Sunteți pe pagina 1din 14

Cuprins

INTRODUCERE……………………………………………...2
ETICA PROFESIONALĂ A COLABORATORULUI DE POLIȚIE…..3

CONCLUZIE…………………………………………………………….5

BIBLIOGRAFIE………………………………………………..…6

1
INTRODUCERE
Ideea codurilor deontologice este foarte răspîndită în Occident, fiecare profesie îşi are propriul
său cod: de la cei ce lucrează în domeniul relaţiilor cu publicul pînă la cei din serviciile funerare,
existînd chiar o modă printre corporaţii şi companii să-şi scrie propriul lor cod, să-l afişeze şi să-l
facă public. Aceste coduri au cunoscut o evoluţie vertiginoasă, de la primul cod de etică adoptat
în 1847 de Asociaţia Medicală din SUA pînă în secolul XX, cînd a ajuns să fie un indiciu al
profesionalismului1 . În ultimii ani în condiţiile unei activităţi poliţieneşti dezvoltate,
fragmentată în diferite specializări şi pragmatizată pînă la maximum, a apărut necesitatea
formării unui nou sistem etico-normativ şi valoric care ar fi un mecanism eficient în
restructurarea democratică a societăţii noastre. Anume colaboratorului de poliţie îi revine un rol
determinat în realizarea imperativelor etice, mai întîi a celor generale şi, nu în ultimul rînd, a
celor profesionale, stabilind o unitate dialectică dintre ştiinţific şi moral, între aprecierea
prioritară a valorii vieţii şi principiul justeţei şi echităţii, dictat de interesele socio-economice. În
faţa activităţii poliţieneşti contemporane erau un şir de contradicţii şi dileme, soluţionarea cărora
necesitau elaborarea unor norme deontologice, care ar ajuta colaboratorul de poliţie în actul de 1
Codul de etică adoptat în 1847 de Asociaţia Medicală din SUA, luare a unor atitudini şi decizii
determinante, reieşind din responsabilitatea sa morală şi profesională, dar obligatoriu în favoarea
siguranţei şi beneficiului cetăţeanului. De aceia a fost bine venită ideea adoptării unui cod de
conduită pentru poliţişti. Odată cu elaborarea codului de etică şi deontologie poliţienească sa
contribuit la rezolvarea unor probleme de natură etico-morală ale activităţii lucrătorului de
poliţie, probleme inevitabile în perioada de tranziţie de la o rînduire socială la alta. Deoarece
poliţia este un organ armat al administraţiei publice centrale şi locale (cap. II, art 2),
colaboratorul de poliţie este un funcţionar public ceea ce ne permite de a face o asociere cu
cuvîntul deontologie poliţieneacă în ştiinţa administrativă unde s-au formulat mai multe obligaţii
cu caracter moral dintre care unele au dobândit şi caracter de obligaţii profesionale. De fapt, ce
este codul deontologic? Este un contract dintre sectorul sau profesia respectivă şi societatea pe
care o deserveşte, şi nu, după cum cred unii, o carte de reţete pe care o citeşti cînd stai în faţa
unei dileme. Codul deontologic al poliţistului sporeşte simţul comunităţii, simţul apartenenţei la
un grup ce împărtăşeşte aceleaşi valori şi are aceeaşi misiune, în societate

2
ETICA PROFESIONALĂ A COLABORATORULUI DE POLIȚIE
Odată cu începutul existenţei sale sociale, umanitatea a simţit nevoia stabilirii şi respectării
unor anumite reguli care făceau ca traiul într-o colectivitate să fie civilizat. Aceste reguli n-au
îngrădit niciodată libertatea individului ci, în mod paradoxal, aceșta cunoscându-le, ştiind cum
trebuie să se poarte în diferite situaţii au devenit oameni educați, acceptati şi respectat de semenii
săi, scăpând de complexe, căpătând siguranţă de sine, lăsându-şi personalitatea să se dezvolte1.
Etica este la rîndul său una dintre științele sociale ce studiază acest fenomen, și anume
comportamentul uman. Din punct de vedere etimologic, "etica" provine de la cuvintele greceşti:
ETHOS (Homer) = primordial, patrie, locuinţă, loc de întâlnire, locul natal, obiceiuri, caracter;
ETHIKE (Aristotel) = ştiinţa cunoaşterii.Din "ETHOS" a derivat cuvântul "ETHICOS", cu
sensul "din sau pentru morală", utilizat de greci atunci când discutau despre principiile
comportamentului uman. Pentru început, putem considera etica ca fiind ştiinţa ethosului (a
moralei), a binelui/răulu (Socrate, Platon, Cicero), a fericirii, a virtuţii (Aristotel), a plăcerii
(Aristip), a idealului social. Etica a apărut ca ramură distinctă a cunoaşterii, datorită lui Socrate.
Ca disciplină ştiinţifică ea există din timpul lui Aristotel, care a ridicat etica la nivelul "demnităţii
ştiinţelor"2. Etica este definită ca "ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu
legăturile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială;
totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei clase sau societăţi".
reprezintă forma de cunoaştere şi legitimare în conştiinţă prin intermediul normelor şi
imperativelor morale, a unor acte şi fapte omeneşti.Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală,
au origini şi substanţe diferite. Etica este teoria şi ştiinţa moralei, în timp ce morala reprezintă
obiectul de studiu al eticii. Denumirea de etică este de origine greacă în timp ce morala îşi are
originea în cuvîntul latin mos-moris (morav-moravuri), de unde a apărut şi termenul moralis,
etimonul modern al termenului morală3. Deci prin etică și morală înțelegem totalitatea
convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate înprincipii, norme, reguli
determinate istoric şi social, care reglementează comportamentul şi raporturile indivizilor între
ei, precum şi dintre aceştia şi societate (familie, grup, naţiune, societate), în funcţie de
categoriile: bine, rău, datorie, dreptate, nedreptate şi a căror respectare se întemeiază pe
conştiinţă şi opinie publică, la rîndul său aici ne putem referi desigur și la un șir de principii care

1
http://documents.tips/documents/deontologia-politieneasca.html# Articol: Etica și deuntologia. Vizitat pe
17.10.2016, h18:05
2
Crivenchi A. Indicații metodice. Etica și deontologia juridică.Chilinău, 2015, p.5.
3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Etic%C4%83 Etica. Vizitat pe 17.10.2016, h. 18:10.
3
sunt bazate pe distinctia dintre bine și rău. Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să
decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care le sunt motivaţiile morale în
acţiunile lor. Așadar, etica profesională reprezintă, în primul rind, niște norme morale specific
exponenților profesiei de polițiști în cazul dat4. La rîndul său toate aceste norme, de
reglementarea a comportamentului polițistului sunt stipulate în codul deontologic a polițistului,
și respectarea acestui cod este obligatorie pentru toți angajații atestați ai organelor afacerilor
interne ale Republicii Moldova, însă în opinia mea cred ca nu numai pentru angajații atestați dar
și pentru studenții academiilor și instituțiilor de specialitatea dată. Deontologia polițienescă este
definită ca un ansamblu de norme care reglementează raporturile dintre polițiști, pe de o parte, și
dintre polițiști și cetățeni din altă parte. Scopul deuntologiei polițienești este să impună, tuturor
lucrătorilor din cadrul MAI o gamă de principii, prin educație, instruire și supraveghere să
devină o parte organică a crezului fiecărui polițist, care să conducă la o mai puternică implicare
în muncă și la o conduit responsabilă5. Valorile ce dominează activitatea polițienească sunt:
integritate și loialitate față de instituția din care face parte; respect pentru ordine și lege;
solicitudinea; imparțialitatea și responsabilitatea; professionalism și discreție.

In mod traditional, politistul este considerat de catre comunitate un simbol al legalitatii si al


ordinii, intreaga lui munca fiind guvernata de un set de norme si principii de etica si deontologie,
care trebuie sa se reflecte atat in viata profesionala, cat si in cea personala. Prin urmare, in
comportamentul sau atat in familie, cat si in societate, politistul trebuie sa se arate demn de
consideratia si increderea oamenilor din jur, impuse de profesia exercitata. Potrivit Articolului 1
din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, O.N.U., 1948, „Toate fiintele umane se nasc
libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa
se comporte unele fata de celelalte in spiritul fraternitatii”6. Din acest motiv, comportamentul
politistilor trebuie sa fie in stransa concordanta cu principiile ce stau la baza relatiilor
interumane, precum egalitatea, impartialitatea si nediscriminarea, integritatea morala si respectul.
Astfel, indiferent de natura relatiilor in care este implicat, politistul trebuie sa se comporte
civilizat si sa dea dovada de amabilitate si solicitudine, adoptand o atitudine politicoasa si ferma.
Deci aici aș putea menționa că polițistul respectînd normele de etice și morale, el practic
răspunde cerintelor colectivitatii in care traieste și își exercită activitatea. Cu atat mai mult,
politistul, care este considerat protectorul ordinii publice si totodata un model de conduita pentru
ceilalti, trebuie sa aiba mereu o atitudine de integrare in societate si de respectare a normelor
acesteia, dînd dovada de sinceritate, amabilitate, solicitudine si respect pentru cei din jur.

4
Stamin Ș. Creangă C. Ghidul Deuntologiei Polițienești. Academia Ștefan cel Mare, a MAI, al RM, 2004, p.30.
5
Guțuleac V. Drept Polițienesc. Chișinău: S. n., 2015, p.307.
6
Declaratia Drepturilor Omului. Adoptată la 10 decembrie 1948 de către Adunarea Generală a O.N.U, art.1.
4
Activitatea politiei constituie serviciul public specializat, care se realizeaza in interesul persoanei
si comunitatii, precum si in sprijinul institutiilor statului. Respectul unui politist fata de cetateni
se manifesta atat prin utilizarea regulilor de politete moderata (fara familiarisme), cat si prin
evitarea oricarei manifestari discriminatorii, legate de rasa, nationalitate, origine etnica, limba,
religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere, varsta, origine sau statut social. Comunitatea
asteapta de la politist un comportament exemplar, adecvat profesiei sale si respectand el insusi
normele legale si nefolosind in mod abuziv prerogativele functiei sale (folosirea girofarului fara
motiv legitim etc.). Politistul trebuie sa fie perceput, in primul rand, ca protector al comunitatii si
al cetateanului. Este esential ca acesta sa fie un bun comunicator si mediator al conflictelor, cu o
autoritate personala construita si recunoscuta de opinia publica. De asemenea, politistul trebuie
sa constientizeze, in toate imprejurarile, faptul ca este platit din bani publici si se afla in serviciul
cetatenilor, situatie ce impune un comportament adecvat in toate imprejurarile. Indiferent de
tinuta, fie ea e serviciu sau civil, acesta trebuie sa incurajeze in societate respectarea legii, sa
sustina si sa implementeze masurile care sa impiedice manifestarea infractionalitatii. Politistul
trebuie sa fie disponibil si sa intervina oricand ia cunostinta despre atingerea adusa vreuneia
dintre valorile aparate de lege, indiferent de situatie si de momentul constatarii acesteia; el
trebuie sa aiba capacitatea de a asculta si de a rezolva problemele celor aflati in dificultate, ori de
a indruma catre alte autoritati cazurile care se situeaza in afara competentei ori atributiilor sale.
Astfel, chiar si in viata privata, politistul trebuie sa reactioneze atunci cand siguranta cetatenilor
este amenintata in spatiul public, fiindca intotdeauna este mai bine sa previi raul decat sa repari
ulterior daunele provocate de acesta. De cele mai multe ori, politistul este tratat de catre cetatenii
obisnuiti in mod diferit, in sensul ca ii sunt pretinse asteptari ridicate in ceea ce priveste
comportamentul moral si codul de onoare. Luand permanent contact cu diverse persoane –
victime, martori, infractori, jurnalisti etc., putem spune ca politistul „munceste in vazul tuturor”,
si se afla deci mereu in atentia publicului. Este asadar nevoie ca politistul sa fie politicos, calm,
hotarat, rabdator, conciliant si mai presus de toate, integru, mai ales in viata personala. Aceasta
ultima valoare, integritatea, este o valoare fundamentala care se bucura de o atentie deosebita din
partea cetatenilor si a autoritatilor, constituind o masura a succesului si bunei functionari a
politiei. De aceea, orice incalcare a acestei valori in societate, orice comportament al politistilor
care trece dincolo de granitele legilor (pe care de fapt trebuie sa le aplice si sa le apere), aduce
atingere credibilitatii politiei, atat in plan intern, cat si in plan extern, intrucat actiunile politistilor
sunt vazute in orice imprejurare, ca indicatori de comportament a intregii organizatii. De aceea,
devierile comportamentale ale membrilor politiei – coruptia, folosirea excesiva a fortei, traficul
de droguri, consumul abuziv de alcool si starile de ebrietate, abuzul etc., sunt vazute ca actiuni
colective cu efecte devastatoare asupra imaginii intregii organizatii, ducand la scaderea increderii
5
cetatenilor si a autoritatilor in politie. Astfel, politistul trebuie sa fie constient ca activitatea lui se
afla sub atenta observare a publicului. Acesta este perceput ca fiinta generatoare de atitudini,
care poate face bine sau rau, poate aproba sau dezaproba anumite situatii si, din aceste cauze,
poate fi cautat sau evitat. Pe langa integritate, politistul trebuie sa manifeste sociabilitate in
relatiile cu ceilalti, precum si politete, ca materializare in comportamentul si atitudinile lui, a
unui nivel de cultura si civilizatie corespunzator (asa cum spunea La Bruyére, „politetea, chiar
daca nu inspira intotdeauna bunatate, echitate, toleranta, recunostinta, produce cel putin aparenta
tuturor acestora si face pe om sa para in afara asa cum ar trebui sa fie inauntru”)7. Nu trebuie
uitat din vedere faptul ca in viata personala, politistul nu trebuie sa se izoleze de prieteni, ba
dimpotriva, este normal ca acesta sa participe la serate, petreceri si alte activitati sociale. Totusi,
fiecare actiune a lui in comunitate are consecinte semnificative in perceptia opiniei publice,
motiv pentru care este recomandat ca politistul sa nu frecventeze in mod regulat localuri, baruri
care nu functioneaza in conformitate cu legea sau unde se desfasoara afaceri ilegale. Mai mult
decat atat, politistul trebuie sa isi selecteze prietenii cu atentie, astfel incat, prin contactele cu
acestia, reputatia si activitatea lui sa nu ii fie compromise.

Deci aș putea menționa că în activitatea s-a profesională polițistul trebuie să se conducă de un


șir norme etico-morale la baza cărora stau principii ce îl vor ajuta să manifeste un comportament
moral și demn de respect din partea cetățenilor. Principiile care guverneaza conduita
profesionala a politistului sunt stipulate în codul de etică și deuntologie a polițistului.

1) legalitatea - in exercitarea atributiilor sale politistul este obligat sa respecte legea, precum si
drepturile si libertatile constitutionale ale persoanelor acest principiu este un principiu
fundamental care stă la baza activității polițienești, respectarea acestui principiu se realizează
prin cunoașterea temeinică de către lucrtori a prevederilor legale, precum și a regulamentelor
specific, autocontrol în desfășurarea acțiunilor și controlul ierarhic.

2) egalitatea, impartialitatea si nediscriminarea - in indeplinirea atributiilor profesionale


politistul aplica tratamente egale tuturor persoanelor, luand aceleasi masuri pentru situatii
similare de incalcare a normelor protejate de lege, fara a fi influentat de considerente etnice, de
nationalitate, rasa, religie, opinie politica sau de orice alta opinie, varsta, sex, orientare sexuala,
avere, origine nationala, sociala sau decurgand din orice alta situatie. Principiul egalității,
imparțialității și nediscriminării trimit în mod cel mai direct la ceea ce înseamnî etică și
deuntologie polițienească. Egalitate reprezintă principiul potrivit cărui tuturor oamenilor li se

7
Tarsolea C. Politia si societatea – Perspective socio-umane, Editura Eclipse, Buzau, 1998, p. 118.
6
recunosc aceleași drepturi și îndatori prevăzute de regula de drept, acest principiu presupune,
așezarea de către polițist pe acelaș nivel a tuturor persoanelor indifferent de împrejurările
profesionale în care intră în legătură cu acestea, această modalitate de atîrnare egală este
considerată drept un atribut esențial al statului de drept. Imparțialitatea reprezintă calitatea de a
fi obiectiv. Imparțialitatea este calitatea fundamental certă a unui polițist, polițistul trebuie sp
evite toate activitățile care sugerează că măsurile sale ar ute fi influențate de factori externi
precum relația personal cu o parte din procesul penal sau contravențional8. Imaprțialitatea
presupune și ca lucrătorii poliției să se abțină de la toate activitățile exterioare poliției, care ear
împiedica să-și îndeplinească imparțial misiunea. Nediscriminarea presupune omiterea oricăror
diferențe, excluderi, limitări sau preferințe în ceea ce privește acordarea drepturilor de către
actele normative, ca și exercitarea efectivă a acestorea în condiții de deplină egalitate de către toți
oamenii9.

3) transparenta - consta in deschiderea pe care politistul trebuie sa o manifeste fata de societate


in limitele stabilite de reglementarile politienesti. Acest principiu se află la baza structurilor de
ordine și securitate publicăde tip democratic. În opinia mea aș putea spune că transparența
presupune un set de instrumente, acțiuni prin care organelle polițienești își dău socoteala în fața
cetîțenilor cu privire la activitatea desfășurată în cadrul serviciiului polițienesc. Prin transparenţă,
organelle polițienești pot reda increderea cetăţenilor in activitatea lor. Transparenţa in luarea
deciziilor intăreşte natura democratică a instituției date şi increderea publicului in administraţie.
Oamenii trebuie să ştie că ceea ce văd este ceea ce primesc, să poată compara promisiunile cu
realitatea. Fără această incredere acordată de către public, instituția dată işi pierde legitimitatea şi
reprezentativitatea.
4) capacitatea si datoria de exprimare - reprezinta posibilitatea politistului de a analiza
situatiile profesionale pe care le intalneste si de a-si exprima punctul de vedere, potrivit pregatirii
si experientei sale, pentru a imbunatati calitatea si eficacitatea serviciului politienesc cu privire la
acestea. În virtutea acestui principiu polițistului îi apare obligativitatea de aș-i exprima motivate
eventualele dezacorduri față de decizii care privesc problem de serviciu și de a adduce la
cunoștință superiorului observații bazate pe norme legale și pe experiența profisională 10. Și în
aplicarea acestui principiu în opinia mea se vor opserva totalitatea normelor morale si etice de
care se conduce acest colaborator de poliție.

5) disponibilitatea - presupune interventia politistului in orice situatie in care ia cunostinta


despre atingerea adusa vreuneia dintre valorile aparate de lege, indiferent de momentul

8
Guțuleac V. Drept Polițienesc. Op.cit., p.311.
9
Stamin Ș. Creangă C. Ghidul Deuntologiei Polițienești. Op.cit., p.131-132.
10
Guțuleac V. Drept Polițienesc. Op.cit., p.314.
7
constatarii acesteia, capacitatea de a asculta si de a rezolva problemele celor aflati in dificultate
ori de a indruma catre alte autoritati cazurile care se situeaza in afara competentei ori atributiilor
sale. Prin acest principiu înțelegem ca în orice moment cînd este necesitate de colaboratorul dat,
neimportînd ca se aflcă în concediu sau timp liber, el trebuie să fie disponibil și să reacționeze la
chemările inopenante. În timp liber însă disponibilitatea se manifestă prin ascultarea tentă a
cetățenilor , încercînd să resolve problemele cu care ei se confruntă oferinduși serviciile într-o
manieră profisionistă11. Disponibilitatea presupune, pe lîngă preziența regulată a polițistului la
serviciu mai presupune si capacitatea de ascultare și înțelegere problemilor cetățenilor aduse la
cunoștință. Aici aș pute să mai adăuga că polițistul la rîndul său, ca să nu încalce acest principiu
este nevoit timpul liber să șil planifice așa ca în orice moment sa fie disponibil la chemările la
serviciu.

6) prioritatea interesului public - se manifesta prin aceea ca pentru indeplinirea atributiilor


functionale politistul acorda prioritate realizarii serviciului in folosul comunitatii. Acest principiu
se manifestă prin aceea că, în exercitarea atribuțiilor funcționale de serviciu, polițistul acordă
întîetatea îndeplinirii serviciului în folosul comunității chear dacă prin aceasta se lezează careva
activități persoanale.

7) profesionalismul - presupune aplicarea corecta si responsabila a cunostintelor teoretice si a


deprinderilor practice pentru exercitarea atributiilor de serviciu. Polițiștii sunt permanent obligți
săși perfecționeze permanent pregătirea de specialitate și să-și dezvolte capacitatea de înțelegere
a problemelor sociale.

8) confidentialitatea - determina obligatia politistului de a garanta securitatea datelor si


informatiilor obtinute in exercitarea autoritatii conferite de lege;

9) respectul - se manifesta prin consideratia pe care politistul o acorda persoanelor, colegilor,


superiorilor, subordonatilor, drepturilor si libertatilor acestora, institutiilor, legilor, valorilor
sociale, normelor etice si deontologice;

10) integritatea morala - presupune adoptarea unui comportament conform normelor etice
acceptate si practicate in societate;

11) independenta operationala - consta in indeplinirea atributiilor si misiunilor potrivit


competentelor stabilite pentru nivelul ierarhic pe care il ocupa in cadrul politiei, fara imixtiunea
ilegala a altor politisti, persoane sau autoritati;

12) loialitatea - se exprima prin atasamentul fata de institutie si valorile promovate de aceasta,
adeziunea constienta manifestata de catre politist, din proprie initiativa, fata de obiectivele

11
Ibidem, p.315.
8
institutiei, respectul fata de ierarhia institutiei, onestitate in relatiile interpersonale, respectul fata
de adevar si dreptate, constiinciozitate in indeplinirea atributiilor, respectarea angajamentelor
asumate, asigurarea confidentialitatii informatiilor obtinute in procesul muncii12.

La rîndul său codul deontoligic al polițistului mai prevede și alte activități:

Recrutarea, formarea şi competenţele personalului poliţiei

Angajarea unui colaborator al poliţiei trebuie să fie efectuată în virtutea competenţelor


specifice şi a unei experienţe personale, ce ar corespunde atît obiectivelor poliţiei, cît şi funcţiei
concrete. În cadrul poliţiei vor fi recrutate doar persoanele demne de respectul populaţiei.
Selectarea se va desfăşura pe bază de concurs, ţinîndu-se cont de criteriile obiective şi
nediscriminatorii, precum şi de alte calităţi umane necesare în activitatea poliţiei. Personalul
poliţei trebuie să dea dovadă de capacitate înaltă în comunicarea cu populaţia, suficientă pentru
exercitarea sarcinilor de serviciu, conform funcţiei deţinute, şi, dacă e cazul, de aptitudini de a
dirija şi de a organiza activitatea poliţienească. În afară de aceasta, e necesar ca poliţiştii să
cunoască problemele sociale, economice şi culturale, caracteristice atît Republicii Moldova în
ansamblu, cît şi unităţii teritoriale în care îşi exercită activitatea în particular. Persoanele trase
anterior la răspundere penală nu pot pretinde la exercitarea unei funcţii poliţieneşti. Pregătirea
personalului se va efectua în funcţie de obiectivele poliţiei, respectînd principiile fundamentale,
aşa ca: statul de drept, pluralismul democratic şi protecţia drepturilor omului. Pregătirea iniţială
trebuie să fie urmată de instruirea continuă, care include: perfecţionarea, specializarea şi
recalificarea colaboratorilor de poliţie.

Reglementări specifice ale conduitei poliţistului


Orice poliţist, indiferent de funcţia sau gradul deţinut în ierarhia organelor de poliţie, este
integral responsabil de acţiunile sau inacţiunile sale, precum şi de ordinele date subalternilor.
Necesitatea determinării superiorului responsabil de acţiunile sau inacţiunile colaboratorului de
poliţie condiţionează structura ierarhică clară a organelor de poliţie.
Colaboratorul de poliţie este obligat:
a) să verifice în mod sistematic legalitatea operaţiunilor pe care şi le-a propus să le execute;
b) să execute ordinele date în mod regulamentar de superiori, dar este dator să se abţină de la
executarea ordinelor evident ilegale şi să raporteze acest lucru, fără a se teme de eventuale
sancţiuni;
c) să respecte dreptul oricărei persoane la viaţă;

12
Hotărîrea Guvernului Nr. 481 cu privire la aprobrea Codului de etică și deontologie a polițistului din 10.05.2006.
Publicată în Monitorul Oficial Nr.75-78 art. Nr:527. art. 6.
9
d) să-şi îndeplinească misiunile într-o manieră echitabilă, inspirîndu-se, în special, din
principiul de imparţialitate şi de nediscriminare;
e) să adune, să stocheze şi să utilizeze date personale în conformitate cu principiile
internaţionale privind protecţia datelor şi, în special, să se limiteze la ceea ce este necesar pentru
realizarea obiectivelor legale, legitime şi specifice;
f) să vegheze întotdeauna la spiritul drepturilor fundamentale ale fiecăruia, precum şi la
libertatea de gîndire, de conştiinţă, de religie, de exprimare, de reuniune pacifistă, de circulaţie şi
la dreptul asupra bunurilor proprii;
g) să acţioneze cu integritate şi respect faţă de populaţie, ţinînd cont în mod special de
situaţia indivizilor care fac parte din grupuri vulnerabile;
h) să fie în măsură să ateste calitatea sa de membru al organului de poliţie şi identitatea sa
profesională în timpul intervenţiilor;
i) să se opună tuturor formelor de corupţie din poliţie;
j) să informeze superiorii şi celelalte organe competente referitor la toate cazurile de corupţie
din poliţie;
k) să acorde în condiţiile legii, în măsura necesară, susţinere, asistenţă şi informaţii
victimelor şi martorilor;
l) să asigure tratarea individuală a martorilor şi a altor persoane, în special în cazul în care
ancheta vizează crima organizată, violenţa în familie sau alte situaţii în care există riscul de
intimidare;
m) să aplice forţa fizică, mijloacele speciale şi arma de foc numai în cazurile şi în modul
prevăzute de legislaţie;
n) să respecte principiul prezumţiei nevinovăţiei, asigurînd persoanei dreptul de a fi informat
în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înţelege, despre bănuielile formulate împotriva sa şi
despre dreptul său la apărare.
Colaboratorului de poliţie îi este interzis:
a) să aplice, să încurajeze sau să tolereze acte de tortură, tratamente sau pedepse inumane sau
degradante, în orice circumstanţă s-ar afla;
b) să recurgă la forţă, cu excepţia cazurilor de necesitate absolută, şi numai în măsura
necesară atingerii unui obiectiv legitim;
c) să lezeze dreptul fiecărei persoane la viaţa privată, decît în caz de necesitate absolută şi
numai în măsura necesară pentru realizarea obiectivului legitim.
17. Anchetele de serviciu sînt efectuate în temeiul unor bănuieli sau al faptelor ilegale care
au fost săvîrşite de către colaboratorul de poliţie.

10
Arestarea / privarea de libertate de către poliţie
Privarea de libertate a persoanelor trebuie să fie, pe cît posibil, limitată şi aplicată ţinîndu-se
cont de vulnerabilitatea şi necesităţile personale ale fiecărui deţinut. Fiecare privare de libertate
trebuie să fie consemnată legal. Toate persoanele private de libertate trebuie să fie informate într-
un timp cît mai restrîns, într-o limbă pe care o înţeleg, despre motivele juridice care justifică
privarea lor de libertate, despre toate acuzaţiile aduse împotriva lor, despre drepturile de care
beneficiază şi procedura care le va fi aplicată. Poliţistul trebuie să garanteze securitatea
persoanelor puse sub arest preventiv, supraveghind starea sănătăţii, condiţiile de igienă şi
necesităţile de alimentare. Încăperile poliţiei prevăzute pentru acest scop trebuie să aibă o
suprafaţă rezonabilă, să fie iluminate şi ventilate corespunzător şi să ofere condiţiile necesare de
odihnă. Poliţistul trebuie să asigure persoanelor private de libertate posibilitatea de a informa
terţe persoane despre aceasta, de a beneficia de dreptul la un apărător şi, în caz de necesitate, de
un examen medical. Poliţistul trebuie să separe, în măsura posibilităţilor, persoanele private de
libertate, suspectate de comiterea unei infracţiuni, de persoanele private de libertate din alte
motive.
Respectarea dreptului la viaţa privată şi a altor drepturi
Colaboratorul de poliţie este obligat să respecte şi să ţină cont de:
a) dreptul la viaţa privată, la inviolabilitatea corespondenţei şi a domiciliului, cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege;
b) dreptul fiecărei persoane la libertatea de gîndire, conştiinţă şi religie, de exprimare, de
reuniune paşnică, de circulaţie şi dreptul la proprietate, cu excepţia circumstanţelor specifice
prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;
c) starea specifică a reprezentanţilor minorităţilor, a persoanelor vulnerabile, aplicînd
metodele corespunzătoare.
Orice persoană poate pretinde colaboratorului de poliţie respectarea normelor de conduită în
raporturile sale cu acesta.
Integritatea colaboratorului de poliţie este asigurată prin următoarele interdicţii:
a) să tolereze actele de corupţie;
b) să utilizeze abuziv autoritatea publică pe care i-o conferă statutul său;
c) să pretindă sau să accepte bani, bunuri, valori în scopul de a îndeplini sau nu, precum şi de
a se abţine de la îndeplinirea funcţiilor sau să execute indicaţii ce exced competenţelor stabilite
prin fişa postului;
d) să facă uz de calitatea sau funcţia îndeplinită pentru soluţionarea unor interese de ordin
personal.
11
Controlul asupra activităţii colaboratorului de poliţie
Controlul asupra activităţii colaboratorului de poliţie este asigurat de stat şi poate fi exercitat
de instanţele judecătoreşti, precum şi de reprezentanţii societăţii civile. Persoanele care se
consideră lezate în drepturile lor pot contesta acţiunile sau inacţiunile colaboratorului de poliţie
în condiţiile legii. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură o procedură
transparentă şi efectivă de examinare a cazurilor de contestare a acţiunii sau inacţiunii
colaboratorului de poliţie. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură protecţia
drepturilor şi libertăţilor colaboratorului de poliţie în cazul unor suspiciuni nefondate privitor la
exercitarea funcţiilor sale, precum şi ale celor care denunţă abateri de la prezentul Cod.
Încălcarea prevederilor prezentului Cod atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă
sau penală, în condiţiile legii.

12
CONCLUZIE
In opinia mea, principiile morale impun o anumita conduita, un cod de viata si de convietuire.
Respectarea acestora ar trebui sa determine un comportament adecvat al politistului in raport cu el
insusi si cu ceilalti, iar respectul trebuie sa porneasca mai intai de la el insusi. Astfel, respectarea
codurilor, a regulilor care definesc un grup sau o natiune, in special de catre politist, este prima
conditie pentru functionarea in bune reguli a respectivului grup. Pornind de la proverbul „Ca sa fii
respectat, trebuie sa te respecti pe tine insuti, trebuie sa respecti principiile”, consider ca repectul de
sine al unui politist porneste de la o privire aruncata spre interior, spre o imagine a propriului eu si
transferata spre celalalt. Este normal sa avem asteptari de la ceilalti, abia dupa ce suntem multumiti
cu noi insine, si cu propriul nostru comportament. In al doilea rand, prin comportamentul sau, un
politist trebuie sa ofere celor din jur aceeasi consideratie pe care o are pentru propriile fapte,
inseamna a-l repecta pe celalalt pentru ceea ce este. Daca iti doresti sa mentii un echilibru intre
membrii grupului, a familiei sau a societatii in ansamblul ei, atunci nu poti incalca regulile pe criterii
pur subiective. De exemplu, daca un politist, care se ghideaza dupa principiul egalitatii, al
impartialitatii si al nediscriminarii, va ignora o incalcare a legii comisa de o cunostinta, acesta nu va
mai avea aceeasi credibilitate in fata opiniei publice, fapt care va determina inevitabil scaderea
prestigiului organelor de politie, in ansamblul lor. Este asadar nevoie sa reflectam asupra faptelor
noastre, si sa fim obiectivi fata de ceilalti, si fata de noi insine. In concluzie, politistul are datoria de a
manifesta un comportament adecvat atat in viata familiala, cat si in cea sociala. El trebuie sa lupte
impotriva practicilor antisociale, sa dovedeasca stapanire de sine in orice situatie, sa isi formeze si
poate cel mai important, sa isi mentina o imagine care sa ii faca cinste in lume.

13
14