 mm faţã de
testarea anterioarã; semnificaţie incertã.
Din anul 1982 se foloseste la citire si aspectul calitativ al reactiei dupa scara Palmer:
- tip I – induratie ferma ,lemnoasa la palpare sau/si flictene,necroza
- tip II - induratie renitenta ,elastica
- tip III – induratie depresibila
- tip IV – usoara impastare a tegumentului la nivelul ractiei ,sesizabila la palpare superficiala

53
 17.IMOBILIZAREA PROVIZORIE A FRACTURII DE FEMUR
IMOBILIZAREA PROVIZORIE A UNEI FRACTURI DESCHISE DE
RADIUS
IMOBILIZAREA PROVIZORIE A UNEI FRACTURI ÎNCHISE DE
HUMERUS
Definiţie ~ Fractura reprezintă întreruperea continuităţii unui os în urma unui
traumatism.
~ Fractura închisă interesează numai osul, tegumentele rămânând intacte.
~ Fractura deschisă este însoţită de o plagă.
Scopul ~ Punerea în repaus a segmentului traumatizat în caz de entorse, luxaţii,
imobilizării fracturi.
provizorie ~ Împiedicarea mişcărilor active şi pasive care pot complica fractura şi
accentuează durerile.
~ Menţinerea în poziţie a fracturilor corect reduse
~ Combaterea şocului traumatic prin suprimarea durerii.
~ Prevenirea complicaţiilor – hemoragii, secţionarea nervilor, vaselor etc.
Clasificarea În funcţie de agentul cauzal:
fracturilor ~ Fracturi traumatice – lovituri, căderi, smulgeri, striviri etc.
~ Fracturi patologice – în tumori, boli osoase, boli nervoase etc.
În funcţie de afectarea tegumentelor:
~ Fracturi închise – cu tegumente intacte.
~ Fracturi deschise – cu plagă care interesează pielea şi muşchii
În funcţie de gradul de afectare a osului:
~ Fracturi complete.
~ Fracturi incomplete – în lemn verde.
În funcţie de modul de producere:
~ Fracturi liniare.
~ Fracturi cominutive.
În funcţie de poziţia capetelor osoase fracturate:
~ Fracturi cu deplasare.
~ Fracturi fără deplasare – fisuri.
Semnele de ~ Semne de probabilitate: durere în punct fix; deformarea regiunii – prin
54
recunoaştere a deplasarea capetelor fracturate. Impotenţă funcţională. Hematom local. Poziţie
fracturilor vicioasă. Echimoze la 24-48 ore. Scurtarea segmentului.
~ Semne de certitudine:
o Crepitaţii osoase.
o Mobilitatea exagerată – anormală.
o Lipsa transmiterii mişcării.
o Întreruperea traiectului osos – vizibilă radiologic.
Primul ajutor la ~ Degajarea din focarul de producere al fracturilor
locul ~ Aşezarea accidentatului în poziţie cât mai comodă şi interzicerea oricărui
accidentului în tip de mişcări
caz de fracturi ~ Calmarea durerilor prin administrarea de analgezice minore (algocalmin
etc.)
~ Examinarea locală şi generală
~ Toaleta mecanică, hemostaza şi pansarea rănilor asociate
~ Imobilizarea provizorie
~ Asigurarea transportului la spital.
Regulile ~ Tehnica de imobilizare provizorie să fie accesibilă şi uşor de aplicat,
imobilizării precedata de degajarea membrelor, dezbrăcarea prin sacrificarea îmbrăcămintei
segmentelor (tăiere la încheieturi).
fracturate ~ Trebuie asigurate funcțiile vitale. Întâi se rezolvă leziunile care pun
viaţa în pericol.
~ Imobilizarea corectă cuprinde obligatoriu articulaţiile situate deasupra
şi dedesubtul focarului de fractură.
~ Imobilizarea provizorie trebuie să fie adaptată reliefului anatomic
~ Imobilizarea trebuie să fie suficient de fixă, dar nu atât de compresivă
încât să producă tulburări circulatorii.
~ Obţinerea unei axări relative a segmentului de imobilizat se face prin
tracţiune atraumatică şi progresivă în ax.
~ Aparatele gipsate trebuie lăsate 24 ore pentru a se usca.
Principiile ~ Se pregătesc atelele – căptuşite cu vată sau alte materiale moi pentru a
imobilizării nu leza pielea şi a nu mări durerea.
provizorii a ~ Aplicarea atelelor are în vedere fixarea articulaţiilor vecine focarului de
fracturilor la fractură.

55
locul ~ Fixarea atelelor se face cu faşă – fără a împiedica circulaţia sângelui.
accidentului ! Executarea manevrelor de imobilizare se face cu blândeţe.
! Extremitatea segmentului fracturat – degetele de la mâini sau de la
picioare – va fi lăsată descoperită.
Materiale ~ Mijloace specializate:
necesare o Atele din sârmă (Cramer), cauciuc, material plastic, lemn etc.
o Atele vacuum, gonflabile, pneumatice
o Atele improvizate din scânduri, crengi de copac, tablă, uşi, scaune,
haine etc.
o Orteze.
o Atele gipsate, aparat gipsat circular → confecţionate din feşi gipsate.
~ Vată sau materiale moi pentru căptuşirea atelelor.
~ Faşă de 10 cm lăţime → pentru fixarea atelei.
Pregătirea feşei ~ Feşele gipsate se prepară din gips, material de suport (faşă) şi apă.
gipsate sau a ~ Faşa gipsată se prepară prin aplicarea unui strat subţire şi uniform de
atelei gipsate gips pe faşa de tifon desfăşurată pe plan neted pe o porţiune de 50 cm. Cu mâna
dreaptă, faşa cu gips se înfăşoară nu prea strâns, după care se repetă manevrele până
se obţine faşa gipsată cu diametru de 8-10 cm. Manevra se repetă până se suprapun
5-20 straturi de faşă.
~ Se folosesc curent feşe de 10 cm, iar pentru atele se folosesc feşi de 15
cm şi 20 cm.
~ Atela gipsată se poate confecţiona atât din feşe gipsate în prealabil
(conform tehnicii de mai sus), cât şi din metraj de tifon pregătit pe diferite
dimensiuni. Se apreciază dimensiunile în lungime şi în lăţime în funcţie de
segmentul recomandat.
~ Pentru degete se pot folosi feşe mai înguste de 3-5 cm.
! Atenţie! Împachetarea feşei gipsate nu se va face prea strâns pentru a permite
lichidului de îmbinare pătrunderea cu uşurinţă între foiţe.
Imobilizarea ~ Diagnosticul de certitudine se pune prin examen radiologic.

provizorie a ~ Tratamentul în spital cuprinde:

fracturilor o Suprimarea durerii – prin infiltraţii locale, rahianestezie,
închise anestezie generală (funcţie de localizarea fracturii).
o Reducerea fracturii (potrivirea capetelor fracturate în sens

56
 longitudinal şi transversal). Se execută o tracţiune (extensie şi
contraextensie). Reducerea fracturii se poate face şi prin extensie continuă.
o Fixarea segmentului fracturat ce urmează a fi imobilizat cu atelă
– se face cu feşi sau alte materiale improvizate (fâşii de pânză, baticuri,
prosoape, fulare, centuri, cordoane, cravate etc.)
o Imobilizarea definitivă. Se execută în spital cu ajutorul aparatelor
gipsate sau prin metode ortopedice – chirurgicale, cât mai rapid. Vindecarea
fracturii se face prin formarea calusului → calus moale, calus fibros, calus
osos.
o Mobilizarea cât mai precoce a bolnavului.
IMOBILIZARE ~ Fracturile humerusului (braţului) se produc mai frecvent prin traumatism
A direct. La imobilizarea fracturii drept atela putem folosi chiar toracele de care se
PROVIZORIE a fixează segmentul fracturat cu ajutorul unei eşarfe.
fracturilor ~ Atelă de sârmă va fi modelată în unghi drept, la nivelul cotului.
închise de ~ Se pot folosi două atele improvizate, aplicate pe partea posterioară şi
HUMERUS laterală a braţului, cotul în unghi drept.
IMOBILIZARE ~ Fracturile antebraţului se produc mai frecvent prin traumatism direct.
~ Imobilizarea fracturii se poate face cu atele speciale sau cu atele
A
improvizate
PROVIZORIE a
~ Imobilizarea antebraţului se face cu o atelă Cramer îndoită la un unghi de
fracturilor
90 grade sau cu 2 atele întinse de la mână până la cot şi aşezate paralel.
închise de
ANTEBRAŢ
IMOBILIZARE ~ În cazul fracturării membrului inferior, imobilizarea cuprinde, de obicei,
A întreg membrul respectiv. Pentru aceasta, atelele se aşează faţa în faţă, pe părţile
PROVIZORIE a laterale ale piciorului.
fracturilor ~ Fracturile gambei sunt frecvente, iar imobilizarea se poate face cu orice
închise de tip de atelă.
~ O fractură la nivelul gambei trebuie să imobilizeze articulaţia
FEMUR,
genunchiului şi a gleznei.
GAMBĂ
~ Imobilizarea fracturilor gambei se face cu o singură atelă aşezată

posterior sau cu două atele: una pe faţa internă, iar cealaltă pe faţa externă a gambei.
~ Atela se aplică până la rădăcina coapsei.
~ Piciorul se aşează în unghi drept cu gamba.
Aplicarea feşei ~ Înainte de aplicare cu scopul imobilizării unui segment, faşa gipsată sau

57
gipsate atela gipsată se introduce într-un vas cu apă la temperatura camerei.
~ Îmbibarea cu apă a feşii gipsate trebuie să fie uniformă şi se termină
atunci când din vas nu mai ies la suprafaţă bule de aer.
~ Faşa gipsată înmuiată se scoate din apă şi se stoarce uşor prin presare.
~ Se aplică o substanţă grasă pe tegumente sau o faşă uscată.
~ Se trece faşa gipsată pe segmentul care trebuie imobilizat.
~ Înfăşarea nu va fi prea strânsă pentru a nu stânjeni circulaţia sângelui.
~ Gipsul se usucă complet în 24 ore.
~ Vindecarea se obţine în 3-4 săptămâni.
~ Degetele şi articulaţiile libere vor fi mobilizate pentru a evita anchilozele
şi poziţiile vicioase.
~ Aparatul gipsat se scoate prin tăiere cu cuţit – foarfec special, prin
despicare de-a lungul lui, pe faţa anterioară.
Aplicarea atelei ~ Stoarcerea se face prin răsucire uşoară a atelei gipsate sau a pachetului

gipsate gipsat pentru ca odată cu apa scursă să nu se piardă şi gipsul.

~ După ce se scoate din apă atela gipsată se întinde de la capete şi se
netezeşte suprafaţa pentru a nu rămâne asperităţi.
~ Atela gipsată se aplică peste regiunea anatomică ce necesită imobilizare
şi se fixează cu faşa gipsată cu ture circulare (se confecţionează aparat circular).
~ Se începe cu aplicarea unei atele care după întărire este un element mai
rezistent de susţinere a întregului aparat gipsat.
~ Se confecţionează din feşi gipsate de 10 cm sau mai late sau din metraj
de tifon gipsat – în funcţie de necesităţi.
~ În mod excepţional se foloseşte în prealabil învelitoarea protectoare a
segmentului de corp pe care se aplică faşa gipsată, deoarece din cauza stratului de
vată, cu timpul aparatul gipsat devine larg şi ineficient. Se preferă aplicarea feşilor
direct pe piele sau cel mult cu un strat de tifon.
~ Aparatul gipsat nu trebuie să fie prea gros, dar suficient de rezistent şi
trebuie să prindă întotdeauna atât articulaţia de deasupra, cât şi cea de dedesubtul
unei fracturi.
Rolul ~ Pentru cadrele medii sunt interzise manevrele brutale de reducere a

asistentului fracturilor.
medical în ~ Se admite doar axarea membrelor cât mai aproape de poziţia lor normală,

58
imobilizarea prin manevre de tracţiune în ax.
prin aparat ~ Când relaxarea membrului nu se poate obţine prin tracţiune blândă este
gipsat preferabil ca imobilizarea de urgenţă să se execute păstrându-se poziţia anormală
provocată de accident, urmând ca reducerea să se facă de către specialist în clinici
specializate.
Complicaţiile ~ Leziunile tegumentare datorate firimiturilor de gips.

imobilizării ~ Escare.
gipsate ~ Compresiuni pe proeminenţele osoase.
~ Anchiloze, atrofii, poziţii vicioase.
~ Macerarea tegumentelor.
Îngrijirea ~ Se administrează băuturi calde sau sucuri etc.
pacientului ~ Se aşează pe targă în decubit dorsal sau semişezând (fractură de
după coaste), şezând (fractură de mandibulă, maxilar, antebraţ), decubit ventral pe plan
imobilizarea dur (fractură de coloană).
provizorie a ~ Se fixează accidentatul de targă cu ajutorul feşelor.
fracturii ~ Transportul accidentatului se face cât mai rapid la un serviciu
specializat.
~ Pe timpul transportului se supraveghează pulsul, tensiunea arterială,
apariţia altor manifestări patologice.
~ Se intervine în cazul apariţiei unor manifestări patologice în vederea
prevenirii şocului.
Observaţii ~ Pentru fixarea oricărui fel de atelă, trebuie să avem grijă ca aceasta să nu

apese pe răni sau să producă dureri accidentatului.

~ Tratamentul ortopedic este recomandat în fracturile fără deplasare sau
fracturile transversale cu deplasare la nivelul membrului inferior şi cuprinde
reducerea sub anestezie a fracturii transversale care devine stabilă şi imobilizarea în
aparat gipsat femuro-podal. Pentru a evita complicaţiile circulatorii pacientul
trebuie supravegheat în primele 24 de ore, fractura trebuie verificată radiologic
imediat după reducere apoi săptămânal până la 3-4 săptămâni, iar ulterior lunar până
la consolidare. Se poate adăuga un toc de mers şi se permite sprijinul progresiv după
o lună.
~ Tratamentul definitiv se aplică în funcţie de tipul de fractură şi cuprinde
tratament ortopedic, osteosinteza şi fixator extern.

59
 18.ÎNGRIJIREA COPILULUI CU CONVULSII

Definiţie: Convulsiile sunt contracţii musculare ritmice, involuntare, tonice sau clonice, în accese
(crize), însoţite cel mai adesea de pierderea cunoştinţei.
Cauze:
~ Febră.
~ Hipocalcemie.
~ Hipoglicemie.
~ Hipomagneziemie.
~ Hipercaliemie.
~ Edem cerebral acut.
~ Meningite.
~ Encefalice.
~ Tumori.
~ Intoxicaţii medicamentoase.
Tipuri de convulsii:
~ Convulsii febrile – în primele 24 h de la apariţia febrei. Nu se dă Acalor.
~ Convulsii organice – care ţin de o patologie. Nu se face tratament profilactic, ci numai
tratamentul bolii de bază şi tratamentul de urgenţă al convulsiilor.
~ Convulsii metabolice – ţin de dezechilibre metabolice (hipoglicemie, hipocalcemie etc.) la
care se urmăreşte prevenirea sau corectarea prin administrarea intravenoasă a substanţelor corectoare.
~ Convulsii epileptice – caracterizate prin abcese paroxistice, necesită tratament de
specialitate.
Manifestări:
~ Debut brusc.
~ Copilul devine imobil, cu privirea fixă, îşi pierde cunoştinţa, cade din picioare.
~ În faza tonică (durează ½-1 minut) musculatura este contractată, maxilare încleştate, globi
oculari ficşi, apnee.
~ Faza a treia, clonică (1-2 minute → 10-15 minute sau 1 h) se caracterizează prin contracţii
generalizate ritmice, mişcări sacadate ale capului, musculaturii feţei, membrelor, mişcări violente ce
fac copilul să cadă din pat, limba este muşcată şi apară saliva sangvinolentă, respiraţie zgomotoasă.

60
 ~ În faza a patra, de rezoluţie, contracţiile încetează, musculatura devine frască, copilul îşi
revine, dar este confuz, obosit, somnoros, dezorientat.
Conduita de urgenţă:
~ Transport cât mai urgent la spital.
~ Se asigură pat cu rezemători laterale.
~ Poziţie decubit lateral pentru a nu-şi aspira saliva.
~ Se interzic ciupiturile, pălmuielile, strigătele.
~ În febră se dau antitermice fără cofeină sau Acalor (Paracetamol, Aminofenazonă).
~ Nu se fac împachetări reci.
~ Se recomandă băi reci de la 370 C la 330 C.
~ Se administrează Diazepam cu efect anticonvulsivant.
~ Se fac recoltări biochimice pentru determinări de glicemie, uree, ionograma etc.
Îngrijirea generală:
~ Se asigură o ambianţă liniştită, fără zgomote.
~ Se împiedică autotraumatizarea.
~ Se culcă bolnavul pe pat cu capul într-o parte.
~ Se previne muşcarea limbii introducând un depărtător, o piesă din cauciuc sau material
textil între dinţi.
~ Se împiedică ştrangularea, desfăcând haina la gât, cravata etc.
~ Se aspiră secreţiile oro-faringiene.
~ Nu se fac manevre de resuscitare.
~ Nu se administrează oxigen.
După criză se face toaleta parţială şi se asigură lenjerie parţială.

19.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU FEBRĂ

→ Hipertermia este temperatura corpului peste valoarea normală de 37 0C considerată la
adult.
→ Manifestări:
~ Subfebrilitatea – menţinerea temperaturii corporale între 37-380C.
~ Febră moderată - menţinerea temperaturii corporale între 38-390C.
~ Febră ridicată – menţinerea temperaturii corporale între 39-400C.
~ Hiperpirexie – menţinerea temperaturii corpului peste 400C.
61
 ~ Frisoane – contracţii musculare puternice cu senzaţie pronunţată de frig.
~ Tegumente roşii calde, umede – pielea la început este palidă, apoi roşie, caldă,
apoi transpirată.
~ Piloerecţie – piele de găină la senzaţia de frig.
~ Sindrom febril – o grupare de semne ca: cefalee, tahicardie, tahipnee, inapetenţă,
sete, oligurie, urini concentrate, convulsii, halucinaţii, dezorientare, delir.
~ Erupţii cutanate – macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase.

Plan de îngrijire – îngrijirea pacientului cu hipertermie

Obiective de îngrijire Intervenţii aplicate

 Pacientul
menţină temperatura corpului în
limite fiziologice.
 Pacientul să
echilibrat hidroelectrolitic.
 Pacientul să aibă o
stare de bine fizic şi psihic.
- Aerisirea încăperii.
- Asigurarea îmbrăcămintei lejere.
- Aplică comprese reci, împachetări reci, pungă cu
să-şi gheaţă, frecţii alcoolizate.
- Încălzeşte pacientul în caz de frisoane.
- Administrează medicaţia recomandată de medic:
antiaritmice, antibiotice.
- Recoltează la recomandare hemoculturi,
hemogramă, VSH, spută.
- Calculează bilanţul ingesta-excreta pe 24 ore.
fie
- Serveşte pacientul, înaintea tehnicilor de recoltare şi
examinare.
- Schimbă ori de câte ori este nevoie lenjeria de corp
şi de pat.
- Menţine igiena tegumentelor.
- Pregăteşte psihic pacientul înaintea tehnicilor de
recoltare şi examinare.

20.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU INCONTINENȚĂ DE MATERII

FECALE

62
 Incontinenţa de materii fecale poate rezulta în urma unor afecţiuni (infecţie intenstinală),
traumatisme ale măduvei spinării, pierderii stării de conştienţă, deterioare a activităţii sfincterelor,
creşterea presiunii abdominale, leziuni obstetricale, etc.
Copiii şi persoanele în vârstă sunt predispuse la incontinenţă fie prin lipsa de control a
sfincterelor, fie prin procesul de îmbolnăvire.

INTERVENŢIILE ASISTENTEI, AUTONOME Şl DELEGATE

Pacientul să prezinte tegumente şi mucoase integre şi curate
 schimbă lenjeria de pat şi de corp după fiecare eliminare
 asigură igiena locală riguroasă, după fiecare eliminare
 aplică cremă protectoare

Pacientul să-şi recapete controlul sfincterelor

 asigură aport lichidian adecvat, în funcţie de bilanţul hidric (mai mare în prima jumătate a
zilei)
 stabileşte un orar al eliminărilor
 formează deprinderi de eliminare la ore fixe (la început, la un interval mai scurt, iar pe
măsură ce se obţine controlul sfincterelor, intervalul se măreşte)
 învaţă pacientul exerciţii de întărire a musculaturii perineale
 contracţia muşchilor posteriori ai planşeului pelvin, ca şi pentru a împiedica defecarea

Pacientul să fie echilibrat psihic

 asistenta asigură o ambianţă în care să fie respectată intimitatea pacientului
 asistenta asigură o ambianţă în care să fie respectată intimitatea pacientului
 încurajează bolnavul să-şi exprime ceea ce simte în legatura
 cu aceasta problema
 arată simpatie, toleranţă, răbdare, răspunde -plină de solicitudine
 administrează medicaţie simptomatică la indicaţia medicului

21.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU INCONTINENȚĂ URINARĂ

63
 Incontinenţa urinară, poate rezulta în urma unor afecţiuni (infecţie urinara ), traumatisme ale
măduvei spinării, pierderii stării de conştienţă, deterioare a activităţii sfincterelor, creşterea presiunii
abdominale, leziuni obstetricale, etc.
Copiii şi persoanele în vârstă sunt predispuse la incontinenţă fie prin lipsa de control a sfincterelor,
fie prin procesul de îmbolnăvire.
O formă particulară de incontinenţă urinară la copii este reprezentată de enurezisul nocturn, cu
cauze multiple ce necesită îngrijiri complexe.

Manifestări de dependenţă
Incontinenţă urinară
- emisiuni urinare involuntare şi inconştiente
Apare în:
- leziuni medulare
- sfârşitul accesului de epilepsie
- afecţiuni neurologice
- slăbirea funcţiunii sfincterului
- traumatisme
Enurezis
- emisie de urină, noaptea, involuntară şi inconştientă, care
- se manifestă mai frecvent la copiii cu tulburări nevrotice, după vârsta de 3 ani
Iritarea tegumentelor regiunii genitale
- eritem, dermatoze, dermatomicoze, stafilococii, fisuri ale pliurilor.

INTERVENŢIILE ASISTENTEI, AUTONOME Şl DELEGATE

Pacientul să prezinte tegumente şi mucoase integre şi curate
- schimbă lenjeria de pat şi de corp după fiecare eliminare
- dacă este posibil, recomandă purtarea de dispozitive tip pampers care absorb urina şi
nu produc miros neplăcut şi iritaţia tegumentelor
- asigură igiena locală riguroasă, după fiecare eliminare
- aplică cremă protectoare
- instalează sondă vezicală, la indicaţia medicului
Pacientul să-şi recapete controlul sfincterelor

64
  asigură aport lichidian adecvat, în funcţie de bilanţul hidric
 (mai mare în prima jumătate a zilei)
 stabileşte un orar al eliminărilor
 formează deprinderi de eliminare la ore fixe (la început, la un interval mai scurt, iar pe
măsură ce se obţine controlul sfincterelor, intervalul se măreşte)
 trezeşte pacientul din somn pentru a urina
 învaţă pacientul poziţia adecvată, care favozează golirea completă a vezicii
 urmăreşte creşterea presiunii prin masajul vezicii sau prin poziţia aşezat şi aplecat înainte,
care contribuie la declanşarea micţiunii şi la eliminarea urinei rămase
 contracţii ale muşchilor anteriori ai planşeului pelvin, ca şi pentru a opri micţiunea
 contracţia muşchilor se face înainte şi după micţiune, timp de 4 secunde, apoi, relaxarea lor
se repetă de 10 ori
 de 4 ori pe zi, sau mai des, dacă este util
 -oprirea jetului urinar în timpul micţiunii şi reluarea eliminării de mai multe ori
 creşterea capacităţii vezicii urinare prin aşteptarea, timp de aproximativ
 5 minute, de la senzaţia de micţiune până în momentul eliminării
Pacientul să fie echilibrat psihic
- a sistenta asigură o ambianţă în care să fie respectată intimitatea pacientului
- încurajează bolnavul să-şi exprime ceea ce simte în legatura cu aceasta problema
- arată simpatie, toleranţă, răbdare, răspunde -plină de solicitudine
- administrează medicaţie simptomatică la indicaţia medicului

22.ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE A UNUI PACIENT CU ANESTEZIE

GENERALĂ

Bolnavul sub anestezie generală trebuie supravegheat cu toată atentia până la revenirea completă a
stării de cunoștință, cât și în perioada ce urmează.
De altfel transportul din sala de operație se execută după revenirea acestor reflexe.
Până la trezire , bolnavul este așezat în decubit dorsal, cu capul într-o parte , sau în decubit
lateral.
Supravegherea Apariția palorii însoțite de transpirații reci și răcirea extremităților indică

65
faciesului starea de șoc
Apariția cianozei, chiar redusă indică insuficiența respiratorie sau
circulatorie;se administrează oxigen pe sondă endonazal
Supravegherea La trezire poate să prezinte o stare de agitație, atenție să nu își smulgă
comportamentulu drenurile, perfuzia,să nu se ridice din pat , va fi imobilizat dacă este nevoie.
i
Supravegherea Respirația trebuie să fie ritmică, de amplitudine normală
respirației Jena respiratorie trădează încărcarea bronșică cu mucozități(se
aspiră);căderea limbii;
inundarea căilor respiratorii cu vomismente ( se previne prin poziția
bolnavului.
Supravegherea Pulsul trebuie să fie regulat,rărindu-se în mod progresiv
pulsului Pulsul filiform este un semn de hemoragie, sau de altă natura critică
Supravegherea TA va fi controlată în mod ritmic
TA Prăbușirea TA concomitent cu reducerea tensiunii diferențiale însoțită de
accelerarea pulsului indică starea de șoc provocată de hemoragie - se anunță medicul

Supravegherea Pansamentul trebuie să rămână uscat,să nu se îmbibe cu sînge sau serozitate

pansamentului
Schimbarea După trezire se așează în poziție semișezândă
poziției
bolnavului
Îngrijirea Pt. a umidifica mucoasa bucală se șterge cu tampoane umezite în soluții
mucoasei bucale diluate de bicarbonat de Na;acid boric, permanganat de potasiu sau se folosesc
preparate comerciale daca sunt disponibile;se ung buzele cu glicerina boraxata.
Prevenirea Se efectuează frecții cu alcool la nivelul regiunii dorsale și a călcâielor,se
escarelor evită umezeala, se schimbă des poziția
Evacuarea vezicii Se stimulează micțiunea:
spontan pe aplicarea pe regiunea pubiană a unei buiote(daca nu este
contraindicat), lasând apa de la robinet să curgă, sau prin introducerea bazinetului
încălzit sub bolnav,
sau prin sonadj vezical
Asigurarea Seara se administrează un hipnotic ușor
somnului

66
 23.ÎNGRIJIRE POSTOPERATORIE DUPĂ RAHIANESTEZIE

Anestezia spinalã de conducere _constã în blocarea conducerii la nivel nervos central. Poate fi
periduralã sau rahianestezie.
Anestezia periduralã – epidurala _ rãdãcinile nervilor spinali sunt blocate prin aplicarea unui
anestezic local în spatiul peridural.
Anestezia spinala- RAHIANESTEZIA – introducerea unei substanţe anestezice intrarahidian,
substanta care ajunge la rădăcinile nervilor rahidieni şi opreşte transmiterea influxului nervos, ceea ce
determină paralizia musculară temporară şi reversibilă şi abolirea sensibilităţii la nivelul locului unde
s-a făcut injecţia şi dedesubtul acesteia.
Ca substanţă anestezică se poate folosi Novocaină (Procaină) 2-4 -8%, Marcaină, etc
Se utilizează în chirurgia subombilicală, obstetricală, urologică, ortopedica.

Contraindicatii:
 hipovolemia
 tratament cu anticoagulante
 infecţia tegumentară la locul injectării
 pacienţii necooperanţi
 refuzul pacientului
 deformaţii de coloană
 intervenţii foarte lungi
 sdr.de HTIC

Supravegherea clinică şi monitorizarea electronica este strict necesară în etapa

postoperatorie precoce şi anume:
 frecvenţa respiratorie, tipul de respiraţie, coloraţia tegumentelor şi mucoaselor, , diureza,
volumul drenajelor,
 monitorizarea respiratorie: pulsoximetria (SpO2),
 monitorizarea cardiovasculară: frecvenţa şi amplitudinea pulsului, timpul de umplere
capilara, măsurarea presiunii arteriale, supravegherea ECG,
 monitorizarea temperaturii centrale, etc.
Este indicată perfuzia care trebuie să răspundă uneia sau mai multor indicaţii precise:

67
 aport volemic, aport/suplimentare hidro-electrolitică, analgezie, alte medicaţii etc.
Transportul din sala de
operatie
Instalarea pacientului la
pat
Supravegherea funcțiilor
vitale și vegetative
Supravegherea micțiunii
Revenirea sensibilității
Combaterea cefaleei
Supravegherea plagii
operatorii si a drenajelor
Depistarea incidentelor
Accidente
Se efectuează în poziție orizontală
Bolnavul va fi instalat in pozitie orizontală, cel puțin 24 ore, fără
pernă
Pulsul poate fi ușor bradicardic.
TA poate fi ușor scăzută datorită vasodilatației periferice prin paralizia
nervilor motorii
Micțiunea poate apărea spontan stimulată , in caz de retentie se
efectueaza sondaj vezical.
Sensibilitatea in membrele inferioare reapare treptat de la radăcina
nervoasa spre extremități
Se notează ora reapariției sensibilității în haluce
Evitarea miscarii capului sau a flectarii acestuia timp de 6 ore dupa
interventie (apare din cauza perturbarii dinamicii lichidului cefalo-rahidian)
Infiltrarea pansamentelor de la plaga operatorie, nefunctionarea
drenajelor, eventuala singerare la nivelul plagii se anunta imediat medicului.
- cefaleea se combate prin aplicare pungii cu gheață, sau a
compreselor reci pe cap
-incontinenta materiilor fecale
-apariția grețurilor, redorii cefei, trebuiesc anunțate medicului.
Ascensionarea substantei anestezice se poate solda cu stop respirator
prin paralizia diafragmului şi a muschilor intercostali – ceea ce impune
instituirea de măsuri urgente de resuscitare.
68
 24.INJECȚIA INTRADERMICĂ, INJECȚIA INTRAMUSCULARĂ,
INJECȚIA INTRAVENOASĂ, INJECȚIA SUBCUTANATĂ
Definiţie ~ Injecţia reprezintă introducerea traumatică a substanţelor medicamentoase
sub formă lichidă în organism prin intermediul unui ac adaptat la seringă.
Scop ~ Terapeutic → pentru ameliorarea sau vindecarea diferitelor afecțiuni.

~ Explorator → pentru stabilirea diagnosticului.

~ Anestezic → injectarea anestezicilor.
Avantajele ~ Dozaj corect şi exact.
injecției ~ Efect instalat rapid, absorbţie uşoară şi completă.
Calea de ~ Intravenos (iv).
administrare ~ Intramuscular (im).
~ Intradermic (id) → în grosimea pielii.
~ Subcutanat (sc) → hipodermic (sub piele).
! Alegerea căii de administrare se face în funcție de scopul injecției, rapiditatea
apariției efectului dorit, compatibilitatea țesuturilor cu substanța injectabilă.
Medicament ~ Soluţii injectabile – fiole, flacoane: soluţii apoase, soluţii uleioase,

e injectabile suspensii – pentru absorbţie întârziată.

~ Flacoane cu pulbere – însoţite de solvent.
~ Soluţii încărcate în seringi – pentru unică folosinţă.
Timpii unei ~ Pregătirea materialelor.
injecții ~ Pregătirea pacientului.
~ Pregătirea seringii.
~ Pregătirea locului injecţiei.
~ Executarea injecţiei.
~ Supravegherea efectului medicamentului.
Reguli ~ Se verifică:
generale o Medicamentul prescris.
o Concordanţa între prescripţie şi pacient.
o Doza – concentraţia – modul de administrare.
o Volum soluţiei de injectat pentru adaptarea seringii.
o Integritatea fiolei, a ambalajului.
o Valabilitatea.
o Modul de păstrare şi depozitare.
69
 o Pulberea şi solventul.
o Doza unică sau multiplă.
o Încălzirea medicamentului păstrat la rece pentru a preveni iritare
locală.
~ Se verifică materialul şi instrumentarul necesar administrării.
~ Se verifică soluţia injectabilă → să fie clară, transparentă, fără flocoane
sau precipitat.
Materiale şi ~ Seringă cu ac adaptate injecţiei.

instrumente ~ Acele au lungimi diferite şi culori convenţionale:

necesare o Galben, verde (i.m., i.v.).
o Albastru, mov (s.c.) →(1)
o Roz (recoltare, dizolvare şi aspirare soluţii). → (2)
o Verde (i.m., i.d.). → (3)
o Negru, gri (i.m., i.v.). → (4)
o Portocaliu (s.c.).
~ Soluţie de injectat verificată.
~ Tampoane cu alcool, eter sau benzină → pentru dezinfecţia tegumentelor.
~ Garou sau bandă elastică (pentru injecţia intravenoasă).
~ Leucoplast.
~ Mănuşi de protecţie.
~ Material pentru protecţia lenjeriei.
~ Tăviţă renală.
~ Trusă cu medicaţie de urgenţă pentru eventualele accidente → adrenalină,
efedrină, cardiotonice, calciu, Romergan etc.
Pregătirea ~ Se anunţă pacientul, se explică tehnica şi necesitatea ei.

bolnavului ~ Se informează pacientul asupra durerii resimţite.

~ Se aşează pacientul în poziţie comodă, atât pentru el, cât şi pentru asistenta
care execută tehnica → în funcţie de tipul de injecţie şi de capacitatea de mobilizare a
acesteia.
~ La nevoie se rade pilozitatea de pe locul ales.
~ Se dezinfectează locul şi se lasă să se usuce.
Montarea şi ~ Se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.
încărcarea ~ Se desface ambalajul de sus în jos.

70
seringii ~ Se înşurubează acul de amboul seringii.
~ Se dezinfectează (cu tampon cu alcool) gâtul fiolei şi se deschide fiola
(după ce lichidul din gâtul fiolei revine în fiolă prin mişcări de rotaţie).
~ Se îndepărtează protecţia acului şi se aspiră soluţia în seringă, înclinând
treptat fiola.
~ Nu se ating pereţii fiolei cu acul.
~ Încărcarea seringii din flacoane cu dop de cauciuc:
o Se îndepărtează apărătoarea metalică şi se dezinfectează dopul.
o Se aspiră aer în seringă în cantitate egală cu lichidul ce trebuie
aspirat din flacon.
o Se perforează flaconul şi se răstoarnă.
o Se introduce aerul sub presiune în flacon → lichidul se goleşte
singur în seringă.
o Se schimbă acul.
~ Emulsiile injectabile se agită înaintea utilizării.
~ Pregătirea flacoanelor cu pulberi:
o Se aspiră în seringă solventul.
o Se dezinfectează dopul flaconului cu pulbere.
o Se perforează dopul de cauciuc şi se introduce solventul.
o Se agită flaconul până când lichidul devine limpede.
o Se aspiră soluţia medicamentoasă în seringă.
o Se schimbă acul.
~ Se elimină aerul din seringă până apare pe ac prima picătură de soluţie.
~ Se ataşează protecţia la ac.
~ Injectarea se face imediat după încărcarea în seringă.
Precauţii ~ Au ca scop prevenirea transmiterii infecţiilor pe cale sanguină.
universale ~ Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.
~ Sângele sau alte fluide biologice sunt potenţial contaminate.
~ Acele şi obiectele utilizate în tehnica injecţiilor sunt contaminate după
execuţia tehnică.
~ În caz de tăiere accidentală rana se protejează cu pansament oclusiv, iar
tratamentul se continuă numai după îmbrăcarea altor mănuşi curate.
~ După folosire mănuşile se aruncă.
Tehnica ~ Injectarea este întotdeauna lentă – pentru a preveni apariţia durerilor.
generală a ~ Injectarea intravenoasă lentă sau foarte lentă previne apariţia
71
injecțiilor complicaţiilor.
~ Locul puncţiei se acoperă cu tampon, iar acul se retrage brusc.
~ După injectare se comprimă uşor locul.
~ În cazul puncţiei arteriale, se aplică pansament compresiv – mai mult timp.
~ Se desface garoul înaintea injectării soluţiei.
Observaţii ~ În cadrul stagiilor de învăţământ clinic elevii au posibilitatea de a efectua
injecţii numai sub directa îndrumare şi supraveghere a instructorului de practică
sau a unui cadru medical care posedă cunoştinţe profesionale, capacitate şi manualitate
tehnică şi care poartă întreaga responsabilitate a efectuării injecţiilor de către
practicanţi.
~ Fiola tăiată se administrează imediat.
~ Fiolele neetichetate se aruncă.
~ În cazul tratamentelor de lungă durată este obligatorie alternarea locului
injecţiei.
~ Pentru fiecare injecţie se foloseşte seringă cu ac individual.
~ Soluţiile uleioase care se încarcă greu în seringă se încălzesc în apă caldă
pentru fluidizare.
~ Substanţele precipitate se agită bine până dispare orice depozit de pe fundul
fiolelor.
~ Unele medicamente pot flocula în fiole (fapt specificat pe ambalaj); se
administrează după încălzire în apă caldă.
~ Fiola în care cad cioburi de sticlă la deschidere se aruncă.

EXECUTAREA INJECŢIEI INTRADERMICĂ

Definiţie ~ Introducerea de 0,1 ml substanţe medicamentoase – soluţii izotone – în

organism, prin intermediul unui ac fin cu vârf tăiat scurt ataşat la o seringă, în stratul
dermic.
Scop ~ Terapeutic → desensibilizări în afecţiuni alergice, vaccinarea BCG la
sugari.
~ Explorator → intradermoreacţia (IDR la tuberculină etc.).
~ Anestezic → infiltrarea dermică cu anestezic.
Locul ~ Faţa antero-internă a antebraţului.
injecţiei ~ Faţa externă a braţului şi a coapsei.
intradermice ~ În scop anestezic → pe orice suprafaţă a corpului.
72
Materiale şi ~ Seringă de 0,5-1 ml cu ac fin cu vârf tăiat scurt.
instrumente ~ Material general pentru executarea unei injecţii.
necesare ~ Soluţia de injectat.
Pregătirea ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
bolnavului ~ Se aşează bolnavul în repaus comod – în decubit dorsal.
~ Se dezveleşte locul ales.
Execuţie ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
~ Se întinde şi se imobilizează piele antebraţului cu policele, indexul şi
mediusul mâinii stângi.
~ Se introduce vârful acului în grosimea pielii, tangenţial pe suprafaţa
pielii, cu bizoul în sus, până dispare complet orificiul acului.
~ Se injectează lent în grosimea stratului dermic.
~ Se formează o papulă albă de aspectul cojii de portocală de 5-6 mm
diametru, o înălţime de 1-2 mm la 0,1 soluţie injectată.
~ Se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.
~ Se ordonează materialele folosite.
Incidente şi ~ Revărsat lichidian → când acul a intrat parţial în derm.
accidente ~ Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă
de portocală → când acul a pătruns prea profund.
~ Lipotimie sau stare de şoc → când se introduc soluţii alergene.
~ Tulburări trofice → din cauza distensiei puternice prin injectarea de soluţii
hipotone.
~ Necroza unor porţiuni de tegument → prin reacţie intensă la locul injecţiei.
Observaţii ~ Nu se face dezinfecţia cu alcool a locului injecţiei dacă se face testare la
tuberculină → alcoolul inactivează tuberculina.
~ Pentru anestezie locală injecţie se poate face pe orice suprafaţă a corpului →
obligatoriu după testarea sensibilităţii organismului la anestezic!
~ În cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: Adrenalină, Efedrină,
Hemisuccinat de Hidrocortizon, cardiotonice.
~ Nu se injectează în regiunile cutanate cu foliculi piloşi.

INJECȚIA INTRAMUSCULARĂ

73
 Definiţie ~ Introducerea de substanţe medicamentoase – soluţii izotone cristaline,
uleioase sau a unei substanţe coloidale în stratul muscular, prin intermediul unui ac
ataşat la o seringă.
Scop ~ Terapeutic

Locul injecţiei ~ Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui

intramusculare trohanter – (pătratul supero-extern fesier).
~ Muşchii externi şi anteriori ai coapsei – 1/3 mijlocie.
~ Muşchiul deltoid.
~ La sugari – regiunea mijlocie a coapsei.
Materiale şi ~ Material general pentru executarea unei injecţii.
instrumente ~ Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie
necesare injectată.
~ Ac intramuscular lung (4, 5, 6, 7 cm) cu bizou lung.
~ Soluţia medicamentoasă.
Pregătirea ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
bolnavului ~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit ventral, lateral, şezând sau în
picioare.
~ Se dezveleşte locul ales.
Execuţie ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Obişnuit se injectează la nivelul pătratului supero-extern fesier.
~ Se dezinfectează locul injecției cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată –
muşchiul să fie moale.
~ Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi
siguranţă.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă şi se injectează lent.
~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru
accelerarea resorbţiei.
Intervenţii după ~ Se aşează bolnavul comod, în repaus, 5-10 minute..

tehnică ~ Se ordonează materialele folosite.

Incidente şi ~ Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii
accidente nervoase – se retrage acul şi se schimbă locul injecţiei.
~ Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
~ Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical.
74
 ~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~ Hematom.
~ Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.
~ Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi
antisepsie.
~ Embolie uleioasă –introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-
un vas de sânge.
~ Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.
~ Transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale – prin
refolosirea seringilor şi acelor.
Observaţii ~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare,

acnee, foliculită, furuncule etc.

~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~ Verificarea poziţiei acului pentru soluţiile colorate se face prin
detaşarea seringii.
~ Cantitatea maximă de medicament injectat este de 5 ml →pentru a
nu se mări riscul de infecţii – abces postinjectabil.

INJECȚIA INTRAVENOASĂ
Definiţie ~ Injecţia intravenoasă reprezintă introducerea traumatică în circulaţia
venoasă a soluţiilor medicamentoase izotone sau hipertone, prin intermediul unui
ac ataşat la o seringă.
Scop ~ Terapeutic, explorator, anestezic.
Locul injecţiei ~ Venele de la plica cotului → unde venele antebraţului – cefalică şi

intravenoase bazilică.
~ Venele de pe faţa dorsală a mâinii.
~ Vena maleolară, vena pedioasă,. vena poplitee, vena tibială posterioară.
~ Vena jugulară.
~ Vena femurală.
~ Venele epicraniene la sugari şi copii.
Materiale şi ~ Material general pentru executarea unei injecţii.
instrumente ~ Seringă de capacitate corespunzătoare.
necesare ~ Ac de 25 mm cu bizou scurt → mai subţire decât cel pentru puncţia
venoasă.
75
 ~ Soluţia medicamentoasă cristalină izotonă sau hipertonă.
Pregătirea ~ Se anunţă bolnavul şi i se explică tehnica şi necesitatea ei.
bolnavului ~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit dorsal, comod, cu braţul
sprijinit pe pernă tare, protejată cu muşama şi aleză sau în fotoliu de recoltare.
~ Se dezveleşte locul ales – având grijă ca mâneca să nu stânjenească
circulaţia.
Execuţie ~ Injecţia intravenoasă cuprinde 2 timpi:
o Puncţia venoasă.
o Injectarea soluţiei medicamentoase.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se aplică garoul la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei.
~ Se palpează locul puncţiei şi se dezinfectează cu un tampon cu alcool.
~ Pentru favorizarea evidenţierii venei se cere bolnavului să-şi închidă şi
să-şi deschidă de câteva ori pumnul şi să rămână apoi cu pumnul strânsul sau se
masează antebraţul dinspre pumn spre plica cotului.
~ Se puncţionează vena şi se pătrunde în lumenul ei cca. 1 cm.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirarea sângelui în seringă.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ Se injectează lent sau foarte lent pentru a preveni apariţia complicaţiilor.
~ Se aplică o compresă pe locul puncţiei şi se retrage acul brusc, pe
direcţie de introducere.
Intervenţii după ~ Se menţine compresa pe locul puncţiei cca. 3 minute şi nu se îndoaie

tehnică braţul.
~ Se aşează bolnavul comod, în repaus.
~ Se ordonează materialele folosite.
Incidente şi ~ Durere – la puncţionarea pielii. Se opreşte injectarea şi se verifică
accidente poziţia acului.
~ Embolie gazoasă – introducerea de aer în cantitate mare, brusc, în
sistemul vascular.
~ Embolie uleioasă – prin greşirea căi de administrare a substanţelor
uleioase.
~ Hematom şi revărsat sanguin – prin străpungerea venei sau prin
retragerea acului fără a ridica garoul (staza).
~ Tumefierea bruscă a ţesutului - revărsarea soluţiei injectate în afara
76
 venei.
~ Flebalgie – durere vie pe traiectul venei prin efect iritativ sau prin
injectare prea rapidă.
~ Valuri de căldură, senzaţiei de uscăciune în faringe – se impune
injectarea mai lentă.
~ Perforarea venei – injectarea paravenoasă a soluţiei.
~ Ameţeli, lipotimie, colaps – se întrerupe injectarea şi se anunţă de
urgenţă medicul.
~ Hipotensiune pe cale reflexă – injectarea prea rapidă a soluţiei
medicamentoase.
~ Puncţionarea şi injectarea unei artere – produce necroza totală a
extremităţilor: durere exacerbată, albirea mâinii, degete cianotice. Se întrerupe
de urgenţă injectarea.
Observaţii ~ Pacientul este supravegheat pe tot timpul administrării.

~ Staza de garou trebuie să oprească numai circulaţia venoasă, menţinând

pulsul radial.
~ Dacă staza venoasă este prea lungă sau prea strânsă pacientul poate
prezenta frison.
~ Nu se puncţionează vena după apariţia hematomului → se comprimă
locul 3-5 minute.
~ Repetarea injecţiei în aceiaşi venă se face tot mai central faţă de
puncţiile anterioare.
~ Alegerea celei mai bune vene se face după aplicarea garoului.
~ Abordul periferic este făcut de asistenta medicală, iar abordul central de
către medic.
~ Abordul venos profund este realizat de către medic în condiţii de tip
protocol-operator → vena jugulară internă, vena femurală, vena subclaviculară.

INJECȚIA SUBCUTANATĂ
Definiţie ~ Introducerea în organism de substanţe medicamentoase lichide izotone,
nedureroase, prin intermediul unui ac în ţesutul celular subcutanat (hipoderm).
Scop ~ Terapeutic → injectarea soluţiilor cristaline, perfuzie subcutanată

hidratantă.
77
Soluţii indicate ~ Soluţii cristaline.
~ Soluţii uleioase în cazuri speciale.
Soluţii ~ Compuşii metalelor cu greutate moleculară mare (Bi, Hg, Iod → produc
contraindicate necroze locale).
~ Este stric interzisă administrarea de NaCl pe această cale.
Locul injecţiei ~ Locuri frecvent utilizate:
subcutanate o Faţa externă a braţului.
o Faţa superoexternă a coapsei.
o Flancurile peretelui abdominal.
~ Regiunea deltoidiană.
~ Regiunea supra- şi subspinoasă a omoplatului.
~ Regiunea subclaviculară.
~ Regiunile centrale fesiere.
Materiale şi ~ Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie
instrumente injectată.
necesare ~ Ac steril hipodermic, lung de 30-52 mm şi diametru de 6/10, 7/10, 8/10,
cu bizou lung.
~ Soluţia medicamentoasă cristalină izotonă sau soluţie uleioasă în cazuri
speciale.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţie dezinfectantă → alcool, tinctură de iod, eter, benzină iodată.
Pregătirea ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
bolnavului ~ Se aşează bolnavul în repaus → în mod obişnuit se aşează pacientul în
poziţie şezând cu membrul superior sprijinit pe şold şi faţa externă a braţului
dezvelită (când injecţia se execută la nivelul feţei externe a braţului).
~ Se dezveleşte locul ales.
Execuţie ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se dezinfectează locul puncţiei.
~ Se cutează pielea fixând-o între degetele de la mâna stângă şi ridicând-o
de pe planurile profunde.
~ Se puncţionează pe direcţia axului longitudinal al cutei, în profunzimea
stratului subcutanat, la o adâncime de 2-4 cm → paralel/perpendicular cu suprafaţa
regiunii.
~ Trecerea de stratul dermic este semnalată prin senzaţia de învingere a
78
 unei rezistenţe, iar vârful acului se poate mişca liber.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.
~ Se relaxează pliul şi se injectează lent, cu presiune uşoară pentru a nu
destinde brusc ţesutul subcutanat.
Intervenţii după ~ După injectare se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând

tehnică uşor zona pentru a închide traiectoria acului şi a favoriza circulaţia locală în
vederea accelerării resorbţiei.
~ Resorbţia începe după 5-10 minute de la injectare.
Incidente şi ~ Durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau distensia
accidente bruscă a ţesuturilor.
~ Durere – la administrarea de soluţii de NaCl.
~ Ruperea acului.
~ Embolie uleioasă – prin injectare într-un vas de sânge.
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~ Hematom.
~ Abces – prin infectarea hematogenă.
~ Infecţii – prin nerespectarea normelor de igienă.
Observaţii ~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc → se schimbă periodic locul.
~ NU se injectează substanţe iritante.
~ NU se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare,
acnee, foliculită, furuncule etc.
~ Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de
sodiu.
~ Prin acelaşi ac se pot injecta mai multe fiole de medicament, fie prin
detaşarea seringii şi reîncărcarea ei, fie prin adaptarea altei seringi deja încărcată.
~ Dacă cantitatea de soluţie injectabilă este mai mare se schimbă direcţia
acului sub piele fără a fi scos din locul pe unde traversează pielea.

79
 25.INSTALAREA UNUI CATETER VENOS PERIFERIC

Definiţie ~ Cateterul intravenos periferic (branulă) – canulă flexibilă – este

prevăzut cu mandrin şi dispozitiv translucid pentru observarea picăturilor de
sânge.
Avantaje ~ Un cateter periferic permite administrarea de soluţii lichide, sânge şi
derivate din sânge.
~ Administrarea tratamentului prin branule scuteşte pacientul de multiple

înțepături.
~ Se permite menţinerea unei linii venoase continue şi administrarea de
bolusuri etc.
Locul inserţiei ~ Vena cefalică sau bazilică a braţului

cateterului ~ Venele de partea dorsal a mâinii

venos periferic ~ Venele de la nivelul piciorului (cu risc crescut de tromboflebită)
~ Se va începe cu venele din porţiunea distală pentru a schimba, cu
timpul, locul puncţionării din ce în ce mai proximal.
~ Dacă se adm. o substanţă iritantă sau un volum mare de lichide se alege
o venă mare.
Contraindicaţii ~ Este contraindicată inserția cateterului periferic la braţul care prezintă

leziuni, edeme, arsuri, la braţul sau mâna corespunzătoare plăgii operatorii la

pacientele mastectomizate.
Materiale şi ~ Tipuri de catetere: Cateter i.v. cu canulă. Cateter i.v. cu canulă şi

instrumente valvă.
necesare ~ Soluţia de injectat / perfuzat
~ Seringă cu capacitate adaptată cantităţii de soluţie de injectat
~ Seringă cu soluţie normal salină sau cu soluţie diluată de heparină
(diluţia de heparină se pregăteşte cu 10 până la 100 unităţi pe ml din care se trage
în seringă de 3 ml)
~ Garou
~ Tampoane cu alcool, eter sau benzină → pentru dezinfecţie.
~ Leucoplast sau fixator transparent pentru cateter

80
 ~ Mănuşi de protecţie.
~ Tăviţă renală.
Pregătirea ~ Se confirma identitatea pacientului
bolnavului ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus comod – cu braţul dezvelit, sprijinit şi
poziţionat în jos pentru a permite umplerea venelor braţului şi mâinii
Precauţii ~ Au ca scop prevenirea transmiterii infecţiilor pe cale sanguină.

universale ~ Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.

~ Sângele sau alte fluide biologice sunt potenţial contaminate.
~ Acele şi alte obiecte utilizate în tehnica injecţiilor sunt contaminate
după utilizare.
~ În caz de tăiere accidentală rana se protejează cu pansament oclusiv, iar
tratamentul se continuă numai după îmbrăcarea altor mănuşi curate.
~ După folosire mănuşile se aruncă.
Montarea ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
(inserţia) ~ Se aplică garoul cu cca. 15 cm mai sus de locul inserţiei. Garoul nu se
cateterului menţine mai mult de 3 minute, iar dacă nu s-a reuşit inserarea cateterului se va
venos desface garoul pentru câteva minute şi se reia tehnica. Se verifică pulsul radial şi
dacă nu este palpabil se va lărgi puţin garoul pentru a nu face ocluzie arterială
~ Se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.
~ Se desface ambalajul de sus în jos.
~ Se îndepărtează protecţia acului.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
~ Se întinde şi se imobilizează piele antebraţului.
~ Se executa puncţia venoasă cu branula ţinută între degete sau de
„aripioare”.
~ Se introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de
aproximativ 15 grade, direct prin piele până în venă printr-o singură mişcare →
dacă apare sânge în capătul cateterului se confirmă prezenţa în venă
~ Când apare sângele există mai multe metode de a introduce cateterul în
venă.
o Se desface garoul şi se continua împingerea cu grijă a
cateterului până la jumătatea sa, apoi se scoate acul în acelaşi timp cu

81
 împingerea totală a canulei de plastic, ataşând imediat fie perfuzorul fie
seringa; se presează uşor vena pentru a împiedica sângerarea.
o Fie se scoate acul imediat după puncţionarea venei şi
apariţia sângelui şi se ataşează rapid şi steril perfuzorul soluţiei de
administrat. Se porneşte perfuzia în timp ce cu o mână se fixează vena
şi cu cealaltă se împinge canula de plastic.
~ Nu se retrage mandrinul decât în momentul când apare sângele la
capătul cateterului.
Intervenţii după ~ După introducerea cateterului se curăţă locul cu tampon alcoolizat.
~ Acul cateterului se aruncă în recipientul de înţepătoare.
montarea
~ Se reglează ritmul de administrare şi se fixează cateterul cu un fixator
cateterului
transparent şi semipermeabil după ce se usucă dezinfectantul de pe piele.
~ Fixatorul se desface în mod steril şi se aplică pe locul de inserţie lipind

bine marginile pentru a preveni ieşirea accidentală a cateterului.

Întreţinerea ~ Se dezinfectează capătul branulei unde se va ataşa seringa sau

unui cateter perfuzorul.

~ Se aspiră întâi cu seringa pentru a verifica dacă apare sânge → dacă
venos
branula este corect poziţionată şi este permeabilă.
~ Dacă nu apare sânge la aspirare, se aplică un garou nu foarte strâns

deasupra locului unde este branula şi se menţine aproximativ un minut, apoi se

aspiră încă o dată.
~ Dacă sângele tot nu apare, se desface garoul şi se injectează fără a

forţa, câţiva ml de soluţie normal salină sau heparină diluată.

~ Dacă nu se întâmpină rezistenţă se va administra apoi soluţie normal

salină (pentru a spăla eventualele urme de heparină care pot fi incompatibile cu

unele medicamente) observând cu atenţie dacă apare durere sau semne de infiltrare
a tegumentelor.
o ATENŢIE! Dacă apare durerea, semne de rezistenţă la injectare şi
se observă infiltraţie, se va scoate branula şi se va monta una nouă!
~ După administrarea medicaţiei cu seringa se va spăla branula cu soluţie

normal salină şi apoi cu heparină diluată pentru a nu se forma trombi.

~ După fiecare injectare se spală cu soluţie diluată de heparină sau

soluţie normal salină pentru a preveni formarea cheagurilor.

Recomandări ~ Îndepărtarea cateterului se face la terminarea terapiei intravenoase sau

tehnice când cateterul nu mai este funcţional.

~ Se aplică o compresă sterilă şi se scoate branula printr-o mişcare

paralelă cu pielea.
82
 ~ Se va inspecta branula scoasă pentru ca să nu lipsească din ea porţiuni
care să se fi rupt accidental şi să intre în circulaţia sangvina a pacientului
~ Se comprimă locul puncţionării 1-2 minute, se curăţă zona şi se aplică

un bandaj adeziv
~ Dacă apar secreţii la locul de inserţie a cateterului capătul acestuia va fi

tăiat cu o foarfecă sterilă direct într-un recipient steril şi trimis la laborator pentru
analizare
~ Se recomandă pacientului să rămână cu mâna în repaus 10 minute şi să
menţină bandajul adeziv timp de 1 ora de la îndepărtarea branulei
Incidente şi ~ Flebite (roşeaţă de-a lungul venei, durere, edem, scleroza venei, uneori

accidente febră).
~ Extravazarea soluţiilor (apare o tumefacţie la locul de inserţie)
~ Impermeabilitatea cateterului datorita neheparinizării periodice a
cateterului după fiecare administrare, nefolosirii îndelungate sau formării de
cheaguri de sânge atunci când sângele umple cateterul şi staţionează acolo.
~ Hematom datorita perforării peretelui opus în timpul inserării

cateterului
~ Secţionarea cateterului introdus în venă prin reinserţiei acului de-a
lungul tecii de plastic.
~ Reacţii vaso-vagale (colaps brusc al venei în timpul puncţionării,

paloare, ameţeală, greaţă, transpiraţii, hipotensiune) prin producerea spasmului

venos în anxietate şi durere.
~ Tromboze (durere, roşeaţă, umflătură, impermeabilitatea cateterului)
~ Infecţii sistemice ca septicemia sau bacteriemia (febră, frisoane,

indispoziţie fără motiv aparent) datorită unei tehnici nesterile, apariţiei flebitelor,
fixare insuficientă a branulei, menţinerea îndelungată a cateterului, imunitate
scăzută, soluţii perfuzabile contaminate.
~ Reacţii alergice (prurit, bronhospasme, urticarie, edem la locul de

inserţie a cateterului)
~ Embolie pulmonară (dificultate respiratorie, puls slab bătut, creşterea

presiunii venoase centrale, hipotensiune, pierderea conştienţei) datorită împingerii

aerului în venă prin schimbarea flacoanelor de soluţie şi împingerea aerului în
venă.
Observaţii ~ Nu se utilizează la pacienţi cu hipersensibilitate la materiale plastice.
~ Dacă se spală cu soluţie diluată de heparină sau se administrează
heparina ca tratament, înaintea fiecărei administrări de alt medicament se va spăla
întâi cu soluţie normal salină.

83
 ~ Branula chiar funcţională se schimbă la 48-72ore, schimbând şi locul
inserţiei.

26.INTERVENŢII ÎN COLICA RENALĂ

Definitie: Durere vie care apare prin migrarea unui calcul, unui tromb sau fragment de tumora,
localizata în regiunea lombara unilateral cu iradiere dea lungul ureterului spre organele genitale externe si
radacina coapsei

Circumstante de aparitie ( cauze) :

- litiaza renala
- inflamatii uro-genitale :
- pielonefrita ( inflamatia cailor urinare, bazinetului si parenchimul renal)
- pionefroza
- tuberculoza renala
- tumori renale si ale organelor din vecinatate ( rect , colon , uter)

Manifestari de dependenţă ( semne si simptome ) :

- durere cu debut brusc iradiata in hipogastru si regiunea inghinala ,intensificata de miscare
- agitatie in cautarea pozitiei antalgice, anxietate, tenesme vezicale, disurie, polakiurie, greturi,
varsaturi, meteorism, hematurie, tahicardie
- in forme grave: hipotensiune, lipotimie, stare de soc, convulsii, delir ,anurie sau ischiurie
- local: exacerbarea durerii la percutie; la palpare 3 puncte dureroase superior, mijlociu si inferior
- durata colicii 2-6 ore

Interventii de urgenta :
- repaus la pat
- calmarea dureri
- caldura locală
- tratament medicamentos :analgezice, antispastice , antiinflamatoare,
- baia caldă are efect antispastic

84
 Interventii in spital :
- examinari paraclinice
- analize de laborator; sange , urina
- radiografie renala pe gol
- dupa calmare dureri explorari etiologice ; urografie , pielografie, cistografie
- daca durerea nu cedeaza si diagnosticul este cert se administreaza morfina asociata cu un
antispastic
Dupa cedarea durerii :
- antibioteraptie la nevoie
- antilitiazice
- litotritie percutanata
- regim hidric

27.INTERVENŢII ÎN COLICA BILIARĂ

Definitie : Colica biliara este o durere acuta violenta localizata in hipocondrul drept sau in
epigastru cu iradiere in spate, umar sau omoplatul drept survenita in cursul colecistitelor litiazice si
nelitiazice.
Circumstante de aparitie ( cauze):
- litiaza biliara
- colecistata acuta ( inflamatia peretelui colecistic)
- angiocolite (afectiune inflamatorie a cailor biliare extra si intra hepatice)
- colecistita cronica si dischineziile biliare ( tulburari ale motricitatii veziculei biliare )
- parazitoze intraveziculare ( giardia)

Manifestari de dependenta ( semne si simptome) :

 durere
 greturi , varsaturi alimentare sau bilioase

85
  icter
 frison
 diaree
 transpiratii reci
 febra
 vezicula biliara sensibila la palpare
 agitatie
 tahicardie
Interventii de urgenţă :
- colici biliare de intensitate si durata mica fara complicatii: repaus la pat, regim alimentar ,
tratament medicamentos cu : analgezice , antispastice, antiemetice
- colici biliare complicate ( prelungite) : sunt datorate litiazei de coledoc necesită internare de
urgenta si tratament chirurgical.

Interventii in spital:
- analize de laborator : sange , urina
- ecografie, radiografie simpla de hipocondru drept , colecistografie orala, colangiografie I.V
- repaus , regim alimentar
- calmarea durerii
- antibioterapie
- corectarea tulburarilor hidroelectrolitice
- sedative , punga cu gheata (aplicata pe hipocondru drept)
- daca tratamentul igieno-dietetic si medicamentos, nu are rezultatul scontat tratament chirurgical

28.INTERVENŢII ÎN COMA DIABETICĂ

Definitie : Complicatia cea mai grava a diabetului zaharat .

Circumstante de aparitie ( cauze ):
- eroare dietetica post prelungit si nu excesul alimentar
- greseli in dozarea si administrarea insulinei
- surmenaj,infectii , intoxicatii,corticoterapie
Manifestări de dependenta( semne si simptome):
86
 -care anunta coma : greata , varsaturi, dureri abdominale
-cefalee, mialgii
-polipnee cu halena acetonica
-glicemie peste 400 mg%
- in coma :
- dispnee Kussmaul
- tulburari de cunostintă
- deshidratare globala (hTA, extremitati reci, tegumente uscate)
- alte semne : hipotermie , vărsaturi, dureri abdominale , midriază, halenă acetonică
Interventii de urgenta:
- masurarea si supravegherea functiilor vitale (P, TA, R, T)
- tratament cu 20 ui de insulina la domiciliu
- transport de urgenta la spital

Interventii in spital :
- normalizarea echilibrului glucidic prin scaderea glicemiei : administrarea in doze
corespunzatoare a insulinei,bazata pe controlul glicemiei la 2 ore , rezerve alcaline la 2 ore , uree si
electroliti la 4 ore
- corectarea echilibrului hidroelectrolitic administrare de solutii hipotone si hidratare orala
- restabilirea echilibrului acido-bazic ; bilant hidric
- supravegherea si monitorizarea functiilor vitale
- sondaj vezical
- dezobstruarea si mentirea libera a cailor respiratorii superioare
- clisma la nevoie
- supravegherea eliminarilor patologice ( varsaturi ) pentru prevenirea bronhopneumoniei de
aspiratie
- antibioterapie
*Coma diabetica hiperosmolară apare la diabeticii varstnici cu glicemie mare si caracterizata
prin deshidratare masiva si respiratie superficială.

87
 2.INTERVENŢII ÎN CRIZA DE ASTM BRONŞIC

Definiţie: Astmul bronşic = afecţiune respiratorie inflamatorie cronică, caracterizată prin crize de
dispnee paroxistică expiratorie cu remisiune spontană/terapeutică, survenite pe un teren de
hiperreactivitate bronşică (înnăscută/dobândită).
Starea de rău astmatic = criza severă şi prelungită de astm bronşic (dispnee paroxistică
expiratorie cu durata > 24 ore, refractară la tratamentul bronhodilatator obişnuit, însoţită de insuficienţă
respiratorie acută, ameninţând viaţa bolnavului.
Factorii favorizanţi (precipitanţi)/determinanti:
 Alergici - expunere brutală, supraacută la alergenul declanşator(acarieni, par de animale,
alergeni alimentari-ou,capsuni, lapte; medicamente- penicilina,ampicilina,aspirina, algocalmin etc.;
detergenti, coloranti), mucegai, polen, fum, inclisiv fumul de tigara
 Nealergici – factorii infectiosi : infectii in sfera ORL, infectie bronsica acuta
 Expuneri la – frig, ceata, umezeala, trecerea brusca de la cald la frig
 Factori emotionali- emotii puternice, stres
Simptomatologie
a) criza de astm
- simptomele care anunta o criza:rinoree, strănut, cefalee, lacrimare, tuse seaca iritativă
- criza de astm bronşic apare in a doua jumatate a noptii sau dimineata devreme, brutal, cu
dispnee de tip expirator, cu bradipnee şi wheezing
- Expir prelungit
- Anxietate, tahicardie
- Pacientul sta la marginea patului, in sezut, cianotic cu capul pe spate şi sprijinit în mâini, ochii
injectaţi, nările dilatate, jugulare turgescente, şi foloseşte muschii respiratori accesori. Faciesul exprimă
sete de aer: exoftalmie, gură întredeschisă;
- Tegument palid-cenusiu, acoperit de transpirații reci;
- Hipersonoritate pulmonară: raluri sibilante și ronflante;
- La sfarsitul crizei tusea devine productiva cu expectoratie alba vascoasa, perlata

b. Starea de rău astmatic (status astmaticus) - semne de gravitate:

- Dispnee cu polipnee superficială extremă/ bradipnee
- Aspect de "torace blocat" în expir

88
 - Absenţa ralurilor bronşice, cu diminuarea murmurului vezicular
- Transpiraţii profuze, reci
- Semne clinice de insuficienţă respiratorie acută (hipoxemie ± hipercapnie)
- Cianoza caldă a extremităţilor şi buzelor
- Tahicardie marcată (>120/min)/ aritmii supraventriculare
- creşterea TA, urmată de scăderea TA
- Alterare senzorială cu agitaţie, perioade de confuzie şi somnolenţă
- Encefalopatie hipercapnică, până la comă hipercapnică

Conduita practică în urgenţă în criza de astm bronsic:

- verificarea stării de conștiență;
- eliminarea factorului declansator daca este vorba despre unul alergic;
- poziție șezând pentru a-i favoriza respirația;
- oxigenoterapie – oxigenul se administrează umidificat cu debit de 6-8 l/min;
- verificarea funcțiilor vitale (respirație, circulație);
- administrarea medicatiei antiasmatice, cu durata scurta de actiune (spray, aerosol);
- abord venos și instituirea medicației
Bolnavii astmatici au un plan terapeutic stabilit impreuna cu medicul lor curant, care cuprinde atat
tratamentul de fond (administrat zilnic) cat si tratamentul necesar in timpul unei crize de astm bronsic.
Daca criza dureaza mai mult de 1-2 ore, daca simptomele nu cedeaza la medicatia antiasmatica
sau daca starea bolnavului se agraveaza pacientul va fi internat de urgenta; in cazuri extreme internare in
terapie intensive.
1. Criza uşoară/moderată de astm bronsic (fără insuficienţă respiratorie acută);
- Calmarea pacientului, asezarea in pozitie semisezanda care sa favorizeze respiratia
- Oxigenoterapie 5-6 l/min
- Administrarea de medicatie
 Bronhodilatatoare beta2 agonisti de scurta durata (SABA) prin pufuri, nebulizare sau i.v.:
 Aerosoli MDI (Salbutamol sau Ventoline cel mai utilizat) 1-2 pufuri , sau nebulizare sau
administrare injectabila lenta in spital, repetabilă la 6-8 ore, până la dispariţia crizei.
Pe parcursul administrarii medicatiei bronhodilatatoare va continua administrarea de oxigen.
Nebulizarea - Bricanyl aerosol (2 ml, 5 mg) si Atrovent (2 ml, 0,5 mg), cu un debit de oxigen de 6
la 8 l/min, repetata in functie de eficacitate.

89
 Mentinerea unui abord venos periferic cu Glucoza 5%
 Anticolinergice : ipratropium(Atrovent) spray sau prin nebulizare
 Corticosteroizi pe cale orala si intravenoasa
 Bronhodilatatoare de tip metilxantinic:
 Teofilină/aminofilină 5 mg/kg i.v. lent (microperfuzie 20 min.), dacă dispneea nu a cedat
după administrarea corecta a beta 2-simpatomimeticului
2. Criza severă de astm bronsic (cu insuficienţă respiratorie acută);
o internare obligatorie
 Pozitie semisezanda, calmarea pacientului
o Oxigenoterapie pe sondă nazală/mască cu oxigen umidifiat, 5-6 1/min
o Perfuzie continuă (2/3 glucoza 5% + 1/3 ser fiziologic = 2,5 1/24 ore)
 Bronhodilatatoare parenteral: Salbutamol 1 mg/h, piv continuă
o Perfuzie continuă cu Aminofilină (1 mg/kg/h)
o Corticoterapie parenterală:
 Metilprednisolon 1-2 mg/kg i.v la 6-8 ore sau
 Hemisuccinat de hidrocortizon 200mgi.v. in bolus, urmat de 100mg i.v. la 4-6 ore
 ±Antibioterapie parenterală
o Corecţia altor cauze favorizante/declanşatoare
 Monitorizarea atentă a pacientului pentru stabilirea indicaţiei de IOT cu asistenţă mecanică
ventilatorie
 Monitorizarea pacientului în criză de astm bronşic:
Parametri clinici: - la interval de 15 min.
 Frecvenţa respiratorie , TA, puls, diureza
Parametri de laborator:
- ASTRUP - la interval de o oră (pO2,pCO2, pH-ul, bicarbonatul standard, baze exces, saturaţia
arterială a oxigenului)
- Electroliţi plasmatici (Na, K) - la 8 ore interval
Erori care trebuie evitate în criza de astm bronsic;
1. Refuzul spitalizării în următoarele situaţii:
- remisiune incompletă a crizei;
- lipsa corecţiei parametrilor ASTRUP;
- imposibilitatea efectuării unui tratament corect la domiciliu;
90
 2. Administrarea Aminofilinei i.v. fără supraveghere (supradozajul poate mima semne de
gravitate!);
3. Aşteptarea efectelor benefice ale corticoterapiei înainte de 4h de la administrarea
parenterală;
4.Corticoterapia inhalatorie NU are valoare în criza instalată de astm bronşic;
5.Neglijarea/minimalizarea oxigenoterapiei, antibioterapiei şi hidratării corespunzătoare,

30.INTERVENŢII ÎN HEMOPTIZIE

Definiţie:
Hemoptizia = eliminarea de sânge rosu, aerat provenit din căile aeriene, în urma unui efort de
tuse, prin expectoraţie.
Hemoptiziareprezintă o URGENȚĂ MEDICALĂ, care impuneun diagnostic etiologic rapid
învedereaelaborăriiuneiconduiteterapeutice adecvate!
Recunoaşterea corectă a hemoptiziei se va face ţinând cont de:
_ Epistaxisul înghiţit;
_ Sângerarea dintr-o tumoră faringo-laringiană;
_ Hematemeza;
_ Gingivoragia, stomatoragia.
Recunoaşterea originii bronşice sau pulmonare a sângelui expulzat pe gură se bazează pe faptul că
bolnavul prezintă nişte fenomene prodromale: senzaţie de căldură retrosternală, cefalee, ameţeală, jenă
respiratorie, tensiune toracică dureroasă şi gâdilitură laringiană, care se însoţeste de tuse iritativă, iar
sangele expulzat este roşu, deschis, are aspect spumos-aerat şi fortea puţin coagulabil, rămânând lichid
fiind amestecat, de regulă, cu sputa mucoasă sau purulentă.
Alte elemente ce concură la etiologia hemoragiei sunt
 Antecedente pulmonare:
_ TBCpulmonară (ignorată/cunoscută: activă/veche);
_ Neoplasmul bronhopulmonar;
_ Bronşiectazii;
_ Supuraţii pulmonare (abces pulmonar, pioscleroză);
 Afecţiuni ale aparatului cardiovascular: -Stenoza mitrală;
- Edemul pulmonar acut cardiogen;

91
 - Hipertensiunea pulmonară (primitivă/secundară);
- Embolia pulmonară/ pulmonul tromboembolic;
 Diateze hemoragice:- Trombocitopenii;
- Coagulare intravasculară diseminată(CID)
 Supradozaj al tratamentului anticoagulant: - accident la trombostop/heparină; accident în
cursul fibrinolizei
Evaluarea clinică în urgenţă a pacientului:
 Anamneză permite identificarea rapidă a unui context clinic sugestiv;
 Examenul fizic complet (aparat respirator, cardiovascular, renal);
 Verificarea realităţii hemoptiziei (diagnosticul diferenţial cu alte sângerări din sfera orală,
nazofaringiană sau digestivă superioară; falsa hemoptizie);
 Aprecierea severităţii hemoptiziei:
- Hemoptizia severă presupune sângerare > 500 ml/24 ore;
- Instalarea insuficienţei respiratorii acute (risc vital major: asfixie cu detresă respiratorie
acută);
- Tardiv: stare de şoc posthemoragic (impune monitorizarea funcţiilor vitale: TA, FC,
diureză).
Din punct de vederecantitativ, hemoptiziapoate fi:
- mica (50-100 ml): sângele se elimină fracţionat în accese de tuse (câte 15-20 ml la fiecare acces)
- medie (100-200 ml)
- mare (200-500 ml)
- foarte mare (peste 500 ml): cataclismică, are prognostic sever prin risc de asfixie (datorita
inundarii bronhiilor) şi răsunet hemodinamic (şoc hemoragic).
Manifestări de dependent. Fenomenele prodromale de mai sus la care se adaugă:
- Dispneea, cianoza, raluri bronşice, sindrom de condensare pulmonară;
- Asfixie în hemoptizia fulgerătoare;
- Paloare, anxietate, transpiraţii, tahipee, tahicardie, scăderea tensiunii arteriale, mai rar şoc
hypovolemic în hemoptizii mari şi mijlocii;
- Febra precede, coexist sau urmează hemoptizia;
Examene complementare în urgenţă:
- Examen ORL (faringo-laringoscopie);
- Radiografie toracică;

92
 - Hemoleucogramă completă (inclusiv Tr) şi examen de spută;
- Grup sangvin, Rh;
- Fibrobronhoscopie în urgenţă;
- CT toracică;
- Angiografie pulmonară.
După explorare 30-40% din hemoptizii pot rămâne "idiopatice" .
Atitudinea practică în urgenţă:
Pacientul cu hemoptizie confirmată se internează obligatoriu în spital!
Obiective terapeutice în urgenţă:
- Prevenirea asfixiei (în hemoptiziile abundente, cu aspiraţie bronşică);
- Prevenirea obstrucţiei bronşice (prin cheag intraluminal);
- Prevenirea insuficienţei respiratorii acute;
- Identificarea sursei de sângerare şi limitarea/oprirea sângerării;
- Prevenirea infecţiilor tardive supraadăugate.
Conduita terapeutică specifică(de urgenţă)
Evoluţia unei hemoptizii este greu de prevăzut, de aceea atitudinea terapeutică variază în funcţie de
cauza şi severitatea hemoptiziei şi se realizează în secţii cu profil specializat.
Atitudinea practică este diferenţiată în funcţie de severitatea hemoptiziei.
- Aprecierea stării de conştienţă
 în absenţa semnelor de gravitate a hemoptiziei:
- Spitalizare şi impune supraveghere clinică şi examene de laborator;
- Asigurarea confortului fizic și psihic, explicarea necesității tehnicilor ce urmează a fi
efectuate, obținerea consimțământului pacientului asupra aplicării măsurilor de prim ajutor;
- Repaus în poziţie semişezândă;
- Se interzice vorbitul cu voce tare;
- Alimentele, lichidele ingerate vor fi reci, în cantităţi mici şi repetate
- Aplicarea unei pungi cu gheaţă pe regiunea sternală
- Monitorizarea FV, calitatea și frecvența respirațiilor, pulsului, observăm culoarea
tegumentelor, temperatura, comportamentul;
- Oxigen administrat pe canulă nazală;
- Abord venos și instituirea unei perfuzii cu soluții cristaloide (ser fiziologic, soluție Ringer)
ținând cont de valorile tensionale și patologie

93
 - Examen ORL pentru eliminarea unor cauze din această sferă
- Tratament simptomatic: pentru sedarea tusei – codeină, hemostatice(etamsilat,
fitomenadion, sandostatin, adrenostazin, aerosoli cu adrenalină); tratamentul hemostatic se completeză cu
cel etiologic; sedative, tranchilizante
- Fibrobronhoscopia în următoarele 24 ore este obligatorie (pentru stabilirea cauzei
hemoptiziei).
 In prezenţa semnelor de gravitate a hemoptiziei:
- Spitalizare şi urmărire în serviciul de terapie intensivă;
- Fibrobronhoscopie în urgenţă ± hemostază intrabronşică cu sondă Fogarty;
- Tratament simptomatic (sedarea tusei, hemostatice ± trasfuzii); În hemoptiziile mari este
necesară transfuzia de sânge sau substituienţi macromoleculari;
- Susţinere volemică; în cazul hemoptiziei severe şi recurente se impune hemostaza
chirurgicală în urgenţă (toracotomia de urgenţă pentru ligature sau sutura vasului lezat).

Erori care trebuie evitate în cazul unei hemoptizii:

 Refuzul spitalizării unui pacient cu hemoptizie;
 Neefectuarea fîbrobrorjhoscopiei în urgenţă (imediată/amânată), în primele 12-24 ore;
 Neglijarea riscului vital de asfixie, cu absolutizarea riscului hemoragie;
 Neglijarea cauzelor de sângerare din sfera patologiei ORL;
 Neglijarea unei suspiciuni de disecţie de aortă cu fistulă aortico-bronşică la pacienţii cu
HTA
 în antecedente, dureri toracice anterioare/posterioare şi şoc hipovolemic;
 Neglijarea supravegherii bolnavului.

31.INTERVENŢII ÎN HEMORAGIA DIGESTIVĂ SUPERIOARĂ

Definiţie: Hemoragia digestivă superioară (HDS) este o urgenţă medico-chirurgicală reprezentată,

prin pierderea sângelui în segmentele superioare ale tubului digestiv, (esofag stomac, duoden si jejunul
proximal), exteriorizandu-se in special prin hematemeza si/sau melena.

Cauzele HDS pot fi afecţiunile digestive sau extradigestive:

 varicele esofagiene rupte;
94
  tumorile maligne şi benigne;
 ulcerul esofagian;
 traumatisme prin corpi străini sau iatrogene
 ulcerul gastric;
 diverticuli;
- gastrite hemoragice, toxice, caustice, medicamentoase;
- traumatisme hepatice, tumori hepetice
- rezecţii hepatice
- Pancreatite acute.

Manifestari de dependent(Semne si simptome)

- Hematemeză, melenă sau hematochezie (sânge proaspăt şi chiaguri pe cale rectală);
- sete, dispnee, vertij, astenie, lipotimii;
- antecedente patologice personale : hepatită, ulcer, boli hematologice, medicaţii (aspirină,
trombostop);
- extremităţi reci, transpiraţii, tegumente palide, scade TA, creşte AV.

Interventia cuprinde două categorii de măsuri obligatorii:

-resuscitative, de susţinere a funcţiilor vitale
-de oprire a hemoragiei. La acestea se adaugă uneori şi tratamentul patologic al bolii de fond.
Modalităţile terapeutice sunt: medicale şi chirurgicale.

Tratamentul medical constă in:

1) Reechilibrare, în hemoragiile grave:
- poziţionarea bolnavului în decubit dorsal, cu membrele inferioare uşor ridicate (Trendelenburg);
- monitorizarea co nstantelor vitale (TA, AV, ritm respirator);
- cateterizarea a 1-2 vene, pe care se recoltează: grup sangvin, Hb, Ht, trombocite, eritrocite, teste
de coagulare, uree;
- oxigenoterapie;
- sondă nasogastrică;
- monitorizarea diurezei;
- reechilibrare volemică;

95
 - repaos digestiv absolut.
2) Corectarea coagulării, se face cu: plasmă proaspătă, vitamina K, calciu gluconic, masă
trombocitară (în trombocitopenii);
3) Antiacide, mai ales în HDS ulceros şi în gastrite hemoragice;
4) Hipotermia gastrică (lavaj gastric cu ser fiziologic rece);
5) Propanololul are rol în prevenirea hemoragiilor prin varice rupte sau gastrită erozivă;
6) Hemostază endoscopică;
7) Hemostază angiografică prin embolizare, injectare de vasopresină;
8) Sonde de compresie cu dublu balonaş, în varice esofagiene rupte.

Tratamentul chirurgical este indicat in hemoragia, care nu se opreşte în ciuda tratamentului

medical, hemoragia care se repetă după ce iniţial s-a oprit, situaţii speciale (pacienţi care refuză
transfuzia, sau cu o grupă de sânge rară).

32.INTERVENŢII ÎN HIPOGLICEMIE – COMA HIPOGLICEMICĂ

Definitie : Hipoglicemia este definita ca fiind o scadere a concentratiei de glucoza din sange
( glicemie) sub 60 mg/dl.
In functie de severitatea hipoglicemiilor, ele se clasifica in:
- hipoglicemie usoara cand persoana in cauza reuseste sa si-o corecteze singura;
- hipoglicemie severa cand este nevoie de interventia anturajului;
- coma hipoglicemica, cea mai grava forma

Circumstante de aparitie ( cauze) :

- alimentatie insuficienta;
- supradozare de insulina ;
- alcoolism acut;
- pancreatita cronică;
- sarcină;
- eforturi fizice mari;

Manifestări de dependenţă ( semne si simptome ):

96
 - debut brusc sau la cateva ore dupa administrarea insulinei;
- anxietate;
- transpiratii;
- palpitatii;
- cefalee, diplopie( vedere dubla)
- dezorientare psihica;
- convulsii;
- pierderea constientei;
- tegumente umede, palide si reci;
- reflexe osteotendinoase accentuate ;
- midriaza;
- se deosebeşte de coma hiperglicemică prin tegumente umede , hipersalivaţie , absenta halenei
cetonice si accentuarea reflexelor osteotendinoase;

Coma hipoglicemica este complicatia severa a hipoglicemiei. Ea este o coma vigila si se produce
prin privarea creierului de glucoza, principala sa sursa de energie. Ea se instaleaza brusc, iar pacientul este
agitat, de obicei.
Cel mai simplu mod de a pune diagnosticul de hipoglicemie este de a masura glicemia care are o
valoare sub 60 mg/dl in acest caz.

Interventii de urgenta:
- Stabilirea nivelului de conștiență
- Daca pacientul este constient, cel mai bun tratament este administrarea a 15-20g glucide sub
forma de sucuri indulcite sau 3-4 bomboane.
- Daca este un pacient comatos:
- Abord venos + 30-50 ml solutie glucoza 33% intravenos+instituirea perfuziei cu Glucoză 10-20%
pentru cresterea valorii glicemiei;
- 1 mg glucagon subcutantat sau intramuscular.
- cand este greu de facut diferentierea intre cele doua tipuri de coma, se administreaza 30-50 ml
de glucoza hipertonica, care este urmata:
- de ameliorare in coma hipoglicemica;
- nici un efect in coma hiperglicemica;

97
- transport de urgenta la spital.

98
 33.INTERVENŢII ÎN INFARCT DE MIOCARD ACUT

A. Factori de risc:
→ Hiperlipemia. Hipercolesterolemia.
→ Obezitatea, fumatul, stresul. Alcool. Sedentarismul.
→ Vârsta, sexul.
→ Hipertensiunea arterială.
→ Diabetul zaharat.

Simptomatologie clinică:
~ Tub de gaze steril, lubrefiat cu vaselină.
~ Durerea anginoasă tipică – retrosternală sau precordială.
~ Caracterul durerii – violent – ca o senzaţie de constricţie sau gheară, senzaţie de presiune
sau ca un corset de fier care împiedică respiraţia. Uneori ca o simplă jenă retrosternală, o senzaţie de
arsură, de greutate sau apăsare suportabilă. Iradiază în umărul şi braţul stâng, regiunea cervicală, în
mandibulă.
~ Mai poate fi localizată extracardiac – în epigastru, abdomen, braţe, antebraţe, coate, pumni.
Poate iradia în orice regiune a toracelui depăşind în sus gâtul, iar în jos epigastru., hipocondrul drept sau
stâng. Nu cedează la nitraţi sau repaus.
~ Apare de obicei în efort, dar şi în repaus şi determină agitaţia bolnavului.
~ Durerea este însoţită de dispnee, anxietate marcată, transpiraţii reci, sughiţ, greţuri,
vărsături, mai rar diaree, stare de slăbiciune, adinamie, astenie, distensie abdominală, senzaţie de moarte
iminentă.
~ Hipotensiunea arterială – se poate ajunge la colaps, este însoţită de tahicardie.
~ Febră – apare la 12-24 ore de la debut (380C). Poate reapărea după 7 10 zile.
~ Alte manifestări (semne) – stare de şoc (şoc cardiogen), paloare, tegumente reci şi umede,
puls rapid, filiform, alterarea stării generale, oligurie gravă, edem pulmonar, insuficienţă cardiacă rapid
progresivă, tulburări de ritm.

Explorări:
~ Electrocardiogramă la pat. – un criteriu major de precizare a diagnosticului.

99
 ~ Măsurarea tensiunii arteriale şi a pulsului.
~ Coronarografie. Cateterism cardiac.
~ Recoltări de sânge pentru determinarea unor constante biologice: enzime, fibrinogen,
glicemie, VSH, leucocite etc.
~ Se constată VSH crescut, fibrinogen crescut, TGO crescut, leucocitoză, creatinfosfokinaza
crescută.

Conduita de urgenţă:
~ Prevenirea morţii subite prin aşezarea bolnavului în decubit dorsal şi interzicerea oricărei
mişcări.
~ Psihoterapie.
~ Sedarea durerii → la indicaţia medicului se poate administra Morfină 0,01-0,02 g (1 fiolă)
subcutanat sau intramuscular, eventual intravenos lent, diluată cu ser glucozat sau ser fiziologic. Se poate
da şi Fortral 30 mg intravenos sau intramuscular.
~ Menţinerea permeabilităţii căilor aeriene → prin aspirarea secreţiilor.
~ Urmărirea tensiunii arteriale şi a pulsului: tensiunea arterială se menţine sub perfuzii cu
ser glucozat 5%, Dextran, Marisang, Hemisuccinat de Hidrocortizon.
~ Oxigenoterapie – 4-6 litri pe minut.
~ Scurtarea timpului până la internarea în spital: transportul de urgenţă într-o unitate
spitalicească cu autosanitare şi obligatoriu cu targa (ideale sunt ambulanţele dotate cu aparatură de
monitorizare, defibrilare şi reanimare).

Îngrijiri în unităţi spitaliceşti:

~ Instalarea bolnavului în pat:
→ Transportul bolnavului se face direct în secţie – de cardiologie, terapie intensivă sau medicină
internă, cu targa, într-un timp cât mai scurt.
→ Asistenta va asigura un climat de linişte, salon luminos, bine încălzit, aerisit, repaus la pat.
→ Paturile trebuie să aibă somiere reglabile pentru a putea realiza diferite poziţii ale bolnavilor în
scopul ameliorării respiraţiei şi circulaţiei.
~ Continuarea măsurilor de urgenţă şi prim ajutor:
→ Sedarea durerii se va face cu opiacee (Morfină, Mialgin), Fortral sau amestecuri litice
(Romergan + Largactil + Mialgin).

100
 → Anxietatea se combate cu sedative (Fenobarbital, Diazepam).
→ Oxigenoterapie.

~ Supravegherea funcţiilor vitale:

→ Monitorizarea şi supravegherea permanentă în primele zile a electrocardiogramei, TA şi
pulsului.
→ În secţiile obişnuite măsurarea funcţiilor vitale se va face la oră, la nevoie mai des, iar
înregistrarea electrocardiogramei zilnic.
~ Recoltarea probelor de laborator:
→ Se va recolta sânge pentru dozări enzimatice, fibrinogen, glicemie, determinarea leucocitozei,
VSH, colesterol, acid uric.
~ Prevenirea complicaţiilor tromboembolice:
→ Medicaţia de bază constă din medicaţie trombolitică (streptokinază, urokinază) care se
administrează în primele 6 ore de la debut. Se administrează anticoagulante sub controlul probelor de
coagulare a sângelui.
→ Heparină – 6-8 fiole (50 mg /fiolă) – 2 f la 4-6 ore → sub controlul timpului de coagulare.
→ Trombostop – 4-6 tablete / zi, apoi funcţie de timpul Quick (indice de protrombină).
~ Preîntâmpinarea hiperexcitabilităţii miocardice:
→ Se administrează Xilină 200 mg în perfuzie.

Alimentaţia bolnavului:
→ Mesele vor fi fracţionate (5-6 pe zi) pentru a evita consumul de cantităţi mari de alimente la o
masă.
→ La început se face alimentaţie pasivă la pat, treptat trecând la alimentaţie activă. După
mobilizarea bolnavului, se poate servi masa în sala de mese.
→ Regimul alimentar va fi hiposodat şi hipocaloric. În primele zile se dă o alimentaţie lichidă cu
ceaiuri, compot, supe, lapte, sucuri de fructe, ouă moi, evitând alimentele care produc gaze sau întârzie
tranzitul intestinal.
→ Se interzice fumatul.

101
 Urmărirea evacuărilor de urină şi scaun:
→ Bolnavul imobilizat va fi servit la pat cu urinar şi bazinet la nivelul lui – pentru a nu necesita
efort suplimentar.
→ Constipaţia se combate prin laxative uşoare sau clisme uleioase.
→ Diureza şi scaunul se notează în foaia de temperatură.
Igiena bolnavului:
→ Baie generală sau parţială la pat până la mobilizarea bolnavului – fără a-l obosi şi fără a-l
ridica.
Mobilizarea bolnavului:
→ Repausul absolut la pat este în primele zile funcţie de evoluţia bolii.
→ Durata imobilizării este stabilită de medic.
→ Dacă bolnavul nu are dureri, febră sau alte complicaţii, începând chiar din primele zile se pot
face mişcări pasive ale degetelor de la mâini şi de la picioare.
→ Treptat se permite schimbarea poziţiei în pat, mişcări active ale membrelor – la aproximativ
48-72 ore.
→ Mobilizarea se face progresiv – şezut în pat, la marginea patului, aşezarea în fotoliu, ridicarea
în picioare – sub control pulsului şi al tensiunii arteriale, primii paşi numai în prezenţa medicului.
Crearea unui mediu favorabil:
→ Se vor evita discuţiile cu voce tare, chemările la telefon.
→ Nu se va permite vizitarea în grup.
→ Se evită vizitele lungi.
→ Nu se comunică veşti neplăcute.
→ Se va facilita contactul cu bolnavii reabilitaţi, cu efect psihic bun.

Educaţia sanitară:
→ Se instruieşte bolnavul privind modul de administrare a medicamentelor, semnele
supradozajului medicamentos.
→ Se recomandă controlul periodic, respectarea regimului alimentar.
→ Se interzice fumatul.
→ Se recomandă un regim de viaţă ordonat, raţional.

102
 34.INTERVENŢII ÎN INSUFICIENŢĂ RESPIRATORIE

Definitie Insuficienta respiratorie acuta este incapacitatea plamanilor de a face fata schimbarilor
fiziologice de gaze ,in conditii de repaus si efort .
Fiziopatologic se descriu 2 tipuri:
- insuficienţă respiratorie fără hipercapnie _ caracterizată prin hipoxemie şi PaCO2 normală
sau scăzută.
- insuficienţă respiratorie cu hipercapnie _ caracterizată prin hipoxemie şi hipercapnie
(hipoventilaţie alveolară, creşterea PaCO2).
Cauze de insuficienţă respiratorie:
- Supradozaj de droguri (opioide, anestezice,barbiturice, benzodiazepine, antidepresive
triciclice, CO, etc.);
- Infecţii- meningite, encefalite;
- Afecţiuni pulmonare: bronşite, tomboze vasculare;cu bronhospasm: astm bronşic, BPOC
acutizată, reducerea acută a câmpului respirator;
- Traumatisme, malformaţii;
- Atrofia muşchilor respiratori- caşexie;
- Obstrucţie de căi respiratorii: căderea limbii, corpi străini, tumori, aspirarea conţinutului
gastric;
- Acidoză metabolică – coma diabetică, uremică;
- Modificări ale cutiei toracice: miastenia gravis, fracturi, scolioză, cifoză;
Manifestări de dependenţă/Simptomatologia
 hipoxemiei acute:
- tulburări respiratorii şi cardiovasculare: dispnee, tahipnee, aritmii cardiace,tahicardie,
hipertensiune arterială sau bradicardie cu hipotensiune arterială;
- tulburări neuro-psihice: instabilitate motorie, agitaţie;
- semne fizice specifice: cianoza buzelor, mucoaselorşi a unghiilor;
 hipercapniei acute:
- sindrom neurologic: encefalopatie hipercapnică caracterizată prin somnolenţă, confuzie,
dezorientare temporo- spaţială, insomnie, anxietate, tremurături involuntare, coma sau narcoza prin CO2 ;
- centrul respirator poate fi stimulat numai de acidoza secundară hipoxemiei: administrarea
de oxigen diminuă activitatea centrului respirator şi agravează hipoventilaţia, ducând la creşterea PaCO2:
- tulburări vasculare: tahicardie, hipertensiune intracraniană, extremităţi calde, umede;
- respiratorii: dispnee, deprimarea respiraţiei;
- efecte metabolice : hiperpotasemie, creşterea reabsobţiei renale de bicarbonat;

Elemente de diagnostic în insuficienţa respiratorie :

103
 1. Examenul clinic:
 Poate fi dificil de efectuat la pacientul în IR pentru că: pacientul poate fi
agitat,stuoporos sau comatos SAU pacientul poate fi foarte dispneic.
 O apreciere rapidă a funcţiilor vitale se va face la primul contact cu pacientul şi dacă
ele sunt afectate se va începe tratamentul de urgenţă înainte de anamneză şi examenul fizic
complet;
 Examenul fizic al aparatului respirator va cuprinde: inspecţie, palpare, percuţie,
ascultaţie.

2. Analiza gazelor sangvine :

 Permite măsurarea valorilor Pa O2, Pa CO2, PH şi alţi parametrii utili în interpretarea
echilibrului acido – bazic ;
 Analiza gazelor sangvine:
a) Dovedeşte hipoxemia;
b) Diferenţiază tipul de IR;
c) Apreciază gradul hipoxemiei;
d) Apreciază existenţa şi gradul compensărilor metabolice.

3. Radiologia şi laboratorul:
 Oferă date asupra morfologiei aparatului respirator şi etiologiei disfuncţiei
respiratorii;
 Laboratorul dă indicaţii asupra etiologiei şi implicarea altor organe.

Conduită de urgenţă
Obiective
 restabilirea homeostaziei gazelor sanguine : menţinerea unui aport adecvat de oxigen;
 corectarea tulburărilor echilibrului electolitic şi a pH-ului;
 tratamentul specific al bolii de bază care a produs insuficeinţa respiratorie;
Etape practice
- liniştirea pacientului şi aşezarea în poziţie semişezândă care să favorizeze respiraţia

104
 - asigurarea permeabilităţii căilor aeriene: aspirarea secreţiilor,drenaj postural,
îndepărtarea protezelor dentare, hidratarea adecvată pentru fluidifierea secreţiilor
- oxigenoterapie : administrarea de oxigen invaziv(ventilaţie pe sonda de IOT) prin
ventilaţie mecanică sau noninvaziv pe mască facială, cateter nazal cu un debit de 5-10l/min,
(atenţie în caz de hipercapnie debitul va fi de 1-2l/min), cu monitorizarea concomitentă a
gazelor sanguine.
Ventilaţia noninvazivă este utilizată când insuficienţa respiratorie este potenţial reversibilă
în scurt timp.pacientul este treaz, cooperant,capabil să susţină pe perioade scurte ventilaţia
spontană.
De asemenea este stabil hemodinamic cu funcţiile căilor aeriene superioare intacte şi nu
sunt prezente secreţii bronşice abundente. Se va utiliza fie ventilaţia cu presiune pozitivă
intermitentă (IPPV) = ventilaţia se face cu un volum curent şi o frecvenţă respiratorie stabilită de
medic; sau ventilaţia cu presiune pozitivă intermitentă( BPAP)= presiune diferită pe inspir faţă de
expir
- abord venos periferic pentru hidratare parenterală
- monitorizarea: TA, puls, saturaţiei oxigenului(SO2), ECG
- administrarea de antibiotice pentru infecţia respiratorie, simpaticomimetice şi
corticosteroizi pentru reducerea bronhospasmului, medicaţie cardiacă pentru ameliorarea ischemiei
cardiace
- pacienţii agitaţi sunt sedaţi dar nu excesiv pentru inhibarea mecanismului tusei duce
la stagnarea secreţiilor

105
 35.INTERVENŢII ÎN RETENŢIA URINARĂ (ISCHIURIE)

Retenţia urinară (ischiuria)imposibilitatea vezicii urinare de a-şi goli

Definiţie conţinutul. Ea poate fi completă sau incompletă.
Retenţia completă poate fi provocată de cele mai multe ori, la bărbat, de
un adenom de prostată iar la femei de o tulburare neurologică sau sfincteriană.
Clasificare Ea se manifestă brutal prin nevoia de a urina, vezica este tensionată, dureroasă
iar la palpare deasupra simfizei pubiene se constată prezenţa unei formaţiuni
ovale- globul vezical. Această retenţie impune sondaj vezical evacuator .
Retenţia incompletă de urină are uneori origine neurologică fiind legată
de un diabet sau de rahianestezii.
Cauza frecventă _ este obstructivă, uretra fiind blocată de un calcul
vezical, cancer de prostată, fibrom uterin , dând senzaţia de golire vezicală
incompletă.
Cu timpul cantitatea de urină rămasă în vezică creşte foarte mult,
ajungând la oprirea urinării în mod brusc cu distensie vezicală şi urinare prin
prea plin.
Rolul asistentei Stimularea eliminării urinare prin aplicaţii calde în regiunea inferioară a
medicale abdomenului.
Robinetul care curge cu jet mic,prezentarea unui bazinet încălzit
Notarea oricărei schimbări la nivelul cantităţii de urină emisă.
Liniştirea pacientului, asigurarea confortului necesar.
La indicatia medicului se montează o sondă vezicală.
Se administrează diuretice.
Sondajul vezical Definiţie - introducerea unei sonde prin orificiul meatului urinar, pe
uretră în vezica urinară, realizând astfel o comunicare între interiorul vezicii şi
mediul extern.
Scopul Evacuator,drenarea continuă a vezicii
Materiale Sonde vezicale – Nelaton de unică folosinţă, Thieman pentru bărbaţi sau
necesare Folley .
Mănuşi sterile, câmpuri sterile, comprese sterile, seringi sterile
Soluţii dezinfectante - alcool sanitar, betadină, oxicianură de mercur

106
 1/4000, lubrifiant, ser fiziologic steril , pungă colectoare sterilă
Tăviţă renală, muşama şi aleză, paravan
Pregătirea Psihică -se încurajează pentru a-şi învinge jena
bolnavului -se cere consimţământul
Fizică - se dezbracă şi se aşează în decubit dorsal cu picioarele depărtate
şi uşor flectate

Tehnica  Se spală mâinileşi se dezinfectează cu alcool

Sondajului  Se înbracă mănuşile sterile
vezical  Se dezinfectează meatul urinar cu oxicianură de Hg
 Se lubrefiază sonda şi se introduce ţinând-o ca pe un creion, în
meatul urinar 6-8 cm până apar primele picături de urină.
 Apariţia urinei la capătul extern al sondei ne indică prezenţa ei în
vezica urinară
 Se evacuează conţinutul în tăviţa renală.
 Se unflă balonaşul cu lichid steril (apă distilată, ser fiziologic)
 Se ataşează punga colectoare care se fixează la marginea patului.
Îngrijiri după  Se aşează bolnavul comod în pat
tehnică  Se supraveghează comportamentul
 Se măsoară funcţiile vitale, şi diureza
 Se administrează tratamentul indicat de medic
 Se notează în foaia de observaţie tehnica efectuată.
Reorganizarea Se strâng toate materialele folosite şi se aruncă la container
locului de muncă Se spală mâinile cu săpun

107
 36.INTERVENŢII ÎN ŞOC ANAFILACTIC

Definiţie:
Alergia – răspuns anormal la un anumit antigen.
Hipersensibilitatea – exagerarea răspunsului fiziologic la orice substanţă cu caracter antigenic.
 Reprezintă o urgenţă medicală!!!!
 Pacientul poate deceda în câteva minute, dacă nu se intervine de urgenţă.
 Reacţie generalizată de hipersensibilitate de tip I (anafilaxie), cu vasodilataţie importantă,
colaps vascular (+/- edemglotic);
Alergeni incriminaţi: polenul, veninul de insecte, penicilina, serurile antibacteriene şi antitoxice.
Observaţie: Şocul anafilactic este mai sever decât alte forme de şoc, datorită reacţiei
de hipersensibilitate de tip I, cu elibarearea de mediatori în compartimentul intravascular, şi
multiple consecinţe fiziopatologice defavorabile.
Anafilaxia – reacţia acută de hipersensibilitate imediata antigen – anticorp, manifestata clinic
sub diferite forme , de la forma usoara la severa, si cu potential letal.
Şocul anafilactic = şoc distributiv produs prin vasodilataţia bruscă sistemică, indusă de
mediatorii anafilaxiei, reacţie de hipersensibilitate imediată brutala, dramatica, cu prabusire hemodinamica
si insuficienta respiratorie dupa intrarea in organism a oricarei substante, mai ales proteice, care provoaca
eliberarea de mediatori chimici. Socul anafilactic este deci o anafilaxie severa cu prabusire cardio-
circulatorie si respiratorie.
Tablou clinic:
Debut rapid după contactul cu un alergen cunoscut/potenţial
Tegumente: calde, transpirate, prurit, urticarie
Aparat respirator: constricţie toracică, dispnee cu polipnee, tuse, stridor laringian, edem
glotic,wheezing cu bronhospasm
Aparat cardiovascular: tahicardie sinusală, cu puls periferic filiform, ↓ TA, până la şoc, aritmii
Semneclinice de gravitate:
- Edem laringian
- Bronhospasm
- Şoc

108
 Alergeni cauzali frecvent implicaţi în şocul anafilactic:
- Antibiotice (Penicilină, Cefalosporine, Vancomicinăş.a.);
- Substanaţe iodate pentru contrast radioopac;
- Coloizi (Dextran 70), anestezice locale (Xilină, Procaină), narcotice (Meperidina),
miorelaxante (D-tubocurarina), protamina;
- Analgezice şi antiinflamatorii nesteroidiene.

Atitudine practică de urgenţă în cazul şocului anafilactic

 Dacă TA nu este măsurabilă- iniţierea resuscitării- etapele A;B,C
 Identificarea şi tratarea cauzelor şocului prin măsuri specific
 Infuzia rapidă de substanţe coloidale sau cristaloide pentru creşterea TA (excepţie
şocul cardiogen)
 Extinderea analizelor de laborator
 Monitorizare: ECG, TA, linie arterial, cateter venos central, sondă urinară
 Măsuri specific suplimentare:
 tratament etiologic;
 repleţie volemică in funcţie de TA, debit urinar, PVC;
 evitarea umplerii volemice excesive în şocul cardiogen;
 hipotensiune persistentă – suport ionotrop pozitiv;
 în caz de dubiu asupra etiologiei şocului, acesta va fi tratat ca hypovolemic, fiind
cauza cea mai frecventă şi reversibilă;

Tratamentul specific al şocului anafilactic:

- Întreruperea administrării alergenului suspectat; îndepărtarea alergenului;
- Menţinerea libertăţii căilor aeriene superioare, şi oxigenoterapie (O2 100%);
- Linie venoasă sigură;
- Dacă este nevoie IOT cu ventilaţie asistată mecanic;
- Administrarea de adrenalină (epinefrină), cu efect vasoconstrictor şi bronhodilatator. Adrenalină
0,05 –0,1 mg i.v/ pe sonda de IOT., repetat la 1-5 min, până la 1-2 mg în 60 min;
- Umplere rapidă a patului vascular (1000-2000 ml ser fiziologic, Ringer lactat ± coloizi 500 ml
pentru expandare volemică);
- Corticosteroizi parenteral: HHC 2000 mg i.v., Metilprednisolon 1000 mg i.v.(corticoterapie cu
efectanti inflamator), antihistaminic;
- Lipsa redresării TA impune administrarea catecolaminelor perfuzabil: isoprenalină/ izoproterenol
– continuă, cu debit de 0,5 – 1 μg/min.
Măsuri adiţionale:
- Antihistaminice;
- Combaterea bronhospasmului: Miofilin 5-9 mg/kg în 30 min, apoi 0,5 mg/kg/h;
109
 - Edemul laringian care împiedecă instituirea IOT, impune traheostomia în urgenţă.

37.INTERVENŢII ÎN ŞOC HIPOVOLEMIC

Definiție
Hipovolemia= scăderea severă a perfiziei tisulare, determinată de scăderea volumului sanguin
efectiv, prin pierdere de sânge sau plasmă.
Cauze
- Pierderi hemoragice – traumatisme, accidente, hemoragii acute externe sau interne,
afecțiuni obstetricale (ruptura unei sarcini extrauterine);
- Pierderi de tip extracelular - deshidratarea dinarsuriintinse, diaree, vărsături, diabet zaharat,

pancreatită acută,peritonite, ocluzie intestinală.

Semne clinice
- Pierderi mai mici de 15% - tahicardie, -întârzierea reumplerii capilare peste 3 secunde
corespunde unei pierderi volemice de aproximativ 10%.
- Pierderi între 15-30% - tahicardie (FC >100 b/ minut), tahipnee, reducerea presiunii
pulsului, tegumente reci, umede, întârzierea reumplerii capilare, anxietate
- Pierderi 30-40% - majoritatea necesită transfuzii- risc vital- tahicardie şi tahipne, ↓ TAS,
oligurie, modificarea statusului mental: agitaţie, confuzie
- Mai mult de 40% - tahicardie importantă, ↓ TAS, ↓ presiunii pulsului (TAD nemăsurabilă),
oligurie /anurie, alterarea statusului mental (pierderea cunoştinţei), tegumente reci şi palide
Reumplerea capilară: se exercită o presiune asupra unei unghii 5 secunde; revenirea la culoarea
iniţială după încetarea presiunii, în mod normal, în 1-2 secunde.
Tratament, obiective:
 oxigenare pulmonara adecvata;
 controlul hemoragiei;
 inlocuirea pierderilor;
 monitorizarea efectelorterapiei;
 suportul contractilitatii miocardice;
 reechilibrarea acido-bazica si electrolitica;
 sustinerea functiei renale.
Conduita:

110
  evaluarea si rezolvarea ABC-ului;
 oxigenoterapie cu flux crescut 10-15 l;
 controlul hemoragiilor externe prin ridicarea extremitatilor, bandaj compresiv, chirurgie;
 înlocuirea pierderilor: abord venos periferic si central, inlocuirea volumului intravascular
cu solutii cristaloide si coloide, inlocuirea transportorului de oxigen cu derivati de sange, corectia
anomaliilor de coagulare;
Studiile realizate in mod deosebit in prespital, la pacientii cu soc hemoragic, au aratat ca
administrarea fluidelor in cantitate mare, pentru normalizarea tensiunii arteriale, inaintea opririi
hemoragiei, se asociaza cu o crestere a mortalitatii, deoarece o reumplere vasculara agresiva, determina
cresterea sangerarii si pierderea unui volum tot mai mare de fluid.
Din aceste considerente, se recomanda reechilibrare volemica cu "hipotensiune permisiva" 20 -
40 ml/kgc in 10-20 min, pana la oprirea hemoragiei prin interventie chirurgicala, dupa care se continua
reumplerea vasculara, pana la parametrii hemodinamici normali.
Se utilizeaza urmatoarele tipuri de solutii:
a. Solutii cristaloide:
- izotone (ser fiziologic, Ringer, Ringer lactat): reprezinta solutiile de prima intentie in cazul
pierderilor lichidiene acute; inlocuiesc si deficitul interstitial, realizeaza o reechilibrare rapida intra- si
extravasculara; se administreaza 3:1 fata de volumul de sange pierdut;
- hipertone: solutie hipertona de NaCl ce ofera avantajul unui volum redus de perfuzie, pentru o
refacere volemica satisfacatoare, are efect inotrop pozitiv si vasodilatator periferic; prezinta pericol de
hipernatremie si deshidratare cerebrala.
b. Solutii coloidale:
- au remanenta intravasculara mare, se pot folosi volume mici pentru resuscitare volemica
adecvata, mentin presiunea coloidosmotica intravasculara, sunt utile in insuficienta cardiaca si renala;
- sunt reprezentate de albumina, dextran 40-70, HES, Haemacel, Voluven, Gelofusin, plasma;
- pot determina reactii anafilactice, efectanti plachetar si de trucare, a rezultatului compatibilitatii
directe, blocarea sistemului histiocitar si transmiterea infectiilor.
c. Sange si derivate din sange:
- sunt singurele care pot realiza cresterea capacitatii de transport a O2;
- se utilizeaza sange izogrup, izoRh, integral, masa eritrocitara, eritrocite spalate;
- sange grup 0, Rh negativ – daca este necesar imediat, in mai putin de 15 minute, mai ales in
prespital;

111
 - necesita corectarea tulburarilor de coagulare, tratamentul coagularii intravasculare, diseminate cu
plasma congelata, heparinoterapie;
Ghid orientativ de administrare a soluțiilor de reumplere vasculară în funcție de clasa de șoc
Clasa I-a 1-2 l Ringer lactat sau ser fiziologic sau 1 l coloid
Clasa II- 1-2 l Ringer lactat sau ser fiziologic sau 1 l coloid
a
Calasa 1 l Ringer lactat sau ser fiziologic+ 1 l coloid +1-1,5 l sânge
III-a
Calasa 1 l Ringer lactat sau ser fiziologic + 1 l coloid , +2 l sânge integral, sau un volum
IV-a echivalent de masa eritrocitară și coloid.

112
 38.MĂSURAREA ȘI NOTAREA DIUREZEI

Definiţii:
~ Urina → secreţia de urină / filtrat renal pe 24 de ore, prin care se elimină substanţele
rezultate din metabolismul intermediar proteic, inutile şi toxice pentru organism.
~ Micţiune → act reflex (fiziologic, conştient) de eliminare urinară.
~ Diureză → cantitatea de urină eliminată în 24 ore.
~ Anurie → absenţa secreţiei urinare (vezică urinară goală – absenţa urinei în vezică).
Scop:
~ Obţinerea de informaţii privind funcţia rinichilor.
~ Stabilirea diagnosticului
~ Supravegherea efectelor tratamentelor.
~ Stabilirea prognosticului.
~ Evaluarea evoluţiei bolii şi a stării generale.
~ Stabilirea bilanţului hidric.
Obiectivele observării:
~ Micţiunea → eliminarea urinei.
~ Calitatea urinei.
~ Cantitatea urinei.
Materiale necesare:
~ Recipiente de mare capacitate, cu gâtul larg, perfect curăţate, etichetate → cu numele
bolnavului, nr. salon, nr. pat.
~ Material pentru toaleta locală.
~ Creion (pix) albastru.
~ Foaie de temperatură.
Pregătirea bolnavului:
~ Se educă pacientul să urineze numai în vasul repartizat, să nu arunce urina → pentru a
obţine valori reale.
~ Se solicită bolnavului să elimine numai urina, nu şi materii fecale.
~ Se solicită pacientul imobilizat la pat să urineze separat înaintea defecaţiei.

113
 ~ Pentru determinarea diurezei se educă pacientul să înceapă colectarea după un orar fix,
valabil pentru toţi bolnavii secţiei.
Măsurarea diurezei din 24 ore:
~ Ora 7 → bolnavul urinează şi urina se aruncă.
~ Ora 19 → se măsoară toată urina eliminată de la ora 7 dimineaţa până la ora 19, inclusiv
urina de la ora 19.
~ Ora 7 (a doua zi) → se măsoară urina eliminată de la ora 19 până a doua zi la ora 7, inclusiv
urina de la această oră.

Manifestări fiziologice Manifestări patologice

Diureză
(cantitate / 24 ore) = Oligurie → diureză sub 800 ml (deshidratări, transpiraţii
cantitate. abundente, vărsături incoergibile, diaree accentuată, hemoragii
~ ± 2000 ml. abundente, insuficienţă circulatorie cu edem, glomerulonefrită cu
~ 1000-1400ml la edem).
femei. ~ Oligoanurie → diureză sub 500 ml.
~ 1200-1800ml la ~ Anurie → diureză sub 250 ml – absenţa urinei în
bărbaţi. vezică (nefroze toxice, nefropatie gravidică, arsuri întinse, şoc
traumatic chirurgical, intervenţii chirurgicale pe aparatul urinar).
~ Poliurie → diureză peste 2000 ml cu caracter temporar, tor
(pneumonie, hepatită epidemică, malarie, după criza de colică
renală, după crize de epilepsie, în perioada de resorbţie a edemelor),
sau de durată (scleroză renală 5-6 l/24 ore, diabet insipid – 10-12 l/24
ore, diabet zaharat, pielite, pielonefrite, tuberculoză renală).
Micţiune – eliminare = ~ Enurezis → pierderea involuntară de urină în pat, noaptea
ritm de eliminare. , la copii peste 3 ani.
~ 5-6 micţiuni /24 ~ Disurie → micţiune dureroasă, dificilă (obstacole
ore (bărbat) mecanice la nivelul uretrei, edeme ale mucoasei uretrale, pareze
~ 4-5 micţiuni /24 uretrale).
ore (femei) ~ Incontinenţă urinară → urinare continuă (leziuni
~ Mai multe medulare, traumatisme medulare, crize epileptice, infecţii şi
micţiuni ziua. intoxicaţii grave.

114
 ~ Jet continuu. ~ Ischiurie → imposibiliatea de a urina (glob vezical la
~ Nedureroasă. palpare deasupra simfizei pubiene) – în stricturi cicatriciale,
calculi inclavaţi în uretră, diferite procese patologice din vecinătate.
~ Polakiurie → micţiuni frecvente, în cantităţi mici, dar cu
diureză normală (cistite, tuberculoză, neoplasm vezical, inflamaţii
pelvine, afecţiuni uterine, afecţiuni ale uretrei şi prostatei)..
~ Nicturie → egalarea sau inversarea numărului de
micţiuni şi cantitatea de urină emisă noaptea faţă de cea emisă ziua.
Culoare ~ Brun închis + spumă → icter.

~ ~ Roşu deschis – roşu brun → hemoragie (hematurie = urină cu

sânge).
Galben deschis spre brun închis (in funcţie de gradul de
concentrare al urinei).
~ Culoare dată de medicamente:
~ albastru-verzui → în administrarea de albastru de
metilen, cărămiziu → în administrarea de aspirină,
~ cafeniu-ruşu-brun-negru → în tratament cu chinină sau
acid salicilic etc.
Miros ~ Amoniac → în fermentaţia alcalină.

~ Caracteristic. ~ Acetonă (mere putrede) → în diabet.

Aspect ~ Tulbure.
~ Limpede. ~ Cu flocoane.
~ Clar. ~ Cu nisip.
~ Transparent. ~ Cu săruri.
~ Cu calculi.
~ Cu albumină – albuminurie.
~ Cu sânge → hematurie.
~ Cu puroi → piurie.
Sediment urinar: ~ Pigmenţi biliari.
~ Rare leucocite. ~ Cilindri leucocitari.
~ Rare celulele ~ Calculi.
epiteliale. ~ Corpi cetonici.

Notarea diurezei:
115
 ~ Se notează în subsolul foii de temperatură cifric → cantitatea de urină eliminată în 24 ore.
~ Se poate nota şi grafic pe foaia de temperatură, cu culoare albastră → 1 pătrat = 100 ml.
Notarea se începe de la baza foii de temperatură, pe coloane ascendente, pentru ziua precedentă.
Observaţii:
~ După micţiune trebuie efectuată toaleta locală!
~ Vasele în care se face colectarea urinei, sunt depozitate în încăperi răcoroase.
~ Pentru a preveni procesele de fermentaţie a urinei se adaugă în recipientul de colectare
câteva cristale de timol.
~ După măsurarea şi notarea diurezei vasele sunt golite, clătite, dezinfectate, sterilizate şi
depozitate în dulapuri speciale.
~ Diureza trebuie măsurată zilnic în paralele cu:
O Cantitatea de lichide ingerate.
O Cantitatea de lichide eliminate prin transpiraţie, diaree, vărsături.
O Graficul greutăţii corporale.

116
 39.MĂSURAREA, NOTAREA ŞI INTERPRETAREA PULSULUI

Definiţie ~ Pulsul reprezintă senzaţia de şoc percepută la palparea arterei superficiale pe un

plan dur.
~ Este presiunea exercitată de coloana de sânge sincron cu activitatea inimii
percepută sub formă de şoc arterial sau pulsaţie.
Scop ~ Evaluarea funcţiei cardiovasculare.

~ Stabilirea diagnosticului.
~ Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.
~ Recunoaşterea complicaţiilor.
Elemente ~ Ritm (regularitate).
de apreciat ~ Frecvenţă (rapiditate).
~ Amplitudine (intensitate).
~ Tensiune (volum).
~ Celeritate.
Locul ~ Orice arteră accesibilă palpării ce poate fi comprimată pe un plan osos, sau
măsurării vârful inimii: artera radială, artera carotidă, artera femurală etc.
Materiale ~ Ceas cu secundar sau cronometru.

şi ~ Creion sau pix de culoare roşie.

instrument ~ Foaie de temperatură.
e necesare
Metode de ~ Palpatorie.
masurare ~ Auscultatorie.
~ Monitorizare electronică (pe cardioscop).
Pregătirea ~ Psihic. Se anunţă pacientul şi se explică tehnica. O stare emotivă poate
bolnavului modifica valoarea.
~ Fizic. Repaus fizic şi psihic 10-15 minute.
Execuţie ~ Asistenta îşi spală mâinile.
Măsurarea pe artera radială:
~ Se reperează artera în şanţul radial (în continuarea policelui).
~ Se fixează vârful degetele palpatoare (index, medius, inelar) pe traiectul
arterei, radiale îmbrăţişând antebraţul cu policele.
~ Se exercită o uşoară presiune asupra peretelui arterial şi se percep zvâcniturile

117
 pline ale pulsului timp de 1 minut (se poate măsura şi timp de 15 secunde sau 30 secunde –
pulsul regulat – iar valoarea obţinută se înmulţeşte cu 4 sau cu 2).
Măsurarea – după aceiaşi tehnică – se poate face şi pe alte artere.
Notare ~ Se notează cifric în caietul independent de observaţii clinice – se notează

inclusiv ora, dacă pulsul a fost măsurat în frison, faciesul era roşu etc.
~ Se notează grafic în foaia de temperatură → pentru fiecare linie orizontală se
socotesc 4 pulsaţii – adică 4 valori / pătrat.
~ Prin unirea punctelor succesive se obţine → CURBA PULSULUI.
~ În unele documente medicale se notează valoarea cifric însoţită şi de
caracteristicile pulsului. PD1 = 90 pulsaţii /minut. PS2 = 80 pulsaţii /minut.
Interpretar ~ Normal: puls regulat, bine bătut, ritmic, sincron, celeric.

e ~ Patologic: puls slab, imperceptibil, aritmic, asincron

~ Frecvenţa → puls rapid – tahicardic, puls rar – bradicardic.
~ Ritm → regulat, neregulat.
~ Amplitudine → puls mic, filiform sau cu amplitudine crescută.
~ Volum (tensiune) → puls dur sau moale.
~ Celeritatea → puls săltăreţ (creşterea rapidă a tensiunii urmată de o cădere
bruscă) sau puls tard (cădere lentă).
~ Frecvenţa normală în funcţie de vârstă: N.n. 140-120 p / minut. Adult 80-60
p / minut.
Observaţii ~ Măsurarea pentru valori exacte se face timp de 1 minut.
~ Măsurarea se face numai după un repaus fizic şi psihic de 10-15 minute.
~ Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii ATI), la diferite
intervale recomandate de medic.
~ Curba pulsului normal este paralelă cu curba respiraţiei şi curba temperaturii.
~ Frecvenţa pulsului creşte paralel cu temperatura → la un grad de temperatură
pulsul creşte cu cca. 10 pulsaţii /minut.

118
 40.MĂSURAREA, NOTAREA ŞI INTERPRETAREA
RESPIRAŢIEI

Definiţie ~ Respiraţia este funcţia prin care se realizează schimburile gazoase la

nivelul organismului.
Scop ~ Stabilirea diagnosticului.

~ Evaluarea funcţiei respiratorii.

~ Aprecierea evoluţiei bolii.
~ Stabilirea prognosticului bolii.
~ Observarea stării bolnavului.
~ Observarea efectelor medicamentelor.
~ Indiciu în apariţia unor complicaţii.
Elemente de ~ Tipul respirator: costal superior (femei); costal inferior (bărbaţi);
apreciat abdominal (copii, bătrâni)
~ Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
~ Ritmul respirator.
~ Frecvenţa respiraţiei.
~ Simetria mişcărilor toracice.
Materiale şi ~ Cronometru (ceas cu secundar).
instrumente ~ Creion verde (albastru).
necesare ~ Foaie de temperatură.
Pregătirea ~ NU SE ANUNŢĂ PACIENTUL ŞI NU SE EXPLICĂ TEHNICA →
bolnavului bolnavul îşi poate modifica voluntar caracterele respiraţiei (frecvenţa) rezultând
valori eronate în urma măsurării.
~ Se aşează pacientului în decubit dorsal.
Execuţie ~ Se măsoară concomitent cu pulsul, când se fixează artera radială şi se
aplică mâna asistentei pe toracele bolnavului împreună cu mâna bolnavului.
~ Se poate măsura şi prin aplicarea palmei pe toracele bolnavului.
~ Se numără inspiraţiile (mişcările de ridicate a peretelui toracic) timp de
1 minut.
~ Aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin
simpla observare.
Notarea ~ Cifric se notează în caietul independent al asistentului medical.

~ Grafic se notează în foaia de temperatură → pentru fiecare linie

119
 orizontală o valoare de respiraţie.
~ Prin unirea valorilor succesive rezultă → CURBA RESPIRAŢIEI.
Interpretare ~ Respiraţie normală: suplă, amplă, regulată, profundă, nazală, lentă,
simetrică.
o Frecvenţa normală: în funcţie de vârstă, sex, poziţie,
temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau de somn. Nou
născut = 40 (50) r/minut. Copil mic 20 r/minut. Bărbat 18 r/minut.
Femeie 16 r/minut.
~ Respiraţie patologică: superficială, încărcată, zgomotoasă, ritm
neregulat, dispnee.
o → Tahipnee (polipnee) = frecvenţă crescută (în emoţii,
efort fizic, febră, hipertiroidism, infecţii acute, hemoragii, anemii, boli
cardiace, boli renale).
o → Bradipnee = frecvenţă scăzută (în obstacole în căile
respiratorii, tumori mediastinale).
o → Apnee = absenţa respiraţiei.
o → Dispnee = respiraţia greoaie, dificilă (sete de aer).
~ Dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a respiraţiei:
o Dispnee Cheyne-Stockes – respiraţie cu amplitudini
crescânde până la maxim şi apoi scăzute până la apnee ce durează 10-20
secunde.
o Dispnee Kussmaul – respiraţie în patru timpi, inspir
profund, pauză, expir scurt, zgomotos, pauză.
~ Dispnee Biot – agonică, dispneea muribundului.
Observaţii ~ Se preferă măsurarea respiraţiei în somn.
~ Fiziologic curba respiraţiei este paralelă cu curba pulsului şi curba
temperaturii.
~ Dispneea Cheyne-Stockes trebuie depistată sistematic, bolnavul nu o
semnalează.
~ Dispneea Kussmaul apare la un pH scăzut sub 7,2 – este întâlnită în
come.
~ În dispnee se notează: orarul, intensitatea, tipul, evoluţia în timp.

120
 41.MĂSURAREA, NOTAREA ŞI INTERPRETAREA TENSIUNII
ARTERIALE

Definiţie ~ Tensiunea arterială (TA) → presiunea exercitată de sângele circulant

asupra arterelor.
~ Tensiunea arterială maximă – sistolică → determinată de contracţia inimii
în sistolă.
~ Tensiune arterială minimă – diastolică → determinată de activitatea inimii
în diastolă.
~ Tensiune diferenţială → diferenţa dintre TA maximă şi TA minimă.
Scop ~ Evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
~ Evaluarea evoluţiei bolii.
~ Recunoaşterea complicaţiilor.
~ Stabilirea prognosticului.
Locul ~ Artera humerală
măsurării
Materiale şi ~ Tensiometru cu mercur (Riva-Rocci), sfigmomanometru, tensiometru
instrumente electronic.
necesare ~ Stetoscop biauricular.
~ Tampon de vată + alcool (pentru dezinfecţie membranei stetoscopului şi a
olivelor).
~ Creion sau pix de culoare roşie. Foaie de temperatură.
Metode de ~ Metoda palpatorie.
măsurare ~ Metoda auscultatorie.
Pregătirea ~ Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (în termeni succinţi şi pe
bolnavului înţelesul lui; se explică etapele tehnicii).
~ Fizic → repaus fizic şi psihic 15 minute.
o Se preferă măsurarea înaintea servirii mesei sau la 3 ore de la
servirea mesei.
Execuţie ~ Asistenta îşi spală mâinile.

~ Bolnavul se aşează în poziţie comodă, cu braţul relaxat.

~ Se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului sprijinit şi în extensie.
~ Manometrul se fixează la nivelul arterei la care se face determinarea, se
aşează la vedere.
121
 ~ Se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea
manşetei.
Măsurarea TA prin metoda auscultatorie:
~ Se introduc olivele stetoscopului în urechi.
~ Se închide supapa şi se pompează aer în manşetă până dispar pulsaţiile.
~ Se decomprimă manşetă progresiv prin deschiderea lentă a supapei până
când se percepe primul zgomot arterial care reprezintă valoarea TA maximă
(sistolică) - se reţine valoarea.
~ Se continuă decomprimarea până când zgomotele dispar = valoare TA

minimă (diastolică). Se reţine valoarea.

~ Se îndepărtează manşeta de pe braţul pacientului.
~ Se dezinfectează olivele şi membrana stetoscopului.

Măsurarea TA prin metoda palpatorie

~ Determinarea se face prin palparea arterei radiale. Nu se foloseşte
stetoscopul biauricular.
~ Etapele măsurării sunt identice metodei auscultatorii.
~ Metoda are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât în realitate.
~ Se obţine numai valoarea TA maximă – sistolică.
Notare ~ Se notează cifric în caietul independent de observaţii clinice.
~ Se notează grafic în foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie

orizontală de culoare roşie socotind pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de
mercur; linia superioară → valoarea maximă; linie inferioară → valoarea minimă.
~ Se unesc liniile orizontale cu inii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat.
~ Uneori se notează cifric: TAmax=150mmHg; TAmin=75mmHg sau TA =

150/75 mmHg
Interpretare ~ Normal → se obţin 2 valori: TAmax (sistolică) şi TAmin (diastolică).

~ Patologic. Valori crescute = hipertensiune (boli vasculare, boli renale,

tulburări endocrine, menopauză, boala hipertensivă). Valori scăzute = hipotensiune
(miocardite, endocardite, hemoragii, diaree, vărsături etc.). N.n. 60/40mmHg. Adult
120/70mmHg.
Observaţii ~ Manometrul se fixează la nivelul arterei la care se face determinarea.

~ Se dezinfectează olivele şi membrana stetoscopului după fiecare utilizare.

~ Măsurarea se face la acelaşi bolnav cu acelaşi aparat, în aceleaşi condiţii.
~ Măsurarea se face în clinostatism şi / sau ortostatism, dimineaţa şi seara,
din oră în oră (în servicii ATI), la diferite intervale recomandate de medic.
~ În caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a îndepărta manşeta.
~ Valorile obţinute se comunică, dar NU SE DISCUTĂ REZULTATELE

122
CU BOLNAVUL.

123
 42.MĂSURAREA, NOTAREA ŞI INTERPRETAREA VALORILOR DE
TEMPERATURĂ; MĂSURAREA ŞI NOTAREA TEMPERATURII
RECTALE LA COPIL

Definiţie ~ Temperatura (febră = pirexie) reprezintă rezultatul proceselor oxidative

din organism, generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
~ Termoreglarea → este un echilibru între termogeneză şi termoliză.
~ Termogeneza → producere de căldură (rezultat al proceselor oxidative).
~ Termoliză → consum de căldură (prin evaporare, radiaţie, conducţie,
convecţie).
~ Homeotermie → temperatură constantă (36,7-370C dimineaţa şi 37-
37,30C seara).
~ Temperatură centrală → temperatura organelor interne (mai ridicată cu
cca. 0,50C faţă de temperatura periferică).
~ Temperatură periferică → temperatura de la suprafaţa corpului.
Scop ~ Depistarea variaţiilor patologice de temperatură.
~ Observarea evoluţiei bolii.
~ Observarea efectelor tratamentelor.
~ Depistarea apariţiei complicaţiilor.
Locul măsurării ~ Cavităţi închise → rect, vagin.
~ Cavităţi semiînchise → axilă, plică inghinală, cavitate bucală.
~ Conduct auditiv extern.
~ Tegumentar (cu febertest sau termometru cutanat electric).

TERMOMET Avantaje Dezavantaje

RU
Cu Mercur Temperatura citită este corectă Măsurarea durează 2-3 minute
Nu face zgomot Citirea se face greu
Digital Valoarea se citeşte uşor Necesită baterii
Temperatura citită este corectă Durează cel puţin 1 minut măsurarea
Se aude "Beep" când este gata Zgomotul poate trezi un copil
Oral tip Prezintă siguranţă Necesită baterii
124
 suzetă adormit Nu trezeşte un bebeluş Necesită 3 minute la măsurare

Timpanic Măsurarea temperaturii se face Necesita aplicarea corecta în canalul urechii

(urechi) rapid (3-5 secunde) Nu este indicat în cazul bebeluşilor
Necesită baterii
Instantaneu Măsurarea se face în 2-3 Este mai greu de folosit în cazul unui copil
(axial) secunde agitat

Materiale şi ~ Termometru (maximal, electric, febertest etc.).

~ Tampon cu alcool.
instrumente
~ Tăviţă renală.
necesare
~ Prosop.
~ Lubrifiant → vaselină, cremă solubilă în apă (pentru măsurarea
temperaturii rectale), apă (pentru măsurarea temperaturii vaginale sau orale).
~ Creion negru.
~ Foaie de temperatură.
Metode de ~ Măsurare cu termometru maximal.
termometrizare ~ Măsurare cu termometru digital.
~ Măsurare cu termometru timpanic.
~ Măsurarea cu termometrul tip suzetă
Indicaţii de ~ De la naştere până la 2 ani: termometrizare rectală, instantaneu axilar.
termometrizare ~ Între 2 şi 5 ani: termometrizare rectal, timpanic.
la copii ~ Copii peste 5 ani: oral, timpanic.
Pregătirea Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (în termeni succinţi şi pe
bolnavului înţelesul lui; se explică etapele tehnicii).
Fizic:
~ Axila → se tamponează cu prosop individual axila şi se aşează bolnavul
comod.
~ Rectal → se asigură pentru ADULT poziţia decubit lateral stâng, pentru
COPIL poziţia decubit dorsal cu picioarele flectate pe abdomen sau decubit ventral
pe genunchii mamei.
Execuţie ~ Se spală mâinile.

Măsurarea temperaturii în axilă:

~ Se tamponează axila (ştergerea modifică valoarea de temperatură)
~ Se aplică pe mijlocul axilei bulbul termometrului.
125
 ~ Se apropie braţul de torace şi se aplică mâna oblic pe torace.
~ Se aşteaptă 10 minute, se retrage termometru.
~ Se şterge termometrul cu tampon cu alcool şi se citeşte valoare.
Măsurarea temperaturii în rect:
~ Se lubrifiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină.
~ Se introduce bulbul termometrului în rect cu mişcări de rotaţie şi
înaintare.
~ Se lasă 5 minute, se extrage, se şterge cu tampon cu alcool, se citeşte
valoarea.
Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală:
~ Se umezeşte termometrul (folosit numai în acest scop!)
~ Se introduce în cavitatea bucală, sub limbă.
~ Bolnavul închide gura şi menţine termometrul 5 minute, fără al strânge
între dinţi.
~ Se scoate termometrul , se şterge şi se citeşte valoarea.
Măsurarea ~ Se măsoară dimineaţa între 6-7 şi seara între 16-17.
temperaturii la Măsurarea temperaturii rectale
copil ~ Termometru individual, şters, verificat, păstrat în soluţie dezinfectantă.
~ Măsurarea se face la sugar rectal, cu termometrul lubrifiat (5 minute în
rect).
~ Se lasă bebeluşul culcat pe spate şi se îndepărtează scutecul; sau culcat
pe burtă, pe picioarele adultului; se introduce termometrul lubrifiat la cca. 2,5 cm
(partea argintată a termometrului cu mercur se introduce aproape în întregime).
~ Copilul mai mare se poate aşeza în decubit lateral.
~ Dacă se foloseşte un termometru digital se apasă pe butonul de pornire.
~ Se ţine termometrul cu mercur în poziţie timp de 3-5 minute sau pe cel

digital până se aud câteva "beep"-uri; apoi se scoate, se şterge partea introdusă şi se
citesc indicaţiile.
Măsurarea temperaturii timpanului (urechii)
~ Când se foloseşte un astfel de termometru trebuie să fie asigurată
închiderea completă a canalului urechii. Dacă copilul este culcat pe o parte, pe o
suprafaţă caldă, se aşteaptă 5 minute pentru a preveni reţinerea căldurii în interiorul
urechii.
~ Nu se ia temperatura imediat după ce copilul a venit de afară, unde a fost
frig.
126
 ~ Temperatura se măsoară la urechea corespunzătoare mâini adultului:
dreaptă dacă este dreptaci, stângă dacă este stângaci.
~ Capătul termometrului se introduce cu atenţie în ureche cu lentila
aplecată uşor în faţă. Cu mana liberă se trage uşor de lobul urechi (pentru
copilul mai mic de 1 an se trage de lob în spate şi în sus) pentru a permite
canalului urechii să se închidă perfect.
~ Dacă este poziţionat corect se apasă butonul de pornire.
~ Se citeşte temperatura după 3-4 secunde.
~ În cazul bebeluşilor mai mici de 3 luni, a copiilor mai mici de 3 ani cu
probleme de sănătate sau când încă nu se cunoaşte exact modul de folosire al
acestui termometru, temperatura se va lua de 3 ori şi cea mai corectă va fi cea mai
ridicată valoare.
~ Filtrul lentilei se va curăţa sau schimba după fiecare folosire.
Măsurarea temperaturii orale cu termometrul tip suzetă
~ Acesta prezintă siguranţă şi indică temperatura corect în cazul copiilor
mici.
~ Se apasă pe butonul de pornire şi se poziţionează bulbul în gura
copilului.
~ Temperatura se va citi după 3 minute.
~ Bulbul suzetei se va curăţa foarte bine după fiecare folosire.
Măsurarea temperaturii orale cu termometrul digital sau cu mercur
~ Se poate folosi la copilului mai mare de 5-6 ani.
~ Copilul trebuie să deschidă gura şi să scoată limba afară.
~ Se introduce termometrul sub limbă, în spatele gurii, în dreptul ultimului
molar şi apoi copilul trebuie să închidă gura - foarte uşor în cazul termometrului cu
mercur. Copilul nu trebuie să muşte, dar trebuie să menţină termometrul în aceeaşi
poziţie, prin plasarea limbii între incisivii de sus.
~ Se lasă termometrul în poziţie timp de 1-2 minute.
~ Nu se lasă niciodată copilul nesupravegheat, cu un termometru în gură.
~ Se scoate termometrul şi se citesc indicaţiile.
Notare ~ Se notează cifric în caietul independent de observaţii clinice.

~ Se notează grafic în foaia de temperatură – cu culoare neagră sau

albastră (valorile pare pe linie, valorile impare între linii).
~ Prin unirea punctelor → CURBA TERMICĂ.
Interpretare ~ Valoare normală - bolnav afebril → temperatură fiziologică = 36-370C.
~ Valori patologice:
127
 o Valori scăzute = hipotermie (sub 360C).
o Valori crescute → bolnav febril = hipertermie (peste 370C).
 Subfebrilitate → 37-380C.
 Febră moderată → 38-390C.
 Febră ridicată → 39-400C.
 Hiperpirexie → peste 400C.
~ La nou-născut, peste 390C apar complicaţii nervoase,
cardiovasculare, renale.
~ La sugar, copilul mare şi adult, complicaţiile apar la temperaturi
care depăşesc 400C.
~ La adultul în vârstă apar complicaţii la temperaturi peste 380C.
Manifestări ~ Frisoane – contracţii musculare puternice cu senzaţie pronunţată de frig.
care însoţesc ~ Tegumente roşii calde, umede – pielea la început palidă, apoi roşie,
febra caldă, apoi transpirată.
~ Piloerecţie – piele de găină la senzaţia de frig.
~ Sindrom febril – cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă,
sete, oligurie, urină concentrată, convulsii, halucinaţii, dezorientare, delir.
~ Erupţii cutanate – macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile
infecţioase.
Intervenţii după ~ După măsurare, termometrul este bine curăţat.
~ Termometrul electric este dezinfectat şi păstrat în dulapul de instrumente
tehnică
Observaţii ~ Măsurarea se face dimineaţa la trezire, înaintea toaletei sau altor
activităţi între orele 7-8, şi seara între orele 16-17. în unele cazuri, la recomandarea
medicului, măsurarea temperaturii se poate face periodic → la 30 minute, 1 oră, 3
ore, 6 ore sau după administrarea unor tratamente.
~ Termometrul maximal se scutură până când coloana de mercur coboară
în rezervor. În timpul scuturării termometrul se ţine ca pe un creion.
~ Se susţine termometrul la bolnavi adinamici, agitaţi, inconştienţi, copii,
vârstnici.
~ Dacă valorile înregistrate sunt prea mari sau prea mici se repetă
măsurarea.
~ Umezeală modifică valoarea înregistrată.
~ Dacă bolnavul ştie şi poate, îşi introduce singur termometrul în rect.

128
 ~ Nu se face termometrizare în cavitatea bucală la pacienţi agitaţi, copii
necooperanţi, bolnavi cu respiraţie nazală dificilă sau când există inflamaţii bucale.
~ Nu se face termometrizare rectal la pacienţi agitaţi, cu inflamaţii anale,
rectale sau cu operaţii rectale.
~ Temperatura rectală la copii se va putea lua la interval de 30 de minute
de când copilul a servit masa sau a consumat lichide, pentru a preveni erorile de
citire.
~ Temperatura rectală este cu 0,3-0,5ºC> tº axilară.

129
 43.MOBILIZAREA PASIVĂ ȘI ACTIVĂ A PACIENTULUI

Scop:
~ Prevenirea apariţiei complicaţiilor:
o Prevenirea trombozelor
o Profilaxia escarelor
~ Grăbirea procesului de vindecare.
~ Înviorarea circulaţiei.
Pregătirea bolnavului:
~ Medicul aprobă începerea mobilizării şi stabileşte ritmul de mobilizare.
~ Tot medicul fixează momentul părăsirii patului → în funcţie de starea generală,
reactivitatea bolnavului, starea de boală.
~ Se explică necesitatea şi importanţa mobilizării.
~ Asistenta execută îngrijirile legate de mobilizare.
~ Se educă bolnavul privind importanţa mobilizării şi modalităţile de mobilizare → voinţa şi
participarea bolnavului poate influenţa ritmul de readaptare.
Mobilizarea se începe cu:
~ Mişcări pasive (executate de asistentă) la nivelul membrelor cu scopul de a înviora
circulaţia şi a prevenii complicaţiile imobilizării:
o Flexii.
o Extensii.
o Înclinaţia şi rotirea capului.
o Mişcarea degetelor de la membrele inferioare şi superioare.
o Mişcarea picioarelor şi mâinilor.
~ Mişcări active asociate cu gimnastică respiratorie:
o Ridicarea în şezut cu creşterea treptata a timpului (dacă nu sunt
contraindicaţii).
o Mobilizarea membrelor.
o Exerciţii combinate cu gimnastică respiratorie.
o Aşezarea bolnavului pe marginea patului cu ajutor, apoi fară (după câteva
minute bolnavul va fii reaşezat în pat).
130
 o Durata poziţiei se măreşte progresiv, zilnic, în funcţie de starea bolnavului.
o Aşezarea în fotoliu se face la fel ca în fotoliu rulant (bolnavul îmbrăcat şi
bine învelit).
o Aşezarea la marginea patului.
Mobilizarea capului şi membrelor:
~ Se face cu bolnavul în poziţie decubit dorsal.
~ Se examinează faciesul şi pulsul bolnavului, culoarea tegumentelor.
~ Mobilizarea se face cu blândeţe.
~ Se execută mişcări pasive de gimnastică la pat:
o Mişcarea capului.
o Ridicarea membrelor superioare şi inferioare.
o Schimbarea poziţiei membrelor.
Ridicarea în poziţie şezând în pat:
~ Se execută de mai multe ori pe zi.
~ Se începe cu mobilizare pasivă, apoi mobilizare activă.
~ Mobilizarea activă se asociază cu exerciţii respiratorii.
~ Patul va fi dotat cu hamuri şi agăţătoare pentru a favoriza mobilizarea
activă.
Aşezarea în poziţie şezând la marginea patului:
~ Se îndepărtează pătura.
~ Se prinde bolnavul de spate cu mâna dinspre pat, iar cu cealaltă mână de sub regiunea
poplitee.
~ Bolnavul se prinde cu mâinile de gâtul asistentei.
~ Se rotesc picioarele bolnavului într-un unghi de 900 până la marginea
patului → poziţie şezând la marginea patului cu picioarele atârnate – sprijinite pe un
taburet.
~ Se verifică comoditatea poziţiei, circulaţia sângelui, temperatura extremităţilor.
~ Se observă faciesul (palid sau cianotic), apariţia ameţelilor → se reaşează bolnavul imediat
în pat prin mişcări inverse.
~ Observaţii:
o În prima zi bolnavul va fi aşezat la marginea patului câteva minute.
o În zilele următoare se va creşte treptat durata mobilizării.

131
 o Atunci când bolnavul nu mai prezintă ameţeli poate fi aşezat în fotoliu lângă
pat.
Aşezarea în fotoliu:
~ Se îmbracă bolnavul cu halat şi ciorapi.
~ Se aşează la marginea patului.
~ Se oferă papuci.
~ Se lipeşte de pat fotoliu cu rezemătoarea laterală.
~ Bolnavul sprijinit sub axilă, se ridică uşor în picioare, se roteşte şi se aşează în fotoliu.
~ Se susţin membrele inferioare şi se întoarce fotoliu.
~ Se acoperă bolnavul cu pătură.
~ Reaşezarea în pat se face cu mişcări inverse.
Ridicarea bolnavului în ortostatism:
~ Se aduce bolnavul în poziţie şezând la marginea patului – în aşa fel încât să ajungă cu
picioarele pe duşumea.
~ Se cere bolnavului să se sprijine pe umerii asistentei care-l susţine de sub axilă → se
ridică în picioare bolnavul.
~ Se menţine poziţia câteva minute dacă bolnavul se simte bine.
~ Dacă ameţeşte se aşează pe pat.
Efectuarea primilor paşi:
~ Se execută în prezenţa medicului!
~ Asistenta va susţine bolnavul în axilă şi-l va aduce la marginea patului în
poziţie şezând.
~ Bolnavul aşezat la marginea patului se ridică în picioare şi sprijinit
execută sub supraveghere primii paşi → în jurul patului.
~ Se readuce la pat şi se aşează comod.
~ Se urmăreşte pulsul, faciesul culoarea tegumentelor, apariţia ameţelilor:
o Numărul paşilor va fi crescut treptat, zilnic → se execută scurte plimbări
prin salon.
o Uneori este necesară o reeducare atentă şi de durată.
Observaţii:
~ Primele mişcări se fac în timp limitat.

132
 ~ Mobilizarea se face sub strictă supraveghere a faciesului, pulsului, respiraţiei, culorii
tegumentelor, apariţiei ameţelilor, transpiraţiei, tulburărilor de coordonare, lipsa echilibrului sau a
altor semne.
~ Primii paşi se execută în prezenţa medicului – timp limitat.
~ Bolnavul este reaşezat în pat când apar ameţeli.

44.MONTAREA TRANSFUZIEI

Definiţie .Transfuzia reprezintă o metodă terapeutică care constă în introducerea de sânge izo-
grup, izo-Rh sau de derivate de sânge în sistemul circulator al bolnavului.
Scop: terapeutic
- refacerea volumului intravascular(atunci când au avut loc pierderi mari de sânge, deşi
resusitarea volemică de urgenţă se realizează cu soluţii cristaloide/coloide),
- corectarea hemoglobinei(cu masă eritrocitară), a numărului de leucocite (cu masă
leucocitară), a numărului de trombocite, sau a factorilor de coagulare cu plasmă proaspătă congelată, sau
concentrate trombocitar)
PREGĂTIREA MATERIALELOR NECESARE
- Tava medicală sau cărucior pentru tratamente
- Seringi/ace, mănuşi sterile adecvate
- Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh şi trusa de transfuzie (perfuzor cu filtru)
- Branulă/flexulă, soluţie dezinfectantă, tampoane, etichetă
- Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică
- Muşama, recipiente de colectare a deşeurilor
- Flanelă sau pătură, stativ
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ: - Informaţi şi explicaţi procedura pacientului şi obţineţi consimţământului informat
în scris
b) FIZICĂ: - pacientul nu va mânca cu cel puţin 2 ore înainte sau după terminarea transfuziei ;
poziţia pacientului - va fi de decubit dorsal; se va alege locul pentru puncţia i.v - venele cele mai
abordabile sunt cele ale membrelor superioare, nu cele ale membrelor inferioare (posibilitate de
trombozare)

133
 EFECTUAREA PROCEDURII:
- Verificaţi indicaţia medicului privind transfuzia şi cantitatea de sânge sau derivatii acestuia ,
identitatea pacientului integritatea pungii de sânge, termenul de valabilitate, aspectul macroscopic al
sângelui;
- Spălaţi mâinile, puneţi mănuşile sterile;
- În ziua efectuării transfuziei, se recoltează 2-4 ml de sânge, pentru proba de compatibilitate
JEANBREAU
- Încălziţi sângele la temperatura corpului,
- Deschideţi trusa de transfuzat şi inseraţi acul transfuzorului în punga sau flaconul cu sînge
- Umpleţi camera de scurgere a transfuzorului până la jumătate cu sânge şi apoi deschideţi
prestubul şi eliminaţi aerul din acesta; ulterior închideţi clema/prestubul
- Selectaţi locul potrivit (de preferinţă venele de la plică cotului) si puneţi muşamaua sub braţul
pacientului
- Se realizează puncţia venoasă, fie utilizând branula/fluturaş sau direct pe ac
- Deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul sângelui să curgă
- Fixaţi acul (branula, flexura, fluturaşul) cu benzi de leucoplast sau bandă non alergică
- Efectuaţi proba biologică OELECKER; lăsaţi să curgă 20 - 30 ml de sânge şi reglaţi ritmul la
10- 15 picături/minut timp de 5'; supravegheaţi pacientul şi dacă nu apar semne de incompatibilitate
repetaţi operaţia
- Se reglează ritmul transfuziei- 40 picături/minut în mod obişnuit şi se aplică o etichetă pe
flacon/pungă de sânge cu ora la care a început transfuzia
- După terminarea trandfuziei se închide prestubul, se retrage acul şi aplică un tampon cu alcool
- Punga sau flaconul în care trebuie să rămână aprox. 5-6 ml de sânge se pastrează , în
eventualitatea unor verificari în caz de accidente posttransfuzionale tardive

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă şi verificaţi semnele vitale la fiecare 15', în prima
jumătate de oră după începerea transfuziei, şi la fiecare jumătate de oră sau la o oră după transfuzie.
- Informaţi pacientul/familia să anunţe în caz de mâncărime, dispnee, ameţeli, dureri în spate sau
în piept, deoarece acestea pot fi reacţii ale transfuziei
- Temperatura camerei să fie cu 1 -2° mai ridicată

134
 REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile şi spălaţi mâinile
- Notaţi în foaia de observaţie administrarea transfuziei, numărul scris pe punga sau flaconul de
sânge, ora la care a început transfuzia, ora la care s-a terminat şi eventualele reacţii ale pacientului
Rezultate nedorite/Ce faceţi:
- Embolia pulmonară - manifestată prin agitaţie, cianoză, dureri toracice, tuse chinuitoare,
hemoptizie
- Hemoliza intravasculară cu blocaj renal, şoc posttransfuzional, acidoza metabolică, stop cardiac
prin hipotermie - se pot produce datorită sângelui neîncălzit
• Încălziţi sângele înainte de a-l perfuza
• Supravegheaţi pacientul, anunţaţi medical şi întrerupeţi perfuzia
- Şocul hemolitic - incompatibilitatea de grup - frison, tahicardie, dispnee, cianoză, dureri lombare,
retrosternale, stare generală alterată
•Anunţaţi medicul
- Înfundarea perfuzorului şi acului cu cheaguri - se schimbă perfuzorul şi acul
- Hipotermia • Încălziţi bolnavul prin suplimentarea numărului de pături, aplicarea de buiote cu
apă caldă
ATENŢIE
- Nu încălziţi sângele în apă caldă, sau deasupra surselor de căldură, evitaţi agitarea
pungii/flaconului
- Dacă apar reacţii posttransfuzionale returnaţi punga/flaconul de sânge la punctul de transfuzii
- Respectaţi asepsia
- Nu umpleţi camera perfuzorului cu sânge - nu se mai poate urmări ritmul de curgere
- Dacă acul s-a înfundat nu permeabilizaţi acul prin presiune

135
 45.PANSAMENTUL

Definiţie:
Pansamentul reprezinta totalitatea mijloacelor si metodelor care realizeaza protectia unui tesut sau organ
fata de actiunea agresiva adiversilor agenti, iar restrans pansamentul chirurgical este actul prin care se
realizeaza si se mentine asepsia unei plagi, in scopul cicatrizarii ei.
Scop: terapeutic

Materiale necesare pentru realizarea pansamentului sunt:

- Substantele antiseptice pentru curatirea si dezinfectia plagii si a tegumentelor din jur : alcool,
tinctura de iod, apa oxigenata, cloramina, betadina
- Casoleta cu materialele care realizeaza protectia plagii si care sunt usoare, sa se pot steriliza, nu
sunt iritante pentru tegumente,sunt absorbante: compresele din tifon (panza rara de bumbac); vata
hidrofila (bumbac prelucrat si degresat).
- Materiale de fixare: leucoplast (se aplica pe tegument ras si degresat; este impermeabil pentru
aer), bandaj (realizeaza „infasarea” chirurgicala).
- Cutie cu instrumentar chirurgical steril
- tavita renala, manusi sterile,manusi de UF.

TIPURI DE PANSAMENTE:
Pansamentul protector pentru: plagi care nu secreta, nu prezinta tub de dren (plaga operatorie,
locul unei injectii sau punctii, locul unde este montat un cateter venos) pentru a realiza protectia fata de
mediul inconjurator.
Pansamentul absorbant pentru: plagi drenate sau secretante cu un strat de comprese si un strat de
vata.
Pansamentul ocluziv pentru plagi insotite de leziuni osoase peste care se aplica aparatul gipsat
pentru imobilizare.
Pansamentul compresiv pentru plagi sangerande in scop hemostatic, pentru imobilizarea unei
articulatii in caz de entorsa sau pentru reducerea unei cavitati superficiale după punctionare.
Pansamentul umed are ca obiectiv diminuarea edemului inflamator.
Conditiile unui bun pansament:

136
 - sa fie facut in conditii de asepsie si antisepsie;
- sa fie absorbant;
- sa fie protector;
- sa nu fie dureros;
- sa fie schimbat la timp.

Pregatirea psihica;
- se anunţa bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii, se obtine consimtamantul;
Pregatirea fizica: se aseaza in pozitie confortabila in functie de locul de aplicare a pansamentului

Executie:
- pansamentul este efectuat de doua personae(medic-as.med/doua as.med.)
- as.medical pregateste pacientul ,materialele necesare si serveste medicul
- se spala mainile si se imbraca manusile sterile/UF
- pregatirea medicului pentru pansament: manusi sterile, servire cu instrumentele necesare);
- dezlipirea vechiului pansament, îndepartarea vechiului pansament;
- curatirea si dezinfectarea tegumentelor, din jurul plagii, centrifug cu comprese sterile;
- tratamentul plagii - în functie de natura sa si momentul evolutie;
- protectia plagii: stratul de comprese trebuie sa depaseasca marginile plagii, iar grosimea sa n fie
mai mare de 1-2 comprese (pentru a realiza o buna capilaritate);
- fixarea pansamentului: galifix, leucoplast, fesi

Reorganizarea locului de muncă

- se strâng materialele, deşeurile, se selecteaza şi se aruncă in cutiile special destinate;
- se spala mâinile cu apa şi săpun, dezinfectare cu alcool;
- se notează tehnica în foaia de observaţie;

137
 46.PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA ȘI ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
TRAHEOSTOMIE

Definitie Stoma vine din grecescul “stoma”= gură sau deschizătură.

Stomie = crearea prin intervenţie chirurgicală a unei deschizături, comunicări (stomă) cu
exteriorul, sau realizarea unei comunicări între un organ cavitar şi tegument.
Tipuri de stome
- traheostoma= deschidere/comunicare a traheii, ce permite respiratia direct prin aceasta;
- gastrostoma = deschiderea şi fixarea operatorie a stomacului la piele ,
- colostoma = deschiderea spre exterior, printr-o incizie a peretelui abdominal, şi fixarea colonului
sau ileonului la peretele abdominal;
- urostomie= crearea unei comunicări între rinichi şi piele, printr-o sondă, în vederea derivării
urinii spre exterior;

Scopul îngrijirii:
 mentinerea permeabilitatii stomei, prin aspirarea de secreţii care o pot obstrua;
 mentinerea integritatii pielii din jur;
 prevenirea infectiilor;
 suport psihologic.
Ingrijirea stomelor se va face prin tehnici sterile pentru a preveni infectiile.

Materiale necesare:
 pentru îngrijirea colostomei, urostomei
 măsuţa sau tava pentru materiale;
 un lighean/vas cu apă caldă;
 muşama şi aleză pentru protecţia patului, faşă sau prosoape de hârtie;
 aparat colector potrivit (pungă colectoare);
 foarfeci, mănuşi de unică folosinţă, (pot fi nesterile dacă stoma este mai demult pusă);
 cană de măsurat conţinutul;

138
  cremă „de barieră" pentru protejarea pielii din jurul stomei.
- recipient pentru materialul murdar (feşi, comprese)
 pentru îngrijirea traheostomei :
- recipiente sterile, canulă sterilă în cazul inlocuirii ei
- solutie normal salină(ser fiziologic), apa oxigenata
- comprese sterile, manuşi sterile
- echipament pentru aspirare
- periuţă sterilă din nailon,curăţător steril de pipă pentru parte interioară a canulei
- echipament pentru toaletarea gurii
- lubrefiant pe baza de apa, unguent cu antibiotic
- banda de fixare a canulei ( daca este nevoie să fie schimbata) şi foarfecă sterilă
- dacă este necesar repoziţionarea canulei: dilatator de trahee steril, canulă sterilă de mărime
potrivită
Pregătirea pacientului
- fizică: se asigură intimitatea pacientului şi va fi ajutat să se aşeze într-o poziţie
confortabilă, poziţie semişezândă
- psihică: asistenta va discuta cu pacientul explicându-i practica de îngrijire,stabilind
un climat de încredere uşurându-i adaptarea la noua situaţie, acesta va fi educat să se poată
îngriji singur şi să poată duce o viaţă activă normală

Execuţie
 îngrijirea colostomei
- se protejează patul cu muşamaua acoperită cu aleza
- se îmbracă mănuşi (nesterile) şi se aşază un prosop de hârtie sau o faşă în jurul stomei
pentru a proteja zona înconjurătoare de scurgeri sau revărsări
- se observă pacientul în tot timpul acestei activităţi, încurajându-l să-şi privească stoma
- se goleşte aparatul colector şi măsoară conţinutul dacă se cere ; se îndepărtează fin aparatul
- se spală pielea din jurul stomei numai cu apă caldă şi săpun neutru; săpunul obişnuit poate
cauza iritarea pielii
- se observă culoarea şi aspectul stomei, a pielii dimprejur(roseata,iritatii)- se va şterge cu
meticulozitate pielea din jurul stomei şi se va aplica o crema protectoare,care apoi se îndepartează la
fixarea aparatului nou pregatit (punga colectoare) astfel să nu permită nici o scurgere în jurul stome

139
  îngrijirea traheostomei
- se stabileste un câmp de lucru steril lângă patul pacientului pe o măsuţă de lucru pe care se vor
aşeza materialele necesare,
- se va turna într-un recipient steril ser fiziologic şi în altul apă oxigenată , într-un al treilea
recipient steril se pun comprese sterile ce vor fi îmbibate cu ser fiziologic/ apă oxigenată pentru curăţarea
interioară a canulei
- se pun mănuşi nesterile si se îndepartează pansamentul din jurul stomei
- se pun mănuşile sterile, se aspiră pacientul
- daca trebuie schimbată banda adezivă se va pregati acesta ca lungime sau , daca este gata
pregatita se va desface pachetul prin tehnica sterilă
- cu mana dreaptă se ia o compresă sterilă îmbibată în soluţie de curăţat ( apa oxigenata, ser
fiziologic), se scurge de excesul de lichid , pentru a preveni aspirarea sa şi se şterge pielea din jurul
stomei, apoi cu alta compresă se va şterge bordura canulei.
- Se va repeta procedeul de fiecare data cu alta compresă, pana cand zona va fi curată apoi se va
usca zona curăţată cu comprese sterile şi se reface pansamentul în mod steril
- spălarea sau înlociurea canulelor interioare: se pun mănuşi sterile şi se scoate canula care se
introduce în recipientul cu apă oxigenată;
- se va curăţa repede canula cu ajutorul periutei de nailon, folosind mana dreaptă ;
- se clăteşte 10 secunde cu ser fiziologic, se verifică să nu mai aibă secreţii pe ea ,
- se scutura usor de marginea recipientului cu ser fiziologic si fără a se usca,
- se reintroduce canula în traheostoma şi se aplica un nou pansament steril;
- daca trebuie înlocuită canula se va desface în mod steril pachetul cu noua canulă;
 îngrijirea urostomei respectă aceeaşi paşi ca la colostomă
Observaţii
 este necesară o toaletă bucală atenta deoarece cavitatea orala poate deveni uscata, urât
mirositoare, poate prezenta leziuni de la secretiile incrustate si neeliminate
 se va schimba pansamentul steril din jurul stomei de câte ori va fi nevoie şi se va aspira
secreţiile verificându-se aspectul şi culoarea secretiilor după fiecare aspirare
 se va tine la indemana trusa de urgenta cu tot ce este nevoie
 se va evita efectarea excesiva a diverselor manevre pana cand stoma nu este bine definita
( primele 4 zile)

140
  daca zona din jurul stomei prezinta excoriatii sau semne de infectie, se va aplica un unguent cu
antibiotic
 nu se vor folosi niciodata in jurul stomei medicamente sub forma de pudra sau pe baza de ulei
deoarece aspirarea lor poate produce infectii si abcese
 un alt aspect important este umidifierea şi încălzirea gazelor
o respiratorii, prin umidificatorul ventilatorului (la pacienţii ventilaţi mecanic) sau prin
nebulizator sau aparat de aerosoli (la pacientul care respira spontan)
 nici aspectele psihologice ale îngrijirii pacientului traheostomizat nu vor fi neglijate.
Internarea prelungită într-o secţie de terapie intensivă (valabilă pentru majoritatea acestor bolnavi), cu tot
ceea ce presupune acest lucru potenţează anxietatea şi teama. Pacientul conştient va fi informat asupra
tuturor manevrelor ce i se vor efectua şi va fi încurajat să se exprime (comunicare scrisă pentru bolnavul
traheostomizat). Există de asemenea un impact psihologic pe termen lung, legat de prezenţa cicatricei de
traheotomie într-o regiune vizibilă a corpului.
 pacientul poate face baie sau dus cu punga aplicata sau fara punga. In cazul în care
face baie/dus fara punga trebuie uscată bine pielea inainte de a aplica noua punga.
 nu se vor folosi uleiurilor sau cremelor pentru baie, pentru ca acestea pot compromite
aplicarea sigura a pungii. Este posibila producerea unor usoare sangerari la nivelul stomei atunci cand se
face toaleta acesteia. Acest lucru este normal.

Complicatii:
Cele mai multe complicatii pot apare in primele 4 ore de la efectuare traheotomiei:
 hemoragie la locul inciziei care poate determna aspirarea de sange
 sangerare sau edem traheal care poate cauza blocarea cailor aeriene
 aspirarea secretiilor; introducerea aerului in cavitatea pleurala cauzand pneumotorax
 hipoxie si acidoza, stop cardiac
 emfizem subcutanat

141
 47.PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCŢIA
OSOASĂ (PUNCŢIA STERNALĂ)

Definitie : Punctia osoasa reprezinta crearea unei comunicari între mediul extern si zona
spongioasa a osului,strabatand stratul sau corticala, prin intermediul unui ac .
Scopul
- Explorator –pentru măduva osoasă hematogenă în vederea stabilirii structurii compoziţiei
măduvei, precum şi studierii elementelor figurate ale sângelui în diferite faze ale dezvoltării lor, în cursul
îmbolnăvirii organelor hematopoietice.
- Terapeutic - se face în vederea administrării unor medicamente, transfuzii de sânge
intraosoase (când celelalte cai de administrare nu sunt posibile, din cauza arsurilor, obezităţii, aparate
ghipsate.
Puncţia osoasă se poate executa şi la oamenii sănătoşi , pentru recoltarea de măduvă în vederea
transfuzării ei la bolnavi cu patologii ale organelor hematopoetice.
Indicatii – boli hematologice

Materiale necesare:
- 2 ace de puncţie, care este format dintr-un troacar confecţionat din oţel foarte rezistent, de
lungimea circa 5 cm, cu un calibru de 1-2 mm şi c-un vârf scurt dar foarte ascuţit. Acu este prevăzut cu
mandren. Extremitatea externă a acului se lăţeşte în formă de disc, pe care se adaptează mandrenul, pe
această extremitate se va sprijini palma medicului, care execută puncţia. Acul e prevăzut c-un disc
apărător, reglabil. Acest disc are rolul de a împiedica pătrunderea acului dincolo de cavitatea medulară în
compacta posterioară a sternului.
- Seringă de 10-20 ml pentru aspirarea ţesutului medular,
- o sticlă de ceasornic.
- Seringă de 2-5 ml cu ace pentru anestezie, novocaină, lame sau lamele.
- Materiale pentru dezinfectarea regiunii puncţionate
- Manusi sterile
- Tifon steril pentru pansament , leucoplast
Dacă puncţia se face cu scop terapeutic, în loc de instrumente de laborator(sau pe lângă acestea) se
vor pregăti sol. medicamentoase care trebuie administrate. Instrumentele se pregătesc pe o măsuţă

142
acoperita cu un câmp steril, în condiţiile de asepsie perfectă ,întrucât măduva osoasă este foarte
susceptibilă la infecţie.

Pregătirea bolnavului
- Psihica _ se informeaza pacientul asupra necesităţii şi esenţei intervenţiei ,obtinandu-se
consimtamantul informat
- Fizica – se controleaza in preziua punctiei timpul de sangerare ,timp de coagulare sit imp Quick.
 pentru puncţia sternală bolnavul este asezat in decubit dorsal , cu trunchiul uşor ridicat.
 Decubit ventral pe un plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectati pentru punctia in
creasta iliaca
 Locul ales pentru puncţie va fi spălat, la nevoie ras, apoi dezinfectat cu alcool şi badijonat
cu tinctură de iod.
Locul punctiei – este de obicei la nivelul oaselor superficiale ,usor accesibile
- Sternul poate fi puncţionat: manubriului sau corpul sternului , sau la înălţimea coastei a-IV
sau V, sau în spaţiul al 2-lea sau al 3-lea intercostal, puţin în afară de linia mediană
- Spina iliaca posterosuperioara
- Creasta iliaca
- Maleolele tibiale
- calaneul

Tehnica punctiei:
- Puncţia se execută în sala de tratament
- se spala pe maini asistenta si medicul
- se dezbraca regiunea si se aseaza in pozitia corespunzatoare
- Se badijonează locul cu tinctură de iod, se izolează regiunea dezinfectată cu câmpuri sterile
- Asistenta medicală prezintă medicului soluţia de novocaină aspirată în seringă pentru anestezia
ţesuturilor moi de deasupra osului, inclusiv periostul , se badijoneaza din nou locul anesteziat şi după 15-
20 min , necesare pentru instalarea anesteziei, se poate executa puncţia
- Asistenta medicală prezintă medicului instrumentele în timpul puncţiei.
- Prima dată se oferă pensa, cu care medicul alege acul de puncţie.
- Medicul fixează discul apărător la distanţa presupusă necesară (10-16 mm) şi apoi străpunge
vertical în locul ales pentru puncţie, pătrunzând prin lama exterioară a osului cu ajutorul presiunii
exercitate asupra extremităţii manderenului cu podul palmei.

143
 - După pătrunderea acului în cavitatea medulară al sternului medicul extrage mandrenul din ac şi-l
da în mâna asistentei medicale, care îl păstrează steril.
- Asistenta medicală predă medicului seringa de 10 sau 20 ml pregătită pentru aspiraţie şi pe care
medicul o adaptează la ac şi aspiră cu ea conţinutul medular.
- În timpul aspirării bolnavul simte o senzaţie dureroasă retrosternală, foarte penibilă. După 1-2
sec. după aspiraţie apare în seringă măduva osoasă. Cantitatea de măduva osoasă necesară pentru
examinări este de 0.5-1 ml .
- Măduva roşie hematogenă are aspectul sângelui, însă întinsă pe lamă e vâscoasă, cu multe
sfacele de ţesut grăsos.
- Dacă puncţia sternală s-a făcut cu scop terapeutic sau dacă o puncţie exploratorie e continuată cu
administrarea substanţelor medicamentoase pe cale intramedulară, se va pregăti din timp aparatul de
perfuzie sau transfuzie cu sol. respective, care se va racorda la acul fixat în os. Pe cale intramedulară se
pot administra numai soluţii izotonice picătură cu picătură. Ritmul de administrare nu trebuie să
depăşească 15-20 pic pe minut. Cu acest ritm se pot administra până la 1500-2000 ml de sol. în 24 ore,
într-un singur loc.
- După terminarea operaţiei de recoltare sau administrare se îndepărtează acul de puncţie. Locul
puncţie se badijonează şi se aplică un plasture .

Ingrijirea ulterioara a pacientului

- se asigura repausul la pat si se supravegheaza starea generala si semnele vitale
- se observa pansamentul daca se imbiba cu sange
Accidente posibile:
- imediate
 punctia alba -nu se poate extrage nimic din cavitatea medulară din cauza unei poziţii greşite
a acului-înfundarea acului(care e desfundat cu mandrenul steril).
 Perforatie ale organelor interne – inima ,plamani; perforarea lamei posterioare a sternului
 Pneumotorax
- Tardive
 Hematoame
 Introducerea infecţiei în cavitatea medulară – osteomielita
 Tulburari de crestere la copii dupa punctia tibiala

Pregătirea măduvei extrase pentru trimiterea la laborator:

Măduva extrasă este amestecată cu sânge provenit din sinusurile măduvei. Din acest motiv
seringa în care se găseşte acest amestec trebuie repede evacuată, căci sângele poate sa se coaguleze în ea.
144
 Despărţirea parţială a ţesutului medular de sânge se face prin evacuarea conţinutului seringii pe un
plan înclinat(sticla de ceasornic cu convexitatea întoarsă în sus),unde sângele se scurge, lăsând pe loc
sfaciile grăsoase de ţesut mieloid.
Acestea sunt culese şi întinse pe lame degrasate, la fel ca şi frotiurile de sânge. În cursul unei
puncţii se pregătesc de obicei 3- 4 lame cu frotiu de ţesut medular şi la indicaţia medicului se vor executa
şi alte recoltări pentru numărarea elementelor nucleate, pentru numărarea elementelor reticulocite, pentru
examinări histogice sau se vor face însemnări pe medii de cultură.
Produsele recoltate pentru probe se trimit fără întârziere la laborator cu formularele de recoltare
completate. Mediile de cultură însămânţate se pun cât mai devreme în termostat.

Rezultate
1. Rezultate normale:
- maduva contine cantitati normale de grasimi, tesut conjunctiv si fier. Numarul de celule mature si
in crestere este normal.
- nu sunt semne ale unei infectii;
- nu se despisteaza celule canceroase (leucemie, limfom);
- celelule canceroase nu s-au raspandit in organism.
2. Rezultate anormale:
- celulele maduvei sunt anormale;
- sunt prea multe sau prea putine celule iar tesutul medular nu are aspect normal;
- maduva osoasa contine prea mult sau prea putin fier;
- se depisteaza semne ale infectiei;
- se depisteaza celule canceroase;
- maduva osoasa a fost inlocuita de tesut cicatrizant.

145
 48.PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCŢIA
PERITONEALĂ

Definitie: Puncţia abdominală (paracenteza) constă în traversarea peretului abdominal cu ajutorul

unui trocar
Scop: explorator si terapeutic (pentru realizarea dializei peritoneale).
Indicaţii:ascite masive;ascite care nu se resorb prin metodele obişnuite de
tratament;hemoperitoneu.
Contraindicaţii:chisturi ovariene mari, hidronefroză, sarcină
Locul puncţiei - în fosa iliacã stângã ( linia Monroe Richter),in regiunea subombilicală.

Materiale necesare:
- de protecţie a patului:muşama,aleză, paravan;
- pentru dezinfecţia tegumentului:alcool iodat.
- instrumente şi materiale sterile: trocar gros cu diametrul de 3-4 mm cu un mandrin ascuţit şi unul
bont de rezervă, seringi de 5 şi 20 ml, ace de 5-6 mm,pense hemostatice, câmp chirurgical, mănuşi
chirurgicale, comprese, tampoane, leucoplast,tuburi prelungitoare;
- pentru recoltarea şi colectarea lichidului, eprubete, cilindru gradat, vas gradat de 10 I, tăviţă
renală, cearşaf împăturit pe lungime.
- substanţe medicamentoase, anestezice locale, tonicecardiace;

Pregătirea pacientului:
- psihică: se informează asupra necesităţii puncţiei,se obţine consimţământul;
- fizică: se invită să urineze ;se dezbracă regiunea abdominală; se aşează pacientul în poziţie
decubit dorsal în pat; se măsoară circumferinţa abdominală;i se asigură securitatea şi intimitatea
Execuţia puncţiei: se face de către medic, ajutat de două asistente în salon sau în sala de
tratamente
Rolul asistentei in cursul punctiei propriu-zise:
- spală,dezinfectează mâinile,îmbracă mănuşile;
- pregăteşte patul cu muşama, aşează pacientul în poziţia corespunzătoare locului ales;
- pregăteşte locul puncţiei,dezinfectează locul,serveşte medicului seringa încărcată cu anestezic;
146
 - menţine pacientul în poziţia dată;
- serveşte mănuşile chirurgicale medicului,dezinfectează locul puncţiei;
- serveşte instrumentarul medicului ce efectuează puncţia;
- supraveghează permanent faciesul,respiraţia,starea generală a bolnavului;
- recoltează în eprubete lichidul de ascită;serveşte medicului tubul prelungitor al canulei
trocarului(pentru evacuare);
- supraveghează scurgerea lichidului în vasul colector;
- supraveghează pacientul;schimbă poziţia pacientului dacă se întrerupe scurgerea lichidului;
- după terminarea puncţiei ingrijeşte locul puncţiei(pansament steril) şi bandajează abdomenul cu
cearşaful
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se aşază comod în pat, astfel ca locul puncţiei să fie cât mai sus pentru a evita presiunea asupra
orificiului şi scurgerea lichidului în continuare;
- după 6 ore se îndepărtează cearşaful strâns în jurul abdomenului;
- se măsoară circumferinţa abdominală şi se notează;
- se monitorizează pulsul, tensiunea arterială, se notează valorile înregistrate în primele 24 de ore
- pansamentul se schimbă, respectând măsurile de asepsie

Pregătirea produsului pentru examinare:

Examenul macroscopic constă în măsurarea:
 cantităţii de lichid,
 apecierea aspectului,
 determinarea densităţii;
 reacţia Rivalta ;
 examenul citologic, bacteriologic, biochimic
 eprubetele cu lichid, etichetate, se trimit la laborator.

Reorganizarea:selectarea deşeurilor rezultate.

Notarea puncţiei în foaia de observaţie
- se notează cantitatea de lichid evacuat, data, ora, numele persoanei care a executat puncţia;
- se notează circumferinţa abdominală înainte şi după evacuarea lichidului.
Accidente:
 colaps vascular,
147
  hemoragie digestivă manifestată prin hematemeză,
 melenă,
 perforarea intestinului,
 persistenţa orificiului de puncţie prin care se scurge lichid

49.PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCŢIA

RAHIDIANĂ

Definitie: Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac în spaţiul subarahnoidian, printre

vertebre.
Scop:
- explorator: măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian, recoltarea lichidului pentru examenul
macroscopic şi de laborator, injectarea de substanţe radioopace pentru examenul radiologie al măduvei
(aer sau substanţe pe bază de iod)
- terapeutic: decomprimarea în cazul sindromului de HTIC, introducerea medicamentelor
citostatice, antibioticelor sau serurilor imune în spaţiul subarahnoidian
- anestezic: introducerea substanţelor anestezice (rahianestezia)

Indicaţii: -boli inflamatorii ale SNC-ului, hemoragie subarahnoidiană, tumori cerebrale, intervenţii
chirurgicale.
Locul punctiei: -puncţia lombară - D12 – L1, sau L4 - L5
Materiale necesare
- manusi sterile si de UF
- se aleg în funcţie de scopul puncţiei:
- de protecţie a mesei sau a patului;
- pentru dezinfecţia tegumentelor: alcool iodat
- instrumente şi materiale sterile, ace lungi cu diametrul 1-1,5 mm cu mandrin, seringi, ace şi
seringă pentru anestezie, câmpuri chirurgicale, comprese şi tampoane, mănuşi sterile, pense hemostatice,
anatomice, eprubete sterile, tăviţă renală, manometru Claude.
- medicamente: anestezice locale: pentru rahianestezie, antibiotice, citostatice, seruri imune,
preparate cortizonice.

148
 Pregătirea psihică:
- se informează pacientul cu privire la necesitatea puncţiei, i se explică poziţia în care va sta
si se ia consimtamantul
Pregătirea fizică:
- pacientul va fi a jeun
- poziţia este dată în funcţie de locul puncţiei şi starea lui
- poziţia decubit lateral în pat cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe abdomen, bărbia
atinge pieptul (poziţie „spate de pisică");
- poziţie şezând pe masa de operaţie sau de tratament cu mâinile pe coapse, capul în hiperflexie

Execuția tehnicii:
- medicul efectuează puncția ajutat de două asistente medicale
- medicul și asistentele vor face asepsia riguroasă a mâinilor și vor îmbrăca manusile
- una dintre asistente va fixa poziția bolnavului aleasă de medic și va supraveghea starea generală a
bolnavului în timpul puncției
- cealaltă asistentă servește medicul cu mănușile sterile, cu instrumente și materiale necesare
(camp, ac cu mandarin)
- menține eprubetele pentru recoltarea LCR;
- pregătește aparatul Claude pentru măsurarea tensiunii lichidului cefalorahidian;
- servește seringa cu soluții medicamentoase pregătite;
- după terminarea puncției locul cu iod, comprimă locul cu compresă sterilă;
- aplică un pansament cu steril, pe care îl fixează cu un leucoplast;
- așează pacientul in pozitie de decubit dorsal fără pernă.

Îngrijirea ulterioară a pacientului

- pacientul stă în decubit dorsal ,fara perna cu capul nemiscat 4-6 ore
- după 6 ore se poate alimenta şi hidrata la pat;
- se supraveghează funcțiile vitale: puls, tensiune arterială, respiraţie;
- se informează medicul în cazul apariţiei unor manifestări cum ar fi: vărsături, greţuri, cefalee

Pregătirea produsului pentru examinare

149
 - examinarea macroscopică se face imediat, apreciindu-se culoarea, aspectul, presiunea lichidului
(normal lichidul este limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu picătură); în stări patologice,
lichidul cefalorahidian poate fi hemoragic, purulent, iar viteza sa de scurgere poate creşte
- recipientele cu LCR recoltat se etichetează se, completează formularele de recoltare și se
transportă la laborator pentru examenul citologic, biochimic, bacterologic.
Reorganizarea locului: selectarea deșeurilor conform PU.
Notarea puncției în foaia de observaţie
- se notează aspectul lichidului şi presiunea, precum şi data, ora, numele persoanei care a
executat punctia

Observații:
- mandrinul acului trebuie menținut steril pe timpul puncției în caz că se înfundă acul
- în cazul evacuării unei cantități mari de lichid, bolnavul va sta în poziție Trendelenburg după
puncție
- la laborator se trimite lichidul limpede (se schimbă eprubeta dacă apar câteva picături de sânge la
începutul puncției)
- trebuie evitată evacuarea unei cantități mari de LCR
- trebuie evitată schimbarea poziției bolnavului în timpul puncției (determina ruperea acului,
traumatizarea nervului)
- să evite suprainfectarea produsului în timpul pregătirii pt. laborator.
- LCR-ul recoltat pentru examen bacteriologic va fi menținut după recoltare și pe timpul
transportului la laborator la o temperatură de 37 0 C
- evacuarea unei cantităţi mari de lichid cefalorahidian

Accidente:
- sindrom postpuncţional (ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii), datorat hipotensiunii lichidiene
provocate de puncţie
- hemoragii ce apar prin ac în timpul puncţiei, fără importanţă
- dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal sau ale
măduvei spinării, cu vârful acului;
- şocul reflex poate duce la sincope mortale

150
 50.PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCŢIA
TORACICĂ
Toracocenteza (punctia pleurala): consta in introducerea acului in cavitatea pleurala, indicata in
scop diagnostic (explorator) sau terapeutic.
Indicatii diagnostice:
- existenta a unei colectii lichidiene intrapleurale evidentiate clinic (matitate toracica cu abolire a
vibratiilor vocale şi a murmurului in zona respectiva) şi radiologic → identificare a naturii revarsatului.
Indicatii terapeutice:
- evacuare a unor colectii intrapleurale mari: hidrotorax (in insuficienta cardiaca), hematom masiv
posttraumatic, pleurezie serofibrinoasa abundenta nerezolvata medical, pleurezie purulenta;
- introducere topica de substante medicamentoase (antibiotice, citostatice).
Contraindicatii: colectii inchistate paramediastinale sau paravertebrale (vezi diagnostic diferential
cu anevrisme de aorta sau abcese reci osifluente ).
- Pneumotorax traumatic ventilat mecanic – risc de transformare in pneumotorax cu supapa
si de fistulă bronhopleurală
- Suspiciune de anevrism de aortă ,
- coexistentă unui abces rece osifluent
Materiale necesare:
- Antiseptice : alcool iodat ,betadină
- Tampoane si porttampon(pensă)
- seringi, ace sau trocare sterile,de unică folosinţă
- anestezic (xilina) 1-2 %,atropină1%
- manuşi sterile
- robinet cu 3 căi
- eprubete sterile pentru examene bacteriologice
- eprubete cu anticoagulant –heparină-pentru examene citologice si biochimice
- dispozitiv de aspiratie,
- tuburi de dren, recipient colector,
- Comprese sterile si leucoplast

Loc de punctie:
151
 - in cazul colectiilor libere din pleura → punctie in spatiul VIII intercostal pe linia axilara
posterioara;
- in cazul colectiilor inchistate → punctie in centrul matitatii, evitand traiecte care sa lezeze
anumite formatiuni anatomice;
- in cazul pneumotoraxului compresiv (sufocant, cu supapa, in tensiune) → punctie urmata de
pleurostomie in spatiul II intercostal pe linia medioclaviculara;
- in caz de hemopneumotorax → punctie urmata de pleurostomie in spatiul VI intercostal pe linia
axilara medie sau posterioara;
- se evita regiunea cardiaca, varful axilei şi portiunea toracala de sub coasta IX (risc de patrundere
in peritoneu).

Pregatirea pacientului
- Fizică si psihică : se explică pacientului gestul medical ce urmează a fi efectuat,ratiunea
acestuia ,beneficiul scontat,riscul eventual,precum si masurile medicale de minimalizare a acestuia
.Manevra nu va fi facută fără consimtământul pacientului.
- Înainte de efectuarea punctiei se va face radiografia toracică si este benefic a se determina
TS ,TC si grupul sanguin al pacientului
- Premedicaţie:
 se administrează codeină ,cu o oră inainte ,pentru prevenirea tusei
 atropină 1% s.c. administrată cu 20-30 minute inaintea punctiei pleurale pentru a evita
socul vagal , în absenta contraindicaţiilor ( glaucom sau adenom de periuretral cu retentie cronică de urină
)
 Ne se administrează medicatie sedativă -benzodiazepine sau opiacee- datorită riscului de
detresă respiratorie,în special la vârstnici
Pozitia bolnavului:

152
 - clasic: bolnav aşezat pe marginea patului, cu torace uşor flectat anterior şi coate sprijinite pe
genunchi (deschidere maxima a spatiilor intercostale), sustinut de ajutor in aceasta pozitie;
- poziţie sezândă, calare pe scaun,cu fata la spatarul acestuia ,cu bratele sprijinite pe spatar sau cu
bratul de partea hemitoracelui punctionat ridicat deasupra capului
- poziţie sezândă ,pe scaun ,in lateral cu partea sanatoasă inspre spatarul acestuia ,cu bratul de
partea sanatoasa sprijinit pe spatar ,iar celalalt brat ridicat deasupra capului , punandu-se în evidentă locul
de electie al punctiei.
- pneumotorax „cu supapa”, colectii inchistate anterioare sau laterale: bolnav in decubit dorsal sau
chiar lateral.
- daca pacientul nu poate mentine pozitia sezandă punctia pleurala se poate efectua in decubit
lateral de partea sănătoasă, cu spatele la operator şi bratul de partea bolnavă ridicat deasupra capului.
- indiferent de pozitie ,ridicarea braţului si apneea la sfârşitul unui inspir profund în momentul
puncţionării determină largirea spaţiilor intercostale ,facilitând execuţia manevrei.
- pe toata durata manevrei, o asistentă medicala se va plasa în fata pacientului, supraveghindu-l.

Tehni ca propriu- zisa:

- dezinfectie a regiunii cu tinctura de iod;
- anestezie strat cu strat (inclusiv pleura);
- se asteapta 10-15 minute instalarea efectului. Pentru majoritatea pacientilor este inutila realizarea
anesteziei daca punctia se realizeaza cu ace de punctie obisnuite.
- reperare cu varful indexului a marginii superioare a coastei ce delimiteaza inferior spatiul
intercostal respectiv;
- cu acul montat la seringa, sau cu un robinet cu 3 cai interpus intre ac si seringa (daca se doreste
evacuarea colectiei lichidiene ),se patrunde brusc, perpendicular, prin piele, razand cu marginea

153
superioara a coastei; se strabat apoi muşchii intercostali (I 3 cm grosime), fascia endotoracica şi pleura
parietala;
- aspirare de lichid,20-30 ml pentru analiza biochimica, bacteriologica, citologica;
- in cazul punctiei terapeutice evacuatorii: ataşare la acul de punctie sau trocar,prin intermediul
robinetuluicu trei cai dupa inchiderea lui, a unui tub de dren racordat la un recipient de colectare (drenaj
tip Béclère, cu capatul distal al tubului de dren plasat in recipientul de colectare sub un nivel de lichid,
pentru a preintampina aparitia pneumotoraxului iatrogen), eventual drenaj aspirativ;
- se vor evacua maxim 1500 ml de lichid pleural intr-o sedinţă terapeutică.
- închiderea robinetului si retragerea acului, masare a locului de punctie cu tampon de alcool,
pansament steril.
- eprubetele cu lichidul recoltat ,etichetate corspunzător ,se vor transporta la laborator
- se îndepartează materialele folosite respectând PU
_ manunchi vasculo-nervos intercostal: vena, artera, nerv (de sus in jos)

Supravegherea pacientului dupa punctie

In orele urmatoare punctiei pleurale pacientul va fi supravegheat urmarindu.se eventuala apariţie a
tusei ,durerilor toracice ,dispneii, transpiratiei, tahicardiei, setei sau hipotensiunii arteriale .
Dupa punctie se recomanda repetarea radiografei toracice. Aceasta este obligatorie in cazul
aparitiei semnelor mentionate ( suspiciune de pneumotorax sau marire a epansamentului pleural).
Complicaţiile puncţiei pleurale
Incidente:
- lezare a unui vas din pachetul subcostal, cu scurgere de sange pe ac ,durere vie iradiată
intercostal,hematom al peretelui → retragere a acului, compresie locală;
- intepare a pulmonului, cu scurgere de sange aerat → retragere a acului;
- oprire brusca a jetului (obliterare a acului de catre pulmon sau false membrane) ce denotă
evacuarea aproape totală a lichidului, fie obstruarea lumenului acului printr-un fragment biologic →
mobilizare a acului, dezobstructie cu mandren;
Daca suspicionam o pleurezie inchistată cu cloazonări,după reverificare radiologică se va repeta
puncţia la nivelul altui spatiu intercostal.
- punctie „alba” → eventuala repetare sub ghidaj echografic.
- tusea apare relativ frecvent si impune oprirea manevrarii acului,retragerea usoara a acestuia si
/sau intreruperea temporara a evacuării pleurale.Uneori tusea precede instalarea sincopei vagale .

154
 Accidente:
- edem pulmonar acut (evacuare prea rapida, evacuare a mai mult de 1200 ml lichid), cu dispnee,
cianoza, tuse, expectoratie rozata spumoasa, raluri subcrepitante „in valuri”, semne de insuficinta
cardiaca ; datorat evacuării rapide a unei cantităţi prea mari de lichid intr-o singură sedinţă, la cei cu
colecţii lichidiene mari cronice → tonicardiace, oxigenoterapie;
- sincopa vagală (prin reflex vagal cu punct de plecare pleural) manifestată prin bradicardie-
hipotensiune reflexe urmate de pierderea cunostintei → intrerupere toracocenteza, resuscitare
cardiorespiratorie;
- pneumotorax poate rezulta ca urmare a lezării plamânului sau prin patrunderea aerului in
pleură,prin lumenul acului de punctie → drenaj aspirativ sau drenaj tip Béclère;
- hemototax secundar lezării vaselor intercostale ,cu hemoragie intrapleurală
- hemoragii interne cu soc hemoragic secundare lezării ficatului sau splinei,cu hemoperitoneu sau
hemoragii intraparenchimatoase sau capsulare, în cazul in care punctia a fost efectuată prea decliv ,fără
ghidaj radioscopic
- infectare a revarsatului pleural (transformare in pleurezie purulenta) , datorită nerespectării
regulilor de asepsie → evacuare puroi, antibioticoterapie.

51.PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCŢIA

VEZICALĂ
Participarea asistentului medical la puncţia vezicala
Definitie: introducerea unui ac,transabdominal in interiorul vezicii urinare.

Scop:
- foarte rar – prelevarea urinei direct din vezica urinară pentru examenul de laborator atunci
când trebuie exclusă total posibilitatea contaminării:
- golirea vezicii în retenţiile acute de urină când sondajul vezical nu poate fi executat:
stricturi uretrale, hipertrofie de prostată, traumatisme uretrale sau ale vaginului (când
sondajul este contraindicat).

Materiale necesare
- un câmp pentru acoperirea zonei pe care se face puncţia;
- materiale dezinfecţie: betadină, tampoane;
- material steril pentru puncţie:

155
 - trocar subţire cu mandren sau un ac pentru injecţie intramusculară cu lungime 10-12 cm;- seringi
de 20 ml;- pense anatomice şi hemostatice; câmp chirurgical cu deschidere; comprese sterile; mănuşi
sterile si de UF;
- material pentru anestezie: seringă; ace ,soluţie anestezică;
- material pentru îndepărtarea pilozităţii;
- vas colector; cilindru gradat; tăviţă renală;

Pregătirea pacientului
- se anunţă pacientul şi se explică senzaţia de uşurare în caz de retenţie;
- se îndepărtează pilozitatea din zona suprapubiană;
- dacă scopul este recoltarea urinei, pacientul este anunţat să nu urineze câteva ore sau dacă vezica
nu e plină, este rugat să bea 1-2 pahare de lichid, iar când rinichiul nu excretă suficient, medicul poate
recomanda diuretice;
- se aşază pacientul în decubit dorsal;
- sub bazin se aşază o pernă tare.

Participarea asistentului medical la procedură

Puncţia se face de către medic ajutat de 1-2 asistenţi medicali.
Medicul:
- stabileşte locul – de deasupra simfizei pubiene pe linia mediană la 2 cm deasupra simfizei;
- îmbracă mănuşi sterile;
- efectuează anestezia locală;
- izolează locul prin acoperire cu câmpul steril;
- execută puncţia şi adaptează tubul de scurgere al urinei în vasul colector.
Asistentul medical:
- pregăteşte masa pentru puncţie;
- ajută pacientul să se aşeze în poziţia corespunzătoare (decubit dorsal) cu o pernă sub zona
sacrală;
- ajută pacientul să-şi dezbrace partea inferioară a corpului;
- dezinfectează locul;
- serveşte medicului materialul pentru anestezie;
- serveşte medicului seringa şi acul pentru puncţie;
- supraveghează pacientul în timpul puncţiei;
- urmăreşte scurgerea urinei/primeşte probele recoltate dacă este cazul;
- notează cantitatea, aspectul urinei.

Îngrijirea după puncţie

- după retragerea acului de către medic şi dezinfecţia locului se aplică un pansament;
- se conduce pacientul la pat;
- se controlează locul şi pansamentul pentru a observa dacă urina se scurge prin înţepătură;
- se măsoară funcţiile vitale.

52.PREGĂTIREA PREOPERATORIE GENERALĂ

156
 Îngrijiri preoperatorii :Ansamblul îngrijirilor care se efectuează la toţi pacienţii înainte de a fi
supuşi intervenţiei chirurgicale.

Primirea pacientului:
Constă în liniştirea pacientului explicând derularea intervenţiei, etapele operatorii, anestezia.
Asistenta medicală trebuie să-şi arate disponibilitatea de a răspunde întrebărilor pacientului.

Pregătirea psihică:
-asistentul medical va incuraja bolnavul asigurandu-l de competenta echipei chirurgicale si ca se
vor lua toate masurile pentru reusita interventiei.
-asistentul medical poate explica pasii interventiei fara a intra in detalii medicale.
-asigurarea nevoii spirituale a pacientului doar la cerere acestuia sau a familiei.

Pregătirea fizică:
- se măsoară şi notează constantele vitale: P, T, TA, diureză;
-se va practica clisma evacuatorie
- seara şi în dimineaţa intervenţiei, pacientul va face duş cu săpun antiseptic (tip betadine
sau clorhexidină dacă este alergic la iod);
- se va insista la nivelul pliurilor de flexiune, regiunilor inghinale, ombilicului şi
picioarelor. această procedură este realizată de pacient după ce este informat cum trebuie
să procedeze;
- dacă pacientul este dependent, igiena corporală va fi efectuată la pat, sau în camera de baie;
- se vor sterge unghiile lacuite
-depilarea -nu este o procedură sistematică, ci este în funcţie de tipul, locul si modul de intervenţie.

Regimul alimentar:ultima masa va fi la ora 18°° formata doar din supă strecurata, de la ora 24:00
nu vor mai fi premise lichidele peros;se poate administra o perfuzie de intretinere cu solutii izotone (30-
50ml/h) la nevoie.
Administra medicamentele prescrise de medicul anestezist;somnifer sau tranchilizant pentru
indepartarea anxietaţii
Examene paraclinice preoperatorii:

Examene de laborator:
- sange : grup sanguin şi factor Rh, ionogramă sanguină, uree, creatinină, TS, TC, HLG şi alte
examene prescrise de medic.
- urina - sumar de urina ,test de sarcina
- explorări: radiografie toracica , EKG , explorări legate de organul afectat, CT, RMN;
157
 - testarea sensibilităţii la medicamente: substante de contrast , antibiotice , anestezice;
- evaluarea stării de nutritie în vederea explorărilor şi terapiei speciale (transfuzie, antibioterapie,
reechilibrare hidro-electrolitică)
- la femei nu se fac interventii in perioada ciclului menstrualcu exceptia urgentelor
În ziua intervenţiei asistentul medical:
- linişteşte pacientul, îl susţine psihic;
- verifică să fie nemâncat, să nu bea, să nu fumeze;
- verifică igiena corporală şi depilarea zonei operatorii;
- verifică absenţa lacului de pe unghiile de la mâini şi de la picioare;
- îndepărtează protezele dentare, ochelarii, bijuteriile, lentilele de contact;
- notează constantele vitale pentru a avea date de referinţă, pe parcursul operaţiei;
- administrează premedicaţia conform prescripţiei medicale;
- verifică dosarul pacientului, să fie complet cu rezultatele examenelor efectuate, tipul de
anestezie, tipul de operaţie, datele de identificare.

53.PERFUZIA – SOLUȚII PERFUZABILE, INDICAȚII,

CONTRAINDICAȚII, PROCEDURI
Definiţie:
~ Perfuzia este o injecţie prelungită –continuă sau discontinuă – de introducere picătură cu
picătură, intravenos sau subcutanat, a unor soluţii perfuzabile, cu sa fără medicament, pentru
reechilibrarea hidroionică şi volemică a organismului.
~ Perfuzia de sânge sau transfuzia este o injecţie intravenoasă continuă – picătură cu
picătură – de sânge integral sau derivate de sânge.
Clasificarea perfuziilor:
~ În funcţie de durata de administrare:
▪ Perfuzie de scurtă durată.
▪ Perfuzii de lungă durată.
~ În funcţie de ritmul de administrare:
▪ Perfuzii în jet continuu.
▪ Perfuzii lente.
Metode de perfuzare:
~ Prin ace metalice fixate direct în venă.
~ Prin canule din material plastic introduse transcutanat prin lumenul acelor (care se
retrag ulterior) sau introduse chirurgical.

158
 ~ Prin denudare venoasă – evidenţierea venei pe cale chirurgicală şi poziţionarea unei
canule sau cateter se poate menţine câteva săptămâni.
~ Prin branulă  se poate menţine mai multe zile.
~ Pompă de perfuzie  este un sistem electronic de administrare a soluţiilor perfuzabile, cu
reglare programată a volumului şi fixarea ratei fluxului de lichid.
Scop:
~ Aport parenteral de lichide.
~ Reechilibrare hidroionică şi volemică → hidratare şi mineralizare.
~ Reglarea echilibrului acido-bazic.
~ Scop depurativ  diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici.
~ Scop anestezic.
~ Alimentaţie parenterală – parţială sau totală.
~ Efect terapeutic prelungit.
~ Administrarea de medicamente cu efect rapid, uşor de controlat, cu recomandare strict
intravenos prin perfuzie.
~ Completarea proteinelor sau a altor componente sanguine.
~ Menţinerea căii de acces venos.
Materiale necesare:
~ Perfuzor3 → trocar cu apărătoare, tubulatură transparentă, picurător, clemă sau robinet
de închidere, tub pentru aer:
o Set perfuzie cu filtru4.
o Set perfuzie cu valvă şi micropicurător cu filtru.
o Set perfuzie cu valvă pentru suprapresiune şi filtru.
o Trusă transfuzie.
~ Pompa de perfuzie → este constituită dintr-un sistem electronic propriu pentru
administrarea soluţiilor, perfuzoarele având o lungime variabilă între 1,5-2 m, cu reglare programată
a volumului şi fixarea ratei de flux.

Se livrează de obicei împreună cu soluţia perfuzabilă.

4

Filtrul are rolul de a reţine particulele care ajunse în circulaţie ar provoca reacţii caracteristice de
respingere faţă de corpii străini, leziuni vasculare şi microembolii.
159
 ~ Pompa de perfuzie – injecţie → sistem prin care pot fi folosite simultan mai multe seringi
acţionate de un propulsor linear cu piston. Pot fi administrate doze exacte. Debitul este de 1-100
ml/h.5
~ Piese intermediare → robinete care asigură mai multe căi de administrare şi permit
administrarea simultană la aceiaşi linie venoasă a 2 perfuzii. Montarea perfuziei se face prin înfiletare la
ac, canulă, fluturaş.
~ Soluţie de perfuzat.
~ Stativ.
~ Suport pentru fixarea braţului.

Materiale pentru puncţie venoasă.

~ Leucoplast sau material pentru fixarea aparatului de perfuzie.
~ Tăviţă renală.
~ Mănuşi de protecţie.
~ Alcool.
~ Tampoane.

Soluţii perfuzabile:
~ Sunt soluţii sterile, apirogene → în flacoane sau pungi PVC.
~ Pungile din plastic nu necesită utilizarea tubului de aer.
~ Au termenul de valabilitate înscris pe flacon sau pungă.
~ Cantitatea soluţiei variază de la 50-100-150-200-500-1000 ml.
~ Trebuie încălzite la temperatura corpului.
~ Soluţiile perfuzabile sunt grupate în 6 grupe:
o Soluţii electrolitice.
o Soluţii glucozate – cu hidraţi de carbon.
o Soluţii mixte. – electroliţi + hidraţi de carbon.
o Soluţii macromoleculare.
o Soluţii nutritive.
o Soluţii spciale.

Ambele sisteme tip pompă de perfuzie sunt prevăzute cu alarmă vizuală şi sonoră.
160
 Soluţii utilizate:
Soluţii izotone = soluţii care au aceiaşi presiune osmotică cu a sângelui, acelaşi punct de congelare
şi nu modifică sensibil proprietăţile elementelor figurate din sânge :
 Ser fiziologic (9g‰ NaCl).
 Ser glucozat 5%.
 Lactat de sodiu 1,9%.
 Bicarbonat de sodiu 14‰.
 Soluţie de KCl 2%.

Soluţii hipertone = se administrează strict intravenos deoarece concentraţia crescută a serului

provoacă escare la locul injectării ca urmare a deshidratării intracelulare locale:
 Soluţii glucozate → ser glucozat 10%, 20%, 33%, 45%.
 Soluţii clorurare → NaCl 10% sau 20% – se injectează 30-60 ml.
 Soluţii bicarbonatate 30%.
 KCl 2% în glucoză 5%.

Soluţii mixte :
 Ringer – soluţie de electroliţi:
 KCl 0,3g + CaCl2 0,5g + NaCl 8,5g + apă āā 1000ml.
 Soluţie Darow :
 KCl 2,8g + NaCl 4g + lactat Na 20% 29g + apă āā 1000ml.
 Soluţie Krebs :
 NaCl 7g + KCl 0,28g + CaCl2 o,27g + fosfat acid de K 1,16g + sulfat de
Mg 2,40g + apă āā 1000ml.

Soluţii macromoleculare:
 Dextran 40 în ser glucozat 5%.
 Dextran 40 în ser fiziologic.
 Dextran 70 în ser glucozat 5%.
 Serodextran – Dextran 70 în Ringer-Lactat.
 Albumină 20%

161
  Plasmă pasteurizată 4%.
 Plasmasteril în ser fiziologic.

Soluţii nutritive:
 Aminosol 10% - cu acizi aminaţi.
 Aminosol-glucozat.
 Intralipid 10% sau 20%.
 Nutriflex 32 cu 750 Kcal/l.
 Nutriflex 48 cu 1250Kcal/l.
 Aminomel.
 Proteinsterilele H sau N.

Alte soluţii:
 Ringer-Lactat.
 Levosan.
 Aminofuzin.
 Gastrofuzin.
 Manitol 10% sau 20% → prezintă cristale deoarece soluţia este suprasaturată şi
trebuie încălzită până dispar cristalele.
 Uree 30%.
o Soluţie Buttler, soluţie Locke, soluţie Hartman, soluţie Tham, soluţie Fischer –
alcalină.

Înlocuitori ai masei circulante:

o Dextran 70 – Macrodex.
o Dextran 40 - Rheomacrodex.
o Marisang.
o Plasmă umană, sânge integral, derivate de masă eritrocitară.
~ Serurile glucozate şi aminoacizii trebuie ferite de căldură şi de lumină pentru a nu-şi
pierde valoarea biologică.

162
 Locul puncţiei pentru perfuzie:
~ Pentru perfuzii se aleg mai întâi venele periferice → venele dorsale ale mâinii şi
antebraţului.
~ Pentru perfuzii repetate se începe puncţia venoasă cu venele distale, protejând vasele de
calibru mare.
~ Venele de la plica cotului.
~ Venele epicraniene sau jugulare la corpului mici şi sugari.
~ Venele de pe suprafaţa dorsală a mâinii.
~ Venele subclaviculare sau femurale.

Pregătirea pacientului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei, durerea şi durata
perfuziei.
~ Se roagă bolnavul să urineze.
~ Se aşează bolnavul cât mai comod, în decubit dorsal, cu braţul sprijinit pe pernă elastică
(sau pe suport) → se utilizează pe cât posibil braţul folosit mai puţin.
~ Poziţia trebuie să fie cât mai comodă şi relaxată, accesibilă puncţiei.
~ Pregătirea locului constă din dezinfecţie, spălare, degresare, îndepărtarea ceasului i
bijuteriilor.
~ Se protejează regiunea interesată a patului cu muşama şi aleză.
~ Se acoperă bolnavul cu învelitoare.
~ Se aduc lângă pacient materiale pregătite fie pentru puncţia venoasă, fie pentru cateterism
venos.

Pregătirea flaconului:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Alegerea soluţiei de perfuzat o face medicul diferenţiat pentru perfuzii de scurtă durată sau
perfuzii de lungă durată.
~ Se controlează soluţia de perfuzat: etichetă, conţinut, valabilitate, aspect limpede, clar,
integritate, etanşeitate, corespondenţa cu soluţia recomandată.

163
 ~ Temperatura soluţiei perfuzabile trebuie să fie de 18-24 0C (temperatura camerei). Încălzirea
flacoanelor în urgenţă se va face cu mijloace specifice – termostat, contact cu organismul uman.
~ Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.
~ Se controlează aparatul de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate,
corespondenţa cu soluţia recomandată şi se desface aparatul de perfuzie.
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc.
~ Se închide prestubul aparatului de perfuzie.
~ Se îndepărtează teaca de protecţie a acului şi se puncţionează dopul de cauciuc cu acul
trocar al aparatului.
~ Se îndepărtează teaca de protecţie a acului tubului de aer şi se puncţionează dopul de
cauciuc (nu este necesar în cazul utilizării soluţiilor perfuzabile ambalate în pungii).
~ Se suspendă flaconul, cu perfuzorul montat, pe stativ.
~ Se deschide prestubul în aşa fel încât lichidul să pătrundă în tubul perfuzor înlocuind
coloana de aer.
~ Se formează nivelul de lichid (cca. ½ din picurător) şi se continuă scoaterea aerului până
apare la extremitatea perfuzorului prima picătură de lichid.
~ Se închide prestubul, se repune apărătoarea amboului şi se atârnă tubulatura perfuzorului pe
stativ.

Execuţie:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşile de protecţie.
~ Se examinează calitatea venelor.
~ Se aplică garoul şi se alege locul puncţiei.
~ Se dezinfectează locul cu alcool.
~ Se cere bolnavului să strângă pumnul de câteva ori şi să rămână cu pumnul strâns.
~ Se execută puncţia venoasă (cât mai periferic) şi se verifică poziţia acului.
~ Se cere bolnavului să desfacă pumnul şi se desface garoul.
~ Se ataşează la ac amboul perfuzorului.
~ Se deschide prestubul şi se reglează ritmul perfuziei → obişnuit 60 picături pe minut sau
în funcţie de necesităţi şi de soluţia administrată.
~ Rata de flux a perfuziei (debitul) este fixată de medic şi se calculează după următoarea
formulă:

164
 Picături Volum total x picături / ml

=
Minut Timpul total de infuzie în minute

~ Când există cateter instalat se evită fluxul sanguin sau pătrunderea aerului.
~ Perfuzia se adaptează la cateter cu robinetul închis.
~ Se deschide robinetul şi se reglează debitul, se fixează cateterul sub formă de buclă la piele
cu leucoplast, braţul fiind fixat pe suport sau legat direct de pat.
~ Cateterul este lăsat à demeure în funcţie de durata tratamentului perfuzabil şi de toleranţa
pacientului.

Perfuzia subcutanată:
~ Necesită o substanţă de felul hialuronidazei pentru difuziunea mai rapidă a soluţiei.
~ Locul injectării → peretele abdominal (stâng), faţa externă a coapsei.
~ Se execută puncţia după tehnica injecţiei subcutanate, se verifică poziţia acului prin
mobilizare şi se adaptează perfuzorul la ac.
~ Se fixează acul, tubulatura – cu leucoplast la nivelul pielii.
~ Se reglează ritmul perfuziei.

Perfuzia epicraniană:
~ Se aplică la sugar şi copilul mic.
~ Un ajutor menţine copilul în poziţie.
~ Se spală, eventual se rade locul şi se dezinfectează.
~ Se trage cu degetul vena aleasă şi se puncţionează cu un ac fin → ac fluturaş.
~ Pentru eliminarea aerului din cateter se injectează cu seringa soluţie de perfuzat.
~ Se racordează perfuzorul la ac şi se reglează ritmul.
~ Se fixează acul, cateterul şi perfuzorul cu benzi de leucoplast.

Rolul asistentei medicale în timpul perfuziei:

~ Supraveghează starea generală a bolnavului → funcţii vitale (TA, puls, respiraţie),
paloarea.

165
 ~ Supraveghează locul puncţiei → riscurile necrozei, hematomul, infiltratul paravenos,.
~ Supraveghează ritmul de curgere a lichidului → numărul de picături pe minut, volumul,
pompa de perfuzie.
~ Se supraveghează modul de funcţionare a aparatului → etanşeitatea sistemelor, cudările
tubulaturii.
~ Se pregăteşte la nevoie un nou flacon cu soluţie perfuzabilă.
~ Se închide prestubul înaintea golirii complete a flaconului şi se schimbă flaconul de
perfuzie.
o Se îndepărtează protecţia de pe dopul noului flacon.
o Se dezinfectează dopul de cauciuc şi se mută perfuzorul (apoi tubul de aer).
o Se fixează noul flacon în stativ şi se reglează debitul.
o Se aplică eticheta cu inscripţiile necesare.
o Se notează bilanţul hidric → se ia în calcul şi cantitate de lichid rămasă în
flaconul schimbat.
~ Administrează medicaţie recomandată  prin perfuzie sau pe tubul perfuzorului.
~ Asigură administrarea perfuzie pe cât posibil, la temperatura corpului.

Administrarea medicamentelor prin perfuzie:

~ În timpul perfuziei se pot administra vitamine, electroliţi, antibiotice, calmante etc.
~ Pentru introducerea medicamentelor în recipientul cu soluţia perfuzabilă se badijonează cu
alcool iodat 1% dopul de cauciuc şi se puncţionează cu acul ataşat la seringa cu medicament.
~ Medicamentele pot fi administrate în flaconul de perfuzie cu tubul pensat şi răsturnat sau cu
seringa prin tub sau prin adaptare la robinetul cateterului → se închide circulaţia lichidului pe toată
durata injectării medicamentului.
~ Soluţiile medicamentoase trebuie să fie compatibile cu soluţiile perfuzabile.
~ În cazul soluţiilor incompatibile care sedimentează, cristalizează, inactivează sau modifică
soluţia se recomandă perfuzii scurte sau injecţii intravenoase scurte directe.
~ Pentru a menţine vena deschisă se introduc pe canulă 0,1-0,2 ml heparină.

Îngrijiri după tehnică:

~ Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei.
~ Se extrage acul brusc din venă sau se retrage amboul.

166
 ~ Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei.
~ În cazul când pacientul are montată o branulă se îndepărtează amboul perfuzorului şi se
închide branula în condiţii de asepsie perfectă.
~ Se înveleşte bolnavul şi se aşează comod.
~ Se supraveghează şi, dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide calde.
~ Se notează în foaia de observaţie cantitatea de lichid perfuzată.

Incidente şi accidente:
~ Hiperhidratare → prin perfuzie în exces. La cardiaci poate determina edem pulmonar
acut, tuse, expectoraţie hemoptoică, polipnee, hipertensiune. Se reduce ritmul transfuziei sau chiar
se întrerupe complet, se injectează cardiotonice.
~ Embolie gazoasă + sincopă cardiacă → prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se
previne prin eliminarea aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea perfuziei înainte de
golirea completă a flaconului şi prin neutralizarea perfuziilor cu presiune.
~ Dispnee + dureri precordiale → supraîncărcarea inimii la introducerea bruscă de cantităţi
mari de lichid – se întrerupe perfuzia sau se asigură un ritm lent de administrare.
~ Revărsat lichidian → în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze.
~ Frison şi stare febrilă → prin nerespectarea condiţiilor de asepsie.
~ Infecţii prin aspiraţie şi diaree → prin hrănire îndelungată prin perfuzie.
~ Compresia vaselor sau a nervilor → datorită folosirii diferitelor aparate sau obiecte de
susţinere a braţului.
~ Coagularea sângelui pe ac sau cateter → se previne prin perfuzarea lichidului cu soluţie
de heparină.
~ Refularea masivă sanguină → prin puncţionarea unei artere.
~ Embolie de cateter → prin fixarea neglijentă a acestuia.
~ Intoleranţă (durere, edem) → se retrage acul.
~ Tromboză → prin mobilizarea cheagului de sânge.
~ Limfangită → apariţia durerii pe traiectul vasului, colorat în roşu, cald, dureros la atingere,
datorită intoleranţei la soluţii şi cateter sau greşeli de asepsie. Cateterul nu se aplică niciodată la
membrele inferioare pentru evitarea acestei complicaţii.
~ Ruperea cateterului..

167
 ~ Greşirea căii de administrare → nu se administrează niciodată prin perfuzie subcutanată
soluţii hipertone; se verifică înainte calea de administrare a soluţiei.
~ Escare → prin greşirea căii de administrare, prin nesupravegherea perfuziei – perfuzie
paravenoasă, ac nefixat sau braţ nefixat – mai ales în cazul perfuziilor hipertone.
~ Şoc → apare transpiraţia, paloarea feţei, agitaţie, frison, sete intensă – se opreşte perfuzia şi
se injectează antialergice, eventual oxigenoterapie.
~ Cefalee.
~ Oprirea bruscă a perfuziei → se schimbă poziţia acului sau se schimbă acul.
~ Sclerozarea venei → se aplică comprese umede reci şi se schimbă cât mai de locul
injecţiei.
~ Hematom → se aplică comprese reci locale.

Observaţii:
~ Instalarea perfuziei se va face în condiţii de asepsie perfectă.
~ Viteza (debitul) perfuziei depind de:
o Diferenţa de presiune dintre lichidul de perfuzie şi cateterul pacientului.
o Diametrul tubului perfuzorului.
o Viscozitatea soluţiei perfuzate.
o Rezistenţa dată de pacient prin presiunea sângelui venos, tromboză la
nivelul cateterului, aderenţe la peretele vasului, vase înguste.
~ Reglarea vitezei de curgere se face asigurând scurgerea liberă, evitând cudările tubului,
susţinând braţul, folosind prestubul sau pompa de perfuzie.
~ În caz de hipovolemie se administrează perfuzia folosind o pompă pentru a mări presiunea
din interiorul flaconului în vederea reumplerii volumetrice mai rapid. Accidentele persuziei sub
presiune sunt: supraîncărcarea volemică, ruperea venelor, perfuzarea paravenoasă prin poziţia
greşită a acului sau cateterului, embolie gazoasă.
~ Utilizarea flacoanelor etanşe elimină riscul emboliilor gazoase.
~ Înlocuirea flaconului sau întreruperea perfuziei se va face înainte de golirea completă
pentru a împiedica pătrunderea aerului în perfuzor şi pentru a reţine 2-3 ml de soluţie pentru control, în
cazul în care s-ar produce un accident (intoleranţă).
~ Este obligatorie NOTAREA PE FLACON → ORA DE APLICARE, RITMUL DE
ADMINISTRARE, COMPONENŢA SOLUŢIILOR PERFUZATE, MEDICAMENTELE

168
 ADĂUGATE, ORA DE ÎNTRERUPERE A PERFUZIEI, NUMELE ASISTENTEI CARE A
MONTAT PERFUZIA.
~ Administrare de glucoză, indiferent de concentraţie, impune tamponarea cu insulină.

Cantitate de Pacient cu
Concentraţie % Pacient cu glicemie normală
glucoză diabet

250 ml 5% 2,5 u.i. 6 u.i

500 ml 5% 5 u.i. 12 u.i.

250 ml 10% 5 u.i. 12 u.i.

500 ml 10% 10 u.i. 24 u.i.

250 ml 20% 10 u.i. 24 u.i.

500 ml 20% 20 u.i 48 u.i.

~ Abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri de
urgenţă majoră şi pentru scurtă durată pentru a evita complicaţiile tromboembolice şi septice.
~ Nu se refolosesc recipientele sau pungile cu soluţii perfuzabile a căror conţinut nu a fost
epuizat!
~ Locul perfuziei este recomandat să fie schimbat la fiecare 72 ore.

54.PREGĂTIREA FLACONULUI DE PERFUZIE

Materiale şi ~ Trusă pentru perfuzarea soluţiei.

instrumente ~ Soluţie de perfuzat.
necesare ~ Stativ.

169
 ~ Tăviţă renală.
~ Mănuşi de protecţie.
~ Tampoane cu soluţie dezinfectantă – alcool, eter, alcool iodat.
Soluţii ~ Sunt soluţii sterile, apirogene, în flacoane sau pungi PVC.
perfuzabile ~ Trebuie încălzite la temperatura corpului.
~ Manitol soluţie 10-20% care prezintă cristale trebuie încălzită până
dispar cristalele deoarece soluţia este suprasaturată.
~ Serurile glucozate şi aminoacizii sunt ferite de căldură şi de lumină.
~ Soluţii utilizate:
o Izotone → ser fiziologic 9g‰ NaCl, ser glucozat 5%, lactat de
sodiu 1,9%, bicarbonat de sodiu 14‰, soluţie de KCl 2%.
o Hipertone → soluţii glucozate 10,20, 33, 40%, soluţie NaCl

10,20%.
o Ringer - soluţie de electroliţi.
o Soluţie Darow, soluţie Krebs. Soluţie Butler, soluţie Locke,
soluţie Hartmann, soluţie Tham, soluţie Fischer – alcalină.
o Înlocuitori ai masei circulante.
o Dextran 70 - Macrodex, Dextran 40.
o Plasmă umană, sânge integral, derivate de masă eritrocitară.
Pregătirea ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşile de protecţie.
~ Se controlează soluţia de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate,
flaconului
etanşeitate, corespondenţa cu soluţia recomandată.
~ Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc şi se dezinfectează

dopul de cauciuc.
~ Se desface aparatul de perfuzie.
~ Se puncţionează dopul cu acul trocar al aparatului după ce s-a închis

prestubul.
~ Se suspendă aparatul pe stativ.
~ Se deschide prestubul în aşa fel încât lichidul să pătrundă în tubul
perfuzor înlocuind coloana de aer.
~ Se formează nivelul de lichid (cca. ½ din picurător) şi se continuă

scoaterea aerului până apare la extremitatea perfuzorului prima picătură de lichid.

~ Se închide prestubul, se repune apărătoarea amboului (menţinută pe o

compresă sterilă) şi se suspendă tubulatura perfuzorului pe stativ.

Schimbarea ~ Se pregăteşte soluţia pentru schimbare

flaconului cu ~ Se închide prestubul perfuzorului

soluţie ~ Se îndepărtează din stativ punga goală (în care s-au păstrat câţiva mililitri
perfuzabilă de soluţie)
170
 ~ Se dezinfectează dopul de cauciuc al pungii de schimb
~ Se scoate rapid acul perfuzorului din punga goală şi se introduce în
punga de schimb
~ Se suspendă punga, se verifică prezenţa aerului pe tub(care va fi
îndepărtat) şi se fixează debitul perfuziei
~ Se aplică eticheta pe care se notează data, ora schimbării, medicaţia
adăugată /eventual), doza, ritmul de administrare.
Schimbarea ~ Se verifică trusa de perfuzie ce va fi schimbată

perfuzorului ~ Se desface ambalajul

~ Se aplică clema sau prestubul pe tubul perfuzorului
~ Se ataşează la punga de perfuzie, se umple camera perfuzorului cel puţin
1/3
~ Se deschide prestubul şi se lasă lichidul să curgă până dispar bulele de
aer
~ Se închide prestubul perfuzorului vechi şi se îndepărtează de la branulă
~ Se ataşează de o manieră sterilă perfuzorul nou la branulă, se deschide
clema şi se fixează debitul de curgere

55.PREGĂTIREA FLACOANELOR CU PULBERI PENTRU

INJECTARE

Dizolvarea pulberilor:
-se spala mainile ,se imbraca manusile
- se aspiră solventul în seringă
171
 - se îndepărtează căpăcelul metalic al flaconului, se dezinfectează dopul de cauciuc,
se aşteaptă evaporarea alcoolului
- se pătrunde cu acul prin dopul de cauciuc şi se introduce cantitatea de solvent
prescrisă
- se scoate acul din flacon şi se agită până la completa dizolvare

Aspirarea soluţiei din flaconul închis cu dop de cauciuc:

- se dezinfectează dopul de cauciuc, se aşteaptă evaporarea alcoolului
- se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluţie ce urmează a fi
aspirată
- se introduce acul prin dopul de cauciuc în flacon, până la nivelul dopului şi se
introduce aerul
- se retrage pistonul sau se lasă să se golească singur conţinutul flaconului în seringă
sub presiunea din flacon
- acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimbă cu acul pentru injecţie

DE RETINUT
- flacoanele neetichetate sau de pe care s-a şters inscripţia nu se folosesc.

56.PREGĂTIREA FLACONULUI DE SÂNGE PENTRU

TRANSFUZIE

Pregătirea flaconului:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.

172
 ~ Se verifică integritatea flaconului, corespondenţa datelor înscrise, valabilitatea, aspectul
macroscopic (aspect normal cu diferenţierea clară a celor trei straturi, aspect de hemoliză incipientă,
sânge cu cheaguri, sânge hemolizat ).
o Stratul inferior → masă eritrocitară, culoare roşu închis, vâscos.
o Stratul al II-lea → leucocite + trombocite –
peliculă fină, albicioasă.
o Stratul al III-lea → plasmă galbenă, verzuie,
limpede, omogenă.
~ Se încălzeşte flaconul de sânge la temperatura corpului sau
la termostat.
~ Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc.
~ SE EFECTUEAZĂ PROBA DE COMPATIBILITATE
DIRECTĂ – JEANBREAU
~ Se desface aparatul de perfuzie.
~ Se puncţionează dopul flaconului, cu acul trocar al aparatului, după ce s-a închis prestubul.
~ Se suspendă aparatul pe stativ.
~ Se deschide prestubul în aşa fel încât sângele să pătrundă în tubul perfuzor înlocuind
coloana de aer.
~ Se formează nivelul de lichid (cca. ½ din picurător) şi se continuă eliminarea aerului până
apare la extremitatea perfuzorului prima picătură de sânge, fără a se pierde sânge.
~ Se închide prestubul, se repune apărătoarea amboului şi se suspendă tubulatura perfuzorului
pe stativ.

Atenţie!
~ Determinarea grupei sanguine a primitorului este obligatorie.
~ Se alege doar sânge compatibil.
~ Sunt obligatorii:
o Executarea probei de compatibilitate directă – in vitro – JEANBREAU.
o Executarea probei de compatibilitate indirectă – in vivo – OELECKER.

173
 57.PREVENIREA ŞI TRATAREA ESCARELOR

Definiţie ~ Escara este o leziune profundă a ţesuturilor produsă prin irigarea

insuficientă datorită compresiunilor îndelungate, între proeminenţele osoase şi un
plan dur.
Cauzele ~ Cauze generale: piele uscată şi subţire, irigare insuficientă, subnutriţia.
escarelor ~ Cauze locale: umezeală, căldură excesivă, cutele lenjeriei, resturi
alimentare, de ghips etc.
~ Cauze favorizante: imobilizarea prelungită, compresiune îndelungată, lipsa
igienei.
~ Cauze predispozante: bolnavi imobilizaţi, adinamici, inconştienţă, comatoşi,
caşectici, cu tulburări circulatorii (edeme), cu afecţiuni ale coloanei vertebrale sau ale
măduvei spinării, paralizaţi, cu operaţii ortopedice etc.
Regiunile ~ În decubit dorsal:

predispuse o Regiunea occipitală.

la escare o Regiunea omoplaţilor.
o Regiunea coatelor.
o Regiunea sacrală.
o Regiunea fesieră.
o Regiunea călcâielor.
~ În decubit lateral:
o Regiunea temporală şi retroauriculară.
o Umăr.
o Regiunea trohanteriană.
o Regiunea internă şi externă a genunchilor.
o Regiunea internă şi externă maleolară.
~ În poziţie decubit ventral:
o Regiunea claviculară.
o Regiunea sternală.
o Crestele iliace.
o Genunchi.
o Haluce.

174
 ~ În poziţie şezând:
o Regiunea ischiatică.
Materiale şi ~ Se folosesc colaci de cauciuc, înveliţi în tifon, inele de vată (pentru coate,
instrumente călcâie).
necesare ~ Saltele speciale, antidecubit, perne elastice de diverse dimensiuni şi forme,
pentru regiunile predispuse escarelor (exemplu pentru genunchi).
~ Pentru ungerea pielii se foloseşte oxid de zinc, vitamină A+D2 şi pudrieră
cu talc.
~ Întinderea perfectă a lenjeriei şi schimbarea la nevoie.
~ Evitarea cutelor lenjeriei de pat şi a lenjeriei de corp.
~ Îndepărtarea din pat a resturilor alimentare şi a obiectelor ce ar putea
provoca prin comprimare tulburări locale circulatorii (nasturi, medicamente, firimituri
etc.).
Metode de ~ Toaleta zilnică riguroasă a regiunilor predispuse escarelor prin spălare cu
prevenire a apă şi săpun.
escarelor ~ Se schimbă lenjeria ori de câte ori este necesar.
~ Masarea circulară şi ungerea regiunilor predispuse escarelor.
~ Fricţionarea cu alcool a regiunilor predispuse. Pudrarea locală cu talc.
~ La bolnavii cu incontinenţă de urină se foloseşte sondajul à demeure cu
sonda Foley.
~ Mobilizarea bolnavului predispus la escare (imobilizat la pat) se face la 2-3
ore sau mai des (la un interval de 30 minute 1 oră), completând o foaie de
supraveghere a escarelor în care se notează orele de schimbare succesivă a poziţia →
decubit dorsal, decubit lateral drept şi stâng, decubit ventral, aspectul tegumentelor din
zona de masaj.
Evoluţia ~ Escara secundară ischemiei şi devitalizării regiunilor predispuse evoluează în

aspectului 7 timpi:
escarei o I – zonă roşie, dureroasă la presiune.
o II – vezicule.
o III – tegumente macerate.
o IV – ţesut negru-violaceu.
o V – cangrenă.
o VI – ulceraţie largă şi profundă.

175
 o VII – necroză.
~ Evoluţia culorii escarei: placă albă → roşie → violetă → neagră.
Observaţii ~ Escara apare frecvent la vârstnici cu afecţiuni neuro-psihice sau la bolnavii
cu accidente vasculare cerebrale repetate.

TRATAREA - ÎNGRIJIREA ESCARELOR

Materiale şi ~ Materiale pentru toaletă la pat.
instrumente ~ Săpun acid.
necesare ~ Alcool diluat – eventual camforat.
~ Pudrieră cu pudră de talc.
~ Pomezi grase.
~ Mercurocrom.
~ Colac de cauciuc sau pernă elastică.
~ Colaci de vată sau inele de cauciuc.
~ Suluri sau rulouri de vată.
Masajul ~ Masajul favorizează vascularizarea profundă şi superficială, îndepărtează
zonelor de celulele descuamate, destupă glandele sebacee, creează o stare de bine, înlătură durerea
compresiune şi ajută la regăsirea forţei şi energiei.
~ Rehidratarea pielii se face cu un unguent hidratant masând uşor regiunile
respective.
~ În timpul masajului în cameră trebuie să fie cald, geamurile închise şi nu se
circulă pe uşă.
~ Masajul este contraindicat în febră, infecţii ale pielii, septicemie.
Îngrijiri ~ Zilnic se face toaleta parţială la pat riguros şi conştiincios, apoi se schimbă
igienice lenjeria.
~ Se asigură lenjerie curată, uscată, fără cute sau cusături → conform
cerinţelor.
~ Odată cu toaleta zilnică se inspectează şi aspectul tegumentelor, mai ales la
nivelul regiunilor predispuse escarelor.
~ Tegumentele se şterg prin tamponare, apoi se masează cu alcool regiunile
predispuse:
o Local → în jurul punctelor dureroase.
o Sistematic la nivelul regiunilor predispuse.
o Timp de 10 minute pentru reactivarea circulaţiei sanguine
176
 periferice şi pentru întărirea epiteliului.
~ Se pudrează tegumentele masate cu pudră de talc.
~ Se îmbracă bolnavul cu lenjerie curată, uscată, fără nasturi, fără cute.
~ Patul bolnavului va fi dotat cu o saltea antidecubit sau saltea pneumatică
compartimentată.
~ Lenjeria de pat va fi curată, uscată, schimbată zilnic, fără cute, fără cusături,
bine întinsă.
~ Se îndepărtează din patul bolnavului orice obiect care ar putea produce prin
compresiune tulburări circulatorii locale → resturi alimentare, obiecte care ar putea
produce tulburări circulatorii prin compresiune, resturi de ghips, medicamente etc.
~ Se folosesc inele de vată pentru susţinerea coatelor, regiunii occipitale,
genunchilor.
~ Pe metalul bazinetului se aşează pernă elastică.
~ Se evită contactul direct al tegumentelor cu suprafeţe din cauciuc.
Tratarea ~ Tratamentul curativ este descurajant.
escarelor ~ Diminuarea presiunii planurilor dure.
~ Îndepărtarea detritusurilor necrotice.
~ Se combat infecţiile cu soluţii dezinfectante → soluţie alcoolică 1% sau
rivanol 1%, fenosept, raze ultraviolete, pudră, îndepărtarea puroiului, administrare de
Gentamicină.
Observaţii ~ Asistenta intervine în evitarea apariţiei.

~ Apariţia escarelor reprezintă o catastrofă la bolnavii vârstnici.

~ În profilaxia şi tratamentul escarelor, rămâne programul rotaţiei continue
care presupune îngrijire continuă.
~ Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi vitamine pentru a favoriza
cicatrizarea.
~ Hidratarea se va face cu 1,5-2 litri zilnic.
~ Se evită contactul direct al pielii cu suprafeţe de cauciuc.
~ În cazul apariţiei escarei – încă de la primele semne – se anunţă medicul!
~ Starea tegumentelor bolnavului este oglinda muncii profesionale şi a
conştiinciozităţii asistentei medicale → escara este o notă proastă!
~ Escara constituită se tratează ca orice plagă!

177
 58.PRIMUL AJUTOR ÎN CORPI STRĂINI OCULARI

Definiţie:
~ Corpii indiferenţi – netoxici sau inoxidabili – sunt bine toleraţi timp îndelungat.
~ Corpii infectanţi, spini vegetali, insecte, corpi oxidabili – menţin o stare de iritaţie
permanentă → complicaţii serioase.
Măsuri de urgenţă:
~ Corpii neinclavaţi → pot fi extraşi prin spălare oculară abundentă – la nivelul sacului
conjunctival, cu apă sau soluţie dezinfectantă (Oxicianură de mercur 1/6000).
~ Corpii inclavaţi → se extrag în servicii specializate oftalmologic – cu tampon de vată după
întoarcerea pleoapei sau prin intervenţie chirurgicală.
Corpi străini oculari:
~ Fragmente de lemn. Plante. Cotor de măr. Spini vegetali. Ace. Sticlă. Nisip. Bucăţi de
piatră. Cărbune. Zgură. Metale (Zn, Mg, Pb, Cu). Insecte.
Corpi străini conjunctivali:
~ Sunt cantonaţi sub pleoapa superioară.
~ Se extrag prin întoarcerea pleoapei şi ştergere cu un tampon.
Corpi străini inclavaţi în conjunctivă sau pleoapă:
~ Se extrag cu acul după anestezie prin instilaţii cu Xilină 1%
Corpi străini corneeni, inclavaţi:
~ Sunt mai periculoşi.
~ Sunt supărători.
Corpi străini bine toleraţi:
~ Corpi neinfectaţi.
~ Corpi netoxici.
~ Corpi metalici inoxidabili.
Corpi străini intraoculari:
~ Cei mai gravi.
~ Concomitenţi unui traumatism ocular cu plagă perforată.

178
 ~ Localizaţi în: camera anterioară, cristalin, corp ciliat (cu hemoragie), peretele globului
ocular, corpul vitros.
Manifestări
~ Corp străin sub pleoapa superioară
 Zgârieturi.
 Lăcrimare.
 Fotofobie.
 Durere.
 Ochi iritat.
~ Corp străin implantat în cornee.
 Ulcer cornean
 Ochi roşu.
 Durere.
 Lăcrimare abundentă.
 Fotofobie
 Acuitate vizuală scăzută.
 Edem cornean.
 Iritaţie iridociliară
 Suprainfectare corneană.
~

~ Corpi străini intraoculari

 Plagă corneană.
 Scleră perforată.
 Umoarea apoasă se scurge la exterior.
 Camera anterioară se goleşte.
 Hemoftalmie (sânge în ochi).
 Plaga poate interesa irisul, cristalinul, corpul ciliar.

179
INTERVENŢII DE URGENŢĂ
~ Urgenţă majoră.
 Se face anamneză amănunţită.
 Instilaţii cu soluţii dezinfectante.
 Pansament steril.
 Profilaxia tetanosului.
 Transport rapid la un serviciu de specialitate
~ În spital:
 Se fac examinări pentru confirmarea prezenţei corpului străin.
 Oftalmoscopie.
 Radiografie, simplă faţă şi profil.
 Radiografie cu lentilă Romberg.
 Ecografie bidimensională ce permite localizarea corpului străin chiar în masa de
sânge intravitrean.
 Se extrage corpului metalic cu electromagnetului sub ecran radiologic.
 Corpii radioopaci nemagnetici se extrag cu pensa.
 Corpii radiotransparenţi se extrag pe cale chirurgicală.
→ Corpii străini conjunctivali şi corneeni de sub pleoapa superioară neinclavaţi
se extrag uşor prin întoarcerea pleoapei şi ştergere cu tampon de vată sau prin spălare
abundentă a sacului conjunctival cu apă sau o soluţie dezinfectantă (Oxicianură de mercur
1/6000)
→ Corpii străini inclavaţi în conjunctivă sau palpebrală se extrag în urgenţă cu un
tampon de vată curată, plasat pe o baghetă de sticlă şi înmuiat în apă, după ce se întoarce
pleoapa.
→ Corpii străini inclavaţi - Nu se forţează extragerea – pericol de perforare a corneei
Se asigură transport de urgenţă. Extragerea se face de către medic cu ajutorul unui ac, sub
anestezie cu Xilină 1%
→ Corpi străini inclavaţi intraocular:
o Se face anamneza amănunţit.
o Se instilează dezinfectante.
o Pansament steril.
o Profilaxia tetanosului

180
 INTERVENŢII DUPĂ EXTRAGEREA CORPULUI STRĂIN
~ Se instilează epitelizante şi dezinfectante. Local se administrează midriatice Ochiul se
pansează câteva zile.
~ General se administrează antiinflamatoare necortizonice (cortizonul împiedică epitelizarea),
calmante, antalgice (Algocalmin).
Profilaxia accidentelor oculare
~ Ochelari de protecţie.
~ Control oftalmologic periodic.
~ Combaterea jocurilor periculoase (cu arcuri şi săgeţi, cu ace, bolduri, obiecte ascuţite)
~ Educarea populaţie pentru păstrarea sănătăţii oculare
Îngrijiri după extracţie:
~ Se instilează epitelizante şi dezinfectante.
~ Ochiul este pansat câteva zile.
~ Se administrează local midriatice, iar pe cale generală antiinflamatoare necortizonice,
calmante şi antalgice
Observaţii:
~ Se poate salva ochiul dacă se intervine în primele 8 ore
~ Un corp străin intraocular magnetic duce la pierderea ochiului dacă este neglijat prin
alterarea degenerativă a retinei şi corneei.
~ Corpii străini din cupru sunt toxici.
~ Este importantă profilaxia accidentelor oculare.
~ Nu se forţează extragerea corpilor străini în afara spitalului.
~ Neglijaţi, corpii străini pot determina conjunctivite acute sau dezlipire de cornee prin
lezarea corneei în timpul clipitului.
~ Corpul străin inclavat în cornee se extrage numai de specialist.

59.PRIMUL AJUTOR ÎN EPISTAXIS

181
 Definiţie:
~ Epistaxis → hemoragie nazală – rinoragie.
Atitudinea de urgenţă:
~ Bolnavul va fi aşezat în semişezut.
~ Se va elibera orice compresiune – guler, centură, cravată etc.
~ Se îndepărtează anturajul.
~ Se stabileşte cauza → locală sau generală.
~ Se instituie hemostaza locală prin compresiune digitală pe nara sângerândă – 10 minute.
~ Se aplică comprese reci pe frunte.
~ Se aşează pacientul în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie.
~ Se comprimă nara sângerândă pe septul nazal cu plicele timp de 5-10 minute.
~ Se aplică comprese reci pe frunte, nas sau ceafă.
~ Se cere pacientului să nu-şi sufle nasul.
Intervenţii în spital – serviciu ORL:
~ Tamponament anterior sau posterior.
~ Tamponamentul anterior se face cu soluţii hemostatice îmbibate pe meşe de tifon –
trombină, soluţie de antipirină 10%, apă oxigenată, soluţie de oţet.
~ Se poate aplica şi peliculă de fibrină, adrenalină 1‰.
Tehnica aplicării tamponamentului nazal:
~ Se pregătesc materiale necesare – oglindă frontală, sursă de lumină, specul nazal, meşă, sau
compresă sterilă, tăviţă renală.
~ Se degajă fosele nazale de cheaguri de sânge invitând bolnavul să-şi sufle nasul – nară cu
nară într-o tăviţă renală.
~ Sub control vizual se introduce meşa îmbibată cu substanţă hemostatică, lăsând în afară 5-6
mm → se fixează cu căpăstru.
~ Tamponamentul anterior se menţine 24-48 ore sau mai mult şi necesită antibioterapie.
Scoaterea meşei se va face cu grijă după înmuierea meşei cu apă oxigenată introdusă cu seringa.
~ Pe cale generală se administrează hemostatice.
~ Cauterizarea hemoragiilor punctiforme se poate face şi cu creion caustic de nitrat de argint,
după care se aplică dezinfectante local.
Concluzie:

182
 ~ Primul ajutor în epistaxis benign:
 Compresiune digitală.
 Tamponament narinar.
 Tamponament anterior.
 Hemostatice pe cale generală.
 Transport în semişezând (poziţie decubit sau decliv în colaps).
~ Primul ajutor în epistaxisul grav:
 Tamponament posterior.

60.PROFILAXIA TETANOSULUI

Definiţie. Profilaxia tetanosului reprezintă imunizarea pasivă temporară cu ser antitetanic,

antitoxinic sau imunoglobuline antitetanice umane, asociată vaccinării antitetanice.
Scop: profilactic
Indicaţii: plăgi recente (in primele 6 ore de la producere) şi plăgi vechi,la copii
Observaţii: profilaxia tetanosului in cazul plăgilor cu risc tetanigen crescut (contaminate cu
particule de pământ, praf) se asociază cu antibioterapie - bacilul tetanic este sensibil la penicilină, precedat
de curăţarea chirurgicală şi aseptizarea plăgii.
Loc de elecţie: faţa externa a braţului şi faţa externă a coapsei (1/3 mijlocie).
Materiale necesare:
-materialele necesare la injecţia intramusculara;
-soluţia de injectat se alege in funcţie de starea de imunitate a pacientului, la recomandarea
medicului;
-fiole cu: vaccin tetanic absorbit (VTA), bivaccin diftero tetanic tip adult sau ser antitetanic.
Administrarea vaccinului:
V.T.A. se administreaza pe cale strict intramusculara, in regiunea deltoidiana la adulti si pe fata
antero-externa a coapsei la copii.
Imunizarea antitetanica se practica indiferent de varsta si consta in vaccinarea primara si revaccinare.
Vaccinarea primara: se face conform programului stabilit de M.S. prin administrarea a doua doze
V.T.A. a cate 0,5 ml fiecare, la interval de patru saptamani, urmate de a treia doza de 0,5 ml V.T.A. la 6-12
luni (rapel). Imunizarea obtinuta persista 5-10 ani.

183
 Revaccinarile se efectueaza cu 0,5 ml V.T.A., daca s-a depasit intervalul de 5-10 ani de la
vaccinare.
In cazul in care la persoanele sigur vaccinate survin plagi banuite a fi tetanigene, imunitatea poate
fi reactivata daca se inoculeaza o doza de 0,5 ml V.T.A. si nu au trecut mai mult de 5 ani de la vaccinare
sau 10 ani de la vaccinarea de rapel.
Frecvent se foloseste seroprofilaxia antitetanică în doză unică de ser antitetanic intre 3000 -20000
UI , stabilită de medic in funcţie de vârstă şi riscul tetanigen cu remanenta 5 ani.

Contraindicatii
Vaccinarea sistematica se amana in caz de boli infectioase acute, febrile;
- nu exista contraindicatii pentru vaccinarea de urgenta, in caz de ranire.
Pregătirea psihică-se explică necesitatea intervenţiei şi reacţiile locale care apar după injectare (durere,
eritem)
Pregatirea fizică-se aşează in pozitie comodă.
Execuţia tehnicii: aceeaşi ca la injecţia intramusculară.
Reorganizarea locului: selectarea deşeurilor rezultate respectând PU
Notarea tehnicii in foaia de observaţie

61.PUNCŢIA CAPILARĂ

Definiţie: Recoltarea de sânge capilar pentru analize de laborator (hemoleucogramă, dozarea

hemoglobinei, glicemiei, grup sanguin, timpi de sângerare şi de coagulare) prin intepare cu un ac steril.
Scop: explorator.

Locuri de elecţie:
-adulţi: pulpa degetului inelar sau mijlociu şi lobul urechii;
-copii: faţa plantară a halucelui şi călcâi.
Materiale necesare:
-tavă medicală, ac sau dispozitiv pentru puncţie capilară,tampon cu alcool, hârtie de filtru, mănuşi,
lame se sticlă, tuburi, pipete, seruri, glucometru, comprese sterile, bandelete sau stripsuri.
Pregătirea psihică-se informează şi se obţine consimţământul;

184
 Pregătirea fizică-se poziţionează pacientul şezând cu mâna sprijinită sau în decubit in funcţie de
starea generală.

Execuţia tehnicii
- asistentul medical: spală mâinile, îmbracă mănuşile;
- masează usor locul puncţiei, aseptizează regiunea aleasă cu tampon imbibat în alcool;
-aşteaptă evaporarea alcoolului şi uscarea perfectă a regiunii;
- introduce acul la 2-3 mm in profunzime,in laterala pulpei degetului ales (ca sângele să ţâşnească
singur) perpendicular pe straturile cutanate;
- şterge prima picătură cu hârtie de filtru sau compresă uscată;
- următoarea picătură o prelevează in funcţie de analiza ce trebuie efectuată:
- pe lamă perfect uscată şi curată: frotiu hemogramă, grup sanguin, timp de sângerare;
- se aspiră in tuburi pentru analiza gazelor sanguine;
- picătura se pune pe bandeletă sau strips la glicemie
- 2-3 picături pentru fiecare extremitate a lamei pentru diagnosticarea malariei.
- şterge cu o compresă sterilă locul de elecţie şi face o compresie uşoară.

Reorganizarea locului:
- selectarea deşeurilor, dezbrăcarea mănuşilor, spălarea mâinilor
Notarea tehnicii: in dosarul de îngrijire (foaia de observatie)

Incidente şi accidente:
- sângerare la locul puncţiei (se comprimă locul mai mult timp)
- cantitate insuficientă de sânge se maseaza degetul la distanţă de locul puncţiei
- apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi modificarea rezultatelor (se repetă
puncţia)

62.PUNCŢIA VENOASĂ

185
 Definiţie: Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac
de puncţie.
Scop: - explorator (recoltarea sângelui pentru examene de laborator;introducerea substantelor de
contrast pt.investigatii radiologige)
- terapeutic (administrarea medicamentelor).

Locuri de elecţie:
- venele de la plica cotului (basilica si cefalica), venele antebrațului, venele de pe fata
dorsală a mainii, venele subclaviculare, venele femurale, venele maleolare interne, venele jugulare si
epicraniene (sugar si copilul mic).

Materiale necesare (în funcţie de scop):

- de protecţie - pernă pentru sprijinirea braţului, muşama, aleza
- instrumentar şi materiale sterile (ace, seringi de mărimi diferite, holder cu ac dublu, vacutainere,
fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile, flexulă)
- mănuşi de UF sau sterile, tampoane, garou, eprubete uscate şi etichetate, cilindru gradat, tăviţă
renală.
Pregătirea psihică-se informează asupra scopului puncţiei se obține consimţământul
Pregătirea fizică -se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient, cât şi pentru persoana
care execută puncţia (decubit dorsal).

Execuţia tehnicii
- asistentul medical spală, dezinfectează mâinile şi îmbracă mănuşile;
- aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei
- recomandă pacientului să strângă pumnul, vena devenind astfel turgescentă;
- palpează vena, dezinfectează tegumentul;
- fixează vena cu policele mâinii stângi ;
- introduce acul cu bizoul în sus,in unghi de 30º dupa care longitudinal pe traiectul venei şi verifică
poziţia acului în venă
- continuă tehnica in funcţie de scopul urmărit.
- îndepărtează staza venoasă, cere bolnavului să deschidă pumnul.
- aplică un tampon la locul puncţiei şi se retrage acul brusc.

186
 - menţine tamponul si face compresiune3-5 minute
- aplica un plasture locul puncţiei.
Reorganizare: selectarea deşeurilor rezultate conform P.U.

Accidente:
- hematom prin infiltrarea cu sânge a ţesutului perivenos
- perforarea venei (se retrage acul)
- ameţeli, paloare, lipotimie, colaps (se întrerupe puncţia şi se acordă ajutor de urgenţă, se anunţă
medicul)
Observaţii:
- pentru evidenţierea venelor se pot face mişcări circulare cu braţul, se poate introduce mâna în apă
caldă.
- pentru puncţia venelor jugulare, pacientul se aşează transversal pe pat, cu capul atârnând la
marginea patului

63.RECOLTAREA EXSUDATULUI FARINGIAN

Definitie: examen care consta in prelevarea de secretii de la nivelul cavitatii faringiene

Scop: explorator ( depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui la purtatorii sanatosi cat
si la cei bolnavi)
Pregatirea pacientului:
- psihica: se explica procedura si se obtine acceptul/acordul acestuia
- fizica: in dimineata recoltarii pacientului i se interzice efectuarea toaletei bucale , nu
mananca,nu bea, nu se administreaza nimic per os.
Pozitia pacientului:
- sezand pe scaun/marginea patului
- decubit dorsal –pentru pacientii adinamici

Materiale necesare:
- spatula linguala
- eprubeta porttampon
187
 - tavita renala
- prosop
- sursa de lumina
- manusi de unica folosinta/manusi sterile

Tehnica:
- pregatirea asistentei medicala
- pregatirea materialelor
- prosop in jurul gatului
- tavita sustinuta sub barbie
- invitam pacientul sa deschida gura larg si sa incline capul pe spate
- cu mana nedominanta asistenta va efectua presiune pe limba cu ajutorul spatulei linguale si
in dreptul sursei de lumina va examina gura si faringele
- in mana dominanata va sustine tamponul faringian cu ajutorul caruia printr o miscare
circulara rapida va preleva o mostra de secretii de la nivelulpartii posterioare a faringelui/din jurul
amigdalelor/orice zona inflamata a cavitatii bucale sau a faringelui
- etichetarea produsului si transportul imediat la laboratorul de bacteriologie

Reorganizarea locului de munca

Notarea procedurii in F.O.:data,locul de unde s-a plelevat secretia,numele persoanei care a realizat
recoltarea.
Incidente: atingerea dintilor,limbii etc.- se recolteaza din nou

64.RECOLTAREA GLICEMIEI PRIN PUNCŢIE VENOASĂ

Definitie: glicemia este o analiză biochimică și reprezintă concentratia glucozei in sânge.

188
 Scop: explorator
Materiale necesare:
- mănuși, taviță renală, ac dublu și holder, eprubetă cu capac gri cu 4mg florură de sodiu sau cu
capac rosu fără anticoagulant.
- tampon cu alcool, garou.
Pregătirea psihică
- se explică tehnica se obține consimtamântul.
Pregatirea fizică
- bolnavul nu mănâncă și nu bea in dimineața recoltării probei.

Tehnica:
- se spala mainile,se imbraca manusile
- se puncționează vena cu acul dublu atașat la hoder iar sângele se recoltează in vacutainerul cu
anticoagulant (capac gri) sau fără anticoagulant (capac rosu).
- aplica tamponul,;retrage acul ;face compresiune cu tamponul 3-5 minute.

Reorganizarea locului: selectarea deșeurilor conform PU.

Pregătirea și transportul probei la laborator:
- se etichetează, se transportă la laboratorul de biochimie.
Valori normale ale glicemiei: 0,80-1,20g‰

65.RECOLTAREA HEMOCULTURII

Definiţie: Hemocultura = test diagnostic care permite identificarea prezenţei anormale a

microorganismelor patogene (bacterii, fungi) în sângele pacientului, prin metode microbiologice ±
imunohistochimice.( insamantarea pe un mediu de cultura ).

Obiectivele procedurii
- Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânţare pe medii de cultură
- Efectuarea antibiogramei
Indicaţii:
189
 Precizarea diagnosticului medical (pozitiv şi etiologic) în următoarele situaţii, evocatoare pentru
septicemii, infecţii severe de focar cu risc septicemie (pielonefrite, . bronhopneumonii) ori endocardită
infecţioasă:
- Sindrom infecţios sever (stare septică);
- Sindrom febril prelungit, cu etiologie inaparentă;
- Sindrom febril la un pacient valvular/protezat valvular;
- Şoc. septic;
- Frison.

Materiale necesare:
- 2 seturi de recipiente care conţin medii sterile de cultură (câte un flacon separat pentru
germeni aerobi şi anaerobi), furnizate de laboratorul de microbiologic.
- Pentru fiecare tip de mediu de cultură se verifică atent cantitatea de sânge venos care
trebuie recoltată, astfel încât să se asigure raportul optim sânge/mediu = 1/5-1/10 (10 ml sânge venos sau 5
ml sânge venos la 50 ml mediu de cultură).
- Recoltarea celor 2 hemoculturi se poate face în aceeaşi etapă (imediat după frison) sau la
interval de 15 minute ori conform indicaţiei medicului (o oră interval).
- Mănuşi sterile, garou, holder, masca, lampă de spirt şi chibrituri dacă sunt utilizate
flacoanele cu mediu de cultură ce necesită dezinfecţia gâtului flaconului
- Antiseptice: Betadină, Cloramina (pentru pacienţii alergici la iod);
- 2 seringi de 10 ml pentru recoltarea sângelui venos; 5 ace sterile (unul pentru recoltare, alte
4 pentru trasferul sângelui recoltat în flacoanele cu medii de cultură);
- Tampoane sterile pentru antiseptizarea tegumentului şi dezinfecţia dopurilor flacoanelor cu
medii de cultură).
- Recoltarea sângelui venos pentru hemocultura se poate face şi în sistem închis, cu
dispozitive speciale de tip vacutainer (sistem BACTEC)
Flacoane de hemocultura cu medii aerobe şi anaerobe tip BACTEC

Pregătirea pacientului
a) psihică: - informaţi şi explicaţi pacientului procedura, avertizaţi-l că recoltarea se poate repeta;
- Obţineţi consimţământul informat;

190
 b) fizică: - poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit deoarece poate
prezenta frisoane;
- Alegeţi vena cea mai turgescentă;
- Spălaţi regiunea plicii cotului cu apă şi săpun;
- Dezinfectaţi cu alcool iodat, betadină;

Descrierea gestului: participă două asistente medicale

- Verificarea indicaţiei medicale pentru recoltarea hemoculturii; a identităţii pacientului;
- Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de protecţie;
- Antiseptizarea tegumentelor cu Betadină(cloramină), în vederea puncţiei venoase;
- Recoltarea cu seringa a 20 ml sânge prin puncţie venoasă periferică - vezi punctia venoasa
- Introducerea sângelui venos recoltat în flacoanele de hemocultură se face cu respectarea atentă a
următoarelor etape:
 Schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a probei biologice
(previne contaminarea);
 Dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte de introducerea celor 10
ml sânge venos în flacon (previne contaminarea); sau flambarea gâtului flaconului înainte de introducerea
sângelui în flacon
 Rotirea uşoară a fiecărui flacon, pentru omogenizarea probei;
 Gestionarea corespunzătoare a instrumentarului şi materialelor folosite;
 Dezbrăcarea mănuşilor folosite şi colectarea corespunzătoare a acestora;
 Spălarea mâinilor şi uscarea lor;
 Etichetarea corespunzătoare a probelor biologice recoltate, pentru a fi trimise la laboratorul
de microbiologie.
În buletinul care însoţeşte probele se vor preciza: datele generale ale bolnavului, diagnosticul
medical prezumptiv, temperatura cutanată a pacientului în momentul recoltării, tratamentul efectuat
anterior cu antibiotice (medicamentul, doza şi durata terapiei), medicul curant al bolnavului şi asistenta
medicală care a efectuat recoltarea probelor, ora recoltării.
Hemoculturile recoltate sunt trimise rapid laboratorului de microbiologie pentru a fi puse la
termostat, la 36,5 - 37 ° C.
Documentarea procedurii efectuate în fişa/foaia de observaţie, descărcarea instrumentarului şi
materialelor folosite.

191
 Îngrijirea pacientului
- Reinstalaţi pacientul în poziţie comodă şi acoperiţi-l pentru că frisonează
- Observati faciesul, tegumentele (extremitatilor), comportamentul pacientului

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate/dorite: - Recoltarea s-a făcut corect, în condiţii de strictă asepsie şi antisepsie
Rezultate nedorite/ce faceţi? - Vezi accidente /incidente puncţia venoasă
Atenţie: Recoltarea se face la debutul bolii înainte de administrarea antibioticelor.

Rezultatul hemoculturilor
Este comunicat de laboratorul de microbiologie în următoarele 7-10 zile de la recoltarea
probelor (în funcţie de agentul patogen implicat).
Sunt urmărite zilnic macroscopic. Pozitivarea hemoculturilor se face în 2-3 zile în cazul agenţilor
patogeni uzuali. Microorganismele patogene care se dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de
cultură reclamă un timp mai îndelungat de dezvoltare sau medii speciale (îmbogăţite) de cultură.
Odată identificat agentul patogen implicat, se testează şi sensibilitatea acestuia la diverse
antibiotice (antibiograma).

Erori de interpretare ale hemoculturilor:

- Rezultatele fals pozitive pot fi cauzate de contaminarea accidentală a probelor, în timpul
recoltării sau manipulării acestora.
- Rezultatele fals negative pot fi explicate de implicarea unor agenţi patogeni neuzuali, care
se dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de cultură sau de efectuarea unor tratamente anterioare
cu antibiotice.
- Din acest motiv se recomanda recoltarea hemoculturilor înainte de iniţierea oricărui
tratament antibiotic sau după o întrerupere de minim 72 ore (până la o săptămână) a antibioticelor (în
"fereastra terapeutică").

Precauţii esenţiale pentru eficienţa diagnostică a hemoculturilor:

Pentru evitarea surselor de eroare menţionate se recomandă:

192
 - Respectarea strictă a măsurilor de asepsie la recoltarea sângelui pentn; hemocultură şi în
cursul manipulării probelor (tehnică impecabilă respectarea proporţiei sânge/mediu = 1/5-1/10, evitarea
contaminării probelor în cursul inoculării sângelui venos);
- Recoltarea a minim 3 seturi de hemoculturi (la 6 ore interval) în primele 24 de ore de la
evocarea diagnosticului posibil de septicemie/endocardită infecţioasă (înainte de iniţierea
antibioticoterapiei sau în "fereastră terapeutică");
- Avizarea laboratorului de microbiologie asupra datelor clinice ale pacientului şi
supoziţiilor de diagnostic emise de medicul clinician (colaborare mmtidisciplinară, lucrul în echipă).

66.RECOLTAREA HEMOLEUCOGRAMEI

Definiţie: Hemograma este un test screening de bază analizând elementele celulare ale sângelui
Scop: explorator.
Materiale necesare:
a) efectuarea tehnicii de recoltare prin puncţie venoasă - materiale necesare puncţiei
venoase(vezi tehnica) şi vacutainer cu capac de culoare mov/roz sau eprubeta clasică (conform normelor
ISO/DIS 6710) ce foloseşte ca anticoagulant E.D.T.A. (acid etilen diaminotetraacetic)
dipotasium/tripotasium/disodium;
b) efectuarea tehnicii de recoltare prin puncţie capilară - materiale necesare puncţiei
capilare(vezi tehnica); la copiii mici se poate recolta sânge capilar din deget/călcâi cu lanţeta, pe
microtainer heparinat.
Pregătirea pacientului: psihică (complianţa pacientului în urma consimţământului informat) şi
fizică (recoltare în condiţii “a jeune”, cu pacient în condiţii bazale, într-o poziţie comodă -decubit dorsal-).
Execuţie:
- prin puncţie venoasă _ se recoltează 2 ml. sânge pe cristale de E.D.T.A. 1%, în vacutainerul cu
capac mov cu ajutorul acului de recoltă şi a holderului; imediat se agită proba pentru omogenizare
(inversare uşoară a tubului de cca. 10 ori). Recomandare: proba să fie analizată în primele 6 ore de la
recoltare.
- prin puncţie capilară _ înţepând cu ac steril/lanţetă perpendicular pe starturile cutanate ale
pulpei degetului inelar sau mediu, lobul urechii, faţa platară a halucelui şi călcâi la copil(se foloseşte a 2-a
picătură de sânge, după ce prima a fost ştearsă cu tampon uscat sau hârtie de filtru); picătura de sânge va fi
prelevată pe o lamă de sticlă.
193
 HEMOLEUCOGRAMA (ADULT)
Denumirea probei Acronimul Valori Valori crescute Valori scăzute
(prescur- normale/
tarea) unitate de
măsură
Globule albe(leucocite) G.A. 4.0- Nou nascuţi, copii, infecţii Anemii, boli
10.0/*10^3/ bacteriene, inflamaţii, boli infecţioase,
µL ale sângelui, etc. intoxicaţii cu
substanţe chimice,
subnutriţie, etc.
Globule roşii (eritrocite/ G.R. 3.9- Poliglobulie, sarcină, nou Anemie, leucemii,
hematii) 5.2/*10^6/µ născuţi, sportivi tumori, intoxicaţii cu
- transportă Hb care la L performanţă, policitemie, Pb., etc.
rândul ei transportă etc.
oxigenul
Hemoglobină - transport Hb 11.8- anemii
oxigen şi dioxid de carbon 15.3g/dl
Hematocrit Ht 34.5-46% Policitemie, deshidratare, Anemii,
arsuri grave, etc., hiperhidratare, etc.
Volum eritrocitar mediu VEM 78-96/fL Consum cronic de alcool,
hipotiroidism, anemii
hemolitice, etc.
Hemoglobină eritrocitară HEM 25.5-32/pq Utili în diagnosticul diferenţial al cauzei anemiei
medie
Concentraţia medie de CHEM 32-35.5g/dl
hemoglobină eritrocitară
Trombocite (plachete)- rol Tr 180- Boli infecţioase, Trombocitopatii,
în hemostază (coagulare) 380/*10^3/ inflamatorii, reumatice, ciroză hepatică,
µL după splenectomie, etc. reacţii virale,
transfuzionale, după
administrare de
heparină, etc.
Limfocite LYMF% 19-48% Boli virale, cronice şi de Sindrom Cushing,
sânge, boli tratamente

194
 limfoproliferative, etc. cortizonice, uremie,
boală Hodgkin, etc.
Monocite MONO% 2-10.5% Boli virale şi de sânge,
TBC, malarie, etc.
Neutrofile NEUT% 34-71% Infecţii bacteriene, boli Stări de
neoplazice, boli imunodepresie, boli
mieloproliferative infecţioase cronice
Bazofile BASO% 0-1% Boli alergice, boli
mieloproliferative, etc.
Eozinofile EO% 0-7% Alergii şi boli parazitare
Largimea curbei de RDW-SD% 34-49/fL
distribuţie a eritrocitelor -
deviaţie standard
Largimea curbei de RDW-CV# 10-15%
distribuţie a eritrocitelor -
coeficient de variaţie
Numărul de limfocite LYMF# 1.2-
4.0/*10^3/µ
L
Numărul de monocite MONO# 0.2-
0.9/*10^3/µ
L
Numărul de neutrofile NEUT# 1.6-
6.2/*10^3/µ
L
Largimea curbei de PDW 10.0-
distribuţie a trombocitelor 18.0/fL
Volum trombocitar mediu VTM 8.5-12 fL Distrugere crescută a Producţie scăzută de
trombocitelor plachete (anemie
aplastică), etc.
Procentul de P-LCR% 14.3-44%
macrotrombocite

67.RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU

COPROCULTURA
195
 Definitie - Examenul bacteriologic al materiilor fecale.
Scop
- Investigaţia urmăreşte izolarea şi identificarea agenţilor etiologici motiv pentru care prelevarea
trebuie făcută cât mai aproape de debutul bolii şi înaintea instituirii oricărui tratament
antimicrobian.
- Prelevarea se face din scaunul emis spontan sau direct din rect.

Pregatirea materialelor
Se pregatesc pe o tava medical/carucior
- Coprocultor steril
- Manusi de unica folosinta
- Tampoane sterilizate monate pe portampoane prevazute cu dopuri de cauciuc si introduse in
eprubete sterile
- Sonda NELATON nr.16-18
- Seringa de unica folosinta
- Prosop/hartie igienica
- Materiale pentru igiena locala
- Recipiente pentru colectarea deseurilor
- Formular de recolatare/insotire proba laborator , bilet de trimitere

Pregatirea pacientului
a) Psihica :
- Se informeaza pacientul sau/si familia despre procedura pentru a obtine colabrarea si pentru
a preveni o eliminare necorespunzatoare;
- Se obtine consimtamantul informat
- Se invata si se constientizeaa pacientul ce recolteaza proba la domiciliu despre importanta
respectarii regimului alimentarsi a corectitudinii recoltarii

b) Fizica: asistenta medicala:

- Asigura intimitatea pacientului;
- Instruieste si ajuta pacientul sa-si faca toaleta perianala;

196
 - Ajuta pacientul sa se dezbrace/imbrace;
- Aseaza pacientul in pozitie corespunzatoare

Efectuarea procedurii
Prelevarea din scaun emis spontan
- pentru defecare se recomanda containere de unica folosinta din material plastic care pot fi
decontaminate sau indepartate cu usurinta dupa prelevare
- prelevarea se face din materiile fecale cu spatula coprocultorului vizand portiunile lichide si
indeosebi cele mucoase si/sau sanghuinolente atunci cand ele exista. Cand acestea lipsesc se recolteaza
boluri fecale din trei locuri diferite;
- coprocultorul trebuie sa contina mediul de conservare (Cary Blair)
- prelevarea se face din scaun emis spontan, fara utilizarea de purgative sau laxative pe baza de
carbune. Se alege o portie reprezentativa (cu mucozitati , striuri de sange, consistenta mai moale, etc) si
se ia o cantitate cat incape in lingurita coprocultorului

Prelevarea rectală - Recoltarea cu sonda Nelaton

Pregătirea pacientului
- se face toaleta ano-perineală;
- se aşează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra flectat.

Efectuarea procedurii
- se spală mâinile;
- se îmbracă mănuşi de unica folosinta;
- se îndepartează fesele şi se evidenţiază orificul anal;
- se introduce sonda la o profunzime de aproximativ 15 cm şi se racleză uşor peretele, nu se
folosesc geluri lubrifiante;
- se fixează seringa la capătul sondei și se execută 1-2 aspirații;
- se retrage sonda şi se introduce într-o eprubetă în mediul de conservare.

Prelevarea rectală- Recoltarea cu ajutorul tamponului steril

Materiale necesare

197
 - tampoane sterile cu tija lungă, tamponul fiind bine ataşat pentru a nu permite retenţia
intrarectală. Se pot folosi tampoane comerciale în tuburi de plastic cu sau fără mediul de conservare;
- ser fiziologic steril;
- mănusi de unică folosinţă;
Pregatirea pacientului
- se face toaleta ano-perineală;
- se aşează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra flectat.

Efectuarea procedurii
- se spală mâinile;
- se îmbracă mănuşi de unica folosinta;
- se îndepartează fesele şi se evidenţiază orificul anal;
- tamponul trebuie umezit în ser fiziologic;
- se introduce tamponul în rect şi se roteşte uşor;
- se retrage uşor tamponul se introduce în eprubetă sterilă.

Observații
Scaunul recoltat se trimite imediat la laborator după etichetarea corespunzatoare.
Nu se congelează.
Conservarea se face, dacă este cazul, în soluţia tampon.
Se noteaza in fisa pacientului procedura efectuata

Reorganizarea locului de munca

- Materialele folosite vor fi colecatate in containere speciale conform precautiunilor
universale (PU)
- Se indeparteaza manusile si se spala cu apa si sapun.

68.RECOLTAREA SÂNGELUI ÎN VACUTAINERE

Recoltarea sângelui în vacutainere, la adult, se realizează prin flebotomie(puncţie venoasă).

Definiţie Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei vene
(de regulă periferică, superficială) în vederea recoltării de sânge pentru examinări de laborator.

198
 Loc de elecţie – vezi puncţia venoasă
Pregătirea materialelor:
EPRUBETE VACUTAINER:
- cu dop negru pentru VSH (conţine anticoagulant-citrat de natriu 3,8%);
- cu dop mov pentru hemoleucogramă (conţine anticoagulant E.D.T.A.- acid-etilen-
diamino-tetraacetic 1%);
- cu dop roşu - fără anticoagulant pentru probe biochimice,
- cu dop bleu (conţine anticoagulant - citrate de natriu 3.8%, raportul sânge /anticoagulant
este de 9/1) pentru fibrinogen;
- cu dop gri , pentru glicemie - conţine anticoagulant florura de natriu;
- cu dop albastru pentru teste de coagulare – au anticoagulant: citrat trisodic, raportul
sânge/anticoagulant este 9/1;
- soluţie dezinfectantă ( alcool ), tampon de vată, garou,
- tăviţă renală, mănuşi de unică folosinţă,
- holder, ace duble de puncţie
- recipient pentru colectarea deşeurilor.
Pregătirea pacientului – vezi puncţia venoasă

Efectuarea procedurii:
- se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă, se dezinfectează locul de elecţie
- desfaceţi acul prin răsucirea capacului sigilat, înlăturaţi capacul şi expuneţi partea filetată,
având grijă să nu îndepărtaţi teaca sterilă a acului, înşurubaţi acul dublu la holder
- aplicaţi garoul pe antebraţul pacientului, puncţionaţi vena ajutându-vă de degetul mare şi
indexul mâinii drepte
- inversaţi poziţia mâinii, apăsaţi vacutainerul cu degetul mare al mâinii drepte, indexul şi
degetele mijlocii susţinându-l
- sângele este atras de vacuumul din vacutainer şi curge cu viteză proprie; eliberaţi garoul din
jurul braţului pacientului imediat ce a apărut sânge în vacutainer, ajuntându-vă cu mâna stângă şi
susţinând în continuare holderul
- retrageţi vacutainerul cu mâna dreaptă, apăsând uşor cu degetul mare pe una din marginile
holderului

199
 - pentru a asigura o omogenizare optimă a sîngelui cu anticoagulantul, efectuaţi 8-10 mişcări de
inversiune a tubului
- dacă se recoltează mai mult de un vacutainer, inseraţi cel de-al doilea tub şi repetaţi paşii
descrişi mai sus
- retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi exercitaţi o presiune timp de 2 – 3 minute

Ordinea recoltării tuburilor

În cazul în care este nevoie să se obţină mai multe probe dintr-o singură flebotomie, se recomandă
să se respecte urmatoarea ordine de recoltare a tuburilor:
1. recipientele pentru hemocultura;
2. tuburile fără aditivi;
3. tuburile ce conţin citrat;
4. tuburile ce conţin heparină;
5. tuburile ce conţin EDTA.
Reorganizarea locului de muncă:
- se colectează deşeurile în recipiente speciale conform PU
- se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile cu apă şi săpun; se notează procedura în
dosarul/planul de îngrijire
- se notează şi reacţia pacientului în timpul procedurii
Incidenteşi accidente
- perforarea venei şi apariţia hematomului local, ameţeli, paloare accentuată, lipotimie

69.RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE BIOCHIMICE

Definiţie: reprezintă recoltarea de sânge pentru analize de laborator, punându-se în evidenţă

cantităţile de substanţe chimice.
Scop: diagnostic;
aprecierea evoluţiei bolii.
Materiale necesare: materiale necesare puncţiei venoase (vezi tehnica), vacutainer cu capac de roşu,
holder, ac, vacutainer.
Pregătirea pacientului:
 psihică (complianţa pacientului în urma consimţământului informat);
200
  fizică, (recoltare în condiţii “a jeune”, cu pacient în condiţii bazale, într-o poziţie comodă
-decubit dorsal).
Execuţie:
Se recolteaza 5-7 ml. sânge, fără anticoagulant prin puncţie venoasă, cu stază de garou în
vacutainerul cu capac roşu, cu ajutorul acului de recoltă şi a holderului, in condiții de asepsie.
Recomandare: proba să fie analizată în primele 6 ore de la recoltare.
Pentru anumite analize biochimice se recoltează şi prin puncţie capilară(ex. glicemie).
De regulă analizele de biochimie se lucrează din ser (recoltarea de sânge pe eprubete fără
anticoagulant), obţinut după centrifugarea sângelui.

Analize biochimice(valori de referință):

BIOCHIMIE SÂNGE

Test Rezultat Val.norm./unit.mas.

CALCIU IONIC 1.12-1.32mmol/l

CALCIU TOTAL 8.40-10.2mmol/l

FIER SERIC 37-145 µg/dl

MAGNEZIU 1.60-2.60 mg.dl

Na 136-145 mmol/l

Cl 98-107 mmol/l

K 3,5-5,1 mmol/l

P 2,3-4,7 mg/dl

LDH 125-220 u/l

CPK 26-168 u/l

FOSFATAZA ALCALINA 40-150 U/L

PROTEINE - T 6.2-8 g/dl

COLESTEROL TOTAL 120-200 mg/dl

HDL -COL 40-75 mg/dl

201
 LDL-COL 50-130mg/dl

TRIGLICERIDE 35-150mg/dl

UREE 15-45mg/dl
.-45mg/dl
CREATININA 0.50-1.00mg/dl

ACID URIC 2,5-6 mg/dl

TGO 5-32 U/l

TGP 5.31 U/l

GGT 5-36 U/l

BILIRUBINA TOTALA 0.20-1.20 mg/dl

BILIRUBINA DIRECTA 0.01-0.30mg/dl

GLUCOZĂ 70-106 g/dl

AMILAZA 25-105 u/l

PCR 0-0.5 mg/dl

Electroforeza (proteine serice) Albumine=53-65%;α1=2-

Albumine, α1,α2, β,γ 5%;α2=8-14%;β=10-15%;γ=11-21%.

Notă: pentru recoltarea glicemiei se folosește și vacutainer cu substanță anticoagulantă fluorură de

sodiu/Na2EDTA.

70.RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE SEROLOGICE

Definitie – examenele serologice cercetează prezenţa sau absenţa anticorpilor în serul bolnavului si
se utilizează pentru diagnosticarea bolilor infecţioase(sifilis, SIDA, hepatita B si C).
Scop: explorator
Materiale necesare:

202
 - vacutainer rosu, holder, ac special pt. adaptarea la holder, alcool sanitar, vata, comprese
sterile, garou, camp protector, scaun, suport pt vacutainere, plasturi, manusi, tavita renala, cod de bare;
tavă pentru materiale.
Pregătirea psihică
- se explică tehnica se obține consimtamântul.
Pregatirea fizică
- bolnavul nu mănâncă și nu bea in dimineața recoltării
- se aseaza intr-o pozitie comoda

Tehnica:
- se spala mainile si se imbraca manusile, recoltarea realizandu-se prin punctie venoasa
- ataseaza vacutainarul la holder si recolteaza cantitatea de sange pana la semn
- desface garoul,aplica tamponul cu alcool,extrage acul cu holderul din vena;
- face compresie pe locul punctionarii cateva minute fara a se flecta antebratul;
- aplica un plasture
- completeaza biletul de trimitere, se scrie numele, prenumele si nr. FO al pacientului pe
vacutainer si se transporta imediat la laborator.

Reorganizarea locului de munca:

-selectarea deseurilor, indepartarea manusilor si spalarea mainilor

Incidente si accidente – aparitia hematomului

Examene serologice:
 Reactia Weill-Felix - pentru diagnosticul tifosului exantematic
 Reactia de microfloculare pe lamă VDRL - în diagnosticul sifilisului
 Reactia de fixare a complementului R Bordet-Wassermann-in diagnosticul sifilisului
 Dozarea antistreptolizinelor ASLO- in diagnosticul RAA ,scarlatină
 Reactia Waler-Rose - diagnosticarea poliartritei reumatoide

71.RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU IONOGRAMA SANGUINA

203
 Definiţie: reprezintă recoltarea de sânge pentru determinarea concentrației principalelor elemente
chimice prezente în sângele organismului.
Scop: - apreciază funcția renală de menținere constantă a concentrației de ioni;
- diagnostic.
Materiale necesare: materiale necesare puncţiei venoase(vezi tehnica), vacutainer cu capac de
roşu, holder, acvacutainer.
Pregătirea pacientului:
psihică (complianţapacientuluiînurmaconsimţământuluiinformat)
_ fizică, (recoltareîncondiţii “a jeune”, cu pacientîncondiţiibazale, într-o poziţiecomodă -decubit
dorsal).
Execuţie:
Se recolteaza 5-7 ml. sânge, fără anticoagulant prin puncţie venoasă, cu stază de garou
învacutainerul cu capacroşu, cu ajutorulacului de recoltăşi a holderului, in condiții de asepsie.
Recomandare: probasă fie analizatăînprimele 6 ore de la recoltare.
Pentru recoltarea plumbului se folosește vacutainer pentru metale cu EDTA sau heparinat de litiu.

IONOGRAMA(valori de referință):
BIOCHIMIE SÂNGE
Test Rezultat Val.norm./unit.mas.
CALCIU IONIC 1.12-1.32mmol/l
CALCIU TOTAL 8.40-10.2mmol/l
FIER SERIC 37-145 µg/dl
MAGNEZIU 1.60-2.60 mg.dl
SODIU 136-145 mmol/l
CLOR 98-107 mmol/l
POTASIU 3,5-5,1 mmol/l
FOSFOR 2,3-4,7 mg/dl
PLUMB <40 µg/dl
IOD 40-80µg/l

204
 Sodiul intervine, alaturi de potasiu, in reglarea echilibrului hidrosalin, influentand astfel direct
valorile tensiunii arteriale si volemia, si participand in mod activ la mentinerea homeostaziei mediului
intern. De asemenea, sodiul are rol in mentinerea la parametrii normali a activitatii musculare si nervoase.
Clorul trebuie interpretat prin asociere cu sodiul (clorura de natriu este sarea de bucatarie), intrucat
scade sau creste odata cu acesta.Clorul mentine integritatea celulara prin influenta sa asupra presiunii
osmotice si a echilibrului acido-bazic.
Calciul este cel mai intalnit mineral din organism, de o importanta cruciala, intrucat contribuie la
formarea oaselor si a dintilor. Lipsa lui da osteoporoza (demineralizarea oaselor), osteomalacie (inmuierea
oaselor), rahitism si contractii involuntare ale muschilor (nesuferitiicarcei).
Calciul patrunde in organism prin intermediul apei baute si ale alimentelor bogate in calciu (lapte,
branza, etc.), surplusul fiind eliminat prin urina si fecale. Valorile crescute de calciu provoaca calculii
renali (pietre la rinichi); sa nu uitam ca profilaxia rahitismului la copii presupune administrarea vitaminei
D si expunerea solara zilnica, ceea ce face sa creasca nivelul calciului din sange. Exista cateva categorii de
indivizi care trebuie sa ia suplimente de calciu regulat: copiii, femeile insarcinate si batranii.
Fosforul contribuie la buna functionare a sistemului nervos, a inimii si a enzimelor sanguine, el
fiind strans legat de calciu cu care formeaza fosfatul de calciu necesar cresterii si mentineriiintegritatii
oaselor si dintilor.
Excesul de fosfor se elimina prin urina, formand calculi urinari. Niveluri scazute de fosfor in
sangeintalnim in rahitism, in boli cu diaree cronica. Alimentele cu continut mare de fosfor sunt carnea si
ouale, icrele, lactatele.
Potasiul ajuta la buna functionare a inimii si a muschilor scheletici. Este prezent in toate
alimentele, indeosebi in fructe (pere, mere, cirese) si legume. Nivelul potasiului din sange scade la
consum regulat de paine alba, dulciuri rafinate, in cazul administrarii de medicamente pe baza de cortizon,
laxative si purgative.
Fierul este principalul mineral din compozitia globulelor rosii, de aici si culoarea rosie a acestora.
Fierul ajunge in organism prin intermediul apei si al alimentelor bogate in fier. Scaderea fierului din sange
duce la anemie feripiva.
Plumbul este prezent în organism prin inhalare sau ingestie( datorat profesiilor ce implică
prelucrarea sa- boala se numește saturnism).
Iodul este un oligoelement esențial pentru organismul uman, fiind indispensabil pentru sinteza
hormonilor tiroidieni.

205
 72.RECOLTAREA SECREȚIILOR OCULARE

Definitie:examen care consta in prelevarea de secretii de la nivelul ochiului

Scop: explorator (identificarea germenilor patogeni prin efectuarea antibiogramei).
Pregatirea pacientului:
- psihica: se explica procedura si se obtine acceptul/acordul pacientului
- fizica: nu se face toaleta,nu se aplica medicamente local
Pozitia pacientului:
- sezand pe scaun sau la marginea patului
- decubit dorsal
Materiale necesare:
- eprubeta porttampon
- seringa+ac pentru colectiile purulente in cantitate mare
- manusi de unica folosinta/manusi sterile
- tavita renala
- prosop
- comprese sterile
Tehnica:
- pregatirea asistentei medicale;
- pregatirea materialelor;
- prosop in jurul gatului;
- cu mana nedominanta in care se sustine o compresa se trage usor pleoapa inferioara iar cu
mana dominanta in care se tine eprubeta se recolteaza secretia;
- recoltarea se realizeaza cu eprubete separate pentru fiecare ochi in parte;
- etichetarea produsului si transportul imediat catre laboratorul de bacteriologie;
Reorganizarea locului de munca:
Notarea procedurii in F.O.: data, ochiul de la care s-a realizat recoltarea si numele asistentei care a
efectuat procedura
Incidente:
_ atingerea cililor, a obrazului, etc.
- se recolteaza o alta proba

206
 73.RECOLTAREA ȘI INTERPRETAREA EXAMENULUI SUMAR DE
URINĂ

Definiţie Este o analiză de rutină,simplă, care constă in recoltarea urinei pentru a

depista afectiuni renale, diabetul zaharat,etc.
Scopul - Explorator pentru diagnosticul afectiunilor renale, metabolice
(depistarea glicozuriei, corpi cetonici).
- Sumarul de urină se recoltează obligatoriu la toţi bolnavii internaţi
in orice sectie de spital.
Materiale necesare Recipient din plastic de unică folosinţă curat
Pregătirea Psihică : se informează pacientul cu o seară inainte, se explică tehnica.
pacientului Fizică : se efecuează toaleta organelor genitale externe cu apă şi săpun
înainte de recoltare
Tehnica - Se recolteză dimineaţa de la prima micţiune ciţiva mililitri
examenului sumar de urină într-un recipient de plastic de uniă folosinţă din mijlocul jetului.
- Se etichetează şi se trimite la laborator pentru examinare
de urină
valoare normală - Albumină – absent
- Glucoză - absent
- Urobilinogen - absent
- Nitriţi - absent
- Densitate urina 1015-1030
- Hematii - absent
- Leucocite - absent
- Sedimentul urinar – prezenţa epitelii plate, hematii,
leucocite, săruri amorfe. In funcţie de prezenţa lor, organizare, pot aduce
informaţii despre boală.
Interpretarea - Prezenţa albuminuriei indică afecţiune renală,
- Prezenţa glucozei indică diabet zaharat,
valorilor
- Urobilinogenul indică hepatite, stază biliară, hemoliză,
- Leucocitele indică infecţii urinare, şi in funcţie de aspectul
şi numarul lor pot preciza sediul acesteia,
- Hematiile in functie de numar, aspect, organizare
orientează către afectare renală, litiază renală, cancer de prostată, infecţie
urinară severă,

74.RECOLTAREA SPUTEI PENTRU BACIL KOCH

207
 Definitie - Sputa este un produs ce reprezinta totalitatea secretiilor ce se expulzeaza din caile
respiratorii prin tuse
Scop – explorator pentru examinari macroscopice,citologice,bacteriologice, parazitologice, în
vederea stabilirii diagnosticului
Sunt necesare 3 probe de spută pentru pacientii suspecti de tuberculoza si 2 probe de sputa pentru
pacientii aflati sub tratament antituberculos pentru urmarirea rezultatelor chimioterapiei;
Probele de sputa se vor recolta fie ``pe loc``(produs extemporaneu), fie dimineata devreme (produs
matinal);
Materiale necesare:
- recipiente din plastic transparent(3-4 cm diametru, 5-6 cm inaltime si 30-50 ml capacitate) cu
capac cu filet
- formular pentru laborator în trei exemplare standardizat
- servetele sau batiste de unica intrebuintare
Pregatirea pacientului:
 Psihica:
- se anunta si i se explica necesitatea recoltarii
- se instruieste sa nu inghita sputa, sa nu o imprastie
- sa expectoreze numai in recipientul special
- sa nu introduca in recipient si saliva
 fizica:
- pacientul este sfatuit sa-si clateasca gura cu apa pentru a îndeparta resturile alimentare;
- i se arata cum ce deschide recipientul,
- sa realizeze cateva inspiratii profunde urmate de cateva secunde de apnee pentru o buna
mobilizare a secretiilor traheo-bronsice si inducerea tusei;
Inainte de recoltare:
 Completarea Formularului pentru examenul sputei BK:
 Denumirea unităţii de tratament unde s-a recoltat sputa;
 Data: ziua, luna, anul;
 Numele pacientului: se inscrie numele intreg ;
 Virsta în ani; Sexul : se bifeaza ``M`` sau ``F``;
 Adresa: se inscrie adresa reala si completa a pacientului(în unele cazuri adresa de flotant)

208
  Clasificarea afectiunii: se bifeaza ``pulmonar`` sau ``extrapulmonar`` si localizarea;
 Motiv examinare: Se bifeaza diagnostic daca proba a fost recoltata de la un suspect de
tuberculoza; urmarire chimioterapie daca proba a fost recoltata de la un pacient aflat sub tratament!
 Numarul de identificare al produsului: numarul care se inscrie pe exteriorul recipientului de
sputa;
 Unitatea TBC apartinatoare: se inscrie numarul de inregistrare din registrul districtual de pe
fisa de tratament pentru pacientii aflati in tratament;
 Data recoltarii: zi/luna/an;
 Semnatura celui care face recoltarea;
Buletinul va fi parafat de medic si va contine codul numeric personal al pacientulu
Colectarea propriu-zisă
 Asistenta inmaneaza pacientului recipientul
 Pacientul este condus in camera de recoltare ,cand camera de recoltare nu exista, afară (in
aer liber), unde este supravegheat prin vizor /geam sau direct de catre un cadru sanitar
 La intoarcerea pacientului din camera de recoltare se verifica cantitatea si calitatea sputei
(3-5 ml sputa purulenta); daca aceasta nu corespunde se repeta manevra de recoltare;
 Pacientul este informat cand sa aduca urmatorul esantion ( conform PNCT, pacientul da un
esantion la prezentarea la medic ,recoltat sub supraveghere, al doilea a doua zi dimineta, sputa
matinala auto-recoltata si al 3-lea cand se prezinta cu al 2-lea, recoltat tot sub supraveghere);
 Dupa ce colecteaza al 3-lea esantion, apcientul este informat cand sa se prezinte pentru
rezultat.
 Depozitarea esantioanelor recoltate se va face in frigiderul ( + 4 0)din camera de recoltare,
dupa verificarea inchidereii capacelor recipientelor
 Transportul probelor de sputa la laboratorul din incinta spitalului sau din alta locatie se va
face fie imediat, fie în maxim o saptamână de la recoltare;
 Probele se vor transporta într-o cutie de transport prevazuta cu despartituri pentru fixarea si
separarea flacoanelor de sputa, impreuna cu formularul de examinare a sputei;
La persoanele care nu tusesc si nu expectoreaza spontan sau înghit expectoratia (copii,femei)
se vor aplica tehnici speciale de provocare si recoltare a sputei:
- Aerosoli expectoranti cu cu solutie de NaCl 10%
- Lavaj laringo-traheal cu ser fiziologic steril
- Tubajul gastric folosind sonde Nelaton sau Einhorn

209
 - Aspiratul bronsic sau lavajul bronho-alveolar prin fibrobronhoscopie .
Interpretare
 Laboratorul va comunica rezultatul la examenul direct al sputei pentru BAAR in 24h :
rezultatul poate fi pozitiv sau negativ pentru BAAR
 in 4-6 saptamani vom avea un rezultat dupa insamantarea pe un mediu de cultura solid
( Lovenstein-Jensen) sau 1-2 saptamani dupa insamantare pe mediu lichid ; care poate fi pozitiv
pentru BAAR sau negative.

75.RECOLTAREA TIMPULUI DE PROTROMBINĂ

Teste de ~ PT – test screening

coagulare ~ AP
~ INR(International Normalized Ratio)
~ APTT– test screening
~ Fibrinogen
Scop ~ Monitorizarea tratamentelor anticoagulante
Materiale şi ~ Vacutainere închise, vacuumate, de unică folosinţă – cu capac
instrumente albastru – cu citrat de sodiu 3.2% sau 3.8% (concentrație agreata la nivel
necesare național) şi proporțiesânge/anticoagulant de 9/1 pentru determinări de
coagulare, fibrinogen, TQ.
~ Ace sterile şi tub holder compatibil cu vacutainerele
~ Mănuşi de protecţie.
~ Garou sau bandă Esmarch.
~ Alcool, paduri alcoolizate
~ Pernă elastică cu material de protecţie.
~ Plasture
~ Tăviţă renală.
Pregătirea ~ Pacientul nu mănâncă în dimineaţa recoltării.
bolnavului ~ Se anunţă bolnavul şi i se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit dorsal, comod, cu braţul
sprijinit pe pernă tare, protejată cu muşama şi aleză.
210
 ~ Se dezveleşte locul ales – având grijă ca mâneca să nu stânjenească
circulaţia.
Precauţii ~ Este obligatorie purtarea mănuşilor
~ După recoltare întâi se desface garoul, apoi se îndepărtează acul din
generale
venă.
~ Se aplică un tampon alcoolizat pe locul puncţie şi se menţine 5
minute, cu braţul în extensie.
~ Se respectă principiile de colectare a deşeurilor.
~ Recoltarea sângelui la pacienţi aflaţi sub tratament cu heparină se

face întotdeauna înaintea administrării dozei

o În caz de heparină sodică → recoltarea se face înaintea

administrării
o În caz de heparină fracţionată → recoltarea se face la

jumătatea intervalului dintre cele 2 administrări

Execuţie ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de
recoltării protecţie.
sângelui venos în ~ Se aplică garoul la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei.
vacutainere ~ Se palpează locul puncţiei şi se dezinfectează cu un tampon cu
alcool.
~ Pentru favorizarea evidenţierii venei se cere bolnavului să-şi închidă
şi să-şi deschidă de câteva ori pumnul şi să rămână apoi cu pumnul strânsul sau
se masează antebraţul dinspre pumn spre plica cotului.
~ Se puncţionează vena şi se pătrunde în lumenul ei cca. 1 cm.
~ Recoltarea sângelui se face prin împingerea tubului în holder în aşa
fel încât diafragma gumată a dopului să fie străpunsă.
~ După recoltare tubul se înclină sau se răstoarnă pentru
omogenizarea cu aditiv.
o Se procedează la fel cu toate tuburile necesare
recoltării.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ Se aplică o compresă pe locul puncţiei şi se retrage acul brusc, pe
direcţie de introducere.
~ Se etichetează tuburile şi se trimit la laborator.
Ordinea umplerii ~ Vacutainerele pentru hemocultură
vacutainerelor ~ Vacutainere pentru coagulare

211
 ~ Vacutainere fără aditivi.
~ Alte tuburi cu diverşi aditivi.
Observaţii ~ Nu se recoltează sânge de pe branulă.
~ Se respectă strict raportul plasmă/ anticoagulant (1/9).
~ Proba de coagulare pentru trombofilii se recoltează întotdeauna
după o altă probă. Dacă acelaşi pacient are indicaţii pentru mai multe probe
de coagulare → PT, aPTT, TT, fibrinogen, recoltarea se va face în 2 tuburi
citratate:
o Primul vacutainer pentru teste de coagulare
o Al doilea vacutainer pentru trombofilii
! Atenţie! Trebuie specificată ordinea recoltării deoarece sunt
protocoale de lucru diferite.
~ Omogenizarea vacutainerelor se face prin răsturnare uşoară.
~ ATENȚIE: Întâi se scoate tubul din ac, apoi acul din venă!
Timpul de ~ Datorita variabilității care exista de la un laborator la altul şi a
protrombina diferențelor dintre agenții anticoagulanți folosiți de diferite laboratoare,
(timpul Quick), rezultatele se exprima în mod frecvent sub forma unui raport numit INR
INR (International Normalized Ratio).
~ INR reprezintă raportul dintre timpul de protrombina al pacientului
şi valoarea de control a laboratorului.
~ Se foloseșteîn supravegherea tratamentului anticoagulant la
pacienții care iau acest tip de tratament .
~ Perioada necesară formarii cheagului de fibrină se numește timp de
protrombina (Quick), iar valorile normale sunt cuprinse între 11 – 13 secunde
~ Testul explorează calea extrinsecăşi comună a coagulării (factorii V,
VII, X, protrombinăşi fibrinogenul)
Valoarea clinică a testului:
~ Screening-ul preoperator al bolilor hemoragice
~ Screening-ul deficientei de factori de coagulare implicați in calea
extrinseca si comuna
~ Monitorizarea terapiei cu anticoagulante orale
Valori normale: >70%
o Timp Quick 11.5 – 15.0 secunde
o INR 0.8 – 1.2 (raport / ratio)
o AP (Indice Protrombină) 80 – 120%

212
 Interval terapeutic
- INR 1.3 - 1.8 - prevențiapacienților cu risc crescut de infarct miocardic
- INR 2.0-3.0 - profilaxia / tratamentul trombozei venoase (în chirurgia
ortopedică, ginecologică), tratamentul embolismului pulmonar, prevenirea
emboliei sistemice la pacienții cu fibrilație atrială, proteze valvulare cardiace,
sindrom antifosfolipidic.
- INR 3.0-4.0 – infarct miocardic
Valori critice INR > 6 – risc major de hemoragie masiva la bolnavul
hipertensiv, boala cerebro-vasculară, maladie ulceroasă!

76.RECOLTAREA URINEI

Colectarea urinei pe 24 ore= masurarea diurezei:

- se pregătesc recipiente - vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu apă distilată
(pentru a nu modifica compoziţia urinei) şi acoperite;
_ se poate utiliza orice borcan de 2-4 litri pe care-l vom grada noi cu creion dermograf sau pe benzi
de leucoplast
- colectarea începe dimineaţa, la o anumită oră, şi se termină în ziua următoare, la aceeaşi oră
- se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra procedeului
Pentru o determinare corectă:
- pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă; această cantitate de urină, de la prima emisie, se
aruncă
- se colectează, apoi, toata urina emisa în decurs de 24 de ore, până a doua zi, la aceeaşi oră,
păstrându-se şi urina de la ultima emisie
De reţinut:
- golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare
- recipientul cu urină este etichetat cu numele pacientului, număr salon, număr pat, se ţine la
răcoare şi ferit de lumină, pentru a preveni descompunerea urinei
- după golirea recipientului, acesta se va spăla şi dezinfecta conform cerinţelor
- pentru examene fizice (cantitate, aspect, miros) se recoltează urina din 24 ore
- pentru examene chimice - se recoltează 100 ml de urină.

213
 - pentru determinarea toleranţei la glucide, 100 ml de urină vor fi recoltaţi din cantitatea totală de
pe 24 ore
NOTAREA ÎN FOAIA DE TEMPERATURĂ
- diureza se noteaza zilnic in spatiul rezervat prin hasurarea patratelelor corespunzatoare
cantitatii de urina si zilei respective
- spatiul dintre doua linii orizontale=100 ml urina

Definiţie:
~ Urina → este produsul de secreţie şi filtrare renală, eliminat prin micţiune.
~ Urina este un lichid secretat de rinichi caracterizat prin constante fizice şi chimice ce
dau informaţii asupra stării funcţionale a rinichilor şi întregului organism
Scopul recoltării urinei:
~ Obţinerea de informaţii asupra stării funcţionale renale.
~ Stabilirea diagnosticului clinic şi bacteriologic.
~ Stabilirea tratamentului general.

Examene efectuate din urină:

~ Examen fizic. Se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea, pH-ul.
~ Examen biochimic. Se determină: albumina, glucoza, creatinina, ureea, urobilinogen,
pigmenţii biliari, corpii cetonici, ionograma urinară, puroi, amilazurie, sedimentul urinar.
~ Examen bacteriologic → urocultura.

Materiale necesare:
~ Bazinet sau urinar.
~ Recipiente pentru recoltare – sticluţe, eprubete.
~ Muşama, aleză – pentru protecţia patului.
~ Material pentru toaletă genito-urinară.
~ Urodensimetru → pentru determinarea densităţii.
~ Albuminometru → pentru determinarea albuminei urinare.
~ Hârtie indicatoare de pH.
~ Mănuşi de protecţie.
~ Tăviţă renală.

214
 Pregătirea bolnavului:
~ Pregătirea psihică:
o Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Pregătirea fizică:
o Se izolează patul cu paravan.
o Se dezbracă regiunea şi se aşează pacientul pe bazinet – când recoltarea se
face la pat.
o Se cere bolnavului să colecteze numai urină în bazinet – fără fecale sau alte
materiale (hârtie igienică etc.).
o Se face toaleta locală.
o Să cere pacientului să nu urineze în timpul toaletei.
o Dacă recoltarea se face la pat, se face protecţia patului cu muşama şi aleză,
se aşează bazinetul sub bolnav după ce se dezbracă regiunea genito-urinară.

Tehnică recoltării urinei proaspete:

~ Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile.
~ Se recoltează urina în bazinet sau direct în recipient, din mijlocul jetului.
~ Se trimit la laborator cca. 100-500 ml.
~ Pe biletul de însoţire se notează numele, vârsta, salonul, nr. patului, volumul urinar
total, greutatea, înălţimea, dieta urmată, examenele solicitate, particularităţi de tratament.

Transportul urinei recoltate:

~ Se transportă în maxim 1 oră de la recoltare sau se păstrează 24 ore la frigider.
~ Se notează examenul cerut şi diagnosticul prezumtiv.
Îngrijirea bolnavului după recoltare:
~ Se îndepărtează bazinetul cu urina (captată – recoltată).
~ Se face toaleta locală pe un alt bazinet.
Observaţii:
~ Bolnavul nu va urina în timpul toaletei dacă trebuie să capteze urina pentru analize.
~ Pentru unele determinări se captează urina din 24 ore.
RECOLTAREA URINEI DIN 24 ORE
~ Ora 7 → bolnavul urinează, urina se aruncă.

215
 ~ În continuare bolnavul urinează şi adună urina în recipiente individuale – fără corpuri
străine.
~ Ora 7 a doua zi → bolnavul urinează, iar urina se adaugă la urina deja recoltată.
~ Se trimit la laborator pentru determinări cca. 100-500 ml urină notând pe bilet volumul total
de urină pe 24 ore, vârsta, greutatea, sexul, dieta, analiza cerută, medicamentele primite.

În urina normală pot exista cantități mici de compuși cetonici (acetona fiind produsul principal).
Cantitatea lor în urină crește apreciabil în afecțiunile care cresc cetogeneza hepatică, sau scad
utilizarea compușilor cetonici, în țesuturile extrahepatice (țesut muscular, rinichi) și anume:
- Efort muscular stresant
- Inaniție sau regim alimentar dezechilibrat (bogat în lipid esau proteine, sărac în
glucide)
- Tulburări gastrointestinale acute sau cronice (dispepsia acută, toxicoza(
- Vărsături accentuate (sarcină)
- Diabet zaharat

216
 77.RECOLTAREA UROCULTURII

Definitie - Este examenul bacteriologic din urina. Se realizeaza in conditii de asepsie perfecta- in
recipient steril

Scop – de diagnostic al infectiilor urinare , pielonefria prin evidentierea germenilor patogeni din
urina
Materiale necesare
- Recipient din plastic steril de unica folosinta cu capac
- Hartie igienica
- Bilet de trimitere catre laborator
- Manusi sterile
- Sonda urinara
- Seringa 10-20 ml

Pregatirea pacientului
a) Psihica - se informeaza pacientul cu o seara inainte de efectuarea tehnicii de recoltare a
urinei
b) Fizica – se efectueaza toaleta organelor genitale externe cu apa si sapun inaite de recoltare

Metode de recoltare
- Direct – din jetul urinar
- Prin sondaj vezical

Tehnica recoltarii
- Se recolteaza dimineta la prima mictiune dupa efectuarea toaletei organelor genitale cu apa
si sapun
- Se recolteaza in recipient din plastic steril
- Se va lasa sa curga afara primul jet de urina pentru a elimina in acelasi timp si flora
microbiana saprofita existenta in mod normal in meatul urinar
- Se invita bolnaul sa urineze in recipient, recoltand urmatorul jet sau din „zbor” o cantitate
de cativa ml
- Se acopera imediat recipientul cu capac
- Se completeaza buletinul de trimitere pentru laborator
217
 Dacă recoltarea se face prin sondaj vezical - după executarea sondajului, se lasă să curgă primele
picături în tăviţa renală, apoi se recoltează urina în recipiente sterile.
- Se transporta la laborator
Însămânţarea: se face imediat după recoltare.- se face antibiogramă.
Observaţii:
- Nu se fac perfuzii înaintea recoltării.
- Pacientul nu va consuma cu 12 ore înainte lichide – pentru a nu dilua produsul. Nu va urina
cu 6 ore înainte.
- In cazul pacientilor cu sonda permanenta nu se recoltează din punga colectoare. Se poate
recolta prin puncţia sondei de catre asistenta folosind seringa cu un ac hipodermic.
Transportul produsului recoltat:
- Se transportă în maxim 1 oră de la recoltare.
- Se notează examenul cerut şi diagnosticul prezumtiv.

218
 78.RECOLTAREA UROCULTURII LA PACIENT CU SONDĂ
URINARĂ PERMANENTĂ

Definiție: urocultura este examenul bacteriologic al urinei.

Scop: explorator- identificarea germenilor patogeni; efectuarea antibiogramei.
Indicații: pacienți care nu micționează din cauze neurologice sau urologice;pacienți cu
incontinență urinară.
Loc de elecție: porțiunea proximală a sondei a demeure.

Materiale necesare:vezi sondajul vezical permanent(a demeure).

- dezinfectant pentru sondă-soluție de clorhexidină, ac și seringă sterile, recipient steril pentru
urină;
- tampoane,comprese sterile, mănuși de unică folosință.
Pregătirea pacientului:
- psihică- se explică tehnica se obtine consimțământul.
- fizică- se asigură intimitatea.

Execuția tehnicii-asistentul medical:

- spală mâinile,îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
- clampează sonda cu 15' înainte de recoltare sub locul de prelevare;
- dezinfectează sonda cu comresă sterilă imbibată cu dezinfectant;
- puncționează sonda cu acul adaptat la seringă;
- aspiră 10 ml de urină în seringă;
- transferă urina în recipientul steril.
Reorganizarea locului:
-selectarea deșeurilor rezultate conform PU.
Pregătirea produsului pentru laborator:
-se etichetează recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, data şi ora recoltării;
- se transportă urina la laborator imediat.

219
 79.RECOLTAREA VSH-ULUI

Definiţii .Viteza de sedimentarea a hematiilor(VSH) este o analiză curentă, nespecifică, destul

de frecventă care evidenţiază existenţa unei inflamaţii şi monitorizează evoluţia acesteia .
VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o proba de sange anticoagulat, într-o
ora. Cu cat hematiile se dimenteaza mai repede, cu atat VSH-ul este mai mare, fiind un indicator de
răspuns de faza acuta.
O crestere a VSH-ului apare la celputin 24 ore după initierea raspunsului inflamator, iar dupa
incheierea raspunsului de faza acuta, scade cu un timp de injumatatire de 96-144 ore.
Indicatii
- Test screening in suspiciunea de reactii inflamatorii, infectii, boli autoimune, discrazii
plasmocitare.
- Monitorizarea evolutiei si tratamentului in anumite boli: arterita temporala, polimialgie
reumatica, artrita reumatoida, reumatism articular acut, lupus eritematos sistemic, boala Hodgkin,
tuberculoza, endocardita bacteriana.
- Diagnosticul arteritei temporale, polimialgiei reumatice
Specimen recoltat: sânge venos recoltat prin puncţie venoasă

PREGĂTIREA MATERIALELOR
- materiale pentru puncţia venoasă
- Seringă de 2ml, ac steril sau holder, şi ac dublu acoperit cu cauciuc
- eprubetă şi anticoagulant, soluţie de citrat de Na 3,8%, sau tub vacuette cu citrate de sodium
3,8% (capac negru)
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ: informaţi şi explicaţi pacientului procedura, şi obţineţi consimţământul informal
b) FIZICĂ: informaţi pacientul că recoltarea se face à jeun/ postprandial;
- Poziţionaţi pacientul ca pentru puncţia venoasa şi alegeţi vena cea mai uşor abordabilă
EFECTUAREA PROCEDURII:
a) prin metoda clasică – vezi puncţia venoasă
- Aspiraţi în seringă 0,4ml citrat de Na 3.8% şi introduceţi-l în eprubetă
220
 - Aspiraţi în seringă 1,6ml sângepe ,care îl introduceţi de asemenea în eprubeta cu citrate de
sodium 3,8%
b) prin metoda vacuette - se utilizează tubul vacuette destinat recoltării VSH, cu dop negru
- se desface garoul si se umple până la semn recipientul cu sânge, raportul sânge/anticoagulant
trebuiesă fie 4/1;
- Retrageti acul după aplicarea tamponului cu alcool, şi se menţine de 2- 3, şi răsturnaţi lent tubul
vacuette;
- Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul , completaţi fişa de laborator si transportaţi produsul la
laborator;

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi o bandă adezivă non alergică deasupra tamponului;
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului, locul puncţiei;

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mânuşile şi spălaţi mâinile

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII

Rezultate aşteptate/dorite:
- Puncţia venoasă se desfăşoară fără incidente, pacientul exprimă stare de confort
- Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematomul local
Rezultate nedorite
- Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotimie;
- Se produce coagularea sângelui;
- Se produce hemoliza sângelui;
- Greşeala de colectare;
- Cereţi acordul medicului şi pacientului pentru repetarea recoltării;
- Perforarea venei şi apariţia hematomului;
- Aplicaţi o compresă rece şi apoi un unguent care favorizează resorbţia;

221
80.RECOLTĂRI DE RUTINĂ OBLIGATORII ÎNAINTEA TUTUROR
INTERVENȚIILOR CHIRURGICALE

Examene de laborator:
SANGE:
 Hemoleucograma
 Timp Quick
 Timp de sangerareT(S)
 Timp de coagulare(TC)
 Grup sanguin si Rh
 Uree( pentru functia renala)
 Creatinina (pentru functia renala)
 Glicemie (glucoza in sange)
 Transaminaze (TGP + TGO)

URINA:
 Sumar de urina
 Urocultura
 Test de sarcina

Valori normale ale analizelor de sânge:

Parametrul biologic Valoare normala

hemoglobina 14 – 16 g%
nr. globule albe 4000 – 6000/mmc
trombocite 150000 – 450000/mmc
glicemia (glucoza în sânge) 65 – 100 mg%
ureea (functia renala) < 50 mg%

creatinina (functia renala) < 1,12 mg%

Coagularea

timp de sângerare (TS) 3-4 min.

222
 timp de coagulare (TC) 8-12 min.

indice Quick (IQ) 75 –100%

81.RESUSCITAREA CARDIO-RESPIRATORIE (METODA SVB SAU

METODA ABC)

Definiţie Resuscitarea cardio-respiratorie (RCR) reprezintă un sistem standardizat de manevre,

tehnici şi droguri, care se aplică în cazul stopului cardiac şi / sau respirator şi care au drept scop asigurarea
transportului sângelui oxigenat la ţesuturi pentru protejarea funcţiei organelor vitale şi pentru crearea
condiţiilor favorabile reluării circulaţiei spontane.

Algoritmul de RCR (Peter Safar, 1981):

• A (airway control): asigurarea libertăţii căilor aeriene.
• B ( breathing): asigurarea ventilaţiei.
• C (circulation): asigurarea circulaţiei.
• D (drugs and fluids): medicaţie şi perfuzie intravenoase.
• E (electrocardioscopy): monitorizarea ECG.
• F (fibrilation tratament): tratamentul fibrilaţiei ventriculare.
• G (gauging): diagnosticarea şi tratarea cauzei şi evaluarea şanselor de supravieţuire.
• H ( human mentation): protecţia cerebrală.
• I ( intensiv care): terapia intensivă post – resuscitare

RCR este împărţită în:

• Suportul Vital de Bază (SVB) care grupează itemii A-C
• Suportul Vital Avansat (SVA) care reuneşte itemii D-H.

Indicaţii Asigurarea ventilaţiei pulmonare şi a circulaţiei sanguine intră în măsurile elementare de

resuscitare cardiorespiratorie şi reprezintă faza I („basic life support”) a protocolului de resuscitare.

223
Aplicarea lor precoce şi corectă condiţionează prognosticul vital şi neurologic al bolnavului.
Supravieţuirea fără deficit este încă extrem de scăzută (sub 20%).
Datorită importanţei deosebite a măsurilor elementare de resuscitare şi a condiţiilor diverse care
fac necesară aplicarea lor, ele trebuie să fie însuşite nu numai de întreg personalul medical, dar şi de cel
nemedical, frecvent implicat în astfel de situaţii (pompieri, poliţie, armată).

Atitudine practica in cazul stopului cardio-respirator

1. Confirmarea opririi cardio-respiratorii prin vefificarea rapida a prezentei semnelor vitale :
- puls periferic ( artera carotida /femurala ) +/- zgomote cardiace
- prezenta respiraţiei spontane
- starea de conştienta ( răspuns la stimuli verbali,durerosi)
- starea pupilelor
2. Notarea momentului constatarii stopului
3. Alertarea de către o alta persoana a sistemului medical de urgenta a comunitatii - 112
4. Iniţierea manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie de către persoana care a constatat
prima oprirea cardio-respiratorie
continuarea acestora pina la sosirea-echipaj ului medical specializat

Pregătirea bolnavului
- bolnavul este în decubit dorsal, pe un plan dur (podea, sol), cu capul şi gâtul în axul
corpului
- este necesară o dezbrăcare minimă, pentru a nu întârzia manevrele de resuscitare, permiţând
totuşi un examen clinic al capului, gâtului şi toracelui.
Aceste gesturi pot fi realizate de către o singură persoană, dar este mai greu şi de aceea este bine să
fie măcar două persoane.

Protocol de resuscitare
A. SUPORTUL VITAL DE BAZĂ LA ADULT
Suportul vital de bazã (SVB) reprezintã mentinerea libertãtii cãilor aeriene, suportul
ventilatiei şi circulatiei fãrã ajutorul vreunui echipament cu exceptia dispozitivelor de protectie.

1.Se asigurä securitatea salvatorului, victimei şi a persoanelor din jur.

224
 2. Se evalueazä starea de conştienfä a victimei: se scuturã uşor de umeri şi se întreabã cu voce
tare: "s-a întâmplat ceva?";
3A. Dacă victima raspunde verbal sau prin mişcare:
 se lasă în poziţia în care a fost găsită (cu condiţia să fie în siguranţă), este
 evaluată starea victimei şi, dacă este necesar, se solicită ajutor;
 se trimite o persoană după ajutor sau, dacă salvatorul este singur, lasă victima şi merge chiar el
după ajutor;
 salvatorul reevaluează periodic victima.
3B. Dacă victima nu răspunde:
• salvatorul trebuie să strige după ajutor;
• victima va fi aşezată în decubit dorsal;
• se eliberează căile aeriene prin hiperextensia capului (plasând o mână pe frunte şi, cu
blândeţe, se împinge capul spre spate, păstrând policele şi indexul libere pentru eventuala pensare a
nasului - dacă va fi necesară ventilarea);
• ridicarea mandibulei - cu vârfurile degetelor celeilalte mâini plasate sub menton se ridică
bărbia victimei pentru a deschide căile aeriene. Dacă se suspicionează leziune de coloană cervicală
se va efectua subluxaţia mandibulei (metoda Safar modificată)
4. Evaluarea respiraţiei
Menţinând cäile aeriene deschise, salvatorul încearcä sä stabileascä, timp de maxim 10
secunde, dacä victima respirä normal (se exclud mişcärile ventilatorii ineficiente, “gasp”-urile)
prin următoarele metode:
 privind mişcãrile(expansiunea) peretelui toracic anterior;
 ascultând zgomotele respiratorii de la nivelul cãilor aeriene superioare;
 simtind fluxul de aer pe obraz.
În primele minute dupã oprirea cordului victima mai poate respira slab sau poate avea gaspuri
rare, zgomotoase. Nu trebuie confundate cu respiratia normalã. Încercarea de a determina existenta
unor respiratii normale privind, ascultând şi simtind fluxul de aer, trebuie sã dureze cel mult 10 secunde.
Dacã salvatorul nu este sigur cã victima respirã normal, trebuie sã actioneze ca şi cum ea nu ar respira
normal.
5A. Dacă victima respiră normal:
• se pune în poziţie de siguranţă ;

225
 • salvatorul va trimite pe cineva după ajutor, iar, dacă este singur,va lăsa victima şi se va duce după
ajutor;
• se reevaluează respiraţia.
5B. Dacă victima nu respiră normal:
• salvatorul va solicita ajutor, iar dacă este singur, va lăsa victima şi se va duce după ajutor; la
întoarcere va începe compresiile toracice (masajul cardiac extern) cu o frecvenţă de 100/minut, după cum
urmează
• salvatorul îngenunchează lângă victimă , se plasează podul palmei pe centrul toracelui victimei ,
apoi podul palmei celeilalte mâini se plasează peste mâna care se afla pe torace, i se întrepătrund degetele
mâinilor, evitând astfel compresia pe coaste. Pozitia mâinilor trebuie sa fie astfel încât sa nu exercite
presiune pe regiunea epigastrica sau pe apendicele xifoid
 salvatorul se va pozitiona vertical deasupra toracelui victimei şi, cu coatele întinse, va
efectua compresia cu 4-5 cm a sternului
 după fiecare compresie, toracele trebuie să revină la normal fără a pierde contactul mâinilor
cu sternul; compresiile şi decompresiile se continuă cu o frecvenţă de 100/minut (ceva mai putin de 2
compresii/sec),dacă există un salvator ; compresiile şi decompresiile trebuie să fie egale ca intervale de
timp
6A. Combinarea compresiilor toracice cu ventilaţiile:
• după 30 de compresii se redeschid căile aeriene prin împingerea capului şi ridicarea
mandibulei
• se pensează părţile moi ale nasului folosind policele şi indexul mâinii de pe frunte
 se deschide puţin cavitatea bucală a victimei, menţinând însă bărbia ridicată
• salvatorul inspiră normal, apoi pune buzele în jurul gurii victimei asigurând o bună etanşeitate şi
expiră constant în gura victimei;
• în timpul expirului salvatorul va privi ridicarea peretelui toracic anterior şi va urmări
menţinerea ridicată a acestuia timp de 1 secundă, ca într-o respiraţie normală; aceasta reprezintă o
ventilaţie eficientă
• se menţine capul în hiperextensie şi bărbia ridicată, se îndepărtează gura de victimă şi se
urmăreşte revenirea toracelui la poziţia iniţială, pe măsură ce aerul iese din plămâni
• salvatorul inspiră din nou şi expiră încă o dată în gura victimei, astfel încât să obţină două
ventilaţii eficiente (deoarece rezistenţa căilor respiratorii scade la a doua insuflaţie).

226
 • după aceasta, îşi repoziţionează rapid mâinile în poziţie corectă pe toracele victimei pentru
a executa încă 30 de compresii toracice
• se continuă efectuarea compresiilor toracice şi a ventilaţiilor într-un raport de 30:2
• insuflaţiile se realizează blând pentru a evita creşterea presiunii intra-gastrice (rezistenţa
căii digestive este mai mică decât a celei respiratorii şi aerul insuflat cu putere va trece mai rapid în
stomac, putând produce vărsătură, urmată de aspiraţie în căile respiratorii = sindrom Mendelson).
• întreruperea compresiilor şi ventilaţiilor pentru reevaluarea victimei este indicată doar dacă
aceasta începe să respire normal; altfel, resuscitarea NU trebuie întreruptă!
• dacă ventilaţiile iniţiale nu au determinat ridicarea peretelui toracic, ca într-un inspir
normal, atunci, înaintea următoarei tentative se verifică gura victimei şi se îndepărtează orice obstrucţie
vizibilă.
• se verifică din nou dacă hiperextensia capului şi ridicarea bărbiei sunt corecte
• dacă mişcarea toracică şi fluxul de aer în expir nu se produc, cea mai frecventă cauză este
aceea că palatul moale se comportă ca o valvă şi obstruează nările; de aceea se va menţine gura deschisă
în expir.
6B. Resuscitarea doar prin compresii toracice (hands only) - poate fi efectuată, după cum
urmează:
• dacă salvatorul nu poate sau nu doreşte să efectueze ventilaţii gură-la-gură, atunci va
efectua doar compresii toracice
• în acest caz, compresiile toracice trebuie efectuate continuu, cu o frecvenţă de 100/minut
• resuscitarea va fi oprită pentru reevaluare doar dacă victima începe să respire normal.
Resuscitarea va fi continuată până când:
• soseşte un ajutor calificat care preia resuscitarea
• victima începe să respire normal
• salvatorul este epuizat fizic.

Poziţia de siguranţă (vide supra) este folosită în managementul victimelor inconştiente care
respiră şi au semne de circulaţie sangvină şi nu prezintă leziuni ale coloanei vertebrale
Când o victimă inconştientă este culcată în decubit dorsal şi respiră spontan căile respiratorii
pot fi obstruate de limbă, mucus sau vomă. Aceste probleme pot fi prevenite dacă victima este plasată pe
una din părţile ei laterale.
Scopul acestei poziţii este:

227
 • menţinerea liberă a căilor respiratorii
• permiterea monitorizării
• respectarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale
• evitarea compresiilor pe pachetele vasculonervoase.
• stabilitatea în timp.
Pe de altă parte, clinostatismul / semi-clinostatismul ventral poate împiedica ventilaţia
adecvată, deoarece imobilizează diafragmul şi reduce complianţa pulmonară.
Poziţia de siguranţă trebuie să fie stabilă, aproape de poziţia laterală, cu capul decliv şi fără ca
presiunea pe torace să împiedice ventilaţia.

Manevrele pentru obţinerea poziţiei de siguranţă sunt:

• se îndepărtează ochelarii victimei (dacă este cazul);
• salvatorul îngenunchează lateral de victima aflată în decubit dorsal şi cu membrele
pelvine întinse;
• braţul de partea salvatorului se poziţionează în unghi drept cu corpul, cotul fiind îndoit şi
palma orientată în sus;
• braţul de partea opusă se aduce peste torace, de aceeaşi parte cu salvatorul şi se
poziţionează cu dosul palmei în contact cu obrazul
• salvatorul prinde membrul inferior de partea opusă cu mâna, chiar deasupra genunchiului
şi îl trage în sus, păstrând contactul piciorului cu solul (flexia incompletă a coapsei pe abdomen
• cu o mâna pe genunchiul flectat şi cu cealaltă menţinând dosul mâinii victimei pe obraz,
se roteşte victima spre salvator în poziţie laterală, până când piciorul flectat se sprijină pe sol;

228
 • se ajustează poziţia membrului inferior de deasupra astfel încât coapsa şi genunchiul să
fie flectate în unghi drept
• se împinge şi se menţine capul spre posterior pentru a asigura libertatea căilor aeriene:
această manevră se realizează prin ajustarea poziţiei mâinii de sub obraz;
• se verifică respiraţia la intervale regulate.
Dacă este necesară menţinerea poziţiei de siguranţă pe o perioadă mai lungă de timp, după 30
minute victima va fi întoarsă pe partea opusă

Criterii de abandonare a măsurilor de resuscitare:

- midriază areactivă peste 10 minute
- comă profundă, fără respiraţie spontană
- lipsa activităţii cardiace spontane peste 10 minute pe traseul ECG
- complexe ventriculare rare pe traseul ECG (sub 10/minut) neînsoţite de activitate cardiacă
mecanică după 10 minute de resuscitare.
La bolnavii cu fibrilaţie ventriculară primitivă refractară se continuă resuscitarea până la apariţia
liniei izoelectrice pe ECG şi menţinerea ei peste 10 minute.
■ Complicaţii posibile
Sunt legate de:
• ventilaţie
- aspirarea în arborele traheobronşic a conţinutului gastric acid
- distensia stomacului care favorizează riscul de regurgitare şi aspirare a conţinutului gastric
• masajul cardiac extern:
- fracturi costale sau sternale
- pneumotorax, hemotorax, contuzie pulmonară
- hemopericard, contuzie de miocard
- hemoperitoneu (prin ruptură de splină sau ficat).

Observaţii
- dacă sunteţi în faţa unui bolnav în stop cardiac cereţi imediat ajutor, fără să părăsiţi camera, şi
începeţi de urgenţă măsurile de resuscitare
- scoateţi pernele de sub capul bolnavului şi puneţi-l în decubit dorsal

229
 - dezbrăcaţi bolnavul pentru moment doar la nivelul trunchiului şi începeţi masajul cardiac
- când vine un alt ajutor, solicitaţi trusa de urgenţă şi treceţi la:
- asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare
- la nivel cerebral, pupilele sunt martorul clinic cel mai fidel al eficienţei măsurilor de
resuscitare; midriaza reactivă în lipsa oricărei intervenţii farmacologice, este semn de suferinţă cerebrală
majoră.

In schimb, reluarea activităţii pupilare este semn de eficienţă a măsurilor de resuscitare asupra
circulaţiei cerebral

82.SONDAJUL GASTRIC

Definiţie. Sondajul sau tubajul gastric reprezintă introducerea unei sonde gastrice Faucher sau
Einhorn, pe cale orală sau nazală prin faringe şi esofag în stomac.
Scop:
 explorator : recoltarea conţinutului stomacal în vederea evaluării funcţiei
chimice şi secretorii (chimismul gastric) şi pentru evaluarea funcţiei evacuatorii gastrice
 therapeutic : evacuarea conţinutului toxic din stomac ; curăţirea mucoasei gastrice
de exudate şi substanţe străine depuse; hidratarea şi alimentarea bolnavului ; introducerea unor
substanţe medicamentoase

Materiale necesare
 de protecţie : şorţuri din cauciuc sau din material plastic, muşama şi aleză, prosoape
 sterile : sonda Faucher sau Einhorn, 2 seringi de 20 ml, mănuşi de unică
folosinţă,pense hemostatice, eprubete
 nesterile : tăviţă renală, tavă medicală, pahar cu apă aromată, pahar cu apă pentru
proteză, recipient pentru colectare
 medicamente : la indicaţia medicului

Pregătirea pacientului
 psihic: se informează pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii şi este rugat să
respecte indicaţiile date în timpul sondajului
230
  fizic:
- se aşează pacientul pe un scaun cu spătar, cu spatele cât mai drept şi se protejează
cu şorţul de material plastic
- i se îndepărtează proteza dentară (când este cazul) şi se aşează tăviţa renală sub
bărbia pacientului pentru a capta saliva ce se scurge din cavitatea bucală, pacientul fiind solicitat
să menţină tăviţa în această poziţie
- pacientul nu va mânca în dimineaţa efectuării examenului

Efectuarea procedurii
 asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun şi îmbracă şorţul de material plastic; îşi
pune mănuşile sterile
 umezeşte sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe şi esofag
 se aşează în dreapta bolnavului şi îi fixează capul cu mâna stângă, ţinându-l între
mână şi torace
 prinde cu mâna dreaptă extremitatea rotunjită a sondei ca pe un creion
 cere pacientului să deschidă larg gura , să respire adânc şi introduce capătul sondei
până la peretele posterior al faringelui, cât mai aproape de rădăcina limbii, invitând bolnavul să
înghită
 prin deglutiţie sonda pătrunde în esofag şi este împinsă foarte atent spre stomac(la
marcajul 40-50 cm citit la arcada dentară)
 verifică prezenţa sondei în stomac prin aspirarea conţinutului stomacal cu ajutorul
seringii şi se fixează sonda
 se aspiră sucul gastric cu seringa pentru diferite probe
 se extrage sonda printr-o mişcare hotărâtă, cu prudenţă, după comprimarea ei cu o
pensă hemostatică
 când capătul liber al sondei ajunge în gura pacientului se prinde cu mâna stângă şi
se îndepărtează sonda
 goleşte conţinutul sondei în vasul colector şi se aşează sonda în tăviţa renală
 se pregăteşte produsul pentru laborator- completarea formularelor, etichetare

Îngrijirea ulterioară a pacientului

- i se oferă un pahar cu apă aromată să-şi clătească gura şi se şterg mucozităţile de pe faţă şi

231
bărbie
- se îndepărtează tăviţa şi şorţul şi i se oferă proteza dentară (după caz); se aşează pacientul în
poziţie comodă
- se notează tehnica, data, cantitatea şi aspectul macroscopic al sucului gastric extras

Accidente
 Greaţă şi senzaţie de vărsătură; se înlătură fie printr-o respiraţie profundă, fie se
efectuează anestezia faringelui cu o soluţie de cocaină 2%
 Sonda poate pătrunde în laringe: apare reflexul de tuse, hiperemia feţei, apoi
cianoza, se îndepărtează sonda
 Sonda se poate înfunda cu resturi alimentare; desfundarea se face prin insuflaţie cu
aer
 Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţie

Observaţii
- tubajul gastric se efectuează în condiţii de asepsie, putând fi efectat şi pe cale
endonazală(sonda Einhorn)
- pacienţilor inconştienţi li se urmăresc respiraţia, culoarea feţei; verificarea căii de pătrundere a
sondei se face prin introducerea capătului liber într-un pahar cu apă - apariţia bulelor de aer confirmă
pătrunderea în căile respiratorii
- o formă particulară de sondare în scop hemostatic este introducerea sondei Blakemore

DE EVITAT: ungerea sondei cu ulei sau alte substanţe grase (provoacă greaţă pacientului)

232
 83.SONDAJUL VEZICAL

Definitie: introducerea unei sonde sau a unui cateter prin uretră in vezica urinară, realizând o
comunicare intre mediul intern al vezicii si mediu extern.
Scop:
- explorator: recoltare de urina, depistarea unor modificari patologice ale uretrei si vezicii urinare.
- terapeutic: evacuarea continutului, procedee terapeutice prin sondă.

Materiale necesare:
- de protectie : mușama si aleză;
- sterile:sondă urinară pentru evacuare simplă Nelaton sau permanenta Foley, lubrifiant steril,
recipient pentru recoltare, ser fiziologic, seringa,pensă hemostatică, tampoane ,comprese, mănusi ,câmp.
- nesterile: materiale pentru toaleta organelor genitale, tavită renală, bazinet, paravan, pungă
colectoare.
-oxicianura de mercur 1/5000 sau betadine,solutie medicamentoasa pt.lavaj

Pregătirea pacientei:
_ psihică: se informează si se axplică necesitatea tehnicii,se obține consimțământul.
-fizică: se izolează patul cu paravan, se protejeaza cu musamaua si aleza, se aseaza pacienta in
decubit dorsal cu genunchii ridicati si coapsele indepartate, se indepartează perna si pătura, se acoperă
pacienta lăsând descoperită zona genitală, se așeaza bazinetul si se efectueaza toaleta organelor genitale
externe, se indepărteaza bazinetul si se așeaza tăvița renală intre coapsele pacientei

Execuția tehnicii:
- asistenta spală mâinile si imbracă mănușile sterile, evidentiaza meatul urinar, dezinfecteaza
orificiul uretral de sus in jos cu oxicianura de mercur;
- scoate sonda cu o pensa si o prinde intre degetele mediu si inelar al mâinii drepte;
- lubrifiază sonda cu lubrifiant steril
- cu vârful in sus sonda introduce in uretra 4-5 cm;
- primele picături se lasa sa curga in tavita renala apoi in recipiente in funcție de scop;
-se fixeaza ,se ataseaza la punga colectoare,daca este cazul

233
 - extragerea sondei se face dupa pensarea orificiului extern prin aceleași mișcări
Ingrijirea pacientei: toaleta regiunii vulvare, se imbracă si se așeaza comod in pat, se
supravegheaza
Eprubetele cu urina recoltată pentru examene de laborator se etichetează și se transportă la
laborator.

Reorganizarea: indepartarea deseurilor

Notarea in F.O.: se notează tehnica si numele persoanei care a efectuat-o, cantitatea de urină
recoltată, aspectul macroscopic al urinei.

84.SPĂLĂTURA AURICULARĂ

Definitie: introducerea unui current de lichid in conductul auditiv extern se numeste spalatura
auriculara.
Scop:
- evacuator: indepartarea secretiilor, corpilor straini;

Pregatirea pacientului:
- psihica: explicarea procedurii si obtinerea acceptului/acordului;
- fizica:
 OTOSCOPIE ( efectuata de catre medic);
 dop de cerum = instilare de substante medicamentoase pe baza de glicerina , cu minim 12
ore inaintea efectuarii spalaturii;
 insecte vii = tampon imbibat in alcool/eter;
 corpi straini hidrofili = se extrag de catre medic cu ajutorul unei pense;

Pozitia pacientului:
- sezand
- decubit dorsal

234
 Materiale necesare:
- musama +aleza
- prosop
- tavita renala
- seringa Guyon
- comprese/tampoane sterile
- lichidul de spalatura la temperature corpului
- manusi de unica folosinta

Tehnica:
- pregatirea asistentei medicale;
- pregatirea materialeleor necesare;
- musama +aleza pentru protectia patului;
- prosop in jurul gatului;
- tavita renala sustinuta de catre pacient sub urechea la care urmeaza sa se efctueze
spalatura;
- se aspira in seringa Guyon lichidul de spalatura si se verifica temperatura acestuia;
- se cere pacientului sa deschida gura;
- se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi cu mâna stângă, iar cu dreapta injectează
lichidul de spălătură spre peretele postero-superior şi se aşteaptă evacuarea;
- se repetă operaţia până ce lichidul este curat;
- se usucă conductul auditiv extern cu tampoane de vată;
- se îndepărtează tăviţa renală ;
- medicul controlează rezultatul spălăturii prin otoscopie;
- se introduce un tampon de vată în conduct;
- se aşează pacientul în decubit dorsal 1/2-1 oră;
- se examinează lichidul de spălătură;
- Se noteaza in F.O. :data efectuarii procedurii,urechea la care s-a efectuat spalatura si
numele asistentei care a efectuat procedura;

Reorganizarea locului de munca

Incidente si accidente: lipotimie,varsaturi,otodinie,otalgie=se intrerupe procedura

235
 85.SPĂLĂTURA GASTRICĂ

Def. Prin spălătură gastrică înţelegem evacuarea toxicelor necaustice (medicamente) sau a
conţinutului stomacal (reziduuri alimentare) în caz de stenoza pilorică .
Scop – terapeutic - evacuarea conţinutului stomacal toxic;

Indicaţii
 intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice;
 stază gastrică însoţită de procese fermentative;
 pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă sau pe stomac;
 pregătirea pentru examen gastroscopic;
Contraindicţii
 intoxicaţii cu substanţe caustice;
 hepatite cronice; varice esofagiene;
 îmbolnăviri cardio-pulmonare decompensate;
 ulcer gastric în perioada dureroasă;
 cancer gastric;

Materiale necesare
- 2 şorţuri din material plastic , prosoape;
- sonda gastrică Faucher sterilă, pâlnie ;
- mănuşi de unică folosinţă, pensă hemostatică;
- cană de sticlă sau de metal de 5 l cu apă caldă la 25-26°C;
- recipient pentru captarea lichidului (găleată, lighean);
- medicamente :cărbune animal, alt antidot la indicaţia medicului;

Pregătirea pacientului
 psihic:- se anunţă şi se explică pacientului importanţa examenului în vederea
obţinerii colaborării sale;
 fizic : se aşează pacientul pe scaun şi se protejează cu un prosop în jurul gâtului; se
aşează şorţul de cauciuc; se îndepărtează proteza dentară (când este cazul); i se oferă tăviţa

236
 renală şi este rugat să şi-o ţină sub bărbie (pentru captarea salivei şi pentru imobilizarea
pacientului);

Execuţie
- asistenta se spală pe mâini, îmbracă mănuşi de unică folosinţă şi şorţul de cauciuc;
- umezeşte sonda, se aşează în dreapta pacientului şi îi fixează capul între mână şi torace, cere
pacientului să deschidă gura, să respire adânc;
- introduce capătul sondei până la peretele posterior al faringelui cât mai aproape de rădăcina
limbii invitând pacientul să înghită, prin deglutiţie, sonda pătrunde în esofag şi prin mişcări blânde de
împingere ajunge în stomac (la marcajul 40-50 cm la arcada dentară);
- la capătul liber al sondei se adaptează pâlnia şi se aduce la nivelul toracelui pacientului;
- se verifică temperatura lichidului de spălătură şi se umple pâlnia care se ridică apoi deasupra
capului pacientului;
- înainte ca ea să se golească complet, se coboară cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului în poziţie
verticală pentru a se aduna în ea lichidul din stomac;
- se goleşte conţinutul pâlniei în vasul colector;
- se repetă operaţia până ce lichidul este curat, limpede, fără resturi alimentare sau substanţe străine
- se îndepărtează pâlnia şi se pensează capătul liber al sondei după care aceasta se extrage cu
atenţie, pentru a se împiedica scurgerea conţinutului ei în faringe, de unde ar putea fi aspirat de pacient;
- dacă spălătura s-a efectuat pentru eliminarea unor substanţe toxice ingerate accidental sau
voluntar, tot ceea ce s-a evacuat din stomac se va păstra pentru examinarea de către medic, iar un
eşantion va fi trimis la laborator;

Îngrijirea ulterioară a pacientului

- se oferă pacientului un pahar cu apă cîlduţă să-şi clătească gura şi se şterg mucozităţile de pe
faţă şi bărbie;
- se îndepărtează tăviţa renală şi şorţul şi se aşează pacientul în poziţie comodă, notându-se în
F.O. spălătura;
Accidente şi incidente:
~ Când apare senzaţia de vomă şi greaţă se înlătură sonda indicând respiraţie
profundă., anestezie cu soluţie de cocaină 2%;

237
 ~ Sonda poate pătrunde în laringe – apare tusea, hiperemia feţei, cianoză – se
îndepărtează imediat sonda;
~ Sonda se înfundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin insuflare de aer cu
seringa;
~ Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţii.

86.SPĂLĂTURA OCULARĂ

Def. Prin spălătura oculară se înţelege introducerea unui lichid în sacul conjunctival.
Scop: - terapeutic
- în procesele inflamatoare ale conjunctivei;
- în prezenţa unor secreţii conjunctivale abundente;
- pentru îndepărtarea corpilor străini;
Pregătirea materialelor
 casoletă cu comprese, tampoane de vată sterile;
 undină sau alt recipient picurător;
 soluţii antiseptie la 370C : acid boric 3%, oxicianură de mercur 1/6000, ser fiziologic, apă
bicarbonatată 22‰;
 tăviţă renală;
 mănuşi de unică folosinţă;
Pregătirea pacientului
 psihic: - se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea şi inofensivitatea tehnicii;
 fizic:
 se aşează pacientul în poziţie şezând, cu capul aplecat pe spate, cu privirea în sus; sau în
poziţie decubit lateral;
 se protejează ochiul sănătos cu o compresă sterile;
 se protejează cu un prosop în jurul gâtului;
 se aşează tăviţa renală lipită de gât, de partea ochiului ce urmează a fi spălat (susţinută
de bolnav sau ajutor);
 dacă starea generală nu permite poziţia şezând, pacientul va sta în decubit dorsal sau
lateral, cu capul aplecat înapoi;

Efectuarea spălăturii – este nevoie de două asistente: una supraveghează pacientul şi-l menţine
în poziţia aleasă, cealaltă efectuează tehnica.

238
  se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei;
 se verifică temperatura lichidului de spălătură: 37°C (temperatură mai joasă declanşează
reflexul de închidere a pleoapelor);
 se aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia antiseptică de
spălare;
 se deschide fanta palpebrală cu degetele mâinii stângi şi toarnă încet lichidul din undină
(sau alt recipient) în sacul conjunctival, evitând cornea;
 se solicită pacientului să rotească ochiul în toate direcţiile;
 se repetă tehnica la nevoie şi verifică prezenţa corpilor străini în lichidul de spălătură
(când este cazul);
 se îndepărtează tăviţa renală;

Îngrijirea ulterioară a pacientului

- se usucă faţa pacientului şi se aspiră lichidul rămas în unghiul nazal al ochiului cu o
compresă sau tampon;
- îndepărtează compresa sterilă de pe ochiul protejat şi se aşează pacientul în poziţie
comodă;

Reorganizarea locului/ notarea în F.O.

- se notează tehnica şi numele persoanei care a efectuat-o, precum şi aspectul lichidului de
spălătură;
- se colectează materialelor conform P.U.
Incidente şi accidente
- traumatisme oculare sau lezarea ochiului prin manevre incorecte;
- infecţii prin diseminarea infecţiei la celălalt ochi;
Observaţii
- ciocul undinei va fi ţinut la distanţă de 6-7 cm de ochiul pacientului pentru ca
eventualele mişcări reflexe produse de acesta sau gesturile greşite ale asistentei să nu
traumatizeze ochiul cu vârful recipientului;
- lichidul de spălătură de la un ochi nu va fi folosit şi pentru celălalt ochi.

87.SPĂLĂTURA VAGINALĂ

Definitie Prin spalatura vaginala se intelege introducerea unui curent de lichid – apa sau solutie
medicamentoasa – in vagin ,care,dupa ce spala peretii vaginali ,se evacueaza pe langa canula

239
 Scop
 Therapeutic : indepartarea continutului vaginal(normal sau patologic ) dezlipirea
exudatelor patologice de pe mucoasa
- Dezinfectia locala inaintea interventiilor chirurgicale
- Calmarea durerilor
- Reducerea proceselor inflamatorii

Pregătirea materialelor
- Canula vaginală cu duza perforată (pentru reducerea presiunii lichidului)
- Soluţie la temperatura corpului (cantitatea şi tipul recomandate de medic)- 2 l solutie
medicamentoasa:apa oxigenata,solutie cloramina,permanganat de potasiu1/2000,oxicianura de mercur
1/4000
- Irigator , bazinet, paravan
- Pensă
- Gel pentru lubrifiere
- Tampoane de vată
- Stativ pentru suspendarea irigatorului, paravan
- Aleză, muşama,pled
- Mănuşi sterile

Pregătirea pacientului
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi procedura şi motivele pentru care s-a recomandat spalatura si instruiţi pacienta să stea
liniştită şi relaxată, să comunice eventualele senzaţii neplăcute -
- Obţineţi consimţământul
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea- izolare cu paravan
- Se protejeaza patul cu musamaua si aleza
- Instruiţi pacienta să-şi golească vezica si asiguraţi poziţia corectă (ginecologică)
- se acopera regiunea vulvei cu un strat subtire de vaselina ( pt spalaturi calde)

Efectuarea procedurii:

240
 - Verificaţi recomandarea medicala, temperatura lichidului, identificaţi pacienta si explicaţi
desfăşurarea procedurii
- Verificaţi dacă pacienta şi-a golit vezica si aşezaţi pacienta pe masa ginecologică
- Înveliţi pacienta cu un pled şi aşezaţi muşamaua şi aleza sub pacientă
- Spălaţi mâinile
- Clampaţi tubul şi puneţi în irigator soluţia la temperatura corpului
- Declampaţi tubul, evacuaţi aerul şi reclampaţi
- Îmbrăcaţi mănuşi sterile
- Spălaţi perineul cu tampoane de vată umezite cu apă caldă,incepeţi curăţirea dinspre partea
anterioară spre spate, folosind tamponul o singură dată
- Lubrifiaţi canula cu gel sau vaselină
- Agăţaţi punga/irigatorul în stativ la o înălţime de 50-70 cm de la simfiza pubiană
- Îndepărtaţi cu o mână labiile iar cu cealalt introduceţi canula în vagin , înclinând-o spre faţă apoi
spre spatele pacientei; introduceţi aproximativ 8 -10cm (la 10 -11cm se atinge fundul de sac vaginal)
- Îndepărtaţi pensa şi permiteţi soluţiei să curgă sub forţa gravitaţiei; rotiţi cu blândeţe canula în
timpul irigaţiei
- Clampaţi tubul înainte de terminarea lichidului şi îndepărtaţi canula cu blândeţe
- Permiteţi pacientei să stea pe masă câteva minute pentru a elimina lichidul în totalitate
- Spălaţi regiunea vulvară cu apă şi săpun şi uscaţi bine cu un prosop
- Examinaţi aria perineală, aspectul lichidului; dacă lichidul conţine mucus, puroi sau sânge
prezentaţi medicului
- Îndepărtaţi mănuşile si materialele utilizate conform P.U. si spalati-va pe maini
- Notaţi procedura în F.O.

ÎNGRIJIREA PACIENTEI
- Conduceţi pacienta la pat şi aşezaţi-o într-o poziţie confortabilă
- Verificaţi starea pacientei (dureri, senzaţii neplăcute)
- Instruiţi pacienta cum să-şi facă singură spălătura dacă este nevoie

241
 88.SPĂLĂTURA VEZICALĂ

Definiție: introducerea unei soluții medicamentoase prin sondă sau cateter in vezică.
Scop:terapeutic- îndepărtarea exudatelor patologice din inflamația pereților vezicali , pregătirea
pentru explorări și profilaxia şi tratamentul complicaţiilor în cazul sondei à demeure.

Materiale necesare:
- de protecție: mușama, aleză;
- sterile:sondă urinară cu o singură cale,tampoane,comprese,mănuși,pensă hemostatică,seringă
Guyon;
- nesterile: bazinet, tăviță renală;
- medicamente: lichid de spălătură 1l, oxicianură de mercur1/5000, soluție de rivanol, nitrat de
argint,ulei de parafină, ser fiziologic.

Pregătirea pacientului:
- psihică: se informează si se explică necesitatea tehnicii se obține consimțământul;
- fizică: se izolează patul cu paravan, se protejează cu mușama si aleză, se așează in pozitie
ginecologica, se efectueaza toaleta regiunii genitale;

Execuția tehnicii:
- tehnica incepe cu sondajul vezical;
- după evacuarea vezicii se adapteaza la sondă seringa Guyon si se introduc 80-100 ml soluție, fară
sa se destinda vezica;
- se retrage seringa și se lasă să se scurga lichidul introdus, se repetă operația până ce lichidul
evacuat este limpede;
Reorganizare: selectarea și indepărtarea deșeurilor conform PU.
Notarea inFO: se noteaza tehnica si aspectul lichidului de spălătură.
Incidente: obstruarea sondei cu un cheag de sânge-se insuflă aer sau ser fiziologic.

242
 89.TESTAREA SENSIBILITĂŢII LA ANTIBIOTICE

Testarea cutanată este utilizată pentru a testa sensibilitatea la un anumit antibiotic a organismului.
Injectarea se va realiza după tehnica injecţiei intradermice. Raportul diluţiei poate fi 1/100 sau 1/1000.
Scop: - explorator.
Materiale necesare:
- ace şi eringi sterile
- alcool medicinal
- tampoane de vată.
- mănuşi de portecţie
- antibioticul ce urmează a fi testat şi administrat
- ser fiziologic pentru realizarea diluţiei

Realizarea procedurii : raport 1/100

- se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
- se realizează diluarea unui gram de substanţă activă( a medicamentului) cu 10 ml
ser fiziologic( dacă flaconul are 1,5 grame, se diluează cu 15 ml ser fiziologic)
- din aceasta dilutie: 1+10=11, se aspiră 1ml solutie, care, la rândul ei se diluează cu
încă 9 ml ser fiziologic.
- din soluţia obţinută 1+ 9=10ml, se aspiră 0,1ml soluţie ce se administrează pe faţa
anterioară a antebraţului, intradermic .Locul injectării va fi însemnat .
- după maxim 30 de minute se interpretează sensibilitatea în funcţie de reacţia
locală.În cazul unei alergii: la locul injectării medicamentului(antibioticului), apare eritem,eventual
papulă puriginoasă (prurit=senzaţie de mâncărime), cu tendinţa la extindere.
- Citirea se face în maxim 30 de minute: rezultatul este negativ dacă diametrul este
<10mm şi, deci, soluţia se poate administra; rezultatul este pozitiv dacă diametrul este >10mm şi,
deci, soluţia nu se poate administra.
- în cazul realizării unui raport de diluţie 1/1000 , la 1 ml soluţie 1/100 se adaugă 9
ml ser fiziologic din care apoi se va lua 0,1 ml ce se va administra intradermic, reacţia citindu-se
tot la 30 minute.

243
 Observaţie
- înainte de realizarea testării se va avea în vedere , o eventuală, posibilă reacţie
alergică, de aceea vor fi pregătite medicamentele necesare pentru a putea interveni - adrenalină,
hemisuccinat de hidrocortizon

90.TESTUL DE TOLERANŢĂ LA GLUCOZĂ

Definiţie
Testul de toleranţă la glucoză _ reprezintă testul ce evaluează capacitatea organismului de a
metaboliza administrarea unei doze măsurate de glucoză, cu determinarea nivelurilor plasmatice şi
urinare ale glicemiei la intervale regulate, utilizat în special pentru diagnosticarea diabetului zaharat.

Recomandări pentru efectuarea testului de toleranţă la glucoză oral(TTGO):

- pacienţi cu glicemie bazala modificata (impaired fasting glucose, IFG);
- antecedente familiale de diabet zaharat;
- obezitate;
- istoric de infectii recurente (cutanate sau urinare);
- episoade inexplicabile de hipoglicemie;
- paciente cu avorturi spontane, nasteri premature, nasteri de feţi morţi sau macrosomi;
- glicozurie tranzitorie sau hiperglicemie în cursul sarcinii,
- după interventii chirurgicale, traumatisme, stres, infarct miocardic sau administrare de
ACTH.
Contraindicaţiile testului
- Testul nu trebuie efectuat la pacientii cu paralizie hipokaliemica periodica;
- De asemenea testul nu este indicat in caz de: hiperglicemie bazala ≥ 126 mg/dL la doua
determinari;
- valori ale glicemiei bazale constant normale;
- valori ale glicemiei postprandiale ≥200mg/dL la doua determinari;
- diabet zaharat clinic manifest;
- diabet secundar (ex. Dupa administrare de hormoni).

Pregătire apacientului :
 Ultimul consum de alimente, trebuiesa fie cu cel putin 8 ore (nu mai mult de 16 ore)
înaintea efectuarii testului;
 Este permisa ingestia unor cantitati mici de apa.

244
  Pacientul trebuie sa aiba o dieta normala in ultimele 72 ore (>150g glucide/zi si abstinenta
de la alcool).
 Este interzis fumatul si efortul fizic pe durata efectuarii testului.
Efectuarea testului:
Adulti: Se vor administra in interval de 5 minute, 75g glucoza anhidra dizolvata în apa rece.
Copii: Cantitatea de glucoza administrata, este in functie de greutatea pacientului: 1.75g/kg corp –
maximum 75g.
Se vor recolta 2 probe de sange: imediat înainte de administrarea glucozei şi după 120 minute. In
anumite situatii clinice, la solicitarea medicului, se pot recolta mai multe probe la: 30, 60, 90, 120, 180
minute4.
Reactii adverse: unele persoane pot prezenta greata, sau pot avea simptome vaso-vagale in cursul
efectuarii testului.
Interpretare arezultatelor:
Interpretarea valorilor glicemiei bazale si in cadrul testului de toleranta la glucozak, se efectueaza
conform criteriilor ADA (American Diabetes Association):

Normoglicemie Conditii asociate cu risc crescut de Diabet zaharat

diabet zaharat

Glicemie bazala <100 mg/dL 100-126 mg/dL (5,6-6,9mmol/L) ≥126 mg/dL

(<5.6 mmol/L) (glicemie bazala modificata) (7.0 mmol/L)

Glicemie la 2 ore <140 mg/dL 140-200 mg/dL (7.8-11.1 mmol/L) ≥200 mg/dL
dupa administrarea a (7.8 mmol/L) (intoleranta la glucoza) (≥11.1 mmol/L)
75g glucoza

Testul de toleranta la glucoza, este util nu numai in diagnosticul diabetului zaharat, ci si in

identificarea pacientilor, cu intoleranta la glucoza (impaired glucose tolerance, IGT).
Persoanele cu IFG, ca si cele cu cele cu IGT, fac parte dintr-un grup intermediar, care, desi nu
indeplineste criteriile de diagnostic ale diabetului zaharat, prezinta niveluri ale glucozei prea mari pentru a
fi considerate normale.
Acestea persoane trebuie considerate categorii de risc crescut, pentru diabet si afectiuni
cardiovasculare. IFG si IGT se asociaza cu obezitate (in special abdominala), hipertensiune arteriala, si
dislipidemie (trigliceride crescute si HDL – colesterol scazut).
245
 Cresterea activitatii fizice, scaderea ponderala si administrarea anumitor agenti farmacologici,
previn sau intarzie dezvoltarea diabetului, la persoanele cu intoleranta la glucoza.

Alte conditii clinice asociate cu modificarea tolerantei la glucoza:

• Scaderea tolerantei la glucoza cu valori crescute ale glicemiei, poat eaparea: postgastrectomie, in
ingestia excesiva de glucoza, hiperlipidemie tipurile III, IV si V, hemocromatoza, boala Cushing, leziuni
SNC.
• Scaderea tolerantei la glucoza cu hipoglicemie poate aparea in: boala von Gierke, boli hepatice
severe, niveluri crescute de epinefrina.
• Cresterea tolerantei la glucoza cu aplatizarea curbei, (obtinuta din valorile glicemiei la 30, 60, 90,
120, 180 minute) poate aparea in: hiperplazie sau tumori ale celulelor insulare pancreatice, malabsorbtie
(boala celiaca, boala Whipple), boala Addison, hipopituitarism, hipoparatiroidism, hipotiroidie, boli
hepatice1.

Limite si interferente:
 Testul are valoare limitata in diagnosticul diabetului zaharat la copii, si este rar indicat in
acest scop.
 Fumatul poate creste nivelurile de glucoza. Dieta alterata (ex. Regim pentru scaderea in
greutate), poate scadea toleranta la glucoza si sugera un “fals diabet”.
 Bolile infectioase si interventiile chirurgicale, pot afecta toleranta la glucoza, de aceea
testul se recomanda a fi efectuat, la un interval de 2 saptamani de la episodul acut.
 Repausul prelungit la pat, poate de asemenea sa afecteze rezultatele testului; atat cat este
posibil, testul se va efectua doar la pacientii ambulatori.
 Alte conditii patologice care pot genera rezultate fals patologice, la testul de toleranta la
glucoza: ulcer duodenal, gastrectomie, hipokaliemie, hipermagneziemie.

• Medicamente
Cresterea tolerantei la glucoza: atenolol, clofibrat, gliburid, fenitoin, guanetidina, lisinopril,
inhibitori MAO, metformin, metoprolol, nandrolol, octreotid, prazosin.
Scaderea tolerantei la glucoza: acebutolol, acid nicotinic, atenolol, betametazona, calcitonina,
clorpromazina, clofibrat, contraceptive orale, estrogeni conjugati, cortizon, danazol, dexametazona,
diazoxid, dietilstilbestrol, foscarnet, furosemid, hormon de crestere, hidroclorotiaziad, imipramina,

246
interferon alfa-2a, litiu, medroxiprogesteron, metilprednisolon, metoprolol, naproxen, niacinamida,
nifedipin, pindolol, prednisolon, prednison, prometazina, spironolactona, streptozocin, triamcinolon,
triamteren, verapamil.
Daca este posibil, medicatia trebuie intrerupta cu cel putin 3 zile inainte de test (in special
contraceptive orale, diuretice tiazidice, corticosteroizi, fenotiazine)3.

91.ADMINISTRAREA MEDICAŢIEI PRIN AEROSOLI –

NEBULIZAREA

Definitie . Transformarea unei substanţe/soluţii medicamentoase, cu ajutorul unui aparat de

aerosoli, ataşat unui flux de aer, în vapori fini ce pot fi inhalaţi cu ajutorul unei măşti faciale. Pentru a
putea fi inhalate, diametrul particulelor inhalabile, trebuind să fie de 1-5 cm.

Indicaţiile nebulizării:

1. Indepărtarea bronhospasmului , (astm bronşic ,bronsită cronică, emfizem,alte afectiuni

pulmonare în care bronhospasmul este un factor agravant);

2. Fluidizarea secreţiilor şi vîscozitătilor, pentru uşurarea expectoraţiei;

3. Administrarea de medicamente, care se absorb mai bine la nivelul cailor aeriene, si isi
exercita actiunea la nivel local pulmonar sau extrapulmonar;

Medicamente disponibile, pentru administrarea sub forma de aerosoli nebulizaţi:

- bronhodilatatoare de tip beta-2 agonişti, cu acţiune scurtă pentru tratarea crizelor:

fenoterol, terbutalină, salbutamol

- bronhodilatatoare de tip anticholinergice (ipatropium şi tiotropium);

- corticosteroizi inhalatori pentru combaterea inflamaţiei bronşice: fluticasone, budesonide,

beclometazonă;

- expectorante: ambroxol, fluimucil, acetilcisteină;

Pregătirea pacientului:

247
 1. Pregatirea psihică:

Terapia cu aerosoli, nu se va începe fără o pregatire prealabilă a pacientului, în legatură cu

necesitatea procedurii, în ce constă aceasta, utilizarea corectă a dispozitivelor, mânuirea, curăţirea/
dezinfecţia lor, eventualele efecte secundare după administrare. Se obţine, astfel acordul pacientului în
vederea cooperării

2. Pregătirea fizică:

Se recomandă pacientului să nu fumeze înainte de nebulizare, şi să nu vorbească pe durata

acesteia.

Se educă pacientul ca pe durata nebulizării, să efectueze respiraţii adânci , regulate prin masca
nebulizatorului, pentru a ne asigura că medicaţia ajunge în bronhii, bronhiole şi nu în orofaringe.

Pregatirea materialelor:

- Nebulizator / sursă de oxigen;

- Soluţia de nebulizat;

- Ser fiziologic 0,09 %;

- Mască facială;

- Seringă sterilă, ace sterile;

- Mănuşi de unică folosinţă;

- Ambalaj de polietilenă;

- Recipient de colectarea deşeurilor ;

Efectuarea procedurii :

1. Pregătirea şi asamblarea echipamentului;

2. Pacientul se aşează într-o poziţie confortabilă – sezândă, de obicei ;

3. Se prepară doza pentru administrare într-o seringă sterilă;

4. Se introduce soluţia în nebulizator;

248
 5. Se încurajează pacientul să respire vaporii prin masca de aerosoli, pentru un efect
maxim;

6. Normal soluţia se administrează în 10 minute, şi se explică acest lucru pacientului,

(uneori se adaugă 1-2 ml ser fiziologic);

7. Rămâneţi cu pacientul, până ce toată soluţia a fost vaporizată;

8. Spălaţi şi uscaţi masca de aerosoli, tubulatura şi piesa bucală/ masca facială;

9. Introduceţi echipamentul într-un ambalaj de polietilenă, până la administrarea următoare;

10. Notarea procedurii, monitorizarea efectelor secundare, şi raportarea lor imediat;

11. Spălarea pe mâini a personalului de asistenţă;

12. Menţinerea unui mediu sigur; nebulizarea nu este o procedură sterilă, dar trebuie menţinute
standarde de curăţenie şi dezinfecţie;

13. Asistenta trebuie să se spele pe mâini înainte şi după procedură, echipamentul pentru
pacienţi trebuie menţinut curat şi uscat, când nu este folosit – într-un ambalaj de polietilenă - şi va fi
schimbat la 24 ore când nu este folosit.

Evaluarea procedurii:

- Rezultate aşteptate – pacientul se simte bine, criza de insuficienţă repiratorie se remite .

- Rezultate nedorite - pacientul acuză tahicardie, căldură, durere în piept- se întrerupe

procedura şi se va anunţa medicul.

Îngrijiri după procedură

 Dacă se utilizează o mască de aerosoli, pacientul va trebui să se spele pe faţă după

tratament.

 Se aşează pacientul într-o poziţie comodă, şi se observă eventuale reacţii adverse .

249
 92.COLOSTOMIILE

Colostomia _ poate fi la nivelul colonului ascendent, transvers, descendent. Cel mai frecvent este
folosita colostomia pe colonul descendent, pentru cancerul sigmoidian, rectal sau anal.

Ingrijirea pacientului colostomizat:

1) Sustinerea psihologica:

o Asistenta trebuie sa stabileasca cu pacientul un climat de incredere, care sa-i usureze

adaptarea la noua situatie,

o Trebuie sa-si evidentieze cunostintele de psihologie, si sa execute interventiile in functie de

personalitatea pacientului.

o Socul cauzat de colostomie, diagnosticul de cancer, micsoreaza capacitatea de adaptare a

pacientului si familiei; pacientul poate fi anxios, mahnit pentru diagnostic si operatie; doreste sa stie ce
este colostomia, ce il va impiedica sa-si indeplineasca activitatea.

Asistenta il va incuraja pentru a suporta situatia mai usor.

o De asemenea, poate sa obisnuiasca pacientul, chiar si inaintea operatiei cu imaginea de

sine, prin efectuarea de desene sau prin fotografii in care sunt prezentate imagini corporale modificate prin
colostomie.

Asistenta trebuie sa asigure pacientul, preoperator, ca dupa operatie va fi ingrijit si educat

pentru a se autoingriji apoi.

2) Asigurarea echipamentului necesar pentru ingrijirea stomiei:

 masuta, tava pentru materiale;

 vas, lighean cu apa calda;

 fasa, prosoape de hartie;

 punga colectoare;

250
  foarfeci;

 cana de masurat continutul;

 manusi (nesterile);

 crema 'de bariera' pentru protejarea pielii din jurul stomei;

 la nevoie, deodorant;

 recipient pentru materialul murdar (fesi, comprese);

3) Aparate colectoare: exista o mare varietate de pungi colectoare si aparate cu centura.

Criterii necesare alegerii tipului de material colector:

Tipul stomei, localizarea, gradul de autonomie, personalitatea, activitatile pacientului, timpul pe

care el il are la dispozitie pentru autoingrijire, instalatiile sanitare, etc.

Tipuri de aparate:

-pungi (inchise ca un saculet, sau deschise in partea inferioara pentru golire. Fixarea lor se face
cu adeziv ce se afla pe suprafata de fixare a pungii; unele pungi au protectoare cutanate pentru protejarea
pielii in caz de iritatii / alergii datorita adezivului.

- aparat cu centura, fara adeziv compus dintr-uninel (disc), pe care se fixeaza punga; inelul
are doua urechiuse in care se fixeaza centura.

Dezavantaje :

- nu sunt etanse pentru materii fecale si mirosuri;

- pot produce leziuni dedesubt;

- pot favoriza aparitia / agravarea prolapsului si a eventratiei ;

- sistemul de aparat cu 2 piese (e mai perfectionat), este compus dintr-o placa de protectie a pielii,
pe care se fixeaza punga.
251
 4) Conduita asistentei in practica de ingrijire.

In primele zile, postoperator, asistenta panseaza rana abdominala, in mod aseptic. Din prima zi
ajuta pacientul sa se ridice. In a-II-a, a-III-a zi de la operatie, chirurgul verifica permeabilitatea stomei.

Asistenta:

previne pacientul asupra caracterului scaunului evacuat in acel moment (scaun pastos,
mirositor);

protejeaza patul cu plastic si aleza;

explica pacientului practica de ingrijire, ii castiga increderea si cooperarea, incurajandu-l;

asigura intimitatea pacientului, il ajuta sa se aseze confortabil;

imbraca manusi (nesterile);

aseaza un prosop de hartie sau fasa in jurul stomei pentru a proteja zona de scurgeri /
revarsari;

observa pacientul in tot timpul acestor activitati;

goleste aparatul colector si daca se cere masoara continutul;

indeparteaza fin aparatul;

spala pielea din jurul stomie cu apa calda si sapun neutru;

incurajeaza pacientul sa-si priveasca stoma;

observa culoarea si aspectul stomei si pielii dinprejur;

sterge pielea din jurul stomei si aplica o crema protectoare, care apoi se indeparteaza;

fixeaza aparatul nou pregatit, incat sa nu permita nici o scurgere in jurul stomei.

93.RECOLTAREA GLICEMIEI PRIN PUNCTIE VENOASA

252
 Definitie: Reprezinta recoltarea de sange pentru analize de laborator, ce pun in evidenta cantitatea
glucoza gasita in sange.

Scopul:

- diagnostic;

- aprecierea evolutiei bolii;

Materiale necesare:

- instrumentele de recoltat sterile;

- vaccumtainer cu capac gri, cu anticoagulant; holder cu ace de punctie venoasa;

- alcool medicinal, solutie Betadina;

- tampoane de vata, comprese sterile;

- manusi de unica folosinta;

- garou, tavita renala;

- plasture pentru evitarea sangerarii ulterioare si a supra infectarii;

- recipiente pentru colectarea materialelor folosite cu risc biologic;

Pregatirea pacientului:

Psihica:

- se informeaza pacientuldespre necesitatea punctiei;

- se ia consimtamantul;

Fizica:

- se explica pacientului sa nu manance cel putin 8 ore;

253
 - se aseaza pacientul in decubit dorsal cu bratul in extensie;

- identificarea venelor si se vor evita locurile cu leziuni, cicatrici, hematoame, arsuri;

Executia tehnicii:

- asistenta se spala pe maini, se usuca, si pune manusi;

- identifica pacientul;

- pregateste vacutanerul de culore gri cu anticoagulant;

- aplica garoul la 5-8 cm deasupra locului de punctie;

- dezinfecteaza locul cu un tampon de vata imbibat in alcool;

- indeparteaza teaca protectoare de la ac;

- cu mana dreapta va tine holderul cu acul cu bizoul in sus;

- fixeaza tegumentul cu policele mainii stangi la 2-3 cm de locul ales;

- patrunde cu acul la inceput oblic prin piele itr-un unghi de 15-30 grade, apoi inainteza in axul
longitudinal al venei;

- se adapteaza vacumtainerul la hoder si se umple cu sange 2 ml;

Dupa ce s-a recoltat analiza se desface garoul, se extrage acul cu holder din vena sub un tampon de
vata; se face compresiune asupra locului punctiei cateva minute, fara a se flecta bratul, dupa care se aplica
un plasture. Se completeaza biletul de trimitere la laborator.

Incidente si accidente:

- hematom;

- perforarea venei;

- ameteli, paloare accentuata, posibila lipotimie;

Rezultate dorite :

- prelevarea se face fara incidente, pacientul este colaborant;

254
- pacientul prezinta stare de confort;

Reoganizarea locului de munca:

- colectati deseurile in recipiente speciale ;

- indepartati manusile ;

- spalati mainile;

255