Sunteți pe pagina 1din 2

Stancu Adrian

Grupa 231

Principalele prevederi ale acordului GATT

Acordul General pentru Tarife şi Comerţ este un tratat multilateral interguvernamental prin
care ţările membre se obligă să respecte anumite principii şi reguli în domeniul relaţiilor
comerciale; să reducă, să elimine sau să consolideze taxele vamale şi să înlăture restricţiile
cantitative sau de altă natură din calea schimburilor comerciale reciproce, trecând treptat la
liberalizarea acestora. Rezultă din această definiţie că obiectivul iniţial principal al GATT-ului a
fost crearea de condiţii favorabile pentru desfăşurarea schimburilor comerciale între ţările membre.
Acest obiectiv îşi păstrează valabilitatea şi în prezent.
În ultimii 15-20 de ani însă, ca urmare a faptului că a crescut numărul ţărilor membre şi în
special al ţărilor în curs de dezvoltare, atribuţiile şi obiectivele GATT-ului s-au lărgit, îndeosebi
pe linia sprijinului dezvoltării comerţului exterior al acestora şi implicit a economiilor lor.
Deşi GATT-ul nu este o organizaţie internaţională, în practică el exercită atribuţiile unui
organism internaţional, asigurând cadrul organizatoric corespunzător pentru negocierile
comerciale, precum şi structura organizatorică menită să dea rezultatelor acestor negocieri forma
unor instrumente legale.
Din textul GATT se desprind o serie de principii fundamentale care trebuie să stea la
baza relaţiilor comerciale dintre părţile contractante şi care au fost statornicite în practica
activităţii GATT-ului. Acestea sunt următoarele:
a) Principiul nediscriminării în relaţiile comerciale dintre părţile contractante. Aceasta
înseamnă, în primul rând, că părţile contractante trebuie să-şi acorde reciproc clauza
naţiunii celei mai favorizate în forma ei necondiţionată (art. I), iar, în al doilea rând, că
trebuie să-şi acorde tratament naţional în materie de impozite şi reglementări interne (art.
III). Ambele clauze se acordă în GATT pe cale multilaterală;
b) Interzicerea de către părţile contractante, în relaţiile reciproce, a restricţiilor cantitative,
sau a altor măsuri cu efecte similare la importul şi exportul de mărfuri (art. XI). Aceasta
înseamnă că părţile contractante nu trebuie să instituie sau să menţină la importul şi
exportul reciproc de mărfuri restricţii de ordin cantitativ, cum sunt contingentele,
licenţele de import şi export, interdicţiile sau orice alte măsuri cu efecte similar;
c) Aplicarea nediscriminatorie a restricţiilor cantitative (sau a altor măsuri cu efecte
similare) în relaţiile comerciale dintre părţile contractante, în măsura în care, în anumite
situaţii, acestea sunt admise (ca derogări de la principiul "b") (art. XIII). De aici rezultă
că, atunci când, în anumite situaţii, sunt admise restricţii de ordin cantitativ sau alte
bariere netarifare, ele trebuie să fie aplicate fără discriminare, adică în aceleaşi condiţii
faţă de toate părţile contractante;
d) Eliminarea sau limitarea subvenţiilor la export în relaţiile comerciale dintre părţile
contractante (art. XIV);
e) Protejarea economiilor naţionale de concurenţa străină să se facă, în principiu, numai cu
ajutorul tarifelor vamale, care nu trebuie să fie însă prohibite (art. XI) şi (art. VII);
f) Folosirea consultărilor de către părţile contractante pentru evitarea prejudicierii
intereselor comerciale ale acestora (art. XXII). Cu alte cuvinte, părţile contractante au
dreptul să folosească consultările şi obligaţia de a răspunde la aceste consultări pentru a
se rezolva pe această cale diferendele de ordin comercial dintre ele;
g) Adoptarea deciziilor de către părţile contractante prin consens general; deciziile se supun
la vot numai atunci când nu se realizează consensul general sau la cererea unei dintre
părţile contractante, fiecare dispunând de un singur vot.