Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI

FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOSOFIE


Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană
Specializarea Studii de Securitate

REFERAT
Problema cecenă

Şoş Ovidiu Viorel

2017
Cuprins

1. Introducere ............................................................................................................................................ 2
2. Clauze conflictuale ................................................................................................................................ 3
3. Primul conflict ruso-cecen .................................................................................................................... 3
4. Al doilea conflict ruso-cecen................................................................................................................. 5
5. Implicarea comunităţii internaţioanle.................................................................................................... 6
Concluzii ................................................................................................................................................... 7
Bibliografie ............................................................................................................................................... 8

1
1. Introducere
Diversitatea din lumea contemporană si schimbările majore au adus ample modificări de natură
diplomatică, socială, politică, economică, financiară, tehnologică, tehnică, informaţională, ecologică,
juridică, militară si religioasă, schimbări care au determinat creșterea intensității si a frecvenței unor
situații speciale pe care unii scriitori le percep ca pe niște crize diplomatice, sociale, economice,
financiare, militare, culturale, juridice sau pur și simplu, crize la nivel personal, zonal, organizațional,
strategic sau regional.1

Adesea, conceptul de conflict este redus la conflictul armat, chiar dacă sfera sa cuprinde mult mai
multe. Din perspectiva ştiinţelor socio-umane, conflictul este o manifestare deschisă a unor antogonisme
între două entităţi, individuale sau colective, cu interese incompatibile pe moment, în privinţa deţinerii
sau gestionării unor bunuri materiale sau simbolice. Interesele divergente pot provoca în cadrul aceleiaşi
colectivităţi confruntări ale unor categorii de persoane cu statusuri şi roluri distincte, iar la nivel naţional
şi internaţional, înfruntarea dintre grupări naționale, religioase,etnice, clase sociale, instituţii sociale şi
state.2

Conflictul din Cecenia care mai continuă până și în ziua de astăzi, pe lângă faptul că este un conflict
armat, mai prezintă şi alte interese divergente. Economia Ceceniei o reprezintă rezervele imense de
petrol. Oraşul cel mai mare, Grozny, este unul dintre cele mai mari centre de rafinare a petrolului din
toată Federația Rusă.

Cecenia este o republică situată în sud-vestul Rusiei, pe un istm între Marea Neagră şi Marea Caspică
şi având Munţii Caucaz şi Georgia ca graniță sudică. Se află la o distanţă de aproximativ 1600 kilometri
sud de Moscova. Are o suprafaţă de aproximativ 19.300 km² şi o populaţie de 1,3 milioane de locuitori.
Populaţia este alcătuiă din trei grupuri etnice principale: cecenii(50%), ruşii(35%) şi inguşii(10%).
Cecenii şi inguşii sunt popoare musulmane suunite şi vorbesc o limbă caucaziană. Este un conflict între
un popor indigen concentrat teritorial, cu o istorie a unei suveranităţi politice care are întâietate faţă de
anexarea forţată a statului care pretinde integritate teritorială împotriva cererilor secesioniste şi de
divizare.

Ce își doresc cecenii? Marea majoritate a oamenilor sunt interesaţi de pacea şi stabilitatea republicii.
Gherilele separatiste doresc însă independenţa, sau măcar autonomia, pe care aproape că au obţinut-o
după 1996. Pentru Rusia, pierderea Ceceniei ar declanşa un adevărat efect de domino în plan teritorial şi
destabilizarea etnică. Independenţa Ceceniei ar fi putut fi un imbold pentru alte mişcări de secesiune ale
altor popoare nemulţumite etnic sau economic, din regiunile Rusiei. În condiţii de război, conductele de
petrol cecene pot fi uşor aruncate în aer şi subzona rămâne străbătută de ciocniri cu islamiştii radicali.

1
Marian-Valentin Grigoroiu, Crizele şi conflictele contemporane, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor,
Bucureşti, 2006, p. 9.
2
Teodor Frunzeti, Vladimir Zodian, Lumea 2007. Enciclopedie politică şi militară, studii strategice şi de securitate, Editura
Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007, p. 98.
2
2. Cauze conflictuale
Pentru ceceni, Federația Rusă reprezintă nu doar succesoarea URSS, ci şi a Imperiului Țarist. De
aceea, cecenii au insistat întotdeauna că lupta lor cu Rusia să „fie percepută” în contextul decolonizării.
Iar afirmaţiile lor sunt bine susţinute de dovezi şi date care le sprijină problema. Astfel, partea cecenă
face referire la rezoluţia ONU din 1960, care acorda independenţă ţărilor coloniale în baza principiului
autodeterminării. Această rezoluţie a ONU stipulează: „Subjugarea popoarelor în subjuguri străine,
dominare şi exploatare constituie negarea drepturilor fundamentale ale, oamenilor, fiind contrară Cartei
Naţiunilor Unite şi este un impediment pentru promovarea păcii mondiale şi cooperării…Toţi oamenii
au dreptul la autodeterminare, în virtutea acestui drept ei pot să-şi determine în mod liber statutul lor
politic şi să-şi urmărească în mod liber dezvoltarea lor economică, socială şi culturală.” Cu toate acestea,
aceeaşi rezoluţie a Naţiunilor Unite, declara: „orice încercare de separare totală sau parţială de unitatea
naţională de bază şi integritatea teritorială a unei ţări este incompatibilă cu scopurile şi principiile Cartei
Naţiunilor Unite”, parte care legitimează poziţia Rusiei în acest conflict. Astfel, ruşii arată că în Rusia ar
trebui să fie susţinut dreptul la autodeterminarea popoarelor, cu excepţia celor care doresc separarea de
Rusia. Mai mult decât atât, poziţia Federației Ruse este că popoarele care au făcut parte din URSS au
avut ocazia să devină independente în momentul destrămării acesteia.

În 1992, Boris Elţîn a legiferat acordul tuturor regiunilor autonome, cu excepţia a două grupuri
(cecenii şi tătarii) pentru crearea unei Federaţii Ruse în care aceste enclave, precum şi oraşele Moscova
şi Leningradul (rebotezat Sankt Petersburg) să reprezinte entităţi distincte cu puteri sporite asupra
propriilor afaceri interne. Cecenii erau deja foarte sceptici: „Cecenia trebuie să devină genunchiul îndoit
al Rusiei”.3

În deceniile ce au urmat ei au dobândit reputaţia de a fi cei mai mari traficanţi de droguri si arme din
Federația Rusă, bucurându-se de o anumită poziţie mafia de la Moscova. În 1991, Djokar Dudaev, un
general sovietic care luptase în Afghanistan şi care s-a aflat întâmplător în permisie în Cecenia natală, a
fost propulsat la conducerea unei grupări care, nemulţumită doar cu autonomia, a proclamat independenţa
Ceceniei cu Dudaev ca preşedinte. Dudaev a strâns capital de pe urma Renaşterii Islamice care a avut loc
în Caucaz în anii ’80 cu scopul de a urma o strategie similară cu a lui Shamil. El a fost sprijinit de către
partide si de clericii musulmani. După o tentativă eșuată de a repune în drepturi prin forţă guvernul
regional, Boris Elţîn a retras trupele ruseşti trimise în Georgia pentru a-l ajuta pe Sevarnadze în conflictul
cu Gamsahurdia (singurul care a recunoscut independenţa Ceceniei).

3. Primul conflict ruso-cecen


Ciocniri sporadice s-au înregistrat la graniţele Ceceniei până în 1994, când Boris Elţîn a decis să
nimicească permanent regimul lui Dudaev, mai întâi sprijinind o grupare cecenă rivală şi apoi printr-o
acţiune militară în forţă. Prima soluţie s-a dovedit a fi un eşec, cea de-a doua o catastrofă, o tragedie şi
departe de a fi o soluţie hotărâtoare. Acţiunea rusă, deşi pregătită în grabă, legăturile de comandă şi liniile
de comunicaţie fiind necorespunzătoare4, a fost o cruzime inimaginabilă şi s-a soldat pe parcursul a

3
Mike Hassel, Cecenia, chip înlăcrimat, Editura Nemira, Bucureşti, 1997, p. 16.
4
Paul Dukes, Istoria Rusiei, Editura All, Bucureşti, 2009, p. 342.
3
câtorva săptămâni cu mai multe victime decât au înregistrat ruşii în 10 ani de război în Afghanistan.5
Dudaev şi-a propus ca Cecenia să devină un stat islamic guvernat de shari‘a.6

Intervenţia armatei i-a stârnit deopotrivă pe cecenii şi pe ruşii ce trăiesc în Cecenia împotriva Rusiei
lui Boris Elţîn. În timp ce apelurile pentru declanşarea unui război sfânt la dimensiunile Caucazului nu
au produs nici un efect, conducătorii a 6 republici din regiunea Volga-Ural au cerut Rusiei să-şi sporească
acţiunea militară, iar reprezentanţii republicilor musulmane din Caucaz au făcut apeluri pentru lansarea
unei campanii de nesupunere civilă faţă de guvernul de la Kremlin. Cele mai puternice proteste împotriva
războiului au avut loc în republicile care se învecinează cu Cecenia, Daghestan şi Inguşetia. Inguşii au
atacat trupele ruse ce se aflau în drumul lor spre Cecenia, l-au determinat pe ministrul rus al apărării, să
anunţe că, guvernul inguş a declarat război Rusiei, atacuri asupra forţelor ruse producându-se şi în
Daghestan. Rusia a replicat bombardând satele din Inguşetia şi din Daghestan.7 Cecenia au replicat printr-
o serie de atacuri în Rusia, de unde au luat 1 500 de ostatici. Încercările ruşilor de a-i elibera prin forţă
au costat multe vieţi, distrugerea unui întreg spital şi un acord prin care cecenilor li se permitea să se
retragă pe teritoriile lor cu autobuzele, luându-i pe unii dintre ostatici cu ei. Aceste lovituri şi excese au
pus sub semnul întrebării la Moscova controlul pe care îl are Rusia asupra întregii zone a Caucazului, o
regiune de mărimea Franţei în care se vorbesc 50 de limbi diferite şi se practică diverse forme de islamism
sau creştinism.

Cauza cecenă a fost de asemenea ajutată şi de către diaspora cecenă, care s-a născut în mare parte ca
urmare a agresiunii ruse împotriva popoarelor din zona Caucazului. Această diasporă a strâns capital, a
cumpărat arme şi a oferit voluntari pentru a participa la forţele cecene. Ea a fost numeroasă în special în
Turcia și Iordania, ceea ce a făcut ca Iordania să ia o poziţie puternică împotriva ruşilor şi a întărit
determinarea Turciei de a-i ajuta pe ceceni.8

Poate nu atât de surprinzător pentru cei care au urmărit evoluţia Rusiei în timpul regimului lui
Gorbaciov şi al lui Elţîn, dar spre marea surprindere a multora, armata rusă s-a dovedit a fi într-o stare
deplorabilă şi total nepregătită pentru un război cu cecenii. Asaltul cu tancuri asupra capitalei Grozny,
fără sprijinul necesar al infanteriei şi chiar fără hărţi ale oraşului, a dus la izolarea şi anihilarea rușilor.9

Acest război de mici proporţii, dar cumplit şi de durată a avut consecințe de ordin politic şi economic.
El a ridicat problema incapabilității de a stăpâni situaţia pe parcursul mai multor ani, a evaluării greşite
a acţiunii militare din 1994-1995, a neînţelegerilor dintre Boris Elţîn şi principalii săi consilieri militari
şi a echilibrului de putere dintre ei. Costul acestui război a slăbit şi mai mult economia deja slabă şi a
descurajat voinţa opiniei internaţionale de a face ceva pentru a-i veni în ajutor acesteia.10

În 1996 ruşii au reuşit să-l ucidă cu o rachetă lansată dintr-un avion pe preşedintele şi autodeclaratul
lider al cecenilor, Djohor Dudaiev. Câteva luni mai târziu, Aleksandr Lebed, reprezentând Rusia şi Aslan
Mashadov11, au semnat un pact de pace în mai 1997, ce a prevăzut: statutul naţional al Ceceniei urma să

5
Peter Calvocoressi, Politica mondială după 1945, Editura Alfa, Bucureşti, 2000, p. 82.
6
Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, Bucureşti, 2000, p. 399.
7
Ibidem, p. 413.
8
Ibidem.
9
Nicholas V. Riasanovsky, O istorie a Rusiei, Institutul European, Iaşi, 2001, p. 630.
10
Peter Calvocoressi, Op. cit., p. 82.
11
Aslan Mashadov- Ales preşedinte în 1997, a promis Rusiei că va lupta necontenit şi a eşuat în a controla facţiunile rebele
rivale care au îngropat Cecenia în haos şi crime. A început cariera în armata sovietică iar după căderea URSS a devenit
comandant în armata cecenă şi a condus forţele cecene care au obligat armata rusă să se retragă din Groznâi, în 1995; Rusia
nu îl mai recunoaşte drept preşedinte şi îl califică drept terorist; i s-a interzis să candideze la alegerile din 2003 şi 2004.
4
fie decis până la sfârşitul lui 2001; s-a hotărât independenţa de facto a Republicii; graniţele republicii
urmau să fie păzite deopotrivă de soldaţi ceceni şi ruşi dar şi înfiinţarea unei comisii pentru supravegherea
respectării pactului.

Una dintre marile temeri ale lui Boris Elţîn şi ale guvernului său, asociată cu războiul cecen, nu s-a
materializat până acum: neputinţa de a-i supune ce ceceni nu a dus, ca un efect de domino, la dorinţa de
separare de Moscova a altor naţionalităţi sau părţi din ţară. Dar, sub alte aspecte majore, războiul a fost,
o catastrofă. Prestaţia slabă a armatei ruse a reprezentat o ruşine şi un scandal pentru ruşii patrioţi şi s-a
dat direct vina pe Boris Elţîn şi pe colaboratorii lui. Poate că groapa s-a adâncit şi mai mult între
preşedinte şi liberali, care nu-i puteau ierta încăpăţânarea în continuarea războiului cecen şi cruzimile
acestuia.12

Fiona Hill avertiza în 1995: „Caucazul de Nord este un bătoi cu pulbere în care un conflict dintr-o
republică are potenţialul de a deveni o conflagraţie regională care se va răspândi dincolo de frontierele
acesteia în restul Federaţiei Ruse şi se va declanşa implicarea Georgiei, Azerbaidjanului, Turciei, Iranului
şi a diasporelor acestora din Caucazul de Nord. Aşa cum demonstrează războiul din Cecenia, conflictul
din regiune nu poate fi uşor oprit…şi luptele s-au extins în republici şi teritorii adiacente Ceceniei”.13

4. Al doilea conflict ruso-cecen


Al doilea conflict ruso-cecen începe în octombrie 1999, când trupele ruseşti invadeaza Cecenia.

Într-un discurs din cadrul Consiliului Europei, la Strasbourg, în mai 2000 reprezentantul rus a afirmat:
„De câţiva ani, Cecenia a ieşit din sfera de acţiune nu numai a Constituţiei ruse, dar şi a tuturor
principiilor şi normelor unei societăţi civilizate. Agresiunea armată desfăşurată de forţele terorismului
internaţional împotriva Daghestanului, exploziile în imobilele din Moscova şi din alte oraşe ale ţării au
umplut paharul răbdării noastre. Aşa cum a spus şi Vladimir Putin aceasta este nenorocirea şi durerea
noastră. Este vorba de pământul nostru şi de poporul nostru”.14

Astfel, în 2000, februarie, trupele ruseşti capturează şi Grozny. Preşedintele Vladimir Putin impune
dominaţia directă a Moscovei. Cecenilor li se atribuie mai multe atacuri de o cruzime ieşită din comun,
între care sechestrarea, în 2002, a spectatorilor din teatrul Dubrovka din Moscova, soldată cu moartea a
130 de persoane şi masacrul de la Beslan, din 2004, în urma căruia au murit 335 de persoane.15 Forţele
ruseşti folosesc un gaz paralizant care a omorât 129 de ostatici.

Moscova este preocupată, îndeosebi, de conducta Baku-Novorosiisk, motiv pentru care nu poate ceda
în Cecenia. În acelaşi timp, Federația Rusă încearcă să-şi extindă controlul în Georgia şi să-şi consolideze
dispozitivul din Daghestan. La începutul lunii septembrie 2002, Rusia a ameninţat cu o intervenţie armată
în Georgia pentru acapararea gherilelor cecene. SUA s-a opus, însă, oricărei acţiuni militare în zonă.
Realitate este că numeroşi luptători ceceni s-au refugiat în Georgia, în special în Valea Pankisi.16

12
Nicholas V. Riasanovsky, Op. cit., p. 630.
13
Samuel P. Huntington, Op. cit., p. 414.
14
Igor Ivanov, Politica externă a Rusiei în epoca globalizări, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2003, p. 248.
15
Agenţia Naţională de Presă Rompres “Terra – Cifre şi Date”, Editura Niculescu, Bucureşti, 1996, p. 34.
16
Teodor Frunzeti, Vladimir Zodian, Op. cit., pp. 411-412.
5
În 2003 au loc alegeri controlate de Moscova. Este ales un nou guvern pro-moscovit. Ultranaţionaliştii
ceceni ajutaţi de fundamentalismul islamic internaţional au adoptat ca formă de luptă- tactica teroristă.

În mod neoficial, „pacificată”, Cecenia a cunoscut acţiuni de amploare ale „rebelilor” culminând cu
asasinarea preşedintelui Ahmad Kadîrov în 2004, iar cecenii au aruncat în aer două avioane de pasageri
ruşi, omorând 89 de persoane. Ea rămâne pe mai departe un „butoi cu pulbere şi sunt analişti care
consideră că soluţia din anii 1996-1999 ar fi fost mult mai benefică pentru Federaţia Rusă, în condiţiile
în care spaţiul de tensiune-conflict nu poate fi izolat de exterior. La începutul anului 2005 preşedintele
Aslan Mashadov a fost eliminat de forţele ruse de securitate. În 2006, „clanul Kadîrov” revenit la
conducere a început să ceară cote mai importante din beneficiile petroliere ale zonei.

5. Implicarea comunităţii internaţioanle


Conflictul cecen, deşi nu este unul de talia crizelor din Orientul Mijlociu, a devenit un conflict
controversat la ora actuală. A început ca un simplu conflict care „ţinea de natura internă” a unui mare
stat, Federația Rusă, dar s-a internaţionalizat rapid din cauza încălcărilor masive ale drepturilor omului
şi nerespectării normelor de drept internaţional, la care a aderat şi Rusia. Reacţia târzie a comunităţii
internaţionale şi a organizaţiilor internaţionale, în special, a condus la prelungirea acestui conflict şi la
agravarea daunelor şi distrugerilor din Cecenia. Abia la întâlnirea liderilor Organizației pentru Securitate
si Cooperare în Europa din 1999, administraţia Clinton a admis că războiul ruso-cecen nu mai este o
criză internă, ci una internaţională. Deşi SUA și-a exprimat în sfârşit dorinţa de a interveni şi de a
contribui la rezolvarea conflictului, acest lucru a început să irite Rusia şi mai mult. În mod direct, Statele
Unite nu au dorit niciodată să se implice, diplomatic sau militar, în Cecenia, însă nu puteau fi indiferente
când era vorba de încălcările convenţiilor internaţionale de către Rusia. În Congresul american au răsunat
voci care au propus expulzarea Rusiei din G8. După mai multe presiuni făcute de preşedintele Clinton
pentru monitorizarea războiului, Vladimir Putin a acceptat, în cele din urmă vizita câtorva organisme şi
personalităţi pe teritoriul Ceceniei- Ministrul extern al Organizației pentru Securitate si Cooperare în
Europa, comisarul ONU pentru drepturile omului şi Crucea Roşie.

În 2001 a fost trimisă o reprezentanţă a OSCE cu misiunea de a raporta cu privire la respectarea


drepturilor omului, pentru a promova o rezoluţie politică a conflictului şi pentru a acorda asistenţă
refugiaţilor. În 2003, însă, Rusia a ordonat evacuarea reprezentanţilor Organizației pentru Securitate si
Cooperare în Europa din Cecenia. Pe 29 august 2004 au avut loc alegeri prezidenţiale care au fost
monitorizate de observatorii din CSI şi cei ai Ligii Arabe.Unele autorităţi internaţionale cum au fost
Departamentul de stat al SUA şi Federaţia Internaţională Helsinki pentru Drepturile Omului au considerat
alegerile incorecte. Federația Rusă se opune oricărei intervenţii străine în conflictul din Cecenia. A blocat
mai bine de 5 ani venirea în Cecenia a unui raportor special al Organizației Națiunilor Unite asupra
torturii şi a obţinut suspendarea misiunilor permanente ale Consiliului European. Cecenia este obiectul
unei importante cenzuri mediatice, iar Rusia încearcă să nege realitatea conflictului din acea zonă.

6
Concluzii
Cecenia este foarte importantă din punct de vedere strategic pentru Federația Rusă, deoarece
concentrează principalele rute din centrul Rusiei către Marea Neagră şi Marea Caspică, fiind tranzitată,
de asemenea de conductele gaze naturale și petrol din Kazahstan şi Azerbaidjan. Federația Rusă nu îşi
permite să piardă această regiune. Independenţa regiunii ar putea aduce daune uriaşe economiei ruseşti
şi controlului resurselor de ţiţei din zonă. Rusia se opune independenţei Ceceniei bazându-se pe
următoarele argumente: Cecenia nu a fost o entitate independentă în cadrul URSS (precum ţările baltice,
de exemplu) deci nu are dreptul să aspire la secesiune; o eventuală independenţă ar alimenta aspiraţiile
altor grupuri etnice din Federația Rusă; problematica surselor şi a resurselor de energie dictează politica
din regiune; intervenţia militară promptă a Rusiei în Cecenia demonstrează intenţia Moscovei de a
menţine sub control fostele republici sovietice, importante atât pentru resursele de petrol cât şi datorită
vecinătăţii cu Turcia, aliatul strategic al NATO şi Iran; Cecenia nu reprezintă încă un teritoriu sigur în
care să poată fi implementate proiecte de reconstrucţie

Două întrebări rămân esențiale: Este miza cecenă atât de importantă pentru Federația Rusă încât ar
putea fi ea asumată cu preţul atâtor masacre? Asigură poziţia geopolitică a micii republici caucaziene sau
resursele ei de petrol un câştig așa de mare încât rușii ar trebui să plătească la nesfârşit preţioasa posesie
teritorială? La prima întrebare se poate da un răspuns oarecum justificat. Se pare că Cecenia contează
enorm de mult pentru Federația Rusă şi de aceea nu se poate vorbi de cedarea puterii din partea
Kremlinului, în primul rând pentru că e vorba de o zonă cu resurse şi capitala cecenă Grozny este punctul
de intersectare a conductelor petroliere. În al doilea rând, Federația Rusă nu poate ceda din teritoriul ei,
cum nici o mare putere nu a cedat din teritoriu, pentru a evita şi alte conflicte, mai ales că este vorba de
Caucaz, „butoiul cu pulbere” al Europei.

La a doua întrebare, majoritatea politologilor au căzut de acord în privinţa unui răspuns: dacă
Federația Rusă nu ar mai interveni în Cecenia ar provoca alte precedente. Mai mult decât atât se pare că
poziţia geopolitică a micii republici caucaziene este foarte importantă din punct de vedere economic.

7
Bibliografie

1. Marian-Valentin Grigoroiu, Crizele şi conflictele contemporane, Editura Ministerului


Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2006
2. Teodor Frunzeti, Vladimir Zodian, Lumea 2007. Enciclopedie politică şi militară, studii
strategice şi de securitate, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007
3. Mike Hassel, Cecenia, chip înlăcrimat, Editura Nemira, Bucureşti, 1997
4. Paul Dukes, Istoria Rusiei, Editura All, Bucureşti, 2009
5. Peter Calvocoressi, Politica mondială după 1945, Editura Alfa, Bucureşti, 2000
6. Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Editura Antet,
Bucureşti, 2000
7. Nicholas V. Riasanovsky, O istorie a Rusiei, Institutul European, Iaşi, 2001
8. Igor Ivanov, Politica externă a Rusiei în epoca globalizări, Editura Fundaţiei Culturale Române,
Bucureşti, 2003
9. Agenţia Naţională de Presă Rompres “Terra – Cifre şi Date”, Editura Niculescu, Bucureşti,