Sunteți pe pagina 1din 5

Moara cu noroc de Ioan Slavici : TEMA Şi viziunea despre lume

Ioan Slavici aparţine epocii marilor clasici, alături de Mihai Eminescu, I.L.Caragiale, Ion Creangă
şi Titu Maiorescu. Cele mai reprezentative nuvele ale sale sunt reunite în volumul Novele din popor,
publicat în anul 1881 (Popa Tanda, Moara cu noroc, Padureanca, Gura satului, etc.)
Opera Moara cu noroc aparţine volumului menţionat în care, în mod veridic, este surprinsă
realitatea apăsătoare a transformării umane precum şi încercarea de moralizare specifică acestui
prozator. Această scriere ilustrează viziunea lui Slavici privind ideea de om sărac, dar fericit, în antiteză
cu omul pervertit de mirajul banului care este sortit eşecului.
Ca specie literară, Moara cu noroc este o nuvelă realist-psihologică, axată pe conflictul interior al
personajului principal, acţiunea urmărind declinul acestuia sub aspect moral şi spiritual. Nuvela
psihologică surprinde personaje din toate mediile sociale (negustori, hangii, porcari, ţărani, etc.) şi
urmăreşte dezumanizarea acestora, din dorinţa de îmbogăţire. Motivele literare predilecte sunt: banul,
averea, moştenirea urmărindu-se stări sufleteşti şi trăiri aparte: frica, alienarea, erosul, obsesia, toate
surprinse prin procedeul analizei psihologice. Astfel, conflictul interior devine foarte puternic, în
detrimetul celui exterior.
Titlul acestei capodopere este alcătuit din două substantive comune moara şi noroc legate prin
prepoziţia cu făcând referire la un spaţiu amenajat unde se macină cereale şi la şansa de a se îmbogăţi a
proprietarului. În sens conotativ, titlul ilustrează în primul rând, ironia naratorului pentru soarta
personajului principal. Locul luat în arendă, o fostă moară transformată în han, ar trebui să aducă
prosperitatea celui care se mută acolo, însă norocul în acel loc nu şi-l face hangiul ci îi este impus de
către Sămădău. Deci, Moara cu noroc, este un loc nefast care datorită influenţei negative exercitate în
special de Sămădău, îşi va pune amprenta şi asupra personajului principal care parcurge toate treptele
decăderii.
Tema, specifică nuvelei psihologice, o constituie dezumanizarea sub influenţa nefastă a banului.
Structural, materialul epic are 17 capitole în care se urmăreşte căderea continuă sub aspect moral
şi spiritual a personajului central Ghiţă, redată admirabil prin intermediul conflictului interior.
Firul narativ prezintă evenimentele în succesiunea lor logică. Expozitiunea prezinta cârciuma de
la Moara cu noroc, aşezată fiind la o răscruce de drumuri, izolata de restul lumii, inconjurata de
pustietati intunecate. Prozatorul insistă pe descierea drumului care merge spre carciuma si a locului in
care se afla aceasta. Ghita se dovedeste harnic si priceput la inceput, iar primele semne ale bunastarii nu
intarzie sa apara. Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, un om
temut, şeful porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi care tulbura echilibrul familiei. El isi
impune inca de la inceput regulile, iar Ana, nevasta lui Ghita, intuieşte că este “rau si primejdios”. Cu
toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui, Ghita nu renunta, dominat
fiind de ideea îmbogatirii. Desfasurarea actiunii cuprinde întamplarile în derularea lor precipitată. Mai
intai, Ghita isi ia toate masurile de aparare impotriva lui Lica: merge la Arad sa-si cumpere doua
pistoale, doi caini si angajeaza o sluga, pe Marţi. Însă, din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul
de instrainare al lui Ghita fata de familie. Devine tot mai irascibil, nu mai zambeste ca inainte, iar cu
sotia lui se poarta cu brutalitate. La un moment dat, Ghita incepe sa regrete ca are familie si copii pentru
ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Datorita generozitatii Samadaului, starea
materiala a lui Ghita se imbunatateste, doar ca Ghita incepe sa se obisnuiasca cu raul. El isi indeamna
sotia sa joace cu Lica, aruncand-o definitiv in bratele lui, ajunge sa fie implicat in furtul de la arendas, in
uciderea unei femei si chiar a unui copil. Retinut de politie, i se da drumul acasa, pe “chezasie”. Prin
faptul ca jura stramb la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lica, Ghita devine complice la crima.
Hotaraste sa-l denunţe cu ajutorul lui Pintea, insa nu este total sincer, oferindu-i jandarmului dovezi doar
dupa ce-si opreşte jumatate din banii Sămădăului. Punctul culminant este dat de ultima treaptă a
degradarii morale a lui Ghiţă care dorind sa se razbune pe Lica, isi arunca sotia in bratele acestuia. El
speră pana în ultimul moment ca sotia va rezista tentatiei, dar nu realizează că aceasta era prea
dezgustata de lasitatea lui şi astfel i se daruieste lui Lica, tot in mod de razbunare. Cand isi da seama ca
Ana l-a inselat, o ucide înjunghiind-o cu blândeţe. La randul lui, Ghita este ucis de Raut, din ordinul lui
Lica, iar el pentru a nu cadea in mainile lui Pintea se sinucide izbindu-se cu capul de trunchiul unui
copac. Deznodamantul cuprinde sfarsitul actiunii: un incediu distruge carciuma de la Moara cu noroc
in noaptea de Pasti si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii care fuseseră plecaţi
la rudele de la Ineu.
Sfericitatea operei este marcată prin vorbele bătrânei constituindu-se ca o teză morală pe care o
propune şi o dezbate de fapt prozatorul. In incipit, personajul secundar - mama Anei (batrana) –
precizează faptul ca nu banii conteaza ci linistea sufleteasca, dar nu intervine in viata tinerilor, lasand
totul in voia destinului. De fapt, ea simte frica de schimbare, mentionand mi-e greu sa parasesc coliba
in care mi-am petrecut viata…ma cuprinde un fel de spaima, dar nu-si paraseste copiii si incearca sa se
obisnuiasca cu ideea îmi vine sa rad cand mi-o inchipuiesc pe Ana cârciumarita.
Finalul este reprezentat de reluarea incipitului prin faptul ca batrana pune deznodământul tragic pe
seama destinului care isi urmeaza cursul. Batrana se regaseste din nou la Moara cu noroc, impreuna cu
copiii, dar de data asta regretand situatia in care se află.
Personajele operei nu sunt numeroase, dar se observa evolutia lor. Ghita este personajul principal
al carui statut social şi moral se schimba pe parcursul nuvelei. La inceputul operei, apare in ipostaza de
cizmar cinstit, dar sarac, dornic de a se imbogati şi, ca urmare, devine hangiu. La inceput este apreciat
datorita onestitatii, dar devine treptat dominat de obsesia banului. Se transforma astfel caracterial in tipul
parvenitului, omul care decade atat spiritual cat si sufleteste, nuvela urmarind degradarea morala in toate
etapele. Ultima ipostaza a decaderii il infatiseaza ca ucigas al propriei sotii. Dominat de frica, de obsesia
pentru bani, fiind exploatat moral de Samadau, personajul se contureaza in mod realist, tipic nuvelei
psihologice. Lica Samadaul, personaj secundar al nuvelei, evolueaza liniar pe parcursul operei. Statutul
initial de samadau (sef al porcarilor), ii confera puterea de a guverna afacerile cu porci cinstite si
necinstite din câmpia Aradului. Personajul se contureaza caracterial ca bun cunsocator al psihologiei
umane, cel care poate manipula, cunoscand slabiciunile celorlalti. Barbat de vreo 36 ani, cu ochii verzi şi
cu privire agera, ce purta camasa alba cu floricele si scrobita şi care-si indeamna calul cu un bici cu
carmajin şi coada incrustata, impresionează usor. Finalul nuvelei il aduce in aceeasi ipostaza, de hot,
talhar si criminal, demn insa in fata sortii pe care si-o poate singur calauzi spre actul final al mortii
pentru a nu da satisfactie legii. Format in nelegiuire, va muri cu ea in suflet. Ana, personaj secundar, este
regasita la inceputul operei in ipostaza de mama si sotie iuibtoare, femeie care isi asculta orbeste sotul
fara a-l contrazice. Schimbarea ei vine odata cu mutarea la han, unde, la inceput, conduce afacerea
alaturi de sotul ei. Frumoasa, mladioasa, dornica de iubire, se bucura alaturi de Ghita de noua conditie.
Odata cu aparitia Samadaului, este atrasa de barbatul impunator pe care il vede diferit de sotul ei.
Atractia se contureaza tot mai mult cand Ghita incepe sa se instraineze si spaimele lui ies la iveala. Sotul
se transforma atunci in muierea in haine de barbat, constatare amară a Anei care acum il desconsideră.
La randul sau, cade in capcana Samadaului si atractia faţă de el ii este fatala. Statutul final o indica drept
o sotie adulterina decazuta din punct de vedere moral si parcurgand acelasi traseu alaturi de sotul ei.
Pentru a nu fi umilita mai mult, este ucisa de Ghita, incapabil sa-şi infrunte adversarul. Ultimele
momentente ale femeii o arata zgâriind cu unghiile faţa Samadaului într-un gest de revolta, dar si de
admiratie pentru barbatul care a distrus-o. Batrana, mama Anei, este personaj secundar al operei,
considerat un alter-ego al naratorului. Femeia reprezinta intelepciunea populara, vocea experientei care
nu crede in rau si care in mod simetric, in prolog si în epilog, reia motivul destinului. Ca o umbra, ii
insoteste pe cei doi tineri fiind încredinţata ca Dumnezeu le va calauzi pasii. Din pacate, nu percepe
schimbarea negativa a fetei si a ginerelui ei, finalul surprinzandu-i aceeasi inocenta prin care considera
ca hotii sunt vinovati de soarta lor.
Modurile de expunere au un rol complex în structura acestei opere. Dialogul contribuie la
caracterizarea personajelor, iar descrierea ofera o imagine a reperelor spatio-temporale unde se consumă
întreaga acţiune. Limbajul personajelor şi al operei este regional, popular si arhaic. In text exista zicale
si proverbe, mai ales rostite de batrană, plasate la inceput si la sfarsit dar şi de personajul Ghiţă, pe
parcursul acutizării frământărilor lui.
În concluzie, nuvela psihologică Moara cu noroc scrisă de Ioan Slavici este o opera literară ce
tratează o teză morală în scop educativ, prezentând în manieră realistă, veridică traseul unei vieţi de
familie în declin precum şi importanta acordată banului de către protagonist. Textul impresioneaza mai
ales prin faptul ca personajul principal, Ghita, parcurge absolut toate treptele decaderii.
CARACTERIZAREA LUI GHIŢĂ din Moara cu Noroc de I. Slavici

Nuvela Moara cu noroc, scrisă de Ioan Slavici este o nuvelă solidă cu subiect de roman (G.
Călinescu), ce a fost publicata in volumul Novele din popor in anul 1881. Tema acesteia o constituie
urmarile negative pe care le are setea de imbogatire aupra vietii individului.
Personajul principal al nuvelei este Ghita, personaj mobil, complex, realist si tridimensional. Pe
parcursul nuvelei acesta este caracterizat atat in mod direct de catre narator sau prin autocaracterizare,
cat si in mod indirect prin ganduri, fapte si relatiile cu alte personaje. El face parte din triunghiul de
personaje care domină nuvela, împreună cu Ana, soţia sa, şi cu Lică Sămădăul, personajul negativ. În
jurul lui se concentrează întreaga acţiune, transformările sale interioare fiind urmărite cu atenţie. Autorul
ne avertizează astfel că oricine se abate de la norma morala enuntata în incipitul nuvelei (omul sa fie
multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit) va evolua
inevitabil spre un deznodamant tragic.
Ghiţă trăieşte o dramă psihologică concretizată prin trei înfrângeri: încrederea în sine, a celorlalţi
în el şi a soţiei în el. Consecinţele nefaste ale setei de înavuţire şi procesul înstrăinării de familie sunt
magistral analizate de Slavici, autorul aducând în prim-plan conflictul dintre fondul uman cinstit al lui
Ghiţă şi dorinţa de a face avere alături de Lică. Personajul asociază saracia cu lipsa demnitatii si prin
urmare se hotaraste sa abandoneze linistea colibei din sat si sa ia in arenda carciuma de la Moara cu
noroc, unde se va muta cu intreaga familie. Fostul cizmar parcurge un drum simbolic, lasa in urma sate
si locuri bune si se indreapta spre locurile rele iar acest drum simbolizeaza o coborare in infern, intr-un
univers malefic, al patimilor care-l agreseaza continuu, depersonalizandu-l. Afacerile
carciumarului incep sa prospere si acesta incepe sa guste satisfactia castigului obţinut cu multa usurinta,
precum si bucuria ca a scapat de saracie. Dar chiar acum, la carciuma apare un personaj ciudat, Lica
Samadaul, stapanul ilegal al locurilor, fire rece, insensibila, stapanita, un om rau si primejdios, asa cum
bine intuieste Ana. Ghita realizează că aici, la Moara cu noroc, nu putea sa ramana nimeni fara voia lui
Lica, dar, cu toate acestea, nu poate parasi locul pentru ca-i mergea bine. Prin urmare, cei doi vor fi
prezentati in ipostaze antitetice: personajul stapanitor (Lica) si cel stapanit de autoritatea invincibila a
primului (Ghita). Acesta din urma se simte amenintat de Samadau, de atitudinea sa de stapan necontestat
al locurilor: Ori imi vei face pe plac, ori imi fac rand de alt om la Moara cu noroc. Cu toate că îşi dă
seama că Lică reprezintă un pericol pentru el şi familia lui, cârciumarul nu se poate sustrage ispitei
malefice pe care acesta o exercită asupra lui, mai ales că tentaţia îmbogăţirii, dar şi a existenţei în afara
normelor etice sunt enorme: se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică, vedea
banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii. Din momentul apariţiei lui Lică, începe
procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiţă faţă de familie. El îşi ia totuşi măsuri de precauţie
împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale, îşi ia doi câini pe care îi asmute
împotriva turmelor de porci şi angajează o slugă credincioasă, pe Marţi, un ungur înalt ca un brad.
Gesturile, gândurile, faptele personajului, trădează conflictul interior şi se constituie într-o magistrală
caracterizare indirectă. Naratorul surprinde în mod direct transformările personajului: Ghiţă
devine de tot ursuz, ...se aprindea pentru orişice lucru de nimic, ...nu mai zâmbea ca mai înainte, ci
rădea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de el, iar când se mai juca, rar, cu Ana, îşi pierdea repede
cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţ. Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase,
are gesturi de brutalitate neînţeleasa faţă de Ana, se poartă brutal şi cu cei mici. La un moment dat,
Ghiţă ajunge să regrete faptul că are familie şi copii şi că nu-şi poate asuma total riscul îmbogăţirii
alături de Lică. Evolutia lui Ghita este dramatica, el traieste o drama psihologica, ce se naste din
conflictul interior al personajului – dorinta de a ramane cinstit este la fel de puternica precum aceea de a
se imbogati.
Monologul interior ilustreaza gandurile si framantarile personajului (autocaracteriza-re): Ei! Ce
sa-mi fac?…Asa m-a lasat Dumnezeu!…Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?
Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are cocoaşe în spinare. Sub pretextul că o voinţă superioară îi
coordonează gândurile şi acţiunile, Ghiţă devine laş, fricos, subordonat în totalitate Sămădăului. El se
dezumanizeaza fugând de “eul” real şi căutând un alt “eu”, iluzoriu, ce-l va conduce spre moarte.
Ghiţă este caracterizat în mod direct de Lică. Acesta îşi dă seama că Ghiţă e om de nădejde şi
chiar îi spune acest lucru: Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău, şi eşti om cu minte: dacă
te-aş avea tovarăş pe tine, aş rade şi de dracul şi de mumă-sa. Mă simt chiar eu mai vrednic când mă
ştiu alăturea cu un om ca tine". Totuşi Sămădăului nu-i convine un om pe care să nu-1 ţină de frică şi
de aceea treptat distruge imaginea celorlalţi despre cârciumar ca om onest şi cinstit. Astfel, Ghiţă se
trezeşte implicat fără voie în jefuirea arendaşului şi în uciderea unei femei. Mai mult, la proces, el jura
stramb, si devine complicele Samadaului prin implicarea voluntara sau involuntara in afacerile oneroase
si in crimele porcarului. Este închis şi i se dă drumul acasă numai „pe chezăşie. Are totuşi momente de
sinceritate, de remuşcare, când cere iertare soţiei şi copiilor: Iartă-mă, Ano! îi zise el. lartă-mă cel
puţin tu, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa pământului. Axa vieţii lui morale se frânge; se
simte înstrăinat de toţi şi de toate. Arestul şi judecata îi provoacă mustrări de conştiinţă pentru modul în
care s-a purtat. De ruşinea lumii, de dragul soţiei şi al copiilor, se gândeşte că ar fi mai bine să plece de
la Moara cu noroc. Personajul simuleaza acum o alianta cu Lica, dar si cu Pintea oferindu-i acestuia din
urmă probe în ceea ce priveşte vinovăţia Sămădăului numai după ce îşi poate opri jumătate din sumele
aduse. nu este sincer în totalitate nici faţă de propria familie jucând rolul onorabilitatii. Se îndepărtează
din ce în ce mai mult de Ana îi era parcă n-a văzut-o demult şi parcă era să se despartă de dânsa,
aruncând-o în braţele Sămădăului: Joacă, muiere, parcă are să-ţi ia ceva din frumuseţe, îi spune Ghiţă
Anei, într-un rând.
Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care, orbit de furie şi dispus să
facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia, la sărbătorile Paştelui, drept momeală, în braţele
Sămădăului. Speră până în ultimul moment că se va produce o minune şi că Ana va rezista influenţei
malefice a Sămădăului. Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă care se înstrăinase de ea şi de familie, într-
un gest de răzbunare, Ana i se dăruieşte lui Lică, deoarece, în ciuda nelegiuirilor comise, Lică e om, pe
când Ghiţă nu e decăt muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti. „Sentimentul lui [Ghiţă] faţă de Ana e
unul împărţit între vanitate masculină şi dragoste"(Magdalena Popescu). De aceea în momentul în care
îşi dă seama că soţia 1-a înşelat, Ghiţă o ucide pe Ana, încercând să o scape de chinul păcatului. La
rândul lui, Ghiţă este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică.
Finalul sta sub semnul tragicului, focul purificand acest spatiu al degradării morale (carciuma), in
care crima este unica optiune durabila: Ghita o ucide pe Ana pierzand astfel ultima şansă a redresării,
dupa care, carciumarul va fi omorat de Răuţ, iar Lica se va sinucide.
Aşadar, Ghiţă depăşeşte limita normală a unui om care aspiră spre o firească satisfacţie materială
şi socială. Patima pentru bani şi fascinaţia diabolică a personalităţii Sămădăului îl determină să ajungă
pe ultima treaptă a degradării morale şi de aceea sfârşitul lui şi al celor care-1 înconjoară este în mod
inevitabil tragic.
Relaţia dintre două personaje Ghiţă - Lică

În literatura română, nuvela a fost abordată începând cu secolul al XIX-lea, în special în


perioada marilor clasici, unele dintre aceste creaţii literare fiind adevărate capodopere. Ca specie literară,
nuvela este un text în proză cu un singur fir narativ, un număr restrâns de personaje, spaţiul şi timpul sunt
bine determinate, iar naratorul este în general obiectiv.
În orice nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Acest
lucru este vizibil şi în nuvela realist-psihologică Moara cu noroc a lui Ioan Slavici. Realismul nuvelei
este susţinut mai ales de amprenta pe care şi-o pune mediul social asupra comportamentului şi caracterului
uman, dar şi de veridicitatea relaţiilor dintre personaje. Astfel, iau naştere conflicte puternice de ordin
exterior (social) sau interior (psihologic, generat de cel dintâi).
Relaţia dintre Ghiţă, protagonistul nuvelei, şi Lică, personaj negativ, întruchipare a
maleficului, stă la baza conflictului exterior al nuvelei. Aceştia se află în opoziţie deoarece provin din două
lumi complet diferite. Ghiţă provine dintr-o lume condusă de legile buneicuviinţe, ale onoarei, în care
oamenii trăiesc cu frica lui Dumnezeu, însă Lică Sămădăul trăieşte într-o lume guvernată de legi proprii,
nescrise, altele decât cele ale statului. El activează într-o lume a hoţilor protejaţi, fiind un simbol al
degradării morale. Întâlnirea dintre cei doi la Moara cu noroc însemnă declanşarea inevitabilă a
conflictului. Cizmarul Ghiţă, luând în arendă hanul Moara cu noroc din dorinţa de a câştiga cat mai mulţi
bani, ignoră îndemnul la cumpătare al soacrei sale, bătrâna, mama Anei. Iniţial, fericirea pare să-i surâdă,
câştigă bine, înţelegerea în familie este deplină, dar toată această armonie se destramă odată cu apariţia
porcarului Lică Sămădăul, un om “primejdios”, cum îl numeşte Ana.
Pătrunderea lui Lică în viaţa lui Ghiţă declanşează o dramă psihologică ce va duce încet, dar
sigur la degradarea morală a celui din urmă. Ghiţă ar dori să rămână la moară trei ani (“ma pun pe
picioare, încat să pot să lucrez cu zece calfe şi să le dau altora de carpit”), dar uneori parcă presimte
pericol, mai ales atunci când Lică încearcă să-l subordoneze. Totuşi, el crede că poate gasi o soluţie
(“aceşti trei ani atârnau de Lică. Dacă se punea bine cu dânsul, putea să-i mearga de minune, căci oameni
ca Lică sunt darnici”). Om al fărădelegilor, criminal înrăit (faptele fiind mărturisite lui Ghiţă), Lică
Sămădăul îşi dă seama că Ghiţă are un caracter puternic, dar fiind un bun cunoscător de oameni, îi simte
în acelaşi timp slăbiciunea: patima caştigului de bani. Dorindu-l subordonat, oricând la ordinele sale, Lică
îl implică pe cârciumar în fărădelegile sale (jefuirea arendaşului, uciderea femeii şi a copilului), oferindu-i
bani şi încercând să distrugă legătura sufletească dintre el şi soţia sa. De altfel, Ghiţă se înstrăinează de
familie şi de Ana, de teamă ca ea să nu îi descopere implicarea în afacerile murdare şi astfel “liniştea
colibei” se distruge, banuielile afectând relaţiile celor doi soţi. Sămădăul se apropie de Ana, înfăţisându-se
într-o lumină favorabilă, părând afectuos şi grijuliu cu copiii ei. Ana, însă, îşi iubeşte soţul, chiar dacă
acesta îi spune la un moment dat că îi stă în cale. Lică are în el o inteligenţă malefică; jocul dublu al lui
Ghiţă (de a trata cu Lică şi de a face marturisiri lui Pintea) eşuează. Cârciumarul e distrus nu doar de
patima înavuţirii, ci şi de lipsa de sinceritate. El este nesincer la procesul lui Lică de la Oradea, nesincer
cu Pintea şi mai ales cu Ana. Încercarea de a-l inşela pe Lică, reţinând o parte din banii schimbaţi îi este
fatală. Om lipsit de scrupule, acesta distruge şi fărâmă de umanitate din Ghiţă, dragostea pentru Ana,
determinând-o pe aceasta să i se dăruiască, atunci când e lăsată de Paşti la discreţia poftelor sale. Această
dramă finală e declanşată tocmai de dragostea Anei, care nu dorise să îl lase pe soţul ei singur de Paşti. În
cele din urmă, Lică îl aduce pe Ghiţă în situaţia de a fi orbit de gelozie şi de a-şi ucide soţia, iar acesta va
muri ucis de Răuţ tot din ordinul Sămădăului. Lică incendiază cârciuma de la Moara cu noroc, după care
îşi zdrobeşte capul într-un copac pentru a nu cădea viu în mâinile jandarmului Pintea.
Moartea lui Ghiţă este corecţia pe care destinul i-o aplică pentru nerespectarea principiului
cumpătării enunţat în debutul nuvelei prin cuvintele bătrânei, iar cea a lui Lică o pedeapsă pe măsura
faptelor sale.
Aşadar, ca urmare a viziunii moralizatoare a naratorului, cele două personaje ale
nuvelei Moara cu noroc de Ioan Slavici, între care se stabileşte o relaţie complexă şi un puternic
conflict, au un sfârşit tragic. Nuvela realist-psihologică “Moara cu noroc” are o valoare
incontestabilă, în special datorită complexităţii personajelor puse în situaţii dramatice şi a relaţiilor
stabilite între acestea, surprinse cu realism de către autor.