Sunteți pe pagina 1din 3

Povestea unei buburuze

Era o dimineață frumoasă, cu aer îmbătător, plin de parfumul florilor de primăvară și răcorit cu
roua pură. Din puful unei păpădii apăru somnoroasă o mică buburuză . Se freca ușor la ochișori
și își zise:,, Ce dimineață frumoasă! Abia aștept să cobor din floare ca să mă joc cu prietenii mei
din poieniță . Micuței noastre buburuze îi plăcea să se joace toată ziua, din zori și până seara

- Bibi !...o strigă mama ei, ce bine că te-ai trezit! Ieși afară să te mângâie razele soarelui și să te
speli în roua dimineții.

Poti să te duci să te joci, dar să nu te indepărtezi. Poate să treacă vreo pasăre și să te ia în cuibul
ei ca mâncare pentru puișori, spuse ea grijulie, așa cum știm cu toții că sunt mămicile.

Mica buburuză Bibi coborî de pe păpădie, nu înainte de a făgădui că nu se va duce departe.

Și mergând veselă prin poieniță se întâlnește după tulpina unei flori cu furnicuța Fifi.

- Bună dimineața, furnicuță ! Ce frumos e afară! Vino să ne jucăm împreună prin poieniță!

- Să mă joc! Eu care mai am încă atâtea provizii de făcut pentru iarnă, care e atât de lungă și în
plus trebuie să ajung repede la copilașii mei pentru că i-am lăsat în grija surorilor mele din
mușuroi!

Cât era ziua de lungă furnicuța muncea de zor . Eu nu am timp de joacă! Și zicând acestea
furnicuța își continuă munca.

Văzând acestea micuța noastră prietenă își continuă plimbarea prin poieniță și se întâlnește cu
albinuța Zum- Zum.

-Bună dimineața , albinuță! Spuse buburuza veselă.

-Bună dimineața ! Îi răspunse albinuța care se opri puțin din culesul nectarului.

- Vrei să mergem să ne jucăm prin poieniță? O întrebă buburuza, începând să se alinte în jurul
albinuței. Vrei? Vrei? Spune, vrei?

-Nu am timp de joacă! Aici în poieniță sunt o mulțime de flori, trebuie să alerg la toate ca să
culeg nectar și să le duc copilașilor mei. Ei stau cuminți mititei, în fagure, mă așteaptă cu drag ca
să le duc mâncare - miere gustoasă, pentru că doar cu ajutorul ei vor crește mari, puternici și
sănătoși. Îmi pare rău buburuză, dar am foarte multă treabă.

Puțin supărată micuța noastră prietenă pleacă mai departe zicându-și că tot va găsi ea pe cineva
cu care să se joace , Și cum mergea ea liniștită prin poieniță deodată aude un sforăit. Deodată o
voce slabă și subțire începe să strige de sub niște frunze uscate rămase din toamna trecută.

- Mă doare. Dă-te la o parte. Ce nu simți că m-ai călcat pe piciorușe.


Mirată, buburuza deschise ochii mari și caută să vadă cine îi vorbește.

_Sunt aici sub tine!

Atunci vede că de sub frunzele uscate iese un greieraș somnoros. Lângă greierașul Cri - Cri
dormea dus și licuriciul Scăpărici .

- Bună dimineața , somnoroșilor!

- Deodată, licuriciul Scăpărici tresare… Ce se întâmplă? Cine îmi tulbură odihna? Somnoros,
începe să-și frece ochișorii.

- Bună dimineața buburuză Bibi! Au răspuns amândoi somnoroși și supărați că au fost treziți din
somn.

- Somnoroșilor, treziți-vă odată că este târziu și haideți la joacă?

- Poftim? La joacă? Au răspuns amândoi în cor.

- Vai de mine, eu nu mai pot de somn! Toată noaptea am luminat poienița cu felinarul . Mă duc
să-mi caut un alt loc unde să pot dormi fără ca nimeni să mă mai trezească, Și foarte supărăcios
își luă la revedere cu jumătate de gură..

- Eu nu pot veni la joacă, zise greierașul, pentru că azi noapte am avut un concert și sunt foarte
obosit. Dar tu știi micuț-o cât de mult îmi place mie să cânt și că eu cânt doar seara. Ar trebui să
începi și tu să te apuci de cântat și să mai lași deoparte joaca.

- Eu nu vreau să cânt, eu vreau să mă joc ! Îi răspunse buburuza Bibi și îi întoarse spatele


supărată.

ȘI sărăcuța noastră buburuză începu să plângă.

Nimeni nu vrea să se joace cu mine! Sunt așa de singură!

- Hei buburuză ,Bibi , de ce plângi? spuse gândăcelul Bodo?

- Plâng pentru că nimeni nu vrea să se joace cu mine!

- Nu plânge buburuză mică. Mă joc eu cu tine. Haide să mergem să ne jucăm pe malul râului,
zise gândăcelul. Buburuza stătu puțin pe gânduri și-i spuse.

-Nnnnn…nu cred că pot. Știi, nu am voie să mă îndepărtez de casă, zise buburuza uitându-se
temător în spate. Mama mi-a zis că nu am voie să mă joc pe malul râului..

-Dar nu va vedea nimeni că ai plecat și nu se va întâmpla nimic dacă ne vom juca pe malul râului
Tocmai când vorbeau ei, trecu pe acolo fluturașul Flu-Flu. Acesta își admira aripioarele care erau
foarte frumos colorate.

- Bună dimineața,dragi prieteni!

Bună dimineața, fluturașule frumos!

Bună dimineața! Dar încotro mergeți așa grăbiți?

Noi mergem la râu să vedem frunzele cum plutesc pe apă, zise gândăcelul. Nu vrei să vii și tu cu
noi?

Mi-ar plăcea, dar poate într-o altă zi. Le-am promis frățiorilor mei, fluturașilor portocalii și verzi
că astăzi mă voi juca cu ei în poieniță și în plus i-am promis mamei că nu voi merge departe de
casă, iar râul este destul de mare.

La revedere, buni prieteni! La revedere fluturașule Flu- Flu! Răspunseră cei doi prieteni în cor.

Gândăcelul Bodo o convinse pe buburuza Bibi să meargă cu el la râu și, când ajunseră, au
început să se joace. Nu după mult timp, a început să bată un vânt năprasnic, de apleca tulpinile
florilor din apropierea râului. Apa a început să se agite și să arunce stropi reci peste tot.
Gândăcelul și buburuza s-au adăpostit sub o frunză.

_ Trebuia să o ascult pe mama, spuse buburuza. Cum o să ajung acum acasă? Buburuza a început
să plângă și să o strige pe mama ei. Vântul a început să sufle din ce în ce mai puternic, până când
a desprins frunza de pe pământ.

- Ajutorrrr ! Au început să strige amândoi speriați, stând agățați de marginile frunzei.

În timpul acesta, mama buburuză o căuta foarte îngrijorată pe micuța Bibi. Află de la fluturaș că
Bibi a plecat la râu împreună cu gândăcelul Bodo şi merse în căutarea lor . Vântul dusese frunza
departe, cu prietenii noștri agățați de ea, ca într-un final să o așeze pe valurile învolburate ale
râului. Printre șuvoaiele de apă gândăcelul și buburuza strigau după ajutor. În cele din urmă ei au
fost trași la mal de mama-buburuză, care a prins de marginea frunzei și a reușit să îi scoată afară
pe năzdrăvanii noștri.

Ajunsă acasă, micuța buburuză Bibi se aruncă in brațele protectoare ale mamei si-i spuse:

Nu am să-ți mai ies din cuvânt niciodată mamă! Iartă-mă! Începu a plânge în hohote.

Fata mamei, toate mamele își învață copiii numai de bine și ii ajută atunci când au nevoie. Ai
greșit și ți se putea întâmpla ceva rău, dar cred că ti-a prins bine, ca să inveți să asculți povața
mea, căci te invăț numai de bine, pentru că te iubesc, spuse mama-buburuză și o mângâie ușor pe
căpșor. După această întâmplare prietenii noștri, buburuza Bibi și gândăcelul Bodo, s-au jucat
întotdeauna pe lângă casă.