Graficul de udare a roșiilor: când, cât și cum

irigăm tomatele încât să nu distrugem

recolta!

Udarea roșiilor este un proces care nu trebuie neglijat mai ales că de acesta depinde
succesul viitoarei culturi de tomate. Un detaliu esențial care trebuie luat de la început în
calcul este acela că tulpinii roşiei îi place căldura soarelui dar rădăcinilor le place răcoarea
umezelii.

Pentru o informare cât mai completă vă vom prezenta graficul udărilor pentru roșii încă de la
faza de răsad!

În faza de răsad, tomatele au o nevoie medie de apă! De abia în momentul când le mutăm la
locul definitiv de plantare deja necesarul de umiditate crește. De aceea, vom avea grijă să
plantăm răsadurile în „mocirlă”, adică în lăcaşul în care va sta turnăm atâta apă, încât, practic, se
formează o mică băltoacă. De ce? Pentru că aşa asigurăm pe termen lung necesarul de apă,
deoarece, după transplantare, este bine să nu deranjăm planta 5-7 zile nici cu hrană și nici cu apă.

Apoi, udarea se va face la un interval de 9-12 zile dar din abundență. Motivul este că prea multă
umiditate duce la doua situaţii neplăcute și nedorite: favorizează apariţia bolilor micotice
(ciupercilor, mai ales a manei) și la o dezvoltare peste măsură a masei verzi în detrimentul
mugurilor florali, adică a rodirii.

Ca totuşi să prevenim uscarea substratului şi formarea crustei, care nu va permite o aerare

normală a rădăcinilor, vom recurge la stratul de mulci. Cu ocazia asta vom renunţa și la prăşit,
pentru că buruienilor le va fi greu să treacă de bariera „păturicii” hrănitoare. Pentru cei ce au
solar sau seră, nu trebuie să uite să aerisească negreşit, deoarece, lucru ştiut, o bună ventilaţie nu
va permite nici formarea unei umidități în exces (maximumul este de 70%, după aceasta valoare
polenul devine lipicios, și, deci, polenizarea este compromisă), respectiv se împiedică formarea
condensului pe pereţii spaţiului închis, iar bolile micotice nu ne vor mai face probleme.

Un fapt important de reţinut pentru udarea plantelor! Udarea se face folosind doar apă
călduţă, niciodată rece. Se udă, de regulă, seara sau dimineaţa foarte devreme. Totuşi, seara ar fi
cel mai bine, ca peste noapte, apă să aibă suficient timp să ajungă până la ultimul firicel al
rădăcinii. În plus, udând seara, scăpăm de neplăcerea formării crustei de la suprafaţă în urma
evaporării rapide a apei sub acţiunea soarelui de peste zi şi astfel aerul va ajunge la plantă cu
uşurinţa, și, deci, planta va „respira cu uşurinţă”.

Udarea se va face direct la rădăcină sau pe brazde, printre rânduri, lăsând apa să curgă în şuvoi
subţire, fără presiune, până la saturarea substratului. Amintim, încă o dată, apa nu are voia să
băltească! Frunzişul trebuie ferit de udare pentru a nu favoriza înmulţirea ciupercilor! Cu toate
acestea, există și excepţii, când este chiar indicată udarea roşiilor din cap până-n picioare: pe
caniculă, atunci când temperaturile depăşesc pragul de 30 de grade zile de-a rândul. Astfel, vom
ajuta plantele să se răcorească, făcându-le câte un duş bine-venit din vârfuri până la rădăcini.

Fireşte, vom avea grijă ca apa să nu fie rece ci călâie.

Vorbind de grijă, trebuie avut în vedere să nu permitem uscarea excesivă a substratului, mai ales
după ce fructele s-au mărit. De ce? Deoarece, daca ne apucăm să udăm după o lunga perioada de
lipsa a apei riscăm crăparea fructelor. Ca acest lucru să fie evitat vom recurge, din nou, la
stratul de mulci, care nu va permite evaporarea masivă a apei din substrat și, astfel, nu ajungem
în situaţia uscării lui excesive.

O cantitate insuficientă de apă poate duce: la „avortarea” florilor sau a fructelor de abia legate,
formarea unor fructe mici și diforme, la răsucirea frunzelor și, într-un final, la îmbolnăvirea
plantei în întregime.

Iată pe scurt graficul de udare a tomatelor pe care îl puteți printa:

-În perioada de răsad se udă rar și bine: o data la 5-7 zile

-După transplantarea la locul definitiv, cam o săptămână, lăsăm plantele în pace (n-ați
uitat că le-am plantat „în mocirlă”), după care, regimul de udare va fi cam același ca la
răsaduri: o dată la 5-7 zile, din belșug, cam ½ de galeată de plantă și, firește, cu mulcirea
ulterioară a plantei;

-În perioada de legare rod (înmugurire, înflorire, fructificare), udarea se rărește la : o dată
la 9-12 zile;

-În perioada de coacere a fructelor, udarea va fi și mai rară: cam la 2 săptămâni – 20 de

zile. După unii specialiști, udarea ar trebui încetată o dată cu datul în pârg al fructelor.

Desigur, se pune întrebarea ce se va întâmpla cu roşiile dacă este foarte cald întârziem să le
udăm. Mulcirea este soluția, pentru că stratul de mulci joaca triplu rol: menţine umezeala în
limite normale, împiedică supraîncălzirea substratului şi, prin descompunerea sa lentă, hrăneşte
planta.

Unul dintre cele mai potrivite tipuri de mulci ar fi acele de conifere. Dacă folosim iarba, aşa cum
procedăm de obicei, vom avea grijă s-o lăsăm să se „pălească” (veștejească) un pic înainte de a o
presăra pe lângă tomată. Asta, deoarece, păianjenul roşu, amator de iarbă crudă, se va instala
comod pe frunzele gustoase ale roşiei, înfruptându-se cu mare plăcere din seva lor. Dar dacă
iarba va fi veştedă, ne va lăsa plantele în pace.