RESURSE UTILE PENTRU PARINTI SI CADRE DIDACTICE

http://www.suntparinte.ro/teme-de-discutie/probleme-emotionale/gimnaziu
http://www.desprecopii.com/
http://centruldeparenting.ro/category/scolari-7-14-ani/
http://www.psychologies.ro/
http://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/psihologie-si-comportament
http://www.gokid.ro/c/parenting/psihologie/
http://www.utilecopii.ro/articole/psihologie/
https://psihologpentrucopii.ro/
http://www.qbebe.ro/psihologie/educatie_si_disciplina
http://www.prokid.ro/sfaturi-practice/
http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/
https://viataverdeviu.ro/metode-de-educatie-pozitive
http://amicel.cnpac.org.md/pentru-parinti/tehnici-de-disciplinare-pozitiva
Cum dezvoltam vointa copilului?
“A voi nu inseamna sa spui ca vrei, inseamna sa lucrezi”(Andre Maurois)

Poate fi frustrant pentru tine sa vezi ca fiica ta renunta foarte usor la un curs doar
pentru ca a devenit mai dificil sau ca fiul tau refuza sa depuna efort in plus pentru o
nota mai buna la un examen care ii poate influenta intreaga evolutie viitoare. Pentru ca
a renunta sau a nu incerca deloc inseamna de multe ori “calea usoara”, copiii prefera sa
o urmeze, iar parintii raman cu intrebarea “Cum sa il fac pe copilul meu sa aiba mai
multa vointa?”. In randurile care urmeaza, incercam sa aflam raspunsul impreuna la
aceasta intrebare.

Ce este bine sa stii despre vointa

 Cercetarile arata ca pentru obtinerea rezultatelor scolare, vointa si
autodisciplina sunt mai importante decat coeficientul de inteligenta al copilului.
 Vointa se poate educa sau exersa si este consolidata de odihna suficienta, de
experientele emotionale pozitive si de experientele in care persoana are ocazia de a se
afirma.
 Vointa depinde de nivelul de glucoza din sange.

Cum poti consolida vointa copilului

1. Invata-l sa aplice principiul “inca putin”. S-a plictisit sa mai citeasca? Atunci
cand simte ca nu mai are chef si vrea sa inchida cartea, sfatuieste-l sa mai citeasca inca
o pagina ori sa lase cartea din mana doar cand temina capitolul respectiv, de exemplu.
Acest principiu se poate aplica in orice situatie in care copilul ar prefera sa renunte.
Arata-i situatiile in care procedezi si tu astfel si explica-i faptul ca procedand astfel,
reusim sa ne depasim “limitele”.

2. A incerca o data si inca o data nu este ceva gresit. A nu renunta in ciuda

esecurilor sau obstacolelor inseamna a fi perseverent. Atunci cand nu reuseste din
prima incercare (sau din a doua sau din a treia ), arata-i ca poate incerca pana reuseste,
indiferent despre ce activitate este vorba: o problema la matematica, cativa pasi de
dans sau un exercitiu nou la pian.

3. Scapa de plictiseala. Tuturor ne este mai usor sa facem lucrurile care ne plac.
Asadar, de obicei, asociem efortul de vointa cu acele actiuni care nu ne fac placere.
Acesta este si cazul copilului tau. Transformand activitatile care nu ii plac in ceva
interesant sau inedit, il poti motiva pe copilul tau sa le realizeze si sa nu le perceapa ca
dificile sau solicitante.

4. Apreciaza efortul depus de copil. Multi parinti sunt tentati sa laude calitatile
copilului (inteligenta, simtul responsabilitatii etc.), insa aceste aprecieri nu vor
consolida vointa copilului. Spunandu-i copilului ca apreciezi efortul depus pentru nota
buna la test si nu inteligenta sa, il vei incuraja ca data viitoare sa munceasca la fel de
mult pentru un rezultat bun. (“Sunt impresionata de cat ai muncit pentru lucrarea asta
de control! Bravo, stiam ca poti reusi!” versus “Esti un copil inteligent, sigur ca ai luat
o nota mare!”). De asemenea, este preferabil sa apelezi la recompensele verbale atunci
cand copilul tau are un comportament dezirabil si sa le eviti pe cele materiale.

Este nevoie de multa rabdare, tact si intelegere pentru a-l ajuta pe copil sa descopere ca
isi poate depasi limitele sau ca efortul depus pentru un rezultat mai bun este de fapt
“moneda” pentru bucuria reusitei. Mai ales, este nevoie sa fii alaturi de copilul tau, sa
ii arati ca ai incredere in el si sa fii modelul sau si in aceasta privinta. Tu ce solutii ai
gasit pentru a consolida vointa copilului tau?

Cum dezvoltam increderea in sine

Increderea in sine este primul pas catre succes. O persoana sigura pe sine inspira
incredere si celor din jur: colegilor, prietenilor si profesorilor. Increderea in sine ii
ajuta pe oameni sa actioneze independent, sa nu fie descurajati de critica, sa isi accepte
greselile si sa invete din ele si sa se bucure din plin de viata.

Iata cateva exemple de povesti care arata de ce increderea in sine este importanta
pentru a avea succes. Acesti oameni au fost criticati, respinsi sau chiar concediati, dar
nu au renuntat la visul lor:

 la inceputul carierei sale actoricesti, lui Harrison Ford i s-a spus ca nu o sa aiba
niciodata succes in acest domeniu; persoana care i-a spus acest lucru era
vicepresedintele companiei de productie Columbia
 Beethoven a fost descurajat de profesorul sau de muzica, acesta spunandu-i ca
nu are nicio sansa sa devina compozitor
 Walt Disney a fost concediat din redactia unui ziar in care lucra pe motiv ca
“nu are imaginatie si idei originale”

Persoanele cu o scazuta incredere in sine sunt afectate de critica, nu sunt dispuse sa

incerce lucruri noi sau sa isi spuna parerea atunci cand nu sunt de acord cu ceilalti, se
simt singure si de obicei pornesc de la premisa: “Nu pot sa fac asta.” sau ”Nu voi
reusi”. De aceea, dezvoltarea unei atitudini pozitive este foarte importanta pentru
copilul tau.

10 metode de a-l invata pe copil increderea in sine

1. Identifica impreuna cu el momentele sale de succes si bucurati-va de ele. Invata-l
sa vada un succes chiar si in nota 10 de la cea mai usoara materie. Cele mai mici
lucruri pe care le facem bine ne ajuta sa ne construim treptat increderea in noi insine.
Daca a lucrat la un proiect de grup si au primit punctaj maxim, aminteste-i copilului ca
rezultatul se datoreaza si muncii depuse de el si felului in care a reusit sa comunice si
sa coopereze cu prietenii sau colegii lui.

2. Incurajeaza-l sa vorbeasca cu cei dragi, cu persoanele in care are incredere.

Arata-i ca a trece cu succes peste o zi nu inseamna a evita lucrurile care nu ii plac si
care il deranjeaza. Inseamna a vorbi despre ele si a incerca sa le rezolvi. A evita
confruntarea sau a incerca “sa uiti” nu sunt decat solutii temporare. Nu va putea scapa
de situatiile dificile la nesfarsit. De aceea, cand simte ca nu poate sa rezolve singur o
problema, invata-l sa ceara ajutorul celor in care are incredere.

3. Aminteste-i ca nimeni nu este perfect. Perfectiunea nu exista. Chiar si individul

care pare a fi extrem de sigur pe el, ca si cum nimic nu ar putea sa-i darame increderea
in propriile forte, are momente dificile. Ajuta-l sa isi seteze niste standarde pe care
poate sa le atinga. Invata-l sa accepte ca uneori, chiar daca a facut tot ce a putut, nu a
fost suficient si lucrurile nu au iesit asa cum a vrut. Se mai intampla. Recomanda-i sa
priveasca in jur cu atentie pentru a observa aceste lucruri: colegii, prietenii, uneori
parintii, toti din jur au parte la un moment dat de esecuri si fac greseli. Se intampla
peste tot, oricand si oricui.

4. Un pas important este de a identifica punctele slabe. Ii poti propune copilului sa

inceapa prin a scrie pe o foaie de hartie ce anume ar vrea sa schimbe la el insusi. De
exemplu, faptul ca nu reuseste sa vorbeasca la fel de deschis si cursiv in fata clasei
cum fac altii, faptul ca ii este frica sa nu fie evaluat de ceilalti, sa greseasca, sa fie
considerat incapabil. Apoi este nevoie sa se gandeasca la felul in care ar putea sa le
corecteze si sa scrie solutiile, alaturi de punctele slabe. Nu ezita sa ii propui si tu
solutii, lasandu-l sa aleaga el in final modul in care va actiona. Treptat, poate incepe sa
puna in aplicare solutiile gasite.

5. Invata-l sa fie multumit cu ceea ce are. Atunci cand trecem prin momente dificile,
avem impresia ca nimic nu ne poate ajuta sa le depasim sau sa ne simtim mai bine.
Acest lucru se intampla deoarece ne concentram pe emotiile negative pe care le traim
si uitam si lucrurile sau persoanele care ne fac viata mai frumoasa. De aceea,
recomanda-i sa faca o lista cu lucrurile si oamenii pe care ii are langa el. Parintii,
notele bune, prietenii sai, fratii si surorile, toate acestea sunt motive pentru care merita
sa se bucure de viata. Aminteste-i ca majoritatea supararilor vin din modul in care noi
interpretam lumea: de multe ori uitam lucrurile bune si le vedem doar pe cele care nu
ne plac.

6. Recomanda-i sa zambeasca, chiar si atunci cand nu se simte bine. S-a descoperit

ca zambetul, chiar daca nu este natural, determina in creier aceeasi activitate care are
loc atunci cand oamenii se simt bine si zambesc. Astfel, a zambi chiar si atunci cand
nu are chef poate fi o modalitate prin care isi creeaza o stare de bine, care il va ajuta sa
depaseasca situatiile dificile.

7. Invata-l sa accepte complimentele si laudele celor din jur. Spune-i ca atunci cand i
se face un compliment, sa multumeasca frumos pentru el si sa nu incerce sa isi
diminueze meritele.

8. Aminteste-i ca performanta se obtine prin multa munca. Pentru a avea incredere

in sine, o persoana are nevoie de rezultate care sa ii confirme faptul ca dispune de
abilitati si calitati valoroase. Aceste rezultate se obtin prin efort si disciplina. La baza
increderii in sine sta convingerea ca persoana respectiva are destule resurse si motive
de a munci suficient pentru a reusi in ceea ce isi propune sa realizeze. Asadar, incearca
sa ii construiesti copilului aceasta atitudine inca de la cele mai mici varste.

9. Arata-i importanta aspectului fizic. Invata-l sa aiba grija la vestimentatie si la

postura. Chiar si atunci cand are o stare emotionala proasta, sfatuieste-l sa acorde
atentie felului in care se imbraca si sa aiba grija sa mentina o postura dreapta. Aspectul
fizic este important in crearea unei imagini si in modul in care se percepe el insusi.

10. Ajuta-l sa isi formeze competente. Alegeti impreuna o activitate sau un domeniu
care ii place copilului si informati-va in legatura cu ele. Poate invata sa picteze sau sa
creeze web site-uri, daca aceasta e pasiunea lui. Fiecare rezultat obtinut intr-o activitate
care ii face placere ii consolideaza increderea in sine. In plus, a dezvolta o pasiune este
un prilej de a cunoaste oameni noi, de a lega prietenii sau chiar de a se orienta catre o
viitoare profesie.

Copilul tau are incredere in sine? In ce mod il incurajezi sa se dezvolte si sa se

exprime?

TIMIDITATEA. DE CE SUNT UNII COPII TIMIZI

Când se fâstâcesc şi lăsă privirea în pământ, copiii timizi sunt tare drăgălaşi. Văzându-i
cum se ţin strâns de părinţi, ezitând să se apropie, te apucă duioşia faţă de ei. În ochii
lor însă, propria timiditate nu este un accesoriu drăguţ, ci mai degrabă un blestem.
Jena, stânjeneala şi ruşinea pe care le simt în momentele de timiditate sunt poveri
grele, care le umbresc bucuria de a se apropia de ceilalţi. Oare cum de au ajuns aceşti
copii timizi? S-au născut aşa sau au devenit timizi în urma unor experienţe din
copilărie?
Ce este timiditatea?

Aproape fiecare din noi a trăit cel puţin un episod de timiditate şi ştie cât este de
neplăcut. Asemeni unei avalanşe, timiditatea se amplifică rapid şi atrage după sine
gânduri şi emoţii tot mai puternice. În punctul ei culminant, devine un sentiment
aproape insuportabil, care ne face să vrem să dispărem cât mai repede din acea situaţie.
Hai să vedem pas cu pas ce se întâmplă într-un moment de timiditate.
Timiditatea începe când, într-o situaţie nouă, devenim brusc foarte conştienţi de
propria persoană. O nu, simt că încep să mă înroşesc! Vai, m-au trecut toate
căldurile! Într-o secundă, tot prim planul minţii noastre devine ocupat de propriile
reacţii corporale, care, ca prin minune, se amplifică: ne înroşim şi mai tare, ne tremură
vocea şi mai tare, ne fâstâcim, etc.
Urmează preocuparea excesivă faţă de felul în care ne percep ceilalţi. Oare şi
ceilalţi observă că m-am înroşit? Oare şi-au dat seama ce se întâmplă cu mine? Ni se
pare că şi cei din jur sunt la fel de atenţi la noi ca şi noi înşine, şi credem că sigur nu
le-a scăpat faptul că ne-am înroşit sau că am lăsat privirea în pământ. În acest moment
ne apucă ruşinea şi, odată cu ea, şi stânjeneala se accentuează.
Pe măsură ce simţim cum stânjeneala creşte, apar gândurile depreciative referitoare
la propria persoană: Toţi o să râdă de mine! Sunt un nătăfleț! Nu o să mă descurc! O
să mă fac de râs! M-am compromis, e prea târziu să mai fac ceva. Nu voi reuşi
niciodată să-mi depăşesc timiditatea. Sub imperiul acestor gânduri căutăm o cale să ne
retragem din situaţie, dezamăgiţi de noi înşine. Din păcate, supărarea faţă de propria
 persoană rămâne mult timp după terminarea episodului de timiditate, devenind parte
componentă a unei imagini de sine negative.
Acum, că înţelegi mai bine ce trăieşte o persoană timidă, sigur te întrebi ce poţi face să
îi vii în ajutor. Însă, ca să vedem ce e de făcut, trebuie să înţelegem mai bine de unde
provine timiditatea, mai exact ce ne face să fim timizi.
Este timiditatea înnăscută?

Dacă se întâmplă să fii un adult timid, ştii şi tu că timiditatea nu a apărut de ieri de azi,
ci o ai încă de când erai mic. Însă oare cât de mic erai atunci când ai devenit timid? Nu
cumva ai fost timid dintotdeauna, adică de când te-ai născut? Nu cumva ai moştenit
timiditatea de la unul din părinţi?
Mulţi părinţi de copii timizi tind să creadă că timiditatea este într-adevăr înnăscută. Ei
au observat cum, încă de la 1-2 anişori, copiii lor nu s-au apropiat din prima de
persoane noi, nu au căutat compania celorlalţi şi nu le-au plăcut locurile noi. Acestor
observaţii li se adaugă şi argumentul că cel puţin unul din părinţi a fost şi el foarte
timid când era mic (şi poate încă mai este).
Cercetările pe tema timidităţii au ajuns însă la concluzia că timiditatea nu este o
trăsătură semnificativ influenţată de gene. Aşadar nu ne naştem timizi şi nici nu
moştenim timiditatea de la părinţi (asemeni culorii ochilor, de exemplu).
Însă există anumite trăsături de temperament (adică înăscute) care ne
pot predispune la timiditate. Astfel, copiii care reacţionează mai puternic la stimulii
din jur, încă din primele zile de viaţă, au şanse mai mari să devină timizi. Aceşti copii
plâng mai mult la mici neplăceri (zgomote puternice, lumină puternică, etc) şi se
calmează mai greu. Au pulsul mai ridicat şi au mişcări mai agitate. La vârsta de 2 ani,
aceştia au tendinţa să se ascundă după picioarele părinţilor când întâlnesc persoane noi
şi au şanse mult mai mari să fie catalogaţi drept timizi.
Faptul că acest tip de temperament predispune la dezvoltarea timidităţii nu înseamnă
însă că automat duce la formarea ei. Experienţele de viaţă şi atmosfera de acasă vor
decide dacă aceşti copii devin timizi sau îşi depăşesc această predispoziţie. Aşadar, să
nu dăm vina pe gene ci să ne uităm mai degrabă la mediul în care trăiește copilul.
Începem, bineînţeles, cu familia.
Ce fel de familii formează copii timizi?

Dacă observi cu atenţie familiile copiilor timizi, îţi dai seama că ele se încadrează în
unul din următoarele tipare:
 Cel puţin unul din părinţi este foarte sever. Severitatea înseamnă aşteptări
foarte ridicate şi intoleranță faţă de greşeli, oricât ar fi de mici. Părintele sever
setează standarde foarte înalte, este perfecţionist, demască orice greşeală, critică,
ruşinează. Chiar dacă severitatea părintelui nu se îndreaptă spre copil ci spre cei din
jur, copilul învaţă rapid că oricând poate deveni şi el ținta severităţii. El începe să se
ascundă de părintele sever şi strategia de ascundere este aplicată şi în alte situaţii în
care copilul crede că ar putea fi judecat sau criticat. În acest caz, în spatele
timidităţii stă frica de a fi judecat, criticat sau umilit.
 Părinţii supraprotectori. Aceşti părinţi excesiv de apropiaţi de copii stau
mereu la un pas în spatele copiilor. Din dorinţa de le oferi acestora o copilărie uşoară,
 părinţii supra-protectori fac în locul copiilor tot ce ar trebui să facă lângă copii. Lasă
că fac eu pentru tine, spun aceşti părinţi şi le inhibă copiilor iniţiativa de a face ceva.
Astfel, supraprotecția le ia copiilor şansa de a acumula experienţele de viaţă necesare
pentru a socializa şi pentru a se deschide faţă de cei din jur. Chiar dacă părintele
supraprotector vrea să-i transmită copilului mesajul Nu-ţi fă griji, am eu grijă de tine,
în realitate la copil ajunge mesajul Tu nu te descurci singur.Astfel că, într-un context
în care părinţii nu sunt lângă el, copilul supraprotejat se simte absolut neputincios şi
nesigur pe el. În acest caz, în spatele timidităţii se află teama de a nu se descurca
singur şi lipsa strategiilor de a socializa.
 Familiile izolate. Aceste familii au relaţii armonioase în interiorul familiei,
însă există o lipsă aproape totală de comunicare cu cei din jur. Fie că sunt la rândul
lor timizi, fie că au schimbat mediul, părinţii familiilor izolate declară că nu au
prieteni de familie şi nici nu prea au relaţii semnificative cu ceilalţi. Din această
cauză, nici copiii lor nu au prieteni cu care să se joace şi nici ocazii suficiente de a
socializa. Lipsa de relaţii cu exteriorul este o normalitate a familiei, pe care copilul o
preia, devenind şi el închis faţă de exterior. În acest caz, în spatele timidităţii se
află lipsa unui model de relaţionare cu exteriorul.
 Familiile neglijente, destrămate. Din cauza altor probleme mai grave,
copiilor din aceste familii nu li s-a acordat niciodată atenţie cu adevărat. Dorinţele lor
nu au fost luate în seamă, nimeni nu a venit în întâmpinarea nevoilor lor. Astfel,
copiii din aceste familii şi-au format credinţa că nimănui nu le pasă de ei şi că ei, că
fiinţe, nu merită să fie băgaţi în seamă. În spatele timidităţii lor este credinţa că
oricum nimănui nu le pasă de ei, aşadar nu au de ce să se exprime.
Pe lângă aceşti factori familiali există şi câțiva factorii de mediu, care pot declanşa
timiditatea
Factorii de mediu care formează timiditatea

 Un mediu ostil. Chiar dacă au parte de familii sănătoase, mulţi copii sunt
nevoiţi să-şi petreacă ziua într-un mediu în care există multă agresivitate,
competitivitate sau ameninţare. Acest mediu induce teama de a fi batjocorit, umilit,
ridiculizat, şi automat cei mai puţin încrezători în propria persoană vor deveni timizi.
Influența unui astfel de mediu este cu atât mai puternică cu cât copilului îi lipsește o
persoană care să-l apere de ceilalți și să fie de partea lui.
 Una sau mai multe experienţe umilitoare. Din păcate, unii copii au trăit
experienţe în care s-au simţit atât de umiliţi sau ruşinaţi încât s-au închis în sine şi au
devenit timizi. Uneori, copiii sensibili devin timizi chiar şi dacă au asistat la o
experienţă în care un alt copil a fost umilit în faţa celorlalţi.
Factorii din familie şi cei din mediu acţionează ca nişte predispoziţii spre timiditate.
Dacă copilul are suficiente resurse interioare (încredere în sine, optimism, curaj) sau
exterioare (persoane care îl ajută şi îl înţeleg), sunt şanse ca el să scape de capcana ei.
Însă, dacă pe lângă aceşti factori există şi o anumită vulnerabilitate interioară a
copilului, este mult mai posibil ca el să devină timid.
Cum ii ajutam pe copii sa fie responsabili fara sa se simta
vinovati

Vinovatia este un sentiment distructiv. Pe termen lung, o persoana care se

invinovateste prea mult ajunge intr-un blocaj si aproape ca nu-si mai poate dezvolta
personalitatea.
Ce este, de fapt, invinovatirea? Este sentimentul care ramane dupa ce se stiu deja
cauzele unei intamplari, dupa ce au fost corectate greselile si au fost invatate lectiile,
poate chiar a fost primita iertarea din partea unei anumite persoane. Atunci, pe umerii
celui care se invinovateste apasa un sentiment greu care nu-l lasa sa se bucure de
viata. Un sentiment exagerat al vinei devine o piedica in calea comunicarii dintre
doua persoane.
Din pacate, cei care se simt vinovati exagerat de mult constata ca le este foarte greu sa
scape de acest sentiment. Cu atat mai mult ca unele persoane vad, in mod gresit, in
invinovatire un atribut al moralitatii.
Confuzia dintre vina si responsabilitate
De fapt, exista o confuzie intre vina si responsabilitate. Oamenii vor sa fie
responsabili si ajung sa se invinovateasca mult si pe termen lung. Evident, bazele
acestui tip de atitudine au fost puse inca din frageda copilarie, cand micutul era acuzat
ca a facut diverse lucruri neplacute si era tras la raspundere pentru asta. Cu cat erau
mai traumatizante aceste experiente, cu atat mai greu ii este acelei persoane sa elimine
sentimentul de vina exagerata.
Mai intai, sa lamurim doua lucruri:
Ce face o persoana care se invinovateste? Se acuza pe ea insasi, regreta, isi consoleaza
orgoliul ranit.
Ce face o persoana responsabila? Isi corecteaza greseala
Ce se intampla atunci cand un parinte il acuza pe copil si il face sa-i fie
rusine? Copilul simte ca este rau, ca nu e in stare de nimic si ca parintele este
nemultumit de el. Si, urmeaza implicit o scadere a increderii in sine care il va influenta
pe copil poate ca toata viata.
Practic, acuzandu-l incontinuu, numerosi parinti nu-i permit copilului sa-si corecteze
greselile, nu-i lasa timp nici macar sa inteleaga foarte bine situatia.
Multi parinti se vor intreba: Cum sa ne comportam cu copilul atunci cand greseste?
Cum sa-l facem sa invete din greseli si sa nu le mai repete?
Solutia este sa-i invatam pe copii sa fie responsabili fara sa-i trezim sentimente precum
vina si rusinea. Iata 6 sfaturi care te vor ajuta sa educi un copil cu adevarat
responsabil:
1. Ceea ce-i spuneti copilului nu trebuie sa contina pareri si judecati despre el
precum „Esti rau! Esti iresponsabil! Esti dezordonat!”. Nu-l evaluati pe copil, ci doar
comportamentul lui: „In cazul acesta, ai fi putut proceda mai bine”.
2. Separati propriile voastre sentimente ca parinti de actiunile copilului. In loc de „Tu
ma faci de rusine” este mai potrivit sa spuneti „Ma simt incomod, inconfortabil” si in
loc de „Tu ma superi”, ati putea spune „Eu ma supar atunci cand…”
3. Nu analizati comportamentul copilului in prezenta altor persoane, in caz contrar va
aparea sentimentul de rusine, in niciun caz responsabilitatea. Tineti minte:
responsabilitate inseamna incredere, iar rusinea – neincredere.
4. Nu-l invatati pe copil sa-si ceara scuze doar formal, verbal. In schimb, indreptati
gandurile copilului spre a gasi solutii cum sa corecteze situatia.
5. Fiti mereu alaturi de copil pentru a-l ajuta sa inteleaga legatura dintre actiunile sale
si consecintele lor.
6. Exemplul personal este cel mai bun pedagog. Eliminati sentimentul de vina
exagerata din propria viata. Lasati in loc doar responsabilitatea. Este suficient.

DEZVOLTAREA INCREDERII IN SINE IN COPILARIE

In ceea ce ii priveste pe copiii nostri este nevoie sa ne gandim la fiecare gest al nostru
nu doar la momentul respectiv, ci sa proiectam pentru viitor, sa vedem in ce mod ii va
influenta. Tot ce intreprindem in prezent constituie bazele pentru adultul de mai
tarziu.
De exemplu, sa nu ne grabim in ajutorarea imediata a copilului, ci sa il lasam mai intai
sa incerce el, pentru a nu se obisnui cu gandul ca mereu va fi cineva care va face
lucrurile in locul lui.
De multe ori mi se intampla sa am impulsul de a interveni si de a il ajuta pe cel mic,
insa ma retrag si apoi il incurajez sa incerce singur, pentru ca realizez ca astfel il ajut
sa isi consolideze incetul cu incetul increderea in fortele proprii. Pentru ca, la randul
lui, copilul va observa ca este capabil sa obtina si sa faca de unul singur lucrurile, ceea
ce ii va stimula si bucuria.
Iata 9 strategii care vor dezvolta increderea in sine a copiilor:
1. Sa ii punem in situatii sociale necunoscute – de cand sunt mici, sa incercam sa le
asiguram cat mai multe si mai noi experiente de viata, pentru ca astfel ii vom ajuta sa
dezvolte noi abilitati si comportamente de adaptare, de acomodare. Chiar daca la
inceput vor simti un usor disconfort, cu timpul ei se vor obisnui si vor fi mai
increzatori.
2. Sa ii implicam in activitatile din casa – in functie de varsta pe care o au, vor primi
si diferite sarcini, unele mai simple, altele mai complexe. In acest mod avem parte de
ajutor, iar copiii se vor simti bine observand ca au contribuit la ordinea in casa.
3. Sa le apreciem ideile, chiar daca noua ni se par “ridicole” – pentru ca altfel ei nu
vor mai avea curajul sa ne spuna ceea ce gandesc, se vor retrage, se vor simti raniti.
4. Sa le apreciem reusitele – prin gesturi mici, insa de fiecare data cand copilul
reuseste ceva noi sa avem o reactive pozitiva, sa il felicitam, sa il incurajam pe mai
departe, sa constientizeze importanta lucrului facut de unul singur, deoarece satisfactia
este mult mai mare.
5. Sa invatam ceva de la ei – sa ii incurajam sa ne arate ceea ce au invatat la scoala sau
la diferitele activitati extrascolare. Atunci cand copilul simte ca stie ceva ce noi nu
cunoastem il face sa fie increzator in el si il va face sa fie deschis cu noi, sa ne
comunice de fiecare data noi informatii si abilitati pe care le deprinde.
6. Sa le dezvoltam creativitatea – sa ii obisnuim sa gandeasca singuri ce s-ar intampla
daca… sau atunci cand le povestim ceva sa ii lasam pe ei sa continue, sa vedem cum
functioneaza imaginatia si creativitatea lor. In copilarie ei sunt foarte deschisi si fac
diverse scenarii, au o minte in plina dezvoltare, care inca nu este ingradita si care le
permite sa exploreze si sa creeze.
7. Sa fim increzatori, la randul nostru – cum parintii sunt primele modele ale copiilor,
faptul ca noi dam dovada de incredere in fortele proprii, ca rezolvam situatiile
problematice ale vietii, ca avem initiativa etc. nu facem decat sa le insuflam copiilor
un model sanatos si sa ii incurajam in a adopta un comportament increzator.
8. Sa ii incurajam sa ne spuna problemele lor – comunicarea deschisa si fara teama
este cheia pentru a dezvolta copii siguri pe ei, deoarece astfel ei vor sti ca noi le
suntem alaturi, ca ii ascultam, ca au parte de siguranta.
9. Sa ii lasam sa si greseasca – pentru ca in viata de adult vor da piept de multe ori cu
situatii in care nu vor reusi de fiecare data, este bine sa ii invatam de mici sa faca fata
si momentelor cand vor gresi si cand nu vor reusi de prima data. La inceput se vor
simti furiosi, neputinciosi, dar, pe masura ce vor exersa si vor obtine rezultate vor
capata incredere in ei.
RESURSE UTILE PENTRU PARINTI SI CADRE DIDACTICE

http://www.suntparinte.ro/teme-de-discutie/probleme-emotionale/gimnaziu
http://www.desprecopii.com/
http://centruldeparenting.ro/category/scolari-7-14-ani/
http://www.psychologies.ro/
http://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/psihologie-si-comportament
http://www.gokid.ro/c/parenting/psihologie/
http://www.utilecopii.ro/articole/psihologie/
https://psihologpentrucopii.ro/
http://www.qbebe.ro/psihologie/educatie_si_disciplina
http://www.prokid.ro/sfaturi-practice/
http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/
https://viataverdeviu.ro/metode-de-educatie-pozitive
http://amicel.cnpac.org.md/pentru-parinti/tehnici-de-disciplinare-pozitiva