3 februarie 2018 – Curtea Europeană

a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Prigală c. Moldovei. Cauza se referă
la modul de calculare a asigurărilor sociale de stat, în special dacă contribuțiile urmau a fi
achitate din venitul net sau din venitul brut. Curtea a constatat încălcarea Articolului 7
(Nicio pedeapsă fără lege) din Convenție și i-a acordat reclamantului suma de 5.700 Euro
cu titlu de prejudiciu moral, precum și costuri și cheltuieli.
Reclamantul este Trofim Prigală, născut în 1961, din Anenii Noi, notar de profesie.
La data de 16 februarie 2005 Inspectoratul Fiscal de Stat Anenii Noi a emis o decizie asupra
rezultatelor controlului fiscal în privința reclamantului. S-a constatat, printre altele, diminuarea
contribuțiilor de asigurări sociale pentru anii 2000-2002. Inspectoratul Fiscal a dispus încasarea
suplimentară a unor plăți și impozite, precum și aplicarea unor sancțiuni fiscale.
Reclamantul a contestat decizia respectivă la organul ierarhic superior, susținând că contribuțiile
la asigurările sociale trebuie calculate din venitul net și nu din venitul brut, așa cum a procedat
autoritatea fiscală.
La data de 07 iunie 2005 în urma controlului repetat șeful Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul
Anenii Noi a emis o decizie prin care a fost dispusă încasarea la bugetul de stat a sumelor
impozabile și plăților calculate în rezultatul controalelor fiscale și anume: fondul social – 41660
lei, impozitul pe venit – 51929 lei, primele de asigurare obligatorie – 7363 lei, precum și a
amenzilor pentru încălcarea legislației fiscale în sumă de 641.712 lei și a majorării pentru
întârziere în sumă de 22.627 lei.
Nefiind de acord cu deciziile enunțate reclamantul le-a atacat în instanța de contencios
administrativ, susținând că la calcularea contribuției sale la bugetul consolidat de stat, contribuția
urma a fi calculată din onorariul primit după deducerea tuturor cheltuielilor, iar inspectoratul
fiscal considera că impozitele urmau a fi calculate din onorariul brut. El a invocat lipsa de claritate
a legilor în această privinţă și a considerat că ar trebui să beneficieze de prevederile articolului 11
din Codul Fiscal, potrivit căruia toate îndoielile apărute la aplicarea legislaţiei fiscale se vor
interpreta în favoarea contribuabilului.
Prin hotărârea din 27 iunie 2005 Curții de Apel Bender acțiunea reclamantului a fost admisă
parțial cu anularea deciziilor Inspectoratului Fiscal de Stat Anenii Noi din 16 februarie 2005 și din
07 iunie 2005 cu excepția dispozițiilor referitoare la încasarea primelor de asigurare obligatorie
de asistență medicală, micșorându-se suma primelor ce urmau a fi încasate la buget de la 7.363 lei
la 931 lei și aplicându-se o amendă în sumă de 931 lei. Curtea de Apel a făcut referire, printre
altele, la o decizie a Curții Supreme, Biroul Notarial P.B. c. IFS Căușeni, din 24 martie 2004.
Inspectoratul Fiscal de Stat a atacat cu recurs hotărârea respectivă.
Prin decizia Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 23
noiembrie 2005 recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat a fost admis, hotărârea
Curții de Apel Bender din 27 iunie 2005 a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare în
Curtea de Apel Bender.
Prin hotărârea Curții de Apel Bender acțiunea reclamantului a fost admisă parțial, fiind anulate
deciziile Inspectoratului Fiscal de Stat Anenii Noi din 16 februarie 2005 și din 07 iunie 2005, cu
excepția dispozițiilor referitoare la încasarea primelor de asistență medicală, micșorându-se suma
la 3.734 lei, constatând că pârâtul nu a aplicat corect legile relevante speței în cauză, făcând
referire, din nou, la articolul 11 din Codul Fiscal.
Inspectoratul Fiscal de Stat a înaintat cerere de recurs.
Prin decizia Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 17 mai
2006 recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat a fost admis, hotărârea Curții de Apel
Bender din 14 februarie 2006 a fost casată cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea a
fost respinsă.
Reclamantul a citat câteva decizii ale Curții Supreme de Justiție în care s-a decis că calcularea
contribuțiilor sociale a notarilor urmează a fi făcută având la baza venitul net.
Conform unei note a autorităților fiscale, la 1 ianuarie 2007, reclamantul a avut o datorie față de
autoritățile fiscale de 831.920,41 lei. Ulterior, această datorie a fost anulată în temeiul unei legi
privind amnistia fiscală.
În fața Curții reclamantul a invocat violarea Articolului 6 din Convenție, invocând că aplicarea de
către Inspectoratul Fiscal de Stat a unor sancțiuni cu caracter penal, care nu erau prevăzute de
lege, trebuie să fie clară, fără ambiguități. De asemenea, s-a plâns că în urma aplicării unei legi
penale neclare a fost lipsit de proprietate drept garantat de Articolul 1 Protocolul nr. 1. Curtea
consideră că această cerere trebuie examinată în lumina Articolului 7 § 1 al Convenției.
 Decizia Curții
Curtea a constatat în unanimitate violarea Articolului 7 din Convenţie, observând, în primul rând,
că în temeiul Articolului 11 din Codul fiscal al Republicii Moldova, toate îndoielile apărute la
aplicarea legislaţiei fiscale se vor interpreta în favoarea contribuabilului.
În continuare, ea a subliniat că problema principală este dacă noțiunea de „onorarii” utilizată în
legea bugetului asigurărilor sociale pentru anii 2000 și 2001 a fost suficient de bine definită în
dreptul intern și/sau de către instanțele naţionale, astfel încât reclamantul să poată deduce în mod
rezonabil baza de calcul a contribuțiilor sociale ce urmează a fi plătite statului. În această privință,
aceasta a remarcat faptul că nici legea cu privire la notariat din 11 aprilie 1997, în vigoare în
perioada de referinţă, nici legea bugetului privind asigurările sociale menționată anterior nu au
specificat definiţia exactă al termenului respectiv. Aceasta a observat că Curtea Constituțională,
printr-o decizie din 1999, a precizat că remunerația muncii notarului a fost doar o parte din
sumele pe care le încasează. Curtea a concluzionat că, în momentul în care reclamantul trebuia să
plătească contribuțiile la asigurările sociale pentru anii 2000 și 2001, termenul „onorarii” era
pasibil mai multor interpretări, care nu a fost contestată de părți. Ea a acordat o atenție deosebită
faptului că existența unei îndoieli cu privire la definiţia exactă al acestui termen a fost confirmată
de jurisprudența ulterioară a Curții Supreme de Justiție, care a interpretat-o favorabil notarilor,
prin aplicarea, printre altele, a articolului 11 din Codul fiscal. S-a observat în continuare că,
adoptarea unei hotărâri distincte în cazul reclamantului, Curtea Supremă a remarcat, de
asemenea, existența unor contradicții între diferitele dispoziții relevante în acest caz, în ceea ce
privește modul de calcul a contribuțiilor asigurărilor sociale.
Având în vedere existența unor îndoieli cu privire domeniul de aplicare a noțiunii „onorarii” şi
dispozițiile articolului 11 din Codul fiscal, Curtea a concluzionat că, în perioada de referinţă,
reclamantul ar fi putut în mod rezonabil să se aștepte ca autoritățile statului să rețină
interpretarea cea mai favorabilă acestuia.
Având în vedere cele menţionate, Curtea a considerat că, chiar și ca unui profesionist căruia ar
putea fi solicitată consiliere juridică, ar fi fost dificil pentru reclamant să prevadă modificarea
jurisprudenţei Curții Supreme și, astfel, să știe că, atunci când a calculat valoarea contribuțiilor
sociale datorate pentru anii 2000 și 2001, acțiunile sale ar putea duce la sancțiuni penale (a se
vedea, mutatis mutandis, Pessino c. Franței, nr. 40403/02, §§ 34-36, 10 octombrie 2006).
Curtea a considerat că nu este necesar să examineze separat plângerea reclamantului privind
violarea Articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie, respectul dreptului de proprietate.
Reclamantul a cerut 9.370,97 Euro cu titlu de prejudiciu material, 5.000 Euro cu titlu de prejudiciu
moral şi 1.200 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
Curtea a acordat reclamantului suma de 4.500 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1.200 Euro cu
titlu de costuri şi cheltuieli.
În faţa Curţii reclamantul a fost reprezentat de Vitalie Nagacevschi, avocat din Chişinău.

16.01.2018 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Lisovaia c. Moldovei (cerere
nr. 16908/09), prin care a fost constatată o ingerinţă în dreptul reclamantei la respectarea locuinţei sale, precum și că
autorităţile naţionale au eşuat să aducă „motive suficiente şi relevante” pentru eliberarea mandatului de percheziţie.

Reclamanta, Alla Lisovaia, cetățeancă a Republicii Moldova, la momentul de referință, era studentă și îl ajuta gratuit pe
avocatul T., la traducerea unor documente.

La 23 octombrie 2008, a fost inițiată o cauză penală împotriva lui T., fiind acuzat de trafic de influență, și anume că a
pretins 10,500 Euro de la D. cu promisiunea de a transmite banii judecătorilor care examinau un dosar penal deschis pe
numele lui D., cu scopul de a obține achitarea lui sau o pedeapsă mai blândă. Reclamanta nu avea calitatea procesuală
în cadrul acestui dosar.

La data de 30 octombrie 2008, organul de anchetă a cerut permisiunea să percheziționeze locuința reclamantei,
motivând că există o ipoteză fundamentată că acolo se găsec suma de 10,500 Euro pretinsă de T. și documente
referitoare la dosarul penal.
În aceeași zi, procurorul a solicitat Judecătoriei Buiucani emiterea un mandat pentru percheziționarea apartamentului
reclamantei. Tot în aceeași zi, Judecătorul de instrucție Buiucani a emis mandatul care autoriza percheziția, decizia
fiind definitivă.

La data de 10 decembrie 2008, poliția a percheziționat apartamentul reclamantei, doar în prezența mamaei ei în vârstă.
În urma percheziției n-au fost găsite corpuri delicte.

La data de 21 august 2009, reclamanta a solicitat accesul la elementele probatorii, în baza cărora a fost autorizată
percheziția. La data de 3 septembrie 2009, Judecătorul de instrucție Buiucani a răspuns că dosarul se află la organul de
anchetă și că accesul poate fi acordat numai în temeiul legii.

În fața Curții reclamanta s-a plâns, în temeiul Articolului 8 din Convenție, că percheziționarea locuinței ei a fost
ilegală, întrucât nu s-a bazat pe motive relevante sau suficiente și că nu a fost urmărit un scop legitim, având în vedere
întârzierea cu care a fost efectuată.

De asemenea, ea s-a plâns în temeiul Articolelor 6 și 13 din Convenție că nu a avut nicio cale legală să conteste sau să
se plângă de percheziția ilegală.

Curtea a constatat în unanimitate violarea Articolului 8 din Convenţie, fiind de acord cu părţile că a avut loc o
ingerinţă în dreptul reclamantei la respectarea locuinţei sale. Mai mult decât atât, Curtea a notat că ingerinţa respectivă
a avut bază legală şi că legea satisface cerinţele prevăzute de Articolul 8. Aparent ingerinţa a urmărit scopul legitim de
apărare a ordinii şi prevenirea faptelor penale.

Astfel, Curtea urma să examineze dacă ingerinţa a fost “necesară într-o societate democratică”. În această privinţă
Curtea a reiterat că mandatul de percheziţie trebuie să se bazeze pe o bănuială rezonabilă şi trebuie redactat cu o
suficientă precizie şi detaliere.

Curtea a notat că textul mandatului de percheziţie emis de judecătorul de instrucţie, în speţă, a repetat aproape integral
ordonanţa emisă de poliţie şi nu a conţinut vreo informaţie în privinţa motivelor de ce s-a considerat că în urma
percheziţiei apartamentului s-ar fi obţinut probe. În aceste circumstanţe Curtea a constatat că autorităţile naţionale au
eşuat să aducă „motive suficiente şi relevante” pentru eliberarea mandatului de percheziţie.

Curtea a constatat, de asemenea, violarea Articolului 13 din Convenţie, respingând obiecţia Guvernului privind
posibilitatea, în temeiul art. 305 alin. (8) Cod de procedură penală, de a contesta mandatul de percheziţie din 30
octombrie 2008 la Curtea de Apel Chişinău. Ea a notat, că în cauza Mancevschi c. Moldovei ea a respins obiecţia
Guvernului privind omisiunea de a epuiza căile interne de atac, concluzionând că acestea sunt ineficiente; iar
prevederile invocate de Guvern nu erau în vigoare în perioada de referinţă şi au fost introduse abia patru ani mai târziu
şi anume la 27 octombrie 2012. În aceste circumstanţe şi având în vedere constatările în cauza Mancevschi c. Moldovei,
Curtea a considerat că nu s-a demonstrat că au existat remedii eficiente în ceea ce priveşte plângerea reclamantei în
privinţa Articolului 8 din Convenţie. Curtea i-a acordat reclamantei suma de 5,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi
500 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii reclamanta a fost reprezentată de către V. Curmeli, avocat din Chişinău.