Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Român din
Chattanooga
Numărul 78 (șaptezeci și opt) Aprilie 2018
www.romclub.wordpress.com
Tema lunii:
Banii, băncile,
bancherii
1
Istoria banilor
Prima formă a tranzacțiilor comerciale a fost trocul: schimbarea unei mărfi
cu altă marfă. Acest schimb era lent, limitat de găsirea a două persoane
interesate în schimbul respectiv: miere contra brânză, lână contra carne, etc.
Banii, sau echivalentul lor, au mărit rapiditatea cu care se puteau face
schimburile și au fost în același timp un instrument
universal de schimb și un instrument care simboliza
încrederea în valoarea respectivă.
Monedele au două fețe: avers (sau obvers) - pe care sunt înscrise valoarea,
țara de origine și anul de emisie și revers, colocvial numită "pajura", cu un
simbol al monedei (dragon, blazon, leu, pajură, etc).
2
Primele monede chineze, din bronz, au apărut în timpul primului imperiu al
Chinei unificate sub împăratul Quin, la anul 221 î.e.n.
Tot în China, în vremea dinastiei Tang (618-901 e.n) au fost produse primele
bancnote de hârtie, dar din cauza că după o perioadă, prin punerea excesivă
în circulație a bancnotelor, acestea s-au
devalorizat, ele au fost interzise până în
anul 1455.
Prin apariția națiunilor-stat fiecare dintre acestea a emis propria monedă, așa
cum a stabilit și propria politică financiară.
După inventarea băncilor centrale ale fiecărui stat, acestea au devenit
garantoarele valorii banilor emiși de acel stat, pentru multă vreme respectând
principiul etalonului aur: în fiecare bancă centrală era obligată să păstreze în
depozite o cantitate de aur a cărei valoare trebuia să fie cel puțin egală cu
întreaga valoare a masei monetare puse în circulație.
Etalonul aur a fost abandonat azi de toate țările; Statele Unite au renunțat la
el în anul 1971, sub președintele Richard Nixon.
Când o monedă este folosită într-o largă arie geografică, sau chiar în
întreaga lume, ea devine monedă de referință. În zilele noastre, monedele
de referință cele mai folosite sunt dolarul american, euro, lira engleză,
yuanul chinezesc și mai puțin francul elvețian, dolarul australian și
bitcoin-ul.
3
monedă de referință a fost drahma grecească, apoi monedele romane
(aureus și dinarii).
Florinul emis de Florența a dominat în secolul XIII, apoi a apărut ducatul,
scos de republica venețiană în secolul XV.
Când puterea economică și financiară a Olandei a dominat Europa, ducații
olandezi și guldenii au devenit banii de referință, iar între anii 1860 și
primul război mondial, care au fost anii de supremație a economiei
imperiului britanic, lira sterlină a dominat piața financiară.
Numai după unirea Germaniei într-o confederație, monedele diferite au fost
înlocuite cu reichsmark. Marca germană a rămas monedă de referință până
la introducerea Euro, în 1999.
Creșterea economiei americane după 1900 a dus la un rol internațional
crescând al US dollar, care a devenit - după 1920 (acordul Bretton-Woods)
un standard de schimb și cea mai respectată și folosită monedă din lume.
Economiile competitive contemporane contestă rolul dominant al dolarului
american și fac aranjamente, asociații și chiar conspirații pentru a introduce
alternative: yuan-ul, renminbi chinezesc, bitcoin, terra, DEY (dollar-euro-
yuan), alte monede virtuale... (MSM)
4
actualitate trocul, circulatia monetara fiind redusă. Mai târziu, în spațiul
vechii Dacii au apărut monede bizantine, fiind înlocuite apoi treptat, in
secolul al XII-lea, cu monedele statelor care se formau in jur - Ungaria,
Serbia, Polonia și Bulgaria.
Năvălirea tătară din 1241 a favorizat pătrunderea unor monede germane și
englezești, înlocuite, la rândul lor, de dinarii banali din Slavonia si Ungaria.
Probabil ca denarii banales - moneda curentă de argint a regilor unguri - a
fost originea cuvântelor ban/ bani.
5
pe avers, s-a impus rapid în sud-estul Europei, în Tările Române pastrându-
se ca monedă de calcul chiar și după scoaterea ei. De la leul (dragonul) de pe
acești taleri provine și numele monedei noastre naționale, leii, cuvântul
regăsindu-se și în denumirea altor monede ale unor țări din regiune, precum
leva - Bulgaria sau leka - Albania.
6
În anul 1945, Banca României a emis o ediție jubiliară de monede de aur,
după modelul monedei de 20 de franci a Fanței. Fiindcă pe revers era
înfățișat cocoșul galic, românii au numit aceste monede "cocoșei". Ele au
fost foarte populare, fiindcă au fost privite ca o investiție de siguranță,
neinfluențată de război, inflație și stabilizări. Odată regimul comunist
instaurat, acesta a decretat că deținerea de valută și aur de către cetățenii
români este ilegală, cocoșeii au fost confiscați și mulți oameni au intrat în
pușcării fiindcă dețineau cocoșei. (MSM)
7
Bancnotă de 3 pennies tipărită în 1764 de colonia Pennsylvania în
tipografia lui Benjamin Franklin
8
taler, Cehia - tolar, Ungaria- taller, Italia - tallero, Grecia - taliro, Spania -
talero.
9
Ea are pe față (averse) portretul lui George Washington, reprodus după o
pictură, cifrele de unu, numărul de înregistrare și semnăturile secretarului de
tezaur (ministru de finanțe) și ale guvernatorului băncii.
10
Imaginea din stânga este a unei piramide de model egiptean (sugerează
soliditate, durată), cu 13 rânduri de blocuri de piatră și care pare neterminată
la vârf, ca anticipare a altor state care se vor alipi uniunii americane. Ochiul
binevoitor al Providenței, într-un triunghi înconjurat de raze de lumină,
privește aprobator construcția oamenilor din Statele Unite, iar inscripția
Annuit Coeptis se traduce cu "El este de acord cu facerea noastră".
Sub piramidă este scris Novus Ordo Seclorum ("greșeala" seclorum în loc
de seculorum este voită), adică "Noua ordine a vremurilor". Amândouă
citatele sunt din Virgiliu.
Mai jos, sub imaginea din stânga, este scris The Great Seal (Marele sigiliu).
Cele două imagini sunt legate de marginile laterale ale bancnotei cu câte un
șir de 13 perle.
In centru, deasupra cuvântului unu este scris In God we Trust (Ne
încredem în Dumnezeu), motto-ul național scris pe toate bancnotele și
monedele.
Poreclele dolarului sunt: single, one, buck, cabbage leaf, looner, paper, one-
note, peso. În argou, $5 este fiver, lincoln, fivespots, $ 10 a tener (or tenor
sau Pavarotti din cauza asemănării sunetului tener/tenor) sau sawtooth, $100
este benjamin, benji, franklin, yard sau C-note.
Avers Revers
_____________________________________________________________
$5 Abraham Lincoln Memorialul Lincoln din Washington
11
Parks (militantă de culoare pentru drepturile civile). Propunerea de
schimbare este generată de mișcarea feministă americană, tot mai agresivă.
Banii virtuali
Într-o definiție foarte largă, banii virtuali sunt sumele care circulă, se
transferă, se folosesc la plăți dar nu apar fizic și sunt puși în mișcare doar de
documente scrise și vehiculate între părți.
Așa sunt transferurile dintre conturile bancare, operațiile făcute cu cărți de
credit, cu cărți de cadou (gift cards) sau prin cupoane (de companii aeriene,
restaurante, librării, orice fel de magazine, etc).
O altă variantă sunt banii sub forma de mărfuri (commodity money), care
pot fi transferați ca valori, sau schimbați la bursele de mărfuri (grâu, petrol,
cafea, produse agricole, vinuri, etc).
Banii virtuali care circulă doar prin scripte se referă la monedele clasice,
deobicei cele de referință și - prin aceasta - sunt confirmați de băncile
centrale. Aceasta se numește forma de bani centralizați.
Banii digitali sunt diferiți. Ei sunt bani virtuali apăruți după introducerea
comunicării digitale, există numai sub formă electronică (fără să aibă undeva
un echivalent în bani fizici, cum ar fi contul de bancă) și a căror condiție este
variabilă.
Clasificarea lor începe cu încriptarea, prezentă sau nu: banii digitali
încriptați (cryptocurrency) sau ne-încriptați (non-cryptocurrency). Acești
bani nu sunt centralizați, adică nu sunt confirmați de o bancă centrală sau
de o autoritate financiară recunoscută.
Ca urmare, banii virtuali digitali sunt foarte expuși la fraude de către
hackeri.
În plus, ei au o mare volatilitate: acum doar câteva luni, Bitcoin valora $
20.000, ca să cadă în prezent la $ 7.000.
Există o complicată relație între diferitele forme de bani: fizici sau virtuali,
centralizați sau nu, încriptați sau nu, cash sau commodity money, așa cum
rezultă din schema de mai jos.
Exemple de monede virtuale și de fondatori ai lor sunt Bitcoin (Satoshi
Nakamoto), Ethereum (Vitalik Buterin), Litecoin (Charlie Lee),
Namecoin (Vincent Durham), Neo (Da Hangfei s1i Erik Zang), Stellar
(Jed McCaleb).
12
Începând cu decada a 9-a a secolului trecut, multe firme s-au înființat pentru
a asigura plățile electronice, așa cum au fost DigiCash, Liberty Reserve,
Digital Wallet, Google Wallet și multe au dispărut prin faliment. Persistă și
prosperă Pay Pal și mai puțin Cayan, Square, BitPay.
Ca o concluzie, în faza actuală sunt forme sigure de a face plăți prin
mecanisme electronice, dar când vine vorba de investiții este nevoie de
prudență în alegerea cumpărării de monede digitale.
13
Euro a fost introdusă în anul 1999, la început numai pentru plățile
electronice, dar a trecut la propriile bancnote și monede în anul 2002.
Pentru a fi mebră a zonei monetare Euro, o țară trebuie să îndeplinească
criteriile tratatului de la Maastricht, dintre care cele două mai importante
sunt:
- să aibă și să mențină un deficit bugertar mai mic de 3% din produsul
național brut (GDP);
- să aibă un raport deficit/produs național brut (GDP) mai mic de 0.6
(adică un defict de maximum 60% din produsul național brut.
Avantajele țărilor mici din UE de a fi în zona monetară Euro este acela că,
fiind susținute de celelalte țări, pot lua împrumuturi cu dobânzi mici și sunt
atractive pentru investițiile de capital străine.
Dezavantajul este că nu pot manevra moneda, care nu le aparține, astfel că
nu au măsuri eficiente de a lupta împotriva inflației (devalorizarea monedei,
limitarea cantității de mnedă pusă în circulație). Acesta a fost cazul crizei
prelungite a Greciei, încă nerezolvate.
14
Partidul Lege și Justiție (PiS), aflat la guvernare în Polonia, a anunțat că țara
nu va adopta moneda unică europeană în următorii 10 până la 20 de ani.
Argumentul acestui refuz este acela că o trecere la euro mai devreme ar
priva țara de libertatea de a-și decide politicile și ar putea să o transforme
definitiv într-o „economie de periferie”.
Deși opoziția cere trecerea la euro, oficialii partidului aflat la putere spun că
cea mai mare economie estică din UE are nevoie de mai mult timp pentru a
atinge nivelul de trai din Germania.
Deși Polonia crește peste media UE, PIB-ul său pe cap de locuitor în termeni
ai puterii de cumpărare s-a situat la 69% din media blocului, scrie Mediafax.
“In Czech society, a negative outlook on the republic's entry into the
eurozone prevails. A total of 85.2 percent of respondents said they were
against, while 51.2 percent of them expressed their categorical reluctance.
15
The adoption of euro is supported by 14.8 percent of respondents, but only
4.6 percent of them are absolutely sure about that,” said the pollsters, who
carried out the survey in October ahead of the parliamentary elections.
The Czech koruna has become the world’s top performing currency against
the US dollar, strengthening over 10 percent against the greenback in the last
52 weeks. The koruna has appreciated more than four percent year-to-date,
the most of all currencies in the world, ahead of the Russian ruble, Polish
zloty and Swedish krona.
Danske Bank predicted in September the koruna would extend its rally,
“based on robust Czech economic fundamentals and relative monetary
policy divergence.”
The euro as a common currency has recently been the subject of harsh criticism by
economists from both sides of the Atlantic, including claims that citizens in some
Eurozone countries are turning against it. This column argues that, in fact, the euro
currently enjoys comfortable popular support in each of the 12 original member states of
the Eurozone and that potential upcoming referenda in any of these countries do not
appear to pose a threat to the currency. In contrast, popular support for the euro has
declined sharply in non-Eurozone EU member states since the recent crisis, with the UK
standing out as the country with the most negative view.
Recently the euro as a common currency has been the subject of strong
criticism by economists from both sides of the Atlantic (e.g. Stiglitz 2016,
Sinn 2014). This criticism has been inspired by the financial and economic
crisis in some Eurozone countries and by the slow recovery in the region
after the Global Crisis of 2008. Scholars claim that a majority of citizens
have turned against the euro in large member states of the Eurozone, such as
Germany (Stiglitz 2016: 314) and Italy (Guiso et al. 2016: 292, Sinn in
Kaiser 2016a).
In the wake of the vote for Brexit in the UK referendum in June this year, it
is argued that knock-on effects in the form of potential upcoming referenda
on the euro in the Eurozone (e.g. in Italy) might lead to its break-up
(Feldstein 2016, Stiglitz in Martin 2016, Stiglitz in Kaiser 2016b). In
16
addition, it has been postulated that animosity amongst EU member states is
at a high (Alesina 2015: 78). This suggests a rising threat to the European
project, including the common currency.
These claims concerning the standing of the euro raise the question: How
does the public in EU member states actually look upon the common
currency at this stage? We are able to provide an answer based on survey
data on the popularity of the single currency, which are available from its
creation, as polled by TNS-opinion (European Commission 2016). These
data are provided through the Eurobarometer (EB). The euro is a unique
currency in the sense that similar time series evidence does not exist for any
other currency.
Moneda unică?
De câțiva ani circulă ideea schimbării sistemului mondial financiar prin
adoptarea unei monede unice. Printre primii care au fost în favoarea unei
astfel de schimbări a fost celebrul economist englez John Maynard Keynes,
care a fost influent în abandonarea etalonului aur și care a teoretizat
intervenția guvernului în manipularea masei monetare.
Dacă s-ar trece la o monedă unică, ar fi nevoie de o bancă centrală mondială,
de monetării care să acopere nevoia de monedă pentru întreaga lume și de
mecanisme de control internaționale. Costul ar fi semnificativ.
Unele țări, mai ales cele cu economii puternice și stabile, ar profita, dar
altele ar fi dezavantajate de sistemul unic, care ar suprima potențialul lor de
a contracara inflația prin manevrarea masei monetare și măsuri de
devalorizare.
17
Numele propuse pentru moneda unică ar fi terra, earth, mundo, global,
DEY (dollar-euro-yuan)...
Dar, cum ideea socialistă nu dispare, iată texte ca cel de mai jos tipărit în
1979 în Socialist Standard:
Banii vor dispărea...Aurul, după exprimarea lui Lenin, va fi folosit la
fabricarea toaletelor publice...În comunism, bunurile societății vor fi
accesibile gratuit...Întreaga organizare a societății va fi fără bani.
Tradiția vine de la clasicii comunismului. Iată textul lui Engels din 1847
(Principiile comunismului. Secțiunea 18):
În final, când intregul capital, toată producția și toate schimburile vor
fi în mâna poporului, proprietatea privată va dispărea și banii vor deveni
nenecesari.
Până în prezent, toate statele lumii, inclusiv cele mai rigid comuniste, nu au
renunțat la bani și nu au introdus distribuirea gratuită a bunurilor, nelimitat și
după necesități, așa cum promite ideologia utopică a comunismului.
18
Istoria băncilor
19
Germenii băncilor, zarafii și creditorii, au apărut aproape simultan cu banii și
circulația lor.
După intrarea în era Evului Mediu reînvigorat de Renaștere, băncile au
devenit firme cu clădiri, salariați și sisteme ramificate, iar bancherii au
părăsit strada și piețele și au format o elită a lumii, cu mare influență în
politică, comerț și producție.
Primele operațiuni bancare au fost schimbarea banilor și creditul cu notele
(scrisorile) de împrumut - cambium per literas. Amândouă generau un
coeficient de profit pentru bancher și au dus la dezvoltarea rapidă a
comerțului cu bani. În paralel, bancherii au inventat registrele de socoteli,
contabilitatea financiară și metodele de debit-credit, transfer și primele
forme de cecuri, scrisori de valoare foarte utile negustorilor care călătoreau
pentru afaceri în țări cu monede diferite.
Se poate spune că debutul industriei bancare europene este secolul XIV, iar
țările de origine au fost Italia, urmată de Olanda, Anglia și Suedia, cu centre
la Amsterdam, Londra și Stockholm.
La început, băncile foloseau pentru împrumuturi numai profitul realizat din
alte împrumuturi sau schimburi, dar treptat au adoptat regula fracțiunii de
rezervă, care se aplică și azi. Conform ei, o bancă ține în depozite sub formă
de monedă doar 6-10% din capitalul ei, atât cât să poată acoperi cererile de
bani lichizi ale clienților care îi solicită la un moment dat, folosind restul la
împrumuturi și - din epoca modernă - la investiții, care aduc, la rândul lor un
al doilea val de profituri. Fracțiunea de rezervă este insuficientă în cazurile și
în care un număr mare de oameni cer banii lichizi în același timp.
20
În anul 2006, suma totală a producției economice a lumii se cifra la 48,6
trilioane de dolari. În același an, suma tuturor acțiunilor de bursă din lume
era de 50,6 trilioane și cea a bonurilor de 67,9 trilioane. Economia financiară
a ajuns să depășească economia clasică industrialo-agrară.
21
Ca și strămoșii lor din antichitate, zarafii italieni medievali - care schimbau
bani și acordau împrumuturi - făceau operațiunile lor în piețele publice, sau
pe străzi, folosind o mică tejghea (banca), de unde cuvintele de banchiero,
banchieri.
Interdicțiile religioase creștine, care condmanau obținerea de venituri prin
dobândă ca pe un păcat, au făcut ca cei care au luat controlul manevrării
banilor să fie evreii. Și Vechiul Testament condamnă luarea de dobânzi, dar
numai când acestea erau percepute de la cei din același neam, de la
coreligionari. Așa se face că industria bancară europeană și - mai târziu - cea
americană să fie dominate de familii de evrei.
Sunt și excepții, ca aceea a familiei Medici din Florența, care a controlat
finanțele în Italia pentru secole (XII-XVIII) și a dat patru papi și două
regine. Medici au jucat un rol mare în Renaștere, investind în construcții și
opere de artă și jucând rolul de mecena protectori pentru mulți artiști de
geniu.
Un alt italian care a contribuit la dezvoltarea finanțelor europene a fost
Fibonacci, matematician de geniu care a trăit în secolele XII-XIII. Fiu al
unui vameș dintr-un oraș din Algeria de azi, el a cunoscut și studiat
numerele indiene-arabe, apoi s-a stabilit la Pisa. Formulele lui de calcul
matematic au ajutat dezvoltarea evidenței banilor
22
Coburg-Gothe). Periodic, ziarele de senzație publică articole care
"dovedesc" că aceste familii sunt conectate cu organizații secrete ca
Iluminatti, că formează un guvern mondial neoficial și că sunt - în generația
de azi - adepții Noii Ordini a Lumii.
23
Pecunia non olet" / " Banii nu au miros. Vespasianus (cel care a
inventat taxele pentru closetele publice din Roma)
Banii sunt asemeni celui de-al șaselea simț , fără de care nu îți poți
folosi complet celelalte cinci simțuri.- W.Somerset Maugham
Cei care au bani pot mânca înghețată și in iad.- Proverb libanez
Daca vrei sa înveți despre valoarea banilor , împrumută-te.-
Benjamin Franklin
Banii înseamnă putere , libertate , siguranță , rădăcina tuturor
relelor și totalitatea binecuvântărilor.- Carl Sandburg
Când ai bani în buzunar , ești înțelept , arătos, și cânți
nemaipomenit de frumos.- Proverb Yiddish
Banii nu pot cumpăra fericirea , dar pot cumpăra felul de
nefericire pe care ți-o dorești.- Anonim
O banca este un loc în care ți se împrumută o umbrelă când
vremea este frumoasă și în care ti se cere umbrela înapoi atunci
când plouă.- Robert Frost
Nimeni nu își va aminti de un bun samaritean numai datorită
intențiilor lui bune ; nu acesta este cazul atunci cand are și bani.-
Margaret Thatcher
Semper inpos quicumque cupit." / " Oricine râvnește este mereu
sărac.- Claudian
Mi-ar place să mor ca un om sărac cu o mulțime de bani.- Pablo
Picasso
Cu bani poţi face morţii să vorbească, fără bani poţi face muţii să
tacă (proverb chinez)
Când câinele are bani, i se spune: “Domnule câine! (proverb
arab).
Cu bani ai și mamă și tată (proverb românesc)
Avarul strânge bani pentru rege, hoţi şi foc (proverb indian).
24
Trivia
De ce au monedele margine zimțată. Din două motive:
- când monedele se făceau în întregime din metale prețioase
(aur, argint, aliaje de aur), oamenii scrijelau cu cuțitul metalul de pe margine
ca să-l valorifice;
- după ce banii s-au făcut din metale obișnuite (nichel, bronz,
zinc, aramă), marginea cu zimți a îngreunat falsificarea monezilor.
25
Copii numărând bani - Murillo 1850
26
Bancnotele, banii de hârtie, nu sunt făcuți din hârtie. Pentru a le mări
rezistența, bancnotele de dolari sunt fabricate din bumbac (75%),
țesături și fibre sintetice.
Bancnotele de 1 dolar se deteriorează cel mai repede: ele au o durată
de viață de 11/2 ani.
Suprafața banilor, mai ales a bancnotelor, este populată cu mulți
microbi. Pe 1 cm2 de suprafață a bancnotelor se găsesc mai mulți
microbi decât pe aceeași suprafață a scaunelor de closet.
Toate bancnotele americane, indiferent de valoare, au aceeași greutate
- 1 gr.
In fiecare an, trezoreria americană tipărește peste 8 miliarde de
bancnote.
Dolarii sunt folosiți în întreaga lume: în SUA, cele mai populare
bancnote sunt cele de 1 dolar (cu portretul lui George Washington) și
27
20 de dolari (cu imaginea lui Andrew Jackson), în străinătate cele de o
sută (cu imaginea lui Benjamin Franklin).
Monedele penny (a suta parte din dolar) au fost la început fabricate
din cupru; astăzi se folosește zincul (95%) acoperit cu o folie subțire
de cupru. Când cineva are grădina invadată de melci fără cochilie
(slugs), care sunt foarte distrugători pentru plante, pune în pământ
monedele de 1 penny, care omoară melcii prin electrocutare.
Cerneala cu care se tipăresc dolarii este specială, are calități
birefringente, este identificabilă și este foarte greu de lasificat.
În ultimii 20 de ani au fost cinci cazuri de falsificare a dolarilor pe
scară mare și campionul lor a fost Francois Bourassa. El a reușit să
sustragă hârtia originală de la fabrici din Germania și Elveția și a
produs peste 250 de milioane de dolari falși. Mai mult, el a fost
capabil să schimbe pe dolari adevărați o sumă de 50 de milioane și -
prin avocați foarte buni - a scăpat cu o pedeapsă minimă. Bourassa s-a
născut în Canada și a fost arestat de poliția canadiană.
28
Dolarii - Andy Warhol
29
Drinkology: Old Money Cocktail
30
Zaraf bătrân - Jusepe de Ribera
31
O variantă cu varză acră în loc de cartofi era deasemeni frecvent prezentă pe
masa familiilor.
În timpul crizei americane industria alimentară a inventat SPAM (conserve
de carne de porc fiartă, amestecată cu sare, apă, amidon - fabricată de
Hormel pentru comerțul din țară și pentru comenzile armatei), biscuiții Ritz,
macaroanele cu brânză Kraft, supele la conservă Campbell, gogoșile Krispy
Kream, praful de sirop cu arome artificiale Kool-Aid și alte feluri de
mâncare cu preț redus.
Bani mulți
Printre cele mai scumpe mâncăruri din lume sunt:
32
Music: Money - Pink Floyd
from the Dark Side of the moon
Money
Get away
You get a good job with good pay and you're okay
Money
It's a gas
Grab that cash with both hands and make a stash
New car, caviar, four star daydream
Think I'll buy me a football team
Money
Well, get back
I'm all right Jack Keep your hands off of my stack
Money
It's a hit
Don't give me that do goody good bullshit
I'm in the high-fidelity first class travelling set
I think I need a Lear jet
Money
It's a crime
Share it fairly
But don't take a slice of my pie Money
So they say Is the root of all evil today
But if you ask for a raise
It's no surprise that they're giving none away
"HuHuh! I was in the right!"
"Yes, absolutely in the right!"
"I certainly was in the right!"
"You was definitely in the right.
That geezer was cruising for a bruising!"
"Yeah!" "Why does anyone do anything?"
"I don't know, I was really drunk at the time!"
"I was just telling him, he couldn't get into number 2.
He was asking why he wasn't coming up on freely, after I was yelling and screaming and
telling him why he wasn't coming up on freely.
It came as a heavy blow, but we sorted the matter out"
https://www.youtube.com/watch?v=cpbbuaIA3Ds
33
Istorie prezidențială americană:
Președinții americani și banii
34
Zarafii - Marinus Van Reymerswaele
35
Moartea și bogătașul - Hans Holbein cel tânăr
36
____________
____________
Poeta lunii: Constanța Buzea
29 martie 1941 - 31 august 2012
Constanța Buzea (1941-2012) a debutat publicistic la puțină vreme după
moartea lui Nicolae Labiș, încă liceancă, în 1957, iar primul său volum de
poezie, De pe pământ, a apărut în 1963. Una dintre puținele poete de reținut ale
anilor de înflorire șaizecistă (deși interesul ține azi strict de istoria literară, din
aceeași promoție mai pot fi citate Ana Blandiana și Gabriela Melinescu),
Constanța Buzea devine în anii următori una dintre prezențele cele mai active
din literatura generației sale.
Autoare a numeroase volume de poezie și cărți pentru copii, C.B. publică într-un
ritm susținut (totuși nu chiar cu frenezia lui Adrian Păunescu, ce-i va fi soț până
în 1977): La ritmul naturii (1966), Norii (1968), Agonice (1970), Coline (1970),
Sala nervilor (1971), Leac pentru îngeri (antologie, 1972), Răsad de spini
(1973), Pasteluri (1974), Limanul orei (1976), Poeme (antologie, 1977), Ploi de
piatră (1979), Umbră pentru cer (1981), Cină bogată în viscol (1983), Planta
memoria (1985), Cheia închisă (antologie, 1985), Pietre sălbatice (1988),
Ultima Thule (1990). După 1997, când apare Pelerinaj, publică mai mult
antologii, cea mai cunoscută (și cumva definitivă) fiind Roua plural, apărută în
trei ediții (1999, 2007,
2010).
Redactor, mai bine de 35 de
ani, al revistelor
„Amfiteatru” și „România
literară” (unde a și ținut o
rubrică importantă pentru
tinerii aspiranți, „post-
restant”), a primit Premiul
Național de Poezie Opera
Omnia în 2001.
37
Ultimele cărți publicate, în afară de Creștetul ghețarului: jurnal 1969-1971
(2009), au fost Netrăitele (I) (2004) și Netrăitele (II) (2008), în care e mai
confesivă și mai puțin interesată să facă poezie decât oricând în trecut, acest
testament care amestecă poemul și notația jurnalieră convertind experiența
poetică în căutare spirituală (aparent resemnată, dar de fapt gravă și
mistuitoare ca la toți credincioșii autentici) și, în cele din urmă, în rugăciune.
Claudiu Komartin
Aprilie
Ceara
38
De-as fi lasata sa ma molipsesc
De-o zi bolnava, de un poem al tau!
39
Cata parere-i in destin
Cata greseala-i imprejur.
In fiecare an astept
Sa ninga, sa te pot vedea
Daca privesti, daca asculti
Daca mai intelegi ceva.
Triptic
40
Norocul tău în resemnare,
Că nu te naşti de două ori.
Paloarea umbrei migratoare
Spuneai că vine de la mori.
Odihna ta, în versul strâns
Ca moartea ocrotind pe crişti
În ochii părăsiţi de plâns
Şi de părerea că exişti.
II
Se va-ntâmpla tărziu un foc
Pe care apele-l vor stinge-n
Neliniştea aestui loc,
Şi vom pluti printre funingeni,
Şi nici atunci nu ne vom pierde,
Străini cum ne-am născut, şi orbi,
Vom sta închişi în iarna verde
Cu nervii asurziţi de corbi.
III
Printre răniţi suferitori
Vânaţi de vrednicii lor sorţi,
Te uiţi la clipe ca la nori
Şi ca la duhul celor morţi.
În cerul lacrimei răsfrânt
Crezi ca soldatul fără za.
Dacă te plângi că eşti pământ,
Ţie pământ ţi se va da.
41
constituționale americane - de Robert
Gabriel Ciobanu
Constituția Statelor Unite ale Americii reprezintă pentru majoritatea
gânditorilor politici documentul care încununează eforturile filozofilor
politici de a modela un regim al libertății. Finalizată la 17 septembrie
1787, Constituția Statelor Unite este adoptată oficial la 4 martie 1789.
În numai șapte articole, ea încorporează o teorie politică compactă,
ale cărei origini și influențe pot fi găsite în întreaga istorie a gândirii și
practicii politice europene, începând cu Antichitatea clasică și
terminând cu secolul XVIII. De una singură însă teoria politică pe
care sistemul constituțional american se construiește nu poate
explica reușita experimentului social și politic început în cele
treisprezece colonii. Celălalt element care, de cele mai multe ori, nu
este pomenit în discuțiile despre sistemul american de guvernământ
este originea religioasă, protestantă, a credințelor și valorilor viitorilor
cetățeni ai Statelor Unite. Dincolo de diversitatea convingerilor
religioase ale coloniștilor veniți din Lumea Veche, elementele centrale
ale sistemului lor de credințe erau aceleași. Asemănătoare în cele
mai multe privințe era și experiența lor istorică: un lung șir de
persecuții religioase la care au fost supuși timp de aproape un secol
în Europa.
Dacă teoria politică a Părinților Fondatori a modelat o constituție clară
și a creat un sistem instituțional în care puterea este distribuită între
executiv, legislativ și judecătoresc, astfel încât arbitrarul sau
despotismul să nu fie posibile, ceea ce a pus în mișcare acest proiect
și i-a asigurat funcționalitatea a fost sistemul de credințe împărtășit
de aproape toți coloniștii americani[1]. Altfel spus, Constituția
americană și sistemul de guvernământ pe care ea îl determină sunt
rezultatul unei suprapuneri a teoriei politice și a sistemului de credințe
răspândit în cele treisprezece colonii. În cele ce urmează ne vom
ocupa de teoria politică pe care Constituția se construiește. În mod
obișnuit, sunt recunoscute trei surse filozofice din combinarea cărora
a rezultat filozofia politică descrisă în The Federalist Papers. Teoria
drepturilor naturale, republicanismul clasic și constituționalismul
alcătuiesc împreună filozofia politică pe care Părinții Fondatori au
folosit-o în modelarea Constituției. Desigur că folosind aceeași teorie
politică s-ar fi putut realiza un model constituțional diferit. Autorii Anti-
Federalist Papers împărtășeau aceeași filozofie politică cu Thomas
42
Jefferson sau James Madison, însă modelul lor constituțional diferea
de cel care a fost adoptat în final. Să revenim însă la sursele teoriei
politice din The Federalist Papers.
Teoria drepturilor naturale
John Locke este, cel mai probabil, filozoful care a influențat în
cea mai mare măsură designul instituțional american. În The Second
Treatise of Civil Government, publicat în 1689, Locke își propune să
demonstreze în ce mod guvernarea poate fi legitimă. Să ne imaginăm
o stare de natură anterioară statului în care oamenii nu se află sub
nicio autoritate, în afară de Legea Naturii. Cum însă nimeni nu are
forța de a impune celorlalți Legea Naturii, fiecare om este propriul său
judecător. Altfel spus, fiecare individ poate acționa conform cu propria
sa voință, fără să țină seamă de Legea Naturii. Aceasta produce
insecuritate și teamă în rândul celorlalți oameni pentru că oricând pot
fi deposedați de dreptul de proprietate asupra vieți și pământului lor.
Drepturile lor naturale, pe care le dobândesc prin simplul fapt că sunt
ființe umane, sunt permanent amenințate. Comunitatea nu are
întotdeauna capacitatea și dorința de a îi pedepsi pe aceia care,
acționând conform propriei lor judecăți, nu respectă drepturile
naturale ale semenilor lor. Iar de unii singuri, indivizii nu se pot
întotdeauna apăra. Apare astfel necesitatea statului, a unei guvernări
care să asigure fiecărui om inviolabilitatea drepturilor sale naturale.
Această guvernare se naște în urma unui consens între membrii
comunității care renunță la o parte a libertății lor (posibilitatea de a
acționa mereu conform cu propria lor judecată) în schimbul protecției
pe care aceasta o oferă. Acest contract inițial este cel care stabilește
limitele guvernării și îi oferă legitimitate. Prin urmare, statul se naște
pentru a asigura drepturile naturale ale indivizilor. Când guvernarea
încalcă termenii inițiali ai contractului, oameni au nu doar dreptul, ci
chiar datoria de a se revolta.
Aceasta este în linii generale teoria drepturilor naturale. Originile ei se
găsesc atât în gândirea Antichității clasice, cât și în gândirea
medievală sau puritană. John Locke a deschis astfel calea Epocii
Iluministe, din care o bună parte a Părinților Fondatori s-au inspirat.
În Declarația de Independență, care precede cu mai bine de zece ani
Constituția, Thomas Jefferson spune: „We hold these truths to be
self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by
their Creator with certain unalienable Rights, that among these are
Life, Liberty and the pursuit of Happiness. That to secure these rights,
Governments are instituted among Men, deriving their just powers
43
from the consent of the governed”. Regăsim în această frază de la
începutului Declarației sintetizată întreaga filozofiei a lui John Locke.
Mai departe, Constituția Statelor Unite stabilește pe această bază
separația puterilor în stat, singurul mecanism prin care absolutismul
poate fi evitat.
2 Republicanismul clasic
Teoretizarea regimurilor politice începe în Antichitatea greacă, la
Atena. În Republica, Platon descrie ciclicitatea regimurilor politice și
motivele decadenței lor. Aristotel, în Politica, demonstrează că nu
există regimuri pure, în varianta în care Platon le prezentase; în
realitate, un regim politic combină elemente care aparțin și celorlalte
regimuri. Cel mai bun regim politic este politeia, adică republica.
Polybius, un istoric grec al perioadei elenistice, consideră că
republica, așa cum a fost prezentată de Aristotel, se potrivește cel
mai bine Republicii Romane. De aici Părinții Fondatori se vor inspira
în alegerea formei de guvernământ americane.
Desigur că nici republica nu este însă o formă de guvernământ
perfectă. Departe de a pretinde aceasta, Părinții Fondatori au
împărtășit multe din temerile pe care autorii greci și romani, în
special Polybius, Plutarch și Sallust, le aveau. Republica necesită o
serie de condiții, printre care cea mai importantă fiind devotamentul
cetățenilor, patriotismul lor și practicarea virtuților civice. Republica
este un bun comun pe care cetățenii sunt chemați să îl apere de
fiecare dată când acesta se află în pericol. Pentru a rezista, republica
are nevoie de cetățeni activi și virtuoși. Corupția, decadența, luxul și
libertinajul sunt principalele motive care au dus la căderea Republicii
Romane. De aceste vicii, care încep să apară odată cu prosperitatea
Republicii, se temeau Părinții Fondatori.
44
trebuia să fie omul clasei de mijloc, cu destul de multă avere astfel
încât să fie independent, dar nu cu atât de multă încât să nu
trebuiască a munci. Acesta este în fond tipul de cetățean dominant în
statele americane.
Mai exista o problemă care era chiar anterioară celor care privesc
virtuțile civice ale cetățenilor, dimensiunea teritoriului, numărul
locuitorilor, stilul lor de viață și averea deținută. Această problemă era
inerentă naturii regimului republican. Dacă teoria drepturilor naturale
legitima doar acea guvernare care proteja drepturile naturale ale
indivizilor, republicanismul împingea în direcția binelui comun.
Tensiunea dintre individualismul drepturilor naturale și binele comun
definit colectiv pare imposibil de soluționat. Dreptul la libertate al
indivizilor, care poarte merge până în direcția contestării stilului de
viață comun și a loialității față de stat, trebuia împăcat cu căutarea
binelui comun. În The Federalist no. 10, Madison răspunde că
existența facțiunilor nu poate fi împiedicată, dar efectele ei negative
pot fi controlate. Definind binele comune ca garantarea drepturilor
naturale ale tuturor indivizilor, problema este soluționată. Scopul
republicii devine astfel garantarea drepturilor naturale ale cetățenilor;
iar existența republicii depinde de loialitatea cetățenilor și practicarea
virtuților civice.
Spre deosebire de monarhie, unde suveranitatea aparține
monarhului, el fiind și autorul legilor, într-o republică suveran este
poporul. Poporului îi revine, prin urmare, sarcina de a alcătui
legislația. Suveranitatea nelimitată însă nu poate garanta în mod
absolut drepturile naturale ale indivizilor. De aceea, suveranitatea
trebuia limitată de o constituție; o constituție dată însă de un popor
suveran.
3 Constituționalismul
Părinții Fondatori au crezut în necesitatea unei constituții scrise pe
care regimul republican să se întemeieze. Pe de o parte, constituția
creează o structură care limitează puterea și, pe de altă parte,
impune o limită suveranității poporului. Drepturile naturale nu pot fi
garantate în afara unui sistem constituțional; exercițiul arbitrar al
puterii a fost una din temerile pe care Părinții Fondatori au încercat să
o înlăture complet odată cu demersul de alcătuire a Constituției.
Ideea Constituției și constituționalismul își au originea de asemenea
în Antichitatea clasică și în gândirea medievală. Natura normelor
constituționale nu este întru totul convențională. În spatele acestora
există un tărâm al Legii Naturale care se descoperă prin exercițiul
45
rațiunii. Legea Naturală, a cărei întemeiere se află în credința
religioasă, este un standard prin care legile adoptate sunt judecate.
Prin urmare, Constituția asigură cadrul în care legislația adoptată
poate fi analizată în conformitate cu standardele Legii Naturale.
Drepturile naturale, republicanismul clasic și constituționalismul sunt
elementele care alcătuiesc teoria politică a ordinii constituționale
americane. Această construcție teoretică complexă, ale cărei
ramificații ideatice merg cu 2000 de ani în urmă, nu a fost schițată
decât în linii generale mai sus. Așa cum afirmam și la începutul
eseului, apariția, dezvoltarea și funcționarea sistemului instituțional
american a fost susținut de sistemul de credințe al coloniștilor veniți
din Lumea Veche. Structura de rezistență a ordinii constituționale
americane se sprijină pe doi piloni, dintre care doar unul a fost
descris în acest eseu. Cel de-al doilea, care a acționat ca un
dispozitiv mental, modelând valorile, normele și comportamentele
oamenilor, își are originea în mare măsură în Reformă și în teologia
legământului (Covenant Theology). Tradiția legământului a fost adusă
în Noua Anglie în prima jumătate a secolului al XVII-lea de către John
Winthrop în comunitatea puritană de pe Coasta de Nord-Est a
Atlanticului. Credința în legământul pe care aceste comunități
puritane îl aveau cu Dumnezeu întărea unitatea oamenilor și dădea
un sens mai adânc noțiunii de comunitate. Nu știm dacă fără
Reformă și teologia legământului ordinea constituțională americană
secularizată ar fi arătat la fel. Nu știm nici dacă experimentul
american ar fi reușit sau dacă ar fi avut loc în acest fel. Istoria
tradițiilor filozofice și religioase ale experimentului american rămâne
un loc al fascinației și un teren asupra căruia investigația intelectuală
se poate apleca.
[1] Acesta este motivul principal pentru care susțin că modelul
constituțional american, în care Președintele are aproape aceleași
puteri ca ale unui monarh (Anti-Federalist Papers), nu poate fi
împrumutat în niciun alt stat. Arhitectura sistemului instituțional
american nu este o creație exogenă, ci una endogenă; a fost
construită de jos în sus, nu impusă de sus în jos, așa cum se
întâmplă în statele care adoptă modelul constituțional american. Însă
viitorul ne va demonstra dacă ne înșelăm sau nu. Funcționalitatea
unui sistem politic, precum și a unui sistem economic, se dovedește
în timp. Colapsarea poate surveni și după câteva decenii.
46
Gânduri la centenarul țării: Constituțiile
României - dialog Ioan Stanomir și Cristian
Pătrășconiu
C.P.: Forme fără fond autentic constituţional sau cu fond, dar un fond
constituţional pervertit?
I.S.:Ele nu sunt chiar forme fără fond, ele au avut utilitatea lor pentru
regimurile respective. Principala lor utilitate a fost aceea de a asigura
exerciţiul violenţei împotriva propriilor cetăţeni şi de a anula echilibrul şi
separaţia puterilor în stat.
47
I.S.: Constituţia din 1923 a devenit un obiect de referinţă pe măsură ce
România interbelică se îndepărta de modelul parlamentar, chiar şi imperfect,
pe care îl practica. Iar Constituţia din 1923, Constituţia Unificării, a fost cu
adevărat un obiect important în dezbaterea publică în momentul în care sa
observat că există o tendinţă de înlocuire a ei cu o Lege Fundamentală cu
caracter autocratic, fapt care s-a şi consumat în 1938.
Incontestabil, Constituţia din 1923 este o Constituţie remarcabilă, dar trebuie
spus că ea rămîne în siajul celei din 1866. Comparată cu alte Constituţii
europene postbelice, contemporane ei, ea este mai puţin inovatoare. De
asemenea, detaliul care trebuie adăugat este următorul: textul Constituţiei
din 1923 a fost subminat de practica aplicării acestui text constituţional,
respectiv de apelul frecvent la starea de asediu. În perioada interbelică se
face uz şi abuz de starea de asediu. Şi o asemenea stare, în pasul următor, are
ca efect suspendarea prevederilor constituţionale.
I.S.: Anul 1859 românesc este întemeiat pe Convenţia de la Paris din 1858.
Cumva împotriva textului acesteia se realizează ceea ce numim „Mica
Unire“ din 1859. E o formă de uniune reală, iniţial – iar din această unire
reală apare ceea ce noi numim astăzi un „stat unitar“. Este un proces care se
desăvîrşeşte între 1862 şi 1864. În 1864 avem prima Constituţie, autocratică
e adevărat, elaborată de români – este vorba de Statutul Dezvoltator al
Convenţiei de la Paris. Iar primul act constituţional dezbătut de români în
deplină libertate este Legea Fundamentală din 1866.
C.P.: Şi, mai apoi, Unirea din 1918 – pe ce stă ea, pe ce va sta în cîţiva ani şi
ce e esenţial de spus, de asemenea, sub raport constituţional, despre aceast
48
moment istoric?
I.S.: Întîi, că Unirea din 1918 este o succesiune de uniri, consumate prin acte
juridice cu valoare constituţională. Unirea Basarabiei, Unirea Bucovinei şi,
în fine, Unirea de la 1 decembrie 1918, cu Transilvania. Fiecare dintre aceste
acte este rezultatul unei voinţe liber exprimate a românilor din aceste
provincii. Ele au drept corolar transformarea structurii României din Vechi
Regat în Românie Mare. Aceasta este, foarte simplu spus, istoria, în borne
majore, pentru anul 1918 – un an al conturării unităţii naţionale pornind din
martie pînă în decembrie.
I.S.: Punctul tare este simbolismul – aceasta este Constituţia României Mari.
49
Slăbiciunile ei ţin de această incapacitate de a accepta diversitatea, sub
raport juridic şi politic. Modelul centralizat, în modesta mea opinie, nu este
un model ideal, cu atît mai puţin atunci cînd este un model al unui stat
unitar-centralizat, suficient de rigid cum era România Mare. În epocă s-a
considerat că acest model este unicul acceptabil, din raţiuni diverse. Pe de o
parte, tradiţiile juridico-politice ale Vechiului Regat; pe de altă parte,
presiunea Uniunii Sovietice şi, respectiv, a Ungariei şi Bulgariei. Se
considera ca un compromis în privinţa unităţii statului este un atac direct la
adresa naţiunii române.
C.P.:Cum s-a făcut efectiv această Constituţie a Marii Uniri? Care a fost, să
50
zic aşa, foaia de parcurs – în marile sale repere – a acestui document?
51
C.P.: Şi, tot în materie de design constituţional, cum sunt puterile în stat,
cum relaţionează ele?
C.P.: Şi cea de-a treia putere? Una care nu are pregnanţă publică mare de
regulă şi care are şi o presă oscilantă dar care, în sistemul de putere, este, de
fapt, foarte importantă?
C.P.: Ce dihanii scot capul odată cu 1938, atunci cînd Constituţia României
Mari e înlocuită?
I.S.: 1938 este punctul terminus al unei evoluţii care îşi are originile în anii
1930. Deja după restauraţia lui Carol al II-lea se făceau demersuri pentru
regîndirea constituţională prin acordarea unui rol central monarhului. La
1938 nu mai putem vorbi de o monarhie constituţională, vorbim de o
monarhie autoritară şi de un regim care are valenţe totalitare, pentru că este
un regim care va permite şi instituirea primului partid totalitar din România,
Frontul Renaşterii Naţionale.
52
C.P.: Şi, mai apoi?
C.P.: Dar mai avem încă trei ani de viaţă – este adevărat, în condiţii speciale
– pentru Constituţia României Mari...
I.S.:Este adevărat, dar detaliile fac diferenţa: e singura Constituţie din istoria
noastră care stă în vigoare în două momente istorice diferite, dar pentru al
doilea moment, cei trei ani 1944-1947, avem de-a face cu o repunere parţială
a Constituţiei din 1923 coroborată cu Constituţia din 1866. Înaltul Decret
Regal vorbeşte acolo de o repunere parţială a actului constituţional din 1923,
făcînd referire şi la cel anterior, din 1866 – acesta este, tehnic şi faptic,
adevărul.
Ceea ce nu se repune în vigoare sunt două capitole importante: cele
referitoare la puterea legislativă şi la puterea judecătorească.
Pe de o parte, puterea legislativă continuă să fie exercitată de către guvern
prin decrete-lege, iar în privinţa puterilor judecătoreşti, inamovibilitatea
magistraţilor, suspendată la 1938, este suspendată în continuare. Coroborate,
aceste dispoziţii înseamnă două lucuri: cel care conduce guvernul, respectiv
Partidul Comunist Român după 6 martie 1945, are posibilitatea de a epura
întreg aparatul administrativ şi, de asemenea, poate, tot prin epurări, să
controleze puterea judecătoarească. Pentru că Ministrul Justiţiei, respectiv
Lucreţiu Pătrăşcanu, are drept de acţiune disciplinară faţă de magistraţi.
C.P.: Şi apoi, după 31 decembrie, 1947, avem, cum se spune uneori, un vid
constituţional?
I.S.: Nu chiar. Avem o republică populară care îşi are Constituţia în primele
53
luni din 1948. Nu e propriu-zis un vid constituţional.
C.P.: Actul marcant, pentru noul regim, cel comunist, e 13 aprilie 1948.
Cîteva luni este, strict constituţional, multă indistincţie?
I.S.: Este greu de spus. Pentru că ea apare într-un context unic, irepetabil – al
monarhiei constituţionale din România Mare. Iar tragedia României de după
1989 nu este că nu a pus automat în funcţiune Constituţia din 1923, ci că a
ratat şansa de a gândi ceva autentic democratic şi constituţional în 1990 şi
1991. Iar aceasta s-a legat de poziţia hegemonică a Frontului Salvării
Naţionale.
54
Combat Veteran Spurlock To Challenge
Fleischmann In 3rd District House Race
Wednesday, March 28, 2018
He is the recipient of the Legion of Merit, two Bronze Stars, and the
Defense Meritorious Service Medal with a total of over 50 ribbons and
medals earned before retiring earlier this week, as a Major, after 34
years of service. With his military career officially behind him, he said
he has set his sights on serving this nation in the U.S. House of
Representatives.
55
place that means so much to me. I literally helped build the city of
Chattanooga when I laid the bricks on the Riverwalk, the Walnut
Street Bridge, and the Chattanooga Discovery Museum years ago. Our
government is dominated by career politicians who are disconnected
from their constituents and have no clue what the average American’s
life is really like. I am an average American. I am a proven leader. I
am not beholden to lobbyists and corporations. And, I believe every
individual resident of Tennessee District 3 is equally important and
deserves equal and honest representation.”
Share7K
56
(Foto: Facebook Liviu Dragnea)
Ca să privești, dinăuntrul sau din afara țării, spre România și să începi să
vezi bogăție, autostrăzi, spitale la standarde internaționale, școli moderne,
mortalitate infantilă scăzută ar trebui să porți nu ochelari de cal, ci ochelari
de realitate virtuală. Cu toate acestea, Liviu Dragnea vrea o lege
antidefăimare, care să îi facă să „plătească” pe cei care strică imaginea
României, vorbind despre ceea ce văd și ceea ce trăiesc într-o țară stricată cu
cinism de clasa conducătoare. Înainte să acuze europarlamentari și jurnaliști
„soroșiști”, șeful PSD ar trebui să se îndrepte urgent asupra celui mai feroce
agent de defăimare a României: Statistica.
Într-un exercițiu susținut de manipulare, cel mai votat partid din România
încearcă să le inoculeze oamenilor ideea că problema este reprezentată de
cuvintele celor care vorbesc despre hoție, nedreptate, lipsa de oportunități,
sărăcie, nu de realitățile care stau în spatele cuvintelor.
Să vorbim așadar despre 10 dintre realitățile sumbre ale României de astăzi,
așa cum rezultă ele din rapoarte oficiale:
1. Sărăcia: Potrivit Eurostat, 38,8% din populația țării trăiește în risc de
sărăcie și excluziune socială, România aflându-se pe locul doi la acest
capitol după Bulgaria, unde procentul este de 40,4%. Un raport realizat de
organizația World Vision arată că, în țara unde 44% din populație trăiește la
țară, 1 din 10 copii din mediul rural merge seara flămând la culcare.
2. România este pe primul loc din UE în ceea ce privește analfabetismul
funcțional. Acest lucru înseamnă că 42% dintre elevii români de 15 ani care
au dat testele internaționale PISA nu pot înțelege mesajul unui text, deși știu
să citească, și nu pot face raționamente simple. Drept urmare, ei nu vor avea
acces la locuri de muncă în care li se cere o calificare superioară, un lucru cu
atât mai grav cu cât în viitor multe dintre job-urile de joasă calificare vor
dispărea din cauza automatizării, iar România este extrem de vulnerabilă în
această privință. Cu toate acestea, România alocă cel mai mic procent din
57
PIB educației, 2,98% pe 2018, față de media europeană care este de 5,4%.
3. România are cea mai mare rată a mortalități infantile din Uniunea
Europeană. Concluzia nu vine de la George Soros, ci a fost prezentată în
2017, de Institutul Național de Statistică, într-un raport ce include date
Eurostat din 2015. 7,6 dintr-o mie de copii români mor înainte să
împlinească un an, în timp ce în Slovenia rata mortalității infantile este de
1,6 la mie.
4. Mamele adolescente. România este pe locul al doilea din Europa în ceea
ce privește nașterile în rândul adolescentelor cu vârste cuprinse între 15 și 19
ani. Cu 34 de nașteri la 1.000 de adolescente, este depășită în această
privință doar de Bulgaria, cu 36,8 de nașteri la mia de adolescente. În anul
2015, 676 fete cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani au devenit mame, relevă
un raport al organizației Salvați Copiii.
5. Morții de pe șosele. Suntem pe locul al doilea, după Bulgaria, în altă
statistică persoanelor decedate în accidente rutiere: rata este de 97 de
persoane la un milion de locuitori în România și doar un pic mai crescută, 99
de persoane la un milion de locuitori, în Bulgaria, conform unui comunicat
al Comisiei Europene. Una dintre cauzele principale - lipsa infrastructurii.
6. Invers proporțional cu numărul deceselor este cel al kilometrilor de
autostradă: 747, potrivit Eurostat. Bulgaria are 740, cu șapte mai puțini, la
o suprafață de două ori mai mică.
7. Infecțiile nosocomiale. Tinerii de la Colectiv au fost salvați din incendiu
ca să moară în urma infecțiilor contractate în spitalele care, potrivit
ministrului Sănătății de atunci, Nicolae Bănicioiu, îi tratau „ca în Germania”.
După tragedia de la Colectiv a început să se vorbească pentru prima dată
despre infecțiile intraspitalicești și să circule în spațiul public cifre oficiale.
Institutul Național de Sănătate Publică arată că în perioada 2010-2015 au
existat 57.000 de cazuri de infecții nosocomiale, dintre care 12.310 în 2015,
în condițiile în care foarte multe dintre aceste rămân neraportate.
Supraviețuitorii de la Colectiv au vorbit despre suferința prin care au trecut
din cauza bacteriilor luate din spitatele românești. Adina Apostol a avut
arsuri pe 50% din suprafața corpului, a stat o lună în comă și a fost salvată în
Belgia unde a ajuns cu nu mai puțin nouă bacterii luate din spitalul Elias.
„Două erau rezistente la antibiotice, medicii belgieni nu mai văzuseră așa
ceva”, a povestit Adina.
8. Criza imunoglobulinei, cea mai recentă din sistemul sanitar, este
elocventă pentru criza sănătății din România. Ca să facă rost de substanța
vitală pentru pacienții cu imunodeficiențe, Ministerul Sănătății a fost nevoit
să activeze mecanismul de protecție civilă prin care cere ajutor țărilor UE și
NATO. A obținut o ofertă de 10.000 de doze, 50 de kilograme, din partea
58
Austriei, însă această cantitate rezolvă problema doar pe termen scurt.
9. Direcția Mari Contribuabili din cadrul ANAF nu a valorificat în anul
2016 niciun bun pus sub sechestru. „Există întârzieri semnificative între
momentul sechestrării bunului, momentul evaluării de către un expert
ANEVAR și,ulterior, momentul valorificării bunurilor sechestrate;- nu a fost
valorificat niciun sechestru în anul 2016, astfel că sumele încasate la nivelul
DGAMC din valorificarea bunurilor sechestrate sunt de 0 lei;- nu există
reglementări, proceduri operaționale, instrucțiuni etc. referitoare la modul de
stabilire a valorii estimate a bunului sechestrat”, se arată într-un raport al
Curții de Conturi (pg. 74).
10. Exodul românilor. Milioane de români au plecat din cauza greutăților și
lipsei perspectivelor, iar mulți se plâng de cât de greu au dus-o în România.
Oare în opinia lui Liviu Dragnea și acești cetățeni se fac vinovați de
defăimare?
Câţiva termeni din aceste sfere lingvistice ar fi: ATAMAN (din rusă,
ucraineană) – şeful pescarilor; BAIRAM (din turcă) – sãrbãtoare, petrecere;
BAISTRUC (din rusă) – neastâmpãrat; BALABAN (din turcă) – specie de
şoim mic; chefal BEIZADEA (din turcă) – fiu de domn, principe;
BACLAVA (din turcă) – prăjitură preparată din foi de plăcintă, nuci sau
migdale şi miere ori sirop de zahăr; BUGEAC (din turcă.) – câmpie, stepă;
BUHALCÃ – unealtă folositã la speriatul peştilor; CATAROI (din
neogreacă) – rãceală, gripă, gută; deviaţie de sens: bolovan; CEAMUR (din
59
turcă) – amestec de argilă şi paie, folosit la tencuitul caselor; CHERHANA
(din turcă) – depozit pentru peştele proaspăt; CIUŞCĂ (din bulgară) – ardei
iute; CHIOI (din turcă) – sat; CHIPCEL (CHEPCEL) (etimologie
necunoscută) – plasă de pescuit în formã de lingură; CIORTAN (din turcă) –
crap sub 1 kg; CIUTAN (etimologie necunoscută) – puşti, copil (posibil
“ciut” – animal tânăr, căruia nu i-au crescut coarnele); CODOLÃ
(etimologie necunoscută) – frânghie utilizată la confecţionarea uneltelor
pescăreşti; CRIVAC (etimologie necunoscută) – nervure, coasta unei bărci;
CEAIR (din turcă) – vale, păşune; GHIONDER (din turcă) – prăjină care
atinge fundul apei şi serveşte la împinsul unei bãrci; LOTCÃ (din turcă) –
barcă mare, de 16 – 23 de crivace; MINCIOC (din rusă, slavă) – unealtă sub
forma unei plase mai mici cu coadă pentru scoaterea peştelui din apã;
NALBANT (din turcă) – fierar, potcovar; SARAILIE (din turcă) – prăjitură
din foi rulate de plăcintă, cu umplutură de nuci, de alune, de migdale,
îmbibată cu sirop de zahăr sau cu miere. Seralie – ceea ce ţine de palatal
sultanului;TALIAN (din rusă, neogreacă) – plasă de pescuit;
Sufixele de origine turcească (spre a aborda doar acest aspect) s-au dovedit
ele însele productive, ne explică cadrul didactic. Astfel: Sufixele -giu, -ciu <
tc. ği, či: formează substantive sau adjective, indicând meseria,
îndeletnicirea, deprinderea, ocupatia (abagiu, boiangiu, cafegiu, cherestegiu,
ciubucciu, conacciu, dughengiu, giuvaergiu, harabagiu, herghelegiu, iaurgiu,
papugiu, pastramagiu, simigiu, tinichigiu, tutungiu, zarzavagiu etc.) sau o
trăsătură negativă a personalitătii, un nărav (haramgiu, mascaragiu, tertipgiu,
zorbagiu etc.).
Sufixul -íu < tc. -i formează adjective, indicând nuante: conabiu, fistichiu,
havaiu, limoniu, naramgiu;
Sufixul -lâc, -lic < tc. –lyk, productiv, formează mai ales nume abstracte
exprimând: o stare generală (hagialâc, surghiunlâc), o calitate (caraghiozlâc,
hainlâc, mucalitlâc, siretlic), o ocupaţie şi folosul/rezultatul acesteia
(hamalâc, samsarlâc).
60
61