EVALUARE MOTRICĂ

EVALUAREA. ACCEPȚIUNI ALE CONCEPTULUI DE EVALUARE

- evaluarea (demers didactic aflat în strânsă legătură cu cel de măsurare) este acel proces prin
intermediul căruia se emit judecăți asupra rezultatelor măsurătorilor
- acestea pot cuprinde descrieri cantitative, calitative, precum și judecăți de evaluare (după M.
Epuran)

- în domeniul motricității, evaluarea este definită ca fiind acea operațiune didactică prin care
măsurăm și apreciem atât predispozițiile vocaționale (aptitudinile) și disponibilitățile elevilor
pentru practicarea educației fizice și sportului, cât și capacitatea de performanță achiziționată
de aceștia (la nivel individual sau de echipă), în urma procesului de pregătire specifică
(Dumitru Colibaba)

- evaluarea implică, după Matthews, judecată, apreciere, estimare, clasare și interpretare,

deosebit de importante în procesul educațional

- metodele și instrumentele calitative aflate la dispoziția profesorului: observația, sondajul,

relatările, listele de control, fișele de înregistrare, chestionarele, sunt utilizate ca evidențe în
legătură cu valoarea sau starea, situația indivizilor sau grupurilor, la un moment dat și în
funcție de anumite criterii

! - evaluarea este un proces continuu, care cuprinde în totalitate scopurile educației (motric,
intelectual, atitudinal etc.)

! - în timp ce măsurarea se referă la cunoștințe sau deprinderi specifice și la nivelul la care se

prezintă acestea la un moment dat, evaluarea este continuă și urmărește evidențierea nivelului
de schimbare (preferabil de ameliorare) a comportamentului elevului de-a lungul unei
anumite perioade de timp

MĂSURAREA. DEFINIREA CONCEPTULUI

! - dacă un lucru există, el există într-o anumită cantitate; dacă există într-o anumită cantitate,
el poate fi măsurat; prin urmare, măsurarea este o operație, o funcție, prin care unui obiect îi
corespunde un număr și numai unul

- măsurarea face posibilă caracterizarea diferitelor însușiri sau atribute ale obiectelor,
fenomenelor sau indivizilor în termeni cuantificabili, realizându-se astfel o atribuire de valori

- dimesiunile cantitative ale fenomenelor cercetate pot fi: frecvența, ordinea, intensitatea,
probabilitatea etc.

1
! - operația de măsurare cuprinde 3 elemente:
1) obiectul de măsurat
2) unitatea de măsurat
3) regulile de atribuire a valorilor în concordanță cu proprietățile obiectului de măsurat

APRECIEREA. RELAȚIA DINTRE MĂSURARE/ EVALUARE/ APRECIERE

- operațiunea de apreciere este larg utilizată în proces de învățare sau pregătire sportivă,
având la bază principii de notare bine stabilite și cunoscute atât de către examinator, cât și de
către cei examinați

- marja de subiectivism a aprecierii este semnificativă, oricât de mult s-ar strădui

examinatorul să evite acest lucru

- dacă măsurarea se exercită asupra variabilelor (atribute, trăsături, însușiri) ale obiectelor,
fenomenelor, evenimentelor sau indivizilor, evaluarea se exprimă pe baza măsurării, în note,
calificative sau puncte

- măsurarea are rolul de a furniza informațiile exacte despre starea unui aspect, prin
intermediul unor probe, teste, tehnici, în timp ce aprecierea presupune judecăți de valoare
asupra unui rezultat (Tudor Virgil, 2005)

- evaluarea este un concept mai larg decât cele de măsurare și de apreciere, cuprinzând
descrieri cantitative, dar și calitative, precum și atribuirea unei valori cu privire la fenomenele
descrise prin măsurători și comparații

- așadar, evaluarea se referă la întreg procesul de măsurare și apreciere a rezultatelor unei

activități, la care se adaugă stabilirea ponderii elementelor reușite, dar și necesitatea în cadrul
educației pe care o evaluăm

CONCLUZII
 Măsurarea se exprimă de obicei în cifre, exprimând mărimea rezultatelor verificate.
 Aprecierea arată la ce nivel se situează rezultatele față de obiectivele fixate.
 Evaluarea evidențiază modul în care au fost obținute rezultatele, factorii care le-au
influențat și ponderea acestora, precum și modalitățile prin care rezultatele pot fi
ameliorate.

2
 MĂSURAREA, CUANTIFICAREA ȘI EVALUAREA FENOMENELOR
EDUCAȚIONALE !

- cuantificarea se referă la determinarea pe baza caracteristicilor fenomenului de cercetat a

celei mai bune descrieri cantitative

- este o operație complexă de determinare și identificare a dimensiunilor și indicatorilor

cantitativi, concreți, ai obiectului cercetării, care să fie ulterior înregistrați și eventual
măsurați

- cuantificarea este o operație prin care:

- sunt dezvăluite și definite componentele, dimensiunile și expresiile cantitative ale
fenomenului cercetat
- este posibilă colectarea, înregistrarea și exprimarea cantitativă a datelor și analiza
statistico-matematică a acestora

- măsurarea este operația prin care expresia cantitativă (cuantificată) a fenomenului este
organizată sub forma unei ordini de mărire (frecvență, intensitate, volum, ritm), prin raportare
la un criteriu sau etalon, pe baza unor reguli de atribuire a valorilor

- măsurarea poate fi:

- directă - când fenomenul cercetat este accesibil, nemijlocit aplicării unui sistem
numeric
- indirectă - când fenomenul cercetat este neaccesibil, nemijlocit aplicării unui sistem
numeric sau etalon; variațiile și manifestările acestui tip de caracteristici sunt stabilite și
notate în urma observației sistematice, urmând să fie ordonate și măsurate ulterior

- așadar, măsurarea se poate aplica:

- fenomenelor materialmente măsurabile, cum sunt: indicatorii demografici, economici,
geografici sau psihologici, toate acestea putând fi cu ușurință numărate sau măsurate
- fenomenelor care pot fi măsurate cu aproximație, cum sunt: opiniile și atitudinile
elevilor, inteligența, care au anumite grade de dezvoltare și anumite intensități, caz în care
măsurarea se exercită doar asupra manifestărilor observabile ale acestora

RELAȚIA DINTRE MĂSURARE ȘI EVALUARE

-există opinii în care:

a) evaluarea este considerată a fi o formă a măsurării și anume o formă mai slabă, prin
care se acordă semnificații cantitative caracteristicilor calitative ale fenomenelor
b) măsurarea este considerată drept o formă a evaluării și anume o formă de evaluare
riguroasă, metrică, efectuată asupra laturilor cantitative ale fenomenelor evaluate

3
TIPURI DE EVALUARE
- după Dumitru Colibaba, evaluările pot fi clasificate în funcție de:
- moment: inițială, curentă, periodică (intermediară), finală
- modul de realizare: orală, scrisă, practică
- scopul didactic: formativă, sumativă, normativă, criterială, calitativă, de eficiență

EVALUAREA INIȚIALĂ

- se efectuează la începutul oricărui program de instruire și are rolul de a stabili starea inițială
a fiecărui individ/echipă, fie a acțiunii respective, a sistemului și a condițiilor în care acești
factori pot participa sau se pot integra în programul de pregătire preconizat

- acest tip de evaluare îndeplinește o funcție de predicție, care are drept obiective:
- prezicerea performanței (rezultatului elevului)
- determinarea aptitudinilor acestuia (raportate la criterii prestabilite)
- diagnoza și orientarea grupelor de obiective ale predării

EVALUAREA SUMATIVĂ (CUMULATIVĂ)

- se efectuează la finalul unor perioade de durate diferite (trimestre, semestre, cicluri, an) și
constă în verificarea și aprecierea periodică a întregii activități, încheiată cu un control final
(bilanț) asupra întregului proces; din acest motiv, acest tip de evaluare are un caracter
retrospectiv în raport cu acțiunea estimată

- evaluarea sumativă este așadar activitatea care urmărește verificarea nivelului atins de către
elev în atingerea obiectivelor de învățare, precum și eficiența strategiei didactice utilizate

- acest tip de evaluare asigură certificarea (finală sau/și intermediară), se inserează în finalul
demersului didactic și păstrează rezultatele (testele naționale, examenele de capacitate,
bacalaureat, trialurile de selecție în sporturile de performanță)

- se realizează prin intermediul notelor, calificativelor, punctelor, testelor finale sau cu

ajutorul unor probe și norme standard, care marchează un nivel minim de exigență așteptată

EVALUAREA FORMATIVĂ (CONTINUĂ) !

- acest tip de evaluare se realizează prin estimarea diferitelor faze sau secvențe ale procesului
de instruire, precum și a rezultatelor obținute în trepte succesive foarte scurte și analizate în
detaliu
4
- rolul îndeplinit de evaluarea formativă este acela de diagnosticare și ameliorare, trăsăturile
ei fiind:
a) frecvența mare a verificărilor și aprecierilor pe parcursul unei perioade de instruire
b) alternanța rapidă a fazelor evaluării cu modificările aduse activității

- în cadrul evaluării formative se utilizează testele de moment, care măsoară progresul

realizat de sportiv pe parcursul încercărilor sale de a îndeplini obiectivele propuse

- un test formativ trebuie să conțină cel puțin o secvență, o bucată, un fragment din obiectivul
operațional propus

- funcția esențială a acestui tip de evaluare este identificarea lacunelor (carențelor) apărute în
pregătirea sportivilor, așa încât acestea să fie completate în cât mai scurt timp prin achiziții
corespunzătoare

EVALUAREA NORMATIVĂ !

- în sportul de performanță, evaluarea formativă este însoțită întotdeauna de evaluarea

normativă

- acest tip de evaluare se realizează în conformitate cu o scală exprimată în unități etalon, prin
care subiecții sunt clasificați valoric

EVALUAREA CRITERIALĂ

- presupune verificarea unor sarcini de instruire de natură diferită (în plan fizic, tehnic, tactic
și psihic), pentru care se stabilesc performanțe corespunzator fiecărui sportiv în parte

- criteriile de evaluare sunt constituite din însăși obiectivele individuale de performanță

- aceste teste pun în evidență „distanța” la care se află sportivul față de obiectivele fixate
pentru a fi îndeplinite

EVALUAREA CALITĂȚII PROCESULUI DE PREGĂTIRE

- acest tip de evaluare are la bază 2 relații fundamentale de asociere:

1) relația dintre cantitate și calitate (conform căreia acumulările cantitative produc
saltul calitativ)

5
 2) relația dintre pregătirea calitativă și strategia de instruire (ambele raportate la
obiective de pregătire bine precizate)

! - antrenamentul calitativ vizează doar strategiile didactice eficiente, pozitive, care conduc
întotdeauna la atingerea obiectivelor

EVALUAREA EFICIENȚEI PROCESULUI DE PREGĂTIRE !

- această formă de evaluare reflectă raportul dintre rezultatele obținute în pregătire și volumul
eforturilor depuse de către echipa tehnică

- este vorba în acest caz despre resursele umane, financiare, materiale, informaționale, depuse
pentru realizarea/îndeplinirea obiectivelor de instruire

- câțiva dintre indicatorii acestui tip de evaluare sunt: eficiența economică, didactică și socio-
culturală

- eficiența obținută în pregătire este consecința exploatării inteligente de către antrenor a

tuturor disponibilităților sportivului (active, latente sau potențiale)

- evaluarea ca principală componentă a procesului de învățământ nu se reduce doar la

estimarea rezultatelor obținute de către elev sau sportiv și nu este suficientă prin ea însăși
pentru amelioararea acestora

- prin feedback sau bucla conexiunii inverse, informațiile obținute prin evaluare se referă atât
la rezultatele concrete, cât și la acțiunile care au condus la performanțele respective

- astfel, rolurile evaluării sunt:

a) de a cunoaște cât mai bine performanța elevilor/sportivilor
b) de a orienta acțiunea de predare a profesorului/antrenorului și de a susține reglarea ei
sistematică
c) de a îndruma activitatea de învățare a elevilor, determinând eficientizarea acesteia

- în funcție de informațiile obținute în urma evaluării, vor fi luate deciziile cele mai potrivite
pentru ameliorarea activității în momente distincte ale procesului instructiv-educativ

PROBE, TESTE ȘI NORME DE CONTROL

- norma de control reprezintă nivelul minimal prestabilit de către forurile tehnice ale fiecărei
ramuri sportive pentru realizarea de către elevi, sportivi, a anumitor probe relevante pentru
nivelul calităților de bază (V.Î.R.F.) sau a deprinderilor tehnico-tactice (execuții de procedee
6
tehnice în condiții diferite) conform dicționarului termenilor de specialitate „Enciclopedia
sportului”

BAREMUL

- este nivelul valoric prestabilit al rezultatului minim a cărui îndeplinire condiționează

admiterea sportivului într-un concurs oficial

- baremul depinde de importanța concursului, care poate fi: local, național, european, mondial
sau Jocuri Olimpice și urmărește atât să stimuleze creșterea performanței, cât și să
selecționeze sportivii cei mai valoroși pentru participarea la competiția respectivă

PROBA DE CONTROL

- este cea mai simplă operațiune de evaluare (identificare, constatare, verificare) a unei
însușiri sau a unei componente definite a capacității de performanță

- cu ajutorul probelor sunt identificate sau verificate toate aspectele comportamentului

sportivului: priceperi, deprinderi, capacitate, achiziționate în decursul pregătirii

- probele de control se identifică cu obiectivul de instruire, astfel ele sunt constituite din
fazele acestuia sau exemplul prin care este îndeplinit

RELAȚIA DINTRE NORMĂ, PROBĂ DE CONTROL ȘI BAREM

- în general, normele de control sunt niște baremuri standardizate prestabilite, în funcție de

care sportivii sunt selecționați, promovați, declarați apți sau inapți pentru următorul stagiu de
pregătire sau pentru o competiție de un anumit nivel

- norma de control este întotdeauna inter-relațională cu proba de control și presupune

identificarea unor indicatori obiectivi sau parametri, prin care să se evalueze cota valorică a
unei însușiri, componentă, aspect sau trăsătură, fie comportamentală, fie performanțială

- dacă proba de control poate rămâne constantă, norma de control poate fi modificată de la un
stadiu la altul

7
 TESTELE CA INSTRUMENTE DE MĂSURĂ

- spre deosebire de proba de control, care verifică și atestă existența și valoarea unui
comportament bine definit și evaluat, înainte și după efectuarea instruirii practice, testul
presupune obligatoriu o procedură standardizată de examinare

- standardizarea se referă la conținutul probelor (acestea trebuie să fie identice pentru toți
subiecții), condițiile de aplicare a probelor (acestea trebuie să fie identice pentru toți
subiecții); condițiile de aplicare a probelor (de asemenea identice pe tot parcursul examinării)
și baremurile de evaluare (să rămână constante pe tot parcursul testării)

- testul este o probă determinată ce implică o sarcină de îndeplinit identică pentru toți
subiecții examinați, pe baza unei tehnici precise, în scopul aprecierii succesului sau eșecului
sau notării numerice a reușitei

- testul poate fi un set de întrebări, probleme sau exerciții pentru stabilirea cunoștințelor,
abilităților, aptitudinilor sau calificărilor unei persoane, o examinare, un instrument specific
de măsurare pentru colectarea de date, implicând un răspuns de la persoana care este
măsurată

CE MĂSOARĂ TESTELE?
- prin intermediul testelor se măsoară: cunoștințe, funcții fiziologice, psihice, motrice și
psiho-motrice, modalități de reacție și de adaptare, atitudini psiho-sociale etc.

- în domeniul psihologiei, sociologiei, pedagogiei, motricității, există:

- teste destinate unei caracteristici singulare (trăsătura, aptitudine, atitudine) ce poate fi
măsurată
- teste multifazice (multifactoriale) denumite și inventare
- bateriile de teste sunt constituite din mai multe teste selecționate, menite să evalueze
fiecare în parte și apoi global, una sau mai multe caracteristici ale unui fenomen; astfel
bateriile de teste pot fi: unidimensionale sau omogene (mai multe teste măsoară o singură
variabilă) și multidimensionale sau heterogene (un singur test măsoară mai multe
caracteristici)

- eficiența testelor nu depinde doar de structura acestora, ci și de modul în care sunt utilizate,
de priceperea și măiestria celui care le utilizează

- criteriile științifice trebuie respectate și în cursul aplicării testelor, începând de la pregătirea

examinării și până la interpretarea rezultatelor realizate de către subiecți

- testele nu pot fi aplicate corect în afara contextului în care și pentru care au fost create

8
CLASIFICAREA TESTELOR

- după modul de administrare: teste individuale și/sau colective

- după durata administrării: teste cu timp limitat sau cu timp liber
- după materialul utilizat: hârtie, creion, cu aparate de măsură, verbale, nonverbale

PRINCIPALELE CONDIȚII METEOROLOGICE PE CARE TREBUIE SĂ LE

ÎNDEPLINEASCĂ UN TEST

- ca instrument de măsură, testul trebuie să îndeplinească acele condiții care să-i asigure
valoarea motrică și metodologică

- acestea sunt:
FIDELITATEA - un test este considerat fidel atunci când un subiect obține aceleași rezultate
la mai multe aplicări succesive ale testului; testul trebuie să măsoare la fel și exact atunci
când este aplicat a doua oară aceleiași grupe de subiecți (cu condiția ca între timp să nu fi
avut loc un proces de învățare specifică)

VALIDITATEA - arată cât de aproape de realitate este măsurarea realizată prin testul
respectiv, cât de reprezentative sunt rezultatele obținute

OBIECTIVITATEA - se reflectă în neinfluențarea rezultatelor de către un examinator sau

altul, rezultatele trebuie să fie aceleași sau foarte asemănătoare, chiar dacă testul este aplicat
de către o altă persoană

SENSIBILITATEA - este acea capacitate a unui test de a diferenția indivizii și a evidenția

deosebirile fine existente între aceștia

ALTE CERINȚE ÎN APLICAREA TESTELOR

- administrarea testelor și interpretarea rezultatelor trebuie să se efectueze numai de către
specialiști pregătiți și competenți

- preluarea fără rezervă a testelor și a etaloanelor acestora este o mare eroare, deoarece este
foarte posibil ca eșantionul pe care îl avem la dispoziție (grupul de subiecți căruia i se aplică
testul) să nu fie echivalent cu eșantionul pe baza căruia s-a construit testul

TESTELE MOTRICE
9
- trebuie să întrunească cerința de măsurare obiectivă:
- să nu aibă o durată prea mare, deoarece inducerea stării de oboseală poate influența
negativ rezultatele
- să solicite calitățile specifice domeniului investigat
- să fie ușor de aplicat sau să utilizeze o aparatură ușor de manevrat
- să se aplice în condiții identice pentru toți subiecții

TESTE ȘI SCALE ÎN DOMENIUL ACTIVITĂȚII MOTRICE

- activitățile corporale (după M. Epuran, 1969) sunt:

1) de joc
2) gimnice
3) agonistice
4) recreative
5) compensatorii

- cerințele măsurării sunt aceleași pentru toate categoriile de activități, cu mențiunea că sunt
vizate variabile de tipuri diferite, respectiv: antropologice, biologice (fiziologice, biochimice,
biomecanice), psihologice, sociale, psiho-motrice și motrice

- nu orice probă este un test, astfel o probă de capacitate motrică este un test doar dacă este
standardizată și etalonată

- câteva exemple din domeniul motricității:

- scalele de dezvoltare psihică și psiho-motrică sunt însoțite de tabele după care se
evaluează dezvoltarea somatică, motrică sau verbală, în funcție de vârsta subiecților,
manualele testelor fiind prevăzute cu standardele medii pentru fiecare categorie în parte

- tabelele lui Fleischman pentru evaluarea capacității motrice, „Handbook of health

assessment” pentru kinetoterapie, utile în evaluarea stării pacientului în ceea ce privește
mobilitatea, locomoția, echilibrul

- scala de satisfacție pentru măsurarea efectelor benefice ale practicării activității fizice

- mood states sau scala de evaluare a stărilor psihice ale sportivilor

10
 GREȘELI FRECVENTE ÎN SELECȚIA, APLICAREA ȘI INTERPRETAREA
TESTELOR

- în literatura de specialitate, sunt prezentate mai multe situații care pot afecta, valida și
obiectiva unor metode de testare, precum și interpretarea rezultatelor la teste

- M. Epuran enumeră în metodica activităților corporale câteva din acestea:

- așteptările cercetătorului; acesta dorește, speră și așteaptă ca rezultatele cercetării să-i
confirme ipotezele; ca atare, prin instructajul făcut subiecților, poate influența răspunsurile
acestora

- așteptările subiecților; aceștia doresc să facă o bună impresie și să fie apreciați de

către experimentator, răspunzând în sensul în care consideră că îl vor mulțumi pe acesta

- fluctuația instrumentelor de măsură; se poate întâmpla ca de-a lungul cercetării,

instrumentele de măsură să se decalibreze

11